Sunteți pe pagina 1din 4

Obiceiuri si practici ale celor vii pentru cei morti

Mananca si beau cei de dincolo?

Aproape toate religiile lumii cred in nemurirea sufletului si cred ca moartea este o
"trecere lina", o eliberare, o usurare in lumea de dincolo. Viata de dincolo este o
continuare a vietii pamantesti. De aceea, o parte importanta din riturile funerare au
ca subiect pregatirea si consumarea unor alimente, atat pentru "calatoria" celui dus,
cat si pentru ospatarea celor ramasi pe pamant.

Trupurile mortilor "patrund in dimensiunea htonica (...) asemenea grauntelor


ingropate in matricea telucira (...) si asteapta revenirea lor la viata, sub o noua
forma". Insetati de "orice preaplin biologic", mortii isi asteapta hrana, dar nu numai
pentru ei, ci si pentru cei mai dinainte morti, neamurile de dincolo, in randul carora
urmeaza sa se reintegreze si care, o data ajunsi, "or intreba/Datu-le-am ceva?".

Ofrandele funerare pot fi alimentare, dar si nealimentare: "haine, lumina, servicii,


muzica, joc", oferite, prin substitutie, sufletului mortului.

Pomenile sunt ofrande de tip sacrificial, prezente in riturile legate de "marea trecere"
ale multor religii, pe o larga arie geografica, in Europa si Asia, vechimea lor ajungand
pe firul istoriei pana la era neoliticului. Pomana scria M. Mauss, "este, pe de o parte,
fructul unei notiuni a darului si a bogatiei, iar pe de alta parte, al unei notiuni de
sacrificiu al celuilalt".

Exemple de ofrande funerare alimentare sunt nenumarate: in India vedica exista un


ritual funerar numit tyaga in timpul caruia se imparteau daruri, turte sau orez fiert. In
Grecia antica se imparteau turtite din miere.

La romani se organizau ospete funerare din carnea a doua scroafe sacrificate la care
participau toti membrii familiei. Tot romanii lasau sa curga sangele unei vite
sacrificate langa mormintele eroilor, pe niste santuri, in pamant, pentru ca band, sa-
si stinga setea. In unele zone din Africa se impartea hrana preferata a mortului si o
parte din ea se presara pe mormant, pentru ca si mortul sa manance. Cercertarile
antropologilor de la inceputul secolului al XX-lea (B. Malinowski) au evidentiat chiar
ritualuri canibalice, in timpul carora rudele defunctului consumau chiar din cadavru,
in semn de continuitate a organismului comunitar. Un ritual de transsimbolizare a
antropofagiei primitive a fost atestat chiar pe teritoriul vechii Dacii (in Vrancea de
astazi) in "prima pomana a mortului servita membrilor familiei in cosciug" sau in
muscarea de catre membrii familiei a colturilor cosciugului cand era scos din casa.

Dupa M. Mauss, darurile care insotesc sufletul mortului "vor imbuna spiritele, vor
duce cu ele umbra obiectelor pretioase in tara mortilor, acolo unde si ele se intrec in
bogatii, asa dupa cum rivalizeaza oamenii vii cand se intorc de la o ceremonie".

Ceremonialul romanesc al inmormantarii cuprinde conservarea unor tipare arhaice in


gandirea si practica rituala, pe langa momentele de exprimare a durerii, prin bocete
si cantece funerare, ca cele de "gateala" a infatisarii mortului, de pregatire a
drumului si, la sfarsitul ceremoniei, a ospatului comun. Ce alimente se dau pentru cel
plecat in lumea de dincolo reiese din credinta populara: painea, malaiul, vinul rachiul
si carnea. Vom vedea mai departe cum si cine prepara alimentele, unde si cine le
consuma.

Pomenile si practicile funerare sunt savarsite in zilele in care mortul mai este inca in
casa, in timpul inmormantarii si dupa inmormantare.
Ofrande pentru cel plecat - jertfele sangeroase

In unele regiuni ale tarii (Moldova, Bucovina si Banat) in functie de specific, a fost
atestata o ramasita a sacrificiului sangeros, pastrata de mentalitatea populara, si
anume: "In seara dinaintea inmormantarii, in prezenta preotului, se taia un berbec
negru, il orienta cu capul spre apus, ii lipea lumanari de ceara in coarne, ii citea o
rugaciune si apoi il taia lasand sa curga sangele intr-o groapa anume sapata, numita
ara. Capul si pielea vitei taiate se da preotului, de unde a ramas proverbul A da
pielea popii care inlocuieste verbul a muri". Din carnea lui se preparau bucatele
pentru ospatul funerar din incheierea ceremonialului. In legatura cu numele agrar al
sacrificiului, ara (sau, in alte parti, aratu) prof. I. Ghinoiu observa, ca Mircea Eliade, ca
omul preistoric apropia insamantatul cu inhumatul mortului, ambele fiind actiuni
naturale, firesti, in comunitatile agrare.

In unele zone din Moldova dar existente, in parte, or in alte zone ale tarii, dupa
inhumare, potrivit practicilor si credintelor populare, rudele defunctului dau, peste
mormant, un cocos viu, sacrificiul fiind, de data aceasta, nesangeros, sublimat.

Painea si vinul vietii vesnice

Painea si vinul, graul si vita de vie apar in ceremonialul funerar romanesc atat
dinainte de crestinism cat, mai ales in cel crestin. In crestinism aceste doua elemente
au o semnificatie deosebita. Mancand painea si band vinul transformate, in timpul
Sfintei Liturghii, in trupul si sangele lui Hristos, crestinul se uneste cu Acesta, facand
sa creasca, in acelasi timp, relatiile dinlauntrul unitatii Bisericii ca trup al lui Hristos:
"Caci o paine si un trup suntem cei multi; caci toti ne impartasim dintr-o paine" (I Cor.
10, 17). Mancand din trupul lui Hristos si band sangele Lui, crestinul gusta din im-
paratia Cerurilor inca in viata fiind. Ce mangaiere mai buna putea primi bietul om,
neinsemnat ca firul de nisip, dar in acelasi timp depasindu-si micimea prin zborul
sufletului sau framantat de nelinisti, decat aceasta adevarata "arvuna" a vietii de
veci, "leac al nemuririi", atat de mult cautate?

Dogmatica ortodoxa ne spune ca au fost alese aceste doua alimente de baza ale
omului, painea si vinul, ca "produse specifice ale priceperii omenesti in materie de
hrana". Parintele Staniloae, insa, explica alegerea painii prin aceea ca painea adusa
la altar se va schimba in Trupul lui Hristos, semnificand viata credinciosilor oferita ca
dar lui Hristos, Care se va oferi la randul sau, ca dar suprem. Painea este, deci, viata.
De asemenea, vinul este indoit cu apa, alt element natural care duce cu gandul la
"apa vie", la "raul si apa vietii" aratate de inger in Apocalipsa (22, 1-2).

Ion I. Ionica observa ca, la inceputurile ei, religia crestina a avut o inraurire asupra
vechilor reprezentari populare agrare, facand asocierea mistica a Mantuitorului cu
graul si vinul, carora le daruieste un "nimb de sfintenie singular in lumea vegetala".
In nenumarate colinde care au strabatut veacurile, Iisus Hristos apare ca avand
caracter de "divinitate a fertilitatii campului", iar graul - ca o ipostaza a trupului
Domnului. De altfel, in Tara Oltului exista credinta ca "in bobul de grau se vede chipul
Domnului Hristos".

Din faina de grau si apa se face aluatul, "arhetip al genezei si materie sacra" din care
se prepara painea si colacul. Aluatul din grau ne duce cu gandul la "aluatul" din apa
si lut, pe care, la inceputul timpului, Dumnezeu l-a modelat pentru a face omul si l-a
insufletit sufland viata asupra lui. Tot astfel omul neolitic modelase din lut chipurile
divine iar "femeia neolitica a animat divinitatea din lut (figurinele, vasele) si din aluat
(painea, colacii) arzandu-le in cuptor". Este usor, deci, de asemanat painea cu vita
omului si "ciclul vegetal al graului, deschis de samanta semanata si inchis de
samanta recoltata" cu "lacunara formula a vietii omului: nasterea, casatoria si
moartea".

In ceremonialul funerar graul apare sub forma colivei peste care preotul toarna vin in
timpul rugaciunilor, precum si sub forma colacilor care se impart pe tot parcursul
evenimentului, "de sufletul mortului".

Ospete in zilele de priveghi

La vechii daci, cu o zi inainte de inmormantare, in curtea decedatului avea loc un


"festin funerar", in doi timpi sacri: unul nocturn, in ultima noapte de priveghi, la care
participau unchiasi mascati, "asezati la o masa lunguiata, unde se ospatau intr-o
liniste solemna", ospat ce semnifica masa luata de mort impreuna cu stramosii lui
divinizati. Cel de-al doilea timp, diurn, avea loc dis-de-dimineata in ziua
inmormantarii, la el luand parte membrii familiei si reprezenta transfigurarea
antropofagiei rituale.

In zilele de priveghi este obiceiul sa se bea tuica si vin si se mananca: colaci cu


branza, gogosele, paine, nuci, ciorba, fasole, varza. In Dolj se ospateaza in toate cele
trei zile nopti si trei zile la pranz, seara. De asemenea, dupa ce se striga Zorile, se da
cate un colacel si un pahar de tuica, varza, fasole si tuica. Dimineata se da de
mancare "ce are prin casa", femeii care tamaie cu ciob.

Alimente pentru "marea calatorie"

Coliva, sacrificiu al spiritului graului, specifica popoarelor agrare, este preparata in


mod special in ceremoniile de inmormantare si in ritualurile de comemorare a
mortilor. Se face din grau curat, ales, care se piseaza int-un vas special (chiua) si se
fierbe pana devine o pasta densa. Dupa racire se amesteca cu miere, cu nuci pisate,
se intinde pe o tava si se orneaza cu diferite motive iar in mijloc se pune o cruce din
zahar, bomboane sau cacao. Aranjata pe tipsie, coliva inchipuie mormantul.

Colacii sunt "perechea sufletului fara de care acesta nu se poate integra in randul
neamului celor dusi". Se prepara din aluat de paine, in numar impar, sub diferite
forme: rotunzi, in forma literelos S, O sau X, doi O crucis, doi S crucis, formand o
roata, in forma de cruce, in forma cifrei. In Bucovina se fac foarte mari si se numesc
"crestati" (datorita impletiturii lor crestate). Colacii se pun pe o masa acoperita cu o
panza alba, purtata pe umeri de patru oameni care vor primi cate un colac, o batista
si o lumanare drept plata. De asemenea, vor primi colaci cei care poarta steagurile si
cei care primesc de pomana diferite obiecte. Colacii se prepara "ca painea, in
capistere", "in copaia de paine", "copti intest, in cuptor, in soba, direct pe vatra", de
catre femeile batrane "care se pricep", femei curate, rude sau vecine.

In sicriu sau chiar "in sanul mortului" se pun bomboane, colaci, oua, pentru ca sa nu
se faca moroi. De asemenea, i se leaga covrigi la mana, "caci se intalneste cu
prieteni, copii, parinti si sa le dea" si se baga in san o turtita de malai, "pentru hrana
mortului".

Pomul incarcat cu fructe reprezinta un "substitut al mortului" si aminteste de pomul


vietii despre care se mentioneaza in Facerea, dar si in Apocalipsa. Pomul simbolic
pentru inmormantare se face dintr-o creanga de mar sau prun cu multe ramuri
curatate de coaja pana raman albe in care se pun diferite fructe: mere, prune, lamai,
stafide, smochine, colacei, iar in varf nuci. La inmormantare preotul, nasul sau
participantii iau cate un fruct. In Muscel pomul este scuturat de roade deasupra
mormantului, apoi se implanta in mormant, langa cruce, se arunca pe o apa
curgatoare sau intr-o fantana. Abandonarea pe apa aminteste de rituri funerare pre-
istorice in care cadavrul se trimitea in lumea de dincolo de apa.

Pomul este si un "substitut al roadelor pamantului" si este dat de pomana la 40 de


zile dupa inmormantat, reprezentand partea din rodul pamantului (hrana, apa,
umbra, adapost etc.) care-i revine sufletului mortului, "expediata prin intermediul
pomenirii".

In Moldova se mai pastreaza obiceiul sa se scoata un pom din pamant, cu radacina cu


tot, care, dupa ce este folosit ca suport al pomenilor, se rasadeste la mormant, langa
cruce (Manastirea Casin, jud. Bacau; Costachi Negri, jud. Galati; Grinties, jud. Neamt;
Lamaseni, jud. Suceava si altele). Dupa incheierea ceremoniei in unele zone ale tarii
pomul ramane in livada celui care il da de pomana, il ingrijeste iar roadele sunt
culese de cel care l-a primit. In unele sate bucovinene pomul pomenilor se face dintr-
un varf de brad iar in jumatatea nordica a Moldovei din sageti de sindrila. Pomul,
incarcat cu fructe, porumbei si scarita din aluat, prosop, cana de apa, lumanari si
impodobit cu hartie colorata, este scuturat de mai multe ori in drum spre cimitir sau
la mormant unde se infige langa cruce. Cel care il duce ia prosopul agatat in pom si o
suma de bani. in Maramures si, izolat, in zonele etnografice, pomii fructiferi se
sadesc, dupa inmormantare, chiar la capataiul mortului, cimitirul capatand aspectul
unei livezi de meri.

Ospatul ceremonial

Dupa inmormantare, se face o masa (pomana) la casa mortului, la care se asaza


preotul impreuna cu toti participantii. Preotul binecuvinteaza bucatele si se roaga din
nou pentru sufletul mortului. Apoi se "salta coliva de trei ori".

Se asaza un om in capul mesei si "se pune un ciomag de mar si se impodobeste cu


flori si cu busuioc, un geac (saculet) si daca e femeie, un batic, iar daca e barbat un
servet si trei colaci, numiti sambecioare. Omul sau femeia ia ciomagul in mana si da
roata la masa inainte de fiecare fel de mancare servit si zice Dumnezeu sa-l ierte,
cum se pomeneste si ceilalti spun Sa-l ierte Dumnezeu! Persoanei cu ciomagul ii mai
da o farfurie si un castron cu mancare, trei colaci, un pahar cu vin". Dupa
inmormantare, la casa unde a locuit mortul, se face pomana la care se asaza cei ce
au participat la inmormantare, dar uneori chiar intreg satul. Se servesc 2-3 feluri de
mancare, bautura si fiecare primeste cate un colac si lumanare. Familia da celor
chemati la masa, vase cu macare, imbracaminte.

"Petreceri" ale celor vii cu cei morti se organizeaza. in cimitir sau in curtea mortului.
La cimitir, participantii aduc diferite ofrande alimentare (colaci, mancare gatita,
bautura), si le asaza pe mese in curtea bisericii, numite setre sau direct pe pamant,
langa morminte. Dupa binecuvantarea mesei de preot, urmeaza la lumina
lumanarilor, ospatul propriu-zis. La incheierea ospatului oamenii saraci primesc
bogate ofrande alimentare (Maramures, Muntii Apuseni). Ospetele in cimitire de Pasti
sunt nocturne in zona Branului (Gh. Geana).

Subliniem caracterul crestin ortodox al inmormantarilor din tara noastra, pastrand


toata randuiala stabilita de Biserica a slujbelor, parastaselor si pomenirilor. Toate
obiceiurile si practicile legate de "marea trecere" se bazeaza pe credinta ca cei vii pot
ajuta prin rugaciuni si fapte bune sufletul celui plecat in vesnicie.

Pr. prof. dr. IOAN STANCU