Bioelectricitatea se refera la campurile electrice, magnetice sau electromagnetice produse de

organismele vii.

1. FENOMENELE ELECTROSTATICE SI ELECTROCINETICE

Electrostatica studiază fenomenele generate de sarcinile electrice aflate în repaus.

Electrocinetica studiază fenomenele determinate de sarcinile în mișcare.

Sarcina electrică este o mărime fizică scalară care măsoară starea de electrizare a unui corp.
Există două tipuri de sarcini electrice, cea pozitivă, respectiv cea negativă. Cantitatea cea mai mică de
sarcină este e =1,6 x10-19
Sarcina electrică Q cu care se încarcă un corp satisface condiţia Q = ne
n -este un număr întreg.
Legea lui Coulomb -forţa de interacţie dintre două sarcini punctiforme acţionează de-a lungul
dreptei ce uneşte cele două sarcini este direct proporţională cu produsul sarcinilor şi invers
proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.

Forţa coulombiană dintre cele două sarcini electrice este

Q1 Q2- sarcini electrice punctiforme

r distanta dintre cele două sarcini
electrice
ε0 permitivitatea electrică a vidului

Fig.1 Forţa coulombiană dintre 2 sarcini electrice punctiforme.

În sistemul internaţional sarcina electrică se măsoară în coulombi (C).

Câmpul electric - stare a materiei generată în jurul unei sarcini electrice care se manifestă prin
acţiunea unor forţe de natură electrică asupra oricărei sarcini electrice introduse în câmp.
Sarcinile electrice statice crează câmpuri electrostatice.
Pentru descrierea câmpului electric se utilizează două mărimi fizice importante, intensitatea
câmpului electric şi potenţialul câmpului electric. Intensitatea câmpului
electric - este o mărime fizică vectorială definită cu ajutorul relaţiei

F = forţa cu care câmpul electric acţionează asupra sarcinii electrice

q= sarcina electrică

Profesor Banu Liliana

 Campul electrostatic generat de o sarcina electrica punctiforma q are, la distanta r de sarcina,
intensitatea E=q/4πεr2 (newtoni/coulomb :N/C)

Diferenţa de potenţial (între două puncte ale unui câmp electric) = lucrul mecanic efectuat de
câmp asupra unităţii de sarcină electrică de probă q pentru deplasarea acesteia între cele două
puncte.

ΔV=V1-V2 =L/q

Potenţialul câmpului electric într-un punct al acestuia este o mărime fizică scalară definită ca
lucrul mecanic necesar deplasării unităţii de sarcină electrică de probă din acel punct până la
infinit.

V=

Unitatea de măsură pentru potenţialul electric este voltul ( V= J/C)

Dacă doua puncte din spatiu au potentiale diferite, intre ele exista o tensiune electrica egala cu
diferenta dintre potentialele lor electrice. Diferenta de potential electric raportata la distanta dintre
puncte se numeste gradient de potential electric.

I=q/t <I>SI =A(amper) I=intensitatea curentului electric

q= sarcina electrica
R=U/I < R> =Ώ t=timp

2. POTENTIALUL MEMBRANAR DE REPAUS

O caracteristica de baza a unei celule vii este existenta unei diferente de potential electric intre
fata externă si cea interna a membranei celulare. In interiorul celulei, respectiv în mediul interstitial,
potentialul este acelasi. Deci diferenta de potential se stabileste intre aceste medii. Această diferenta de
potential se numeste potential de repaus (PR) al celulei (spre deosebire de cel din timpul activitatii).

celula in repaus nu se afla in stare de echilibru termodinamic ci in stare stationara, fluxurile

pasive de ioni find echilibrate de fluxurile active. Trebuie mentionat si faptul ca in bioelectrogeneza de
repaus intervin si alti ioni (Ca, Mg, Po, etc.), dar cu o pondere mult mai mica decat ionii monovalenti.

3. POTENTIALE ELECTRICE CELULARE DE ACTIUNE SI PROPAGAREA ACESTORA

Prin potential electric celular de actiune (P.A) se intelege variatia de scurta durata a
potentialului electric celular de repaus, ca forma de răspuns celular la variatiile proprietatilor mediului
(si, uneori, ca activitate celulara spontană)
Potentialul de actiune consta, de regula, intr-o depolarizare trecatoare a membranei celulare, in
sensul ca interiorul celulei devine mai putin negativ decat in starea de repaus si, deci, diferenta de
potential de o parte si de cealalta a membranei scade.

Profesor Banu Liliana

 Potentialele de actiune prin care raspunde o celula la stimuli subliminari (stimuli a caror
amplitudine este mai mica decat pragul de detonare) poarta numele de potentiale de actiune
locale (PAloc) iar cele care apar ca raspuns la stimuli egali sau mai mari decat pragul de detonare se
numesc potentiale de actiune de tip tot-nimic (PAtn)
Caracteristicile potentialului local de actiune sunt
care depinde de intensitatea excitantului
eparte (este local), micsorandu-si rapid
amplitudinea pana ce dispare (propagare cu pierderi sau decrementiala )
Caracteristicile potentialului de actiune de tip tot-nimic sunt
a (nu depinde de intensitatea excitantului, cu conditia ca aceasta sa
nu fe mai mica decat pragul de detonare)
imitate, cu viteze mari si fara pierderi (propagare nedecrementiala

Toate celulele vii sunt capabile sa raspunda la stimulare prin potentiale de actiune locale si
unii autori numesc aceasta proprietate iritabilitate , pentru a o deosebi de excitabilitatea celulelor
musculare, glandulare si de cea a axonilor celulelor nervoase.

Potentialul de actiune, aparut intr-un punct al membranei, produce depolarizarea locala a

acesteia (si chiar inversarea polaritatii electrice a membranei, in cazul PAtn).

Apar, diferente de potential intre regiunea lichidului intracelular existent in zona in care s-
a produs PA si regiunile vecine, inca neafectate de acesta. Aceste diferente de potential dau nastere
unor curenti electrici care traverseaza membrana la o anumita distanta de zona in care s-a produs PA.
Aceste microcircuite electrice poarta numele de curenti locali Rermann

Potentialele de repaus si cele de actiune (PR si ;PA) descrise mai sus sunt potentiale
celulare, care pot fi masurate cu ajutorul a doi electrozi dintre care unul este introdus in celula iar
celalalt este in contact cu lichidul extracelular, considerat a fi conectat la potentialul zero al pamintului.

În practica medicala se masoara in mod curent asa numitele potentiale electrice

extracelulare ale celulelor, tesuturilor si organelor, cu ajutorul unor electrozi plasati nu in celule ci in
vecinatatea acestora.

Potentialul de actiune al tesuturilor si organelor este rezultatul sumarii in spatiu si in timp

a Pae, ale celulelor ce alcatuiesc aceste tesuturi si organe, dar sumarea se face intr-o asemenea maniera
incat amplitudinea PAe este mult mai mica decat cea a PAc (de exemplu, amplitudinea PAe al inimii
este de ordinul milivoltilor iar cea a PA e cerebral, de ordinul microvoltilor, ceea este foarte putin in
comparatie cu PAc, care sunt de ordinul zecilor de milivolti).

Înregistrarile potentialelor de actiune ale tesuturilor si organelor se numesc electrograme .

Potentialul de actiune al nervului poarta numele de electronervograma.

Biopotentialele electrice ale muschiului pot f culese cu ajutorul acului Bronk introdus in muschi sau
plasind electrozi in contact cu pielea ce acopera muschiul investigat.

Profesor Banu Liliana

 Prin inregistrarea potentialelor electrice produse de inima, se obtine o
electrocardiograma (EKG)

Pr
electric aparute, se obtine electroencefalograma (EEK)

În practica medicala sunt utilizate numeroase alte electrograme printre care electro-
histerograma (care reda activitatea electrica a uterului si este importanta in special in timpul sarcinii),
electro-gastrograma , etc.

4. NOȚIUNI DE BIOEXCITABILITATE

Celulele, tesuturile si organele raspund prin excitatie biologica la excitanti, dacă acestia
reusesc sa le excite, proprietate a structurilor vii ce poartă numele de excitabilitate.

Excitantul sau factorul excitant consta dintr-o variatie suficient de intensa, de indelungata
si de brusca a proprietatilor mediului, pentru a produce excitarea sistemului biologic.

Excitarea este fenomenul prin care excitantul modifca permeabilitatea membranei

celulare pentru ioni

Excitatia celulara este totalitatea fenomenelor ce au loc in celula ca urmare a execitarii ei

de catre excitanti. Excitatia are aspecte electrice (potentialul electric de actiune), optice (modificari
ale transparentei, refringentei si activitatii optice ale citoplasmei), radiante (emisie de radiatii
infrarosii, vizibile si ultraviolete), chimice (hidroliza ATP;, producere de amoniac etc.)
calorice (producere sau absorbtie de caldura) etc

Excitabilitatea este proprietatea unui sistem biologic de a raspunde prin excitatie la

factorii excitanti. Ea se evalueaza din punct de vedere cantitativ, prin valorile reobazei si cronaxiei .

Reobaza este intensitatea minima a unui excitant a carui durata de aplicare este foarte
mare (teoretic, infnita) si care poate inca sa declanseze excitatia in sistemul biologic.

Cronaxia este durata minima a unui excitant avand intensitatea de doua ori mai mare
decat reobaza, necesara pentru a provoca excitarea sistemului biologic.

Profesor Banu Liliana