Timp si spatiu:limitele Universului observabil

INTRODUCERE
In cadrul acestei lucrari voi incerca sa prezint ipoteza mea referitoare la un posibil
model de Univers, structurat pe nivele spatiale ierarhice, in care timpul propriu de
desfasurare a unui eveniment depinde de “rangul”spatiului in care se desfasoara acel
eveniment.
Voi utiliza in cele ce urmeaza cativa termeni pe care incerc sa-i definesc mai
mult intuitiv decat principial:
-amplitudinea unui eveniment este zona spatiala in care evenimentul produce efecte
sesizabile.
-spatiul este spatial fizic ce ne inconjoara si in care evenimentele remarcabile pot fi puse
in evidenta prin simturile noastre sau cu o aparatura nu foarte sofisticata;
-subspatiul este spatiul fizic in care evenimentele remarcabile nu pot fi puse in evidenta
cu mijloacele utilizate in spatiu sau hiperspatiu deoarece “amplitudinea” acestor
evenimente este mult mai mica decat a celor ce se desfasoara in spatiu;
-hiperspatiul este spatiul fizic in care evenimentele remarcabile nu pot fi puse in
evidenta cu mijloacele utilizate in spatiu sau subspatiu deoarece “amplitudinea”
evenimentelor remarcabile este mult mai mare decat a celor ce se desfasoara in spatiu.
Voi considera ca viteza luminii nu depinde de “scara“ la care se desfasoara
evenimentele, adica este aceeasi in subspatiu, spatiu, si hiperspatiu.

CE VREAU SA AFIRM

As vrea sa arat ca timpul este dependent nu atat de viteza de deplasare a unui

“observator relativist “, cat de “scara “ la care se desfasoara evenimentul respectiv, cu
alte cuvinte, timpul “curge “ diferit in subspatiu, spatiu sau hiperspatiu,iar dependenta
relativtsta a timpului propriu a unui observator este caz particular al teoriei mele.

S1
)

S2
 Mai concret, as vrea sa gasim forma unei functii f si semnificatia fizica a
termenului S, astfel incat
T = f (S,c)

Unde T este “timpul propriu” de desfasurare a unui eveniment

S “scara “la care se desfasoara evenimentul ( o sfera determinata de raza sa r)
c este viteza luminii.

Cu alte cuvinte, daca un eveniment remarcabil in subspatiu se desfasoara intr-un

timp oarecare T (masurat de un observator aflat in acel subspatiu), acelasi eveniment se
va desfasura intr-un timp T’<<T, pentru un observator aflat in spatiu.
Deasemenea , daca un eveniment remarcabil in hiperspatiu se desfasoara intr-un
timp oarecare T” (masurat de un observator aflat in acel hiperspatiu), acelasi eveniment
se va desfasura intr-un timp T>>T” pentru un observator aflat in spatiu.
In al doilea rand, as vrea sa afirm ca aceasta structura este repetitiva , adica
subspatiul este hiperspatiu pentru o structura de rang inferior acelui subspatiu, iar
hiperspatiul este subspatiu pentru o structura de rang superior acelui hiperspatiu..

CE PUTEM OBSERVA

Evenimentele remarcabile ce se desfasoara la scara subatomica au o durata

extrem de scurta, iar durata lor poate fi determinata doar prin metode indirecte de
masurare.
Evenimentele remarcabile ce se desfasoara la scara universului cunoscut au o
durata extrem de lunga, iar durata lor poate fi determinata doar prin metode indirecte de
masurare .
“Deplasarea spre rosu” a spectrelor emise de stele indepartate a fost explicata
prin efectul Doppler datorat “expansiunii” Universului

Voi porni de la relatii matematice binecunoscute cu care voi ajunge la o alta

interpretare a observatiilor astronomice.
In spatiul ( S1 ) avem

∆E=hν1 (1) sau

h
∆E= — (2)
T1

In spatiul (S2 ) avem

∆E=hν2 (3) sau

h
∆E= — (4)
T2
iar explicatia lui Hubble pentru ”deplasarea spre rosu“ a liniilor spectrale s-a bazat pe
efectul Doppler:

ν1 c
— = ——— (5) si
ν0 c + v1

ν2 c
— = ——— (6)
ν0 c + v2

din relatiile (5) si (6) gasim

ν2 c + v1
— = ——— (7)
ν1 c + v 2
sau
T1 c + v1
— = ——— (8)
T2 c + v2

dar v1=H0·r1 (9) si v2=H0·r2 (10)

(conform legii Hubble, in care H0 este constanta lui Hubble)

Inlocuind formula (9) si (10) in (8) vom gasi

T1 c + H0·r1
— = ——— (11)
T2 c + H0·r2

si T1 c/ H0 + r1
— = ——— (12)
T2 c/ H0 + r2

Daca notam c/ H0 =R 0 (13) ( R 0 , lungimea Hubble) vom gasi

T1 R0 + r1
— = ——— (14) sau
T2 R0 + r2

R0 + r2
T2 = T1 ——— (15)
R0 + r1
Formula (15) arata dependenta timpului propriu dintr-o structura de rangul acelei
structuri.

a) Daca r1~ r2 T2 = T1

In spatii de acelas rang,timpul “curge” la fel

b) Daca r2 > r1 , T2 > T1

c) Daca r2 < r1 , T2 < T1

d) Daca r2 → ∞ , avem

R0 + r2
T∞ = lim T1 ——— = ∞ (16)
r2→ ∞ R0 + r1

e) Daca r2 → 0 , avem

R0 + r2 R0
T0 = lim T1 ——— = T1 ——— (17)
r2→ 0 R0 + r 1 R0 + r1

CONCLUZII

Universul are o structura ierarhizata de tip S(-n),S(-n+1),…,S(-1), S, S(1), …,S(n-1),

S(n) si este nu numai nemarginit ca intindere ,ci si ca numar de elemente structurale
.Oricare element din spatiu poate fi considerat centrul unei astfel de structuri.
Trecerea de la o structura de rang inferior la alta de rang superior (sau invers) se
face treptat, fara sa existe delimitari ce pot fi puse in evidenta.
Ceasurile unor observetori aflati in structuri de rang diferit nu sunt sincrone,
astfel incat intr-o structura de rang superior timpul “curge” mai lent decat decat intr-o
structura de rang inferior.
“Dilatarea timpului” din teoria relativitatii restranse este efectul deplasarii unui
observator ce trece treptat, pe masura cresterii vitezei sale, in structuri spatiale de rang
din ce in ce mai mare.
“Deplasarea spre rosu a liniilor spectrale ale stelelor indepartate se explica prin
faptul ca noi comparam spectrul unui eveniment ce se desfasoara in hiperspatiu cu
spectrul unui eveniment ce se desfasoara in spatiu, iar orologiile proprii acestor
evenimente “bat” diferit.
Nu este necesara folosirea unor modele de Univers in expansiune cu un moment
initial de tip “big bang” ci putem concepe din nou un Univers infinit in timp si spatiu
 Paradoxul Olbers care se refera la faptul ca, Universul fiind infinit si omogen, in
orice directie am privi si intr-un unghi solid oricat de mic, ar trebui sa vedem cel putin o
stea , drept pentru care cerul noptii ar trebui sa fie stralucitor si alb va fi rezolvat in modul
urmator : cu cat privim la distante mai mari spre “marginile Universului” cu atat trecem
in structuri de spatiu cu rang mai inalt iar timpul corespunzator evenimentelor observate
va "curge" din ce in ce mai incet. Lumina vizibila va aluneca spre rosu, rosul spre
infrarosu si asa mai departe, spre lungimi de unda tot mai mari. Trecand de o anumita
limita, “dilatarea timpului” va fi atat de mare incat informatia nu va mai ajunge la
punctul nostru de observare si cerul va deveni tot mai intunecat.

Putem spune ca, pentru noi care suntem observatori in spatiul de rang "r", spatial
de rang " r+n" din care informatiile pe care le primim vin atat de lent incat nu le mai
putem prelucra reprezinta limita universului observabil.

Cluj-Napoca , 03decembrie 2007

Varianta revizuita si completata in 10 ianuarie 2009

fiz.PAUL DOLEA