Vane Examen PDF

Test 13 .
Confectii metalice
1. Barele din elemente depărtate se realizează: b. din profile U asamblate cu tablă, plăcuțe
sau zăbreluțe.
2. Barele din elemente puțin depărtate se realizează: a. prin sudare din profile cornier sau U
între care se introduc fururi.
3. Guseele sunt elemente utilizate pentru: c. realizarea nodurilor grinzilor cu zăbrele.
4. În scopul evitării flambajului lateral, înălțimea medie hmhm a unui profil cu secțiune I,
având grosimea inimii gi=8gi=8 mm, care trebuie să aibă modulul de
rezistență W=275W=275 cm33, trebuie să fie: b. 204 mm.
5. Grinzile sunt bare supuse preponderent la solicitări: c. încovoiere.
6. Un dezavantaj al confecțiilor metalice față de construcțiile din beton armat îl

constituie: d. costul mai ridicat al exploatării.
7. Stâlpii sunt bare supuse preponderent la solicitări de: b. compresiune
8. Precizați care dintre următoarele materiale nu sunt recomandate pentru realizarea

confecțiilor metalice: c. oțeluri înalt aliate
9. Unul dintre dezavantajele confecțiilor metalice în comparație cu construcțiile din

beton armat constă în: c. rezistența mai redusă la incendii.
10. Indicați care dintre următoarele nu constituie un laminat de tip bandă: b. tabla de oțel
11. Barele din elemente alaturate se realizeaza : din laminate asamblate prin sudura continua sau
intrerupta
12. Pentru asigurarea stabilitatii unei grinzi cu sectiune I realizata din laminate prin sudare, se
recomanda ca intre aria unei talpi, At, si aria inimii , Ai, sa existe relatia; 2At aproxiamativ egal cu
Ai
Curs 10-VANE SI ROBINETE CU VENTIL
1.Robinetele cu ventil de reținere: d. au ventilul prins liber pe tijă.
2.in comparație cu robinetele cu ventil drepte, cele cu ventil de colț: d. reduc ponderea
pierderilor hidraulice în instalație.
3.La un robinet cu ventil având diametrul orificiului din scaun ds=20 mm, cursa maximă a
ventilului, hmax, este de circa: 5
4.Organul obturator al robinetelor cu ventil execută o mișcare: b. de translație

perpendicular pe planul său.
5.Față de robinetele cu sertar, robinetele cu ventil: c. au o cursă mai lungă a organului

obturator, prezinta pierderi hidraulice mult mai mici.-GRESIT
6În comparație cu robinetele cu ventil drepte, cele cu ventil înclinate: d. au rezistență

hidraulică mai redusă.
7.Indicați care dintre următoarele forme de ventil nu se utilizează: c. ventil tronconic, profilat.
-GRESIT
CURS 9-VANE SI ROBINETE CU SERTAR
1. Indicati care dintre urmatoarele modalitati de racordare la conducte nu se utilizeaza

la vanele cu sertar: prin strangere intre flanse
2. Corpul vanelor cu sertar este rotund din otel: la Pn 40 si peste
3. Corpul vanelor cu sertar este plan din fonta: pana la Pn 4
4. Este posibila utilizarea vanele cu sertar pana: la presiuni mai mari decat ale vanelor
cu sertar paralel.
5. La presiuni mai mari si diametre mari, rolul robinetului de by-pass dispus in paralel cu
o vana consta in: egalarea presiunilor pe cele doua fete ale organului obturator al
vanei anterior manevrarii acesteia
6. Principala deficienta a vanelor cu sertar tip ochelar este: gabarit mare

7. Organul obturator al vanelor cu sertar executa o miscare: de transalatie
perpendicular pe axul conductei
8. Etansarea la vanele cu sertar paralel: este dificila
9. La vanele cu sertar, etansarea dintre tija filetata si corpul sau capacul vanei se face: cu
presetupa
10. La vanele actionate manual prin mecanism surub-piulita, solutia constructiva cu tija
ascendenta se utilizeaza atunci cand: sunt vehiculate fluide fierbinti
11. La vanele cu sertar cu tija neascendenta actionate manual cu mecanism surub-piulita,

piulita se instaleaza: in sertar
12. Etansarea la vanele cu sertar pana: este mai buna decat la vanele cu sertar paralel
13. Vanele cu sertar paralel se utilizeaza: doar la presiuni mici
14. LA vanele cu sertar, etansarea dintre sertar si corpul vanei se face: cu inele de
etansare
15. La vanele cu sertar cu tija ascendenta actionate manual cu mecanism surub-piulita, se

instaleaza; in capacul vanei sau in roata de manevra
16. Corpul vanelor cu sertar este rotund din fonta sau oval din otel: la Pn 16 si la Pn 25
17. Corpul vanelor cu sertar este oval din fonta: la Pn 6 si Pn 10
CURS 8-VANE SI ROBINETE GENERALITATI
1. Indicati care dintre urmatoarele materiale NU pot fi utilizate pentru realizarea

garniturilor : fonta cenusie
2. Pentru calculul unei flanse , tensiunea admisibila se alege egala cu: minimul dintre
tensiunile admisibile la curgere, rupere si fluaj
3. Calculul garniturii de etansare a flanselor urmareste stabilirea: grosimii garniturii
4. In sectiunile periculoase ale unei flanse, solicitarile sunt de : incovoiere
5. Coeficientul de debit specific Kv se calculeaza cu relatia Kv=Q/sqrt(Dp/ro), debitul

este in : m3/h
6. Relatia dintre coeficientul de debit Av si coeficientul de debit specific Kv:

Kv=36000*Av
7. Suruburile unei flanse se dimensioneaza/verifica la : intindere

8. Coeficientul de debit specific Kv se calculeaza cu relatia de la 5 , Dp este in : bar
CURS 7 VANE SI ROBINETE GENERALITATI
1.Ansamblarea prin prindere intre doua flanse se utilizeaza in special la vanele: cu sertar
2.Vanele pot fi utilizate pentru : reglarea debitului in conducte
3. Asamblarea cu flanse este frecvent utilizata la : diametre medii si mari
4. Asamblarea cu flanse este frecventa utilizata la presiunii: mici si medii
5.Asamblarea prin sudare pe conducta se utilizeaza la armaturi care lucreaza la: presiuni
si temperaturii ridicate
6.Asamblarea prin filet la armaturi se utilizeaza pana la : Pn 10 si Dn 10
7.Presiunea de lucru a unei ...... este : presiunea maxima acceptata pentru utilizarea
nelimitata in timp a armaturii la o anumita temperatura a fluidului de lucru
8.Diametrul nominal este: un numar conventional care serveste la indicarea univoca a

marimii elementelor de conducta
9. Presiunea de incercare a unei armaturii? : egala cu aproximativ egala cu presiunea

clasei de presiune nominala imediat superioara celei a armaturii incercate
10.Presiunea nominala a unei armaturii este : o presiune conventionala aleasa, egal cu

presiunea nominala la care poate fi utilizata armatura atunci cand temperatura de
lucru este de 20 de grade
CURS 6 .STAVILA CLAPETA

1.Prismele montate la partea superioara a stavilei clapete au rolul de a : Evita
evacuarea aerului din partea aval a stavilei, lipirea vlamei deversante de
corpul acesteia unor forte pulsatoare
2.Sa se indice care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata: clapeta este
articulata la partea inferioara pe radier
3.Montantii unei stavile clapete se dimensioneaza la : incovoiere
4.Pe partile laterale , stavilele clapeta: sunt prevazute cu etansari cu
garniturii tip P
5.La clapetele aflate in pozitia ridicat: se accepta se treaca pe deasupra o lama
deversata de 0.1….0.3 m
6. La partea inferioara , stavilele clapeta: sunt prevazute cu etansare realizata
din placi elastice
7.Daca la o stavila clapeta cu grinzi de rigidizare la partea superioara se
neglizeaza forta de greuatate atunci grinda de rigidizare preia o incarcatura:
1/3 din cea de la o stavila plana avand aceeasi inaltime
8. Din puncul de vedere al dimensiunilor o stavila clapeta cu L=28 m si H=3 m
este considerata: clapeta mijlocie
9.Sa se indice care dintre urm sisteme de actionare NU se intalneste la stavilele
clapeta: GRESIT cu lanturi gall sau cu bare cu creamaliera prinse pe montanti
de reazem
10.Stavilele clapeta NU pot avea structure de rezistenta : GRESIT de tip cheson

sau de tip burta de peste
CURS 5 STAVILA SEGMENT

1.Stavila segment etanseaza: pe partile laterale sau partea de jos
2.La stavilele segment la care articulatia se afla sub centrul geometric al
suprafetei de retentive , garniture tip P: se dispune pe un arc de cerc cu
centrul in articulatie
3.In cazul ridicarii stavilei segment cu lanturi prinse in amonte la partea
inferioara a scutul staviei, forta necesara ridicarii este: NU STIU
CURS 11 VANE SI ROBINETE FLUTURE, CU CEP, CONICE, SFERICE
1. Vanele sferice se utilizează, de regulă: în centralele hidroelectrice de căderi mari.
2. Organul obturator al robinetelor cu cep are formă: tronconică
3. Printre avantajele robinetelor cu cep se numără: pierderile de sarcină reduse în poziția
complet deschis.
4. Printre dezavantajele robinetelor cu cep se numără: necesitatea rodării cepului în corp.

5. La vanele fluture cu dimensiuni mari, etanșarea dintre disc și corp se realizează prin
intermediul: unor inele de cauciuc dispuse pe muchia discului.
6. Organul obturator al robinetelor fluture execută o mișcare: de rotație în jurul unui ax

perpendicular pe axul conductei.
7. La diametre mari, vanele fluture nu pot fi utilizate pentru reglarea debitului din
cauza: forțelor hidrodinamice mari.
8. Principala deficiență a vanelor fluture la presiuni mari (peste 10 bar) este: imposibilitatea
de a asigura o închidere etanșă.
9. Vanele conice se utilizează, de regulă: la golirile de fund ale barajelor.

10.La vanele fluture cu dimensiuni mici, etanșarea dintre disc și corp se realizează prin
intermediul: unui manșon de cauciuc dispus la interiorul corpului.
11.La vanele fluture, momentul hidrodinamic: are întotdeauna tendința de închidere a

vanei
12.Printre dezavantajele robinetelor cu cep se numără necesitatea rodării cepului în corp.
TEST 12
1. Pentru închiderea capătului unei țevi prevăzut cu filet interior se utilizează:
2. Țevile din polipropilenă (PPR) se asamblează prin: d. sudare la cald.
3. Culoarea negru a unei țevi din PVC indică faptul că aceasta poate fi utilizată până la o
presiune maximă de : d. 2,5 bar.
4. Până la presiuni de 10 bar, țevile din PEX și PEX-Al pot fi utilizate la temperaturi
maxime de: d. 95∘∘C
5. Țevile din polipropilenă (PPR) pot fi utilizate până la presiuni de: 25 bar.
6. Țevile din polietilenă (PE) pentru apă au trasate la exterior benzi de culoare: albastră.
7. Unul dintre dezavantajele tuburilor din beton armat constă în: pericolul de fisurare la
sarcini importante.
8. Niplurile sunt elemente de legătură ale conductelor de diametre mici: cu filet exterior la
ambele capete.
9. Pentru combinarea sau separarea debitelor în conducte de diametre mici se pot

utiliza: . teuri.
10. Grosimea de calcul scsc a unei conducte din oțel, cu σa=160σa=160 MPa, având
diametrul exterior de=500de=500 mm, presiunea internă p=10p=10 bar și
coeficientul de calitate a sudurii z=1z=1, este: c. 1,56 mm
Universitatea Politehnica din București
Facultatea de Energetică
Departamentul de Hidraulică, Mașini Hidraulice și Ingineria Mediului
Andrei Dragomirescu
Vane, stavile și confecții metalice

Aplicații
Cuprins
Cap. 1. Stavile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.1. Stavile plane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.2. Stavile segment. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
1.3. Stavile clapetă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Cap. 2. Vane și robinete . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
2.1. Vane și robinete cu sertar . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
2.2. Vane și robinete cu ventil . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Capitolul 1
Stavile
1.1. Stavile plane
Problema 1. O stavilă plană (fig. 1.1) are lungimea L = 3 m și înălțimea de re-

tenție H = 3 m.
1. Să se determine numărul minim de lonjeroane in-
termediare, n, și pozițiile acestora, hi , cu i = 1 . . . n, dacă
lonjeroanele sunt realizate din profile laminate U12 cu
modulul de rezistență W = 60,7 cm3 , iar materialul lon-
jeroanelor este OL37, cu limita de curgere σc = 230 MPa,
pentru care se consideră coeficientul de siguranță c = 1,5.
2. Știind că stavila este rezemată în nișe prin inter-
mediul unor șine de oțel și aproximând forța de greutate
a stavilei cu formula statistică
√
G = 550A A [N], (1.1)
unde A = LH este aria suprafeței de retenție a stavilei,

să se determine forța necesară ridicării stavilei și timpul Figura 1.1. Stavila plană.
de ridicare, dacă viteza de ridicare este constantă și are
valoarea v = 0,05 m/s. Se consideră coeficientul de frecare dintre oțel și oțel µ =
0,3 și coeficientul de siguranță la ridicare cs = 1,3. Se neglijează forțele de frecare
din etanșări și forțele suplimentare.
Rezolvare
1. Forța hidrostatică care acționează asupra stavilei este
1
FH = γH 2 L, (1.2)
2
unde γ = 9 810 N/m3 este greutatea specifică a apei. Forței hidrostatice îi cores-
punde sarcina uniform distribuită
FH
q= . (1.3)
L
4 1. Stavile
Se asimilează stavila cu o grindă rezemată la capete. Sarcina uniform distribuită

determină momentul de încovoiere
qL2
MH = . (1.4)
8
Tensiunea admisibilă a materialului lonjeroanelor este
σc
σa = . (1.5)
c
Modulul de rezistență necesar al stavilei este
MH
Wnec = . (1.6)
σa
Observație. Dacă, în relația anterioară, momentul se introduce în Nm iar tensiunea
admisibilă în MPa, modulul de rezistență se obține în cm3 .
Numărul de lonjeroane intermediare este
Wnec
n≈ . (1.7)
W
Se rotunjește superior numărul de lonjeroane intermediare la valoarea întreagă cea
mai apropiată de valoarea obținută cu relația anterioară.
Se calculează cotele de dispunere ale lonjeroanelor intermediare cu formula
2 i3/2 − (i − 1)3/2
hi = √ H, (1.8)
3 n
pentru i = 1 . . . n.
2. Forța necesară ridicării stavilei se calculează cu formula simplificată
Fr = cs (G + Ff ), (1.9)
unde G este forța de greutate a stavilei, Ff este forța de frecare dintre șinele prin
intermediul cărora se reazemă stavila și nișe, iar cs este coeficientul de siguranță. Forța
de greutate se calculează cu formula statistică (1.1) precizată în enunțul problemei,
în care se înlocuiește corespunzător aria suprafeței de retenție a stavilei:
√
G = 550LH LH . (1.10)
Deoarece șinele transmit către pile doar forța hidrostatică, forța de frecare dintre
șine și nișe are expresia
Ff = µFH . (1.11)
Coeficientul de siguranță se consideră
cs = 1,3. (1.12)
1.2. Stavile segment 5
Se înlocuiesc G și Ff în relația (1.9) și se obține forța necesară ridicării stavilei.

Timpul de ridicare este timpul în care muchia inferioară a stavilei se ridică pe
întreaga înălțime de retenție cu viteza de ridicare v. Aceste timp are expresia
H
t= (1.13)
v
și este exprimat în secunde.
1.2. Stavile segment
Problema 2. O stavilă segment așezată pe radier are lungimea L = 10 m, raza

R = 6 m și unghiurile α1 = 10◦ și α2 = 40◦ (fig. 1.2). Forța de greutate a sta-
vilei este G = 40 kN. Centrul de greutate se află la raza RG = 5,5 m, care face
cu orizontala unghiul βG = 30◦ . Stavila este proiectată astfel încât suportul forței
hidrostatice să treacă prin articulație.
1. Să se determine înălțimea de retenție maximă, H, a stavilei.
2. Să se determine componentele orizontală și verticală ale forței hidrostatice, Fx
și, respectiv, Fz , cotele l1 și l2 la care sunt aplicate, forța hidrostatică, FH , și direcția
acesteia exprimată prin unghiul φ față de orizontală.
3. Considerând că brațele stavilei au un moment de inerție infinit, să se indice mo-
dulul de rezistență necesar al scutului stavilei, dacă materialul din care este realizată
stavila are tensiunea admisibilă σa = 150 MPa.
4. Să se determine forța de apăsare cu care stavila așezată pe radier acționează
asupra acestuia.
E O
A C D
Figura 1.2. Stavila segment așezată pe radier.

6 1. Stavile
5. Să se determine forța de tracțiune Q în momentul începerii ridicării, știind că

direcția acestei forțe este verticală.
Rezolvare
1. Înălțimea de retenție maximă este
H = R(sin α2 − sin α1 ). (1.14)
2. Componenta orizontală a forței hidrostatice care acționează asupra stavilei se

calculează ca forța hidrostatică exercitată asupra proiecției pe verticală a scutului
stavilei:
1
Fx = γH 2 L, (1.15)
2
unde γ = 9 810 N/m3 este greutatea specifică a apei.
Componenta verticală a forței hidrostatice care acționează asupra stavilei este o
forță arhimedică egală cu forța de greutate a volumului de apă dezlocuit de stavilă.
Acest volum este egal cu produsul dintre aria suprafeței S din figura 1.2 și lungimea
L a stavilei. Prin urmare, componenta orizontală a forței hidrostatice este
Fz = γLS. (1.16)
Suprafața S se poate calcula ca o sumă algebrică de suprafețe cunoscute:
> − S∆OAD − S∆OBE + SOECD .

S = SOAB (1.17)
Cu unghiurile α1 și α2 exprimate în grade, aria suprafeței S este

[ ]
1 π
S = R2 (α2 − α1 ) − sin α1 cos α1 − sin α2 cos α2 + 2 sin α1 cos α2 . (1.18)
2 180
Aria S obținută se înlocuiește în relația (1.16) și se determină forța Fz .
Cota l1 se determină geometric, știind că centrul de presiune al stavilei, C, se
află la adâncimea 2H/3:
2
l1 = R sin α1 + H. (1.19)
3
Cota l2 se determină din condiția ca momentul forței hidrostatice FH față de
articulație să fie zero. Această condiție rezultă din faptul că suportul lui FH trece
prin articulație. Ținând seama de teorema lui Varignon (Rădoi și Deciu, 1981), din
această condiție rezultă că suma algebrică a momentelor componentelor lui FH față
de articulație trebuie să fie zero:
∑
MO = 0 ⇒ Fz l2 − Fx l1 = 0. (1.20)
De aici se obține lungimea l2 :

Fx
l2 = l1 . (1.21)
Fz
1.2. Stavile segment 7
Forța hidrostatică rezultantă este

√
FH = Fx2 + Fz2 . (1.22)
Direcția exprimată prin unghiul dintre suportul acestei forțe și orizontală este
Fz
φ = arctg . (1.23)
Fx
3. Stavila este solicitată de sarcina uniform distribuită
FH
q= . (1.24)
L
Dacă se aproximează stavila cu o grindă rezemată la capete și se ține seama de
ipoteza că brațele au moment de inerție infinit (deci nu se deformează), momentul de
încovoiere maxim dat de sarcina uniform distribuită este
qL2
M= . (1.25)
8
Modulul de rezistență necesar al scutului stavilei este
M
Wnec = . (1.26)
σa
4. Conform principiului acțiunii și reacțiunii, forța de apăsare cu care stavila ac-
ționează asupra radierului este egală în modul cu reacțiunea N exercitată de radier
asupra stavilei. Stavila așezată pe radier se află în echilibru static sub acțiunea forțelor
care acționează asupra sa: forța de greutate, G, forța hidrostatică, FH , reacțiunea din
partea radierului, N , și reacțiunea din articulație. Condiția de echilibru este ca suma
momentelor acestor forțe față de articulație să fie zero. Ținând seama de faptul că
forța hidrostatică nu determină moment față de articulație, deoarece suportul ei trece
prin articulație, și că nici reacțiunea din articulație nu determină moment, deoarece
este aplicată chiar în articulație, condiția de echilibru se scrie astfel:
∑
MO = 0 ⇒ N R cos α2 − GRG cos βG = 0. (1.27)
Se obține
RG cos βG
N =G . (1.28)
R cos α2
5. În momentul începerii ridicării, stavila pierde contactul cu radierul și, prin ur-
mare, reacțiunea N din partea acestuia dispare (fig. 1.3). Asupra stavilei acționează
acum doar forța de greutate, forța hidrostatică, reacțiunea din articulație și forța de
ridicare. Condiția de echilibru este ca suma momentelor acestor forțe față de arti-
culație să fie zero. Așa cum a fost precizat anterior, forța hidrostatică și reacțiunea
8 1. Stavile
E O
A C D
Figura 1.3. Stavila segment în momentul începerii ridicării.
din articulație nu determină momente față de articulație. Prin urmare, condiția de

echilibru este următoarea:
∑
MO = 0 ⇒ QR cos α1 − GRG cos βG = 0. (1.29)
Se obține forța necesară ridicării stavilei în momentul începerii ridicării:

GRG cos βG
Q= . (1.30)
R cos α1
1.3. Stavile clapetă
Problema 3. O clapetă hidraulică (fig. 1.4) are suprafața plană, cu dimensiunile l =

1 m și L = 2 m. Având în vedere dimensiunile mici, structura de rezistență este formată
din montanți articulați pe radier și o grindă de rigidizare la partea superioară. În
poziția ridicat, clapeta se află la unghiul α = 45◦ față de orizontală. Forța de greutate
a clapetei este G = 2000 N iar centrul de greutate se află la mijlocul clapetei. Clapeta
este realizată din oțel de uz general cu tensiunea admisibilă σa = 140 MPa.
1. Să se determine modulele de rezistență necesare ale grinzii de rigidizare și
montanților, dacă sprijinirea clapetei se realizează prin intermediul grinzii de rigi-
dizare.
2. Dacă se renunță la rezemarea prin intermediul grinzii de rigidizare și se echi-
librează clapeta cu o contragreutate suspendată printr-un cablu trecut peste o rolă
fixă, să se determine forța de greutate a contragreutății, Q, astfel încât clapeta să
coboare automat la atingerea înălțimii maxime de retenție în amonte.
3. Dacă clapeta este rezemată și manevrată prin intermediul unui servomotor hi-
draulic liniar dispus la mijlocul clapetei (la l/2), să se calculeze forța în servomotor,
1.3. Stavile clapetă 9
Figura 1.4. Stavila clapetă.
Fs , în poziția ridicat și cursa pistonului servomotorului între poziția riddicat și po-

ziția coborât, s, știind că servomotorul este articulat pe radier la cota z = 0,7 m
sub nivelul articulațiilor clapetei.
Rezolvare
1. Deoarece sprijinirea clapetei se realizează prin intermediul grinzii de rigidizare,
echilibrul static al clapetei este asigurat de reacțiunea Fg care acționează din partea
reazemelor asupra grinzii. Pentru determinarea acestei reacțiuni, se calculează, mai
întâi, înălțimea de retenție maximă:
H = l sin α. (1.31)
În continuare, se calculează forța hidrostatică exercitată asupra clapetei, ținând seama

de faptul că suprafața scutului acesteia este plană:
1 1
FH = γHLl = γLl2 sin α, (1.32)
2 2
unde γ = 9810 N/m3 este greutatea specifică a apei. Condiția de echilibru static al
clapetei este ca suma momentelor față de articulațiile de la partea inferioară să fie
zero. Un rezultat important din punct de vedere practic al Staticii fluidelor este că
adâncimea la care este situat centrul de presiune în care este aplicată forța hidros-
tatică ce acționează asupra unei suprafețe plane similare celei a stavilei clapetă din
prezenta problemă este 2H/3 (Panaitescu și Tcacenco, 2001). Ținând seama de datele
problemei, această adâncime se mai pate scrie sub forma 2l sin α/3. Prin urmare, forța
hidrostatică, care este perpendiculară pe scutul stavilei, este aplicată la distanța l/3
față de articulații iar condiția de echilibru se scrie astfel:
∑ l l
MO = 0 ⇒ Fg l − G cos α − FH = 0. (1.33)
2 3
10 1. Stavile
Figura 1.5. Sarcinile care acționează asupra grinzii

principale a stavilei clapetă.
De aici rezultă reacțiunea în grinda de rigidizare:

1 1
Fg = G cos α + FH . (1.34)
2 3
Se consideră că forța hidrostatică și forța de greutate a clapetei se transmit grinzii de
rigidizare sub forma unei sarcini uniform distribuite q. Sub acțiunea acestei sarcini
și a reacțiunilor din reazeme, fiecare reacțiune fiind egală cu Fg /2 (fig. 1.5), grinda
de rigidizare se află în echilibru static, deci:
Fg Fg
qL = + = Fg . (1.35)
2 2
Se obține sarcina uniform distribuită:
Fg
q= . (1.36)
L
Sub acțiunea sarcinii uniform distribuite q, momentul de încovoiere maxim cu care
este solicitată grinda principală este următorul (Buzdugan, 1980):
qL2
Mg = . (1.37)
8
Modulul de rezistență necesar al grinzii de rigidizare este
Mg
Wg = . (1.38)
σa
Pentru determinarea modulului de rezistență necesar al montanților este necesară
construirea diagramelor de forțe tăietoare și momente de încovoiere care acționează
asupra montanților. În acest scop, trebuie determinată și reacțiunea R din articu-
lațiile de la partea inferioară a clapetei. Din echilibrul de forțe pe direcție perpen-
diculară pe scutul stavilei,
R − FH − G cos α + Fg = 0, (1.39)
se obține:
R = FH + G cos α − Fg =
1 1
= FH + G cos α − FH − G cos α = (1.40)
3 2
2 1
= FH + G cos α.
3 2
+
C G
-
-
C G
Figura 1.6. Diagrame de forțe tăietoare și momente de încovoiere pe montanții stavilei clapetă.
Diagramele de forțe tăietoare și momente de încovoiere construite conform regulilor

din rezistența materialelor sunt prezentate în figura 1.6 (să se verifice numeric dia-
grama!). În rezistența materialelor este cunoscut faptul că momentul de încovoiere este
maxim în secțiunea în care, pe diagrama corespunzătoare, forța tăietoare trece prin
zero (Buzdugan, 1980). Se observă că acest lucru se întâmplă în secțiunea în care se
află centrul de presiune, în dreptul forței hidrostatice FH . Prin urmare, momentul de
încovoiere maxim care acționează asupra montanților este cel din centrul de presiune:
l 2 1
Mm = R = FH l + Gl cos α. (1.41)
3 9 6
Se poate calcula acum modulul de rezistență necesar al montanților:
Mm
Wm = . (1.42)
σa
2. Echilibrarea clapetei cu o contragreutate suspendată printr-un cablu trecut
peste o rolă fixă corespunde situației din figura 1.7. Forța de greutate a contragreutății
se obține din condiția de echilibru ca suma momentelor față de articulație să fie zero:
∑ l l
MO = 0 ⇒ Ql cos α − G cos α − FH = 0. (1.43)
2 3
Se obține
1 1
Q= G+ FH . (1.44)
2 3 cos α
12 1. Stavile
Figura 1.7. Echilibrarea stavilei

clapetă cu contragreutate.
Figura 1.8. Acționarea stavilei

clapetă cu servomotor.
3. Rezemarea și manevrarea clapetei prin intermediul servomotorului hidraulic

liniar dispus la mijlocul acesteia corespunde situației din figura 1.8. În poziția ridicat
a clapetei, forța din servomotor acționează ca în figură, iar servomotorul este extins
până la cota s1 . În poziția coborât, servomotorul se comprimă până la cota s2 .
Forța de greutate din servomotor se obține din condiția de echilibru ca suma
momentelor față de articulație să fie zero:
∑ l l l
MO = 0 ⇒ Fs cos α − G cos α − FH = 0. (1.45)
2 2 3
Rezultă
2
Fs = G +FH . (1.46)
3 cos α
Cursa servomotorului este egală cu diferența dintre cotele s1 și s2 . Ținând seama
de geometria clapetei, aceste cote sunt
l
s1 = z + sin α (1.47)
2
și √ ( )2 √
l l l2
s2 = z2 + − cos α = z2 + (1 − cos α)2 (1.48)
2 2 4
Se poate calcula acum cursa servomotorului:
s = s1 − s2 . (1.49)
Capitolul 2
Vane și robinete
2.1. Vane și robinete cu sertar
Problema 4. Pe un tronson orizontal al unei instalații în care fluidul de lucru este

apa cu densitatea ϱapă = 1 000 kg/m3 este montată o vană cu sertar pană Dn 100 cu
unghiul la vârful sertarului 2α = 20◦ (fig. 2.1). Componentele principale ale vanei, in-
clusiv sertarul, sunt realizate din fontă cenușie cu densitatea ϱFc = 7 200 kg/m3 . Etan-
șarea sertarului se realizează cu inele de alamă cu diametrul mediu Dm = 130 mm,
lățimea b = 10 mm, coeficientul de material m = 3 și coeficientul de frecare µ = 0,12.
Forța de greutate a sertarului este G = 120 N. În poziția închis a vanei, suprapresiunile
în amonte și în aval sunt p1 = 25 bar și, respectiv, p2 = 10 bar.
1. Să se determine forța minimă de închidere pentru o etanșare garantată pe am-
bele fețe ale sertarului.
2. Să se determine coeficientul de debit specific în poziția deschis, Kv100 , precum
și pierderea de presiune în vană, ∆p100 , dacă pentru această poziție debitul este
Q100 = 100 l/s, iar coeficientul pierderii locale de sarcină este ζ100 = 0,15.
3. Presupunând că în poziția închis există pierderi pentru care coeficientul de de-
bit specific este Kv0 = 0,05 Kv100 și știind că vana are o caracteristică logaritmică
(echiprocentuală), să se determine Kv la deschideri de 25%, 50% și 75%.
Rezolvare
1. În momentul închiderii complete a sertarului vanei, asupra fețelor amonte (in-
dice 1) și aval (indice 2) ale acestuia acționează următoarele forțe: componentele
orizontale și verticale ale forțelor de presiune, F⃗x1,2 și, respectiv, F⃗z1,2 , reacțiunile din
partea corpului vanei, N ⃗ 1,2 , și forțele de frecare dintre inelele de etanșare de pe sertar
⃗
și din corp, T1,2 . De asemenea, asupra sertarului mai acționează greutatea aparentă,
⃗ a , rezultanta forțelor de presiune din corpul vanei, F⃗c , și forța de închidere, F⃗i .
G
Condiția pentru etanșarea garantată pe ambele fețe ale sertarului este ca, în
amonte, reacțiunea din partea corpului vanei asupra sertarului să fie cel puțin egală
cu forța de apăsare în exploatare:
N1 ≥ Fae . (2.1)
2.1. Vane și robinete cu sertar 15
inel de
etanșare
sertar
pană
Figura 2.1. Geometria sertarului pană al va-

nei Dn 100 și forțele care acționează asupra
sertarului. Pentru o mai bună vizibilitate nu
au fost păstrate proporțiile forțelor Fz1 și Fz2 .
În poziția închis, în condițiile unei etanșări perfecte, forțele de presiune datorate

fluidului de lucru acționează pe fețele amonte și aval ale sertarului pe suprafețe cir-
culare delimitate de suprafețele interioare ale inelelor de etanșare. Aceste suprafețe
au diametrul
Di = Dm − b. (2.2)
Datorită valorii mici a unghiului la vârf al sertarului, pentru semiunghiul la vârf
poate fi folosită aproximația cos α ≈ 1. În consecință, pentru un calcul acoperitor,
componentele orizontale ale forțelor de presiune pe fețele amonte și aval ale sertarului
pot fi aproximate cu următoarele relații:
πDi2
Fx1 = p1 (2.3)
4
și, respectiv,
πDi2
Fx2 = p2 . (2.4)
4
Deoarece forțele de presiune sunt perpendiculare pe fețele sertarului, deci sunt orien-
tate sub unghiul α față de orizontală, componentele verticale ale forțelor de pre-
siune în amonte și aval sunt
Fz1 = Fx1 tg α (2.5)
16 2. Vane și robinete
și, respectiv,
Fz2 = Fx2 tg α. (2.6)
Observație. Unghiul α din cele două relații anterioare reprezintă semiunghiul la vârf
al sertarului, deci jumătate din 2α.
Greutatea aparentă a sertarului (diferența dintre forța de greutate a sertarului și
forța arhimedică determinată de volumul de apă dezlocuit de sertar) este
( )
ϱapă
Ga = G 1 − , (2.7)
ϱFc
În condițiile în care sertarul etanșează perfect, se poate considera că presiunea din

corpul vanei este egală cu presiunea atmosferică, astfel că forța de presiune din corp,
Fc , este zero. În aceste condiții, din echilibrul de forțe pe orizontală și verticală re-
zultă că reacțiunea cu care corpul vanei acționează în amonte asupra sertarului prin
intermediul inelelor de etanșare este următoarea:
[ ]
1 Fi + Ga − Fz1 − Fz2 Fx1 − Fx2
N1 = − . (2.8)
2 sin α + µ cos α cos α − µ sin α
De aici rezultă următoarea expresie a forței de închidere:
( )
Fx1 − Fx2
Fi = 2N1 + (sin α + µ cos α) + Fz1 + Fz2 − Ga . (2.9)
cos α − µ sin α
Forța de închidere se poate calcula cu expresia de mai sus dacă se cunoaște reacțiunea
N1 . Această reacțiune se obține din condiția (2.1) după ce se determină forța de
apăsare în exploatare. Pe fața amonte a sertarului, unde presiunea este maximă, forța
de apăsare în exploatare calculată cu metoda tensiunilor minime este următoarea:
Fae = πDm bm p1 . (2.10)
Forța minimă de închidere pentru etanșare garantată pe ambele fețe corespunde si-
tuației în care reacțiunea pe fața amonte a sertarului are valoarea minimă admisi-
bilă, adică situației în care este satisfăcută egalitatea N1 = Fae . Dacă se înlocuiește
în relația (2.9), rezultă că forța minimă de închidere pentru etanșare garantată pe
ambele fețe este
( )
Fx1 − Fx2
Fi = 2Fae + (sin α + µ cos α) + Fz1 + Fz2 − Ga . (2.11)
cos α − µ sin α
2. Pentru determinarea coeficientului de debit specific Kv se poate utiliza rela-
ția de definiție a acestuia:
Q [m3 /h]
Kv = √ , (2.12)
∆p [bar]
ϱ [kg/dm3 ]
2.1. Vane și robinete cu sertar 17
unde ∆p este pierderea de presiune în vană iar ϱ este densitatea fluidului de lucru.
Pierderea de presiune are expresia
∆p = ϱghr = ϱgM Q2 , (2.13)
unde hr = M Q2 este pierderea de sarcină locală, g = 9,81 m/s2 este accelerația gra-
vitațională, iar M este modulul de rezistență hidraulică al vanei. Raportul ∆p/ϱ
poate fi scris astfel:
∆p [Pa] 105 ∆p [bar]

3
= 3 = gM Q2 , (2.14)
ϱ [kg/m ] 10 ϱ [kg/dm3 ]
unde debitul Q este exprimat în m3 /s. Din relația anterioară se obține

( )2
∆p [bar] gM 2 gM Q [m3 /h] gM
= Q = = (Q [m3 /h])2 . (2.15)
ϱ [kg/dm3 ] 100 100 3600 1,296×109
Se înlocuiește expresia anterioară în relația (2.12) și, după simplificări, se obține

36000
Kv = √ . (2.16)
gM
Se calculează modulul de rezistență hidraulică al vanei complet deschise cu relația

cunoscută din Mecanica fluidelor:
1
M100 = 0,0826ζ100 . (2.17)
D4n
Se înlocuiește în relația (2.16) modulul de rezistență obținut și se calculează coefi-

cientul de debit specific:
36 000
Kv100 = √ . (2.18)
gM100
Pe de altă parte, coeficientul de debit specific Kv poate fi determinat și pe baza

relației de legătură cu coeficientul de debit Av . Se calculează mai întâi Av100 , la
deschidere completă a vanei:
√
πD2n 2
Av100 = . (2.19)
4 ζ100
Se calculează, apoi, Kv100 cu relația de legătură
Kv100 = 36 000 Av100 . (2.20)
Se verifică dacă valorile obținute cu relațiile (2.18) și (2.20) sunt (aproximativ) egale.
Dacă între cele două valori sunt diferențe mari, se verifică cu atenție calculele.
1200
caracteristica intrinsecă
1000 deschiderile de calcul
800
Kv (m3 /h)
600
400
200
Figura 2.2. Caracteristica in- 0

trinsecă echiprocentuală a vanei 0 0,25 0,50 0,75 1
cu sertar pană. a/a100
Pierderea de presiune în vană în poziția deschis a sertarului se calculează pe

baza relației (2.13):
∆p100 = ϱgM100 Q2100 . (2.21)
3. Caracteristica logaritmică (echiprocentuală) are expresia

( )
Kv Kv0 a K v0
= exp − ln , (2.22)
Kv100 Kv100 a100 Kv100
unde a reprezintă deschiderea vanei iar exp(x) este funcția exponențială ex . Pentru
o deschidere a rezultă coeficientul de debit specific
( ) ( )
Kv0 a Kv0
Kv = Kv100 exp − ln . (2.23)
Kv100 a100 Kv100
Pentru cele trei deschideri ale vanei, se obțin următorii coeficienți de debit specific:
Kv25 = 0,05 Kv100 exp(−0,25 ln 0,05), (2.24)

Kv50 = 0,05 Kv100 exp(−0,50 ln 0,05), (2.25)
Kv75 = 0,05 Kv100 exp(−0,75 ln 0,05). (2.26)
Pentru verificare, în figura 2.2 este prezentată caracteristica intrinsecă echiprocentuală

a vanei, pe care sunt indicate cele trei deschideri de calcul.
2.2. Vane și robinete cu ventil
Problema 5. Un robinet cu ventil Pn 40 are ventilul de formă plană și diametrul ori-

ficiului din scaun d = 20 mm (fig. 2.3). Etanșarea se realizează pe un inel montat în
2.2. Vane și robinete cu ventil 19
ventil inel de
etanșare
scaun
d b Figura 2.3. Geometria ventilului plan

al robinetului Pn 40 și forțele care ac-
ționează asupra ventilului.
scaun. Acest inel are diametrul mediu dm = 28 mm și lățimea b = 3 mm. Materia-

lul din care este confecționat inelul este aluminiu cu coeficientul m = 4. În poziția
deschis, coeficientul pierderilor locale de sarcină în robinet este ζ100 = 4.
1. Să se determine forța necesară închiderii etanșe, Fi , dacă presiunea p1 în amonte
este egală cu presiunea nominală iar presiunea p2 în aval este egală cu presiunea
atmosferică.
2. Să se determine înălțimea minimă de ridicare completă a ventilului, h100min ,
pentru care viteza medie în zona ventilului rămâne aproximativ constantă.
3. Să se determine valoarea coeficientului de debit specific la jumătate din deschi-
derea robinetului, Kv50 , știind că acesta are o caracteristică intrinsecă liniară.
Rezolvare
1. Deoarece presiunea din aval, p2 , este egală cu presiunea atmosferică, forța de
presiune care acționează asupra ventilului este următoarea:
π(dm − b)2
Fp = p1 . (2.27)
4
Ținând seama de echilibrul de forțe, reacțiunea din partea scaunului este dată de
relația
N = Fi − Fp . (2.28)
Condiția de etanșare este ca reacțiunea din partea scaunului să fie cel puțin egală cu
forța de apăsare în exploatare, care se calculează cu metoda tensiunilor minime:
Fae = πdm b m p1 . (2.29)
La limită, din egalitatea
N = Fae (2.30)
Figura 2.4. Caracteristică intrinsecă 1

liniară.
sau, după înlocuiri,
Fi − Fp = Fae (2.31)
se obține forța minimă necesară închiderii etanșe:
Fi = Fp + Fae . (2.32)
2. Înălțimea minimă de ridicare completă a ventilului astfel încât viteza medie în

zona ventilului să fie aproximativ constantă trebuie să satisfacă condiția
πd2
= πdh100min . (2.33)
4
Din această condiție se obține
d
h100min = . (2.34)
4
3. Se calculează, mai întâi, coeficientul de debit specific al robinetului în poziția
deschis, Kv100 , pe baza legăturii cu coeficientul de debit Av și a relației de defini-
ție a acestuia din urmă:
√
πd2 2
Kv100 = 36 000 Av100 = 36 000 . (2.35)
4 ζ100
Expresia generală a caracteristicii intrinseci liniare, care este reprezentată gra-

fic în figura 2.4, este următoarea:
( )
Kv K v0 a Kv0
= + 1− . (2.36)
Kv100 Kv100 a100 Kv100
2.2. Vane și robinete cu ventil 21
Robinetul considerat etanșează în poziția închis, deci coeficientul de debit specific

pentru această poziție este nul, Kv0 = 0. De asemenea, deschiderea unui robinet cu
ventil este egală cu înălțimea de ridicare a ventilului, a = h. Prin urmare, caracteristica
robinetului considerat are expresia
Kv h
= . (2.37)
Kv100 h100
La jumătate din deschiderea robinetului, valoarea coeficientului de debit specific este

următoarea:
h50
Kv50 = Kv100 = 0,5Kv100 . (2.38)
h100
Bibliografie
Buzdugan, G. (1980). Rezistența materialelor. București: Editura Tehnică.

Panaitescu, V. și Tcacenco, V. (2001). Bazele mecanicii fluidelor. București: Editura
Tehnică.
Rădoi, M. și Deciu, E. (1981). Mecanica. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Universitatea Politehnica” din Bucures, ti
”
Departamentul de Hidraulică, Mas, ini Hidraulice s, i Ingineria Mediului
Vane, stavile s, i confect, ii metalice

– Cursul 1 –
Titular curs: S, .l. dr. ing. Andrei Dragomirescu

Moodle: L-A4-S2-VSCM-MSHP
– Bucures, ti 2018 –
VSCM Curs 1 A. Dragomirescu
Distribut, ia punctajului:
Activitate Punctaj maxim

Prezent, ă 15 puncte
Laborator 25 puncte
Proiect 40 puncte
Colocviu 20 puncte
TOTAL 100 puncte
1 / 28
Cuprinsul cursului
1.1. Generalităt, i
1.2. Stavila plană
Capitolul 1. Stavile
1.3. Stavila segment
1.4. Stavila clapetă
1.2. Vane s, i robinete cu sertar
1.3. Robinete cu ventil
Capitolul 2. Vane s, i robinete 1.4. Vane s, i robinete fluture
1.5. Robinete cu cep s, i robinete sferice
1.6. Vane sferice
1.7. Vane conice
2 / 28
1.1. Definit, ii s, i clasificări

Capitolul 3. Elemente de
1.2. Realizarea conductelor
construct, ia, calculul
1.3. Calculul conductelor
s, i asamblarea 1.4. Elemente de legătură ale conductelor
conductelor 1.5. Reazeme pentru conducte
1.2. Materiale
Capitolul 4. Confect, ii metalice
1.3. Bare supuse la ı̂ntindere s, i comprimare
1.4. Bare supuse la ı̂ncovoiere
3 / 28
Bibliografie recomandată
[1] Erbisti, P.C.F., Design of Hydraulic Gates, A.A. Balkema Publishers, Lisse, 2004.
[2] Exarhu, M., Mas, ini s, i instalat, ii hidraulice s, i pneumatice, Bucures, ti, 2006.
[3] Marinoiu, V., Pos, chină, I., Stoica, M., Robinete de reglare, Ed. Tehnică, Bucures, ti,
1980.
[4] Pavel, D., Zarea, S, t., Turbine hidraulice s, i echipamente hidroenergetice, vol. 2,
Editura Didactică s, i Pedagogică, Bucures, ti, 1968.
[5] Pos, chină, I., Stoica, M., Manea, C., Armături industriale, Ed. Tehnică, Bucures, ti,
1991.
4 / 28
Cuprinsul cursului 1
1. Stavile. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.1. Generalităt, i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.1.1. Definit, ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.1.2. Clasificarea stavilelor după solut, ia constructivă . . . . . . . . 8
1.1.3. Clasificarea stavilelor după destinat, ie . . . . . . . . . . . 14
1.1.4. Clasificarea stavilelor după modul de transmitere a fort, elor de pre-
siune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
1.1.5. Clasificarea stavilelor după sensul mis, cării la manevra de deschi-
dere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
1.1.6. Clasificarea stavilelor după tipul mis, cării . . . . . . . . . . 17
1.1.7. Clasificarea stavilelor după modul de act, ionare . . . . . . . . 18
1.1.8. Clasificarea stavilelor după materialul din care sunt realizate . . . 19
1.1.9. Fort, e care act, ionează asupra stavilelor . . . . . . . . . . . 20
1.1.10. Criterii de alegere a tipului de stavilă . . . . . . . . . . . 25
5 / 28
Capitolul 1
• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •
Stavile
6 / 28
VSCM Curs 1 1. Stavile A. Dragomirescu
1.1.1. Definit, ii
Stavile = echipamente hidromecanice care servesc la ı̂nchiderea totală sau part, ială a
unui orificiu de suprafat, ă. Caracteristici:
•◦ ı̂nchid orificii de dimensiuni foarte mari (chiar peste 1000 m2 );
•◦ lucrează la presiuni mici, dar variabile cu ı̂nălt, imea;
•◦ pot realiza manevre de ı̂nchidere s, i deschidere ı̂n curent de apă.
Batardouri = echipamente hidromecanice care servesc la izolarea unei incinte ı̂n ve-
derea efectuării unor lucări hidrotehnice. Caracteristici:
•◦ pot fi utilizate atât pentru ı̂nchiderea orificiilor de fund, cât s, i a incintelor cu
suprafat, ă liberă;
•◦ trebuie să poată fi montate s, i demontate us, or ⇒ se realizează din mai multe
elemente de dimensiuni s, i greutăt, i reduse;
•◦ de obicei nu se manevrează ı̂n curent.
1.1. Generalităt, i 7 / 28
1.1.2. Clasificarea stavilelor după solut, ia constructivă
1) Stavilă plană (SP). Are

suprafat, a de retent, ie de forma
unui plan vertical sau us, or ı̂n-
clinat.
2) Stavilă segment (SS). Are

suprafat, a de retent, ie de formă
circulară sau, mai rar, plană,
sprijinită pe două brat, e articu-
late ı̂n pile.
3) Stavilă clapetă. Are

suprafat, a de retent, ie de
forma profilului unui baraj
deversor s, i este articulată
pe radierul unei construct, ii
hidrotehnice.
ancoră
4) Stavilă Obermeyer. Este flexibilă
similară stavilei clapetă, cu

particularitatea că act, ionarea
se realizează prin intermediul
unor perne gonflabile dispuse
sub stavilă, ı̂n aval. aer sau apă
sub presiune
cablu
tobă
5) Stavilă cilindrică. Este for-
mată dintr-un corp cilindric
orizontal s, i unul sau două scu-
turi. La manevrare se depla-
sează prin rostogolire.
6) Stavilă sector. Are suprafat, a

amonte de formă cilindrică,
sprijinită pe radier ı̂n mai
multe articulat, ii, iar ı̂n pozit, ia
coborât pătrunde ı̂ntr-o ca-
meră din barajul construct, iei
hidrotehnice.
7) Stavilă circulară. Este de

forma unui orificiu circular cu
formă asemănătoare unei pâl-
nii s, i ı̂nchide un orificiu de tip
put, .
8) Stavilă gonflabilă (cu

pânză ı̂nchisă”). Este reali-
”
zată din elastomeri, putând fi
umflată fie cu aer, fie cu apă
sub presiune.
9) Fermă hidraulică. Este alcă-

tuită din două elemente care se
sprijină reciproc s, i care ı̂nchid
ı̂n interior o cameră cu apă.
R1 R2
10) Stavilă dublă. Este formată

din două stavile simple, dintre
care una este, de regulă, o sta-
vilă clapetă:
•◦ stavilă segment cu clapetă
(a se vedea schit, a);
•◦ stavilă plană cu clapetă.
11) Stavilă ı̂n arc sau stavilă

vizieră”. Are suprafat, a de
”
retent, ie curbată ı̂n plan ori-
zontal, sub forma unui arc tri-
plu articulat: două articulat, ii
se află ı̂n pile iar cea de-a
treia este dispusă la mijlocul
arcului pentru diminuarea efor-
turilor suplimentare datorate
diferent, elor de temperatură.
În pozit, ia coborât se sprijină pe radier. Ridicarea se realizează cu ajutorul unor
cabluri prinse de brat, e dispuse pe părt, ile laterale.
Are rol de protect, ie ı̂mpotriva mareelor. În pozit, ia ridicat permite traficul naval.
1.1.3. Clasificarea stavilelor după destinat, ie

1) Stavile pentru evacuarea apelor mari, situate, de regulă, pe baraje deversoare.
2) Stavile pentru reglajul nivelului, dispuse pe radiere situate pe canale.
3) Stavile pentru reparat, ii (batardouri) – ı̂nchid orificiul provizoriu, pentru a
permite demontarea s, i repararea stavilei de serviciu sau pentru a permite operat, ii
de ı̂ntret, inere s, i reparat, ii la turbine.
4) Stavile de avarie, cu ı̂nchidere rapidă – sunt stavile plane verticale sau us, or
ı̂nclinate, care ı̂nchid orificiul prin cădere liberă.
5) Stavile provizorii, pentru faze de construct, ie.
6) Stavile cu alte destinat, ii (de ex. reglajul debitului).
Observat, ii:
– Stavilele pentru evacuarea apelor mari efectuează un număr redus de manevre.
– Stavilele care necesită manevrarea pe timp de iarnă pot fi prevăzute cu sisteme de
ı̂ncălzire ı̂n zona etans, ărilor, pe părt, ile laterale, astfel ı̂ncât să se ı̂mpiedice blocarea
stavilei s, i distrugerea etans, ărilor prin ı̂nghet, are.
1.1.4. Clasificarea stavilelor după modul de transmitere a fort, elor de presiune

1) Stavile care transmit fort, ele de presiune
pilelor construct, iei hidrotehnice:
– stavila plană;
– stavila segment;
– stavila cilindrică;
– stavila ı̂n arc.
2) Stavile care transmit fort, ele de presiune radierului
construct, iei hidrotehnice:
– stavila clapetă; – stavila gonflabilă;
– stavila Obermeyer; – ferma hidraulică.
– stavila sector;
3) Stavile care transmit fort, ele de presiune atât pilelor, cât s, i radierului:
– unele tipuri de stavilă plană (stavile plane ı̂nclinate);
– unele tipuri de clapete (act, ionate pe părt, ile laterale cu servomotoare).
4) Stavile cu fort, e hidrodinamice reduse: stavila circulară.
1.1.5. Clasificarea stavilelor după sensul mis, cării la manevra de deschidere
1) Stavile ridicătoare: Observat, ii:

– stavila plană; În cursul exploatării apar ı̂ncă două manevre nece-
– stavila segment; sare, ı̂n afara evacuării apelor mari:
– stavila ı̂n arc. a) evacuarea unor plutitori (resturi vegetale,
gheat, ă etc.);
2) Stavile coborâtoare:
b) evacuarea sedimentelor care se depun la partea
– stavila clapetă;
inferioară a stavilelor.
– stavila Obermeyer;
Manevrele trebuie efectuate cu pierderea unui volum
– stavila cilindrică;
minim de apă:
– stavila sector;
pentru evacuarea plutitorilor, cele mai econo-

– stavila circulară; mice sunt stavilele coborâtoare;
– stavila gonflabilă; pentru evacuarea sedimentelor, cele mai econo-

– ferma hidraulică. mice sunt stavilele ridicătoare;
3) Stavile mixte: stavilele duble pot efectua ambele manevre ı̂n

– stavila dublă. condit, ii optime.
1.1.6. Clasificarea stavilelor după tipul mis, cării

1) Cu mis, care de translat, ie:
– stavila plană;
– stavila circulară (când nu este fixă).
2) Cu mis, care de rotat, ie:
– stavila segment;
– stavila clapetă;
– stavila Obermeyer;
– stavila sector;
– ferma hidraulică; Observat, ie:
– stavila ı̂n arc. Stavilele cu mis, cări de rotat, ie prezintă, cu
3) Cu mis, care de rostogolire: câteva except, ii, următoarele avantaje:
– stavila cilindrică. 3 au momente de frecare mici s, i exploa-
4) Cu mis, cări complexe: tarea cea mai favorabilă;
– stavila gonflabilă. 3 nu necesită pile ı̂nalte.
1.1.7. Clasificarea stavilelor după modul de act, ionare

1) Stavile act, ionate manual, prin intermediul unui mecanism: stavilele mici s, i stavilele
de sigurant, ă. Tipuri de mecanisme:
a) s, urub-piulit, ă;
b) s, urub-roată melcată + s, urub-piulit, ă;
c) cablu-troliu;
d) troliu-roată dint, ată-cremalieră.
Act, ionarea manuală se utilizează când se efectuează manevre rare s, i nu se pun
probleme de automatizare.
2) Stavile act, ionate electromecanic. Manevrarea se realizează cu ajutorul unui motor
electric s, i al unui mecanism de tipul celor ment, ionate anterior.
3) Stavile act, ionate hidraulic cu ulei. Se utilizează servomotoare hidraulice liniare (ci-
lindri hidraulici).
4) Stavile act, ionate hidraulic cu apă: stavila sector, ferma hidraulică.
5) Stavile act, ionate cu apă sau aer sub presiune: stavila Obermeyer, stavila gonflabilă.
1.1.8. Clasificarea stavilelor după materialul din care sunt realizate

1) Stavile din ot, el. Se utilizează ot, eluri care asigură o bună sudabilitate:
– ot, eluri cu cont, inut redus de carbon (OL 37, OL 44, OL 52);
– ot, eluri slab aliate cu granulat, ie fină favorabile sudării (ot, eluri de sudare);
– ot, eluri rezistente la coroziune.
2) Stavile din lemn. La stavilele actuale, lemnul poate fi utilizat numai pentru suprafat, a
de retent, ie, structura de rezistent, ă fiind din ot, el.
3) Stavile din elastomeri.
1.1.9. Fort, e care act, ionează asupra stavilelor
Act, iunile asupra stavilelor pot fi:

permanente;

temporare;

except, ionale – apar foarte rar sau deloc.

1) Act, iuni permanente

a) Greutatea proprie: ı̂n faza init, ială a proiectului se estimează cu formule
statistice iar ı̂n faza finală se calculează exact s, i se stabiles, te pozit, ia centrului
de greutate.
b) Fort, a hidrostatică: se calculează cu formulele din mecanica fluidelor,
considerând următoarele valori pentru densitatea apei:
•◦ ρ = 1000 kg/m3 , pentru apă dulce;
•◦ ρ = 1040 kg/m3 , pentru apă de mare.
c) React, iunile din reazeme: se calculează cu formulele din mecanică pe baza
condit, iei de echilibru static s, i a schemei de rezemare.
2) Act, iuni temporare

a) Fort, ele de ridicare:
rezultă din condit, ia de echilibru static ı̂n momentul ı̂nceperii ridicării;

pentru calculul lor se t, ine seama ı̂n mod explicit de greutatea stavilei s, i de

fort, ele de frecare la manevrare, iar de efectul celorlalte fort, e se t, ine seama
prin introducerea unui coeficient de sigurant, ă ales acoperitor.
b) Fort, ele s, i momentele de frecare la manevrarea stavilei:
act, ionează ı̂n sens contrar deplasării stavilei;

ı̂n calcule se recomandă utilizarea următorilor coeficient, i de sigurant, ă:

Cupla de materiale Coeficient de frecare, f

ot, el-ot, el 0,30
ot, el-lemn ı̂n lungul fibrelor 0,45
ot, el-lemn perpendicular pe fibre 0,55
ot, el-cauciuc cu duritate Shore 85A1) 0,70
ot, el-cauciuc cu duritate Shore 55A1) 0,90
1) Pentru comparat, ie, duritatea gumei de s, ters a unui creion este aproximativ Shore 40A.
c) Fort, ele datorate corpurilor depuse pe stavilă (gheat, ă, sedimente, plante):
se consideră a fi de ordinul a 5 kgf pe m2 de suprafat, ă de stavilă.
d) Fort, ele hidrodinamice la curgerea pe sub stavilă:
apar la stavilele ridicătoare după ı̂nceperea ridicării s, i tind să readucă stavila

pe radier;
pot fi minimizate prin mics, orarea

la maxim a suprafet, ei inferioare a
stavilei.
Fhd = γapă hd Si ,
hd = 0,4. . .0,6 m .
e) Fort, ele hidrodinamice la curgerea peste stavilă: apar

la stavilele coborâtoare.
Fhd = Glichid .
f) Fort, ele datorate variat, iilor de temperatură: se determină considerând

temperatura de montaj ϑ = 10◦ C s, i admit, ând variat, ii de ±35◦ C.
g) Fort, ele datorate act, iunii valurilor: se determină pornind de la o presiune
hidrostatică suplimentară egală cu aceea dată de o coloană de apă cu ı̂nălt, imea
egală cu jumătate din ı̂nălt, imea valului.
h) Fort, ele datorate act, iunii vântului: se calculează cu relat, ia
p – presiune de 500. . . 1000 Pa (corespunzătoare
Fv = p S , unei furtuni puternice).
S – suprafat, a supusă act, iunii vântului.
i) Fort, ele datorate podului de gheat, ă care se poate forma iarna:
– pe cursurile de apă cu formare puternică de gheat, ă
(peste 30 cm) se consideră o presiune suplimentară con-
stantă de 3 m coloană de apă;
– pentru poduri de gheat, ă sub 30 cm se consideră o pre-
siune suplimentară constantă de 2 m coloană de apă;
– grinzile principale ale stavilei se calculează cu ı̂ncărcări
suplimentare de 7. . . 10 000 N/m.
3) Act, iuni except, ionale

Pot fi cauzate de:
– ciocnirea cu plutitori sau ambarcat, iuni;
– blocarea ghidajelor, a etans, ărilor sau a lagărelor;
– seisme (cutremure);
– cedarea unor reazeme.
1.1.10. Criterii de alegere a tipului de stavilă
Alegerea tipului de stavilă se bazează pe analiza factorilor ce pot influent, a

performant, ele, costul, calitatea s, i sigurant, a echipamentului:

sigurant, ă ı̂n exploatare;

greutate redusă;

simplitate funct, ională;

ı̂ntret, inere simplă;

cerint, e structurale avantajoase privitoare la pile, nis, e, camere, ghidaje etc.;

mărimea s, i direct, ia fort, elor transmise către structura de beton;

posibilităt, i de ridicare;

us, urint, ă a transportului s, i montării.
Caracteristicile stavilei trebuie să corespundă cerint, elor funct, ionale ale amena-
! jării hidrotehnice.
a) Capacitatea de deversare, importantă la baraje deversoare. Stavile adecvate pentru

evacuarea debitelor mari:

stavile ridicătoare – stavile plane s, i segment;

stavile care nu necesită nis, e ı̂n pile (pentru eficient, ă hidraulică sporită) – stavile
segment, clapetă, sector s, i cilindrice.
b) Evacuarea plutitorilor s, i a ghet, ii cu pierderea unui volum minim de apă. Stavile
adecvate:

stavile coborâtoare – clapetă, sector s, i cilindrice;

stavile duble – plană cu clapetă s, i sector cu clapetă.
c) Funct, ionarea pe baza presiunii hidrostatice a apei din amonte. O astfel de

funct, ionare au stavila sector s, i ferma hidraulică.
d) Încărcările date de presiunea hidrostatică s, i transmise structurii de beton. Trans-

miterea ı̂ncărcărilor se poate face:
continuu, de-a lungul părt, ilor laterale ale stavilei – la stavilele plane alunecă-

toare (prevăzute cu s, ine);

continuu, la partea de jos a stavilei – la stavila gonflabilă;

printr-o serie de suporturi dispuse pe părt, ile laterale ale stavilei – la stavilele

plane pe role s, i la cele pe rot, i;

prin două articulat, ii aflate ı̂n pile – la stavilele segment;

printr-o serie de articulat, ii situate pe radier – la stavilele clapetă, sector s, i la

fermele hidraulice.
e) Act, ionare automată, pe baza nivelului din amonte. Stavilele segment, clapetă s, i
sector s, i fermele hidraulice pot fi act, ionate automat, cu ajutorul unor flotori s, i
contragreutăt, i, fără a fi necesare sisteme de ridicare ⇒ pot fi utilizate pentru
ment, inerea unui nivel constant ı̂n amonte (de ex. pe canale de irigat, ii) s, i pentru
prevenirea inundat, iilor.
f ) Închidere automată ı̂n cazuri de urgent, ă (de ex. la stavilele prizelor de apă ale
centralelor hidroelectrice).
Închiderea trebuie să se realizeze sub act, iunea fort, ei de greutate a stavilei, care

trebuie să ı̂nvingă frecările din etans, ări s, i reazeme.

Stavile adecvate: stavilele plane pe rot, i sau pe role.

Modalităt, i de act, ionare:

– act, ionări hidraulice;

– act, ionări mecanice cu cabluri sau lant, uri.
Observat, ie:
La stavilele pentru ı̂nchidere automată ı̂n cazuri de urgent, ă nu se pot utiliza me-
canisme de ridicare cu s, urub-piulit, ă sau melc-roată melcată, din cauza proprietăt, ii
acestora de autoblocare.
Sfârs,itul cursului 1
”

– Cursul 2 –

Moodle: L-A4-S2-VSCM-MSHP
1.2. Stavile plane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2

1.2.1. Stavile plane din lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
1.2.2. Stavile plane metalice . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
1 / 12
1.2. Stavile plane

1.2.1. Stavile plane din lemn

Înălt, imi de retent, ie maxime sub 3 m.

Deschideri maxime de 3. . . 5 m.

În prezent construct, ie mixtă din lemn s, i ot, el:
• material de bază: scânduri groase de lemn (du-
lapi) cu grosimi de până la 200 mm;
• schelet din ot, el.
2 / 12

Sprijinirea stavilei ı̂n nis, ă:
a) lemn pe lemn (nis, e din lemn) b) ot, el pe ot, el (nis, e din lemn sau beton)

Etans, area stavilei:
a) cu bitum s, i câlt, i (prin călăfătuire) b) cu s, ipci sau platbande
1.2. Stavile plane 3 / 12

1.2.2. Stavile plane metalice

Se utilizează pentru orificii de până la
100. . . 150 m2 .

Avantaje:
3 construct, ie relativ simplă;
3 comportare bună ı̂n exploatare.

Dezavantaje:
Structură de rezistent, ă deschisă
7 necesită pile ı̂nalte;
7 necesită fort, e de ridicare mari.

Structura de rezistent, ă poate fi:
• deschisă, formată din ret, ele de grinzi;
• ı̂nchisă, formată din chesoane (compartimente
metalice ı̂nchise).
Structură de rezistent, ă ı̂nchisă
Structuri de rezistent, ă deschise:

1) Structuri transversale, formate din grinzi principale, montant, i s, i lonjeroane.
2) Structuri longitudinale, formate din lonjeroane s, i montant, i.
3) Alte tipuri de structuri.
Lonjeroane = grinzile orizontale ale structurii de rezistent, ă, altele decât grinzile principale.
Montant, i = grinzile verticale ale structurii de rezistent, ă.
Tolă = foaia de tablă groasă care constituie suprafat, a de retent, ie din amonte (scutul stavilei).
1) Structuri de rezistent, ă transversale 2) Structuri de rezistent, ă longitudinale

montanţi montanţi lonjeron superior
grinzi tolă (scut)

principale
montant montant
de capăt de capăt
tolă (scut)
lonjeroane lonjeron inferior lonjeroane

Particularităt, i:

Lonjeronul superior preia eforturile de ridicare.

Lonjeronul inferior are dimensiuni reduse pentru a li-
mita fort, ele hidrodinamice care apar la curgerea pe sub
stavilă.

Variante constructive de lonjeroane:
a) cu platbandă sudată; Structuri de rezistent, ă cu
b) din laminate (profile I, U, sau alte profile). lonjeroane din laminate

Montant, ii de reazem delimitează lateral stavila s, i per- (profile I, U s, i T)
mit sprijinirea ı̂n pile.

Grinzile principale:
• sunt grinzi cu inimă plină ı̂n formă de I;
• profilul I poate fi ranforsat cu profil cornier;
• ı̂nălt, imea grinzii: 1/12. . . 1/6 din deschidere;
• sub act, iunea fort, elor hidrostatice, săgeata trebuie să Profil I ranforsat cu profile
cornier
fie mai mică de 1/750 din deschidere.

Metoda clasică de proiectare a structurii de rezistent, ă

1. Stabilirea geometriei structurii de rezistent, ă
Se urmăres, te stabilirea judicioasă a cotelor hi de dispunere a lonjeroanelor intermediare.

Condit, ia de calcul a cotelor hi : lonjeroanele să fie egal ı̂ncărcate, pentru a avea aceleas, i dimensiuni.

Pentru a obt, ine ı̂ncărcări egale pe lonjeroane, stavila se ı̂mparte ı̂n n câmpuri de egală fort, ă de

presiune, iar lonjeroanele se dispun ı̂n centrele de presiune ale acestor câmpuri ⇒ sunt necesare n
lonjeroane intermediare.
Marginile câmpurilor de egală fort, ă de presiune se află la

câmpul 1
cotele ci fat, ă de latura superioară a stavilei. Aceste cote se
stabilesc astfel:
• fort, a de presiune hidrostatică care act, ionează asupra sta-
câmpul 3 câmpul 2
vilei este
1 L – deschiderea stavilei
FH = γapă L H 2
2 H – ı̂nălt, imea stavilei
• fort, a de presiune hidrostatică care act, ionează asupra
unui câmp de egală fort, ă de presiune este
......
1 1
Fh = FH = γapă L H 2
n 2n

• la adâncimea corespunzătoare cotei ci este (ci − ci−1 )3 L

valabilă egalitatea ci + ci−1 12
hi = +
1 i 2 ci + ci−1
γapă L c2i = i Fh = γapă L H 2 | {z } L (ci − ci−1 )
2 2n h
2
Gi | {z }
Ix
• se obt, ine: hGi Si
i3/2 − (i − 1)3/2
…
i 2
ci = H hi = H √
n 3 n
Cotele hi de dispunere a lonjeroanelor interme-

Cota de dispunere a lonjeronului superior (cu

diare sunt cotele centrelor de presiune ale câm- indicele i = 0):
purilor de egală fort, ă de presiune s, i se deter- h0 = 0
mină cu formulele din mecanica fluidelor: Cota de dispunere a lonjeronului inferior (cu in-

dicele i = n + 1):
hn+1 = H
Distant, ele dintre două lonjeroane succesive:

ai = hi − hi−1

2. Stabilirea ı̂ncărcărilor preluate de structura de rezistent, ă

Distribut, ia reală de presiuni pe stavilă este hi-

Se foloses, te regula bisectoarei pentru descom-

drostatică, deci cres, te liniar cu adâncimea. punerea câmpurilor ı̂n suprafet, e triunghiulare
Se ı̂nlocuies, te distribut, ia liniară de presiuni cu

s, i trapezoidale de pe care se preiau ı̂ncărcările:
o distribut, ie ı̂n trepte, echivalentă. Se consideră
că pe fiecare câmp i format ı̂ntre două lonje-
roane succesive act, ionează presiunea constantă
hi + hi−1
pi = γapă
2
Fiecare montant intermediar i preia ı̂ncărcări

de pe cele două suprafet, e triunghiulare (triun-
Fiecărei

presiuni pi
ı̂i corespunde sarcina ghiuri dreptunghice) atas, ate s, i le transmite lon-
uniform distribuită jeroanelor sub forma react, iunilor Si−1 s, i Ri :
qi = pi ai
Ipoteze de calcul:

• grinzile preiau ı̂ncărcările de pe câmpurile
dreptunghiulare formate ı̂ntre lonjeroane s, i
montant, i;
• grinzile de rang inferior sunt simplu rezemate pi a2i qi ai
s, i transmit eforturile grinzilor de rang supe- Si−1 = Ri = =
4 4
rior.
Pentru

montant, ii de reazem (indice r), s, i react, iunile Si s, i Ri transmise de montant, ii
react, iunile se reduc la jumătate (se preiau ı̂n- intermediari i − 1 s, i i:
cărcări doar de pe o suprafat, ă triunghiulară ı̂n
loc de două):
pi a2i qi ai
Sri−1 = Rri = =
8 8
Momentul de ı̂ncovoiere al montantului inter-

mediar:
qi a2i
Mi =
12 Numărul de câmpuri de lăt, ime b:

Fiecare lonjeron intermediar i preia atât ı̂ncăr-

K = L/b
cările de pe suprafet, ele trapezoidale atas, ate, cât
Lonjeroanele intermediare transmit ı̂ncărcările către montant, ii de reazem sub forma react, iunilor Vi :

1 ai pi ai ai+1 pi+1 ai+1

h i
Vi = K b− +K b− + (K − 1)(Ri + Si ) ,
2 2 2 2 2
sau, deoarece pi ai = qi ,
1 ai qi ai+1 qi+1
h i
Vi = K b− +K b− + (K − 1)(Ri + Si )
2 2 2 2 2

3. Stabilirea grosimii tolei

Tola reprezintă tabla din care se confect, ionează scu-

Observat, ii:
tul stavilei s, i materializează suprafat, a de retent, ie.

Se adoptă pentru tolă:
Un calcul aproximativ al grosimii tolei ı̂n dreptul

câmpului i se face cu formula stabilită prin metoda • fie o singură grosime (cea mai mare),
lui Bach:
Ã δ = max (δi ) ,
ϕ pi i=1...n
δi = ai ï 2 ò
ai

2 σa 1 + • fie două grosimi, la stavilele foarte
b
ı̂nalte.
unde:
La stavilele importante, grosimea tolei

ϕ – coeficient care t, ine seama de modul de fixare a
tolei pe grinzi: nu poate fi mai mică de 6 mm.
ϕ = 1,3 pentru rezemare liberă;
ϕ=1 pentru ı̂ncastrare pe două laturi;
ϕ = 0,75 pentru ı̂ncastrare pe patru laturi.
pi – presiunea medie pe câmpul i;
σa – tensiunea admisibilă a materialului tolei.

Alte metode de proiectare a structurii de rezistent, ă

Metoda ret, elelor de grinzi:

Metoda elementelor finite. Pentru aplicarea
• se consideră că structura de rezistent, ă acestei metode se poate considera:
este formată dintr-o ret, ea ortogonală • fie numai ret, eaua ortogonală de grinzi cu
de grinzi simplu sprijinite ı̂ntre ele ⇒ fort, e perpendiculare pe ret, ea ı̂n noduri,
săget, ile celor două grinzi care se ı̂ntâl- • fie conlucrarea dintre grinzi s, i tolă ı̂n
nesc ı̂ntr-un nod al ret, elei sunt identice; condit, iile distribut, iei hidrostatice de pre-
• ı̂ncărcările datorate fort, ei hidrostatice siuni pe tolă.
sunt reprezentate printr-un sistem de

Metoda plăcii ortotrope:
fort, e care act, ionează ı̂n noduri s, i care
• placa ortotropă este o placă cu
se descompun part, ial ı̂n fort, e preluate
proprietăt, i mecanice diferite pe două
de grinzile orizontale s, i fort, e preluate de
direct, ii perpendiculare;
grinzile verticale;
• ansamblul tolă-lonjeroane se ı̂nlocuies, te
• ı̂ntr-o variantă simplificată, montant, ii s, i
cu o placă cu anumite caracteristici pe
lonjeroanele sunt supuse doar la solicitări
direct, ia lonjeroanelor;
de ı̂ncovoiere, fiind neglijate solicitările
• ansamblul tolă-montant, i se ı̂nlocuies, te
de torsiune;
cu o placă cu alte caracteristici pe
• permite o dimensionare mai economică.
direct, ia montant, ilor.

”

– Cursul 3 –

Adresă Web (Moodle): http://mecanica.curs.pub.ro
(Acronim: VSSIV2 MH)
1.2.3. Etans, area stavilelor plane . . . . . . . . . . . . . . . . 2

1.2.4. Rezemarea stavilelor plane . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.2.5. Sisteme de ghidare a stavilelor plane . . . . . . . . . . . . 9
1.2.6. Sisteme de ridicare a stavilelor plane . . . . . . . . . . . . 10
1 / 14
1.2.3. Etans, area stavilelor plane

Stavilele plane etans, ează pe trei laturi: la partea inferioară s, i pe părt, ile laterale.

Etans, area la partea inferioară:
å este de tip cut, it“, având elementul de etans, are din cauciuc, metal sau lemn;
”
å este asigurată de greutatea stavilei.
Etans, are cu cauciuc Etans, are cu metal Etans, are cu lemn

Etans, area pe părt, ile laterale:
å se realizează cu garnituri tip P;
å este asigurată de fort, a hidrostatică.
2 / 14
1.2.4. Rezemarea stavilelor plane
Din punctul de vedere al rezemării, se disting:

stavile alunecătoare;

stavile pe rot, i;

stavile pe role.

Stavile alunecătoare

Sunt prevăzute pe părt, ile laterale cu profile I (s, ine de
cale ferată) sau alte tipuri de profile din ot, el sau din
bronz, care se sprijină pe piese din ot, el ı̂ncastrate ı̂n
nis, e.

Se folosesc la deschideri s, i ı̂nălt, imi de retent, ie mici, unde
frecările nu sunt importante.

Au o comportare bună ı̂n exploatare.

Fort, a de tract, iune necesară ı̂nvingerii frecărilor:
T = µ FH ,
µ – coeficient de frecare ı̂ntre reazem s, i piesa metalică ı̂nglobată ı̂n nis, ă;
FH – fort, a hidrostatică.
Stavile pe rot, i

Se sprijină pe rot, i sau boghiuri dispuse ı̂n montant, ii
de reazem.

Apar atât frecări de alunecare, cât s, i frecări de ros-
togolire:
å alunecare ı̂ntre osie s, i roată;
å rostogolire ı̂ntre roată s, i s, ină.

Principalul dezavantaj: ı̂ncărcări neuniforme ale
montant, ilor de reazem s, i ale pilelor.


Fort, a de tract, iune necesară ı̂nvingerii

Fort, a de apăsare pe o roată:
frecărilor:
FH
P = = 2 R b σas ,
FH n
T = (µ r + s) ,
R
n – numărul de rot, i;
FH – fort, a hidrostatică;
b – lăt, imea port, iunii de contact din-
R – raza rot, ii; tre roată s, i s, ină;
r – raza fusului rot, ii (osiei); σas – tensiunea admisibilă la strivire:
µ – coeficient de frecare de alunecare
σas = 5. . .7 MPa .
ı̂ntre roată s, i fus;
s – coeficient de frecare de rosto-
golire ı̂ntre s, ină s, i roată.
Recomandare: R = 150. . .500 mm ⇒ b = 40. . .150 mm.

Stavile pe role

Sunt prevăzute la capete cu trenuri de role dispuse ı̂ntre scutul stavilei s, i calea de rulare.

Fiecare tren de role este ridicat cu un cablu de ot, el care trece peste un scripete mobil
montat la parte superioară a trenului; un capăt al cablului este fixat pe pilă, celălalt capăt
este legat de stavilă ⇒ ı̂nălt, imea de ridicare a trenului de role este egală cu jumătate din
ı̂nălt, imea de ridicare a stavilei.
tobă

Fort, a de tract, iune necesară ı̂nvingerii frecărilor:
T = 0,1 FH . cablu de cablu de

ridicare ridicare

Avantaj: fort, e de frecare reduse la manevrare. stavilă tren de

Dezavantaje: role
7 cost ridicat;
7 react, iunile nu sunt bine cunoscute din cauza
scripete
numărului mare de role s, i a pozit, iei lor variabile fat, ă mobil
de stavilă ı̂n timpul manevrelor; stavilă
7 când stavila este ridicată rolele sunt supuse act, iunii
de eroziune din partea curentului de apă ı̂ncărcat cu tren de
role
sedimente;
7 operat, iuni dese de ı̂ntret, inere.
Stavile pe s, enile

În jurul montant, ilor de reazem sunt montate trenuri
de role continue de tip s, enilă, care se deplasează
ı̂mpreună cu stavila.

Tola poate fi dispusă ı̂n amonte sau ı̂n aval, la fel s, i
etans, ările.

Planul tolei poate fi ı̂nclinat fat, ă de
cel al căilor de rulare (la stavila pe
s, enile de tip Broome) ⇒ ridicarea
stavilei conduce la desprinderea
etans, ărilor de pe suprafet, ele de
as, ezare ⇒ se elimină frecarea din
etans, ări.


Pot prelua ı̂ncărcări mari pe care le transmit uniform către structura de beton ⇒ se
utilizează, de regulă, la ı̂nchiderea unor orificii de adâncime (de ex. la prizele de apă ale
turbinelor hidraulice de căderi mari).

Se manevrează doar ı̂n condit, ii de egală presiune pe ambele fet, e (poate fi necesar un by-
pass).

Închiderea se realizează gravitat, ional.

Avantaje:
3 capacitate mare de ı̂ncărcare;
3 frecare scăzută ı̂ntre s, enile s, i calea de rulare.

Dezavantaje:
7 costuri init, iale ridicate;
7 costuri de ı̂ntret, inere ridicate datorită numărului mare de elemente ı̂n mis, care;
7 necesitatea unei alinieri precise ı̂ntre s, enilă s, i calea de rulare pentru a asigura
funct, ionarea corespunzătoare;
7 posibilitatea cedării unor role sau a unor fusuri ale acestora poate compromite
funct, ionarea ı̂ntregului tren de role;
7 posibilitatea avarierii unor role datorită ı̂ncărcărilor excentrice provocate de ı̂ncovoierea
scutului, ceea ce necesită utilizarea unor lonjeroane cu momente de inert, ie mai ridicate.
1.2.5. Sisteme de ghidare a stavilelor plane

Ghidare cu t, evi de ghidare s, i con-
trareazeme pe partea opusă sistemu-
lui de ghidare (la stavile de mici di-
mensiuni).
.....................................................................................................................................................................................

Ghidare cu role de ghidare (la stavile
mari).

1.2.6. Sisteme de ridicare a stavilelor plane
.....................................................................

Fort, a totală necesară ridicării stavilei:

Mecanisme s, i sisteme de ridicare:
¶ mecanisme s, urub-piulit, ă;
Sr = c (G + T + Fe + Gs + Fhd ) ,
· mecanisme cu cremalieră cu bolt, uri s, i
c – coeficient de sigurant, ă, c = 1,3; rot, i dint, ate;
G – fort, a de greutate a stavilei; ¸ mecanisme cu elemente flexibile
T – fort, a de tract, iune necesară ı̂nvingerii (lant, uri din ot, el, lanturi Gall) care se
frecărilor din sistemul de rezemare; ı̂nfăs, oară pe o tobă act, ionată manual
Fe – fort, a de frecare din etans, are; sau electromecanic;
Gs – fort, a de greutate suplimentară (da-
torată ghet, ii, aluviunilor etc.);
¹ mecanisme rigide cu bare act, ionate de
Fhd – fort, a hidrodinamică apărută ca efect al servomotoare hidraulice liniare (cilin-
curgerii pe sub stavilă. dri hidraulici).
..............................................................................................................................................................................................

Stavilele sunt prevăzute la partea supe-
rioară cu dispozitive de agăt, are:
a) urechi;
b) dispozitive cu role.

¶ Mecanisme s, urub-pilulit, ă

Sunt adecvate la stavile de mici dimensiuni.

Asigură autoblocarea necesară pentru a preveni ı̂nchiderea necontrolată a stavilei.

S, urubul este fixat de stavilă.

Piulit, a se poate afla:
å ı̂ntr-o roată de manevră act, ionată manual;
å ı̂ntr-o roată melcată pusă ı̂n mis, care de un melc antrenat manual sau cu ajutorul unui
motor electric, eventual prin intermediul unui reductor.

· Mecanisme cu cremalieră cu bolt, uri s, i rot, i dint, ate

Sunt adecvate la stavile de mici dimensiuni.

Rot, ile dint, ate pot fi act, ionate manual sau cu motoare electrice.

¸ Mecanisme cu elemente flexibile
.......................................................................................
Schemă de manevrare cu un electromotor:

Schemă de manevrare cu două electromo-

å aplicabilă la stavile relativ mici. toare:
å asigură o putere mai mare;
ME
Reductor
å aplicabilă la stavile mari;
tobă å permite protejarea motoarelor electrice
prin dispunerea lor ı̂n pile.
cablu ME ME
Reductor
Reductor
stavilă
tobă cablu
stavilă
Deficient, a principală a schemelor cu arbori:

lungimea mare a arborelui.
..............................................................................................................................................................................................

Schemă cu două electromotoare s, i å electromotoarele sunt sincronizate printr-o legătură elec-
arbore electric: trică, astfel ı̂ncât să asigure ridicarea corectă a stavilei;
å dispare necesitatea arborilor lungi.

¹ Mecanisme cu servomotoare hidraulice

Utilizează servomotoare liniare de tip telescopic, la care cilindrul este fix iar tija

pistonului este legată fie direct de stavilă, fie prin intermediul unui lant, .

Construct, ia prezintă un im-
pact vizual mai redus.

Vitezele de ridicare a stavilei
sunt mai mici de 2 m/s, de-
pinzând de mărimea stavilei
(viteze mai mici la stavile mai
mari).

Vane, stavile și confecții metalice
– Suport de curs –
Andrei Dragomirescu
Cuprins
Cap. 1. Elemente privind construcția, calculul și asamblarea conduc-

telor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1. Definiții și clasificări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.2. Elemente privind realizarea conductelor . . . . . . . . . . 2
1.2.1. Tuburile din beton armat . . . . . . . . . . . . . . 2
1.2.2. Tuburi și piese de legătură din bazalt artificial . . . . . 3
1.2.3. Tuburi din gresie ceramică antiacidă . . . . . . . . . 3
1.2.4. Țevi din mase plastice . . . . . . . . . . . . . . . 3
1.2.5. Țevi din poliester armat cu fibră de sticlă . . . . . . . 6
1.2.6. Tuburi din fontă . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.2.7. Țevi din oțel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.3. Elemente de legătură pentru conducte . . . . . . . . . . . 7
1.3.1. Elemente de legătură pentru conducte de diametre mici . 7
1.3.2. Elemente de legătură pentru conducte de diametre mari . 10
1.4. Reazeme pentru conducte . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.4.1. Suporturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.4.2. Suspensii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.5. Elemente de calculul conductelor . . . . . . . . . . . . . 13
Cap. 2. Confecții metalice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
2.1. Elemente generale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
2.2. Materiale utilizate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2.3. Bare supuse la întindere și compresiune (stâlpi) . . . . . . . 17
2.4. Bare supuse la încovoiere (grinzi) . . . . . . . . . . . . . 18
Capitolul 1
Elemente privind construcția, calculul și

asamblarea conductelor
1.1. Definiții și clasificări
Conducta cuprinde totalitatea elementelor asamblate sigur și etanș, desti-

nate transportului unui fluid între două puncte în condiții controlate.
Traseul constituie dezvoltarea în spațiu a unei conducte, în funcție de po-
sibilitățile de amplasare pe teren. Traseul se indică sub formă de linii care
reprezintă axa conductei.
Din punctul de vedere al structurii, conductele sunt formate din:
1) Elementele propriu-zise ale conductei: țevi, tuburi, fitinguri, armături,
organe de asamblare.
2) Suporturile conductei, care sunt de două categorii:
a) suspensii;
b) reazeme.
3) Aparate de măsură și control.
4) Protecțiile conductei: elemente de protecție mecanică, izolații termice,
izolații chimice etc.
5) Elemente accesorii: cămine de vizitare, camere de rupere a presiunii etc.
Elementele propriu-zise ale conductei ghidează curgerea, separând fluidul
de mediul exterior.
Suporturile sunt elemente mecanice prin intermediul cărora solicitările sta-
tice și dinamice care acționează asupra conductei sunt preluate și transmise
structurii de rezistență a construcției sau unor fundații special construite.
Protecțiile îndeplinesc rolul de a menține integritatea suprafețelor conduc-
tei și a parametrilor fluidului.
După fluidul vehiculat, conductele se clasifică astfel:
2 1. Elemente privind construcția, calculul și asamblarea conductelor
1) Conducte de aducțiune, pentru aducerea apei captată din lacuri de acu-

mulare, de la prizele dispuse pe râuri sau de la puțuri din care se extrage
apa.
2) Conducte de apă potabilă, care alcătuiesc rețelele de alimentare cu apă
ale localităților. Trebuie să asigure menținerea caracteristicilor fizice,
chimice, organoleptice, biologice și bacteriologice ale apei.
3) Conducte de apă industrială.
4) Conducte pentru sistemele de irigații.
5) Conductele de canalizare.
6) Conducte de țiței.
7) Conducte de gaze naturale.
8) Conducte tehnologice, pentru instalații industriale.
9) Conducte de abur.
După dispunere, conductele pot fi:
1) Aeriene (sau aparente).
2) Subterane.
Conductele aeriene se așează pe stâlpi, estacade, poduri pentru conducte
sau pe diferite categorii de suporturi și reazeme locale.
Conductele subterane se îngroapă în pământ în canale sau fără canale.
Cele cu traseul sub linia piezometrică se dispun, de regulă, sub adâncimea de
îngheț. Dacă anumite porțiuni din traseu sunt deasupra liniei piezometrice (în
sifon), acestea trebuie dispuse la cote de cel puțin 5 m deasupra liniei de îngheț.
Conductele subterane se acoperă cu un strat de pământ cu o grosime minimă
conform celei indicate în standarde. Se acordă o atenție specială porțiunilor
în care se subtraversează căi ferate, drumuri, râuri etc.
1.2. Elemente privind realizarea conductelor
1.2.1. Tuburile din beton armat. Se realizează prin centrifugare, precompri-

mare sau vibrovacuumare. Conductele din tuburi de beton armat au diametre
mari și se utilizează pentru transportul apei.
Avantaje: costuri relativ scăzute ale investiției și exploatării, rezistență
bună la agresivitatea solurilor și a apelor, îmbinări elastice ușor de executat
și care pot prelua ușoare mișcări ale solului.
Dezavantaje: pericol de fisurare la sarcini importante, dificultatea reparării,
dificultăți în racordarea vanelor și a altor armături.
În funcție de execuție există următoarele tipuri de tuburi de beton armat:
1.2. Elemente privind realizarea conductelor 3
Figura 1.1. Tub PREMO.
1) Tuburi din beton armat, cu miez centrifugat și cu armătură pretensio-

nată – tuburi PREMO. Se execută pentru presiuni de 2,5–10 bar, cu
diametre de 400, 600, 800 și 1 100 mm la lungimi de 5 m. Tuburile se
fabrică cu mufă la unul din capete iar la celălalt capăt cu o proeminență
în care se dispun garnituri de cauciuc (fig. 1.1).
2) Tuburi din beton armat și centrifugat. Se realizează pentru presiuni de
0,5–4 bar și diametre de 400–1 500 mm.
3) Tuburi din beton executate prin vibrovacuumare. Au diametre până la
2200 mm și sunt utilizate pentru presiuni de 0,5–2 bar.
1.2.2. Tuburi și piese de legătură din bazalt artificial. Se folosesc la rețelele
de canalizare pentru evacuarea apelor acide și alcaline, fiind mai rezistente la
coroziune decât tuburile de fontă. Îmbinarea se face prin mufe.
1.2.3. Tuburi din gresie ceramică antiacidă. Se folosesc pentru evacuarea ape-
lor agresive din industrie și laboratoarele de chimie. Principalul dezavantaj
este dat de faptul că materialul este casant. Au diametre de 25–300 mm. Îm-
binarea se realizează cu mufe și inele de cauciuc.
1.2.4. Țevi din mase plastice. Pot fi realizate din policrorură de vinil (PVC),
polietilenă (PE), polietilenă de înaltă densitate (HDPE), polietilenă de tip
PEX (de regulă cu inserție de aluminiu, PEX-Al), polipropilenă (PP sau
PPR) etc.
Policlorura de vinil este un material solid, de culoare albă, casant, insolu-
bil în alcooli. Are o duritate mare și proprietăți mecanice deosebite, care cresc
direct proporțional cu greutatea moleculară și invers proporțional cu tempe-
ratura. Modulul de elasticitate al PVC-ului poate ajunge până la 3 000 MPa.
Alungirea la rupere se situează între 200% și 450%, ceea ce face ca PVC-ul
să reziste bine la forțe mari de încovoiere. Indicele de flexibilitate al PVC-ului
se poate modifica mărind sau micșorând cantitatea de plastifianți pe care îi
conține. Acest material este, însă, foarte sensibil la temperatură: începe să
se descompună la circa 140◦ C și are punctul de topire la circa 160◦ C. Com-
portarea la temperaturi ridicate a PVC-ului poate fi îmbunătățită dacă în
componența sa se introduce un stabilizator de căldură.
Policlorura de vinil are un cost relativ scăzut, rezistență biologică și chi-
mică ridicate și o bună manevrabilitate. Se utilizează în domeniul construc-
țiilor, datorită eficienței ridicate în comparație cu alte materiale tradiționale,
cum ar fi cuprul sau oțelul. Din PVC se realizează țevi de canalizare, con-
ducte, aplicații de tubulatură și profile, care sunt flexibile și rezistente și
permit o manevrare ușoară.
Țevile din PVC neplastifiat (moale) sunt de mai multe tipuri, diferenți-
ate după presiunea nominală:
• tipul I, până la presiuni de 2,5 bar – culoare neagră;
• tipul II, până la presiuni de 4 bar – culoare bej;
• tipurile III și IV, până la presiuni de 6, respectiv 10 bar – culoare cenușie;
• tipul U (ușor), până la presiuni de 2,5 bar și temperaturi de 20◦ C, cu
diametre de 32–100 mm;
• tipul M (mediu), până la presiuni de 6 bar și temperaturi de 20◦ C, cu
diametre de 10–110 mm;
• tipul G (greu), până la presiuni de 10 bar, cu diametre de 12–90 mm
(380 mm în mod excepțional).
Țevile din PVC pot fi utilizate numai la temperaturi mai mici de 40◦ C, deoa-
rece peste 40◦ C materialul își pierde elasticitatea. Sunt avantajoase din punct
de vedere hidraulic, având rugozitate mai mică decât țevile din oțel, sunt
mai rezistente la atac chimic, sunt cele mai ușoare. În prezent, din motive
de protecție a mediului și ca urmare a introducerii de materiale noi, tot mai
performante, PVC-ul este utilizat tot mai rar.
Țevile din polietilenă (PE) și din polietilenă de înaltă densitate (HDPE)
sunt realizate prin extrudare dintr-un material plastic obținut prin sinteza
chimică de polimerizare a etilenei. Acest material este termoplastic, adică nu-
și modifică structura când este încălzit până la înmuiere și apoi răcit. Țevile
obținute sunt de culoare neagră și au trasate la exterior patru benzi longitu-
dinale fie de culoare albastră, pentru apă, fie de culoare galbenă, pentru gaz
metan. Diametrele uzuale sunt de 20–630 mm. Presiunile uzuale ajung până la
16–25 bar pentru apă și sunt de 2,5–10 bar pentru gaze. Se execută sub formă
de colaci sau bare pentru diametre de până la 110 mm și doar sub formă de
bare la diametre mai mari. Îmbinarea țevilor din polietilenă și a elementelor
de legătură se poate realiza prin:
• sudură cap la cap cu element încălzitor;
• electrofuziune – metodă de sudare a țevilor din polietilenă care constă
în utilizarea unor elemente de asamblare prevăzute cu un sistem de în-
călzire integrat, la terminalele căruia se aplică o tensiune relativ redusă
cu ajutorul aparatului de sudare prin electrofuziune pentru a topi local
polietilena și a suda elementul de asamblare și țeava;
• racorduri cu strângere mecanică, în cazul rețelelor de apă.
În comparație cu țevile din metal, cele din polietilenă prezintă următoarele
avantaje:
1.2. Elemente privind realizarea conductelor 5
• rezistență bună la coroziune și abraziune;

• greutate redusă și flexibilitate, care ușurează instalarea și montajul;
• sudabilitate ușoară chiar și la temperaturi scăzute;
• cost de instalare scăzut;
• întreținere ieftină și fiabilitate deosebită a sistemelor de îmbinare;
• pierderi reduse de presiune datorită rugozității scăzute a suprafețelor;
• rezistență bună la șocuri și la acțiuni mecanice externe;
• durată mare de viață, existând producători care o garantează cel puțin
50 de ani.
De asemenea, țevile din polietilenă prezintă stabilitate la radiații și rezistență
bună la radiațiile ultraviolete.
Polietilena de tip PEX este, în majoritatea cazurilor, polietilenă de înaltă
densitate care conține legături încrucișate în structura polimerică (lanțurile
polimerice învecinate sunt unite prin legături chimice). Aceste legături sunt
create după extrudarea țevii pentru a elimina creșterea plasticității acesteia la
creșterea temperaturii. Astfel, polietilena de tip PEX nu mai este un material
termoplastic. Ea permite difuzia oxigenului, rezultând de aici un dezavantaj
important al țevilor din PEX în cazul conductelor pentru apă. Oxigenul care
difuzează în apă poate cauza coroziunea subansamblurilor metalice din instala-
ție (armături, elemente de asamblare, pompe etc.). Viteza de difuzie a oxigenu-
lui depinde de material și crește cu temperatura apei. Țevile din PEX-Al sunt
realizate dintr-un strat subțire, de 1–2 mm, din aluminiu introdus între două
straturi de PEX. Pot fi utilizate suplimentar două straturi de adeziv pentru a
împiedica alunecarea stratului de aluminiu față de straturile de PEX. Stratul
de aluminiu constituie o barieră împotriva difuziei oxigenului și oferă o rigi-
ditate suplimentară țevii, astfel încât aceasta își păstrează forma atunci când
este îndoită și crește siguranța în exploatare la temperaturi și presiuni ridicate.
Țevile din PEX și PEX-Al prezintă, în general, aceleași avantaje ca și țevile
din PE și HDPE. Printre dezavantajele importante se numără următoarele:
• degradare rapidă și fragilizare prin expunerea la lumina directă a soare-
lui;
• cost al elementelor de asamblare mai ridicat decât în cazul țevilor din
oțel.
Țevile din PEX și PEX-Al pot fi utilizate până la presiuni de 10 bar la tempe-
raturi de până la 95◦ C și până la presiuni de 25 bar la temperaturi de 20◦ C.
Polipropilena (PP sau PPR) este un polimer termoplastic care poate fi
deformat la circa 135◦ C și nu arde cu flacără, ci doar se topește. Țevile din
PPR se obțin prin extrudare. Asamblarea cu elementele de legătură, tot din
PPR, se realizează prin sudare la cald. Printre avantajele țevilor din PPR
se numără următoarele:
• rezistență mecanică bună, inclusiv la impact;

• rezistență chimică bună;
• nu reacționează cu sărurile și acizii;
• rezistență la îngheț;
• rezistență bună la temperaturi ridicate;
• durabilitate sporită în timp;
• pierderi mici de presiune ca urmare a rugozității scăzute a suprafețelor;
• instalare ușoară;
• nu necesită etanșări datorită asamblării prin sudare la cald a elementelor
conductei;
• fiabilitate în exploatare.
Țevile din PPR au diametre uzuale cuprinse între 20–90 mm și pot fi utili-
zate până la presiuni de 25 bar.
1.2.5. Țevi din poliester armat cu fibră de sticlă. Sunt formate din mai multe
straturi realizate pe mașini speciale prin depunere sau bobinare (înfășurare)
a fibrei de sticlă impregnată în prealabil în rășini. Stratul interior, cu grosimi
de 0,3–5 mm, reprezintă o barieră chimică. Natura și grosimea acestui strat
depinde de agresivitatea fluidului care circulă prin țeavă și de condițiile de
exploatare a conductei. În exterior se depun stratul de structură și stratul
final. Pentru țevile instalate la suprafața solului se aplică un strat special,
din materiale compatibile cu compoziția țevilor, pentru a asigura protecția la
acțiunea razelor ultraviolete și a agenților corozivi externi.
Din punctul de vedere al rezistenței la abraziune, țevile din poliester ar-
mat cu fibră de sticlă rezistă mai bine decât cele din oțel datorită suprafeței
interioare netede. Abraziunea poate apărea la țevile din poliester armat cu
fibră de sticlă atunci când particulele solide din fluid lovesc suprafața inte-
rioară a țevii sub unghiuri de 90◦ (în principal în teuri și coturi). Datorită
suprafeței interioare netede, țevile din poliester armat cu fibră de sticlă sunt
avantajoase și din punct de vedere hidraulic.
Datorită rezistenței superioare la abraziune mecanică și coroziune chi-
mică (în special la acizi), țevile din poliester armat cu fibră de sticlă sunt
o soluție foarte bună pentru sistemele de drenaj și de evacuare a apei rezi-
duale și a altor fluide dificile.
Îmbinarea țevilor se realizează cu mufe iar etanșarea este asigurată prin
garnituri de cauciuc. Sistemele de îmbinare permit abateri unghiulare de 1,5–
3◦ , care fac posibilă schimbarea direcției treptat, fără coturi suplimentare.
1.2.6. Tuburi din fontă. Au, în general, diametre de 800–1 000 mm și sunt
utilizate până la presiuni de 10 bar. Prezintă o rezistență mai bună la coroziune
1.3. Elemente de legătură pentru conducte 7
decât oțelul dar au greutate mai mare. Îmbinarea se realizează cu mufe pentru
conductele din sol sau flanșe pentru conductele aparente.
1.2.7. Țevi din oțel. În funcție de procesul de fabricație se disting:
• țevi fără sudură laminate la cald, din oțeluri carbon sau aliate;
• țevi trase sau laminate la rece, din oțeluri inoxidabile;
• țevi din benzi laminate sudate longitudinal;
• țevi din tablă sudate elicoidal pentru conducte industriale.
Ca avantaje, țevile din oțel rezistă la presiuni interne mari și la sarcini dina-
mice, sunt mai subțiri și mai ieftine decât țevile din fontă, se realizează în tron-
soane de lungimi mari necesitând mai puțină manoperă la îmbinare. Ca dez-
avantaje, sunt supuse acțiunii corozive a apei și necesită protecție la exterior.
1.3. Elemente de legătură pentru conducte
1.3.1. Elemente de legătură pentru conducte de diametre mici. Asamblarea

conductelor de diametre mici se realizează cu ajutorul fitingurilor. În afară de
asamblarea propriu-zisă, fitingurile permit și modificarea direcției de curgere
sau combinarea ori separarea debitelor.
Fitingurile sunt confecționate, în general, din același material ca țevile pe
care le conectează. Pot fi utilizate și materiale diferite, cu condiția ca acestea
să fie compatibile cu celelalte materiale din sistemul de conducte, cu fluidul
transportat și cu presiunile și temperaturile din sistem.
În funcție de materialul din care sunt confecționate, fitingurile pentru con-
ducte din oțel pot fi negre, zincate, din cupru, din alamă, din bronz etc. Fitin-
gurile negre sunt din fontă maleabilă cu inimă neagră Fmn 120. Cele zincate
sunt din oțel zincat la exterior pentru asigurarea unei protecții anticorozive.
Fitingurile sunt prevăzute cu filete cu etanșare. Filetele interioare sunt
cilindrice iar cele exterioare sunt ușor conice.
Presiunile nominale pentru care se execută fitingurile în funcție de diame-
trul nominal și de temperatura de lucru sunt prezentate în tabelul 1.1.
Principalele categorii de fitinguri sunt prezentate în figura 1.2.
Tabelul 1.1
Diametru Presiune
Presiuni nominale la fitinguri pentru
nominal t < 200◦ C t < 300◦ C conducte din oțel.
1/4′′ –3/4′′ Pn 25 Pn 20
1′′ –4′′ Pn 16 Pn 13
Figura 1.2. Categorii de fitinguri.

1.3. Elemente de legătură pentru conducte 9
1) Curbele servesc la schimbarea direcției curgerii, de regulă la 90◦ sau la

45◦ . Pot fi prevăzute fie numai cu filete interioare, fie cu un filet interior
și un filet exterior.
2) Coturile servesc, de asemenea, la schimbarea direcției curgerii la 90◦ sau
la 45◦ . Sunt prevăzute, de regulă, cu filete interioare sau cu un filet
interior și unul exterior. Există și coturi reduse, care permit modificarea
diametrului conductei.
3) Teurile se utilizează pentru combinarea sau separarea debitelor. Cele trei
racorduri au aceleași diametre la teurile egale. Există și teuri cu trecere
redusă, respectiv mărită. Există, de asemenea, teuri la care racordul
lateral este curbat, asigurând o schimbare a direcției de curgere mai lină
și cu pierderi mai mici de sarcină.
4) Crucea se utilizează tot la combinarea sau separarea debitelor, având o
intrare și trei ieșiri sau trei intrări și o ieșire.
5) Mufele sunt elemente de legătură drepte prevăzute cu filet interior la
ambele capete, fiind utilizate la îmbinarea țevilor filetate la exterior. Pot
avea un singur filet sau două filete, pe stânga și pe dreapta. Mufele cu
filete pe stânga și pe dreapta sunt mai ușor de montat și de demontat,
dar realizarea filetelor este mai complicată. Există și mufe reduse, care
permit modificarea diametrului conductei.
6) Niplurile sunt elemente de legătură drepte prevăzute cu filet exterior la
ambele capete, servind la îmbinarea țevilor filetate la interior. În mod
obișnuit, niplurile sunt prevăzute în zona mediană cu un hexagon, pentru
a permite montarea și demontarea cu ajutorul unei chei. Există și nipluri
reduse, pentru situațiile în care este necesară modificarea diametrului
conductei.
7) Reducțiile sunt utilizate la îmbinarea țevilor de diametre diferite. La
unul din capete sunt prevăzute cu filet exterior iar la celălalt capăt au
filet interior. Sunt prevăzute, de asemenea, cu hexagon pentru a facilita
montarea și demontarea.
8) Racordul olandez se utilizează atunci când este necesară o demontare
rapidă a unor porțiuni de conductă sau când se dorește o asamblare în
condiții dificile de spațiu fără rotirea conductei. Ca variante construc-
tive mai există racorduri olandeze cu etanșare conică, coturi cu racord
olandez etc.
9) Dopul se utilizează la închiderea capătului unei țevi. Din punct de vedere
funcțional este similar unui capac, cu deosebirea că este prevăzut cu filet
exterior.
10) Capacul (sau căciula) se utilizează tot la închiderea capătului unei țevi
dar, spre deosebire de dop, este prevăzută cu filet interior.
1.3.2. Elemente de legătură pentru conducte de diametre mari. Pentru asam-

blarea conductelor de diametre mari se utilizează:
1) Curbe netede sau cutate, confecționate prin îndoire la rece sau la cald.
2) Coturi trase sau asamblate prin sudare.
3) Reducții simetrice sau asimetrice. Reducțiile simetrice se pot confecționa
fie din țeavă, prin tăierea de clini, îndoire și sudare, fie din tablă roluită
și sudată după generatoare.
Elementele de asamblare menționate anterior sunt prezentate în figura 1.3.
1.4. Reazeme pentru conducte

Reazemele au rolul de a prelua încărcările conductelor și de a le trasmite
către sol sau către construcție. Transmiterea trebuie realizată fără concentrări
locale mari și în condițiile în care este permisă o anumită mobilitate atât
în lungul conductei cât și transversal, pentru a prelua dilatări sau deplasări
de altă natură ale conductei. În funcție de direcția în care sunt transmise
încărcările există două tipuri de reazeme: suporturi și suspensii.
1.4.1. Suporturi. Suporturile transmit sarcinile în jos de la conductă către
construcție. Există mai multe variante constructive de suporturi, în funcție
de dimensiunile conductei și de amplasarea acesteia (fig. 1.4). Conductele ori-
zontale amplasate în apropierea solului pot fi dispuse pe suporturi realizate
din profile U și/sau profile cornier. În cazul conductelor de diametre mari
nu se recomandă așezarea acestora direct pe aripile profilelor U sau cornier,
ci pe tălpi realizate din țeavă cu diametrul ceva mai mare decât diametrul
țevii conductei. Conductele pot fi asigurate împotriva alunecării de pe supor-
turi prin intermediul unor coliere prevăzute cu elemente elastice din cauciuc
pentru preluarea dilatărilor. Atunci când sunt montate pe stâlpi, conductele
trebuie fixate pe suporturi prin intermediul unor bride prevăzute, de aseme-
nea, cu elemente elastice pentru preluarea dilatărilor. Coturile pot fi prevăzute
cu suporturi realizate prin sudare din oțel laminat de tip bandă sau tablă.
1.4.2. Suspensii. Suspensiile transmit sarcini în sus către construcție. Exemple
de suspensii sunt prezentate în figura 1.5. Montarea suspensiilor trebuie să se
facă prin intermediul unor articulații și, eventual, al unor elemente elastice,
care să permită mici deplasări ale conductei în plan orizontal și vertical, astfel
încât să nu fie introduse în conductă tensiuni suplimentare mari ca urmare
a dilatărilor împiedicate sau a deplasărilor cauzate de anumite evenimente
excepționale, cum ar fi seismele sau ușoare deplasări sau tasări ale terenului
pe care se află fundația construcției.
1.4. Reazeme pentru conducte 11
Figura 1.3. Elemente de legătură pentru conducte de diametre mari.

Figura 1.4. Suporturi pentru conducte.
Figura 1.5. Suspensii pentru conducte.

1.5. Elemente de calculul conductelor 13
1.5. Elemente de calculul conductelor

Conductele se calculează la presiune internă și apoi, în funcție de modul
de dispunere, la eforturi datorate modului de rezemare. Tensiunea datorată
presiunii interne este dată de relația
p(de − s)
σ= , (1.1)
2s
unde p reprezintă presiunea internă, de reprezintă diametrul exterior al con-
ductei, iar s reprezintă grosimea peretelui conductei. Interesează determinarea
grosimii de calcul a conductei, sc , pentru care tensiunea nu depășește valoarea
admisibilă σa . Relația anterioară se scrie sub forma
p (de − sc )
σa = , (1.2)
2z sc
unde z este un coeficient introdus în cazul conductelor sudate pentru a ține
seama de calitatea sudurii. Rezultă următoarea expresie a grosimii de calcul:
p de
sc = . (1.3)
2z σa + p
Grosimea finală a peretelui conductei este dată de relația
s = sc + sr + sz , (1.4)
care se obține prin adăugarea la grosimea de calcul a rezervei de coroziune

sr și a abaterilor sz .
Capitolul 2
Confecții metalice
2.1. Elemente generale

Confecțiile metalice și construcțiile metalice constituie în prezent un ele-
ment important în realizarea atât a instalațiilor tehnologice, cât și a unor
ansambluri cu alte destinații (de depozitare, comerciale etc.). În cazul instala-
țiilor de transport a fluidelor, confecțiile metalice servesc la construirea elemen-
telor de susținere, de acces etc. Anumite echipamente hidromecanice, cum sunt,
de exemplu, stavilele, pot fi realizate integral sub formă de confecții metalice.
Materialele utilizate pentru confecțiile metalice sunt oțeluri obișnuite sau
oțeluri cu caracteristici mecanice superioare, aluminiu și aliaje de aluminiu etc.
Față de elementele similare realizate din beton armat, confecțiile metalice
prezintă o serie de avantaje, dintre care pot fi amintite:
• cost mai redus al investiției;
• durată mai redusă de execuție;
• calități estetice superioare;
• adaptarea simplă și rapidă la condițiile locale;
• reparații și modificări ușor de efectuat.
Avantajele menționate rezultă din următoarele considerente:
• Rezistența relativă a materialelor metalice este mai ridicată decât a beto-
nului armat (prin rezistență relativă se înțelege indicatorul σr(c) /ϱmaterial ,
unde σr(c) reprezintă limita de rupere, respectiv de curgere). Se consi-
deră că un material este mai avantajos atunci când rezistența relativă
este mai ridicată.
• Asamblările se pot realiza rapid prin sudare, cu șuruburi sau prin nituire.
• Confecțiile metalice prezintă un grad ridicat de prefabricare.
Există, însă, și dezavantaje ale confecțiilor metalice:
• costul mai ridicat al exploatării datorită necesității refacerii periodice a
protecției anticorozive;
• rezistența redusă la incendii.
2.2. Materiale utilizate 15
Din punctul de vedere al structurii se disting elemente de tip bară, placă și

bloc. Aceste elemente se realizează prin asamblarea unor laminate sau a altor
semifabricate prin sudare, nituire sau cu șuruburi.
Elementele de tip bară au una din dimensiuni mult mai mare decât celelalte
două. După formă, barele pot fi drepte, curbe în plan și, mai rar, curbe în
spațiu. În funcție de poziție se disting stâlpi, grinzi, arce etc.
• Stâlpii sunt bare verticale supuse în special la solicitări de compresiune.
• Grinzile sunt bare orizontale sau ușor înclinate supuse preponderent la
solicitări de încovoiere.
Elementele de tip placă au una dintre dimensiuni mult mai mică decât
celelalte două.
Elementele de tip bloc sunt piese chesonate cu forme complexe la care
toate cele trei dimensiuni sunt compatibile.
2.2. Materiale utilizate

Pentru realizarea confecțiilor metalice se recomandă următoarele tipuri
de oțeluri:
1) oțeluri de uz general pentru construcții – OL 37, OL 44, OL 54;
2) oțeluri cu granulație fină pentru construcții – OCS 44, OCS 52, OCS 55,
OCS 58;
3) oțeluri rezistente la coroziunea produsă de agenți atmosferici – RCA 37,
RCA 52;
4) oțeluri carbon pentru țevi – OLT 35, OLT 45;
Oțelul OL 37 se folsește la elemente ale confecțiilor metalice sudate sau
îmbinate prin alte procedee pentru confecționarea de grinzi, poduri, rezervoare,
stâlpi, lațuri, batiuri sudate etc.
Oțelul OL 44 se folosește pentru piese cu solicitări ridicate, care trebuie să
prezinte o garanție față de ruperea fragilă.
Oțelul OL 52 se utilizează la construcțiile puternic solicitate: stâlpi pentru
linii electrice aeriene, căi de rulare, macarale, rezervoare de mare capacitate.
Acest oțel se fabrică în clasele de calitate 1, 1a, 1b, 2, 3 și 4. La clasele su-
perioare, se garantează în afara compoziției chimice a oțelului și caracteris-
ticile de tracțiune, unghiul de îndoire la rece pe dorn, și energia de rupere
la diferite temperaturi.
Oțelurile cu granulație fină pentru construcții (OCS) au în compoziție
precipitate de carburi și nitruri care împiedică creșterea granulației. ele se
realizează în clasele de calitate 3–7. Sudurile sunt de calitate dacă sunt făcute
peste o anumită temperatură minimă a mediului.
16 2. Confecții metalice
Oțelurile rezistente la coroziunea atmosferică (RC) au elemente de aliere

care formează un strat de oxid cu acțiune protectoare, care conferă rezis-
tență la coroziunea atmosferică.
Oțelurile se livrează laminate la cald sau la rece în următoarele categorii
de laminate: bandă, tablă, profile și țevi. Categorii de table:
• tabla grosă se utilizează pentru confecționarea unor piese supuse la efor-
turi importante (grinzi, flanșe, etc.);
• tabla subțire, cu grosimi de 1–4 mm, se folosește pentru închideri și con-
fecționarea unor piese mai puțin solicitate;
• tabla decapată (TD) și tabla decapată de ambutisare (TDA), tabla zin-
cată – toate cu grosimi de 0,3–4 mm.
Categorii de laminate tip bandă:
• oțel lat cu secțiune dreptunghiulară, având grosimi de 5–50 mm și lățimi
de 20–150 mm;
• oțel platbandă cu lățimi de 60–300 mm;
• oțel bandă cu lățimi de 20–150 mm și grosimi de 1–4 mm.
Categorii de profile:
• oțel cornier cu aripi egale cu lățimi de 20–250 mm și grosimi începând
de la 3 mm variabile pentru fiecare lățime de aripă;
• oțel U cu înălțimi de 65–300 mm;
• oțel I (sau dublu T) cu înălțimi de 80–400 mm;
• oțel T cu înălțimi de 30–50 mm.
Categorii de țevi:
• țevi pentru construcții cu diametre de 22–529 mm și grosimi ale pereților
de 2,5–30 mm.
Pentru îmbinarea demontabilă se olosesc șuruburi grosolane sau semipre-
cise. Caracteristicile mecanice ale acestora se aleg în grupele 4.6 pentru OL 37,
5.6 pentru OL 44 și 6.6 pentru OL 52. În mod excepțional se pot utiliza șuru-
buri de înaltă rezistență, cu caracteristici mecanice în grupele 8.8 și 8.9.
Rezistența normală a unui oțel este limitată de limita de curgere minimă
aparentă, Rc , sau de limita de curgere minimă tehnică, R02 . Rezistența de
calcul se determină cu relația
Rc R02
R= sau R= , (2.1)
γm γm
unde γm reprezintă un coeficient care ține seama de abaterile caracteristicilor
mecanice și dimensionale ale materialului și de precizia cu care este cunos-
cută starea de eforturi.
• Exemplu: pentru OL 37 sau RCA 37 cu grosimea mai mică de 16 mm
au fost stabilite valorile Rc = 240 MPa și γm = 1,1, cu care se obține
R ≈ 220 MPa.
2.3. Bare supuse la întindere și compresiune (stâlpi) 17
În cazul profilelor și tablelor din OL 37 laminate, în funcție și de înălțimea h

a profilului, se recomandă următoarele valori ale rezistenței de calcul:
• pentru solicitări de întindere, compresiune și încovoiere: R = 200 MPa,
respectiv R = 220 MPa la h < 45 mm;
• pentru solicitări de forfecare: R = 120 MPa, respectiv R = 145 MPa la
h < 45 mm;
• pentru presiune de contact la un cilindru rezemat pe un plan: R =
840 MPa;
• pentru cordoane de sudură din OL 37 utilizate la îmbinări cap la cap:
a) la compresiune R = 220 MPa,
b) la întindere R = 160 MPa,
c) la forfecare R = 180 MPa.
2.3. Bare supuse la întindere și compresiune (stâlpi)

Barele supuse la întindere pură sunt confecțiile metalice cele mai simple
din punctul de vedere al calculului. Efortul se determină cu formula
F
σ= < R, (2.2)
A
unde F reprezintă forța de tracțiune iar A reprezintă aria secțiunii transver-
sale a piesei.
Barele supuse la compresiune (stâlpii) se verifică în principal la flambaj
(stabilitate), aceasta fiind solicitarea cea mai periculoasă.
Din punctul de vedere al alcătuirii se disting următoarele tipuri de bare:
• Bare alcătuite dintr-un singur element (dintr-un laminat, care poate fi
țeavă sau profil I, U sau cornier). Acestea se utilizează la solicitări mai
puțin importante. Cu excepția țevilor, ele se numesc și bare cu inimă
plină.
• Bare realizate din două sau mai multe elemente. Acestea se împart în
trei categorii:
1) bare din elemente alăturate;
2) bare din elemente puțin depărtate;
3) bare din elemente depărtate.
Barele din elemente alăturate (fig. 2.1) se realizează din laminate asam-
blate prin sudură continuă sau întreruptă. La barele supuse la întindere, în-
treruperea trebuie să fie maxim egală cu înălțimea h a laminatului, dar sub
24g, unde g reprezintă grosimea laminatului. La barele supuse la compresiune,
Figura 2.1. Bare confecționate din elemente alăturate.
întreruperea trebuie să fie sub 15g. Barele trebuie realizate astfel încât intre
elemente să nu pătrundă praf și umezeală.
Barele din elemente puțin depărtate (fig. 2.2) se realizează din profile cor-
nier sau U între care se intoduc plăcuțe numite fururi, iar asamblarea se face
prin sudare. Se utilizează cel puțin două fururi. La barele supuse la întindere,
distanța d dintre fururi este de cel mult 80i, unde i reprezintă raza de girație
a profilului. La barele supuse la compresiune, distanța este de cel mult 40i.
Grosimea unei fururi se ia de cel puțin 10 mm, astfel încât să se asigure posi-
bilitatea sudării și a vopsirii spațiului interior dintre cele două elemente.
Barele din elemente depărtate (fig. 2.3) se realizează din profile U asam-
blate cu tablă, plăcuțe sau zăbreluțe. Pentru stâlpi de dimensiuni mari se
utilizează soluția cu zăbrele (grinzi cu zăbrele, fig. 2.4)
2.4. Bare supuse la încovoiere (grinzi)
În realizarea grinzilor se caută configurații geometrice care să asigure mo-

dule de rezistență cât mai mari, în condițiile unor greutăți cât mai mici. În
figura 2.5 sunt prezentate trei tipuri de secțiuni transversale adoptate frecvent
pentru grinzi: a) secțiune dreptunghiulară, b) secțiune cu elemente dreptun-
ghiulare depărtate, c) secțiune I. Momentele de inerție, modulele de rezistență
și tensiunile datorate momentelor de încovoiere Mi au expresiile prezentate
în cele ce urmează.
2.4. Bare supuse la încovoiere (grinzi) 19
Figura 2.2. Bare confecționate

din elemente puțin depărtate,
care pot fi profile U (stânga) sau
cornier (dreapta).
a) b) c)
Figura 2.3. Bare din elemente depărtate, realizate din profile U asamblate cu: a) tablă,
b) plăcuțe, c) zăbreluțe.
Figura 2.4. Grinzi cu zăbrele.
talpă
inimă
a) b) c)
Figura 2.5. Secțiuni transversale adoptate frecvent pentru grinzi: a) secțiune drept-
unghiulară, b) secțiune cu elemente dreptunghiulare depărtate, c) secțiune I.
Secțiune dreptunghiulară (fig. 2.5a).
bh3 Ah2
I= = , (2.3)
12 12
I Ah
W = = , (2.4)
h/2 6
Mi 6Mi
σ (a) = = , (2.5)
W Ah
unde b și h sunt lățimea și, respectiv, înălțimea secțiunii, iar A reprezintă
aria secțiunii,
A = bh. (2.6)
Secțiune cu elemente dreptunghiulare depărtate (fig. 2.5b).

( )
bgt3 A h2m A gt2 Ah2m Ah2m
I=2 + = + ≈ , (2.7)
12 2 4 6 4 4
I Ahm
W = ≈ , (2.8)
hm /2 2
Mi 2Mi
σ (b) = ≈ , (2.9)
W Ahm
unde b și gt sunt lățimea și, respectiv, grosimea elementelor, h și hm sunt
înălțimea totală și, respectiv, înălțimea medie a barei,
hm = h − gt , (2.10)
iar A este aria secțiunii,
A = 2 b gt . (2.11)
Observație. σ (b) ≈ σ (a) /3, ceea ce însemnă că, la aceeași arie a secțiunii
transversale, o grindă în varianta b are o rezistență la încovoiere mai bună
decât o grindă în varianta a.
Secțiune I. O astfel de secțiune este formată din secțiunea inimii profilului
și secțiunile tălpilor. În numeroase situații, inima și tălpile sunt laminate de
tip bandă asamblate prin sudare (fig. 2.5c).
( ) ( )
gi h3i bgt3 h2 gi h3i At gt2 At h2m
I= +2 + At m = +2 +
12 12 4 12 12 4
(2.12)
gi h3m At h2m
≈ + ,
12 2
I gi h2m
W = ≈ + At hm , (2.13)
hm /2 6
Mi
σ (c) = , (2.14)
W
unde gi și hi reprezintă grosimea și, respectiv, înălțimea inimii, gt și b repre-
zintă grosimea și, respectiv, lățimea tălpilor, Ai reprezintă aria inimii,
Ai = gi hi , (2.15)
At reprezintă aria unei tălpi,
At = b gt , (2.16)
h reprezintă înălțimea profilului I,
h = hi + 2 gt , (2.17)
iar hm reprezintă înălțimea medie a profilului,
h + hi
hm = = hi + gt = h − gt . (2.18)
2
Dacă se impune modulul de rezistență W , se obține următoarea expresie
aproximativă a ariei unei tălpi:
W gi hm
At ≈ − . (2.19)
hm 6
Se observă că, pentru estimarea ariei unei tălpi atunci când se impune W ,
este necesară alegerea în prealabil a grosimii inimii, gi , și a înălțimii medii
a profilului, hm .
Se recomandă alegerea înălțimii hm astfel încât să rezulte o arie optimă
a secțiunii I. Aria secțiunii,
A = Ai + 2At , (2.20)
poate fi aproximată astfel:

2W gi hm 2gi hm 2W
A ≈ gi hm + − = + . (2.21)
hm 3 3 hm
Pentru W dat, aria A depinde de hm și gi . Pentru obținerea ariei optime se
impune condiția de anulare a derivatei în raport cu hm :
∂A 2gi 2W gi W
= − 2 = − 2 = 0.
∂hm 3 hm 3 hm
Se obține
√ √
3W W
hm ≈ ≈ 1,73 . (2.22)
gi gi
Alegerea geometriei grinzii trebuie făcută astfel încât să se asigure stabilitatea

grinzii, prin evitarea flambajului lateral în urma solicitării la încovoire. Pentru
aceasta, înălțimea hm se calculează cu următoarea relație corectată:
√
W
hm ≈ 1,1 . (2.23)
gi
O altă posibilitate pentru asigurarea stabilității este ca aria tălpilor să repre-

zinte aproximativ jumătate din aria secțiunii I,
2At ≈ A/2. (2.24)
Dacă se ține seama de relația (2.20), devine necesar ca aria tălpilor să fie
aproximativ egală cu aria inimii:
2At ≈ Ai . (2.25)
Există diferite modalități de realizare a grinzilor. Din acest punct de ve-

dere, se pot întâlni:
1) grinzi din profile laminate;
2) grinzi cu inimă plină sudate;
3) grinzi cu zăbrele și zăbreluțe.
Grinzile din profile laminate se utilizează atunci când eforturile nu sunt
importante și, prin urmare, greutatea construcției nu rezultă prea mare.
Grinzile cu inimă plină sudate sunt realizate dintr-o inimă sau din două
inimi paralele și din tălpi simple sau compuse asamblate prin sudare. Posibi-
litățile de confecționare, prezentate în figura 2.6, sunt următoarele:
a) prin tăierea și reasamblarea unui profil I, astfel încât să rezulte un alt
profil I, cu înălțime mai mare;
b) din profil I căruia i se adaugă întăriri suplimentare;
c) din profil I căruia i se adaugă tălpi suplimentare;
d) din două profile I sudate.
Pentru a asigura stabilitatea la încovoiere a acestor grinzi, se pot dispune
întărituri la intervale regulate, ca în figura 2.7.
Se pot realiza și grinzi cu inimă plină cu secțiune variabilă, mai apropiate
de un solid de egală rezistență, ca în figura 2.8.
A–A A
tăiere A
sudare
a)
Figura 2.6. Variante de confecționare

a grinzilor cu inimă plină sudate:
a) prin tăierea și reasamblarea unui
profil I, b) din profil I cu întăriri su-
plimentare, c) din profil I cu tălpi su-
plimentare, d) din două profile I su-
date.
b) c) d)
Figura 2.7. Grindă cu întărituri la intervale regulate.
Figura 2.8. Grindă cu secțiune variabilă.

Figura 2.9. Grinzi cu zăbrele: a) cu înălțime constantă, b) frântă, c) triunghiulară,

d) curbată.
Grinzile cu zăbrele se utilizează atunci când eforturile sunt importante. În

funcție de geometrie, pot fi grinzi cu înălțime constantă, frânte, triunghiulare
sau curbate (fig. 2.9). În general, se consideră că grinda este corect conce-
pută atunci când diagonalele sunt solicitate la întindere. Este de dorit evita-
rea solicitării la compresiune, deoarece poate conduce la pierderea stabilității
diagonalelor și producerea flambajului.
Există mai multe sisteme de dispunere a diagonalelor. Acestea sunt pre-
zentate în figura 2.10.
Nodurile grinzilor cu zăbrele se realizează cu ajutorul unor elemente su-
plimentare numite gusee (fig. 2.11). Asamblarea se face astfel încât axele ba-
relor să se întâlnească în același punct, pentru a nu apărea tensiuni supli-
mentare datorate încovoierii.
Pentru construcții speciale se pot realiza și grinzi cu zăbrele spațiale.
Sistem triunghiular de dispunere a diagonalelor
Sisteme dreptunghiulare de dispunere a diagonalelor
cu o diagonală cu două diagonale
cu alternarea diagonalelor în K
Figura 2.10. Sisteme de dispunere a diagonalelor la grinzile cu zăbrele.
Figura 2.11. Asamblarea în nodul unei grinzi cu zăbrele.

Stavila Segment
Generalitati :
Stavilele segment au suprafata de retentie de forma cilindrica sau , mai rar, plana, sprijinita pe 2 brate
articulate in pilele constructiei hidraulice.
Inaltimi maxime de retentie de 14 m
Latimi maxime 40 m.
Variante constructive :
1. Stavila segment cilindrica (SSC) are articulatiile dispuse in aval pe pile, in puncte in care nu exista
pericolul ajungeri apei in timpul deversarii.
2. Stavila segment cu perete plan (SSP) are de regula articulatiile dispuse in amonte.
3. Stavila segment cu retragere .
In multe cazuri stavila segment se combina cu o clapeta dispusa in partea superioara isi avand o
deschidere ceva mai mica .Elementul geometric principal la stavilele segment este raportul dintre
raza R si inaltimea de retentie H : R/H = 0,8..2,5 sau R/H = 1,2.....1,5
Hidraulica stavilei segment in pozitia inchis :
Intereseaza determinarea fortei hidrostatice care actioneaza asupra stavilei si pozitia centrului de
presiune fata de articulatie .
Daca suportul fortei hidrostatice Fh trece prin articulatie atunci momentul dat de aceasta forta in
articulatie este nul.
Calculul fortelor ( altele decat forta hidrostatica) care actioneaza asupra stavilei :
Fortele se calculeaza in 4 situatii diferite :
a. Stavila asezata pe radier

b. stavila in momentul inceperii ridicarii
c. Stavila partial ridicata
d. Stavila complet ridicata
Indiferent de situatie asupra stavilei actioneaza greutatea proprie, care, in faza initiala de proiectare,
poate fi estimata cu urmatoarele formule statistice :
Centrul de greutate se afla la raza RG care, in pozitia inchis face unghiul Beta G cu orizontala si
a. Forte la stavila asezata pe radier :
b. Forte in momentul inceperii ridicarii

Fh poate contribui la ridicarea stavilei daca articulatiile sunt dispuse sub centrul geometric al stavilei.
Momentul dat de Fh este :
c. Forte la stavila partial ridicata :
d. Forte la stavila complet ridicata :
Din conditiile de echilibru dispare forta Fh.

Debitul evacuat la curgerea pe sub stavila.
In pozitia partial ridicata stavila poate functiona inecata sau neinecata, debitul calculandu-se cu formule
diferite.In cazul functionarii neinecate, debitul evacuat este:
Structura de rezistenta a stavilei segment
O prima varianta constructiva o constituie stavilele segment cu structura de rezistenta formata din
bratele stavilei, grinzi principale, montanti si lonjeroane.Grinzile principale impreuna cu bratele
formeaza cadre.
Variante de realizare a cadrelor :
- numai din grinzi cu inima plina

- partial din grinzi cu inima plina ( grinzile principale) si partial din grinzi cu zabrele ( bratele)
O a doua varianta constructiva o constituie stavilele segment cu un singur cadru la care bratele sunt de
tip cheson iar grinzile principale sunt de tip burta de peste sau de tip cheson.
Bratele trebuie dispuse astfel incat Fh sa nu determine momente de incovoiere. Daca stavila are cate 2
brate pe fiecare parte bratele trebuie sa fie egal incarcate. Exista 2 variante de dispunere a celor 2 brate.
La stavilele mari lonjeroanele se dispun similar bratelor.La stavilele mici lonjeroanele pot fi egal
distantate.
Variante constructive de cadre :

Diagrame de forte si momente.
Etansarea stavila segment
Stavila segment etanseaza pe 3 laturi:
- cu etansare tip cutit din cauciuc in partea inferioara

- cu 2 etansari tip P din cauciuc pe partile laterale
La partea inferioara forta care asigura etansarea este egala cu reactiunea N din partea radierului.Pe
partile laterale fortele de etansare sunt asigurate prin pretensionarea garniturii P cu ajutorul unor
suruburi si a unor placi sau plat... nu stiu ce scrie
Pentru a evita uzarea rapida a garniturilor tip P in zonele lor se dispun in pile placi de metal
La stavilele la care articulatia se afla sub centrul geometric al suprafetei de retentie , garniturile tip P se
dispun pe un arc cu centrul in articulatie.
Manevrarea stavilei segment
Stavilele segment se pot manevra :
- cu sisteme electromecanice, utilizand lanturi GALL( cu aticulatii cilindrice)

- cu servomotoare hidraulice liniare
Solutia cu prinderea lantului in amonte pe conturul stavilei permite ridicarea la raza maxima, deci cu
forta minima . Dezavantajul consta in faptul ca o portiune a lantului sta in apa.
Inafara rotii de lant , sistemul electromecanic mai cuprinde mai multe perechi de roti dintate si un
angrenaj melc roata melcata care indeplineste conditia de autoblocare. In paralel cu motorul electric
este prevazut si un sistem de actionare manuala.
La stavilele segment cu clapeta manevrarea se face de regula cu lant, utilizandu-se scheme care permit
atat ridicarea stavilei segment, cat si coborarea clapetei cu acelasi lant si acelasi motor.
Stavila clapeta
Generalitati :
Clapeta este o stavila coboratoare articulata in partea inferioara pe radierul barajului sau pe o alta
stavila. Suprafata de retentie este profilata pentru a permite curgerea apei peste corpul stavilei in
pozitia coborat si chiar in pozitia ridicat.
Atunci cand se dispune pe baraj , clapeta se sprijina pe prisme in pozitia coborat si impreuna cu barajul
formeaza un profil deversor cu prag lat.
Dupa destinatie clapete pot fi :
a. clapete dispuse pe baraje deversoare sau alte stavile

b. clapete dispuse pe radier, cu manevrare comandata
c. clapete dispuse pe radier cu functionare automata
La clapete se accepta ca in pozitia ridicat sa treaca pe deasupra o lama deversata de 0,1...0,3 m
Pentru a evita evacuarea aerului din partea aval a clapetei , lipirea lamei deversante de corpul clapetei si
aparitia unor forte pulsatoare, in partea superioara a clapetei se prevad niste prisme, care la deversarea
peste clapeta despica jetul si mentin presiunea atmosferica in spatele clapetei.
Clapetele cu functionare automata de dimensiuni mici ruleaza o manevra de coborare automata la
atingerea unui anumit nivel.
Dupa structura de rezistenta se disting :
a. clapeta cu grinzi de rigidizare in partea superioara

b. clapeta cu tub de rigidizare
c. clapeta cu structura de rezistenta tip burta de peste
d. clapeta cu structura de rezistenta tip cheson
In functie de dimensiuni clapete pot fi :
- micro clapete L * H < 2m patrati

- clapete mici L * H < 20m patrati
- clapete mijlocii L * H < 100m patrati
- clapete mari L * H > 100m patrati
Dupa forma suprafetei amonte se disting :
- clapete cu suprafata amonte plana (numai micro clapete)

- clapete cu suprafata amonte plana in partea inferioara si rotunjita in partea superioara
- clapete profilate , cu suprafata amonte in plan de cerc
Hidraulica clapetei
a. suprafata amonte plana
b. suprafata amonte profilata in arc de cerc

Elemente de calcul de rezistenta :
Deoarece clapetele se sprijina de radier prin intermediul a cca 6...7 articualtii , problema de rezistenta
este static nedeterminata. La stavila cu grinda de rigidizare un mers de calcul simplificat considera ca
montantii sunt suficient de rigizi si se sprijina pe radier si pe grinda de rigidizare. Grinda de rigidizare
este incarcata cu o sarcina uniform distribuita pe care o transmite montantilor de reazem.
Grinda de rigidizare preia o incarcare = 1/3 din cea de la o stavila plana avand aceeasi inaltime de
retentie.
Reactiunea R se distribuie intre toate reactiile stavilei clapeta
Asupra grinzii de rigidizare actioneaza :
- sarcina uniform distribuita

- momentul de incovoiere maxim
- tensiunea de incovoiere
Montantii se dimensioneaza la incovoiere. Montantul de reazem se dimensioneaza considerand

momentul de incovoiere
Deficiente ale metodei :
- grinda de rigidizarea rezulta supra dimensionata si nu tine seama de contributia tolei la

preluarea eforturilor.
- montantii de reazem rezulta suficient de rigizi dar, uneori, supradimensionati.
O a doua metoda de calcul presupune ca montantii sunt suficienti de rigizi iar deformatiile clapetei se
produc prin rotatia diafragmelor in jurul articulatiilor de pe radier.
Teorema lui Varignon ( in poza de mai sus)
Momentul de incovoiere pe lonjeronul i :
La clapeta cu structura de rezistenta inchisa de tip burta de peste sau cheson , calculul se face tinand
seama de faptul ca problema este static nedeterminata , luandu-se in consideratie, fie numai eforturile
de incovoiere, fie atat cele de incovoiere cat si cele de tensiune.
Sisteme de etansare a stavilelor clapeta
1. etansarea in partea inferioara se realizeaza cu placi elasice din cauciuc sau metal care se sprijina
pe corpul stavilei , fiind impinse si de apa spre acesta.
2. etansarea pe partile laterale se realizare cu ajutorul garniturilor tip P tensionate prin placi si
suruburi si presate pe partile laterale ale pilelor.
Sisteme de manevra si actionare a stavilelor clapeta :
1. actionare cu motoare hidraulice liniare ( cilindric hidraulici)
La stavilele situate pe baraje deversoare , cilindrul hidrauic se dispune sub stavila la mijlocul distantei L.
La stavilele situate pe radier , servomotoarele se dispun pe partile laterale ale canalului.

2. actionare cu lanturi GALL prinse pe montantii de reazem sau cu bare cu cremaliera dispuse pe
montatii de reazem.
3. stavile automate cu parghii sau cu lanturi
Pentru ca clapeta sa realizeze coborare completa se inlocuieste rola circulara peste care trece lantul cu o
cama. Sistemele automate se bazeaza pe utilizarea unui traductor de nivel care , la atingerea unei cote
limita, realizeaza coborarea completa a stavilei clapeta prin intermediul unui servomotor.
Vane si robinete
Generalitati :
Vanele si robinetele constituie , in general, categoria cea mai importantaa echipamentelor

hidromecanice numite armaturi. Armaturile sunt echipamente cu rol de reglementare a circulatiei
fluidelor prin conducte
Clasificari:
1. clasificarea armaturilor dupa destinatie :

- de inchidere , cu rol de a cupla si decupla un anumit circuit hidraulic
- de reglaj , cu rol de reglare a debitului printr-o anumite conducta
- de siguranta , care limiteaza un parametru hidraulic pe o conducta( de regula presiunea)
- de control, avand rolul de a normaliza valoarea unui parametru
- speciale , realizand diferite functii in instalatiile tehnologice
- de activare, dezactivare,
- pentru medii agresive cu acoperire de protectie
- pentru lichide incarcate( amestecuri bifazice in general)
- cu grad ridicat de etanseitate ( pt lichide toxice , inflamabile, radioactive)
2. clasificare dupa diametru conductelor:

- armaturi foarte mici , fi< 5mm
- armaturi mici , fi= 5...40mm
- armaturi medii , fi= 40....300mm
- armaturi mari , fi= 300....1200mm
- armaturi foarte mari , fi> 1200mm
3. clasificare dupa presiunea de lucru :

- pentru vacuum inaintat , p<10 la -3 bari
- pentru vacuum sau de joasa presiune , p=10 la -3.....1 bari
- de mica presiune , p= 1....16 bari
- de medie presiune, p =25.....64 bari
- de mare presiune, p= 100....250 bari
- de foarte mare presiune , p> 400 baro
4. clasificare in functie de natura fluidului:
- pentru temperaturi normale, t= -30.....450 grade C
- pentru temperaturi mari , t= 450......600
- pentru temperaturi foarte mari, t> 600
- pentru temperaturi joase , t= -70....-30
- pentru temperaturi foarte joase , t<-70
5. dupa solutia constructiva:

- robinete sau vane cu sertar
- robinete sau vane cu ventil
- robinete sau vane fluture sau clapete
- robinete cu cep
- robinete si vane sferice
- vane conice
Parametrii principali ai armaturilor :
In general armaturile sunt echipamente cu serii mari de fabricatie, care apar in instalatii casnice, urbane
, industriale etc. si in consecinta, trebuie sa asigure o interschimbabilitate ridicata , deci posibilitatea
inlocuirii unora cu altele produse chiar de firme diferite, modificand cat mai putin din elementele
instalatiei.
Principalii parametrii ai armaturilor sunt diametrul nominal , presiunea nominala, presiunea de incercare
si presiunea de lucru.
1. Diametrul nominal
2. presiunea nomiala Pn este o presiune conventional aleasa, egala cu presiunea maxima la care
pot fi utilizate armaturile si piesele de legatura realizate dintr-un anumit material atunci cand
temperatura de lucru este de 20 grade C.
3. presiunea de incercare este presiunea la care se va face incercarea hidraulica de rezistenta si
etanseitate cu apa la temperatura ambianta. Exista situatii la care exista 2 presiuni de incercare -
una de rezistenta si alta de etanseitate, ambele fiind mai mari decat presiunea nominala.
4. Presiunea de lucru este presiunea maxima acceptata pentru utilizarea nelimitata in timp a unei
anumite armaturi la o anumita temperatura a fluidului. La cresterea temperaturii, presiunea de
lucru scade in raport cu tensiunea nominala. Acest lucru se datoreaza in general inrautatirii
caracteristicilor mecanice ale materialului odata cu cresterea temperaturii.
Asamblarea armaturilor cu celelalte elemente ale instalatiei :
Se utilizeaza urmatoarele modalitati de asamblare a armaturilor :
- asamblare prin flanse

- asamblare prin filete
- asamblare prin sudare pe conducta
- asamblare prin prindere intre 2 flanse
1.Asamblarea prin flansse este cea mai utilizata la diametre medii si mari si la presiuni mici si medii.
Asamblarea permite o montare si demontare usoara dar in general conduce la gabarite si greutati
relativ mari. Flansele utilizate sunt urmatoarele :
1. flanse turnate cu corpul din fonta si otel ( in special pt armaturi)

2. flanse cu gat pentru sudare in capul tevii (pt conducte)
3. flanse plate pt sudare (utilizate pana la Pn =25)
4. flanse plate filetate
5. flanse cu gat filetate
6. flanse libere pe teava rasfranta
7. flanse libere pe teava cu inel sudat
Flansele libere se utilizeaza in general in cazul prefabricarii conductelor astfel incat sa permita
asamblarea conductelor cu flansa armaturii fara rectificari. Flansele trebuie sa permita realizarea
strangerii necesare asigurarii etanseitatii. In functie de forma suprafetei de etansare exista
a. suprafata de etansare plana cu 2 variante de executie

- plana simpla pana la Pn = 40
- plana cu umar pana la Pn=400
La suprafata plana cu umar pot fi practicate canale circulare pe zona de etansare

b. suprafata cu canal si pana.Suprafetele de etansare plana simpla si plana cu umar sunt simple,dar
nu asigura pozitionarea relativa a elementelor adiacente, iar in cazul unei eansari
necorespunzatoare este posibila ruperea garniturii si expulzarea acesteia.Suprafetele de
etansare nu stiu ce scrie aici CP1 si CP2 sunt mult mai complicate, dar elimina partial
deficientele enumerate anterior, prin pozitionarea panei in canalul de pana.
c. suprafata cu prag si adancitura.Sunt valabile si aici observatiile de la suprafata cu canal si

pana.Demontarea si montarea suprafetelor cu canal si pana si a celor cu prag si adancutira este
mai dificila, necesitand indepartarea pilelor corespunzatoare pe o distanta egala cu inaltimea
pragului sau a adanciturii.
Rugozitatea permisa a suprafetelor de etansare scade la cresterea presiunii.Garniturile pentru
flanse trebuie sa aiba forma, dimensiunile si materialul in concordanta cu flansele si corespunzatoare
parametrilor hidraulici si caracteristicilor chimice ale fluidului vehiculat.Materiale uzuale pentru garnituri
sunt: teflon,Al,Cu,alama etc.
2.Asamblarea prin prindere intre doua flanse se utilizeaza in special la vanele fluture.Corpul
vanei este prins intre cele doua flane ale conductei prin niste suruburi lungi.
3.Asamblarea prin sudare pe conducta se utilizeaza in armaturile care lucreaza la presiuni si

temperaturi iridcate , pentru a realiza o asamblare sigura.
4.Asamblarea prin filet se utilizeaza pana la Pn10 si Dn100, de cele mai multe ori filetul piulita
fiind in corpul armaturii iar filetul surub in teava.Filetele pot fi cu etansare sau fara etansare.La cele cu
etansare , filetele pentru piulite sunt cilindrice iar cele pentru teava sunt conice, astfel ict prin
resurubare sa se realizeze un contact mai bun al suprafetelor surubului.
Se practica sistemul introducerii unui material de umplutura intre spirele filetului, care astupa
spatiile dintre spirele ce realizeaza etansarea.
Calculul flanselor si al suruburilor de strangere
Suruburile se dimensioneaza sau se verifica la intindere.Pentru realizarea strangerii trebuie

aplicata forta initiala
Procesul de etansare cu contact la armaturi
Etansarea trebuie realizata in spatiul dintre flanse si intre organul mobil (sertar,mobil etc.) si
corpul vanei.Pentru a realiza o etansare cu contact intre doua suprafete fixe este necesar ca distanta
dintre acestea sa fie mai mica decat dublul diametrului unei molecule a fluidului.
Calitatea unei etansari depinde de o serie de factori:
-abaterile macro si microscopice (rugozitatea) de la forma suprafetei
-natura fluidului de etansat
-caracteristicile mecanice ale materialului pieselor in contact si al eventualeli garnituri etc.
Abaterile de forma pot fi eliminate prin deformari plastice si elastice ale pieselor in contact si ale
neregularitatilor suprafetelor acestora.In urma deformarii creste suprafata de contact si se elimina
canalele care lasa sa treaca fluidul.Deformarile pot fi realizate prin strangere cu suruburi.
Intre piesele in contact se poate introduce o piesa dintr-un material cu o comportare elastica
foarte buna, pentru a carui defromare sa fie necesare forte de strangere mult mai mici.Aceasta piesa
este garnitura.Garniturile se pot realiza din carton, alama,cupru,aluminiu,plumb,teflon etc.
In cazul etansarilor cu garnitura exista doua metode pentru calculul fortei de strangere : metoda
coeficientilor si metoda tensiunilor minime
In imaginile de mai sus se gasesc: caracteristica interna ( liniara,logaritmica), coeficient de debit
relativ ,coeficient de debit critic ,presiunea de vaporizare a lichidului,coeficientul de debit specific.
Vane si robinete cu sertar
Vanele cu sertar au organul opturator de forma unui disc care executa o miscare de translatie pe
o directie perpendiculara pe axa conductei.
Dpdv constructiv vanele cu sertar pot fi
a. cu sertar paralel : au constructie simpla dar se utilizeaza doar la presiuni mici deoarece
procesul de etansare este dificil, forta de etansare rezultand numai datorita fortelor de
presiune.
b. cu sertar pana : se utilizeaza la presiuni mai mari deoarece permit o etansare mai buna.
c. cu doua lentile
d. tip ochelar : se utilizeaza atunci cand se doreste ca in pozitia deschis pierderile de sarcina sa
fie minime. Principala deficienta este gabaritul mare.
e. cu resort
Particularitati constructive :
Forma corpului vanei depinde de material si de presiunea de lucru :
- corp plan din fonta pana la Pn 4

- corp oval din fonta la Pn6, Pn10
- corp rotund din fonta sau oval din otel la Pn16, Pn25
- corp rotund din otel la Pn 40 si mai mari
Racordarea la conducte se face de regula prin flanse cu suprafete plane cu umar sau , la presiuni pana la
Pn 10 si prin filete iar la presiuni si prin imbinare prin sudare.
Vanele cu sertar pot fi actionate manual , electromecanic sau , mai rar hidraulic sau pneumatic. La
vanele actionate manual sau electromecanic deplasarea sertarului se realizeaza prin mecanisc surub
piulita. Surubul este constituit dintr-o parte a tijei filetului . Piulita poate fi plasata :
a.cu sertar, la robinetele cu tija nu neascendenta
b.in capac sau in roata de manevra, la robinetele cu tija ascendenta;mecanismul surub piulita se afla in
exteriorul corpului iar solutia constructiva este utilizata atunci cand sunt vehiculate fluide fierbinti.
La presiuni mari si diametre mari se prinde un robinet dispus in paralel cu vana (by-pass)
care,anterior manevrarii vanei, se deschide pentru a egala presiunile pe cele doua fete ale sertarului.
Materiale utilizate
a.Corpul,capacul si sertarul se executa din:
-Fc 200 la Pn1...Pn16 si t < 200 grade C
-Fgn la Pn1...Pn25 si t=-30...300
-otel special de turnare (OTA) la Pn25...Pn40 si t=-30...400
-oteluri aliate la Pn25...Pn40 si t=-30...500
b.Tija filetata se executa din:
-OLC 50,OLC 45,alama la t<200
-OLC50,OLC45 la t<300
-otel inox de t<400
-otel refractor 13%C la t<500
c.Piulitele sau bucsele filetate se executa din materiale mai moi decat tija:
-alama (Cu-Zn)
-bronz (Cu-Sn)
-bronz de aluminiu (Cu-Al) -toate cele de mai sus la t<400
-otel inoxidabil mai moale decat al tijei la t>400
d.Inelele de etansare se executa din acelasi material ca si piulitele
e.Garniturile de etansare de la partea superioara a tijei se executa din snur grafitat ,teflon sau alte
materiale compatibile cu lichidul.
Calculul robinetului cu sertar paralel
etansare sertar
etansarea este asigurata sau nu.este asigurata doar pe fata avan a sertarului.
Vane si robinete cu ventil
Robinetele cu ventil au organul de inchidere,numit si ventil,in forma de disc,trunchi de con,con,sfera sau

profilata.Ventilul are contact cu corpul doar in pozitia inchis.Deplasarea ventilului se face pe normala la
planul acesteia.
Avantaje:
1.Robinetele cu ventil au cursa mai schurta decat cele cu sertare(la acelasi Dn cursa ventilului este circa
un sfert din cursa sertarului unui robinet cu sertar).Rezulta dimensiuni de gabarit mai mici si o greutate
mai redusa.De asemenea ,pentru manevrarea robinetului pot fi utilizate servomotoare pneumatice cu
membrana.
2.Deoarece ventilul are contact cu scaunul numai in pozitia inchis si nu executa deplasari tangentiale pe
scaun ,uzura in zona de contact este redusa iar etansarea este buna.
Dezavantaje :
1.In pozitia complet deschis robinetul cu ventil are pierderi hidraulice mai mari decat robinetul cu sertar
2.Deoarece forta de inchidere trebuie sa invinga forta de presiune pe ventil,la presiuni mari fortele de
inchidere sunt importante
Clasificari
1.Dupa modul in care circula fluidul,robinetele cu ventil pot fi
a.drepte
b.cu tija inclinata-au rezistenta hidraulica mai redusa dar forma mai complicata
c.de colt-permit o montare si demontare mai usoara si manevre mai simple in instalatie, pierderea
hidraulica are o pondere mai redusa ,deoarece se monteaza in locul unui cot care ar introduce oricum o
pierdere hidraulica.
2.Dupa forma ventilului distingem:
a.cu ventil plan
b.tronconic
c.conic
d.sferic
e.profilat-utilizat la robinete de reglaj cand se doreste o anumita forma a curbei Kv=Kv(s)
f.cu ventil de descarcare-robinetul este prevazut cu un orificiu suplimentar de presiune;se face mai intai
asezarea ventilului pe scaun,presiunea fiind egala pe ambele fete,dupa care se inchide orificiul de
presiune.
3.Dupa functia indeplinita,robinetele pot fi
a.de inchidere
b.de reglaj
c.de retinere-sunt similare unor supape de sens unic,ventilul fiind prins liber pe tija.
4.Dupa modul de acctionare,robinetele cu ventil pot fi:
a.cu actionare electromecanica
b.cu actionare manuala
c.cu actionare pneumatice ,cu servomotor cu membrana
d.cu actionare electrica,cu ajutorul unui ecetromagnet care deplaseaza ventilul sau cu pilot care permite
deplasarea ventilului.
5.Dupa filetul tijei,robinetele cu ventil pot fi:
-cu tija cu filet in interiorul corpului
-cu filetul tijei in exteriorul corpului,fie cu tija si roata ascendenta,fie numai cu roata ascendenta s roata
neascendenta;pentru temperaturi t>200 filetul tijei este numai in exterior.
Materiale utlizate
Corpul robinetelor poate fi din fonta (Fe200,Fgn),oteluri turnate,materiale superioare.
Ventilul se poate realiza din Fe 200,OL50,bronz ,alama,otel,otel aliat,material plastic.
Elemente de hidrodinamca robinetelor cu ventil
cursa ventilului
coeficientul pierdelilor
forta de inchidere
Vnetile si robinete fluture
Vanele si robinetele fluture au ca organ obturator un disc circular,lenticular,care se roteste in jurul unei
axe cu pana la 90 de grade intre pozitia inchis si deschis.In constructie clasica, acest tip de vane pot
asigura o inchidere etansa pana la cca 10 bar.La presiuni mai mari fie se utilizeaza solutia constructiva
mai complicata, fie se utilizeaza aceasta vana doar pentru inchidere rapida, iar pentru inchiderea etansa
se dispune o a doua vana de alt tip.
Fata de alte vane,la acelasi diametru si presiuni,venele fluture au gabritul si greutatea cele mai
reduse.Montarea pe conducta se realizeaza fie cu flansa fie cu prindere intre flanse.
La diametr mici,robinetele fluture se pot utiliza si pentru reglajul debitului,deci discul se poate afla in
orice pozitie.La diametre mari si viteza mari de crugere,fortele hidrodinamice mari permit utilizarea
vanei doar in pozitia inchis sau deschis.
Varianta de dispunere a discului:
-dispunere centrice
-dispunere excentrice
Elemente de hidrodinamica vanelor fluture
debitul maasic
forte si momente pe disc

Elemente constructive si sisteme de actionare
Etansarea:
1.la dimensiuni mici corpul este cauciucat la interior iar discul,in pozitia inchis,comprima cauciucul.
2.la dimensiuni mari,se dispun inel de cauciuc pe muchia discului,catre amonte.
Momentul necesar manevrarii discului

Sisteme de actionare:
-normala (cu sistem de blocare)
-electromecanica cu melc-roata melcata
-cu surub piulita si biela-manivela sau culisa
-hidraulica cu motor oscilant si contragreutate
-hidraulica cu biela manivela si cap de cruce
-hidraulica cu motor toroidal
-hidraulica cu pistoane in tandem
-pneumatica
Robinete cu cep si robinete sferice
Robinetele cu cep au ca organ obturator un cep de forma tronconica,strapuns de un canal.Pot fi cu 2,3

sau 4 cai.
Dupa solutia constructiva,robinetele cu cep pot fi:
a.cu strangere fara egarnitura
b.cu garnitura
c.cu arc,cu autoetansare
Avantaje;
-constructie simpla
-gabarit redus
-robustete si siguranta in exploatare
-intretinere simpla
-pierderi de sarcina reduse in pozitia complet deschis
Dezavantaje:
-forte mari necesare etansarii
-forte mari necesare actionarii
-necesitatea ridicarii cepului in corp
-uzura mare
Robinetele sferice au ca organ de ettansare o sfera.Sune de regula cu 2 cai.Asigura o etansare buna iar
garnitura actioneaza pe corpul sferic indiferent de pozitie.
Vane sferice
Se utilizeaza in CHE de caderi mari,cu conducta fortata,pentru a realiza o inchidere etansa.Sunt plasate
inaintea turbinei si sunt in serie cu o vana fluture cu inchidere rapida.
Vane conice \Se utilizeaza la galeriile de fund ale barajelor,lasand sa curga in atmofera un jet de apa,nu
stiu ce cu sedimente.

Vane Examen PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vane Examen PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Test 13 .

3. Guseele sunt elemente utilizate pentru: c. realizarea nodurilor grinzilor cu zăbrele.

5. Grinzile sunt bare supuse preponderent la solicitări: c. încovoiere.

6. Un dezavantaj al confecțiilor metalice față de construcțiile din beton armat îl

7. Stâlpii sunt bare supuse preponderent la solicitări de: b. compresiune

8. Precizați care dintre următoarele materiale nu sunt recomandate pentru realizarea

9. Unul dintre dezavantajele confecțiilor metalice în comparație cu construcțiile din

4.Organul obturator al robinetelor cu ventil execută o mișcare: b. de translație

5.Față de robinetele cu sertar, robinetele cu ventil: c. au o cursă mai lungă a organului

6În comparație cu robinetele cu ventil drepte, cele cu ventil înclinate: d. au rezistență

CURS 9-VANE SI ROBINETE CU SERTAR

1. Indicati care dintre urmatoarele modalitati de racordare la conducte nu se utilizeaza

2. Corpul vanelor cu sertar este rotund din otel: la Pn 40 si peste

3. Corpul vanelor cu sertar este plan din fonta: pana la Pn 4

6. Principala deficienta a vanelor cu sertar tip ochelar este: gabarit mare

8. Etansarea la vanele cu sertar paralel: este dificila

11. La vanele cu sertar cu tija neascendenta actionate manual cu mecanism surub-piulita,

13. Vanele cu sertar paralel se utilizeaza: doar la presiuni mici

15. La vanele cu sertar cu tija ascendenta actionate manual cu mecanism surub-piulita, se

17. Corpul vanelor cu sertar este oval din fonta: la Pn 6 si Pn 10

CURS 8-VANE SI ROBINETE GENERALITATI

1. Indicati care dintre urmatoarele materiale NU pot fi utilizate pentru realizarea

3. Calculul garniturii de etansare a flanselor urmareste stabilirea: grosimii garniturii

4. In sectiunile periculoase ale unei flanse, solicitarile sunt de : incovoiere

5. Coeficientul de debit specific Kv se calculeaza cu relatia Kv=Q/sqrt(Dp/ro), debitul

6. Relatia dintre coeficientul de debit Av si coeficientul de debit specific Kv:

7. Suruburile unei flanse se dimensioneaza/verifica la : intindere

CURS 7 VANE SI ROBINETE GENERALITATI

2.Vanele pot fi utilizate pentru : reglarea debitului in conducte

3. Asamblarea cu flanse este frecvent utilizata la : diametre medii si mari

4. Asamblarea cu flanse este frecventa utilizata la presiunii: mici si medii

6.Asamblarea prin filet la armaturi se utilizeaza pana la : Pn 10 si Dn 10

8.Diametrul nominal este: un numar conventional care serveste la indicarea univoca a

9. Presiunea de incercare a unei armaturii? : egala cu aproximativ egala cu presiunea

10.Presiunea nominala a unei armaturii este : o presiune conventionala aleasa, egal cu

CURS 6 .STAVILA CLAPETA

10.Stavilele clapeta NU pot avea structure de rezistenta : GRESIT de tip cheson

CURS 5 STAVILA SEGMENT

4. Printre dezavantajele robinetelor cu cep se numără: necesitatea rodării cepului în corp.

6. Organul obturator al robinetelor fluture execută o mișcare: de rotație în jurul unui ax

9. Vanele conice se utilizează, de regulă: la golirile de fund ale barajelor.

11.La vanele fluture, momentul hidrodinamic: are întotdeauna tendința de închidere a

12.Printre dezavantajele robinetelor cu cep se numără necesitatea rodării cepului în corp.

1. Pentru închiderea capătului unei țevi prevăzut cu filet interior se utilizează:

2. Țevile din polipropilenă (PPR) se asamblează prin: d. sudare la cald.

9. Pentru combinarea sau separarea debitelor în conducte de diametre mici se pot

Vane, stavile și confecții metalice

1.1. Stavile plane

Problema 1. O stavilă plană (fig. 1.1) are lungimea L = 3 m și înălțimea de re-

unde A = LH este aria suprafeței de retenție a stavilei,

Se asimilează stavila cu o grindă rezemată la capete. Sarcina uniform distribuită

Coeficientul de siguranță se consideră

Se înlocuiesc G și Ff în relația (1.9) și se obține forța necesară ridicării stavilei.

1.2. Stavile segment

Problema 2. O stavilă segment așezată pe radier are lungimea L = 10 m, raza

Figura 1.2. Stavila segment așezată pe radier.

5. Să se determine forța de tracțiune Q în momentul începerii ridicării, știind că

H = R(sin α2 − sin α1 ). (1.14)

2. Componenta orizontală a forței hidrostatice care acționează asupra stavilei se

Suprafața S se poate calcula ca o sumă algebrică de suprafețe cunoscute:

> − S∆OAD − S∆OBE + SOECD .

Cu unghiurile α1 și α2 exprimate în grade, aria suprafeței S este

De aici se obține lungimea l2 :