1.

Biserica şi societatea
medievală
2. Reforma gregoriană
3. Arta romanică
4. Arta gotică
5. Simbolistica artei creştine
6. Romanicul şi goticul în
spaţiul românesc
 În cadrul ierarhiei medievale, biserica joacă un rol
important prin
autoritatea pe care o exercită asupra credincioşilor. Rolul ei
este de a-i
instrui şi a-i ajuta pe creştini.

În acelaşi timp ea nu poate renunţa la principala sursă de

venituri, care
o constituie domeniile funciare. Acest lucru duce la slăbirea
disciplinei,
moravurilor şi chiar a sentimentului religios din interiorul
clerului.

Se observă o mişcare de reformare a moravurilor

bisericii, pornită din
Sf. Benedict din Norcia
 Mănăstirea redevine un spaţiu sfânt care trebuie să-l împace
pe om cu Dumnezeu, aşa cum a fost Abaţia de la Cluny
(Franţa), fondată în anul 910, şi care , prin ordinul clunisian,
a dominat aproape trei secole viaţa monahală occidentală.

O nouă interpretare a regulii benedictine este susţinută de

ordinul
cistercian, călugării trebuind să renunţe la bogăţie, să ducă o
viaţă ascetică şi să-şi consacre cea mai mare parte a timpului
muncii manuale.

“Călugării cerşetori” , reprezentaţi de ordinul franciscan,

care vor predica cuvântul lui Iisus, vor practica sărăcia şi
umilinţa, trăind din munca lor sau din pomeni. Pe aceeaşi
linie s-au înscris şi dominicanii.

Apărute în spaţiul occidental, abaţiile au reîmprospătat

Abaţia de la Cluny
(Franţa)
 Termenul de reformă gregoriană caracterizează activitatea
mai multor papi ce luptă pentru asanarea morală a Bisericii şi
pentru scoaterea sa de sub autoritatea suveranilor laici.

Cei mai importanţi papi au fost Grigore al VII-lea (1073-

1085) şi Inocenţiu al III-lea (1198-1216).

Grigore al VII-lea reformează Biserica la toate nivelurile

ierarhiei ei. El urmăreşte să facă din episcopul Romei cea mai
mare autoritate din Occident, prin subordonarea împăratului,
interzicând practica investirii episcopilor de către laici. În
acelaşi timp, el vrea să asigure şi climatul moral şi intelectual
din biserică, bazat pe : efort spiritual, înţelepciune, sfinţenie.
 Inocenţiu al III-lea aduce papalitatea medievală la culmea
puterii ei, comportându-se ca un adevărat şef al creştinătăţii
şi ca un suveran temporal , excomunicând suveranii rebeli şi
impunându-şi suzeranitatea asupra celorlaţi.

În secolele XI-XII, papalitatea iniţiază şi ordinele militaro-

călugăreşti (ospitalierii, templierii, teutonii), adevăraţi agenţi
ai puterii pontificale în lumea catolică. Biserica devine,
astfel, o instituţie militară în Occident.

Reforma gregoriană, cu idealul unei vieţi morale şi

ascetice, influenţează profund evoluţia culturii şi artei în
secolele XI-XII.

Naşterea artei romanice are loc într-o Europă rurală,

dominată de valorile reformei gregoriene.
Grigore al VII-lea
 Arta romanică a apărut la sfârşitul secolului al X- lea în
Provence (Franţa), Lombardia (Italia), Catalonia
(Spania) şi s-a răspândit în întreg spaţiul catolic. Numele
acestui stil vine de la elementele de inspiraţie romană.
Edificiile romanice sunt masive, cu ziduri groase, scunde,
sobre, simple, întunecoase.
 Elemente
caracteristice:
bolta în leagăn (în cruce) formată prin încrucişarea a două
bolţi semicirculare, pentru a susţine acoperişul şi pereţii navei
centrale a bisericii;

coloanele (în interior) şi contraforturile (în exterior), sprijină

pereţii pentru a prelua greutatea acoperişului (au apărut la
mijlocul secolului al XI-lea);

transeptul , urmează braţul scurt al crucii latine;

turnul-clopotniţă, situat în punctul de încrucişare dintre nava

centrală şi transept, are plan octogonal, circular sau pătrat;
 deambulatoriul, loc de trecere, prelungire a navelor
laterale, ce ocolea corul şi permitea trecerea prin faţa
absidelor;

porticul, poarta de intrare în biserică, ornamentat cu

basoreliefuri, picturi în frescă, vitralii inspirate din scene
biblice;

planul bisericilor este în formă de cruce greacă (cu braţe

egale) sau latină (cu braţe inegale), orientată spre est
(Ierusalim); bisericile romanice au o navă centrală şi două
sau mai multe nave laterale, despărţite prin şiruri de
coloane paralele.
Elemente de arhitectură
romanică
Bolta romanică
 Edificii
romanice:
Biserica Sfântul Iacob din Compostella;

Catedralele din Mainz, Worms, Regensburg;

Biserica San Marco din Veneţia.

Biserica San Marco din
 Biserica San Marco
din Veneţia (interior)
Arta gotică a apărut la mijlocul secolului al XII - lea, în
Franţa, de unde s-a răspândit în toată Europa. Numele
acestui stil, ce derivă din numele goţilor, popor barbar,
a fost dat de renascentişti care considerau arta gotică o
artă barbară. Edificiile gotice sunt uşoare, cu pereţi
mai subţiri, înalte, luminate şi bogat ornamentate.
 Elemente
caracteristice:
ogiva ( bolta în formă de arc frânt), mai rezistentă decât
bolta semicirculară: două perechi de arcuri frânte se
sprijineau pe patru coloane dispuse în plan pătrat, aceste
grupuri de arcuri multiplicate susţinând bolta edificiului;
arce butante (de susţinere) şi contraforturile pentru
susţinerea pereţilor din exterior;
ferestrele mari, acoperite cu vitralii ce înfăţişează scene
religioase, acopereau spaţiul dintre contraforturi şi
asigurau iluminatul bisericilor;
fleşa, turn ascuţit, de înălţime foarte mare;
portalul, ce acoperă faţada edificiului este ornamentat cu
sculpturi şi rozete (ferestre circulare acoperite cu vitralii).
Planul Catedralei Notre-Dame din
Chartres
 Elemente
de
arhitectură
gotică
 Edificii gotice

1. Construcţii religioase:
Franţa – Catedrala Notre-Dame din Paris; Catedrala din
Reims (locul de încoronare a regilor Franţei); Catedralele
din Chartres şi Amiens;
Germania – Domurile din Koln şi Nurnnberg;
Anglia – Catedrala din Canterbury;
Italia – Domul din Milano;
Spania – Catedrala din Toledo.

2. Construcţii civile: Palatul Dogilor din Veneţia.

 Catedrala din Reims ( locul de încoronare a regilor
Franţei)
Domul din Milano
Domul din Milano
(interior)
 Arta Evului Mediu este eminamente simbolică. Într-o
catedrală sau
bazilică, nici un element nu este întâmplător. Arta medievală
este, de fapt,
o enciclopedie a tuturor cunoştinţelor timpului, o istorie în
piatră şi culori a
Bibliei. Iată câteva simboluri prezente în arhitectura
medievală:

biserica , orientată întotdeauna est-vest, are planul în

formă de cruce
sau circular (simbolizează perfecţiunea);

absida este orientată spre răsărit – izvorul luminii, deci

Cele mai importante simboluri prezente în ornamentaţie sunt:

ochiul lui Dumnezeu – Dumnezeu veghind lumea;

nimbul sau aureola simbolizează sfinţenia şi

suveranitatea;

tricheta, trei figuri geometrice întretăiate, exprimă

trinitatea lui
Dumnezeu;

porumbelul şi ramura de măslin simbolizau Duhul

Sfânt sau
porumbelul lui Noe întors de pe muntele Ararat cu o
ramură.
Astăzi el este simbolul păcii.
 Ochiul lui Nimbul sau aureola
Dumnezeu

Tricheta Porumbelul şi ramura de măslin

 Prin grija călugărilor din ordinul cistercienilor, din
Transilvania, se construieşte Abaţia de la Cârţa, edificată
iniţial în stil romanic, iar după refacerea sa, în urma invaziei
tătarilor (secolul al XIII-lea), în stil gotic.

Arhitectura în stil romanic este reprezentată, în secolele XII-

XIII, de Catedrala de la Alba Iulia şi de bisericile de la Avrig
şi Herina.

Dezvoltarea oraşelor impune şi deschiderea de şantiere de

construcţii religioase fiind edificate mari biserici, aparţinând
cultului catolic sau reformat. Domină tipul bisericii de zid, de
tip hală, de mari dimensiuni şi care este construită, de cele
mai multe ori, în stilul gotic. Astfel, putem menţiona Biserica
din Cristian, Sf. Maria din Sibiu, Sf. Mihail din Cluj, Biserica
Abaţia de la Cârţa Catedrala de la Alba
Iulia
Biserica Sf. Mihail din Cluj
Biserica Neagră din
Braşov
 Bibliografie:
1.Botez - Crainic, A., A. Istoria artelor plastice, vol. I, Editura
Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
2.Constantinescu, D.,T.,Construcţii monumentale, Editura
Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989
3. Drăguţ,V., Dicţionar enciclopedic de artă medievală
românească, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976
4. Drîmba, O., Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.III, Editura
Ştiinţifică,
Bucureşti, 1990
4. Dumitrescu,N., Manea, M., Bojică, O.,C., Istorie, Manual