SOLUTII

Solutiile sunt amestecuri omogene formate din 2 sau mai multe substante. Solutia este formata din cel putin 2 componente:-solvent (dizolvant,componenta este in cantitate mai mare) -solvat (dizolvat,compunenta se gaseste in cantitate mai mica) Raspandirea particulelor unei subst. printre particulele alte subst. se numeste DIVOLVARE Dizolvarea este determinata de miscarea libera a particulelor , fenomen fizic numit difuziune. Solutiile pot avea componente in aceeasi stare de agregaree.

Clasificare

dupa starea de agregare

o Gaz Gaz n gaz: aerul(solvat: oxigen i alte gaze; solvent: azot) Solid n gaz: praful atomosferic dizolvat n aer Lichid n gaz: vapori de ap n aer

Lichid

Dac solventul este un lichid, atunci att gaze, ct i lichide sau solide pot fi dizolvate. Exemple sunt: Gaz n lichid: Oxigen n ap Dioxidul de carbon n ap(sifon) Lichid n lichid: Etanolul(alcool etilic) n ap Buturile alcoolice sunt n genere soluii de etanol n ap Solid n lichid: Zaharoz (zahr de mas) n ap Cloratul de sodiu sau orice alt sare formeaz n ap un electrolit: n timpul dizolvrii, sarea se disociaz n ioni.

Contraexemple: amestecuri lichide ce nu sunt omogene precum: coloizi, suspensii(o dispersie de particule relativ mari ntr-un lichid) i emulsii(suspensia unor particule lichide ntr-un alt lichid care nu se amestec).

Solid

n caz c solventul este un solid, atunci att gazele, ct i lichidele sau solidele pot fi dizolvate. Gaz n solid: Hidrogenul se dizolv n genere n metale(exemplu: platin). Lichid n solid: Mercurul se dizolv n aur, formnd un amalgam. Hexanul n parafin. Solid n solid: Oelul, o soluie de atomi de carbon ntr-o matrice cristalin de atomi de fier. Alpacca, un aliaj alctuit din zinc(15%-30%), nichel(10%-30%) i cupru(50%-60%)

dupa numarul componentilor:

o o o

solutii binare solutii ternare solutii multicomponente.

dupa concentratie:
o o

solutii diluate solutii concentrate

dupa cantitatea de substanta dizolvata

o o

diluate(contin o cantitate mica de subst. dizolvata) concentrate (.mare.)

Dizolvarea
= fenomen de raspandire a particulelor dizolvatului printre moleculele solventului Este influentata de factorii : o gradul de frmiare a substanei dizolvate o agitarea componenilor soluiei o temperatura. Insotita de 2 fenomene: o fizic-al raspandirii prin particule o chimic-de legare a moleculelor de apa , de ioni de cristal ;leg. ion-dipolo sau dipol-dipol Poate fi : o Exoterma:H2SO4 , NaOH, KOH o Endoterma:NaOH3, NH4,NO3 un amestec omogen

Solubilitatea
=proprietatea unei substane de a se dizolva ntr-o alt substan. Din punct de vedere cantitativ, aceasta este egal cu cantitatea de substan ce se dizolv la o anumita temperatur in 100 g solvent(ap). 0 Solubilitatea poate fi influenata de: Temperatur - cu ct crete temperatura cu att crete solubilitatea(excepie fcnd gazele) Gradul de agitare al soluiei Mrimea granulelor substanei dizolvate Presiunea gazelor - cu ct presiunea este mai mare cu att solubilitatea este mai mare

CONCENTRAIEI SOLUIILOR

Concentratia unei solutii exprima raportul dintre substanta dizolvata si solutie sau solvent. Exista numeroase moduri de exp concentratiei solutiilor, n functie de unitatile de masura n care se exprima cele doua componente (dizolvatul si solutia sau s

Concentratia procentuala Concentratia procentuala de masa: reprezinta cantitatea de substanta dizolvata, exprimata n grame din 100 grame de solut

ms=md+msolv Unde: c %m - concentratia procentuala de masa [%]; md ms - masa solutului [g]; - masa solutiei [g];

msolv. - masa solventului.

Concentratia procentuala de volum: exprima numarul de litri de dizolvat din 100 l de solutie.

Vs=Vd+Vsolv Unde: c%v - concentratia procentuala n procente de volum; Vd - volumul solvatului [l]; Vs - volumul solutiei [l];

Vsolv - volumul solventului [l]. Acest mod de exprimare a concentratiei se aplica atunci cnd componentele solutiei sunt gaze.

Concentratia procentuala volumetrica: reprezinta grame de solut la 100 ml solutie.

Concentratia molara (molaritatea) Reprezinta numarul de moli de substanta dizolvata ntr-un litru de solutie.Deci: 1 l solutie............Md ...........1 M Vs l solutie..........md...........m [mol/l] unde: m - concentratia molara [mol/l]; Md - masa molara a solvatului [g].

Legile gazelor
Starea de agragare in care se gaseste o substanta este dependenta de presiune, de volum si de temperatura. Aceste marimi se numesc variabile de stare, intrucat folosesc la descrierea starii unei substante sau a unui amestec. La o anumita cantitate de substanta, variabilele de stare sunt dependente intre ele. De exemplu, cand se incalzeste un corp, el se dilata, adica volumul este o functie de temperatura; daca se mareste volumul unui gaz la temperatura constanta, inseamna ca presiunea se micsoreaza, deci este dependenta de volum. Relatia matematica a

variabilelor de stare reprezinta ecuatia termica de stare a substantei respective. Astfel, daca se noteaza presiunea cu p,
volumul cu V si temperatura absoluta cu T, atunci intre aceste marimi exista relatia functionala: f(p, V, T)=0 de unde, de exemplu, presiunea se poate exprima ca functie de volum si temperatura, adica p=f(V,T). La gaze, fortele de atractie reciproca intre particule sunt slabe. Din acest punct de vedere se face o deosebire intre gaze perfecte sau ideale si gaze reale.

Gaze perfecte(ideale)
Prin gaze pefecte(ideale) se inteleg gazele la care fortele de atractie reciproca intre particule pot fi considerate nule. Pentru a cerceta ecuatia termica de stare a gazelor perfecte se va considera constanta cate una din variabilele de stare si se va studia dependenta intre celelalte doua. Legile deduse astfel vor fi cuprinse apoi intr-o lege generala.

Legea lui Boyle-Mariotte

Legea lui Boyle- Mariotte arata ca : la temperatura constanta, volumul unei mase determinate de gaz este invers proportional cu presiunea sub care se afla gazul. De exemplu, daca se dubleaza presiunea exercitata asupra a 2l gaz, volumul gazului descreste pana la 1 l. Matematic legea se scrie: V1/ V2 = p2/ p1 , sau p1 V1= p2 V2 , in care V1 si p1 reprezinta volumul si presiunea initiala a gazului, iar V2 si p2, noul volum si noua presiune. Deci, la temperatura constanta, produsul dintre presiunea si volumul unei mase anumite de gaz este

constant:

pV=k; k=const. k este o constanta valabila pentru o anumita temperatura( si anumita cantitate de gaz). Reprezentand grafic dependenta presiunii p de volumul V se obtine pentru fiecare tempe-ratura o hiperbola echilaterala. Asemenea curbe se numesc izoterme(in lb. greaca: isos= egal, thermos= cald).

Legea lui Boyle-Mariotte are valabilitate in domeniul presiunilor nu prea mari si la temperaturi normale. La presiuni foarte inalte, toate gazele prezinta abateri de la aceasta lege.Astfel, de exemplu, daca la azot la presiunea de 1 At, produsul pV=1, la 1000 At, pV>2, ceea ce dovedeste o abatere de la comportarea de gaz perfect.

Legea lui Gay-Lussac

Variatia volumului unui gaz cu temperatura la presiune constanta este exprima-ta prin legea lui Gay-Lussac: la presiune constanta, volumul unei mase determinate de gaz se mareste(sau se micsoreaza), pentru fiecare crestere(sau scadere) de 1 C, cu 1/273 din volumul pe care il ocupa la 0 C). Valoarea 1/273, mai exact 1/273,15, se numeste coeficientul de dilatare termica a gazelor ideale. Notand cu V0 volumul gazului la 0 C, iar cu V1 volumul pe care il ocupa la temperatura t1, legea se poate scrie: V1= V0+V0/273t1=V0(273+t1/273). Adoptand notarea temperaturilor in grade Kelvin: T=273+t, legea lui Gay-Lussac poate fi exprimata intr-o forma mai adecvata: V1= V0*T1/273. Deoarece V0/273 are o valoare constanta pentru gazul respectiv, inseamna ca la o temperatura T2, volumul aceluiasi gaz va fi: V1= V0 *T2/273. Asadar: V1/V2=T1/T2 sau V1/T1= V2/T2. Deci, la presiune constanta, volumul unei mase determinate de gaz variaza direct proportional cu temperatura absoluta: V/T=k; k=const; Reprezentarea grafica a relatiei intre volumul gazului si temperatura la presiu-ne constanta este o dreapta care intersecteaza ordonata intr-un punct ce corespunde valo-rii V0. O asemenea dreapta se numeste izobara(in lb. greaca barys=greu). Pentru mase diferite de gaze rezulta o familie de drepte care intersecteaza ordonata in puncte diferite si se intalnesc intr-un punct pe abscisa, corespunzator la t=-273 C In mod analog, legea lui Gay-Lussac arata ca: la volum constant, presiunea unui gaz creste(sau scade) pentru fiecare crestere(sau scadere) de 1 C, cu 1/273 din presiunea pe care o are gazul la 0 C. Reprezentarea grafica a relatiei dintre presiunea gazului si temperatura la volum constant este o dreapta care intersecteaza ordonata intr-un punct ce corespunde valorii p0. O asemenea dreapta se numeste izocora(in lb. greaca: core=spatiu). Pentru mase diferite de gaze p0 are valori diferite, iar izocorele sunt drepte care se intalnesc intr-un punct pe abscisa, corespunzand la t=-273 C. Legea lui Avogadro

Cand se combina un volum de hidrogen cu un volum de clor rezulta doua volume de acid clorhidric; tot asa, cand se combina doua volume de hidrogen cu un volum de oxigen se obtin doua volume doua volume de apa(vapori); prin combinarea a trei volume de hidrogen cu un volum de azot se obtin doua volume de amoniac gazos. Se constata ca volumele gazelor care se combina se gasesc intre ele in raporturi de numere intregi si mici 1:1; 2:1; 3:1. Tot asa si intre volumul compusilor rezultati si volumul fiecareia dintre componente exista de asemenea un raport simplu 2:1; 2:2; 2:3, respectiv 2:1; 2:1; 2:1.

Studiind raporturile de combinare a volumelor in timpul reactiilor chimice, intre gaze, GayLussac a stabilit(1808) ca: volumele a doua gaze care se combina se afla intre ele, cum si fata se volumul

combinatiei rezultate din reactie, intr-un raport de numere intregi si mici(legea volumelor constante).

Comportarea gazelor la variatii de presiune si temperatura cum isi raportul de volume simple rezultate din reactiile lor chimice a condus pe A.Avogadro sa enunte(in 1811) ipoteza devenita ulterior lege: volume egale de gaze diferite, in aceleasi conditii de temperatura si presiune, contin acelasi numar de molecule. Aceasta lege arata ca, daca, de exemplu, la o anumita temperatura si presiune, un volum de hidrogen contine A molecule de hidrogen, un acelasi volum de clor, la aceeasi temperatura si presiune, contine tot A molecule de clor. Cand se combina un volum de hidrogen cu un volum egal de clor, inseamna ca toate moleculele din volumul de hidrogen se combina cu toate moleculele din volumul de clor si rezulta 2 A molecule de acid clorhidric. Dupa legea lui Avogadro, la numere egale de molecule, volumele substantelor gazoase corespunzatoare trebuie sa fie egale, si deoarece la A molecule corespunde un volum, la 2A molecule trebuie sa corespunda doua volume. Asa se explica de ce acidul clorhidric ocupa doua volume. Cand se combina doua volume de hidrogen cu un volum de oxigen reactia decurge intre 2Amolecule de hidrogen si A molecule de oxigen. Gazele avand moleculele formate din doi atomi, in reactie 4A atomi de hidrogen se combina cu 2A atomi de oxigen. Deoarece o molecula de apa contine doi atomi de hidrogen si un atom de oxigen, din reactie rezulta 2A de molecule de apa. In mod similar, cand se combina trei volume de hidrogen cu un volum de azot, se combina 3A molecule de hidrogen cu A molecule de azot. Aceasta inseamna ca reactia are loc intre 6A atomi de hidrogen si 2A atomi de azot. Deaoarece o molecula de amoniac este formata din trei atomi de hidrogen si un atom de azot, din reactie rezulta 2A molecule de amoniac, carora le corespund doua volume. Prin urmare, cu ajutorul legii lui Avogadro, tinand seama de raportul de combinare, legea volumelor constante este verificata in intregime. Determinarea numarului de atomi dintr-o molecula de gaz. Din legea lui Avogadro rezulta o consecinta foarte importanta, si anume ca moleculele celor mai cunoscute gaze elementare, ca de exemplu hidrogenul, oxigenul, clorul sunt biatomice. Rationamentul este urmatorul: daca un volum de hidrogen reactioneaza cu un volum de clor pentru a forma doua volume de acid clorhidric, inseamna ca fiecare molecula a compusului trebuie sa contina cel putin un atom de hidrogen si un atom de clor. Fiindca doua volume de acid clorhidric sunt obtinute din un volum de hidrogen si un volum de clor concluzia este ca fiecare molecula de hidrogen sau de clor contine doi atomi. Volum molar. Cu ajutorul legii lui Avogadro se poate determina volumul unei molecule-gram de gaz.. Daca volume egale de gaze diferite, luate in aceleasi conditii de temperatura si presiune, contin acelasi numar de molecule, ocupa volume egale. Tinand seama ca o molecula-gram a unei substante(un mol) reprezinta cantitatea dintr-o substanta a carei masa, exprimata in grame, este numeric egala cu masa ei mole-culara, inseamna ca in molecula-gram a diferitelor substante exista acelasi numar de molecule. Astfel, un mol de orice de gaz contine 23 6,025*10 molecule. Acest numar se numeste numarul lui Avogadro si se noteaza cu N. El reprezinta totodata si numarul de atomi cuprinsi intr-un atom-gram.

Deoarece, dupa Avogadro, acelasi numar de molecule intr-un gram de gaz in conditii egale ocupa acelasi volum, inseamna ca o molecula-gram de gaz, care contine 23 6,025*10 molecule, ocupa acelasi volum, independent de natura gazului. Volumul ocupat de o molecula-gram din orice gaz(la 0 C si 760 mm Hg) este de 22,414 l. El se numeste volum molar sau volum molecular. Volumul molar a fost calculat din raportul dintre molecula-gram si densitatea gazelor.Cunoscand volumul molar al gazelor se pot rezolva problemele care se refera la relatia intre volumul si masa gazelor. Ecuatia de stare a gazelor perfecte Legea lui Boyle-Mariotte pV=k, si legea lui Gay-Lussac: V/T=k, pot fi reunite intr-o singura expresie. Pentru aceasta se considera ca gazul respectiv are initial presiunea p0=1 At, T0=273 K si volumul V0.(Aceste conditii se numesc normale). Daca, mentinand presiunea constanta, gazul se incalzeste la temperatura T, volumul va creste de la V0 la Vt : Vt= V0/ T0*T. (1) Daca mentinand acum temperatura constanta, se mareste presiunea gazului de la p0 la p, volumul va creste de la Vt la V: p0 Vt=pV (2) Introducand valoarea lui Vt din relatia (1), rezulta: p0V0/T0=pV/T (3) Deoarece in partea stanga a relatiei sunt numai marimi constante, inseamna ca si partea dreapta trebuie sa fie constanta, adica: pV/T=k. (4) Daca se aplica relatia (4) la un mol al unui gaz, care, conform legii lui Avogadro, are un volum constant V, rezulta ca : pV/T=R (5) Constanta R este independenta de natura gazului; ea se numeste constanta gazelor perfecte( sau mai simplu, constanta gazelor). Expresia: pV=RT se numeste ecuatia de stare a gazelor perfecte. Daca n molecule-gram de gaz ocupa volumul V, atunci 1 mol va ocupa volumul V/n . Ecuatia de stare a gazelor perfecte devine atunci: p*V/n=RT, sau pV= nRT. (6) Numarul n de molecule-gram este insa egal cu raportul dintre masa m a gazului, exprimata in grame, si valoarea mesei lui moleculare, M, adica: n=m/M Inlocuind aceasta relatie in formula de mai sus, se obtine expresia: pV=m/M*RT.

ACIZII
1. Definitia acizilor
Acizii sunt substante compuse in a caror compozitie intra, pe langa atomi ai nemetalelor, unul sau mai multi atomi de hidrogen, care pot fi substituiti cu atomi de metal, dand nastere la saruri. Conform definitiei, substantele chimice care au forma HBr, HI, HCl.

2. Clasificarea acizilor
Dupa compozitie, acizii se clasifica in : o hidracizi contin in molecula lor doar atomi de hidrogen si de nemetal ; o oxiacizi contin in molecula lor, pe langa atomi de hidrogen si nemetal, si atomi de oxigen . Dupa numarul atomilor de hidrogen, care pot fi inlocuiti cu metale, acizii se impart in 3 grupe : o monobazici ; o dibazici ; o tribazici .

3. Denumirea acizilor
Denumirea hidracizilor se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la care se adauga sufixul HIDRIC. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta inferioara, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului, la acre se adauga sufixul OS. Denumirea oxiacizilor in care nemetalul are valenta maxima, se formeaza din termenul acid urmat de numele nemetalului la care se adauga sufixul IC.

4. Radicalul acid
Din reactiile chimice la care participa acizii, se observa ca in moleculele acestora, pe langa atomi de hidrogen, se gasesc si atomi sau grupe de atomi, care in timpul reactiilor se pastreaza neschimbate. Definitia radicalului acid

Atomul sau grupul de atomi care intra in compozitia moleculelor acizilor si care in reactiile chimice raman neschimbati, se numesc radicali acizi.Radicalul acid provine prin eliminarea totala sau partiala a atomilor de hidrogen din molecula acidului si se noteaza cu A. Valenta radicalului acid

Valanta radicalului acid este determinata de numarul atomilor de hidrogen, care sunt substituiti sau eliminati din molecula acidului.

5. Formula generala a acizilor

Formula generala a acizilor este HmA. Daca inlocuim pe A cu radicalii cunoscuti si pe m cu valenta acestora, se pot obtine formulele acizilor. Eg: Pentru A=Cl(I), avem HCl

6. Metode generale de obtinere a acizilor

Hidracizii se pot obtine prin sinteza. Oxiacizii se pot obtine din oxizii acizi prin reactie cu apa.

Cea mai frecventa metoda de laborator, utilizata si pentru hidracizi si pentru oxiacizi, consta in tratarea sarurilor cu acizi mai puternici.

7. Proprietatile acizilor

Proprietati fizice

Acizii sunt substante gazoase, lichide sau solide. Se dizolva in apa, formand solutii cu gust acrisor si sunt bune conducatoare de electricitate. Actiunea acizilor asupra indicatorilor Acizii inrosesc solutia de turnesol, iar fenolftaleina ramane incolora in mediul acid.

Proprietati chimice

Reactia acizilor cu metalele Acizii reactioneaza cu unele metale, formand saruri si eliberand hidrogenul. Zn + HCl = ZnCl2 + H Reactia acizilor cu oxizii metalelor Acizii reactioneaza cu oxizii bazici, formand saruri si apa. CuO + 2HCl = CuCl2 + H Reactia de neutralizare Acizii reactioneaza cu bazele, formand saruri si apa, conform reactiei generale : acid + baza = sare + apa HCl + NaOH = NaCl + H2O Reactia acizilor cu sarurile Din reactiile acizilor cu sarurile se obtin acizi si saruri noi. HCl + AgNO3 = AgCl + HNO3

8. Importanta si utilizarile acizilor

Importanta acizilor este atat de mare incat prezentarea utilizarilor nu pote fi usor epuizata. Acidul clorhidric se foloseste la obtinerea in laborator a hidrogenului, clorului, a clorurilor si acizilor mai slabi. De asemenea, se foloseste si in industriile colorantilor, medicamentelor, pielariei, textilelor si maselor plastice. Acidul sulfuric(vitriol) este considerat sangele industriei. Se foloseste la obtinerea sulfatilor, a ingrasamintelor chimice, a hidracizilor si a oxiacizilor, in industria farmaceutica. Acidul azotic are largi utilizari in industria ingrasamintelor chimice, a explozivilor, a colorantilor, a firelor si fibrelor sintetice.

BAZELE
1. Definitia bazelor
Bazele sunt substante compuse in a caror compozitie intra un atom de metal si un nr. De grupari hidroxil, egal cu valenta metalului. In compozitia fiecarei baze intra un atom de metal si una sau mai multe grupari OH, numite oxidril sau hidroxil. Gruparea hidroxil este monovalenta (-OH), deoarece se obtine din apa, prin eliminarea unui atom de hidrogen.

2. Clasificarea bazelor
Dupa solubilitatea in apa, bazele se clasifica in 2 categorii : o baze solubile ; o baze insolubile sau greu solubile.

3. Denumirea bazelor
Denumirea bazelor se formeaza din termenul hidroxid, urmat de numele metalului. Atunci cand metalul prezinta valenta variabila si formeaza mai multi hidroxizi, la numele metalului se adauga valenta acestuia.

4. Formula generala a bazelor

Formula generala a bazelor este M(OH)n . Dupa formula generala, bazele metalelor monovalente sunt de forma MOH, a celor divalente M(OH)2, a celor trivalente M(OH)3etc.

5. Metode generale de obtinere a bazelor

Bazele solubile se obtin in laborator prin 2 metode : reactia metalelor puternic electropozitive cu apa ; reactia oxizilor metalici cu apa. Bazele greu solubile in apa se obtin prin reactia de schimb intre o sare solubila si o baza alcalina.

6. Proprietatile bazelor
Proprietati fizice Bazele solubile si insolubile sunt substante solide, albe sau colorate. Solutiile bazelor solubile sunt lesioase si lunecoase la pipait, vatama pielea si organismul. Actiunea bazelor asupra indicatorilor Toate bazele solubile albastresc turnesolul si inrosesc fenolftaleina, proprietati folosite la identificarea bazelor.

Toate bazele reactioneaza cu acizii, formand saruri si apa. NaOH + HCl = NaCl + H2O Reactia bazelor cu oxizii acizi Bazele reactioneaza cu oxizii acizi, formand saruri si apa. Ca(OH)2+ CO2 = CaCO3 + H2O Reactia bazelor cu sarurile Bazele solubile reactioneaza cu sarurile si formeaza baze si saruri noi. 2NaOH + FeCl2 = 2NaCl + Fe(OH)2

Proprietati chimice Reactia de neutralizare

7. Importanta si utilizarile bazelor

Bazele substantelor alcaline NaOH si KOH, constituie reactivi folositi frecvent in laboratoare. In industrie, hidroxidul de sodiu este utilizat la fabricarea sapunului, la obtinerea fibrelor artificiale, la mercerizarea bumbacului, la fabricarea sodei de rufe. Hidroxidul de calciu este o substanta de prima importanta in industrie si in constructii. Laptele de var, solutie care se obtine prin dizolvarea hidroxidului de calciu in apa, se foloseste la varuirea cladirilor, la obtinerea mortarului etc. Apa de var se foloseste in industria zaharului, in medicina si pentru recunoasterea dioxidului de carbon in laborator.

Acizi tari si acizi slabi, baze tari si baze slabe

Usurinta cu care se transfera protonii de la acizi la baze, determina o diferentiere a comportamentului chimic al acestora. In anul 1900, Arrhenius a demonstrat ca o solutie conduce curentul electric cand in ea se formeaza particule incarcate electric, numite ioni, care migreaza la electrodul de semn contrar. Ionii pozitivi, cationii, sunt atrasi de catod, polul negativ ; ionii negativi, anionii, sunt atrasi de anod, polul pozitiv. Acizii, bazele si sarurile care formeaza ioni in solutie apoasa sunt electroliti, a caror solutii conduc curentul electric. Substantele care nu formeaza ioni in solutie se numesc neelectroliti si nu conduc curentul electric. Gradul de ionizare al unui electrolit este raportul dintre nr. de molecule ionizate si nr. initial de molecule dizolvate. Dupa gradul de disociere, electrolitii se clasifica in electroliti tari si electroliti slabi. Electrolitul tare este o substanta care in slutie apoasa este disociata total in ioni. Electrolitii tari sunt acizii tari, bazele tari si sarurile. Un electrolit slab este o substanta ale carei molecule aflate in solutie ionizeaza in proportie mica. Electrolitii slabi sunt acizii slabi si bazele slabe.

Acizii tari sunt acizii care cedeaza usor protoni. Acizii slabi sunt acizii care cedeaza greu protoni. Bazele tari sunt bazele care accepta usor protoni.

Bazele slabe sunt bazele care accepta

greu protoni.

Teoria transferului de protoni

In teoria clasica a disociatiei electrolitice, un acid se defineste ca o specie chimica ce da nastere, la dizolvarea in apa, unui ion de hidrogen, iar o baza, ca o specie ce da nastere, in acelasi dizolvant, unui ion de hidroxil. In afara de faptul ca aceasta definitie limiteaza fenomenul la solutii apoase, ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativa a catalizei prin acizi si baze. De altfel, ionii de hidrogen, adica protoni fara invelis de electroni, desi pot avea o viata trecatoare in stare gazoasa, nu pot exista liberi in solutie apoasa(si nici in alti dizolvanti), din cauza tendintei lor extreme de a se combina in moleculele apei, sub forma de ioni de hidroniu si, in mod similar, cu moleculele altor dizolvanti. In anul 1923, chimistul suedez J. Bronsted si chimistul englez T. M. Lowry au propus definitii, cu caracter mai general, pentru acizi si baze. Conform teoriei Bronsted-Lowry, acizii sunt substante capabile de a ceda unul sau mai multi protoni. Dupa nr. protonilor pe care ii pot ceda, acizii se clasifica in mono-, di- si poliprotolitici. Bazele sunt substante capabile de a accepta unul sau mai multi protoni. Bazele pot fi mono- sau poliacide.

Produsul ionic al apei

Apa este un amfoter acido-bazic, deoarece, conform teoriei Bronsted-Lowry, o molecula de apa cu rol de acid poate ceda un proton unei alte molecule de apa, cu rol de baza.

Moleculele de apa pot ioniza conform ecuatiei 2H2O OH + H2O, rezultand Ke = [OH] [H3O+]/ [H2O] Deoarece ionizarea apei este foarte redusa, concentratia in molecule de apa este constanta si poate fi inglobata in Ke. Astfel, putem scrie: Ke [H2O] = [OH] [H3O+] = KH2O, unde KH2O este produsul ionic al apei. La temperatura camerei, acest produs are valoarea constanta, adica produsul dintre ionii de hidroniu si ionii de hidroxil este egal cu 10 mol/l. In apa pura, nr. ionilor de hidroniu este egal cu nr. ionilor de hidroxil, adica este egal cu 10 mol/l. Prin adaosul unei mici cantitati de acid, nr. ionilor de hidroniu din solutie creste, iar echilibrul este perturbat. O parte din ionii de hidroniu se leaga de gruparile hidroxil, pentru a stabili un nou echilibru. In acest caz, in solutie, nr. ionilor de hidroniu este mai mare decat cel al gruparii hidroxil, iar concentratia H +este mai mare decat 10 . Adaugand o cantitate de baza, echilibrul este si in acest caz perturbat. Un nr. de grupari hidroxil introduse se vor uni cu ionii de hidroniu din solutie, formandu-se moleculele de apa neionizate. Astfel, concentratia de ioni de hidroniu va scadea. In solutie, concentratia ionilor de H + va fi mai mica decat 10 .

PH si POH
Caracterul acid sau bazic al unei solutii este dat de concentratia in ioni de hidrogen si se exprima in nr. de tipul 10 . Pentru o exprimare mai usoara, s-a introdus notiunea de pH. PH-ul unei solutii indica concentratia in ioni de hidrogen si se exprima prin logaritmul cu semn schimbat al [H +] + [H ] = 10 ; pH = -lg [H+] POH-ul este notiunea echivalenta cu pH-ul, dar referitoare la concentratia ionilor de hidroxil.

Reactia de neutralizare
Reactia de neutralizare este una dintre cele mai importante reactii chimice. Termanul este atribuit de obicei reactiei dintre un acid si o baza. Reactia de neutralizare este un caz particular al reactiilor protolitice. Cand reactioneaza solutii apoase de acizi tari cu solutii apoase de baze tari se combina ionii de hidroniu si ionii de hidroxil pentru a forma apa. In acelasi timp se formeaza si o sare. HCl + NaOH NaCl + H2O + H + Cl + Na++OHNa++Cl+ H2O H3O++ Cl+Na++OH Na++Cl+ 2H2O Deoarece ionii de sodiu si de clor sunt prezenti si in sarea care se formeaza, ecuatia se poate scrie si astfel : H 3O++ OH2H2O. Daca la o cantitate de acid tare se adauga exact cantitatea de baza tare necesara neutralizarii totale a acidului, caracterul mediului la neutralizare este neutru, avand un pH = 7. Acest fenomen se poate pune in evidenta cu ajutorul indicatorilor. Cunoasterea proceselor ce au loc la neutralizarea acizilor cu bazele are importanta deosebita mai ales in analiza chimica. Reactiile de neutralizare stau la baza multor metode de analiza.