Ion Barbu (pseudonim al lui Dan Barbilian), (1895-1961) poet si matematician.

Urmeaza clasele
primare la Campulung Muscel, Darmanesti, Stalpenni, urmarind traseul posturilor tatalui sau ,
judecator normand. Liceul il face la Bucuresti , Lazar si la Mihai Viteazul, unde este remarcat de
profesorul Titeica , la un concurs al Gazetei matematice. Vacantele le petrece la Giurgiu orasul sau de
adoptie, pe care il declara mai tarziu a fi fost model al cetatii Isarlik din poezia sa. Aici il intalneste pe
Tudor Vianu, de care il va lega o prietenie durabila .
Nu mai intalnisem niciodata un exemplar omenesc atat de original si atat de interesant. Rapiditatea
mintii lui, felul atat de personal al exprimarii care asocia cuvintele in legaturi inedite si absoluta lui
inaptitudine pentru melancolie il faceau sa fie pretuit ca cel mai bun dintre camarazi (Tudor Vianu,
Pagini autobiografice, apud Gerda Barbilian, Ion Barbu, Amintiri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca,
1975). Aceste calitati par sa ramana intacte in portretul de batranete: Am avut norocil sa cunosc si sa
stau de vorba cu multi oameni scaparatori, Arghezi, Calinescu, Camil Petrescu, Sartr. Dar niciunul nu m-a
uluit printr-o asemenea inzestrare a spiritului ca Ion Barbu. Discutam a batons rompus [= fara sir, vrute si
nevrute], adesea lucruri frivole, dar mereu fulgera printre cuvintele lui cate o judecata iapidara, de o
adancime ametitoare, sau o apreciere iarasi concentrata, formulata cu o expresie fara pereche. (Ov. S.
Crohmalniceanu, Bucuresti, Amintiri deghizate, Editura Nemira, 1994)
Din 1994 este student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, apoi, dupa ce iti ia licenta, pleaca cu o bursa
de doctorat in Germania. Nu isi ia insa doctoratul in matematica decat in 1929, in tara, ca asistent al
profesorului Gh. Titeica.
Barbu a inceput sa scrie dupa propriile-I marturisiri pentru un singur cititor, Tudor Vianu, in clasa a
VII-a leceala (a XI-a de azi). Ulterior rivalitatea dintre literatura si matematica se va manifesta pana prin
1930, dupa care matematica invinge definitiv, desi interesul pentru tot ce tine de viata literara ramane
inradacinat in sufletul sau. Ca profesor de matematica la liceele Spiru Haret si D. Cantemir, este
neconventional si, cand afla de preocuparile literale ale elevilor sai, le citeste Edgar Poe, Mallarme,
Rimbaud si Rilke. Devine profesor la Facultatea de Matematica din Bucuresti, participa la numeroase
conferinte internationale de matematica, are contributii importante in domeniu. In geometrie defineste
Spatiile Barbilian.
Anul 1919 marcheaza intalnirea lui Dan Barbilian cu E. Lovinescu (I se recomanda Popescu) si debutul in
revista Sburatorul, cu o prezentare elogioasa facuta de critic Sburatorul isi face cinste deschizand
coloanele acestui poet nou, caruia i-am dat numele de Ion Barbu scrie Lovinescu, atragand atentia
asupra vigorii geometrice si a noutatii conceptiei poetului. Dupa poeziile de influenta parnasiana din
Sburatorul (Fiinta, Lava, Muntii, Copacul, Banchizele), in 1921, pe cand Barbu se afla la Gottingen, ii
apare in tara placheta Dupa melci, ilustrata gresit de pictorul M. Teisanu, ca o carte pentru copii.
Volumul va fi de aceea retras de pe piata, astfel ca se poate socoti ca Joc secund, care apare in 1930 in
1170 de exemplare, este singura carte publicata de poet. Critica a fost elogioasa cu Ion Barbu si in
acelasi timp derutata de noutatea poeziei lui fara precursori si fara urmasi. El impune, dupa propria-I
formula, un lirism absolut, e admirator al clasicismului (socotea ca modernismul raportat la poezie e
o ocara), dar ajunge chiar dincolo de acesta, la rezonante postmoderne.
Poezia lui Ion Barbu pare scrisa predominant pentru generatiile viitoare si nu pentru contemporanii
poetului. In aceasta epoca de cautari poetice febrile, cu semne certe de depasire si esentializare, in
aceasta vreme in care stiinta patrunde tot mai mult in preocuparile si soarta oamenilor, oare conceptia
profund rationalista a lui Ion Barbu, sinteza sa poetica ingemanand ecouri din vremi stravechi si aspiratii
mistuitoare de devenire, nu sunt, mai mult decat oricand, ale noastre ? (Basarab Nicolescu, Ion Barbu.
Cosmologia Jocului secund, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1968).