Sunteți pe pagina 1din 17

Violența în relația de cuplu

Expunerea la Violență reprezintă una dintre cele


mai importante cauze care generează degradarea
calității vieții finței umane implicănd:costuri
sociale , economice , psihice, și umane
Violența domestică este atunci când o
persoană încearcă să controleze și să-și
impună puterea asupra partenerului său
într-o relație intimă.
Cunoașterea tipologiei violenței
permite cercetătorilor,
specialiștilor și factorilor de
decizie să acționeze astfel încât
focalizarea să se facă pe un
anumit nivel să genereze o
intervenție conexă și asupra
celorlalte.
La nivel legislativ

Conform Legii 217/2003 (*republicată*), Art. 3


“violența domestică înseamnă orice inacţiune sau
acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală,
psihologică, economică, socială sau spirituală sau
cibernetică care se produce în mediul familial sau
domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între
actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul
locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”
Asistență juridică gratuită și ordine de protecție de un an
pentru victimele violenței domestice

În cazurile extreme de violență domestică agresorul nu încetează comportamentul


agresiv după șase luni, perioada maximă din lege pentru un ordin de protecție, și
trebuie îndepărtat de locul de școală al copilului de exemplu și locul de muncă al
victimei sau domiciliul acesteia pe o perioadă mai lungă, fără ca victima să reia
drumul tribunalului și frica lipsei de protecție, iar acum ordinele vor putea fi emise de
instanță până la 12 luni. Doar în primele trei luni ale anului 2023 au fost deja 1000 de
încălcări ale ordinelor de protecție. De asemenea, vorbim și de victime fără resurse
sau cu resursele blocate în conturile comune de partenerul agresor, așadar am
introdus asistența juridică gratuită și în apel
Profilul abuzatorului

Violeta în familie nu este neapărat cauzată de o persoană


cu probleme psihice, în majoritatea cazurilor fiind o
persoană conștientă de actele pe care le comite și este în
totalitate responsabilă de acțiunile comise. Acesta are o
stimă de sine scăzută, se simte neajutorată și utilizează
violența în familie pentru a obține sentimentul de putere.
Cum conștientizăm că suntem victime al unei
forme de abuz
Ce este abuzul fizic?
Abuzul fizic este probabil cea mai recunoscută formă de abuz. Poate duce la răni fizice, și în
unele cazuri la amenințarea vieții. Nu întotdeauna lasă semne sau cicatrici vizibile. Dacă vă
trage de păr sau aruncă cu un ou în dumneavoastră, este tot violență domestică. Nu subestimați
ceea ce vi se întâmplă. Adesea, în timp se înrăutățește.
Ce este abuzul emoțional?
Abuzul emoțional este un mod mult mai eficient de a stabili un dezechilibru de putere într-o
relație. Adesea nu este văzut cu ochiul liber sau nu poate fi definit de către cei din afara
relației. Abuzul emoțional este la fel de dăunător ca și violența fizică. Adesea implică
amenințări cu abuz sexual și fizic.
Ce este abuzul sexual?
Atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație intimă, există un risc
foarte mare să apară și abuzul și intimidarea sexuală. Este mai greu pentru femeile care sunt
abuzate de către partenerul lor să negocieze o relație sexuală egală și liberă cu acest partener.
România se află printre țările europene cu cele mai
multe cazuri de violență domestică

La nivel european, România este printre țările europene cu cele mai multe cazuri de violență
domestică împotriva femeilor. Cele mai recente date ale Poliției române arată că în 2022 au
fost raportate peste 90.000 de cazuri, cele mai multe în mediul rural. Tot anul trecut,
autoritățile au implementat măsura brățării electronice pentru monitorizarea agresorilor în
cazul care aceștia recidivează.
La fiecare 10 secunde, un român e
victimă a violenței domestice

Î​ n România la fiecare 10 secunde o persoană este victimă a violenței domestice. Chiar și cu


ordine de protecție, mulți români nu sunt în siguranță, 20% dintre măsurile dispuse de
instante fiind încălcate. Din a doua parte a acestui an, agresorii vor putea fi monitorizați cu
ajutorul brățărilor electronice, dar numai în cadrul unui proiect pilot care va cuprinde
Bucureștiul și alte trei județe.
Caracteristicile agresorului sunt
următoarele

Are o părere proastă despre propria persoană, chiar


dacă lasă impresia unei persoane încrezătoare în
forțele proprii și este dependent de partenerul său,
devenind furios pe dorința de independență a
acestuia.

Deseori folosește izolarea ca strategie, astfel încât


nimeni din exterior să nu observe semnele abuzului
și utilizează forța în relațiile sexuale – forțează
relațiile intime pentru a-și consolida imaginea de
„stăpân deplin”
Violenta domestica si
impactul asupra copiilor

Copiii pot fi afectati în moduri diferite de violența domestică:


pot fi chiar ei victima directă a violenței fizice sau verbale sau
pot fi martorii unei situatii de violenta, majoritatea actelor de
agresivitate suferite de femei desfasurandu-se in prezenta
copiilor. In mintea copiilor poate sa prinda forma ideea ca el
este responsabil pentru situatia creata.

O mama care este victima violentei domestice incearca sa isi


protejeze copii sperand ca acestia nu isi dau seama de ceea ce se
intampla. Din pacate copiii inteleg mai mult decat credem noi si
este imposibil sa le ascundem anumite lucruri, mai mult la
randul lor ascund acesta intelegere a realitatii fiind constransi
astfel sa poarte o povara suplimentara, copilul simtind ca este
de datoria lui sa mentina acest secret pentru a-si proteja
parintele.
Rolul unei relații stabile este
benefic unei dezvoltări psihice
armonioase

Copiii depind de adulțvbi, pentru ei este


fundamental să se simtă ascultați și protejați;
atunci cand propriul lor camin nu mai este un loc
sigur le este îndepartat un punct de referință
foarte important. Este important ca în aceasta
perioadă cu atât mai dificilă pentru copii să
oferim un spațiu sigur și protejat in care sa se
dezvolte armonios.
Ce ar fi de făcut pentru a
combate violenţa domestică?

Educație
Educația începe din fragedă princie. Obiceiurile din familie, relația afectivă dintre
părinţi şi copii precum şi valorile morale ale fiecărui adult au un rol important în
formarea fiecărui copil. Cei 7 ani de acasă reprezintă baza în ceea ce priveşte
comportamentul social, însă educaţia este într-o continuă dezvoltare pe tot parcursul
vieţii. Astfel, dacă în familie este implementată ideea că femeia este inferioară
bărbatului, atunci copilul va creşte cu o astfel imagine asupra acesteia.
Informare
Dacă eşti victima unui abuz în familie fizic sau emoţional, nu trebuie să accepţi asta.
În primul rând trebuie să ştii că o femeie nu este cu nimic mai prejos decât un bărbat.
Iar rolul femeii în societate nu este de a sluji bărbatul ci de a-i fi alături. Nu uita că
meriţi să fii preţuită, respectată şi iubită! Nu lovită!

S-ar putea să vă placă și