Unirea Basarabiei cu România

Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la

Tratatul de la București) s-a constituit ca Republica Democrata Moldovenească la
sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse,
apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după
câteva luni, la 27 martie/9 aprilie 1918 unirea cu Regatul României, în cadrul
căruia a constituit o provincie. Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28
iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în
aplicare a pactul Ribbentrop-Molotov,a fost adresat României, cerând cedarea
Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia
a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se,
într-un mod haotic,la vest de raul Prut.
Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a
principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment,
au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia
Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova
unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent
de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau
Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care
promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-
romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți. Unirea Basarabiei cu
România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării,
(parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și
biruința mișcării « româniste » din acest ținut.
Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu
România, declarația Sfatului Țării menționând că: "Republica Democratica
Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și
vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul
vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza
principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru
totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA".
Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu
România de-a pururea și totdeauna!”. Pentru Unirea Basarabiei cu România au
votat 86 membri ai Sfatului Țării, au fost 3 voturi contra și 36 abțineri. În numele
Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan
Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării. Imaginea Actul
Unirii de la partea de Introducere a acestui articol este reprodusă după revista
Albina/martie 1928.
Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația
specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și
cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român;
2. Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul
său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot universal, egal, direct și secret;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile
zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației
locale;
4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul
român numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și
respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central
român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării;
8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de
reprezentanți proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice,
urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a
adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale
prefacerii din urmă sunt amnistiate