“Terapia de cuplu în situaţie de

risc -- abordare eficientă în

prevenirea violenţei în familie”

 MODELUL INTEGRATIV AL TERAPIEI

SISTEMICE DE FAMILIE.
 SIMPTOME PENTRU ADRESAREA LA
TERAPEUT

 vorbeşti cu partenerul şi ai senzaţia că discuţi cu un perete – nu

vă auziți;
 discuţiile se repetă, intră într-un cerc vicios, fără nici o
rezolvare;
 discuţi, însă la sfârşit rămâi confuz şi cu o senzaţie de
frustrare;
 discuţiile normale se rezumă la câteva minute, după care încep
certurile;
 eviţi un subiect pentru a nu înrăutăţi situaţia;
 nu mai există nimic să vă spuneţi.
 te priveȘte ca pe un duȘman, este agresiv.
 Impune reguli, care nu pot fi respectate – provoacă scandalul.
 Face mai multe reproșuri, își permite jigniri, inclusiv și în adresa
altor membri ai familiei.
Locul modelului integrativ aL psihoterapiei sistemice
familiare în modelul global Oudshoorn:

1.Probleme social-externe
2.Probleme în sistema familială → MODELUL INTEGRATIV →

PARAMETRII MODELULUI

1. Structura familiei
2. Comunicare în familie
3. Stadiul de dezvoltare a ciclului familial
4. Istoria familiei
5. Funcţiile simptomatice în sistema familial

3. Problemele cognitive şi comportamentale

4. Conflicte emoţionale cu aspect inconştient
5. Abateri în dezvoltare şi tulburări de personalitate
6. Dereglări biologice
 Organizarea terapiei:
 Sesiunile intervenţiei de familie au o durată cuprinsă
între 60 şi 90 de minute, cu o frecvenţă de trei sau patru
întâlniri pe lună, în funcţie de plângerile clienţilor,
respectiv de dificultăţile cu care se confruntă familia.
 O strategie de intervenţie la nivel de familie include de
regulă un număr de la 6 până la 20 de sesiuni de
psihoterapie.
 Terapeuţii de familie lucrează de obicei cu mai mulţi
indivizi dintr-o familie, dar deseori sunt stabilite şi sesiuni
individuale pentru părinţi sau copii.
 Diferitele şcoli de terapia familiei recomandă ca
intervenţia să fie făcută în echipe de co-terapeuţi sau
grupuri de lucru.
 SCOPURILE TERAPIEI:
 Ajutor în ce priveşte restructurarea organizării disfuncţionale a
familiei. Se presupune că schimbarea structurii familiei va atrage
după sine diminuarea problemelor.
 Conștientizarea paternurilor transgeneraționale de funcționare și
atingerea de către membrii familiei a posibilităţilor de diferenţiere a
sistemului familiei nucleare de sistemele familiilor parentale.
 De a crea condiţii pentru diferenţierea membrilor familiei.
 Lichidarea comportamentului disfuncţional luat din familia
părinţilor.
 Restructurarea relaţiilor interpersonale cu membrii familiei lărgite.
 Schimbarea stilului interrelaţiilor, învăţînd membrii familiei să fie
empatici, să aibă o autoexprimare deschisă, să-şi formeze
deprinderi de ascultare.
 Ajutor în înțelegerea și realizarea sarcinilor specifice ale fazei
ciclului de viață a familiei,
 Înlăturarea simptomelor.
 STRUCTURA FAMILIEI
 componenţa familiei;
 sistemele din diverse nivele (familia întreagă,
subsistemul părinţilor, subsistemul copiilor,
subsistemele individuale);
 descrierea familiei din punctul de vedere al
parametrilor ei (coeziunea, ierarhia, flexibilitatea,
hotarele externe şi interioare, structura de rol a
familiei);
 caracterul problemelor de structură (coaliţiile
între generaţii, reversibilitatea ierarhiei, tipul de
structură neechilibrată a familiei) (Gehring,
1993; Olson, 1993).
Modelul circular al lui Olson în descrierea
sistemelor familiale disbalansate
Structuri disfuncționale: coaliția
ISTORIA FAMILIEI: rangul nașterii, sexul
și diferența de vîrstă între copii
 ISTORIA FAMILIEI: paternele
transgeraționale ale relațiilor, repetarea
acestora
 COMPORTAMENTUL SIMPTOMATIC:
condițiile de apreciere
 Comportamentul pacientului influenţează
puternic asupra celorlalţi oameni;
 Este involuntar şi este destul de dificil de a fi
controlat de pacient.
 comportamentul simptomatic într-un anumit fel
este necesar Și convenabil unuia sau mai
multor membri ai familiei. Comportamentul
simptomatic deseori este „întărit de cei din jur
şi pacientul capătă într-o formă sau alta a doua
boală” (Oudshoorn, 1993)
 ROLUL COMPORTAMENTULUI
SIMPTOMATIC
 Din punct de vedere al comunicării, comportamentul
simptomatic reprezintă necorespunderea dintre nivelele
logic al mesajului şi metacomunicării. Pacientul face
ceva ieşit din comun sau evită de a face acest lucru, şi
simultan indică că el nu face acest lucru pentru că nu
controlează situaţia.
 Comportamentrul simptomatic poate îndeplini rolul
comunicatii ascunse paradoxale între oameni. El
neapărat poartă în sine metafora comunicativă şi în
acelaţi timp, este reprezentat în forma în care nu este
perceput ca mesaj de către ceilalţi membri ai familiei.
 Simptomul poate fi semnalul pericolului, inclusiv
violenȚei
 FUNCŢIILE COMPORTAMENTULUI
SIMPTOMATIC ÎN SISTEMUL FAMILIAL
 Funcţia morfostatică: conservarea
sistemei familiei aşa cum este ea.
 Funcţia morfogenetică: schimbarea
sistemei familiale, trecerea la alt stadiu.
 STADIILE INTERVIULUI DIAGNOSTIC

 Stadiul social (terapeutul întîlnește familia,

stabilește contact cu fiecare membru,
construiește genograma simplă a familiei)
 Stadiul de evaluare a problemei (părerea
fiecărui membru despre problema discutată,
discuția de grup, evidențierea detaliilor, laturilor
ascunse etc.)
 Stadiul determinării scopului și sarcinilor
terapeutice, încheerea contractului terapeutic