UNIREA BASARABIEI CU

ROMANIA

Cojocari Nicoleta
Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima
dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești –
Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată
România Mare.
 Conţinutul Actului Unirii
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească
(Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi
dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte
şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
 Urmări
Timp de 22 ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale
Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era
întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor
» întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care
meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând
Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți
indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în
Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi
totdeauna