Consideratii teoretice Energie

Energie din Biomasa

ceasta lucrare ofera o imagine de ansamblu a situatiei curente a bioenergiei in Europa. Sunt prezentate avantajele folosirii biomasei in scopuri energetice si nivelul tehnologic atins de procesele de conversie a biomasei in energie si produse energetice. Lucrarea este impartita in trei capitole ce acopera resursele de biomasa, procesele de conversie si produsele
energetice si ceea ce Uniunea Europeana intreprinde
pentru a stimula bioenergia (legislatie, standardizare).

Fig.1. Productia de energie in cele 25 de state ale UE in 2002 cu precizarea contributiei biomasei

1. Introducere
Biomasa, ca energie solara acumulata sub forma
chimica in materia de origina vegetala sau animala este una dintre cele mai pretioase si diversificata
resursa de pe pamant. Ea ofera nu numai hrana ci si
energie, materiale de constructie, hartie, medicamente si chimicale. Biomasa a fost folosita in scopuri energetice de cand a fost descoperit focul. Termenul de biomasa acopera un domeniu larg de produse, subproduse si deseuri provenite din domeniul forestier, agricultura inclusiv cele provenite de la cresterea animalelor, precum si deseurile municipale si cele industriale. Conform legislatiei Uniunii europene, biomasa reprezinta fractia biodegradabila a produselor deseurilor
si reziduurilor din agricultura (inclusiv substantele vegetale si cele animale), domeniul forestier si industriile
conexe acestuia, precum si fractia biodegradabila din
deseurile municipale si cele industriale [1].
Biomasa este considerata una dintre resursele regenerabile de baza ale viitorului ce poate fi folosita la scara mica si mare. Ea contribuie in prezent cu
14% la consumul mondial de energie primara. Pentru
3/4 din populatia globului ce traieste in tarile in curs
de dezvoltare, biomasa reprezinta cea mai importanta sursa de energie. In cele 25 de state ale Uniunii
europene, sursele regenerabile de energie au contribuit cu 6% la productia totala de energie din 2002 [1].
tinta Comisiei Uniunii Europene este ca pana in 2010,
energia regenerabila sa aibe o contributie de 12%.
Circa doua treimi din energia din sursele regenerabile folosite in Europa revin biomasei (fig. 1).
Intreaga viata de pe pamant se bazeaza pe plantele
verzi, care transforma dioxidul de carbon si apa din atmosfera in materie organica si oxigen folosind energia
oferita de soare. Acest proces se numeste fotosinteza.
Dioxidul de carbon din atmosfera si apa de pe pamant
sunt combinate prin procesul de fotosinteza rezultand
carbohidratii care formeaza elementele constitutive
ale biomasei. Energia solara este acumulata prin fotosinteza in legaturile chimice ale componentelor structurale ale biomasei. Cand biomasa este arsa, oxigenul din atmosfera se combina cu carbonul din plante
producand dioxid de carbon si apa. Procesul este ciclic
pentru ca dioxidul de carbon ajuns in atmosfera este
absorbit din nou de plante (fig. 2).
In ultimele cateva sute de ani, omul a exploatat biomasa fosilizata sub forma de carbune. Acest combustibil fosil este rezultatul unei transformari chimice foar-

Fig. 2. Ciclul carbonului in natura

te lente, ce converteste fractia polimerilor de glucide

intr-o compozitie chimica ce seamana cu fractia lignina. Astfel, legaturile chimice suplimentare din carbune fac din el ca si combustibil o sursa mai concentrata
de energie. Toti combustibilii fosili-carbunele, pacura
si gazul natural reprezinta o biomasa foarte veche. Dea lungul milioanelor de ani, pamantul a ingropat plantele si le-a transformat in acesti combustibili valorosi.
Dar desi combustibilii fosili contin aceeasi constituenti-hidrogenul si carbonul ca si biomasa proaspata ei nu
sunt considerati regenerabili pentru ca ei necesita un
timp foarte indelungat ca sa se formeze.
O alta diferenta intre biomasa si combustibilii fosili este facuta de impacturile pe care le au asupra
mediului. Cand o planta moare ea elibereaza cea mai
mare parte din materia ei chimica inapoi in atmosfera. Combustibilii fosili sunt inmagazinati in adancul
pamantului si nu afecteaza atmosfera pamantului numai daca ei sunt arsi.
Compozitia chimica a biomasei difera multa in
functie de specie, insa se poate spune ca plantele contin (15-30% in stare uscata) lignina (C40H44O6)
si carbohidrati (zaharuri sau glucide). Fractia de carbohidrati consta din mai multe molecule de glucide
legate impreuna in lanturi lungi sau polimeri. Cele
doua categorii de carbohidrati reprezentative sunt
(40-45%) celuloza (C6H10O5) si (20-35%) hemi-celuloza. Fractia de lignina consta din molecule diferite de
cele ale glucidelor. Polimerii celulozei lungi sunt folositi de catre natura pentru a construi fibrele care con-

fera plantei soliditate. Fractia de lignina actioneaza

ca un liant ce tine fibrele de celuloza legate.
Biomasa prezinta multe avantaje ca sursa de energie. Ea poate fi folosita atat pentru producerea de
electricitate si caldura cat si pentru producerea unei
game largi de produse: combustibili lichizi pentru
transport, combustibili solizi si gazosi si alte produse. Biomasa ca materie prima se prezinta sub diverse
forme, care se gasesc din abundenta in toate partile
lumii inclusiv Europa. In ultimii ani s-au dezvoltat tehnologii avansate de conversie a biomasei in combustibili sau de ardere eficienta. De sigur, nu toate resursele de biomasa pot fi folosite in scopuri energetice.
Biomasa reprezinta in acelasi timp o sursa importanta de alimente, cherestea, hartie si cateva chimicale
valoroase. Din acest motiv, folosirea in scopuri energetice trebuie integrata cu alte aplicatii prioritare.
Utilizarea biomasei in scopuri energetice poate
aduce beneficii semnificative sociale si economice
atat pentru zonele rurale cat si pentru cele urbane.
Lipsa actuala de acces la surse convenabile limiteaza calitatea vietii a milioane de oameni de pe intreg
globul pamantesc, in special din zonele rurale din tarile in curs de dezvoltare. Cultivarea biomasei este o
activitate rurala, intensa, care poate duce la crearea
de locuri de munca in zonele rurale si poate opri migratia de la sate la orase oferind in acelasi timp posibilitatea dezvoltarii altor industrii rurale.
Mai jos sunt date costurile viitoare estimate ale unui
kWh produs prin diverse tehnologii inclusiv din biomasa.

Tehnologia
Pile de combustie
Producerea combinata a electricitatii si caldurii in unitati mari
Producerea combinata a electricitatii si caldurii in unitati mici
Fotovoltaica
Turbine eoliene situate pe uscat
Turbine eoliene situate pe apa in apropierea tarmului
Energie din biomasa
Energie din combustibili fosili
Nucleara
Ciclu combinat cu turbine cu gaze (CCGT)
Ciclu combinat cu gazificare integrata a carbunelui (Coal IGCC)
Sursa: Balkan OPET Energy Newsletter, Issue No5, July 2002

Nr. 7(38)/2006

14

costul in 2020
Tendinta costului in 2050
Euro cent/kWh
nedeterminat
reducere sustinuta
<3,2
reducere limitata
4,0-5,6
reducere sustinuta
15,9-25,4
reducere sustinuta
2,4-4,0
reducere
3,2-4,8
reducere
4,0-6,4
reducere
4,8-7,2
nesigur
4,8-6,4
reducere
3,2-3,7
reducere limitata
4,8-5,6
reducere

Consideratii teoretice Energie

2. Resursele de biomasa
Principala sursa de biomasa o reprezinta lemnul.
Alaturi de lemn exista o larga varietate de resurse ca:
culturile cu scopuri energetice:
copaci cu viteza mare de crestere: plopul, salcia, eucaliptul;
culturile agricole: trestia de zahar, rapita, sfecla de zahar;
culturi perene: miscanthus;
plante erbacee cu viteza mare de crestere: Switchgrass sau Panicum virgatum (o planta perena
ce creste in America de Nord), Miscanthus sau
iarba elefant (iarba de Uganda).
reziduuri:
lemnul provenit din toaletarea copacilor si din
constructii;
paiele si tulpinile cerealelor;
alte reziduuri provenite din prelucrarea unor produse alimentare (trestia de zahar, ceaiul, cafeaua, nucile, maslinele).
deseuri si sub-produse:
deseurile de la prelucrarea lemnului: talas, rumegus;
deseurile de hartie;
fractia organica din deseurile municipale;
uleiurile vegetale uzate si grasimile animale.
metanul capturat de la gropile de gunoi, de la statiile de tratare a apelor uzate si din balegar.
Exista un potential mare de biomasa ce poate fi si
mai mult marit printr-o utilizare mai buna a resurselor
existente si prin cresterea productivitatii culturilor.

2.1. Potential si disponibilitate

In UE, suprafata impadurita acopera 137 milioane hectare, iar suprafata agricola reprezinta 178 milioane ha. Aceste resurse pot oferi, dupa ce se acopera necesarul de hrana si hartie 11% din totalul anual
de energie ceruta in UE. Pentru atingerea obiectivelor propuse pentru energia regenerabila pana in 2010
este necesar pe langa exploatarea actualei resurse si
stabilirea altora noi. Noile resurse, sub forma de cul-

turi realizate in scop energetic, pot oferi circa 60% ca

biomasa pentru producerea caldurii si electricitatii si
40% ca biocombustibili. Aceasta este posibila printr-un bun management agricol si utilizare a terenului. Folosirea de terenuri improprii agriculturii pentru
plantarea de copaci adecvati solului respectiv. Recentele reforme agricole ale UE incurajeaza culturile destinate energeticii prin oferirea de subventii (45
euro/ha), asigurandu-se astfel o suprafata de 1,5 milioane ha. In tabelul 1 sunt prezentate pentru cateva
culturi, productiile la ha, iar in tabelul 2 sunt prezentate productiile de reziduuri agricole.
Lemnul este utilizat atat pentru producerea de
cherestea, hartie si fibre cat si ca sursa de energie.
Ciclul de viata normal a unui copac include o perioada de crestere rapida in inaltime urmata de o perioada de crestere constanta in diametru, inaltime si
volum. Varsta de recoltare depinde de specie, dar in
general atinge 30-80 de ani. Circa (20-45)% din lemnul recoltat in fiecare an este sub forma de reziduuri, adica lemnul rezultat din toaletarea copacilor si
caderile din paduri. Pentru cateva specii de copaci
cu viteza mare de crestere se poate reduce ciclul de
viata la 3-15 ani. Aceste specii sunt plopul, salcia si
eucaliptul. Crearea unei scheme economice de producere a energiei din biomasa lemnoasa consta in
stabilirea unor sisteme logistic efective de recoltare, recuperare, compactare, transport, innobilare si
stocare. Recoltarea si transportul pot avea o influenta semnificativa asupra costului si balantei energetice. Din acest motiv trebuie acordata atentie in
alegerea metodei potrivite de transport si localizarea instalatiei de conversie cat mai aproape de sursa de biomasa.
Culturile cele mai utilizate in scopuri energetice
sunt cele de grau, orz, secara, trestie de zahar, sfecla de zahar, plante leguminoase (lucerna sau trifoi),
plante oleagenoase (rapita), plante erbacee (miscanthus, switchgrass). Multe alte specii au fost studiate in ceea ce priveste optimizarea productiei, recol-

Tabelul 1. Productivitatea unor culturi.

Productia de materie uscata

t/ha
30
20
10

Cultura
miscanthus, sorg, sorg dulce, stuf
mazare, floarea-soarelui, canepa, cereale, papura, salcie, plop, eucalipt
rapita, hrisca, salcam

Productia echivalenta de petrol

l/ha
12 000
8 000
4 000

Tabelul 2. Productia de reziduuri agricole.

Planta
Orez
Grau
Porumb
Sorg
Mei
Orz
Secara
Ovaz
Alune de pamant
Alune de pamant
Mazare
Bumbac
Iuta

Reziduul
paie
paie
tulpina+stiulete
tulpina
tulpina
paie
paie
paie
coji
tulpina
tulpina
tulpina
tulpina

Productia de reziduu tone/tona de cultura

1,1-2,9
1,0-1,8
1,2-2,5
0,9-4,9
2,0
1,5-1,8
1,8-2,0
1,8
0,5
2,3
5,0
3,5-5,0
2,0

Nr. 7(38)/2006

16

tarea, pastrarea si procesarea. Aceste plante ofera biomasa ce poate fi arsa direct sau supusa transformarilor termochimice sau biologice. Graul, secara, orzul, trestia de zahar si sfecla de zahar sunt in
general convertite in etanol. Plantele leguminoase si
plante erbaceele pot fi procesate impreuna cu balegarul sau deseurile pentru obtinerea de biogaz. Plantele oleagenoase sunt folosite pentru producerea de
biodiesel. Exista plante care pot fi procesate pentru
obtinerea simultana de material celulozic si bioetanol. Astfel de planta este sorgul dulce. Unele dintre
plantele enumerate sunt perene, iar altele sunt anuale, dar toate sunt potrivite unei agriculturi conventionale. Ambele culturi, cele destinate productiei de
energie si cele destinate alimentatiei trebuie realizate impreuna pentru a maximiza eficienta fermelor
agricole. Avantajul celor destinate energeticii consta
in faptul ca ele nu necesita cele mai bune terenuri si
nici prea multa ingrijire, apa si fertilizatori. Acest lucru se datoreaza faptului ca importanta este cantitatea si nu calitatea.
Reziduurile si sub-produsele agricole sunt cele provenite din prelucrarea lemnului (rumegus, talas, placaj, coaja, lesie rezultata din prelucrarea celulozei) si
din recoltarea si procesarea plantelor alimentare (cereale, trestie de zahar, ceai, cafea, orez, bumbac, arborele de cauciuc, palmierul de cocos). Numai 20% din
productia de paie poate fi folosita in scopuri energetice, restul de productie utilizata pentru acoperirea nevoilor din sectorul agricol si altele. Balegarul este o
alta sursa utila ce provine din sectorul agricol.
O sursa de biomasa care nu a fost exploatata pana acum o reprezinta biomasa marina, formata din plancton si alge. Avand in vedere volumul marilor, aceasta sursa poate constitui o sursa majora de
energie pentru viitor.
Deseurile solide municipale rezulta in principal
din activitatea domestica din gospodarii. Fiecare
cetatean al UE produce in medie mai mult de 500 kg
deseuri pe an. Cantitatea totala produsa in UE este
de 225 milioane tone pe an. Puterea calorica a fractiei organice din deseurile solide municipale se gaseste in intervalul (8000-12000) kJ/kg, ceea ce inseamna circa o treime din puterea calorica a carbunelui. Decizia asupra utilizarii acestora ca sursa
de energie este legata de politica de gestiune locala si nationala a deseurilor si de dispozitia populatiei spre reciclare si incinerare. Alegerea filierei
de tratare a deseurilor intr-o localitate se face tinand cont printre altele de compozitia si proprietatile acestora, de tehnologiile disponibile si de piata diferitelor materiale reciclabile. Intregul proces
de gestiune trebuie sa fie integrat pentru a se evita
conflictele intre diferitele filiere de tratare. In general, deseurile cu putere calorica mare sunt folosite
pentru producerea de caldura si electricitate. Pentru
asta, deseurile sunt fie incinerate, fie transformate
in combustibili solizi, lichizi sau gazosi ce pot fi mai
usor de transportat si folositi pentru producerea de
caldura si electricitate sau pentru alimentarea autovehiculelor (fig. 3). Fractia biodegradabila poate fi
folosita impreuna cu alte deseuri pentru producerea
de biogaz prin compostare sau digestie anaeroba.
Biogazul poate fi recuperat de la haldele de deseuri
sau produs prin fermentatia atat a deseurilor solide
municipale dar si a namolului de la statiile de trata-

Consideratii teoretice Energie

dova. Circa 52% din biogaz se gaseste in campiile de sud si campiile de vest. Din suprafata totala a Romaniei, pentru agricultura se foloseste circa 40%, iar cea impadurita reprezinta 27%. in prezent se foloseste circa 70% din resursele de lemn
de foc. Din intreaga suprafata agricola, pentru cultura cerealelor se foloseste 66%, pentru culturi furajere 14% si pentru culturi tehnice 13%. Potrivit
Regiei Autonome a Padurilor ROMSILVA productia anuala de cherestea poate ajunge la 18 000
000 m3 in anul 2020, cea mai mare parte fiind utilizata in constructii si industria hartiei. In tabelul
4 sunt date cele mai importante resurse de biomasa din Romania.

3. Conversia biomasei

Fig. 3. Filierele de tratare si conversie a deseurilor solide municipale.

Tabelul 3. Compozitia masica orientativa a deseurilor solide municipale din UE.

Materiale din hartie si carton

Materiale plastice
Textile
Sticla
Materiale putrescibile

35 %
9%
2%
7%
19%

Materiale feroase
Materiale neferoase
Materiale combustibile
Materiale necombustibile
Fractia fina

6%
1%
8%
2%
11%

Tabelul 4. Resursele de biomasa din Romania (FAO, FAOSTAT Database si Forestry Information System, 2002, www.fao.org).

Tipul de resursa de biomasa

Principalele 10 culturi agricole
lucerna pentru furaj
porumb
leguminoase (amestec pentru furaj)
grau
plante de nutret
cartofi
leguminoase pentru boabe
trifoi pentru furaj
legume si radacinoase
struguri
Animale
bovine
pasari
porcine
Produse forestiere
lemn de foc si mangal
reziduuri de lemn

Productia totala
tone

Productia medie
tone/1000 ha

7 846 000
7 777 600
6 316 667
5 364 014
4 678 167
3 742 300
2 949 367
2 704 367
1 244 867
1 170 786
numar
3 097 000
69 312 000
6 521 000
m3
3 152 600
243 500

341
338
274
233
203
162
128
117
54
51
numar/1000 ha
134
3 009
283
m3/1000 ha
137
15

re a apelor uzate, a balegarului si a efluentilor din

agricultura si industria alimentara. Prin producerea
si recuperarea biogazului, care contine in cea mai
mare parte metan se realizeaza si reducerea emisiei unuia dintre gazele cu puternic efect de sera. In
tabelul 3 este data compozitia masica orientativa a
deseurilor solide municipale din UE.
In Romania exista doua zone de distributie a biomasei (ISPE SA Bucuresti, Renewable Energy
Country Profile, 2002). Circa 90% din lemnele de
foc si 55% din deseurile de lemn se gasesc in zona
Carpatilor si a Subcarpatilor. Circa 54% din deseurile agricole se gasesc in campiile de sud si Mol-

19

Nr. 7(38)/2006

Exceptand cazurile in care arderea directa este

potrivita, biomasa bruta necesita transformarea in
combustibili solizi, lichizi sau gazosi care pot fi folositi pentru producerea de caldura, electricitate
si drept combustibil pentru autovehicule. Aceasta conversie se realizeaza prin procese mecanice, termice sau biologice. Procesele mecanice nu
sunt strict de transformare deoarece ele nu schimba natura biomasei. Exemple de astfel de procese
sunt: sortarea si compactarea deseurilor, procesarea reziduurilor de lemn in baloti, pelete si brichete, tocarea paielor si cocenilor, presarea semintelor
oleagenoase. Astfel de procese sunt folosite pentru pretratarea biomasei. Arderea, gazificarea si piroliza sunt exemple de procese termice. Ele produc,
fie caldura, fie un gaz sau lichid. Gazul poate fi folosit pentru alimentarea unui motor sau a unei pile de
combustie. Lichidul poate fi transformat mai departe in combustibili lichizi sau gazosi. Fermentatia si
digestia sunt exemple de procese biologice. Acestea se bazeaza pe activitatea microbiana sau enzimatica de transformare a zaharului in etanol, sau
a biomasei in combustibili solizi sau gazosi. In fig.
4 sunt schematizate principalele directii de conversie a biomasei.
Cele mai folosite tehnologii de transformare a biomasei folosesc caldura.
O comparatie intre purtatorii de energie produsi
din biomasa poate fi realizata pe baza abilitatii acestora de a produce caldura, electricitate si combustibili pentru motoare. Un mijloc util de comparare a biomasei si combustibililor fosili se bazeaza pe rapoartele lor O:C si H:C, cunoscut ca diagrama Van Krevlen (fig. 5). Cu cat sunt mai mici rapoartele respective, cu atat este mai mare continutul de energie al
materiei respective.

Consideratii teoretice Energie

3.1. Arderea biomasei

Fig. 4. Caile de conversie a biomasei.

Fig. 5. Diagrama Van Krevelen pentru diferiti combustibili fosili.

Tabelul 5. Caracteristicile combustibililor masici obtinuti din biomasa si efectele lor mai importante.
Caracteristica
Proprietatile fizice
continutul de umiditate
puterea calorica inferioara, puterea
calorica superioara
continutul de volatile
continutul de cenusa
temperatura de topire a cenusii
densitatea in vrac
dimensiuni, forma
granulatie
rezistenta la abraziune
Proprietati chimice
continutul de C
continutul de H
continutul de O
continutul de Cl
continutul de N
continutul de S
continutul de K
continutul de Na
continutul de Mg
continutul de Ca
continutul de metale grele

Efectul
durata de stocare, puterea calorica inferioara, autoaprindrea, proiectarea instalatiei
utilizarea combustibilului, proiectarea instalatiei
comportamentul la descompunerea termica
emisia de particule solide, manipularea cenusii, utilizarea/indepartarea cenusii,
tehnologia de ardere
siguranta in functionare, tehnologia de ardere, sistemul de control a procesului
stocarea, transportul si manipularea combustibilului
manipulare, tehnologia de ardere
uscare, formarea prafului
schimbarea calitatii, segregarea
puterea calorica superioara
puterea calorica superioara, puterea calorica inferioara
puterea calorica superioara
coroziune, emisii de HCl, dioxine si furani
emisia de Nox, N2O, coroziune
emisia de Sox, coroziune
coroziunea schimbatoarelor de caldura, reduce temperatura de topire a cenusii,
formarea aerosolilor, utilizarea cenusii
reduce temperatura de topire a cenusii, coroziunea schimbatoarelor de caldura,
formarea aerosolilor
mareste temperatura de topire a cenusii, utilizarea cenusii
mareste temperatura de topire a cenusii, utilizarea cenusii
emisii poluante, utilizarea cenusii, formarea aerosolilor

Nr. 7(38)/2006

20

Arderea este cea mai veche si utilizata. Eficienta

de transformare in electricitate este de 20-25%. Biomasa poate fi arsa direct (asa cum este ars lemnul
pentru incalzire sau incinerate deseurile) sau arsa simultan cu carbunele (co-ardere). Cazanele moderne
sunt proiectate sa foloseasca co-arderea pentru a reduce emisiile de CO2. La proiectarea sistemului de ardere se tine seama de caracteristicile combustibilului ce urmeaza sa fie folosit, de legislatia de mediu,
costul si performantele echipamentelor disponibile.
In timpul arderii, o particula de biomasa trece prin
mai multe faze, mai mult sau mai putin distincte. Mai
intai are loc uscarea, pana la temperaturi de 100C,
apoi pe masura ce incalzirea continua, are loc piroliza si/sau gazificarea, urmata de arderea propriu-zisa
si lichefierea.
Umiditatea limita a biomasei pentru sustinerea arderii nu trebuie sa depaseasca 60% din masa. Umiditatea este o proprietate a biomasei foarte importanta de care depinde proiectarea instalatiei de ardere
si desfasurarea procesului de ardere.
In tabelul 5 sunt prezentate schematizat caracteristicile biocombustibilior masici si efectele lor mai
importante.
Biomasa este diferita de carbune in ceea ce priveste continutul de materii organice si anorganice,
puterea calorica si proprietatile fizice. Fata de carbune, biomasa are in general mai putin carbon, aluminiu si fier si mai mult oxigen, silice si potasiu, are
putere calorica mai mica, continut de apa mai mare,
densitate mai mica si friabilitate redusa. Arderea biomasei implica modificarea procesului de ardere in
orice instalatie, datorita compozitiei biomasei, mai
ales continutului de volatile. Puterea calorica a biomasei este mult mai mica decat cea a carbunelui datorita continutului ridicat de umiditate si de oxigen.
Este recomandat ca biocombustibili solizi ce vor fi
folositi in instalatiile casnice, comerciale si industriale sa fie supusi unor procese de pretratare cum ar fi:
spalarea, uscarea, reducerea marimii si compactarea
(fig. 6), pentru a se obtine o mai mare uniformitate, a
face mai usoara manipularea si a reduce umiditatea
la un nivel acceptabil.
Lemnul este cel mai folosit biocombustibil solid.
Materialul brut poate avea urmatoarele forme: busteni, butuci, tulpini, frunze si ace din padure, scoarta, rumegus, surcele si talas din industria lemnului si
lemnul recuperat din constructii. Acestea pot fi folosite cand este posibil direct ca un combustibil, sau pot
fi procesate in forme mai usor de transportat, stocat si
ars cum ar fi: peletele, brichetele si praful de lemn.
Lemnul de foc este combustibil forestier in forma
de tulpina tratata sau nu de copac. Pentru manipularea mai usoara, tulpinele sunt facute snopi prin presarea impreuna a ramurilor in snopi avand marimi
egale, asemanatori unui bustean.
Peletele sunt produse prin maruntirea rumegusului, aschiilor, surcelelor sau a cojii de copac si presarea prafului obtinut printr-o matrita. Caldura rezultata
in urma frecarii este suficienta pentru inmuierea ligninei. Prin racire, lignina devine rigida si leaga materialul. Peletele au forma cilindrica sau sferica cu diametrul mai mic de 25 mm.
Brichetele au forma rectangulara sau cilindrica si
sunt obtinute prin presarea impreuna a rumegusului,

Consideratii teoretice Energie

Fig. 6. Mostre de biomasa compactata.

aschiilor, surcelelor sau a cojii de copac intr-o presa cu piston sau surub. Continutul de energie al peletelor si brichetelor este de circa 17 GJ/tona cu un
continut de umiditate de 10% si o densitate de circa 600-700kg/m3.

3.1.1. Puterea calorica a biomasei

Exista multe incercari de corelare a puterii calorifice cu compozitia. Celuloza are o putere calorica mai
mica decat a ligninei datorita gradului mare de oxidare. Alti compusi, precum sunt hidrocarburile cu un
grad redus de oxidare fac sa creasca puterea calorica
a biomasei. Puterea calorica a biomasei este strans
legata de continutul de lignina. astfel, puterea calorica superioara pentru o proba uscata si lipsita de cenusa se poate calcula cu relatia [7]:
Qs = 88,9 (LC) + 16.821,8, kJ/kg
unde (LC) reprezinta continutul de lignina raportat
la starea uscata si lipsita de cenusa, %.
Puterea calorica superioara a biocombustibililor
poate fi calculata in functie de continutul de carbon
fix, Cf (%) cu formula [7]:
Qs = 196 Cf + 14.119, kJ/kg
In literatura au fost dezvoltate formule de estimare a puterii calorifice pentru combustibilii din diferite materiale ligno-celulozice si uleiurile vegetale pe

baza analizei lor chimice. Pentru biocombustibilii solizi se poate folosi formula modificata a lui Dulong,
ca functie de continutul de carbon, C(%), hidrogen,
H(%), oxigen O(%) si azot, N(%) [7]:
Qs = 33.500C+142.300H-15.400O-14.500N, kJ/kg
in literatura de specialitate poate fi gasita si formula [6]:
Qsanh = 349,1Canh + 1.178,3Hanh + 100,5Sanh - 15,1Nanh
- 103,4Oanh - 21,1Aanh, kJ/kg
unde Canh, Hanh, Sanh, Nanh, Oanh, Aanh reprezinta continuturile in procente de carbon, hidrogen, sulf, azot, oxigen si respectiv cenusa raportate la starea anhidra.
In tabelul 6 sunt date puterile calorifice superioare
ale celor mai utilizati combustibili solizi.

3.1.2. Probleme ce apar la arderea biomasei in cazane

Tehnologiile de ardere a biomasei prezinta cateva probleme. Cele mai importante tin de murdarirea si coroziunea suprafetelor de schimb de caldura. Zgurificarea si murdarirea reduc schimbul de caldura al suprafetelor si cauzeaza coroziunea. Coroziunea si eroziunea duc la scurtarea duratei de viata a
echipamentelor. Depunerile sau murdarirea suprafetelor este provocata de materia anorganica prezenta in biomasa ce arde. Sodiul, Na si potasiul, K coboara temperatura de topire a cenusii si prin urmare

21

Nr. 7(38)/2006

Tabelul 6. Puterea calorica a unor combustibili solizi

obtinuti din biomasa.
Biomasa

Puterea calorica superioara raportata la starea anhidra, kJ/kg

Tulpini de lucerna (trifoi)

18 400

Coji de migdale

19 400

Tulpini de bumbac

15 800

Coji de alune de pamant

15 700-20 00

Samburi de masline

21 400

Coji seminte de floarea

soarelui

16 120

Tulpini de floarea soarelui 21 800

Coji de nuci

21 100

balegar

14 800

Mangal

31 800

Deseuri vegetale

12 600

Paie de grau

17 200-18 900

Paie de orez

15 200

Coji seminte de orez

15 500-19 800

Lemn

15 500

Tulpini de porumb

15 700-16 200

Stiuleti de porumb

17 400

Tulpini de tutun

16 400 (7% umiditate)

Coarde de vita de vie

16 500 (7% umiditate)

Ramuri de mar

15 200 (7% umiditate)

Consideratii teoretice Energie

este intensificata depunerea de cenusa pe tevile cazanului. Calciul, Ca si magneziul, Mg fac sa creasca
temperatura de topire a cenusii. Siliciul, Si se poate
combina cu K producand silicati cu temperatura redusa de topire in particulele volatile. Acest proces este
important pe de-o parte in evitarea sinterizarii/aglomerarii si topirii cenusii pe gratarul de ardere sau in
stratul fluidizat instalatiilor de ardere si pe de alta
parte in impiedicarea zgurificarii cenusii pe suprafata schimbatoarelor de caldura. Paiele de cereale si
iarba au un continut ridicat de K, Cl si sulfati si redus de Ca. Arderea cojilor de migdale este insotita
de murdarirea si corodarea puternica a suprafetelor
de schimb de caldura. Desi acestea au un continut ridicat de metale alcaline, continutul lor in clor si sulf
este redus fata de alti combustibili. Potasiul si sodiul
combinate cu clorul si sulful au un rol determinant in
mecanismul de corodare. Aceste elemente se evapora in timpul arderii formand cloruri ce se condenseaza pe tevile schimbatoarelor de caldura si reactioneaza formand sulfati si eliberand clorul.
Clorul are o functie catalitica asupra reactiei de oxidare a tevilor schimbatoarelor de caldura, in special la
temperatura redusa (100-150C). Combustibilii ce prezinta un raport molar S:Cl mai mic de 2 provoaca coroziunea deoarece in acest caz se formeaza clorurile metalelor alcaline. Volatilizarea urmata de condensarea
metalelor volatile duce la formarea de cenusa zburatoare de dimensiuni mai mici de 1m (aerosoli) ce este
greu de retinut in instalatiile de filtrare. Depunerea de
cenusa pe suprafetele de schimb de caldura la arderea biomasei poate avea loc intr-o masura mai mare
sau mai mica decat la arderea carbunelui. La arderea
amestecului de biomasa si carbune, depunerea de cenusa are loc intr-o masura mai mica decat la arderea
numai a unuia dintre combustibili. Aderenta si duritatea depunerilor la arderea biomasei sunt mai ridicate
decat cele de la arderea carbunelui.
Instalatiile de ardere in strat fluidizat circulant sunt
potrivite pentru rearderea cenusii, pentru ca ele sunt
flexibile la schimbarea combustibilului si produc cenusa fara combustibil nears. Continutul ridicat de carbon
nears in cenusa reduce stabilitatea chimica a cenusii
si mareste foarte mult volumul cenusii, ceea ce face
sa creasca costul de manipulare, transportare si depozitare a cenusii. Pentru a diminua aceste efecte, cenusa trebuie recirculata in vederea rearderii sau trebuie imbunatatit procesul de ardere. Rearderea cenusii duce la reducerea emisiei de NOx cu 20%, dar si la
cresterea emisiei de CO la circa 100-140ppm. Cantitatea de cenusa recirculata trebuie sa fie redusa pentru
a evita cresterea tendintei de coroziune in cazan. Beneficiile economice ale instalatiilor de ardere in start
fluidizat circulant se rezuma la costul redus al combustibilului si manipularii cenusii. Cenusa rezultata poate
fi reciclata si folosita drept nutrient pentru terenurile
impadurite. Cenusa zburatoare de la arderea biomasei
in strat fix are un continut ridicat de carbon nears si de
aceea nu este potrivita reciclarii directe. Instalatiile de
ardere in strat fix produc o cenusa zburatoare cu peste 50% carbon nears.
Coroziunea preincalzitorului de aer este provocata de prezenta speciilor higroscopice in depuneri (in particular cloruri ale fierului) ce sunt supuse unor variatii largi de temperatura determinate de
functionarea intermitenta a instalatiei. S-a obser-

Nr. 7(38)/2006

22

Consideratii teoretice Energie

vat ca metalele alcaline in general si potasiul cu sodiul in particular au reactivitate mai mare in cenusa
combustibililor obtinuti din biomasa decat in cenusa carbunilor. In comparatie cu depunerile generate in timpul arderii carbunelui, depunerile rezultate
la arderea biocombustibililor sunt mai dense si mai
greu de inlaturat. Coroziunea de inalta temperatura a suprafetelor de schimb de caldura se datoreaza prezentei clorului in cenusa depusa. Continutul
in clor al cenusii scade brusc cu cresterea continutului in sulf si de aceea la arderea simultana (co-arderea) biomasei cu continut ridicat de Cl si redus de
S cu carbune ce contine S rezulta depuneri cu continut redus de Cl, ceea ce faciliteaza controlul N2O.
In concluzie se poate spune ca fenomenul de corodare depinde de continutul de Cl, de metale alcaline si S in combustibil.
In tabelul 16 sunt prezentate schematizat problemele pe care le ridica prezenta unor elemente in biocombustibilii solizi, precum si posibilitatile tehnologice de remediere a acestora.
Fig. 7. Schema arderii in trepte.

3.1.3. Tehnologii de ardere

procesul de ardere este continuu si stationar, spre deosebire de arderea obisnuita, care este nestationara, ciclica determinata de alimentarea cu combustibil;
oprirea alimentarii cu aer face ca arderea sa inceteze spre deosebire de arderea obisnuita, unde
dupa intreruperea alimentarii cu aer se continua
degajarea volatilelor cu evacuarea lor din camera de ardere;
exploatarea si controlul sunt mai facile.

Principalele tipuri de instalatii de ardere a biomasei sunt urmatoarele:

Focarele cu gratar, care in general au o putere de 20 MW t sunt folosite pentru arderea biomasei cu continut mai mare de umiditate si cenusa si de dimensiuni variabile, dar nu prea mici.
Pot fi arse amestecuri de biocombustibili pe baza
de lemn dar nu si amestecuri ale acestora cu paiele datorita diferentei dintre caracteristicile de
ardere, umiditate si temperatura de topire a cenusii. Arderea se realizeaza in trepte (fig. 7). Turbulenta in camera primara, de ardere a mangalului, trebuie sa fie mica pentru a asigura un strat
cu material incandescent stabil. Turbulenta in camera secundara de ardere trebuie sa fie ridicata
pentru a asigura o amestecare corespunzatoare
intre gazele combustibile si aerul secundar. Functioneaza bine si la sarcini reduse de pana la 25%
prin controlarea aerului primar. Gratarul poate fi
racit cu apa.
In fig. 8 este prezentata o instalatie de uz casnic
de incalzire ce foloseste arderea inversa a lemnelor
de foc. Arderea inversa, adica curgerea gazelor de
ardere de sus in jos prin stratul de ardere si cu alimentarea aerului atat deasupra gratarului cat si sub
acesta este tot mai folosita in instalatiile casnice datorita avantajelor pe care le prezinta:
reducerea emisiilor de compusi organici volatili;

23

Nr. 7(38)/2006

Consideratii teoretice Energie

Fig. 9. Compozitia calculata a gazului rezultat din reactia

la echilibru dintre biomasa si aer.

Fig. 8. Instalatie casnica de ardere cu gratar fix.

Focarele cu alimentare inferioara, ce reprezinta o

tehnologie ieftina si sigura pentru instalatii pana la
6MWt sunt destinate arderii combustibililor cu continut redus de cenusa si de dimensiuni mici ca: pelete,
rumegus si talas. Alimentarea cu combustibil se face
pe la partea inferioara a camerei de ardere cu ajutorul unui transportor elicoidal.
Instalatiile de ardere in strat fluidizat sunt folosite inca din 1960 pentru arderea deseurilor solide municipale si industriale. Camerele de ardere sunt verticale de forma cilindrica cu pereti refractari sau ecranati. Aceste instalatii folosite pentru biocombustibili
pot depasi puteri de 30MWt. Biomasa este arsa intro suspensie formata din gaz si materialul inert granular al stratului (nisip, alumina, olivina si dolomita)
in care aerul de ardere este insuflat pe la partea inferioara. Sistemele cu strat fluidizat sunt flexibile in
ceea ce priveste combustibilii. Arderea in strat fluidizat este tot mai folosita deoarece materialul inert
din stratul fluid, care reprezinta 90-98% din amestecul material inert-combustibil actioneaza ca un regulator termic ce compenseaza variatiile continutului de umiditate si mentine constant fluxul de caldura produsa si calitatea gazelor. De asemeni, mediul
ofera avantajul unei bune amestecari si al unui transfer termic intens, ceea ce confera conditii uniforme
de ardere cu un coeficient de exces de aer mic (1,11,2 pentru stratul recirculant si 1,2-1,4 pentru stratul
stationar). In ciuda arderii la temperatura relativ redusa, regula trei T (temperatura, timp de rezidenta
si turbulenta) pentru o ardere de inalta calitate este
bine respectata, eficienta arderii fiind de 99-100%.
Temperatura trebuie mentinuta sub 800C pentru a
se evita sinterizarea in strat. Controlul temperaturii
se face prin recircularea gazelor de ardere sau prin
injectie de apa.
Co-arderea biomasei cu carbunele in cazanele
proiectate pentru carbune este tot mai utilizata pentru ca se folosesc investitiile si infrastructura asociate centralelor termoelectrice cu combustibili fosili
si in acelasi timp se reduc emisiile de poluanti (SOx,
NOx etc.) si de gaze cu efect de sera (CO2, CH4, N2O).
Instalatiile existente de ardere a carbunelui pot folosi pe langa carbune pana la 10% biomasa fara nici o
modificare. Co-arderea poate fi directa atunci cand
se realizeaza arderea biomasei impreuna cu carbunele intr-o camera de ardere si indirecta atunci cand

arderea biomasei se realizeaza intr-un focar separat

iar gazele de ardere rezultate sunt trimise in cazanul de abur pe carbune, sau cand biomasa este gazificata separat, iar gazele combustibile alimenteaza
camera de ardere a carbunelui. Eficienta arderii biomasei in cazul co-arderii este de 34% ca si la arderea carbunelui. Utilizarea biomasei in ciclurile combinate cu instalatie de gazificare se face cu o eficienta de 35-45%.
Tratarea gazelor de ardere a biomasei este similara gazelor de ardere a carbunilor. Emisiile de NOx
sunt controlate prin tehnici de ardere. Pentru eliminarea SOx nu sunt necesare masuri secundare, deoarece prin arderea biocombustibililor nu se produce asa
mult SOx ca la arderea carbunelui. Deoarece emisiile de cenusa si funingine pot duce la formarea aerosolilor sunt necesare masuri suplimentare de curatire a gazelor de ardere.

3.2. Gazificarea biomasei

Procesele de gazificare pot fi privite ca si conversia prin ardere, dar la care participa mai putin oxigen
decat la ardere. In functie de raportul dintre cantitatea de oxigen ce intra in reactie si cea necesara arderii
complete, denumit raport echivalent, se poate calcula
compozitia gazului produs (fig. 9). Pentru un raport sub
0,1, procesul se numeste piroliza si numai o mica parte din energia chimica a biomasei se regaseste in gazul produs, restul regasindu-se in carbonul si biouleiul
produs. Daca raportul este cuprins intre 0,2 si 0,4, procesul se numeste gazificare. Aici are loc transferul maxim de energie de la biomasa la gazul produs.
Gazificarea termochimica este procesul de conversie prin oxidare partiala la temperatura ridicata a materiei ce contine carbon, ca biomasa sau carbunele, cu
formarea unui gaz denumit gaz de gazogen, gaz cu
putere calorica medie (MHV gas) sau gaz de calitate medie. Acest gaz contine CO, CO2, H2, CH4 si cantitati mici de hidrocarburi mai grele ca etanul si etena, apa, azot (daca se foloseste aerul ca agent de oxidare) si diferiti contaminanti precum particule mici de
cocs, cenusa, gudroane si uleiuri. Oxidarea partiala
poate fi realizata utilizand aer, oxigen, abur sau amestecuri ale acestora. Gazificarea cu aer produce un gaz
cu putere calorica redusa (4000-7000 kJ/m3N, putere
calorica superioara), care este potrivit pentru utilizarea la cazane, motoare si turbine, dar nu este potrivit

Nr. 7(38)/2006

24

transportarii prin conducte datorita densitatii energetice scazute. Gazificarea cu oxigen produce un gaz cu
putere calorica mai mare (10000-18000kJ/m3N, putere calorica superioara), care este potrivit pentru o distributie limitata cu ajutorul conductelor si pentru utilizarea ca gaz de sinteza (amestecul format din CO, H2 si
urme de CO2 obtinut prin curatirea gazului de gazogen).
Acest gaz mai poate fi produs si prin gazificare pirolitica sau cu abur, caldura necesara procesului fiind asigurata prin arderea produsului auxiliar-carbonul intrun reactor secundar.
Gazificarea se poate aplica biomasei cu continut
de umiditate mai mic de 35%.
Gazul de sinteza poate fi convertit in alti combustibili mai valorosi, chimicale sau materiale. Procesul Fischer-Tropsch converteste gazul de sinteza in combustibili lichizi pentru transport. O varietate de procese catalitice pot transforma gazul de sinteza intr-o mare numar de chimicale sau alti combustibili si produse.
Gazificarea cu aer este tehnologia cea mai utilizata deoarece sunt evitate costurile si pericolele asociate producerii si utilizarii oxigenului aferente gazificarii cu oxigen, precum si complexitatea si costul reactoarelor multiple de la gazificarea pirolitica sau cu
abur, unde sunt necesare doua reactoare.
Gazul de sinteza poate fi transformat la presiune
ridicata folosind catalizatori (pentru pastrarea raportului stoechiometric optim dintre reactanti) in biometanol (CH3OH). Eficienta conversiei gazului de sinteza
in biometanol este de circa 85%, iar cea a intregului
proces incluzand conversia biomasei prin gazificare
este de 40-45%. Biometanolul are aceeasi cifra octanica ca si bioetanolul, dar puterea calorica este mai
mica (18.000 kJ/kg). Totusi eficienta motorului functionand cu biometanol este mai mare cu 20% fata de
cel ce functioneaza cu benzina. Biometanolul poate fi
folosit in amestec cu benzina in motoarele Otto normale sau in motoare Otto si Diesel modificate, cum
ar fi motoarele cu aprindere prin scanteie functionand cu biometanol vaporizat, vaporizarea realizandu-se cu caldura preluata de la agentul de racire a
motorului. Biometanolul este mai toxic si mai agresiv
pentru materialul motorului fata de bioetanol.

3.3. Piroliza biomasei

Piroliza reprezinta descompunerea termica ce are
loc in absenta oxigenului. Este primul pas in procesele

Consideratii teoretice Energie

de ardere si gazificare. Este cunoscuta de sute de ani
ca tehnologia de producere a mangalului si a unor chimicale. Au fost propuse mai multe cai si mecanisme.
In fig. 8 este prezentat un model de piroliza a celulozei
cu caile si posibilitatile de maximizare a produselor.

unde: CBU costul biouleiului, lei/GJ;

Cl costul lemnului folosit pentru piroliza, lei/(tona
de lemn uscat);
M cantitatea de lemn uscat folosita pentru producerea de bioulei, t/h.
Biouleiul nu este mult utilizat din urmatoarele motive:
costul este mai mare cu 10-100% decat al combustibililor fosili;
disponibilitatea este limitata;

Produsele obtinute prin diferite procedee de piroliza a biomasei sunt date in tabelul 7. Se poate observa
cum temperatura si timpul de rezidenta influenteaza
productia de mangal, produse lichide sau gazoase.

lipsa standardelor si calitatea schimbatoare inhiba utilizarea larga;

nu este compatibil cu combustibilii conventionali;
utilizatorii nu sunt familiarizati cu biouleiul;
necesita manipulare speciala.
Desi cele mai multe procese de piroliza sunt proiectate pentru producerea biocombustibililor, hidrogenul poate fi produs in mod direct prin piroliza rapida, daca temperatura este ridicata si timpul de rezidenta a fazei volatile este suficient.
Uleiul produs prin piroliza poate fi separat in doua fractiuni in functie de solubilitatea in apa. Fractia solubila in
apa poate fi folosita pentru producerea de hidrogen.

Tabelul 7. Produsele pirolizei biomasei.

Produsul
% din biomasa uscata

Procesul

Lichid

Mangal

Gaz

Piroliza rapida
temperatura moderata
timp de rezidenta mic

75

12

13

Carbonizarea
temperatura redusa
timp de rezidenta mare

30

35

35

Gazificarea
temperatura inalta
timp de rezidenta mare

10

85

3.4. Procese biochimice de conversie a biomasei

Cea mai folosita metoda este piroliza rapida. Aceasta consta in incalzirea rapida a biomasei la temperatura bine controlata de circa 500C urmata de racirea
foarte rapida (<2sec) a volatilelor formate in reactor.
Ofera avantajul unic al producerii unui lichid ce poate
fi acumulat si transportat. Aceasta metoda desi este in
dezvoltare cunoaste deja mai multe configuratii.
Cele mai folosite tipuri de reactoare sunt cu strat
fluidizat stationar sau cu curgere globulara, strat fluidizat circulant, con rotativ, strat miscator sub vacuum si tip Auger.
Biouleiul produs prin piroliza este miscibil cu apa
si este format din mai multe substante chimice organice oxigenate. Principalele caracteristici ale biouleiului sunt:
culoare
brun inchis
putere calorica
17 000kJ/kg
aciditate
pH2,5
densitate
1200kg/m3
miros
puternic
miscibilitate
nemiscibil cu hidrocarburile
viscozitate
creste in timp
volatilitate
scade in timp
Datorita complexitatii si naturii biouleiului acesta are
unele proprietati mai putin comune (depunerile, cresterea viscozitatii, scaderea volatilitatii si separarea fazelor in timp). De aici rezulta necesitatea imbunatatirii calitatii biouleiului. Aceasta poate fi facuta prin metode fizice: retinerea mangalului prin filtrare, emulsionarea cu
hidrocarburi, aditie de solvent si metode chimice: reactie cu alcooli si dezoxigenare catalitica.
Costul biouleiului poate fi calculat cu relatia [22]:

Principalele procese biochimice de conversie a biomasei sunt fermentatia si digestia anaeroba.

Fermentatia este folosita pe scara larga in diferite
tari pentru producerea de bioetanol (C2H3OH) din trestie de zahar, sfecla de zahar, grau sau porumb. Fermentatia cuprinde urmatoarele etape: biomasa este zdrobita si amidonul convertit in zaharuri de catre enzime, apoi
zaharurile sunt convertite in bioetanol de catre drojdie
(un organism ce secreta enzime catalitice) si in final separarea si purificarea bioetanolului prin distilare. Dintr-o tona de boabe de porumb uscat se obtin circa 450 l
de bioetanol. Reziduul solid al procesului de fermentatie poate fi folosit ca hrana pentru animale, iar in cazul
trestiei de zahar, reziduul poate fi folosit drept combustibil in cazane, materie prima pentru gazificare sau pentru producerea placilor fibroase.
Conversia prin fermentatie a biomasei ligno-celulozice cum ar fi lemnul si plantele erbacee este un proces mai complex datorita prezentei polizaharidelor cu
molecula mare si necesita hidroliza acida sau enzimatica inainte ca glucidele rezultate sa treaca in bioetanol prin fermentatie.
Motoarele cu aprindere prin scanteie normale pot
functiona cu benzina amestecata cu bioetanol in proportie de 15%. Pentru utilizarea bioetanolului pur este
necesara modificarea acestora. Motoarele modificate
pot functiona cu amestec ce pot atinge 85% bioetanol,

amestec cunoscut ca E85. Costurile suplimentare necesare construirii unui astfel de motor flexibil la combustibil reprezinta 150. Folosirea de catre autovehicule a bioetanolului duce la reducerea emisiilor poluante. Folosirea amestecului format din 85% bioetanol
si 15% benzina reduce emisia de gaze cu efect de sera
cu 60-80% comparativ cu folosirea numai a benzinei.
Amestecul de 10% bioetanol si 90% benzina duce la
reducerea emisiei cu pana la 8%. Reducerea emisiilor
depinde de materia prima din care a fost realizat bioetanolul. Amestecul cu 10% bioetanol produs din zahar
face sa se reduca emisiile cu numai 4%.
Bio-ETBE (etil-terto-butil-ester) este un combustibil
ce se obtine din bioetanol, are cifra octanica de 112 si
poate fi amestecat cu benzina in proportie de pana la
17%. Bio-MTBE (metil-terto-butil-ester) este un combustibil ce se obtine din biometanol si are proprietati
asemanatoare cu bio-ETBE.
Fermentatia materiei bogate in carbohidrati cu ajutorul bacteriilor anaerobe sau a algelor verzi la 30-80C
poate produce hidrogen, in special in lipsa luminii. Prin
procesul ce foloseste fermentatia la intuneric se produce
H2 si CO2 combinat cu alte gaze ca CH4 sau H2S, in functie
de biomasa folosita si de reactiile din proces.
Digestia anaeroba este un proces ce are loc in absenta oxigenului, prin care o populatie mixta de bacterii catalizeaza scindarea polimerilor din materia organica cu formarea unui gaz, numit biogaz, continand in principal metan si dioxid de carbon si mici cantitati de amoniac, hidrogen sulfurat si mercaptani ce sunt corozivi, otravitori si au
miros pronuntat. Procesul are loc in mai multe etape (fig.
9). Mai intai are loc descompunerea intr-un mediu nu neaparat anaerob a materialului biomasic complex de catre
o populatie eterogena de microorganisme. Aceasta descompunere cuprinde hidroliza materialului celulozic la glucide simple (utilizand enzimele produse de catre microorganisme drept catalizator), a proteinelor la aminoacizi, a lipidelor la acizi grasi, a amidonului si ligninei la compusi
aromatici. Rezultatul primei etape este o biomasa solubila
in apa, cu o forma chimica mai simpla, potrivita pentru etapa urmatoare. In a doua etapa are loc inlaturarea atomilor
de hidrogen ai materialului biomasic (conversia glucidelor
in acid acetic), inlaturarea gruparii carboxil a aminoacizilor si scindarea acizilor grasi cu masa moleculara mare in
acizi grasi cu masa moleculara mica, obtinandu-se din nou
ca produs final acidul acetic. Aceste reactii sunt reactii de
fermentatie realizate de catre bacteriile acidofile. Pentru
desfasurarea optima este necesar un pH=6-7, dar pentru
ca acizii deja formati reduc pH-ul solutiei este necesara
corectarea pH-ului prin adaugare de CaO. In a treia etapa
are loc formarea biogazului (amestec de metan si dioxid de
carbon) din acid acetic, printr-un set de reactii de fermentare realizate de catre bacteriile metanogene. Aceste bacterii necesita un mediu strict anaerob. Toate procesele pot
avea loc intr-un singur container, dar separarea lor pe etape face sa creasca eficienta. Primele doua etape pot dura
cateva ore sau zile, iar ultima etapa cateva saptamani, in
functie de natura materiei prime.

Tabelul 8. Raportul carbon-azot pentru diferite materiale.

Materialul

Raportul C:N

Namol de la ape uzate

Balegar de vaci
Urina de la vaci
Fecale de porci
Urina de la porci
Deseuri de la fermele de gaini
Resturi menajere
Rumegus
Paie

Nr. 7(38)/2006

26

13:1
25:1
0,8:1
20:1
6:1
25:1
6-10:1
200-500:1
60-200:1

Materialul
Reziduuri de trestie de zahar (dupa
extragerea sucului)
Plante marine
Fan de lucerna
Iarba
Tulpini de cartofi
Sucul de la silozuri
Deseuri de la abatoare
Trifoi
Lucerna

Raportul C:N
150:1
80:1
18:1
12:1
25:1
11:1
3-4:1
2,7:1
2:1

Consideratii teoretice Energie

Pentru ca digestia sa aiba loc trebuie indeplinite
anumite conditii. Activitatea bacteriilor este inhibata
de prezenta sarurilor ale metalelor, penicilinei, sulfurilor solubile, sau a amoniacului in concentratie mare.
Raportul numarului atomilor de carbon din materialul
ce urmeaza a fi transformat si de azot trebuie sa fie
sub 15. Prea mult azot duce la otravirea bacteriilor cu
amoniac, iar prea putin azot duce la dezvoltarea insuficienta a culturii de bacterii si la productia scazuta
de biogaz. Pentru fiecare tip de biomasa corespunde
un anumit raport C:N (tabelul 8). Amestecarea biomasei poate fi uneori dezavantajoasa din punct de vedere al productiei de biogaz. Paiele si rumegusul ar trebui amestecate cu materiale ce au un raport C:N redus, cum ar fi urina provenita de la fermele de animale sau lucerna/trifoiul.
Digestia materialului celulozic necesita o durata de
timp mai mare. La inceput sunt necesare cateva luni
pana cand se atinge compozitia optima a bacteriilor.
Desi viteza de reactie este redusa, recuperarea de
energie este similara digestiei balegarului.
Reziduurile digestiei anaerobe sunt foarte buni fertilizatori. Substantele organice insolubile sunt facute solubile, iar azotul este fixat de catre microorganisme.
Prin digestia anaeroba a deseurilor lichide provenite de la fermele de animale, populatiile patogene din
acestea sunt reduse. Din aceste motive, digestia anaeroba este aplicata larg in procesul de curatare a namolului rezultat la tratarea apelor uzate, fie direct namolului, fie dupa cresterea algelor pe namol pentru a
creste potentialul de fermentare.
Biogazul are un continut energetic de circa
22.000kJ/m3N, deci este un gaz de calitate medie.
Pentru producerea biogazului prin digestie anaeroba se poate folosi namolul provenit de la tratarea apelor uzate, iarba si orice cultura agricola, balegar si deseuri agricole si alimentare, inclusiv cele de la abatoare, restaurante, magazine alimentare si deseurile din industria farmaceutica. Biogazul mai poate fi extras de la
rampele de gunoi, unde acesta se formeaza spontan si
daca nu este colectat poate provoca probleme de mediu
pentru ca este un gaz cu puternic efect de sera.
In mod uzual, biogazul este folosit aproape de locul
in care este produs. Principalele utilizari sunt producerea
de caldura, electricitate si combinat caldura si electricitate. Principalul avantaj al biogazului fata de ceilalti biocombustibili este ca poate fi ars direct in orice instalatie
de ardere a combustibililor gazosi. El poate fi de asemeni
injectat in conductele retelei de alimentare cu gaz natural. In plus, biogazul poate fi folosit la autovehicule adaptate sa functioneze si cu gaz. Stocarea biogazului se poate face in recipienti realizati din materiale zeolitice. Beneficiile de mediu rezultate prin inlocuirea benzinei si a motorinei cu biogaz sunt considerabile. Pentru a fi injectat in
conductele de gaz natural sau folosit la autovehicule este
necesara inlaturarea dioxidului de carbon din biogaz. Prin
spalare cu jet de apa se elimina CO2 pana la 90%. Aceasta permite obtinerea biometanului sub presiune din biogaz ce poate fi folosit la autovehicule.
Prin digestie anaeroba poate fi produs si hidrogenul. Se obtin 0,6 pana la 3,3 molecule de hidrogen dintr-o molecula de glucide, in functie de bacteria utilizata. Bacteriile termofilice, ce opereaza la temperaturi de
pana la 70C, dau o productie mai mare de hidrogen decat cele care opereaza la temperatura mediului ambiant. Productia poate fi marita daca se folosesc bacterii
fototropice (isi realizeaza nutritia cu ajutorul luminii solare) ce convertesc acidul acetic in hidrogen.
Digestia aeroba sau compostarea este procesul
prin care se obtine direct caldura din balegar si mai
rar din reziduuri ale biomasei. Doua forme ale compostarii sunt folosite, una foloseste balegar fluid (mai

putin de 10% materie uscata) si cealalta foloseste balegar solid (50-80% materie uscata). In ambele cazuri
are loc descompunerea produsa de bacterii in conditii
aerobe. Bacteriile necesare procesului sunt acidofile
(producatoare de acid lactic) si se gasesc in mod normal in balegar, cu conditia ca reziduurile antibiotice ce
ucid bacteriile au fost retinute dupa unele tratamente veterinare. Procesele implicate in compostare sunt
foarte complicate, dar se stie ca descompunerea carbohidratilor are loc cu producere de caldura. O instalatie de compostare a balegarului fluid consta dintr-un
container cu insuflare uniform distribuita de aer proaspat peste balegar si un canal de iesire a aerului incalzit spre un schimbator de caldura. Un exemplu de variatie a temperaturii balegarului lichid cu temperatura exterioara este prezentat in fig. 10. Energia necesara vehicularii aerului (sub forma electricitate) reprezinta circa 50% din caldura obtinuta. Producerea de caldura in cazul balegarului solid este similara primului
caz. Temperatura in mijlocul gramezii de balegar solid
poate fi mai mare datorita capacitatii calorice mai mici
a balegarului solid. Aerul poate fi ventilat de ventilatoare asezate sub gramada si pentru mentinerea canalelor de trecere prin gramada si eliminarea umiditatii
este necesara rearanjarea periodica a gramezii. Extragerea caldurii este mai dificila, iar energia necesara
vehicularii aerului este mai mare decat in cazul balegarului lichid. Daca aerul insuflat este insuficient poate avea loc stoparea procesului de compostare inainte
sa se extraga maximum de caldura.
Extractia mecanica este un proces de conversie folosit pentru producerea de ulei din semintele diverselor plante, cum ar fi rapita, bumbacul, alunele de padure. In urma extractiei se obtine nu numai ulei dar si
un reziduu solid, care este utilizat ca hrana pentru animale. Pentru producerea unei tone de ulei sunt necesare trei tone de seminte de rapita. Uleiul vegetal a
fost folosit drept combustibil in motoarele Diesel inca
din 1900, cand Rudolf Diesel a demonstrat functionarea unui motor Diesel cu ulei de arahide.
Pentru a putea fi folosit in motoarele Diesel conventionale, uleiul vegetal mai trebuie procesat in primul rand
pentru a-i reduce viscozitatea. Cel mai utilizat proces este
transesterificarea (producerea esterului) uleiurilor vegetale utilizand alcool in prezenta unui catalizator. Pe langa
uleiurile vegetale mai pot fi folosite si grasimile animale.
Pentru fiecare 100 unitati de biodiesel produse prin acest
procedeu se mai obtin 11 unitati de glicerina ca produs
auxiliar. Glicerina se foloseste la producerea unor produse precum sunt cremele de maini, pasta de dinti si lubrifiantii. Biodieselul mai poate fi obtinut si prin presarea la
rece a semintelor de rapita, dar acesta are utilizari limitate si nici glicerina nu mai este produsa ca produs auxiliar.
Biodieselul poate fi folosit in stare pura sau in amestec cu
motorina in motoarele Diesel normale.
Utilizarea biodieselului are mai multe avantaje ce
pot fi grupate in strategice (cresterea independentei
energetice a tarilor importatoare de petrol prin reducerea importului), economice (cresterea interesului pentru produsele agricole) si de mediu (biodieselul este
biodegradabil, calitatea aerului se imbunatateste prin
reducerea emisiilor de oxizi de sulf, dioxid de carbon,
hidrocarburi si particule solide). Principalul dezavantaj al biodieselului, in prezent este costul de productie mai mare decat al motorinei.

4. Legislatia europeana

Pe langa reglementarile individuale ale statelor

membre UE referitor la combustibili si deseuri, exista
cateva directive europene ce acopera si biomasa, procesele de conversie si produsele ei. Acestea sunt:
Directiva 1999/31/EC (depozitarea deseurilor);

Nr. 7(38)/2006

28

Directiva 2000/76/EC (incinerarea deseurilor);

Directiva 2001/77/EC (promovarea producerii electricitatii din sursele regenerabile de energie);
Directiva 2001/80/EC (limitarea emisiilor pentru cativa
poluanti ai aerului de la instalatiile mari de ardere);
Directiva 2003/87/EC (stabilirea unei scheme pentru comercializarea permiselor de emisii de gaze cu
efect de sera);
Directiva 2003/30/EC (promovarea biocombustibililor sau a altor combustibili reinoibili pentru transport).
Aceasta este instrumentul EU de promovarea a combustibililor cu zero emisii de gaze cu efect de sera (carbon-neutral). Aceasta directiva prevede ca pana in
2010 o cota de 5,75% din totalul de combustibili din
transporturi utilizati in UE sa fie reprezentata de biocombustibili. Fiecare stat membru UE are obligatia de
a raporta anual Comisiei Europene masurile luate pentru promovarea biocombustibililor si cota de biocombustibili pusi pe piata in anul anterior.
Directiva 2003/96/EC (restructurarea cadrului comunitar cu privire la impozitarea electricitatii). Aceasta
stabileste nivelul minim al accizelor pentru combustibilul auto folosit in scop industrial sau comercial,
pentru combustibilul pentru incalzire si pentru electricitate. Ea exprima faptul ca atata timp cat legile
Comunitatii Europene nu stabilesc obiective obligatorii, statele membre pot excepta biocombustibilii de
taxe sau pot aplica o taxa redusa.
Legislatia ofera o baza solida pentru atingerea
obiectivelor ambitioase ale UE. In 2004, productia
combinata de biocombustibili in cele 25 de state ale
UE a fost de 2,4 milioane tone pe an (80 1015 J/an).
Prin atingerea obiectivelor de mai sus, contributia biocombustibililor va creste cu inca 17 milioane tone pe
an (796 1015 J/an) pana in 2010.

Standarde

Fara standarde nu vor exista reguli care sa guverneze compozitia si calitatea biocombustibililor si prin urmare nu va exista piata. Existenta standardelor simplifica comunicarea intre ofertantii si cumparatorii de biocombustibili, permite ca echipamentele si combustibilii sa fie proiectati fiecare pentru celalalt, asigura ca biocombustibilul oferit sa intruneasca cerintele tehnice,
furnizeaza utilizatorilor unelte de determinare a valorii
economice a biocombustibilior oferiti.
De dezvoltarea standardelor europene pentru biocombustibili se ocupa Organizatia Europeana pentru
Standarde (CEN) sub mandatul Comisiei Europene.
Standardele europene pentru utilizarea biodieselului drept combustibil auto si combustibil pentru incalzire au intrat in vigoare din 2003. Sunt in curs de elaborare standarde pentru utilizarea bioetanolului in amestec cu benzina si pentru biocombustibilii solizi.

Concluzii

A fost descris potentialul existent de folosire a biomasei ca sursa de energie in UE. Exista diferite tipuri
de biomasa ce poate fi convertita printr-o diversitate de
procese in produse utile. Multe dintre aceste procese
sunt deja bine dezvoltate, iar altele sunt in dezvoltare.
Exista o dorinta a UE si a statelor membre de a permite
largirea productiei si utilizarea energiei produse din biomasa in viitor. In 1997, UE a stabilit obiectivul de a produce 12% din necesarul de energie pe baza resurselor
regenerabile, mai ales pe seama biomasei. Intre timp au
fost facuti pasi pentru a sprijini realizarea acestui obiectiv. A fost desfasurata o cercetare de succes pentru dezvoltarea si imbunatatirea proceselor, reducerea costurilor si sprijinirea dezvoltarii standardelor. Au fost luate
un numar mare de masuri legislative. Cu toate acestea,

Consideratii teoretice Energie

analizele recente au aratat ca dezvoltarea este inca lenta pentru realizarea obiectivului de 12% pana in 2010.
Obiectivul UE de a produce 12% din necesarul de energie din energia regenerabila a fost introdus prima data
de Comisia Europeana in Cartea Alba Energy for the
future: renewable sources of energy, COM(97)599, publicata in 1997. In comunicatul Comisiei Europene catre Consiliul si Parlamentul European The share of Renewable Energy in the EU, publicat in mai 2003 sunt
analizate realizarile din sectoarele individuale. Se recunoaste ca utilizarea efectiva a bioenergiei in viitor va
depinde de interactiunile potrivite dintre toate politicile
asociate, cum ar fi cele pentru energie, agricultura, deseuri, dezvoltare rurala, mediu, taxe fiscale si piata. Actiunile viitoare de incurajare a utilizarii tot mai largi a bioenergiei vor cuprinde toate aceste domenii.
Biomasa va constitui principala sursa de energie regenerabila a UE. Comisia Europeana a stabilit in 2005
Planul de Actiune pentru Biomasa, pentru a asigura
promovarea bioenergiei prin actiuni la nivel european,
national si regional. Planul va co-ordona si optimiza
mecanismele financiare ale Comunitatii Europene, va
redirectiona eforturile si va elimina obstacolele in utilizarea biomasei in scopuri energetice.

Bibliografie

[1]. EUROPEAN COMMISSION - EUR 21350 BIOMASS - Green energy for Europe, Luxembourg:
Office for Official Publications of the European
Communities, 2005, http://publications.eu.int.
[2]. Demirbas A., Recent advances in biomass conversion technologies, Energy Edu Sci Technol
2000;6:1941.
[3]. Demirbas A., Sustainable cofiring of biomass
with coal, Energy Conversion and Management
2003;44:146579.
[4]. Demirbas A., Combustion characteristics of different biomass fuels, Progress in Energy and Combustion Science 30 (2004) 219230.
[5]. Demirbas A., Potential applications of renewable
energy sources, biomass combustion problems in
boiler power systems and combustion related environmental issues, Progress in Energy and Combustion Science 31 (2005) 171192.
[6]. Tillman DA., Biomass Cofiring: the technology,
the experience, the combustion consequences,
Biomass Bioenergy 2000; 19:36584.
[7]. Van Loo S. and J. Koppejan, Handbook of Biomass Combustion and Co-firing, Twente University Press, 2002.
[8]. Chum H.L., Overend R.P., Biomass and renewable fuels, Fuel Processing Technology 71, 2001, 187195.
[9]. McKendry P., Energy production from biomass
(part 1): overview of biomass, Bioresource Technology 83, 2001, 3746.
[10]. McKendry P., Energy production from biomass
(part 2): conversion technology, Bioresource Technology 83, 2002, 4754.
[11]. McKendry P., Energy production from biomass
(part 3): gasification technology, Bioresource Technology 83, 2002, 5563.
[12]. Bent Srensen, Renewable Energy. Its physics,
engineering, use, environmental impacts, economy and planning aspects, Third Edition, Elsevier Science, 2004.
[13]. Meng Ni, Dennis Y.C. Leung , Michael K.H. Leung, K. Sumathy, An overview of hydrogen production from biomass, Fuel Processing Technology 87 (2006), pp. 461 472.

Ion V. Ion, Catedra de Termotehnica si Masini Termice,

Universitatea Dunarea de Jos din Galati
Ion Dana-Ioana, Grupul scolar Elena Doamna din Galati
Nr. 7(38)/2006

30