LIVIU COMAN-KUND

DEONTOLOGIA SI STATUTUL FUNCTIONARILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

Manual pentru specializarea universitara Administratie publica

Editia a II-a, actualizata potrivit legislatiei n vigoare la 01.09.2006

- 2006 -

C U P R I N S
CAPITOLUL 1: PRECIZARI CONCEPTUALE PRIVIND MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA ...................................................................................................................... 1
1.1. Semnificatia comuna a termenului morala............................................................................... 2 1.2. Semnificatia comuna a termenului etica.................................................................................. 3 1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor morala si etica................................. 4 1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie ....................................................................... 5 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................... 6 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ................................................................................................. 7 TESTE DE AUTOEVALUARE ........................................................................................................ 7

CAPITOLUL 2: DEONTOLOGIA PROFESIUNILOR LIBERE CLASICE9

2.1. Deontologia medicala..10 2.1.1. Scurt istoric.10 2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a unor reguli privind profesiunea medicala .................... 11 2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala ..................................................... 12 2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia ..................................... 14 2.2. Deontologia profesiunii de avocat ........................................................................................... 20 2.2.1. Scurt istoric ............................................................................................................ 20 2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat .............. 21 2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia........................................25 2.3. Caracteristicile deontologiei actuale........................................................................................ 29 2.4. Cteva concluzii general-valabile privind deontologia, n actualul sau stadiu de dezvoltare ..... 33 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 35 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 38 TESTE DE AUTOEVALUARE...............................................................................................................39

CAPITOLUL 3: DEONTOLOGIA FUNCTIONARILOR PUBLICI ...................................43

3.1. Consideratii generale............................................................................................................. 44 3.1.1. Notiunea de functionar public ................................................................................ 44 3.1.2. Aparitia si evolutia functionarilor publici .................................................................... 44 3.2. Se poate vorbi de o deontologie a functionarilor publici? .......................................................... 46 3.3. Deontologia magistratilor ....................................................................................................... 47 3.3.1. Principiile deontologice specifice magistratilor .......................................................... 47 3.3.2. Deontologia magistratilor n Romnia, potrivit reglementarilor actuale ....................... 48 3.4. Analiza elementelor constitutive ale deontologiei, n cazul functionarilor din administratia publica .....................................................................................................................................55 3.4.1. Definitia functionarului din administratia publica.............................................................55 3.4.2. Profesionalizarea functionarilor din administratia publica........................................... 56 3.4.3. Organizarea functionarilor din administratia publica .................................................. 56 3.4.4. Principiile deontologiei administrative....................................................................... 57 3.4.5. Dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica .................................... 58 3.4.6. Concluzii privind deontologia administrativa ............................................................. 59 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 60 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 63 TESTE DE AUTOEVALUARE .................................................................................................... 64

CAPITOLUL 4: STATUTUL FUNCTIONARILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA N ROMNIA ................................................................................................................................ 67

4.1. Scurt istoric........................................................................................................................... 68 4.2. Aspecte privind functia publica si functionarii publici ................................................................ 71 4.2.1. Cteva definitii si precizari ....................................................................................... 71 4.2.2. Clasificarea functiilor publice si a functionarilor publici ............................................... 73 4.2.3. Agentia Nationala a Functionarilor Publici ................................................................ 74 4.3. Drepturile si ndatoririle functionarilor publici ........................................................................... 75 4.3.1. Drepturile functionarilor publici ................................................................................ 75

II
4.3.2. ndatoririle functionarilor publici ............................................................................... 76 4.4. Cariera functionarilor publici................................................................................................... 77 4.4.1. Recrutarea functionarilor publici............................................................................... 77 4.4.2. Promovarea functionarilor publici ............................................................................. 79 4.4.3. Modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu ..................................... 80 4.5. Raspunderea functionarilor publici.......................................................................................... 86 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................................................. 89 NTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................................................... 94 TESTE DE AUTOEVALUARE ...................................................................................................... 95

ANEXA 1................................................................................................................................99 ANEXA 2..............................................................................................................................101 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA.............................................................................................127 CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE .....................................................................129

CAPITOLUL 1 PRECIZARI CONCEPTUALE PRIVIND MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA

1.1. Semnificatia comuna a termenului morala 1.2. Semnificatia comuna a termenului etica 1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor morala si etica 1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie

OBIECTIVE
Dupa parcurgerea acestui capitol veti sti: Care este continutul conceptului morala; Care este continutul conceptului etica; Care este corelatia dintre etica si morala; Care este ntelesul comun actual al cuvntului deontologie.

2 n procesul comunicarii, dar mai ales n stiinta, rigoarea terminologica este esentiala. Cu alte cuvinte, trebuie sa determinam ct se poate de exact semnificatia termenilor utilizati si sa avem grija ca acestia sa aiba acelasi nteles pentru interlocutori. Deoarece limbajul are propria sa existenta, uneori de necontrolat, acest lucru nu este usor de realizat, nici macar ntre doctrinari, n cadrul limbajului stiintific specializat, motiv pentru care, autorii care vor sa se faca ntelesi acorda atentia cuvenita precizarilor sau conventiilor terminologice. n ceea ce priveste limbajul comun, este necesar sa cunoastem ntelesul termenilor potrivit dictionarelor si sa precizam cum ne raportam la acest nteles. Iata de ce, prima noastra preocupare este de a determina semnificatia pe care dictionarele uzuale din Romnia o atribuie termenilor morala si etica. n ceea ce priveste deontologia, ntruct formeaza obiectul acestei parti a studiului nostru, nu ne vom multumi doar cu explicatiile de dictionar. n finalul capitolului vom face o scurta prezentare a etimologiei si a ntelesului comun actual al cuvntului deontologie.

1.1. Semnificatia comuna a termenului morala

Dictionarul enciclopedic romn, vol. III, editat n anul 1965 1, defineste morala ca fiind forma constiintei sociale 2 cuprinznd ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul oamenilor n societate. Normele morale exprima obligatiile oamenilor unii fata de altii, precum si fata de o anumita clasa sau grup social, fata de institutii, stat, familie. Spre deosebire de drept, care asigura respectarea normelor juridice, nscrise n legi, prin forta de constrngere a statului, morala asigura respectarea normelor convietuirii umane, de obicei nescrise, prin forta educatiei, a traditiilor, a opiniei publice. n afara normelor de convietuire, morala mai cuprinde si relatiile morale dintre oameni, care sunt materializarea acestor norme n conduita si n raporturile lor reciproce. Partea cea mai importanta a acestor relatii sunt moravurile, adica relatiile morale cu caracter relativ stabil care caracterizeaza o clasa, o patura sociala, un grup social sau o societate data. Morala mai cuprinde si aprecierea faptelor si moravurilor oamenilor n lumina unui sistem de valori (ideal etic), exprimata n judecati si n sentimente morale. n sfera moralei se cuprinde si atitudinea individului fata de normele morale existente n societatea data, concordanta sau neconcordanta conduitei sale cu acestea. n Dictionarul de neologisme, editat n anul 1978, morala este definita succint, ca fiind forma constiintei sociale care cuprinde anumite idei, conceptii, convingeri privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor n raporturile dintre ei si fata de societate 3.

ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMNE , Dictionar enciclopedic romn, vol.III. K P, EDITURA POLITICA, Bucuresti 1965, pp.418, 419. 2 Constiinta sociala sau constiinta colectiva este ansamblul credintelor (convingerilor) si sentimentelor comune majoritatii membrilor unei societati (Durkheim). 3 F. MARCU, C. MANECA, Dictionar de neologisme, editia a III-a, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMNIA, Bucuresti 1978, p.705.

3 Potrivit Dictionarului enciclopedic1, vol. IV, editat n anul 2001, morala este ansamblul convingerilor, atitudinilor, sentimentelor reflectate si fixate n principii, norme, reguli determinate istoric si social, care reglementeaza comportarea si raporturile indivizilor ntre ei, precum si dintre acestia si colectivitate (familie, grup, clasa, natiune, patrie, popor, societate) n functie de categoriile bine rau, datorie, dreptate - nedreptate si a caror respectare se ntemeiaza pe constiinta si pe opinia publica. n sens mai larg, morala cuprinde si fenomenele care tin de constiinta morala individuala 2, calitatile si defectele morale, judecatile si sentimentele morale, moravurile, valorile morale etc. n final se afirma ca morala este sinonima cu etica.

1.2. Semnificatia comuna a termenului etica

Potrivit Dictionarului enciclopedic romn, vol. II, editat n anul 19643, etica este stiinta despre morala, despre normele de comportare care reglementeaza relatiile dintre oameni, precum si atitudinea lor fata de societate, de o anumita clasa, fata de stat, patrie, familie etc. Etica este o ramura a filozofiei, iar doctrinele etice au fost elaborate de obicei ca parti ale unor sisteme filozofice sau teologice. Sistemele etice cuprind, alaturi de elaborarea unui anumit cod moral (ansamblu de norme morale), o analiza a problemelor teoretice fundamentale privind morala: originea si esenta moralei, natura notiunilor si judecatilor morale, a principiilor si valorilor morale, criteriul moralitatii, posibilitatea sau imposibilitatea alegerii libere a comportamentului etc. Etica opereaza cu o serie de categorii, cum sunt: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, demnitatea, virtutea, responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, buna-credinta, principialitatea, bine rau. Potrivit Dictionarului de neologisme4, editat n anul 1978, termenul etica are doua acceptiuni. ntr-o prima acceptiune, reprezinta disciplina filozofica avnd ca obiect de studiu principiile morale, originea, dezvoltarea si continutul lor. n cea de a doua acceptiune etica este sinonima cu morala. Dictionarul enciclopedic5, vol. II, editat n anul 1996, atribuie, de asemenea, termenului etica doua acceptiuni. ntr-o prima acceptiune prin etica se ntelege disciplina care are ca obiect studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale, privite fie ca cerinte individuale, fie ca ansamblu de obligatii si datorii sociale. n cadrul eticii se disting doua preocupari principale: de a stabili sistemul de valori supreme si idealul de viata (etica normativa) si de a cerceta problemele legate de originea si esenta moralei. n cea de-a doua acceptiune etica este identificata cu ansamblul normelor morale, cu morala .

1 2

Dictionar enciclopedic, vol.IV L H, EDITURA ENCICLOPEDICA, Bucuresti 2001, p.470. Constiinta individuala este cunoasterea reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si mediul care l nconjoara. 3 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMNE, Dictionar enciclopedic romn, vol.II D J, EDITURA POLITICA, Bucuresti 1964, pp.302 303. 4 F. MARCU, C.MANECA, op.cit., p.412. 5 Dictionar enciclopedic, vol.II D G, EDITURA ENCICLOPEDICA, Bucuresti 1996, p.250.

1.3. Cteva consideratii privind ntelesul comun al termenilor morala si etica

Din examinarea celor prezentate, ajungem la urmatoarele consideratii: 1. Morala este un fenomen social, forma a constiintei sociale, iar etica este o stiinta, ramura a filozofiei, care studiaza acest fenomen; este doctrina despre morala. Deci diferenta dintre ele este diferenta dintre obiectul de studiu si instrumentul de cunoastere. Totusi, dupa cum am vazut, potrivit dictionarelor, cuvintele morala si etica au si un sens n care sunt considerate sinonime si asa se utilizeaza deseori n limbajul comun. Se produce astfel o confuziune ntre cuvntul care desemneaza stiinta si cuvntul care desemneaza obiectul de studiu al acesteia. De altfel, lipsa de precizie a limbajului se ntlneste si n cazul altor stiinte. Astfel, cuvntul drept desemneaza si ansamblul normelor juridice si stiinta care l studiaza. n toate aceste situatii, contextul este cel care ne poate ajuta sa stabilim sensul exact al cuvntului care ne intereseaza. Rezulta ca, daca vrem sa ntelegem sensul exact n care sunt folositi termenii morala si etica, doar contextul ne poate indica daca este vorba de fenomenul morala sau de un studiu stiintific despre morala, ceea ce nu este ntotdeauna evident. 2. Convenim ca morala poate fi caracterizata prin urmatoarele elemente: - este un fenomen social, forma a constiintei sociale; - cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul oamenilor n societate, att la nivel interindividual, ct si n relatiile cu diferite grupuri sau institutii; - norma morala nu se poate impune prin constrngere statala, ci doar prin educatie, traditii, opinie publica; - tot n sfera moralei se nscriu relatiile morale, n cadrul carora se remarca moravurile, adica relatiile morale cu un caracter relativ stabil care caracterizeaza un grup social, o clasa, o societate; - morala cuprinde si aprecierea faptelor si moravurilor oamenilor prin raportarea la un sistem de valori socialmente recunoscut, exprimata prin judecati si sentimente morale; - tot de morala tine si atitudinea oamenilor fata de normele existente n societatea data. 3. Din cele mai vechi timpuri si pna astazi, filozofi de toate calibrele si toate orientarile au abordat n diferite modalitati, potrivit curentelor filozofice din care faceau parte, problemele moralei. S-a ajuns astfel la o multitudine de etici si procesul va continua, probabil, ct lumea. Exista, totusi, o serie de categorii care reflecta problematica moralei, ca fenomen, de uz general n etica, chiar daca diversele etici le interpreteaza n mod diferit. Este interesant de remarcat ca aceste categorii au intrat n limbajul comun, avnd relativ acelasi nteles, ntr-o anumita societate, dintr-un anumit moment istoric. Dintre aceste categorii mentionam: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, dreptatea - nedreptatea, echitatea, demnitatea, virtutea, responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, bunacredinta, principialitatea. Observam ca toate acestea se raporteaza, n ultima instanta, la categoriile de referinta bine si rau.

1.4. ntelesul comun actual al cuvntului deontologie

Termenul "deontologie" a fost folosit pentru prima data de juristul si moralistul englez Jeremy Bentham (1748-1832) n lucrarea sa "Deontologia sau stiinta moralitatii", n care scrie: "baza deontologiei este principiul dupa care o actiune este buna sau rea, demna sau nedemna, merituoasa sau blamabila, n raport cu tendinta ei de a spori sau diminua suma fericirii publice". Conceptia lui Bentham se nscrie n cadrul curentului utilitarist n etica, potrivit caruia principiul fundamental al oricarei etici si legislatii este "cea mai mare fericire a celui mai mare numar de oameni" 1. Termenul "deontologie" se formeaza din cuvintele grecesti deon, deontos care nseamna ceea ce se cuvine, ceea ce trebuie facut, datorie si logos care nseamna discurs, stiinta. Observam ca, n conceptia lui Bentham, deontologia este o denumire data unui curent al eticii. Astazi, prin deontologie se ntelege, n sensul comun indicat de dictionare2, ansamblul de reguli care precizeaza normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesiuni, precum si doctrina despre acestea. Aceste reguli au n vedere conduita celor ce exercita o anumita profesiune, att n raporturile dintre ei, ct si n raporturile cu clientii lor sau cu publicul 3. n acest context, este necesar sa explicam si termenul "profesiune" sau profesie, care are doua ntelesuri: ntr-o prima acceptiune, "profesiune" desemneaza ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice ce definesc pregatirea persoanelor care 4 realizeaza o anumita activitate specializata , ce necesita, ca regula, o formatie universitara. Termenul se utilizeaza nsa si n sensul de ocupatie sau meserie. n cea de a doua acceptiune, termenul "profesiune" semnifica grupul social organizat, compus din persoanele care desfasoara o anumita activitate specializata, ce necesita un ansamblu de cunostinte teoretice si deprinderi practice specifice. Vom utiliza, pe parcursul expunerii, termenul de "profesionist" pentru a desemna persoana care face parte dintr-o profesiune, n sensul de grup social organizat. n vorbirea curenta se utilizeaza uneori sintagme ca abatere deontologica sau a ncalcat deontologia, pentru a califica fapte prin care s-a ncalcat legea civila sau penala, cum este, de exemplu, plagiatul. Din acest motiv trebuie sa facem, nca de la nceput, precizarea ca regulile pe care trebuie sa le respecte un profesionist se mpart n trei categorii: 1. Reguli juridice edictate de stat pentru mentinerea ordinii publice5, a caror respectare este asigurata de instantele judecatoresti;
1

B. DUTESCU, Etica profesiunii medicale, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOCIGA, Bucuresti-1980, p.13. 2 Dictionarul explicativ al limbii romne, editia a II-a, Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti-1996, p.278. 3 Encyclopedia Universalis, vol.7, Paris-1993, p.188-189. 4 B. DUTESCU, op.cit., p.9 5 Prin ordine publica se ntelege starea considerata ca normala ntr-un stat, din punct de vedere politic, economic si social, care se traduce prin functionarea corespunzatoare a organelor de stat, asigurarea linistii si securitatii cetatenilor, precum si asigurarea respectarii celorlalte drepturi ale acestora. Mentinerea ordinii publice este una dintre ratiunile de existenta ale statului. Din acest motiv, statul est obligat sa edicteze reglementarile juridice si sa ia masurile imperios necesare pentru realizarea acestei stari de normalitate.

6 2. Reguli stabilite initial de profesiune si consacrate n dreptul pozitiv, care privesc anumite conditii de admitere n profesiune precum si obligatiile de natura etica ce revin membrilor profesiunii respective, a caror respectare este asigurata de jurisdictiile disciplinare profesionale, cu sau fara sprijinul autoritatilor publice; 3. Reguli morale generale care pot afecta imaginea profesiunii, nepreluate n dreptul pozitiv, dar a caror respectare se poate realiza, de asemenea, prin interventia organelor profesiunii. Este vorba de reguli ce privesc anumite notiuni nedeterminate, raportate la profesiune, cum sunt: onoarea, demnitatea, ncrederea, corectitudinea. Regulile juridice menite sa asigure ordinea publica sunt de aplicabilitate generala si au n vedere fapte sau inactiuni a caror gravitate le aduce sub incidenta legii civile sau a legii penale. Este evident ca acestea exced sfera profesiunilor, motiv pentru care nu pot face obiectul vreunei deontologii. Obiectul deontologiei l formeaza numai regulile stabilite de profesiune pentru asigurarea moralitatii membrilor sai, precum si obligatiile morale generale care pot afecta imaginea profesiunii. Din cele nvederate rezulta ca, la momentul actual, deontologia are o semnificatie mult mai restrnsa si mai concreta dect cea pe care i-a atribuit-o Bentham. Ea este, ntr-un fel, etica aplicata la o anumita profesiune. Scopul ei este de a nfaptui binele concret, n cadrul restrns al unei anumite profesiuni. Pentru a cunoaste problematica deontologiei, vom studia n capitolul urmator deontologia profesiunii medicale si deontologia profesiunii de avocat, pentru a ajunge la cteva concluzii general-valabile privind deontologia actuala.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Morala este un fenomen social, forma a constiintei sociale, iar etica este o stiinta, ramura a filozofiei, care studiaza acest fenomen; este doctrina despre morala. Deci diferenta dintre ele este diferenta dintre obiectul de studiu si instrumentul de cunoastere. Totusi, n limbajul comun, cele doua concepte se utilizeaza deseori ca sinonime. Elementele caracteristice esentiale ale moralei, din unghiul de vedere al studiului nostru, sunt: este un fenomen social, forma a constiintei sociale; cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza comportamentul oamenilor n societate, att la nivel interindividual, ct si n relatiile cu diferite grupuri sau institutii; norma morala nu se poate impune prin constrngere statala, ci doar prin educatie, traditii, opinie publica; n sfera moralei se nscriu si relatiile morale, n cadrul carora se remarca moravurile, adica relatiile morale cu un caracter relativ stabil care caracterizeaza un grup social, o clasa, o societate. Exista o serie de categorii care reflecta problematica moralei, ca fenomen, de uz general n etica. Acestea au intrat n limbajul curent, avnd un nteles relativ comun, ntr-o anumita societate, dintr-un anumit moment istoric. Dintre aceste categorii mentionam: datoria, constiinta morala, fericirea, onoarea, dreptatea - nedreptatea, echitatea, demnitatea, virtutea,

7 responsabilitatea indiferenta, liberul arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, ncrederea, buna-credinta, principialitatea. Observam ca toate acestea se raporteaza, n ultima instanta, la categoriile fundamentale bine si rau. Termenul de "profesiune" are doua ntelesuri : ntr-o prima acceptiune, "profesiune" desemneaza ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice ce definesc pregatirea persoanelor care realizeaz a o anumita activitate specializata complexa, care necesita, ca regula, o formatie universitara; n cel de-al doilea nteles, termenul "profesiune" semnifica grupul social compus din persoanele care desfasoara o anumita activ itate specializata complexa, ce necesita un ansamblu de cunostinte teoretice si deprinderi practice.

Astazi, prin deontologie se ntelege, n sensul comun indicat de dictionare, ansamblul de reguli care precizeaza normele de conduita si obligatiile etice ale unei anumite profesiuni, precum si doctrina despre acestea. Rezulta ca deontologia este, ntr-un fel, etica aplicata unei anumite profesiuni. Scopul ei este de a nfaptui binele concret, n cadrul restrns al unei profesiuni.

NTREBARI DE AUTOEVALUARE
1. 2. 3. 4. 5. 6. Ce este morala ? Ce este etica ? Prezentati si comentati semnificatiile cuvintelor morala si etica. Prezentati semnificatiile cuvntului profesiune. Prezentati etimologia, evolutia si sensul comun actual al cuvntului deontologie. Prezentati si explicati regulile care formeaza obiectul deontologiei.

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Morala asigura respectarea normelor de convietuire prin: a. forta de constrngere a statului; b. intermediul instantelor judecatoresti; c. forta educatiei; d. intermediul liberului arbitru. 2. Etica este: a. un fenomen social, forma a constiintei sociale; b. doctrina despre morala; c. ansamblul relatiilor morale; d. ansamblul judecatilor si sentimentelor morale.

8 3. Se dau propozitiile: A - n limbajul comun, conceptele etica si morala se utilizeaza deseori ca sinonime. B Constiinta sociala este cunoasterea reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si mediul care l nconjoara. C Numai n cazul eticii si moralei se produce o confuziune ntre cuvntul care desemneaza stiinta si cuvntul care desemneaza obiectul de studiu al acesteia. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; 4. n sfera moralei nu se nscriu: a. moravurile; b. atitudinea oamenilor fata de normele existente n societatea data; c. relatiile morale; d. normele juridice. 5. Deontologie este o denumire data unui curent al eticii: a. potrivit conceptiei actuale despre deontologie; b. potrivit conceptiei lui Bentham; c. de catre grupurile sociale compuse din persoane care desfasoara anumite activitati specializate; d. potrivit conceptiei privind ordinea publica.

CAPITOLUL 2 DEONTOLOGIA PROFESIUNILOR LIBERE CLASICE

2.1. Deontologia medicala

2.1.1. Scurt istoric 2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a regulilor privind profesiunea medicala 2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala 2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia

2.2. Deontologia profesiunii de avocat

2.2.1. Scurt istoric 2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat 2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia

2.3. Caracteristicile deontologiei actuale 2.4. Cteva concluzii general-valabile privind deontologia, n actualul sau stadiu de dezvoltare

OBIECTIVE
Studiul acestui capitol va permite cunoasterea: Evolutiei si starii actuale a deontologiei concrete a profesiunii medicale; Evolutiei si starii actuale a deontologiei concrete a profesiunii de avocat; Caracteristicilor deontologiei n actualul sau stadiu de dezvoltare.

10 Potrivit dictionarelor 1, prin profesiune libera (se utilizeaza si sintagma profesiune liberala) se ntelege profesiunea organizata ntr-un corp autonom (asociatie profesionala independenta), format din profesionisti care si exercita activitatea, de regula, pe cont propriu si a carei remuneratie nu are caracter comercial (nu urmareste profitul). Liber-profesionistul trebuie sa se supuna regulilor stabilite de profesiune 2 si sa-si cstige existenta, n principiu, pe cont propriu, ceea ce nseamna ca nu are calitatea de angajat prin contract de munca sau prin act unilateral de numire. Profesiunile libere clasice sunt medicina si avocatura. Datorita importantei pe care o au prestigiul si ncrederea, pentru exercitarea cu succes a acestor profesiuni, ele au fost primele interesate de etica profesionala si apoi de deontologie. Vom prezenta deontologia acestor profesiuni, cu vocatie de model, pentru a stabili, prin analiza, sinteza si rationament inductiv, care sunt elementele constitutive, la modul general, ale deontologiei actuale, n sensul strict al termenului. Vom studia apoi caracteristicile deontologiei actuale. n acest fel, consideram ca vom fi pregatiti pentru abordarea deontologiei functionarilor publici, printr-un rationament deductiv.

2.1. Deontologia medicala

2.1.1. Scurt istoric Profesiunea medicala poate fi considerata cea mai veche profesiune cu caracter direct umanist. Daca celelalte profesiuni satisfac necesitati importante ale omului (de alimentatie, de habitat, de instructie etc.), profesiunea medicala are ca scop apararea celor mai de pret valori ale omului viata si sanatatea. Deci profesiunea medicala, n sens de activitate specializata, semnifica ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice necesare pentru mentinerea sau redarea sanatatii omului. Profesiunea medicala este singura despre care se poate afirma ca a fost prezenta, ntr-o forma sau alta, n toate etapele de dezvoltare a societatii umane: epoca primitiva, antichitate, evul mediu, epoca moderna, perioada contemporana. Exigentele impuse medicilor, desprinse din experienta practica a profesiunii, au, la nceput, doar caracter de recomandari. Cu timpul, repetate din generatie n generatie, devin cerinte obligatorii si se constituie n reguli ferme 3, care se regasesc n juramntul pe care l depun cei ce deprind arta vindecarii. Un moment deosebit de important, pentru civilizatia europeana, l reprezinta secolul al V-lea .e.n., cnd Grecia antica a cunoscut maxima nflorire a economiei si culturii, perioada cunoscuta sub numele de "secolul lui Pericle". n secolul lui Pericle se apreciaza ca s-a desavrsit procesul istoric de laicizare a medicinei si s-au conturat unele dintre cele mai nobile precepte ale profesiunii medicale.4
1

Dictionarul limbii romne moderne, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMNE, Bucuresti-1958, p.455; Le petit Larousse en couleurs , Ed. LAROUSSE, Paris-1995, p.599; Dictionarul explicativ al limbii romne, aparut sub egida Academiei Romne Institutul de lingvistica IORGU IORDAN, Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti-1996, p.570; Dictionar enciclopedic vol. IV L-N, Ed. ENCICLOPEDICA, Bucuresti-2001, p.99. 2 Este vorba de liber-profesionistul care face parte dintr-o profesiune libera. Exista si liber-profesionisti care nu fac parte dintr-o profesiune libera, n sensul de grup profesional organizat. De exemplu meditatorii si artistii liber-profesionisti. 3 B. DUTESCU, Etica profesiunii medicale, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, Bucuresti-1980, p.25. 4 Ibidem.

11 Se pare c a, datorita marii autoritati profesionale a faimosului Hipocrate, tot ceea ce a produs bun epoca sa, n domeniul teoriei si practicii medicale, al eticii acestei profesiuni, i s-a atribuit lui, fiind supranumit "parintele medicinei"1. Din aceasta perioada se presupune ca dateaza cunoscutul "Juramnt al lui Hipocrate" - primul document unitar de etica medicala. Astfel, mai nti sub forma de juramnt, mai trziu sub forma de coduri s-a transmis de la o epoca la alta fondul de aur al eticii profesiunii medicale 2. 2.1.2. Receptarea n dreptul pozitiv a unor reguli privind profesiunea medicala Primele reguli privind profesiunea medicala, receptate n dreptul pozitiv, se refera ndeosebi la raspunderea medicilor3 si au aparut nca n antichitate. n Egiptul antic, legea faraonica mergea pna la pedeapsa capitala pentru cel ce recomandase o terapie nereusita. Codul lui Hammurabi4 contine mai multe articole referitoare la onorariile medicului si la sanctiunile aplicabile n caz de culpa medicala, sanctiuni att de natura civila, ct si penala.

1 2

B. DUTESCU, op.cit., p.32. Prima forma moderna a juramntului profesional pentru absolventii facultatilor de medicina, care a adaptat la cerintele vremii Juramntul lui Hipocrate, a fost adoptata la Reuniunea din 1948 de la Geneva a Asociatiei Medicale Mondiale si are urmatorul continut : "n clipa n care sunt admis printre membrii profesiunii medicale, mi iau angajamentul solemn de a-mi consacra viata n serviciul umanitatii. Voi pastra maestrilor mei respectul si recunostinta care li se cuvin. mi voi exercita mestesugul cu constiinta si demnitate. Voi considera sanatatea pacientului drept prima mea grija. Voi respecta secretul celui care mi-l va ncredinta. Voi sus tine din toate puterile onoarea si nobilele traditii ale profesiunii medicale. Colegii mei vor fi frati. Nu voi ngadui ca diverse considerente de religie, de nationalitate, de rasa, de partid sau de clasa sociala sa se interpuna ntre datoria mea si pacientul meu. Voi arata un respect deosebit fata de viata omeneasca, nca de la conceptie. Nici sub amenintare nu voi ngadui sa se foloseasca cunostintele mele medicale mpotriva legilor umanitatii. Fac acest legamnt solemn, liber, pe cuvnt de onoare." Aceasta formula a fost apoi mbunatatita, mai mult ca forma, prin Declaratia de la Geneva din 1975, a Asociatiei Medicale Mondiale, ajungndu-se la urmatorul text: Odata admis printre membrii profesiunii de medic: Ma angajez solemn sa-mi consacru viata n slujba umanitatii; Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate; Sanatatea pacientilor va fi pentru mine o obligatie sacra; Voi pastra secretele ncredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora; Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fratii mei; Nu voi ngadui sa se interpuna ntre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa religie, partid sau stare sociala; Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la nceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii. Fac acest juramnt n mod solemn, liber, pe onoare! Precizam ca acesta este continutul juramntului pe care l depun medicii din Romnia, potrivit reglementarilor actuale (art.378 din Legea nr.95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.372 din 28.04.2006). 3 A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, Responsabilitatea juridica medicala n Romnia Premise pentru un viitor drept medical, Ed. POLIROM, Iasi-2000, pp.13 19. 4 Rege al Babilonului ntre 1793 1750 .e.n.

12 n Regatele lui Iuda si Israel medicii trebuiau sa posede diploma, avnd obligatii care nu se regaseau la alte popoare din vremea aceea. Astfel, suprema obligatie a medicului era sa apere viata bolnavului, pna la limita extrema a posibilitatilor. Medicul nu putea executa o operatie fara consimtamntul bolnavului si era responsabil, n caz de esec, fata de bolnav si familia acestuia. De asemenea, medicul raspundea daca ucidea un bolnav n stare de agonie. Culpa medicala nu se putea stabili fara participarea medicilor, n calitate de experti. Nu se practica legea talionului. Responsabilitatea medicului era de natura civila. n India antica, Legile lui Manu, redactate cu putin naintea erei crestine, prevedeau amenzi pentru tratamentele nereusite, al caror cuantum depindea de casta careia i apartinea bolnavul. n dreptul roman, Lex Aquillia, din sec.III .e.n., prevedea pedeapsa capitala pentru provocarea mortii unui om liber, de catre un medic, prin nepricepere, si despagubiri civile pentru moartea unui sclav. Pe parcursul evului mediu sunt mentinute sanctiunile, de natura civila si penala, pentru culpa medicala, un exemplu n acest sens fiind Constitutia Carolina, din 1532, a lui Carol Quintul 1. Aceasta continea texte care sanctionau medicul care a cauzat moartea bolnavului din neglijenta sau nepricepere, daca se constata ca a folosit n mod imprudent medicamentele sau a utilizat remedii neautorizate sau interzise de profesiunea medicala. Dupa Revolutia franceza , accentul responsabilitatii medicale a cazut pe despagubirile civile. n fine, sec.XX marcheaza organizarea prin lege a profesiunii medicale. Legea de organizare a profesiunii stabileste conditiile de acces n profesiune si principalele obligatii ale medicilor; reglementeaza organizarea si functionarea organelor profesiunii si le recunoaste acestora puterea de a elabora coduri deontologice si de a aplica sanctiuni disciplinare; stabileste sanctiunile disciplinare si procedura de aplicare a acestora. Rezulta de aici ca deontologia medicala actuala, n sensul strict al termenului, are urmatoarele elemente constitutive: organizarea profesiunii prin lege; profesiunea poseda organe proprii cu puterea de a impune codul deontologic; stabilirea prin lege a sanctiunilor disciplinare, a procedurii de aplicare a acestora, a instantelor disciplinare din cadrul profesiei si a cailor de atac. Din punct de vedere juridic, toate acestea alcatuiesc dreptul deontologic al profesiunii. 2.1.3. Valorile aparate de deontologia medicala actuala Valorile cu caracter general aparate de deontologia medicala actuala se regasesc n Codul international de etica medicala2, elaborat de Asociatia Medicala Mondiala, n anul 1949. Acest cod, referindu-se ntr-o forma generala la normele de conduita profesionala, trece n revista ndatoririle medicilor fata de bolnavi si ntre ei nsisi, formulnd urmatoarele cerinte de conduita morala : 1. Grija permanenta a medicului trebuie sa fie salvarea vietii oamenilor; 2. Medicul datoreaza bolnavului sau toate resursele stiintei si tot devotamentul sau. Cnd o boala sau un tratament depasesc posibilitatile sale, el trebuie sa faca apel la un alt medic mai priceput n materie;

1 2

Carol Quintul (1500 1558) mparat al Sfntului Imperiu Romano-German. B. DUTESCU, op.cit., pp.49,50.

13 3. Medicul datoreaza bolnavului sau secretul absolut cu privire la informatiile ce i-au fost ncredintate si cu privire la tot ceea ce ar putea cunoaste ca urmare a ncrederii ce i-a fost acordata; 4. Medicul este obligat sa acorde, n caz se urgenta, ngrijirile necesare ca datorie generala fata de umanitate. El se poate retrage numai dupa ce s-a asigurat ca aceste ngrijiri vor fi date de o alta persoana calificata; 5. Medicul trebuie s a-si trateze confratii asa cum doreste sa fie el nsusi tratat de catre ei; 6. n cadrul misiunii sale umanitare si sociale, medicul trebuie sa manifeste permanent o atitudine morala exemplara si sa respecte imperativele profesiunii sale; 7. Medicul nu poate sa ndeplineasca un act medical motivat de beneficiul personal; 8. Sunt nedeontologice: a) orice procedeu de reclama si publicitate, altele dect cele care sunt autorizate prin uzante si coduri de etica nationale; b) orice colaborare cu o institutie de ngrijire n care medicul nu si pastreaza independenta profesionala; c) acceptarea oricarei remuneratii pentru tratamentul aplicat unui bolnav, fara ca acest tratament sa fi fost justificat de patologia acestuia; d) acceptarea unui comision, din partea fabricantului de medicamente, pentru utilizarea produselor sale, oricare ar fi titlul acestuia; 9. Este interzis medicului sa dea un sfat sau sa comita un act medical profilactic, diagnostic sau terapeutic, care sa nu fie justificat de interesul direct al pacientului si mai ales, care sa slabeasca rezistenta fizica sau psihica a unei fiinte umane, fara necesitate terapeutica; 10. Medicul trebuie sa uzeze cu cea mai mare prudenta de divulgarea descoperirilor sau procedeelor noi de tratament, atta timp ct valoarea lor n-a fost expres recunoscuta. 11. Medicul nu trebuie sa certifice dect ceea ce poate constata personal; 12. Medicul trebuie sa se abtina de la orice deturnare de clientela si, la modul general, sa evite tot ceea ce ar putea dauna material sau moral confratilor sai. Cerintele generale enumerate au fost receptate, ntr-o forma sau alta, prin norme deontologice nationale, n fiecare tara care dispune de un personal medical ct de ct organizat. Codului international de etica medicala cu caracter general i-au succedat o serie de alte documente, n care este exprimat punctul de vedere al profesiei medicale mondiale n diverse domenii specializate ale medicinei. O importanta deosebita, n acest sens, prezinta : Declaratia de la Helsinki, din 1964, mbunatatita de Adunarea Medicala Mondiala de la Tokyo din 1975, privind cercetarea medicala care utilizeaza subiecti umani; Declaratia de la Sidney, din 1968, privind determinarea momentului mortii; Declaratia de la Tokyo, din 1976, privind atitudinea medicilor fata de detinuti si prizonieri. Pe plan national, au aparut recent, alaturi de codul general al profesiunii medicale, o serie de coduri sectoriale, cum sunt: codul medicului generalist, codul medicului stomatolog, codul medicului legist, codul medicului de familie etc. Trebuie sa aratam ca deontologia medicala se confrunta n prezent cu o serie de provocari noi. Dezvoltarea exploziva, n ultimele doua decenii, a tehnologiilor utilizate n medicina, mai ales a celor din domeniul biologiei si al ingineriei genetice, a generat o

14 serie de probleme, pe ct de complexe pe att de delicate, pentru deontologia medicala. Viata poate fi creata n eprubeta n laborator. Natura vietii poate fi alterata prin chirurgie genetica. Aceia care sunt pe punctul de a muri prin deteriorarea unui organ vital si pot prelungi vietile prin transplant de organe, aceia incapabili de a mnca si de a respira pot fi hraniti intravenos si pot respira artificial si chiar atunci cnd moartea este inevitabila procesul de a muri poate fi prelungit indefinit. 1 n legatura cu acest ultim aspect, nvederam disputele legate de euthanasie. Dupa cum se stie, euthanasia consta n ajutorul dat unei persoane, aflate n suferinta incurabila, pentru a muri. Aceasta nseamna ca, daca un medic accepta sa practice euthanasia, el suprima viata, ceea ce vine n contradictie att cu primul comandament deontologic (viata este valoarea suprema care trebuie ntotdeauna salvata) , ct si cu un drept fundamental al omului dreptul la viata. Pe de alta parte, a prelungi suferintele unui bolnav incurabil reprezinta o cruzime. Aceasta dilema este transata astazi n mod diferit. Unele tari, cum este Marea Britanie, condamna euthanasia la modul absolut, n timp ce altele ca S.U.A., Olanda si Belgia o accepta, n anumite conditii strict determinate. Este posibil ca la fel sa se ntmple si cu clonarea la om, care astazi este interzisa, dar care, n viitor, ar putea fi acceptata n anumite conditii. n final, subliniem caracterul evolutiv al deontologiei, care se manifesta cu pregnanta, chiar si n cazul deontologiei medicale, considerata a fi cea mai veche si cea mai elaborata. 2.1.4. Organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia La fel ca n celelalte state europene, si n Tarile Romne, primele reguli privind profesiunea medicala, receptate n dreptul pozitiv, se refera la raspunderea medicilor. Pravilele mparatesti ale lui Vasile Lupu (1646) si Matei Basarab (1652) prevedeau pierderea meseriei n cazul smintelii bolnavului prin nemestesug 2. Raspunderea civila a medicilor apare n Legiuirea lui Caragea3 (editia n limba romna a aparut n anul 1819), sub forma raspunderii civile generale: cel care din stiinta sau cu nestiinta, sau cu gresala va aduce stricaciuni altcuiva este dator a suporta stricaciunea 4. Aceeasi solutie este preluata de Codul civil romn din 1864, n vigoare, cu o serie de modificari, si astazi. Organizarea profesiunii medicale, cuprinznd si unele prevederi de natura deontologica, printr-un act de autoritate publica, s-a realizat n anul 1927 prin Decretul nr.1.513 din 19 mai5 privind constituirea Asociatiei generale a medicilor din Romnia, emis de Ferdinand I. Potrivit Statutului Asociatiei generale a medicilor din Romnia, preluat n dreptul pozitiv prin decretul regal mentionat, aceasta asociatie cuprindea toti medicii cu drept de libera practica n Romnia, avea sediul central la Bucuresti si filiale n toate judetele. Unul dintre obiectivele fundamentale ale Asociatiei generale a medicilor din Romnia a fost organizarea corpului medical pe baza unei legi, prin care sa se
1 2

A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, op.cit., p.7. Ibidem, p.16. 3 Ioan Gheorghe Caragea a fost Domnul Tarii Romnesti, n perioada 1812-1818. 4 A.B. TRIF, V. ASTARASTOAE, op. cit., p.17. 5 Publicat n Monitorul Oficial nr.110/21.05.1927.

15 garanteze drepturile medicilor si prin care sa se statueze principiile deontologice cari vor conduce profesiunea medicala 1. Ca urmare, a fost adoptata Legea sanitara si de ocrotire nr.236/1930, ramasa n vigoare, cu modificari, pna n anul 1978. Intrarea n vigoare a acestei legi a determinat aparitia, n Romnia, a deontologiei medicale n sensul strict al termenului. Astfel, profesiunea medicala avea o organizare legala, organelor profesiei le-a fost recunoscuta competenta de a stabili norme deontologice si de a sanctiona ncalcarea acestora, profesiunea medicala dispunea de jurisdictie disciplinara proprie. Baza reglementarii juridice a profesiunii medicale, n timpul regimului socialist autoritar, se regaseste n Legea nr.3/1978 pri vind asigurarea sanatatii populatiei. Aceasta lege permitea executarea profesiunii medicale numai n regim public, stabilea gratuitatea asistentei medicale, care se asigura de personalul sanitar cu pregatire superioara (medici, dar si farmacisti, biologi, chimisti etc.), personal sanitar mediu (asistente medicale, surori medicale, laboranti) si personal sanitar auxiliar (infirmiere, ngrijitoare). Legea nr.3/1978 reglementa detaliat conditiile ce se impuneau pentru practicarea profesiunii medicale, misiunile acestor profesionisti, drepturile si obligatiile lor si raspunderea disciplinara. Prevederile de natura deontologica respectau n mare masura documentele internationale n materie, nsa autonomia profesiunii medicale a fost n mare parte suprimata, instaurndu-se conducerea si controlul deplin din partea Ministerului Sanatatii. Prima reglementare a profesiunii medicale, intervenita dupa anul 1989, este Hotarrea Guvernului nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului n Romnia 2. Noutatile semnificative aduse de acest act normativ sunt: - recunoaste exercitarea profesiunii medicale n regim privat; - recunoaste dreptul pacientului de a -si alege medicul; - institutionalizeaza colaborarea cu cultele si organizatiile neguvernamentale cu scop caritabil si de binefacere; - instituie Ordinul Medicilor ca forma de organizare profesionala neguvernamentala, caruia i se recunoaste competenta normativa, administrativa si jurisdictionala. Hotarrea de Guvern nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului n Romnia a fost nlocuita de Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, care a fost republicata n anul 2000 3. Aceasta lege avea caracterul de lege-cadru, cuprinznd doar 48 de articole, grupate n doua capitole principale, primul referitor la reglementarea exercitarii profesiunii de medic, iar al doilea privind nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia. Prevederile acestei legi, care prezinta interes pentru organizarea profesiei si pentru deontologie, sunt: 1) Exercitarea profesiunii de medic este avizata de Colegiul Medicilor din Romnia si autorizata de Ministerul Sanatatii. Practicarea profesiei de medic de catre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infractiune si se pedepseste

1 2 3

Art.4 lit. d din Statutul Asociatiei generale a medicilor din Romnia. Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.108/27.05.1992. Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.650/12.12.2000.

16 conform Codului penal1. Conditiile care se cer pentru ca o persoana sa exercite profesiunea de medic sunt: a) sa fie cetatean romn cu domiciliul n Romnia. Pe cale de exceptie, profesiunea de medic poate fi exercitata si de medici cetateni straini, pe baza de reciprocitate, potrivit conventiilor la care Romnia este parte; b) sa fie licentiat al unei institutii de nvatamnt universitar medical, n conditiile legii; c) sa nu se gaseasca n vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de lege. Cazurile de nedemnitate sunt: I. Medicul a fost condamnat definitiv, chiar daca a fost reabilitat2, pentru savrsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii, n mprejurari legate de exercitarea profesiunii de medic, cu exceptia celor condamnati n temeiul D.770/1966 privind reglementarea ntreruperii cursului sarcinii; II. Medicul caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesiunea, pe durata stabilita prin hotarre judecatoreasca sau disciplinara. La acestea se adauga urmatoarele incompatibilitati: a) comertul cu produse farmaceutice; b) oricare profesiune sau ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de medic sau bunelor moravuri; c) folosirea cu buna stiinta a cunostintelor medicale n defavoarea sanatatii bolnavului sau n scop criminal. 2. La absolvirea institutiei de nvatamnt, medicul va depune un juramnt, potrivit formulei moderne a juramntului lui Hipocrate, adoptata de Asociatia Medicala Mondiala n cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975. 3. Controlul si supravegherea exercitarii profesiunii de medic se realizeaza de catre Ministerul Sanatatii si de catre Colegiul Medicilor din Romnia. Legea reglementa nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, dupa cum urmeaza: Colegiul Medicilor din Romnia se nfiinteaza ca organizatie profesionala, neguvernamentala, cu personalitate juridica, apolitica si fara scop patrimonial, care reprezinta interesele profesiunii de medic. Aceasta organizatie actioneaza pentru dezvoltarea acestei profesiuni si a prestigiului ei n cadrul vietii sociale; Colegiul Medicilor din Romnia are autonomie institutionala si si exercita atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni. El se organizeaza la nivel national si judetean, avnd organe de conducere alese; Colegiul Medicilor din Romnia cuprinde toti medicii cetateni romni domiciliati n Romnia autorizati sa practice profesiunea de medic. Membrii Colegiului Medicilor din Romnia pot face parte si din alte asociatii profesionale; principalele atributii ale Colegiului Medicilor din Romnia sunt: a) apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai n toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a medicului n exercitarea profesiunii, asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de bolnav si sanatatea publica;
1

Fapta se ncadreaza la Exercitarea fara drept a unei profesii si se pedepseste cu nchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (art.281 al Codului penal din 1968, republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.65/16.04.1997, cu modificarile ulterioare.) 2 Potrivit reglementarii actuale, nedemnitatea nceteaza daca intervine reabilitarea.

17 b) asigura aplicarea legilor si a celorlalte reglementari care organizeaza exercitiul profesiunii; c) elaboreaza, adopta si supravegheaza respectarea Codului de deontologie medicala; d) avizeaza eliberarea autorizatiei de libera practica medicala; e) colaboreaza cu Ministerul Sanatatii pentru formarea, specializarea si perfectionarea pregatirii profesionale a medicilor; f) organizeaza judecarea cazurilor de abateri de la normele de deontologie medicala, n calitate de organ de jurisdictie profesionala; g) avizeaza autorizarea de instalare a cabinetelor medicale particulare. Precizam ca atributiile Colegiului Medicilor din Romnia nu pot fi exercitate de nici o alta asociatie profesionala medicala. 4. n fine, o ultima categorie de prevederi se refera la sanctiuni si la procedura de aplicare: Colegiul Medicilor din Romnia judeca litigiile si abaterile disciplinare ale medicilor, prin comisia de deontologie si prin comisiile de specialitate ale consiliului judetean al colegiului si ale consiliului national; Membrii Colegiului Medicilor din Romnia care ncalca juramntul depus, legile si regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic si nu respecta Codul de deontologie medicala, raspund disciplinar si, n functie de gravitatea abaterii, li se aplica una dintre urmatoarele sanctiuni: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) suspendarea, pe un interval de 6-12 luni, a calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romnia; e) retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romnia si propunerea retragerii, de catre Ministerul Sanatatii, a autorizatiei de practica a profesiunii de medic. Aplicarea acestor sanctiuni se face potrivit unor proceduri care au la baza principiul existentei a doua grade de jurisdictie profesionala, pentru sanctiunile prevazute la lit. d si e fiind posibila si contestatia la judecatoria n raza careia si desfasoara activitatea medicul sanctionat. Raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romnia nu exclude raspunderea penala, contraventionala, civila sau materiala conform prevederilor legale. n baza prevederilor Legii nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, Adunarea Generala Nationala a Colegiului Medicilor din Romnia a adoptat n anul 1997 trei acte normative care vin sa ntregeasca dreptul deontologic al profesiunii medicale. Este vorba de Statutul Colegiului Medicilor din Romnia, Codul de deontologie medicala si Codul de procedura a Comisiilor de jurisdictie disciplinara si de litigii. Chiar daca aceste texte contin o serie de imperfectiuni, ele sunt concepute ntr-o maniera evolutiva, n sensul ca este stabilita misiunea de a fi mbunatatite permanent1. Aceste acte normative au fost nlocuite prin Decizia nr.3/2005 a Adunarii Generale Nationale a Colegiului Medicilor din Romnia, privind adoptarea Statutului si Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romnia 2.
1 2

Art.101 si 142 din Statutul Colegiului Medicilor din Romnia, Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.418/18.05.2005.

18 Legea nr.74/1995 a fost nlocuita prin Legea nr.306/2004 privind exercitarea profesiunii de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia1. Aceasta lege pastreaza prevederile cu valoare de consta nta, privind exercitarea profesiunii medicale, din Legea nr.74/1995, nsa depaseste caracterul de lege-cadru, fiind o reglementare detaliata. Astfel, legea cuprinde 91 de articole, grupate n trei capitole principale: Exercitarea profesiei de medic (art.1 18); Dispozitii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul Romniei, de catre medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinnd Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene (art.19 30); Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia (art.31 83). Principala noutate adusa de Legea nr.306/2004, determinata de integrarea Romniei n Uniunea Europeana, este reglementarea pe parcursul unui ntreg capitol (Capitolul II) a problematicii privind exercitarea profesiei de medic n Romnia, de catre medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinnd Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene. n ceea ce priveste organizarea profesiunii medicale, Legea nr.306/2004 contine prevederi care detaliaza si precizeaza organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, att la nivel judetean, ct si central. De asemenea, ntareste autonomia si autoritatea Colegiului Medicilor din Romnia, n urmatoarele domenii principale: - apararea drepturilor, intereselor, onoarei, libertatii si independentei profesionale a medicilor, precum si a dreptului de decizie al acestora, n exercitarea actului medical; - controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic; - reprezentarea profesiunii n raporturile cu autoritatile si institutiile publice. Legea mentionata cuprinde o formulare mai clara si mai bine sistematizata a scopului profesiunii medicale si a obligatiilor esentiale ce revin membrilor ei. Astfel, potrivit art.5 profesia de medic are ca scop principal asigurarea starii de sanatate prin prevenirea mbolnavirilor, promovarea, mentinerea si recuperarea sanatatii individului si a colectivitatii. n vederea realizarii acestui scop, medicul trebuie sa dovedeasca disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate si respect fata de fiinta umana. Deciziile cu caracter medical vor fi luate avndu-se n vedere interesul si drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea ntre pacienti, respectarea demnitatii umane, principiile deontologiei medicale, grija fata de sanatatea pacientului si sanatatea publica. Obligatiile esentiale ale medicului, potrivit art. 40 din lege, sunt: sa respecte si sa aplice, n orice mprejurare, normele de deontologie medicala; sa nu aduca prejudicii reputatiei corpului medical sau unor membrii ai acestuia, respectnd statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din Romnia; sa acorde cu promptitudine si neconditionat ngrijirile medicale de urgenta, ca o ndatorire fundamentala profesionala si civica; sa actioneze, pe toata durata exercitarii profesiei, n vederea cresterii gradului de pregatire profesionala; sa respecte drepturile pacientului.

Legea nr.306/2004 privind exercitarea profesiunii de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia a fost publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.578/30.06.2004. Ea fost modificata si completata prin: Ordonanta nr.53/2004, Ordonanta de Urgenta nr.60/2004, Ordonanta de Urgenta nr.135/2004, Legea nr.221/2005. Referirile la aceasta lege au n vedere textul modificat.

19 n fine, reglementarea raspunderii disciplinare a medicilor este mult mai precisa n Legea nr.306/2004 dect n legea anterioara, formnd obiectul Sectiunii a 6-a din Cap.3. Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, care cuprinde 10 articole (69 78). Ca noutati, semnalam: aparitia sanctiunii disciplinare a amenzii, cuprinsa ntre 1.000.000 si 15.000.000 lei; nlocuirea sanctiunii suspendarii, pe un interval de 6 12 luni a calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romnia, cu interdictia de a exercita profesia sau anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an; nlocuirea posibilitatii contestarii sanctiunii aplicate medicului la judecatoria n raza careia si desfasoara activitatea medicul sanctionat, cu posibilitatea formularii unei actiuni n anulare, mpotriva sanctiunii aplicate medicului, la sectia de contencios administrativ a tribunalului n raza caruia si desfasoara activitatea medicul sanctionat. Odata cu intrarea n vigoare a Legii nr.306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia, s-a produs desprinderea grupului medicilor dentisti din corpul medicilor, prin intrarea n vigoare a Legii nr.308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din Romnia. Asistam astfel la o scindare a corpului medicilor, pe criteriul specializarii. Reglementarea profesiei de medic dentist are la baza principiile aplicabile profesiei de medic, n general, cu unele adaptari la specificul acestei activita ti. De aceea, reglementarile cuprinse n Legea nr.308/2004 sunt similare, uneori pna la identitate, cu cele cuprinse n Legea nr.306/2004. n prezent 1, prevederile Legii nr.306/2004 au fost preluate, aproape ad literam , n Legea nr.95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii 2, Titlul XII. Exercitarea profesiei de medic. Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia. De asemenea, Legea nr.95/2006, care se doreste o codificare a reglementarilor din domeniul sanatatii, a nglobat si Legea nr.308/2004. O ultima reglementare, de interes pentru exercitarea profesiunii medicale, este Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului 3. Aceasta lege consacra n mod explicit drepturile persoanei sanatoase sau bolnave, care utilizeaza serviciile de sanatate, concomitent cu obligatiile corelative ce revin furnizorilor de servicii medicale si n special medicilor. Respectarea acestor obligatii este asigurata prin angajarea raspunderii disciplinare, contraventionale, civile sau penale, a personalului medico-sanitar. Legea nr. 46/2003 consacra sase categorii de drepturi ale pacientului: 1. Drepturi cu caracter general; 2. Drepturi privind accesul pacientului la informatia medicala; 3. Consimtamntul pacientului privind interventia medicala; 4. Confidentialitatea informatiei si protectia vietii private a pacientului; 5. Drepturile pacientului n domeniul reproducerii; 6. Drepturile pacientului la tratament si ngrijiri medicale. Dintre toate acestea, consideram ca ridica probleme delicate, pentru integritatea deontologica a medicului, urmatoarele: Pacientul are dreptul la ngrijiri medicale de cea mai nalta calitate de care societatea dispune, n conformitate cu resursele umane, financiare si materiale;
1 2

01.09.2006. Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.372/28.04.2006. 3 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.51/29.01.2003.

20 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare. Prin discriminare se ntelege distinctia ntre persoane aflate n situatii similare pe baza rasei, sexului, vrstei, apartenentei etnice, originii nationale si sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale. Pacientul are dreptul de a cere si a obtine o alta opinie medicala. Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale, chiar si dupa decesul acestuia. Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa l recompenseze altfel dect prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective. Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ngrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.

2.2. Deontologia profesiunii de avocat

2.2.1. Scurt istoric Dupa cum arata un autor 1, Pe masura evolutiei vietii sociale si a conturarii cadrului organizat de solutionare a conflictelor dintre membrii aceleiasi comunitati s-a dezvoltat si avocatura, simtindu-se nevoia sa se recurga la aparatori care ofereau garantii de probitate, echilibru si cunoastere. ncetul cu ncetul activitatea de aparator s-a transformat ntr-o profesie permanenta, al carei traseu l gasim nca la chaldeeni, egipteni si persi. Avocatura este prezenta si n antichitatea greaca si romana. Astfel, la Atena a existat o adevarata scoala de avocati, reprezentata de oratori celebri, precum Pericle, Hyperide, Demosthene, Socrate si altii. n Roma antica, la nceput, activitatea desfasurata de "advocati" era gratuita, Legea Cincia interzicndu-le sa primeasca onorarii, interdictie care este ridicata n timpul Imperiului. Caderea Imperiului roman, care desavrsise consacrarea notiunilor de "drept" si "administrare a justitiei", a determinat disparitia profesiunii de avocat2. Ulterior, denumirea de avocat reapare n textul vechilor capitulatii3 si al canoanelor conciliilor 4, desemnnd calitatea de aparator al bisericilor, al abatiilor si al manastirilor n fata judecatorilor laici si, uneori, la judecata vasalilor seniorilor5. A urmat organizarea tribunalelor ecleziastice care a determinat aparitia unor scoli, precum cea de la Chartres, care pregateau specialisti n jurisprudenta, unii dintre acestia fiind si avocati. n cadrul jurisdictiei ecleziastice avocatii erau n acelasi timp si membri ai clerului 6.

1 2

S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. Ibidem. 3 Capitulatie = conventie prin care se stabilea statutul unor categorii de persoane, de regula, al strainilor. 4 Canon al Conciliului = decret, regula ecleziastica privind credinta sau disciplina religioasa. Conciliul era o adunare a episcopilor si teologilor care decidea n probleme de dogma religioasa si disciplina ecleziastica. 5 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr.3/1995, p.11. 6 Ibidem.

21 Redescoperirea Pandectelor romane 1 a dat un important impuls pentru studiul dreptului si a pregatit revenirea formelor judiciare n care avocatii si aveau locul lor.2 Din lucrarile Conciliului de la Latran - 1138 - si ale celui de la Tours - 1163 rezulta ca foarte multi avocati clerici pledau n fata tribunalelor laice, ceea ce dovedeste ca acestia au profitat de deschiderea si nevoile societatii laice pentru a-si valorifica serviciile n tribunalele secularizate 3. Dupa Revolutia franceza, pe fondul t eoriei separatiei puterilor n stat, apare puterea judecatoreasca, pe de o parte, iar pe de alta, dreptul la aparare al cetateanului confruntat cu ea. Daca privim tabloul sintetic al procesului penal, de o parte este procurorul care acuza n numele statului, n fata unui judecator care reprezinta tot o putere a statului, amndoi fiind profesionisti ai dreptului. De cealalta parte este cel trimis n judecata, care de multe ori nu cunoaste exact nici macar continutul legii de a carei ncalcare este acuzat4. n aceste conditii, pentru a realiza o judecata dreapta, balanta justitiei trebuie echilibrata de cineva care sa poata face fata cunostintelor de specialitate ale reprezentantilor autoritatilor implicate n procesul judiciar, experientei si abilitatii acestora. Ei bine, acest rol revine avocatului 5. Din cele prezentate rezulta ca misiunea profesiunii de avocat este apararea drepturilor persoanelor n fata autoritatilor publice, cu precadere n justitie. Numai ca, profesiunea de avocat, pentru a dobndi nobletea virtutii6, nu poate sa se desfasoare dupa bunul plac, ci n cadrul unor reguli. Altfel, din aparator, avocatul ar deveni impostor si spoliator. Astfel, s-a ajuns la organizarea profesiei de avocat si, n cadrul ei, la elaborarea unui drept deontologic si la instituirea jurisdictiei disciplinare. Valoarea fundamentala a deontologiei profesiunii de avocat este devotamentul pentru apararea drepturilor clientului, n fata autoritatilor publice, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale. Deci, regulile deontologice ale profesiunii de avocat sunt menite sa determine ncrederea clientului n devotamentul avocatului sau. Asigurarea respectarii regulilor deontologice constituie pentru client garantia ca avocatul i este devotat si ca va face toate diligentele necesare pentru a-i apara drepturile. n Romnia, organizarea si statutul profesiei de avocat au urmat tendintele din Vestul Europei, nca din sec.XIX. Chiar si pe timpul regimului socialist autoritar, avocatura si pastreaza statutul de profesie libera, nsa influenta avocatilor a fost mult diminuata. 2.2.2. Conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat Conceptia europeana actuala, cu privire la deontologia profesiunii de avocat, s-a materializat n Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana 7, pe care l vom numi n continuare Codul european.
1

Pandectele romane = culegere de hotarri si decrete ale vechilor jurisconsulti romani, alcatuita la comanda mparatului Justinian (mparat al Bizantului ntre 527 565). 2 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. 1 S. GRIGORE, Codul deontologic al avocatului, Palatul de Justitie nr. 3/1995, p.11. 4 Ibidem. 5 Ibidem. 6 Ibidem. 7 Adoptat n Sesiunea Plenara a Consiliului Barourilor din Uniunea Europeana din 28 octombrie 1998, modificat n Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 si din 6 decembrie 2002.

22 Codul contine cinci capitole, fiecare mpartit n subcapitole si paragrafe. Primul capitol, denumit PREAMBUL, se refera n principal la misiunea avocatului, finalitatea regulilor deontologice si obiectivele Codului. n privinta misiunii avocatului, se arata ca ntr-o societate fondata pe respectul pentru justitie, misiunea avocatului nu se limiteaza doar la executarea fidela a unui mandat n cadrul legii. ntr-un stat de drept avocatul este indispensabil justitiei si justitiabililor pe care trebuie sa i sfatuiasca si sa le apere drepturile si libertatile. Tot n preambul, se afirma ca regulile deontologice sunt destinate sa garanteze, prin acceptarea lor liber consimtita, executarea, n conformitate cu normele etice, a misiunii avocatului. ncalcarea acestor reguli atrage sanctionarea disciplinara. Totodata, se recunoaste diversitatea regulilor deontologice, care sunt specifice fiecarui barou si sunt determinate de propriile traditii. Nu este posibil si nici de dorit nlaturarea specificitatilor si instaurarea uniformitatii regulilor deontologice. Totusi, regulile particulare ale fiecarui barou au o baza comuna, ntruct apara aceleasi valori. Principalul obiectiv al Codului european al avocatului este definirea unor reguli comune tuturor avocatilor, pentru activitatile transfrontiera, indiferent de baroul caruia apartin, pentru a atenua dificultatile rezultate din aplicarea unei duble deontologii. Cel de-al doilea capitol al Codului european, PRINCIPII GENERALE, se refera la: independenta avocatului; integritatea morala ca baza a ncrederii de care trebuie sa se bucure avocatul; secretul profesional, respectarea deontologiei altor barouri, incompatibilitati, publicitatea personala si interesul clientului. Independenta este necesara avocatului datorita multiplelor ndatoriri ce i incumba, ndatoriri de care nu se poate achita n mod corespunzator dect daca este ferit de orice presiune, inclusiv de cea rezultata din propriile interese. Ca si impartialitatea judecatorului, independenta avocatului este necesara si pentru ncrederea n justitie. Avocatul trebuie sa evite orice atentat la independenta sa si sa vegheze sa nu fie neglijata etica profesionala, att n relatiile cu clientul, ct si n relatiile cu judecatorii sau cu tertii. O conditie indispensabila pentru activitatea avocatului este stabilirea de relatii de ncredere cu clientul. ncrederea fa ta de avocat nu poate exista daca planeaza ndoieli asupra onestitatii, probitatii ori sinceritatii avocatului. De aceea, pentru avocat, aceste virtuti traditionale constituie obligatii profesionale. Referitor la secretul profesional, Codul european nvedereaza ca este de natura misiunii avocatului ca el sa fie depozitarul secretelor clientului sau si destinatarul unor informatii confidentiale. Fara garantia confidentialitatii nu poate exista ncredere. Secretul profesional este recunoscut astfel ca obligatie fundamentala si primordiala a avocatului: avocatul trebuie sa respecte secretul tuturor informatiilor confidentiale primite de la clientul sau, privitoare la clientul sau ori privitoare la terti, n cadrul afacerilor clientului sau (aceasta obligatie nu este limitata n timp); avocatul trebuie sa asigure respectarea secretului profesional de catre personalul sau si de catre persoanele ce coopereaza cu el n activitatea sa profesionala. n ceea ce priveste incompatibilitatile, acestea au n vedere acele functii sau ocupatii care ar putea afecta independenta necesara avocatului pentru a participa la realizarea justitiei. Avocatul care asigura reprezentarea ori apararea unui client n fata justitiei sau a altei autoritati publice dintr-un stat-membru primitor trebuie s a respecte regulile de incompatibilitate aplicabile avocatilor acestui stat-membru. O alta problema a deontologiei profesiei de avocat o constituie publicitatea personala. Publicitatea, n special n mijloacele de informare n masa, se poate face

23 numai pentru a informa publicul despre serviciile pe care le ofera avocatul, cu conditia ca informatiile sa fie fidele, veridice si sa respecte secretul profesional, precum si celelalte principii esentiale ale profesiei. n fine, un ultim principiu general se refera la interesul clientului. Sub rezerva reglementarilor legale si deontologice, avocatul are obligatia sa apere permanent, cel mai bine posibil, interesele clientului sau ca si cum ar fi propriile sale interese, cele ale unui confrate ori cele ale profesiei n general. Al treilea capitol al Codului european, intitulat RELATIILE CU CLIENTII, reglementeaza, n principal, urmatoarele aspecte: nceputul si sfrsitul relatiilor cu clientii, conflictul de interese, onorariul si asigurarea profesionala. nceputul si sfrsitul relatiilor cu clientii marcheaza n timp perioada n care avocatul acorda asistenta clientului sau, perioada caracterizata de existenta unor obligatii specifice, si anume: - avocatul nu poate actiona dect n virtutea unui mandat dat de clientul sau, afara de cazul n care el este solicitat de un alt avocat reprezentnd clientul sau de o instanta competenta ; - avocatul sfatuieste si apara clientul sau cu promptitudine, constiinciozitate si diligenta; el trebuie sa si asume personal responsabilitatea misiunii ce i-a fost ncredintata si trebuie sa informeze clientul despre evolutia cauzei pentru care a fost angajat; - avocatul nu va accepta sa preia o cauza daca stie ori ar trebui sa stie ca nu are competenta profesionala necesara sa o trateze, afara de cazul cnd coopereaza cu un avocat avnd aceasta competenta; de asemenea, avocatul nu poate accepta o cauza daca este n imposibilitate de a se ocupa de ea cu promptitudine, tinnd cont de celelalte obligatii ale sale; - avocatul care uzeaza de dreptul de a nu se mai ocupa de o cauza trebuie sa asigure clientului posibilitatea sa beneficieze de asistenta unui confrate n timp util pentru a evita orice prejudiciu pentru client; Referitor la conflictul de interese, n raporturile cu clientii, Codul european stipuleaza: - avocatul trebuie sa se abtina de a se ocupa de afacerile clientilor sai, ct timp exista ntre acestia un conflict de interese ori un serios risc al unui astfel de conflict, ct timp secretul profesional risca sa fie violat sau cnd independenta sa risca sa nu mai fie integrala; - avocatul nu poate accepta o afacere a unui client nou daca secretul informatiilor primite de la un client mai vechi risca sa fie violat sau daca informatiile detinute de avocat cu privire la afacerile unui client anterior vor favoriza noul client, ntr-un mod nejustificat. n cadrul capitolului al treilea al Codului deontologic european, de un interes aparte se bucura problema onorariilor. n acest sens se prevede: - avocatul nu si poate stabili onorariul pe baza unui pact "de quota litis"1; - avocatul trebuie sa-si informeze clientul despre tot ceea ce solicita cu titlu de onorariu, iar suma onorariilor trebuie sa fie echitabila si justificata; - sub rezerva unei conventii legale contrare, ncheiata ntre avocat si client, modul de calcul al onorariului trebuie sa fie conform cu reglementarile baroului din care avocatul face parte;
1

Pactul "de quota litis" consta ntr-o conventie ncheiata ntre avocat si clientul sau, nainte de terminarea definitiva a unei cauze interesnd acel client, prin care clientul se angajeaza sa cedeze avocatului o parte din ceea ce rezulta de pe urma cauzei, constnd ntr-o suma de bani ori din alte bunuri sau valori.

24 - cnd avocatul solicita plata unui avans asupra cheltuielilor si/sau asupra onorariului, acesta nu trebuie sa treaca peste o estimare rezonabila a onorariului si cheltuielilor probabile; daca spezele solicitate sunt refuzate, avocatul poate renunta sa se ocupe de afacere sau sa se retraga; - avocatului i este inte rzis sa-si mparta onorariile cu o persoana ce nu are calitatea de avocat (aceasta regula nu se aplica sumelor sau compensatiilor varsate mostenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate demisionar); - daca un client este ndreptatit a primi asistenta gratuita, avocatul este obligat sa-l informeze despre aceasta. O alta problema riguros reglementata este cea a gestionarii de catre avocat a fondurilor clientilor. Din diverse motive, la un moment dat, avocatul poate detine fonduri ale clientilor sai sau ale tertilor. n legatura cu aceste fonduri s-au stabilit urmatoarele reguli principale: - fondurile clientilor vor fi pastrate ntotdeauna ntr-un cont deschis la o institutie bancara agreata de autoritatea publica de resort; - conturile avocatului, n care sunt varsate fonduri ale clientilor, trebuie sa aiba acoperire, n mod constant, cel putin la nivelul fondurilor clientilor; - fondurile clientilor trebuie sa fie v arsate imediat acestora sau n conditiile autorizate de acestia; - sunt interzise platile din contul clientului, care nu au acordul expres sau tacit al acestuia. Ultima categorie de reglementari cuprinse n capitolul al treilea al Codului european se refera la Asigurarea responsabilitatii profesionale. Regula de baza n aceasta materie este ca avocatul trebuie sa fie asigurat constant cu privire la responsabilitatea sa profesionala, n limite rezonabile, tinnd seama de natura si ntinderea riscurilor ce si le asuma n exercitarea profesiei. Al patrulea capitol al Codului european reglementeaza RELATIILE CU MAGISTRATII, impunnd avocatului sa respecte caracterul contradictoriu al dezbaterilor, sa dea dovada de respect si loialitate fata de activitatea judecatorului si sa nu furnizeze judecatorului, cu buna stiinta, informatii f alse sau de natura sa-l induca pe acesta n eroare. Respectul contradictorialitatii dezbaterilor impune ca avocatul sa nu contacteze judecatorul cu privire la o cauza sau sa-i transmita note ori documente, fara a-l informa, n timp util, pe avocatul partii adverse. Al cincilea capitol, ultimul, al Codului european, intitulat RELATIILE DINTRE AVOCATI, reglementeaza, n principal: confraternitatea, cooperarea dintre avocatii apartinnd unor state-membre diferite si solutionarea litigiilor dintre avocatii apartinnd unor state -membre diferite. Confraternitatea impune ca relatiile dintre avocati sa fie bazate pe ncredere, n interesul clientului, sa evite procesele inutile precum si orice comportament care ar putea afecta reputatia profesiei. Avocatii trebuie sa manifeste ntre ei un comportament colegial si loial. Cooperarea ntre avocatii apartinnd unor state -membre diferite presupune ca fiecare sa tina cont de diferentele care pot exista ntre sistemele lor legislative, barourile lor, competentele si obligatiile lor profesionale. n fine, litigiile dintre avocatii apartinnd unor statemembre diferite trebuie solutionate, n primul rnd , pe cale amiabila. Daca acest lucru nu este posibil, se va cere concursul barourilor din care fac parte avocatii n litigiu.

25 2.2.3. Organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia n Romnia, la ora actuala, avocatura este reglementata de Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat1, republicata 2 n anul 2001, cu modificarile ulterioare. Prevederile acestei legi sunt detaliate n Statutul profesiei de avocat, adoptat de Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia 3. Legea privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat reglementeaza, n principal: - Principiile generale ale profesiunii; - Dobndirea calitatii de avocat; - Drepturile si ndatoririle avocatului; - Organizarea profesiei de avocat; - Asistenta judiciara; - Raspunderea disciplinara a avocatului. Vom analiza reglementarile actuale privind avocatura, sub cteva aspecte semnificative pentru deontologie. Astfel, retinem ca trasaturi definitorii ale acestei profesii urmatoarele : Profesia de avocat este libera (de principiu, nu e salariata), cu organizare si functionare autonome, n conditiile legii si ale statutului profesiei. Avocatul se bucura de independenta profesionala, care consta n faptul ca exercitarea profesiei se supune numai Constitutiei, legii, statutului profesiei, conventiilor internationale la care Romnia este parte si normelor deontologice. n exercitarea profesiei avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autoritatilor publice sau a altor persoane juridice sau fizice. Misiunea profesiei de avocat este apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice. Avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice n fata tuturor instantelor, autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane, care au obligatia sa permita si sa asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatului, n conditiile legii. Orice persoana are dreptul sa-si aleaga n mod liber avocatul. Avocatul este dator sa dea clientului sau sfaturi juridice corespunzatoare prevederilor legale si crezului sau profesional. Avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientului. Activitatea avocatului se realizeaza prin : - consultatii si cereri cu caracter juridic, asistenta si reprezentare juridica n fata organelor de jurisdictie, de urmarire penala si de notariat ; - apararea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice n raporturile cu autoritatile publice, institutiile si orice persoana romna sau straina; - redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor; - orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului la aparare, n conditiile legii. Potrivit art.25 din Legea nr.51/1995 republicata, exercitarea oricarei activitati de asistenta juridica specifica profesiei de avocat, de catre o persoana fizica sau juridica ce nu are calitatea de avocat nscris ntr-un barou si pe n tabloul avocatilor acelui barou, constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit legii penale. De aici
1 2 3

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.116/9.06.1995. Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.113/6.03.2001. Publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.45/13.01.2005.

26 rezulta caracterul exclusivist al profesiei de avocat, care si rezerva, sub sanctiunea legii penale, monopolul asupra unei sfere vaste a activitatilor de natura juridica, chiar si fata de persoanele care poseda calificarea necesara, dar nu au calitatea de avocat. Organizarea profesiei de avocat cunoaste doua niveluri: baroul si Uniunea Nationala a Barourilor din Romnia. Baroul este constituit din toti avocatii dintr-un judet sau din municipiul Bucuresti. Baroul are personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu. Organele de conducere ale baroului sunt: adunarea generala, consiliul, decanul. Al doilea nivel de organizare a profesiei de avocat este Uniunea Nationala a Barourilor din Romnia. Aceasta este formata din toate barourile din Romnia si are sediul n Bucuresti. Nici un barou nu poate functiona n afara Uniunii. Uniunea este persoana juridica de interes public, are patrimoniu si buget propriu. Organele de conducere ale Uniunii Nationale a Barouri lor din Romnia sunt: Congresul avocatilor, Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia, Comisia permanenta a Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia si Presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia. n ceea ce priveste accesul n profesie, aratam ca poate fi membru al unui barou din Romnia cel ce ndeplineste urmatoarele conditii: a) este cetatean romn si are exercitiul drepturilor civile si politice; b) este licentiat al unei facultati de drept sau este doctor n drept; c) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; d) nu se gaseste n vreunul din cazurile de nedemnitate prevazute de Legea nr.51/1995 republicata. Aceste cazuri de nedemnitate, conform art.13 din lege, sunt: - a fost condamnat definitiv prin hotarre judecatoreasca la pedeapsa cu nchisoarea pentru savrsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei; - a savrsit abuzuri prin care au fost ncalcate drepturi si libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotarre judecatoreasca; - i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotarre judecatoreasca sau disciplinara; - a fost declarat falit fraudulos, chiar daca este reabilitat. Exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu: - activitatea salarizata n cadrul altor profesii dect cea de avocat; - ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri; - exercitarea nemijlocita a faptelor materiale de comert. Nu constituie caz de incompatibilitate: - calitatea de deputat sau senator1, consilier n consiliile locale sau judetene ; - activitatile si functiile didactice n nvatamntul juridic superior; - activitatea literara si publicistica; - calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier n proprietate intelectuala sau industriala, traducator autorizat,

Totusi, senatorii si deputatii nu pot exercita profesia de avocat pentru anumite cauze si n fata anumitor parchete si instante judecatoresti, expres prevazute de Ordonanta de urgenta nr. 77 din 4 septembrie 2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 640 din 9 septembrie 2003, aprobata cu modificari prin Legea nr.280/2004, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.574/29.04.2004.

27 administrator sau lichidator n cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara, n conditiile legii. Dreptul de primire n profesia de avocat se obtine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor Legii nr.51/1995 republicata si ale S tatutului profesiei. La nscrierea n barou avocatul depune n fata consiliului baroului, ntr-un cadru solemn, urmatorul juramnt: "Jur sa respect si sa apar Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile omului, sa exercit profesia de avocat cu cinste si demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". Juramntul poate fi depus si fara formula religioasa, caz n care se ncheie prin propozitia: Jur pe onoare si constiinta. Membrul unui barou dintr-o alta tara poate exercita profesiunea de avocat n Romnia daca ndeplineste conditiile prevazute de legea romna , mai putin conditia privind cetatenia romna. Exercitarea profesiunii de avocat n Romnia, de catre membrul unui barou dintr-o alta tara, este supus urmatoarelor restrictii: - nu poate acorda consultanta juridica privind dreptul romnesc, dect daca a promovat un examen de verificare a cunostintelor de drept romnesc si de limba romna, organizat de U.N.B.R.; - nu poate pune concluzii scrise sau orale n fata instantelor judecatoresti si a celorlalte organe jurisdictionale, cu exceptia celor de arbitraj international. Se remarca, si n privinta accesului n profesie, exclusivismul avocaturii, restrictiile fiind mai severe dect n cazul profesiei medicale. Astfel, nu este suficienta absolvirea unei facultati de profil, impunndu-se o serie de conditii suplimentare. Referitor la obligatiile de natura deontologica ale avocatilor, prevazute de legea si statutul profesiei, nvederam: pastrarea secretului profesional privitor la orice aspect al cauzei ncredintate avocatului, cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege; interdictia de a comite orice fapte, n legatura cu profesia sau n afara acesteia, care sunt de natura a prejudicia onoarea si prestigiul profesiei; interdictia exercitarii profesiei de avocat la instantele judecatoresti, precum si la parchetele de pe lnga acestea, unde sotul avocatului sau ruda ori afinul 1 sau pna la gradul al treilea inclusiv, ndeplineste functia de judecator sau procuror; o interdictie similara functioneaza si n cazul Curtii de Conturi sau al Curtii Constitutionale; obligatia de a respecta solemnitatea sedintei de judecata, de a nu folosi cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autoritatii, demnitatii si

PRECIZARI PRIVIND RUDENIA SI AFINITATEA (a se vedea si exemplele de la Anexa 1) RUDENIA: Este legatura de snge, ntemeiata pe faptul nasterii, reglementata de art.45,46 din Codul familiei si art.660-663 din Codul civil. Sirul de persoane ntre care exista rudenie se numeste linie de rudenie. Rudenia n linie dreapta este legatura dintre persoanele care coboara unele din altele. Rudenia n linie colaterala este legatura dintre persoanele care au un autor comun. Gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor intervenite. AFINITATEA: Nu este definita de lege si nu se bazeaza pe legatura de snge. Se admite ca este legatura dintre sot si rudele celuilalt sot. Are urmatoarele caracteristici: un sot este afinul rudelor celuilalt sot n acelasi fel si n acelasi grad; Concubinajul nu da nastere la afinitate; Afinitatea nu exista ntre rudele unui sot si rudele celuilalt sot, de exemplu ntre cuscri; Legatura de afinitate nceteaza o data cu ncetarea casatoriei. Proba afinitatii se face prin dovada casatoriei si a rudeniei. PRECIZARE : ntre soti nu exista nici rudenie nici afinitate.

28 onoarei completului de judecata, procurorului, celorlalti avocati si partilor ori reprezentantilor acestora n proces; obligatia de a studia temeinic cauzele ncredintate, de a se prezenta la fiecare termen de judecata sau la organul de urmarire penala, de a manifesta constiinciozitate si probitate profesionala, de a pleda cu demnitate fata de judecatori si partile n proces; obligatia de a acorda asistenta juridica n cauzele n care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de catre barou; obligatia de a restitui actele ce i-au fost ncredintate, persoanei de la care le-a primit; interdictia de a asista sau reprezenta parti cu interese contrare n aceeasi cauza sau n cauze conexe; interdictia de a pleda mpotriva partii care l-a consultat n legatura cu aspectele litigioase concrete ale unei pricini; interdictia de a fi ascultat ca martor cu privire la cauza care i-a fost ncredintata, daca nu exista dezlegarea prealabila din partea tuturor clientilor interesati n cauza; calitatea de martor are ntietate fata de calitatea de avocat, cu privire la faptele si mprejurarile pe care avocatul le-a cunoscut nainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreunei parti n cauza; daca a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nici o activitate profesionala n acea cauza; interdictia folosirii, n mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, a oricaror procedee incompatibile cu demnitatea profesiei, n scopul dobndirii clientelei, precum si interdictia utilizarii reclamei sau a publicitatii, n acelasi scop. n fine, ultimul aspect determinant privind deontologia profesiei de avocat se refera la raspunderea si jurisdictia disciplinara. Aceasta materie se bucura de o reglementare amanuntita, Legea nr.51/1995 republicata si Statutul profesiei de avocat continnd n acest sens patru categorii de prevederi. Acestea se refera la: definirea abaterii si a raspunderii, instantele disciplinare, sanctiunile disciplinare si procedura de aplicare a sanctiunilor. n ceea ce priveste abaterea disciplinara, aceasta este definita ca fiind fapta savrsita de avocat prin care se ncalca dispozitiile legii sau ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor de conducere ale baroului n care avocatul este nscris sau ale Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia, precum si orice fapte, savrsite n legatura cu profesia sau n afara acesteia, care sunt de natura a prejudicia onoarea si prestigiul profesiei sau ale corpului avocatilor. Raspunderea disciplinara a avocatului nu exclude raspunderea civila, penala sau administrativa a acestuia. Daca pentru fapta respectiva avocatul este supus urmaririi penale sau judecatii, procedura disciplinara se suspenda, urmnd a fi reluata dupa solutionarea definitiva a cauzei de catre instanta judiciara. Instantele disciplinare sunt: Comisia de disciplina a baroului, Comisia Centrala de Disciplina si Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia, n plenul sau. Ultima instanta de recurs este Sectia de contencios a Curtii de Apel Bucuresti. Sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate avocatilor, prevazute n mod expres si limitativ de lege (art.73), sunt: a) mustrarea; b) avertismentul; c) amenda (de la 500.000 la 5.000.000 lei), care se face venit la bugetul baroului;

29 d) interdictia de a exercita profesia, pe o perioada de la o luna la un an; e) excluderea din profesie. Procedura judecarii abaterilor disciplinare are un caracter specific, este prevazuta n Statut si se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila. n concluzie, retinem: - misiunea profesiei de avocat este apararea drepturilor persoanelor n fata autoritatilor publice, cu precadere n justitie; - profesia de avocat are, n Romnia, o organizare care rezulta din manifestarea sa de vointa autonoma, recunoscuta prin lege si deci respectata de autoritatile publice ; - profesia de avocat are o organizare impusa si exclusivista, n sensul ca aceasta profesie nu poate fi exercitata dect n cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romnia, neexistnd organizatii profesionale concurente ; - n cazul avocatilor avem de-a face cu o deontologie care a intrat n mare masura n dreptul pozitiv, ntruct formularile deontologice sunt cuprinse att n lege, ct si n statut; - contenciosul profesional functioneaza autonom, n cadrul profesiei, dar raspunderea penala tine n loc raspunderea disciplinara ; - deontologia profesiei de avocat, ca si cea a profesiunii medicale, are un pronuntat caracter democratic, ntruct este elaborata, si respectarea ei este asigurata, de avocati, de organele de conducere ale profesiei si de organele de contencios profesional, alese dintre avocati.

2.3. Caracteristicile deontologiei actuale

Demersul stiintific, ale carui rezultate vor fi prezentate n continuare, a parcurs urmatorii pasi: I. Prezentarea deontologiei concrete a profesiunii medicale si a deontologiei concrete a profesiunii de avocat, pentru a constitui obiect de analiza si sinteza n vederea determinarii unor trasaturi generale ale acestora; II. Utilizarea rationamentului inductiv, precum si a doctrinei franceze 1, pentru a formula caracteristicile generale esentiale ale deontologiei, n stadiul sau actual de dezvoltare. O prima caracteristica a deontologiei consta n consacrarea regulilor deontologice n dreptul pozitiv. Cnd se vorbeste, astazi, despre deontologie, se au n vedere, ntotdeauna, ndatoririle specifice care se impun profesionistilor n exercitiul profesiunii lor. Atunci cnd profesiunile se organizeaza, ele si elaboreaza un ansamblu de norme, prin care se precizeaza si ndatoririle specifice ale membrilor lor. Dupa cum am vazut, n cazurile medicinei si avocaturii, formularile deontologice au dobndit un caracter detaliat si autoritar. Ele emana de la organele oficiale ale profesiei si s-au constituit n adevarate coduri ce sistematizeaza o deontologie concreta, rezultata din experienta. Explicatia acestui fenomen consta n faptul ca aceste profesiuni ndreptate spre umanism, n sensul de a servi omul ntr-un mod mai direct dect altele, sunt cele mai preocupate de codificarea regulilor lor deontologice, de mentinerea nivelului moral si, prin aceasta, a prestigiului social, deoarece acesta este indispensabil succesului profesiei.
1

Am utilizat sinteza lui Ren SAVATIER publicata n ENCYCLOPEDIA UNIVERSALIS, PARIS -1993, vol.7 pag.188-191.

30 Deontologia cauta sa dea, ntr-o maniera prescriptiva, solutiile practice si precise ale cazurilor ntlnite n mod curent de catre profesionisti, n activitatea lor, definind ndatoririle profesionistilor, sanctiunile ce le pot fi aplicate, de catre cine, precum si procedura de aplicare. Reglementarea acestor aspecte, mpreuna cu reglementarile privind organizarea profesiunii, inclusiv conditiile de acces, au fost preluate n dreptul pozitiv, alcatuind mpreuna dreptul 1 profesiunii. Rezulta ca deontologia a intrat n dreptul pozitiv, mai ales sub forma dreptului disciplinar profesional. Acest drept apare ca o modalitate de autoaparare prin mijloace juridice a grupurilor sociologice constituite pe criteriul profesiei comune. Legitimitatea acestor grupuri, determinata de faptul ca apara interesele generale ale profesiunii (asigurarea dainuirii, a succesului si a dezvoltarii), ndreptateste organele lor sa utilizeze calea sanctiunilor, pentru ca membrii sa respecte ndatoririle care corespund scopurilor urmarite de colectivitatea respectiva si pe care acestia le-au acceptat prin aderarea lor la grup. Nu trebuie sa confundam deontologia cu ntregul drept disciplinar. Fara ndoiala, acesta este ntotdeauna un drept prin care autoritatile unui grup profesional sanctioneaza, n numele acestuia, ncalcarea ndatoririlor ce revin membrilor. Dar aceasta auto-aparare a grupurilor se regaseste si n cazul altor colectivitati organizate dect profesiunile. Astfel, seful unei ntreprinderi exercita o putere disciplinara n privinta personalului ntreprinderii; consiliul profesoral si senatul universitar, n privinta cadrelor didactice si a studentilor; seful unui serviciu public, n privinta celor ce fac parte din serviciul respectiv. La fel si organele tuturor asociatiilor fata de membrii lor. n aceste situatii nu se vorbeste nsa de deontologie, pentru ca este vorba de colectivitati supuse unei discipline, care nu constituie profesiuni. Trebuie retinuta ideea de baza, ce rezulta din analiza textelor legale, ca, atunci cnd o profesiune are o organizare oficiala (consacrata prin lege), textele care reglementeaza aceasta organizare nu omit principalele aspecte deontologice. O a doua caracteristica a deontologiei este imposibilitatea unei codificari complete. Existenta ndatoririlor necodificabile, dar a caror respectare este esentiala pentru o profesie, este recunoscuta de codurile si regulamentele care stabilesc normele deontologice. Un exemplu n acest sens este formula fapte de natura a prejudicia onoarea si prestigiul profesiunii, ntlnita, dupa cum am vazut, n legea si statutul profesiei de avocat. Prejudicierea onoarei si prejudicierea prestigiului sunt notiuni nedeterminate, deoarece au un continut vag, prea general si relativ. De aceea, ele nu pot fi strict definite prin texte normative. Drept urmare, codificarea nu poate preciza acesti termeni care exprima exigente morale foarte importante pentru ndatoririle profesionale. De aici, preocuparea permanenta a organelor profesiei de a concretiza exigentele morale, pentru fiecare caz n parte, atunci cnd apreciaza comportamentul profesionistilor care ar putea compromite ncrederea si respectul de care are nevoie profesiunea. Alte norme necodificabile privesc actele imorale, ntruct acestea pot sa compromita profesionistul, n ceea ce priveste exercitiul profesiei, chiar daca nu sunt legate direct de activitatea sa profesionala. Din acest motiv, o serie de reguli generale ale eticii pot fi ncorporate n deontologia profesionala, daca sunt legate de situatii care afecteaza imaginea profesiunii. Deontologia contine, de asemenea, anumite reguli destinate sa mentina ordinea n interiorul profesiei si care vizeaza relatiile profesionistilor ntre ei. Aceste
1

Termenul drept este folosit n sensul de ansamblu de norme juridice.

31 reguli formuleaza ndatoriri att de natura patrimoniala, ct si nepatrimoniala, dar fara a putea ajunge la nivelul codificarii complete, datorita generalitatii si relativitatii unor termeni preluati din sfera eticii, la care nu se poate renunta. A treia caracteristica a deontologiei priveste sanctiunile ce se pot aplica pentru ncalcarea regulilor deontologice. Printre sanctiunile disciplinare, exista cenzuri cu caracter pur moral care afecteaza onoarea profesionistilor ce se abat de la anumite ndatoriri. Este vorba, n aceste cazuri, de diminuarea respectului de care acestia au nevoie din partea confratilor si a mediului social, pentru a fi profesionisti de succes. n aceasta categorie se nscriu blamul si mustrarea. Si avertismentul poate fi o pedeapsa disciplinara, dar el are mai ales un caracter cominatoriu (amenintator), fiind destinat sa mpiedice comiterea altor violari ale regulilor deontologice. n anumite profesiuni, cum am vazut n cazul avocaturii, se admite aplicarea de amenzi membrilor care ncalca anumite reguli stabilite de organele profesiunii. n fine, pedepsele disciplinare cele mai grave constau n suspendarea sau excluderea profesionistului din grupul respectiv. n cazul profesiunilor care nu sunt reglementate prin lege, suspendarea sau excluderea privesc numai apartenenta la grupul care a pronuntat pedeapsa disciplinara. nsa, n cazul profesiunilor a caror organizare si disciplina au fost legiferate, organele profesiunii sunt autorizate sa interzica, printr-o sanctiune disciplinara, nsusi exercitiul profesiunii. n acest fel, vinovatul este nlaturat din profesie. Este, spre exemplu, cazul medicilor si avocatilor. Mai trebuie precizat ca textele care enumera pentru o profesiune pedepsele disciplinare sunt limitative, n sensul ca nici o alta pedeapsa disciplinara nu poate fi aplicata. A patra caracteristica a deontologiei are n vedere existenta unei legisla tii profesionale. Aceasta legislatie se bazeaza pe principiul democratic al autonomiei profesiei. Profesiunea si da ea nsasi legea, iar puterile publice i-o respecta. Statul controleaza, nsa, modul n care profesiunea si exercita drepturile interne. Acest control are o ntindere mai mare sau mai mica, de la profesie la profesie. El se refera att la puterea jurisdictionala a profesiei, ct si la legisla tia profesionala. n profesiunile pentru care legislatia nu impune o organizare nationala unitara, grupurile de profesionisti pot determina, prin reglementari votate de ele, ndatoririle care se impun membrilor ca si sanctiunile posibile. Lipsa organizarii impuse de lege da posibilitatea membrilor unei profesiuni de a se reuni n mai multe grupuri liber constituite. Fiecare dintre acestea poate defini, pentru aderenti, anumite reguli de conduita. Dar acestea nu sunt norme juridice, deoarece respectarea lor nu este asigurata de stat. n profesiunile organizate prin norme juridice, caracterul democratic al legislatiei deontologice se atenueaza, datorita controlului statal. n schimb, respectarea normelor profesiei este garantata de stat. A cincea caracteristica a deontologiei priveste contenciosul profesional. Autoritatea profesiunii asupra deontologiei sale implica recunoasterea competentei de jurisdictie profesionala. Jurisdictiile profesionale, alese n cadrul profesiunii, sanctioneaza atingerile aduse deontologiei lor, numai prin pedepse disciplinare. Ele se bucura, n aceasta privinta, de o larga autonomie ntruct aceste jurisdictii emana nsasi de la profesiune. Profesiunea nu are calitatea de a pronunta direct, mpotriva unui membru, condamnari executorii prin forta publica viznd constrngerea acestuia pentru a-si executa obligatiile. Jurisdictia profesionala poate, ca prin avertismente, sa

32 reaminteasca unui profesionist ndatoririle sale si, daca este vorba de obligatii legale, sa determine interventia puterilor publice. Deciziile adoptate de jurisdictiile profesionale pot fi anulate de instantele judiciare daca ele contravin prevederilor legale. Acest control mbraca mai multe aspecte. Pe de o parte, instantele judiciare vegheaza la respectarea dreptului la aparare al profesionistului inculpat. Protectia dreptului la aparare, inclusiv prin utilizarea unui pledant, tine de ordinea publica si este comuna tuturor jurisdictiilor. Pe de alta parte, o condamnare disciplinara va fi anulata daca regula deontologica pentru a carei ncalcare a fost pronuntata este incompatibila libertatilor garantate de stat. n fine, n anumite cazuri, instantele judiciare si asuma dreptul de a controla realitatea faptei si chiar a calificarii ei ca ncalcare a unei reguli deontologice. Profesionistul sanctionat pe nedrept poate, nu numai sa ceara anularea sanctiunii, dar si sa pretinda instantei judiciare condamnarea grupului profesional, care a comis o injustitie, la acordarea de despagubiri. A sasea caracteristica a deontologiei vizeaza raporturile dintre dreptul deontologic si dreptul comun. Numim drept deontologic totalitatea normelor de natura deontologica si a celor conexe acestora receptate n dreptul pozitiv, fie direct, fie prin intermediul codurilor deontologice adoptate de organele profesiunii, n baza legii. Dreptul deontologic cuprinde reglementarile privind: obligatiile de natura deontologica, sanctiunile aplicabile pentru ncalcarea acestora, jurisdictiile profesionale, procedura de aplicare si contestare a sanctiunilor. n primul rnd, trebuie sa remarcam ca dreptul deontologic are o aplicabilitate limitata, ntruct se limiteaza la profesiunea respectiva. Daca acestei profesiuni i se permite sa codifice ndatoririle membrilor sai, aceasta codificare este numai de uz intern. Deci, regulile deontologice nu au eficacitate juridica asupra celor ce nu apartin profesiei la care se refera; acestia pot, fara ndoiala, sa sesizeze jurisdictiile disciplinare daca o abatere deontologica a profesionistului le-a lezat interesele, dar nici o disciplina profesionala nu le poate stabili obligatii personale. O alta caracteristica a raporturilor dintre dreptul deontologic si dreptul comun este aceea ca dreptul deontologic este relativ independent 1 de dreptul comun. Astfel, decizia luata de jurisdictia disciplinara, competenta n materie de deontologie, este independenta de deciziile luate de jurisdictiile civile sau penale , n aceeasi speta. Daca o jurisdictie penala a fost deja sesizata pentru judecarea unei fapte si a fost sesizata si jurisdictia disciplinara, aceasta, spre deosebire de cea civila, nu este obligata sa amne judecata pna dupa solutionarea spetei de catre instanta penala, daca nu exista o prevedere legala n acest sens. Prin urmare, cu exceptia ctorva delicte speciale, jurisdictia disciplinara poate achita inculpatul condamnat de jurisdictia penala si invers. Totusi, jurisdictia disciplinara nu-si poate ntemeia achitarea sau condamnarea pe un fapt negat n mod expres de jurisdictia penala. Justificarea aprecierilor diferite este data de faptul ca obiectul celor doua sentinte difera. Astfel, n dreptul penal nici o pedeapsa nu poate fi pronuntata fara ca fapta sa fie expres prevazuta de lege, pe cnd disciplinar, pot fi sanctionate fapte contrare moralei si contrare onoarei, pe care nici un text legal nu le defineste, daca ele lezeaza demnitatea profesiei. Mentionam ca nu exista nici o regula care sa se opuna aplicarii cumulative, pentru aceeasi fapta, a pedepsei disciplinare care sanctioneaza ncalcarea
1

Independenta este relativa, pentru ca si dreptul deontologic face parte din sistemul dreptului, intrnd astfel inevitabil n relatii cu alte norme juridice.

33 deontologiei si a pedepsei aplicate de jurisdictia penala 1. De exemplu, pot fi pronuntate doua suspendari ale exercitiului unei profesii, una - cu titlu disciplinar, cealalta cu titlu penal, care se vor aplica independent una de alta. Aceasta independenta a dreptului deontologic fata de dreptul comun functioneaza si n materia responsabilitatii civile. Cu alte cuvinte, o fapta poate sa nu contravina codului deontologic al profesiunii, dar sa atraga responsabilitatea civila si invers. Mai trebuie remarcat ca regulile deontologice ale unei profesii si sanctiunile disciplinare aplicate n virtutea acestor reguli sunt independente de regulile deontologice ale altor profesiuni pe care aceeasi persoana le poate cumula. Exemplu: un profesor la Facultatea de medicina, medic ntr-un spital, poate fi urmarit pentru aceeasi fapta, n fata instantei disciplinare a Colegiului Medicilor, n fata autoritatii disciplinare a spitalului si n fata autoritatii disciplinare universitare. Deciziile celor trei autoritati disciplinare vor fi independente unele fa ta de altele. Independenta dreptului deontologic nu mpiedica, binenteles, ca fiecare jurisdictie sesizata sa tina cont, moralmente, de ndatoririle comune ale profesionistului, att fa ta de profesiunea sa, ct si fata de societate. Astfel, n cadrul unei actiuni n responsabilitate civila, intentata unui profesionist, ndatoririle pe care i le impun regulile deontologice, fata de clientii sai, vor fi cu siguranta luate n considerare de instanta judiciara. Dar, de principiu, regulile deontologice nu obliga nici jurisdictia civila, nici jurisdictia penala.

2.4. Cteva concluzii general-valabile privind deontologia, n actualul sau stadiu de dezvoltare
Pe baza caracteristicilor deontologiei actuale, care au fost prezentate, retinem urmatoarele concluzii: 1. Cuvntul deontologie are doua sensuri: sensul comun sau sensul larg si sensul strict sau restrns. Deontologie, n sens comun, nseamna ansamblul de reguli, de natura sau sorginte etica, aplicabile unei profesiuni, indiferent de gradul ei de organizare si de existenta sau inexistenta unui mecanism sanctionator capabil sa impuna respectarea acestor reguli. Deontologie, n sens strict, nseamna ansamblul de reguli, de natura sau sorginte etica, aplicabile unei profesiuni, precum si mecanismul sanctionator atasat, receptate n dreptul pozitiv, a caror respectare este asigurata prin sanctiuni aplicate de jurisdictii profesionale. 2. Aparitia si dezvoltarea deontologiei sunt determinate de ncrederea si prestigiul de care trebuie sa se bucure un grup profesional pentru a-si exercita n bune conditii functia sociala. Datorita specializarii unor activitati, a profesionalizarii lor, normele deontologice difera de normele etice general valabile, nsa nu le exclud. Mai mult, profesiunile manifesta exigenta fata de membrii lor si n ceea ce priveste respectarea unor norme etice cu aplicabilitate generala, avnd posibilitatea de a sanctiona disciplinar ncalcarea lor.

Principiul unicitatii pedepsei impune aplicarea unei singure sanctiuni pentru ncalcarea unei norme juridice. Daca nsa prin aceeasi fapta s-au ncalcat mai multe norme juridice, se aplica sanctiunile prevazute de toate aceste norme.

34 3. Putem afirma ca ne aflam n prezenta unei deontologii, n sens strict, atunci cnd sunt ntrunite urmatoarele elemente constitutive: a. organizarea profesiunii este reglementata prin lege, profesiunea ajungnd astfel sa posede un drept profesional; b. organelor profesiunii le este recunoscuta competenta de a stabili norme deontologice, n mod direct sau indirect, si de a sanctiona ncalcarea acestora; c. profesiunea poseda un drept deontologic. Daca observam ate nt realitatea sociala, vom ntelege ca deontologia reala, care se regaseste n viata profesiunii, nu poate fi redusa la elementele constitutive mentionate. Aceste elemente, care pot fi relativ usor sesizate, constituie numai latura obiectiva a deontologiei. Cel putin la fel de importanta este nsa si latura subiectiva a deontologiei, care presupune ca regulile deontologice, valorile etice pe care le apara, sa patrunda efectiv n constiinta colectiva a profesiei respective. Profesionistii care o alcatuiesc trebuie sa fie sincer convinsi de necesitatea respectarii dreptului deontologic, n ultima instanta a eticii profesionale, n asa masura nct numai conformndu-se sa ajunga la starea de confort psihic data de mpacarea cu propria constiinta. Numai n aceste conditii deontologia va guverna cu adevarat moravurile profesiunii (relatiile morale, relativ stabile, care caracterizeaza profesiunea). Realizarea laturii subiective a deontologiei necesita eforturi educative (informare, constientizare, nsusire) si eforturi pentru instaurarea si mentinerea unei culturi corespunzatoare (formarea si cultivarea comportamentului deontologic). Latura obiectiva a deontologiei, daca nu este nsotita de cea subiectiva, devine o forma fara continut, ntruct moravurile profesiunii vor fi n edeontologice. Aceasta deoarece deontologia trebuie sa se regaseasca n comportamentul marii majoritati a profesionistilor, ncalcarile constituind astfel exceptii care pot fi reprimate. Daca nsa, nerespectarea normelor deontologice devine practica sociala a profesiunii, deontologia afisata formal nu poate functiona, deoarece majoritatea nu poate fi reprimata. Rezulta ca, numai daca sunt ntrunite ambele laturi ale deontologiei, suntem n prezenta unei profesiuni care poseda o deontologie reala. 4. n ceea ce priveste regulile de natura deontologica, observam ca acestea sunt de provenienta internationala sau nationala. Normele etice sau deontologice internationale sunt adoptate de organizatiile internationale ale profesiunilor. Aplicarea acestora, pe plan intern, revine organizatiilor nationale, care le pot impune ca atare sau le pot transpune n codurile deontologice nationale. Mai trebuie sa mentionam caracterul evolutiv al normelor deontologice care urmeaza dinamica profesiunii respective. 5. Profesiunile impun conditii specifice de acces si pretind, de regula, depunerea unui juramnt, ca o garantie a respectarii deontologiei. De asemenea, profesiunile organizate prin lege si asigura, sub sanctiunea legii penale, exclusivitatea activitatilor specifice. 6. Sanctiunile disciplinare privesc numai membrii profesiunii respective, sunt expres si limitativ prevazute, cea mai grava sanctiune fiind excluderea din profesiune. - Observam ca normele deontologice apara trei categorii de valori: - valori etice general valabile; - valori comune mai multor profesiuni; - valori specifice.

35 Dintre valorile general valabile amintim onestitatea, onoarea, demnitatea, sinceritatea etc. Exemple de valori comune sunt independenta profesionala (excluderea presiunilor n legatura cu exercitarea profesiunii), excluderea caracterului comercial al profesiunii si secretul profesional. Evident, ele cunosc modalitati si nuante diferite de la profesiune la profesiune. n fine, valorile specifice sunt determinate de functia, de misiunea sociala a profesiunii. Astfel, n cazul medicinei, care are ca misiune apararea vietii si sanatatii omului, valori specifice sunt: subordonarea activitatii intereselor bolnavului, nediscriminarea ntre bolnavi, interdictia utilizarii cunostintelor medicale mpotriva legilor umanitatii, protectia subiectilor experimentelor medicale pe om etc. n cazul avocaturii, care are ca misiune apararea drepturilor persoanei (fizice sau juridice) n fata autoritatilor publice, cu precadere n justitie, valorile specifice sunt: o ct mai buna reprezentare a clientului n fata autoritatilor publice, corectitudinea gestionarii fondurilor clientului, evitarea conflictului de interese etc. Rezulta ca deontologia fiecarei profesiuni se individualizeaza prin valorile specifice pe care le apara, valori determinate de misiunea care i revine .

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Profesiunea libera sau profesiunea liberala este profesiunea organizata ntr-un corp autonom (asociatie profesionala independenta), format din profesionisti care si exercita activitatea, de regula, pe cont propriu si a carei remuneratie nu are caracter comercial (nu urmareste profitul). Profesiunile libere clasice sunt medicina si avocatura.

Profesiunea medicala este singura despre care se poate afirma ca a fost prezenta, ntr-o forma sau alta, n toate etapele de dezvoltare a societatii umane: epoca primitiva, antichitate, evul mediu, epoca moderna, perioada contemporana. Profesiunea medicala, n sens de activitate specializata, semnifica ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice necesare pentru mentinerea sau redarea sanatatii omului. Primul document unitar de etica medicala este Juramntul lui Hipocrate, care se presupune ca a fost formulat n Grecia antica, n sec.V .e.n. Primele reguli privind profesiunea medicala, receptate n dreptul pozitiv, se refera ndeosebi la raspunderea medicilor si au aparut nca n antichitate. Organizarea profesiunii medicale prin lege si deontologic al acestei profesiuni se situeaza n sec.XX. aparitia dreptului

Valorile cu caracter general aparate de deontologia medicala actuala se regasesc n Codul international de etica medicala, elaborat de Asocia tia Medicala Mondiala, n anul 1949. Dintre acestea mentionam:

36 grija permanenta a medicului trebuie sa fie salvarea vietii oamenilor; medicul datoreaza bolnavului sau toate resursele stiintei si tot devotamentul sau; medicul datoreaza bolnavului sau secretul absolut cu privire la informatiile ce i-au fost ncredintate si cu privire la tot ceea ce ar putea cunoaste ca urmare a ncrederii ce i-a fost acordata; medicul este obligat sa acorde, n caz se urgenta, ngrijirile necesare ca datorie generala fata de umanitate; n cadrul misiunii sale umanitare si sociale, medicul trebuie sa manifeste permanent o atitudine morala exemplara si sa respecte imperativele profesiunii sale. Cerintele generale enumerate de Codul international de etica medicala au fost receptate, ntr-o forma sau alta, prin norme deontologice nationale, n fiecare tara care dispune de un personal medical ct de ct organizat. Codului international de etica medicala cu caracter general, i-au succedat o serie de alte documente, n care este exprimat punctul de vedere al profesiei medicale mondiale n diverse domenii specializate ale medicinei, cum sunt cercetarea medicala care utilizeaza subiecti umani si atitudinea medicilor fata de detinuti si prizonieri. Deontologia medicala prezinta un pronuntat caracter evolutiv.

Evolutia organizarii si a deontologiei profesiunii medicale n Romnia se nscrie, fara nici un dubiu, n civilizatia Europei Occidentale. Actuala organizare a profesiunii medicale din tara noastra este reglementata potrivit cerintelor integrarii Romniei n Uniunea Europeana, iar deontologia acestei profesiuni se situeaza la nivel european, att prin legea care reglementeaza profesiunea (Legea nr.95/2006), ct si prin aparitia Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului. Traseul profesiunii de avocat a fost descoperit nca pe timpul chaldeenilor, vechilor egipteni si al persilor. n antichitatea greaca si romana, avocatura a cunoscut o dezvoltare remarcabila, pentru ca apoi sa dispara, dupa prabusirea Imperiului Roman, n negura Evului mediu timpuriu. Ea reapare pe la mijlocul Evului mediu, att n fata tribunalelor ecleziastice, ct si a judecatorilor civili. nsa impulsul care a determinat dezvoltarea avocaturii, pna la actuala configuratie, a fost Revolutia franceza, care a consacrat dreptul la aparare, ca un drept fundamental al omului. Valoarea fundamentala a deontologiei profesiunii de avocat este devotamentul pentru apararea drepturilor clientului, n fata autoritatilor publice, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale. Drept urmare, regulile deontologice ale profesiunii de avocat sunt menite sa determine ncrederea clientului n devotamentul avocatul sau. Asigurarea respectarii regulilor deontologice constituie pentru client garantia ca avocatul i este devotat si ca va face toate diligentele necesare pentru a-i apara drepturile.

37 Conceptia europeana actuala, cu privire la deontologia profesiunii de avocat, s-a materializat n Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana. Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana contine cinci capitole, si anume: 1. PREAMBUL, care se refera, n principal, la misiunea avocatului, finalitatea regulilor deontologice si obiectivele Codului; 2. PRINCIPII GENERALE, care se refera la: independenta avocatului, integritatea morala ca baza a ncrederii de care trebuie sa se bucure avocatul, secretul profesional, respectarea deontologiei altor barouri, incompatibilitati, publicitatea personala si interesul clientului; 3. RELATIILE CU CLIENTII, care reglementeaza, n principal, urmatoarele aspecte : nceputul si sfrsitul relatiilor cu clientii, conflictul de interese, onorariu l si asigurarea profesionala; 4. RELATIILE CU MAGISTRATII, care impune avocatului sa respecte caracterul contradictoriu al dezbaterilor, sa dea dovada de respect si loialitate fata de activitatea judecatorului si sa nu furnizeze judecatorului, cu buna stiinta, informatii false sau de natura sa-l induca pe acesta n eroare; 5. RELATIILE DINTRE AVOCATI, care reglementeaza, n principal: confraternitatea, cooperarea dintre avocatii apartinnd unor statemembre diferite si solutionarea litigiilor dintre avocatii apartinnd unor state-membre diferite. n Romnia, la ora actuala, avocatura este reglementata de Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata n anul 2001, cu modificarile ulterioare. Aceasta lege reglementeaza, n principal: - Principiile generale ale profesiunii; - Dobndirea calitatii de avocat; - Drepturile si ndatoririle avocatului; - Organizarea profesiei de avocat; - Asistenta judiciara; - Raspunderea disciplinara a avocatului. Deontologia profesiei de avocat, ca si cea a profesiunii medicale, are un pronuntat caracter democratic, ntruct este elaborata si respectarea ei este asigurata de avocati, de organele de conducere ale profesiei si de organele de contencios profesional, alese dintre avocati. Deontologia actuala prezinta urmatoarele caracteristici: 1. Consacrarea regulilor deontologice n dreptul pozitiv; 2. Obligatiile deontologice nu pot fi codificate complet, deoarece unele dintre ele sunt legate de notiuni nedeterminate ca onoarea si prestigiul; 3. Asigurarea respectarii normelor deontologice se poate realiza prin sanctiuni disciplinare cu gravitate progresiva, ncepnd cu cenzurile

38 pur morale (blamul si mustrarea) si terminnd cu excluderea din profesiune; 4. Existenta dreptului profesional; 5. Existenta jurisdictiilor profesionale; 6. Dreptul deontologic produce efecte doar n cadrul profesiunii careia i apartine si este relativ independent de dreptul comun. Cele mai importante concluzii reiesite din studiul deontologiei sunt: Deontologie, n sens comun, nseamna ansamblul de reguli, de natura sau sorginte etica, aplicabile unei profesiuni, indiferent de gradul ei de organizare si de existenta sau inexistenta unui mecanism sanctionator capabil sa impuna respectarea acestor reguli. Deontologie, n sens strict, nseamna ansamblul de reguli, de natura sau sorginte etica, aplicabile unei profesiuni, precum si mecanismul sanctionator atasat, receptate n dreptul pozitiv, a caror respectare este asigurata prin sanctiuni aplicate de jurisdictii profesionale. Putem afirma ca ne aflam n prezenta unei deontologii, n sens strict, atunci cnd sunt ntrunite urmatoarele elemente constitutive: a. organizarea profesiunii este reglementata prin lege, profesiunea ajungnd astfel sa posede un drept profesional; b. organelor profesiunii le este recunoscuta competenta de a stabili norme deontologice, n mod direct sau indirect, si de a sanctiona ncalcarea acestora; c. profesiunea poseda un drept deontologic.

O profesiune poseda o deontologie reala, daca sunt ntrunite att latura obiectiva, ct si latura subiectiva ale deontologiei. Deontologia fiecarei profesiuni se individualizeaz a prin valorile specifice pe care le apara, valori determinate de misiunea care i revine.

NTREBARI DE AUTOEVALUARE
1. Prezentati sintetic aparitia si evolutia profesiunii medicale. 2. Prezentati si comentati formula moderna a Juramntului lui Hipocrate. 3. Cnd si n ce fel s-a produs receptarea n dreptul pozitiv a regulilor privind profesiunea medicala? 4. Care sunt valorile aparate de deontologia medicala actuala? 5. Prezentati sintetic organizarea si deontologia profesiunii medicale n Romnia. 6. Prezentati sintetic si explicati conceptia europeana actuala cu privire la deontologia profesiunii de avocat. 7. Prezentati sintetic organizarea si deontologia profesiunii de avocat n Romnia. 8. Care sunt caracteristicile deontologiei actuale? 9. Ce nseamna cuvntul deontologie n sens larg si ce nseamna n sens restrns? 10. Enuntati si explicati elementele constitutive ale deontologiei, n sensul strict al termenului.

39

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Liber-profesionistul : a. are calitatea de angajat cu contract de munca; b. are calitatea de angajat prin act unilateral de numire; c. si cstiga, n principiu, existenta pe cont propriu; d. are o remuneratie cu caracter comercial. 2. Juramntul lui Hipocrate se presupune ca dateaza : a. din secolul lui Pericle; b. din mileniul V .e.n.; c. din sec.V e.n.; d. din epoca fanariotilor. 3. n cazul profesiunii medicale, este nedeontologica: a. acordarea ngrijirii medicale n afara programului de lucru, n caz de urgenta ; b. colaborarea cu o institutie de ngrijire n care medicul nu si pastreaza independenta profesionala; c. certificare situatiilor de natura medicala constatate personal; d. pastrarea secretului cu privire la informatiile ncredintate de pacient. 4. Raspunderea disciplinara a membrilor Colegiului Medicilor din Romnia: a. exclude raspunderea penala; b. exclude raspunderea civila; c. exclude raspunderea contraventionala; d. nu exclude raspunderea penala, contraventionala sau civila. 5. Se dau propozitiile: A Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, nfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romnia era o legecadru. B Legea nr.95/2006 privind reforma n domeniul sanatatii interzice exercitarea profesiei de medic, oricarui cetatean strain. C Amenda nu face parte dintre sanctiunile disciplinare aplicabile medicilor din Romnia. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; b. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa. 6. Valoarea fundamentala a deontologiei profesiunii de avocat este: a. apararea interesului general; b. obtinerea, prin orice mijloace, a rezultatului dorit de client; c. devotamentul pentru apararea drepturilor clientului, n fata autoritatilor publice, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale; d. obtinerea unor onorarii ct mai mari din partea clientului.

40 7. Potrivit Codului deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana, nu este o conditie indispensabila pentru activitatea avocatului: a. independenta; b. dobndirea titlului de doctor n drept; c. stabilirea de relatii de ncredere cu clientul; d. pastrarea secretului profesional. 8. Potrivit Legii nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat n Romnia, republicata, activitatea avocatului se realizeaza prin: a. consultatii si cereri cu caracter juridic; b. emiterea de acte de autoritate; c. aranjamente cu judecatorii si procurorii; d. utilizarea reclamei n vederea dobndirii clientelei. 9. Potrivit Legii nr.51/1995, republicata, este un caz de nedemnitate, care mpiedica exercitiul profesiei de avocat : a. interdictia de a exercita profesia, stabilita printr-o hotarre disciplinara; b. desfasurarea unei activitati salariate n cadrul altei profesii; c. exercitarea nemijlocita a faptelor de comert; d. exercitarea unei ocupatii care lezeaza bunele moravuri. 10. Se da propozitia incompleta: Avocatul este supus interdictiei de a-si exercita profesia n fata unei instante judecatoresti unde este judecator.... Alegeti dintre variantele de completare de mai jos pe aceea care face ca propozitia sa fie adevarata. a. nasul de cununie; b. varul primar; c. unchiul; d. varul primar al sotiei. 11. Deontologia a intrat n dreptul pozitiv, mai ales sub forma: a. dreptului penal; b. dreptului civil; c. dreptului disciplinar; d. dreptului comercial. 12. Se dau propozitiile: A O caracteristica a deontologiei este imposibilitatea unei codificari complete. B Onoarea si prestigiul pot fi strict determinate prin texte normative. C Textele care enumera, pentru o profesiune, pedepsele disciplinare sunt limitative. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa. 13. Se dau propozitiile: A n cazul profesiunilor care nu sunt organizate prin lege, ndatoririle impuse membrilor sunt norme juridice. B n cazul profesiunilor

41 organizate prin lege, caracterul democratic al legislatiei deontologice se atenueaza. C n cazul profesiunilor organizate prin lege, respectarea normelor profesiei este garantata de stat. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; b. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; d. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa. 14. Jurisdictiile profesionale, alese n cadrul profesiei, sanctioneaza atingerile aduse deontologiei lor: a. prin pedepse penale; b. prin pedepse civile; c. prin pedepse disciplinare; d. prin pedepse contraventionale. 15. Deciziile adoptate de jurisdictiile profesionale: a. pot fi anulate de instantele judiciare; b. pot fi anulate numai de jurisdictiile profesionale superioare; c. nu pot fi atacate n fata instantelor judiciare; d. pot fi anulate numai de autoritatile administrative jurisdictionala.

cu

activitate

16. Se dau propozitiile: A Ca principiu, decizia luata de instanta disciplinara, competenta n materie de deontologie, este independenta de deciziile luate de instantele judecatoresti civile sau penale, n aceeasi speta. B Ca principiu, jurisdictia disciplinara poate condamna inculpatul achitat de jurisdictia penala. C Jurisdictia disciplinara si poate ntemeia condamnarea pe un fapt negat n mod expres de jurisdictia penala. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa. 17. n principiu, regulile deontologice: a. obliga judecatorul civil; b. obliga judecatorul penal; c. obliga judecatorul administrativ; d. nu obliga nici judecatorul civil, nici judecatorul penal. 18. Nu este un element constitutiv al deontologiei, n sens strict: a. organizarea profesiunii este reglementata prin lege; b. organelor profesiunii le este recunoscuta competenta de a stabili norme deontologice;

42 c. jurisdictia profesionala are competenta de a pronunta condamnari direct executorii prin forta publica, mpotriva unui profesionist; d. organelor profesiunii le este recunoscuta competenta de a sanctiona ncalcarea normelor deontologice. 19. Se dau propozitiile: A Latura obiectiva a deontologiei este suficienta pentru ca o profesiune sa posede o deontologie reala. B Latura subiectiva a deontologiei poate fi impusa numai prin represiune. Aplicarea normelor deontologice internationale revine organizatiilor nationale ale profesiunii. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; c. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata. 20. Valorile aparate de deontologia unei profesiuni, determinate de misiunea sociala care i revine, sunt: a. valorile etice general valabile; b. valorile comune mai multor profesiuni; c. valorile specifice; d. valorile comerciale.

43

CAPITOLUL 3 DEONTOLOGIA FUNCTIONARILOR PUBLICI

3.1. Consideratii generale
3.1.1. Notiunea de functionar public 3.1.2. Aparitia si evolutia functionarilor publici

3.2. Se poate vorbi despre o deontologie a functionarilor publici? 3.3. Deontologia magistratilor
3.3.1. Principiile deontologice specifice magistratilor 3.3.2. Deontologia magistratilor n Romnia, potrivit reglementarilor actuale

3.4. Analiza elementelor constitutive ale deontologiei, n cazul functionarilor din administratia publica
3.4.1. Definitia functionarului din administratia publica 3.4.2. Profesionalizarea functionarilor din administratia publica 3.4.3. Organizarea functionarilor din administratia publica 3.4.4. Principiile deontologiei administrative 3.4.5. Dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica 3.4.6. Concluzii privind deontologia administrativa

OBIECTIVE
Parcurgerea acestui capitol va permite: ntelegerea sensurilor sintagmei functionar public; ntelegerea determinantelor aparitiei si e volutiei functionarilor publici; Cunoasterea aspectelor esentiale ale deontologiei magistratilor; ntelegerea problematicii complexe a deontologiei administrative.

44

3.1. Consideratii generale

3.1.1. Notiunea de functionar public ntr-o acceptiune de maxima generalitate, prin functionar public ntelegem persoana care presteaza o activitate, mai mult sau mai putin specializata, ntrun regim juridic diferit de dreptul comun al muncii, si care este remunerata din fonduri publice. n aceasta viziune, functionarii publici constituie un grup cuprinzator, alcatuit din marea majoritate a personalului institutiilor publice. Acest grup este heterogen, ntruct este divizat ntr-o multime de subgrupuri, mai mari sau mai mici, cu misiuni specifice si regimuri juridice dintre cele mai diverse. Sunt functionari publici, n sens larg: parlamentarii, seful de stat (chiar daca n acest caz particular nu avem de-a face cu un grup, ci doar cu o singura persoana), membrii guvernului, magistratii, marea majoritate a persoanelor ncadrate n administratia publica civila centrala si locala, cadrele didactice, militarii, politistii, precum si alte categorii. n pofida marii diversitati a atributiilor ce le revin si a diversitatii continutului activitatilor pe care le desfasoara, toti functionarii publici au o misiune generala comuna. Ei trebuie sa actioneze, ntr-o forma sau alta, pentru realizarea interesului general si asigurarea serviciului public. n sens restrns, prin functionar public ntelegem functionarii de cariera din administratia publica. 3.1.2. Aparitia si evolutia functionarilor publici Originea functionarilor publici o gasim n antichitatea greco-romana, acestia fiind un corolar al conceptiei privind binele comun, res-publica, proclamat ca principiu de coeziune politica si sociala 1. Acest principiu dispare odata cu prabusirea Imperiului Roman si implicit dispar functionarii publici. Functionarii publici reapar odata cu formarea statului suveran si evolueaza pe parcursul edificarii statului de drept public, care si asuma n final misiunea descifrarii, formularii si realizarii interesului general si a asigurarii serviciului public. Rezulta ca istoria functionarilor publici este o fateta a istoriei statului si, ca atare, difera de la tara la tara. Pentru a ilustra aparitia si evolutia functionarilor publici vom prezenta exemplul clasic al Frantei2. n Franta, pna n sec.XII, edificiul social s-a bazat pe legaturile personale si contractuale. Supunerea fata de seful feudal este de natura persona la si dispare odata cu moartea acestuia. Autoritatea regelui sau a seniorului era de natura patrimoniala. Ea avea ca resurse veniturile domeniilor acestuia si eventualele tributuri de razboi impuse nvinsilor. Teritoriile si puterea regelui se transmiteau asemenea bunurilor private, prin acte ntre vii sau prin mostenire. ncepnd cu sec.XII, regii capetieni, cu ajutorul legistilor care i slujeau, si care pot fi considerati predecesorii jurisconsultilor si functionarilor publici, si asuma eforturile de edificare a statului de drept public.
1

J.-F. LEMARIGNIER, La France mdivale Institutions, et socit, Ed. ARMAND COLIN, Paris 1970, p.45. 2 F. CHAMBON, O. GASPON, La dontologie administrative, L.G.D.J., Paris 1996, pp.11-32.

45 Pornind de la principiul suzeranitatii regale 1, la mijlocul sec. al XIII-lea, regele se plaseaza deasupra ierarhiei feudale si autoritatea sa si manifesta independenta fata de relatiile de vasalitate. Astfel, prin nlaturarea relatiei personale din cadrul autoritatii suzerane regale, ia nastere suveranitatea abstracta, care proclama autoritatea regelui asupra tuturor supusilor, fie ei vasali feudali sau nu. Din acest moment, problemele regatului ncep sa fie tratate n regim de drept public, adica ntrun regim de autoritate ntemeiat pe legitimitatea si autoritatea statului, diferit de dreptul de dispozitie al unui proprietar, abandonndu-se treptat gestiunea lor n regim patrimonial civil. Astfel, se recunoaste existenta unui interes (a unei ratiuni) superior fata de interesele particulare, interes care apartine formei de agregare politicosociala care era regatul si regalitatea devine o functie politica, nu mai reprezinta un atribut al dreptului de proprietate. Desprinderea statului de dreptul civil avanseaza odata cu enuntarea principiului perpetuitatii. Potrivit acestuia, statul este o persoana juridica perpetua, independenta de forma sa de organizare si de individul care o reprezinta. n consecinta, actele juridice, drepturile si datoriile statului se transmit de la un rege la altul, fara vreo procedura succesorala. Acest principiu deschide calea aparitiei functiilor publice permanente , la sfrsitul secolului XIII. Astfel, o mare parte dintre servitorii regelui, legati initial de acesta prin relatii contractuale si personale, se transforma n agenti ai Coroanei sau, cu alte cuvinte, n agenti ai unei institutii, n sensul de organizatie ierarhica, nu ai unei persoane, ai unui anumit rege. La nceputul sec.XIV legistii definesc principiile unitatii si inalienabilitatii domeniului regatului . Acesta dobndeste astfel un regim de drept public, deoarece este unul dintre elementele esentiale ale statului suveran. Teritoriul regatului nu poate fi mpartit, deoarece suveranitatea este indivizibila prin natura ei. n consecinta, regatul va fi dobndit n totalitate de primogenitura, dreptul civil succesoral devenind inaplicabil. De asemenea, regele nu poate nstraina teritoriul regatului, ntruct acesta nu-i apartine, ci apartine unei persoane juridice, pe care el o reprezinta, careia Henric al III-lea i-a dat denumirea de Stat. Pe parcursul sec.XV se cristalizeaza doua principii care separa si mai clar functia regala de titularul sau temporar si anume: indisponibilitatea coroanei si continuitatea regalitatii. Potrivit primului principiu, regele nu-si poate nstraina coroana (prerogativele regalitatii), ntruct aceasta apartine statului, el detinnd -o doar cu titlu viager. Cel de-al doilea principiu separa regalitatea de destinul personal al regelui. Moartea regelui determina prin ea nsasi preluarea coroanei de catre fiul sau, imediat, fara a fi conditionata de vreo ceremonie religioasa sau laica2. Pe baza celor aratate putem afirma ca ntr-o prima forma functionarul public reapare n evul mediu, odata cu formarea suveranitatii ca institutie a dreptului public, care face ca slujitorul suveranului sa se transforme n slujitorul statului. Un pas important pentru evolutia functionarilor publici este situat, n cazul Frantei, n secolele XIV si XV, cnd justitia regala, sprijinita pe specialistii n drept care formau parlamentul regelui, nlatura justitia senioriala si ecleziastica.

Suzeranitatea regala se caracterizeaza prin faptul ca regele nu poate avea un suzeran, cel putin n interiorul regatului. Deci suzeranitatea regala este suprema n interior. 2 n acest sens, a fost conceputa faimoasa formula Le Roi est mort, vive le Roi !

46 Urmeaza separarea, n sec.XVI, a afacerilor private ale regelui de cele ale statului. Promotorul acestei separari, n domeniul deosebit de important al finantelor, a fost Colbert 1. El introduce bugetul national, contabilitatea publica si controlul trezoreriei, prin intermediul unei administratii financiare formata din agenti subordonati regelui. Evolutia agentilor regelui spre calitatea de functionari publici, n sensul actual al termenului, este marcata de exigentele tehnice care se manifesta n sec.XVIII. Acestea determina profesionalizarea agentilor regelui prin forme de nvatamnt riguroase. Apar astfel primele corpuri de tehnicieni, recrutati prin concurs si remunerati din fonduri publice, pregatiti n scoli speciale cum sunt Scoala de poduri si sosele nfiintata n anul 1756 si Scoala de mine, nfiintata n 1783. Aceasta profesionalizare a agentilor regelui va permite Frantei sa parcurga cu succes revolutia industriala din sec.XIX. Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 26.08.1789, expresie a Revolutiei franceze, este un moment important al evolutiei conceptiei privind functionarul public. Astfel, conform art.6 din acest act, legea este declarata expresia interesului general, iar functia publica accesibila tuturor, singurul criteriu de preferinta fiind meritul personal. Potrivit art.15, fiecare agent public trebuie sa dea socoteala societatii pentru activitatea sa. Progresul liberalismului politic, din a doua jumatate a sec.XIX, conduce la edificarea Statului de drept, care este n esenta un sistem care asigura supunerea puterilor publice fata de lege, considerata a exprima interesul general, sub controlul unor instante jurisdictionale independente. Astfel, legitimitatea actiunii administratiei publice, implicit a activitatii functionarilor publici, este data de realizarea interesului general. Pe de alta parte, ncepnd cu a doua jumatate a sec.XIX, interesul general determina statul sa intervina activ n economie. Aceasta interventie se manifesta n doua directii principale: 1. Statul intervine ca regulator al pietei pentru a asigura un echilibru social minimal. Astfel reglementeaza, de exemplu, timpul de munca si de odihna. De asemenea, stabileste reguli juridice pentru a atenua fluctuatiile pietei care ar determina falimentul producatorilor si insecuritatea consumatorilor. 2. Statul devine principalul promotor al infrastructurilor de comunicatii sau de productie. Este vorba de reteaua rutiera si de cai ferate, de productia si distributia electricitatii si a gazelor naturale etc. Astfel, statul dobndeste si calitatea de prestator de servicii de interes colectiv. Dezvoltarea economica si sociala din sec.XX duce la adncirea diviziunii sociale a muncii, genernd astfel o multitudine de categorii de functionari publici cu misiuni foarte diverse. Acestea au totusi o componenta generala comuna: realizarea interesului general si asigurarea serviciului public.

3.2. Se poate vorbi de o deontologie a functionarilor publici?

Dupa cum am aratat, se poate afirma, ca idee de principiu, ca deontologia este etica aplicata n cazul unei profesiuni, n sensul de grup social format din profesionisti, adica din oameni ce exercita o anumita activitate specializata, care necesita cunostinte teoretice si deprinderi practice specifice.

Jean-Baptiste Colbert (1619-1683) ministru proeminent al lui Ludovic al XIV lea. A ramas n istorie ca reformator al administratiei potrivit principiilor centralismului monarhic.

47 Rezulta ca o prima problema care se pune n legatura cu deontologia functionarilor publici este daca acestia constituie o profesiune. Potrivit definitiei de maxima generalitate pe care am dat-o functionarilor publici, acestia constituie un grup heterogen format dintr-o multime de subgrupuri diverse. Din enumerarea orientativa a categoriilor de functionari publici, apare evident ca exista grupuri de functionari care prin natura lor exclud nsasi ideea de profesiune. Avem n vedere, cu precadere, parlamentarii si membrii guvernului. Ei sunt alesi sau numiti pe criterii politice, motiv pentru care i vom numi functionari politici. n cazul lor nu poate fi vorba de deontologie. Aceasta nu nseamna nsa ca ei nu sunt supusi unor reguli etice, nsa raspunderea lor este de natura politica, nu disciplinara. Pe de alta parte, exista multe categorii de functionari care constituie grupuri profesionale. Asa sunt, spre exemplu: magistratii, functionarii din administratia publica si cadrele didactice. n concluzie, nu se poate vorbi de o deontologie a functionarilor publici, n general, dar s-ar putea vorbi de deontologii ale diverselor categorii de functionari publici care constituie grupuri profesionale, grupuri care pot fi invocate sub denumirea de corpuri de functionari. Acestea au o deontologie, n sensul strict al termenului, daca sunt ntrunite elementele constitutive ale deontologiei, si anume: organizarea corpului este prevazuta de lege; organele corpului au competenta de a stabili norme deontologice si de a sanctiona ncalcarea acestora; corpul poseda un drept deontologic. Vom studia, n continuare, situatia juridica a magistratilor si situatia juridica a functionarilor din administratia publica, pentru a vedea daca suntem n prezenta unor profesiuni, daca acestea poseda o deontologie, si daca da, care sunt particularitatile acestei deontologii .

3.3. Deontologia magistratilor

3.3.1. Principiile deontologice specifice magistratilor Dupa cum am aratat, utiliznd exemplul Frantei, precursorii magistratilor, n sensul actual al termenului, apar n Evul mediu, n perioada n care justitia regala nlatura justitia senioriala si ecleziastica. Magistratii apar n sec. XVIII, cnd se impune teoria separatiei puterilor n stat. Atunci se cristalizeaza conceptia moderna, potrivit careia activitatea jurisdictionala constituie o functie fundamentala a statului, independenta de celelalte, avnd rolul de a impune suprematia legii prin solutionarea litigiilor deduse judecatii. Functia sociala a justitiei determina valorile supreme ale profesiunii de magistrat si anume: independenta si impartialitatea judecatorilor. Este evident ca, pentru a-si ndeplini n mod credibil misiunea, judecatorii trebuie sa se remarce prin competenta profesionala si tinuta morala ireprosabile. Asa se face ca, profesionalizarea, n sensul instituirii unui nvatamnt de specialitate, s-a produs nca din perioada justitiei regale, si odata cu cristalizarea conceptiei moderne privind magistratura au aparut corpurile de magistrati si regulile de conduita specifice. La ora actuala magistratura este organizata n mod detaliat, at t prin tratate internationale (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea de Justitie a Uniunii Europene etc.), ct si prin legi nationale. De asemenea, exista coduri deontologice amanuntite, adoptate att de organizatiile internationale ale magistratilor, ct si de

48 cele nationale. Corpul magistratilor poseda un drept deontologic consistent si organelor profesiunii le este recunoscuta competenta de a sanctiona ncalcarea normelor deontologice. Valorile universale ale activitatii judiciare au generat principiile specifice ale deontologiei judiciare. Potrivit unui autor 1, acestea sunt: 1. Magistratul trebuie sa apere suprematia legii; 2. Magistratul trebuie sa apere independenta puterii judecatoresti; 3. Magistratul trebuie sa apere prestigiul puterii judecatoresti; 4. Magistratul trebuie sa promoveze impartialitatea justitiei; 5. Magistratul trebuie sa apere egalitatea cetatenilor n fata legii; 6. Magistratul trebuie sa respecte si sa apere demnitatea justitiabililor; 7. Magistratul trebuie sa asigure exercitarea dreptului de aparare al justitiabililor; 8. Magistratul trebuie sa apere respectarea prezumtiei de nevinovatie; 9. Magistratul trebuie sa promoveze proportionalitatea masurilor coercitive, privative sau restrictive de drepturi, pe care le ia n virtutea legii; 10. Magistratul trebuie sa promoveze celeritatea procedurilor pentru restabilirea ct mai grabnica a ordinii de drept ncalcate. Din cele prezentate rezulta ca, n cazul magistratilor, suntem n prezenta unei deontologii, n sensul strict al termenului, deoarece: profesiunea este organizata prin lege; organelor profesiunii le este recunoscuta capacitatea de a stabili reguli deontologice si de a sanctiona ncalcarea lor; exista un drept deontologic. Caracteristic pentru deontologia magistratilor este reglementarea stricta a obligatiilor profesionale si exigenta deosebita fata de conduita membrilor acestei profesiuni. 3.3.2. Deontologia magistratilor n Romnia, potrivit reglementarilor actuale Putem afirma fara nici o retinere ca n Romnia, ca de altfel si n alte t ari, magistratura este profesiunea cu cea mai stricta reglementare si care impune exigente deosebite membrilor sai. Acest fapt este lesne de nteles, daca avem n vedere importanta sociala a misiunii judecatorului ntr-un stat de drept. Reglementarile fundamentale privind judecatorii se g asesc n Constitutie 2. Acestea sunt: - judecatorii sunt independenti si se supun numai legii (art.124 alin.3); - judecatorii numiti de Presedintele Romniei sunt inamovibili, n conditiile legii (art. 125 alin.1); - propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, n conditiile legi sale organice (art.125 alin.2); - functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din nvatamntul superior (art.125 alin.3); - judecatorii nu pot face parte din partide politice (art.art.40 alin.3).

1 2

N. COCHINESCU, Introducere n deontologia judiciara, DREPTUL Nr.4/1995, p.6. Constitutia Romniei din 1991, revizuita n 2003, republicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 767/31.10.2003.

49 n prezent, profesiunea de magistrat este reglementata detaliat de Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata 1. Aceasta lege are 108 articole si este structurata dupa cum urmeaza: TITLUL I DISPOZITII GENERALE (contine 11 articole) Capitolul I Notiuni si principii (contine 4 articole) Capitolul II Incompatibilitati si interdictii (contine 7 articole) TITLUL II CARIERA JUDECATORILOR SI PROCURORILOR (contine 62 articole) Capitolul I Admiterea n magistratura si formarea profesionala initiala a judecatorilor si procurorilor (contine 9 articole) Capitolul II Judecatorii si procurorii stagiari (contine 10 articole) Capitolul III Numirea judecatorilor si procurorilor (contine 4 articole) Capitolul IV Formarea profesionala continua si evaluarea periodica a judecatorilor si procurorilor (contine 8 articole) Capitolul V Promovarea judecatorilor si procurorilor si numirea n functiile de conducere (contine 14 articole) Sectiunea 1 Promovarea la tribunale, curti de apel si la parchete (contine 5 articole) Sectiunea 2 Numirea n functiile de conducere din cadrul judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel si parchetelor corespunzatoare (contine 4 articole) Sectiunea 3 Promovarea n functia de judecator la nalta Curte de Casatie si Justitie si numirea n functiile de conducere din cadrul naltei Curti de Casatie si Justitie, Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetului National Anticoruptie (contine 5 articole) Capitolul VI Delegarea, detasarea si transferul (contine 5 articole) Capitolul VII Suspendarea din functie si ncetarea functiei de judecator si procuror (contine 5 articole) Capitolul VIII Magistratii asistenti ai naltei Curti de Casatie si Justitie (contine 7 articole) TITLUL III DREPTURILE SI NDATORIRILE JUDECATORILOR SI PROCURORILOR (contine 21 articole) TITLUL IV RASPUNDEREA JUDECATORILOR SI PROCURORILOR (contine 8 articole) Capitolul I Dispozitii generale (contine 4 articole) Capitolul II Raspunderea disciplinara a judecatorilor si procurorilor (contine 4 articole) TITLUL V DISPOZITII TRANZITORII SI FINALE (contine 6 articole)

Republicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.826/13.09.2005. n forma republicata nu sunt ncorporate unele modificarile aduse prin Legea nr.247/2005 privind reforma n domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente (publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.653/22.07.2005) si nici modificarile aduse de Legea nr.29/2006 pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor (publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.198/02.03.2006) si de Ordonanta de urgenta nr.50/2006 privind unele masuri pentru asigurarea bunei functionari a instantelor judecatoresti si parchetelor si pentru prorogarea unor termene (publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.566/30.06.2006). n lucrarea de fata, avem n vedere textul completarea Legii nr.303/2004, cu modificarile aduse pna la 01.09.2006.

50 Dintre prevederile acestei legi, privind drepturile si ndatoririle specifice magistratilor, nvederam: Judecatorii inamovibili nu pot fi mutati prin transfer, delegare, detasare sau promovare, dect cu acordul lor. Judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin ntreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor n fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte normele deontologice ale profesiei de magistrat si sa participe la formarea profesionala continua. Judecatorul nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. Judecatorilor si procurorilor le este interzis: a) sa desfasoare activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse; b) sa desfasoare activitati de arbitraj n litigiile civile, comerciale sau de alta natura; c) sa aiba calitatea de asociat sau de membru n organele de conducere, administrare sau control la societati civile, societati comerciale, inclusiv banci si alte institutii de credit, societati de asigurare ori financiare, companii nationale, societati nationale sau regii auto nome; d) sa aiba calitate de membru al unui grup de interes economic. Judecatorii si procurorii nu pot sa faca parte din partide si formatiuni politice si nici sa desfasoare activitati cu caracter politic. Judecatorii si procurorii sunt obligati ca n exercitarea atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, n orice mod, a convingerilor lor politice. Judecatorii si procurorii nu si pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate n curs de desfasurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Admiterea n magistratura a judecatorilor si procurorilor se face prin concurs, pe baza competentei profesionale, a aptitudinilor si a bunei reputatii, cu exceptiile expres prevazute de lege. nainte de a ncepe sa-si exercite functia, judecatorii si procurorii depun urmatorul juramnt: Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi ndeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire. La acest text se poate adauga si o formula religioasa, potrivit credintei persoanei care depune juramntul. Pentru verificarea ndeplinirii criteriilor de competenta profesionala si de performanta a judecatorilor si procurorilor, activitatea acestora este supusa la fiecare 3 ani unei evaluari privind eficienta , calitatea activitatii si integritatea, obligatia de formare profesionala continua. Judecatorul sau procurorul este suspendat din functie, prin decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, n urmatoarele cazuri: a) cnd a fost pusa n miscare actiunea penala mpotriva sa; b) cnd sufera de o boala psihica, care l mpiedica sa-si exercite functia n mod corespunzator. Judecatorii si procurorii sunt eliberati din functie n urmatoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare;

51 transfer ntr-o alta functie; incapacitate profesionala; ca sanctiune disciplinara; condamnarea definitiva pentru o infractiune; ncalcarea interdictiei de a fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii; h) nepromovarea examenului de verificare a cunostintelor, dupa parcurgerea cursului de formare profesionala de 6 luni la Institutul National al Magistraturii, de catre persoanele care au fost numite judecatori fara concurs; i) nu mai ndeplinesc conditiile de a avea cetatenia romna si domiciliul n tara, precum si capacitatea deplina de exercitiu, de a nu avea antecedente penale sau cazier fiscal, de a fi apt din punct de vedere medical. Judecatorii si procurorii sunt datori sa se abtina de la orice fapte de natura sa compromita demnitatea lor n profesie si n societate. Relatiile judecatorilor si procurorilor la locul de munca si n societate se bazeaza pe respect si buna-credinta. Judecatorii si procurorii sunt obligati sa rezolve lucrarile n termenele stabilite si sa solutioneze cauzele n termen rezonabil, n functie de complexitatea acestora si sa respecte secretul profesional. Judecatorii si procurorii raspund civil, disciplinar si penal, n conditiile legii. Constituie abateri disciplinare: a) ncalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese, incompatibilitati si interdictii; b) interventiile pentru solutionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvarii intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel dect n limita cadrului legal pentru toti cetatenii, precum si imixtiunea n activitatea altui magistrat; c) desfasurarea de activitati publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice n exercitarea atributiilor de serviciu; d) nerespectare secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; e) nerespectarea n mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor; f) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces; g) refuzul nejustificat de a ndeplini o ndatorire de serviciu; h) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune; i) efectuarea cu ntrziere a lucrarilor, din motive imputabile; j) absente nemotivate de la serviciu; k) atitudinea nedemna n timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, avocati, experti, martori sau justitiabili; l) nendeplinirea obligatiei privind transferarea normei de baza la instanta sau parchetul unde functioneaza; m) nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; n) participarea directa sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investitii pentru care nu este asigurata transparenta fondurilor n conditiile legii. c) d) e) f) g)

52 Sanctiunile disciplinare care se pot aplica magistratilor sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizatiei de ncadrare lunare brute cu pna la 15%, pe o perioada de la o luna la 3 luni; c) mutarea disciplinara pentru o perioada de la o luna la 3 luni la o instanta situata n circumscriptia aceleiasi curti de apel; d) revocarea din functia de conducere ocupata; e) excluderea din magistratura. Cheia de bolta a organizarii profesiunii de magistrat consta n instituirea unui organ unic al profesiunii, care functioneaza la nivel central, si anume Consiliul Superior al Magistraturii. Misiunea, atributiile, organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii sunt reglementate de Constitutie1, ale carei prevederi n materie sunt dezvoltate printr-o lege organica 2. Chiar daca am avea n vedere numai modul de reglementare, apare evidenta importanta acestui organ al profesiei de magistrat. n ceea ce priveste misiunea si fundamentul regimului juridic, Constitutia si legea organica statueaza: Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei. Consiliul Superior al Magistraturii este independent si se supune, n activitatea sa, numai legii. Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, dintre care 16 sunt alesi pentru un mandat de 6 ani, iar ceilalti sunt membri de drept, dupa cum urmeaza: a) 9 judecatori si 5 procurori, alesi n adunarile generale ale magistratilor, care compun cele doua sectii ale Consiliului, una pentru judecatori si una pentru procurori; b) 2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti n domeniul dreptului, care se bucura de nalta reputatie profesionala si morala, alesi de Senat; c) ministrul justitiei, presedintele naltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie, care sunt membri de drept. Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcatuita din: a) 2 judecatori de la nalta Curte de Casatie si Justitie; b) 4 judecatori de la curtile de apel; c) 2 judecatori de la tribunale; d) un judecator de la judecatorii. Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcatuita din: a) 1 procuror de la Parchetul de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie; b) 1 procuror de la parchetele de pe lnga curtile de apel; c) 2 procurori de la parchetele de pe lnga tribunale; d) 1 procuror de la parchetele de pe lnga judecatorii.

1 2

Este vorba de art.133 si art.134 din Constitutia Romniei, republicata n 2003. Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.827/13.09.2004.

53

Dintre reglementarile privind functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, mentionam: Consiliul Superior al Magistraturii functioneaza ca organ cu activitate permanenta. Hotarrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau n plen sau n sectii, potrivit atributiilor ce revin acestora. Presedintele Romniei prezideaza, fara drept de vot, lucrarile plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. Ministrul justitiei, presedintele naltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot, n situatiile n care sectiile ndeplinesc rolul de instanta de judecata n domeniul raspunderii disciplinare. Hotarrile Consiliului Superior al Magistraturii, n plen si n sectii, se iau prin vot direct si secret si se motiveaza. Atributiile Consiliului Superior al Magistraturii se mpart n: atributii cu caracter general, atributii ale plenului, atributii ale sectiilor si atributii n domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor. Dintre atributiile cu caracter general nvederam: - Consiliul Superior al Magistraturii apara corpul magistratilor si membrii acestuia mpotriva oricarui act de natura sa aduca atingere independentei sau impartialitatii magistratului n nfaptuirea justitiei ori sa creeze suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apara reputatia profesionala a magistratilor; - Consiliul Superior al Magistraturii asigura respectarea legii si a criteriilor de competenta si etica profesionala n desfasurarea carierei profesionale a magistratilor. Atributiile Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, cu relevanta pentru cariera magistratilor sunt: - propune Presedintelui Romniei numirea n functie si eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari; - numeste judecatorii si procurorii stagiari; - dispune promovarea judecatorilor si procurorilor; - elibereaza din functie judecatorii si procurorii stagiari. Pentru studiul nostru, prezinta interes urmatoarele atributii ale sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii: - dispune detasarea si delegarea judecatorilor, respectiv a procurorilor; - ia masuri pentru solutionarea sesizarilor primite de la justitiabili sau de la alte persoane, privind conduita necorespunzatoare a magistratilor; - aproba transferul judecatorilor si procurorilor; - dispune suspendarea din functie a judecatorilor si procurorilor; - ncuviinteaza perchezitia, retinerea sau arestarea preventiva a judecatorilor si procurorilor; n fine, principalele atributii ale Consiliului Superior al Magistraturii, n domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor, sunt urmatoarele: Consiliul Superior al Magistraturii ndeplineste, prin sectiile sale, rolul de instanta de judecata n domeniul r aspunderii disciplinare a magistratilor, daca fapta nu constituie infractiune. Actiunea disciplinara se exercita de comisiile de disciplina ale Consiliului Superior al Magistraturii.

54 n vederea exercitarii actiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetarii prealabile, de catre titularul acestei actiuni. n cadrul cercetarii prealabile se stabilesc faptele si urmarile acestora, mprejurarile n care au fost savrsite, existenta sau inexistenta vinovatiei si orice alte date concludente. Ascultarea celui n cauza si verificarea apararilor magistratului cercetat sunt obligatorii. Sectiile Consiliului Superior al Magistraturii solutioneaza actiunea disciplinara printr-o hotarre care cuprinde, n principal, urmatoarele: a) descrierea faptei care constituie abaterea disciplinara si ncadrarea juridica a acesteia; b) temeiul de drept al aplicarii sanctiunii; c) motivele pentru care au fost nlaturate apararile formulate de magistrat; d) sanctiunea aplicata si motivele care au stat la baza aplicarii acesteia; e) calea de atac si termenul n care hotarrea poate fi atacata; f) instanta competenta sa judece calea de atac. mpotriva hotarrii de sanctionare se poate face recurs n termen de 15 zile de la comunicare. Competenta solutionarii recursului apartine Completului de 9 judecatori al naltei Curti de Casatie si Justitie. Precizam ca raspunderea disciplinara nu exclude raspunderea civila a magistratului. Raspunderea civila specifica functioneaza atunci cnd statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Astfel, dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat, acesta se poate ndrepta cu o actiune n despagubiri mpotriva magistratului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savrsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii. n cazul punerii n miscare a actiunii penale, magistratul este suspendat din functie. Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala, ncetarea urmaririi penale, achitarea sau ncetarea procesului penal fata de magistrat, suspendarea din functie nceteaza, magistratul este repus n situatia anterioara, i se platesc drepturile banesti de care a fost lipsit pe perioada suspendarii si i se recunoaste vechimea n magistratura pentru aceasta perioada. Daca magistratul a fost condamnat definitiv pentru o infractiune, el va fi eliberat din functie prin decret al Presedintelui Romniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Deci, n cazul magistratilor fapta care constituie infractiune este scoasa de sub incidenta raspunderii disciplinare, conducnd la excluderea din magistratura, prin efectul legii. Ultima reglementare relevanta pentru studiul nostru este Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotarrea nr.328/24.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii1. Acest Cod este o dezvoltare a reglementarii standardelor de conduita a acestora, cuprinse n dispozitiile constitutionale si legale n vigoare, precum si n documentele internationale, ndeosebi cele europene, referitoare la statutul magistratilor. Dispozitiile Codului sunt sistematizate n 8 capitole : Dispozitii generale, Independenta justitiei, Promovarea suprematiei legii, Impartialitatea judecatorilor si procurorilor, Exercitarea ndatoririlor profesionale, Demnitatea si onoarea profesiei de judecator sau procuror, Activitati incompatibile calitatii de judecator sau procuror. Din cele prezentate, rezulta ca, n Romnia, latura obiectiva a deontologiei magistratilor este completa, stricta si deosebit de exigenta. Pentru a ne afla nsa n prezenta unei deontologii reale, trebuie sa existe, dupa cum am mai aratat, si latura
1

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.815/08.09.2005.

55 subiectiva. Aceasta nu se poate realiza dect printr-un nvatamnt adecvat si prin promovarea unei culturi corespunzatoare n cadrul corpului magistratilor.

3.4. Analiza elementelor constitutive ale deontologiei, n cazul functionarilor din administratia publica
3.4.1. Definitia functionarului din administratia publica Dupa cum am aratat, prin functionar public, n sens restrns, se ntelege functionarul de cariera din administratia publica, adica persoana care si dedica viata profesionala administratiei publice. Rezulta ca abordarea problematicii deontologiei functionarilor din administratia publica trebuie sa nceapa cu definirea a doua concepte fundamentale, si anume: administratia publica si functionarul de cariera din administratia publica. Conceptul de administratie publica face obiectul unor controverse analizate pe larg de autorii de drept administrativ1, controverse care nu fac obiectul studiului nostru. Noi ne vom limita doar la utilizarea rezultatelor la care au ajuns dupa analize complexe doi autori de referinta 2, pentru a formula urmatoarea definitie: Administratia publica este activitatea executiva pusa sub semnul comenzii sau delegarii de atributii de la nivelul institutiilor politice, desfasurata de autoritati sau institutii3 publice anume constituite, care si realizeaza obiectivele slujindu-se, de regula4, de puterea publica. ntr-o alta exprimare, administratia publica este un ansamblu de structuri sau forme organizatorice, care au ca trasatura comuna faptul ca desfasoara o activitate executiva, de regula, de pe pozitii de autoritate fata de particulari. Prin activitate executiva se ntelege activitatea de organizare a executarii legii sau executarea directa a legii. Regim de putere publica nseamna, n esenta, capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii. Mentionam ca, ntre sistemul administrativ5 si sistemul politic 6, nu numai ca exista o conexiune indisolubila, dar cele doua sisteme prezinta si zone de interferenta 7.
1

Un bun exemplu n acest sens, l reprezinta A. IORGOVAN, care, n Partea I Introducere n dreptul administrativ si n stiintele administrative a Tratatul sau de drept administrativ, dedica definitiei notiunii de administratie publica si stabilirii raportului dintre executiv si administratia publica Titlul I Guvernarea si administratia publica, nsumnd 88 de pagini (A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Editia a III-a restructurata revazuta si adaugita, vol.I, Ed. ALL BECK, Bucuresti 2001, pp.3-91). 2 A.IORGOVAN, op.cit.,p.6, I.VIDA, Puterea executiva si administratia publica, R.A. MONITORUL OFICIAL, Bucuresti 1994, pp. 9-12. 3 Termenul autoritate evoca activitatea preponderent de decizie, iar termenul institutie evoca activitatea preponderent de serviciu public. 4 Spunem de regula, deoarece exista si relatii de colaborare (caracterizate prin pozitii de egalitate), spre exemplu cu diversi reprezentanti ai societatii civile (asociatii, fundatii), pentru realizarea unor obiective de interes public. 5 Sistemul administrativ este ansamblul autoritatilor si institutiilor care realizeaza administratia publica n sens material-functional, precum si relatiile dintre acestea. 6 Sistemul politic, care nu trebuie confundat cu ansamblul partidelor politice, este ansamblul institutiilor politice mpreuna cu relatiile dintre ele, existente ntr-un anumit regim politic. Institutia politica este o structura care exercita atributii ale suveranitatii. Exemplificativ, aratam ca fac parte din sitemul politic: parlamentul, seful statului, guvernul. 7 Referitor la conexiunea dintre sistemul politic si cel administrativ, Antonie Iorgovan afirma, cnd analizeaza modul de reglementare a separatiei puterilor si implicatiile asupra administratiei publice, potrivit Constitutiei actuale a Romniei :Ct priveste Guvernul, este imposibil sa se faca o departajare a atributiilor preponderent politice de atributiile preponderent administrative, pentru simplul motiv ca n Constitutia noastra, la fel ca n majoritatea constitutiilor moderne, nu este nscris un tablou al

56 n contextul celor aratate, definim functionarul public ca fiind persoana fizica a carei cariera1 consta n exercitarea unei functii n cadrul administratiei publice. Trebuie sa precizam nsa ca si conceptul de functie publica face obiectul unor analize doctrinare detaliate, cu viziuni diferite. Utiliznd rezultatele la care a ajuns o autoare 2, prin functie din cadrul administratiei publice , sau mai scurt, functie publica ntelegem situatia juridica legal determinata a persoanei fizice nvestite cu prerogative n realizarea competentei unei autoritati sau institutii a administratiei publice, avnd ca scop realizarea n mod continuu a unui interes public . 3.4.2. Profesionalizarea functionarilor din administratia publica nceputul profesionalizarii functionarilor din administratia publica se situeaza, n cazul tarilor europene, ntr-o perioada cuprinsa ntre a doua jumatate a sec.XVIII si sfrsitul sec.XIX. Este perioada cnd accesul n anumite functii publice ncepe sa fie conditionat de detinerea unor diplome de nivel universitar n inginerie, drept, medicina veterinara etc.3 Revolutia industriala din sec.XIX si revolutia stiintifica si tehnologica din sec. XX, concomitent cu interventia administratiei publice n tot mai multe domenii de activitate, au facut ca administratia publica sa aiba nevoie de un numar tot mai mare de specialisti, avnd calificari si competente profesionale tot mai diverse. Totusi, profesionalizarea functiei publice atinge maturitatea abia n a doua jumatate a sec.XX, odata cu aparitia nvatamntului superior avnd ca specializare chiar administratia publica, nvatamnt cu caracter pluridisciplinar si interdisciplinar, destinat n mod expres functionarilor publici de cariera. Astfel, n prezent, functia publica reprezinta o profesiune, daca avem n vedere grupul social format din functionarii de cariera din administratia publica, alcatuita dintr-o multitudine de profesiuni, daca avem n vedere specializarile, sau cu alte cuvinte, calificarea si abilitatile profesionale, determinate de diviziunea muncii. Cu toata diversitatea de specializari, accesul n functia publica de cariera se face dupa reguli generale comune care vizeaza : - exigente specifice privind regimul juridic al persoanei (cetatenie, domiciliu, capacitate civila); - conditii de studii si vechime; - sustinerea unui examen sau concurs; - depunerea unui juramnt de credinta. 3.4.3. Organizarea functionarilor din administratia publica n Europa, organizarea functionarilor din administratia publica ncepe n sec.XVIII, prin intermediul reglementarilor juridice privind corpurile de functionari si statutele acestora. Spre deosebire de profesiunile libere, care se organizeaza singure si la un moment dat statul le recunoaste organizarea, prin acte normative, organizarea
atributiilor sale. Legiuitorul constituant s-a limitat doar la precizarea rolului Guvernului () asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice (art.101). ( A.IORGOVAN, 2001, op.cit. p.68.) 1 Prin cariera ntelegem modalitatea de ncadrare care asigura posibilitatea ascensiunii profesionale, sub conditia ndeplinirii anumitor cerinte, n cadrul unei grile ierarhizate pe grade profesionale. 2 V. VEDINAS, Statutul functionarului public, Ed. Nemira, Bucuresti 1998, pp.30,31. 3 F. CHAMBON, O. GASPON, op.cit.,p.9.

57 corpurilor de functionari se face mai nti de autoritatile publice, legislative sau executive. Abia mai trziu apar si se dezvolta diverse asociatii ale functionarilor publici, de natura profesionala sau sindicala. n cadrul corpurilor de functionari, reglementate prin lege, exista organe cu caracter profesional, dar rolul lor este de regula consultativ, decizia apartinnd conducerii autoritatilor sau institutiilor din care fac parte functionarii respectivi. Principalele drepturi si obligatii ale functionarilor publici sunt prevazute de legi denumite statute, deontologia administrativa exprimndu-se prin obligatiile nscrise n aceste statute sau chiar prin legi distincte. Deci regulile deontologice nu se stabilesc de organele profesiunii, ci de autoritatile publice. n cazul functionarilor publici opereaza un drept disciplinar riguros si detaliat, iar sanctiunile se aplica, ca regula, de superiorii ierarhici. 3.4.4. Principiile deontologiei administrative Dupa cum am aratat, misiunea administratiei publice, ratiunea ei de a fi, este realizarea, la nivelul executiv, a interesului general stabilit de puterea politica, fie prin acte juridice unilaterale fie prin asigurarea serviciilor publice. Din acest motiv, administratia are ca valoare fundamentala comuna servirea interesului general, caruia i se subordoneaza. Aceasta determina principiile deontologice comune tuturor functionarilor din administratia publica. Partea comuna a deontologiei administrative cuprinde: - Principiul legalitatii, care cere ca administratia sa respecte si sa asigure respectarea legii, n sensul cel mai larg, de la apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, pna la conformitatea cu legea a tuturor actelor sau actiunilor administrative. Acest principiu este ct se poate de firesc, atta timp ct admitem ca expresia interesului general este legea; - Principiul subordonarii ierarhice, care consacra dreptul de comanda al superiorului ierarhic, concomitent cu obligatia de supunere a subordonatului; - Principiul impartialitatii sau al egalitatii de tratament, care semnifica obligatia administratiei publice de a nu opera nici o discriminare, interzisa de lege, att n ceea ce priveste accesul la functia publica, ct si n exercitiul functiei publice. Acest principiu urmareste excluderea partizanatului de orice fel si a favoritismului din activitatea administratiei publice; - Principiul transparentei care impune administratiei sa-si motiveze actele si sa informeze publicul cu privire la activitatea proprie. Este, de fapt, o forma de control din partea corpului social, pentru a se garanta conformitatea activitatii administrative cu interesul general; - Principiul asigurarii continuitatii activitatii care reflecta necesitatea, determinata de derularea natural-continua a vietii sociale, ca serviciile publice prestate de administratie sa aiba un caracter continuu, nentrerupt; - Principiul competentei profesionale care cere, pe de o parte, ca recrutarea si avansarea functionarilor publici sa se faca pe baza de concurs organizat pe criteriul capacitatii profesionale, iar pe de alta, sa existe n cadrul administratiei un sistem specializat de perfectionare profesionala continua. Trebuie sa precizam ca fiecare corp de functionari publici serveste o anumita colectivitate, ntr-un anumit domeniu de activitate. Acestea sunt determinantele

58 formelor de exprimare a principiilor deontologice comune, precum si a principiilor deontologice specifice corpului respectiv. n fine, mentionam ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a generalizat instituirea comisiilor paritare, care functioneaza la nivelul autoritatilor si institutiilor administratiei publice. Acestea sunt compuse din reprezentanti ai functionarilor si din reprezentanti ai conducerii administratiei respective , si au ca scop ameliorarea activitatii administratiei, inclusiv sub aspect deontologic, precum si mbunatatirea conditiilor de munca. 3.4.5. Dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica Dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica este de fapt dreptul disciplinar prevazut n statutul general si n statutele speciale ale acestora. Dreptul disciplinar are, n aceasta situatie, si vocatie de drept deontologic, deoarece protejeaza ntr-o maniera detaliata si autoritara si principiile deontologice ale functiei publice, raportate la activitatea concreta desfasurata n cadrul administratiei publice. Componentele esentiale ale dreptului deontologic, care se regasesc ntr-o forma sau alta la toate categoriile de functionari din administratia publica, sunt, dupa cum este si firesc, urmatoarele: definirea abaterilor disciplinare de natura deontologica, stabilirea sanctiunilor disciplinare, procedura de aplicare a sanctiunilor si jurisdictia disciplinara. Sunt calificate ca abateri disciplinare, cu circumstantieri specifice diferitelor categorii de functionari publici, n principal urmatoarele fapte : a) absenta ne motivata ori ntrzierea repetata de la serviciu; b) ntrzierea sau neglijenta n efectuarea lucrarilo ; c) refuzul nejustificat de a ndeplini atributiile de serviciu sau dispozitiile superiorilor ierarhici; d) interventiile pentru solutionarea unor cereri, n afara cadrului legal; e) comportarea necorespunzatoare n serviciu, familie sau societate, care aduce atingere onoarei, probitatii profesionale a functionarului sau prestigiului administratiei din care face parte ; f) operarea unor discriminari inte rzise de lege; g) manifestarea, sub orice forma, a partizanatului politic, n exercitiul functiunii; h) nerespectarea confidentialitatii sau a discretiei profesionale ; i) lipsa de solicitudine n relatiile cu publicul. Dintre acestea, ncalca n mod evident deontologia faptele descrise la literele d, e si i. n ceea ce priveste sanctiunile disciplinare, ele sunt expres si limitativ prevazute de statute, si sunt de gravitati diferite, potrivit principiului general al proportionalitatii pedepselor. Sanctiunea disciplinara cea mai usoara este avertismentul. Urmeaza sanctiunile ce vizeaza diminuarea salariului, apoi cele ce afecteaza cariera, fie prin retrogradarea n functie, fie prin suspendarea dreptului de avansare. n fine, sanctiunea cea mai grava este destituirea din functie. Procedura de aplicare a sanctiunilor disciplinare are la baza ntotdeauna o ancheta administrativa menita sa conduca la stabilirea exacta a faptelor, a circumstantelor n care acestea s-au produs si a vinovatiei. Respectarea prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la aparare a functionarului n cauza este imperativa. De regula, ancheta administrativa este condusa de o comisie formata din functionari publici din aceeasi institutie, independenta de conducerea acesteia, n fata careia se aplica principiul contradictorialitatii. Lucrarile comisiei se ncheie printr-o propunere

59 adresata conducerii institutiei, care aplica sanctiunea. Sanctiunea astfel aplicata poate fi contestata, ca regula, la instanta de contencios administrativ, ceea ce constituie o alta specificitate a regimului juridic aplicabil functionarilor din administratia publica. 3.4.6. Concluzii privind deontologia administrativa Pentru a stabili daca n cazul functionarilor din administratia publica exista o deontologie, n sensul strict al termenului, trebuie sa raspundem la urmatoarele ntrebari : 1. Functia publica este o profesiune? 2. Corpul functionarilor p ublici este organizat prin lege? 3. Organele corpului functionarilor publici au competenta de a stabili norme deontologice si de a sanctiona ncalcarea acestora? 4. Exista principii deontologice specifice functionarilor publici? 5. Corpul functionarilor publici poseda un drept deontologic? Potrivit celor prezentate anterior, functia publica este o profesiune, daca prin aceasta sintagma ntelegem grupul social format din functionarii de cariera din administratia publica. Acest grup social este alcatuit nsa din mai multe subgrupuri de profesionisti constituite pe criteriul specializarii sau, cu alte cuvinte, potrivit calificarii si abilitatilor profesionale specifice. Rezulta ca functia publica este o profesiune heterogena, spre deosebire de medicina sau avocatura. Trebuie nsa precizat ca, n pofida diversitatii de specializari, accesul n functia publica de cariera si avansarea se fac dupa reguli generale comune. Organizarea corpurilor de functionari publici este realizata actualmente prin legi, care poarta denumirea de statute. Retinem nsa ca, spre deosebire de profesiunile libere, care s-au organizat singure, organizarea lor fiind recunoscuta ulterior de stat prin acte normative, organizarea functiei publice este opera, ab initio a statului. Abia mai trziu apar si se dezvolta diverse asociatii ale functionarilor publici, de natura profesionala sau sindicala, care si aduc contributia la organizarea profesiunii. Este si firesc sa fie asa, ntruct functia publica este un corolar al edificarii statului de drept public. Referitor la competenta organelor profesiunii din cadrul functiei publice, aceasta se deosebeste substantial de competenta organelor profesiunilor libere. Daca n cazul profesiunilor libere, organelor profesionale le este recunoscuta o larga competenta decizionala si jurisdictionala, n cazul functiei publice legea le stabileste un rol limitat. Ele sunt consultate pentru rezolvarea problemelor functionarilor publici, inclusiv n ceea ce priveste elaborarea normelor deontologice si asigurarea respectarii lor. De asemenea, ele participa la aplicarea sanctiunilor disciplinare. nsa n ambele situatii, decizia apartine conducerii administratiei din care fac parte functionarii publici respectivi. Misiunea sociala a corpului functionarilor publici realizarea interesului general si asigurarea serviciilor publice, la nivelul executiv determina o serie de principii deontologice comune tuturor functionarilor publici. Aceste principii pot avea forme de exprimare diferite, la diferitele corpuri de functionari publici. Diferentele sunt determinate de interesele colectivitatii pe care o serveste corpul respectiv, precum si de domeniul de activitate. De asemenea, la principiile deontologice comune se pot adauga reguli specifice, potrivit particularitatilor corpurilor de functionari. n ceea ce priveste dreptul deontologic, acesta se exprima sub forma dreptului disciplinar prevazut n statutele functionarilor, iar n unele cazuri si/sau n acte normative distincte. Astfel, statutele prevad abaterile disciplinare, sanctiunile

60 disciplinare, procedura de aplicare a sanctiunilor si reglementeaza jurisdictia disciplinara. Pe baza celor nvederate, putem afirma ca functia publica poseda o deontologie proprie , n sensul strict al termenului, pe care o vom denumi, dupa autorii francezi 1, Deontolgie administrativa. Ea prezinta urmatoarele caracteristici: I. Deontologia administrativa apartine unei profesiuni heterogene, n sensul ca include o multitudine de subgrupuri cu roluri si specializari profesionale diferite. II. n pofida diversitatii corpurilor de functionari publici si a specializarilor profesionale, accesul n functia publica, cariera si conduita functionarilor publici respecta anumite conditii si principii deontologice comune. La acestea, se adauga conditii si reguli deontologice specifice diferitelor corpuri de functionari. III. Organele profesiunii au o competenta limitata. Ele sunt consultate cu privire la regulile deontologice si participa la aplicarea sanctiunilor disciplinare, dar decizia apartine administratiei din care fac parte. De aceea, putem afirma ca deontologia administrativa este autoritara, spre deosebire de deontologia profesiunilor libere care este democratica. n final, trebuie sa precizam ca elementele prezentate formeaza latura obiectiva a deontolgiei administrative . Ca si n cazul celorlalte profesiuni, pentru a ne afla n prezenta unei deontologii reale, trebuie sa existe si latura subiectiva. Aceasta nu se poate realiza dect printr-un nvatamnt adecvat si prin promovarea unei culturi corespunzatoare n cadrul administratiei publice.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Sintagma functionar public are doua ntelesuri: a) n sens larg, prin functionar public ntelegem persoana care presteaza o activitate, mai mult sau mai putin specializata, ntr-un regim juridic diferit de dreptul comun al muncii, si care este remunerata din fonduri publice; b) n sens restrns, prin functionar public se ntelege functionarii de cariera din administratia publica. Aparitia si evolutia functionarilor publici poate fi ncadrata n trei etape: 1) originea functionarilor publici o gasim n antichitatea greco-romana; 2) functionarii publici dispar odata cu prabusirea Imperiului Roman; 3) functionarii publici reapar odata cu formarea statului suveran si evolueaza, pna la situatia actuala, pe parcursul edificarii statului de drept public.

Despre deontologie se poate vorbi numai n cazul functionarilor publici organizati n grupuri profesionale , cum sunt: magistratii, functionarii din administratia publica, cadrele didactice. Principiile deontologiei judiciare sunt: 1. Magistratul trebuie sa apere suprematia legii; 2. Magistratul trebuie sa apere independenta puterii judecatoresti;
F.CHAMBON, O.GASPON, op.cit., passim.

61 3. 4. 5. 6. 7. Magistratul trebuie sa apere prestigiul puterii judecatoresti; Magistratul trebuie sa promoveze impartialitatea justitiei; Magistratul trebuie sa apere egalitatea cetatenilor n fata legii; Magistratul trebuie sa respecte si sa apere demnitatea justitiabililor; Magistratul trebuie sa asigure exercitarea dreptului la aparare al justitiabililor; 8. Magistratul trebuie sa apere respectarea prezumtiei de nevinovatie; 9. Magistratul trebuie sa promoveze proportionalitatea masurilor coercitive, privative sau restrictive de drepturi, pe care le ia n virtutea legii; 10. Magistratul trebuie sa promoveze celeritatea procedurilor pentru restabilirea ct mai grabnica a ordinii de drept ncalcate. Deontologia magistratilor se caracterizeaza prin reglementarea stricta a obligatiilor profesionale si o exigenta deosebita fata de conduita membrilor acestei profesiuni. Profesiunea de magistrat, precum si deontologia magistratilor, n Romnia, sunt reglementate prin: Constitutie, Legea nr.303/2004 privind statutul magistratilor, republicata, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, Hotarrea nr.328/24.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecatorilor si procurorilor. Cheia de bolta a organizarii profesiunii de magistrat consta n instituirea unui organ unic al profesiunii, care functioneaza la nivel central, si anume Consiliul Superior al Magistraturii. n Romnia, latura obiectiva a deontologiei magistratilor este completa, stricta si deosebit de exigenta. Pentru a ne afla nsa n prezenta unei deontologii reale, trebuie sa existe, dupa cum am mai aratat, si latura subiectiva. Aceasta nu se poate realiza dect printr-un nvatamnt adecvat si prin promovarea unei culturi corespunzatoare n cadrul corpului magistratilor. Prin functie din cadrul administratiei publice, sau mai scurt, functie publica ntelegem situatia juridica legal determinata a persoanei fizice nvestite cu prerogative n realizarea competentei unei autoritati sau institutii a administratiei publice, avnd ca scop realizarea n mod continuu a unui interes public . Profesionalizarea functiei publice ncepe, n cazul tarilor vest-europene, n a doua jumatate a sec. XVIII si atinge maturitatea n a doua jumatate a sec. XX. Accesul n functia publica de cariera se face dupa reguli generale comune care vizeaza: - exigente specifice privind regimul juridic al persoanei (cetatenie, domiciliu, capacitate civila); - conditii de studii si vechime; - sustinerea unui examen sau concurs; - depunerea unui juramnt de credinta.

62 Spre deosebire de profesiunile libere, care se organizeaza singure si la un moment dat statul le recunoaste organizarea, prin acte normative, organizarea corpurilor de functionari se face mai nti de autoritatile publice, legislative sau executive. Abia mai trziu apar si se dezvolta diverse asociatii ale functionarilor publici, de natura profesionala sau sindicala. n cadrul corpurilor de functionari, reglementate prin lege, exista organe cu caracter profesional, dar rolul lor este de regula consultativ, decizia apartinnd conducerii autoritatilor sau institutiilor din care fac parte functionarii respectivi. Principalele drepturi si obligatii ale functionarilor publici sunt prevazute de legi denumite statute, deontologia administrativa exprimndu-se prin obligatiile nscrise n aceste statute sau chiar prin legi distincte. Deci regulile deontologice nu se stabilesc de organele profesiunii, ci de autoritatile publice. n cazul functionarilor publici opereaza un drept disciplinar riguros si detaliat, care include si norme de natura deontologica, iar sanctiunile se aplica, ca regula, de superiorii ierarhici. Principiile deontologiei administrative sunt: 1. Principiul legalitatii; 2. Principiul subordonarii ierarhice; 3. Principiul impartialitatii sau al egalitatii de tratament; 4. Principiul transparentei; 5. Principiul asigurarii continuitatii activitatii; 6. Principiul competentei profesionale.

Sunt calificate ca abateri disciplinare, cu circumstantieri specifice diferitelor categorii de functionari publici, n principal urmatoarele fapte: a) absenta nemotivata ori ntrzierea repetata de la serviciu; b) ntrzierea sau neglijenta n efectuarea lucrarilor; c) refuzul nejustificat de a ndeplini atributiile de serviciu sau dispozitiile superiorilor ierarhici; d) interventiile pentru solutionarea unor cereri, n afara cadrului legal; e) comportarea necorespunzatoare n serviciu, familie sau societate, care aduce atingere onoarei, probitatii profesionale a functionarului sau prestigiului administratiei din care face parte; f) operarea unor discriminari interzise de lege; g) manifestarea, sub orice forma, a partizanatului politic, n exercitiul functiunii; h) nerespectarea confidentialitatii sau a discretiei profesionale; i) lipsa de solicitudine n relatiile cu publicul. Sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici sunt expres si limitativ prevazute de statute, si sunt de gravitati diferite, potrivit principiului general al proportionalitatii pedepselor. Sanctiunea disciplinara cea mai usoara este avertismentul. Urmeaza sanctiunile ce vizeaza diminuarea salariului, apoi cele ce afecteaza cariera, fie prin retrogradarea n functie, fie prin

63 suspendarea dreptului de avansare. n fine, sanctiunea cea mai grava este destituirea din functie. Procedura de aplicare a sanctiunilor disciplinare are la baza ntotdeauna o ancheta administrativa menita sa conduca la stabilirea exacta a faptelor, a circumstantelor n care acestea s-au produs si a vinovatiei. Respectarea prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la aparare a functionarului n cauza este imperativa. Concluzii privind deontologia administrativa: a) Deontologia administrativa apartine unei profesiuni heterogene, n sensul ca include o multitudine de subgrupuri cu roluri si specializari profesionale diferite. b) n pofida diversitatii corpurilor de functionari publici si a specializarilor profesionale, accesul n functia publica, cariera si conduita functionarilor publici respecta anumite conditii si principii deontologice comune. La acestea, se adauga conditii si reguli deontologice specifice diferitelor corpuri de functionari. c) Organele profesiunii au o competenta limitata. Ele sunt consultate cu privire la regulile deontologice si participa la aplicarea sanctiunilor disciplinare, dar decizia apartine administratiei din care fac parte. De aceea, putem afirma ca deontologia administrativa este autoritara, spre deosebire de deontologia profesiunilor libere care este democratica.

Ca si n cazul celorlalte profesiuni, si n cazul functiei publice, pentru a ne afla n prezenta unei deontologii reale, alaturi de latura obiectiva trebuie sa existe si latura subiectiva. Aceasta nu se poate realiza dect printr-un nvatamnt adecvat si prin promovarea unei culturi corespunzatoare n cadrul administratiei publice.

NTREBARI DE AUTOEVALUARE
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. Prezentati sintetic aparitia si evolutia functionarilor publici. Constituie functionarii publici o profesiune? Exista o deontologie a magistratilor? Argumentati. Prezentati organizarea profesiunii de magistrat n Romnia, reglementarilor actuale. Ce se ntelege prin inamovibilitatea judecatorului? Care sunt sanctiunile disciplinare aplicabile magistratilor? Care sunt cele doua acceptiuni ale sintagmei functionar public? Prezentati si explicati principiile deontologiei administrative. Ce este dreptul deontologic al functionarilor din administratia publica? Argumentati afirmatia: functia publica poseda o deontologie proprie.

potrivit

64

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. n sens restrns, prin functionari publici se ntelege: a. toate persoanele care presteaza o activitate remunerata din fonduri publice; b. membrii guvernului; c. functionarii de cariera din administratia publica; d. magistratii. 2. Misiunea generala comuna a functionarilor publici este: a. servirea intereselor sefilor ierarhici; b. realizarea interesului general si asigurarea serviciului public; c. realizarea intereselor partidului aflat la guvernare; d. apararea drepturilor cetatenilor, n fata autoritatilor publice. 3. Se dau propozitiile: A Functionarii publici apar odata cu prabusirea Imperiului Roman, pentru a servi principiul res-publica. B n Franta, pna n sec. XII, edificiul social s -a bazat pe legaturile personale si contractuale. C Legitimitatea actiunii administratiei publice este data de realizarea interesului general. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; b. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa. 4. Principiul care a deschis calea functiilor publice permanente, n Franta, este : a. principiul perpetuitatii; b. principiul unitatii domeniului regatului; c. principiul inalienabilitatii domeniului regatului; d. principiul indisponibilitatii coroanei si continuitatii regalitatii. 5. n Franta, promotorul separarii finantelor regelui de finantele statului a fost: a. Richelieu; b. Colbert; c. Mazarin; d. Carnot. 6. Se poate vorbi de deontologie n cazul: a. deputati lor; b. senatorilor; c. membrilor guvernulu; d. magistratilor. 7. Sunt valorile specifice deontologiei judiciare: a. independenta si impartialitatea judecatorilor; b. apararea intereselor celui acuzat ntr-un proces; c. apararea intereselor statului n cauzele pe care le judeca; d. asigurarea continuitatii serviciilor publice.

65 8. Se dau propozitiile: A Functia sociala a magistratului este de a impune suprematia legii, prin solutionarea litigiilor deduse judecatii. B Organelor corpului magistratilor nu le este recunoscuta competenta de a sanctiona ncalcarea normelor deontologice. C O caracteristica a deontologiei magistratilor este exigenta deosebita fata de conduita membrilor profesiunii. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa. 9. Judecatorii inamovibili: a. pot sa justifice n presa solutiile date n dosarele rezolvate de ei; b. pot fi transferati n interesul serviciului, fara acordul lor; c. nu pot fi avansati fara acordul lor; d. pot refuza sa judece daca legea este neclara sau incompleta. 10. Functia de magistrat nu este incompatibila cu: a. functiile didactice; b. functiile didactice din nvatamntul superior; c. calitatea de membru al unui partid; d. functia de ministru al justitiei. 11. Se dau propozitiile: A Magistratul este eliberat din functie daca sufera de o boala psihica ce l mpiedica sa-si exercite functia n mod corespunzator. B Magistratului i se poate aplica sanctiunea disciplinara a suspendarii din functie. C Interventiile magistratului pentru solutionarea unor cereri privind satisfacerea intereselor unor persoane constituie abatere disciplinara. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; c. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata; d. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa. 12. Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din : a. 13 membri; b. 15 membri; c. 19 membri; d. 21 membri. 13. Care dintre urmatoarele sanctiuni disciplinare este aplicabila magistratilor : a. observatia; b. atentionarea; c. avertismentul; d. votul de blam.

66 14. Recursul mpotriva sanctiunii aplicate magistratului de catre Consiliul Superior al Magistraturii se solutioneaza de: a. Curtea Constitutionala ; b. Curtea de Conturi; c. Avocatul Poporului; d. nalta Curte de Casatie si Justitie, n complet de 7 judecatori; e. nalta Curte de Casatie si Justitie, n complet de 9 judecatori. 15. Latura subiectiva a deontologiei administrative se poate realiza prin: a. elaborarea unui Cod deontologic ct mai amanuntit; b. multiplicarea sanctiunilor contraventionale ; c. printr-un nvatamnt adecvat si prin promovarea unei culturi corespunzatoare n cadrul administratiei publice; d. prin multiplicarea si agravarea sanctiunilor penale. 16. Profesionalizarea functiei publice atinge maturitatea : a. la sfrsitul sec. XVIII; b. la sfrsitul sec.XIX ; c. n a doua jumatate a sec.XX; d. la nceputul sec. XXI. 17. Organele cu caracter profesional ale corpurilor de functionari publici au, de regula, un rol: a. decizional; b. consultativ; c. facultativ; d. supletiv. 18. n cazul functionarilor publici, competenta aplicarii sanctiunilor disciplinare apartine: a. conducerii institutiei; b. jurisdictiilor profesionale; c. instantele judiciare de drept comun; d. instantei de contencios administrativ. 19. Principiul transparentei impune ca: a. administratia sa respecte si sa asigure respectarea legii; b. administratia sa nu opereze nici o discriminare; c. administratia sa-si motiveze actele; d. serviciile publice prestate de administratie sa aiba un caracter continuu. 20. ncalca n mod evident deontologia urmatoarea fapta a functionarului public: a. absenta nemotivata de la serviciu; b. ntrzierea n efectuarea lucrarilor; c. ntrzierea repetata de la serviciu; d. comportarea necorespunzatoare n familie, care aduce atingere onoarei functionarului public.

67

CAPITOLUL 4 STATUTUL FUNCTIONARILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA N ROMNIA

4.1. Scurt istoric 4.2. Aspecte privind functia publica si functionarii publici
4.2.1. Definitii si precizari 4.2.2. Clasificarea functiilor publice si a functionarilor publici 4.2.3. Agentia Nationala a Functionarilor Publici

4.3. Drepturile si ndatoririle functionarilor publici

4.3.1. Drepturile functionarilor publici 4.3.2. ndatoririle functionarilor publici

4.4. Cariera functionarilor publici

4.4.1. Recrutarea functionarilor publici 4.4.2. Promovarea functionarilor publici 4.4.3. Modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu

4.5. Raspunderea functionarilor publici

OBIECTIVE
Studierea acestui capitol va permite sa cunoasteti: Aparitia functionarilor publici n Romnia si evolutia statutului lor pna n prezent; Drepturile si ndatoririle functionarilor publici; Etapele carierei functionarilor publici si anumite schimbari neprevazute, care pot interveni pe parcursul acesteia; Cazurile de ncetare a raportului de serviciu; Formele raspunderii juridice a functionarilor publici si procedura de angajare a raspunderii disciplinare.

68

4.1. Scurt istoric 1

n istoria statului romn, precursoarea functiei publice este calitatea de boierie aparuta datorita influentelor slave si bizantine. n sec. XIV XV, unii boieri erau si sfetnici ai Domnului, ndeplinind diferite atributii de natura administrativa (postelnicul, spatarul, paharnicul), jurisdictionala (logofatul, vornicul, marele ban al Olteniei) sau militara (hatmanul n Moldova). Boierii dobndeau, de la domnitor, corelativ cu sarcinile ncredintate, si diferite suprafete de teren, la care se adauga nsemnate avantaje materiale care constau, de cele mai multe ori, n perceperea unor venituri de la locuitorii tinuturilor pe care le administrau. Ca si nobilii din Apus, boierii erau scutiti de darile catre Domn, iar daca savrseau anumite nereguli, pedepsele care li se aplicau erau mai reduse dect cele aplicate norodului. Regulamentele Organice mentin boieriile, desfiintndu-le doar pe cele care nu mai erau de actualitate. De asemenea, ele contin reglementari privind modul de numire si de naintare n functiile civile si militare. Astfel, Domnitorul era detinatorul dreptului de numire, existnd nsa unele slujbe speciale, de exemplu ocrmuitorul de judet, pentru care libertatea de numire a Domnitorului era ngradita la dreptul de a selecta unul dintre cei doi candidati recomandati de Sfatul tarii. Daca nainte de intrarea n vigoare a Regulamentelor Organice, numirea n functii se facea pentru un an, acestea extind termenul la 3 ani, titularii putnd ramne n functie si dupa expirarea acestui termen, daca se dovedeau vrednici pentru functia respectiva. Se contureaza astfel nceputul stabilitatii n func tie. Interesant este si faptul ca, nainte de a ncepe exercitiul functiei ncredintate, cel numit presta un juramnt de credinta. Pe masura trecerii timpului si a patrunderii principiilor si institutiilor din Apus, boieria devine anacronica, fiind desfiintata prin Conventia de la Paris din 1858. Un alt aspect, prin care se releva modul in care a fost nteleasa semnificatia functiilor publice n traditia romneasca, l reprezinta faptul ca din prima jumatate a secolului trecut dateaza si primele reglementari privind pregatirea celor care urmau sa fie numiti n diferite slujbe. Este vorba de anaforaua Sfatului administrativ al Moldovei din 25 octombrie 1842 si Legea din 1 iulie 1852 prin care se organiza pregatirea functionarilor n scoli deschise pe lnga ministere. Termenul statut este folosit pentru prima data n 1847, cnd se adopta, la 31 ianuarie, Statutul slujbasilor politiei din Capitala urmat de alte legiuiri prin care se reglementeaza regimul diferitelor slujbe. n acest fel, se fac progrese importante n domeniul functiei publice, prin desfiintarea boierilor, aparitia si organizarea unor functii mai moderne sub influenta Apusului. Ceea ce caracterizeaza aceasta perioada este faptul ca reglementarile erau diferite de la o categorie de functie la alta si nu a existat o preocupare pentru armonizarea regimurilor juridice ale diferitelor functii publice. Diferentele de regim juridic mergeau de la salarizare si celelalte drepturi ale functionarilor, pna la regulile ierarhice. n acest mod, s-a pregatit terenul pentru reglementarile de mare importanta care urmau sa fie adoptate n a doua jumatate a secolului XIX. Este vorba, n primul rnd, de legile privind administratia comunala si judeteana adoptate de Cuza, urmate de consacrarea prin art.132 al Constitutiei din 1866 a unei dispozitii prin care se impunea adoptarea unei legi asupra conditiilor de admisibilitate si de avansare n functiile administratiei publice. Desi textul constitutional obliga la o reglementare imediata, abia n 1923, sub presiunea unor miscari revendicative puternice din partea
1

V. VERDINAS, Statutul functionarului public, Ed. NEMIRA, Bucuresti 1998, p. 9-15.

69 functionarilor, avea sa fie adoptata prima lege unitara prin care se reglementa situatia juridica a functionarilor publici, si anume Legea din 19 iulie 1923. Legea mentionata, desi realizeaza o reglementare unitara n ceea ce priveste regimul juridic al functionarilor publici, nu realizeaza acelasi lucru cu privire la situatia lor economica. Aceasta este lasata, pe mai departe, la discretia bugetelor si a unor legi speciale. Chiar si unitatea regimului juridic este la scurt timp afectata de aparitia unor legi prin care se instituie regimuri speciale. La 8 iunie 1940 se adopta Codul functionarilor publici, ca o reactie la disparitatile si derogarile de la statut, cu intentia de a le elimina si de a realiza o reglementare uniforma n materia functiei publice. Codul din 1940 a realizat un progres semnificativ, dar nu complet, punerea sa n practica vadind serioase carente n aspecte esentiale privind situatia functionarului public. Cu titlu de exemplu, mentionam ca aborda activitatea administrativa ntr-o maniera simplista, deoarece ierarhiza functiile exclusiv dupa salariu. n aceste conditii, s-a pus problema adoptarii unui nou statut, prin care sa se ndrepte deficientele legislatiei anterioare, att n ceea ce priveste situatia economica a functionarilor, ct si cu privire la situatia lor juridica. Se aveau n vedere cu prioritate, o salarizare echitabila, un sistem de recrutare si promovare obiectiv, un regim de stabilitate riguros garantat, astfel nct functiile publice sa fie ocupate de functionari bine pregatiti profesional, care sa faca fata unor criterii de selectie severe si unor atributii complexe. Ca urmare a preocuparilor de a perfectiona regimul juridic aplicabil functiei publice, a fost adoptat un nou statut, Legea nr.746 din 22 septembrie 1946. Aceasta lege a constituit, indiscutabil, un progres fata de legislatia anterioara. Principalul sau merit este acela ca face din pregatirea si specializarea practica profesionala o conditie sine qua non pentru accesul n functia publica si pentru ncredintarea functiilor superioare. De asemenea, dispune reglementarea organizarii pregatirii profesionale a functionarilor publici, n scopul cresterii calificarii acestora. Statutul din 1946 mai reglementeaza: accesul n functiile politice, inclusiv cele elective, pentru functionarii din administratia publica; atributiile sindicatelor n ceea ce priveste cariera functionarilor publici; sistemul raspunderii disciplinare a functionarilor publici; statutul personalului temporar. Marea deficienta a Statutului nvederat o constituie mentinerea in vigoare a statutelor speciale care fusesera adoptate dupa instaurarea, la 6 martie, a Guvernului Groza, statute care contin prevederi contrare. Din acest motiv, regimul juridic instituit prin Legea nr.746 nu a putut fi un regim juridic unitar al functiei publice. ncepnd cu primul Cod al muncii din 1950, practic regimul juridic al functionarilor publici este nglobat in regimul aplicabil salariatilor sau oamenilor muncii ncadrati pe baza de contract individual de munca. Dupa Revolutie, regimul juridic special aplicabil functionarilor publici a fost consacrat, la nivel de principiu, prin Constitutia din 1991. Dintre reglementarile constitutionale citam: - art.16, alin.3, conform caruia functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia romna si domiciliul n tara; prin revizuirea Constitutiei din 2003 s-a nlaturat restrictia numai; - art.37, alin.3, prin care se instituie interdictia de a face parte din partide politice pentru anumite categorii de functionari publici, si anume: magistratii, membrii activi ai armatei si politiei, judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului precum si alte categorii de functionari stabilite prin lege organica;

70 art.50 care instituie obligatia ndeplinirii cu credinta a ndatoririlor ce revin cetatenilor carora le sunt ncredintate functii publice si militarilor, precum si obligatia depunerii juramntului cerut de lege; - art.72, alin. 3, lit. i, potrivit caruia reglementarea statutului functionarilor publici se face prin lege organica. La opt ani de la adoptarea Constitutiei a aparut Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici1, care, atentie !, este prima lege adoptata prin procedura speciala a angajarii raspunderii Guvernului n fata Parlamentului. Aceasta procedura a facut imposibila dezbaterea proiectului de lege n Parlament, astfel nct forma elaborata de Guvern nu a mai putut fi mbunatatita. Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici a intrat in vigoare n ianuarie 2000 si a fost ulterior modificata si completata prin O.U. nr. 82/2000 2, O.U. nr. 284/20003 si O.U. nr. 291/20004. O modificare substantiala a Statutului a fost operata prin Legea nr.161/2003 5, care si ea a fost adoptata prin procedura speciala a angajarii raspunderii Guvernului n fata Parlamentului. Ca urmare a acestei modificari, Statutul a fost republicat n anul 2004 6 si, pna la 1.09.2006, a mai suferit modificari, cea mai importanta fiind produsa de Legea nr.251/2006 7. Redam n Anexa 2 textul actual. Dupa mai bine de un an si jumatate de la intrarea n vigoare a Statutului, a fost adoptata si legislatia secundara necesara aplicarii acestuia, dupa cum urmeaza : - H.G. nr. 1083 din 25 octombrie 2001 privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina din cadrul autoritatilor si institutiilor publice 8; - H.G. nr. 1084 din 25 octombrie 2001 privind aprobarea metodologiei de evaluare a performantelor individuale ale functionarilor publici, precum si de contestare a calificativelor acordate 9; - H.G. nr. 1085 din 25 octombrie 2001 privind organizarea perioadei de stagiu, conditiile de evaluare si regulile specifice aplicabile functionarilor publici debutanti 10; - H.G. nr. 1086 din 25 octombrie 2001 privind organizarea si functionarea comisiilor paritare11; - H.G. nr. 1087 din 25 octombrie 2001 privind organizarea si desfasurarea concursurilor si examenelor pentru ocuparea functiei publice12. Ca urmare a modificarilor aduse Statutului de Legea nr.161/2003, hotarrile de guvern mentionate au fost nlocuite prin: -

Precizam ca este vorba de statutul general al functionarilor din administratia publica. Pe lnga acesta mai exista o serie de statute speciale, cum sunt: Statutul politistului, Statutul cadrelor militare, Statutul personalului vamal, Statutul personalului silvic etc. 2 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 293 din 28 iunie 2000. 3 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 696 din 22 octombrie 2000. 4 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000. 5 Legea nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei n exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si n mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, a fost publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. 6 Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004. 7 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006. 8 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 707 din 7 noiembrie 2001. 9 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 707 din 7 noiembrie 2001. 10 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 710 din 7 noiembrie 2001. 11 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 710 din 7 noiembrie 2001. 12 Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 710 din 7 noiembrie 2001

71

H.G. nr.1209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici1; - H.G. nr.1210 din 14 octombrie 2003 privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare din cadrul autoritatilor si institutiilor publice2. Vom prezenta n continuare, potrivit ultimelor reglementari n materie, o sinteza a aspectelor generale privind functia publica si functionarii publici, cariera functionarilor publici si raspunderea functionarilor publici. -

4.2. Aspecte privind functia publica si functionarii publici

4.2.1. Cteva definitii si precizari Dupa cum am aratat, n doctrina, prin functie publica se ntelege situatia juridica legal determinata a persoanei fizice nvestite cu prerogative n realizarea competentei unei autoritati sau institutii a administratiei publice, avnd ca scop realizarea n mod continuu a unui interes public, iar prin functionar public se ntelege persoana fizica a carei cariera consta n exercitarea unei functii n cadrul administratiei publice. Legislatia romna actuala 3 n materie defineste cele doua concepte, n concordanta cu doctrina, dupa cum urmeaza: - functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite n temeiul legii, n scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome; - functionarul public este persoana numita, n conditiile legii, ntr-o functie publica. Pentru concretizarea definitiilor citate, legiuitorul a stabilit ca activitatile care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, care pot fi desfasurate de functionarii publici, sunt urmatoarele: a) punerea n executare a legilor si a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentatiei necesare executarii legilor, n vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice; d) consilierea, controlul si auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare; f) colectarea creantelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice n raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, n limita mputernicirilor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea n justitie a autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea;

1 2

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 754 din 29 octombrie 2003. Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 754 din 29 octombrie 2003. 3 A se vedea supra pp.70,71 si Anexa 2.

72 h) realizarea de activitati n conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice. Statutul prevede expres, dar nu limitativ, n anexa sa, lista functiilor publice generale si specifice. Sunt functii publice generale: A. Functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici: secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului; secretar general si secretar general adjunct n ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; prefect si subprefect; inspector guvernamental. B. Functii publice de conducere: director general si director general adjunct n cadrul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; secretar al judetului si al municipiului Bucuresti; director si director adjunct n cadrul autoritatilor administrative autonome, n aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, director executiv si director executiv adjunct n cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n cadrul autoritatilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora; secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si al comunei; sef serviciu; sef birou. C. Functii publice de executie: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector; referent de specialitate; referent. Sunt functii publice specifice: A. Functii publice de conducere: arhitect-sef; B. Functii publice de executie: inspector de concurenta; inspector vamal; inspector de munca; controlor delegat; expert n tehnologia informatiilor si a comunicatiilor; comisar. C. Alte functii publice specifice: manager public. Activitatea functionarilor publici se realizeaza n cadrul raporturilor de serviciu , termen ce desemneaza raporturile juridice dintre functionarii publici si autoritatile si institutiile publice din administratia centrala si locala. Raporturile de serviciu se nasc pe baza actului administrativ de numire, emis n conditiile legii, si se exercita pe durata nedeterminata.

73 Statutul functionarilor publici reglementeaza regimul general al raporturilor de serviciu. Pot beneficia de statute speciale functionarii publici care si desfasoara activitatea n cadrul urmatoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului Romniei; b) structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d) serviciile diplomatice si consulare; e) autoritatea vamala; f) politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor; g) alte servicii publice stabilite prin lege. Statutul functionarilor publici nu se aplica: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, ntretinere-reparatii si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu e xercita prerogative de putere publica; b) personalului salariat ncadrat pe baza ncrederii personale la cabinetul demnitarului; c) corpului magistratilor; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese n functii de demnitate publica. 4.2.2. Clasificarea functiilor publice si a functionarilor publici Dupa criteriul specificitatii atributiilor, functiile publice se clasifica n: a) functii publice generale; b) functii publice specifice. Functiile publice generale reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter relativ general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice. Functiile publice specifice reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor necesare pentru realizarea competentelor specifice ale unor autoritati si institutii publice. Dupa criteriul nivelului studiilor necesare, functiile publice se mpart n trei clase: a) clasa I, cuprinznd functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; b) clasa a II-a, cuprinznd functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma; c) clasa a III-a, cuprinznd functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, absolvite cu diploma de bacalaureat. Functionarii publici numiti n functii publice din clasele a II-a si a III-a pot ocupa numai functii publice de executie. Dupa nivelul atributiilor titularului, functiile publice se mpart n trei categorii: a) categoria naltilor functionari publici; b) categoria functionarilor publici de conducere; c) categoria functionarilor publici de executie. Functiile publice corespunzatoare celor trei categorii sunt prevazute n anexa la Statut si au fost deja prezentate.

74 ncadrarea functiilor publice de executie pe clase este urmatoarea: sunt functii din clasa I: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum si functiile publice specifice asimilate acestora; sunt functii din clasa a II-a: referent de specialitate, precum si functiile publice specifice asimilate acesteia; sunt functii din clasa a III-a: referent, precum si functiile publice specifice asimilate acesteia. Functiile publice de executie sunt structurate pe grade profesionale, dupa cum urmeaza: a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant. 4.2.3. Agentia Nationala a Functionarilor Publici Agentia Nationala a Functionarilor Publici functioneaza n subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica. Ea a fost nfiintata n scopul crearii si dezvoltarii unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial. Reglementarea primara a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici se gaseste n Sectiunea 1 a capitolului IV Managementul functiilor publice si al functionarilor publici din Statut, iar reglementarea secundara n H.G. nr.1000/2006 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici1. Dintre atributiile Agentiei Nationale a Functionarilor Publici mentionam: elaboreaza politicile si strategiile privind managementul functiei publice si al functionarilor publici; elaboreaza si avizeaza proiectele de acte normative privi nd functia publica si functionarii publici; monitorizeaza si controleaza modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici n cadrul autoritatilor si institutiilor publice; elaboreaza reglementarile comune, aplicabile tuturor autoritatilor si institutiilor publice, privind functiile publice, precum si instructiuni privind aplicarea unitara a legislatiei n domeniul functiei publice si al functionarilor publici; elaboreaza proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici; stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici; centralizeaza propunerile de instruire a functionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluarii performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici; colaboreaza cu Institutul National de Administratie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializata n administratia publica si de perfectionare a functionarilor publici; ntocmeste si administreaza baza de date cuprinznd evidenta functiilor publice si a functionarilor publici; aproba conditiile de participare si procedura de organizare a recrutarii si promovarii pentru functiile publice pentru care organizeaza concurs,

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.698 din 15 august 2006.

75 avizeaza si monitorizeaza recrutarea si promovarea pentru celelalte functii, n conditiile statutului; realizeaza redistribuirea functionarilor publici carora le-au ncetat raporturile de serviciu din motive neimputabile; acorda asistenta de specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale si locale. Agentia Nationala a Functionarilor Publici are legitimare procesuala activa si poate sesiza instanta de contencios administrativ, atunci cnd constata ca un act al unei autoritati sau institutii publice ncalca legislatia privind functia publica sau functionarul public sau cnd constata ca o autoritate sau institutie publica refuza sa emita un act administrativ de aplicare a prevederilor legale din domeniul functiei publice sau functionarului public. Actul atacat de agentie este suspendat de drept. De asemenea, presedintele agentiei poate sesiza si prefectul n legatura cu actele ilegale emise de autoritatile administratiei publice locale.

4.3. Drepturile si ndatoririle functionarilor publici

Functionarii publici au, n principiu, drepturile si obligatiile consacrate si garantate de Constitutia Romniei pentru oricare cetatean. Specificul raportului de serviciu face ca anumite drepturi sa fie supuse unor restrictii. Izvoarele acestor restrictii sunt de ordin constitutional sau legal si vizeaza, n principal, unele drepturi politice si libertati cetatenesti. ndatoririle specifice functionarilor publici sunt determinate, de asemenea, de caracteristicile raportului de serviciu, fiind att de natura constitutionala, ct mai ales legala. Vom prezenta n continuare, ntr-o maniera sintetica, principalele drepturi si ndatoriri ale functionarilor din administratia publica. 4.3.1. Drepturile functionarilor publici 1. DREPTUL LA PROTECTIE, care mbraca doua aspecte: - garantarea stabilitatii n functie, n scopul asigurarii independentei fata de schimbarile politice si n acest fel, a impartialitatii; - apararea mpotriva defaimarii, insultei, amenintarii si ultrajului, precum si asigurarea repararii prejudiciilor suferite n exercitiul functiunii. 2. DREPTUL LA SALARIZARE PENTRU SERVICIUL PRESTAT, LA ODIHNA SI ASIGURARI SOCIALE. Salariul functionarilor publici cuprinde : salariul de baza, sporuri si indemnizatii. Principala deosebire ntre situatia salariatilor si cea a functionarilor publici este aceea ca salariatul si poate negocia retributia cu angajatorul, n vreme ce functionarul public nu poate face acest lucru, salariul sau fiind stabilit prin lege. Durata normala a timpului de lucru este de 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamna. Pentru asigurarea continuitatii serviciului, este reglementata prestarea orelor suplimentare, peste programul de lucru sau n zilele de sarbatori legale. n aceste situatii se acorda fie compensarea cu timp liber corespunzator, fie plata majorata cu un anumit spor. Functionarii publici au dreptul, n conditiile legii, la concediu de odihna, concediu de boala, concediu de maternitate, concediu pentru cresterea si ngrijirea copilului, precum si la alte concedii. Ei beneficiaza, pe durata concediilor, de anumite indemnizatii, cu exceptia concediilor fara plata acordate la cererea lor.

76 De asemenea, functionarii publici au dreptul la pensii, precum si la celelalte drepturi de asigurari sociale de stat, n conditiile legii. 3. DREPTUL DE A PARTICIPA, prin intermediul organismelor consultative, la organizarea serviciilor publice si la elaborarea regulilor statutare. 4. DREPTUL FUNCTIONARULUI DE A CUNOASTE SI ATACA DECIZIILE INDIVID UALE CARE L PRIVESC. 5. DREPTUL DE A BENEFICIA DE PERFECTIONARE PROFESIONALA CONTINUA. 6. DREPTUL LA CARIERA. Acesta semnifica posibilitatea functionarului de a avansa n functie, potrivit meritelor sale personale, fara nici o alta discriminare. 7. DREPTUL DE A SE ASOCIA N SINDICATE SI DE A PARTICIPA LA ACTIVITATILE SINDICALE. Acest drept este supus unor restrictii ce deriva din principiul continuitatii serviciului public. 8. DREPTUL LA OPINIE. Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat prin dispozitiile constitutionale referitoare la libertatea constiintei si cea de exprimare. n acest sens este interzisa orice discriminare ntre functionari pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materiala, origine sociala sau de orice alta natura. Exprimarea opiniilor este nsa limitata de obligatia de neutralitate si de cea de rezerva. 9. DREPTURILE POLITICE Cu unele exceptii de natura constitutionala sau legala, functionarii publici romni se bucura de cvasi-integralitatea drepturilor politice, adica pot face parte din partide politice, cu toate consecintele ce decurg de aici, inclusiv dreptul de a fi ales, singura restrictie fiind interdictia de a face parte din organele de conducere ale partidelor politice. Exceptiile se refera la anumite categorii de functionari publici, cum sunt naltii functionari publici. Acestia au dreptul de a alege, nsa nu pot face parte din partide politice. 4.3.2. ndatoririle functionarilor publici Principalele ndatoriri ale functionarilor publici, care se exprima prin obligatiile pe care le vom enumera mai jos, decurg din misiunea sociala a administratiei publice, si anume realizarea interesului general si asigurarea serviciului public, la nivelul activitatii executive. Acestea sunt: 1. OBLIGATIA NDEPLINIRII SERVICIULUI CU DEVOTAMENT, PROBITATE SI DEMNITATE. Potrivit acestei obligatii, functionarii publici, indiferent de rangul lor ierarhic, sunt responsabili de realizarea sarcinilor de serviciu ce le sunt ncredintate. Ei trebuie sa-si utilizeze ntreaga capacitate pentru a-si ndeplini n cele mai bune conditii obligatiile de serviciu. De asemenea, n ntreaga lor activitate ei trebuie sa fie de buna credinta. Functionarul public nu-si poate permite manifestari emotionale stridente, lipsa de politete, relatii particulare cu persoane dubioase sau care au interese ce depind de functia pe care o exercita. 2. OBLIGATIA DE SUPUNERE IERARHICA. Aceasta obligatie cere ca toti functionarii sa se conformeze dispozitiilor superiorului ierarhic, cu exceptia dispozitiilor vadit ilegale si a celor care compromit grav un interes public (vadit inoportune). 3. OBLIGATIA DE IMPARTIALITATE (NEUTRALITATE). n timpul exercitarii atributiilor de serviciu, functionarul este obligat sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice sau religioase. Opiniile functionarului nu

77 trebuie sa afecteze obiectivitatea si impartialitatea de care trebuie sa dea dovada n raporturile de serviciu. Potrivit acestei obligatii, n instrumentarea dosarelor ce le sunt ncredintate, functionarii trebuie sa se abtina de la orice favoritism sau partizanat, sa asigure egalitatea de tratament sau, cu alte cuvinte sa nu comita nici o discriminare pozitiva sau negativa, interzisa de lege. 4. OBLIGATIA DE REZERVA se refera la comportamentul functionarului public n afara serviciului. Aceasta obligatie pretinde ca, n exprimarea opiniilor personale, n special a celor politice, religioase si a celor referitoare la autoritatile publice, functionarul public sa pastreze prudenta si masura. El nu-si poate permite n nici un caz manifestari extremiste si nu poate comite nici un fel de violente, la adresa autoritatilor sau institutiilor publice. Obligatia de rezerva si cea de impartialitate vizeaza o anumita depersonalizare a functiei publice, prin disocierea ei de partea din subiectivismul persoanei titularului care dauneaza activitatii administratiei. 5. OBLIGATIA DE DECENTA. Aceasta presupune ca functionarul sa nu comita, n exercitiul functiunii sau n viata particulara, gesturi sau acte care sa provoace scandal sau dispret public. 6. OBLIGATIA INFORMARII PUBLICULUI. Potrivit acestei obligatii, functionarul trebuie sa satisfaca cererile legitime de informatii din partea publicului, n limitele impuse de obligatia de discretie si de aparare a secretului profesional. Aceasta obligatie tine de principiul transparentei administratiei fata de cetateni, din care deriva si obligatia administratiei de a-si motiva deciziile. 7. OBLIGATIA DE DISCRETIE SI DE PASTRARE A SECRETULUI PROFESIONAL . Conform acestei obligatii, pe de o parte, functionarul nu trebuie sa ncerce sa afle informatii pentru satisfacerea propriei curiozitati, care nu sunt necesare ndeplinirii serviciului, iar pe de alta, nu are voie sa dezvaluie informatiile nedestinate publicitatii, la care a avut acces ca urmare a exercitarii functiei. 8. OBLIGATIA EXCLUSIVITATII FUNCTIEI PUBLICE. Aceasta interzice functionarului public de a cumula functia publica pe care o detine cu orice alta functie sau demnitate publica, cu exceptia calitatii de cadru didactic, a activitatii de cercetare stiintifica si a creatiei literar-artistice. De asemenea, functionarii publici nu pot detine functii n regiile autonome, societatile comerciale ori n alte unitati cu scop lucrativ, din domeniul public sau privat, n cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata. n fine, functionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane n ceea ce priveste efectuarea unor acte n legatura cu functia pe care o ndeplinesc.

4.4. Cariera functionarilor publici

Principalele etape ale carierei functionarilor publici privesc: recrutarea functionarilor publici, promovarea functionarilor publici, modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu. 4.4.1. Recrutarea functionarilor publici Conditiile de acces la functiile publice, care trebuie ndeplinite de orice candidat sunt: - sa aiba cetatenia romna si domiciliul n Romnia; - sa cunoasca limba romna, scris si vorbit; - sa aiba minimum 18 ani mpliniti; - sa aiba capacitate deplina de exercitiu;

78 sa aiba starea de sanatate corespunzatoare; sa aiba studiile prevazute de lege pentru functia publica; sa ndeplineasca, daca legea prevede, anumite conditii specifice; sa nu fi fost condamnat pentru savrsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau n legatura cu serviciul, care mpiedica nfaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savrsite cu intentie care l-ar face incompatibil cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei n care a intervenit reabilitarea; - sa nu fi fost destituit dintr-o functie publica n ultimii 7 ani; - sa nu fi desfasurat activitate de politie politica, asa cum este definita prin lege. Ocuparea functiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs. Dintre aceste modalitati, un interes deosebit prezinta concursul, deoarece consacra meritul personal drept criteriu esential de departajare a candidatilor. Organizarea si desfasurarea concursurilor pentru ocuparea functiilor publice sunt reglementate detaliat de Hotarrea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, care stabileste: - principiile pe baza carora se organizeaza si se desfasoara concursul; - conditiile de participare la concurs; - modul de constituire a comisiilor de concurs si a comisiilor de solutionare a contestatiilor; - procedura de organizare si desfasurare a concursului; - comunicarea rezultatului concursului si contestarea acestuia. Fara a intra n substanta reglementarilor, mentionam totusi principiile n baza carora se organizeaza si se desfasoara concursurile: - competitia deschisa, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricarei persoane care ndeplineste conditiile cerute de lege pentru ocuparea functiei publice; - selectia dupa merit, prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea functiei publice, exclusiv pe baza rezultatelor obtinute; - asigurarea transparentei, prin punerea la dispozitia tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la modul de desfasurare a concursului sau a examenului pentru ocuparea functiei publice; - tratamentul egal, prin aplicarea n mod nediscriminatoriu a unor criterii de selectie obiective si clar definite, astfel nct orice candidat sa aiba sanse egale la ocuparea functiei publice; - confidentialitatea, prin garantarea protejarii datelor personale ale candidatilor, n conditiile legii. Functionarii publici debutanti vor parcurge o perioada de stagiu de 12 luni, pentru cei din clasa I, de 8 luni, pentru cei din clasa a II-a, si de 6 luni pentru cei din clasa a III-a. Perioada de stagiu este etapa din cariera functionarului public cuprinsa ntre data numirii ca functionar public debutant, n urma promovarii concursului de intrare n corpul functionarilor publici, si data numirii ca functionar public definitiv. Ea are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale functionarilor publici debutanti n ndeplinirea atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice, formarea lor practica, nsusirea specificului activitatii autoritatii sau institutiei publice n cadrul careia si desfasoara activitatea, precum si a exigentelor administratiei publice. La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluarii care se face, functionarul public debutant va fi numit functionar public de executie definitiv, n clasa -

79 corespunzatoare studiilor absolvite, n gradul profesional asistent sau va fi eliberat din functia publica, n cazul n care a obtinut la evaluarea activitatii calificativul necorespunzator. Numirea n functie se realizeaza prin actul administrativ emis, ca regula, de conducatorii autoritatilor sau institutiilor publice din administratia centrala sau locala. Actul administrativ de numire are forma scrisa si trebuie sa contina temeiul legal al numirii, numele functionarului public, denumirea functiei publice, data de la care urmeaza sa exercite functia publica, drepturile salariale, precum si locul de desfasurare a activitatii. Fisa postului aferenta functiei publice se anexeaza la actul administrativ de numire, iar o copie se nmneaza functionarului public. Forma scrisa a actului de numire constituie o conditie ad validitatem , spre deosebire de contractul individual de munca al salariatului pentru care ncheierea n forma scrisa reprezinta o conditie ad probationem . La intrarea n corpul functionarilor publici, functionarul public depune juramntul de credinta, n termen de trei zile de la emiterea actului de numire n functia publica definitiva. Continutul juramntului este urmatorul: Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa aplic n mod corect si fara partinire legile tarii, sa ndeplinesc constiincios ndatoririle ce mi revin n functia publica n care am fost numit, sa pastrez secretul profesional si sa respect normele de conduita profesionala si civica. Asa sa mi ajute Dumnezeu!. Juramntul poate fi depus si fara formula religioasa. Refuzul depunerii juramntului atrage revocarea deciziei de numire n functie. Depunerea juramntului ncheie procedura de nvestitura n functie, semnificnd angajarea titularului n realizarea atributiilor sale de serviciu, n litera si spiritul legii. Aceasta ultima formalitate marcheaza momentul din care functionarul public exercita n mod valabil prerogativele functiei sale. 4.4.2. Promovarea functionarilor publici Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unor functii publice superioare. Promovarea se face n functii publice de executie de grad profesional principal sau superior sau n functii publice de conducere. Promovarea se face prin concurs sau examen. Pentru a participa la concursul de promovare n gradul profesional imediat superior celui detinut, functionarii publici trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 4 ani n gradul profesional al functiei din care promoveaza; b) sa aiba cel putin 2 ani vechime n treapta de salarizare din care avanseaza; c) sa fi obtinut, la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul bine; d) sa nu aiba n cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata. n cazul functiilor publice de conducere, au dreptul de a participa la concurs, persoanele care ndeplinesc urmatoarele conditii: a) sunt absolvente de masterat sau de studii postuniversitare n domeniul administratiei publice, management sau n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice; b) au fost numite ntr-o functie publica din clasa I;

80 c) ndeplinesc cerintele specifice prevazute n fisa postului si au o vechime n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice de: minimum 2 ani pentru functiile publice de sef birou, sef serviciu, secretar al comunei si functii asimilate acestora; minimum 5 ani, pentru celelalte functii publice de conducere. n fine, pentru functiile corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici, conditiile de participare la concurs sunt, dupa cu este si firesc, cele mai exigente. Astfel, au dreptul de a participa la concurs, persoanele care ndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: a) ndeplinesc conditiile generale de acces la functiile publice mentionate anterior; b) au studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivelenta; c) au absolvit programe de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici; d) au cel putin 5 ani vechime n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice. 4.4.3. Modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu Modificarea raportului de serviciu este o schimbare semnificativa a continutului acestuia, sub cel putin unul dintre aspectele sale esentiale, si anume: natura atributiilor de serviciu, locul de desfasurare a activitatii, drepturile salariale. Legiuitorul romn reglementeaza urmatoarele forme de modificare a raportului de serviciu: delegarea; detasarea; transferul; mutarea n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice; exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere. Delegarea se caracterizeaza prin schimbarea locului de desfasurare a activitatii, n cadrul aceleiasi functii, si presupune, de obicei, o deplasare n alta localitate. Ea se dispune n interesul autoritatii sau institutiei publice n care este ncadrat functionarul si, ca regula, nu poate depasi 60 de zile calendaristice ntr-un an. Pe cale de exceptie, delegarea se poate dispune pentru o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice ntr-un an, dar numai cu acordul scris al functionarului public. Functionarul public poate refuza delegarea daca se afla ntr-una dintre urmatoarele situatii: graviditate; si creste singur copilul minor; starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata delegarea. Pe timpul delegarii, functionarul public si pastreaza functia si salariul, iar autoritatea sau institutia care l deleaga este obligata sa suporte costul integral al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare. Detasarea se caracterizeaza prin trecerea temporara ntr-o functie publica vacanta, la o alta autoritate sau institutie. Ea se dispune n interesul autoritatii sau institutiei publice n care urmeaza sa si desfasoare activitatea functionarul, de

81 regula, pentru cel mult 6 luni. Pe cale de exceptie acest interval poate fi depasit, dar numai cu acordul scris al functionarului. Detasarea se poate dispune numai daca pregatirea profesionala a functionarului respectiv corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei publice pe care urmeaza a fi detasat. Functionarul public poate refuza detasarea daca se afla ntr-una dintre urmatoarele situatii: graviditate; si creste singur copilul minor; starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata detasarea; detasarea se face ntr-o localitate n care nu i se asigura conditii corespunzatoare de cazare; este singurul ntretinator de familie; motive familiale temeinice justifica refuzul de a da curs detasarii. Pe perioada detasarii, functionarul si pastreaza functia detinuta la autoritatea sau institutia care l-a detasat. Autoritatea sau institutia la care este detasat trebuie sa-i asigure drepturile salariale avute. Daca salariul corespunzator functiei pe care functionarul public este detasat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detasarii n alta localitate, autoritatea sau institutia publica beneficiara este obligata sa acorde functionarului indemnizatia de detasare si sa-i suporte urmatoarele cheltuieli: costul integral al transportului, dus si ntors, cel putin o data pe luna; costul integral al cazarii n localitatea respectiva; Transferul se caracterizeaza prin trecerea definitiva ntr-o functie publica vacanta, la o alta autoritate sau institutie publica. Transferul se face ntr-o functie publica echivalenta sau inferioara, cu conditia ca functionarul public transferat sa ndeplineasca cerintele specifice prevazute n fisa postului. Transferul mbraca doua forme: n interesul serviciului sau la cererea functionarului public. Transferul n interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat. Daca transferul n interesul serviciului se face la o autoritate sau institutie publica situata n alta localitate, functionarul transferat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul net din luna anterioara transferului, la acoperirea cheltuielilor de transport si la un concediu platit de 5 zile. Transferul la cerere are loc n urma aprobarii cererii de transfer, formulata de functionarul interesat, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul. Mutarea n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice este trecerea, definitiva sau temporara, ntr-o alta functie publica n cadrul aceleiasi autoritati sau institutii. Mutarea poate avea loc numai daca functionarul respectiv ndeplineste conditiile cerute pentru noua functie. Mutarea definitiva se poate face att n interesul functionarului, ct si al institutiei. Ea se aproba, respectiv se dispune de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, numai cu acordul scris al functionarului n cauza. Mutarea definitiva se face pe o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional. Mutarea temporara se face n interesul autoritatii sau institutiei publice, prin dispozitia motivata a conducatorului acesteia, pe o perioada de cel mult 6 luni ntr-un

82 an, cu respectarea pregatirii profesionale si pastrarea drepturilor salariale ale functionarului public. Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere se caracterizeaza prin promovarea temporara a unui functionar public care ndepli neste conditiile necesare pentru ocuparea functiei respective. Promovarea temporara se poate face n doua situatii: functia publica de conducere este vacanta sau temporar vacanta. n cazul functiei publice de conducere vacante, promovarea temporara se dispune de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, cu avizul, respectiv, nstiintarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pe o perioada de maximum 6 luni, termen n care functia respectiva trebuie ocupata prin concurs. n mod exceptional, aceasta perioada poate fi prelungita cu cel mult 3 luni, daca functia publica vacanta nu a putut fi ocupata prin concurs. n cazul functiei publice de conducere temporar vacante, promovarea temporara se face pe durata respectiva, prin dispozitie a conducatorului autoritatii sau institutiei publice, fara a mai fi necesar avizul sau nstiintarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Functionarul public promovat temporar are dreptul la salariul functiei publice de conducere pe care o exercita, daca acesta este mai mare dect salariul pe care l are. Promovarea temporara se poate face n cadrul aceleiasi autoritati sau institutii publice, caz n care aceasta trebuie sa-i pastreze functia de baza, sau n cadrul altei autoritati sau institutii publice, caz n care se combina cu detasarea. naltii functionari publici sunt supusi mobilitatii, n cadrul functiilor din aceasta categorie, daca ndeplinesc conditiile specifice. Suspendarea raportului de serviciu este o ntrerupere temporara a acestuia. n aceasta perioada se pastreaza calitatea de functionar public, nsa acesta nu si exercita functia si nu beneficiaza de drepturile salariale aferente. Raportul de serviciu se suspenda de drept sau la initiativa functionarului public. Statutul functionarilor publici mentioneaza o diversitate de situatii care conduc la suspendarea de drept a raportului de serviciu. Dintre aceste situatii nvederam: perioada n care functionarul este numit sau ales ntr-o functie de demnitate publica; perioada n care functionarul este ncadrat la cabinetul unui demnitar; perioada n care este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati n cadrul unor misiuni diplomatice ale Romniei ori n cadrul unor organisme sau institutii internationale; perioada n care functionarul desfasoara o activitate sindicala pentru care legea prevede suspendarea; daca s-a dispus trimiterea n judecata pentru savrsirea anumitor infractiuni; pe perioada cercetarii administrative, n situatia n care functionarul public care a savrsit abaterea disciplinara poate influenta cercetarea administrativa; perioada n care functionarul este arestat preventiv; perioada n care functionarul este n concediu pentru incapacitate temporara de munca pentru o perioada mai mare de o luna sau n concediu de maternitate. Suspendarea raportului de serviciu, din initiativa functionarului public, se produce n urmatoarele situatii:

83 a) concediu pentru cresterea copilului n vrsta de pna la 2 ani sau, n cazul copilului cu handicap, pna la mplinirea vrstei de 3 ani, n conditiile legii; b) concediu pentru ngrijirea copilului bolnav n vrsta de pna la 7 ani sau, n cazul copilului cu handicap, pna la 18 ani, n conditiile legii; c) desfasurarea unor activitati n cadrul unor organisme sau institutii internationale, fara a fi desemnat de autoritatea sau institutia publica la care este ncadrat; d) pentru participarea la campania electorala; e) pentru participarea la greva, n conditiile legii. De asemenea, raportul de serviciu se poate suspenda si la cererea motivata a functionarului public, pentru un interes legitim, pe o perioada cuprinsa ntre o luna si 3 ani. Pe perioada suspendarii raportului de serviciu, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa rezerve postul aferent functiei publice respective. Acesta poate fi ocupat doar pe perioada determinata, n conditiile legii. ncetarea raportului de serviciu reprezinta ntreruperea definitiva a acestuia si pierderea calitatii de functionar public, cu exceptia celor ce intra n corpul de rezerva. ncetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici are loc n urmatoarele conditii: de drept; prin acordul partilor, consemnat n scris; prin eliberare din functia publica; prin destituire din functia publica; prin demisie. ncetarea raportului de serviciu prin acordul partilor este modalitatea cea mai elastica, n sensul ca nu este supusa unor conditii speciale, fiind suficient acordul de vointa exprimat n scris. n cazul demisiei, functionarul public trebuie sa notifice n scris vointa sa de a nceta raportul de serviciu, conducatorului autoritatii sau institutiei publice. Demisia nu trebuie motivata, nu trebuie aprobata si produce efecte dupa 30 de zile calendaristice de la nregistrarea notificarii. Raportul de serviciu nceteaza de drept: a) la data decesului functionarului public; b) la data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti de declarare a mortii functionarului public; c) daca functionarul public nu mai are cetatenia romna si domiciliul n tara; d) daca functionarul public si-a pierdut capacitatea deplina de exercitiu; e) daca functionarul public nu mai ndeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia respectiva; f) la data ndeplinirii cumulative a conditiilor de vrsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, dupa caz, la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de vrsta, anticipata sau de invaliditate; g) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a actului administrativ de numire n functia publica, de la data la care nulitatea a fost constatata printr-o hotarre judecatoreasca definitiva si irevocabila;

84 h) cnd functionarul public a fost condamnat printr-o hotarre judecatoreasca definitiva pentru o fapta prevazuta la art.50 lit.h din Statut1 sau s-a dispus aplicarea unei sanctiuni privative de libertate, la data ramnerii definitive a hotarrii de condamnare; i) ca urmare a interzicerii exercitarii profesiei sau a functiei, ca masura de siguranta ori ca masura complementara, de la data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia; j) la data expirarii termenului pentru care a fost ocupata, pe perioada determinata, functia publica. Eliberarea din functia publica intervine pentru motive neimputabile sau imputabile functionarului. Motivele neimputabile sut urmatoarele: a) autoritatea sau institutia publica si-a ncetat activitatea ori a fost mutata ntr-o alta localitate, iar functionarul public nu este de acord sa o urmeze; b) autoritatea sau institutia publica si reduce personalul ca urmare a reorganizarii, prin reducerea postului ocupat de functionarul public; c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare n functia publica, ocupata de functionarul public, a unui functionar public eliberat sau destituit nelegal sau pentru motive nentemeiate, de la data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti de reintegrare; d) functionarul nu mai ndeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice; e) starea sanatatii fizice sau/si psihice a functionarului public, constatata prin decizia organelor competente de expertiza medicala, nu i mai permite acestuia sa si ndeplineasca atributiile corespunzatoare functiei detinute. Eliberarea din functie este considerata imputabila functionarului public, n urmatoarele cazuri: 1) pentru incompetenta profesionala, n cazul obtinerii calificativului nesatisfacator la evaluarea performantelor profesionale individuale; 2) refuzul nentemeiat al naltului functionar public de a accepta mobilitatea n functie. n cazul eliberarii din functie, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarilor un preaviz de 30 de zile calendaristice. n perioada de preaviz, conducatorul autoritatii sau institutiei publice poate acorda celui n cauza reducerea programului de lucru, pna la 4 ore zilnic, fara afectarea drepturilor salariale cuvenite. n cazurile mentionate la lit.b,c si d (supra) functionarii publici pot fi eliberati din functie numai daca, n perioada de preaviz, nu exista posturi vacante corespunzatoare n cadrul autoritati sau institutiei publice sau daca acestia refuza sa le ocupe. n cazurile mentionate la lit.a-d (supra) , daca nu exista functii publice vacante corespunzatoare n cadrul autoritatii sau institutiei publice, autoritatea sau institutia publica are obligatia de a solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n termenul de preaviz, lista functiilor publice vacante. n cazul n care exista o functie publica vacanta, identificata n perioada de preaviz, functionarul public va putea fi transferat n interesul serviciului sau la cerere.

Aceste fapte sunt: savrsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau n legatura cu serviciul, care mpiedica nfaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savrsite cu intentie, care implica incompatibilitate cu exercitarea unei functii publice, cu exceptia situatiei n care a intervenit reabilitarea.

85 Functionarii publici care au fost eliberati din functie n situatiile mentionate la lit.a-d (supra), mpreuna cu naltii functionari publici care au fost eliberati din functie pentru ca au refuzat mobilitatea, formeaza corpul de rezerva al functionarilor publici. Acesta este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, n scopul redistribuirii functionarilor care l compun. Membrii corpului de rezerva parasesc acest corp si si pierd calitatea de functionar public n urmatoarele situatii: dupa mplinirea termenului de 2 ani de la data trecerii n corpul de rezerva; n cazul n care Agentia Nationala a Functionarilor Publici redistribuie functionarul ntr-o functie publica vacanta corespunzatoare studiilor absolvite si pregatirii profesionale, iar acesta o refuza; angajarea functionarului n baza unui contract de munca pe o perioada mai mare de 12 luni; la cererea functionarului public. Destituirea din functia publica intervine ca sanctiune disciplinara, deci numai pentru motive imputabile functionarului, legea stabilind limitativ urmatoarele situatii: a) savrsirea repetata a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinte grave; b) daca s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar functionarul public nu actioneaza pentru ncetarea acestuia, ntr-un termen de 10 zile calendaristice de la data la care a intervenit cazul de incompatibilitate. Incompatibilitatile privind functionarii publici sunt reglementate la art.94 98 din Legea nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei n exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si n mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei1. Potrivit reglementarilor mentionate, calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica dect cea n care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica. Functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmeaza: n cadrul autoritatilor sau institutiilor publice; n cadrul cabinetului demnitarului, cu exceptia cazului n care functionarul public este suspendat din functia publica; n cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale ori n alte unitati cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, n cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata; n calitate de membru al unui grup de interes economic. De asemenea, functionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane n ceea ce priveste efectuarea unor acte n legatura cu functia publica pe care o exercita. Nu sunt permise raporturile ierarhice directe n cazul n care functionarii publici respectivi sunt soti sau rude de gradul I. Interdictia persista si n cazul n care seful ierarhic direct are calitatea de demnitar. Functionarii publici pot exercita functii sau activitati n domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice. Functionarii publici, cu exceptia naltilor functionari, pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, nsa nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice si le este interzis sa exprime sau sa apere n mod public pozitia unui partid politic.
1

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

86 n final, precizam ca ncetarea de drept a raportului de serviciu se constata, iar eliberarea si destituirea din functia publica se dispun, ca regula, prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice, care poate fi atacat n fata instantei de contencios administrativ. Instanta poate dispune anularea actului si rencadrarea functionarului n functia publica detinuta.

4.5. Raspunderea functionarilor publici

Potrivit art.64 din Statut: ncalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a ndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz. Raspunderea disciplinara este reglementata la art.65 alin.1 din Statut, dupa cum urmeaza: ncalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a ndatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica preva zute de lege, constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea disciplinara a acestora. n continuare, Statutul contine prevederi referitoare la faptele ce constituie abateri disciplinare, sanctiunile aplicabile, precum si unele dispozitii procedurale referitoare la aplicarea sanctiunii disciplinare, contestarea acesteia de catre functionarul public nemultumit si cazierul administrativ. Faptele ce constituie abateri disciplinare, limitativ stabilite de Statut, sunt urmatoarele: a) ntrzierea sistematica n efectuarea lucrarilor; b) neglijenta repetata n rezolvarea lucrarilor; c) absente nemotivate la serviciu; d) nerespectarea n mod repetat a programului de lucru; e) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri n afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; g) manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea; h) desfasurarea n timpul programului de lucru a unor activitati cu caracter politic; i) refuzul de a ndeplini atributiile de serviciu; j) ncalcarea prevederilor legale referitoare la ndatoriri, incompatibilitati, conflicte de interese si interdictii stabilite prin lege pentru functionarii publici; k) alte fapte prevazute ca abateri disciplinare n actele normative din domeniul functiei publice si functionarilor publici. Sanctiunile disciplinare, care pot fi aplicate functionarilor publici, pentru abaterile disciplinare, de asemenea, limitativ prevazute de Statut, la art.65 alin.3, sunt urmatoarele: a) mustrarea scrisa; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 20% pe o perioada de pna la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare n gradele de salarizare sau, dupa caz, de promovare n functia publica pe o perioada de 1 la 3 ani; d) retrogradarea n treptele de salarizare sau retrogradarea n functia publica pe o perioada de pna la un an; e) destituirea din functia publica.

87 La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de: cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, mprejurarile n care a fost savrsita, gradul de vinovatie a functionarului public si consecintele abaterii, comportarea generala n timpul serviciului a functionarului public, existenta n antecedentele functionarului public a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate. Sanctiunea disciplinara se aplica n termen de cel mult un an de la data sesizarii comisiei de disciplina, dar nu mai trziu de 2 ani de la data savrsirii abaterii disciplinare. Daca fapta functionarului public a fost sesizata att ca abatere disciplinara, ct si ca infractiune, procedura angajarii raspunderii disciplinare se suspenda pna la dispunerea nenceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori ncetarii urmaririi penale sau pna la data la care instanta judecatoreasca dispune achitarea ori ncetarea procesului penal. Pe perioada cercetarii administrative, n situatia n care functionarul public care a savrsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, conducatorul autoritatii sau institutiei publice are obligatia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, dupa caz, de a dispune mutarea temporara a functionarului cercetat n cadrul altui compartiment sau structuri a autoritatii sau institutiei publice. Competenta aplicarii sanctiunilor disciplinare revine conducatorului autoritatii sau institutiei publice, la propunerea comisiei de disciplina, cu exceptia sanctiunii mustrare scrisa, pe care o poate aplica direct. n cazul naltilo r functionari sanctiunile se aplica de cel ce i-a numit (primulministru, ministru, conducatorul autoritatii sau institutiei publice centrale, dupa caz. n vederea asigurarii dreptului la aparare a functionarilor publici si pentru a se preveni eventualele abuzuri, n ceea ce priveste angajarea raspunderii disciplinare, sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata dect dupa cercetarea prealabila a faptei imputate si dupa audierea functionarului public. Audierea functionarului public va trebui sa fie consemnata n scris sub sanctiunea nulitatii. Cu toate acestea, refuzul functionarului public, de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile imputate, nu va mpiedica aplicarea sanctiunii disciplinare. n cadrul autoritatilor si institutiilor publice functioneaza comisii de disciplina, competente sa cerceteze abaterile si sa propuna sanctiunile. Comisia de disciplina se constituie prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice si are n componenta un reprezentant al sindicatului reprezentativ al functionarilor publici. n lipsa unui asemenea sindicat, reprezentantul va fi ales prin votul majoritatii functionalilor publici din respectiva autoritate sau institutie publica. Comisia de disciplina pentru naltii functionari publici este compusa din 5 nalti functionari publici si se constituie prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor. Potrivit H.G. nr.1210 din 2003, activitatea comisiilor de disciplina are la baza urmatoarele principii: a) prezumtia de nevinovatie , principiu conform caruia se prezuma ca functionarul public este nevinovat atta timp ct vinovatia sa nu a fost dovedita; b) garantarea dreptului la aparare, conform caruia se recunoaste dreptul functionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi n apararea sa, de a fi asistat de un aparator sau de a fi reprezentat;

88 c) celeritatea procedurii, care presupune obligatia comisiei de disciplina de a proceda fara ntrziere la solutionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate si a regulilor prevazute de lege si de prezenta hotarre; d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilitatii persoanelor aflate pe pozitii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legatura cu abaterea disciplinara pentru care a fost sesizata comisia de disciplina; e) proportionalitatea , principiu conform caruia trebuie respectat un raport corect ntre gravitatea abaterii disciplinare, circumstantele savrsirii acesteia si sancti unea disciplinara propusa sa fie aplicata; f) legalitatea sanctiunii , conform caruia comisia de disciplina nu poate propune dect sanctiunile disciplinare prevazute de lege; g) unicitatea sanctiunii , conform caruia pentru o abatere disciplinara nu se poate aplica dect o singura sanctiune disciplinara. Comisia de disciplina are urmatoarele atributii principale: - cerceteaza abaterile disciplinare pentru care a fost sesizata; - stabileste persoanele care urmeaza sa fie audiate; - audiaza functionarul public a carui fapta constituie obiectul sesizarii, persoana care a formulat sesizarea, precum si orice alte persoane ale caror declaratii pot nlesni solutionarea cazului; - poate solicita declaratii scrise persoanelor anterior mentionate; - poate solicita orice documente care sunt de natura sa nlesneasca solutionarea cazului; - propune aplicarea uneia dintre sanctiunile disciplinare prevazute de Statut; - ntocmeste rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizata, pe care le nainteaza conducatorului autoritatii sau institutiei publice. Comisia de disciplina poate fi sesizata de: - conducatorul autoritatii sau institutiei publice; - conducatorul compartimentului n care si desfasoara activitatea functionarul public a carui fapta este sesizata; - orice persoana care se considera vatamata prin fapta unui functionar public. mpotriva sanctiunii aplicate, functionarul public nemultumit se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitnd modificarea sau anularea actului administrativ de sanctionare. Pentru evidentierea situatiei disciplinare a functionarului public se utilizeaza cazierul administrativ, act oficial care cuprinde toate sanctiunile disciplinare aplicate functionarului public si care nu au fost radiate. Cazierul administrativ este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. n final, trebuie mentionat ca Statutul functionarilor publici consacra institutia reabilitarii disciplinare. Reabilitarea disciplinara consta n nlaturarea oricaror consecinte ale aplicarii unei sanctiuni disciplinare. Astfel, functionarul public, sanctionat si reabilitat, se considera ca nu a fost sanctionat niciodata, cu toate efectele ce decurg de aici (acordarea drepturilor salariale corespunzatoare; promovarea n trepte, clase, grade etc.) Reabilitarea, ce se materializeaza prin radierea sanctiunii respective din cazierul administrativ, opereaza astfel: a) n termen de 6 luni de la aplicare pentru mustrare scrisa;

89 b) n termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sanctiunile prevazute la art. 65 alin.3 lit. b d (supra) ; c) n termen de 7 ani de la aplicare, n cazul destituirii. Dupa cum am aratat, n afara de raspunderea disciplinara, raspunderea juridica a functionarilor publici mai cuprinde: raspunderea contraventionala, raspunderea civila si raspunderea penala. Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza n cazul n care acestia au savrsit o contraventie, n timpul si n legatura cu serviciul. Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: pentru pagube produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice n care functioneaza; pentru nerestituirea n termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, n calitate de comitent, unor terte persoane, n temeiul unei hotarri judecatoresti definitive si irevocabile; n acest caz vinovatia functionarului trebuie apreciata prin prisma riscului normal al serviciului. Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savrsite n timpul serviciului sau n legatura cu serviciul se angajeaza potrivit legii penale. n cazul n care functionarul public a fost trimis n judecata pentru savrsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau n legatura cu serviciul, care mpiedica nfaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni care implica incompatibilitate cu exercitarea unei functii publice, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public. Daca instanta judecatoreasca dispune achitarea sau ncetarea procesului penal, suspendarea din functie nceteaza, iar functionarul respectiv va fi reintegrat n functia publica detinuta si i vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. n situatia n care nu sunt ntrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale, iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina. De la momentul nceperii urmaririi penale, n situatia n care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii n functia publica are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice. Precizam ca aceeasi fapta poate antrena att raspunderea disciplinara, ct si raspunderea contraventionala si cea civila.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

n istoria statului romn, precursoarea functiei publice este calitatea de boierie aparuta datorita influentelor slave si bizantine. Pe masura trecerii timpului si a patrunderii principiilor si institutiilor din Apus, boieria devine anacronica, fiind desfiintata prin Conventia de la Paris din 1858. Termenul statut este folosit pentru prima data n 1847, cnd se adopta, la 31 ianuarie, Statutul slujbasilor politiei din Capitala.

90

Constitutia din 1866 cuprindea o dispozitie prin care se impunea adoptarea unei legi asupra conditiilor de admisibilitate si de avansare n functiile administratiei publice. Desi textul constitutional obliga la o reglementare imediata, abia n 1923, sub presiunea unor miscari revendicative puternice din partea functionarilor, avea sa fie adoptata prima lege unitara prin care se reglementa situatia juridica a functionarilor publici, si anume Legea din 19 iulie 1923. La 8 iunie 1940 se adopta Codul functionarilor publici, ca o reactie la disparitatile si derogarile de la statut, cu intentia de a le elimina si de a realiza o reglementare uniforma n materia functiei publice. Ca urmare a preocuparilor de a perfectiona regimul juridic aplicabil functiei publice, a fost adoptat un nou statut, Legea nr.746 din 22 septembrie 1946. Principalul sau merit este acela ca face din pregatirea si specializarea practica profesionala o conditie sine qua non pentru accesul n functia publica si pentru ncredintarea functiilor superioare. ncepnd cu primul Cod al muncii din 1950, practic regimul juridic al functionarilor publici este nglobat in regimul aplicabil salariatilor sau oamenilor muncii ncadrati pe baza de contract individual de munca. Dupa Revolutie, regimul juridic special aplicabil functionarilor publici a fost consacrat, la nivel de principiu, prin Constitutia din 1991. La opt ani de la adoptarea Constitutiei a aparut Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, adoptata prin procedura speciala a angajarii raspunderii Guvernului n fata Parlamentului. Aceasta lege a intrat n vigoare n ianuarie 2000 si este n vigoare si n prezent, nsa a suferit numeroase modificari. Legislatia secundara necesara pentru aplicarea Statutului este alcatuita din: - H.G. nr.1209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici; - H.G. nr.1210 din 14 octombrie 2003 privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare din cadrul autoritatilor si institutiilor publice. Potrivit reglementarilor actuale: functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite n temeiul legii, n scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala; - functionarul public este persoana fizica numita, n conditiile Statutului, ntr-o functie publica. -

Pentru concretizarea definitiilor citate, legiuitorul a stabilit activitatile care implica exercitarea prerogativelor de putere publica.

91 Statutul prevede expres, dar nu limitativ, lista functiilor publice generale si specifice. Activitatea functionarilor publici se realizeaza n cadrul raporturilor de serviciu, termen ce desemneaza raporturile juridice dintre functionarii publici si autoritatile si institutiile publice din administratia centrala si locala. Raporturile de serviciu se nasc pe baza actului administrativ de numire, emis n conditiile legii, si se exercita pe durata nedeterminata. Functiile publice se clasifica: dupa criteriul specificitatii atributiilor, dupa criteriul nivelului studiilor necesare si dupa criteriul nivelului atributiilor. n scopul crearii si dezvoltarii unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial, a fost nfiintata Agentia Nationala a Functionarilor Publici, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, n subordinea Ministerului Administratiei si Internelor. Functionarii publici au urmatoarele drepturi principale: 1) dreptul al protectie; 2) dreptul la salarizare pentru serviciul prestat, la odihna si asigurari sociale; 3) dreptul de a participa la organizarea serviciilor publice si la elaborarea regulilor statutare; 4) dreptul de a cunoaste si a ataca deciziile individuale care i privesc; 5) dreptul de a beneficia de perfectionare profesionala continua; 6) dreptul la cariera; 7) dreptul de a se asocia n sindicate si de a participa la activitatile sindicale; 8) dreptul al opinie 9) drepturi politice. Principalele obligatii ale functionarilor publici sunt urmatoarele: 1) obligatia ndeplinirii serviciului cu devotament, probitate si demnitate; 2) obligatia de supunere ierarhica; 3) obligatia de impartialitate (neutralitate); 4) obligatia de rezerva; 5) obligatia de decenta; 6) obligatia informarii publicului; 7) obligatia de discretie si de pastrare a secretului profesional; 8) obligatia exclusivitatii functiei publice.

Principalele etape ale carierei functionarilor publici privesc: recrutarea functionarilor publici, promovarea functionarilor publici, modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu. Ocuparea functiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs.

92 Functionarii publici debutanti vor parcurge o perioada de stagiu de 12 luni, pentru cei din clasa I, de 8 luni, pentru cei din clasa a II-a, si de 6 luni pentru cei din clasa a III-a. Numirea n functie se realizeaza prin actul administrativ emis, ca regula, de conducatorii autoritatilor sau institutiilor publice din administratia centrala sau locala. Forma scrisa a actului de numire constituie o conditie ad validitatem. La intrarea n corpul functionarilor publici, functionarul public depune juramntul de credinta, n termen de trei zile de la emiterea actului de numire n functia publica definitiva. Refuzul depunerii juramntului atrage revocarea deciziei de numire n functie . Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unor functii publice superioare vacante. Promovarea se face n functii publice de executie de grad profesional principal sau superior sau n functii publice de conducere. Promovarea se face prin concurs sau examen. Legiuitorul romn reglementeaza urmatoarele forme de modificare a raportului de serviciu: a) delegarea; b) detasarea; c) transferul; d) mutarea n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice; e) exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere. Suspendarea raportului de serviciu este o ntrerupere temporara a acestuia. n aceasta perioada, se pastreaza calitatea de functionar public, nsa acesta nu si exercita functia si nu beneficiaza de drepturile salariale aferente. Raportul de serviciu se suspenda de drept sau la initiativa functionarului public. ncetarea raportului de serviciu reprezinta ntreruperea definitiva a acestuia si pierderea calitatii de functionar public, cu exceptia celor ce intra n corpul de rezerva. ncetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici are loc n urmatoarele conditii: de drept; prin acordul partilor, consemnat n scris; prin eliberare din functia publica; prin destituire din functia publica; prin demisie. Potrivit reglementarilor actuale, calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica dect cea n care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica. Pe cale de exceptie, functionarii publici pot exercita functii sau activitati n domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.

93

Functionarii publici, cu exceptia naltilor functionari, pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, nsa nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice si le este interzis sa exprime sau sa apere n mod public pozitia unui partid politic. ncalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a ndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz. Statutul stabileste n mod expres si limitativ faptele care constituie abateri disciplinare. Sanctiunile disciplinare, care pot fi aplicate functionarilor publici, pentru abaterile disciplinare, de asemenea, limitativ prevazute de Statut, sunt urmatoarele: a) mustrarea scrisa; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 20% pe o perioada de pna la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare n gradele de salarizare sau, dupa caz, de promovare n functia publica pe o perioada de 1 la 3 ani; d) retrogradarea n treptele de salarizare sau retrogradarea n functia publica pe o perioada de pna la un an; e) destituirea din functia publica. Sanctiunea disciplinara se aplica n termen de cel mult un an de la data sesizarii comisiei de disciplina, dar nu mai trziu de 2 ani de la data savrsirii abaterii disciplinare. Competenta aplicarii sanctiunilor disciplinare revine conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori persoanei care a emis actul de numire n functie. Sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata dect dupa cercetarea prealabila a faptei imputate si dupa audierea functionarului public. n cadrul autoritatilor si institutiilor publice, functioneaza comisii de disciplina, competente sa cerceteze abaterile si sa propuna sanctiunile. mpotriva sanctiunii, functionarul public nemultumit se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitnd modificarea sau anularea actului administrativ de sanctionare. Statutul functionarilor publici consacra institutia reabilitarii disciplinare.

Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza n cazul n care acestia au savrsit o contraventie, n timpul si n legatura cu serviciul.

94

Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: pentru pagube produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice n care functioneaza; pentru nerestituirea n termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, n calitate de comitent, unor terte persoane, n temeiul unei hotarri judecatoresti definitive si irevocabile; n acest caz vinovatia functionarului trebuie apreciata prin prisma riscului normal al serviciului.

Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savrsite n timpul serviciului sau n legatura cu serviciul se angajeaza potrivit legii penale. n cazul n care functionarul public a fost trimis n judecata pentru savrsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau n legatura cu serviciul, care mpiedica nfaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni care implica incompatibilitate cu exercitarea unei functii publice, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea functionarului public. Daca instanta judecatoreasca dispune achitarea sau ncetarea procesului penal, suspendarea din functie nceteaza, iar functionarul respectiv va fi reintegrat n functia publica detinuta si i vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Precizam ca aceeasi fapta poate antrena att raspunderea disciplinara, ct si raspunderea contraventionala si cea civila.

NTREBARI DE AUTOEVALUARE
1. Prezentati succint istoricul functiei publice n Romnia 2. Ce este functia publica si functionarul public, potrivit reglementarilor actuale ? 3. Care sunt clasificarile functiilor publice si ale functionarilor publici ? 4. Ce este Agentia Nationala a Functionarilor Publici ? 5. Care sunt drepturile functionarilor public ? 6. Care sunt ndatoririle functionarilor publici ? 7. Care sunt principale etape ale carierei functionarilor publici ? 8. Cum se face recrutarea functionarilor publici ? 9. Cum se face promovarea functionarilor publici ? 10. Ce este modificarea raportului de serviciu si care sunt formele reglementate de legea romna ? 11. Ce este suspendarea raportului de serviciu si n ce conditii se produce ? 12. Care sunt cazurile de ncetare a raportului de servicu ? 13. Ce fapte constituie abateri disciplinare ale functionarilor publici ? 14. Care sunt sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici ?

95

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Calitatea de boierie este desfiintata de : a. Legiuirea lui Caragea ; b. Regulamentele Organice ; c. Conventia de la Paris din 1858; d. Constitutia din 1866. 2. Prima dispozitie constitutionala care impunea adoptarea unei legi privind conditiile de admisibilitate si de avansare n functiile administratiei publice se regaseste n : a. Statutul lui Cuza ; b. Constitutia din 1866 ; c. Constitutia din 1923 ; d. Constitutia din 1948. 3. Statutul general al functionarilor publici a fost adoptat, dupa Revolutie, prin : a. Ordonanta de urgenta ; b. Decret prezidential ; c. Lege dezbatuta n Parlament ; d. Lege adoptata ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului n fata Parlamentului. 4. Sunt conditii generale de acces n functia publica, potrivit actualei Constitutii: a. conditia de a avea cetatenia romna ; b. conditia de a avea exclusiv cetatenia romna ; c. conditia de a avea domiciliul n Romnia ; d. conditiile cumulate de la lit. a si c. 5. Potrivit actualului Statut, functiile publice se mpart n categoria naltilor functionari publici, categoria functionarilor publici de conducere si categoria functionarilor publici de executie, utiliznd drept criteriu: a. nivelul studiilor; b. nivelul atributiilor; c. specificitatea atributiilor; d. vechimea n functia publica. 6. Agentia Nationala a Functionarilor Publici functioneaza: a. n subordinea Parlamentului; b. n subordinea Guvernului; c. n subordinea Ministerului Administratiei si Internelor; d. ca organ autonom care se subordoneaza numai legii. 7. Potrivit Statutului actual al functionarilor publici, nu implica exercitiul prerogativelor de putere publica urmatoarele activitati: a. de protocol; b. de gestionare a resurselor umane; c. de audit public intern; d. activitatile realizate n conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

96

8. Potrivit Statutului actual al functionarilor publici, implica exercitiul prerogativelor de putere publica urmatoarele activitati: a. realizarea de activitati n conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice; b. activitatile de secretariat; c. activitatile de gospodarire; d. activitatile administrative. 9. Functiile publice se mpart n trei clase, potrivit criteriului: a. specificitatii atributiilor; b. nivelului studiilor; c. nivelului atributiilor; d. continuitatii carierei. 10. Obligatia de impartialitate impune functionarului ca : a. n exercitarea atributiilor de serviciu sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice sau religioase ; b. n afara serviciului sa se abtina de la exprimarea opiniilor personale cu privire la autoritatile publice ; c. n viata particulara sa nu comita gesturi care sa provoace scandal sau dispret public; d. n cadrul relatiilor de serviciu sa se conformeze dispozitiilor superiorului ierarhic. 11. Dreptul la cariera semnifica : a. garantarea stabilitatii n functie ; b. apararea mpotriva defaimarii ; c. posibilitatea de a avansa n functie, potrivit meritelor personale; d. accesul la functiile de conducere, pe baza relatiilor politice. 12. Functia publica nu poate fi cumulata cu : a. un mandat eligibil ; b. calitatea de cadru didactic ; c. activitatea de cercetare stiintifica ; d. activitatea de creatie literar-artistica. 13. Reglementarile privind organizarea si desfasurarea concursurilor pentru ocuparea functiilor publice se bazeaza pe selectia : a. dupa merit ; b. dupa vrsta ; c. dupa sex ; d. dupa apartenenta politica. 14. Potrivit Statutului functionarilor publici, modalitatea de nvestire n functia publica este : a. alegerea directa ; b. alegerea indirecta; c. numirea; d. ncheierea unui contract de munca.

97

15. Forma scrisa a actului de numire ntr-o functie publica este o conditie : a. ad probationem ; b. ad validitatem ; c. facultativa; d. supletiva. 16. Nu este o conditie de participare la concursul pentru ocuparea functiei de sef serviciu: a. vechimea n specialitatea studiilor de minimum 4 ani; b. detinerea unei functii publice din clasa I; c. sa fie absolvent de masterat sau de strudii postuniversitare n domeniul administratiei publice, management sau n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei; d. ndeplinirea cerintelor specifice prevazute n fisa postului. 17. Detasarea se poate dispune: a. pentru cel mult 60 de zile calendaristice, fara nici o exceptie; b. pentru cel mult 90 de zile calendaristice, fara nici o exceptie; c. pentru cel mult 6 luni, fara nici o exceptie; d. pentru cel mult 6 luni, ca regula, perioada care poate fi depasita, pe cale de exceptie, cu acordul scris al functionarului. 18. Raportul de serviciu se suspenda de drept: a. prin eliberare din functia publica; b. prin destituire din functia publica; c. prin demisie; d. pe perioada n care functionarul este arestat preventiv. 19. Cea mai usoara sanctiune disciplinara care poate fi aplicata functionarului public, potrivit actualului Statut, este : a. blamul; b. avertismentul ; c. mustrarea ; d. mustrarea scrisa. 20. Sanctiunea disciplinara se poate aplica functionarului public: a. n termen de o luna de la data savrsirii abaterii; b. n termen de cel mult 3 luni de la data savrsirii abaterii; c. n termen de cel mult 6 luni de la data savrsirii abaterii; d. n termen de cel mult un 2 ani de la data savrsirii abaterii. 21. n cazul naltilor functionari publici sanctiunile disciplinare se aplica de: a. titularul dreptului de numire; b. comisia de disciplina; c. o comisie speciala, constituita din 5 nalti functionari publici, prin dispozitie a primului-ministru; d. Presedintele Romniei

98 22. Principiul celeritatii procedurii, care sta la baza activitatii comisiilor de disciplina, semnifica: a. prezumtia ca functionarul este nevinovat, atta timp ct vinovatia sa nu a fost dovedita; b. obligatia comisiei de a proceda fara ntrziere la solutionarea cauzei; c. stabilirea unui raport corect ntre gravitatea abaterii si gravitatea sanctiunii aplicate; d. faptul ca pentru o abatere disciplinara nu se poate aplica dect o singura sanctiune disciplinara. 23. Reabilitarea opereaza, n cazul destituirii: a. n termen de 6 luni de la data aplicarii; b. n termen de un an de la data aplicarii; c. n termen de 7 ani de la data aplicarii; d. niciodata. 24. Se dau propozitiile: A mpotriva sanctiunii mustrare scrisa, functionarul public nu se poate adresa instantei de contencios administrativ. B Pentru o abatere disciplinara nu se poate aplica dect o singura sanctiune disciplinara. C Refuzul functionarului public de a semna o declaratie privitoare la abaterea imputata mpiedica aplicarea sanctiunii disciplinare. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; d. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata. 25. Se dau propozitiile: A Functionarul public sanctionat si reabilitat se considera ca nu a fost sanctionat niciodata. B Raspunderea civila a functionarului public nu opereaza n cazul nerestituirii, n termenele legale, a sumelor ce i s-ai acordat necuvenit. C Raspunderea disciplinara a functionarului public se poate cumula cu raspunderea civila si cu cea penala. Alegeti varianta corecta: a. propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; b. propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa; c. propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa; d. propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata.

99

ANEXA 1

PRECIZARI PRIVIND RUDENIA SI AFINITATEA

RUDENIA 1
Este legatura de snge, ntemeiata pe faptul nasterii, reglementata de art.45,46 din Codul familiei si art.660-663 din Codul civil. Sirul de persoane ntre care exista rudenie se numeste linie de rudenie. Rudenia n linie dreapta este legatura dintre persoanele care coboara unele din altele. Rudenia n linie colaterala este legatura dintre persoanele care au un autor comun. Gradul de rudenie se stabileste dupa numarul nasterilor intervenite.

REPREZENTARE GRAFICA EXEMPLIFICATIVA Ssx Sx Bx

Tx

Ux

- Fie x persoana a carei rudenie se stabileste ; - Rudele n linie dreapta de gradul 1 ale lui x sunt Tx si Fx. - Ruda n linie dreapta de gradul 2 este Bx . - Ruda n linie dreapta de gradul 3 este Sx . - Ruda n linie dreapta de gradul 4 este Ssx . - Ruda n linie colaterala de gr.2 este Fr.x . - Ruda n linie colaterala de gr.3 este Ux . - Ruda n linie colaterala de gr.4 este Vx .

Fr.x Vx Nx

Fx

I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, Bucuresti 1998, pp.223-295.

100

AFINITATEA1
Nu este definita de lege si nu se bazeaza pe legatura de snge; Se admite ca este legatura dintre sot si rudele celuilalt sot. Caracteristici: - Un sot este afinul rudelor celuilalt sot n acelasi fel si n acelasi grad; - Concubinajul nu da nastere la afinitate ; - Afinitatea nu exista ntre rudele unui sot si rudele celuilalt sot, de exemplu ntre cuscri; - Legatura de afinitate nceteaza o data cu ncetarea casatoriei. - Proba afinitatii se face prin dovada casatoriei si a rudeniei. PRECIZARE : ntre soti nu exista nici rudenie nici afinitate. -

REPREZENTARE GRAFICA EXEMPLIFICATIVA Bs - Socrul(Ts) este afin n linie dreapta de gr.1; - Bunicul sotiei(Bs) este afin n linie dreapta de gr.2; - Cumnatul(Fs) este afin n linie colaterala de gr.2; - Nepotul sotiei(Ns) este afin n linie colaterala de gr.3; - Unchiul sotiei(Us) este afin n linie colaterala de gr. 3 ; - Varul primar al sotiei(Vs) este afin n linie colaterala de gr.4.

Ts

Us

Sot

Sotie

Fs

Vs

Ns

I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL, Bucuresti 1998, pp.300-302.

101

d) consilierea, controlul si auditul public intern; Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicata, actualizata1 Capitolul I Dispozitii generale Art.1. (1) Prezenta lege reglementeaza regimul general al raporturilor juridice dintre functionarii publici si stat sau administratia publica locala, prin autoritatile administrative autonome ori prin autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, denumite n continuare raporturi de serviciu. (2) Scopul prezentei legi l constituie asigurarea, n conformitate cu dispozitiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, n interesul cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala. Art.2. (1) Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite n temeiul legii, n scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome. (2) Functionarul public este persoana numita, n conditiile legii, ntr-o functie publica. Persoana care a fost eliberata din functia publica si se afla n corpul de rezerva al functionarilor publici, si pastreaza calitatea d e functionar p ublic. (3) Activitatile desfasurate de functionarii publici, care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, sunt urmatoarele: a) punerea n executare a legilor si a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentatiei necesare executarii legilor, n vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice; e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare; f) colectarea creantelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice n raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, n limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea n justitie a autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea; h) realizarea de activitati n conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice. (4) Functiile publice sunt prevazute n anexa la prezenta lege. (5) n sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din cadrul autoritatilor a dministrative autonome si din cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala constituie corpul functionarilor publici. Art.3. Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt: a) legalitate, impartialitate si obiectivitate; b) transparenta; c) eficienta si eficacitate; d) responsabilitate, n conformitate cu prevederile legale; e) orientare catre cetatean; f) stabilitate n exercitarea functiei publice; g) subordonare ierarhica. Art.4. (1) Raporturile de serviciu se nasc si se exercita pe baza actului administrativ de numire, emis n conditiile legii. (2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizeaza pe perioada nedeterminata. (3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), functiile publice de executie temporar vacante pe o perioada de cel putin o luna pot fi ocupate pe perioada determinata, astfel: a) prin redistribuirea functionarilor publici din corpul de rezerva care ndeplinesc conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice respective; b) prin numire pe perioada determinata, prin concurs n conditiile legii, n situatia n care n corpul de rezerva nu exista functionari publici care sa ndeplineasca cerintele specifice pentru a

ANEXA 2

Prezenta contine toate modificarile si completarile aduse actului normativ dupa republicarea din 22 martie 2004, inclusiv cele aduse prin Legea nr. 251/2006, publicata n M. Of. al Romniei, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006.

102
fi redistribuiti n conformitate cu dispozitiile prevazute la lit. a). Persoana numita n aceste conditii dobndeste calitatea de functionar public n umai pe aceasta perioada si nu beneficiaza la ncetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra n corpul de rezerva al functionarilor publici. Art.5. (1) Pot beneficia de statute speciale functionarii publici care si desfasoara activitatea n cadrul urmatoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului Romniei; b) structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d) serviciile diplomatice si consulare; e) autoritatea vamala; f) politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor; g) alte servicii publice stabilite prin lege. (2) Prin statutele speciale prevazute la alin. (1) se pot reglementa: a) drepturi, ndatoriri si incompatibilitati specifice, altele dect cele prevazute de prezenta lege; b) functii publice specifice. (3) n cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice si consulare, precum si politistilor si altor structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, dispozitiile speciale pot r eglementa prevederi de natura celor prevazute la alin. (2), precum si cu privire la cariera. Art.6. Prevederile prezentei legi nu se aplica: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice, care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, ntretinerereparatii si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii; b) personalului salariat ncadrat, pe baza ncrederii personale, la cabinetul demnitarului; c) corpului magistratilor; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese n functii de demnitate publica. Capitolul II Clasificarea functiilor publice. Categorii de functionari publici Art.7. (1) Functiile publice se clasifica dupa cum urmeaza: a) functii publice generale si functii publice specifice; b) functii publice din clasa I, functii p ublice din clasa a II-a, functii publice din clasa a III-a. c) functii publice de stat, functii publice teritoriale si functii publice locale. (2) Functiile publice generale reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, n vederea realizarii competentelor lor generale. (3) Functiile publice specifice reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter specific unor autoritati si institutii publice, stabilite n v ederea realizarii competentelor lor specifice, sau care necesita competente si responsabilitati specifice. (4) Echivalarea functiilor publice specifice cu functiile publice generale, n conditiile legii, se face prin statutele speciale prevazute la art. 5 alin. (1) sau, la propunerea autoritatilor si institutiilor publice, de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. 1 Art. 7 . (1) Functiile publice de stat sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, n cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n cadrul autoritatilor administrative autonome. (2) Functiile publice teritoriale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, n cadrul institutiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale. (3) Functiile publice locale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, n cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora. Art.8. Functiile publice se mpart n trei clase, definite n raport cu nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice, dupa cum urmeaza: a) clasa I cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; b) clasa a II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii s uperioare de scurta durata, absolvite cu diploma; c) clasa a III-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat. Art.9. (1) Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, functiile publice se mpart n trei categorii dupa cum urmeaza: a) functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici;

103
b) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere; c) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie. (2) Functionarii publici numiti n functiile publice din clasele a II-a si a III-a pot ocupa numai functii publice de executie. Art.10. (1) Functionarii publici sunt debutanti sau definitivi. (2) Pot fi numiti functionari publici debutanti persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei functii publice de grad profesional debutant. (3) Pot fi numiti functionari publici definitivi: a) functionarii publici debutanti, care au efectuat perioada de stagiu prevazuta de lege si au obtinut rezultat corespunzator la evaluare; b) persoanele care intra n corpul functionarilor publici prin concurs si care au vechimea n specialitatea studiilor necesare ocuparii functiei publice, de minimum 12 luni, 8 luni si, respectiv, 6 luni, n functie de nivelul studiilor absolvite. Art.11. Categoria naltilor functionari publici cuprinde persoanele care sunt n umite n una dintre urmatoarele functii publice: a) secretar general al Guvernului si s ecretar general adjunct al Guvernului; b) secretar general din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; c) prefect; d) secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; e) subprefect; f) inspector guvernamental. Art.12. (1) Categoria functionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite n una dintre urmatoarele functii publice: a) director general si director general adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n functiile publice specifice asimilate acestora; b) director si director adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al m inisterelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n functiile publice specifice asimilate acestora; c) secretar al unitatii administrativ teritoriale; d) director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, n cadrul institutiei prefectului, n cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora, precum si n functiile publice specifice asimilate acestora; e) sef serviciu, precum si n functiile publice specifice asimilate acesteia; f) sef birou, precum si n functiile publice specifice asimilate acesteia. (2) n cadrul autoritatilor administrative autonome pot fi stabilite si functiile publice prevazute la alin. (1) lit. e) si f), precum si alte functii publice prevazute n reglementarile specifice. (3) Functiile publice prevazute la alin. (1) lit. a) se pot stabili si n cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica locala care au un numar de minim 150 de posturi. Art.13. (1) Sunt functionari publici de executie din clasa I persoanele numite n urmatoarele functii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum si n functiile publice specifice asimilate acestora. (2) Sunt functionari publici de executie din clasa a II-a persoanele numite n functia publica generala de referent de specialitate, precum si n functiile publice specifice asimilate acesteia. (3) Sunt functionari publici de executie din clasa a III-a persoanele numite n functia publica generala de referent, precum si n functiile publice specifice asimilate acesteia. Art.14. Functiile publice de executie sunt structurate pe grade profesionale, dupa cum urmeaza: a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant. Capitolul III Categoria naltilor functionari publici Art.15. (1) naltii functionari publici realizeaza managementul de nivel superior n administratia publica centrala si n autoritatile administrative autonome. (2) Pentru a ocupa o functie publica corespunzatoare categoriei naltilor functionari p ublici persoana trebuie sa ndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a) cele prevazute la art. 50; b) studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; c) cel putin 5 ani vechime n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice; d) a absolvit programele de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice co-

104
respunzatoare categoriei naltilor functionari p ublici; e) a promovat concursul national pentru intrarea n categoria naltilor functionari publici. (3) Pentru ocuparea functiilor publice prevazute la art. 11 lit. a), b) si d), se pot stabili conditii specifice sau proceduri specifice, n conditiile legii. Art.16. Programele de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici se organizeaza n conditiile legii. Art.17. (1) Intrarea n categoria naltilor functionari publici se face prin concurs national. Recrutarea se face de catre o comisie permanenta, independenta, formata din 7 membri, numiti prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de zece ani si jumatate si sunt numiti prin rotatie. (2) Persoanele care au promovat concursul national prevazut la alin. (1) pot fi numite n functiile publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici. (3) Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atributiile si modul de organizare si functionare ale comisiei prevazute la alin. (1) se stabilesc prin hotarre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.18. (1) Numirea, modificarea, suspendarea, ncetarea raporturilor de serviciu, precum si sanctionarea disciplinara a naltilor functionari publici se fac, n conditiile legii, de catre: a) Guvern, pentru functiile publice prevazute la art. 11 lit. a), c), si e); b) primul-ministru, pentru functiile publice prevazute la art. 11 lit. b), d) si f). (2) Numirea ntr-o functie publica prevazuta la art. 11 lit. a), b), si d) se face dintre persoanele care ndeplinesc conditiile prevazute la art. 15 alin. (2) si (3). (3) La eliberarea din functia publica, naltii f unctionari publici au dreptul la compensatii materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare a functionarilor publici. Art.181 . (1) Evaluarea performantelor profesionale individuale ale naltilor functionari publici se face anual, n conditiile legii. (2) Evaluarea generala a naltilor functionari publici se face o data la 2 ani, n scopul confirmarii cunostintelor profesionale, aptitudinilor si abilitatilor necesare exercitarii functiei publice. (3) naltii functionari publici au obligatia de a urma, anual, cursuri de perfectionare profesionala, n conditiile legii. (4) Evaluarea anuala prevazuta la alin. (1) si evaluarea generala prevazuta la alin. (2) se fac de catre o comisie de evaluare, ai carei membri sunt numiti prin decizie a primuluiministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor. Capitolul IV Managementul functiilor publice si al functionarilor publici Sectiunea 1 Agentia Nationala a Functionarilor Publici Art.19. (1) Pentru crearea si dezvoltarea unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial se nfiinteaza, n subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica. (2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici este condusa de un presedinte, cu rang de secretar de stat, numit de catre primulministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor. n exercitarea atributiilor care i revin, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ si individual. (3) Agentia Nationala a Functionarilor Publici este finantata de la bugetul de stat. Art.20. (1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici are urmatoarele atributii: a) elaboreaza politicile si strategiile privind managementul functiei publice si al functionarilor publici; b) elaboreaza si avizeaza proiecte de acte normative privind functia publica si functionarii publici; c) monitorizeaza si controleaza modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici n cadrul autoritatilor si institutiilor publice; d) elaboreaza reglementari comune, aplicabile tuturor autoritatilor si institutiilor publice, privind functiile publice, precum si instructiuni privind aplicarea unitara a legislatiei n domeniul functiei publice si al functionarilor publici; e) elaboreaza proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici; f) stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici; g) centralizeaza propunerile de instruire a functionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluarii performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici; h) colaboreaza cu Institutul National de Administratie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializata n administratia publica si de perfectionare a functionarilor p ublici;

105
i) ntocmeste si administreaza baza de date cuprinznd evidenta functiilor publice si a functionarilor publici; j) aproba conditiile de participare si procedura de organizare a recrutarii si promovarii pentru functiile publice pentru care organizeaza concurs, avizeaza si monitorizeaza recrutarea si promovarea pentru celelalte functii publice, n conditiile prezentei legi; k) realizeaza redistribuirea functionarilor publici carora le-au ncetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; l) acorda asistenta de specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale si locale; m) participa la negocierile dintre organizatiile sindicale reprezentative ale functionarilor publici si Ministerul Administratiei si Internelor; n) colaboreaza cu organisme si cu organizatii internationale din domeniul sau de activitate; o) elaboreaza anual, cu consultarea autoritatilor si institutiilor publice, Planul de ocupare a functiilor publice, pe care l supune spre aprobare Guvernului; p) ntocmeste raportul anual cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care l prezinta Guvernului. r) constata contraventii si aplica sanctiuni, n conditiile legii. (2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici ndeplineste orice alte atributii stabilite prin lege. (3) Agentia Nationala a Functionarilor Publici are legitimare procesuala activa si poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta cu privire la: a) actele prin care autoritatile sau institutiile publice ncalca legislatia referitoare la functia publica si functionarii publici, constatate ca urmare a activitatii proprii de control; b) refuzul autoritatilor si institutiilor publice de a aplica prevederile legale n domeniul functiei publice si al functionarilor publici. (4) Actul atacat potrivit alin. (3) este suspendat de drept. (5) Presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici poate sesiza si prefectul n legatura cu actele ilegale emise de autoritatile sau institutiile publice locale. Art.21. (1) Planul de ocupare a functiilor publice stabileste: a) numarul maxim al functiilor publice rezervate promovarii functionarilor publici; b) numarul maxim al functiilor publice care vor fi rezervate n scopul promovarii rapide; c) numarul maxim al functiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare; d) numarul maxim al functiilor publice care vor fi nfiintate; e) numarul maxim al functiilor publice care vor fi supuse reorganizarii; f) numarul maxim de functii publice pe fiecare clasa, categorie si pe grade profesionale; g) numarul maxim al functiilor publice de conducere si al functiilor publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici. (2) Planul de ocupare a functiilor publice se elaboreaza anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale functionarilor publici, astfel: a) de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, pentru autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala; b) de catre primar sau, dupa caz, de catre presedintele consiliului judetean, prin aparatul propriu de specialitate, pentru autoritatile si institutiile publice din administratia publica locala. (3) Planul de ocupare a functiilor publice se ntocmeste centralizat, pe fiecare ordonator principal de credite si pe fiecare institutie din subordinea acesteia sau finantata prin b ugetul sau. (4) n situatia prevazuta la alin. (2) lit. a), planul de ocupare a functiilor publice se aproba prin hotarre a Guvernului. n situatia prevazuta la alin. (2) lit. b) planul de ocupare a functiilor publice se aproba prin hotarre a consiliului local, respectiv a consiliului judetean. (5) Pentru autoritatile si institutiile publice din administratia publica locala, proiectul planului de ocupare a functiilor publice se transmite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici cu 45 de zile nainte de data aprobarii. n situatia n care Agentia Nationala a Functionarilor Publici constata neregularitati n structura acestuia, autoritatile sau institutiile publice au obligatia de a modifica proiectul planului de ocupare a functiilor publice, pe baza observatiilor Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n conformitate cu prevederile legale. Art.22. Gestiunea curenta a resurselor umane si a functiilor publice este organizata si realizata, n cadrul fiecarei autoritati si institutii publice, de catre un compartiment specializat, care colaboreaza d irect cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Sectiunea a 2-a Evidenta functiilor publice si a functionarilor publici Art.23. (1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici administreaza evidenta nationala

106
a functiilor publice si a functionarilor publici, pe baza datelor transmise de autoritatile si institutiile publice. (2) Evidenta functiilor publice si a functionarilor publici se tine n cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice, potrivit formatului stabilit de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Autoritatile si institutiile publice au obligatia de a transmite Agentiei Nationale a Functionarilor Publici toate informatiile cuprinse n evidenta functiilor publice si a functionarilor publici din cadrul acestora. (3) n scopul asigurarii gestionarii eficiente a resurselor umane, precum si pentru urmarirea carierei functionarului public, autoritatile si institutiile publice ntocmesc dosarul profesional pentru fiecare functionar public. (4) Formatul standard al evidentei functiilor publice si a functionarilor publici, precum si continutul dosarului profesional se stabilesc prin hotarre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.24. (1) Autoritatile si institutiile publice raspund de ntocmirea si actualizarea dosarelor profesionale ale functionarilor publici si asigura pastrarea acestora n conditii de siguranta. (2) n cazurile de transfer sau de ncetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau institutia publica pastreaza o copie a dosarului profesional si nmneaza originalul functionarului p ublic, pe baza de semnatura. (3) Autoritatile si institutiile publice au obligatia de a comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n termen de 10 zile lucratoare, orice modificare intervenita n situatia functionarilor publici. (4) Persoanele care au acces la datele cuprinse n evidenta nationala a functiilor publice si a functionarilor publici, precum si la dosarul profesional al functionarului public au obligatia de a pastra confidentialitatea datelor cu caracter personal, n conditiile legii. (5) La solicitarea functionarului public, autoritatea sau institutia publica este obligata sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea n munca, n specialitate si n functia publica. Capitolul V Drepturi si ndatoriri Sectiunea 1 Drepturile functionarilor publici Art.25. (1) Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat. (2) Este interzisa orice discriminare ntre functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuala, stare materiala, origine sociala sau de orice alta asemenea natura. Art.26. Functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau n aplicarea prezentului statut si care l vizeaza n mod direct. Art.27. (1) Dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici. (2) Functionarii publici pot, n mod liber, sa nfiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat n cadrul acestora. (3) n situatia n care naltii functionari publici sau functionarii publici de conducere sunt alesi n organele de conducere ale organizatiilor sindicale, acestia au obligatia ca n termen de 15 zile de la alegerea n organele de conducere ale organizatiilor sindicale sa opteze pentru una dintre cele doua functii. n cazul n care functionarul public opteaza pentru desfasurarea activitatii n functia de conducere n organizatiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspenda pe o perioada egala cu cea a mandatului n functia de conducere din organizatia sindicala. (4) Functionarii publici se pot asocia n organizatii profesionale sau n alte organizatii avnd ca scop protejarea intereselor profesionale. Art.28. (1) Functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, n conditiile legii. (2) Functionarii publici care se afla n greva nu beneficiaza de salariu si alte drepturi salariale pe durata grevei. Art.29. (1) Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de baza; b) sporul pentru vechime n munca; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzator treptei de salarizare. (2) Functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, n conditiile legii. (3) Salarizarea functionarilor publici se face n conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici. 1 Art.30. Functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma n timpul serviciului o primesc gratuit. Art.31. Abrogat.

Prevederile acestui articol intra n vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

107
Art.32. (1) Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este, de regula, de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamna. (2) Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau n zilele de sarbatori legale ori declarate zile nelucratoare functionarii publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza. Numarul orelor platite cu sporul de 100% nu poate depasi 360 ntr-un an. Art.33. (1) Functionarii publici pot fi alesi sau numiti ntr-o functie de demnitate publica, n conditiile legii. (2) naltii functionari publici si functionarii publici de conducere pot fi numiti n functii de demnitate publica numai dupa ncetarea, n conditiile legii, a raporturilor de serviciu. (3) naltii functionari publici si functionarii publici de conducere pot candida pentru functii de demnitate publica numai dupa ncetarea, n conditiile legii, a raporturilor de serviciu. Art.34. (1) Functionarii publici au dreptul, n conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii. (2) Functionarul public are dreptul, pe lnga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii n concediu, care se impoziteaza separat. Art.35. n perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor pentru cresterea si ngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot nceta si nu pot fi modificate dect din initiativa functionarului public n cauza. Art.36. (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa asigure functionarilor publici conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica. (2) Abrogat. Art.37. Functionarii publici beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente, n conditiile legii. Art.38. Functionarii publici beneficiaza de pensii, precum si de celelalte drepturi de asigurari sociale de stat, potrivit legii. Art.39. (1) n caz de deces al functionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public decedat. (2) n cazul n care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau a institutiei publice n termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita n continuare drepturile prevazute la alin. (1) pna la emiterea deciziei pentru pensia de urmas. Art.40. (1) Functionarii publici beneficiaza n exercitarea atributiilor lor de protectia legii. (2) Autoritatea sau institutia publica este obligata sa asigure protectia functionarului public mpotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima n exercitarea functiei publice sau n legatura cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau institutia publica va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii. (3) Masurile speciale de protectie pentru functionarii publici cu atributii de control si n ispectie, executare silita a creantelor bugetare, precum si pentru alte categorii de functionari publici care desfasoara activitati cu grad ridicat de risc profesional, se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sau de catre autoritati si institutii publice, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.41. Autoritatea sau institutia publica este obligata sa l despagubeasca pe functionarul public n situatia n care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material n timpul ndeplinirii atributiilor de serviciu.

Sectiunea a 2-a ndatoririle functionarilor publici Art.42. (1) Functionarii publici au obligatia sa si ndeplineasca cu profesionalism, impartialitate si n conformitate cu legea ndatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici. (2) Functionarii publici de conducere sunt obligati sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, n vederea mbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor. (3) Functionarii publici au ndatorirea de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege. Art.43. (1) Functionarilor publici le este interzis sa ocupe functii de conducere n structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizatiilor carora le

108
este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau ale fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza pe lnga partidele politice. (2) naltilor functionari publici le este interzis sa faca parte din partide politice, organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau din fundatiile ori asociatiile care functioneaza pe lnga partidele politice. (3) Functionarii publici au obligatia ca, n exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia i este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice. Art.44. (1) Functionarii publici raspund, potrivit legii, de ndeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate. (2) Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici. (3) Functionarul public are dreptul sa refuze, n scris si motivat, ndeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Daca cel care a emis dispozitia o formuleaza n scris, functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului n care aceasta este vadit ilegala. Functionarul public are ndatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia, astfel de situatii. Art.45. Functionarii publici au obligatia sa pastreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum si confidentialitatea n legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta n exercitarea functiei publice, n conditiile legii, cu exceptia informatiilor de interes public. Art.46. (1) Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, n considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje. (2) La numirea ntr-o functie publica, precum si la ncetarea raportului de serviciu, functionarii publici sunt obligati sa prezinte, n conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice declaratia de avere. Declaratia de avere se actualizeaza anual, potrivit legii. Art.47. (1) Functionarii publici au obligatia de a rezolva, n termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile repartizate. (2) Functionarilor publici le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra n competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exceptia celor carora le sunt stabilite asemenea atributii, precum si sa intervina pentru solutionarea acestor cereri. Art.48. Abrogat. Art.49. Functionarii publici au obligatia sa respecte ntocmai regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor, stabilite potrivit legii. Sectiunea a 3-a Perfectionarea profesionala a functionarilor publici Art.491 . Functionarii publici au dreptul si obligatia de a -si mbunatati n mod continuu abilitatile si pregatirea profesionala. Art.492 . (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa prevada n bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfectionare profesionala a functionarilor publici organizata la initiativa ori n interesul autoritatii sau institutiei publice. (2) Pe perioada n care functionarii p ublici urmeaza forme de perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite, n situatia n care acestea sunt: a) organizate la initiativa ori n interesul autoritatii sau institutiei publice; b) urmate la initiativa functionarului p ublic, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice. (3) Functionarii publici care urmeaza forme de perfectionare profesionala, a caror durata este mai mare de 90 de zile ntr-un an calendaristic, organizate n tara sau n strainatate, finantate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligati sa se angajeze n scris ca vor lucra n administratia publica ntre 2 si 5 ani de la terminarea programelor, proportional cu numarul zilelor de perfectionare profesionala, daca pentru programul respectiv nu este prevazuta o alta perioada. (4) Functionarii publici care au urmat forme de perfectionare profesionala, n conditiile alin. (3), ai caror raporturi de serviciu nceteaza, potrivit dispozitiilor art. 84 lit. b), d) si e), ale art. 841 alin. (1) lit. f) si g) sau ale art. 842 alin. (1) lit. d), nainte de mplinirea termenului prevazut sunt obligati sa restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfectionare, precum si, dupa caz, drepturile salariale primite pe perioada perfectionarii, calculate n conditiile legii proportional cu perioada ramasa pna la mplinirea termenului. (5) Prevederile alin. (4) nu se aplica n cazul n care functionarul public nu mai detine functia publica din motive neimputabile acestuia. (6) n cazul n care persoanele care au urmat o forma de perfectionare dar nu au absolvit-o din vina lor, sunt obligati sa restituie institutiei sau autoritatii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfectionare, precum si

109
drepturile salariale primite n perioada perfectionarii, calculate n conditiile legii, daca acestea au fost suportate de autoritatea sau institutia publica. Art.493 . Nu constituie forme de perfectionare profesionala si nu pot fi finantate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat. Art.494 . Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa comunice anual Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n conditiile legii, planul de perfectionare profesionala a functionarilor publici, precum si fondurile prevazute n bugetul anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor de perfectionare profesionala a functionarilor publici, organizate la initiativa ori n interesul autoritatii sau institutiei publice. Capitolul VI Cariera functionarilor publici Sectiunea 1 Recrutarea functionarilor publici Art.50. Poate ocupa o functie publica persoana care ndeplineste urmatoarele conditii: a) are cetatenia romna si domiciliul n Romnia; b) cunoaste limba romna, scris si vor bit; c) are vrsta de minimum 18 ani mpliniti; d) are capacitate deplina de exercitiu; e) are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate; f) ndeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica; g) ndeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice; h) nu a fost condamnata pentru savrsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau n legatura cu serviciul, care mpiedica nfaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savrsite cu intentie, care ar faceo incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei n care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituita dintr-o functie publica sau nu i -a ncetat contractul individual de munca pentru motive disciplinare n ultimii 7 ani; j) nu a desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege. Art.501 . Ocuparea functiilor publice vacante si a functiilor publice temporar vacante se poate face numai n conditiile prezentei legi. Art.51. Ocuparea functiilor publice se face prin: a) promovare; b) transfer; c) redistribuire; d) recrutare; e) alte modalitati prevazute expres de prezenta lege. Art.511 . (1) Recrutarea n vederea intrarii n corpul functionarilor publici se face prin concurs, n limita functiilor publice vacante rezervate n acest scop prin planul de ocupare a functiilor publice. (2) Conditiile de participare si procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii. (3) Concursul are la baza principiile competitiei deschise, transparentei, meritelor profesionale si competentei, precum si cel al egalitatii accesului la functiile publice pentru fiecare cetatean care ndeplineste conditiile legale. (4) Anuntul privind concursul se publica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a III-a si ntr-un cotidian de larga circulatie, cu cel putin 30 de zile nainte de data desfasurarii concursului. n mod exceptional termenul de 30 de zile poate fi redus, n conditiile legii, pentru concursul organizat n vederea ocuparii functiilor publice de executie temporar vacante. (5) Conditiile minime de vechime n specialitatea studiilor necesare participarii la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea functiilor publice de executie se stabilesc astfel: a) un an n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional asistent din clasa a III-a; b) 5 ani n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional principal; c) 9 ani n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional superior. (6) Conditiile minime de vechime n specialitatea studiilor necesare participarii la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea functiilor publice de conducere se stabilesc astfel: a) 2 ani n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de conducere de: sef birou, sef serviciu si secretar al comunei, precum si a functiilor publice specifice asimilate acestora; b) 5 ani n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea func-

110
tiilor publice de conducere, altele dect cele prevazute la lit. a). (7) Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea functiilor publice de conducere, candidatii trebuie sa fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare n domeniul administratiei publice, management sau n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice. Art.512 . (1) Concursul de recrutare pentru functiile publice vacante din autoritatile si institutiile publice centrale este organizat, n conditiile legii, astfel: a) de catre comisia prevazuta la art. 17 alin. (1) pentru naltii functionari publici. Secretariatul tehnic al comisiei se asigura de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici; b) de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pentru ocuparea functiilor publice de conducere generale si specifice; c) de catre autoritati si institutii publice, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor P ublici, pentru ocuparea functiilor publice de executie generale si specifice. (2) Concursul de recrutare pentru functiile publice vacante din autoritatile si institutiile publice din administratia publica locala este o rganizat, n conditiile legii, astfel: a) de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pentru functiile publice de conducere din urmatoarele domenii: protectia copilului, evidenta informatizata a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism si arhitectura, resurse umane, integrare europeana, pentru secretarii unitatilor administrativ teritoriale, precum si pentru functiile publice de executie din domeniul audit public intern; b) de catre autoritati si institutii publice, pentru ocuparea functiilor publice vacante, altele dect cele prevazute la lit. a). (3) n situatia prevazuta la alin. (2) lit. b), autoritatile si institutiile publice din administratia publica locala au obligatia de a informa Agentia Nationala a Functionarilor Publici nainte cu 10 zile de demararea procedurii de organizare si desfasurare a concursurilor. n situatia n care Agentia Nationala a Functionarilor Publici constata ca nu sunt ndeplinite conditiile legale privind organizarea si desfasurarea concursurilor dispune amnarea sau suspendarea organizarii si desfasurarii concursului. (4) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate delega autoritatilor sau institutiilor publice, n conditiile legii, competenta de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea functiilor publice de conducere generale si specifice. Art.513 . Concursul pentru admiterea la programele organizate n conditiile legii pentru obtinerea statutului de manager public se organizeaza si se gestioneaza de catre institutiile abilitate potrivit legii sa organizeze astfel de programe, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Sectiunea a 2-a Perioada de stagiu Art.52. (1) Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale n ndeplinirea atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice, formarea practica a functionarilor publici debutanti, precum si cunoasterea de catre acestia a specificului administratiei publice si a exigentelor acesteia. (2) Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru functionarii publici de executie din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a si 6 luni pentru cei din clasa a III-a. (3) Abrogat. Art.53. (1) La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluarii realizate, functionarul public debutant va fi: a) numit functionar public de executie definitiv n clasa corespunzatoare studiilor absolvite, n functiile publice prevazute la art. 13, n gradul profesional asistent; b) eliberat din functia publica, n cazul n care a obtinut la evaluarea activitatii calificativul necorespunzator. (2) n cazul prevazut la alin. (1) lit. b) perioada de stagiu nu constituie vechime necesara ocuparii unei functii publice. Sectiunea a 3-a Numirea functionarilor publici Art.54. (1) Numirea n functiile publice din categoria naltilor functionari publici se face n conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (1). (2) Numirea n functiile publice de conducere pentru care se organizeaza concurs n conditiile art. 512 alin. (1) lit. b) si alin. (2) lit. a) se face prin actul administrativ emis de catre conducatorii autoritatilor sau institutiilor publice din administratia publica centrala si locala, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. (3) Numirea n functiile publice pentru care se organizeaza concurs n conditiile art. 512 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. b) se face prin actul administrativ emis de catre conducatorii autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala.

111
(4) Actul administrativ de numire are forma scrisa si trebuie sa contina temeiul legal al numirii, numele functionarului public, denumirea functiei publice, data de la care urmeaza sa exercite functia publica, drepturile salariale, precum si locul de desfasurare a activitatii. (5) Fisa postului aferenta functiei publice se anexeaza la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se nmneaza functionarului public. (6) La intrarea n corpul functionarilor publici, functionarul public depune juramntul de credinta n termen de trei zile de la emiterea actului de numire n functia publica definitiva. J uramntul are urmatoarea formula: Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa aplic n mod corect si fara partinire legile tarii, sa ndeplinesc constiincios ndatoririle ce mi revin n functia publica n care am fost numit, sa pastrez secretul profesional si sa respect normele de conduita profesionala si civica. Asa sa-mi ajute Dumnezeu. Formula religioasa de ncheiere va respecta libertatea convingerilor religioase. (7) Depunerea juramntului prevazut la alin. (6) se consemneaza n scris. Refuzul depunerii juramntului se consemneaza n scris si atrage revocarea actului administrativ de numire n functia publica. Obligatia de organizare a depunerii juramntului apartine persoanei care are competenta legala de numire. Sectiunea a 4-a Promovarea functionarilor publici si evaluarea performantelor profesionale Art.55. n cariera, functionarul public poate promova n functia publica si avansa n treptele de salarizare, n conditiile legii. Promovarea n clasa, promovarea n grade profesionale si avansarea n trepte de salarizare nu sunt conditionate de existenta unui post vacant. Art.56. (1) Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice superioare. (2) Promovarea n gradul profesional imediat superior celui detinut de functionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de catre functionarul public ca urmare a promovarii concursului sau examenului. Fisa postului functionarului public care a promovat n functia publica se completeaza cu noi atributii si responsabilitati. 1 Art.57. (1) Examenul de promovare n gradul profesional se organizeaza de autoritatea sau institutia publica, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n limita functiilor publice rezervate promovarii, cu ncadrarea n fondurile bugetare alocate. (2) Pentru a participa la examenul de promovare n gradul profesional imediat superior celui detinut, functionarul public trebuie sa ndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a) sa aiba cel putin 4 ani vechime n gradul profesional al functiei publice din care promoveaza; b) sa aiba cel putin 2 ani vechime n treapta de salarizare din care ava nseaza; c) sa fi obtinut cel putin calificativul bine la evaluarea performantelor profesionale individuale n ultimii 2 ani; d) sa nu aiba n cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata n conditiile prezentei legi. (3) Functionarii publici care nu ndeplinesc conditiile de vechime prevazute pentru promovarea n gradul profesional imediat superior celui detinut, pot participa la concursul organizat, n conditiile legii, n vederea promovarii rapide n functia publica. 2 Art.58. (1) Pentru a participa la concursul de promovare ntr-o functie publica de conducere, functionarii publici trebuie sa ndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a) sa fie absolventi de masterat sau de studii postuniversitare n domeniul administratiei publice, management sau n specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice; b) sa fie numiti ntr-o functie publica din clasa I; c) sa ndeplineasca cerintele specifice prevazute n fisa postului; d) sa ndeplineasca conditiile prevazute la art. 511 alin. (6); e) sa nu aiba n cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata n conditiile prezentei legi. Art.581 . Avansarea n trepte de salarizare se face n conditiile legii privind sistemul unitar de salarizare a functionarilor publici. 3 Art.59. (1) n urma dobndirii unei diplome de studii de nivel superior n specialitatea n care si desfasoara activitatea, functionarii publici de executie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei functii

2 1

Prevederile acestui articol intra n vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Prevederile acestui articol intra n vigoare la data de 1 ianuarie 2007. 3 Prevederile acestui articol intra n vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

112
publice ntr-o clasa superioara celei n care sunt ncadrati, n conditiile legii. (2) Promovarea n conditiile alin. (1) se face prin transformarea postului ocupat de catre functionarul public ca urmare a promovarii examenului. Art.60. (1) Evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor p ublici se face anual. (2) n urma evaluarii performantelor profesionale individuale, functionarului public i se acorda unul dintre urmatoarele calificative: foarte bine, bine, satisfacator, nesatisfacator. (3) Calificativele obtinute la evaluarea profesionala sunt avute n vedere la: a) avansarea n treptele de salarizare; b) promovarea ntr-o functie publica superioara; c) eliberarea din functia publica. (4) n cadrul procesului de evaluare a performantelor profesionale ale functionarilor publici se stabilesc cerintele de formare profesionala a functionarilor publici. (5) Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici se aproba prin hotarre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, dupa consultarea organizatiilor sindicale ale functionarilor publici, reprezentative la nivel national. Sectiunea a 5-a Sistemul de promovare rapida n functia publica Art.601 . (1) Pot beneficia de sistemul de promovare rapida n functia publica: a) persoanele care au absolvit programe organizate, n conditiile legii, pentru obtinerea statutului de manager public; b) functionarii publici care au promovat concursul prevazut la art. 57 alin. (3). 1 (2) Pot participa la concursul prevazut la alin. (1) lit. b) functionarii publici care ndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: a) au cel putin 1 an vechime n gradul profesional al functiei publice din care promoveaza; b) au obtinut calificativul foarte bine la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimul an; c) nu au n cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata n conditiile prezentei legi; d) au urmat cel putin o forma de perfectionare profesionala n ultimul an. (3) Concursul pentru promovarea rapida prevazut la art. 57 alin. (3) se organizeaza anual, de catre Agentia Nationala a Functionarilor P ublici, n limita numarului de functii publice rezervate promovarii rapide. Art.602 . (1) Perioada n care o persoana a urmat programe organizate, n conditiile legii, pentru obtinerea statutului de manager public este asimilata perioadei de stagiu. (2) n cazul nepromovarii programelor prevazute la alin. (1), perioada de stagiu nu constituie vechime n specialitatea studiilor necesare ocuparii functiilor publice si nici vechime n functia publica. Capitolul VII Acorduri colective. Comisii paritare Art.61. (1) Autoritatile si institutiile publice pot ncheia anual, n conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, care sa cuprinda numai masuri referitoare la: a) constituirea si folosirea fondurilor destinate mbunatatirii conditiilor la locul de munca; b) sanatatea si securitatea n munca; c) programul zilnic de lucru; d) perfectionarea profesionala; e) alte masuri dect cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi n organele de conducere ale organizatiilor sindicale. (2) n cazul n care sindicatul nu este reprezentativ sau functionarii publici nu sunt organizati n sindicat, acordul se ncheie cu reprezentantii functionarilor publici din respectiva autoritate sau institutie publica, desemnati n conditiile legii. (3) Autoritatea sau institutia publica va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentantilor functionarilor publici informatiile necesare pentru ncheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, n conditiile legii. Art.62. (1) n cadrul autoritatilor si institutiilor publice se constituie comisii paritare. (2) n alcatuirea comisiei paritare intra un numar egal de reprezentanti desemnati de conducatorul autoritatii sau institutiei publice si de sindicatul reprezentativ al functionarilor publici. n cazul n care sindicatul nu este reprezentativ sau functionarii publici nu sunt organizati n sindicat, reprezentantii lor vor fi desemnati prin votul majoritatii functionarilor publici din respectiva autoritate sau institutie publica. (3) Modul de constituire, organizare si functionare a comisiilor paritare, precum si com-

Prevederile art. 601 alin. (1) lit. b) intra n vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

113
ponenta, atributiile si procedura de lucru a acestora se stabilesc prin hotarre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.63. Comisiile paritare sunt consultate n urmatoarele situatii: a) la stabilirea masurilor de mbunatatire a activitatii autoritatilor si institutiilor publice pentru care sunt constituite; b) la stabilirea oricaror masuri privind pregatirea profesionala a functionarilor publici, daca costurile acestora sunt suportate din fonduri bugetare; c) la stabilirea programului de lucru de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice; d) alte situatii prevazute de lege. (2) n exercitarea atributiilor, comisiile paritare emit avize consultative. (3) Comisiile paritare urmaresc permanent realizarea acordurilor stabilite ntre sindicatele reprezentative sau reprezentantii functionarilor publici cu autoritatile sau institutiile publice. (4) Comisia paritara ntocmeste rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor ncheiate n conditiile legii, pe care le comunica conducerii autoritatii sau institutiei publice, precum si conducerii sindicatelor reprezentative ale functionarilor publici. Capitolul VIII Sanctiunile disciplinare si raspunderea functionarilor publici Art.64. ncalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a ndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz. Art.641 . (1) Orice persoana care se considera vatamata ntr-un drept al sau sau ntrun interes legitim se poate adresa instantei judecatoresti, n conditiile legii, mpotriva autoritatii sau institutiei publice care a emis actul sau care a refuzat sa rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. (2) n cazul n care actiunea se admite si se constata vinovatia functionarului public, persoana respectiva va fi obligata la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau institutia publica. (3) Raspunderea juridica a functionarului public nu se poate angaja daca acesta a respectat prevederile legale si procedurile administrative aplicabile autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea. Art.65. (1) ncalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a ndatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea disciplinara a acestora. (2) Constituie abateri disciplinare urmatoarele fapte: a) ntrzierea sistematica n efectuarea lucrarilor; b) neglijenta repetata n rezolvarea lucrarilor; c) absente nemotivate de la serviciu; d) nerespectarea n mod repetat a programului de lucru; e) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri n afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor cu acest caracter; g) manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea; h) desfasurarea n timpul programului de lucru a unor activitati cu caracter politic; i) refuzul de a ndeplini atributiile de serviciu; j) ncalcarea prevederilor legale referitoare la ndatoriri, incompatibilitati, conflicte de interese si interdictii stabilite prin lege pentru functionarii publici; k) alte fapte prevazute ca abateri disciplinare n actele normative din domeniul functiei publice si functionarilor publici. (3) Sanctiunile disciplinare sunt: a) mustrare scrisa; b) diminuarea drepturilor salariale cu 520% pe o perioada de pna la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare n gradele de salarizare sau, dupa caz, de promovare n functia publica pe o perioada de la 1 la 3 ani; d) retrogradarea n treptele de salarizare sau retrogradarea n functia publica pe o perioada de pna la un an; e) destituirea din functia publica. (4) La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, mprejurarile n care aceasta a fost savrsita, gradul de vinovatie si consecintele abaterii, comportarea generala n timpul serviciului a functionarului public, precum si de existenta n antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate n conditiile prezentei legi. (5) Sanctiunile disciplinare se aplica n termen de cel mult 1 an de la data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savrsirea abaterii disciplinare, dar nu mai trziu de 2 ani de la data savrsirii abaterii disciplinare. (6) n cazul n care fapta functionarului public a fost sesizata ca abatere disciplinara si ca infractiune, procedura angajarii raspunderii disci-

114
plinare se suspenda pna la dispunerea nenceperii urmarii penale, scoaterii de sub urmarire penala ori ncetarii urmaririi penale sau pna la data la care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau ncetarea procesului penal. (7) Pe perioada cercetarii administrative, n situatia n care functionarul public care a savrsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, conducatorul autoritatii sau institutiei publice are obligatia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, dupa caz, de a dispune mutarea temporara a functionarului public n cadrul altui compartiment sau structuri a autoritatii sau institutiei publice. Art.66. (1) Sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. a) se poate aplica direct de catre persoana care are competenta legala de numire n functia publica. (2) Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 65 alin. (3) lit. b)-e) se aplica de persoana care are competenta legala de numire n functia publica, la propunerea comisiei de disciplina. (3) Sanctiunile disciplinare nu pot fi aplicate dect dupa cercetarea prealabila a faptei savrsite si dupa audierea functionarului public. Audierea functionarului public trebuie consemnata n scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul functionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile disciplinare care i se imputa se consemneaza ntr-un proces-verbal. Art.67. (1) Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare si propunerea sanctiunii disciplinare aplicabile functionarilor publici din autoritatile sau institutiile publice se constituie comisii de disciplina. (2) Din comisia de disciplina face parte si un reprezentant al organizatiei sindicale reprezentative sau, dupa caz, un reprezentant desemnat prin votul majoritatii functionarilor publici pentru care este organizata comisia de disciplina, n cazul n care sindicatul nu este reprezentativ sau functionarii publici nu sunt organizati n sindicat. (3) Comisia de disciplina poate desemna unul sau mai multi membri si, dupa caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, sa cerceteze faptele sesizate si sa prezinte rezultatele activitatii de cercetare. (4) Comisia de disciplina pentru naltii functionari publici este compusa din 5 nalti functionari publici, numiti prin decizia primuluiministru, la propunerea ministrului administratiei si internelor. (5) Modul de constituire, organizare si functionare a comisiilor de disciplina, precum si componenta, atributiile, modul de sesizare si procedura de lucru a acestora se stabilesc prin hotarre a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.68. Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de contencios administrativ, solicitnd anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare. Art.69. (1) Pentru evidentierea situatiei disciplinare a functionarului public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administreaza. (2) Cazierul administrativ este un act care cuprinde sanctiunile disciplinare aplicate functionarului public si care nu au fost radiate n conditiile legii. (3) Cazierul administrativ este necesar n urmatoarele cazuri: a) desemnarea unui functionar public ca membru n comisia de concurs pentru recrutarea functionarilor publici; b) desemnarea unui functionar public n calitate de presedinte si membru n comisia de disciplina; c) desemnarea unui functionar public ca membru n comisia paritara; d) ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici sau categoriei functionarilor p ublici de conducere; e) n orice alte situatii prevazute de lege. (4) Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea: a) functionarului public interesat; b) conducatorului autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea; c) presedintelui comisiei de disciplina; d) altor persoane prevazute de lege. Art.70. (1) Sanctiunile disciplinare se radiaza de drept, dupa cum urmeaza: a) n termen de 6 luni de la aplicare, sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. a); b) n termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sanctiunile disciplinare prevazute la art. 65 alin. (3) lit. b)-d); c) n termen de 7 ani de la aplicare, sanctiunea prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. e). (2) Radierea sanctiunilor disciplinare prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se constata prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice. Art.71. (1) Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza n cazul

115
n care acestia au savrsit o contraventie n timpul si n legatura cu sarcinile de serviciu. (2) mpotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii functionarul public se poate adresa cu plngere la judecatoria n a carei circumscriptie si are sediul autoritatea sau institutia publica n care este numit functionarul public sanctionat. Art.72. Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice n care functioneaza; b) pentru nerestituirea n termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, n calitate de comitent, unor terte persoane, n temeiul unei hotarri judecatoresti definitive si irevocabile. Art.73. (1) Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice n situatiile prevazute la art. 72 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, n termen de 30 de zile de la constatarea p agubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar n situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotarrii judecatoresti definitive si irevocabile. (2) mpotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public n cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ. (3) Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie n termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Art.74. (1) Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savrsite n timpul serviciului sau n legatura cu atributiile functiei p ublice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale. (2) n cazul n care functionarul public este trimis n judecata pentru savrsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h), persoana care are competenta legala de n umire n functia publica va dispune suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine. (3) Daca instanta judecatoreasca dispune achitarea sau ncetarea procesului penal, suspendarea din functia publica nceteaza, iar functionarul public respectiv si va relua activitatea n functia publica detinuta anterior si i vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. (4) n situatia n care nu sunt ntrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale, iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina competenta. (5) De la momentul nceperii urmaririi penale, n situatia n care functionarul public poate influenta cercetarea, persoana care are competenta numirii n functia publica are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului public n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice.

Capitolul IX Modificarea, suspendarea si ncetarea raportului de serviciu Sectiunea 1 Modificarea raportului de serviciu Art.75. (1) Mobilitatea n cadrul corpului functionarilor publici se realizeaza prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel: a) pentru eficientizarea activitatii autoritatilor si institutiilor publice; b) n interes public; c) n interesul functionarului public, pentru dezvoltarea carierei n functia publica. (2) Modificarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici de executie si functionarilor publici de conducere are loc prin: a) delegare; b) detasare; c) transfer; d) mutarea n cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice; e) exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere. (3) Daca mobilitatea functionarilor publici de executie si a functionarilor publici de conducere se dispune n interes public, n conditiile legii, functionarii publici nu pot refuza aplicarea masurilor prevazute la alin. (2) lit. b) si d), cu exceptia cazurilor prevazute la art. 77 alin. (3), sub sanctiunea eliberarii din functia publica. n aceste cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispune de catre persoana care are competenta de numire n functia publica, cu avizul sau la solicitarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.76. (1) Delegarea se dispune n interesul autoritatii sau institutiei publice n care este ncadrat functionarul public, pe o p erioada de cel mult 60 de zile calendaristice ntr-un an. (2) Functionarul public poate refuza delegarea daca se afla n una dintre urmatoarele situatii: a) graviditate;

116
b) si creste singur copilul minor; c) starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata delegarea. (3) Delegarea pe o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice n cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al functionarului public. (4) Pe timpul delegarii functionarul public si pastreaza functia publica si salariul, iar autoritatea sau institutia publica care l deleaga este obligata sa suporte costul integral al transportului, cazarii si al indemnizatiei de delegare. Art.77. (1) Detasarea se dispune n interesul autoritatii sau institutiei publice n care urmeaza sa si desfasoare activitatea functionarul public, pentru o perioada de cel mult 6 luni. n cursul unui an calendaristic un functionar public poate fi detasat mai mult de 6 luni numai cu acordul sau scris. (2) Detasarea se poate dispune daca pregatirea profesionala a functionarului public corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei publice, cu respectarea categoriei, clasei si gradului profesional al functionarului p ublic. D etasarea se poate dispune si pe o functie publica de conducere, cu aplicarea dispozitiilor art. 80 alin. (2), daca functionarul public ndeplineste conditiile de studii si vechime n specialitatea studiilor si daca nu exista n cadrul autoritatii sau institutiei publice functionari publici care sa exercite cu caracter temporar functia publica. Functionarul public poate fi detasat pe o functie publica inferioara, numai cu acordul sau scris. (3) Functionarul public poate refuza detasarea daca se afla n una dintre urmatoarele situatii: a) graviditate; b) si creste singur copilul minor; c) starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata detasarea; d) detasarea se face ntr-o localitate n care nu i se asigura conditii corespunzatoare de cazare; e) este singurul ntretinator de familie; f) motive familiale temeinice justifica refuzul de a da curs detasarii. (4) Pe perioada detasarii functionarul public si pastreaza functia publica si salariul. D aca salariul corespunzator functiei publice pe care este detasat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detasarii n alta localitate autoritatea sau institutia publica beneficiara este obligata sa-i suporte costul integral al transportului, dus si ntors, cel putin o data pe luna, al cazarii si al indemnizatiei de detasare. Art.78. (1) Transferul poate avea loc dupa cum urmeaza: a) n interesul serviciului; b) la cererea functionarului public. (2) Transferul se poate face ntr-o functie publica pentru care sunt ndeplinite conditiile specifice prevazute n fisa postului. (3) Transferul n interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat. n cazul transferului n interesul serviciului n alta localitate, functionarul public transferat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioara celei n care se transfera, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport si la un concediu platit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suporta de autoritatea sau institutia publica la care de face transferul, n termen de cel mult 15 zile de la data aprobarii transferului. (4) Transferul n interesul serviciului se face ntr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional cu functia publica detinuta de functionarul public sau ntr-o functie publica de nivel inferior. (5) Transferul la cerere se face ntr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional sau ntr-o functie publica de nivel inferior, n urma aprobarii cererii de transfer a functionarului public de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul. n acest caz, transferul poate avea loc numai ntre autoritati sau institutii publice din administratia publica centrala, ntre autoritati administrative autonome, ori, dupa caz, ntre autoritati sau institutii publice din administratia publica locala. (6) n cazul functionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe functii p ublice de conducere ale caror atributii sunt similar e cu atributiile functiei publice de pe care se efectueaza transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) si (5). (7) Autoritatile sau institutiile publice au obligatia de a asigura publicitatea functiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. n situatia n care doi sau mai multi functionari publici solicita ocuparea unei functii publice vacante prin transfer la cerere, selectia se face pe baza de interviu. Art.79. (1) Mutarea n cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice poate fi definitiva sau temporara. (2) Mutarea definitiva n cadrul altui compartiment poate avea loc n urmatoarele situatii: a) cnd se dispune de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice n care si desfasoara activitatea functionarul public, pe o functie publica vacanta de aceeasi categorie, clasa si grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzator functiei publice detinute, cu respec-

117
tarea pregatirii profesionale a functionarului p ublic si a salariului acestuia. n acest caz este necesar acordul scris al functionarului public; b) la solicitarea justificata a functionarului public, cu aprobarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice, pe o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional, cu respectarea pregatirii profesionale a functionarului public; c) n alte situatii prevazute de dispozitiile legale. (3) Mutarea temporara n cadrul altui compartiment se dispune motivat, n interesul autoritatii sau institutiei publice, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada de maximum 6 luni ntr-un an, cu respectarea pregatirii profesionale si a salariului pe care l are functionarul public. (4) Mutarea temporara sau definitiva n cadrul altui compartiment poate fi solicitata de functionarul public n cazul n care starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, nu i mai permite desfasurarea activitatii n acel compartiment. Mutarea se poate face pe o functie publica c orespunzatoare, daca functionarul public n cauza este apt profesional sa ndeplineasca noile atributii care i revin. (5) Daca mutarea se dispune n alta localitate, functionarul public beneficiaza de drepturile prevazute la art. 78 alin. (3). (6) Functionarul public poate refuza mutarea n cadrul altei structuri a autoritatii sau institutiei publice n alta localitate, daca se afla ntruna dintre situatiile prevazute la art. 77 alin. (3). Art.80. (1) Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere se realizeaza prin promovarea temporara a unui functionar public care ndeplineste conditiile specifice pentru ocuparea acestei functii publice si care nu are n cazierul administrativ sanctiuni disciplinare neradiate n conditiile prezentei legi. (2) Daca functia publica este vacanta, masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre persoana care are competenta numirii n functia publica, pe o perioada de maximum 6 luni ntr-un an calendaristic, astfel: a) cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pentru functiile publice din cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala; b) cu obligatia nstiintarii nainte cu cel putin 10 zile a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pentru functiile publice din cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica locala. n situatia n care Agentia Nationala a Functionarilor Publici constata ca nu sunt ndeplinite conditiile legale privind exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere dispune neefectuarea masurii sau, dupa caz, ncetarea acesteia. (3) n mod exceptional, perioada prevazuta la alin. (2) poate fi prelungita cu maximum 3 luni, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, daca autoritatea sau institutia publica a organizat concurs de recrutare sau promovare si functia publica nu a fost ocupata, n conditiile legii. (4) Daca functia publica este temporar vacanta, masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre persoana care are competenta numirii n functia publica, pna la data ncetarii suspendarii din functia publica, a detasarii titularului functiei publice sau, dupa caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului functiei publice a sanctiunii disciplinare prevazute la art. 65 alin. (3) lit. d). (5) Da ca salariul corespunzator functiei publice pe care o exercita cu caracter temporar este mai mare, functionarul public are dreptul la acest salariu. Art. 801. (1) naltii functionari publici sunt supusi mobilitatii n functie si prezinta disponibilitate la numirile n functiile publice prevazute la art. 11, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (3). (2) Refuzul nentemeiat al numirilor prevazute la alin. (1) atrage eliberarea din functia publica. (3) Autoritatile si institutiile publice au obligatia de a asigura decontarea cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum si locuinte de serviciu, n conditiile legii. Sectiunea a 2-a Suspendarea raportului de serviciu Art.81. (1) Raportul de serviciu se suspenda de drept atunci cnd functionarul public se afla n una dintre urmatoarele situatii: a) este numit sau ales ntr-o functie de demnitate publica, pentru perioada respectiva, cu exceptiile prevazute la art. 33; b) este ncadrat la cabinetul unui demnitar; c) este desemnat de catre autoritatea sau institutia publica sa desfasoare activitati n cadrul unor misiuni diplomatice ale Romniei ori n cadrul unor organisme sau institutii internationale, pentru perioada respectiva; d) desfasoara activitate sindicala pentru care este prevazuta suspendarea, n conditiile legii; e) efectueaza stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat; f) este arestat preventiv; g) efectueaza tratament medical n strainatate, daca functionarul public nu se afla n

118
concediu medical pentru incapacitate temporara de munca, precum si pentru nsotirea sotului sau, dupa caz, a sotiei ori a unei rude pna la gradul I inclusiv, n conditiile legii; h) se afla n concediu pentru incapacitate temporara de munca, pe o perioada mai mare de o luna, n conditiile legii; i) carantina, n conditiile legii; j) concediu de maternitate, n conditiile legii; k) este disparut, iar disparitia a fost constatata prin hotarre judecatoreasca irevocabila; l) forta majora; l1) n cazul n care s-a dispus trimiterea n judecata pentru savrsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 50 lit. h); l2) pe perioada cercetarii administrative, n situatia n care functionarul public care a savrsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, la propunerea motivata a comisiei de disciplina; m) n alte cazuri expres prevazute de lege. (2) n termen de 15 zile calendaristice nainte de data ncetarii motivului de suspendare de drept, dar nu mai trziu de data luarii la cunostinta de motivul ncetarii suspendarii de drept, functionarul public este obligat sa informeze n scris persoana care are competenta legala de numire n functia publica despre acest fapt. Neinformarea persoanei c are are competenta legala de numire n functia publica atrage ncetarea de drept a raportului de serviciu al functionarului public, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. (1) lit. f), h), i), k) si l). (3) Persoana care are competenta legala de numire n functia publica are obligatia sa asigure, n termen de 5 zile de la expirarea termenului prevazut la alin. (2), conditiile necesare reluarii activitatii de catre functionarul public. Art.82. (1) Raportul de serviciu se suspenda la initiativa functionarului public n urmatoarele situatii: a) concediu pentru cresterea copilului n vrsta de pna la 2 ani sau, n cazul copilului cu handicap, pna la mplinirea vrstei de 3 ani, n conditiile legii; b) concediu pentru ngrijirea copilului bolnav n vrsta de pna la 7 ani sau, n cazul copilului cu handicap pentru afectiunile intercurente, pna la mplinirea vrstei de 18 ani; c) desfasurarea unei activitati n cadrul unor organisme sau institutii internationale, n alte situatii dect cele prevazute la art. 81 alin. (1) lit. c); d) pentru participare la campania electorala; e) pentru participarea la greva, n conditiile legii. (2) Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivata a functionarului public, pentru un interes personal legitim, n alte cazuri dect cele prevazute la alin. (1) si la art. 81 alin. (1), pe o perioada cuprinsa ntre o luna si 3 ani. (3) Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face n scris, cu cel putin 15 zile calendaristice nainte de data cnd se solicita suspendarea, cu exceptia situatiei prevazute la alin. (1) lit. e), cnd cererea de suspendare se face cu 48 de ore nainte de declansarea grevei. (4) Suspendarea raportului de serviciu se constata n cazurile prevazute la alin. (1) si la art. 81 alin. (1), precum si n alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aproba n cazul prevazut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are competenta numirii n functia publica. (5) Dispozitiile art. 81 alin. (2) se aplica n mod corespunzator si pentru cazurile prevazute la alin. (1) si (2). Art.83. (1) Reluarea activitatii se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire n functia publica. (2) Actul administrativ prin care se constata, respectiv se aproba suspendarea raportului de serviciu, precum si cel prin care se dispune reluarea activitatii de catre functionarul public se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n termen de 10 zile lucratoare de la data emiterii. (3) Pe perioada suspendarii raportului de serviciu autoritatile si institutiile publice au obligatia sa rezerve postul aferent functiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioada determinata, n conditiile legii. Pe perioada suspendarii, raporturile de serviciu ale functionarilor publici nu pot nceta si nu pot fi modificate dect din initiativa sau cu acordul functionarului public n cauza. (4) Perioada suspendarii raporturilor de serviciu n conditiile art. 81 alin. (1) lit. c) si art. 82 alin. (1) lit. c) se considera vechime n functia publica. Sectiunea a 3-a ncetarea raportului de serviciu Art.84. ncetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire n functia publica si are loc n urmatoarele conditii: a) de drept; b) prin acordul partilor, consemnat n scris;

119
c) prin eliberare din functia publica; d) prin destituire din functia publica; e) prin demisie. Art.841 . (1) Raportul de serviciu nceteaza de drept: a) la data decesului functionarului public; b) la data ramnerii irevocabile a hotarrii judecatoresti de declarare a mortii functionarului public; c) daca functionarul public nu mai ndeplineste una dintre conditiile prevazute la art. 50 lit. a), d) si f); d) la data ndeplinirii cumulative a conditiilor de vrsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, dupa caz, la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de vrsta, pensionare anticipata, pensionare anticipata partiala ori invaliditate a functionarului public, potrivit legii; e) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a actului administrativ de numire n functia publica, de la data la care nulitatea a fost constatata prin hotarre judecatoreasca definitiva si irevocabila; f) cnd functionarul public a fost condamnat printr-o hotarre judecatoreasca definitiva pentru o fapta prevazuta la art. 50 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sanctiuni privative de libertate, la data ramnerii definitive si irevocabile a hotarrii de condamnare; g) ca urmare a interzicerii exercitarii profesiei sau functiei, ca masura de siguranta ori ca pedeapsa complementara, de la data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti prin care s -a dispus interdictia; h) la data expirarii termenului n care a fost ocupata pe perioada determinata functia publica. (2) Constatarea cazului de ncetare de drept a raportului de serviciu se face, n termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire n functia publica. Actul administrativ prin care s-a constatat ncetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n termen de 10 zile lucratoare de la emiterea lui. Art.842 . (1) Persoana care are competenta legala de numire n functia publica va dispune eliberarea din functia publica prin act administrativ, care se comunica functionarului public n termen de 5 zile lucratoare de la emitere, n urmatoarele cazuri: a) autoritatea sau institutia publica si-a ncetat activitatea ori a fost mutata ntr-o alta localitate, iar functionarul public nu este de acord sa o urmeze; b) autoritatea sau institutia publica si reduce personalul ca urmare a reorganizarii activitatii, prin reducerea postului ocupat de functionarul public; c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare n functia publica ocupata de catre functionarul public a unui functionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive nentemeiate, de la data ramnerii definitive si irevocabile a hotarrii judecatoresti prin care s-a dispus reintegrarea; d) pentru incompetenta profesionala n cazul obtinerii calificativului nesatisfacator la evaluarea performantelor profesionale individuale; e) functionarul public nu mai ndeplineste conditia prevazuta la art. 50 lit. g); f) starea sanatatii fizice sau/si psihice a functionarului public, constatata prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, nu i mai permite acestuia sa si ndeplineasca atributiile corespunzatoare functiei publice detinute; g) ca urmare a refuzului nentemeiat al naltului functionar public de acceptare a numirii n conditiile art. 801. (2) Situatiile prevazute la alin. (1) lit. a)c) si e)-g) reprezinta motive neimputabile functionarilor publici. (3) n cazul eliberarii din functia publica, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice. (4) n perioada de preaviz, persoana care are competenta legala de numire n functia publica poate acorda celui n cauza reducerea programului de lucru, pna la 4 ore zilnic, fara afectarea drepturilor salariale cuvenite. (5) n cazurile prevazute la alin. (1) lit. b), c) si e), n perioada de preaviz, daca n cadrul autoritatii sau institutiei publice exista functii publice vacante corespunzatoare, aceasta are obligatia de a le pune la dispozitia functionarilor publici. (6) n cazurile prevazute la alin. (1) lit. a)-c) si e), daca nu exista functii publice vacante corespunzatoare n cadrul autoritatii sau institutiei publice, autoritatea sau institutia publica are obligatia de a solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, n perioada de preaviz, lista functiilor publice vacante. n cazul n care exista o functie publica vacanta corespunzatoare, identificata n perioada de preaviz, functionarul public va fi transferat n interesul serviciului sau la cerere. (7) Functionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei functii publice vacante de nivel inferior.

120
Art.843 . (1) n caz de reorganizare a autoritatii sau institutiei publice, functionarii p ublici vor fi numiti n noile functii publice sau, dupa caz, n noile compartimente n urmatoarele c azuri: a) se modifica atributiile aferente unei functii publice mai putin de 50%; b) sunt reduse atributiile unui compartiment; c) este schimbata denumirea fara modificarea n proportie de peste 50% a atributiilor aferente functiei publice; d) este schimbata structura compartimentului. (2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea urmatoarelor criterii: a) categoria, clasa si, dupa caz, gradul profesional al functionarului public; b) ndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru functia publica; c) pregatirea profesionala; d) sa fi desfasurat activitati similare. (3) n cazul n care exista mai multi functionari publici, se organizeaza examen de catre autoritatea sau institutia publica. (4) Reducerea unui post este justificata daca atributiile aferente acestuia se modifica n proportie de peste 50% sau daca sunt modificate conditiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii. (5) n cazul reorganizarii activitatii prin reducerea posturilor, autoritatea sau institutia publica nu poate nfiinta posturi similare celor desfiintate pentru o perioada de 1 an de la data reorganizarii. Art.844 . (1) Destituirea din functia publica se dispune, n conditiile art. 66, prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire n functia publica, ca sanctiune disciplinara aplicata pentru motive imputabile functionarului public, n urmatoarele cazuri: a) pentru savrsirea repetata a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinte grave; b) daca s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar functionarul public nu actioneaza pentru ncetarea acestuia ntr-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. (2) Actul administrativ prevazut la alin. (1) se comunica functionarului public n termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie sa se faca anterior datei destituirii din functia publica. Art.85. Functionarul public poate sa comunice ncetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificata n scris persoanei care are competenta legala de numire n functia publica. Demisia nu trebuie motivata si produce efecte dupa 30 de zile calendaristice de la nregistrare. Art.86. (1) La modificarea, la suspendarea si la ncetarea raportului de serviciu functionarul public are ndatorirea sa predea lucrarile si bunurile care i au fost ncredintate n vederea exercitarii atributiilor de serviciu. (2) La ncetarea raportului de serviciu functionarul public si pastreaza drepturile dobndite n cadrul carierei, cu exceptia cazului n care raportul de serviciu a ncetat din motive imputabile acestuia. (3) Functionarii publici beneficiaza de drepturi din bugetul asigurarilor pentru somaj, n cazul n care raporturile de serviciu le-au ncetat n conditiile prevazute la: a) art. 841 alin. (1) lit. c), cu exceptia cazului n care functionarul public nu mai ndeplineste conditia prevazuta la art. 50 lit. a); b) art. 841 alin. (1) lit. e) si h); c) art. 842 alin. (1). Art 87. (1) Redistribuirea functionarilor publici se face de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, astfel: a) n cadrul autoritatilor sau institutiilor publice din aceeasi localitate sau dintr-o localitate aflata la o distanta de pna la 50 km. de localitatea de domiciliu; b) n cadrul autoritatilor sau institutiilor publice din alt judet sau aflate la o distanta mai mare de 50 km. de localitatea de domiciliu, la cererea functionarului public. (2) Redistribuirea functionarilor publici se face ntr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional cu functia publica detinuta de functionarul public. (3) Redistribuirea se poate face si ntr-o functie publica inferioara vacanta, cu acordul scris al functionarului public. (31) Redistribuirea ntr-o functie publica de conducere se face cu respectarea alin. (2) sau, dupa caz, alin. (3) numai daca functionarul public a ndeplinit atributii similare cu atributiile functiei publice de pe care se efectueaza redistribuirea. (4) Agentia Nationala a Functionarilor Publici va asigura redistribuirea pe functii publice temporar vacante, ca urmare a suspendarii titularului pe o perioada de cel putin o luna, a functionarilor publici din corpul de rezerva care ndeplinesc conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice respective. n cazul n care exista mai multi functionari publici care ndeplinesc conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice respective, Agentia Nationala a Functionarilor Publici organizeaza, n colaborare cu autoritatea sau institutia publica n cadrul careia se afla functia publica vacanta, o testare profesionala pentru

121
selectarea functionarului public care urmeaza sa fie redistribuit. (5) Redistribuirea functionarilor publici din corpul de rezerva se dispune prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. (6) Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice au obligatia de a numi functionarii publici redistribuiti cu caracter permanent sau temporar. (7) n cazul n care conducatorii autoritatilor si institutiilor publice refuza ncadrarea functionarilor publici n conditiile alin. (6), functionarul public se poate adresa instantei de contencios administrativ competente. Art.88. (1) Corpul de rezerva este format din functionarii publici care au fost eliberati din functia publica n conditiile art. 842 alin. (1) lit. a)-c), e) si g) si este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. (2) Functionarii publici parasesc corpul de rezerva si pierd calitatea de functionar public n urmatoarele situatii: a) dupa mplinirea termenului de 2 ani de la data trecerii n corpul de rezerva; b) n cazul n care Agentia Nationala a Functionarilor Publici l redistribuie ntr-o functie publica vacanta corespunzatoare studiilor absolvite si pregatirii profesionale, iar functionarul public o refuza; c) angajarea n baza unui contract de munca pe o perioada mai mare de 12 luni; d) la cererea functionarului public. Art.89. (1) n cazul n care raportul de serviciu a ncetat din motive pe care functionarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instantei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus ncetarea raportului de serviciu, n conditiile si termenele prevazute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, precum si plata de catre autoritatea sau institutia publica emitenta a actului administrativ a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat functionarul public. (2) La solicitarea functionarului public, instanta care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia n functia publica detinuta. Capitolul X Dispozitii finale si tranzitorii Art.90. Functiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate si institutie publica, n parte, de conducatorul acesteia ori prin hotarre a consiliului judetean sau, dupa caz, a consiliului local, pe baza activitatilor prevazute la art. 2 alin. (1) si (3) si cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.91. n unitatile administrativteritoriale n care persoanele apartinnd unei minoritati nationale detin o pondere de peste 20% unii functionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetatenii vor cunoaste si limba minoritatii nationale respective. Art.911 . Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante. Art.912 . Autoritatile si institutiile publice prevazute la art. 5 alin. (1) au obligatia de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea si avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Art.913 . (1) Autoritatile si institutiile publice care au prevazute n statele de functii posturi de natura contractuala, care presupun exercitarea unor atributii dintre cele prevazute la art. 2 alin. (3), au obligatia de a stabili functii publice n conditiile art. 90. (2) Functiile publice vacante, functiile publice de conducere, precum si functiile publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici stabilite potrivit alin. (1) se ocupa n conditiile prezentei legi. (3) Persoanele ncadrate cu contract i ndividual de munca pe perioada nedeterminata n posturi de natura contractuala care au fost stabilite si avizate ca functii publice vor fi numite n functii publice de executie daca ndeplinesc conditiile prevazute la art. 50 si conditiile de vechime n specialitatea studiilor corespunzatoare clasei si gradului profesional al functiei publice. (4) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupa functii publice n conditiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizarii functiilor publice n care au fost numiti. Art.914 . (1) Numarul total al functiilor publice de conducere din cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice, cu exceptia functiilor publice de secretar al unitatii administrativ teritoriale si sef al oficiului prefectural, este de maximum 12% din numarul total al functiilor publice. (2) Prin exceptie, n cadrul aparatului propriu al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si al institutiilor publice subordonate acestora, ponderea functiilor publice de conducere se poate stabili, pe baza justificarii autoritatii sau institutiei publice, la maximum 15% din numarul total al functiilor publice.

122
(3) Se excepteaza de la prevederile alin. (2) al art. XVI din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei n exercitarea demnitatilor publice, a functiilor p ublice si n mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare, aparatul propriu al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si al institutiilor publice subordonate acestora. Art.915 . Programele organizate pentru obtinerea statutului de manager public p otrivit art. 601 alin. (1) lit. a) sunt programele prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al functionarului public denumit manager public, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 452/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de Legea nr.157/2004 privind instituirea bursei speciale Guvernul Romniei pentru formarea managerilor din sectorul public, cu modificarile ulterioare. Art.916 . Dispozitiile prezentei legi se aplica, n mod corespunzator, si autoritatilor administrative autonome. Art.917 . Prin exceptie de la prevederile art. 17 alin. (1) comisia de recrutare se constituie n termen de 60 de zile de la data intrarii n vigoare a prezentei legi, astfel: a) un membru numit pe o perioada de 1 an si jumatate; b) un membru numit pe o perioada de 3 ani; c) un membru numit pe o perioada de 4 ani si jumatate; d) un membru numit pe o perioada de 6 ani; e) un membru numit pe o perioada de 7 ani si jumatate; f) un membru numit pe o perioada de 9 ani; g) un membru numit pe o perioada de 10 ani si jumatate. Art.92. Cauzele avnd ca obiect litigii de munca n care una dintre parti are calitatea de functionar public, aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii n vigoare a prezentului statut, vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile n momentul sesizarii instantei. Art.93. Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, n masura n care nu contravin legislatiei specifice functiei publice. Art.94. La data intrarii n vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga. n continuare, vom reda art. II XIV din Legea nr. 251/2006, privind modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, care nu au fost ncorporate n textul actualizat. Art. II. Anexa la Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare se nlocuieste cu anexa care face parte integranta din prezenta lege. Art. III. Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se va republica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, dndu-se textelor o noua numerotare. Art. IV. (1) Prin exceptie de la dispozitiile prezentei legi, n cursul anului 2006, pot participa la concursul organizat pentru intrarea n categoria naltilor functionari publici persoanele care ndeplinesc conditiile prevazute la art. 15 alin.(2) lit. a) c) din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege. (2) Pna la adoptarea hotarrii Guvernului prevazuta la art. 17 alin. (3) din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, concursul organizat pentru intrarea n categoria naltilor functionari p ublici este gestionat de comisia de recrutare a naltilor functionari publici numita prin Decizia Primuluiministru nr. 38/2006 privind numirea Comisiei de concurs si a Comisiei de solutionare a contestatiilor pentru recrutarea naltilor functionari publici, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006. (3) Prin exceptie de la dispozitiile prezentei legi, pot ocupa o functie publica din categoria naltilor functionari publici, persoanele care au promovat examenul de atestare, precum si persoanele care au intrat n categoria naltilor functionari publici n conditiile alin. (1). (4) Functionarii publici care ocupa o functie publica din categoria naltilor functionari publici n conditiile alin. (3) si functionarii publici care ocupa o functie publica corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici care la data intrarii n vigoare a prezentei legi nu ndeplinesc conditia prevazuta la art. 15 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, au obligatia de a ndeplini aceasta conditie n termen de 2 ani de la

123
data intrarii n vigoare a prezentei legi, sub sanctiunea eliberarii din functia publica. (5) Conditia prevazuta la art. 511 alin. (7) din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege nu este obligatorie, pentru recrutarea functionarilor publici de conducere, n cazul exercitarii cu caracter temporar a unei functii publice de conducere, precum si pentru functionarii publici care ocupa o functie publica de conducere, pe o perioada de 4 ani de la data intrarii n vigoare a prezentei legi. (6) Functionarii publici prevazuti la alin. (5) sunt obligati sa ndeplineasca conditia prevazuta la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege n termenul prevazut, sub sanctiunea eliberarii din functia publica. Art. V. (1) Secretarii de comune care, la data intrarii n vigoare a prezentei legi, nu au studii superioare juridice sau administrative si pot pastra functia publica, cu obligatia ca n termen de 3 ani sa absolve o forma de nvatamnt superior de lunga durata n specialitate juridica sau administratie publica, sub sanctiunea eliberarii din functie. (2) n cazul n care, la concursurile organizate pentru ocuparea functiei publice de secretar al comunei, nu se prezinta persoane care ndeplinesc conditiile de studii prevazute la alin. (1) si/sau conditiile de vechime n specialitatea studiilor juridice sau administrative, pot candida si persoane care nu ndeplinesc aceste conditii. n aceasta situatie, ocuparea functiei publice de secretar se face pe perioada determinata, cu obligatia organizarii anuale a concursului pentru ocuparea acesteia. Art. VI. Conditia prevazuta la art. 511 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege se considera ndeplinita pentru functionarii publici care au absolvit, pna la data intrarii n vigoare a prezentei legi, programe de formare si perfectionare n administratia publica, organizate de Institutul National de Administratie, centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala, precum si de alte institutii specializate, din tara sau din strainatate, cu d urata de minimum un an, sau care, la data intrarii n vigoare a prezentei legi, urmeaza una dintre formele de nvatamnt mentionate, cu conditia absolvirii acestor studii n termenul prevazut. Art. VII. (1) n termen de 6 luni de la data intrarii n vigoare a prezentei legi, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, prin hotarre a Guvernului, se aproba: a) normele privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici; b) normele privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina; c) normele privind organizarea si functionarea comisiilor paritare si ncheierea acordurilor colective; d) normele privind mobilitatea naltilor functionari publici. (2) n termen de 10 luni de la data intrarii n vigoare a prezentei legi, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, prin hotarre a Guvernului, se aproba: a) norme privind formarea profesionala a functionarilor publici; b) regulamentul de organizare si desfasurare a programelor de formare specializata prevazute de prezenta lege. (3) Pna la adoptarea hotarrilor Guvernului prevazute la alin. (1) lit. a)-c) se aplica n mod corespunzator dispozitiile Hotarrii Guvernului nr. 1.209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003, cu modificarile ulterioare si ale Hotarrii Guvernului nr. 1.210/2003 privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003. Art. VIII. Procedura de organizare si desfasurare a concursurilor, procedura de numire a functionarilor publici si procedura disciplinara aflate n derulare la data intrarii n vigoare a prezentei legi se finalizeaza conform dispozitiilor n vigoare la data initierii acestor proceduri. Art. IX. Calificativele exceptional si foarte bun obtinute de functionarii publici la evaluarea performantelor profesionale individuale pna la data intrarii n vigoare a prezentei legi se asimileaza cu calificativul foarte bine, iar calificativul bun se echivaleaza cu calificativul bine. Art. X. Prevederile art. 493 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor p ublici, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, nu se aplica pentru cheltuielile deja angajate la data intrarii n vigoare a prezentei legi. Art. XI. Conditiile de vechime prevazute la art. 57 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, nu se aplica n cazul functionarilor publici care au ndeplinit

124
conditiile prevazute de lege la data numirii n functia publica. Art. XII. (1) n anul 2006, promovarea ntr-o functie publica superioara vacanta se face prin concurs sau examen. (2) Pentru a participa la concursul pentru promovarea ntr-o functie publica de executie din gradul profesional principal, functionarii publici trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani n functiile publice de executie din gradul profesional asistent, n clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut, la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul foarte bun; c) sa ndeplineasca cerintele specifice prevazute n fisa postului. (3) Pentru a participa la concursul pentru promovarea ntr-o functie publica de executie din gradul profesional superior, functionarii publici trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii minime: a) sa aiba o vechime minima de 2 ani n functiile publice de executie din gradul profesional principal sau 4 ani n functiile publice de executie din gradul profesional asistent, n clasa corespunzatoare studiilor absolvite; b) sa fi obtinut, la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel putin calificativul foarte bun; c) sa ndeplineasca cerintele specifice prevazute n fisa postului. Art. XIII. Prezenta lege intra n vigoare la 15 zile de la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, cu exceptia prevederilor art. 29, art. 56, art. 57, art. 581, art. 601 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, care intra n vigoare la 1 ianuarie 2007. Art. XIV. La data intrarii n vigoare a prezentei legi dispozitiile art. XV alin. (2) si (3), art. XVI alin. (4)-(6), precum si ale art. XX din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei n exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si n mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, p ublicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare se abroga. I. Functii publice generale A. Functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functi onari publici 1. secretar general al Guvernului; 2. secretar general adjunct al Guvernului; 3. secretar general din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; 4. secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; 5. prefect; 6. subprefect; 7. inspector guvernamental. B. Functii publice de conducere 1. director general din cadrul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; 2. director general adjunct din cadrul autoritatilor administrative autonome, din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale; 3. secretar al judetului si al municipiului Bucuresti; 4. director din cadrul autoritatilor administrative autonome, din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, director executiv n cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n cadrul autoritatilor administratiei publice locale si a institutiilor publice subordonate acestora; 5. director adjunct din cadrul autoritatilor administrative autonome, din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, director executiv adjunct n cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si n cadrul autoritatilor administratiei publice locale si a institutiilor publice subordonate acestora; 6. secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si comunei; 7. sef serviciu; 8. sef birou.

ANEXA

LISTA cuprinznd functiile publice

C. Functii publice de executie 1. consilier, consilier juridic, auditor, expert, i nspector; 2. referent de specialitate; 3. referent. NOTA:

125
1. Functii publice generale, altele dect cele prevazute la pct. I, se stabilesc cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. 2. Functiile publice prevazute la lit. B, pct. 1 si 2 se pot stabili si n cadrul autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica locala care au un numar de minim 150 de posturi. 3. Functiile publice de conducere prevazute la lit. B pct. 7 si 8, precum si functiile publice de executie prevazute la lit. C pot fi functii publice de stat, teritoriale sau locale. II. Functii publice specifice A. Functii publice de conducere 1. arhitect-sef. B. Functii publice de executie 1. inspector de concurenta; 2. inspector vamal; 3. inspector de munca; 4. controlor delegat; 5. expert n tehnologia informatiilor si a telecomunicatiilor; 6. comisar. C. Alte functii publice specifice 1. manager public. NOTA: Functii publice specifice, altele dect cele prevazute la pct. II, se pot stabili de autoritatile si institutiile publice, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.