Campania din Rusia

(1812)
Bubulici Anghelina
 Armatele Beligerante
Pe 24 iunie 1812, Grande Armée, cu un efectiv de 691.501 de oameni, cea
mai mare armată mobilizatăpână în acel moment dat în istoria europeană, a
traversat râul Neman și s-a îndreptat către Moscova. Din totalul de 691.501 de
soldați, 450.000 erau soldați francezi, restul fiind aliați ai francezilor. În plus
față de ce corpurile detașate ale austriecilor de sub comanda lui
Schwarzenberg mai erau 95.000 polonezi, 90.000 germani. În conformitate cu
cele mai noi estimări, armata rusă era mai puțin numeroasă decât cea franceză
la începutul atacului. Aproximativ 280.000 de soldați ruși erau mobilizați la
frontiera poloneză. Totalul efectivelor armatei ruse se cifra la aproximativ
500.000 de soldați în ajunul războiului. Forțele ruse erau împărțite între trei
armate principale: "Armata I de vest", sub comanda generalului Mihail
Barclay de Tolly cu aproximativ 159.800 de oameni, "Armata a II-a de vest",
comandată de generalul Piotr Ivanovici Bagration, cu aproximativ 62.000 de
oameni, și "Armată a III-a de vest", comandată de generalul Alexandr
Tormasov, cu aproximativ 58.200 soldați. În fața atacului principal
napoleonian erau amplasați apoximativ 392.000 de oameni. În plus, ca urmare
a semnării unor tratate de pace, Sankt Peterburgul avea asigurată securitatea,
ceea ce mai elibera pe cei aproximativ 100.000 de sodați aflați în zonă. S-au
făcut eforturi uriașe pentru mobilizarea tuturor rezervelor disponibile și, până
în septembrie, efectivele rusești ajunsesere până la aproximativ 900.000 de
soldați.

Marșul către Moscova
Graficul lui Charles Minard arătând
puterea Grande Armée în timpul marșului
către Moscova și la retragere, cu
temperaturile (în grade Réaumur), cu
scala temperaturilor în partea de jos a
graficului
(-30°Réaumur = -37.5° Celsius).
Invazia a început pe 23 iunie 1812.
Napoleon și-a trimis la Sankt Peterburg
oferta finală de pace cu scurtă vreme
înaintea declanșării atacului.
Nu a primit niciun răspuns, așa că a fost dat ordinul de ocupare a Poloniei Rusești.
Francezii au întâmpinat la început o rezistența slabă și au avansat rapid în teritoriul
inamic. Barclay, comandatul suprem rus, a refuzat să lupte, în ciuda cererilor lui
Bagration. Bagration a încercat de câteva ori să oprească înaintare franceză cu linii de
apărare puternice, dar de fiecare dată avansarea rapidă a francezilor nu i-a lăsat timp
generalului rus să-și organizeze defensiva, și l-a obligat să se retragă de fiecare dată. În
timpul retragerilor, rușii au folosit tactica pământului pârjolit, acțiunile lor din 1812
fiind un exemplu clasic folosit în manualele de tactică militară.
Presiunea politică exercitată asupra lui Barclay pentru a angaja în armata într-o mare
bătălie hotărâtoare și pozițiile critice ale generalilor săi au dus la înlocuirea lui cu
mult mai popularul Mihail Kutuzov. În ciuda retoricii sale războinice, Kutuzov a
continuat să acționeze ca predecesorul său, dându-și seama că înfruntarea forțelor
franceze într-o bătălie în câmp deschis ar fi dus la sacrificarea fără rost a numeroși
soldați. El a reușit până la urmă să stabilească o poziție defensivă puternică
la Borodino, după o luptă indecisă în zona Smolenskului, 16 – 18 august. Bătălia de
la Borodino de pe 7 septembrie a fost cea mai sângeroasă luptă a războaielor
napoleoniene și una dintre cele mai sângeroase ale istorie mondiale. Rușii nu au
reușit să aducă pe câmpul de luptă decât jumate dintre efectivele de care dispuneau și,
pe 8 septembrie, au fost nevoiți să se retragă, lăsând liber drumul către Moscova.
Kutuzov a ordonat evacuarea capitalei.
 Ocuparea Moscovei
Napoleon a intrat într-un oraș din care fuseseră evacuate toate rezervele de alimente
și combustibili la ordinul guvernatorululi Fiodor Rostopcin. Bazându-se pe
regulile clasice ale războiului, conform cărora ocuparea capitalei inamicului
echivala cu victoria, Napoleon s-a așteptat ca țarul Alexandru I să ceară pacea,
dar niciun comandat rus nu se gândea la capitulare, ci numai la victorie.
Între 14 și 18 septembrie, Moscova a fost incendiată. Orașul, ale cărui clădiri
erau construite în principal din lemn, a fost distrus aproape în întregime,
lăsându-i pe francezi practic fără posibilități de încartiruire. Se presupune că
incendierea orașului a fost opera sabotorilor ruși. Mai apoi, mai înainte de a
părăsi orașul răvășit de incendii, Napoleon a dat ordinul ca toate clădirile
rămase neatinse, inclusiv Kremlinul, să fie incendiate. În plus, soldații Marii
Armate, nemulțumiți de condițiile generale și fără perspectiva victoriei, au
început să jefuiască ce mai rămăsese valoros în oraș. În decursul agonizatei
retrageri din Rusia, cele mai multe lucruri jefuite au fost abandonate.
Napoleon avea să remarce mai târziu că, dacă ar fi plecat cu două săptămâni mai
devreme din Moscova, ar fi reușit să distrugă armata lui Kutuzov încartiruită
în apropiere de Tarutino. O asemenea mișcare nu ar fi înfrânt Rusia, dar ar fi
împrăștiat singura armată capabilă să se opună în acel moment francezilor.
 Retragerea
Napoleon a fost silit să se retragă din orașul aflat în ruine, fără să fi reușit să obțină
capitularea rușilor, în timp ce atacurile inamicilor nu-i dădeau pace. În timpul bătăliei de la
Maloiaroslaveț, Kutuzov a reușit să forțeze armata franceză să folosească același drum
pârjolit al Smolenskului pe care sosiseră din vest. Continuând să blocheze flancul sudic
pentru a-i împiedica pe francezi să aleagă alt drum, Kutuzov a împânzit zona cu subunități
de partizani, care tăiau toate posibilitățile de aprovizionare ale armatei napoleoniene și
atacau toate subunitățile rătăcite. Cavaleria ușoară rusă, inclusiv cavaleriști cazaci, excelau
în asemenea acțiuni de partizani.
Napoleon a fost silit să se retragă din orașul aflat în ruine, fără să fi reușit să
obțină capitularea rușilor, în timp ce atacurile inamicilor nu-i dădeau pace. În
timpul bătăliei de la Maloiaroslaveț, Kutuzov a reușit să forțeze armata franceză
să folosească același drum pârjolit al Smolenskului pe care sosiseră din vest.
Continuând să blocheze flancul sudic pentru a-i împiedica pe francezi să aleagă
alt drum, Kutuzov a împânzit zona cu subunități de partizani, care tăiau toate
posibilitățile de aprovizionare ale armatei napoleoniene și atacau toate
subunitățile rătăcite. Cavaleria ușoară rusă, inclusiv cavaleriști cazaci, excelau în
asemenea acțiuni de partizani.
La începutul lunii decembrie 1812, Napoleon a aflat că în țară,
generalul Claude François de Malet a încercat să dea o lovitură de
stat. El a abandonat armata și s-a reîntors în grabă în Franța, lăsâdu-l
la comandă pe mareșalul Joachim Murat. Murat a părăsit armata
pentru a-și salva la rândul lui domnia în regatul Neapolelui lăsându-l
la comandă pe Eugene de Beauharnais.
În săptămânile care au urmat, resturile Marii Armate au fost atacate fără
încetare, iar, pe 14 decembrie 1812, ultimii soldați francezi au fost
alungați de pe teritoriul rus. Numai aproximativ 22.000 de soldați
dintre cei care începuseră campania au mai supraviețuit. Pierderile
rușilor în cele câtva bătălii directe au fost comparabile cu cele ale
francezilor, dar pierderile de vieți ale civililor în zonele devastate de
război au fost mult mai mari decât pierderile suferite de armată. În
total, spre deosebire de estimări mai vechi, care dădeau cifre de
câteva milioane de morți, se pare că au murit aproximativ un milion
de oameni, împărțiți în mod egal între cele două părți beligerante.
Pierderile militare s-au cifrat la aproximativ 300.000 de francezi,
70.000 de polonezi, 50.000 de italieni, 80.000 de germani și, probabil
450.000 de ruși. Francezii au mai pierdut aproximativ 200.000 de cai
și peste 1.000 de piese de artilerie.

Retragerea
 Evaluări Istorice
Victoria rușilor împotriva francezilor în 1812 a fost o lovitură uriașă dată ambițiilor lui
Napoleon de dominare a Europei. La fel precum catastrofica înfrângere a puterii
navale franceze în bătălia de la Trafalgar din 1805, campania din Rusia a fost un
punct de turnură al războaielor napoleoniene, care au dus în cele din urmă la
înfrângerea definitivă a lui Napoleon și la exilul lui în Insula Elba. Pentru Rusia,
termenul "Отечественная война – război patriotic" a devenit un simbol care a
întărit identitatea națională, care avea să aibă un efect uriaș asupra patriotismului rus
în secolul al XIX-lea. Rezultatul indirect al mișcării patriotice a rușilor a fost o
uriașă dorință de modernizare a țării, ceea ce va duce la o serie de revoluții,
începând cu Revolta Decembriștilor și încheind cu Revoluția din Februarie 1917.
Napoleon nu a fost înfrânt definitiv în Rusia. În anul următor, împăratul a strâns o armată
de aproximativ 400.000 de francezi sprijiniți de un sfert de milion de alți aliați, cu
care a contrabalansat puterea Germaniei. Numai în Bătălia Națiunilor, Napoleon a
fost înfrânt în mod hotărâtor. Campania din Rusia a demonstrat că Napoleon nu este
invincibil. După această înfrângere și întărâtați de naționaliștii prusaci și de ruși,
naționaliștii germani s-au revoltat în toată Confederația Rinului și Prusia. Campania
naționaliștilor germani nu ar fi avut același efect fără înfrângerea francezilor din
Rusia.
Sfârșit