EVALUAREA RISCURILOR

TRANSPUNEREA CERINŢELOR DIRECTIVEI 89/391/CEE ÎN

LEGISLAŢIILE STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Conf.univ.dr.ing. BĂBUŢ GABRIEL BUJOR

Conf.univ.dr.ing. MORARU ROLAND IOSIF

1
MOTTO:

„Cu cât eşti mai aproape de fapte, cu atât mai evidente sunt
erorile din documentele legislative riguroase care se referă
la acele fapte.”

„Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocupării de a le

face să meargă mai bine.”

Murphy
(… şi totuşi Murphy a fost un optimist)

2
SCOP:

analiza modului în care a fost transpusă în legislaţiile statelor

membre ale Uniunii Europene obligaţia privind evaluarea
riscurilor din Directiva 89/391/CEE:
1. tipurile de riscuri evaluate;

2. actorii implicaţi în evaluarea riscurilor;

3. modul de formalizare/documentare a evaluării riscurilor;

4. legătura dintre evaluarea riscurilor şi planul de prevenire şi

protecţie;

5. periodicitatea demersului de evaluare a riscurilo;

6. regimul sancţionatoriu în domeniul evaluării riscurilor;

7. perceperea obligaţiei de a evalua riscurile de către

întreprinderile din Uniunea Europeană.

3
 FINALITATE:

îmbunătăţirea cadrului legislativ naţional în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă, prin clarificările şi precizările de ordin conceptual şi
metodologic enunţate pentru fiecare aspect relevant rezultat din transpunerea
prevederilor Directivei-cadru privind obligaţia angajatorului de a evalua
riscurile;

elaborarea de noi ghiduri şi instrumente care să faciliteze implementarea,

nu doar formală, a demersului de evaluare a riscurilor în cadrul întreprinderilor
din România, în special a celor mici şi mijlocii;

formarea specialiştilor în domeniul evaluării şi prevenirii riscurilor

profesionale, dintr-o perspectivă care să le permită acestora să-si
desfăşoare activitatea pe piaţa unică europeană, într-un mediu concurenţial,
în care competitivitatea serviciilor oferite joacă un rol predominant;

schimbarea mentalităţii tuturor actorilor implicaţi în demersul de

evaluare a riscurilor, prin stimularea unui comportament pro-securitate al
lucrătorilor şi prin dezvoltarea, în cadrul întreprinderilor din România, a unei
veritabile culturi durabile a securităţii în muncă.

4
1. TIPURILE DE RISCURI EVALUATE

angajatorul are obligaţia „să evalueze riscurile pentru

securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau
preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de
muncă” (Legea nr. 319/2006: art. 7, alin. 4, lit. a)

angajatorul are obligaţia „să realizeze şi să fie în posesia

unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la
riscuri specifice” (Legea nr. 319/2006: art. 12, alin. 1, lit. a)

5
1. TIPURILE DE RISCURI EVALUATE

tipurile de riscuri specifice care trebuie evaluate de angajator

în conformitate cu prevederile H.G.-urilor care transpun
directivele derivate din Directiva 89/391/CEE
Nr. Actul normativ Tipul de risc care trebuie evaluat
crt.
1. H.G. nr. 1875/2005 riscul generat de expunerea la pulberea provenită din azbest sau din
materiale cu conţinut de azbest
2. H.G. nr. 1876/2005 riscul generat de expunerea la vibraţii mecanice
3. H.G. nr. 493/2006 riscul generat de expunerea la zgomot
4. H.G. nr. 1058/2006 riscurile specifice din atmosferele explozive
5. H.G. nr. 1092/2006 riscul generat de expunerea la agenţi biologici
6. H.G. nr. 1093/2006 riscul generat de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni
7. H.G. nr. 1136/2006 riscul generat de expunerea la câmpuri electromagnetice
8. H.G. nr. 1218/2006 riscul generat de expunerea la agenţi chimici periculoşi

evaluarea riscurilor în vederea selecţionării echipamentelor

individuale de protecţie - tip particular de evaluare a
riscurilor (H.G. nr. 1048/2006: anexa 1)
6
2. ACTORII IMPLICAŢI ÎN EVALUAREA RISCURILOR

principii utilizate în procesul de transpunere:

1. angajatorul este cel care trebuie să-şi implementeze o politică de
prevenire în propria întreprindere/unitate şi, în consecinţă, lui îi revine
responsabilitatea evaluării riscurilor;

2. o mare importanţă este acordată participării lucrătorilor şi/sau a

reprezentanţilor acestora la elaborarea, efectuarea şi urmărirea
evaluării;

3. angajatorul trebuie să recurgă la specialişti externi care să-l

consilieze în domeniul organizării activităţilor de prevenire şi de
protecţie în cazul în care el nu este capabil să-şi îndeplinească, cu
resurse interne, obligaţia de a-şi evalua riscurile în propria
întreprindere/unitate.
interpretarea corectă a prevederilor Directive-cadru, impusă printr-o
decizie a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, constă în
obligativitatea de a recurge la servicii externe de prevenire şi protecţie
atunci când competenţele interne sunt insuficiente.

7
2. ACTORII IMPLICAŢI ÎN EVALUAREA RISCURILOR

în statele membre ale Uniunii Europene evaluarea riscurilor

poate fi realizată de:

angajator;

unul sau mai mulţi lucrători desemnaţi de angajator;

serviciul intern de prevenire şi protecţie;

unul sau multe servicii externe de prevenire şi protecţie.

introducerea sau nu a obligaţiei ca documentul rezultat în

urma evaluării riscurilor să fie verificat de o terţă parte
(expert sau firmă abilitată/certificată/acreditată)

8
3. FORMALIZAREA/DOCUMENTAREA EVALUĂRII RISCURILOR

obligaţia angajatorului de a documenta evaluarea riscurilor a fost transpusă prin

prevederile art. 12, alin. 1, lit. a din Legea nr. 319/2006;

în România s-a tergiversat nepermis de mult elaborarea ordinului prevăzut la art.

12, alin. 2 din Legea nr. 319/2006 prin care urmau să fie stabilite obligaţiile care
le revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la elaborarea mai multor
tipuri de documentaţii, inclusiv a documentaţiei vizând evaluarea riscurilor; în
aceste condiţii, prevederile art. 12, alin. 1, lit. a, din Legea nr. 319/2006 îşi
păstrează practic caracterul vag, chiar ambiguu, din Directiva-cadru, ceea ce a
condus la contestarea cu succes a unui număr important de sancţiuni
contravenţionale aplicate de inspecţia muncii pentru neconformităţi privind modul
de realizare şi de documentare a evaluării riscurilor;

apariţia ordinului prevăzut la art. 12, alin. 2, din Legea nr. 319/2006 va clarifica
obligaţiile care le revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la elaborarea
documentaţiei vizând evaluarea riscurilor, în funcţie de natura activităţilor
desfăşurate şi de mărimea acestor întreprinderi;

modul actual de formulare a art. 12, alin. 2 din Legea nr. 319/2006 lasă
posibilitatea de a se stabili excepţii de la îndeplinirea obligaţiei privind
formalizarea evaluării riscurilor, ceea ce ar putea atrage eventuale sancţiuni din
partea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, cum s-a întâmplat şi cazul
altor state membre ale Uniunii Europene. 9
4. LEGĂTURA DINTRE EVALUAREA RISCURILOR ŞI
PLANUL DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE

legile naţionale prin care s-au transpus prevederile

Directivei 89/391/CEE şi prin care implicit s-a introdus şi
obligaţia evaluării riscurilor impun, în egală măsură, şi
elaborarea unui plan de prevenire şi protecţie, cu o legătură
mai mult sau mai puţin directă şi formală, în funcţie de stat,
între cele două documente.

România a optat pentru o legătură directă şi indisolubilă

între demersul de evaluare a riscurilor şi planul de
prevenire şi protecţie, stabilind prin prevederile articolului
13, lit. b, din Legea nr. 319/2006 că angajatorii au obligaţia
„să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus
din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă
natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii”.

10
5. PERIODICITATEA DEMERSULUI DE EVALUARE
A RISCURILOR

Directiva 89/391/CEE nu conţine nicio referire expresă la

periodicitatea demersului de evaluare a riscurilor

Uniunea Europeană:
majoritatea statelor membre nu au stabilit nicio regulă de periodicitate
a demersului de evaluare a riscurilor, dar legile naţionale de
transpunere a Directivei 89/391/CEE se referă la urmărirea modificării
condiţiilor de muncă în întreprindere pentru a solicita ca acest
demers să fie reluat.
excepţii:
Franţa: angajatorul este obligat să actualizeze cel puţin anual
evaluarea riscurilor.
Danemarca: angajatorul trebuie să actualizeze evaluarea
riscurilor din 3 în 3 ani.
Italia: în cazul evaluării riscurilor generate de expunerea la
agenţi cancerigeni, angajatorul este obligat să revizuiască
această evaluare din 3 în 3 ani.
11
5. PERIODICITATEA DEMERSULUI DE EVALUARE
A RISCURILOR

România:
Legea nr. 319/2006 şi actele normative subsecvente acesteia nu
conţin referiri la periodicitatea demersului de evaluare a riscurilor;
prevederile art. 46, alin. 1, din H.G. nr. 1425/2006 („planul de
prevenire şi protecţie va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale
condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi”), corelate cu
prevederile art. 13, lit. b din Legea nr. 319/2006 („angajatorii au
obligaţia să întocmească un plan de prevenire şi protecţie […], bazat
pe evaluarea riscurilor”) pot fi interpretate în sensul că evaluarea
riscurilor ar trebui să fie revizuită la îndeplinirea unor condiţii similare
cu cele pentru care este prevăzută revizuirea planului de prevenire şi
protecţie.

prin apariţia ordinului prevăzut la art. 12, alin. 2, din Legea nr. 319/2006
s-ar putea reglementa periodicitatea demersului de evaluare a riscurilor,
eliminându-se astfel starea actuală de incertitudine, în care toată lumea
recunoaşte că acest demers are un caracter continuu, dar aproape
nimeni nu doreşte, din raţiuni economice, să-i stabilească periodicitatea.

12
 6. REGIMUL SANCŢIONATORIU ÎN DOMENIUL EVALUĂRII
RISCURILOR

Directiva 89/391/CEE lasă la latitudinea fiecărui stat membru al

Uniunii Europene stabilirea propriului regim sancţionatoriu în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ea neconţinând
prevederi care să ghideze sau să limiteze răspunderea juridică în
cazul nerespectării dispoziţiilor sale.
România (Legea nr. 319/2006):
amendă de la 3500 lei la 7000 lei (≈ 815 - 1630 €) încălcarea de
către angajator a dispoziţiilor art. 7, alin. 4;
cu amendă de la 4000 lei la 8000 lei (≈ 930 - 1860 €),
nerespectarea de către angajator a dispoziţiilor art. 12, alin. 1, lit.
a.
Spania:
nerespectarea obligaţiei angajatorului de a evalua riscurile sau de
a documenta acest demers constituie fapte grave, sancţionate cu
o amendă cuprinsă între 1500 € şi 3000 €.
Italia:
nerespectarea obligaţiei angajatorului de a evalua riscurile sau de a
documenta acest demers se sancţionează cu o pedeapsă cu
închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu o amendă cuprinsă între 1500 €
şi 4000 €.
13
6. REGIMUL SANCŢIONATORIU ÎN DOMENIUL EVALUĂRII
RISCURILOR

Belgia:
neîndeplinirea obligaţiei angajatorului de a-şi realiza evaluarea
riscurilor poate fi sancţionată cu o pedeapsă cu închisoarea de 8
zile şi/sau cu o amendă cuprinsă între 50 € şi 1000 €.
Olanda:
inspecţia muncii aplică sancţiunile contravenţionale în funcţie de
mărimea întreprinderii:

Nr. Mărimea întreprinderii Cuantumul amenzii

crt. [€]
1. < 5 lucrători 180
2. între 5 şi 9 lucrători 360
3. între 10 şi 39 lucrători 540
4. între 40 şi 99 lucrători 720
5. între 100 şi 249 lucrători 1080
6. între 250 şi 499 lucrători 1440
7. ≥ 500 lucrători 1800

14
7. PERCEPEREA OBLIGAŢIEI DE A EVALUA RISCURILE
DE CĂTRE ÎNTREPRINDERILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Uniunea Europeană:
studiile şi anchetele realizate în întreprinderile din statele membre
ale Uniunii Europene evidenţiază faptul că acestea au primit, în
general pozitiv, obligaţia de a-şi evalua riscurile.
Observaţii:
numai 20 % dintre întreprinderi consideră că evaluarea
riscurilor nu le-a adus nimic pe planul îmbunătăţirii condiţiilor
de muncă;

ponderea întreprinderilor care declară că au efectuat evaluarea

riscurilor creşte odată cu creşterea numărului de lucrători;

reprezentanţii lucrătorilor, chiar şi atunci când sunt consultaţi,

sunt puţin, sau uneori deloc implicaţi, în mod real în demersul
de evaluare a riscurilor.

15
7. PERCEPEREA OBLIGAŢIEI DE A EVALUA RISCURILE
DE CĂTRE ÎNTREPRINDERILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

România:
nu s-a efectuat încă nici un studiu privind îndeplinirea de către
angajatori a obligaţiei de a-şi evalua riscurile şi de a-şi documenta
acest demers;

la momentul actual, situaţia din România poate fi rezumată astfel:

chiar dacă într-un număr relativ mare de întreprinderi a fost realizată
evaluarea riscurilor, acestea deţinând şi documentaţia aferentă, acest
demers are doar un caracter formal în marea majoritate a cazurilor,
deoarece nu are nicio finalitate practică în absenţa implementării
efective a măsurilor de prevenire şi protecţie rezultate în urma
evaluării riscurilor;

situaţia actuală nu se va îmbunătăţi până când angajatorul nu va

conştientiza faptul că evaluarea riscurilor nu este o constrângere
suplimentară impusă de către legislaţie, ci mai degrabă trebuie
considerată ca o investiţie care trebuie să aducă un profit, asemenea
tuturor celorlalte activităţi desfăşurate în cadrul întreprinderii/unităţii pe
care o conduce.
16
17