Rânduieli canonice privind

Liturghia
Pr. Conf. univ. Dr. Irimie Marga
Sf. Liturghie – centrul cultului și teologiei ortodoxe

32 Trulan – menționează Liturghia Sf. Iacob (în uz în

Siria, Grecia, Țara Sfântă, o dată pe an la 23 oct., ziua
Sf. Ap. Iacob) și Liturghia Sf. Vasile cel Mare
52 Trulan – menționează Liturghia Darurilor
19 Laod. – menționează structura Sf. Liturghii,
păstrată până astăzi

A. Rânduieli canonice privind săvârșirea

B. Rânduieli canonice privind împărtășirea

A. Rânduieli canonice privind săvârșirea
1. Săvârșitorul
- ep., pr. și diac. împreună cu mirenii
- trebuie să fie în comuniune canonică
- Dipticele este expresia comuniunii liturgice și canonice
- Can. 13-15, I-II – pomenirea ep, mitrop., patr., sub
pedeapsa caterisirii
- 28 ap. – cei caterisiți să nu săvârșească Sf. Liturghie,
altfel excomunicare totală
- 4 Antioh. – să nu se slujească cu cei caterisiți – duce și
la caterisirea lor
- 70 Trulan – femeia să nu predice la Liturghie
2. Timpul săvârșirii
Liturghie Sf. Vasile c.M. – de 10 ori pe an:
- în primele 5 dum. din Postul Mare
- în Joia și Sâmbăta din Săptăm. Mare
- la 1 ian.
- în ajunul Crăciunului și Bobotezei, unite cu
Vecernia; când ajunul cade sâmb. sau dum.,
atunci în ajun e Liturghie Sf. Ioan GA și la
praznic Liturghie Sf. Vasile
Liturghia Darurilor:
- în Postul Mare, de luni până vineri
- excepții: zilele aliturgice
Liturghia Sf. Ioan G.A. – în toate celelalte zile
Zile aliturgice:
a) Vinerea Mare
b) Miercuri și Vineri din Săpt. Albă
c) Luni și Marți din prima săpt. a Postului Mare
d) Vinerea dinaintea Crăciunului și Bobotezei, când acestea
cad Duminica sau Lunea

- inițial Liturghia se săvârșea seara

- acum, în general dimineața
- în unele locuri, noaptea (M. Athos)
- Liturghie darurilor – seara, dar și dimineața
- 3 Tim. Alex. – Sf. Liturghie zilnic
- 1 Teof. Alex. – mai ales duminica, ziua a 8-a
3) Locul
- Pe altare binecuvântate, cu moaște, cu antimis
- 31 Trulan – Liturghia nu se face prin case; în alte locuri cu
aprob. episc. (penitenciare, spitale, azile, școli etc.)
- în bis. eterodoxe – cu aprob. episc. (diaspora)

4) Materia
- 32 Trulan – pâine, vin, apă (indirect: sare)
- Pâinea (prescura): făină, apă, sare (drojdia este un adaos)
- Prescurile se fac, prin obicei, de femei necăsăt.
(înfrânarea); de preot sau preoteasă
- de evitat pâinea din comerț
- Plugușorul este o veche mărturie a Liturghiei
Vinul: curat, neslujit, dulce, roșu
- 13 Nichif. – cu apă caldă (se folosește toată, la potrivire)
- 70 ap. – nu azimă
- 57 Trulan – nu cu miere și lapte
- 32 Trulan – condamnă idroparastații (apă în loc de vin)
- 28 Trulan – Împ. nu se amestecă cu struguri
- 3 ap. – la altar se aduc numai spice, struguri, ulei și tămâie
- 4 ap. – darurile se duc acasă
- 8 Teof. Alex. – anafora și prescurile se împart între clerici și
credincioși
- Anafora nu se dă la necreștini; prin iconomie la eterodocși
- La ortodocși nu există „Missa sicca”
5) Modul
103 Cart. – formulare Liturghie aprobate
19 Laod.; 32 Trulan – rug. pot fi citite și în taină
12 Nichif. – Potirul la proscomidie nu se binecuv.
91 Vas.cM – epicleza
29 Trulan, 41, 47 Cart. – postul și ajunul săvârșitorilor
Ajunul – a ne înfrâna de la hrană (prin obicei, aprox. 9
ore); nu după ceas, ci după râvnă
- În Grecia, dimineața se mănâncă, iar seara Liturghia
darurilor
- 47 Nichif. – să se primească Împ. numai de la pr. care
postesc
- 4 Cart. – înfrânarea conjugală
6) Participarea
- Liturghie înseamnă comuniune, nu există „Missa
privata”, adică „Liturghie personală”
- „nu pot să nu particip”
- 80 Trulan, 11 Sard. – să nu lipsească 3 duminici
consecutiv
- Concediul și pensionarea nu înseamnă lipsa de la
Liturghie
- Disciplina arcană însemna că toți cei care participau la
Liturghie se împărtășeau
- Astăzi disciplina arcană s-a restrâns la sf. altar
- 9 Tim. Alex., 33 Laod. – nu în prezența ereticilor
- Azi: ereticii nu în altar, nu transmisiuni TV din altar
B. Rânduieli canonice privind împărtășirea
1. Împărtășirea clericilor
19 Laod. – numai clericii se împ. în altar
18, I ec. – diaconul să nu împ. pe alții
23 Trulan – să nu ceară plată – caterisirea
- pr. se poate împ. chiar dacă n-a slujit
8 ap. – obligativitatea consumării Sf. Taine; cu excepția Împ.
pentru bolnavi și a Agnețelor pentru Lit. Darurilor – altfel
Împărtășania se poate altera
Prescr. 3 a Sf. Vasile c.M. – uscarea Împ. numai de clerici
- Împ. uscată nu se lasă de pe un an pe altul
- în Bis. Ort. nu există cultul Euharistiei
- 46 ap. – caterisirea clericilor care se împ. cu păgânătățile
altora
2. Împ. mirenilor și monahilor
- Numai creștini ort. (bot. și mirunși), care s-au spovedit, au primit dezlegare, au
postit și au ajunat
- Cei care nu țin toate posturile, trebuie să postească 3 zile înainte sau cum decide
duhovnicul
Despre postul de trei zile înainte de împărtășire vorbește târziu Sf. Nicodim
Aghioritul, dar el lasă acesta „la evlavia credincioșilor” (la latitudinea credincioșilor).
Sinodul din Creta (2016):  „Înaintea dumnezeieştii împărtăşiri să se ţină post de trei
sau mai multe zile, în funcţie de evlavia credincioşilor”, adică el nu poate deveni o
regulă generală obligatorie, ci numai o recomandare.
A cere numai credincioșilor încă un post de trei zile obligatoriu, înainte de
împărtășire, duce la practica „dublei măsuri” (sau „practica dublului standard”)

- 13, I ec. – celor pe moarte, chiar sub epitimie

- 9 Nichif. Mărt. – celor pe moarte chiar dacă au mâncat și nu se mai pot spovedi
- 83 Trulan – nu se dă celor morți sau în comă; bolnavilor psihici, cu atenție
- 1 Tim. Alex. – nu se dă celor nebotezați (sau celor care refuză)
- 12 Tim. Alex., 4 Dion. Alex. – cei ispitiți în vis, să se cerceteze pe sine
- 7 Tim. Alex. – nu se dă femeilor în timpul
curățirii
- Cei împărtășiți trebuie să se ferească de pierderea
de sânge (nu la stomatolog)
- 16 Tim. Alex. – apa înghițită involuntar nu oprește
împărtășirea; (unele medicamente?)
- Împ. nu se face în zilele aliturgice
- 18 ap. – ordinea împărtășirii: ep., pr., diac., mireni
- 58 Trulan – în prezența episcopului, mireanul să
nu se împ. singur. În practica veche, mirenii luau
acasă Împărtășania și, în absența vreunui ep. sau
pr., se cuminecau singuri
- 48 Ioan Aj. – cel ce a vomat după împ., 40 zile
canon
- 4 Gangra – anatema celor ce refuză împ. de la
preotul însurat
- 23 Nichif. Mărt. – călugărul tânăr să nu împ.
călugărițe tinere
- 20, VII ec. – călugărul și călugărița să nu stea
de vorbă singuri
- 1 Tim. Alex. – împ. din greșală a celor
nebotezați
3. Împărtășirea copiilor
- Sunt cei mai vrednici
- Cel mai mare dar pe care îl putem da copiilor
- Până la 3 ani, chiar până la 7 ani, se împ. fără
ajunare; ajunarea începe numai conștient; la Botez
copilul nu ajunează!
- Spoved. numai după 7 ani (10 ani, can. 18 Tim. Alex.)
- 52 ap. – caterisirea pentru pr. care îndepărtează,
fără motiv, de la împărtășire
- Împărtășirea exclusivă a copiilor, nu și a părinților,
duce la – așa cum spunea un teolog –
„infantilizarea” Bisericii
4. Modul Împărtășirii
- Fiind o chestiune de formă, iar nu de fond,
modul împărtășirii nu a fost uniform în decursul
istoriei Bisericii
- inițial împărtășirea se făcea separat: Sf. Trup se
lua cu mâna, apoi se gusta din potir – clerici și
mireni. Acest mod de împărtășire apare în
iconografia ort., în scena împărtășirii Apostolilor
- împărtășirea separată se păstrează, până astăzi,
a) în Lit. Sf. Iacob, a tuturor credincioșilor
b) și la împărtășirea numai a clericilor, în altar,
la celelalte Liturghii
 Can. 101 Trulan descrie și stabilește modul
împărtășirii:
„Dumnezeiescul Apostol cu glas înalt numeşte pe omul
cel zidit după chipul lui Dumnezeu trup şi locaş al lui
Hristos. Aşadar, cel ce a dobândit vrednicia cerească prin
pătimirea mântuitoare, aflându-se pus mai pre­sus decât
toată zidirea simţitoare, mâncând şi bând pe Hristos, se
împre­ună pentru totdeauna cu viaţa veşnică, sfinţindu-şi
sufletul şi trupul, prin împărtăşirea cu dumnezeiescul har.
Drept aceea, dacă ar vrea cineva să se împărtăşească
cu Preacuratul Trup în vremea adunării, şi să se facă prin
împărtăşire una cu Acela (Hristos), făcându-şi mâinile în
forma crucii, aşa să se apropie şi să primească
împărtăşirea harului.
 Dar pe cei ce în loc de mână pregătesc
oarecare vase din aur sau din altă materie,
pentru primirea dumnezeiescului dar, şi prin
aceasta se socotesc vrednici preacuratei
Împărtăşanii, cu nici un gând nu-i aprobăm ca pe
unii care cinstesc mai mult ma­teria cea
neînsufleţită şi supusă mâinii omului, decât
chipul lui Dum­nezeu.
Iar dacă s-ar prinde cineva dând preacurata
Cuminecătură celor ce aduc nişte vase ca
acestea, să se afurisească şi el, şi cel ce le aduce
pe acestea”
- din motive practice, pentru o împărtășire mai
rapidă, s-a introdus și practica împărtășirii prin
înmuierea Trupului în Sf. Sânge, care apoi era
dat fie în mâna, fie direct în gura credincioșilor
- acest mod de împărtășire se păstrează până azi
în Taina Cununiei, deși Împărtășania a fost
înlocuită cu pișcotul și paharul binecuvântării
- mai târziu, între sec. VIII – XII, din motive
practice, s-a introdus ocazional, apoi s-a
generalizat lingurița, dar numai pentru mireni;
clericii au păstrat, până astăzi, practica
apostolică a împărtășirii fără linguriță
- Între sec. VIII-XII, împărtășirea nu se făcea uniform, ci fie
separat, fie prin înmuiere, fie cu lingurița, adică o practică
poliformă, multiplă sau alternativă, pe care o decidea
preotul, în funcție de context
- Împ. copiilor se mai făcea prin introducerea degetului
preotului în Sf. Sânge și apoi în gura copilului, mod care se
mai păstrează, în Răsărit (Patr. Antiohiei, Biserica Coptă)
- Modul de împărtășire cu lingurița s-a generalizat abia prin
sec. XII, dar numai pe calea obiceiului, adică de jos în sus,
nu autoritar de sus în jos, întrucât nu există nici o hotărâre
care să o impună, pentru că ar fi contravenit can. 101
Trulan
- Pentru că hotărârea can. 101 Trulan nu a fost abrogată
niciodată, s-a ajuns astăzi la practica dublului standard,
adică împărtășirea diferită a clericilor față de mireni
- În iconografie, lingurița apare la împărtășirea Sf.
Maria Egipteanca de către starețul Zosima, dar
aceasta este o intercalare ulterioară, pentru că la
sfârșitul sec. V și începutul sec. VI, nu era
cunoscută această practică

- Actualmente „Toate Bisericile Ortodoxe autocefale

rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de
împărtășire a credincioșilor dintr-un singur Potir
sfințit și cu o singură linguriță sfințită” –
Comunicat al Sf. Sinod al BOR, din 21 iulie 2020:
https://basilica.ro/s-a-incheiat-sedinta-de-lucru-a-sfa
ntului-sinod-care-sunt-hotararile-adoptate
- Liturghia Sf. Iacob (înregistrare de la Academia
Duhovnicească din St. Petersburg, 2017):
https://vk.com/video182964421_456239665
- Revista „Teologie și Viață” (MMB), nr. 1-4/2020:
https://teologiesiviata.ro/sites/default/files/fisiere/2
020/07/09_Ioan%20Moga%20-%
20Primejdia%20m%C4%83rturisirii.pdf
https://teologiesiviata.ro/sites/default/files/fisiere/2
020/07/13_Florin%20Florescu%20-%
20Solutia%20iesirii%20din%20criza.pdf
- Despre modul de împărtășire, la Pr. Lect. Dr. Marian
Preda:
https://www.academia.edu/43171684/%C3%8EMP%
5. Împărtășirea „deasă sau rară”
- aceasta nu este o problemă de formă, ci de fond, de
aceea epitetele formale nu se potrivesc cu fondul
Împărtășirii
- Punctul culminant al Liturghiei nu este epicleza, ci
împărtășirea
- apogeul bucătarului nu este atins atunci când
mâncarea este gata, ci când se gustă din ea
- Disciplina arcană: toți cei ce participau la Lit. se
împărtășeau
- 9 ap., 2 Ant., 3 Tim.Alex. – împărtășirea duminicală
- 66 Trulan: îndestularea cu Sfintele Taine în Săpt.
Luminată
- Cu timpul împărtășirea era tot mai rară – s-a
ajuns la criză euharistică
În vederea depășirii crizei, s-au născut mai multe
păreri și chiar reglementări:
1. Împărtășirea trebuie să fie deasă, ca în
Biserica primară.
- îndemnul e bun, dar relativ: Toți sunt vrednici?
2. Împărtășirea trebuie să fie rară
- acrivia exagerată – atunci și Lit. rară
- cultul Euharistiei din Apus
3. Împărtășirea nu trebuie să fie nici deasă, nici
rară, ci cu vrednicie
- cine e vrednic?
4. Împărtășirea nu trebuie să fie nici deasă, nici
rară, ci cu pregătire
- nu răspunde la întrebare
5. Sf. Simeon al Tesalonicului: o dată la 40 de zile
- după canoane, oprirea de la împ. timp de 40 zile
este epitimie (48 Ioan Aj.)
6. Porunca a 4-a bisericească: în cele 4 posturi mari
- nu e prea puțin?
7. Împărtășirea trebuie să fie cum spune duhovnicul
- dar problema e că unii duhovnici nu prea dezleagă...
- Există două frici:
a) frica de a împărtăși cu nevrednicie
b) frica de a NU împărtăși
- Din păcate cea de-a doua frică nu se conștientizează,
deși ar trebui să fie mult mai mare decât prima
- Prima situație mai lasă o șansă iubirii atotmilostive a
lui Dumnezeu, pe când cea de-a doua, nu....
- Duhovnicul trebuie să știe:
a. Lit. e deplină prin împărtășire
b. Răspunde de ceea ce face
În concluzie:
La început, împărtășirea era zilnică, sau altfel spus, la fiecare Sf. Liturghie:

CANONUL 66 Trulan (RÂNDUIALA PRĂZNUIRII SĂPTĂMÂNII LUMINATE):

Se cuvine ca, de la sfânta zi a învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (duminica Tomii), întreaga săptămână să o pe­treacă
credincioşii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi şi cântece, petrecând şi în cântări duhovniceşti, bucurându-se întru Hristos, şi sărbătorind şi
îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieştilor Scripturi şi îndestulându-se cu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi şi înviaţi împreună cu Hristos, şi
împreună înălţaţi.
 
Toți creștinii care participau la Sf. Liturghie, se împărtășeau. Cine nu se împărtășea, pleca la cuvintele
„Cei chemați, ieșiți...”
 
Clericii care nu se împărtășeau, trebuiau să spună cauza:
 
CANONUL 8 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CLERULUI):
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul din ca­talogul clerului (inferior), aducându-se Sfânta Jertfă, nu s-ar împărtăşi, să spună
cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vi­novat de tulburarea poporului
(sminteală) şi a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus (sfânta jertfă) ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială (în mod valid).
 
 
Cei care nu se împărtășeau fără motiv, erau „lepădați” (afurisiți), până se îndreptau:
 
CANONUL 9 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR):
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă Scripturile, dar nu ră­mân la rugăciune şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afu­risească, ca
făcând nerânduială în Biserică.
 
CANONUL 2 Antiohia (AFURISIRE ŞI AFURISIŢI):
Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu partici­pă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfân­ta
Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Bise­rică, până când se vor mărturisi şi vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci
rugându-se vor putea primi iertare.
Cu timpul, împărtășirea zilnică a fost înlocuită cu cea duminicală:
 
CANONUL 3 Timotei al Alex. (CUMINECAREA CELUI ÎNDRĂCIT):
Întrebare: Dacă cineva credincios se îndrăceşte, se cuvine a se împăr­tăşi cu Sfintele Taine, ori nu?
Răspuns: Dacă nu trădează Taina, nici în alt chip oarecare nu o huleşte, să se împărtăşească, dar nu în fiecare zi, căci
destul este numai duminica.
 Notă: „cel îndrăcit” era cel care păcătuia grav, nu neapărat posedat

Un canon foarte important cu privire la Împărtășire:

CANONUL 52 apostolic (PRIMIREA ÎN BISERICA A CELOR CE SE POCĂIESC):

Dacă vreun episcop sau presbiter nu primeşte pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl îndepărtează, să se caterisească,
pentru că mâhneşte pe Hristos, cel ce a zis: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7).
 

Primirea celor ce se pocăiesc se concretiza cu primirea la Sf. Împărtășanie.

A refuza împărtășirea vreunui penitent fără motiv, sau din motive de
scrupulozitate nefondată, duce la caterisire.
De aceea Sf. Părinți spuneau că pedeapsa pentru cei ce refuză
împărtășirea este mai mare decât pedeapsa celor ce împărtășesc cu
nevrednicie. Primii pot fi caterisiți, a doua categorie, pot fi doar
canonisiți.
Pentru împărtășire se cere mai întâi ajunarea:
 
CANONUL 41 Cartagina (CEI CE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE SĂ AJUNEZE):
Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoane care au ajunat, exceptându-se o singură
zi în an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se oarecari spre vreme de seară,
sau din­tre episcopi, sau dintre ceilalţi, s-ar face pomenire pentru cei răposaţi, aceasta să se
îndeplinească numai cu rugăciuni, dacă cei ce fac aceasta se vor afla prânziţi.
 
Pentru împărtășire se cere clerului superior (episcopi, preoți și diaconi)
și clerului inferior (citeți, cântăreți),
postul prevăzut de rânduielile liturgice ale Bisericii (cele patru posturi în
an, miercurea și vinerea):
 
CANONUL 69 apostolic (POSTURILE DE CĂPETENIE)
Dacă vreun episcop, sau preot, sau diacon, sau ipodiacon, sau citeţ, sau vreun cântăreţ, nu posteşte
sfânta patruzecime a Paştilor (marele post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai
dacă ar fi împiedi­cat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
 

Potrivit acestui canon, mirenilor li se cere la fel, nimic mai mult

decât clericilor.
• Începând cu secolul IV, odată cu primirea în masă a păgânilor la Botez, fără
catehizarea necesară, viaţa creştină a intrat într-un declin care s-a accentuat în
secolele următoare. Mulţi dintre noii creştini, chiar dacă participau la Sfânta
Liturghie, ignorau că scopul ei este împărtăşirea.
 
• Autoritatea bisericească a încercat, din timp în timp, să-i determine pe credincioşi
să ia parte în mod conştient la Cina Domnului şi să se împărtăşească de fiecare
dată. În acest sens, avem canoanele: 8 şi 9 apostolice (sec. IV); 2 Antiohia (342),
preluate de sinoadele VI şi VII ecumenice etc. Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Vasile cel
Mare (sec. IV), Teodor Studitul (sec. VIII), Nicolae Cabasila şi Simeon al
Tesalonicului (sec. XIV), care au fost fervenţi susţinători ai împărtăşirii regulate.
 
• Mişcarea de reînnoire isihastă şi liturgică din secolul al XVIII-lea, care l-a avut ca
promotor pe Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809), a pus un accent deosebit pe
împărtăşirea deasă. Pe lângă publicarea Filocaliei în 1782, Sf. Nicodim a scris mai
multe tratate duhovniceşti, între care şi:
Carte foarte folositoare de suflet. Despre deasa împărtăşire cu Sf. Taine ale lui
Hristos, aprobată de Patriarhii Constantinopolului Teodosie, în 1773, şi de Grigorie
al V-lea, în 1807.
Concluzia cărții este aceasta:
„Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des.
Acest lucru îl poruncesc:
1) Stăpâneştile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos;
2) Faptele şi Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfintelor Sinoade şi mărturiile
locale ale Sfinţilor Părinţi;
3) Cuvintele, rânduiala şi sfinţita lucrare a Sfintei Liturghii şi
4) însăşi rânduiala Sfintei Împărtăşiri”.
 
În aceste patru puncte, Sf. Nicodim sintetizează Tradiţia sănătoasă a Bisericii
dintotdeauna, privitoare la împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
 
Cartea Sf. Nicodim a avut un mare ecou în Grecia şi în Rusia, care a dus la revigorarea
euharistică a Bisericii, dar, din păcate, nu și în Ţările Române.
Ea a fost tradusă şi publicată în româneşte doar în anul 1995, la Tesalonic, şi
retipărită la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, abia în anul 2001.
 
De aceea, ideea că împărtășirea deasă cu Sf. Taine ar fi o influență apuseană
eterodoxă, este cu totul eronată.
Prin urmare:
- Împărtășirea nu poate fi încadrată într-o anumită formă, fără riscul de
a cădea în formalism – fiecare are o relație unică și irepetabilă cu
Hristos
- Ideea esențială este: redescoperirea sensului Sf. Liturghii, adică
împărtășirea!
- În acest sens este necesară combaterea inversiunilor: Maslul, cultul
morților, „paștile” nu trebuie puse deasupra Sf. Liturghii și a
Cuminecăturii!
Mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753) al Ungrovlahiei:
„Cei mai mulți din norod nici ar fi știind ce este Sfânta Priciastenie, ci numai la ziua
Sfintelor Paști ar fi mergând la biserică și nu doar ca să asculte slujba Sfintei
Liturghii și să se împărtășească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediți și gătiți
pentru această Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine și vin, paximan ce se numește
de voi Paști, iar alții cu ani îndelungați nu s-au spovedit, și alții iar în toată vremea
vieții lor, după cum am înțeles, Spovedania și Sfânta Priciastenie ce este nu o știu,
fără decât a alerga în ziua de Paști pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine și acel
vin nesfințit sau iau agheasmă, numind că este Paști”,
după Diac. Ioan Ică jr., Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.
- Sf. Ioan Gură de Aur spune: „precum o femeie
hrănește pe copilul său cu lapte, așa și Hristos
ne hrănește cu Trupul și Sângele Său”.
- Precum mama nu-și lasă copilul înfometat, așa
și noi, la fiecare Liturghie, să nu-i „înfometăm”
pe credincioși, ci să împlinim cuvintele lui
Hristos:
„Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va
flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta
niciodată” (Ioan 6, 35). Amin!