ILUMINAT ELECTRIC

CURS 6

FOTOMETRIE
 Mărimile şi relaţiile din
fotometrie
Legea legăturii dintre densităţile spectrale ale
mărimilor fotometrice şi radiometrice

• Mărimile fotometrice sunt mărimi psihofizice, ele fiind

evaluate după intensitatea senzaţiei vizuale produsă
asupra ochiului uman.
• Lungimea de undă a radiaţiilor, nivelul de iluminare,
vârsta starea de oboseală influenţează sensibilitatea
ochiului uman. De asemenea sensibilitatea este diferită
în funcţie de observator, deci variază de la om la om.
• Între mărimile fotometrice şi mărimile radiometrice există
o relaţie de interdependenţă, astfel încât fiecărei mărimi
radiometrice îi corespunde o mărime fotometrică.
• Legea legăturii dintre mărimile fotometrice şi
radiometrice se poate scrie:
X  ()  K () X e ()

• În condiţiile vizibilităţii de noapte se poate scrie o relaţie

asemănătoare
X  ( )  K ( ) X e ( )

• Vederea diurnă (fotopică sau de zi) este caracterizată de

nivele de iluminare ridicate L > 1 cd/m2.
• Vederea nocturnă este caracterizată de nivele de
iluminare mici L < 0,01 cd/m2.
• Sensibilitatea vizuală spectrală sau eficacitatea luminoasă
spectrală este maximă în cazul vizibilităţii diurne, pentru radiaţii
cu lungimea de undă, în aer, λ0 = 555 nm, şi scade destul de
rapid în pentru valori mai mari sau mai mici ale lungimii de undă.

• Pentru vederea  0 )  K max

K (nocturnă  683 lm /este
sensibilitatea W maximă pentru
radiaţii cu lungimea de undă λ0′ = 507 nm

• Valorile maxime K (ale

0 )eficacităţii
 luminoase
 K max 1700 lm /spectrale
W şi reprezintă
echivalentul fotometric al radiaţiei în condiţiile vizibilităţii diurne,
respectiv nocturne.
• Spectrul vizibil este limitat destul de abrupt datorită mediilor
absorbante din ochi care nu lasă să treacă până la retină decât
radiaţiile dintr-o plajă de lungimi de undă.
 Legea sensibilităţii vizuale a
ochiului uman
• Eficacitatea luminoasă spectrală relativă se defineşte
pentru vizibilitatea de zi respectiv de noapte cu ajutorul
relaţiilor
K ( ) K ( )
V ( )  ; V ( ) 
K max 
K max

• Valoarea maximă a eficacităţii luminoase spectrale

relative este numită şi sensibilitate vizuală relativă
spectrală şi este egală cu unitatea.
Intensitatea luminoasă a radiaţiei
• Intensitatea luminoasă a radiaţiei, numită şi intensitatea
luminii este o mărime vectorială ce se exprimă în funcţie
de intensitatea energetică a radiaţiei, cu ajutorul legii de
legătură dintre mărimile fotometrice şi mărimile
radiometrice.

F ( )  K ( ) Fe ( )

• Unitatea de măsură a intensităţii luminii este lm/m2.

 Fluxul luminos
• Fluxul luminos se defineşte ca fiind mărimea egală cu
integrala de suprafaţă a produsului scalar dintre
intensitatea luminoasă a radiaţiei şi elementul de suprafaţă.

 S   F dS     F dS
• Fluxul luminos
S este mărime care caracterizează global

lumina, sensul său de referinţă fiind asociat sensului

normalei la suprafaţa considerată. Pentru suprafeţele
descrise sensul normalei este dat de regula burghiului
drept în funcţie de sensul de parcurgere a curbei pe care
se sprijină suprafaţa. Pentru suprafeţele închise sensul
normalei este spre exterior.
 Unitatea de măsură a intensităţii
luminoase a sursei.
• Candela (cd) este intensitatea luminoasă, în direcţia
perpendiculară a unei suprafeţe de 1/600000 m2, a
corpului negru aflat la temperatura de solidificarea a
platinei, sub presiunea de 101325 N/m2.
• Sau în termeni radiometrici candela a fost definită astfel:
• Candela este intensitatea luminoasă într-o direcţie dată,
a unei surse care emite o radiaţie monocromatică cu
frecvenţa de 540,01541012 Hz şi care are o intensitate
radiantă în acea direcţie de 1:683 W/sr. Frecvenţa de
540,01541012 Hz a radiaţiei ce se propagă în aer,
corespunde lungimii de undă de 555 nm.
 Suprafaţa fotometrică
• Suprafaţa fotometrică a unei surse luminoase
punctiforme, este o suprafaţă închisă ce include în
interiorul ei sursa, care are proprietatea ca în orice punct
de pe suprafaţa ei intensitatea luminoasă este aceeaşi.
Se pot defini mai multe suprafeţe fotometrice funcţie de
distanţa dintre suprafaţă şi centrul luminos al sursei
 Curbe fotometrice
• Se numeşte curbă fotometrică intersecţia suprafeţei
fotometrice cu un plan convenabil ales. În cazul surselor
cu simetrie plană se trasează două curbe fotometrice
transversală şi longitudinală. Pentru sursele cu simetrie
axială se dă doar o jumătate din curba fotometrică,
suficient însă pentru că întreaga curbă se poate obţine
prin rotirea ei în jurul axei de simetrie.
 Metodele de măsurarea a
mărimilor fotometrice
• Aceste metode se pot împărţii în:
– metode de măsurare vizuale sau subiective, deoarece
se bazează pe capacitatea omului de a aprecia
egalitatea luminanţelor a două câmpuri luminoase
alăturate. Precizia metodei depinde de precizia lămpii
etalon şi de sensibilitatea ochiului observatorului. Este
o metodă nereproductibilă deoarece sensibilitatea
ochiului variază de la un individ la altul. Pentru
obţinerea unei precizii bune (0,2 - 0,3%) este necesar
ca iluminarea suprafeţelor de comparat să fie de 5 –
20 lx.
– metode de măsurare fizică sau obiective, care
utilizează aparate cu elemente sensibile pentru
măsurarea mărimilor fotometrice.
• Aparatele ce servesc la măsurarea mărimilor
fotometrice se numesc fotometre
 Metodele vizuale de măsurare a
mărimilor fotometrice
• Un fotometru vizual este alcătuit în principal din:
– ecran fotometric – un ecran netransparent, perfect difuzant,
neselectiv, iluminat pe una sau ambele feţe de sursele de lumină
de comparat;
– cap fotometric sau dispozitiv fotometric – dispozitivul care
permite alăturarea imaginilor celor două surse, cea de măsurat
şi etalon.
– bancul fotometric – constituit din şine şi glisiere rectilinii şi
gradate pe care se pun supărtii ce susţin sursele de lumină.
– atenuator sau dispozitivul de atenuare a luminii – dispozitivul
care permite reducerea în raporturi cunoscute a iluminării uneia
sau ambelor feţe ale ecranului fotometric.
• Fotometrele vizuale pot fi:
– cu egalizarea luminanţelor cu câmpuri juxtapuse (fig. ....)
– cu egalizarea contrastelor de luminanţă ale câmpurilor alăturate
prezentate simultan ochiului.
 Metodele fizice de măsurare a
mărimilor fotometrice
• Aceste metode se bazează pe proprietatea unor corpuri
de produce curent electric sub acţiunea unui flux
luminos. Aceste corpuri poartă denumirea de traductoare
optice. Cele mai cunoscute traductoare optice sunt cele
fotoelectrice, termoelectrice şi termice Se mai utilizează
şi emulsii fotografice pentru punerea în evidenţă a
iluminărilor foarte mici, din astronomie, spectroscopie şi
iluminat exterior.
• Traductoarele fotoelectrice se bazează pe
interacţiunea dintre cuantele de lumină şi
cristalele unor semiconductoare. În urma acestor
interacţiuni pot să apară următoarele fenomene:
– efect fotoemisiv (numit şi efect fotoelectric extern) –
stă la baza fotocelulelor
– efect fotoconductiv (efect fotoelectric intern) – stă la
baza fotorezisoarelor, fotodiodelor şi
fototranzistoarelor.
– efect fotoelectric intern cu strat de baraj – stă la baza
fotoelementelor