Compresoare navale

Compresoare de aer: definiţie, clasificare, mărimi tehnice, principii constructive şi funcţionale.

Aerul comprimat constituie la bordul navelor una din sursele de energie foarte utile,
prezentând unele avantaje comparativ cu alte forme de energie.
Principalii consumatori sunt: telecomanda propulsiei şi guvernării, instalaţia de stins
incendiul cu CO2, hidrofoarele, dispozitivele pneumatice etc.
Presiunea după reductoare, la care sunt alimentaţi consumatorii, este după cum urmează:
6 atmosfere pentru telecomandă, dispozitive pneumatice, instalaţia de stins incendiul cu CO2 şi
3 atmosfere pentru hidrofoare, clapeţi etc.
Elementul component principal pentru procesul de comprimare a aerului este
compresorul.

Definiţie: compresorul este o maşină, un agregat care realizează comprimarea aerului

într-o treaptă sau mai multe trepte de comprimare, la presiuni ridicate. Este deci un generator
de aer, la o anumită temperatură.

Clasificare:

După modul cum se realizează comprimarea aerului compresoarele pot fi:

1. Volumice – la care creşterea de presiune se realizează prin micşorarea volumului unei
cantităţi de aer închisă în interiorul unui spaţiu delimitat. Aspiraţia şi refularea la aceste
compresoare se realizează intermitent.
Din categoria compresoarelor volumice fac parte compresoarele alternative cu piston şi
compresoarele rotative cu lamele, lobi sau elicoidale.
2. Dinamice – la care creşterea presiunii se realizează prin transmiterea energiei cinetice unui
curent de aer şi transformarea acesteia în energie statică.
Aspiraţia şi refularea la aceste compresoare se realizează în mod continuu, uniform.
Având însă debite mijlocii, Q = (400 – 10000) m 3/h şi presiuni relativ scăzute, p = (4  8)·105-
N/m2, au utilizări mai restrânse în domeniul naval.

Mă rimi caracteristice:

a) Presiunile de aspiraţie şi refulare ale fluidului de lucru pa şi pr,

b) Raportul de comprimare: π = pr/pa,
c) Debitul volumic refulat: V = λ·i·n·Vc [m3/s], (fig.II.3.2.1)
unde:
λ – coeficient global de debit;
i – nr. de spaţii de lucru;
Vc = Ap·c = c (π·D2)/4 – reprezintă cilindreea compresorului.

Mărimile din relaţia debitului volumic pot fi exprimate astfel:

Puterea:
 Puterea teoretică, se consideră adiabatică întrucât procesul de comprimare teoretic se
consideră adiabatic, deci:
Pt = Pad = n·Vc·lv
unde:
lv – lucrul mecanic specific volumetric.
Puterea efectivă de antrenare la cuplă;
Pe = Pi + Pm [CP sau W]
unde:
Pi = n·pi·Vc [CP sau W] – puterea indicată,
pi – presiune medie indicată,
Pm – puterea corespunzătoare pierderilor mecanice.
Puterea motorului de antrenare:
PM = Pe/ηtr,
unde:
ηtr = (0,96 ÷ 0,99) – randamentul transmisiei cuplului (prin roţi dinţate sau curele trapezoidale).

Cel mai des întâlnite în domeniul naval sunt compresoarele cu piston, constructiv
elementele componente (fig.II.3.2.2) având în general aceeaşi denumire ca cele de la un motor
cu ardere internă.
Aceste compresoare îşi justifică utilizările la bordul navei numai dacă:
a) furnizează către consumatori un curent de aer uniform (continuu şi fără pulsaţii);
b) asigură un grad de comprimare al aerului cât mai mare şi la un randament maxim;
c) are greutate şi dimensiuni cât mai reduse;
d) prezintă o sensibilitate cât mai scăzută la schimbarea regimului său de funcţionare;
e) are o construcţie cât mai simplă şi o siguranţă mărită în exploatare.
Ipotezele de studiu teoretic al ciclului de funcţionare pentru un compresor cu o treaptă de
comprimare sunt:
a) nu există schimb de căldură între piesele compresorului şi exterior (deci transformările sunt
adiabatice);
b) nu se produc pierderi de aer pe la îmbinări;
c) aerul aspirat este un gaz perfect;
d) pistonul se deplasează fără frecări;
e) cilindrul nu are spaţii moarte;
f) procesul de aspiraţie are loc la presiune atmosferică.
Diagrama ciclului teoretic:
 p
4 3

PM

PM
1 2

E
I

D V V
Vm
U
V
T
PM

PM
E
I

6 ω
4

7 1 2 3
9 8

Fig. II..3.2.2 - Diagrama ciclului teoretic şi secţiunea în plan

transversal a unui compresor cu o treaptă de comprimare

1 ÷ 2 - aspiraţie,
3 ÷ 4 - refulare,
4 ÷ 1 - destindere.
 Elemente componente:
1 – cilindru,
2 – piston,
3 – bielă-manivelă,
4 – supapă de refulare,
5 – supapă de aspiraţie,
6 – tubulatură de
refulare,
7 – tubulatură de
aspiraţie,
8 – carter,
9 – arbore cotit.

Procesele de aspiraţie, comprimare, refulare au loc pe parcursul unei singure rotaţii a

arborelui cotit.
 Diagrama ciclului real (fig.II.3.2.4):

3’
p 4’
3

pa 2
1 1’ 2’
v
0
Fig. II.3.2.4. – Ciclul real de funcţionare a unui
compresor într-o treaptă de comprimare
1’ ÷ 2’; aspiraţie,
2’ ÷ 3’; comprimare,
3’ ÷ 4’; refulare,
4’ ÷ 5’; destindere.

În acest caz nu se iau în considerare ipotezele enumerate la studiul ciclului teoretic, astfel
încât pe durata unui ciclu de funcţionare, redat prin intermediul diagramei, se prezintă procesele
reale care au loc în timpul funcţionării compresorului.
Diferenţele dintre cele două diagrame (părţile haşurate) se explică astfel:
Presiunea aerului pe aspiraţie la ciclul real este mai mică comparativ cu presiunea aerului
pe aspiraţie corespunzătoare ciclului teoretic şi aceasta datorită “strangulării” fluxului de aer
produs de supapa de aspiraţie şi tubulatura aferentă, aceste două componente favorizând valori
mari pentru rezistenţele aero-mecanice.
Pe refulare, presiunea aerului la ciclul real este mai mare comparativ cu cea
corespunzătoare ciclului teoretic tocmai datorită rezistenţelor aerodinamice din traseul de
refulare cât şi creşterii valorii de temperatură, proporţional cu presiunea.
Observaţii: a) În cadrul unui ciclu de funcţionare pistonul efectuează procesul de comprimare a
aerului până la presiunea la care este reglată, prin intermediul unui resort, prin supapa de
refulare.
 b) La ciclul teoretic de funcţionare a unui compresor într-o treaptă de comprimare,
scăderea aproape bruscă a presiunii între punctele 4’ – 1’ din diagramă, se datorează tendinţei
de echilibrare a valorii presiunii mediului exterior cu cea din interior, din momentul deschiderii
supapei de admisie.
c) În sistemul de coordonate p – v/ suprafaţa corespunzătoare ciclului teoretic de
funcţionare a unui compresor într-o treaptă de comprimare, reprezintă valoarea lucrului
mecanic consumat de compresor pentru efectuarea ciclului.
Din diagramă rezultă că lucrul mecanic consumat de compresor va fi dat de aria suprafeţei
ABCDA, care se determină astfel:
LABCDA = LBCONB + LABNMA – LADOMA  LC = L1 + L2 – L3 unde: L1 = p1·v1
Vo

L2 = ∫V 1 p⋅d v ,
(II.3.2.1)
L3 = p0·v0 astfel încât:
Vo

Lc = p1·v1 + ∫V 1 p⋅d v – p0·v0,

C B Valoarea lui Lc depinzând

o o în cea mai mare măsură de
o o alura curbei compresiei
N N din diagramă, care poate
fi: o izotermă (pV –
const), adiabatică (pVk –
const) sau politropică (pVn
– const).
În ipoteza de studiu
p1

pentru ciclul teoretic

(fig.II.3.2.5) s-a
considerat că, compresia
este adiabatică, aceasta
presupune inexistenţa
schimbului de căldură
D A între agregat şi exterior
V1 pe timpul compresiei. În
p0

v
0 N M virtutea relaţiei generale
V pvk – constant, există
o o
o analogia
o o
o pv = p0V0 = p1V1 =
N
Fig.II.3.2.5 – Diagrama N
N ciclului teoretic a unui constant  pv = p0v0 =>
compresor într-o treaptă de comprimare p = p0v0/v, valoare care
înlocuită în relaţia (II.3.2.1), în care aplicându-se formule de calcul algebric, va rezulta forma
finală (II.3.2.2) pentru lucrul mecanic,

II.3.2.2 Variante constructive de compresoare de aer. Cicluri şi diagrame de funcţionare.

Compresorul volumic alternativ

 Compresorul volumic alternativ este un agregat care are ca scop comprimarea aerului
la presiuni ridicate într-o treaptă sau mai multe trepte de comprimare, consumând în acest sens
energie mecanică.
Funcţie de numărul treptelor de comprimare, există compresoare cu o treaptă de
comprimare, două trepte de comprimare, trei trepte de comprimare şi mai multe.
După principiul de funcţionare există compresoare cu:
a) comprimare volumică, la care comprimarea se realizează prin micşorarea volumului
ocupat de gaz cu ajutorul unui organ mobil, cu mişcare rectilinie alternativă sau rotativă;
b) comprimare cinetică, la care un rotor transferă gazului energie mecanică sub formă de
energie cinetică, transformată ulterior în energie potenţială de presiune.
Curgerea agentului de lucru pentru astfel de compresoare este radială în cazul celor
centrifuge şi axială la compresoarele axiale.
c) Funcţie de valoarea de presiune pentru aerul comprimat: există compresoare de joasă
presiune, de medie şi înaltă presiune.
La bordul navelor există compresoare care comprimă agentul de lucru în una sau mai
multe trepte de comprimare.
Compresoarele într-o treaptă de comprimare deservesc după cum s-a arătat anterior,
instalaţiile frigorifice şi de microclimat de la bordul navei. Funcţie de presiunile de lucru pentru
aer, în cadrul instalaţiilor mecanice de bord sunt utilizate şi compresoare în două şi trei trepte
de comprimare.
Reprezentarea cinematică a
8
construcţiei compresorului
6
cu două trepte de
7 6 comprimare, în cilindri
aer 7
20º separaţi este realizată în
C fig.II.3.2.6, alăturată:
4 1 – carter,
2 – arbore cotit,
3 – bielă,
4 – pistoane,
5
5 – cilindri,
r r 6 – supape de aspiraţie,
3
7 – supape de refulare,
8 – răcitor interior de aer.
Creşterea presiunii aerului pe
refularea treptei a II-a de
comprimare are loc fără o
creştere semnificativă a
ω 2 temperaturii aerului şi aceasta
1
datorită existenţei din
5’
p 6’ construcţie a unui răcitor
5 3 intermediar (8).
6 ”
 3’
4
3
4’

2
Vsm 1 1’ 2’ v
VC P.M.I. – punct mort interior
VT P.M.E. – punct mort exterior.
PMI PME V Sm – volum “mort”
Fig.II.3.2.6 – Elementele constructive şi diagrama VS ≡ VC – volum cilindree
ciclurilor teoretic şi real pentru un compresor în VT – volum total
două trepte 1 ÷ 2 (1’ ÷ 2’) – admisie
2 ÷ 3 (2’ ÷ 3’) – comprimare treapta I
3 ÷ 4 (3’ ÷ 4’) – refulare treapta I
admisie treapta a II-a
4 ÷ 5 (4’ ÷ 5’) – comprimare treapta a
II-a
5 ÷ 6 (5’ ÷ 6’) – refulare treapta a II-a
6 ÷ 1 (6’ ÷ 1’) – destindere-evacuare
(stocare).

Ipotezele de studiu sunt cele expuse la compresorul într-o treaptă de comprimare.

Ciclul teoretic de funcţionare a unui compresor în două trepte de comprimare se
desfăşoară după următorul ciclu închis: 1 ÷ 2 ÷ 3 ÷ 4 ÷ 5 ÷ 6 ÷ 1.
În aceste condiţii, comparând ciclul teoretic cu cel real (reprezentat cu o linie întreruptă în
aceleaşi coordonate) se observă următoarele:
a) scăderea valorilor de presiune a aerului pe cursa 1’ ÷ 2’ de aspiraţie, datorită vacuumului
creat în capul pistonului la cursa acestuia dinspre P.M.I. înspre P.M.E.;
b) o uşoară scădere de presiune între punctele 3’ ÷ 4’ datorită efectului creat de răcitorul
intermediar;
c) o creştere de presiune pentru aerul refulat din cilindrul treptei a II-a, datorită rezistenţelor
opuse de forma supapei şi de către tubulatura de evacuare;
d) ciclul real de funcţionare a unui compresor în două trepte de comprimare se desfăşoară după
diagrama reprezentată, având următoarele puncte semnificative: 1’ ÷ 2’ ÷ 3’ ÷ 4’ ÷ 5’ ÷ 6’ ÷ 1’.
Compresia treptată a aerului, cu răcire după fiecare treaptă, apropie procesul compresiei
de o transformare izotermă, fapt ce determină scăderea puterii consumate de compresor. Acest
lucru reiese şi din compararea suprafeţei descrise de ciclul de funcţionare a unui compresor
într-o treaptă de comprimare, dacă se ţine cont de ipoteza anterioară conform căreia suprafaţa
descrisă de ciclul de funcţionare determină tocmai valoarea lucrului mecanic teoretic consumat
(P = Ltc/t), pentru realizarea valorii presiunii de lucru impusă.
 Constructiv, cu randamente chiar şi mai bune în exploatare, sunt utilizate şi
compresoarele cu două trepte de comprimare cu piston diferenţial, într-un singur cilindru.
Altă variantă de schemă cinematică pentru compresorul în două trepte (fig.II.3.2.7):
3
I – prima treaptă de
5 comprimare,
ap II – a II-a treaptă de
ă comprimare,
1 – cilindru,
I 2 – piston diferenţial,
3 – răcitor intermediar de aer,
4 4 – supapă de aspiraţie şi
refulare
II treapta I,
5 – supapă de aspiraţie şi
6 refulare
butelie 1 2
aer treapta a II-a,
Fig.II.3.2.7 – Schema cinematică a unui compresor 6 – sistem de transmisie a
cu piston diferenţial în două trepte de mişcării.
comprimare

Concluzii:
1. Obţinerea de presiuni înalte pentru aer se poate realiza comprimând aerul în trepte, în
agregatul numit compresor.
2. Dacă nu se realizează răcirea intermediară a aerului la presiuni ridicate, pe lângă
scăderea debitului pot rezulta şi alte disfuncţionalităţi pentru compresor.

Compresorul cu trei trepte de presiune

Foarte importantă în acest caz este efectuarea răcirii intermediare a aerului între trepte,
întrucât se poate ajunge la temperaturi pentru aer de 160 ÷ 250 C.
Din motive de securitate a agregatului şi nu numai, se recomandă ca temperatura aerului
la refularea din treapta a III-a să nu depăşească 150 C.
 apă

3 2
1 5
6 I

ap
ă
III
II
butelie
aer

4 3 apă
Fig.II.3.2.8 – Schema cinematică a unui compresor cu piston
diferenţial în trei trepte de comprimare

I – prima treaptă de comprimare,

II – a II-a treaptă
de comprimare,
III – a III-a treaptă
de comprimare,

1 – cilindru,
2 – piston diferenţial,
3 – supapa de admisie şi evacuare treapta I,
4 – supapa de admisie şi evacuare treapta a II.a,
5 – supapa de admisie şi evacuare treapta a III-a,
6 – sistem de transmitere a mişcării.

Avantajele unui compresor în trei trepte de comprimare:

a) economie de lucru mecanic; prin apropierea procesului de comprimare de cel izotermic;
b) creşterea coeficientului de debit;
c) micşorarea valorii forţelor ce acţionează aspra pistonului, cu posibilitatea creşterii turaţiei.
Dezavantaje:
a) construcţie complicată (fig.II.3.2.8);
b) creşterea pierderilor prin căderile de presiune;
c) necesită personal de deservire calificat.

Ciclul teoretic de funcţionare (fig.II.3.2.9) a unui compresor în trei trepte de comprimare.

 Fig.II.3.2.9 Diagrama ciclului de funcţionare a
unui compresor cu trei trepte de comprimare

4 ÷ 1 – admisie aer treapta I,

1 ÷ 2 – compresie aer treapta I,
2’ ÷ 1’ – refulare aer din treapta I cu răcire intermediară pe admisie treapta a II-a,
1’ ÷ 2’’ – comprimare aer treapta a II-a,
2’’ ÷ 1’’ – refulare aer din treapta a II-a cu răcire intermediară pe admisie treapta a III-a,
1’’ ÷ 2’’’ – comprimare aer treapta a III-a,
2’’’ ÷ 3’’’ ÷ 4 – refulare – destindere.

Iniţial, (pentru comparaţie), se consideră că, compresia aerului de la p 1 la pk se face într-o

singură treaptă, căreia îi corespunde ciclul 4 ÷ 1 ÷ 2 ÷ 3’’’ ÷ 4.
Apoi, se consideră că aceeaşi presiune finală se realizează după ce aerul este comprimat
succesiv în trei trepte: în treapta I comprimarea are loc de la p 1 la p2’; în treapta a II-a
comprimarea are loc de la p1’ la p2’’; în treapta a III-a comprimarea are loc de la p1’’ la p2’’’.
 Prima presiune intermediară – p2, – se realizează în urma comprimării politropice 1 ÷ 2’;
aerul comprimat până în punctul 2’ este răcit imediat după ieşirea din cilindrul de joasă
presiune, la presiune constantă.
Când răcirea agentului de lucru se realizează până la temperatura iniţială (≈ 20º C), acest
proces se termină în punctul 1’ dispus pe izoterma 1 ÷ 1’.
Procesele de comprimare, răcire şi refulare au loc în mod analog până în punctul 3’’’
căruia îi corespunde valoarea de presiune de refulare din treapta a III-a, pentru ca apoi aerul să
suporte o destindere-evacuare către consumatori.

Concluzii:
1. Ciclul teoretic de funcţionare a unui compresor în trei trepte de comprimare este: 1 ÷
2’ ÷ 1’ ÷ 2’’ ÷ 1’’ ÷ 2’’’ ÷ 3’’’ ÷ 4 ÷ 1.
2. Comparând diagrama compresorului cu o treaptă de comprimare cu cea de mai sus –
pentru acelaşi grad de comprimare va rezulta că, compresorul în trei trepte de comprimare
consumă o putere mai mică; acest lucru rezultă din diferenţa de suprafaţă – cea haşurată în
diagramă – care reprezintă tocmai valoarea lucrului mecanic ce s-ar fi cheltuit suplimentar dacă
comprimarea s-ar fi făcut într-o treaptă.
3. Eficacitatea energetică a compresorului în trei trepte este astfel demonstrată.
Observaţie: Numărul de trepte de presiune trebuie totuşi limitat pentru că acestea complică
construcţia, cresc preţul de cost şi gradul de securitate.
 Compresoare volumice rotative
Din categoria compresoarelor volumice rotative (cu o utilizare restrânsă în domeniul
naval) există următoarele tipuri reprezentative:

1. Compresoare volumice rotative cu lamele (fig.II.3.2.10):

5
o

1 ω

e
o o

6 3 2 4 8 7
o o o o o o
Fig.II.3.2.10 Compresorul volumic rotativ (cu
lamele culisante)

1 – carcasă, stator,
2 – rotor cu excentricitate,
3 – axul compresorului,
4 – lamele,
5 – canale,
6 – racordul de aspiraţie,
7 – racordul de refulare,
8 – ramă de fixaţie.

Antrenarea în mişcarea de rotaţie a acestuia se face prin intermediul unei cuple de la un

motor electric. Principiul funcţional este identic cu cel prezentat în cazul unei pompe volumice
rotative cu lamele, numai că diferă agentul de lucru care, este apa de regulă.
 2. Compresoare volumice rotative cu lobi (fig.II.3.2.11):

1 – carcasă, stator,
2 – lobi (conducător, condus),
3 – arbore conducător,
4 – arbore condus,
5 – racord de aspiraţie,
6 – racord de refulare.

Fig.II.3.2.11 Secţiune în plan vertical-longitudinal

pentru un compresor volumic rotativ cu lobi

Antrenarea în mişcarea de rotaţie a compresorului se realizează prin intermediul unei

cuple, de la un motor electric de acţionare; o dată arborele conducător pus în mişcare într-un
anumit sens de rotaţie (ω), acesta va imprima şi pentru arborele condus o viteză de rotaţie (ω)
în sens invers, astfel încât fluidul antrenat de la aspiraţie de către lobi, datorită rotirii acestora
cu o forţă centrifugă de inerţie cât şi etanşeităţii existente între vârful lobilor şi interiorul
carcasei, fluidul de lucru va fi condus, împins către racordul de refulare.
Acesta este ciclul de funcţionare pentru o rotaţie completă a arborelui, el reluându-se
pentru următoarea rotaţie.

3. Compresorul volumic rotativ elicoidal (fig.II.3.2.12):

1 – rotor,
2 – coroană elicoidală,
3 – carcasă.

Fig.II.3.2.12 Secţiunea în plan vertical-

longitudinal a unui compresor elicoidal
 Punându-se în mişcare de rotaţie arborele cu viteza unghiulară ω, fluidul va circula în
direcţie axială de la aspiraţie către refulare.

Observaţie: compresorul nu are nevoie de ungere, în agentul de lucru, într-o anumită proporţie,
injectându-se ulei.

Instalaţiile aferente unui compresor:

1. Instalaţia de ungere.
2. Instalaţia de răcire.

1. Ungerea compresorului se poate efectua prin barbotare şi sub presiune.

Metoda prin barbotare se pretează la părţile constructive inferioare ale agregatului;
cuzineţii arborelui cotit şi bielei.
Metoda cu presiune de ulei are 3 căi de aplicare:
a) prin ceaţă de ulei, care pătrunde în spaţiul de aer prin intermediul unei tubulaturi;
b) cu ungătoare speciale acţionate electromecanic sau manual;
c) prin introducerea de ulei sub formă de picături în racordul de aspiraţie sau prin filtrul
de aer.
Elementele componente ale instalaţiei sunt: pompa de ungere – care este de tipul cu
angrenaje –, filtrul de ulei – care are ca elemente filtrante: sita metalică, pâsla, fetrul sau hârtia
–, schimbătorul de căldură, rezervor, ungătoare pentru sistemul manual de ungere, a.m.c-uri
etc.
Aceste 3 căi de aplicare sunt specifice ungerii cuplei cilindru-piston.
Uleiurile de ungere pentru compresor trebuie să îndeplinească unele cerinţe specifice:
vâscozitate scăzută la temperaturi ridicate de lucru, proprietăţi bune de rezistenţă la spumare,
nedepunerea de produse carbonoase în spaţiul de ungere (se are în vedere că temperatura de
aprindere a uleiului = 220 – 260 C, atingerea acestei valori duce la creşterea concentraţiei de
vapori care poate determina explozii).