Sunteți pe pagina 1din 2

Poezia Scara la cer poarta data 5 X 1996.

Seninatatea presimtirii sfarsitului es te, in acest poem, transpusa in limbajul parabolei, iar gravitatea si tensiunea dramatica inerente acestui moment existential sunt mascate prin degajarea ironic a si firescul tonului (caracteristica a intregii opere a scriitoruluI).

Pastrarea subtila a echilibrului fragil intre tristete si seninatate, solemnitat e si nonsalanta, dramatism si bonomie in reprezentarea lirica a mortii aminteste de Tudor Arghezi (De-a v-ati ascuns, De ce-as fi trist?) Limbajul parabolei pre supune doua niveluri de semnificatie: unul - direct, propriu; altul - neexprimat , sugerat, figurat. Ca in parabola, structura poeziei este aceea a unei comparatii implicite care po rneste de la particular, ajungand sa-i atribuie acestuia o semnfficatie generala . La primul nivel de semnificatie, remarcam un scenariu narativ alcatuit in jurul unui act cotidian banal: contemplarea unei panze de paianjen care atarna de tava n, deasupra patului: Un fir de paianjen Alama de tavan, Exact deasupra patului meu. II in fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos". La cel de-al doilea nivel de semnificatie, imaginile se incarca, in context, de conotatiile trecerii spre moarte: patul, firul de paianjen - definit, prin metaf ora, scara la cer" -, trupul slabit si, totusi, prea greu pentru scara asta delica ta"; sugestia chiar a despartirii insesizabile a sufletului de trup - devin, con textual, simboluri ale inaintarii catre moarte, percepute ca act al vietii inses i. in limbajul parabolei, alunecarea in moarte este comparata cu o ridicare la c er, elevatie a sufletului eliberat de prea greul trupului; pe o imperceptibila . scara" ce se arunca de sus": Mi se trimite si Scara la cer - zic, Mi se arunca de sus! II Desi am slabit ingrozitor de mult, sunt doar fantoma celui ce am fost, Ma gandesc ca trupul meu Este totusi prea greu Pentru scara asta delicata". Dramatismul acestui moment existential este camuflat in finetea autoironiei, in degajarea umoristica a tonului si in oralitatea colocviala, lipsita de solemnita te, a limbajului artistic:- Suflete, ia-o tu inainte, Pas! Pas!" Desolemnizarea (caracteristica poeziei lui Marin SorescU), atat in planul expres iei cat si in cel al substantei, vizeaza locuri comune ale gandirii si poeziei.

Ca in multe poeme ale autorului, lirismul este indirect. Exprimarea confe-siva a eului poetic este mascata prin naratie. Introducerea secventelor de monolog int erior si monolog adresat se face prin folosirea unor marci distinctive: verbul d icendi in relatie de incidenta (,,Mi se trimite si Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus!") si respectiv substantivul in vocativ alaturat verbului la imperativ ( -Suflete, ia-o tu inainte []"). Integrand procedee ale prozei narative si nerespectand structura prozodica tradi tionala (poemul este scris in vers libeR), sfera de expresivitate a liricului es te, in chip temerar, mult largita dincolo de categoriile poeziei, dar nu si dinc olo de poetic.