Sunteți pe pagina 1din 8

Războiul de

eliberare din
Algeria
Năftănăilă Aurora
Stainer Patricia
Oros Larisa
Introducere
Conflictul dintre francezi și algerieni s-a întins pe o durată de opt ani și a fost unul dintre
cele mai lungi și violente conflicte din a doua jumătate a secolului XX. Războiul din Algeria, cunoscut și
ca Războiul Algerian de Independență sau Revoluția Algeriană a izbucnit în anul 1954, pe data de 1
noiembrie și a luat sfârșit în anul 1962, pe 16 martie.
Procesul de decolonizare a Algeriei are loc în contextul mișcării de eliberare a Africii de sub
imperiile coloniale europene. Înainte de Algeria, Marocul și Tunisia își câștigă independența de sub
Franța, iar în anul 1954, ia sfârșit și războiul de eliberare din Indochina (la acea vreme, colonie
franceză), în urma căruia se proclamă Republica Vietnam.

2
Cauzele declanșării razboiului
Cauzele care au dus la dezvoltarea conflictului sunt de
natură socio-economică și politică. Nemulțumirile algerienilor
față de politica franceză pe teritoriul coloniei încep după
încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când în
localitatea Setif, în ziua în care se sărbătorea încheierea
războiului și victoria Franței, izbucnește revolta, care durează 8
zile. 104 francezi sunt omorâți și mai multe femei sunt violate. De
partea cealaltă, aproximativ 600 de musulmani sunt uciși de către
forțele armate franceze.
Evenimentele de la Setif nu au fost decât consecința inegalităților
sociale și economice existente la acea vreme între francezi și
populația indigenă.

3
Diferențele dintre algerieni și francezi
Algerienii se așteptau, după ce au luptat și au murit alături de francezi
în tranșee, la o reformă care să le acorde drepturi egale cu cele ale
coloniștilor. Chiar dacă Algeria era privită ca prelungirea statului
francez de peste mare, populația indigenă nu beneficia de aceleași
drepturi ca europenii și nici aceeași putere de decizie în ceea ce privește
politica țării. În plan economic, marea majoritate a algerienilor nu au
locuri de muncă, principalul domeniu în care aceștia pot câștiga bani
pentru traiul zilnic este muncind în agricultură pe proprietățile
coloniștilor (având în vedere că marea majoritate a terenurilor
cultivabile se află în posesia acestora), dar salariile arabilor sunt de
două ori și jumătate mai mici decât cele ale unui muncitor agricol
francez. Sistemul educațional nu îi favorizează nici el pe indigeni. Doar
20% dintre copiii acestora ajung să urmeze cursurile unei școli, spre
deosebire de copiii francezilor care merg la școală în procent de 100%.
Marea partea a populației indigene este, așadar, analfabetă .
4
Măsurile luate de algerieni

După masacrul de la Setif, se elaborează un proiect de lege, în 1947, care să


modifice statutul populației indigene în raport cu cea europeană, dar aceștia din urmă se
opun acordării de drepturi egale. Algeria și populația algeriană rămân pentru francezi un
câmp de exploatare foarte profitabil.
Dorința de eliberare a algerienilor se concretizează în două organizații care luptă
pentru obținerea independenței: F. L. N-ul Frontul de Eliberare Națională și A. L. N.-ul
partea militară a F.L.N., Armata de Eliberare Natională. Primele acțiuni militare sunt
planificate pentru noaptea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie, în mai multe puncte de pe
teritoriul algerian. Bombe sunt plasate la sediul Radio-Algeria, la o uzină de petrol din Alger,
la o uzină de gaz din localitatea Batna, în Kabylia; incendiul declanșat de explozii la un
depozit de lână duce la moartea unui om.

5
Revolta continuă
Autoritățile franceze sunt luate prin surprindere. Cu toate că
existau rapoarte care informau despre anumite acțiuni ale FLN-ului în afara
țării, autoritățile decid că nu există motive de îngrijorare în interiorul țării.
Imediat este declanșată o campanie de găsire și pedepsire a rebelilor. Rebelii se
vor ascunde în munți și în următoarele luni vor câștiga o simpatie din ce în ce
mai mare din partea populației. Se estimează că până în anul 1958, ALN
număra deja 90 000 de combatanți.
În ciuda operațiunilor armatei franceze, atacurile rebelilor
continuă. Atacurile devin din ce în ce mai dese, fiind acum localizate mai ales
în orașele mari și îndreptate împotriva populației civile. Explozibilul este
amplasat de aceștia în locuri aglomerate (stații de autobuz, aproape de
cafenele, stadioane, lângă școli). Aceste acțiuni poartă denumirea de guerila
urbană.
Astfel se declanșează în anul 1957 Bătălia pentru Alger. În
capitala statului au loc numeroase atacuri cu bombă, care fac victime în rândul
populației civile. Pentru a pune capăt acestor operațiuni, forțele militare vor
folosi pentru prima dată tortura în timpul conflictului.
6
Pe parcursul acestui an și al anului 1958, au loc acțiuni
militare de ambele părți. La sfârșitul anului 1958 apar și primele încercări
de conciliere între francezi și algerieni, care nu duc la stabilirea unei
înțelegeri. Abia odată cu venirea la putere a lui Charles de Gaulle, cauza
algerienilor începe să fie auzită, după ce acesta pronunță discursul său în
care, adresându-se algerienilor, spune: „Je vous ai compris” (V-am
înțeles).
În 1960, dorința poporului algerian de a-și dobândi
independența intră și în atenția organizațiilor internaționale, iar ONU
recunoaște dreptul acestora la autodeterminare. La începutul anului
următor, în cadrul referendumului organizat, francezii se pronunță în
procent de 75 % pentru acordarea dreptului de autodeterminare
algerienilor, prefigurând astfel sfârșitul luptelor. Nu toți francezii sunt însă
de acord cu acest lucru. În ianuarie 1961 se înființează gruparea OAS
(Organizația Armata Secretă), formată din militari francezi care se opun
acestui scop. OAS-ul va organiza acțiuni teroriste care vor prelungi
războiul și vor sabota încercările de pacificare. În 1961, o manifestație
pașnică a algerienilor la Paris se soldează cu moartea a zeci de oameni și
sute de răniți. Între 1960 și 1962, după semnarea Tratatului de la Evian în
luna martie, războiul ia sfârșit. Atacuri de o parte și de alta au loc și după
această dată. Independența Algeriei este stabilită prin referendum la 1
iulie. 7
Urmările conflictului

În timpul conflictului din Algeria au fost omorâți aproximativ 25 000 de


soldați francezi, 3 600 de civili europeni, 155 000 de combatanți algerieni și aproximativ
55 000 de musulmani. După finalul războiului, se aproximează că au fost uciși
aproximativ 150 000 de fellaghas (denumirea dată algerienilor care au luptat alături de
trupele franceze în timpul războiului și care nu au primit dreptul de a emigra în Franța
după încheierea războiului), deoarece au fost considerați trădători.
Statul francez nu a recunoscut până în 1999 că „evenimentele din Algeria”
cum au fost numite de către francezi, au fost de fapt un război.

S-ar putea să vă placă și