COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC

CLUJ-NAPOCA

ASAMBLARI NITUITE
Realizat de Prof. Ing. MIRCEA APAHIDEAN

Contents
Contents.........................................................................................................................................................1
NOIUNI INTRODUCTIVE........................................................................................................................1
A.SCURT ISTORIC AL ASAMBLRILOR NITUITE...............................................................................2
B.CLASIFICAREA NITURILOR I A ASAMBLRILOR NITUITE ......................................................7
......................................................................................................................................................................7
C.PRILE COMPONENTE ALE ASAMBLRII NITUITE....................................................................8
D.AVANTAJELE I DEZAVANTAJELE UNEI ASAMBLRI NITUITE...............................................8
E.PROCESUL TEHNOLOGIC DE REALIZARE A ASAMBLRII NITUITE.........................................8

NOIUNI INTRODUCTIVE
Prin asamblri mecanice nedemontabile se realizeaz legturi rigide sau blocri ntre dou sau mai multe
piese separate ntr-un subansamblu i apoi ntr-un ansamblu, numit produs finit. O metod prin care se poate realiza
o asamblare mecanic este nituirea. Nituirea este operaia tehnologic de gurire a elementelor asamblrii, de
montare a niturilor i de realizare a capului de nchidere a niturilor. Temele studiate n prezenta unitatea de nvare
sunt:
A. - Scurt istoric al asamblrilor nituite
B. - Clasificarea niturilor i a asamblrilor nituite;
C. - Prile componente ale unei asamblri nituite;
D. - Avantajele i dezavantajele unei asamblri nituite;
E. - Procesul tehnologic prin care se realizeaz o asamblare nituit;
Activitile care se vor desfura i ajut pe elevi s rspund la ntrebri cu privire la coninut, unitii de
nvare i s identifice ntrebarea esenial.
n tabelul de mai jos sunt indicate sintetic competenele specifice, ntrebarea esenial i ntrebrile de
coninut, cele care ajut la structurarea corect a activitii didactice:
Competene
specifice / rezultate ateptate
ntrebare esenial
ntrebrile unitii
de nvare
ntrebri de
coninut

Enumererea prilor componentele ale unei asamblri nituite

Precizarea avantajelor i dezavantajelor unei asamblri nituite
Realizarea unei clasificri a niturilor i asamblrilor nituite
Stabilirea unei ordini logice a operaiilor tehnologice pentru realizarea
unei asamblri nituite
Asamblarea nituit reprezint un pas n evoluia tehnicii i tehnologiei?
Cum se realizeaz o asamblare nituit ?

Care sunt prile componente ale unei asamblri nituite?

Care sunt avantajele i dezavantajele unei asamblri nituite ?
Unde se justific folosirea asamblrii nituite ?
Ct de diversificate sunt niturile? Enumerai minim patru tipuri de
nituri.
Care este procesul tehnologic prin care se realizeaz o asamblare nituit
1

A. SCURT ISTORIC AL ASAMBLRILOR NITUITE

1.

Tezaurul de la Rdeni :

Conine trei vase de aur ce au fost aduse n muzeu n 1978, cnd s-a stabilit c fuseser confecionate
din metal preios, constituind unica descoperire de acest fel de pe teritoriul Romniei. Vasele sunt lucrate
- toate - din foaie de aur relativ subire.
Toartele sunt trase din marginea vasului i prinse n cte dou nituri de pntecul acestuia. Decorul lor
este format fie din nervuri mediane, fie (la una din ceti) din romburi haurate alternativ, ca o tabl de
ah.
Tezaurul de la Rdeni prezint analogii cu descoperirile de la Vlcitra (Bulgaria) i Kryzovlin
(Ukraina) fiind datate n secolele XII-XI .Hr. A fost atribuit orizontului cultural corespunztor tracilor
nord-dunreni reprezentnd nivelul de civilizaie la care a ajuns populaia de la est de Carpai la sfritul
mileniului III .Hr.

2.

Piese de echipament militar, cu rol defensiv, la daci (sec. II .Cr. - sec. I d.Cr.):

n a doua jumtate a secolului al IV-lea .Chr., n expansiunea lor, celii au ptruns i n

Transilvania, ca i n unele teritorii din prile vestice i nordv-estice ale Romniei de astzi, integrndule apoi, timp de aproximativ dou secole, n spatiul dominat politic i militar de ei.
Avntul civilizatiei dacice n Transilvania a nceput o data cu nlaturarea dominatiei celtice,
ncepnd din sec. al II-lea .Chr., iar ritmul ei de dezvoltare se va accelera continuu, mai ales de la
mijlocul aceluiai veac.
Aceasta perioada este caracterizata de avntul tuturor ramurilor economiei, intensificarea
circulatiei monetare si generalizarea schimbului pe baza de moneda, sporirea continua a relatiilor
comerciale cu statele elenistice si apoi cu lumea romana. Acum este perioada n care apar asezarile
fortificate pe naltimi, transformate n adevarate centre de putere ale civilizatiei dacice.
Din punct de vedere politic, la nceputul secolului I .Chr., se petrec evenimentele de cea mai mare
importanta pentru istoria Daciei, si anume creionarea unei structuri politice sub conducerea regelui
Burebista. Centrul acestei puteri politice si nu n ultimul rnd militare este constituit n spatiul
intracarpatic, concentrat n zona muntilor Orastiei, unde s-a aflat si capitala regatului dac a lui Burebista,
Sarmizegetusa Regia.
Piesele cu caracter militar, pe care dorim sa le discutam aici, au fost folosite de razboinicii
daci.Trebuie spus ca, n general, acestea nsumeaza o serie de piese avnd menirea de a proteja un
razboinic n timpul luptei, acoperindu-i cu predilectie parti vitale ale corpului.

Accesoriile din aceasta categorie, cel mai des ntlnite la daci, sunt scuturile; cu o frecventa mai
scazuta sunt coifurile, camasile de zale sau platosele. Spre deosebire de celelalte accesorii militare
enuntate, n lupta scuturile pot avea uneori si un rol ofensiv.
COIFUL
Coifurile descoperite pe teritoriul Daciei nu sunt numeroase, fapt comun n toata lumea barbara
europeana. n Transilvania, pentru un orizont cronologic anterior celui enuntat aici, au fost cercetate mai
multe necropole apartinnd unei populatii celtice. Desi numarul de arme descoperite n acele complexe
funerare este mare, numarul coifurilor este extrem de redus.
Numarul redus al coifurilor descoperite pna acum se poate explica prin valoarea mare a unor
astfel de obiecte, care este data de dificultatile confectionarii lor n comparatie cu aceea a altor tipuri de
obiecte. Din acest motiv, ele au constituit simboluri de prestigiu, fiind purtate de aristocrati. Un argument
n plus este faptul ca patru din cele cinci coifuri cunoscute pna n prezent, n spatiul Daciei preromane,
au fost descoperite n morminte tumulare aristocratice. Ceilalti luptatori nu purtau coifuri sau purtau un
echivalent al acestuia, confectionat din piele.
Raritatea necropolelor datate pe parcursul sec. II .Chr.I d.Chr. si reducerea ariei si numarului
mormintelor tumulare aristocratice n sec. I. d.Chr., deci a complexelor arheologice capabile sa furnizeze
astfel de artefacte, ar putea explica, ntr-o anumita masura, absenta coifurilor din rndul descoperirilor8.
Mormintele de luptatori contin uneori alaturi de arme si vase de import, de obicei folosite pentru
baut sau turnat vinul, ceea ce arata statutul nalt de care se bucurau acestia n comunitate, ca si capacitatea
lor de a avea acces la bunurile ce exprimau aceasta pozitie.
CAMASA DE ZALE
n sec. I .Chr., n Dacia preromana, au fost utilizate uneori si camasi de zale confectionate din
verigi de fier. Ele au fost descoperite, n special, n morminte tumulare. Astfel de camasi de zale au
aparut, dupa cum arata si listele cu descoperiri (de mai jos), ntr-un tumul la Poiana (jud. Gorj), n
necropola de la Popesti (jud. Giurgiu), ntr-un tumul la Radovanu (jud. Calarasi), la Cetateni (jud. Arges),
n necropola tumulara de la Racatau (jud. Bacau), ca si n tumulul II de la Cugir (jud. Alba). Zalele, de
obicei, nu au fost prevazute cu nituri; totusi elemente nituite se gasesc la piesa ntreaga de la
Popesti, iar la Radovanu si Racatau fiecare a doua veriga este prevazuta cu nit.
Camasile de zale erau de obicei de mari dimensiuni, si asa sunt cele de la Cugir sau Popesti,
acoperind corpul razboinicului pna la genunchi; erau captusite, probabil, cu pnza groasa sau piele.
Camasile de zale se nchideau cu butoni, de felul celor descoperiti la Racatau, sau cu ajutorul unor tije din
fier, asemenea celei de la Cugir.
SCUTUL
Majoritatea scuturilor din Dacia preromana au fost confectionate din lemn, piele si fier, fapt ce a
facut ca sa se pastreze pna astazi numai piesa centrala realizata din fier, denumita umbo. n functie de
forma lor, umbo-urile descoperite la noi au fost prezentate de Ioan Glodariu ca fiind doua variante ale
aceluiasi tip.
Tipul se caracterizeaza prin forma rotunda a partii bombate, nconjurata de o bordura plata,
orizontala. Diametrul sau este de circa 10-12 cm. Forma cu bombare mai nalta, de obicei conica, si
cealalta, mai scunda, asemanatoare unei semicalote, ar putea fi un indiciu pentru aplicarea lor la scuturi
diferite ca forma si marime. Astfel de piese au fost descoperite att n cetatile dacice de la Gradistea
Muncelului (jud. Hunedoara), Luncani Piatra Rosie (jud. Hunedoara), Caplna (jud. Alba), Ardeu (jud.
Hunedoara) n fortificatia de la Tilisca (jud. Sibiu), n asezarea dela Sighisoara (jud. Mures), ca si n
complexe cu caracter funerar, precum Cugir (jud.Alba), Laceni (jud.Teleorman), Popesti (jud.Giurgiu),
Dobrosloveni (jud.Gorj),Corlate (jud. Dolj).
Judecnd dupa reliefurile Columnei traiane, scuturile erau mpodobite cu garnituri metalice
nchipuind ornamente geometrice si florale, motiv pentru care s-ar putea admite ca ntre numeroasele
fragmente nguste de tabla de fier, descoperite mai ales n fortificatiile dacice din Muntii Orastiei, unele ar
putea proveni tocmai de la garniturile metalice ale scuturilor.
Scuturile, folosite att de pedestrasi ct si de calareti, aparau corpul luptatorului de la umar pna la
genunchi, adica partile vitale ale corpului. Cele folosite de razboinicii daci erau mult mai usor de mnuit,
fata de cele folosite de infanteria grea romana; din cauza ca aveau mai putine elemente metalice, aveau si
o greutate mai redusa.
3.

Ultimul secret al Titanicului:

Vestitul vapor de lux Titanic s-a scufundat n noaptea de 10 aprilie 1912. Constructorii au stiut de
la bun inceput ca partea exterioara a vasului nu era suficient de rezistenta
Scufundat cu aproape un secol in urma, De la acea noapte fatidica si pana astazi, istoricii si
oamenii de stiinta au incercat sa elucideze misterul coliziunii ce a cauzat moartea a peste 1500 de oameni.
Conform lui Brad Matsen, autor al romanului "Titanic's Last Secrets / Ultimele secrete ale
Titanicului", eforturile savantilor au fost inutile, intrucat lucrurile au fost demult transate de catre insisi
constructorii navei.
Expertii cooptati in cercetarile companiei producatoare au adunat suficiente dovezi cat sa poata
demonstra ca vaporul s-a rupt in trei bucati, nu doua, si ca s-a scufundat mult mai repede decat a intuit
James Cameron, regizorul filmului "Titanic".
Faptul din urma a fost posibil din pricina niturilor necorespunzatoare si a carcasei fragile a
vaporului.In plus, mai multe documente recuperate de la Harland & Wolff, santierul naval irlandez unde a
fost proiectat si asamblat vasul, au dezvaluit o realitate incredibila - catastrofa nu s-a petrecut doar pe
fondul incompetentei si erorii de proiectare, ci si din neglijenta.
Inginerii, in ciuda faptului ca fusesera informati cu privire la starea partii exterioare, au dat aviz
favorabil lansarii la apa a vaporului.

Cercetarile intreprinse de oficialitati, mai degraba formale, au concluzionat ca principalul vinovat

a fost capitanul vaporului. Altfel, procesele intentate de familiile victimelor ar fi adus falimentul
proprietarilor Titanicului, printre care si J.P.Morgan (magnat american, bancher si colectionar de arta,
care a dominat peisajul financiar si industrial al vremii).
Pana in 2005, misterul faimosului naufragiu parea sa ramana nedezlegat. In acel an, scafandrii au
gasit doua parti uriase apartinand Titanicului. Descoperirea lor a fost suficienta pentru ca cercetatorii
criminalisti sa stabileasca vinovatii. Carcasa necorespunzatoare, fragila, si niturile neadecvate au
pecetluit soarta feribotului.
Ceea ce nu stiam insa este faptul ca si constructorii erau la curent cu deficientele de proiectare a
vaporului.
Echipa care a efectuat investigatiile preliminare a cazut de acord asupra unui aspect, si anume carcasa mai trainica si niturile mai groase ar fi permis vaporului sa pluteasca mai mult timp,
reducand dramatic numarul victimelor.
4.

Turnul Eiffel:

Emile Nouguier si Maurice Koechlin, cei doi ingineri sefi din

compania lui Eiffel, au avut ideea unui turn foarte inalt in iunie 1884.
Era conceput ca un pilon imens format din patru coloane de grinzi cu
zabrele, separate la baza si unite in varf, insa legate cu grinzi orizontale
la anumite intervale. La acel moment compania stapanea la perfectiune
constructia de suporti pentru poduri. Proiectul turnului era o extensie al
acestui principiu pana la o inaltime de aproximativ 300 de metri
echivalentul simbolic a 1000 de picioare. Curba descrisa de coloane a
fost determinata matematic pentru a oferi cea mai eficienta resistenta la
vant.
Pe 18 septembrie 1884 Eiffel inregistrase un patent pentru o
noua configuratie ce permitea constructiilor metalice de tip pilon sa
depaseasca 300 m.
4

Toate elementele au fost fabricate in fabrica din Levallois-Perret la periferia Parisului, unde isi
avea sediul compania lui Eiffel. Fiecare din cele 18000 de piese folosite la constructia turnului a fost
conceputa si executata cu o precizie milimetrica, fiind apoi asamblate in bucati de aproximativ 5 metri
lungime. Intre 150 si 300 de muncitori, sub indrumarea unei echipe de veterani in constructia de viaducte,
erau responsabili pentru asamblarea acestui gigantic puzzle metalic.
Intr-o faza preliminara constructiei piesele au fost imbinate cu bolturi, urmand ca ulterior
sa fie inlocuite cu nituri turnate. Acestea se contractau in timp ce se raceau, tinand piesele foarte
strans.
O echipa de patru muncitori era necesara pentru fixarea unui nit: unul asigura incalzirea
acestuia, altul il fixa, al treilea dadea forma capului, iar al patrulea il batea cu barosul. Numai o
treime din cele 2.500.000 de nituri folosite au fost montate pe santier.
Asamblarea primului nivel a fost realizata cu ajutorul a 12 schele temporare de lemn, de 30 m
inaltime si patru schele de 40 m. Cricuri hidraulice au ajutat la amplasarea grinzilor cu precizie
milimetrica, fiind inlocuite dupa folosire cu pane permanente.
Pe 7 decembrie 1887 a fost realizata unirea principalelor grinzi pana la nivelul I. Piesele au fost
ridicate cu ajutorul macaralelor cu aburi, care la randul erau ridicate pe turn cu ajutorul sistemelor pentru
lifturi.
Avand in vedere metodele
rudimentare ale perioadei, putea fi
declarat un adevarat record de viteza.
Asamblarea turnului era o minune a
preciziei, asa cum constatau si
gazetarii vremii. Constructia a
inceput in ianuarie 1887 si a fost
terminata pe 31 martie 1889. Pe
ingusta platforma din varf, Eiffel a
fost decorat cu Legiunea de Onoare.
Putini sunt cei care stiu ca
simbolul Parisului, celebrul Turn
Eiffel, a fost realizat dupa o
tehnologie descoperita in Romania
de proiectantul si constructorul
Gustave Eiffel, care a importat-o de
la noi.
Dupa ce a absolvit cursurile
Politehnicii din Zurich, inginerul
Gheorghe Panculescu ajunge sa lucreze in cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor
Vasile Alecsandri. In 1878, Panculescu revine in tara pentru a construi calea ferata Bucuresti-Predeal. In
acea perioada, inginerul inventeaza un sistem de imbinare a traverselor de cale ferata, care avea sa
revolutioneze constructiile metalice. Astfel, datorita metodei de montare a sinei pe traverse in afara
spatiului caii ferate, Panculescu a reusit sa termine lucrarea concesionata in mai putin de un an, desi
termenul era de aproape cinci ani.
Impresionat de proiectul inginerului roman, Gustave Eiffel se deplaseaza special la Valenii de
Munte pentru a-l intalni pe Panculescu, cel care avea sa devina inspector general al Cailor Ferate
Romane. Eiffel a vrut sa vada tehnologia folosita de acesta la montarea caii ferate.
In 1879, in casa unde se afla acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost gazduit de Panculescu
si a fost impresionat de geniul romanului. Impreuna au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de
Panculescu, la constructia turnului destinat Expoziiei Universale din 1889. S-au gndit s foloseasc
subansamble metalice confectionate la sol si asamblate dupa aceea, pe masura ce se inalta lucrarea.
Profesorul Eugen Stanescu de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie s-a numarat printre
putinii cercetatori ai acestui inedit episod. A fost special in Franta pentru a studia cat de cunoscut este
aportul inginerului roman la ridicarea simbolului orasului luminii.
Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a gasit un studiu intitulat Communication sur les
travaux de la tour de 300 m, datat 1887, in care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizeaza ca
turnul care ii poarta numele nu s-ar fi putut construi daca nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosita de
inginerul roman Gheorghe Panculescu la constructia tronsonului de cale ferata Bucuresti- Predeal.
5

Din pacate, numele romanului este mult mai cunoscut in Franta decit in tara unde s-a nascut..
Doar la insistentele profesorului Stanescu, o scoala generala din Valenii de Munte poarta de la
inceputul acestui an numele inginerului Panculescu.
5.

Istoria neromantata a jeansilor!:

Cu siguranta, nimeni nu ar fi putut prezice ca o tesatura purtata zilnic de marinarii genovezi, in

urma cu 500 de ani, va evolua intr-un fenomen al industriei textile si de fashion, asa cum este astazi jeansul.
Unul dintre cele mai puternice simboluri americane, isi are originea, de fapt, pe vechiul continent
Europa. In secolul XVI, marinarii din Genoa obisnuiau sa poate haine din jean, un material textil foarte
rezistent. Imprumutat mai tarziu de americani, s-a transformat in jeans.

La inceput, hainele din jean erau confectionate dintr-un amestec de diferite fibre textile
rezistente. Avantul schimburilor comerciale inregistrat in secolul al 18-lea, munca slavilor si inmultirea
plantatiilor de bumbac au transfortat acest amestec textil intr-o tesatura exclusiv din bumbac. Hainele
croite din acest nou material erau preferate de muncitorii americani pentru ca erau foarte rezistente si nu
se uzau usor. O vopsea obtinuta din plante din America si India era folosita pentru a colora aceste haine in
bine-cunoscuta culoare albastru inchis.
In anul 1848, in California, nu departe de San Francisco, a inceput celebra Goana dupa aur
(Gold Rush). Minerii au inceput sa vina cu miile si aveau nevoie de haine care sa reziste cat mai bine si
cat mai mult timp. In 1853, Leob Strauss, cunoscut mai tarziu ca Levi Strauss, s-a mutat din New York la
San Francisco, profilandu-se pe confectionarea de haine pentru mineri.
Una dintre cele mai mari probleme ale minerilor in ceea ce priveste noii pantaloni era reprezentata
de rezistenta buzunarelor, care se rupeau destul de repede. Jacob Davis a vazut rezolvarea acestor
probleme prin prinderea buzunarelor de pantaloni cu ajutorul unor nituri metalice. I-a scris lui Levi
Strauss, caruia i-a oferit un parteneriat in schimbul brevetarii acestei inventii. Strauss a acceptat imediat si
astfel a inceput producerea salopetelor nituite, asa cum erau cunoscuti jeansii la acea vreme.
Anul 1886 a mai accesorizat jeansii lui Strauss cu o mica eticheta de piele, prins tot cu nituri,
pe care era desenata o pereche de pantaloni trasa de doi cai in directii diferite. Atat de puternici erau
pantalonii lui Strauss, incat nici caii nu puteau sa-i rupa, dupa cum afirma fabricantul.
Productia de jeansi a scazut in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar salopetele nituite
(copper-riveted waist overalls) au fost scoase din America si raspandite in intreaga lume de soldatii
americani, care obisnuiau sa le poarte atunci cand erau in permisii. Dupa razboi, compania Levi Strauss a
inceput sa-si vanda pantalonii in afara Americii.
In anii 50, denim-ul a devenit tot mai popular printre tineri, reprezentand un simbol al
adolescentilor rebeli din programele si filmele TV. Unele scoli din SUA chiar le-au interzis elevilor sa
poarte acesti pantaloni. Adolescentii au inceput sa numeasca aceste salopete pantaloni jeans. Si asa le-a
6

ramas numele. In anii 60, jeansii au inceput sa fie preferati printre studenti, croiala incepand sa fie din ce
in ce mai diversa, pentru a se potrivi cu moda anilor 60.

B. CLASIFICAREA NITURILOR I A ASAMBLRILOR NITUITE

1.

CLASIFICAREA NITURILOR

-dupa pozitia capului,in raport cu elementele asamblate,niturile pot fi: cu cap obisnuit,cu cap
semiinecat si cu cap inecat;
-dupa forma capului,niturile sunt: cu cap semirotund,cu cap cilindric,cu cap troncoic;
-dupa forma tijei niturile pot fi: cu tija plina,cu tija semitubulara si cu tija tubulara,
-nituri speciale,socotite cele care pentru nituire nu au nevoie de contracapuitor;acestea sunt: nituri
explozibile,care au tija semitubulara incarcata cu material exploziv si nituri cu tija dubla.

Clasificarea
NITURILOR

Dup forma
capului:
Semirotund
Bombat
Cilindric
Seminecat
necat

2.

Dup forma
tijei:

Nituri
speciale

Plin
Semitubular
Tubular

Nit cu tij
dubl
Nit exploziv

CLASIFICAREA ASAMBLARILOR NITUITE

Dup modul de execuie :

- Manual
- Mecanic
Dup temperatura la care se executa nituirea
- Nituire la cald;
- Nituire la rece
Dup modul de aezare a tablelor asamblate:
- Nituire prin suprapunere
- Nituire cap la cap cu eclis
Dup numrul de rnduri:
-Nituire pe un rnd
-Nituire pe dou rnduri
- n linie
7

- in zig-zag
Dup destinaia nituirii:
-Nituirea de rezistent
-Nituirea de etanare
-Nituirea de rezisten-etanare

C. PRILE COMPONENTE ALE ASAMBLRII NITUITE

1.

ELEMENTELE CONSTRUCTIVE ALE UNUI NIT

Sunt:-tija nitului 1 (de forma cilindrica sau tubulara),

-capul initial 2 (la una din extremitatile tijei 2) si
- capul de inchidere 3, (care se formeaza la nituire).
Dimensiunile principale ale niturilor sunt:
-diametrul tijei d , lungimea tijei l , diametrul capului initial D si inaltimea capului h.

D. AVANTAJELE I DEZAVANTAJELE UNEI ASAMBLRI NITUITE

1.

AVANTAJELE NITUIRII:

- prezinta siguranta in exploatare, superioara asamblarilor sudate, la constructii supuse la sarcini

dinamice dupa directii variabile (ex.: poduri, nave marine/fluviale sau aeronave etc).
- se pot imbina piese din materiale nesudabile, sau la care temperature necesara procedeului de
sudare ar diminua efectul tratamentelor termice sau al acoperirilor de protectie sau elastice
2.

DEZAVANTAJELE NITUIRII:

- un consum mai mare de material si de manopera;

- conditii de lucru mai incommode din cauza producerii de zgomot;
- se micsoreaza rezistenta pieselor in sectiune,
- se diminueaza etanseitatea constructiei realizate.
3.

MATERIALELE UTILIZATE

La confectionarea niturilor se aleg materialele in functie de felul si marimea solicitarilor, la care sunt
supuse, ex:
- oteluri carbon (pentru lucrari obisnuite);
- oteluri aliate (in cazul solicitarilor termice sau de coroziune ridicata);
- cupru;
- alama;
-aluminiu;
- anumite mase plastice.

E. PROCESUL TEHNOLOGIC DE REALIZARE A ASAMBLRII NITUITE

1.

SCULE FOLOSITE LA NITUIREA MANUALA.

In lucrarile de nituire se folosesc urmatoarele scule: un ciocan de lacatusarie,un contracapuitor pentru

a proteja capul initial,un tragator pentru apasarea pieselor de nituit una asupra celeilalte si un
capuitor,care este o unealta executata dintr-o bara scurta din otel pentru scule,cu o scobitura de forma
unei calote sferice la unul dintre capete si care serveste la formarea capului de inchidere al nitului.
Contracapuitorul de numit si contrabuterola,serveste drept nicovala pentru sprijinit capul initial,cand
se formeaza capul de inchidere al nitului.

2.

TEHNOLOGIA NITUIRII:

Nituirea manuala este o operatie care necesita un volum mare de munca ,avand o productivitate
mica,deci costisitoare,fact pentru care se executa numai la productia individuala si in atelierele de
intretinere si reparatii.
Dupa ce sa produc nitul in gaura,se asaza cu capul initial pe contracapuitor si cu ajutorul
tragatorului se apropie cele doua piese de tabla casa nu ramana spatii intre ele.
Prin lovituri de ciocan axiale si radiale se refuleaza capatul tijei si se formeaza capul de inchidere
de o forma bombata.Apoi se asaza capuitorul pe capul de inchidere si se loveste cu ciocanul,rotindu-l
dupa fiecare lovitura,pana cand se obtine o forma fasonata,identical cu capul initial.Aceasta este metoda
directa de nituire.
Mai rar se foloseste metoda de nituire indirecta,cand lovitura de ciocan se aplica capuitorului
asezat pe capul initial,dar capul de inchidere se formeaza in locasul contracapuitorului.
La formarea capului de inchidere se va avea in vedere ca ciocanul sa nu atinga suprafata pieselor
de nituit,pentru a se evita ondularea si deformarea tablelor.
Stemuirea: Imbinarile nituite, cu precadere cele de etansare,se supun operatiei de
stemuire.Stemuirea consta in presarea marginilor tablelor,in vederea obtinerii unei etansari mai bune si se
executa cu ajutorul stemuitoarelor,care au forma daltilor,dar au muchia de taiere tesita.