Terapia multigenerațională de

cuplu și familie
Terapia multigenerațională de
cuplu și familie
Figuri reprezentative

 Murray Bowen – a observat simbioza existentă între copiii

schizofreni și mamele acestorac. Ulterior, a concluzionat că relații
similare pot fi găsite și în familiile fără membri cu tulburări psihice.

 Betty Cartner și Monica McGoldrick - figuri importante ale terapiei

feministe; au pus bazele modelului dezvoltării ciclului de viață
familială
Concepte și formulări teoretice

 Oamenii alternează între două forțe / nevoi contraechilibrate:

individualitatea și nevoia de a fi împreună. Acestea pot apărea
alternativ în viața indivizilor și pot conduce la probleme relaționale
(de exemplu, tiparul urmărit-urmăritor). Echilibrarea celor două
nevoi este realizată cu ajutorul diferențierii sinelui (gestionarea
emoționalității și a anxietăților), un produs al relațiilor cu familia de
origine.
 Diferențierea sinelui – capacitatea de a gândi și reflecta pentru a nu
răspunde automat presiunilor emoționale interne sau externe;
flexibilitate, abililitatea de a echilibra gândirea și emoțiile
 Eliberarea de haosul emoțional al familiei de origine (Guerin et al.,
1987).
 Fuziune / separare emoțională
 Triunghiuri emoționale (fixe, flexibile, triangulare)
 Procesul de proiecție al familiei – părinții transmit copiilor lipsa lor
de diferențiere (parentalizare)
 Procesul de transmitere transgenerațională
 Procesul emoțional societal (constrângerile sociale îi determină pe
oameni să se comporte într-un anumit fel)
Dezvoltarea familiei normale – Etapele ciclului
de viață familială
Dezvoltarea tulburărilor de comportament

 Teoria diateză stres – cu cât fulnerabilitățile sunt mai mari, cu atât

oamenilor le va fi mai dificil să depășească situațiile stresante
 Blocare în etapa anterioară de viață a familiei
 Tulburări de atașament

 Studiu de caz – Janet, Warrent și fiul care fumează marijuana

Scopul terapiei

 Oamenii trebuie să își asume responsabilitatea propriilor probleme

 Sunt identificate și reparate relațiilor fuzionale sau de separare
emoțională
 Sunt indentificate triunghiurile disfuncționale și clienții sunt
încurajați să nu se mai acuze reciproc, ci să își identifice propriul rol
în proces
Evaluare - Genograme
 Intervenția
 Terapia cu ambii membri ai cuplului

 Întrebări de proces (vorbire și ascultare)

 Povești de înlocuire
 Neutralitate
 Metofore de complementaritate (pun în lumină procesul și interacțiunile – metafora
urmărit-urmăritor)
 Poziția eu (exprimarea credințelor și nevoilor fără a-i ataca pe ceilalți)

 Indentificarea problemelor de diferențiere și reclădirea unor relații sănătoase

Terapia structurală de cuplu și
familie
Figuri reprezentative

 Salvador Minuchin – medic in armata israileană, apoi psiholog

specializat în lucrul cu copiii defavorizați
 Concepte și formulări teoretice
 Structura familiei – paternuri organizate în care membrii acționează; descrie episoadele
predictibile, modul în care oamenii reacționează în situații similare (ex. Cand copilul
plânge, mama face X și tatăl face Y); este întărită de reguli ale familiei (ex. Membrii
unei familii trebuie să se protejeze unii pe alții). Regulile sunt opționale, dar acest lucru
poate fi uitat, ele devenind obligatorii (membrii familiei pot acționa și în alte moduri,
pot fi flexibili, dar de obicei nu sunt).

 Membrii familiei pot fi neimplicați sau supraimplicați – fiecare membru are un rol,
chiar dacă, în aparență, unii sunt absenți.

 De aceea, fiecare membru trebuie să fie luat în calcul.

 Familiile sunt împărțite în subsisteme (părinți, copii etc.). Fiecare membru face
parte din mai multe subsisteme, îndeplinește mai multe roluri.

 Subsistemele sunt delimitate de granițe (barirere care diferențiază contactul cu

ceilalți), care pot fi rigide, clare sau difuze.

 Subsistemele neimplicate garantează independența, dar și distanțarea

emoțională

 Subsistemele supraimplicate oferă sprijin reciproc, dar scad independeța și

autonomia; copiii pot deveni dependenți de părinți
 Permeabilitatea granițelor se schimbă odată cu dezvoltarea cuplului și a
familiei

 Familiile ar trebui sa fie organizate ierarhic, iar ierarhiile să fie clare

Dezvoltarea familiei normale

 Familiile normale se confrundă cu problemele, dar structura lor

funcțională le ajută să le depășească.

 La începutul relației, partenerii se acomodează unul altuia (se adaptează

așteptărilor și dorințelor celuilalt).

 Ei negociază și stabilesc granițele (acest lucru este repetat după apariția

copiilor).
 Dezvoltarea tulburărilor de comportament

 Comportamentele dezadaptative se dezvoltă ca urmare a incapacității familiei de face față

stresului (care poate fi intern sau extern).

 Structurile rigide și granițele neclare reprezintă vulnerabilități.

 Uneori, conflictul din familie este negat (membrii se sperie de conflict și încearcă să se
protejeze).

 În familiile neimplicate, membrii se retrag din conflict

 În familiile supraimplicate, membrii neagă diferențele sau se ceartă constant, fără a căuta
soluții.
 Conflictul părinților poate fi deturnat spre copil, caz în care apare o
coaliție transgenerațională (ex. Mama, fiind nemulțumită și critică față de
tată, se implică excesiv în îngrijirea copilului, proces din care tatăl este
exclus).

 Uneori, probleme din familie pot fi cauzate de structuri externe din care
fac parte membrii (muncă, școală).
Scopul terapiei

 Schimbarea structurii disfuncționale cu una funcțională; astfel, problema

acuzată va fi rezolvată.

 Restructurarea spre funcționalitate permite familiei să își rezolve singură

problemele.
Intervenție

 Sunt descrise și deschise tipare alternative de comportament (renunțarea la

structuri și reguli rigide).

 Terapeutul se alătură și se acomodează familiei, îi cunoaște structura și

capătă un rol important în ierarhie.

 După acomodare se poate începe restructurarea (confruntari dramatice care

îndeamnă familiile spre schimbare)
 Pentru evaluare se folosesc punerile în scenă (terapeutul roagă familia să
demonstreze cum se descurcă cu o problemă) dar și episoadele spontane.

 Terapeutul observă ceea ce fac oamenii și nu ceea ce spun. Sunt studiate

interacțiunile și răspunsurile comportamentale ale fiecăruia.

 După punerea în scenă, terapeutul reformulează spusele clienților.

 1. Alăturarea și acomodarea. Pentru a distruge homeostazia,
structurile și regulile din familie trebuie să fie atacate și confruntate
(uneori chiar violent). Dar acest lucru nu se face din senin.

 Familiile trebuie să accepte terapeutul, să îl aculte. Terapeutul

trebuie să le câstige încrederea și să stabilească o bună relație
terapeutică (fiecare membru este important).
 2. Lucrul cu interacțiunea. Sunt utilizate punerile în scenă și se observă
interacțiunile din familie.

 3. Diagnosticul structural. Familiile vin la terapie acuzând, de regulă, doar

un membru pentru problemă. Totuși, fiecare membru are responsabilitatea
lui, structurile fiind cele care întrețin problema.
 4. Scoaterea în evidență și modificarea interacțiunilor.

 Trebuie înțeleasă cauzalitatea circulară

 Este folosită intensitatea – terapeutul folosește un limbaj clar și inechivoc,

atât în ceea ce privește alegerea cuvintelor cât și prin tonul utilizat

 Acesta provoacă pentru a destabiliza și atacă tiparele rigide

 Uneori, un episod problematic este prelungit pană când homeostazia
disfuncțională este destabilizată (copilul este lăsat să țipe până când
se oprește singur, fără ca părinții să calmeze situația)

 Este folosită și formarea competenței.

 5. Stabilirea granițelor. Terapeutul îi învață pe clienți cum să vorbească
(ex. Copiilor care sunt întrerupți constant de părinți li se poate spune
Vorbiți despre acestea și oricine este interesat va asculta).

 6. Dezechilibru. Oamenii rămân blocați în conflict și se reechilibrează

reciproc (poate prin neimplicarea sau supraimplicare în conflict).

 Terapeutul sprijină o persoană sau un subsistem (de fapt, acesta ia, pe

rând, partea tuturor celor implicați în conflict). – pg. 234.
 7. Schimbarea ipotezelor neproductive: un copil neascultător poate
fi văzut ca unul care are nevoie de ajutor.
Terapia strategică de cuplu și
familie
Figuri reprezentative

 MRI (Mental Research Insititute) – M. Erikson, P. Watzlawick si

alții

 Jay Haley, Cloe Madanes

 Școala de la Milano – M. Selvini Palazzoli, L. Boscolo, G. Cecchin,

G. Prata
Concepte și formulări teoretice

 Axioma 1. Oamenii comunică întotdeauna

 Axioma 2. Există mesaje de relatare și mesaje de comandă

 Mesajele de comandă crează reguli (regularități în familie). Acestea

au rolul de a păstra homeostazia.
 Mecanismele homeostatice aduc familia la organizarea anterioară, se opun
schimbării.

 Feedback negativ

 Feedback pozitiv

 Familiile întâlnesc multe probleme, folosesc buclele de feedback, dar uneori

acestea pot fi ineficiente
 Schimbare de gradul 1 vs schimbare de gradul 2

 Mecanism: identificarea buclei de feedback pozitiv care menține problema,

identificarea regulilor care o susțin, schimbarea regulilor

 Explicații pentru dezvoltarea problemelor:

 1. Escaladarea feedback-ului pozitiv (soluții dirijate greșit)

 2. Ierarhii incongruente
 3. Funcționalitatea simptomului
Scopurile terapiei

 MRI: Scopuri clare, măsurabile și accesibile. Când problema este

eliminată, familia părăsește terapia. Schimbarea comportamentului

 Madanes: obiective de creștere

 Școala de la Milano: schimbarea convingerilor care susțin

comportamentele, păcălirea resistențelor
Terapia

 Un terapeut fie subliniază episoadele problematice, fie le

manipulează pentru a crea schimbare.

 Terapeuții pot folosi comenzi obscure și nu au nevoie de

colaborarea clienților: tehnici paradoxale, prescrierea simptomului
Etapa de evaluare

 MRI: Definirea clară a problemei (ex. X este hiperactiv –

neascultător sau incapabil să se concentreze?)

 Haley observă și triunghiurile, interacțiunile

 Milano: se avansează o ipoteză care se și testează în ședința inițială;

se descoperă cine este mai avantajat de simptom
 Tehnici

 Oamenii sunt invățați să vorbească într-un mod clar:

 Să facă afirmații la persoana I (Noi întotdeauna.....)

 Să fie specifici când fac judecâți de valoare (Toți oamenii fac X)

 Să vorbească direct unii cu alții, nu unii despre alții

 Haley ajuta familiile să observe regulile, ierarhiile și le încuraja să facă schimbări

mici și subtile (Spune NU)
 MRI: Oamenii au încercat deja soluții la probleme: neagă problema (nu fac nimic
pentru a o depăși); rezolvă ceva ce nu este o problmemă; iau măsuri, dar acestea
sunt greșite.

 Terapeutul reformulează problema și prescriu soluții paradoxale

Ex. Părinții nu oferă independeță unui cuplu tânăr, atunci aceștia trebuie să
acționeze ca fiind extrem de dependenți
 Haley: utilizează directive, dar pune accentul pe primele faze ale întâlnirilor
pentru a crea un mediu sigur pentru familii

 Ascultă fiecare membru al familiei și îi invită pe toți să vorbească (observă și

structura, triunghiurile etc)

 Tehnica încercărilor grele (când devine prea dificil să trăiești cu un simpton,

renunți la el)

 Madanes: tehnici pretinse (ex. Coșmar și teama de hoți)

 Milano: structură clară, dar rigidă – pre-ședință, sedinșă, inter-ședință,
intervenție, discuție post-ședință

 Conotația pozitivă (simptomul servește întregii familii)

 Ritualurile (exagerarea regulilor familiei)

Terapia centrată pe soluție
Figuri reprezentative

 Steve de Shazer – influențat de MRI

 Insoo Kim Berg

 Concepte și teorii

MRI – clienții trebuie să facă mai puțin din ceea ce nu funcționează – încercări eșuate

Terapia centrată pe soluție – ei trebuie să facă mai mult din ceea ce funcționează –
excepții (când problema nu era problemă)

Oamenii sunt capabili să se comporte eficient, au resursele necesare, dar eficiența lor
a fost blocată de o atitudine fixa negativă – accentul este pus pe schimbarea
percepției
 Focusul terapiei este pe viitor, unde vor fi rezolvate problemele, nu pe trecutul care
le-a provocat; soluția nu este legată neaparat de cauză

 Oamenii sunt constrânși de punctele de vedere înguste, pesimiste ale problemelor în

perpetuarea tiparelor rigide ale soluțiilor false.

 Rezistența nu există, oamnii dorind să se schimbe dacă au venit în cabinet (problema

nu servește motive ulterioare).
Dezvoltarea familiei normae

 Nu există o singură cale corectă de a ne trăi viața

 Căutarea defectelor legate de granițe, ierarhii, conflicte ascunse și altele

este respinsă.

 Terapeutul este interesat doar de plângerile pe care familia le prezintă și nu

impuse discuții despre alte probleme.
Dezvoltarea tulburărilor de comportamet

 Factorii etiologici sunt legați de discutarea problemei, iar acest lucru

este evitat pentru distrage la discutarea soluției.
 Scopul terapiei

 Scoaterea la suprafață a resurselor ascuse)

 În momentul în care oamenii încep să vorbească despre ce pot face, despre

ceea ce a funcționat în trecut, terapeuții încep să construiască soluții
rezultate din aceste discuții optimiste.

 Scopurile sunt de regulă modeste, simple, foarte bine operaționalizate.

 Terapia este una scurtă pentru ca este mai ușăr să lași oamenii să
vorbească altfel despre problemelor lor și soluțiile acestora decât să
schimbi structura intrapsihica sau tiparele familiale.

 Vorbitul pozitiv îi ajută pe oameni să gândească pozitiv și în final,

să acționeze pozitiv.
Evaluarea
 Este evitată discutarea cauzelor problemei

 Sunt stabilite scopuri

 Intervenție și tehnici
 Formula sarcinii din prima ședință – clienții trebuie să observe ce se întâmplă
bine în vieților lor și vor să continue să se întâmple. Focusul este schimbat de la
aspectele negative la cele pozitive.

 Întrebarea excepție – accentul este pus pe perioada în care nu exista problema

 Oferă oamenilor o viziune clară a scopurilor

 Poate funcționa atunci când scopurile sunt vagi, pentru a le operaționaliza

 Întrebări gradate (au și rolul de a menține încrederea și motivația)

 Motivația poate fi întreținută și prin complimente
 Limite:

 Terapia soluției forțate?

 O terapie prea rece?

Terapia cognitv-
comportamentala
Figuri reprezentative

 Condiționarea clasică: Pavlop – a fost aplicată de către Wolpe sub forma

desensibilizării sistematice

 Condiționarea operantă – Skinner (comportamentele sunt întărite sau

stinse datorită consecințelor pe care le au – întârire pozitivă, negativă sau
pedeapsă)

 Alber Ellis și Aaron Beck – terapia cognitiv-comportamentală

Premise teoretice

 Comportamentele sunt întărite de consecințele lor (voluntare sau involuntare –

plânsul copilului)

 Stingerea – nicio consecință nu urmează unui răspuns; procesul poate fi unul de

durată

 Scheme cognitive disfuncționale

 Teoria schimburilor sociale (Thibaut & Kelley, 1959).

 Dezvoltarea familiei normale
 O familia funcțională este cea în care schimburile sunt echitabile

 Răspunsurile plăcute sunt numeroase, iar cele neplăcute sunt menținute la

nivelul minim

 Partenerii au deprinderi bune de comunicare și de rezolvare a conflictelor

(acestea măresc recompensele)
Dezvoltarea tulburărilor de comportament

 Simptomele sunt răspunsuri învățate – sunt căutate răspunsurile care

întăresc comportamentele problemă

 În relația părinte-copil pot să apară întăriri involuntare a comportamentelor

nedorite

 Între partneri este folosit controlul aversiv (cicălire, strigat, renunțare) –

partenerii se pedepsesc reciproc și apare un cerv vicios
Scopul terapiei

 Ușurarea simptomului prezent

 Stingerea comportamentelor negative și întărirea celor pozitive

 Terapeutul observă frecvența și durata comportamentului problemă și ce îl

menține
 Terapia familiilor cu copii
 Copilul poate fi cel care deține problema, nu întreaga familie este problematică

 Economii simbolice (puncte pentru comportamentele pozitive – în alte condiții, ele ar

putea trece neobservate)

 Contractarea accidentală – înțelegerile făcute de părinți pentru a face schimbări ca urmare

a comportamentelor copiilor

 Managementul accidental – darea și luarea recompenselor și a pedepselor pe baza

comportamentelor

 Time-out
 Principiul Premack – comportamentele cu probabilitate ridicată (de regulă
pozitive) sunt folosite ca întăritor pentru comportamentele cu probabilitate
scăzută de apariție - copilul trebuie să primească ceea ce își dorește.

 Criteriile pentru recompensă pot fi crescute și întărirea poate deveni

intermitentă
Terapia de cuplu

 Pentru evaluare sunt utilizate interviuri, scale de măsură sau grile de

observație

 Scopurile sunt definite în mod pozitiv (ce vrem să facem, nu ce nu

vrem să facem)

 Se formează ideea că ambii parteneri sunt responsabili pentru

schimbare
 Se pot face contracte pentru recompensele pe care partenerii le
primesc dacă fac ceea ce își dorește celălalt

 Sunt predate moduri productive de negociere și rezolvare a

problemelor
 A-B-C cognitiv (eveniment – credință disfuncțională – mod de a fi
înlocuită)

 Formarea pentru înlăturarea schemelor disfuncționale