Romanizare.

Latinitatea limbii romane

Majoritatea specialistilor ca procesul romanizarii a fost relativ indelungat, incepand cu secolul I i.H. si pana prin secoll al VII-lea d.H., vorbindu-se de mai multe perioade( care presupun inceputurile, expansiunea, generalizarea,definitivarea romanizarii). In genere, cercetari mai noi tind sa disocieze fenomenul in romanizare lingvistica (regresul si liminarea treptata a limbii autohtonilor, pe masura generalizarii latinei vulgare) si in romanizare nonlingvistica( credinte si obiceiuri,tipuri de organizare administrativa si a asezarilor umane etc.). Conform Mariei Cvasnii Catanescu , in Limba romana.Origini si dezvoltare, limba romana, intre celelalte limbi romanice in raport cu limba latina , are:

a.

b.

Trasaturi conservatoare, in lexic( pastrarea unor cuvinte care nu se regasesc in celelalte limbi : ajutor,ceata,putred) si in morfologie( forme distincte de genitiv-dativ singular la substantivele feminine terminate in a sau e: casa/unei case, vulpe/unei vulpi , desinenta-e la substantivele masculine la vocativ singular); Trasaturi inovatoare , mai ales in fonetica si in morfosintaxa.

Din prima categorie constatam transformarea unor vocale latinesti urmate de consoanele n,-n+alta consoana,m+alta consoana :lana-lana , bonus-bun, ventum-vant , bene-bine; modificarea unor consoane urmate de vocala i : tibi-tie , dico-dzic-zic sau a unor grupuri de consoane : octo-opt, includo-inchid, glemus-ghem. Din cea de a doua mentionam articolul posesiv al,a,ai,ale si demonstrativ cel,cea,cei,cele; acuzativul obiect-direct construit cu prepozitia pe , genitiv-dativul numelor propii masculine masculine cu articol hotarat enclitic: lui Mihai. Din limba latina , limba romana preia, reorganizand si simplificand , declinarile substantivelor (trei ,in romana, fata de cinci,in latina), sistemul cazurilor, patru tipuri de conjugare , modurile si timpurile verbale , precum si pronumele , mare parte a numeralelor , numeroase adverbe , dar mai ales prepozitiile si conjunctiile. La nivelul lexicului , romana preia o majoritate covarsitoare de cuvinte , semnificativa fiind frecventa lor in uzul curent substantive denuntand partile corpului ( barba, brat,cap,creier,dinte,fata,gura,inima,mana), membrii familiei(cumnat,frate,ginere,mama,nepot,sora,tata,unchi), elemente ale naturii(apa,camp,lac,munte,padure), elemente ale vegetatiei(arbore,ceapa,codru,floare,grau,iarba,mar), animale( albina,arici,armasar,bou,cal,caine), unitati ale timpului(an, azi,dimineata,iarna,luna,noapte,saptamana) sau verbe care indica actiuni esentiale ( aduce,ajunge,alerga,asculta,auzi,avea,bate,bea,cadea,canta,cere,cunoaste,fi,fugi,intra,invata,judeca,lua). In prima faza a dezvoltarii ei , limba romana veche care se vorbea pe intreg teritoriul locuit de stramosii de la nord si de la sud de Dunare este denumita , in general, romana comuna(straromana, protoromana,traco-romanica ) , care nu este nici atestata nici cunoscuta documentar , ci refacuta de filologi prin studii comparative si deductii( Sextil Puscariu, Al. Rosetti s.a.). Unitatea romanei comune este sparta de evolutia istorica , prin asezarea slavilor si a bulgarilor in zona , rezultatul fiind aparitia celor patru dialecte romanesti : aroman , dacoroman, meglenoroman , istro-roman. Latinitatea limbii romane a fost , mai intai , semnalata de carturari straini , inca din evul mediu( spre exemplu papa Pius al II-lea , 1405-1464) , apoi de cronicari din tarile romane ( Grigore Ureche , 1590-1647, Miron Costin , 1633-1691). Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea , carturarii Scolii Ardelene ( Samuil Micu , Gheorghe Sincai , Petru Maior), au folosit-o ca argument pentru sustinerea drepturilor romanilor din Transilvania .

Latinitate si dacism

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de idei ce strabat cultura si literatura romana. Ideea latinitate incepe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor secolele al XVI-lea al XVIIIlea(Grigore Ureche,Miron Costin, Ion Neculce) , apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de Dimitrie Cantemir , atingand apogeul prin reprezentantii Scolii Ardelene ( Samuil Micu, Gheorghe Sincai , Petru Maior). Alaturi de idei valoroase unitatea si continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigratoniste , a originii sud-dunarene , necesitatea adoptarii alfabetului latin ei promoveaza si evidente exagerari originea pur romana a poporului si a limbii , inlaturarea din limba a tuturor elementelor nelatine( purismul). Impotriva acestor exagerari se vor situa , in primul rand , reprezentantii Junimii ( in special Titu Maiorescu). Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-dac. Se contureaza ca un curent de idei , mai mult sau mai putin unitar , mai ales in perioada interbelica, de multe ori fiind asimilitat cu orientarea traditionalista. Cunoaste cateva puncte de maxim interes , intre care aparitia , in 1926, a monumentalei opere a lui Vasile Parvan, Getica, de referinta in istoriografie . Motivatiile aparitiei si persistentei celor doua curente de idei sunt dintre cele mai diverse ( politice,psihologice,culturale,economice). Tocmai de aceea ele au , in vreme, un caracter relativ unitar, cu interferente, cu reverini si deplasari de accent pe una sau pe alta dintre pozitii . Mai ales in perioada interbelica, cele doua curente de idei sunt percepute de pe pozitii adesea opuse, aflanduse in confrutare directa; sunt folosite , direct sau indirect, ca suport argumentativ pentru diferite antinomii : traditie-modernitate, spirit nationalcosmopolitism, Orient-Occident. Memento mori Mihai Eminescu i-n zenit opri otirea-i peste armia roman. Decebal! el strig-n nouri i detun, i iau n goan i Danubiul o s beie a lor sacre legiuni. Decebal s-arat palid n fereasta nalt-ngust i coroana i-o ridic ctr-imaginea august i se uit cu durere la divinii si strbuni. Iar pe plaiuri verzi de munte otile-urbei risipite Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite Rupt e irul lor pe-alocuri de al soarelui foc ro. Pe un trunchi nalt de stnc chiar cezarul st-n uimire: Ridicai semnale urbei nspre-a cerului otire i strigai: Cu noi e Roma! Codri-adnci i-ntunecoi Clocotesc de lungul freamt i de-a armelor sunare. Armia: Cu noi e Roma! " Acvilele-i ard n soare Van din Sarmisegetuza vin sgei n roii ploi, Scuturi se ndrept spre dnsa, oprind grindina de-aram, Zeii url stnci se clatin, norii-n fii se distram i pe fulgeri lungi iroaie curg n munii rupi i goi.

Revolta fondului nostru nelatin

Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor vremuri cand a trebuit sa suferim rasul batjocoritor al vecinilor, cari cu orice pret ne vroia subjugati. Azi e lipsit de bun-simt. Vorbim despre spiritul culturii noastre ; vrem sa fim numai atat : latini-limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici-dar vrand-nevrand suntem mai mult. Insemnatul procent de sange slav si trac , ce clocoteste in fiinta noastra, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala [] Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu floarea rosie a aceleasi varietati. Biologii vorbesc despre asanumitele dominante. Ce inseamna cuvantul acesta ? Ca in generatiile noua ce se nasc din impreunarea celor doua flori insusirile uneia dintre ele sunt stapanitoare; bunaoara cele mai multe vor fi albe . S-a dovedit insa ca din cand in cand cu oaresicare ciudata regularitate reapar si insusirile curate ale celeilalte flori . E o izbucnire din Mister, cand nici nu te astepti. Vechile insusiri le-ai crezut pierdute pentru tot-deauna, ele se afirma totusi din timp in timp in toata splendoarea trecuta. Intr-o indepartata analogie cu experimentul acesta biologic-atat de convingator in simplitatea ta se poate spune ca in spiritul romanesc e dominanta latinitatea , linistita si prin exelenta culturale. Avem insa un bogat fond latent slavo-trac , exuberant si vital , care oricat ne-am impotrivi , se desprinde uneori din corola necunoscutului, rasarind puternic in constiinta. Simetria si armonia latina ne e adeseori sfartecata de furtuna care fulgera molcom in adancimile oarecum metafizice ale sufletului romanesc. E revolta fondului nostru nelatin. Nu e lucru nou; suntem morminte vii ale stramosilor. Intre ei sunt aceia pe care ii ocrotim si ii imbratisam cu toata caldura din motive istorice si politice; dar avem si stramosi pe care ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Atitudine lipsita de intelepciune , deoarece cu cat ii tinem mai mult in fraul intunericului , cu atat va fi mai aspra , mai tumultoasa-putand sa devina fatala privilegiatilor de azi. Istoria noastra se proiecteaza mai mult in viitor decat in trecut. ( Lucian Blaga-Revolta fondului nostru nelatin, in revista Gandirea )

CND S-A SCRIS INTII ROMANESTE ?

O limba este mijlocul de exprimare al gindului unei colectivitati omenesti. Intre expriimarea primal-a prin sunete ci cea secundara prin semne grafice nu exista deosebire de stadiu de civilizatie ; de vreme ce o limba se vorbeste, este cu putinta ca ea sa fie transmisa prin forma scrisului. Granita intre treptele de cultura atinse de o limba nu trebuie cautata intre limba vorbita si cea scrisa, ci intre cea scrisa intirnplator pentru nevoi momentane si cea folosita pentru conservarea unui fapt, unei tranzactii, unui gind, destinate colectivitatii, precum si viitorului. O asemenea limba, in care se scriu atit contracte cit si porunci ale stapinirii, inscriptii pe piatra pe lemn, carti de legi si de literatura, carti bisericesti, scrisori politice si de afaceri, poate fi denumita limba de cultura (spre deosebire de limba literara, care cuprinde in definitia ei un criteriu estetic) . Limba romans nu a putut fi scrisa de la inceputul formaxii sale deoarece nu era Inca o limba de cultura. Limba romana in evul mediu, pina catre sfirsitul secolului al XV-lea, nu era o limba a cartii, dar putea fi transmisa prin mijlocul scrisului in texte nedestinate conservarii gindirii. Terminologia romaneasca privitoare la scris prezinta aceeasi particularitate ca si cele relative la viata sociala, la mestesuguri, la agricultura, la religie : citeva cuvinte latine pentru notiunile fundamentale, alaturi de o serie de cuvinte de origine slavona. In romaneste se spune a scrie, din latinul scribere (scripture in vechea limba romaneasca inseamna orice fel de relatare scrisa, fel de a scrie, misiva, carte). In legatura cu acest din urma ,cuvint e de observat ca romana, spre deosebire de toate celelalte limbi romanice, nu denumeste scrierea in volum dintr-un derivat al latinului liber, ci din charta, in latineste hirtie",foaie de hirtie". Acest fapt pare a arata ca legatura de traditie a poporului roman, la inceputurile sale, cu scrierea latina s-a facut mai mult prin

texte scurte pe foi de hirtie, decit prin volume de orice fel. Ramine insa incontestabila continuitatea scrisului romanesc de la cel roman (latin) pina la biruinta lui asupra celui slavon de clasa. Este si aceasta o dovada a continuitatii de civilizatie in istoria poporului roman .[PP Panaitescu -Inceputurile si biruinta scrisului in limba romana] 2. Definitia si sfera notiunii de limba literara. Caracterul normat si caracterul cultivat al limbii literare De-a lungul timpului s-au dat mai multe definitii notiunii de limba literara. La ntrebarea care se pune n mod firesc Ce este limba literara? , au ncercat sa raspunda: Al. Philippide, n 1894, n lucrarea Principii de istoria limbii, G. Ibraileanu ntr-un curs netiparit de istoria literaturii moderne (1920), G. Ivanescu, n Problemele capitale ale vechii romne literare (1947), Iorgu Iordan (1954), I. Coteanu (1955-1961 Romna literara si problemele ei principale), G. Istrate (1957), B. Cazacu (Studii de limba literara. Problemele actuale ale cercetarii ei - 1960), Al. Rosetti, B. Cazacu, Siviu Onu (n Istoria limbii romne literare ed I 1961, ed. II 1971) s.a. n 1954, Iorgu Iordan, n articolul Limba literara. Privire generala (n LR, nr 6/1954), definea limba romna literara astfel : Limba literara este unul din aspectele limbii ntregului popor, aspectul cel mai desavrsit, cel mai conform cu structura gramaticala, cu sistemul fonetic si cu sistemul lexical al limbii ntregului popor. Aceasta definitie a fost reluata de I. Iordan n 1956 si s-a raspndit n mediul scolar. Dupa 22 de ani, n 1978 (n Limba romna contemporana), V. Robu si I. Iordan nu mai pastreaza aceasta definitie, ci o reproduc, ca definitie de lucru, pe aceea din DLRM (p. 461): Limba literara aspectul cel mai corect al limbii nationale, produs al unei continue prelucrari a limbii din partea scriitorilor, a publicistilor, a oamenilor de stiinta etc, constituind o sinteza a posibilitatilor de exprimare ale limbii ntregului popor. Aceeasi definitie apare cu mentiunea la un moment dat si n DEX p.(504). Al. Graur va defini altfel limba literar n lucrarea Cum se studiaz limba literar: Limba literar este un aspect ngrijit, normat al limbii comune.