Înființarea culturilor de primăvară în câmp

Culturile legumicole în câmp se cultivă prin:

semănat direct

plantarea răsadurilor
 Înființarea culturilor prin semănat direct
 

Se practică la multe specii legumicole, precum: mazărea,

fasolea, bamele, morcovul, pătrunjelul, păstârnacul,
loboda, ridichea, sfecla, fenicul, anason, coriandru, etc.
Elementele tehnologice de care trebuie să ținem seama
la înființarea culturilor prin semănat direct sunt:
 
• epoca de semănat;
• adâncimea de semănat;
• schema de semănat;
• metoda de semănat.
 Epoca de semănat

Se stabileşte în funcţie de cerinţele

plantelor faţă de factorii de mediu, în special
faţă de temperatură, de condiţiile climatice ale
anului respectiv şi de perioada de valorificare
a producţiei.
Sunt 3 epoci de semănat, şi anume:
• epoca de primăvară,
• epoca de vară,
• epoca de tomană.
 Epoca de primăvară
Începe imediat ce terenul se zvântă şi se poate lucra şi
durează până când în sol se acumulează o temperatură
minimă de 15 - 16°C.
Cuprinde mai multe etape (urgenţe), şi anume:
• prima jumătate a lunii martie, când temperatura din sol
atinge valori de 2 - 3°C (în mustul zăpezii), se seamănă
speciile legumicole puţin pretenţioase la temperatură, ca:
mazărea, bobul, morcovul, ceapa ceaclama, spanacul,
loboda, ridichile de lună, pătrunjelul, salata etc.;
• a II-a jumătate a lunii martie - începutul lunii aprilie, când
temperatura în sol atinge 5 - 6°C şi se seamănă sfecla roşie,
mărarul;
• a II-a jumătate a lunii aprilie când în sol
temperatura ajunge la 10 - 12°C, se seamănă
tomatele (pentru culturile înfiinţate prin semănat
direct), fasolea, porumbul zaharat;
• începutul lunii mai când în sol temperatura
înregistrează valori de 14 - 16°C, se seamănă
castraveţii, dovleceii, pepenii galbeni şi verzi, iar
bamele când se acumulează o temperatură de
peste 16°C, fiind cele mai pretenţioase faţă de
acest factor.
 Adâncimea de semănat

Este specifică fiecărei specii legumicole şi este influenţată de mărimea seminţelor şi de

puterea de străbatere a acestora prin stratul de sol. Cu cât o sămânţă este mai mare,
cu atât adâncimea de semănat este mai mare, pentru că puterea de străbatere este
mai mare şi invers. De asemenea, adâncimea de semănat este condiţionată de textura
solului, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ şi de umiditatea solului.
În general, seminţele mici se seamănă la 1 - 2 cm, cele mijlocii la 2 - 3 cm, iar cele mari
la 4 - 5 cm.
 Pe solurile uşoare, adâncimea de semănat este mai mare decât pe cele mai grele;
 pe solurile cu umiditate scăzută semănatul se execută mai adânc, pentru evitarea
deshidratării seminţelor;
 Pe terenul mai slab pregătit, adâncimea de semănat este mai mică decât pe un teren
foarte bine pregătit.
 La semănăturile de toamnă, adâncimea de semănat este mai mare, comparativ cu
semănăturile de primăvară pentru aceeaşi specie etc.
 Metode de semănat

Semănatul se execută după mai multe metode, şi anume:

• semănatul prin împrăştiere. Se practică pe suprafeţe mici
şi numai la anumite specii legumicole, cum sunt: salata,
spanacul, mărarul, pătrunjelul de frunze etc. Această
metodă presupune experienţă mai îndelungată, pentru a
asigura distribuirea uniformă a seminţelor pe întreaga
suprafaţă; cantitatea de sămânţă este mai mare cu 20 -
30 %, iar forţa de muncă consumată este foarte mult
redusă comparativ cu alte metode manuale de semănat;
• semănatul în rânduri. Este metoda cea mai folosită,
deoarece, pe lângă faptul că se reduce norma de
sămânţă la hectar, se pot executa cu uşurinţă
lucrările de îngrijire a culturilor şi de recoltare a
părţilor comestibile.
Semănatul în rânduri se execută în două moduri:
• în rânduri echidistante, practicat la speciile care
necesită distanţe mai mari (sfeclă, bame, tomate,
ridichi de lună, fasole etc.), pe teren modelat sau
nemodelat;
• în benzi, practicat la speciile legumicole la care distanţele
între rânduri sunt mici (morcov, pătrunjel, ceapă etc.,).
Numărul rândurilor în bandă este de 2-4, iar între benzi se
lasă poteci de 40-50 cm care să permită accesul utilajelor şi
muncitorilor în culturi, pentru executarea lucrărilor de
îngrijire.
• semănatul în cuiburi este caracteristic speciilor legumicole
care se întind pe sol şi care necesită distanţe mari, atât
între rânduri, cât şi între plante pe rând. Acestea sunt
pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii, castraveţii, dovlecii
etc.
 Înfiinţarea culturilor prin semănat direct se
poate face manual, pe suprafeţe foarte mici, în
gospodăriile individuale sau cu semănători de
dimensiuni mici, pe teren plan, straturi
înălțate sau biloane.
 Executarea straturilor înălțate se fce după marcarea
terenului la distanțe alternative de cca 1,2 m și 0,5 m. De pe
porțiunea de 0,5 m, solul se ia cu cazmaua și se pune în
porțiunea de 1,2 m care se înalță până la 18-20 cm, se
nivelează și apoi se face marcarea rândurilor pentru semănat.
 Tehnica de semănat

Se parcurg urmăroarele etape:

• marcarea rândurilor cu sfori sau sârmă subtire care se întinde ușor
la distanța dintre rânduri;
• executarea unor șănțulete de-a lungul sforilor (sârmelor) cu
săpăliga, la adâncimea la care se seamănă specia respectivă;
• distribuirea bob cu bob a semințelor de-a lungul rândului, la
distanța corespunzătoare speciei;
• acoperirea semănăturii cu pământ cât mai mărunțit, cu săpăliga
sau cu grebla întoarsă;
• etichetarea semănăturii, înscriind specia, soiul și data semănatului;
• udarea semănăturii:
 Înfiinţarea culturilor prin plantarea
răsadurilor
Specii legumicole care se cultivă prin plantarea
răsadurilor:
 tomate timpurii,
 ardei,
 vinete,
 varză, conopidă,
 castraveţi timpurii,
 ţelină,
 praz, ceapă de apă etc.
 Elemente tehnologice

• calitatea răsadurilor;
• epoca de plantare;
• metoda de plantare;
• adâncimea de plantare;
• schema de plantare.
 Calitatea răsadurilor

Răsadurile folosite pentru înființarea

culturilor de primăvară trebuie:
• să fie sănătoase şi viguroase, de culoare
caracteristică soiului sau hibridului;
• să nu fie alungite, firave sau îngălbenite;
• să prezinte tulpina scurtă, groasă şi distanţa
mică dintre noduri.
• să fie călite.
 Pregătirea răsadurilor pentru plantare

• sortarea pe categorii de calitate şi îndepărtarea celor

bolnave, firave, slab dezvoltate;
• udarea cu o zi înainte pentru ca plantele să fie
turgescente şi prinderea să fie corespunzătoare;
• efectuarea unui tratament fitosanitar cu Merpan 0,1 %,
Ortiva 0,2 %, Champion 0,1 %, pentru a asigura
protejarea răsadurilor imediat după plantare;
• Scufundarea răsadurilor până la colet în soluție de
fungicid în ziua plantării.
Tratament fitosanitar la colet
 Epoca de plantare
Plantarea răsadurilor la locul definitiv depinde de particularităţile
speciei, de sistemul de cultură, de durata perioadei de vegetaţie și
de perioada de recoltare.
Epoca de primăvară are 3 etape:
• primăvara devreme, 10 - 15 martie se înfiinţează culturile
nepretenţioase la căldură, ca: varză, conopidă, salată,
gulioare, țelina;
• 20 - 25 aprilie se cultivă tomatele timpurii, fiind mai
pretenţioase la căldură;
• începutul lunii mai (1 - 5 mai) se cultivă ardeiul, vinetele,
castraveţii, dovleceii, când pericolul apariţiei ultimei brume
de primăvară a trecut, aceste specii manifestând o
sensibilitate foarte mare la temperaturi scăzute.
 Adâncimea de plantare
Influenţează prinderea răsadurilor şi depinde de specie.
Astfel, la speciile legumicole care au capacitatea de a emite
rădăcini pe tulpini în contact cu solul (tomate), adâncimea de
plantare este mai mare. În cazul în care răsadul este foarte
alungit, se poate practica plantarea îngenunchiată pentru
reducerea înălţimii răsadurilor.
La speciile cu ritm mai lent de creştere (ardei, vinete), plantarea
se face cu 1 - 2 cm mai adânc decât au fost în ghivece sau în
palete.
Alte specii (salata, gulioarele, ţelina) se plantează la aceeaşi
adâncime la care au fost în ghivece sau mai la suprafaţă încât să
se vadă 1/3 din balotul de pământ, pentru a evita acoperirea
mugurelui principal cu pământ şi putrezirea acestuia.
 Tehnica de plantare manuală

Plantarea manuală se execută în general în cazul folosirii răsadurilor repicate

sau produse în palete alveolare, în spaţiile protejate şi pentru cantităţi mici de
răsaduri.
Etape:
• marcarea rândurilor cu sfori la distanţele între rânduri stabilite prin schema de
plantare;
• deschiderea unor şănţuleţe de-a lungul rândurilor sau executarea unor gropiţe
cu lingura de plantat, cu sapa sau cu plantatorul de picior;
• scoaterea răsadurilor din ghivece, numai în cazul în care pentru producerea
răsadurilor s-au folosit ghivece sau palete alveolare;
• distribuirea răsadurilor la distanţele stabilite pe şănţuleţe sau în gropiţe;
• plantarea propriu-zisă la adâncimea optimă speciei, fixarea plantei cu pământ,
strângerea uşoară a pământului lângă plantă şi udarea în vederea asigurării
prinderii.
 La răsadurile alungite (tomate), se practică plantarea
îngenunchiată. Aceasta constă în deschiderea unui şănţuleţ
de-a lungul rândului, aşezarea plantelor pe fundul acestuia,
acoperirea unei porţiuni de tulpină cu pământ şi ridicarea în
poziţie verticală a jumătăţii sau treimei superioare a plantei.
Prinderea este mai greoaie.
Plantare în rânduri echidistante pe teren nemodelat
Plantare în benzi pe teren modelat