Galaxia Gutenberg

Omul si era tiparului

Cnd a aprut (n 1962) studiul lui Marshall McLuhan Galaxia Gutenberg, autorul
lui, profesor de literatur englez la Universitatea din Toronto (Canada) era foarte
puin cunoscut - mai bine zis era cunoscut numai unui cerc restrns de specialiti.
Devenit n scurt timp un bestseller, Galaxia Gutenberg i-a adus autorului ei
celebritatea, numele su ncepnd s fie citat printre ale celor mai cunoscui critici
ai culturii i civilizaiei occidentale.
Tema principal a lucrrii lui McLuhan n-o constituie cartea tiprit, ci analiza
rolului i funciei mijloacelor comunicaiei de mas n structurarea civilizaiei
umane i mai cu seam a civilizaiei contemporane. Dupa Marshall McLuhan,
cultura este alctuit din trei stadii fundamentale: primul, odat cu apariia vorbirii,
este stadiul oral, care a creat omului primitiv un stress intens de organizare
predominant auditiv"; al doilea este cel al culturii vizuale, legate de inventarea
alfabetului fonetic, stadiu care a cptat o form fundamental prin apariia
tiparului - Galaxia Gutenberg"; n sfrit, al treilea, stadiul audio-vizual,
caracteristic societii contemporane, n care sunt preponderente mijloacele de
comunicare electronice, radioul, cinematograful, televiziunea - Galaxia Marconi".
McLuhan porneste asadar de la presupunerea ca exista o conditie ideala a omului,
conditie in care toate simturile sale se afla intr-o ideala armonie. Tehnologiile
create de om, care includ si mijloacele de comunicare, sunt adevarata prelungiri ale
simturilor sale. Descoperirea de catre om a unui mijloc destul de puternic spre a-si
impune dominanta asupra celorlalte forme de exteriorizare a simturilor, are ca
rezultat ruperea echilibrului dintre acestea, avand drept consecinta ulterioara o
anume pierdere a identitatii si o specializare inegala a simturilor.
Asa s-a intamplat si in cazul omului primitiv, care traia sub un stress intens de
organizare predominant auditiva, grupandu-si intregul camp al existentei sale sub
semnul unei asemenea stari de transa. Pe masura ce era martorul vorbirii sale, care
traducea intreaga sa experienta intr-un cadru de referinta auditiv, celelalte simturi
au inceput sa se adapteze modalitatilor auditive de structurare a informatiei
percepute sis a-si organizeze functionarea conform metodelor veghei auditive.

Omul devenea astfel tot mai incapabil sa distinga efectul mijlociului asupra sa,
hipnotizat fiind de dilatarea unuia din simturile sale auzul. Este situatia
caracteristica primului dintre cele trei stadia fundamentale ale culturii enuntate de
McLuhan: cel oral.
Pe acest fundal de principiu isi desfasoara McLuhan investigarea modului de
instaurare a stadiului visual al culturii si al fenomenelor de impact al culturii orale
cu cea vizuala.
Trecerea de la lumea urechii la lumea vazului a reprezentat de fapt
alfabetizarea oamenilor. Intr-un articol intitulat Cultura, psihiatrie si cuvand scris,
Carothers a formulat mai multe observatii deduse din comparatia facuta intre
primitivii analfabeti si primitivii alfabetizati pe de o parte, intre analfabet si
occidentalul mediu pe de alta parte. El porneste de la faptul ca in urma timpului
de influente educative la care este supus in cursul primei varste, in copilarie si
chiar in cursul intregii sale vieti, africanul ajunge sa se considere ca o parte destul
de neinsemnata a unui organism mult mai mare familia si clanului- , si nu ca un
individ independent si sigur pe sine. In timp ce copilul occidental este pus foarte de
mic in prezenta unor jocuri de constructii, a unor robinete, chei, incuietori si a
altor obiecte care il obliga sa gandeasca in termeni de relatii spatio-temporale,
copilul African, dimpotriva, primeste o educatie intemeiata mult mai exclusive pe
cuvant si relativ foarte incarcata de drama si emotie. Acest lucru inseamna,
conform sustinerilor lui Carothers, ca africanii rurali traiesc, intr-o mare masura,
intr-un univers sonor, incarcat de semnificatii personale, in timp ce occidentalul
traieste mai curand intr-o lume vizuala care ii este in fond indiferenta.
Cei care traiesc primii experienta unei tehnologii noi, fie care este vorba de alfabet,
sau de radio, reactioneaza foarte vehement, deoarece noile relatii dintre simturi,
create brusc de prelungirea tehnologica a ochiului sau a urechii ii pun pe oameni
in fata unei lumi noi, surprinzatoare, care cere o inchidere noua si puternica a
tuturor simturilor si, prin urmare, noi modele de interactiune. Dar socul initial se
resoarbe treptat pe masura ce intreaga comunitate se adapteaza la noul mod de
percepere in toate domeniile sale de munca si in toate relatiile sale.
Cand o societate inventeaza sau adopta o tehnica care acorda preponderenta sau da
un nou avant unuia din simturile noastre, relatia dintre toate simturile noastre este

alterata. Nu ne mai simtim aceiasi, simturile noastre nu mai sunt aceleasi.

Interactiunea simturilor noastre este constanta, in afara cazurilor cand intervin
conditiile de anestezie. Dar orice simt, daca ajunge la cel mai inalt grad de
intesitate, poate actiona ca anestezic pentru toate celelalte simturi, de exemplu
hipnoza.
Scrierea fonetica este singura capabila s ail scoata pe om din stare primitive,
ducandu-l in civilizatie, deoarece numai alfabetul fonetic creeaza o prapastie intre
ochi si ureche, intre semnificatia semantica si codul vizual.
De ce analfabetii nu pot privi filme sau fotografii far aun antrenament
temeinic
Pentru a deslusi acest mister va voi da ca exemplu. Un inspector sanitar a turnat un
film cu incetinitorul aratand ce trebuie sa se faca intr-o gospodarie obisnuita dintrun sat African pentru a scapa de apa stagnanta. Dupa ce un grup de oameni a
vizionat filmul ei au sustinut ca au vazut un pui de gaina, un pui de gaina despre
care nici macar nu se stia ca a aparut in film. In urma unei reexaminari a filmului,
s-a observat puiul intr-un colt al ecranului. Cineva il speriase iar el fugise trecand
prin coltul drept al imaginii. Asta era tot ce vazusera oamenii. Explicatia este ca
alfabetizarea da ochiului uman obiceiul de a-si face punerea la punct putin in fata
imaginii, astfel incat s-o poata prinde in intregime dintr-o singura privire.
Analfabetii, deoarece nu au dobandit aceasta tehnica, matura obiectele si imaginile
cu privirea si nu privesc in anasamblu.
Pe de alta parte, spectatorii africani nu pot accepta rolul nostrum de consumatori
pasivi fata de film. Un public African nu sade tacut fara sa paricipe. Intr-o scena in
care un personal canta, cantecul trebuie cantat si publicul invitat sa cante si el.
Desenul animat este cel care le place indigenilor cum le place copiilor nostri,
pentru ca in el elemental vizual este foarte redus. Mai important este ca contururile
foarte clare din filmmul de desene animate constituie o zona de interactiune a
simturilor, avand un puternic caracter haptic sau tactil. Slaba claritate a imaginilor
tactile il oblige pe spectator sa preia un rol de participant activ.
Alfabetul fonetic a redus folosirea concomitenta a tuturor simturilor, care este
exprimarea orala, la un simplu cod vizual. Astazi, o asemenea traspunere poate fi

efectuata intr-un sens sau altul, printr-o multitudine de forme spatial pe care le
numim mijloace de comunicare. Dar fiecare din aceste spatii are prioprietati
specific si actioneaza pe cai specific asupra celorlalte simturi ale noastre. Faptul ca
scrierea alfabetica a supravietuit cu modificari relativ mici, timp de trei milenii si
jumatate, cu toata introducerea tiparului, a masinii de scris si folosirea larga a
stenografiei, este cea mai buna dovada de aptitudinile sale de a raspunde nevoilor
intregii lumi moderne. Scrierea alfabetica este astazi folosita de popoarele
civilizate din toata lumea. Orice societate care dispune de alfabet poate traduce o
cultura vecina in forma ei alfabetica. Contrariul nu este adevarat. Nici o cultura
nealfabetica nu poate prelua o cultura alfabetica, deoarece alfabetul nu poate fi
asimilat, el poate doar lichida sau reduce.
Pana acum, majoritatea popoarelor si-au acceptat culturile lor ca destin, asa cum
accepta clima sau limba maternal, dar constientizarea empatica a formelor exacte a
numeroase culture este ea insasi o eliberare de acestea, considerate ca inchisori. A
oblige realitatea sa se conformeze dorintelor sale, prin intermediul riturilor
prescrise, este, pentru analfabet o parte a realitatii. Trebuie ssa intelegem ca
popoarele nealfabetizate se identifica cu lumea in care traiesc mult mai strans decat
popoarele alfabetizate. Cu cat oamenii devin mai alfabetizati, cu atat tind sa se
desprinda de lumea in care traiesc. Pentru analfabet realitatea este ceea ce se
intampla.
In antichitate si in evul mediu, lectura insemna neaparat lectura cu glas tare.
Frederic Kenyon scrie: Se poate spune fara exagerare ca odata cu Aristotel lumea
greaca a trecut de la invatamantul oral la deprinderea lecturii. Timp de secole,
lectura a insemnat citire cu glas tare. In fapt, abia astazi, institutele care predau
citirea rapida au realizat o despartire intre ochi si lectura, stabilind ca, in actul
lecturii, miscarea ochilor nu trebuie sa fie neaparat insotita de miscarile
pronuntiative. S-a descoperit ca in cursul lecturii miscarile laringelui, care tind spre
articularea cuvintelor, sunt principal cauza a incetinelii lecturii. Chaytor atrage
atentia asupra faptului ca unii medici interzic pacientilor lor suferind de laringite
grave sa citeasca, pentru ca si lectura fara glas declanseaza anumite miscari ale
organelor vocale, desi cititorul poate nici nu este constient de aceasta.
Chaytor spune ca: nimeni nu contesta ca inventarea si perfectionarea tiparului
marcheaza un punct de cotitura in istoria civilizatiei. Mai putin usor se accepta
faptul ca obisnuinta cu material tiparite a schimbat punctul nostru de vedere
asupra literaturii si a stilurilor, a introdus idei privind originalitatea si

proprietatea literara, de care epoca manuscrisului stia prea putin sau nu stia
nimic, si a modificat procesul psihologic ce dirijeaza utilizarea cuvintelor in
schimbul de idei. Copierea cartii altui om si darea ei mai departe putea fi socotita
o actiune meritorie in epoca manuscrisului; in epoca tiparului, o asemenea actiune
da loc la urmariri judiciare si cereri de despagubiri. Istoria progresului de la
manuscris la tipar este o istorie a subtituirii treptate a unor metode vizuale
metodelor auditive de comunicare si receptare a ideilor.
Chaytor a fost primul care a explicat de ce tiparul slabeste atat de considerabil
memoria noastra si de ce manuscrisele nu au acest efect: Tiparul ne-a slabit
memoria: noi stim ca nu este necesar sa ne incarcam memoria cu lucruri pe care
le putem gasi usor luand o carte din raft. Cand o mare parte a populatiei este
analfabeta, iar cartile sunt rare, memoria este deseori de o vigoare pe care nu o
mai intalnim in Europa de azi. Studentii indieni sunt in stare sa invete pe dinafara
un manual si sa-l recite in sala de examen cuvant cu cuvant
Dar motivul cel mai de seama al imperfectiunii memoriei rezida in faptul ca cu
tiparul se ajunge la o separate mai complete a vizualului de audio-tactil. Cititorul,
astazi, traduce in sunete tot ce vede cand priveste o pagina. Amintirea a ceea ce a
vazut ochiul este bruiata de efortul de a-si aminti lucrurile concomitant vizual si
auditiv. Oamenii dotati cu o memorie buna sunt cei despre care se spune ca au o
memorie fotografica. Adica ei nu-si pierd timpul traducand de la ochi la ureche si
viceversa si nici nu ajung sa aiba pe limba ceva ce parca isi amintesc, cum ni se
intampla noua, cand nu mai stim daca trebuie sa cautam in memoria vizuala sau in
memoria auditiva amintirea unei experiente trecute.
Inventarea tipografiei a confirmat si a extins noua accentuare a vizualului
proprie cunoasterii aplicate, furnizand prima marfa uniform repetabila,
prima banda rulanta si prima productie de masa
Inventarea tipografiei marcheaza linia de despartire dintre tehnologia medieval si
cea moderna. Mecanizarea artei scrierii a fost, probabil, prima reducere a unei
munci manual la o forma mecanica. Treptat, tiparul a facut inutila citirea cu glas
tare si a accelerat actul citirii, pan ace cititorul s-a putut simti in mana autorului.
Banda rulanta de asamblare a unor litere mobile de metal a permis crearea unui
produs uniform si repetabil, ca un experiment stiintific. O asemenea trasatura nu
apartine manuscrisului.

Cultura tiparului este considerata o cultura de consum care se preocupa de autori si

de controlul autenticitatii, spre deosebire de cultura manuscrisului, care era o
cultura de producatori, in care era importanta doar aplicabilitatea si utilitatea
materialului decat provenienta sa. Dupa cum scrie Goldschmidt, cei ce foloseau
manuscrisele nu erau numai de cele mai multe ori indiferenti la data aparitiei cartii,
dar nici nu-I interesa identitatea sau personalitatea autorului cartii pe care o citeau
si nici perioada exacta la care o anumita informatie fusese redactata, dupa cum nici
autorul nu se astepta ca viitorii sai cititori sa se intereseze de el. To astfel, nici pe
noi nu ne intereseaza autorii tablei inmultirii sau viata personala a naturalistilor. La
fel se petreceau lucrurile cand studentul se apuca sa imite stilul scriitorilor antici.