Sunteți pe pagina 1din 19

SA PETRECEM

PERIOADA POSTULUI MARE


CU RUGACIUNEA
SFANTULUI EFREM SIRUL
Prof. Blanaru Puha Alina
POSTUL PASTELUI
 Paste=trecere
 Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la
cuvantul latinesc quadragessima =patruzeci) este postul
dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea patimilor Domnului
si ne aminteste de postul de 40 de zile al Mantuitorului in
pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea
Evangheliei.
,,Timp de patruzeci de zile, fiind inspitit de diavolul. Si in
aceste zile nu a mancat nimic; si, sfarsindu-se ele, a
flamanzit.”(Luca 4,2)
 Acest post e totodata vreme de pregatire, prin
rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de
Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se
impartasesc toti credinciosii.
 Tine 7 saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de
branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie
in noaptea Pastelui, la Inviere. E cel mai vechi, mai lung si
mai de seama dintre posturile bisericesti.
 Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea
vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si
duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie
deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna Vestire si de
Florii (pentru ca sunt praznice mari).
 Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si
bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in
situatii speciale.
 Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si
ultima saptamana din postul acesta.

• Invatatura de credinta crestin-ortodoxa


Sfantul Efrem Sirul
Sfantul Efrem Sirul
 28 ianuarie
 Minunatul Efrem s-a nascut in pamantul sirienilor, in
Mesopotamia. Din pruncie a ales fapta cea buna si se silea
pururea a fugi de vorbirile cele vatamatoare ale celor de varsta
sa. El citea neincetat mai ales din cartile sfinte.
 De atunci a avut tovarase fapta buna si sarguinta in osteneli.
 A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe.
Fericitul Efrem era un poet, cuvantator inflacarat, un aspru
nevoitor si un om de rugaciune, iubitor de viata
duhovniceasca. Prin poezia lui, el urmarea intarirea
dreptei credinte in cei care o auzeau. Imnele lui erau ca
niste poeme cantate sau citite in adunari, cu intrebari si
raspunsuri, pe care el le insotea cu cantari din harfa. De
aceea, el a fost numit ,,harfa Duhului Sfant”.
 A cantat cu mare stralucire credinta, dragostea de frati,
rugaciunea si mai ales pocainta. Parti din scrierile lui se afla si
in rugaciunile Bisericii noastre, precum rugaciunea: ,, Doamne
si Stapanul vietii mele.” Si asa, scriind multe carti si pe multi
invatandu-I si fiindu-le de folos, la adanci batraneti ajungand,
Sfantul Efrem s-a mutat catre Domnul.
 ,,Nicidecum in toata viata mea n-
am ocarat pe Domnul si cuvant
nebun din buzele mele n-a iesit. In
toata viata mea n-am blestemat pe
nimeni. Si nicidecum nu m-am
sfadit cu vreunul din cei drept
credinciosi.”
(Sfantul Efrem Sirul)
 Pe parcursul Postului Mare
se rosteste in fiecare zi
rugaciunea acestui sfant care
ne indeamna spre curatire
sufleteasca, ganduri bune si
viata curata.
Manastirea
Sfantul Efrem Sirul-Grecia
Manastirea
Sfantul Efrem Sirul

 In aceasta manastire se afla


o parte din moastele
Sfantului Efrem.
 Icoana Sfantului Efrem-
Grecia
Interiorul bisericii in
care se afla moastele Sfantului
Rugaciunea Sf. Efrem:
 Doamne si Stapanul vietii mele, Duhul trandaviei, al grijii de
multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert, nu mi-l da
mie. (o metanie)
 Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al
dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale. (o metanie)
 Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile
mele si sa nu osandesc pe fratele meu ca binecuvantat esti in
vecii vecilor. Amin. (o metanie)
Aceasta rugaciunea se rosteste de 3 ori.
 Postul nu inseamna doar abtinerea de la mancare, ci mai ales
abtinerea de la faptele rele. Pe perioada Postului Mare se
incercam sa fim mai buni, mai iertatori, mai smeriti, implinind
cu dragoste poruncile Domnului si Mantuitorului nostru Iisus
Hristos.

S-ar putea să vă placă și