Sunteți pe pagina 1din 2

Comunicarea de mas i comunicarea artistic. Funciile titlului G.

Genette, teoreticianul care s-a apropiat att de problematica textului ct si de cea a operei de art, plaseaz titlul printre elementele ce alctuiesc paratextul. La noi, ntr-o optic similar, Paul Cornea consider titlul drept un aspect al prelecturii alturi de informaiile oferite de ambalaj i de discursurile de escort.

n teoria textului s-au scris destule rnduri despre funciile titlului n cazul textelor de orice fel (refereniale, pseudoreferentiale i autoreferentiale, dupa clasificarea lui Paul Cornea din Introducere n teoria lecturii), nsa nu ar fi lipsit de interes o abordare comparativ care s urmreasc paralelisme cu funciile titlului n operele de art, zon rezervat esteticii. Cci cele trei modaliti fundamentale ale textualizrii actualizeaz i diferite functii ale titlului, la fel cum n diferitele forme de arta titlul interpreteaza variate roluri. Punctul de plecare va fi asadar ntrebarea n ce masura titlul este motivat, de aici pornind si discutia despre functiile sale. Caci un titlu este motivat n masura n care ndeplineste o functie, n caz contrar el putnd fi stabilit n mod arbitrar. ntr-o viziune nominalista titlul ar corespunde numelui unui obiect, deci constituie o functie-semn, ntruct el "sta" pentru obiectul n cauza. De aceea, doar auzind sau citind un anumit titlu orice interlocutor cu o anumita competenta culturala se va gndi la opera ca atare, fara sa aiba necesarmente n fata ochilor tabloul. Asadar, una dintre functiile titlului am stabilit-o deja: aceea de a da nume, fiind o functie de identificare. Ca aceasta functie prezinta un caracter de necesitate o atesta si faptul ca, atunci cnd poeziile au nceput sa circule si independent de plachetele din are faceau parte le-a fost atasat drept titlu primul vers. Binenteles, n cazul anumitor poeme aceasta functie de identificare este absenta n mod deliberat, fiind resimtita drept o conventie. Avem de-a face aici cu ceea ce I. Lotman numea o "relatie extratextuala", ceea ce face ca n cazul acestor poeme sa vorbim nu de o lipsa a acestei functii ci de o "minus functie". Functia de identificare este specifica deci operelor de arta, ele facnd parte din circuitul culturii si avnd o valoare estetica ce le asigura perpetuitatea. Actualitatea stirilor mass-media de exemplu, (la care ne vom raporta ca model de text referential) este limitata n timp, ele fiind caracterizate mai ales prin efemeritate. Este simptomatic faptul ca stirile radio, avnd gradul cel mai mare de efemeritate, nu poarta dect arareori titlu. Faptul ca functia de identificare a titlului este una secundara n presa o atesta si exemplul urmator: cnd se vorbeste despre un articol aparul n ziarul de ieri nimeni nu spune "Ai citit articolul cu titlul", ci "Ai citit articolul despre". Se insista deci pe continutul articolului. Reiese de aici ca alta este functia dominanta a titlului n textele referentiale, si anume: sa atraga atentia asupra continutului articolului, fiind deci o functie rezumativa. Titlurile articolelor de presa, de exemplu, au menirea de a sintetiza n ct mai putine cuvinte continutul stirii. Motivatia este asadar n raport cu acest continut. Titlul operei de arta nu este strain de aceasta functie rezumativa. El ofera fie un rezumat real atunci cnd reda continutul n mod nemijlocit, fie un rezumat ideal, atunci cnd reda continutul printr-o metafora sau un simbol. Astfel, n proza n care prevaleaza conventia realista vor predomina titlurile care ofera un rezumat real, deci titlurile cu un caracter transparent, enunciativ: Fratii Jderi, Rascoala. Proza cunoaste nsa si titluri ideale: Patul lui Procust, De veghe n lanul de secara. Poezia supusa conventiei mimesisului din perioada ante-moderna va fi si ea dominata de aceste titluri transparente. n poezia moderna nsa, poezie declarat antimimetica, titlurile vor capata mai degraba un caracter ideal (simbolic sau metaforic), ele nemaiavnd un continut conceptual pregnant. La fel, n arta figurativa titlul va oferi un rezumat real (Nud cobornd o scara, Carul cu boi), pe cta vreme n arta abstracta vor predomina titlurile cu rezumat ideal, subiectivizat. Aceasta functie este aparent incompatibila cu muzica instrumentala, considerata ca avnd o singura articulare si deci fiind lipsita de ncarcatura semantica. Iata de unde titlurile generice, nemotivate n raport cu continutul precum Simfonia I, Simfonia a II-a. Prevaleaza aici functia de identificare. Atunci cnd titlul unei stiri, rezumnd continutul, o face ntr-un mod care atrage atentia asupra lui nsusi, trimitnd la propria sa forma, vom spune ca avem de-a face cu o functie autoreferentiala. Modalitatile prin care titlul poate fi pus n valoare snt multiple, iar jurnalistii se servesc de ele din plin: jocuri de cuvinte, aluzii, tehnici intertextuale, paronomasii etc. Componenta ludica a acestei functii face nsa ca ea sa fie incompatibila cu continuturile grave care cer o formulare austera. n arta aceasta functie autoreferentiala actualizeaza o tensiune specifica ntre titlul si continutul operei. Romanul La Disparition al lui Georges Prec constituie un bun exemplu. La fel, Breugel si intituleaza un tablou Caderea lui Icar, aparent fara nici o legatura cu mitul lui Icar. n realitate, ntr-un colt al tabloului reprezentnd un port, apar doua picioare iesind din apa, semn ca cineva s-a prabusit acolo. Avem de-a face aici cu un soi de conceptualism avant la lettre, caci prevaleaza relatia tablou-titlu, iar nu tabloul n sine. Un alt exemplu, la fel de cunoscut, este tabloul lui Magritte intitulat Ceci n'est pas une pipe si reprezentnd o pipa. Un alt tip de motivare a titlului, de aceasta data extrinseca, este cea determinata de concurenta cu celelalte titluri, fiind deci o functie publicitara. Se ncearca n acest cadru satisfacerea orizontului de asteptare al publicului. De aici titluri cu caracter socant, neasteptat. n presa scrisa exista mai multe marci tipografice de scoatere n relief a articolelor considerate ca avnd un grad mai ridicat de interes: culoare, corp de litera, situarea n pagina etc. Trebuie remarcat faptul ca cele patru functii nu exista n stare pura, ci coexista, ierarhizate ntr-un mod specific, precum la Jakobson se postuleaza preeminenta uneia sau a alteia. Pe cta vreme nsa functia de identificare motiveaza existenta titlului, iar nu configuratia lui (trebuie sa existe titlu pentru a identifica mai usor opera), functiile rezumativa, autoreferentiala si publicitara motiveaza configuratia ca atare a titlului.

Bibliografie: BIDU-VRNCEANU, Angela, Dictionar de stiinte ale limbii, Nemira, 2001. COMAN, Mihai, Introducere n sistemul mass-media, Polirom, 1999. CORNEA, Paul, Introducere n teoria lecturii, Polirom, 1998. DEELY, John, Bazele semioticii, ALL, 1997. Dictionar de arta, Meridiane, 1995. GENETTE, Grard, Imanenta si transcendenta, Univers, 1999. GENETTE, Grard, Opera artei, Univers, 1999. HARTLEY, John, Discursul stirilor, Polirom, 1999. LOCHARD, Guy si BOYER, Henri, Comunicarea mediatica, Dacia, 1999. SCNTEIE, Mihaela, Introducere n semiotica, Pygmalion, 1998.