Sunteți pe pagina 1din 7

Colegiul National

“Carol I” –
monument
arhitectural
RADUICA RARES
MITRACHE MARIUS
PIRJOL CRISTI
CLASA A XI- A C
Clădirea Liceului Carol I din Craiova este un monument de
arhitectură de interes național, construit la sfârșitul secolului al XIX-
lea. Edificiul este situat în zona centrală a municipiului Craiova, în
imediata apropiere a Colegiului National Elena Cuza și a Bisericii Sf.
Treime, pe str. Ioan Maiorescu, nr. 2. Imobilul găzduiește în prezent
Colegiul Național Carol I, a doua cea mai veche instituție școlară
secundară din România.
Istoria instituției de învățământ începe cu aproape 70 de ani înaintea
inaugurării clădirii în care aceasta își desfășoară activitatea în ziua de
astăzi. La 20 mai 1826 s-a înființat Școala Centrală de la Craiova, a
doua școală națională medie din Principate, după Colegiul Sf. Sava
din București, de fapt o clasă umanioară de învățământ secundar
românesc.
Începând din 1864, Gimnaziul devine Liceul din Craiova.În 1885,
prin înalt decret regal, instituția primește numele de Liceul Carol I.
În 1897 a fost dărâmată școala veche, care se afla aproximativ pe
locul pe care se află acum bazinul de înot. În 1930, edificiul este
afectat un incendiu, fiind refăcut ulterior de constructorul italian
Giovanni Battista Peresutti.
Clădirea prezintă un regim de înălțime pe patru niveluri (subsol,
parter și două etaje) și cuprinde săli de clasă, laboratoare, birouri
administrative, biblioteca și, pe aripa frontală a clădirii, sala de
spectacol a fostului Teatru Liric “Elena Teodorini” (actualmente
Opera Română din Craiova).
Ca dotare, pe lângă cea de mobilier sau materiale educative, colegiul
deține colecții de obiecte și exponate rare sau unice aparținând
diferitelor științe. De la cărți rare și vechi (“Tratat de numismatica”
de Budeus din 1514, 400 de volume din “Mémoire et
reconnaissance”, cu autograful lui Lamartine pe prima pagină, din
1826, Biblia de la București) la colecții de roci și fluturi, biblioteca
liceului este un spațiu deosebit de valoros. De asemenea, în cabinetul
de biologie al liceului se mai află și o celebră operă de artă,
“Ecorșeul” (“Jupuitul”) lui Constantin Brâncuși, lucrat între 1900 și
1902 sub îndrumarea dr. Gerota, care prezintă în detaliu sistemul
muscular și ligamentele umane.
Din punct de vedere arhitectural, clădirea are o fațadă regulată, cu
ferestre dispuse simetric, înconjurate de cărămizi aparente roșii. Pe
fațadele edificiului se remarcă ancadramentele ferestrelor,
semicoloanele cu capiteluri corintice pe unul sau două niveluri de
deasupra intrării principale (colțul cu rotonda, la intersecția străzilor
Ioan Maiorescu și Mihai Viteazul) și a intrării estice (pe str. Ion
Maiorescu – intrarea în Opera Română), lucarnele și luminatoarele
din acoperișul elansat din dreptul celor două intrări menționate,
cornișa reliefată etc. La interior se pot admira pardoseli din mozaic
de marmură, o scară principală din piatră stuc și marmură artificială
cu coloane cu capiteluri sculptate, precum și picturile lui Tribalsky și
frescele foștilor elevi.
 Astăzi, pe fațadele liceului sunt
amplasate mai multe plăci
comemorative ce amintesc de
evenimentele legate de istoria
acestei instituții de educație și
cultură.
 Între anii 2000 și 2010 s-au
realizat lucrări de consolidare și
reabilitare pe laturile de nord și
sud ale clădirii liceului.

S-ar putea să vă placă și