Conceptul dreptului

1
 1. Accepţiunile noţiunii de drept

• cuvântul "drept" provine de la cuvântul din

limba latină "directus" care înseamnă drept,
de-a dreptul
• romanii foloseau, însă, pentru a vorbi despre
drept în sensul pe care-l îmbrăţişăm şi azi, un
alt termen, anume "jus"
 1. Accepţiunile noţiunii de drept
• primă accepţiune - ştiinţa dreptului
• o a doua accepțiune – dreptul este o artă
• o a treia accepțiune – dreptul este tehnică
• o a patra accepțiune - dreptul înseamnă, în
acelaşi timp, necesitate şi libertate
• o a cincea accepțiune - drept obiectiv =
totalitatea normelor juridice, regulilor juridice
create de-a lungul timpului
 1. Accepţiunile noţiunii de drept
• o a șasea accepțiune - drept pozitiv = totalitatea
normelor juridice în vigoare (active) dintr-un stat,
este un drept aplicabil imediat şi continuu,
obligatoriu, susceptibil a fi adus la îndeplinire
printr-o forţă exterioară, coercitivă a statului
• trăsăturile acestui drept pozitiv sunt:
- aplicabilitate imediată şi continuă;
- obligativitate,
- susceptibilitate de a fi adus la îndeplinire prin
forţa coercitivă a statului
 1. Accepţiunile noţiunii de drept
• o a șaptea accepțiune - drept subiectiv =
facultatea/posibilitatea unui subiect de drept –
persoana fizică sau persoană juridică - de a-şi
valorifica sau de a-şi apăra interesele faţă de terţi,
de a avea el însuşi o anume conduită, de a
pretinde, în limita prevederilor legale, unui sau
unor alt/alte subiect/e de drept a avea o anumită
conduită, la nevoie putând solicita intervenţia
forţei coercitive a statului
• “drept”, ca adjectiv, în regăsim în aprecieri de
natură morală
 1. Accepţiunile noţiunii de drept
• “juridic” este întrebuinţat
– ca adjectiv pentru a preciza caracterul normei, al
raportului respectiv
– tot ca adjectiv pentru a identifica realitate juridică
- dimensiune a realităţii sociale
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• am putea vorbi despre un drept natural, ideal,

imuabil (veşnic) sau, dimpotrivă, el apare şi
este strâns legat de stat, momentul apariţiei
acestuia coincizând cu cel al statului ?
• „Ubi societas ibi jus” - romanii credeau în
veşnicia dreptului, ca şi în aceea a societăţii şi
nu puteau concepe existenţa societăţii fără
drept, apreciind că şi reciproca este valabilă
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• dreptul natural
– idei încă din antichitate – Aristotel, Cicero
– la greci - statul şi dreptul trebuia să ocrotească
dreptatea, să realizeze dreptatea şi echitatea
– Celsus - “arta echităţii şi a binelui” (jus est ars aequi
et boni)/ trei precepte fundamentale: a trăi onest, a
nu prejudicia pe altul şi a da fiecăruia ceea ce este al
lui
– Toma d’Aquino - dreptul pozitiv – creaţie a statului,
exprimând voinţa monarhului – trebuie să fie
subordonat dreptului divin = influența religioasă
asupra dreptului natural
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• Hugo Grotius - dreptul este totalitatea principiilor

pe care raţiunea le dictează pentru satisfacerea
înclinării naturale a omului pentru viaţa socială,
anume:
– respectarea a tot ce e al altuia;
– respectarea obligaţiilor (angajamentelor);
– repararea pagubelor pricinuite altora;
– pedeapsa echitabilă.
dreptul pozitiv este un drept voluntar, imperfect,
schimbător
 2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Şcoala dreptului natural se centra pe concepţia aristotelică
asupra omului ca fiind un „zoon politikon”
• a influențat revoluționarii francezi când au proclamat
principiile libertăţii, egalităţii, fraternităţii apreciind că
drepturile omului decurg din calitatea sa de fiinţă raţională
• în perioada modernă au apărut concepţiile raţionaliste ale
şcolii dreptului natural - esenţa dreptului natural, căruia i se
subordonează dreptul pozitiv = raţiunea umană, iar nu în
cea divină
• idei ale dreptului natural revin ori de câte ori se pun în
pericol drepturile şi libertăţile individului
• nostalgia dreptului natural
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Şcoala istorică a dreptului
- apare în Germania ca reacţie faţă de şcoala
dreptului natural, faţă de ideile politice şi juridice
ale Revoluţiei din Franţa
- reprezentanți de seamă Gustav Hugo, Frederik
Savigny
- privea dezvoltarea dreptului ca pe un fenomen
istoric, într-o evoluţie şi schimbare lentă,
continuă şi diferită de la un popor la altul
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• nu există un drept pentru toate timpurile şi

toate popoarele, ci numai un drept specific
fiecărui popor, care corespunde spiritului
naţional al acelui popor şi care cunoaşte trei
faze de dezvoltare:
– stadiul dreptului obişnuielnic (cutumiar);
– stadiul dreptului ştiinţific şi
– stadiul dreptului legislaţiei (cel al încorporării
dreptului în legi, codificării lui)
 2. Dimensiunea istorică a dreptului
• două idei importante
– evoluţia istorică a dreptului
– condiţionarea dezvoltării dreptului de realităţile
concrete ale fiecărui popor, condiționarea socială
a dreptului

– Hegel
 2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Şcoala normativistă a dreptului considera că
dreptul nu poate fi dedus din faptele sociale,
ci exclusiv din normele juridice, organizate
ierarhic, toate izvorând dintr-o normă
fundamentală, o supranormă care derivă
dintr-o ipoteză logică, nu din dreptul pozitiv
– Hans Kelsen
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• Teoriile pozitiviste asupra dreptului susţin că

sarcina exclusivă a ştiinţei dreptului este
cercetarea şi descrierea normelor şi instituţiilor
de drept, fără legăturile sale cu societatea
important este doar dreptul pozitiv
- Auguste Comte
- Leon Duguit – teoria lui este o perspectivă
sociologică asupra pozitivismului – statul, prin
funcționarii săi, este în serviciul cetățenilor
 2. Dimensiunea istorică a dreptului

• Teoriile sociologice susţineau necesitatea cercetării

dreptului pozitiv în raport cu viaţa socială, cu relaţiile
sociale
• Rudolf von Jhering – dreptul = instrumentul
fundamental al vieţii sociale
• Leon Duguit – susținător și al teoriei solidarităţii sociale
→statul=o persoană juridică în scopul cetățenilor
– dreptul exercită funcţia stabilirii ordinii şi păcii sociale,
impunând indivizilor regulile care trebuie respectate în
interesul general un drept social și un drept de
stat (dreptul pozitiv) – ideal al fi ca acestea să coincidă
 2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Teoria socialistă asupra dreptului considera
dreptul ca un sistem de norme stabilite sau
recunoscute de stat în scopul reglementării
relaţiilor sociale conform voinţei clasei
muncitoare şi a celorlalţi oameni ai muncii
• în realitate - concentrarea puterii în mâinile
unui partid unic, care apoi a condus la
acapararea puterii de către un grup restrâns,
dar şi la apariţia statului totalitar
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Când apare dreptul?
• răspunsul se află în modul în care concepem
dreptul
• dacă drept = orice regulă de conduită
apare odată cu primele forme de organizare socială
• dacă drept = anumite nevoi sociale ale unei
colectivităţi organizate în formă politică,
atunci el apare în condiţii social-istorice
determinate, mai exact odată cu statul
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• Hegel considera că adevărata istorie a început
numai odată cu apariţia statului şi a dreptului
care reprezintă un punct culminant al culturii
unui popor.
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• este de esenţa oricărei comunităţi umane
stabilirea pe cale normativă a unor exigenţe de
conduită a membrilor săi
• la începuturile societăţii umane primitive -
normele erau de natură obişnuielnică, erau
reprezentate mai mult de obiceiuri religioase sau
morale, nu exista un aparat specializat care să
asigure obligativitatea lor, dar erau respectate ca
urmare a convingerii din conştiinţa indivizilor
asupra utilităţii lor
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• şi-n formele primitive de organizare a comunităţii
umane pot fi identificate reguli, norme – obicei,
tabu-uri care erau impuse de comunitate şi pe
care membrii acesteia trebuiau să le respecte
• două concluzii:
– restricţiile impuse prin astfel de reguli în cadrul
comunităţilor umane primitive pot fi asemănate cu
acele interdicţii impuse prin viitoarele norme juridice
consacrate prin acte normative
– regulile sociale sunt indispensabile oricărei forme de
organizare socială, oricât de incipientă, de primitivă
este aceasta
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• odată cu apariţia statului ca formă superioară
de organizare în cadrul comunităţii umane, o
serie de norme obişnuielnice sunt preluate şi
adaptate nevoilor sale, apar normele statale
care coexistă cu celelalte norme sociale, apare
deci dreptul care treptat se desprinde de
morală, obiceiuri şi chiar religie, pe măsura
transformărilor structurale din societate.
2. Dimensiunea istorică a dreptului
• de la începutul secolului XX, cu precădere,
putem să vorbim şi despre norme juridice
create la nivel suprastatal, prin colaborarea
dintre state
dreptul nu mai este doar apanajul statelor, a
fiecărui stat în parte pentru că statele conferă
posibilitatea creării dreptului şi unor structuri
suprastatale