Astea sunt toate biletele pe care el le are.

1. Virtutile teologice; - sunt astea de jos: credinta, nadejdea si iubirea. cred ca vrea sa-i vorbesti in
general despre ele ori sa i le spui pe toate 3. nu inteleg.
2. Credinta (necesitate, insusiri, pacate);
3. Nadejdea ( necesitate, insusiri, roade, pacate);
4. Iubirea ( necesitate, insusiri, roade, pacate);
5. Cultul extern ( rugaciunea si postul);
6. Cultul public ( adorarea si cinstirea);
7. Votul si juramantul; - asta nu l-am invatat
8. Religiozitatea( pacatele impotriva cunoasterii lui Dumnezeu);
9. Datoriile fata de noi insine (stima de sine, smerenia, iubirea de sine);
10. Datoriile speciale catre sufletul ( intelect, viata afectiva, vointa onoare); - asta ti l-am dat, dar e
foarte multa materie pentru ca nu am apucat sa-l invat si sa-l scurtez. subliniaza-ti tu ce crezi ca e
important din el.
11. Datoriile fata de trup( valoarea morala a trupului si a vietii, ingrijirea trupului, distractiile, cultura
fizica); -asta e facut de negru
12.Apararea vietii / Jertfa de sine;
13. Sinuciderea, automutilarea, eutanasia;
14. Maltusianismul si Neomaltusianismul;
15. Munca in viata crestina ( conceptia crestina despre munca, obiectii); - asta nu l-am invatat
16. Profesiunea in general; Profesiunea femeii ; - asta nu l-am invatat
17. Rasplata muncii, retributia. asta nu l-am invatat













2. Credinta (necesitate, insusiri, pacate)
Credinta este o virtute teologica.
Cuvantul credinta poate insemna mai multe lucruri:
1) parere: Nu sunt sigur cum sa rezolv aceasta problema. Cred ca ....
2) nadejde: Am credinta ca o sa ma ajute.
3) statornicie: Am credinta in sotia mea
4) credinta la nivel de certitudine in care omul este sigur de ceea ce crede si atunci credinta
devine martusitoare: credinta in Dumnezeu
5) cuvantul credinta mai poate insemna si un adevar sau mai multe adevaruri de credinta si
astfel el poate fi folosit pentru a denumi o religie: credinta ortodoxa, credinta islamica, etc.

Necesitate: Credinta este o virtute teologica necesara mantuirii dupa cum ne spune insusi
Mantuitorul Iisus Hristos: Adevrat, adevrat zic vou: Cel ce crede n Mine are via venic.
Matei 6, 48. Omul trebuie sa respecte porunca lui Dumnezeu si sa aibe credinta.
Insusiri: Credinta trebuie sa fie:
1) statornica: adica omul sa nu oscileze in credinta sa si sa nu se indoiasca de Dumnezeu.
Numai cel ce crede necontenit in Dumnezeu poate avea nadejdea de a primi rasplata Sa.
2) universala: adica omul nu trebuie sa creada doar in unele aspecte ale credintei, si sa le
evite pe celelalte. De asemenea omul nu trebuie sa isi caute sofisme adica explicatii intelectuale
pentru a-si justifica trairea in pacat.
3) vie si marturisitoare in iubire: adica omul trebuie sa creada din toata inima sa si cu iubire,
iar iubirea pe care o simte inlauntrul sau sa il conduca la savarsirea faptei bune. Credinta mai trebuie
sa fie marturisitoare in iubiri pentru ca precum ne spune si Apostolul Pavel: Daca dragoste nu am,
nimic nu sunt.
Pacate impotriva credintei:
1) necredinta: omul nu crede in unele adevaruri de credinta sau in toate
2) superstitia: pe langa adevarurile de credinta omul crede in superstitii precum: varcolaci,
vrajitoare, vampiri
3) scepticismul: omul se indoieste de credinta sa in parte sau intru totul. Este de mentionat
la scepticism ca acesta apare de obicei la multi tineri care trec din adolescenta in starea de adult si
incep sa isi puna intrebari de ce cred in ceea ce cred. In acel moment, omul trebuie sa aibe iubire in
suflet si dorinta sincera de a afla, sa studieze carti teologice, sa mearga la Biserica si sa se roage la
Dumnezeu, si drept urmare omul isi va primi raspunsul si isi va motiva credinta
4) indeferentismul: omul este indiferent cu privire la credinta afirmand ca toate credintele si
religiile sunt fie la fel de bune, fie la fel de proaste/slabe
5) fanatismul religios: omul incearca sa ii aduca pe ceilalti la credinta sa prin savarsirea de
fapte violente sau ucigatoare


2) Nadejdea (necesitate, insusiri, roade, pacate)
Nadejdea impreuna cu iubirea si credinta alcatuiesc cele trei virtuti teologice. Prin nadejde sufletul
se pleaca intru totul lui Dumnezeu si il recunoaste pe acesta drept un stapan bun, iubitor si drept,
sperand la rasplatite si bunatatile Sale.
Necesitatea: Nadejdea este o virtute teologica necesara mantuirii. Aceasta o intelegem din cadrul
Vechiului Testament unde psalmistul David spune: Pune-ti nadejdea in Domnul din toata inima ta
si nu te bizui pe priceperea ta. Ca Domnul este nadejdea ta si va feri piciorul tau de cursa. Ca
Domnul este nadejdea ta si va feri piciorul tau de cursa. (Pildele lui Solomon).
Noi nu putem afirma cu certitudine ca ne vom mantui, insa un om care savarseste binele si se fereste
de rau, pe masura ce savarseste mai multe fapte bune, are din ce in ce mai multa nadejde ca
Dumnezeu il va primi in Imparatia Sa.

Insusiri:
1) nadejdea trebuie sa fie statornica adica omul sa o tina in suflet tot timpul, caci altfel cum
poate un om sa primeasca cele ceresti daca nu se gandeste la ele si le iubeste tot timpul
2)
Roade:
1) lucrarea virtutilor adica omul sperand ca Dumnezeu sa il rasplateasca savarseste fapta
buna necontenit in orice imprejurare
2) sporirea virtutilor nadejdea aduce cu sine si sporirea si celorlalte virtuti
3) asemanarea cu Dumnezeu

Pacate impotriva virtutii:
1) deznadejdea: omul se poate deznadajdui in trei feluri:
a) a savarsit prea mult pacate si crede ca Dumnezeu nu il poate ierta
b) omul e prea cuprins de pacatul sau si vazandu-se in cusca lor crede ca nu poate sa
iasa
c) omul este rapus de greutatile vietii care cateodata sunt de mare dificultate
2) credinta prea mare in Dumnezeu si in sine
a) credinta prea mare in Dumnezeu apare atunci cand omul spune ca Dumnezeu
este bun si iubitor si il va ierta oricat de mult rau ar savarsi acesta. Oamenii care au credinta prea
mare in bunatatea si mila lui Dumnezeu de obicei lasa indreptarea pe finalul vietii lor insa aceasta
este o greseala precum observa din cartea Bibliei Intelepciunea lui Isus Sirah in are acesta spune ca
omul nu-si cunoaste ziua judecatii.
b) credinta prea mare in sine care era sustinuta si de pelagianism (doctrina eretica)
sustine ca omul poate sa faca singure fapte de mantuire fara ajutorul lui Dumnezeu. Acest lucru nu
este adevarat intrucat oamenii pana la mantuirea obiectiva adusa de Mantuitorul Iisus Hristos pe
cruce ajungeau in rai doar daca Dumnezeu binevoia, iar majoritatea oamenilor mergeau in iad.
Omul se mantuieste nu in afara lui Dumnezeu ci impreuna cu El adica atat prin
primirea harului din Sfintele Taine cat si prin faptele bune savarsite de el.
Insusi Mantuitorul afirma in conversatia Sa cu Nicodim (fariseu) ca De nu se va
nate cineva din ap i din Duh, nu va putea s intre n mpria lui Dumnezeu. ( apa si duh
= botez + har)
























3) Iubirea ( necesitate, insusiri, roade, pacate)

Iubirea este una dintre cele trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si iubirea. Iubirea inseamna
nazuinta spre tot ceea ce este bun, frumos si vrednic de dorit. Atat de mult a iubit Dumnezeu pe om
incat pe unicul sau Fiu l-a dat in lume ca sa sufere pentru noi si sa savarseasca astfel mantuirea
obiectiva. (Mantuirea obiectiva: Iisus pe cruce jerfta Sa; mantuirea subiectiva: partea noastra: fapte
bune, ferirea de fapte rele, lucrarea virtutilor, etc)
Necesitatea:
Iubirea este necesara mantuirii si este o porunca. Necesitatea iubirii o vedem din insasi cuvintele
Mantuitorului care spune: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul
tau si cu tot cugetul tau. la care adauga iar pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22, 37-39).
Sf. Ap. Pavel ne arata necesitatea si importanta iubirii la Corinteni cand spune: Iar daca dragoste nu
am, nimic nu sunt. (I Cor 3 12)

Insusiri: statornica adica omul sa nu oscileze in iubirea sa ci tot timpul sa-l iubeasca pe Dumnezeu


Roade:
1) lucrarea virtutilor adica omul iubindu-l pe Dumnezeu ii intoarce iubirea Sa si iubindu-l pe
aproapele ca pe sine insusi intelege cum sa se raporteze la acesta si cum sa se comporte cu el. Iubind
un om dorim sa savarsim fapte bune fata de acesta
2) sporirea virtutilor nadejdea aduce cu sine si sporirea si celorlalte virtuti
3) asemanarea cu Dumnezeu caci Dumnezeu este iubire (Ioan 4, 8)

Pacate impotriva iubirii***
1) sentimentalismul: omul il iubeste pe Dumnezeu pentru cele ce El ii ofera spirituale si
materiale si odata cu disparitia acestora dispare si iubirea de Dumnezeu
2) ura de Dumnezeu: omul da vina pe Dumnezeu pentru toate necazurile sale si isi formeaza
o imagine gresita despre acesta considerandu-L a fi rau sau diabolic
3) fanatismul religios: fanatismul religios este pacat impotriva iubirii intrucat acesta se
manifesta prin savarsirea actiunilor contrare iubirii precum uciderea





5. Cultul extern ( rugaciunea si postul);
Prin rugaciune sufletul se inalta la ceruri de unde se incarca de putere cereasca, respira in
cele inalte, si se purifica. Cand ne rugam sufletul nostru este inaintea lui Dumnezeu. El este asemeni
unui Tata bun si iubitor care ne asculta in cele ce dorim a i le spune.

Rugaciunea este de trei feluri: (important)
1) lauda: prin rugaciunea de lauda sau de slavire il preamarim pe Dumnezeu pentru
perfectiunea Sa. Uitandu-ne la Dumnezeu si la toate cate a facut El pentru noi si la toata lumea
aceasta cu toate frumusetile ei, nu putem decat il admiram.
2) multumire: prin rugaciunea de multumire ii multumim lui Dumnezeu pentru toate
cele ce El ne-a oferit. Un crestin adevarat ii multumeste lui Dumnezeu atat pentru cele bune cat si
pentru cele rele, intrucat Dumnezeu stie mai bine decat noi ceea ce avem nevoie.
3) cerere: prin rugaciunea de cerere il rugam pe Dumnezeu sa ne ofere cele ce avem
de trebuinta fie pentru noi sau pentru altii. Trebuie mentionat ca intai noi trebuie sa ne rugam lui
Dumnezeu pentru bunurile spirituale/ceresti, iar apoi pentru cele materiale si aceasta doar daca
acele bunuri ne ajuta la mantuire.

Rugaciunea poate fi impartita in (semi-important. nu stiu daca o sa te intrebe asta, dar ti-
am pus-o)
1) particulara: aceasta rugaciune este savarsita de catre credincios in intimitatea
casei sale.
2) publica: aceasta rugaciune se savarseste in Sfanta Biserica, sau la masa cu familia
inainte de a manca, sau in adunarile crestine, etc.
precum si in
1) interioara: omul nu rosteste cuvinte
2) exterioare: omul rosteste cuvinte

Inainte de a ne ruga trebuie sa intelegem ca ne prezentam inaintea Creatorului nostru si
avand aceasta in vedere trebuie sa ne calmam, sa ne eliberam de griji, sa ii iertam pe cei ce ne-au
gresit, sa ne cerem iertare de la cei fata de care am gresit. Cel ce isi aduce jertfa sa la altar fara a fi
impacat cu fratele sau nu o va avea primita.
In timpul rugaciunii trebuie sa ne gandim la Dumnezeu. Nu trebuie sa lasam gura sa
bolboroseasca cuvinte in timp ce mintea noastra este in alta parte. Exista anumite persoane care nu
se pot concentra si cateodata chiar si noi ne putem gasim in aceasta situatie. Diferitele cauze ale
lipsei concentrarii pot fi: surmenajul la munca, stresul, grija prea mare pentru cele lumesti, etc.
Daca concentrarea este involuntara atunci e un obstacol ce trebuie depasit, iar daca atentia noastra
se duce in alta parte voit, atunci este pacat.
Cu privire la rugaciunea de cerere trebuie sa mentionam ca aceasta nu este necesara pentru
ca Dumnezeu sa ne ofere ceea ce ne trebuie intrucat El stie mai bine decat noi si de dinainte ceea ce
avem nevoie, ci ea este necesara pentru a ne apropia de El si a ne face a cugeta la cele sufletesti.

Cu privire la rugaciune Biserica sustine ca minimul este urmatorul:
- dimineata si seara
- inainte de fiecare masa
Pornind de aici credinciosul poate sa avanseze dupa dorinta sa.

Postul este un alt aspect important al cultului extern. Postul se savarseste prin abtinerea de
la anumite mancaruri precum carne, untdelemn, vin in anumite perioade de timp.
Prin post noi ne eliberam de patimi.
Prin post noi ne eliberam de placerea care vine din mancatul anumitor feluri de mancare si
din placerile si poftele care vin ca urmare a mancarii acestora.
Prin post ne departam de cele trupesti si ne indreptam spre cele lumesti. Postul este o
perioada de spiritualizare a omului si tinut impreuna cu savarsirea rugaciunii indreapta pe om spre
Dumnezeu, facandu-l sa cugete la cele Inalte.
Mancatul de carne si bautul de vin nu trebuiesc intelese gresit precum ne spun Sfintii Parinti
ca de vreun episcop se va opri de la mancatul de carne si bautul de vin considerandu-le a fi spurcate
si nu pentru ca asa doreste atunci el sa se faca anatema, caci cele facute de Dumnezeu nu sunt
spurcate.

Posturi importante:
- cel al Craciunului
- cel al Pastelui
- cel al Adormirii Maicii Domnului
- cel al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (in asta suntem acum daca te intreaba)
Pe langa aceste 4 Posturi Mari de peste an noi tinem post miercurea si vinerea in tot anul
mai putin in zilele de harti.

Scutiti de post sunt copiii pana la 7 ani, batranii de peste 60 ani si cei ce au munci grele
precum cei din constructii sau cei ce calatoresc tot timpul insa asta nu inseamna ca daca vor si pot sa
posteasca ei sunt opriti. Daca de postul trupesc sunt scutiti unii oameni, de cel sufletesc nu este
nimeni scutit.


6. Cultul public ( adorarea si cinstirea);

Adorarea o oferim lui Dumnezeu care este mai Inalt si deplin, Creatorul nostru, perfectiunea
absoluta pe care nimeni nu o poate depasi. Noi ne inchinam doar lui Dumnezeu intrucat aceasta este
porunca intai a Decalogului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tu. S nu ai ali dumnezei afar de
mine.

Cinstire oferim ingerilor si sfintilor.

Ingerii sunt fiinte spirituale create de Dumnezeu inaintea oamenilor precum
observam din Biblie ca la inceput a facut Dumnezeu cerul (lumea spirituala) si pamantul (lumea
materiala).
Ingerii sunt solii lui Dumnezeu intrucat aceasta reprezinta si numele lor (inger=sol/
trimis). Ei au rolul de a transmite mesaje de la Dumnezeu catre oameni in vederea mantuirii noastre.
Ei au ratiune, sentiment, vointa si puteri superioare noua, pot sa fie intr-un loc si imediat in celalalt
(dar nu sunt omniprezenti; asta e atribut doar al lui Dumnezeu), pot sa savarseasca minuni.
In cadrul Bibliei avem nenumarate exemple de ingeri precum in cel ce il salveaza pe
Daniel din cuptorul cu foc si cusca de lei (Vechiul Testament) si precum cel ce ii vesteste Fecioarei
Maria nasterea Pruncului Iisus (Noul Testament).
Intrucat ingerii sunt mesagerii lui Dumnezeu noi ne putem ruga la acestia sa ne
transminta rugamintile la Dumnezeu.

Sfintii sunt oamenii care in timpul lor au savarsit dreptatea, care l-au cautat pe
Dumnezeu neincetat si pentru aceasta ii cinstim. Intrucat ei sunt in ceruri, prieteni ai lui Dumnezeu,
au indrazneala la acesta si rugandu-ne lor pentru problemele noastre, putem avea incredere ca ei
vor pune cuvant bun despre noi inaintea lui Dumnezeu.

Pe langa cinstire mai avem supracinstire sau supravenerare pe care o oferim Fecioarei
Maria, Nascatoare de Dumnezeu cea mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare
decat serafimii.

Important: Trebuie mentionat ca prin faptul ca cinstim ingerii si sfintii il cinstim si pe
Dumnezeu indirect pentru ca ei lucreaza sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu.

Explicatie: Chip si asemanare asta daca te intreaba
In Biblie dupa ce se zice ca Dumnezeu a zis: Sa facem om dupa chipul si asemanarea
noastra, l-a creat pe om, si dupa aceea se zice: Si a facut Dumnezeu om dupa chipul Sau, dar nu se
adauga ca l-a facut si dupa asemanare.
Chipul lui Dumnezeu e: ratiune, sentiment/simtire, vointa.
Asemenarea e: lucrarea virtutilor, savarsirea faptelor bune, rezistarea la rau.
Suntem dupa chip si trebuie sa ajungem prin faptele noastre la asemanare.

Mie subiectul asta mi-a picat. Eu i-am zis atat si m-a oprit: Adorare oferim lui
Dumnezeu drept cel mai Inalt Creator, singurul perfect absolut, iar cinstire oferim Sfintilor si
Ingerilor. Supracinstire sau supravenerare oferim Fecioarei Maria care este mai cinstita decat
heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii. Dupa asta vroiam sa-i spun ce sunt
ingerii, sfintii, dar nu m-a mai intrebat.























9. Datoriile fata de noi insine (stima de sine, smerenia, iubirea de sine);
Intre datoriile morale fata de noi insine se numara stima de sine, smerenia si iubirea de sine.
Stima de sine este justificata prin faptul ca omul poarta chipul lui Dumnezeu in sine si e menit sa
ajunga la asemanare cu Acesta, prin faptul ca este pus stapan peste creatia, el este cununa creatiei.
Stima de sine aduce cu sine beneficiul de a nu pacatui intrucat un om ce se respecta nu se va cobora
la pacate grave. Daca omul le savarseste pe acestea, odata cu savarsirea lor dispare si stima.
Este necesara mantuirii.
Smerenia este justificata prin faptul ca omul fara Dumnezeu e nimic. Noi depindem chipul lui
Dumnezeu (ratiune, sentiment, vointa) pentru a fi diferiti de animale, depindem de aer, mancare si
apa pentru a putea supravietui.
Smerenia de asemenea ne ajuta sa nu cadem in pacatul mandriei, Sfintii Parinti precum numeste
mandria primul pacat, la fel numesc si smerenia prima virtute.
Este necesara mantuirii
Iubirea de sine este justificata intrucat ea este porunca Mantuitorului: sa-ti iubesti aproapele ca pe
tine insuti. Dumnezeu este iubire si el ne iubeste.
Atat de mult iubeste Dumnezeu omul incat pe Unicul Sau Fiu l-a dat sa moara pentru ca noi sa traim
si sa ne mantuim. Daca Insusi Dumnezeu ne iubeste atunci si noi suntem indreptati sa ne iubim.
Iubirea de sine este importanta, fiind o porunca data de Mantuitorul dar si pentru ca omul ce se
iubeste pe sine urmand cuvintele Mantuitorului intelege cum sa se comporte cu aproapele sau.
Iubirea crestina corecta respecta urmatoarea ordine: Dumnezeu, sine si aproape.
Limitele iubirii:
-iubirea de sine nu poate lua locul lui Dumnezeu intrucat aceasta devine autolatrie. Noi
trebuie sa-l iubim pe Dumnezeu cel mai mult intrucat El ne-a iubit primul si intrucat El este cel mai
vrednic de iubirea noastra
-iubirea de sine nu poate deveni egoism. Noi trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine.
Egoismul are 3 forme: ascuns cand omul face fapta buna doar pentru rasplata ulterioara si nu pentru
a savarsi binele; vazut cand ii desconsideram pe ceilalti si ne interesam doar de noi insine; si absolut
cand nu ne intereseaza sub nicio forma de ceilalti si mai mult decat atat chiar le facem rau celor din
jurul nostru spre a ne fi noua bine.
Iubirea este necesara mantuirii.






10. Datoriile speciale catre sufletul ( intelect, viata afectiva, vointa onoare);
Sufletul nostru este o substanta spirituala, libera si nemuritoare creata de Dumnezeu ca sa
fie cu trupul unita. Este partea superioara a fiintei noastre si cea mai de pret. Este chipul lui
Dumnezeu in noi, in virtutea caruia tindem sa ne asemanam si sa ne unim cu Dumnezeu prin
practicarea virtutilor.
Psihologia distinge in suflet trei functii sau puteri: intelectuale, afective si voluntare.

1. Datoriile privitoare la intelectul nostru
Intelectul este alcatuit din puterile cunoascatoare ale sufletului nostru prin care intelegem
ceea ce se intampla inauntrul si in afara noastra. In cel mai inalt stadiu el poarta numele de ratiune.
Omul din fire este o fiinta rationala. Intelectul trebuie sporit dupa cum ne spune Mantuitorul
in pilda talantilor. Cunoasterea adevarului este necesara pentru ca inainte de a face ceva trebuie sa
ne dam seama de ceea ce vrem sa facem, cu ce scop si cu ce mijloace.

Inteligenta trebuie cultivata Aceasta este prima datorie si consta in a evita tot ceea ce aduce
rau precum: abuzul alcoolului, al narcoticelor, surmenajul intens si viata desfranata.
A doua datorie este de a nu micsora vitalitatea spiritului nostru. Aici se naste daltonismul
spiritual. Pentru a evita tirania notiunilor preconcepute, trebuie sa fim modesti, sa avem curaj,
clarviziune, rabdare profesionala.
Mai departe nu trebuie sa ne orbim inteligenta cautand sofisme care sa ne scuze trairea
pacatoasa. Intrucat majoritea cunostintelor ni le luam de la altii, nu trebuie sa fim creduli, intrucat
putem fi usor inselati.
Pentru a ne feri de greseala trebuie sa ne cunoastem pe sine atat cu calitatile cat si cu
defectele noastre. Dar pentru a cunoaste ne pe sine trebuie sa fim justi cand facem introspectia.
Daca nu suntem justi nu vom putea face corectarea greselilor si aprofundarea calitatilor.

Cunoasterea de sine se poate face pe doua cai:
-examinarea de prevedere care reprezinta planificarea activitatii din timpul zilei
-examinarea constiinei care se face seara la sfarsitul oricarei activitati si care presupune
trecerea in revista a tot ce am facut in timpul zilei.

Cultivarea intelectuala are trei etape: reflectia, judecata si rationamentul.
La cunoasterea de noi trebuie adaugata cunoasterea corecta de Dumnezeu intrucat fara
aceasta nu poate avea loc nici o cunoastere de sine corecta.
Apoi urmeaza cunoasterea semenului intrucat toti facem parte din fratietatea umana si
provenim din partenitate divina.
Apoi urmeaza cunostiintele necesare chemarii personale. Acestea se dobandesc prin
activitate proprie. Cel mai necesare sunt legat de vocatia si misiunea fiecaruia.
Studiul literaturii nu este obligatoriu, insa este recomandat atata timp cat nu se abate de la
normele morale.

Cu privire la educatie trebuie folosita urmatoare ierarhie: necesar, util, placut.

Inteligenta trebui instruita si educata si astfel dobandeste: curiozitate, spirit critic, judecata
dreapta.

Virtutea intelepciunii
Intelepciunea este socotita drept prima virtute cardinala. Prin ea se cunoaste binele,
mijloacele de a-l savarsi si evitarea raului. Dar ea trebuie sa se refere la Dumnezeu ca la scopul ultim.
Intelepciunea adevarata e pusa in scopul binelui.

Sub forma negativa:
Ea opreste de la ignoranta si eroare, de la minciuna, ipocrizie si lingusire.
Ea porunceste sinceritate nu numai de la altii, dar si fata de noi insine, evitand iluziile
vanitatii si al orgoliului.

Sub forma pozitiva:
Ea ne cere sa facem educatia inteligentei, sa dezvoltam puterile de reflexie si s-o cultivam
mai ales prin studiul adevarului cu deosebire asupra lui Dumnezeu si a datoriilor noastre fata de El,
de sine si de semeni.

Virtutile ce decurg din intelepciune sunt urmatoarele:
a) docilitatea = primirea de sfaturi de la altii mai intelepti si cu mai multa experienta;
b) prevederea = studierea piedicilor de dinainte si luarea masurilor impotriva lor;
c) circumspectia = virtutea prin care ne dam seama de tot complexul de imprejurari in care
se va desfasura o actiune morala;
d) paza buna = pentru a nu cadea in cursele ispitelor.



Pacatele opuse intelepciunii:
a) imprudenta = trairea fara nicio regula dupa cum bate vantul;
b) graba = de exemplu la vanatoare poate ucide om in loc de animal, iar in conversatie poate
trada secrete si lovi bunul nume al aproapelui.
Pacatul contra datoriei de a cultiva si desavarsi intelepciunea este indiferenta fata de adevar.

2. Datoriile privitoare la viata afectiva
Prin viata afectiva psihologia intelege inclinarile cu instinctele, senzatiile de placere si duere,
emotiiile sub dubla lor forma, emotiile senzatii, emotiile sentimente, pasiunile si temperamentul.

Sensibilitatea trebuie disciplinata. De aici rezulta diferite datorii:
1) Datorii privind instinctele individuale de aparare si cucerice care trebuie cultivate, fiind
adesea, din fire prea slabe. E vorba de forta, curaj, gustul riscului, spiritul de initiativa, care trebuie
disciplinate si supuse ratiunii.

2) Datorii privind instinctele individuale ale placerii pe care trebuie sa le moderam si
disciplinam.
Dorinta nu trebuie distrusa intrucat ea poate duce pana la sacrificu de sine. Ea trebuie
calauzita si canalizata in bine, iar placerea si durerea care incearca sa devina calauza activitatii
noastre, sunt adesea o rasplata, dar si acestea daca nu sunt verificate atent pot deveni patimi.

3) Datorii privind instinctele noastre sociale precum bunatatea si altruismul. Intrucat
egoismul opreste acestea, datoria noastra este nu de a le modera, ci mai degreaba de a la cultiva.

4) Datorii privind instinctele noastre superioare ale adevarului, frumosului si binelui.
Cultivarea acestora se face prin dezvoltare iubrii fata de adevar, bine si frumos si
discipliniraea lor.

O prima datorie negativa fata de sensibilitate este de a nu distruge prin patimi abilitatea de
a iubi. A doua datorie este de a nu ne descumpani sensibilitatea printr-un exces de dorinte.
Sugestia poate veni si vine fara incetare pe calea simturilor. Pe scurt, noi nu trebuie sa
actionam dupa instinct cand este gresit si trebuie sa refuzam a ne gandi la ceea ce n-am vrea sa
facem.

Virtutea care disciplineaza sensibilitatea este cumpatarea. Din ea rezulta: sobrietatea,
castitatea, umilinta, modestia, pudoarea, etc.
Cumpatarea are rolul de a nu lasa instinctele sa cada in patimi. Patimile sunt o sete de infinit
care nu poate fi astamparata caci ele se indreapta intr-o directie in care nu se poate afla satisfactie.
Ele inlantuie libertatea, si il fac pe om rob materiei.

Cu privire a datoriile pozitive fata de sensibilitate trebuie sa facem sa domine in sufletul
nostru virtutile opuse patimilor respective.

Mijloacele prin care putem opri pacatul din fasa sunt: smerenia, credinta in Dumnezeu,
lupta, rugaciunea, frica de Dumnezeu, gandul la judecata, pocainta, infranarea, rabdarea
necazurilor, nadejdea, blandetea, paza mintii si a gandurilor.
Cultivarea sentimentelor inalte se poate face cu succes apeland la exemple concrete precum
al Mantuitorului si al Sfintilor.

3. Datoriile privitoare la vointa
Vointa este puterea sufleteasca de a lucra in mod constient si lber. Ea are rolul de a
comanda in ansamblul puterilor sufletesti si trupesti.
Importanta ei vine de la aceea ca, impreuna cu harului divin este un factor indispensabil
pentru mantuire.

Prima datorie negativa este de a ne feri tot ceea ce ar putea distruge vointa precum:
surmanejul intens, folosirea narcoticelor care paralizeaza vointa, frenezia dorintelor nesabuite,
exigentele neingaduitoare si exclusive ale unei patimi dominante.
A doua datorie negativa este de a ne feri de orice ar putea micsora puterea vointei adica
indepartarea cauzele producatoare de slabiciune si deprimare precum ticurile ridicole si maniile mai
mult sau mai putin periculoase.

Prima datorie pozitiva este ca vointa sa se cucereasca pe sine, adica sa devenim oameni de
caracter. Adica oameni care se bucura de libertate si independenta deplina care nu sunt sclavii
solicitarilor din afara, nici al imboldurilor dinlauntru.

Desi vointa e facuta de Dumnezeu ea totusi sovaie intre bine si rau, cateodata mai mult spre
rau. Avem astfel datoria de a o lumina prin studierea datoriilor noastre gasite in Sf. Scr. si Sf. Traditie
si cartile de zidire sufleteasca; si prin ascultarea de ratiune care este farul calauzitor al sufletului.

Datoria de a o intari si perfectiona se face prin practicarea virtutii, prin curaj si prin rabdare.

Scopul cultivarii virtutii este de a o face capabila sa-si indeplineasca rolul ei esential si in
primul rand aceasta poate fi realizata cu privire la instinctele si impulsurile biologice.
Ca orice functie, vointa se intareste prin exercitiu. Actele repetate prin exercitiu nasc
deprinderi.
Stapanira de sine sporeste si scade in fucntie de imprejurari: lenea, oboseala, batranetea,
boala, descurajarea, etc.
A actiona, a fi veseli si a rezista sunt cele trei recomandari facute in vederea perfectionarii
vointei.
Cumpatarea exclude excesul in plus si in minus. Ea opreste de la mancare prea multa,dar si
de la lipsa de hrana necesara existentei.
Cumpatarea nu presupune reducerea sufletului la o apatie completa prin distrugerea
oricaror simtiri. Acest lucru nu ste de dorit pentru ca in sufletul omului exista si pasiuni si inclinari
nobile, cum este pasiunea pentru adevar, bine si frumos. Or acestea trebuei cultivate, nu distruse.
In parabola fiului risipitor Mantuitorul ne arata unde duce lipsa de cumpatare.
Formele pe care cumpatarea in manifestarea ei sunt urmatoarele:
a) Sobrietatea = cumpatare in mancare si batura
b) Castitatea = infrangerea poftelor si placerilor sexuale
c) Economia = buna intrebuintare a bunurilor materiale
d) Modestia = evitarea mandriei in vorba, gesturi, in toata purtarea noastra
e) Pudoarea = simtul care evita tot ce este rusinos
f) Smerenia = recunoasterea valorii noastre adevarata
g) Blandetea = care potoleste aprinderile maniei, stabileste in suflet si pace intre oameni
h) Tacerea = care pune in raduiala vorbele noastre
i) Multumire cu starea de sine = cel mai bogat om din lume este cel care are cele mai putine
nevoi

Barbatia sau curajul este o virtute cardinala, prin care biruim piedicile ce stau in calea
infaptuirii binelui si rabdam cu tarie nenoroirile si ncazurile vietii.
Ea nu este o virtute speciala, ci face parte din substanta tuturor virtutilor intrucat nicio
virtute nu poate fi practicata fara ea.
Cicero conchide, dupa Platon, ca nu sunt curajosi cei ce savarsesc raul, ci cei ce il resping.
Formele curajului: curajul militar sau eroismul; curajul civic: ajutor la innec sau incendiu; al
medicului sau savantului care lucreaza cu microbi, gaze si alte substante toxice.
Barbatia nu e o virtute rezervata anumitor profesii, ci este in toate. Poate ca exista persoane
care si-ar da viata cu usurinta pe campul de lupta, dar care nu ar rezista incercarcarilor vietii precum:
pierderea unei rude sau a unui prieten. Curajul militar desi este mai eroic, el nu este cerut cu atat de
multa succesiune precum curajul vietii de zi cu zi. A fi om inseamna a fi luptator: Soarta omului pe
pamant este ca a unui ostas.

Virtutea barbatiei are doua functie: poz si neg.
Negativa: interzice lenea, nepasarea si tot ce slabeste vointa si ne opreste a renunta la
libertatea noastra, fie prin sclavia propriu zisa, fie prin patima.
Pozitiva: ne porunceste sa ne dezvoltam si intari vointa , stapanirea de sine prin deprinderea
de a suporta situatiile grele.
Nu intotdeauna resemnarea este atitudinea cea mai recomandabila in fata nenorocirilor.
Daca ne-am pierdut mana dreapta, trebuie sa devenim stangaci.
In asemenea necazuri, curajul se numeste spirit de initiativa si statornicie. Adevarata
barbatie e ca omul sa se bazeze pe sine, sa nu se descurajeze in necazuri, nici sa se mandreasca in
momentele de fericirie si sa nu se clatine la schimbarile soartei ca trestia in adierea vantului.

Din barbatie rasar urmatoarele virtuti:
-statornicia
-resemnarea
-supunerea la voia lui Dumnezeu
-marinimia cel mai inalt grad de curaj
-maretia curajul de a suporta orice cheltuieli pentru a infrumuseta locasuri sfinte etc

Pacatele opuse curajului sunt:
-nestatornicia oscilarea in hotarari si atitudini
-lasitatea fuga de primejdii
-frica sau lipsa totala de curaj
-temeritatea acel curaj prea mare si necugetat
-mania si pofta de razbunare
-violenta actiunea indrazneata si brutala
-falsa intristare




5. Onoarea
Bun spiritual de mare insemnatate avand 2 intelesuri:
-in sens larg: stima si pretuirea de care o pers. se bucura din partea altora sau recunoasterea
valorii noastre personale din partea altora
-in sens strict exterior: opinia publica favorabila cu privire la o anumita persoana

Onoarea are 2 aspecte: teoretic si practic
Recunoasterea valorii personale este dubla: teoretica ( din faima sau din bunul nume) si
practica (din actiunile corespunzatoare savarsite)
Onoarea are un aspect si mai adanc. Ea este pretuirea de sine a omului si stima fata de sine
fiind sinonima cu constiinta morala nepatata.
Onoarea externa este reflexul valorii personale in constiinta oamenilor, iar cea interna este
constiinta valorii morale proprii. Aceste 2 aspecte pot fi intelese usor intrucat omul facandu-si un eu
personal in care isi oglindeste propria sa valoarea morala, il transpune apoi in lume si astfel isi
castiga onoarea externa.
Intrucat eul moral personal nu coincide intotdeauna cu cel moral social fiind ori mai sus ori
mai jos decat in realitate, cel mai important este cel moral personal atunci cand se fundamenteaza
pe temelii reale si nu este rezultatul unei supraevaluari.

b. Felurile onoarei
In afara de onoarea morala care este cea mai adanca si extinsa mai exista si alte forme sau
aspecte mai restranse precum:
-onoarea civila, stiintifica, artistica
Semnele acestui fel de onoare sunt usor de recunoscut:
-demnitati, decoratii, titluri, sarbatori
Motivul acordarii acestor onoruri sunt calitatile deosebite manifestate de individ in cercul
sau de activitate:
- jurist, medic, profesor, doctor, savant, etc

Pentru ca respectivul sa merita intr-adevar aceste onoruri din partea societatii, este necesar
sa posede si insusuri morale corespunzatoarea. Deci toate manifestarile externe prin care i se
recunoaste cuiva onoarea trebuie socotite nu ca o cinste ce se da respectivului, ci drept o cinstire a
aportului pe are il aduce dezvoltarii societatii.
Onoarea nu se prezinta numai sub forma onoarei personale ci si sub forma colectiva, legata
de grupul social din care facem parte: a familie, a patriei, a poporului din care facem parte, etc. Si in
acest caz ramane tot reflexul valorii morale a grupului social respectiv.
d. Valoarea onoarei in crestinism si indreptatirea cultivarii ei
Din anumite pasaje ale Sf. Scripturi se poate interpreta gresit ca Mantuitorul vorbeste
impotriva onoarei. La Matei 5,11 Mantuitorul fericeste pe ucenici cand vor fi batjocoriti si prigoniti,
dar nu-i fericeste cand li se vor da onoruri. La Matei 23, 8 ii opreste a se numi pe sine rabi sau
invatatori, iar la Matei 23, 5-6 condamna obiceiul de a cauta locul de frunte la masa.
Interpretarea corecta arata ca nu e vorba de onoarea interioare ca reflex al valorii personale,
ci ca se refera la nebagarea in seama a unor semne de cinste din partea unora care nu dau acestor
semne un continut pozitiv.
Cu privire la locul din frunte de la mese se arata ca goana dupa marire desarta in fata
oamenilor este vrednica de dispret, dar nu onoarea in sine.
La Luca 14,16 Mantuitorul spune ca de nu vei cauta un loc de frunte, dar vei fi vrednic de un
astfel de loc, vei avea mare cinste in fata celor ce vor sta cu tine cand vei fi chemat de gazda sa te
asezi la un loc mai de frunte decat acela pe care ti l-ai ales tu singur.

Onoarea este un bun ce trebuie pretuit si cautat asa cum ni se arata si in Sf. Scriptura:
- Proverbe 22, 1: Mai bine este un nume bun decat multa bogatie
- Isus Sirah XLI, 15: Poarta grija pentru bunul tau nume; el dureaza mai mult decat mii de
comori.
- Sf. Ap Pavel la Romani 12, 10: Iubiti-va cu dragoste frateasca luand inainte unul altuia cu
cinstirea

Pentru crestini onoarea trebuie sa fie in stransa legatura cu ultimul nostru scop: preamarirea
lui Dumnezeu si ramane astfel doar un bun sufletesc pe care sa il folosim in indeplinirea acestui ultim
scop.
Onoarea este efectul si marturia moralitatii interioare a omul precum vedem la Matei 5,16 :
Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor ca, vazand ei faptele voastre cele bune, sa
preamareasca pe Tatal vostru care este in ceruri.
Recunoasterea acestei virtuti arata nivelul moral al unei societati si incurajeaza pe membrii
ei pentru o rodnica activitate sociala:
-1 Cor. 10, 33: Eu doresc sa plac tuturor intru toate, de aceea nu caut folosul meu, ci al celor
multi, ca sa se mantuiasca
- Fer. Augustin: Atunci cand cei buni sunt laudati, aceasta foloseste nu celor laudati, ci
acelora care ii lauda

Precum dispretul fata de onoarea exterioara pot deveni un prilej pentru a deveni necinstit,
tot asa onoarea si bunul nume pot fi un sprijin si o incurajare pentru propasirea moralitatii
personale. Astfel avem maxime precum:
- Daca ti-ai pierdut onoarea, ai pierdut totul
- Cine si-a pierdut onoarea nu mai are ce pierde
Prin acestea se arata valoare deosebita a acestui bun.

Onoarea nu trebuie cautata doar pentru a primi lauda celorlalti, ci trebuie sa aiba motivatii
interioare pure precum se spune la Matei 6, 1 Luati aminte ca milostenia voastra sa nu o faceti
inaintea oamenilor spre a fi vazuti de dansii
Cu privire la acceptarea onoarei externe avem exemplul Mantuitorului caruia i se face o
mare o onoare cand i se spala picioarele cu mir de nard de mare pret si ii sunt sterse cu parul unei
femei si de asemenea in momentul intrarii sale in Ierusalim in uralele poporului.
Cu privire la pretuirea si pastrea onoarei proprii aceasta trebuie facuta nu trebuia facuta prin
alergarea continua si dorinta constienta dupa acestea, ci prin savarsirea binelui neinteresat.
Cu privire la datoriile fata de onoarea aproapelui, acestea se bazeaza pe iubire, dreptate si
solidaritate. Astfel noi trebuie sa promovam bunul nume al aproapelui cand acesta il poseda, sa
lupta pentru dreapta recunoastere a acestuia cand exista motive suficienta, si de asemenea sa nu
stirbim bunul nume al aproapelui.

e. Iubirea de onoare
Iubirea de onoare este considerata de multi moralisti o parte sau un aspect al iubirii fata de
sine si este indreptatita. Se poate spune ca cel ce nu iubeste onoarea, nu se va teme sa si-o piarda,
si fiind indiferent la opiniile publice vor savarsi actiuni condamnabile.
Iubirea de onoare poata intari si incuraja pe om sa atinga un statut cu care sa fie multumit sa
se afiseze in lume. De asemenea iubirea de onoare poate rusina pe anumiti oameni in savarsirea
unor actiuni care le-ar stirbi bunul nume.












12.Apararea vietii / Jertfa de sine;
Apararea vietii
Omul este trup si suflet. Desi sufletul este primul bun al omului, trupul este primul bun
spiritual nostru. Asadar trebuie sa intelegem valoare adevarata a acestuia si sa n-o exageram.
Omul trebuie sa isi apare trupul sau intrucat prin acesta isi faciliteaza mantuirea.

In mod normal apararea de sine cade pe mana autoritatilor, insa exista anumite momente
cand acest lucru nu este posibil si atunci suntem nevoiti sa ne aparam. Legitima aparare presupune
apararea vietii de persoanele care vor sa ne-o raneasca.
Pentru ca apararea sa fie legitima ea trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
- atacul sa fie dat prin surprindere: exista situatii violente ce pot fi evitate fie prin ajutorul
altora, fie prin fuga, fie prin fuga intr-un loc unde atacul nu este posibil precum un sediu de politie.
Daca insa suntem surprinsi si nu avem alta solutie decat sa ne aparam, atunci putem folosi forta
fizica.
- nefolosirea fortei excesive: cateodata putem sa imobilizam persoana care ne ataca si nu
este nevoie sa o ranim. Trebuie sa avem grja atunci cand ne aparam si sa nu folosim forta mai mult
decat este nevoie pentru a nu-i rani excesiv sau mai rau, omora pe atacatori.
- motivatia sa fie curata: cand ne aparam folosind forta fizica nu trebuie sa avem in noi
ganduri de razbunare, ci doar datoria apararii vietii.

Este de mentionat ca apararea de sine nu este necesara intotdeauna. Un bun material
precum un televizor poate fi inlocuit, insa viata de om nu.
Apararea de sine are reverberatii si in societate intrucat noi aparandu-ne, ii aparam si pe altii
de atacuri viitoare nepromovand o atitudine de pasivitate care sa incurajeze furtul.

Unii pornind de la gresita intelegere a cuvintelor Mantuitorului care spuneau ca atunci cand
suntem loviti sa intoarcem si celalalt obraz spun ca apararea de sine este gresita. Insa Mantuitorul
cand spune aceste cuvinte se refera la legea talionului pe care incerca sa o opreasca (ochi pentru
ochi, dinte pentru dinte).
De asemenea Mantuitorul fiind inaintea fariseilor la judecata cand este lovit de unul dintre
acestia ii spune: Daca am spus gresit ceea ce am spus, atunci dovedeste, iar daca am vorbit bine,
atunci de ce ma bati?

Jertfa de sine
Noi trebuie sa ne aparam trupul intrucat acesta este primul bun material, insa exista
anumite situatii cand savarsind fapte de o moralitate inalta ne punem viata in pericol.
Exemple de oameni a caror jertfa de sine este necesara ar fi minerii sau lucratorii in fabrici
de explozibil a caror munca are implicatii pozitive pentru toata suflarea.
Jertfa de sine este acceptata si chiar indicata pentru cercetatorii in stiinta sau medicina care
lucreaza cu substante sau virusi periculosi.
Jertfa de sine poate aparea cateodata la medicul ce salveaza viata pacientului sau la preotul
ce duce Sf. Impartasanie la cei bolnavi de boli grave.
Jertfa de sine este o obligatie pentru apararea patriei, obligatie sub care cad toti oamenii.

























13. Sinuciderea, automutilarea, eutanasia;
Sinuciderea este un pacat, unul dintre cele mai mari intrucat el contravine poruncii a 6-a din
Decalog care spune Sa nu ucizi.
Sinuciderea este un pacat fara de iertare pentru ca oricat de mari ar fi pacatele noastre atata
timp cat suntem in viata inca avem o sansa sa ne pocaim si poate sa fim iertati, dar daca ne luam
viata odata cu aceasta se incheie orice posibilitate de iertare si de mantuire.
Prin sinucidere omul arata ca el numai are incredere in mila si iubirea lui Dumnezeu.

Sinuciderea este interzisa si pentru ca noi nu suntem incepatorii vietii noastre, ci Dumnezeu.
El este cel caruia viata noastra apartine. Noi avem viata noastra doar imprumutata, in arenda, si
asta pentru a ne facilita mantuirea. Daca Dumnezeu este cel ce ne-a dat viata, atunci tot El are
dreptul sa o ia.

Sinuciderea este si un pacat impotriva firii umane, fapt care poate fi observat din tulburarile
si durerile sufletesti ce le simtim cand ne uitam la cineva luandu-si viata sau care si-a luat-o deja.

Sinuciderea reprezinta luare vietii cu propria vointa si avand toate facultatile mintale. Nu se
poate vorbi de sinucidere la persoanele care au boli psihice precum schizofrenia.
De asemenea nu se poate vorbi de sinucidere daca ne luam viata accidental lucrand la ceva
sau cu ceva periculos si de asemenea nu se poate numi sinucidere daca suntem in fata moartii sigure
si vazand in fata noastra o aparenta solutie si urmand-o, murim. (de exemplu cand vedem ca se
aproprie o masina foarte repede si dandu-ne in spate sau in fata ne loveste alta)
Exista si forme de sinucidere pasiva. Omul nu este vinovat daca isi cauzeaza mai repede
moartea daca se raneste fara a-si da seama, insa in majoritatea cazurilor sinuciderea pasiva se face
sub cunostinta de cauza. Exemple: abuzul de alcool, mancare, droguri, avaritie.

Pe langa urmarile asupra sufletului nostru si incapacitatea de a fi iertati, sinuciderea mai are
si grave urmari asupra celor din jurul nostru:
-asupra familiei lasandu-i pe acestia indurerati sau de sunt copii mici fara posibilitate de a se
intretine. Copiii raman astfel la mila lumii.
De asemenea, sinucigasii aduc rusine asupra familie si in unele cazuri lipsa de respect din
partea cunoscutilor fata de cei ramasi in viata.
-asupra societatii caci daca oamenii si-ar lua viata dupa cum binevoiesc atunci cum s-ar
raporta cei din jur la valoarea vietii lor. Tot asupra societatii cade greutatea daca patria are nevoie de
cel ce si-a luat viata in cazul in care talentele lui sunt cerute.

Sinuciderea este deci pacat impotriva lui Dumnezeu, familiei, patriei, firii si societatii.
Automutilarea
Automutilarea este un pacat. Noi nu avem dreptul sa ii luam unui membru/madular scopul
care i-a fost dat de catre Dumnezeu. Oamenii ce se automutileaza isi ingreuneaza viata propriei, a
celor din jurul lor si a patriei care trebuie sa ii intretina.
Nu poate fi vorba de automutilare cand pierderea unui membru salveaza viata omului
precum amputarea unui picior cangrenat.

Eutanasia
Eutanasia presupune grabirea mortii celor ce sunt in suferinta. Este de mentionat ca aceasta
apare doar la om intrucat noi suntem singurii care simtim empatie doarece avem chipul lui
Dumnezeu in noi si astfel suntem indurerati cand vedem pe altul in durere.
Eutanasia a fost advocata atat pentru cei ce sunt suferinzi in boli terminale cat si un unele
cazuri pentru cei ce nu pot sa traiasa viata intr-un mod productiv precum bolnavii mintali si cei care
nu au membre.

Eutasia poate sa fie:
-prin administarea de substante ce cauzeaza moartea individului in cateva minute
-prin administrarea de substante ce doar grabesc moartea si nu il omoara pe om imediat

Oricat de mult ar sustine oamenii ca este lucrul uman sa eutanasiem un om pe patul de
moarte care sufera grav, porunca a 6-a din Decalog ne spune Sa nu ucizi!.
De asemenea un om pe patul de moarte poate fi in suferinte grave datorita pacatelor sale
grele din timpul vietii si aceasta este ultima sa sansa de a se pocai si de a-si primi iertarea de la
Dumnezeu.
Mantuitorul Insusi ne invata ca cel ce ucide cu sabia, de sabie va pieri.




14. Maltusianismul si Neomltusianismul;
Maltusianismul este o teorie compusa de Robert Maltus care sustine ca pe masura ce
oamenii cresc geometric (2, 4, 8, 16), resursele cresc aritmetic (1, 2, 3, 4, 5) si astfel trebuie sa avem
grija sa nu depasim numarul maxim de oameni care poate fi sustinut de resursele planetei.
Teoria sa are trei idei:
-oamenii cresc mai repede decat apar resursele
-populatia poate sa creasca atunci cand sunt timpuri usoare si trebuie limitata cand sunt
timpuri grele
-sub orice forma trebuie evitata suprapopulatia

El nu sugereaza si nici nu este de acord cu avortul, iar metodele prin care propune reducerea
populatiei sunt:
-caderea de comun acord dintre soti de a nu face mai multi copii
-abstinenta
Desi nu este de acord cu avortul, el considera dezastrele naturale drept binecuvantari pentru
reducerea populatiei.

Neomaltusianismul este varianta adaptata la timpurile noastre a maltusianismului care vine
cu metode moderne pentru a reduce populatia printre care se numara: eutanasia, avortul,
sterilizarea chimica sau fizica.
Maltusianismul se duce si mai departe spunand ca razboaiele sunt de folos pentru a reduce
populatia si chiar sugereaza razboiul ca metoda de reducere a populatiei.
Oricat de noi ar fi aceste metode ele nu sunt altceva decat crima, care este interzisa de
Dumnezeu prin porunca 6 din Decalog unde spune: Sa nu ucizi. De asemenea Iisus ne invata ca cel
da cu sabia, de sabie va pieri.

Maltusianismul si neomaltusianismul insa se inseala.
Maltusianismul merge impotriva poruncii lui Dumnezeu: Cresteti si va inmultiti si umpleti
pamantul si-l stapaniti.
Neomaltusianismul merge impotriva poruncii de a nu ucide.
Aceste doua teorii pe langa faptul ca promoveaza savarsirea de fapte gresita, de pacate, ele
se si inseala intrucat societatea inca nu si-a atins limita populatiei, metode noi de agronomie si
agrotehnica sunt gasite si prin acestea se poate produce mai multa hrana, oceanele de asemenea
prezinta o resursa de hrana aproape infinita.
Totodata ele parca il fac absent pe Dumnezeu din lume, o lume in care El nu e prezent si nu
ne ajuta, idee cu care crestinii ortodocsi nu sunt de acord. Maltu. si neo. nu au incredere in mila,
iubirea si grija lui Dumnezeu pentru noi.
11. Datoriile fata de trup( valoarea morala a trupului si a vietii, ingrijirea trupului, distractiile, cultura
fizica);
C. Datoriile fata de trup
1. Valoarea morala a trupului si a vietii pamantesti

Stima si dragostea crestina fata de sine imbratiseaza intreaga persoana umana, deci nu numai
sufletul ci si trupul.
a. Valoarea morala a trupului
Antropologia crestina ortodoxa acorda trupului o mare valoare si un rost bine determinat in
iconomia mantuirii, spre deosebire de ereziile maniheice. Valoarea trupului vine mai intai de la
faptul ca este creat de Dumnezeu care a creat si sufletul, aratand o atentie deosebita prin felul prin
care l-a creat, deoarece spre deosebire de celelalte fiinte care le-a creat numai prin cuvant, El insusi
a modelat trupul omului din tarana.
Trupul este colaboratorul indispensabil al sufletului in viata pamanteasca, instrumentul de
actiune al sufletului asupra lumii actuale si materiale. Mantuirea crestinului este conditionata de
felul cum s-a comportat fata de viata trupeasca a semenilor si anume daca i-a hranit, adapat, ingrijit
in caz de boala...
Omul depaseste toate animalele, mai intai, chiar prin structura sa bio;pgica, care-l face apt de a
colabora cu sufletul. Cu fiecare trup ca si cu fiecare suflet, Dumnezeu a voit sa realizeze un gand
deosebit al Sau. Valoarea trupului omenesc nu sta atat in superioritatea structurii lui biologice, cat si
in rolul deosebit pe care-l indeplineste si care-l face sa aiba o destinatie supranaturala.
b. Valoarea morala a vietii pamantesti
Pentru crestin, viata pamanteasca este un mare dar de la Dumnezeu, ea fiind echivalenta cu
insasi
existenta lui ca om. Din parabola bocatului nemilostiv si a saracului Lazar, rezulta ca viata
pamanteasca este singurul loc unde ne putem mantui. Valoarea vietii pamantesti vine din faptul ca
ea este conditia generala si esentiala a oricarui progress moral. Pierzand aceasta viata, pierdem orice
posibilitate de a mai face ceva in lumea aceasta. Valoarea ei nepretuita rezulta si din raportul in care
se afla cu viata vesnica.
Viata vremelica pe pamant este pentru cestin un loc de pregatire pentru viata viitoare si este
obligatorie pentru toti. Viata prezenta este o arena, in care ne exerticam si valorificam insusirile cu
care suntem inzestrati ; aici cresc, se dezvolta si se incearca puterile noastre, date la creatie sub
forma potential, spre a realiza prin virtuti, asemanarea cu Dumnezeu. Suferintele si relele
intampinate in cursul vietii pamantesti nu trebuie private ca fiind introduce fara vina omului, ele
nefiind decat pacate sau pedepse pentru pacatele fie personal, fie social. Suferintele pot fi socotite
ca si prilejuri de intarire a virtutilor.
Doctrina crestina se situeaza pe pozitie diferita fata de conceptia naturalismului. Pentru
crestinism, viata aceasta nu are o valoare absoluta si unica, ci numai relativa. Despre lepadarea de
sine si de lume ceruta de Hristos, aceasta nu trebuie inteleasa ca o tagaduire a vietii pamantesti, ci
ca o spiritualizare prin curatire morala. Morala crestina ortodoxa pretuieste si ocroteste cultura
adevarata, bucuria si libertatea. Ea nu predica o retragere din lume, ci o traire si straduinta in lume,
pentru a face active si reala iubirea lui Dumnezeu.
Sf. Ioan Gura de Aur rezuma conceptia crestina despre viata pamanteasca in felul urmator: Vrei
sa stii pentru ce este de pret aceasta viata? Fiindca ea devine pentru noi temelia vietii viitoare si
prilej si loc de lupta si de alergare pentru cununile ceresti ; asa ca, daca ea nu ne asigura pe aceasta e
mai de plans decat o mie de morti, caci decat a nu placea in viata lui Dumnezeu, mai bine e de a
muri.

2. Ingrijirea trupului

Valoarea trupului ca organ slujitor al sufletului sic a parte constitutive a finite umane imoune
datoria morala de a ingriji de el, de sanatate si de integritatea lui fizica. Dupa invatatura crestina,
bunurile material nu sunt rele in sine si astfel, intrebuintarea lor nu este ingradita. Dar daca,
principial, crestinismul acorda finite umane un drept asupra tuturor bunurilo trebuitare vietii, totusi
acest drept este ingradit de: a) trebuintele individuale, care nu pot fi identice la toti, b) trebuintele
clectivitatii, ai carei membrii au fost aceleasi drepturi la bunurile respective, c) considerarea ca
trupul, fiind numai organ slujitor al sufletului, grija de el nu trebuie sa fie exagerata sis a nu preimeze
fata de grija de suflet.
Datoria fata de trup se implineste prin: grija de hrana, imbracaminte, adaport, odihna si
recreatie, restabilitatea sanatatii zdruncinate.
a) Hrana este trebuinta naturala. Morala crestina ingaduie orice bun care, sub forma de
mancare si bautura, este potrivit pentru alimentarea trupului. Deosebirea vechitestamentara dintre
mancaruri curate si necurate avea character disciplinar pentur timpul de atunci si n-are valoare
in crestinism. Cumpatarea este virtutea pe care morala crestina o recomanda indreosebi in privinta
mancarii si bauturii. Ea face sanatoasa viata trupeasca si intareste viata trupeasca si intareste
puterile sufletesti. Morala crestina condamna lacomia si imbuibarea, ca fiind abuz de darurile lui
Dumnezeu. Biserica cere crestinului sa insoteasca mancarea cu rugaciuni si multumiri aduse lui
Dumnezeu.
b) Imbracamintea serveste la ocrotirea trupului impotriva intemperiile naturii, acopera trupul si
prin aceasta inlaturand animate senzatii care altfel ar fi inevitabile si in acelasi timp intolerabile din
punct de vedere moral, dar imbracamintea nu numai ca acopera trupul si serveste tot la
infrumusetare.
c) Datoriile fata de trup cuprind si grija de locuinta , care serveste drept scut si adapost vietii si
sanatatii trupesti. Dar pe langa acest rol fizic, locuinta are totodata si importanta morala pentru
crestinul individual ca si pentru viata de familie.
d) Odihna si recreatie. A trai inseamna a munci, iar munca de orice natura ar fi ea, inseamna
consumare de putere fizica si psihica. Odihna si recreatia servesc astfel, pe o parte, la restabilirea
puterilor cheltuite prin munca, iar pe de alta parte, la activitatea acelor puteri care raman
neintrebuintate prin exercitarea profesiunii.
e) Datoria fata de trup impune si grija de restabilitate a sanatatii zdruncinate de boli sau de
diferite accidente. Biserica a cinstit intotdeauna pe tamaduitorii bolnavilor, fireste, dupa vinderare,
crestinul adduce lauda si multumuire lui Dumnezeu, cum a facut leprosul vindecat. Iar daca
Dumnezeu voieste ca zilele crestinului sa se sfarseasca, atunci crestinul se va pregati pentru moarte
cu toata grija. Ingrijirea trupului dupa principiile morale crestine cuprinde practicarea unor virtuti
care sunt indeosebite: curatenia, bunacuviinta si cumpatarea.
- Curatenia nu trebuie socotita nuai o trebuinta fireasca, impusa de datoria sustinerii
trupului, nici ca o simpla firma conventionala. Ea este si o datorie morala care prin cultivarea morala-
rationala primeste character de virtute.
- Bunacuviinta inseamna corectitudinea in tinuta si in atitudinea exterioara, in cuvant si
fapta, respectarea bunelor maniere si a formelor sociale, amabilitate.
- Cumpatarea, despre care s-a mai vorbit, inseamna stapanirea morala a poftelor, indeosebi
a celor privitoare la mancare si bautura.
In rezumt, omul are datoria morala sa se ingrijeasca de trup, insa sa fie de accord cu cerintele
morale crestine.

3. Distractiile

Cuvantul distractie cuprinde ca element esential notiunea de placere, desfatare, bucurie. De
aceea se pune o fireasca intrebare: este oare ingaduit unui crestin sa se bucure, sa guste placer?
Religia crestina, ca religie a sacrificiului din iubire, ca religie in care mintuirea se castiga prin jertfa
Mantuitorului pe sfanta cruce, este oare compatibila cu atitudinea celui ce se bucura?
Nici o religie, cu exceptia budismului, nu-i contra distractiilor. Toate religiile fagaduiesc
credinciosilor lor desfatarea, fie in viata prezenta, fie in cea viitoare, intelegand-o sub forma
materiala sau spirituala, adesea sub ambele forme. Notiunea de fericire nu e deloc straina
crestinismului, ci onstituie o stare ideala care nazuiesc si se straduiesc toti. Chiar si cuvantul
evanghelie inseamna veste buna, adica solia bucuriilor vietii in Hristos, traita in viata prezenta si
cea viitoare.
Distractiile sunt, in primul rand, o nevoie fireasca a organismului, care inclina spre destindere si
recreatie. Distractiile nu sunt numai folositoare, ci chiar necesare. Distractiile previn extenuarea si
surmenajul, restabilesc linistea, aduc usurare si destindere. Calatoriile si excursiile constituie un
foarte bun mijloc de a cunoaste si admira frumusetile naturii si ale culturii omenesti si o sursa de
inalte bucurii.
In general, plimbarea, cantarea, vinatoarea, pescuitul, scaldatul, practicate la locul si timpul
potrivit si cu masura sunt distractii bune si in sine ingaduite. Jocurile in care castiguk serveste ca
premiu si rasplata pentru dexteritate sunt distractii bune in sine si premise, insa jocurile de noroc, pe
bani, cu zaruri si carti, pentru castig, sunt condamnate, intrucat sunt o sursa de multe si grave
pacate: inselaciune, furt, mincuna si chiar violenta si mai ales sinucidere.
Dansul era foarte pretuit la cei vechi si la evrei, precum este si astazi la toate popoarele, a fost
condamnat la inceput de Biserica crestina numai din pricina starii lui decadente de pe vremea aceea.
Un avertisment serios impotriva abuzului de distractii l-a dat inteleptul Jeptul Sirah: Nu te veseli cu
multa desfatare, nu te lega cu ingreunarea ei. Numai cine munceste bine cunoaste binefacerile
distractiei, acestea fiind o destindere care nu poate avea loc decat dupa o munca incordata.





4. Cultura Fizica

Pentru determinarea jusa a conceptiei crestine fata de cultura fizica, este nevoie sa aratam
mai intai ca crestinismul acorda o mare pretuire trupului si, ca urmare, si precuparilor legate de
cultivarea lui. Dupa invatatura crestina, omul se deosebeste de ingeri si de celelalte vietuitoare. El nu
este nici spirit pur ca si ingerii, nici numai material ca si animalele, ci este una si cealalta, participa la
ambele lumi. Trupul omenesc a fost cinstit in mod deosebit prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin
faptul ca e spalat prin apa botezului si intarit de harul Sf. Duh la mirungere.
Cultura fizica e o notiune complexa, cuprizand o educare si desavarsire fizica multilaterala,
care priveste intreaga fiinta a omului cu scopul de a-I da forta, rezistenta si indemanare. Prin cultura
fizica sau sport intelegem astazi un complex de exercitii fizice si jocuri practicate metodic, mai ales
in aer liber, cu scopul de a dezvolta corpul si a educa vointa, curajul, initiative si disciplina.
(dictionarul limbii moderne)
Cultura fizica implica anumite conditii morale si contribuie la dezvoltarea si perfectionarea
unor virtuti de mare valoare pentru viata morala. Cel ce practica sportul trebuie sa sties a se
stapaneasca.
Eutaxia, virtute derivate din cumpatare, disciplineaza miscarea si gesturile trupului spre a evita
excesele, bruscarea si ranirea adversarului.
Eutrapelia, alta virtute derivate din cumpatare, avea menirea de a tine frina in petreceri si
jocuri, preintimpinand transformarea placerilor in patimi.
Cultura fizica servest si educatia estetica, dezvoltand simtul ritmului, al simplitatii si firescului
in miscari. Exercitiile fizice contribuie si la progresul activitatii intelectuale prin destinderea pe care o
creaza dupa oboseala intelectuala. Excesul este si aici daunator ca in toata privintele. Morala
crestina este pentru o cultura fizica sanatoasa si rationala, calauzita de principiile morale. Epistolele
Pauline abunda in termini speicifici educatiei fizice petnru ca pe vremea aceea era un limbaj comun.
(Efes. VI, 11-18 ; 2 Tim. IV, 7)
Viata si mantuirea noastra sunt conditionate de existenta noastra in trup. De aici datoria de a
avea grija de trup si de a preamari pe Dumnezeu in trupul nostru, pastrandu-l sanatos, sporindu-I
puterile si frumuseta si perfectionandu-l ca sa corespunsa si sa foloseasca vietii sufletesti. Caci
nimenea nu si-a urat vreodata trupul sau, ci-l hraneste si-l incalzeste, ca si Hristos Biserica. (Efes. V,
29)
Intrecerile sportive servesc si la distractia spectatorilor. Ele trebuie sa constitue o canalizare si
descarcare a pornirilor agresive su astfel sa duca la apropierea dintre oameni si popoare. In
manifestarile sportive, ca si in toate celelalte, noi, credinciosii, trebuie sa ne conducem dupa
indemnul Sf Ap. Pavel: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva ce faceti, toate sa le faceti spre slava
lui Dumnezeu. (1 Cor, X, 31)

5. Jertfirea de sine (varianta lui negru. ia din amandoua)

Crestinul are datoria sa-si conserve sis a-si apare viata, dar viata, nefiind bunul supreme,
datoria aceasta are anumite limite. Desigur, nimeni nu are dreptul sa-si primejduiasca sau
nimiceasca singur in chip arbitrar viata, care-I darul lui Dumnezeu. Dar daca jertifirea vietii este
justificata moral si chiar e o datorie cand e ceruta de implinirea datoriilor de credinta si de iubire fata
de Dumnezeu, ea nu poate fi aprobata cand moartea e cautat intentionat. Sanatatea si viata pot fi
primejduite in interesul stiintei, pentru binele comun. In concluzie, primejduirea si jertfirea vietii pot
fi dictate de implinirea datoriei impuse de profesiune sau de iubirea fata de aproapele, dupa
cuvantul Sf. Scripturi: Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are: ca viata lui sa si-o puna
pentru prieteni. (Ioan XV, 13)