Structura medicinei ocupaţionale (muncii)

Etapa finală: înseamnă confort +sănătate

=eficienţă. Cu această se ocupă ergonomia.
Armonizarea unităţii biomecanice, adică
adaptarea muncii la posibilităţile fizice şi mentale
a omului şi a maşinii
Obiectivul actual al medicinei muncii în ţările
vesteuropene: promovarea, menţinerea şi
întărirea a sănătăţii şi securităţii la locurile de
muncă.
 Structura medicinei ocupaţionale (muncii)

Aceasta se realizează prin evitarea şi evaluarea

riscurilor.
Medicina muncii din ţara noastră este la nivelul
evaluării riscurilor, în consecinţă sunt elaborate
măsuri tehnico-organizatorice, şi măsuri
medicale (Legea 319/2006, Legea 346/2002, HG
355/2007).
 DEFINIŢIA MEDICINEI MUNCII
Medicina muncii este o disciplină a medicinei
profilactice care se ocupă cu studiul individului şi a
colectivităţii în elaţia sa cu factorii din mediul de
muncă, ce pot influenţa starea de sănătate a omului
Se studiază :-bolile profesionale (depistare, patogenie,
tratament, profilaxie)
-bolile neprofesionale care pot fi agravate de
condiiţiile de muncă
Se elaborează criterii pentru menţinerea şi promovarea
stării de sănătate la locul de muncă
Se supraeghează adaptarea omului la munca sa şi a muncii
la posibilităţile fizice şi mentale ale omului
 ISTORIC
Antichitate:
Hipocrate (460-377 î. Hr) : menţionează condiţiile grele de
muncă, bolile de care se suferă minerii.
Galen (130-200 d. Hr.): se referă la unele profesiuni şi
meserii care constituie un risc pentru sănătate (miner,
tăbăcar, purtător de greutăţi, gladiator, marinar, etc.)
Evul mediu:
Agricola (1494-1553): “De Re Metalica”- relatează despre
bolile minerilor
Paracelsus (1493-1553): “Von der Bergsucht” prima carte
de medicină industrială, prezintă bolile profesionale ale
minerilor şi topitorilor de fier
 ISTORIC
Bernadino Ramazzini (1663-1714): părintele medicinei muncii. “De
Morbis Artificium Diatriba” (despre bolile meseriilor). Descrie 52 de
boli profesionale ex: surditatea profesională, astmul bronşic profesional
la farmieri. L este primul care sfătuieşte medicilor să-l întrebe şi despre
profesiunea pe care o exercită pacientul.
 Epoca revoluţiei industriale
La începutul secolului al XIX-lea riscurile legate la muncă au devenit o
problemă importantă pentru societate şi medicină. La început medicina
muncii s-a ocupat aproape în întregime de accidentele de muncă şi
terapia lor.
Apar legi privitoare la despăgubirea muncitorilor accidentaţi începând
din mijlocul sec. al XIX-lea în Anglia, Austria, Germania
Apar legi care protejează munca copiilor în fabrici: Anglia 1816 limita
de vârstă a copiilor este 9 ani în industria textilă, se interzice munca
peste 12 ore a copiilor sub 16 ani. Legi similare în Germania 1839,
Franţa 1841
 ISTORIC
Se acceptă faptul că, boala poate rezulta din combinarea
multor factori, printre acestea enumerându-se şi factori
legaţi de muncă şi mediul înconjurător al muncii, care
poate duce la apariţia unor boli profesionale
Medicina muncii astfel intră într-o nouă fază de evoluţie în
a doua jumătate a sec. al XIX-lea, etapa care se extinde
până la mijlocul sec. al XX-lea. În această perioadă
obiectivele medicinei muncii se lărgesc şi se caracterizează
prin studiul bolilor profesionale, stabilirea cauzelor,
mecanismul de acţiune, simptome, terapie şi profilaxie.
Apar lucrări cu privire la afecţiuni produse de toxice
(Thomas Legge-intoxicaţie cu Pb, modul de absorbţie a Pb-
ului); manuale de boli profesionale (Hirt- Breslau 1871,
Thomas Arlidge-Anglia 1877, F.F. Brisman Rusia)
 ISTORIC
EVOLUŢIA MEDICINEI MUNCII ÎN
ROMÂNIA:
1826-Mihail Zotta (1800-1864)- Colica Saturnină.
Este unul dintre întemeietorii şi în acelaşi timp
preşedinte al “Societăţii medico-naturiste” din Iaşi
1859 Iulius Barach publică în revista “Isis sa natura”
două lucrări: “Bolile unor meserii” şi “Patimi
produse de diferite munci”.
Iacob Felix (1832-1905): ântemeietorul igienei în ţara
noastră şi-a consacrat o bună parte din activitatea sa
problemei de medicina muncii
1908 apare lucrarea doctorului Constantin Popescu-
Azuga “Starea igienică şi sanitară a industriei
noastre” în două volume. El afirmă în legătură cu
condiţiile de muncă de la Fabrica de Sticlă de la
Azuga: “Dante a descris infernul foarte slab dacă ne
gândim la condiţile de muncă de la Fabrica de Sticlă
de la Azuga”
1934 Poenaru Capulescu “Accidentele muncii
profesionale şi asigurări sociale”
Leon Prodan-întemeietorul şcolii din Cluj
 ISTORIC
 În faza a doua a evoluţiei medicieni muncii au fost
elaborate tehnici specifice şi metode analitice pentru
recunoaşterea factorilor de mediu (fizici, chimici,
biologici)
 Controlul factorului de mediu: ideea acceptării CMA.
(Robert Kehoe primul care a stabilit CMA pentru Pb)-
cunoscând aceşti factori se poate realiza profilaxia
bolilor profesionale
 Rezultatul: scăderea sau chiar dispariţia în anumite
industrii al bolilor profesionale
 Introducerea unor substanţe chimice noi (în prezent
peste 85.000 subst. chimice) generează noi riscuri.
 Medicina muncii perfecţionează mereu tehnicile sale de
recunoaştere activă
 ISTORIC
 1946- OMS defniţia sănătăţi: “o bunăstare fizică,
mintală şi socială”, nu numai absenţa bolii
 1950- experţii de la Biroul Internaţional al Muncii (BIT)
şi OMS stabilesc obiectivele medicinei muncii:
Promovarea şi menţinerea la nivelul cel mai înalt al
bunei stări fizice, mintale şi sociale a muncitorilor din
toate profesiunile; prevenirea apariţiei devierilor de la
starea de sănătate a muncitorilor din cauza condiţiilor
de muncă, protecţia muncitorilor în profesiunea lor faţă
de riscurile care ar surveni din factorii nocivi sănătăţii;
plasarea şi menţinerea muncitorului într-un mediu de
muncă adaptat la posibilităţile sale fiziologice şi
psihologice.
 ISTORIC
În concluzie: Realizarea adaptării omului la
muncă şi a muncii la om. Această definiţie
marchează intrarea medicinei muncii în faza a
treia a evoluţiei sale.
Multidisciplaniratate: medicină, fiziologie,
psihologie, chimie, fizică, toxicologie,
biostatistică, sociologie.
Schimbarea denumirii din Igiena muncii şi Boli
profesionale în Medicina Muncii (1960)
 ISTORIC
Noile obiective depăşesc operaţia de stabilire a
unor CMA-uri şi impun stabilirea limitei dozei
de toleranţă care asigură profilaxia perturbărilor
legate de procesul de muncă şi ale tehnologiei.
Pentru realizarea obiectivelor noi în cadrul
medicinei muncii s-au dezvoltat diferite
specialităţi: patologia profesională, fiziologia
muncii, toxicologia industrială, chimia sanitaro-
industrială, psihologia muncii, ergonomia,
 Noxele profesionale
Definiţie: Noxele profesionale (n.p.) reprezintă
acei factori din condiţiile de muncă, care
influenţează negativ starea de sănătate a
organismului personalului muncitor,
determinând sau favorizând starea de boală sau
scăderea capacităţii de muncă.
Reiese clar că sunt considerate noxe profesionale
nu numai factorii din condiţiile de muncă care
determină sau favorizează starea de boală ci şi
acei factori care scad capacitatea de muncă
 Noxele profesionale
 Clasificare
 După criteriul apartenenţei la cei patru componenţi ai noţiunii
“condiţie de muncă”
1. N. P. ce aparţin organizării muncii (organizare
nefiziologică, neraţională): efortul fizic sau efortul neuro-
psiho-senzorial, ritm de muncă nefiziologic, regim de
muncă necorespunzător, efrt static prelungit, alternanţa
necorespunzătoare a schimburilor, poziţii vicioase sau
forţate prelungite, etc.
2. N.P. ce aparţin mediului de muncă: factori chimici, fizici,
fizico-chimici, biologici
3. N.P. ce aparţin relaţiei om-maşină
4. N.P. ce aparţin relaţiilor psiho-sociale (relaţia om-om)
 Noxele profesionale
 După criteriul specificităţii noxelor profesionale
1. N.P. generate exclusiv la locul de muncă
2. N.P. care sunt prezente şi în mediul înconjurător, dar
concentraţiile sau intensităţile lor nu sunt suficient de mari
în mediul înconjurător pentru a produce îmbolnăviri la
persoanele neexpuse profesional
3. N.P. prezente şi în mediul înconjurător şi la locuri de muncă,
care pot genera îmbolnăviri şi la persoanele neexpuse
profesional, dar majoritatea îmbolnăvirilor se înregistrează
la muncitorii expuşi profesional
4. N.P. prezente predominant în mediul înconjurător dar
putând constitui uneori şi o noxă profesională
 Noxele profesionale
 Acţiunea noxelor profesionale
1. Factori etiologici principali: cauzând boli
profesionale, relaţia noxă – etiologie 100% (ex.
expunere la Pb- colică saturnină)
2. Factori etiologici favorizanţi: în acest caz apar bolile
legate de profesie
3. Ca factor de agravare a unor boli cronice
preexistente ( exp. la CCl4 agravează evoluţia unei
hepatite cronice preexistente)
4. Ca factori ce împiedică vindecarea unori boli
cronice preexistente
 Diagnosticul bolilor profesionale
Definiţie:
Bolile prfesionale sunt acele afecţiuni, care se
produc în urma exercitării unei meserii sau a
unei profesiuni cauzată de factori nocivi fizici,
chimici, biologici caracteristici locului de muncă,
precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe
sau sisteme ale organismului în procesul de
muncă.
Anamneza profesională
 Diagnosticul bolilor profesionale
 Anamneza profesională (profesiunea, calificarea, VP,
RP, proces tehnologic, operaţiuni îndeplinite de pacient,
alte operaţiuni care se mai execută în secţie,
caracteristicile locului de muncă, noxe profesionale, nr.
muncitori pe secţie, mijjloace de protecţie colectivă, mijl.
de prot. individuale, igienă individuală, simptomatologie
la locul de muncă, tulb. Prezentate de alţi muncitori, ex.
medical la angajare şi CMP, antecednte patologice
profesionale, îmbolnăviri profesionale la alţi muncitori,
schimbarea locului de muncă, pesionare de invaliditate,
obiectivizarea anamnezei profesionale)
 Diagnosticul bolilor profesionale
Tabloul clinic: deseori necaracteristic
Examenele clinice şi paraclinice
Determinarea parametrilor biologici de expunere: cu aceste
teste punem în evidenţă din umorile organismului toxicul
sau metaboliţii acestuia
Determinarea parametrilor de răspuns biologic: cu aceste
teste încercăm să punem în evidenţă prezenţa unor
modificări biochimice datorită prezenţei noxei profesionale
(indicatori biochimici), modificări ai unor sisteme integrate,
modificări în capacităţile funcţionale ale organismului sau
modificări radiologice care apar în urma expunerii la noxe
 Profilaxia bolilor profesionale
I. Măsuri tehnico-organizatorice
1. eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic
2. izolarea aparaturii generatoare de noxe sau separarea proceselor
tehnologice nocive la locul de muncă
3. împiedicarea pătrunderii noxei în aerul locurilor de muncă
4. diminuarea concentraţiilor (intensităţilor) noxelor
5. împiedicarea acţiunii noxei asupra muncitorilor sau diminuarea
acestei acţiuni prin: reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor
fizice şi neuro-psihice; reducerea duratei zilei de muncă; regim de
muncă corespunzător; condiţii adecvate de odihnă în timpul
pauzelor; folosirea echipamentului individual de protecţie; realizarea
şi buna întreţinere şi funcţionarea anexelor igienico-sanitare;
asigurarea alimentaţiei de protecţie şi consumarea ei în întreprindere;
efectuarea corectă a instructajului de protecţia muncii
 Profilaxia bolilor profesionale
II. Măsuri medicale
1. Recunoaşterea riscului profesional
2. Examenul medical la incadrarea în muncă :
 examinarea clinică a aparatelor şi sistemelor organismului
 examinarea radiologică pulmonară
 examen de laborator
 IDR la tuberculină pentru tinerii până la 24 ani
 precizarea stării fiziologice a femeii
 în mediu cu noxe profesionale
 pe lângă examenul medical de încadrare obişnuit, se
efectuează şi alte examene, în funcţie de noxa profesională
3. Controlul medical periodic
4. Educaţia sanitară