Justitia sociala este un principiu fundamental pentru o coexistenta pasnica si

prospera intre natiuni. Sustinem principiile justitiei sociale atunci cand promovam
egalitatea intre sexe sau drepturile popoarelor indigene si ale migrantilor.
Promovam justitia sociala atunci cand eliminam barierele legate de sex, varsta,
rasa, etnie, religie, cultura sau disabilitate.
Pentru Natiunile Unite, justitia sociala reprezinta esenta misiunii de promovare
internationala a dezvoltarii si a demnitatii umane. Adoptarea, anul trecut, a
Declaratiei asupra Justitiei Sociale pentru o Globalizare Corecta de catre
Organizatia Internationala a Muncii este doar un exemplu recent al angajamentului
Natiunilor Unite vis--vis de justitia sociala. Declaratia pune accent pe garantarea
unui trai decent pentru toti prin munca, protectie sociala, dialog social si prin
principiile fudamentale si drepturile la locul de munca.
Din pacate, justitia sociala ramane un vis frumos pentru un numar foarte mare de
tari. Saracia extrema, foametea, discriminarea si negarea drepturilor omului
continua sa afecteze peisajul moral. Criza financiara ameninta cu inrautatirea acest
lipsuri.
Acest an marcheaza prima Zi Mondiala a Justitiei Sociale proclamata in 2007 de
catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Ziua este menita sa reliefeze
importanta justitiei sociale ca imperativ etic care ar trebui sa ne ghideze munca de
toate zilele.
Stabilitatea globala si prosperitatea depind de garantarea unor nivele acceptabile de
trai si egalitate de sanse. Absenta justitiei sociale ar trebui sa fie un afront pentru
noi toti. Cu ocazia acestei aniversari, sa ne innoim angajamentul vis-a-vis de
principiile justitiei sociale si de cautarea unor strategii si politici care sa o faca
posibila.
DREPTUL SI JUSTITIA SOCIALA
Evolutia raporturilor dintre drept si justitie,a interferentelor si conexiunilor lor
reciproce,a preocupat deopotriva pe juristi si sociologi atat in termenii organizarii
si functionarii pe baze legale si legitime a institutiilor si organizatiilor sociale, cat
si in cei ai realizarii dreptatii, echitatii si justitiei in societate. Principala problema
care s-a pus in legatura cu relatiile dintre dreptul unei societati si realizarea ideii de
justitie a fost aceea de a stabili daca reglementarile juridice sunt intotdeauna drepte
si juste si daca dreptul este echivalent,partial sau total, cu justitia si dreptatea
sociala.
Acceptand premisa ca dreptul reprezinta nucleul principal al ordinii sociale si

nirmative,majoritatea autorilor sunt de acord ca stabilitatea si functionalitatea unei

societati depinde,in mare masura,de stabilitatea normativa, in primul rand
legislativa, ca si de aplicarea uniforma si constanta a regulilor si prescriptiilor
juridice la nivelul institutiilor, grupurilor sociale si indivizilor insa, atat stabilitatea
normativa, cat si aplicarea uniforma a regulilor juridice intr-o societate reprezinta
doar premisa necesara, dar nu suficienta,pentru realizarea justitiei sociale,
intrucat,la un moment dat,desi norma poate sa fie dreapta sau corecta din punct de
vedere juridic-legislativ,ea poate genera inechitati si nedreptati datorate modului
sau de aplicare de catre instantele s 232i82c au agentii dreptului ( in primul rand
judecatorii).
Plecand de aici si supralicitand virtutile instrumentale si moralizatoare ale
legislatiei, unii autori au fost tentati sa considere ca dreptul este echivalent cu
justitia sociala, reprezentand o forma sui-generis de adaptare a justitiei morale la
diferitele exigente si imprejurari sociale, adaptare ce presupune totusi utilizarea
constrangerii publice in cadrul procesului judiciar. Echivalarea dreptului cu justitia
reprezinta o teza constanta mult mai veche, ea aparand in lucrarile unor filosofi ,
moralisti si juristi antici si medievali, dar si moderni,care au considerat ca ratiunea
ultima (ultima ratio) a dreptului este realizarea ideii de justitie. Pentru toti acesti
teoreticieni ai moralei, filosofiei si jurisprudentei care identificau ideea de drept cu
cea de justitie, dreptul sa asigure in orice societate ceea ce este just, drept si
echitabil,astfel incat fiecare individ sa se bucure de dreptul sau in conformitate cu
faptele, meritele si contributia adusa binelui comun. In acest sens , justitia a fost
definita ca fiind vointa constanta si permanenta de a da fiecaruia dreptul sau
(dupa Ulpian) sau traducerea practica a dreptului sub forma ideii de just si drept.
(Fr.Geny)

In abordrile clasice, problematica justiiei sociale se refer la modul

n care sunt distribuite avuia social, puterea i prestigiul ntre
membrii grupului societii.
Conceptele centrale cu care se opereaz sunt egalitate i echitate.
Dac judecm lucrurile dup insistena cu care sunt utilizate
statisticile pentru a evidenia inegalitatea, ideologiile de stnga pretind

c singura societate cu adevrat just (echitabil) ar fi aceea n care

avuia social i puterea ar fi distribuite n mod statistic egal ntre
diferitele categorii sociale. La polul opus, ideologiile liberale consider
c o astfel de societate egalitarist ar fi injust (inechitabil),
deoarece n orice societate uman membrii aduc contribuii inegale la
producerea avuiei sociale, iar echitatea se realizeaz atunci cnd
fiecare primete o parte proporional cu contribuia sa. Nu egalitatea
beneficiilor asigur echitatea, ci egalitatea anselor de a accede la
beneficii.
1.1. Inegalitate social, avuie, putere, prestigiu, legitimare
n pofida unor ncercri de a instaura egalitatea deplin ntre membrii
societii (falansterele bazate pe ideologia socialismului utopic, ori
regimurile socialiste bazate pe diferite variante ale marxismului),
inegalitatea social apare ca trstur comun a tuturor societilor
umane cunoscute.
Inegalitatea social poate fi definit ca distribuie difereniat a
averii, prestigiului i puterii ntre grupurile sociale.
3.Atributul social din expresia inegalitate social se refer la faptul
c respective situaie vizeaz un grup (nu indivizi luai izolat) i este
produs n experiena colectiv (nu decurge din atribute naturale).
Aceast idee a fost conceptualizat cel mai clar de gndirea feminist
postmodern, prin distincia ntre sex i gen (gender): sexul e o noiune
care se refer la diferenele determinate genetic (naturale); genul se
refer la diferenele construite social (n experiena istoric); ntruct
distribuia difereniat a puterii, prestigiului i averii e construit n

experiena istoric, vorbim despre inegaliti de gen (gender

inequalities); diferenele (naturale) ntre sexe nu genereaz prin ele
nsele inegalitate, dar sunt utilizate n construciile ideologice pentru a
raionaliza (a furniza o explicaie credibil) i a legitima astfel
inegalitatea.
Acelai raionament e valabil pentru conceptele vrst (biologic) i
copil, adolescent, tnr, btrn etc. (construite social).
La fel, n cazul conceptelor ras (cu unele caracteristici determinate
genetic) i etnie / popor / naionalitate / naiune (mai evident
construite n experiena istoric).
Averea se refer la cantitatea i valoarea bunurilor materiale deinute
n proprietate (pmnt, cldiri, utilaje, bani, aciuni etc.).
Prestigiul se refer la msura n care o colectivitate apreciaz,
respect, onoreaz un individ sau un grup, pe baza unor criterii de
valoare specifice.
Puterea (Max Weber) se refer la msura n care un actor social X
(individ sau grup) l poate determina sau influena pe un alt actor social
Y s acioneze ntr-un fel n care acesta nu ar fi acionat dac asupra
lui nu s-ar fi exercitat presiunea sau influena respectiv.
Atunci cnd exercitarea puterii se bazeaz pe principii i norme
consimite de aceia asupra crora se exercit, vorbim despre putere
legitim sau autoritate.
Atunci cnd nu exist un astfel de acord asupra principiilor i normelor,
vorbim despre putere ilegitim sau dominaie.

Deintorii puterii fac ntotdeauna un efort de legitimare, care const

n elaborarea unor instrumente pentru obinerea unui consimmnt,
mcar aparent, din partea celor asupra crora se exercit puterea.
Unul dintre instrumentele cele mai eficace de legitimare este ideologia
= un ansamblu de reprezentri, opinii, credine etc. comune sau un
ansamblu de idei savante cu privire la relaiile sociale, care exprim
modul n care sunt vzute lucrurile din perspectiva unui grup social
determinat i care difer de modul n care aceleai lucruri / relaii sunt
vzute din perspectiva altui grup sau altor grupuri (v. Berger i
Luckmann, 1966). Sociologii accept c ideologiile, fie ele comune ori
savante, sunt ntotdeauna partizane (exprim viziunea unui grup), aa
cum a subliniat Karl Marx; nu toi sociologii accept ns ideea lui Marx
potrivit creia orice ideologie ar fi o fals contiin, o deformare,
intenionat sau nu, a realitii.

Termenul de justiie social, inventat de ctre preotul Luigi Taparelli n anul

1840, desemneaz modul n care este aplicat justiia ntr-o societate n
relaie cu clasele sociale existente n ea. n esen, ea se refer la
conceptul c toat lumea trebuie s aib aceleai drepturi i oportunit i
economice, politice i sociale. Pentru adepii justiiei sociale, rolul cel mai
important al statului este de a asigura bunstarea i repectarea drepturilor
cetenilor si, indiferent de clasa social din care fac parte acetia.
La baz, justiia social este fundamentat n principal pe religie.
Iudaismul, cretinismul, hinduismul, Islamul toate aceste micri
religioase conin elemente care se regsesc cadrul justiiei sociale. DFe
aceea, timp de mult timp, justiia sociala a fcut parte din nvaturile
religioase. Desprinderea sa de religie i transformarea sa ntr-un concept
laic a avut loc n partea a doua a secolului XX, i i se datoreaz filosofului
John Rawls. Rawls, prin lucrrile sale Teoria justiiei i Liberalismul
politic, a mrit considerabil popularitatea acestui concept. Conform lui
Rawls, o societate este just dac respect trei principii: primul este

garantarea libertilor fundamentale pentru toi membrii societii, al doilea

este egalitatea de anse pentru toi cetenii, iar al treilea este pstrarea
acelor inegaliti care pot fi n profitul celor defavorizai.
Justiia social a dat natere la diverse micri cu caracter social, cum ar fi
de exemplu micarea pentru justiie social n domeniul asigurrii serviciilor
medicale, care are ca obiect asigurarea accesului la ngrijiri medicale la
preuri accesibile.
Primul deceniu al secolului XXI s-a dovedit a fi unul propice pentru
rspndirea conceptului de justiie social. n anul 2007, Adunarea
General a Naiunilor Unite a decretat data de 20 februarie ca fiind Ziua
Mondial a Justiiei Sociale, iar n 2008, Organizaia Internaional a Muncii
a adoptat Declaraia OIM privind justiia social pentru o globalizare
echitabil. Conform acesteia, toate statele membre ale Organizaiei trebuie
s pun n practic politicile fondate pe obiectivele strategice ale OIM
(ocupare, protecie social, dialog social i dreptul la munc), punnd
accentul pe o abordare global i integrat a acestora.
Justiia social a fost, este i va continua s fie un factor important de
influenare a politicilor publice din toat lumea.

Relevand rolul dreptului ca principalul garant al

ordinii sociale si normative si al respectarii
drepturilor si libertatilor indivizilor, alti autori, intre
care si M.Djuvara, au considerat ca dreptul nu este,
de regula, echivalent cu justitia intrucat aceasta
din urma se caracterizeaza printr-o serie de
elemente rationale (cum ar fi: egalitatea partilor,
natura rationala si logica a justitiei, ideea de
echitate si de proportionalitate in distribuirea
justitiei) si de fapt (concretizate in stabilitatea
legilor, aplicarea lor uniforma). In
consecinta,dreptul nu poate realiza in totalitate
aceste elemente rationale si de fapt ale justitiei
sociale, de aceea el nu poate fi niciodata , si in

acelasi timp ,just , drept si echitabil pentru toti

indivizii, dupa cum nici o societate dreapta sau
justa nu va fi mai eficienta si functionala decat una
nedreapta din punct de vedere juridico-legislativ,
ceea ce conduce la relativitatea criteriilor in functie
de care sunt definite notiunile de justitie si
dreptate in diferite sisteme normative.
Plecand de aici,teoria si practica dreptului
considera ca pot fi distinse mai multe tipuri sau
modalitati de realizare a justitiei in societate:
a)justitia distributiva,intemeiata pe garantarea si
realizarea drepturilor si obligatiilor indivizilor in
conformitate cu o anumita norma proportional
stabilita de legiuitor, astfel incat fiecare individ sa
primeasca ceea ce I se cuvine(ceea ce merita)in
functie de contributia sa in cadrul societatii. De
regula justitia distributiva se refera la egalitatea
proportionala stabilita de legiuitor tinand seama de
ceea ce datoreaza colectivitatea (statul) membrilor
sai;
b)justitia coercitiva (reparativa),care incearca sa
realizeze o anumita egalitate intre drepturile si
obligatiile indivizilor, astfel incat fiecare individ sa
nu datoreze sau sa primeasca nici mai mult ,nici
mai putin decat ceilalti. Ea este conceputa ca fiind
un fel de egalitate intre ceea ce ofera si ceea ce
primesc indivizii, intre actele si faptele lor si
urmarile acestora. In functie de modalitatile de

realizare , acest tip de justitie poate fi de doua

feluri :
1.justitie comutativa, care se refera la un raport
echivalent intre indivizi, atunci cand acestia isi
stabilesc singuri masura sau norma opozabila
relatiilor dintre ei (de pilda, cazul vanzariicumpararii, repararii pagubelor produse etc.);
2.justitie judiciara, intemeiata pe interventia
celui de al treilea factor (judecatorul) in caz de
disputa sau neintelegere dintre indivizi in legatura
cu drepturile si datoriile lor.
In schimb, alti autori (J.Dabin) considera ca
exista si asa numita justitie legala, care se
fundamenteaza pe indatoririle si obligatiile juridice
pe care indivizii le datoreaza colectivitatii (in
speta,statului), acesta putand pretinde executarea
si realizarea colectiva de catre de indivizi a acestor
obligatii (cum ar fi, de pilda, plata
impozitelor,diverse taxe si contributii
banesti,prestarea unor activitati sociale in favoara
comunitatii etc.).
In orice societate , justitia sociala trebuie sa
asigure exercitarea neingradita de catre indivizi a
drepturilor si obligatiilor fundamentale, realizand
astfel legalitatea si legitimitatea actului de justitie.
Conceputul de legalitate este intim legat de cel de
legiferare si de legislatie, motiv pentru care ele
sunt uneori confundate intre ele, desi se refera la

activitati diferita. Daca legiferarea include

activitatea de elaborare a legilor si actelor
normative, rezultanta ei este tocmai legislatia care,
la randul ei, face obiectivul legalitatii.
Legalitatea reprezinta un principiu
fundamental al oricarui sistem normativ si
presupune respectarea legilor si a actelor
normative de catre toate institutiile si organizatiile
statale si nonstatale,de catre toti agentii
dreptului abilitati sa aplice legislatia, precum si de
catre toti indivizii dintr-o societate. Ea reprezinta
,totodata ,principala garantie pentru protectia
sociala si juridica a indivizilor si grupurilor sociale
fata de potentiale abuzuri si manifestari birocratice
care pot leza statutul si drepturile indivizilor.
Pentru acest motiv ,indivizii accepta si
recunoasc legalitatea normelor juridice elaborate
de catre autoritatea publica dintr-o societate,
aderand si conformandu-se la ele. Atunci cand
adeziunea indivizilor se manifesta fata de
ansamblul normelor existente intr-un sistem juridic,
legalitatea regulilor antreneaza prezumtia
irefragabila a legitimitatii acestora. Pe aceasta
baza,o serie de puncte de vedere exprimate in
literatura juridica considera ca o norma juridica va
fi in mod necesar valida si efectiva fie in functie de
criteriul legalitatii ( validitate formale) , fie in
functie de cel al legitimitatii (validitate informala),
exprimat prin gradul de adeziune al indivizilor fata

de norme. Insa, nici una din cele doua forme de

recunoastere,acceptare si adeziune fata de norme
nu implica in mod necesar , pe cealalta ,desi ele
tind sa fie convergente in campul spatial si
temporal al sistemului juridic. Pe de alta
parte,efectivitatea si functionalitatea unui sistem
juridic nu se reduce la simpla adeziune fata de
amnsamblul de norme si prescriptii juridice, ci
presupune identificarea unor reguli secundare, a
unor consecinte secundare ce decurg din
aplicarea regulilor primare la nivelul diferitilor
indivizi si grupuri sociale. In consecinta,in
aprecierea validitatii legale si legitime anormelor
juridice,concretizata in gradul de adeziune
manifestata fata de ele, trebuie analizate cele trei
elemente componente care participa pe scena
sociala:
a)primul include pe cei desemnati oficial sa
elaboreze normele(legislatorul);
b)al doilea se refera la cei care realizeaza aplicarea
si respectarea normelor (judecatorul);
c)al treilea include indivizii carora le sunt aplicate
normele si morul cum reactioneaza fara de
ele(actorii sociali).