ÎNCERCAREA TURBINELOR ÎN

CENTRALELE HIDROELECTRICE
IEC - 41, International Standard - Field acceptance tests to determine the
hydraulic performance of hydraulic turbines, storage pumps and pump-
turbines, Genève, 1991.

Scopul încercărilor este verificarea parametrilor garantaţi de fabrica

Constructoare. Aceste încercări nu sunt aşa de complexe ca cele realizate
în laboratoare. De obicei aceste încercări conduc la trasarea variaţiei
randamentului turbinei în funcţie de putere, pentru câteva căderi specificate.
 Garanţii tehnice.
În general prin garanţiile unei turbine hidraulice se înţeleg limitele de variaţie
a puterii şi randamentului turbinei. Uneori pe lângă acestea se pot preciza
limitele de variaţie a turaţiei şi presiunii la descărcări bruşte, turaţia de
ambalare sau eroziunea cavitaţională.
Garanţia de putere. Garanţia privind puterea se consideră respectată dacă
turbina furnizează o putere cel puţin egală cu cea garantată când turbina
funcţionează la căderea netă şi la turaţia garantate. Garanţiile privind puterea se
pot da pentru diverse valori ale căderii nete.
Garanţia de randament. Garanţia de randament este respectată dacă
randamentele obţinute nu sunt inferioare celor garantate. Garanţiile de randament
pot fi date în funcţie de puterea sau de debitul garantat
Garanţia privind variaţia turaţiei şi presiunii. Limitarea valorii variaţiei turaţiei
şi a presiunii în cazul aruncărilor de sarcină sau a preluării unor sarcini (puteri)
specificate, poate constitui obiectul unor garanţii suplimentare.
Garanţia privind turaţia de ambalare. Pe bază de acord între părţi se poate
admite stabilirea de garanţii în ceea ce priveşte turaţia de ambalare şi condiţiile
acestei garanții
Garanţia privind eroziunea cavitaţională. Se poate acorda o garanţie referitoare la
limitarea eroziunii cavitaţionale, sub rezerva exploatării turbinei în limitele prescrise
pentru putere, durată, temperatura apei şi nivelul apei în bieful din aval.
Parametrii turbinelor
 Fig. 2. Determinarea sarcinii turbinei de
cădere medie și mare, cu cameră metalică
Fig. 1. Determinarea sarcinii turbinei de cădere mică (Francis, Kaplan)
(Kaplan şi elice) verticală şi cu cameră din beton

V12  V22 p'1  p '2 V12  V22

H n  z '1  z '2  Hn  Z  
2g g 2g
 Fig. 4. Determinarea sarcinii turbinei
Pelton cu ax orizontal

Notă: În cazul în care turbina este echipată cu

Fig. 3. Determinarea sarcinii turbinei injectoare multiple, cota de referință z2 este
Pelton aleasă ca media cotelor punctelor de contact (2’
șI 2” din schiță)

p '1 V12
Hn  Z  
g 2 g
Fig. 3.5. Definirea înălţimii geometrice de aspiraţie pentru
a – arbore orizontal cu aspiraţie, b – arbore vertical cu
aspiraţie, c – arbore vertical cu contrapresiune, d – arbore
înclinat cu aspiraţie
Abaterile maxime ale parametrilor măsuraţi.
 3. Metode de măsurare.

3.1. Metode pentru măsurarea debitului. Debitul este considerată mărimea a

cărei valoare este cel mai greu de obţinut. Sunt recomandate mai multe metode.
A. Pentru debite mari:
1. morişcă hidraulică;
2. ecran de sare (Allen);
3. presiune-timp (Gibson);
4. diluţie.
B. Pentru debite mici:
1. deversoare;
2. măsurări volumetrice sau gravimetrice;
3. paravan mobil (Anderson);
4. aparate bazate pe strangularea secţiunii (ajutaje, diafragme, tuburi Venturi).
C. Pe bază de acord între părţi se poate admite utilizarea, în cazuri speciale, şi
a următoarelor metode:
1. diferenţă de presiune;
2. unde staţionare;
3. tuburi Pitot-Prandtl;
4. încălzirea apei;
5. debitmetrul electromagnetic;
6. debitmetrul cu ultrasunete.
 A1. Măsurarea debitului cu morişti hidrometrice - velocity-area method.

Metoda constă în folosirea unui anumit număr de morişti hidrometrice,

plasate în conducte sau canale, pentru măsurarea vitezei apei. Metoda se
aplică la canale deschise, secţiuni de intrare în conducte forţate şi în conducte
închise, cu secţiune circulară (cu diametrul mai mare de 1,2 m).

Numărul punctelor de măsurare x, într-o secţiune dreptunghiulară sau

trapezoidală se poate calcula cu relaţia:
243 A1/3 < x < 363 A 1/3,
în care A este aria secţiunii de măsurare în m2
 A2. Măsurarea debitului cu metoda Allen (metoda ecranului de sare) –
transit-time method
Metoda a fost dezvoltată de profesorul C. M. Allen şi se bazează pe
creşterea conductivităţii apei în momentul apariţiei unui nor de soluţie de clorură
de sodiu. Soluţia este introdusă în conductă, într-o secţiune situată în amonte
de două sau mai multe perechi de electrozi şi se înregistrează trecerea norului
prin dreptul acestor electrozi în timp.
Debitul este obţinut prin împărţirea volumului de apă al conductei cuprins între
secţiunile în care se găsesc electrozii şi timpul mediu necesar norului de sare să
parcurgă distanţa între aceste secţiuni. Pentru determinarea timpului se
utilizează centrele de greutate ale variaţiei intensităţii I a curentului în timp în
cele două secţiuni (vezi fig.).
 A3. Măsurarea debitului prin metoda presiune – timp – pressure-time
method. Approximate gate closure period
3
x 10
4

Pressure scale
Surge tank 2.5

1.5

Zero line of the diagram

0.5

0 0
0
-0.5

Section 1
-1

Mean final pressure loss Mean final pressure loss

-1.5
before the gate closure after the gate closure
L -2
22 24 26 28 30 32 34 36

Time – [s]
Section 2
HPP
Penstock
t
A
Q
L  p   dt  q
0
Turbine vane

Limitări Două aspecte principale ale metodei:

•Pierderile de sarcină hidraulică
• L > 10 m, •Limita superioară de integrare.
• L · U > 50 m2/s,
• Oscilațiile de presiune reziduale  efect neglijabil,
• Pierderile de sarcină hidraulică  calculate cu un model simplificat.
 A4. Măsurarea debitului prin metoda diluţiei - tracer method.

Această metodă se utilizează în cazul unor conducte forţate lungi sau în

cazul canalelor de aducţiune. Metoda constă în introducerea continuă în apa
din conductă (canal) a unei soluţii concentrate de clorură de sodiu sau
bicromat de sodiu şi determinarea concentraţiei rezultate într-un punct din
aval, situat suficient de departe ca soluţia din conductă (canal) să se
omogenizeze.

în care Q este debitul măsurat, q este debitul soluţiei injectate, C0 este

concentraţia substanţei utilizate în apa naturală, C1 este concentraţia
substanţei injectate, iar C2 este concentraţia soluţiei finale.
B1. Măsurarea debitului cu ajutorul deversoarelor - free-flow meters

Aceste deversoare se instalează în aval de turbină şi trebuie înlăturate

vârtejurile, perturbaţiile de suprafaţă, prezenţa aerului antrenat (la
amplasarea deversoarelor pe canalul de fugă trebuie lăsat un spaţiu
suficient în aval de turbină pentru a se putea degaja aerul şi pentru a se
omogeniza repartiţia de viteze - se pot instala paravane de liniştire).

Pentru debit se poate utiliza formula teoretică

sau formula lui Bazin

formula SIA (Société Suisse des Ingénieurs et Architectes

 B2. Măsurarea debitului volumetric sau prin cântărire

Măsurarea debitului cu ajutorul rezervoarelor tarate sau prin cântărire

reprezintă metode foarte precise, dar se pot aplica la debite relativ mici, din
cauza dimensiunilor rezervoarelor. Aceste metode sunt specifice laboratoarelor
şi instalaţiilor mici şi nu se pot utiliza în centralele hidroelectrice pentru turbine
mari.
 B3. Măsurarea debitului prin metoda paravanului mobil

Metoda este utilizabilă în puţine cazuri, în special în laboratoare în

care există un canal cu suprafaţă liberă suficient de lung. Pentru aplicarea
metodei se utilizează un canal cu secţiune transversală dreptunghiulară
uniformă, în care se poate deplasa, cu frecări mici, un paravan care obturează
întreaga secţiune. Metoda este analoagă metodei volumetrice şi este foarte
precisă.
Debitul se poate calcula cu relaţia

în care L este lungimea între două secţiuni, A este aria secţiunii transversale a
canalului (şi a paravanului) şi t este intervalul de timp în care este parcursă
distanţa L.
 B4. Măsurarea debitului prin metoda micşorării locale a secţiunii –
Standardised differential pressure devices

Metoda face obiectul normelor ISO 5167-1980, Mesure de debit des

fluides au moyen de diaphragmes, tuyeres et tubes Venturi inseres dans des
conduites en charge de section circulaire. Dacă se respectă recomandările
acestor norme nu este necesară tararea aparatelor, iar pentru coeficienţii de
debit se folosesc valorile din norme, dacă precizia obţinută este considerată
suficientă.
Dacă condiţiile de utilizare a acestor aparate, inclusiv cele de instalare
a lor, nu respectă toate recomandările normelor ISO, aceste aparate trebuie
etalonate pe loc, în condiţiile de utilizare.
Debitul este dat de relaţia

în care A este aria secţiunii conductei, m este raportul între aria secţiunii
minime şi aria conductei, Dp este diferenţa de presiune produsă de
strangulare, iar a = a(m,R) este coeficientul de debit al diafragmei care
depinde de coeficientul de strangulare m, de numărul Reynolds R şi de modul
de amplasare a prizelor de presiune.
Această metodă de măsurare se aplică în special în laboratoare.
 3.2. Metode pentru măsurarea căderii (sarcinii turbinei).

A. Determinarea planului suprafeţei libere

Pentru măsurarea nivelului suprafeţei libere se utilizează următoarele
aparate:
- indicator cu placă;
- indicator cu ac;
- limnimetru cu flotor;
- mire;
- manometre (în cazul în care secţiunile de măsurare nu sunt accesibile);
-aparate cu aer comprimat.
B. Determinarea presiunii
Pentru măsurarea presiunii se pot utiliza aparatele:
- tuburi piezometrice sau manometre cu lichid (pentru a se evita influenţa
capilarităţii diametrul minim este în cazul apei de 12 mm, iar în cazul mercurului
este de 8 mm);
- manometre cu greutăţi;
- manometre cu resort;
- manometre diferenţiale.
 3.3. Metode pentru măsurarea puterii.

Puterea la arborele turbinei poate fi măsurată fie direct, cu ajutorul

unei frâne (mecanice, hidraulice sau electrice) sau cu dinamometre de
torsiune, fie indirect prin măsurarea puterii generatorului electric şi prin
aprecierea pierderilor.
Tabelul 3.3. Erorile relative individuale
 PRELUCRAREA REZULTATELOR

Transpunerea la condiţiile garantate. Utilizând metodele de măsurare

recomandate, pentru fiecare deschidere a aparatului director (sau injectorului)
trebuie prezentate rezultatele încercărilor: debitul Q, căderea (sarcina) Hn, şi
puterea turbinei P.
Dacă condiţiile de încercare diferă de cele cerute în contract (în particular dacă
căderea netă Hn diferă de cea garantată Hng) rezultatele trebuie convertite
pentru căderea garantată cu relaţiile

Randamentul turbinei se presupune constant la această conversie

Incertitudini de măsurare. În condiţiile respectării procedeelor şi aparatelor
de măsurare recomandate, la determinarea parametrilor de funcţionare ai
turbinei apar erori de care trebuie să se ţină seama la compararea valorilor
rezultate cu cele garantate.
În general se poate conta la determinarea randamentului  al turbinei de o
eroare medie globală de ±(1, …, 2)%.

Eroarea de măsurare eH, făcută la determinarea căderii turbinei se poate

determina pornind de la erorile individuale eh şi ep făcute la determinarea
înălţimilor şi presiunilor

Eroarea de măsurare a randamentului e se calculează pe baza erorilor de

măsurare individuale, cu relaţia
3. Compararea cu garanţiile

Fig. 3.8. Compararea rezultatelor în cercărilor cu valorile garantate - curba

garantată de randament se găseşte în interiorul benzii de incertitudine

Fig 3.9. Compararea rezultatelor în cercărilor cu valorile garantate - curba

garantată de randament se găseşte:
a)   parţial deasupra benzii de incertitudine; b) parţial sub banda de
incertitudine
Tabelul 3.4. Buletin de încercare