Placi si membrane vibrante Membranele sunt corpuri care au grosimea neglijabila fata de lungimea si latimea lor.

Pentru a vibra, intocmai ca si coardele vibrante, trebuie excitate, prin intindere si fixare pe margini. De obicei se folosesc membrane animale cu forma circular. Cel mai simplu mod de vibrare al acestei coloane, excitata in central ei prin lovire, de exemplu cu un ciocanel, corespunde unui ventru in centru si unei linii nodale la marginem unde ea este fixate pe un cadru metal sau de lemn; armonicile corespund unor linii nodale si ventral circulare concentric (liniile ventral in figura sunt punctuate) sau unor diametre successive ale periferiei membranei.

Daca membrane este omogena, de aceeasi grosime si uniform intinsa, ea va intra in rezonanta pentru o singura frecventa exterioara, egala cu frecventa ei proprie de vibrare. Timpanul urechii umane este o membrane neomogena si neuniform intinsa si din aceasta cauza el rezoneaza pentru o gama atat de larga de frecvente exterioare (10-20000 Hz); daca timpanul ar fi o membrane perfecta si ar intra in rezonanta pentru o singura fracventa exterioara, omul nu ar auzi decat sunetul corespunzator al acelei frecvente; ar avea un timpan perfect, dar practic, ar fi complet surd.

Vibratia placilor

Starea de vibrare a placilor se studiaza fixandu-le orizontal, printr-un support intr-un punct oarecare al lor(de obicei in centru sau la periferie) si presarand pe suprafata lor o pulbere fina; punand apoi placa in stare de vibrare prin frecarea ei cu un arcus, observam ca se imparte in diverse regiuni de vibrare, de forma variata, separate intre ele de linii nodale. Liniile notate sunt foarte clar puse in evident, deoarece praful de pe placa se imprastie la ventre si se ingramadeste la noduri, dand nastere unor figuri variate numite figurile lui Chladni; placile au fost fixate in central lor, iar forma figurilor depinde de punctual V unde frecam cu arcusul si de punctul N atins cu degetul(nod impus) in timpul cat placa vibreaza.