Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Roman - Curs 1
Drept Roman - Curs 1
Curs 1
Introducere.
1. Obiectul dreptului privat roman
Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul
roman si este un sistem extrem de vast si de complex, format din numeroase ramuri si
institutii juridice.
Sistemul juridic roman a trait o viata milenara, cci isi are originea in epoca fondarii
Romei si s-a aplicat pana la moartea imparatului Justinian, adica din secolul VIII .Hr. pana in
secolul VI d.Hr.
Pentru a intelege specificul dreptului roman, trebuie sa retinem ca la origine si romanii, ca
si celelalte popoare ale antichitatii, au confundat dreptul cu religia si cu morala, dar, spre
deosebire de celelalte popoare ale lumii antice, romanii au depasit aceasta confuzie si au
realizat o distinctie clara intre normele dreptului, normele religioase si normele de morala,
dovada ca inca din epoca veche romanii au desemnat normele dreptului prin cuvantul jus
iar normele religioase prin cuvantul fas.
Mai mult decat atat, la romani gandirea juridica/ideologia juridica si-a pus amprenta
asupra intregii ideologii si de aceea se spunea in antichitate ca asa cum grecii sunt un popor
de filozofi, romanii sunt un popor de juristi. Iar daca tanarul cetatean roman dorea sa se
afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada ca a fost discipolul unui mare jurisconsult
(jurisconsultii erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului).
Prin urmare, la romani accesul la viata publica era conditionat de cunoasterea aprofundata
a dreptului. Si cu toate acestea, in unele texte juridice clasice constatam ca persista stravechea
confuzie dintre drept, religie si morala, desi aceasta confuzie fusese depasita de mult in
practica juridica.
Spre exemplu, printr-un text din opera legislativa a imparatului Justinian, ni s-a
transmis definitia jurisprudentei sau definitia stiintei dreptului. Potrivit acelui text,
Jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, iusti atque iniusti
scientia. (Jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este
drept si nedrept).
Constatam ca in aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala. Apoi,
printr-un text al marelui jurisconsult clasic Ulpian, ni s-au transmis principiile fundamentale
ale dreptului. Potrivit lui Ulpian Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non
laedere, suum cuique tribuere. (Principiile dreptului sunt acestea: a trai in mod onorabil,
a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau). In acesta definitie, dreptul se confunda cu
morala, deoarece primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele doua sunt de
domeniul dreptului.
Marele jurisconsult clasic Celsus ne-a transmis o definitie a dreptului, potrivit careia
Jus est ars boni et aequi. (Dreptul este arta binelui si a echitabilului.) Si de data aceasta
dreptul se confunda cu morala, deoarece conceptul de bine este de domeniul moralei, iar
conceptul de echitate, are la romani 2 sensuri: un sens moral si un sens juridic.
Faptul ca in unele texte juridice clasice persista confuzia dintre drept, religie si
morala, desi ea fusese depasita de mult in practica, isi are explicatia sa.
In primul rand, romanii au fost un popor profund conservator, un popor care nu a
renuntat la valorile sale traditionale, chiar daca unele dintre acele valori erau depasite de noile
realitati.
In al doilea rand, romanii au fost profund pragmatici, aveau un ascutit simt practic,
iar aceasta trasatura a psihologiei lor si-a pus amprenta si asupra cercetarii fenomenului
juridic, dovada ca jurisconsultii romani nu-si incepeau lectiile cu introduceri teoretice, ci cu
expunerea unor spete pe care le analizau impreuna cu discipolii lor si constatau ca intre acele
cazuri exista elemente comune pe baza carora incercau sa formuleze anumite principii
juridice. Insa acele principii erau consacrate, adica erau recunoscute ca atare de toti
jurisconsultii, numai daca ofereau solutii optime tuturor cazurilor practice dintr-un anumit
domeniu.
In al treilea rand, romanii nu aveau vocatia teoriei, dimpotriva aveau fobia ei, spre
deosebire de greci, care erau maestri ai teoriei, astfel incat romanii au formulat putine
definitii si acelea imprumutate de la greci (definitiile nu se confunda cu principiile dreptului,
deoarece definitiile sunt creatii ale teoriei, iar principiile sunt creatii ale practicii).
Ori grecii nu au facut distinctie intre drept si morala, dimpotriva, ei considerau ca
dreptul este o componenta a moralei. Practica juridica romana a creat acele concepte,
categorii, principii si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice, astfel
incat au fost receptate si aplicate cu deplin succes atat in evul mediu, cat si in epoca moderna.
Aceasta evolutie a fost posibila intrucat romanistii s-au preocupat foarte serios de
reconstituirea valorilor juridice romane inca de la inceputul evului mediu.
Astfel, in sec VII d.Hr. in orasul Ravenna s-a fondat prima scoala de drept roman,
scoala care si-a propus sa reconstituie tezaurul gandirii juridice romane.
In secolul X in orasul Pavia s-a fondat o scoala de drept similara, insa lucrarile
elaborate de reprezentantii acelor scoli s-au pierdut. De aceea noi, modernii le cunoastem
exlusiv din surse indirecte.
Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific notabil, intrucat in mod
sigur profesorii acelor scoli nu au cunoscut Digestele imparatului Justinian (o culegere de
fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari care s-au pierdut, pe cand Digestele sau pastrat, au ajuns pana la noi, astfel incat pe baza Digestelor au putut fi reconstituite
lucrarile jurisconsultilor clasici).
La inceputul secolului XX, la Sorbona s-a remarcat profesorul Girard, autorul unui
tratat celebru. Totodata, el a publicat o colectie a tuturor textelor juridice romane.
In perioada interbelica, in Italia s-a remarcat profesorul Pietro Bonfante care, intre
altele, a publicat cea mai buna editie a operei legislative a imparatului Justinian.
In Romania, cercetarea stiintifica in domeniul dreptului roman a inceput o data cu
Titus Livius Maiorescu, pentru ca el a fost nu numai fondatorul culturii romane moderne, nu
numai un mare filosof si filolog, ci si un mare jurist si celebru avocat, cu studii de drept
roman la Sorbona. El a publicat o lucrare intitulata n contra coalei Brnuiu. Prin acea
lucrare, Maiorescu a aratat ca institutiile juridice romane pot fi intelese corect numai daca
sunt cercetate in evolutia lor istorica si in stransa relatie cu formele de organizare pe care le-a
cunoscut statul roman.
La inceputul secolului XX, la Universitatea din Bucureti s-a remarcat profesorul
tefan Longinescu, autorul unui tratat deosebit de apreciat.
In perioada interbelica s-au remarcat, la Cluj, profesorul Ion Ctuneanu, iar la
Bucureti profesorii Nicolae Corodeanu, Constantin Stoicescu, Grigore Dimitrescu si
Gheorghe Dumitriu, iar dupa al doilea razboi mondial, catedrele de drept roman au fost
ilustrate in mod stralucit la Bucureti de profesorul Constantin Tomulescu, la Cluj de
profesorul Vladimir Hanga, iar la Iai de profesorul Mihai Jacot.
La cursul nostru nu vom cerceta intregul drept roman, ci numai dreptul privat roman,
deoarece acesta este domeniul in care romanii au dat intreaga masura a spiritului lor creator.
Dreptul privat este domeniul in care romanii au creat concepte, principii si procedee
juridice care se aplica si astazi.
Fireste, romanii aveau reprezentarea dinstinctiei dintre drept public si privat, dar nu au
teoretizat-o. Abia la sfarsitul secolului al doilea d. Hr. jurisconsultul Ulpian ne infatiseaza
criteriul pe baza caruia putem dinstinge intre drept public si privat. Potrivit lui, Publicum
ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem.
(Dreptul public este acela care se refera la organizarea statului roman, iar dreptul privat
este acela care se refera la interesele fiecaruia).