SURSE ELECTROLUMINOASE

SI ILUMINAT ELECTRIC
CURS 2

Caracteristicile vederii umane

 Ochiul uman
• Organul vederii este compus din ochi, nervul optic şi
porţiunea din scoarţa cerebrală aferentă vederii.
Deoarece nervul optic nu pot fi explicat, decât ca fiind un
mănunchi de celule nervoase care transmit informaţia de
la ochi, la o porţiune din scoarţa cerebrala, iar
funcţionarea scoarţei cerebrale este înca un mister, o sa
vorbim mai mult despre ochi.
• Retina este organul fotosensibil al ochiului care
transformă semnalele luminoase în impulsuri electrice
care sunt transmise prin nervul optic scoarţei cerebrale
care crează o imagine virtuală percepută de creier.
Retina este capabilă să reacţioneze la fluxuri luminoase
cuprinse într-o gama largă pornind de la 2 10-17 W până
la fluxuri de un miliard de ori mai mari 2 10-8 W fără a fi
distrusă.
• Caracteristicile ochiului uman diferă de la om la om,
chiar şi la acelaşi om în funcţie de gradul lui de
oboseală.
 Ochiul uman privit ca
sistem optic

Din punct de vedere al opticii geometrice, ochiul, este un sistem

optic centrat, format din trei medii transparente distincte:
umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă. Forma ochiului
este aproximativ sferică, de diametru 24 mm, prezentând în
partea din faţă o calotă (corneea) transparentă mai bombată, de
rază 8 mm (fig. 54).
Câmpul vizual
• Câmpul vizual se
defineşte ca fiind
domeniul unghiurilor
spaţiale în care un obiect
poate fi perceput, când
un observator priveşte
axial înainte, capul şi
ochii fiind imobili
 Acomodarea vizuală
• Proprietatea ochiului de a forma o imagine clară pe
retină, indiferent de distanţa la care se află obiectul privit
reprezintă acomodarea vizuală. Acest lucru se
realizează prin modificarea distanţei focale, respectiv a
convergenţei cristalinului, mai ales a părţii sale
anterioare cu ajutorul muşchilor ciliari, cât şi a indicelui
de refracţie al diverselor straturi ale cristalinului.
Acomodarea are loc în mod involuntar (reflex).
Schimbarea permanentă a distanţei dintre ochi şi
obiectul privit provoacă în timp fenomenul de oboseală.
Cu vârsta, capacitatea de acomodare scade datorită
scăderii elasticităţii cristalinului.
 Adaptarea vizuală
• Adaptarea vizuală constă în capacitatea ochiului uman de a
se acorda la diferitele valori ale intensităţii luminoase emise
de obiectele aflate în câmpul vizual, în vederea obţinerii unei
senzaţii vizuale optime pentru situaţia dată.
• Adaptarea poate fi considerată ca fiind procesul tranzitoriu de
restabilire a capacităţii depline a vederii, când intensitatea
luminii se modifică. Adaptarea necesită un anumit timp, care
este mai scurt când se trece de la întuneric la lumină, şi mai
lung de 15 - 30 minute la trecerea în sens invers.
• Adaptarea ochiului se realizează, în primul rând, prin
modificarea rapidă, în timp de circa o secundă şi în mod
reflex, a fluxului luminos ce pătrunde în ochi, prin mărirea sau
micşorarea pupilei şi, în al doilea rând, prin migrarea lentă a
pigmentului retinian.
 Acuitatea vizuală
• Capacitatea ochiului de a distinge două obiecte mici şi foarte
apropiate se numeşte acuitatea vizuală, sau precizia percepţiei
vizuale, şi se poate defini cantitativ, prin inversul valorii unghiului
S prin care se văd, din ochiul observatorului, cele două obiecte.
• Deoarece retina este alcătuită din elemente fotosensibile foarte
mici, ochiul poate percepe două puncte ale unui obiect ca fiind
un singur punct, dacă aceste puncte sunt atât de apropiate încât
ambele îşi formează imaginea pe un acelaşi element fotosensibil
al retinei. În felul acesta, o porţiune de obiect a cărei imagine se
situează în interiorul limitelor unui element structural al retinei
este percepută ca un singur punct, aşa-zisul punct fiziologic şi nu
este posibilă nici un fel de recunoaştere a detaliilor în limitele
acestei porţiuni. Mărimea acestei porţiuni de obiect depinde de
distanţa dintre obiect şi ochi şi de unghiul de vedere minim 8º,
numit unghi fiziologic limită sau unghi de rezoluţie.
• Acuitatea vizuală este mult limitată de luminanţa obiectului
studiat, de aceea se impun anumite standarde de iluminare
pentru diverse categorii de lucrări.
 Viteza de percepţie vizuală
• Deoarece între momentul apariţiei unui obiect în câmpul
vizual şi momentul perceptiei lui există un decalaj, se
defineşte viteza de percepţie vizuală ca inversul duratei
de timp de când apare obiectul şi când este perceput.
1
vp 
t
• Viteza de percepţie scade cu varsta, gradul de oboseală
şi luminanţa fondului
 Sarcina vizuală
• Sarcina vizuală este determinată de obiectul sau detaliile
cde trebuiesc observate, în cazul unei munci fizice sau
intelectuale. Mărimea sarcinii vizuale este dată de
dimensiunile sale aparente care sunt văzute de un
observator. În proiectarea instalaţiilor electrice trebuie să
se ţină cont de dimensiunile sarcinii vizuale.
 Contrastul de luminanţă
• Contrastul de luminanţă face posibilă observarea obiect pe
un fond oarecare. Contrastul de luminanţă se defineşte
diferenta dintre sarcina vizuală (luminanţa obiectului
observat) Ls şi luminanţa fondului Lf raportată la maximul
celor două luminanţe.

Ls  L f L
c 
max( Ls , L f ) max( Ls , L f )

• Se poate vorbi despre contrast pozitiv atunci cand sarcina

vizuală are luminanţa mai mare decat cea a fondului, şi
contrast negativ în celălalt caz.
• Se defineşte notiunea de prag de contrast sau
prag de vizibilitate contrastul definit pe baza
diferenţei minime de luminozitate dintre sarcina
vizuală şi fond. Daca sarcina vizuală şi fondul au
aceeaşi luminanţă atunci nu se poate observa
obiectul care constituie sarcina vizuală.
L s  L f minLmin
p 
max( Ls , L f ) max( Ls , L f )

• Se defineşte noţiunea de sensibilitate relativă de

contrast ca fiind inversul pragului de contrast:
1 max( Ls , L f )
SRC  
p Lmin
 Confortul vizual
• Confortul vizual este dat de totalitatea factorilor care
influenţează satisfacţia vizuală a observatorului. Factorii
care influenţează confortul vizual sunt parametrii
cantitativi şi mai ales cei calitativi. Se consideră că în
încăperile unde se desfăşoară activităţi de producţie este
nevoie de o anumită iluminare a suprafeţei de lucru în
funcţie de complexitatea lucrării care se efectuează. În
încăperile unde se desfăşoară activităţi intelectuale sau
culturale confortul vizual este dat de o iluminare mai
difuză care să nu obosească ochiul şi care crează
confortul vizual. Confortul vizual nu este influenţat de
vărstă sau gradul de oboseală al ochiului.
 Fenomenul orbirii datorită
luminanţelor prea mari
• În cazul apariţiei unor surse cu luminanţe mari sau cu
luminanţe neuniforme sau reflectate mari în câmpul vizual
apare fenomenul de orbire, care se manifestă printr-o
senzaţie de oboseală vizuală, inadaptare de la luminanţe
mari la luminanţe mici, şi imposibilitatea observării
obiectelor din jur. Astfel de fenomene sunt frecvente în
zilele însorite de vară si iarnă cănd soarele sau lumina
reflectată de zăpadă împiedică observarea în bune condiţii
a obiectelor din jur.
• După cum apare fenomenul de orbire putem vorbii de
orbire directă atunci cand orbirea este dată de o sursă
aflată în câmpul vizual, orbire indirectă (reflectată) atunci
cănd orbirea este dată de o rază reflectată de un obiect
aflat în câmpul vizual care provine de la o sursă din afara
câmpului vizual.
• În funcţie de efecte se poate face următoarea clasificare a
fenomenului de orbire: orbire fiziologică sau de inconfort şi
orbire psihologică sau de incapacitate.