Curs III

Bioelectrogeneza
Fenomenul de bioelectrogeneză este caracteristic materiei vii pentru toate nivelele de
organizare: celulă, țesut și organ. Fenomenul constă în generarea unor biopotențiale care
pot menține o polaritate electrică sau pot fi modificate cu ajutorul factorilor externi
(mecanici, chimici, electrici).

Bioelectrogeneza celulară

Activitatea electrică a celulei este generată de asimetria distribuției ionilor din mediile
intracelular și extracelular, interfețele membranelor celulare fiind sediul fenomenelor
bioelectrice. Încărcarea cu sarcini electrice este determinată atât de sarcinile ionilor
difuzabili Na+,K+,Cl- cât şi de anionii macromoleculari care nu pot părăsi celula.

Din punct de vedere electric, celula poate fi caracterizată cu ajutorul diferenţei de potenţial
electric cauzat de încărcătura negativă în interiorul membranei celulare, respectiv pozitivă în
exteriorul acesteia.

În absența unor factori externi perturbatori, diferența de potențial dintre cele două fețe ale
membranei celulare are o valoare constantă, negativă ( -70 / -90 mV pentru celulele
excitabile) și se numește potențial electric celular de repaus P.R. Potențialul de repaus se
studiază cu ajutorul microelectrozilor de sticlă. Microelectrodul este un ac sau un tub de
sticlă fină de ordinul 0,5 µm care este introdus în celula nervoasă.

Spre deosebire de alte tehnici, microelectrodul de sticlă nu produce lezări anatomice sau
funcționale la nivelul celulei.

Pe fața externă a membranei axonului se plasează un electrod indiferent E.I. al cărui

potențial electric este convențional nul Eext = 0. În tubul de sticlă umplut cu o soluție saturată
de KCl este plasat electrodul activ E.A. de argint peste care s-a format AgCl.

Galvanometrul intercalat între cei doi electrozi va indica o diferență de potențial de

aproximativ -90mV între fața internă negativă și cea externă pozitivă a membranei.

Deoarece repartiția ionilor de Na+,K+,Cl- nu este rezultatul unui transport în exclusivitate

pasiv în sensul gradienților de concentrație, pentru calculul potențialului transmembranar
trebuie să se țină cont de echilibrul membranar Donnan precum și de coeficientul de
permeabilitate al membranei pentru cele trei tipuri de ioni.

Schimbarea valorii potențialului de repaus se face prin aplicarea unor stimuli externi care
modifică permeabilitatea membranei pentru ionii de Na+,K+,Cl- . Celula excitată are polaritate
membranei inversată, ceea ce duce la modificarea valorii diferenței de potențial.

Variația potențialului de repaus, cu o amplitudine ce depinde de intensitatea stimulului

extern, poartă numele de potențial de acțiune (P.A.). Pentru celulele nervoase, amplitudinea

1
Curs III

P.A. este de +30 mV (deci rezultă o variație a diferenței de potențial de 120mV)

corespunzătoare unei pozitivări a interiorului în rapot cu exteriorul care devine, tranzitoriu,
negativ.

Bioelectrogeneza țesuturilor și a organelor

Ca rezultat al însumării potențialelor electrice individuale ale celulelor apare activitatea

electrică a unui țesut sau organ. Înregistrarea acestor potențiale electrice (electrograme)
oferă informații despre starea funcțională normală sau patologică a diferitelor tipuri de
țesuturi și organe.

În practica medicală, biopotențialele electrice se înregistrează cu ajutorul unor instalații

electronice complexe care prelucrează semnalele electrice culese de către electrozi
implantabili sau macroelectrozi neinvazibili aplicați pe tegumente. Astfel se pot înregistra :

a) Electrocardiograma ECG (potențialul generat prin activitatea inimii)

b) Electroencefalograma EEG (activitatea electrică globală a cortexului cerebral, se
poate face în diferite stări fiziologice: agitație, relaxare )
c) Electronervograma ENG (potențialul de acțiune a unui trunchi nervos periferic, care
cuprinde mai multe unde)
d) Electroretinograma ERG (modificarea potențialului dintre fața anterioară și cea
posterioară a globului ocular la iluminare).

Bioenergetica celulară

Bioenergetica celulară studiază transformările de energie ce au loc la nivel celular. Datorită

schimburilor energetice, celulele vii efectuează travaliu atât în interiorul lor cât și ca urmare
a interacțiunii lor cu mediul înconjurător. Acest travaliu poate fi:

 Mecanic, al contracției mușchilor

 Electric, al sarcinilor (ionilor) transportați
 Osmotic, al substanțelor transportate prin membrane semipermeabile
 Chimic, rezultat prin reacțiile de sinteză în organism.

Pentru a putea efectua lucru mecanic net, celulele au nevoie de mecanisme specifice prin
care energia să poată fi convertită într-un anumit mod. Celulele vii sunt eficient ”echipate”
cu ”dispozitive” care pot să producă transformări complexe de energie. Enzimele (molecule
proteice) sunt principalele elemente funcționale specializate în catalizarea și determinarea
sensului de desfășurare a unor reacții biochimice.