~ Colegiul Naional Nicu Gane Flticeni ~

Tehnica mozaicului
Valentin Hritcu, clasa a XII-a H





Mozaicul

Mozaicul este arta de a crea imagini prin asamblarea unor piese mici din
sticl colorat, piatr, gresie sau alte materiale. Mozaicul poate fi considerat o
tehnic de art decorativ, o parte a designului de interior sau un simbol cultural
i spiritual (de exemplu, n catedrale). Piese mici, de obicei de form cubice, de
diferite culori i materiale, cunoscute sub denumirea de tesserae (diminutiv
tessellae), sunt folosite pentru a crea aceste opere de arte.
Pentru a intelege arta mozaicului atat din punct de vedere artistic cat si
sensul strict literar trebuie sa ne intoarcem la originile sale.
Cuvantul mozaic provine din grecescul mouseion ceea ce in
traducere libera inseamna Muza , mozaicul servind la originile sale la decorarea
grotelor consacrat acestor divinitati. Dictionarul il defineste ca o Lucrare de
tehnica decorativa, care consta in asamblarea artistica a unor bucati mici de
marmura, de ceramica, de sticla etc. de diferite culori, lipite intre ele cu mortar
sau cu mastic. Exista in istorie 2 mari categorii de mozaicuri : mozaicuri de
paviment si mozaicuri murale.







Istoria mozaicului

Imbinand aspectele practice si utilitare cu functia de decoratie, mozaicul
dubla natura: una practica, aceasta intrepatrunzandu-se cu una
contemplativa. Un element ce poate straluci sau se poate confunda cu decorul
O istorie a mozaicului, aparent modest capitol de ornamentica inglobat
in vastul domeniu al istoriei arhitecturii si artelor, ne va surprinde prin
bogatia de informat ii pe care le pune la dispozitie privitorului, care va
descoperi in mozaic oglinzi vii si vibrate ale epocilor pe care acesta le
reprezinta.
Material durabil, mozaicul a rezistat cu succes in fata timpului. Tehnica
este cunoscuta inca din Mesopotamia, unde mozaicurile erau realizate din
bucati mici de piatra fina. Este intalnit si in Egipt inca din timpurile primelor
dinastii. Dar adevaratele mozaicuri pavimentare, din pietricele monocrome
sau usor colorate, apar in secolele V-IV i.H., in Grecia clasica. Perioada
elenistica continua utilizarea mozaicului, realizandu-l insa din prisme de
marmura divers colorate. Mozaicul a fost o arta preferata in mod deosebit de
romani, foarte raspandita in intreg imperiul. Pana in secolul II d.H.,
mozaicurile romane erau lucrate aproape exclusiv in alb si negru, dar,
incepand din secolul urmator, tehnica se rafineaza si vaste mozaicuri
policrome incep sa acopere pavimentul, peretii si chiar plafonul
somptuoaselor vile romane. Materialele intrebuintate erau diferite - pietricele
de rau, marmura, sticla, email si chiar pietre semipretioase.
Bizantul, era care prelungeste armonios lumea antica si o conduce spre
Evul mediu, cultiva mult aceasta tehnica. Mozaicuri stralucitoare decoreaza
integral bisericile, ale caror volumetrii mult mai greoaie decat ale celor antice
generau mari suprafete disponibile pentru decoratie, pe care gustul inclinat
spre opulenta al societatii bizantine prefera sa le acopere cu mozaicuri. Este
una dintre perioadele de maxima inflorire a acestei tehnici.

Mozaicurile din bisericile Romei (Santa Costanza, Santa Maria Magiore)
secoIelor V si VI d.H. si cele din Ravena din aceeasi perioada (Mausoleul Galla
Placidia, San Vitale, Sant Apollinare Nuovo si Sant Apollinnare in Classe) sunt
monumentele genului, universal cunoscute .
In mozaicul bizantin vom descoperi oglindite inceputurile
crestinismului si elanul unor artis ti dornici de a informa privitorul despre
adevarurile crestine. Temele acestor mozaicuri sunt, in special, teme
religioase, in care personajele sunt rigide, asezate paralel, nemaipastrand din
umanismul grec decat unele gesturi timide. La Ravena, in contact cu solul
italian, imaginile se dispun in tablouri insufletite, infatisand siluete care se
misca printre arbori, sau animale, pe mare ori pe uscat. Ceva din spiritul antic
supraviet uieste in nobletea si calmul acestor personaje. Dogmatice prin
imobilitate, orientale prin opulenta materialelor folosite, mozaicurile
bizantine raman o marturie de valoare a spiritului unei epoci in care Orientul
si a Occidentul se contopeau in valtoarea unor noi prefaceri religioase si
culturale. Asa cum Bizantul a preluat si prelucrat mozaicul roman, la randul
sau a devenit intemeietor de scoala, transmitandu-l Renasterii europene si
lumii islamice. In spatiul islamic, spatiu arid, dominat de nuditatea desertului
si sarac in solicitari vizuale, arabii exalta decoratia. Arta mozaicului cunoaste,
in aceasta lume, o culme a infloririi sale, marcata poate de cea mai inalta
forma de rafinament .
Astfel, arabescul este protagonistul incontestabil al ornamenticii intr-o
lume unde Coranul interzice reprezentarile umane sau animaliere. Ca o
consecinta a acestei interdictii, mozaicurile arabe sunt lipsite de personaje, iar
lumea vegetala ramane principala sursa de inspirat ie. Pentru a trata temele
religioase, arabii au preferat inscriptiile caligrafice, carora le-au asociat cadre
ornamentale. Maiestria lor va consta, in primul rand, in amenajarea acestui
cadru decorativ si ordonarea elementelor compozitionale. Arta decorativa
islamica este caracterizata de o puternica stilizare.
Mozaicurile arabe au o aparenta de exu-beranta si fantezie specifice
vitalitatii orientale, dar fantezia lor este in permanenta dirijata si controlata
de intelect. Bogatia sentimentelor din lumea araba prinde viata in aceasta arta

care ne evoca, intr-un mod extrem de subtil, un univers care palpita inundat
de parfumuri si mirodenii. Rezultatul este un produs de o extraordinara
modernitate, ce-si poate afirma universalitatea prin capacitatea de a decora cu
succes un interior contemporan. De altfel, creatorii de azi se folosesc intens de
aceasta sursa de inspiratie .Caracteristica popoarelor din zona mediteraneana,
aceasta tehnica nu este intalnita la entitatile ce isi trag seva spirituala din
budhism sau hinduism, la locuitorii Europei nordice sau in lumea celor doua
Americi. Natura carismatica a mozaicului poarta, intr-un fel, amprenta
specificului mediteranean si oriental.
La inceputul secolului al XX-lea, stilul Art- Nouveau readuce in atentie
tehnica mozaicului. La Barcelona, Gaudi lucreaza cu Josep Maria Jujol pentru a
decora cu ample mozaicuri Parcul Guell. Adept al acestei tehnici, Gaudi
acopera cu mozaicuri fatadele exterioare ale cladirilor pe care le proiecteaza,
inovand, astfel, modul de exprimare prin acest material.
In perioada contemporana, tehnica se extinde si se diversifica,
variatiunile devin cvasi-infinite, ajungandu-se la forme inedite, ca, de exemplu,
inglobarea de obiecte personale intrun liant menit sa creeze o decoratie
parietala, denumita "memoria zidului", intr-o indrazneata maniera de a
conferi un plus de "originalitate" unei tehnici stravechi. Un nou prilej de a
constata cum tehnica, neutra in sine,exteriorizeaza pulsul epocii pe care o
traverseaza. Aproape tot ceea ce socheaza in arta contemporana trebuie
privit, de fapt, ca o angoasa, o spaima de adevar, de frumusete, de armonie
divina, intr-o epoca in care vulgaritatea a atins cote fara precedent.
Mozaicul in perioada elena
Tehnica este cunoscuta inca din Mesopotamia, unde mozaicurile erau
realizate din bucati mici de piatra fina. Este intalnit si in Egipt inca din timpul
primelor dinastii. Dar adevaratele mozaicuri pavimentare apar in secolele V-
IV - i.H. in Grecia clasica. Grecii au perfectionat tehnica mozaicului folosind
marmura de diferite culori. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este
considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a Macedoniei si loc de
nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este realizat astfel incat sunt

subliniate luminile si umbrele, prin utilizarea unor pietre cu tonalitati
coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducand mai mult cu o pictura .
Mozaicul roman
Dupa ce i-au cucerit pe greci, romanii au preluat tehnica mozaicului si
au dezvoltat-o. Practic romanii au adus mozaicul la stadiul de arta.
Principalele deosebiri intre mozaicul roman si lucrarile asemanatoare ale
celorlalte popoare sunt dimensiunile aproape perfecte ale pieselor,
prelucrarea exacta si imbinarile de calitate. Dincolo de latura practica,
respectiv rezistenta la umezeala si uzura, romanii au folosit mozaicul intr-un
mod artistic inegalabil. Mozaicul de paviment este utilizat atat in
somptuoasele vile romane , cat si in spatiile publice : temple, fantani, celebrele
bai termale etc. Mozaicul mural apare Roma- secolul I i.H , acoperind la
inceput suprafete mici , decorand ulterior suprafete din ce in ce mai mari.
Subiectele mozaicului reprezentau scene domestice, animale, peisaje, viata
artisctica, scene de razboi, de vantoare, figuri din mitologie.
Arta mozaicului cunoaste o plina expansiune intre secolul I si sec.al VII
lea i.H . Imbunatatirea metodelor de lucru face ca aceasta arta sa devina
aproape o industrie. In campaniile de cucerire si colonizare a bazinului
Mediteraneean Africa, Orientul Apropiat, Spania, romanii aduc cu ei aceasta
forma de arta.
Mozaicul bizantin
Mozaicul bizantin, ca toata arta bizantina in general, este axat pe
reprezentari religioase. Mozaicuri stralucitoare decoreaza integral bisericile,
ale caror volumetrii mult mai greoaie decat ale celor antice generau mari
suprafete disponibile pentru decorare, pe care gustul inclinat spre opulenta al
societatii bizantine prefera sa le acopere cu mozaicuri .. Este una din
perioadele de maxima inflorire a acestei arte. Mozaicurile din bisericile Romei
( Santa Constanza, Santa Maria Magiore ) secolelor V si VI d.H si cele din
Ravena din aceeasi perioada sunt monumentele genului, universal cunoscute.

Mozaicul islamic
In spatiul islamic, spatiu arid, dominat de nuditatea desertului si sarac
in solicitari vizuale, arta mozaicului cunoaste o culme a infloririi sale marcata
poate de cea mai inalta forma de rafinament.
Astfel arabescul este protagonistul incontestabil al decoratiunilor in
mozaic intr-o lume unde Coranul interzice reprezentarile umane sau
animaliere.Pentru a trata teme religioase, arabii au preferat inscriptiile
caligrafice, carora le-au asociat cadre ornamentale. Sun reprezentate motive
geometrice complexe, arabescuri inspirate de formele vegetale. Chiar si
obiectele uzuale erau ornate cu mozaic.
Mozaicul Art Nouveau
La inceputul secolului al XX- lea, stilul Art Nouveau readuce in atentie
arta mozaicului. Gaudi o adopta si o dezvolta intr-un stil propriu. La Barcelona
acesta innobileaza cu ample mozaicuri Parcul Guell, Catedrala Sagrada
Familia. Adept al acestei forme de arta el concepe mozaicuri pentru fatadele
cladirilor pe care le proiecteaza, aducand un suflu nou modului de exprimare
prin aceasta arta.
In perioada contemporana, arta mozaicului se extinde si se diversifica,
variatiunile devin cvasi infinite, lasand loc fiecarui artist in parte de a se
eprima intr-o multitudine de forme.