SAR - KIOY - Satul Galben Legenda si realitate (de Sevastian

Fenoghen))
05-10-10

Cuvnt catre cititori

Am stiut sau, mai precis, am simtit ntotdea-una ca, odata si odata, ntr-unul din satele
noastre se va gasi cineva care va povesti lumii despre stramosii sai minunati - staroverii rusi
stabiliti n Romnia.
Binenteles, pentru aceasta sunt necesare cunostinte serioase de istorie, nsa n mod cert
nu este suficient numai att.
Pentru a scrie o asemenea carte, cum e istoria satului Sarichioi, pe care o recomandam n
mod deosebit fiecarui concetatean al nostru, lipovean, indiferent daca apartine cultului celor
cu
popasau celor fara popa- e nevoie nainte de toate, de o inima fierbinte. E nevoie de iubire si
de
mndrie pentru generatiile de naintasi care au trait pe aceste meleaguri.
Nu se poate spune ca, despre noi, rusii staroveri care locuim pe teritoriul Romniei,
nimeni n -a stiut nimic si nimeni n -a scris nimic.
De obicei, nsa, au fost oameni apartinnd altor nationalitati, tari sau credinte.
Noi am fost bucurosi pentru fiecare cuvnt bun pe care l -au spus despre noi. Dar aproape
ntotdeauna, acestea au fost opinii cumva venite din afara, cteodata obiective, dar rareori
patrunznd n profunzimea sufletului etniei noastre, rareori ilustrnd adevaratele cauze care i
-au
determinat pe stramosii nostri sa se stabileasca att de departe de granitele patriei lor istorice
Rusia.
Si iata ca, n sfrsit, apare un astfel de om, pentru care istoria satului natal si istoria
lipovenilor a devenit o parte a sufletului sau, o parte a biografiei sale si parte integranta a
profesiei sale.
Profesor de istorie n satul Sarichioi, Sevastian Fenoghen - fiul unui pescar, s-a nascut n
acest sat, n anul 1942 si tot aici a terminat scoala generala. Dragostea pentru limba materna
si
istorie i -a insuflat-o minunatul povestitor si pedagog - Vasili Ivanovici Vakarciuk. Interesul nu
i
s-a diminuat nici n anii de liceu, petrecuti n orasul Tulcea.
Dupa terminarea Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti, el se ntoarce n satul
natal, unde, iata, de 30 de ani preda istoria copiilor nostri lipoveni.
Cu ajutorul elevilor si al consatenilor sai, a organizat unul din cele mai interesante si
originale muzee scolare de istorie din Dobrogea. La fel ca si minunatii sai nvatatori si
naintasi n
profesie, Sevastian Fenoghen este convins ca istoria i poate ajuta pe semenii nostri sa evite
multe
rataciri, i poate ajuta sa iasa din epocile de criza, ca cea pe care o traversam n aceste
timpuri.
Aceasta criza i -a atins pe toti, fara ndoiala, dar, n mod deosebit de dureros, ea este
resimtita n satele noastre. Lotul de pamnt primit prin Legea 18 nu este prea mare, pestele
s-a
mputinat simtitor, padurile sunt rare ori s -au uscat, rurile si lacurile sunt secate ori poluate.
Multi au ramas fara un loc de munca, iar meseriile si mestesugurile traditionale dispar ncetul
cu
ncetul.
Lipoveanul starover este amenintat de suflul comercial al zilelor noastre. n multe sate s-a
instaurat nevoia si disperarea. Si iata ca n aceasta perioada att de grea pentru noi,
Sevastian s-a
hotart sa scrie o carte despre vitejia naintasilor nostri, despre fermitatea si ndrazneala lor.
n el s -a trezit hotarrea si mndria. n fiecare fraza a acestei lucrari, despre eroicul si
deseori tra-gicul trecut al locuitorilor satului Sarichioi, cititorii vor simti nu numai admiratia n
fata hotarrii si credintei strabunilor, ci si speranta ca nu este totul pierdut, ca este posibila o
reala
renastere a natiunii noastre.

Sunt convins ca aceasta prima carte despre lipoveni, scrisa de un lipovean, nu va fi citita
sau ascultata cu interes doar de catre locuitorii Sarichioiului! Cartea va gasi ecou n inimile
multora din urmasii acelor oameni care au pus credinta,
libertatea si morala mai presus de toate bunurile pamntesti.
Cu pricepere de cunoscator, cu talent de istoric si patos de adevarat iubitor al poporului,
Sevastian, fiul pescarului Ivan Fenoghen, ne reda pagini din trecutul aproape de toti uitat.
Drum bun cartii sale spre inimile oamenilor!
Conf. univ. dr. Ivan Osipovici Evseev
SAR - KIOY - Satul Galben
Legenda si realitate

Probabil ca nu voi dezvalui un prea mare secret daca voi afirma ca istoria credinciosilor
de rit vechi din Romnia este " o cartulie subtirica" si cu foarte multe foi albe. De asemenea,
nu
este un secret faptul ca n ultimii ani a crescut semnificativ interesul pentru trecutul miscarii
credinciosilor de rit vechi, att din partea specialistilor, ct si din partea celor de rit vechi
nsisi.
Lipsa de interes pentru trecutul propriu la cei de rit vechi a fost un fenomen pe deplin
explicabil, daca tinem cont de vitregiile timpului de care au avut parte stramosii lor n ultimele
secole. Prigoniti cu o cruzime salbatica de catre autoritati si de catre Biserica Ortodoxa Rusa
pe
tot ntinsul Rusiei si peste hotarele ei, stramosii celor de rit vechi cu greu ar fi putut pastra
documente legate de trecut. Multi ani si chiar multe secole ei n -au avut parte de centre
proprii de
cultura sau religioase.
n ceea ce priveste centrul administrativ al cazacilor lui Nekrasov (nekrasoviti) de la
Sarichioi, trebuie sa nu uitam ca n cei 124 de ani de existenta acesta a fost adesea distrus
din
temelii, n multe rnduri, de catre armatele rusesti, care l treceau, cum se spune, "prin foc si
sabie". Si cum s -ar putea vorbi despre trecut si documente cnd trebuiau salvate vietile celor
dragi, propriile vieti si credinta strabuna? Attea la-crimi si necazuri le-a adus soarta n
decursul
generatiilor, nct stramosii nostri se straduiau probabil sa-si uite originea si trecutul, sa
stearga
din memoria colectiva tot ce era legat de el.
Dar asta numai n aparenta, pentru ca n structurile intime ale memoriei populare se mai
pastreaza farme ale trecutului, ce ies la iveala arareori si atunci cu prudenta si modestie.
Astfel,
pe la sfrsitul anilor cincizeci ai secolului al XX- lea, un om binecunoscut consatenilor mei
prin
inteligenta si pregatirea sa livresca, octogenarul slujitor al bisericii (apartinnd ie-rarhiei de la
Fntna Alba), diacul Nichita, povestea elevilor "scolii bisericesti" semilegale despre modul n
care a fost nfiintat satul Sarichioi.
Iata cum suna aceasta povestire n gura nteleptului satean, ce a dus n mormnt taina
provenientei legendei.
"... Strabunii nostri au trait undeva n Rusia. Se ocupau cu agricultura si pescuitul,
respectau autoritatile si se rugau Domnului n bisericile ridicate prin truda lor. Asa au trait
fericiti, cu frica lui Dumnezeu, pna cnd un trimis al diavolului, pe nume Nikon, a ajuns sa
fie
patriarh al Bisericii Ruse si a hotart sa distruga vechea credinta pravoslavnica. Cei care au
mentinut obiceiurile si credinta stramoseasca au nceput sa fie prigoniti, satele si bisericile lor
arse, multi omorti n chinuri groaznice.
Atunci, dupa un sfat ndelungat, mai multi barbati au hotart sa-si paraseasca casele si sa
fuga n locuri ct mai ndepartate pentru a scapa de prigoana autoritatilor laice si bisericesti.
Sate si orase ntregi au ramas pustii, oamenii plecau n cautarea unor locuri mai primitoare,

avnd n frunte preoti si calugari dreptcredinciosi. Gndindu-se la greutatea drumului pentru

copii, femei si batrni, ca si la putinul agonisit prin munca, unii fugari au hotart sa porneasca
cu barcile spre noi tinuturi.
Au fost procurate mai multe barci mari (kaiuki), n care s-au ncarcat lucruri folositoare.
Apoi, cu copii, femei si batrni, au pornit spre miazazi. Se strecurau noaptea pe lnga cetati
si
asezari nentarite, temndu-se sa nu fie prinsi, iar n locuri pustii se deplasau si ziua.
Trimiteau
nainte iscoade sa cerceteze ct mai au de mers pna la capatul pamnturilor aflate sub
stapnirea tarului antihrist si daca mai sunt cetati pe cursul apei.
Dupa multe zile si nopti de mers, iscoadele au anuntat ca mai au de trecut pe lnga cea
mai puternica cetate, cu osti multe, cu straji pe ziduri si cu corabii, pazind trecerea pe fluviu.
Sau adunat la sfat atamanii barcilor si au hotart sa ncerce sa treaca pe lnga cetate naintea
ivirii zorilor, n cea mai deplina liniste. S -a dat porunca sa nu se produca nici o miscare n
barca, iar, daca se trezeste vreun copil, sa fie aruncat n apa, pentru ca, prin scncetul sau,
sa nu
trezeasca straja. Barcile au trecut una dupa alta, pe sub zidurile cetatii, fara ca strajile sa
simta
vreo miscare, conti-nundu-si drumul cu forte sporite de teama eventualilor urmaritori.
ntr-o zi, fugarii s-au vazut n mijlocul unei mari fara margini, despre care auzisera si
mai nainte. Au mers nca multe zile pe lnga tarm, temndu-se ca valurile sa nu scufunde
barcile ncarcate cu oameni si bagaje, pna cnd au vazut o apa linistita, despartita de mare
printr-o fsie de nisip si stufaris. n departare, dincolo de apa linistita, se zareau paduri si
dealuri nverzite, care aminteau oamenilor istoviti de drumul lung si hrana saracacioasa, de
locurile lor de bastina. Au trecut barcile trs peste fsia de nisip si n scurt timp au acostat la
tarm, hotarnd sa-si ntemeieze acolo noua asezare.
Stapnul acestor frumoase locuri era mparatul turcilor, pagn ca si supusii sai, care i
lasa pe crestini sa creada n Dumnezeul lor, sa faca slujbe dupa cartile vechi si sa-si
pastreze
obiceiurile. Asa au ntemeiat stramosii nostri satul Sarichioi...", ncheia relatarea sa regretatul
nvatator al cititului bisericesc n slavona.
Comparnd legenda de mai sus cu datele stiintifice despre sat, se poate lesne observa cum
se mpletesc n povestirea batrnului ntelept faptele reale ale bejeniei rusilor de rit vechi si
ale
cazacilor lui Ignat Nekrasov peste hotarele Rusiei, cu fantezia despre o posibila aruncare a
copiilor n apa. Fantezia avea menirea sa sublinieze probabil situatia tragica a celor de rit
vechi,
n statul rus, pentru ca aruncarea n apa a copiilor nu putea fi acceptata n nici o mprejurare
(exceptia putea s -o constituie moartea ntregului grup, daca acesta facea parte din secta
numita
"cei care se ard singuri"). Un asemenea pacat n -ar fi ndraznit sa-si asume nici un crestin si
cu
att mai putin un ortodox de rit vechi. Este interesant ca legenda, desi are la baza un fapt
istoric
binecunoscut despre trecerea cazacilor nekrasoviti din zona Kubanului la Sarichioi si Dunavat
pe
mare n anii 1740-1761, nici macar nu- i aminteste, ca sa nu mai vorbim despre rolul lor n
istoria
satului.
ntemeierea satului Sarichioi de catre cei de rit vechi, de asemenea, nu corespunde
realitatii, ntruct calatorul turc Evlia Celebi (1611-1683), n cartea sa Seyahatname,
aminteste
satul ca fiind cunoscut nca n anul 1651. Amintitul calator a vizitat cetatea B abadag de cinci
ori
(n 1641, 1651, 1657, 1659, 1667) asistnd n mai multe rnduri la strngerea birului
(zaherea) n
satele supuse cetatii. Descriind satele, Evlia sublinia ca n ele traiau tatarii si ca acestea erau
mari,
bogate si frumoase. Calatorul turc mai adauga faptul ca aici traiau si ghiaurii (cei de religie

crestina), dar nu indica unde anume. Este posibil ca "ghiaurii" sa fi trait si n satul Sar -Kioi,
daca se ia n calcul faptul ca Evlia Celebi nu se multumeste numai cu o singura denumire a l
ocalitatii,
ci mai foloseste nca doua, si anume: Chiuciuc Sar si Kara Sar, n traducere libera
nsemnnd
"Satul mic" (Chiuciuc) si "Satul negru" (Kara), iar acest lucru putnd nsemna, conform
uzantelor medievale si a unei logici elementare, existenta c el putin a unei parti din sat cu o
populatie de alta origine, ori de alta credinta.
Anul de atestare documentara a existentei satului se poate socoti 1651 (n 1641 se pare ca
Evlia Celebi n -a trecut prin sate sau, cel putin, nu le-a descris). Exista nsa si un alt
document
care atesta existenta sa-tului n 1618, nsa nu sub numele de Sara-Kioi, ci sub numele de
Herghel.
Documentul este un testament al lui Gazi Ali-Pasa, conform caruia satele Herghel si Zeibi
(Ziblias) cu 8000 de hectare de pamnt trebuia s a apartina geamiei Ali-Pasa din aceeasi
cetate
Babadag (geamia exista si astazi).
Ipoteza despre o prezenta a rusilor (tarani io-bagi sau calugari) n Sarichioi la mijlocul sau
la sfrsitul secolului al XVII- lea trebuie dovedita (cu documente), totusi nu se poate afirma ca
nu
se bazeaza pe ceva.
Evlia Celebi face referiri n Cartea de calatorii la incursiunile cazacilor asupra cetatii
Babadag nca din anul 1587, apoi despre batalia navala din 1657 dintre flota turca condusa
de
amiralul Regep-Pasa si seicile cazacilor. Batalia a avut loc n apropierea limanului Razim.
Arhiepiscopul bulgar Peter Bogdan Bacsiv, care a vizitat Babadagul n 1641, relateaza
despre un numar de schismatici ce traiau aici n 60 de case. Este clar ca, pentru un ierarh
catolic,
schismatici pot fi socotiti orice crestini ortodocsi (bulgari, romni, greci sau rusi).
Traditia orala, nregistrata la sfrsitul secolului al XIX- lea n Marele Dictionar Geografic
Romn aminteste despre o locuire temporara a lui Stepan Razin n cetatea Enisala (la ctiva
kilometri sud de Sarichioi), a lui Vanika Kain pe insula Popina (nord- est de Sarichioi), si a lui
Triska-Rastrijka pe insula Bisericuta. Asa ceva nu se putea ntmpla dect nainte de anul
1670
(n 1670-1671 Stepan Razim s-a aflat n fruntea rascoalei de pe Don).
Se mai pot adauga tratativele purtate de hatmanul Mazepa cu serdarul Babadagului si
colonizarea cazacilor n Dobrogea de nord, probabil dupa lupta de la Poltava (1709).
Din izvoarele mai sus amintite reiese ct se poate de clar ca n secolul al XVII- lea
populatia rusa n Dobrogea nu era ceva neobisnuit, desi schisma Bisericii ruse din 1654 nu
se
produsese nca.

Cauzele schismei Bisericii ortodoxe

ruse din anul 1654
Pentru a ntelege cauzele plecarii stramosilor locuitorilor satului Sarichioi din Rusia este
necesar sa fie analizata, macar si superficial, activitatea reformatoare a tarilor rusi n a doua
jumatate a secolului al XVII- lea si nceputul secolului al XVIII- lea. Este adevarat ca procesul
consolidarii puterii centrale n Rusia s-a intensificat nca din secolul al XV- lea si a fost nsotit
de
masuri aspre nu numai mpotriva marilor feudali, ci si de serbirea taranilor. Tarul Ivan cel
Groaznic (1533-1584) si urmasii lui Boris Godunov (1598-1606), Vasili Suiski (1606-1610) si
n
mod deosebit ntemeietorul dinastiei Romanovilor - Mihail Feodorovici (1613-1645) interzic
taranilor sa se mute de pe mosiile boieresti n timpul lucrarilor agricole. n 1649, prin
"Sobornoe
ulojenie", Alexei Mihailovici (1645-1676) i leaga pe tarani de pamnt pentru totdeauna.

Aparitia structurilor moderne ale statului dupa modelul Europei apusene, nzestrarea unei
armate numeroase, cresterea numarului functionarilor statului, un aflux important al strainilor,
dezvoltarea productiei, constructia de drumuri, porturi, a flotei, nfiintarea diferitelor institutii
de
nvatamnt si multe, multe altele solicita imense resurse financiare. Aceste cerinte duc la
cresterea impozitelor si recenzarea populatiei, ceea ce nu putea sa bucure pe oamenii
simpli.
Diferitele biruri si taxe bisericesti impuse pentru a sustine autoritatile ecleziastice duceau la
saracire nu numai pe tarani, ci si pe slujitorii de rang mai mic ai bisericii.
Razboaiele nentrerupte pe care Rusi a le purta cu vecinii n secolul al XVII- lea au obligato sa ntretina o armata uriasa si bine dotata. Pentru aceasta nu erau suficiente numai
resurse
financiare, ci erau necesari si soldati. De aceea se introduce serviciul militar obligatoriu si
taranii
erau obligati sa dea anual un recrut la 20 de familii. Serviciul militar pentru bietul taran dura
2025 de ani si evident ca nu constituia o placere.
Petru I, artizanul principal al reformelor, se straduieste sa introduca n viata poporului, n
locul obiceiurilor patriarhale, obiceiuri noi si conforme celor apusene. Apare n viata poporului
obligatia de a nvata n scoli laice, si nu numai n Rusia, ci si n strainatate, sa mbrace
costumul
european n locul caftanului, sa se rada, sa poarte peruca, sa fumeze si sa duca o viata de
curte.
Desi acestea se adresau n special boierimii, totusi unele din noutatile asimilate atingeau, fie
si
indirect, pe oamenii simpli.
Toate aceste noutati din viata statului si a unor categorii sociale se impuneau cu forta si
ele singure erau suficiente pentru a -i determina pe locuitorii Rusiei sa fuga n cele patru zari.
Si totusi la
aceste cauze de natu -ra sociala se mai adauga nca una, religioasa, si aceea a fost vestita
reforma
bi-sericeasca a patriarhului Nikon.
Crestinismul a fost introdus n Rusia de catre marele cneaz al Kievului, Vladimir, n anii
988-989. Pna atunci triburile slave se nchinau zeilor: Perun (zeul tunetului), Svarog,
Dajbog,
Hors (zeul soarelui), Veles (protectorul crescatorilor de vite), Macas (zeita protectoare a
familiei)
si multimii de duhuri precum: duhul padurii (lesii), duhul apei, sirene, duhurile casei si ale
curtii,
etc.
Necesitatea ntemeierii unui stat centralizat presupunea n mod necesar, n conditiile
evului mediu, unitatea credintei pe teritoriul dat. Crestinismul era o credinta ce se potrivea
cerintelor Cnezatului kievean si de aceea Vladimir crestineaza Rusia cu toata opozitia
aristocratiei tribale. n bisericile ridicate n veacurile urmatoare se folosesc cartile bisericesti
traduse din limba greaca n limba slavona. Traducerile nu au fost deosebit de exacte din
cauza
necunoasterii perfecte a celor doua limbi.
Datorita inexactitatilor traducerilor, n diferite biserici din Rusia slujbele se deosebeau
ntructva dupa forma, nu si dupa continut. Este posibil ca diferentele sa nu fi fost numai din
cauza traducerilor, ci si din cauza evolutiei crestinismului, care a introdus unele modificari n
ritul bisericii ortodoxe la popoarele sud-europene. Desi formal ierarhia rusa se subordona
patriarhiei de la Constantinopol, n secolele al XIII-lea si al XV- lea legatura, practic, se
ntrerupe
datorita invaziei mongole si a formarii Hoardei de Aur n anul 1241.
Se cuvine subliniat si faptul ca diferente n ritul bisericesc si n carti se simt n mod
deosebit cnd se compara teritorii intrate n componenta statului n se-colul al XVII- lea.
Acestea
au fost Rusia Alba si Rusia Mica (Ucraina), iar unirea lor nu putea sa nu influenteze
hotarrea
tarului Alexei Mihailovici de a sustine reformele lui Nikon. n noile teritorii nu trebuia sa se

simta diferenta n ritul bisericesc si n slujbele propriu-zise. De aceea, chiar si dupa

condamnarea
lui Nikon, autoritatile tariste si biserica au continuat prigoana adeptilor ritului vechi si
aplicarea
reformelor, chiar daca ele contraziceau ntreaga istorie a statului rus. Tinnd seama de cele
spuse mai nainte se poate explica diferenta dintre atitudinea Soborurilor din 1551 si 1667
fata de
corectarea cartilor si modificarea ritului. La ultimul sobor, printre s ustinatorii reformelor lui
Nikon s -au aflat patriarhul Macarie din Antiohia si Paisie din Alexandria, ca si nvatatii din
Ucraina si Bielorusia - toti cei care l -au condamnat pe Nikon.
Pentru o ntelegere ct mai exacta a deosebirilor dintre ritul nou si cel vechi se pot da
cteva exemple concrete. Astfel, dupa ritul vechi n biserica se cnta "Aleluia" de doua ori, iar
a
treia oara n traducere "Slava tie, Doamne", pe cnd dupa ritul nou se cnta "Aleluia" de trei
ori,
iar n traducere a patra oara. Semnul crucii cu doua degete a fost nlocuit cu cel cu trei
degete.
Deasupra bisericilor de rit vechi se nalta cruci n opt colturi, iar la cele de rit nou, n sase.
Liturghia se slujeste pe sapte prescuri la cei de rit vechi si pe cinci la nikonieni. n timpul
marilor
sarbatori, procesiunile n jurul bisericii se fac n sensul miscarii soarelui la cei de rit vechi, si
n
sens invers la cei de rit nou. Exista si alte deosebiri, dar pentru oricine este evident ca ele nu
ating
bazele credintei, ci doar forma exterioara. Exista si alte cauze ale disensiunilor cu adeptii lui
Nikon, si anume ierarhia, eligibilitatea si moralitatea clerului. La cei de rit vechi preotii
trebuiau
sa fie alesi de enoriasi. n aceste conditii ierarhia, si n mod special clerul nalt, juca un rol
nensemnat n controlul asupra parohiilor si bisericilor, iar preotii nu erau pregatiti din timp
pentru slujba n biserica. Ei depindeau material de credinciosii din parohiile lor si nu aveau
dreptul sa dispuna de veniturile bisericii fara acordul si controlul comunitatii. n ceea ce
priveste
preotul, existau reguli stricte privind portul, rasul barbii, parului, fara a pomeni de fumat si de
frecventarea localurilor publice.
Deosebirile n textele cartilor de rit si dorinta clerului nalt de a impune un control deplin
asupra bi -sericilor si preotilor au dus la aparitia unor disensiuni nca din primele veacuri
dupa
crestinarea Rusiei. Acest lucru l -a determinat pe Ivan cel Groaznic sa convoace n 1551
"Soborul
celor 100 de articole" si sa ncerce sa stabileasca reguli unice pentru biserica si un rit identic
cu
cel din centrul Rusiei.
Au fost disensiuni si ntre cler si mireni, iar acestea au permis aparitia, nca din secolul al
XV- lea, a miscarii strigolnicilor, care nu acceptau preotii, fara sa nege ortodoxia. E adevarat
ca
proportiile miscarii strigolnicilor nu se pot compara cu proportiile miscarii sociale a celor de rit
vechi.
nceputurile schismei
Desi nentelegerile existau si pna n secolul al XVII- lea, Biserica rusa a reusit sa-si
pastreze ntr-o oarecare masura unitatea pna la urcarea lui Nikon n scaunul patriarhal, la
data de
de 25 iulie 1652. Noul patriarh moscovit, sustinut de tarul Alexei Mihailovici a hotart sa
legifereze un rit unic n toate bisericile din Rusia, sa subordoneze preotii autoritatilor
ecleziastice
si sa consolideze pozitia Bisericii si a patriarhului n cadrul statului rus. Trimisul patriarhului
moscovit, Arseni Suhanov, a colindat majoritatea tarilor ortodoxe si la rndul lor Tarile
Romne,

pentru a strnge ct ma i multe carti religioase si a se convinge de identitatea ri -tului.

Dupa doi ani de pregatire si dupa elaborarea unui ucaz, n 1653, cu privire la efectuarea
semnului crucii cu trei degete, a fost convocat soborul clerului la Moscova n anul 1654, unde
reforma patriarhului a fost primita cu ostilitate. Nikon imediat utilizeaza forta pentru a- i
distruge
pe adversari si a- i intimida pe oponenti. Deschis s-au pronuntat mpotriva reformei trei
episcopi
(Pavel din Kolomensk, Alexandru din Viatca si Marchel din V ologda), un mitropolit (Macarie
din Novgorod) si 47 de preoti si diaconi. Printre toti acesti adversari ai reformei se remarca de
la nceput prin hotarrea sa episcopul Pavel, protopopul Avvakum, preotii Ivan Neronov,
Loghin,
Feodor, calugarita Melania si printre mireni, boieroaica Morozova si sora sa, Uruso-va. Alti
oponenti
amintiti mai sus au trecut de partea lui Nikon pentru a nu-si periclita pozitia si chiar viata.
Semnul crucii cu trei degete si alte schimbari n ritul bisericesc contraziceau nu numai
traditia multiseculara, ci si hotarrile adoptate de "Stoglavi sobor" din 1551. Daca despre
alte
modficari n derularea slujbelor sau pictura de icoane dupa modelul bizantin sau franc puteau
judeca doar ctiva preoti si mireni initiati n dogmele credintei, apoi n problema crucii, a
modului de nchinat sau a formei crucii putea judeca orice credincios. Nu era usor sa se
demonstreze "dreptatea" lui Nikon cnd existau attea dovezi evidente n sprijinul traditiei (de
la
vechile biserici pna la icoane si carti cu reprezentarea crucii n opt colturi si a semnului crucii
cu
doua degete).
Dorinta autoritatilor centrale din Rusia si a clerului nalt sa introduca un rit bisericesc unic
pe tot ntinsul statului - este un fenomen pe deplin normal, dar apare si o ntrebare fireasca:
pentru ce trebuia introdus un rit nou, cnd exista unul vechi cu care era obisnuita populatia
din
Rusia centrala? Nu era mai usor sa- i unesti sub ritul vechi si obisnuit, asa cum a facut-o Ivan
cel
Groaznic si Soborul din 1551, dect sa introduci aproape o noua credinta fara sa tii seama
de
urmari? Se pare ca aceasta este o antrebare mai delicata, att pentru biserica, ct si pentru
statul
rus, si putini sunt cei care o abordeaza.
O analiza atenta a politicii externe a Rusiei n a dou a jumatate a secolului al XVII-lea si
nceputul se-colului al XVIII- lea permite sa se observe o sporire a influentei rusesti n sudestul
Europei. Neavnd nca resurse suficiente pentru o expansiune teritoriala, Rusia continua o
expansiune ideologica prin intermediul ortodoxiei. Disparitia Imperiului Bizantin si n special
caderea Constantinopolului sub dominatia turca permit Rusiei sa devina centrul mondial al
ortodoxiei, iar orasului Moscova - a treia Roma. Desi visul despre ntarirea influentei Rusiei
an
Peninsula Balcanica si n zona strmtorilor, este atribuit de istorici lui Petru cel Mare (16981725), bazndu-se pe binecunoscutul lui "Testament", se poate totusi presupune ca initiatorul
acestei politici panslaviste a fost tatal lui, Alexei Mihailovici si patriarhul Nikon. Numai asa se
poate explica hotarrea lor comuna sa schimbe ritul si cartile bisericesti n asa fel, nct ele
sa nu
se deosebeasca prin nimic de cele grecesti, bulgaresti, srbesti, romnesti si ucrainene. Deci
nu
un rit unic n Rusia i interesa pe reformatori, ci un rit unic al estului ortodox n ntregime. Asa
si
numai asa se explica acea ncrncenare cu care erau urmariti cei de rit vechi, nu numai n
timpul
lui Nikon, ci si dupa el nca doua sute de ani (pna n 1905), desi autoritarul patriarh s-a dezis
de
scaun si s-a retras la manastire nca din anul 1658.
Tot atta ncrncenare se poate observa si n rndul Bisericii ortodoxe ucrainene, a
ierarhilor ei, n comparatie cu toleranta fata de cei de rit vechi din partea musulmanilor si a

catolicilor.
Se mai poate aminti si faptul ca pentru Nikon un argument cu greutate n apararea
semnului crucii cu trei degete a fost ca nicaieri, n afara de Rusia, nu se utilizeaza doua
degete n
efectuarea semnului crucii.
n orice caz, schisma Bisericii ortodoxe ruse si aparitia celor de rit vechi n a doua
jumatate a secolului al XVII-lea a fost un fenomen social extrem de complex pe care nu se
cuvine
sa ncercam sa-l simplificam. n caz contrar nu vom putea ntelege si nici sa explicam altora
drama istorica a miscarii celor de rit vechi - miscare ce a demonstrat vitalitatea n timpul celor
trei secole de existenta, n conditii departe de cele normale, chiar si pentru evul mediu.
Schisma si credinciosii de rit vechi
Cu sau fara voie, patriarhul Nikon a mpartit Biserica ortodoxa rusa n doua parti. Partea
care a acceptat reforma si s-a supus aprigului patriarh a devenit biserica oficiala a Rusiei. Cei
de
rit vechi o numeau biserica nikoniana. Cealalta parte care nu a acceptat reformele si a
pastrat
cartile vechi si ritul initial a nceput sa se numeasca biserica ortodoxa de rit vechi. Autoritatile
si
biserica oficiala o numeau biserica schismatica, iar pe credinciosi ei, schismatici sau
rascolnici.
Masurile aspre adoptate de patriarh mpotriva aparatorilor ritului vechi, destul de repede i au pus pe multi ierarhi si simpli preoti sa renunte la lupta cu Nikon si sa treaca de partea lui.
Putini din rndul slujitorilor bisericii au avut taria morala samearga pe calea episcopului Pav
el
din Kolomensk sau pe cea a protopopului Avvakum. nca din timpul lucrarilor soborului din
anul
1654 Nicon l -a maltratat pe mai sus pomenitul episcop, iar mai trziu a poruncit sa fie
aruncat n
temnita si apoi ars pe rug. Ceva mai trziu aceeasi soarta a avut-o si Avvakum, Nicanor si
multi
altii.
De rasfatat, Nikon, ca si tarul Alexei Mihailovici, nu rasfata pe nimeni, fie el un simplu
taran, episcop sau nobil de seama. Deosebit de vigilente erau autoritatile cnd i urmareau
pe
episcopi sau mitropoliti , temndu-se de aparitia unei ierarhii a celor de rit vechi si spernd
totodata ca lipsa acesteia o sa-i aduca la urma urmei pe acestia n snul bisericii oficiale. Din
acest motiv pna si ierarhii amintiti ce s-au opus deschis reformelor la soborul din 1654 au
fost
obligati, prin metode diverse, sa se linisteasca si sa treaca de partea patriarhului. n
continuare, n
secolul al XVIII- lea si al XIX-lea, cei de rit vechi s -au straduit sa atraga de partea lor episcopi
si
mitropoliti, dar pna si succesele temporare erau anihilate rapid si cu cruzime de catre
autoritati.
Nu acelasi lucru s -a petrecut si cu credinciosii de rnd, care nu doreau sa schimbe ritul,
socotit pna la 1654, dreptcredincios. Taranii si orasenii, calugarii si calugaritele din multe
manastiri au refuzat categoric sa accepte noile reguli stabilite de Nikon si au continuat sa
faca
slujbe si sa se roage dupa vechile canoane. Autoritatile aplica "sfaturile" date tarului de catre
soborul de la 1667, iar mpotriva nesupusilor rascolnici s -au adoptat cele mai aspre
pedepse.
Daca pna la 1667 erau prigoniti doar propavaduitorii vechiului rit, precum episcopul Pavel,
protopopul Avvakum, arhimandritul manastirii Solovetk-Nicanor, preotii Ivan Neron, Feodor,
Loghin, calugarita Melania sau boieroaicele Morozova, Urusova, Danilova si alte cteva
duzini
de slujitori ai bisericii, apoi dupa 1667, n afara groaznicelor blesteme rostite n catedrala

Uspenie, a nceput prigoana tuturor crestinilor care nu recunosteau reforma bisericii.

Majoritatea
istoricilor considera ca tarina Sofia este cea care a nascocit toate pedepsele, nsa, daca citim
hotarrea soborului din 1667, acolo se specifica cu claritate pedepsele pentru cei de rit vechi
n
forma unui "sfat" pentru tar. Conform acestui sfat, pe cei de rit vechi, ca pe niste criminali periculosi, trebuia sa- i supuna la pedepse civile precum: taierea limbii, a minilor, a nasului si a
urechilor, exilarea pentru vecie n Siberia. Au uitat "sfintiile lor" sa sublinieze necesitatea
arderii
pe rug si mprastierea cenusii pentru a nu se permite slujbele de nmormntare. Dar aceasta
corectura se va face un pic mai trziu. Si iata cum descrie un istoric oficial n cartea Istoria lui
Petru I, vol. I, pagina 100, prigoana celor de rit vechi:
"...Masurile adoptate de tarina (Sofia n.a.) pentru eradicarea principalului rau - schisma,
au contribuit numai la ntetirea ei. Dupa rascoala condusa de Nichita Pustosveat (1681) s -a
ordonat ca schismaticii sa fie cautati n toata tara si pe masura vinovatiei lor, unii sa fie
deferiti
judecatii clerului, iar altii tribunalului laic ca niste criminali periculosi pentru stat. Peste vreo
doi ani s-au indicat si masurile ce trebuie aplicate mpotriva lor. Cei care nu vor sa se dezica
de schisma sa fie torturati pentru a se afla conducatorii lor si, daca nu vor sa treaca la ritul
nou, sa
fie arsi si cenusa lor sa fie mprastiata, sa fie arsi si cei care reboteaza copiii, socotind
botezul
bisericii oficiale nevalabil. Pedeapsa cu biciuirea si exilul ameninta pe toti cei care i
ascundeau
pe schismatici, sau, stiind de existenta lor, nu anuntau autoritatile. n acest mod a pornit
prigoana, care nsa avea rezultate contrare celor asteptate, schismaticii s-au ndrjit si mai
rau
dect nainte. n grupuri narmate atacau manastirile (de rit nou, n.a.) respingeau atacurile
armatei tarului si, n sfrsit, adusi la capatul puterilor ardeau n flacarile ce mistuiau bisericile
chiar de ei aprinse".
Interesant este ca, n ciuda documentelor care afirma atrocitatile bisericii si ale
autoritatilor, exista ncercari ale unor istorici ai bisericii oficiale, care recunosc proportiile
miscarii si ale prigoanei, de a micsora macar putin vina prigonitorilor. Asa A.V. Cartasev n
cartea sa, Ocerki po istorii ruskoi terkvi (vol. II, pag. 228-299), afirma ca dintre cei de rit vechi
n-au murit dect vreo 20.000, dar ei singuri se omorau, fie prin post, fie prin ardere n biserici.
n
ce priveste armatele tarului, acestea se purtau cu blndete exage-rata, chiar si atunci cnd
atacau
bisericile si manastirile, cnd zdrobeau sub copitele cailor cavaleristilor pe batrni, femei si
copii.
Soldatii se fereau chiar sa deschida focul asupra lacasurilor sfinte si rascolnicii au fost primii
care trageau cu tunul mpotriva "pasnicilor"unitati de pedepsire. Uita autorul sa explice
"umanismul" purtarii autoritatilor dupa luarea cu asalt a manastirii din Solovetk, sau a
asezarilor
monastice si civile din Starodubie sau Vetca. Si cu att mai surprinzator suna explicatia
privind
executia prin ardere pe rug a protopopului Avvakum si a prietenilor sai, din 1 aprilie 1681,
prin
aceea ca asemenea metoda a fost mprumutata din Occident si era total straina Rusiei.
Probabil e
greu si acum sa se recunoasca, macar de dragul adevarului istoric, toate grozaviile si
salbaticiile
prigoanei celor de rit vechi, desi se pare ca a trecut deja destul timp.
Chiar si pentru un cunoscator al istoriei schismei nu este usor sa explice o att de
ndelungata, seculara ncrancenare a autoritatilor Rusiei tariste si bisericii pravoslavnice n
prigoana oamenilor rusi numai din cauza convingerilor lor. Din pacate nsa acesta este
adevarul si
documentele l atesta. Este adevarat ca rugurile nu se mai aprindeau n secolul al XIX- lea si
nceputul celui de-al XX-lea, dar mai erau biciuiti tine-rii recruti daca nu consimteau sa treaca
la

religia niko-niana, iar despre prigoana slujitorilor bisericii de rit vechi nici nu e cazul sa
discutam
mult, ntruct soarta episcopului Arcadie I de Slava din 1881 prea putin se deosebeste de cea
a
episcopului Pavel din Kolomensk, din 1654.
Multi credinciosi de rit vechi au pierit n acesti ani de restriste, iar multi au fugit spre
zonele marginase ale Rusiei, n nord, n zona Vetca si Starodubie, pe Don si Kuban sau
peste
hotare. n noile locuri, cei loviti de soarta, dar puternici prin credinta, ntemeiau noile asezari
libere, de tarani sau cazaci, ridicau sate si orase, chilii si manastiri, desteleneau pamnturi
necultivate transformndu - le n adevarate colturi de rai. Unitati de reprimare si misionarii
bisericii oficiale i gaseau si aici si se straduiau sa- i treaca prin foc si sabie. Sute de sate si
orase
cu locuitori apartinnd ortodocsilor de rit vechi au fost distruse de autoritatile tariste, celor
prinsi
li se taia limba si erau biciuiti pna si dadeau sufletul, nfometati n nchisori subpa-mntene
sau
arsi pe rug pentru a- i ngrozi pe ceilalti. Rascolnicilor nu li se permitea sa locuiasca n orase,
nu li
se recunostea familia daca nu se cununau n biserica oficiala, li se impunea bir dublu, nu li se
permitea sa ocupe o anumita functie n stat, etc. mpotriva lor se folosea o armata de zeci de
mii
de soldati, nsotiti totdeauna de misionari cu rol de "consilieri" ai comandantilor, cu privire la
arestari si pedepse pentru rascolnici. n acelasi timp propaganda oficial a a lansat tone de
literatura
cu scopul de a discredita aceasta miscare sociala.Printre revistele care au declarat razboi
celor de
rit vechi se pot aminti: Ruskii palomnic, Bratskoe slovo, Misionerscoe obozrenie, etc.
Credinciosii de rit vechi
Adeptii vechiului rit bisericesc, mprastiati de soarta potrivnica n lumea larga, s -au
mpartit n mai multe secte. Cauza principala a acestor noi schisme n snul miscarii celor de
rit
vechi a fost lipsa unei ierarhii proprii si a unui centru spiri tual. Grupurile aparute se pot
clasifica
n doua categorii: una acceptnd preotii si cealalta respingndu- i. Cei "fara popa" nu
recunosteau
clerul n general, iar cei care erau cu popa acceptau preotia, dar din cauza lipsei ierarhilor
admiteau ca sluj-bele sa fie facute de preoti fugari, hirotonositi de episcopii nikonieni. n cele
mai
multe cazuri preotii care din diferite motive paraseau biserica oficiala erau primiti de cei de rit
vechi prin ungerea cu sfntul mir si ramneau pentru totdeauna alaturi de ei.
Att n Tarile Romne, ct si n Dobrogea, care apartinea Imperiului Otoman, majoritatea
rusilor de rit vechi se ncadra n curentul numit "beglopopovt" (cei cu preoti fugari). Foarte
putini erau cei care apartineau altor curente sau secte, precum scapetii, molocanii, hatnicii
sau
barabulnicii. Ultimii sunt adevaratii urmasi ai filipovenilor sau samosojigateli (cei care se ard
singuri).
n afara deosebirilor de natura religioasa, cei de rit vechi puteau fi mpartiti n doua ramuri,
dupa
modul de v iata, si anume n ortodocsi de rit vechi-tarani, si ortodocsi de rit vechi-cazaci. n
majoritatea lor, zonele cazacesti de la marginile Rusiei n -au acceptat reformele lui Nicon si
au
continuat sa practice ritul vechi. Satele cazacilor, ca si centrele lor f ortificate, se ntemeiau si
se
mprospatau cu taranii ce nu mai suportau iobagia. Dupa schisma, aceste sate s -au dovedit
adaposturi bune pentru cei de rit vechi prigoniti pretutindeni.
Miscarea credinciosilor de rit vechi, si mai ales ideologia sa, a devenit un stindard pentru

toate miscarile sociale, pentru toate categoriile sociale nemultumite de regimul tarist. Ea a
constituit acea haina ideologica fara de care nu se desfasura n evul mediu nici o actiune
contestatara mai ampla. n 1670 a izbucnit un adevarat razboi taranesc sub conducerea
cunoscutului ataman Stepan Timofeevici Razin, despre care n folclorul nostru local se
pastreaza
anumite informatii. Este ndeobste cunoscut faptul ca rascoala lui Razin, de la bun nceput, a
fost
declarata ca fiind a celor de rit vechi, iar nenfricatul ataman naintea executiei a facut semnul
crucii cu doua degete, dupa ritul vechi.
Dupa nabusirea "razmeritei lui Razin" o parte din rasculati a reusit sa scape, iar o alta
parte a completat micul, dar viteazul detasament de aparatori ai manastirii Solovetk, de pe o
insula din Marea Alba, rezistnd n fata atacurilor armatei tarului mai mult de opt ani (16681676). Dupa cucerirea ei, aparatorii au preferat sa moara dect sa accepte reformele lui
Nikon.
Nu este exclusa posibilitatea ca unii din participantii la rascoala lui Razin, care cunosteau
bine
Delta Dunarii si lacurile de pe litoral, sa fi servit drept calauze pentru primii fugari din Rusia,
care s-au asezat n zona. Este de notat faptul ca locuitorii satului Sari chioi au numit
ntotdeauna
lacul "Razin", desi pe harti si n manualele scolare se utiliza o denumire putin diferita.
N-au trecut nici zece ani de la nabusirea rascoalei cazacilor lui Razin ca s-a iscat o noua
revolta, chiar n centrul Rusiei, sub conducerea lui Nichita Pustosveat (1681). Aceasta revolta
se
atribuie tot celor de rit vechi, si nu fara temei, ntruct participantii cereau sa se revina la
credinta
veche.
n anul urmator cneazul Hovanski conduce rascoala strelitilor de la Moscova ndreptata
mpotriva regimului tarist si a asupririi exercitate de autoritatile ecleziastice. Zdrobirea
"razmeritei", executarea participantilor si n primul rnd a calugarilor de rit vechi, pe care
autoritatile continuau sa- i considere deosebit de periculosi pentru stat, n -au putut sa
opreasca
lupta stramosilor nostri pentru vechea credinta. Toate rascoalele care au urmat n secolul al
XVIII- lea s-au desfasurat sub stindardele miscarii celor de rit vechi.
Printre aceste rascoale ale secolelor al XVII-lea si al XVIII- lea se remarca, prin tragismul
si totodata eroismul sau, rascoala cazacilor de pe Don sub conducerea lui Condrati Bulavin
si
Ignat Nekrasov n 1707-1708. Asupra acestei rascoale trebuie sa ne oprim mai mult, pentru
ca
aici gasim o strnsa legatura cu trecutul locuitorilor satului nostru.
Chiar si din aceasta scurta enumerare sau numai amintirea revoltelor n care au fost
implicati strabunii nostri, reiese ca autoritatile Rusiei aveau destule motive sa nu- i agreeze
pe
rascolnicii care nu doreau sa-si plece capul n fata iobagiei si a reformei lui Nikon.
n afara de revolta, comunitatile celor de rit vechi practicau n viata niste reguli
democratice care se socoteau exemple extrem de "urte" pentru milioane de serbi,
provocnd
furie nu numai n rndul functionarilor regimului tarist, ci si a clerului nalt. De aceea,
propaganda oficiala, fie laica, fie bisericeasca, prin intermediul revistelor, a misionarilor,
profesorilor academiei teologice sau a preotilor simpli, cauta sa sublinieze de fiecare data
pericolul democratiei exagerate n snul comunitatii de rit vechi.
Sarichioi - centrul celor de rit vechi
n 1707 la Sarichioi exista o mica comunitate a rusilor, alaturi de populatia tatara
majoritara. n acest an Petru I ncearca sa supuna autoritatilor t ariste localitatile cazacilor de
pe
cursul Donului. Alipind tot mai multe teritorii, cucerite de la turci sau suedezi, Rusia ncepe sa
fie ngrijorata de prezenta unor zone libere de cazaci, nu la granite, ci deja n interior. Fuga n
masa a taranilor serbi pe Don l obliga pe Petru I sa adopte masuri drastice si urgente pentru
a

instaura ordinea. Pentru aceasta este trimis contele Iuri Dolgoruki n fruntea unui detasament
special. Contele se foloseste de disensiunile existente ntre cazacii mai vechi si mai nstariti si
cei
mai noi si mai saraci asezati de curnd si provenind din rndul celor de rit vechi. Trimisul
tarului
trebuia sa- i ntoarca pe fostii tarani serbi, deveniti cazaci liberi, la stapnii lor. Numai ca nu
era
usor si nici simplu sa- i obligi pe cazacii liberi sa se ntoarca n situatia de serbi, sub
opresiunea
boierilor si a clerului nikonian. Contele Dolgoruki si 16 nsotitori au platit cu viata, pentru
ngmfarea lor, n ziua de 9 octombrie 1707 n orasul Sulghinsk pe Aidar (Donul superior), iar
cazacii "sarantoci" au pornit o asemenea razmerita, nct tarul a fost nevoit sa trimita n
ajutorul
detasamentului decimat o armata regulata de 30 de mii de oameni.
Dupa succese alternate cu nfrngeri ale rasculatilor, a cazut conducatorul rascoalei,
Condrati Bulavin, n ziua de 7 iulie 1708. El a fost ucis de ajutorul sau, esaulul Ananiev,
alaturi
de care se gaseau si alti cazaci - tradatori sub comanda atamanului Luchian Maximov.
Rasculatii
au luat cu asalt orasul Cercask si l -au razbunat pe conducatorul ucis, condamnndu- i pe
tradatori.
Nentelegerile si o mare disproportie de forte i -au obligat pe rasculati sa adopte decizia
de a se retrage n zona Kubanului. n aceasta eroica si legendara retragere s -a remarcat
noul
ataman Ignat Necrasov. El a reusit nu numai sa- i salveze pe cazacii rasculati cu familiile lor,
ci a
reusit aproape treizeci de ani sa nelinisteasca sudul Rusiei prin scrisorile trimise si prin
incursiuni
ndraznete mpotriva armatelor tarului.
Kubanul este teritoriul cuprins ntre Marea Azov si Marea Caspica si aflat sub stapnirea
tatarilor din hanatul Hoarda de Aur ncepnd cu secolul al XIII- lea. Mai trziu Kubanul a
apartinut hanilor din Crimeea, care, la rndul lor, depindeau de Imperiul Otoman ncepnd cu
a doua jumatate a secolului al XV- lea, nsa se bucurau de o nsemnata autonomie interna.
La
sfrsitul secolului al XVII- lea si nceputul secolului al XVIII-lea, cnd a nceput prigoana n
masa
a celor de rit vechi si nasprirea iobagiei, zona a devenit un binecunoscut refugiu pentru
acesti
oameni loviti de soarta. Aici a fost creata nca din 1688 oastea cazacilor de rit vechi sub
conducerea atamanului Lev Manotki. Centrul fortificat al acestei osti era oraselul- fort Aciuev.
Cazacii rascolnici se remarcau prin faptul ca respectau cu sfintenie preceptele religiei crestine
de
rit vechi, nu fumau, purtau barba, nu abuzau de alcool, nu participau la jafuri si n general nu
acceptau sa se foloseasca de avutul altuia. Anume aici trebuia sa fie cautate izvoarele
viitorului
"Legamnt al lui Ignat". Atamanul Saveli Pahomov avea legaturi strnse cu Bulavin.
Cunoscnd
bine aceste locuri, ca si pe cele din Dobrogea, participantii la rascoala de pe Don, mpreuna
cu
familiile lor si purtnd lupte nencetate mpotriva armatei tarului, se ndreapta spre rul
Kuban.
Hanul Caplan Ghirei a permis armatei lui Nekrasov sa se aseze pe teritoriul sau, i -a acordat
o
deplina autonomie interna si scutire de orice fel de biruri.
Din perioada Kubanului (1708-1740) a cazacilor nekrasoviti se remarca trei centre
fortificate ridicate pe dealurile din zona mlastinoasa, la 30-40 de kilometri de la varsarea
fluviului
n Marea Azov. Aceste centre: Golubinsk, Bludilovsk si Cireansk, au fost transformate de
cazaci
n cetati de necucerit, fiind aparate att prin fortificatii ct si prin mlastinile aflate n partea lor

nordica. Treizeci de ani, Ignat Nekrasov cu viteaza sa oaste a dus lupte necurmate cu
armatele
Rusiei tariste si ale aliatilor acesteia, hanul Batr Ghirei si Aiuka han ai calmcilor. n acelasi
timp, ndragitul ataman al cazacilor, trebuia sa organizeze viata n noile localitati dupa vechile
norme ale cazacilor si noile norme ale celor de rit vechi, norme ce au capatat numele de
"Legamntul lui Ignat".
Cum a reusit Nekrasov sa fie treizeci de ani un lider necontestat al "Republicii din
Kuban", se poate explica numai prin personalitatea lui iesita din comun si poate prin
mprejurarile deosebit de grele si excep-tionale. Cazacii l -au ndragit pe atamanul lor n asa
masura nct l -au nzestrat, n legende, cu puteri supranaturale, cu posibilitatea de a face
invizibila pentru inamici oastea si orasele sale fortificate.
n anul 1737 sau 1738 a ncetat din viata remarcabila capetenie a cazacilor nekrasoviti, iar
presiunea exercitata de armata tarului devenea din ce n ce mai puternica. Cazacii lui
Nekrasov
sunt nevoiti din nou, asa cum mai nainte fusesera stramosii lor, sa paraseasca pamnturile
cultivate si sa se mute, cu aprobarea Imperiului Otoman, pe cale maritima n Dobrogea de
nord.
Acest n ou exod a avut loc n 1740-1741, cnd 1600 de oameni narmati au trecut Marea
Neagra
n barcile lor rapide, numite seici (ceaiki) si s-au asezat pe malul lagunei Razin si la Dunare.
Se
cunosc cu exactitate doar doua localitati unde s -au stabilit fugarii din Kuban si acestea au
fost
Sarichioi si Dunavat, desi nu se exclude posibilitatea existentei si a altora.
n 1761 nca o parte din ignat-cazacii din zona Kubanului a urmat exemplul celor care au
aparut la Sarichioi cu 20 de ani mai nainte, mutndu-se n Dobrogea de nord si n Delta
Dunarii.
Ultimii fugari din Kuban care au sosit pe cale maritima n Dobrogea n anul 1778 au fost de
asemenea de rit vechi din rndul nekrasovitilor (ignat-cazacilor).
Conditiile n care Imperiul Otoman a permis ignat-cazacilor sa se mute n Dobrogea de
nord si n Delta Dunarii nu puteau sa se deosebeasca radical de cele n care a existat cteva
decenii o adevarata repu-blica a celor de rit vechi din Kuban, adica o deplina autonomie
interna si
scutire de impozite. n locul acestora cazacii de rit vechi efectuau serviciul militar. Este
adevarat
ca si birurile din Dobrogea erau mult diferite de cele din Rusia. Daca cineva din rusii de rit
vechi,
locuind aici pna la venirea ignat-cazacilor, nu dorea sa faca serviciul militar, autoritatile
turcesti
i impuneau plata impozitelor (emleac si temetuat) ce nu depaseau 3% din venitul anual al
familiei. Aceste biruri extrem de usoare vor constitui mai trziu unul din factorii descompunerii
rnduielilor sociale ale ignat-cazacilor dobrogeni. Obligatiile unui cazac erau cu mult mai mari
si
nsemnau nu numai pregatirea militara si participarea la expeditii, ci si varsarea n visteria
comunitatii a doua treimi din venitul anual pentru ntretinerea scolii, bisericii ,a celor batrni si
a
armatei .
Din pacate, prea putine date concrete sunt cunoscute pna acum de istorici despre cazacii
lui Nekrasov, pentru ca cele mai multe documente au fost distruse de autoritati, iar partea
existenta nca n -a fost cercetata. Spre exemplu, nu se cunoaste numele atamanului care i -a
condus
spre Dobrogea. Se poate presupune deocamdata ca acesta a fost fiul lui Ignat Nekrasov,
Mihail,
sau nepotul sau Ivan Dranni, desi ultimul trebuia sa fie destul de batrn dupa moartea lui
Ignat.
n orice caz, Ivan Dranni este unul din putinii atamani ai caror nume a ramas n memoria
colectiva a urmasilor. Dupa numele lui a fost numit un canal si lacul Dranov. Nu se cunosc
nici
satele n care s-au asezat initial cazacii lui Nekrasov n afara satelor Sarichioi si Dunavat
(Jurilovca n-a fost o asezare de cazaci si a fost ntemeiata, conform traditiei si datelor

bisericesti,
n anul 1815 de patru familii de refugiati rusi din Basarabia de sud n frunte cu un oarecare
Jurba).
Din 1740 satul Sarichioi devine centrul principal al ignat-cazacilor dobrogeni n forma
unui centru fortificat cu un sant, val de pamnt si palisada. Aici se ntrunea "krug"-ul, jucnd
rolul organului legislativ, se alegea atamanul si adjunctul sau, avnd rol de organ executiv, si
se
desfasura activitatea organului judecatoresc (tot "krug"-ul), judecarea membrilor comunitatii
care
ncalcau cu buna stiinta "Legamntul lui Ignat". Toate organele de conducere ale acestei
"republici" originale a celor de rit vechi erau eligibile si responsabile n fata "krug"-ului. Din
nou
ne lovim de o exagerata democratie a secolului al XVIII- lea pentru care autoritatile tariste
acuzau miscarea rascolnicilor.
Ct priveste "Legamntul lui Ignat ", el poate fi caracterizat ca un fel de constitutie sau un
cod ce stabilea norme precise, cu scopul de a reglementa viata n familie si viata sociala n
cadrul
comunitatilor cazacilor si taranilor ortodocsi de rit vechi. Este putin probabil ca acest cod
legendar de legi sa fi existat ntr-o forma scrisa, desi pe Mainos se amintea de pastrarea unei
carti
a lui Ignat, dar pna acum nu l -a descris nimeni dect dupa continut. Ceea ce se cunoaste
despre
"Legamnt" se stie din notitele calatorilor care au vizitat comunitatile ignat-cazacilor n secolul
al
XIX- lea. Se remarca n mod deosebit notele lui M. Ceaikovski, V.I. Kelsiev (Ivan Jeludkov),
Hamilton. Majoritatea lor au descris comunitatea din Mainos ca fiind mai conservatoare, fiind
si
cea care a reusit sa pastreze amintiri despre "Legamntul lui Ignat" pna dupa repatrierea
din
Turcia si asezarea n zona Stavropolului n anul 1962.
ntruct comunitatea din Mainos a luat fiinta la nceputul secolului al XIX- lea prin
asezarea cazacilor lui Nekrasov, care au parasit localitatile de la Dunarea de Jos, se poate
considera ca "Legamntul de la Mainos" nu poate fi deosebit de cel de la Dunare. Dupa
acesta,
puterea suprema n oricare comunitate a ignat-cazacilor apartinea "krug"-ului cazacilor, desi
la
lucrarile lui participau nu numai cazaci, ci si tarani sau pescari neavnd acest titlu si,
cteodata,
chiar femeile.
Un loc aparte n viata cazacilor nekrasoviti de la Dunare o detineau Biserica si slujitorii
ei, care aveau un control aproape total asupra problemelor de educatie, a vietii de familie,
fara a
aminti problemele legate de religie (credinta). Diacul bisericii (pna la aparitia ie-rarhiei celor
de
rit vechi) avea un statut aproximativ egal n viata sociala cu atamanul local si, la fel ca si
acesta,
era o persoana eligibila.
Puterea executiva apartinea atamanului si ajutorului sau (esaul), amndoi alesi de "krug"-ul
cazacilor pentru un an de zile.
Puterea judecatoreasca era cumulata tot de "krug", care putea sa pronunte orice
condamnare, pentru o vina evidenta sau demonstrata a oricarui membru al comunitatii,
inclusiv
atamanul sau slujitorul bisericii. Pentru o vina usoara, de obicei, se condamna la biciuire
publica,
asa-zisa "nvatatura". Cel pedepsit, fie el un tnar cazac sau un batrn ataman, trebuia sa se
plece
n fata adunarii si sa multumeasca pentru "nvatatura", promitnd sa nu mai repete
asemenea
"pacate". n cazul unor ncalcari grave ale regulilor de convietuire "krug"-ul putea pronunta
osnda la moarte sau exclu-derea din comunitate. Asemenea fapte erau: omorul, tlharia,

tradarea, blasfemia, siluirea si hotia. Membri de drept ai "krug"-ului erau socotiti toti locuitorii
satelor celor de rit vechi care mplineau vrsta de 18 ani, dar erau obligati sa participe la
lucrarile
acestui for, convocat de ataman sau de esaul, numai cazacii, care plateau pentru
neparticipare o
importanta amenda.
"Legamntul lui Ignat " se remarca prin aceea ca punea n centrul activitatii ntelepciunea
colectiva, permitnd si generatiilor viitoare sa elaboreze si sa se conduca dupa asemenea
reguli
care corespund cel mai bine conditiilor concrete.
Membrilor comunitatilor ignat-cazacilor li se interzicea sa se ocupe cu comertul, deoarece
acesta, n conceptia legiuitorului, dar si a cazacilor simpli, era strns legat cu excrocheria si
era de
neacceptat pentru rnduielile lor sociale. Comertul permitea o mbo-gatire rapida a oamenilor
de
afaceri si nsemna o condamnare la moarte a egalitatii sociale si de avere la care au visat si
pentru
care au luptat attea generatii de cazaci ai lui Nekrasov. Si totusi istoria este nenduplecata si
n
secolul al XIX- lea n comunitatile celor de rit vechi din Dobrogea se petrec importante
schimbari
att n mentalitatea ct si n modul de viata al fugarilor din Rusia. Pna si pescuitul n
cooperare,
care constituia baza economiei ignat-cazacilor si care nu permitea o dife-rentiere sociala n
mediul lor sute de ani, trece pe baze capitaliste. Comertul va deveni o ndeletnicire obisnuita
pentru orice cazac sau pescar de rit vechi, care a reusit sa acumuleze un capital ct de mic.
Ultimul ataman al ignat-cazacilor din Sarichioi, Osip Semeonci Gancear , se ocupa cu
comertul
si dispunea de o avere importanta raportata la conditiile satului. Este adevarat ca deosebirea
dintre cei de rit vechi nstariti si cei saraci a nceput sa se observe abia la mijlocul secolului al
XIX- lea si nu mai nainte.
Asemenea schimbari n viata celor de rit vechi se pot explica nu numai prin afluxul de noi
fugari n Rusia dupa anul 1825, dupa plecarea unei parti importante a nekrasovitilor n
Bulgaria
(Marita) si n Turcia (Mainos), ct mai ales prin dezvoltarea relatiilor capitaliste. Insulita lui
Nekrasov din Kuban sau de la sud de gurile Dunarii (Dobrogea), cu utopia sa despre "Tara
Belovodie", unde exista o egalitate absoluta, unde toti membrii erau puri sub aspect moral,
unde
sentimentul demnitatii si credinta s tramoseasca era mai presus de orice, unde relatiile dintre
oameni erau aproape de ideal, aceasta comunitate legenda care a rezistat la attea ncercari
ale
istoriei, n -a putut rezista n fata asaltului noilor relatii de piata
Cazacii de rit vechi din satul Sarichioi, ca si cei din celelalte localitati din Dobrogea de
nord au renuntat la "Legamntul lui Ignat" nainte de a li se anula autonomia, "krug"-ul si
unitatile combatante propri de catre autoritatile turcesti n anul 1864. Dintr-un "centru
fortificat",
centru al cazacilor lui Nekrasov din Dobrogea, Sarichioiul s-a transformat ntr-un important
centru comercial, ceea ce le-a permis ignat- cazacilor de la Ben Evle (Mainos) sa afirme (la
sfrsitul secolului al XIX lea) ca la Dunare n -au mai ramas nekrasoviti. Prin aceasta ei
ntelegeau
ca n zona Dunarii de Jos n -au mai ramas comunitati care sa traiasca dupa legile lui Ignat,
ca
ignat-cazaci, sau n general rusi de rit vechi, ci ar fi fost asimilati. Cei de la Mainos au
continuat
sa mentina legatura cu satele celor de rit vechi din Dobrogea si nu o data s-au adresat
centrelor lor spirituale (precum manastirea din Slava Rusa) cu diferite cereri. n arhiva
manastirii din Slava
Rusa se pot citi scrisori de la ignat-cazacii din Mainos, datate n anul 1935 si adresate
episcopului
de Slava.

Imperiul Otoman si rusii de rit vechi

Amintind despre fuga rusilor de rit vechi, indiferent de curent sau de secta careia
apartineau, peste hotarele Rusiei, nu se poate ocoli o ntrebare ct se poate de simpla
despre
mobilurile ce determinau tarile vecine sa- i primeasca pe acesti rascolnici n rndul supusilor
lor si
sa-i scuteasca chiar de impozite pe timp de decenii. De mirare nu e faptul ca se permitea
acestor
oameni loviti de soarta sa se aseze n Imperiul Otoman, Habsburgic sau n oricare tara
medievala
din lume, ci faptul ca acestor "rascolnici" turbulenti, care au creat attea neplaceri Rusiei, li
se
permitea sa-si pastreze credinta si obiceiurile, sa ridice centre fortificate, sa aiba unitati
militare
proprii, bine echipate cu comandanti, cu steaguri si chiar cu tunuri. Comandan -tului suprem
al
armatei cazacilor din Imperiul turc i se conferea titlul de pasa, iar acest titlu echivala cu cel al
unui general -guvernator al unei mari provincii (pasalc).
Raspunsul la o asemenea ntrebare este extrem de simplu daca se tine cont de rnduielile
feudale din Imperiul Otoman n secolele al XVII - XVIII. Puterea centrala n oricare tara, iar n
Turcia cu att mai mult, avea nevoie de unitati combatante mobile pentru ca la nevoie sa le
opuna
propriilor feudali, adesea cu tendinta de nesupunere. n istorie se cunosc bine cazuri cnd
unitatile ignat-cazacilor erau folosite pentru mentinerea ordinii sau pentru nabusirea unor
revolte
n diferite provincii ale Imperiului.
Adesea acesti luptatori nenfricati salvau armata sultanului de la nfrngere. Ca exemplu,
poate fi data batalia de la Nadjib din 1838, unde cazacii nekrasoviti au respins atacul rapid al
cavaleriei lui Mahomed-Ali, n-au permis capturarea artileriei sultanului si au hotart soarta
ntregii batalii. Nu o data consilierii apuseni ai sultanului, prezenti la diverse operatiuni
militare,
admirau bravura si iscusinta militara a ignat-cazacilor. Traditia orala a celor de rit vechi din
zona
Mainos precum si o serie de exponate din muzeele londoneze atesta acest lucru.
Trebuie adaugat si faptul ca aceste unitati de elita ale cazacilor nu constituiau o povara
pentru visteria statului, deoarece toate cheltuielile erau suportate de obstea celor de rit vechi.
O analiza atenta a pozitiei asezarilor celor de rit vechi din Dobrogea permite ntelegerea
rolului de bariera vie a ignat-cazacilor n calea armatelor tariste, ca si mpotriva incursiunilor
cazacilor ramasi, cu permisiunea autoritatilor statului rus, n zona Donului si a Kubanului.
Nu trebuie uitat nici faptul ca Dobrogea era deosebit de importanta sub aspect strategic. n
tot cursul evului mediu acest teritoriu a jucat rolul unei baze militare pentru desfasurarea unor
actiuni mpotriva popoarelor si tarilor est-europene si cteva mii de luptatori n plus nu stricau
serdarului ienicerilor sau valiului din cetatea Babadag.
Este binecunoscut si faptul ca harnicii nekrasoviti sau simpli tarani de rit vechi puneau n
va- loare bogatiile pamntului si n mod deosebit ale Deltei Dunarii si ale Marii Negre, fata de
care nici un alt grup etnic nu arata un anume interes pna atunci.
Despre loialitatea si tinuta morala a ignat-cazacilor, carora sultanul le ncredinta paza
visteriei armatei, asigurarea ordinii n taberele militare, si care nu se ridicau nicicnd
mpotriva
autoritatilor ce le-au oferit adapost, nici nu este cazul sa se discute.
Asadar, reies clar avantajele prezentei stra-mosilor nostri n oricare tara din lume, n afara
de Rusia, si se poate explica bunavointa autoritatilor n a- i invita pe rascolnicii rusi sa se
aseze pe
teritoriul lor. n ceea ce priveste libertatea de credinta acordata de turci rusilor de rit vechi, nu
este
nimic neobisnuit, ntruct majoritatea popoarelor ortodoxe din Europa se aflau su b dominatia
lor
si tuturor li se acordau drepturi asemanatoare. Nu trebuie sa se creada ca turcii exprimau o

dragoste deosebita fata de cei de alta credinta sau fata de ghiauri, cum i numeau, ci pur si
simplu
manifestau o toleranta religioasa normala si f aceau calcule despre foloasele sau daunele
aduse de
prezenta diferitelor grupuri etnice. Calculele facute nu neglijau nici macar un posibil risc, din
punct de vedere strategic, pe lnga foloasele economice sau politice.
Asezndu-se la Sarichioi, cei de rit vechi puteau sa practice netulburati propria credinta,
dar numai n comunitatile lor. Aveau o deplina libertate de credinta, nsa nu li se permitea
ridicarea de biserici din piatra sau caramida care sa depaseasca prin marime sau frumusete
geamiile musulmane existente n zona. La nceput aceasta interdictie nu constituia o
problema
pentru cei de rit vechi, pentru ca ei, cu mijloacele lor modeste si cu modul spartan de viata,
construiau bise-ricute mici din lemn sau din nuiele, care nu s-au pastrat asa cum nu s-au
pastrat
nici alte monumente ale trecutului nostru. Si cum ar fi putut sa se pastreze cnd armatele
tariste,
n orice razboi cu Turcia, urmareau si distrugeau mai mult pe rusii de rit vechi, dect pe
musulmani? Este adevarat ca se distrugea si se jefuia tot ce se ntlnea n cale, dar preferinta
n
acest sens se arata localitatilor cu populatie rusa de rit vechi.
Despre ultima biserica din lemn din Sarichioi se stie foarte putin, si anume ca era deosebit
de frumoasa, era capitonata cu matase neagra n interior, dispunea de o multime de carti n
limba
slavona si multe obiecte de cult (conform relatarii lui Antonov Policarp, fiul preotului Antonov
Simeon, decedat n vestita nchisoare comunista-Jilava). Se mai stie ca ultima bi -serica din
Sarichioi n -a fost distrusa de soldatii rusi, ci, se pare, chiar de locuitorii satului n noaptea de
12/13 februarie 1862 la orele trei dupa miezul noptii. Dupa alte relatari, o parte a inventarului
bisericii a fost salvata (sau numai pastrata) de catre oponentii ierarhiei de la Fntna Alba,
dar din
motive diverse n -a fost cercetat. Traditia orala a fixat locul bisericii de lemn n partea sudestica
a satului, unde se afla gradinile locuitorilor Mantai si Grigore.
n anul 1862 autoritatile turcesti au permis construirea de biserici din piatra, de orice
marime, fara sa le mai compare cu geamiile. ntr-o perioada neobisnuit de scurta, si anume n
2-3
ani, la Sarichioi au fost construite, n stil bizantin, doua biserici minunate ca arhitectura si
impozante ca marime. Rapiditatea cu care locuitorii satului au ridicat simultan doua biserici
demonstreaza posibilitatile economice (poate mai repede capitalul acumulat n visteria
comunitatii) si mai ales dorinta de a rezolva disputa dintre sustinatorii si oponentii ierarhiei de
la
Fntna Alba. Biserica de lemn, existenta n sat pna n 1862, nu- i satisfacea, mai ales, pe
adversarii mitropolitului Ambrosie, pentru ca folosirea ei de catre ambele partide sau
prezenta
simultanala slujbe ducea la pierderea rapida de prozeliti, care ntelegeau bine rolul unui preot
n
viata comunitatii.
Decaderea Imperiului Otoman si sporirea influentei Rusiei n Peninsula Balcanica i -a
determinat pe turci sa interzica "krug"-ul si sa dezarmeze unitatile ignat-cazacilor. Sporirea
numarului de birnici parea mai importanta dect prezenta n armata turca a nemusulmanilor
carora autoritatile nu le mai acordau ncredere. Atitudinea autoritatilor turcesti fata de ignatcazaci, ca si fata de toti cei de rit vechi, a nceput sa se schimbe cu mult nainte de anul 1864
si de
aceea toate demersurile facute de energicul si experimentatul ataman din Sarichioi, Osip
Semionci Goncear, ignat-cazacii n-au putut sa-si mentina privilegiile (scutire de impozite,
autonomie interna si unitati combatante).
Dupa 1864 n s at ncep sa se manifeste cu putere acele tendinte subversive, care n-au
putut exista deschis, cnd functiona "krug"-ul cazacilor. Perioada cuprinsa ntre 1864-1878 se
poate socoti un adevarat vid de putere n sat, desi fostul ataman cu un prestigiu enorm a
continuat
sa joace un rol important, desi era contestat n viata economica si religioasa a comunitatii. n

aceasta perioada de criza a crescut rolul locuitorilor nstariti si, mai ales, al slujitorilor
bisericii.
nsusi Goncear s -a calugarit si ultimii ani de viata i -a petrecut n manastirea din Slava Rusa.
Pentru un observator strain, schimbarile n structura sociala si criza relatiilor sociale n viata
rusilor de rit vechi, din Sarichioi, dupa 1864, pot ramne mai putin observabile, nsa n
interiorul
comunitatii se resimte, deoarece distrugerea formelor democratice de organizare a vietii
obstesti
n-a fost urmata de aparitia altora. Sistemul traditional de educatie a disparut si nivelul de
cultura
al locuitorilor a scazut, neexistnd resurse materiale pentru mentinerea scolii. n acelasi timp
sunt
ngreunate legaturile cu centrul religios de la Fntna Alba, cu cei de rit vechi din Bulgaria
(Marita) si Turcia (Ben Evle), se schimba de mai multe ori sistemul de impozitare, se schimba
limba oficiala si se impune o administratie neobisnuita.
Stapnii anteriori ai Dobrogei, locuitorii satului Sarichioi le-au pastrat mult timp o
amintire favorabila. n prima jumatate a secolului al XX- lea, batrnii satului povesteau
adesea
despre respectul deosebit al autoritatilor turcesti si al populatiei de religie musulmana fata de
credinta celor de rit vechi. Pna si cei care aveau obligatia sa strnga birul nu- i deranjau pe
cei de
rit vechi, daca i gaseau rugndu -se la biserica sau acasa, prefernd sa treaca ntr-o alta zi.
Odata cu unirea Dobrogei cu Romnia, n 1878, din satul Sarichioi a plecat populatia
musulmana, cu exceptia a 2-3 tatari rusificati. A plecat si o parte a rusilor, unii ntorcndu -se
n
Rusia , iar altii n Turcia. La Sarichioi au ramas 442 de familii de rusi de rit vechi, mpartiti n
doua curente religioase.
Rusia si cei de rit vechi
Este posibil ca un cititor, care nu este prea bine informat n legatura cu istoria rusilor de
rit vechi, aflnd despre asezarea unor rascolnici n Dobrogea de nord, sa creada ca aici ei nu
vor
fi prigoniti de autoritatile rusesti. Sub protectia unei mari puteri, fugarii rusi ar fi putut trai
linistiti. Numai ca soarta a hotart alte ncercari pentru acesti prigoniti. Si, ceea ce au ndurat
stramosii lor n Rusia la sfrsitul secolului al XVII- lea, a trebuit sa ndure si dobrogenii de rit
vechi n noile tinuturi. Sub nici un motiv "Mama Rusia" nu voia sa- i lase n pace pe fugari. Si
"ofensa" adusa de acesti rascolnici nesupusi n -a putut fi iertata pna la nceputul secolului al
XX- lea, mai exact pna n anul 1905. Nu numai statul rus era suparat pe stamosii nostri, timp
de
secole, ci si Biserica ortodoxa rusa, care uitnd principiile nobile ale crestinismului, nu se
grabea
sa anuleze blestemele aruncate asupra celor de rit vechi, n catedrala Uspenie, nca n anul
1667.
Sper ca cititorul este curios sa afle si reactia celor de rit vechi la "bunavointa" autoritatilor
si bisericii ruse. Mai ales ca de aflat se poate afla extrem de usor. Este suficient sa rascolesti
cartile de rugaciune ale staroverilor din Dobrogea ca sa rami uimit de ce vei vedea. Rusii de
rit
vechi din Dobrogea se rugau pentru sanatatea cnejilor si tarilor Rusiei socotind aceasta ca o
obligatie elementara a unui crestin. n cartile tiparite n secolul al XVIII- lea se corecta tot ce
era
introdus de patriarhul Nikon si se elimina, prin taiere, doar numele tarului Petru Alexeevici, iar
pentru toti ceilalti se adresau rugaciuni dupa canoanele crestine.
Prin traditie s-a transmis si faptul ca cei de rit vechi din rndul ramurii cazacilor cautau sa
evite, pe ct posibil, participarea la razboaie mpotriva Rusiei, desi n fata altor adversari nu
ezitau sa-si arate bravura de luptatori. Este adevarat ca ignat-cazacii din Dobrogea foarte rar
reuseau sa evite ciocnirile cu armatele tariste, ntruct localitatile lor constituiau un fel de
avanposturi ale armatei turcesti, chiar prin pozitia lor. De la nceputul secolului al XVIII- lea
armatele tariste se aflau, aproape n permanenta, dislocate n zona Dunarii de Jos. Sub
ndrumarea

preotilor nikonieni, prezenti n unitati n calitate de consilieri ideologici, armatele rusesti

distrugeau si jefuiau cu vadita placere oraselele si satele dobrogene. Localitatile cu cei de rit
vechi nu faceau nicicnd exceptie de la regula, din contra aveau chiar o anumita prioritate n
acest
sens. Iata, spre exemplificare, ce scrie despre jaful satelor de lnga Babadag si al cetatii
nsasi,
istoricul Afanasii Komnen Ipsilanti..." n aprilie 1771 armatele rusesti, sub comanda
generalului
Vaisman, au atacat Tulcea, Babadag, Isaccea si dupa cucerire le-au jefuit, iar ce nu au putut
lua
au ars", conform lui Mehmed Mustafa Ali n Documente turcesti despre istoria Romniei,
vol.I,1455-1774, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1976.
Autoritatile rusesti nu se multumeau numai sa ordone propriilor armate sa nimiceasca pe
cei de rit vechi, ci sprijineau si incursiunile de jaf ale cazacilor zaporojeni mpotriva tinuturilor
ignat-cazacilor. Prin aceste razboaie nentrerupte sau incursiuni de jaf nedeclarate se explica
parasirea Dobrogei de catre o parte dintre rascolnici. Astfel, n 1783, la ctiva ani dupa
razboiul
ruso-turc din 1768-1774 si venirea zaporojenilor n Imperiul otoman (1776-1786), o parte din
cei
de rit vechi din Sarichioi si Dunavat au plecat n Bucovina aflata sub protectia Imperiului
austriac. Acolo ei s -au asezat n baza decretului lui Iosif al II lea de Habsburg (1780-1790) n
patru localitati, si anume: Fntna Alba, Climauti, Mehidra si Socolinti. Acest lucru nu nseamna
ca pna n 1783 n Bucovina n -au existat rusi de rit vechi, dar acum a sosit un nou val de
fugari,
nu din Rusia, ci din Dobrogea turceasca. Din pacate, izvoarele nu indica cu precizie motivele
parasirii Dunarii de Jos de catre o parte din cei de rit vechi, poate si pentru ca cei n cauza
evitau
sa declare deschis. Nu era nici placut si nici usor pentru nenfricatii cazaci de rit vechi sa
recunoasca ura cu care Rusia i urmarea peste tot, nu numai pe Volga, la Marea Alba, Vetca,
Starodubie, pe Don si Kuban, ci si peste hotarele ei, att n Dobrogea ct si n Bucovina.
Pentu
rusii dobrogeni de rit vechi a devenit o norma nescrisa sa nu aminteasca despre raporturile
lor cu
Rusia, chiar si n discutiile cu cei de aceeasi credinta, asa cum au fost calugarii Pavel si
Alimpie,
interesati sa afle baza juridica a asezarii lor n Bucovina. Despre o asemenea discutie din
anul
1843 sau 1844 aminteste n Cazania sa prietenul calugarului Pavel - calugarul Nil. Iata cum
sunau raspunsurile celor de rit vechi din Bucovina:
"...Suntem din categoria cazacilor. n trecut am locuit n zona Dunarii si a Marii Negre si
ne ocupam cu pescuitul. ntr-o zi, ntmplator, am vazut un om urmarit pe Dunare de pirati.
Noi
am lasat pescuitul si l-am salvat pe cel aflat n pericol. Omul salvat a nceput sa ne ntrebe
cum
ar putea sa ne rasplateasca. La asemenea ntrebare noi am raspuns ca pentru salvarea unui
om
noi nu cerem nimic. A salva un om aflat n necaz este o datorie de crestin. Apoi cel salvat nea
explicat ca este ruda cu mparatul austriac si, n semn de mare recunostinta, ne-a invitat sa
ne
stabilim n statul austriac, promitndu-ne multe privilegii. Nen-crezatori, am trimis initial doi
deputati la mparatul austriac (pe Alexandru si pe Nichifor, n.a.), care ntr-adevar au primit o
confirmare printr-un decret imperial. Iata de ce ne-am mutat aici si, multumita lui Dumnezeu,
traim aici linistiti de 50 de ani..."
Echilibrat si cu modestie au raspuns bucovinenii la ntrebarile calugarului Pavel, fara sa
aminteasca ceva despre motivele care i -au determinat sa paraseasca Dunarea, lacul Razim
si
Marea Neagra, unde dispuneau de mai multe privilegii dect n Austria, puteau sa aiba
propriile

unitati de cazaci si sa se ocupe cu pescuitul, devenit demult traditional. Ramne sa ghicim

ceea ce
n-au rostit, n discutia mentionata mai sus, stramosii nostri din Bucovina, iar acest lucru nu
este
prea greu.
Un alt exemplu de "bunavointa" a Rusiei fata de rusii dobrogeni ne poate oferi anul 1806,
cnd a nceput un nou razboi ruso-turc (1806-1812) si cnd armatele rusesti i ajuta pe
cazacii zaporojeni sa distruga satul Sarichioi dupa o lupta inegala si sngeroasa care a durat
trei zile. Si
de data aceasta o parte a locuitorilor satului Sarichioi si a altor asezari ale ignat-cazacilor,
pleaca
n Bulgaria (Marita si Tatarita) si n interiorul Turciei n Anatolia, pe malul lacului Mainos (Ben
Evle).
Istoria se repeta si n timpul altor razboaie.
Dupa aparitia ierarhiei celor de rit vechi de la Fntna Alba, cnd a fost primit n ritul
vechi mitropolitul bosniac Ambrosie, autoritatile tariste au cerut cu insistenta trimiterea
ierarhului
napoi la Constan -tinopol si nterzicerea noii ierarhii. Desi pretexte pentru un asemenea act
nu sau gasit, totusi Rusia a obtinut exilarea lui Ambrosie din manastirea de la Fntna Alba n
decembrie 1847 n orasul Tilli, iar manastirea sa fie nchisa pentru o perioada scurta de timp
(de
la 8 februarie 1848 pna la 2 decembrie 1848).
n 1853-1854 n timpul Razboiului Crimeii si a retragerii armatelor rusesti din Dobrogea
sub presiunea corpului expeditionar anglo- francez debarcat n apropiere de orasul Varna,
unitatile
rusesti n -au uitat sa- i duca n Rusia pe toti slujitorii bisericii de rit vechi pe care au reusit sa-i
captureze n ziua de 24 aprilie 1854. Dupa razboi si dupa Congresul de pace de la Paris din
anul
1856, autoritatile rusesti i -au eliberat pe toti prizonierii, fie ei turci, francezi sau englezi, dar
nici
nu s -au gndit sa- i elibereze pe episcopii si preotii dobrogeni, condamnati la t emnita pe
viata
numai pentru ca erau de rit vechi si nu doreau sa se dezica de propria lor credinta.
Scrisoarea
episcopului Arcadii (ntiul) de la Slava este un argument al acelei atentii speciale pe care o
acorda statul rus stramosilor nostri din Dobrogea, nu n secolul al XVII- lea, ci chiar la
sfrsitul
secolului al XIX- lea. Despre aceeasi grija deosebita marturiseste si profesorul Subotin in
brosura
sa intitulata "?????????????????? ????????????? ?????? ??????????????? ???????? A XXV-a
aniversare a unirii cu biserica a episcopilor schismatici" (Editura E. Lismer, Moscova, 1890).
Se
poate constata ca n timp ce ierarhii nevinovati ai schismaticilor dobrogeni, n frunte cu
episcopul
Arcadii I de Slava, se aflau n be- ciurile manastirii din Suzdal -Spask, tarul Alexandru al IIlea
(1855-1881) primea n ziua de 17 august 1865, cu onoruri deosebite alti episcopi, tot de rit
vechi,
e adevarat ca nu din Dobrogea, ci din Braila si din Rusia. Diferenta dintre ei consta doar n
faptul
ca Arcadii I de Slava si Feodor de Tulcea au refuzat sa treaca la biserica oficiala nikoniana,
sau
macar la cea "de o credinta" si sa tradeze, n acest fel, pe cea proprie de rit vechi, iar
episcopul
Onufrie n -a avut suficienta tarie sufleteasca, a renuntat la "ratacirile" de rit vechi si a trecut la
bise-rica unita, n ziua de 23 iunie 1865. Pentru acest cadou neasteptat, oferit bisericii
oficiale,
episcopul Onufrie, episcopul Pafnutii, ieromonahul Filaret si arhidiaconul Melchisedec au fost

rasplatiti cu primirea lor de catre tarul n persoana. Aproape toti erau din Rusia, si nu din
mediul
celor de rit vechi de peste hotare si nu erau, probabil, caliti asa cum s -au dovedit ierarhii
dobrogeni, care au preferat 27 de ani de temnita si sa moara departe de cei dragi, dect sa
renunte
la credinta ortodoxa de rit vechi (episcopul Arcadii si ceilalti). Dupa primirea lui Onufrie si a
echipei sale n biserica unita, ei au fost instalati n manastirea Gostimansk, sub
supravegherea
atenta a oamenilor ober-procurorului Ahmatov A. P. Au trait n belsug, pastrndu-si "rangurile
schismatice" si tineau isonul bisericii oficiale straduindu-se sa ponegreasca credinta celor de
rit
vechi. n acest scop tnarul Melchisedec s-a dedat la hotie, furnd integral arhiva manastirii
de la
Fntna Alba cu toate documentele ei (Afirmatia apartine profesorului Subotin n lucrarea
mentionata mai sus, la pagina 13.).
Cercetatorii vietii celor de rit vechi afirma adesea ca n perioada prigoanei au existat si
intervale de timp cnd atitudinea autoritatilor fata de rascolnici era mai buna. Drept argument
se
aduce perioada de domnie a tarului Petru al III- lea (1761-1762) si a mparatesei Ecaterina a
II-a
(1762-1796), ultima invitndu- i pe cei de rit vechi, aflati peste hotare, sa se ntoarca n Rusia
numindu- i " sarea pamntului". Daca lucrurile au stat chiar asa, sau altfel, vor stabili
cercetarile
viitoare, nsa nu se poate declara atitudinea autoritatilor ca fiind binevoitoare, numai pentru
simplul motiv ca m-parateasa s-a pronuntat cu blndete despre cei de rit vechi. Sa nu uitam
ca
armatele aceleasi mparatese jefuiau si distrugeau localitatile celor de rit vechi din Dobrogea
n
aprilie 1771, lnga cetatea Babadag. Mai degraba, credem se poate aprecia aceasta
perioada ca o
pauza, un respiro, dupa care adeptii ortodoxiei nikoniene se vor ntrece, din nou, n cruzime,
urmarind si prigonind pe "criminalii barbosi".
Autoritatile si biserica oficiala nu se multumeau numai cu prigoana amintita mai sus, ci se
straduiau sa-i prezinte pe cei de rit vechi n asemenea culori, nct oamenii neavizati sa se
nspaimnte creznd ca au n fata lor niste rascolnici, criminali periculosi. Stramosii nostri
erau
prezentati ca ignoranti, salbatici, lipsiti de sentimente omenesti, periculosi pentru existenta
statului, fara afectiune fata de familie, fara dragoste fata de patrie, n general ca niste fiinte
nepamntene, capabile de orice fapta rea. Pentru o asemenea prezentare se foloseau toate
modalitatile, ncepnd cu predica preotului n biserica si ncheind cu activitatea unei armate
de
misionari, cu zecile de publicatii dedicate dezra-dacinarii acestei miscari sociale.
La nceputul secolului al XX- lea, n baza decretului tarului Nicolae al II- lea (1894-1917),
prigoana a ncetat, iar mai trziu si biserica oficiala si -a recunoscut greselile si blestemele
nedrepte la adresa celor de rit vechi, nsa o atitudine de simpatie se poate observa doar, din
cnd
n cnd, n rndul cercetatorilor. Din partea celor prigoniti a existat totdeauna o atractie fata
de
limba si cultura rusa, fata de Rusia. Ei totdeauna faceau distinctie ntre poporul rus si
autoritati.
Trebuie sa recunoastem ca si printre cei de rit vechi exista si mai exista un sentiment de
nencredere fata de Rusia, dar acest lucru pare sa fie normal dupa tot ce s-a petrecut n trei
secol e
de prigoana.
Cazacii lui Ignat Nekrasov si zaporojenii
Daca se compara soarta cazacilor lui Nekrasov cu cea a cazacilor zaporojeni, se pot gasi
usor asemanari n dezvoltarea lor istorica. La fel ca si ignat-cazacii, zaporojenii au nceput sa
fie

nedoriti n propria lor patrie, n timpul Ecaterinei a II-a, n anul 1775. La fel ca si ignat-cazacii,
zaporojenii au gasit adapost la fostul lor inamic, sultanul turc, caruia nu cu mult timp nainte i
-au
redactat "vestita si insultatoarea scrisoare". Se pot gasi si alte asemanari, numai ca atunci
devine
mai dificila ntelegerea dusmaniei seculare ntre aceste grupuri de oameni, att de
asemanatori
dupa origine, limba, dragoste de libertate, bravura si traditii. Este adevarat ca nu este prea
clar
rolul pe care l -au jucat cazacii zaporojeni n reprimarea rascoalei conduse de Bulavin, nsa
dusmania ncepe cam de atunci.
n anul 1775 armatele tariste au distrus centrul principal al cazacilor ucrainieni
"Zaporojskaia Seci" si i -au obligat sa-si caute adapost n Imperiul Otoman. Autoritatile
turcesti i au colonizat pe teritoriul Bulgariei de azi, nu departe de cetatea Silistra. N-au stat prea mult
acolo
zaporojenii, deoarece turcii i -au alungat pentru jafuri si dezordini, asezndu- i n apropierea
satelor celor de rit vechi din Delta Dunarii, n zona Kitirlez (azi Sfntul Gheorghe). Atunci a
nceput macelul ntre zaporojeni si ignat-cazaci. Zaporojenii atacau localitatile celor de rit
vechi,
jefuiau, distrugeau si ocupau cele mai bune locuri de pescuit. n anul 1806 i gnat-cazacii din
Sarichioi, pierzndu-si rabdarea din cauza vecinilor scandalagii, au atacat, cucerit si distrus
cetatea zaporojenilor (Zadunaiskaia Seci). n acelasi an Rusia a nceput un razboi mpotriva
Turciei, lovind n primul rnd asezarile celor de rit vechi . Alaturi de unitatile tariste se aflau si
zaporojenii condusi de Kalnibolotskii. A fost cucerit satul Dunavat, transformat pentru un timp
n centru al zaporojenilor, iar apoi a sosit rndul satului Sarichioi. Atacurile zaporojenilor si ale
armatelor tariste veneau nu numai dinspre uscat, ci si dinspre lac. Lupta a fost deosebit de
crncena. A durat trei zile si vitejii aparatori ai satului natal au fost nevoiti sa se retraga din
fata
fortelor coplesitoare ale inamicului. Turcii nu se grabeau sa s ara n ajutorul ignat-cazacilor,
cautnd sa profite de ntrzierea unitatilor tariste n fata localitatilor fortificate sau civile ale
celor
de rit vechi. Satul Sarichioi a fost distrus complet si parea ca nimeni nu va mai dori sa-l
reconstruiasca. A trecut razboiul si n 1812-1813 locuitorii satului s-au ntors din pribegie si l
-au
refacut rapid. Armatele rusesti si unitatile cazacilor zaporojeni au ramas stapne n Delta
pna la
urmatorul razboi ruso-turc, din anii 1827-1828.
n timpul acestui razboi zaporojenii, n frunte cu atamanul Osip Gladkii, trec din nou de
partea armatelor rusesti, chiar n timpul luptei, n apropierea orasului Silistra. Semnarea pacii
de
la Adrianopol n 1829 obliga Rusia sa-si retraga fortele din Dobrogea si o data cu rusii pleaca
si
zaporojenii. Cei ramasi au fost dezarmati de catre turcii sprijiniti de ignat-cazaci.
Distrugerile repetate ale localitatilor dobrogene ale celor de rit vechi i -au determinat,
macar n parte, sa paraseasca locurile natale, dar nesigure. O parte din ei s-au ntors n
Rusia n
1828 asezndu-se lnga Izmail n satele Kugurlui si Nekrasovka fiind condusi de atamanul
Polejaev. Altii s -au asezat n zona rului Marita (Bulgaria), iar partea cea mai importanta a
hotart sa plece n interiorul Imperiului Otoman n speranta ca nu vor fi nevoiti sa-si refaca
gospodariile dupa fiecare razboi ruso-turc. Mai ales ca ncetarea unor astfel de razboaie nu
se
ntrezarea.
Desele plecari ale ignat-cazacilor din nordul Dobrogei nu lasa aceste locuri fara populatie,
ntruct soseau noi si noi fugari din Rusia.
n 1853-1854 armatele rusesti, pentru prima data, cruta satul Sarichioi, poate ca si datorita
retragerii din timp a unitatilor ignat-cazacilor pentru a nu angaja lupte cu armata rusa. Soldatii
rusi nu mai ataca populatia pasnica, exceptie facnd slujitorii bisericii.
Ct priveste pe zaporojeni, dupa 1829, ei nu mai puteau fi adversarii ignat-cazacilor, cu
att mai mult cu ct nici turcii nu le mai acordau nici un fel de ncredere. Dupa aceasta data

ncepe sa se stinga dusmania dintre cazacii rusi si cei zaporojeni. Aceste doua categorii
etnice nu
numai ca aveau multe asemanari, dar si deosebiri fundamentale, zaporojenii apartineau, sub
aspect religios, bisericii oficiale. Se deosebeau si prin obiceiuri si modul de viata, prin rasul
barbii, fumat si chefuri. n comparatie cu ei ignat-cazacii se purtau cu demnitate, ncercnd,
macar formal, sa respecte "Legamntul lui Ignat" si mai ales sa nu fumeze si sa nu-si rada
barba.
Respectul deosebit al stramosilor nostri f ata de lege sau fie si fata de o norma simpla de
comportare se poate deduce dintr-un aforism mult ndragit: "Acea tara nu va rezista n care
legea
nu se va respecta". Si cta ntelepciune contin aceste cuvinte simple!
Schisma n rndul locuitorilor
satului Sarichioi
Schisma bisericii ruse din 1654 s-a transformat ntr-o tragedie pentru milioane de oameni,
nsa, din pacate, n -a fost ultima, urmndu -i altele mai reduse ca proportie, dar la fel de
dureroase
ca efect. Din cauza vigilentei deosebite a autoritatilor si a Sinodului, cei de rit vechi n -au
reusit
sa-si constituie o ierarhie religioasa proprie si sa prentmpine aparitia a noi secte, fratii sau
curente. Toate subterfugiile liderilor celor de rit vechi pentru a constitui o ierarhie
independenta
n-au avut nici un succes. Episcopii si mitropolitii care si exprimau dorinta de a trece la rit
vechi,
parasind bise-rica oficiala, ajungeu fie n temnita, fie erau "convinsi" sa se ntoarca n snul
bisericii nikoniene.
Datorita acestei vigilente deosebite a auto-ritatilor, cei de rit vechi s-au mpartit n doua:
cei cu preoti fugari (beglopopovt) si cei fara popa (bespopovti). Mai trziu au aparut o
multime
de secte si ramuri, care se pot ncadra toate n cele doua grupe aparute initial.
Cei de rit vechi asezati n Dobrogea de nord, mai ales la Sarichioi, apartineau grupului
celor care acceptau preotii fugari si se declarau apartinnd centrului religios de la Vetca. Ei
primeau preoti, conform regulilor stabilite de sinoadele ecumenice, din rndul celor ce
paraseau
biserica oficiala, prin ungerea cu sfntul mir. Deseori preotii acceptati de cei de rit vechi nu
corespundeau cerintelor comunitatii din cauza profilului lor moral ndoielnic si de aceea
locuitorii
satului se multumeau cu slujitorii mireni alesi din rndul lor. Asa a fost pna n anul 1843,
cnd
cei de rit vechi au decis sa ntemeieze o ierarhie proprie undeva n afara Rusiei. Calugarii
manastirii Lavrentievsk au delegat pe Pavel Vasiliev si Alimpii Miloradov sa gaseasca un loc
corespunzator pentru nfiintarea ierarhiei, iar apoi sa gaseasca si un episcop sau mitropolit,
dornic
sa treaca la rit vechi.
n peregrinarile lor prin strainatate calugarii Pavel si Alimpii au vizitat pe cei de rit vechi
din Bucovina, acestia bucurndu-se de multe privilegii n Imperiul Habsburgic, n baza
decrertului lui Iosif al II- lea din 9 octombrie 1783. Le-a placut delegatilor din Starodubie, si
centrul spiritual al "rascolnicilor" din Bucovina - manastirea Fntna Alba. Dupa stabilirea
statutului juridic al man astirii si primirea unei aprobari scrise din partea mparatului
Ferdinand
din 29 septembrie 1844, cei de rit vechi au hotart ca sediul viitoarei ierarhii sa fie la Fntna
Alba.
Calugarii delegati au vizitat si satul Sarichioi pentru a-i cunoaste si pe cei de rit vechi din
Dobrogea, care dispuneau si ei de o manastire la Slava Rusa, n mijlocul unei paduri
minunate.
Locul nu corespundea pentru stabilirea sediului ierarhiei din cauza prezentei n zona a
armatelor
rusesti si a deselor razboaie ruso-turce. n prima jumatate a secolului al XIX- lea, Delta
Dunarii se

afla "de facto" sub controlul Rusiei. Totusi Dobrogea nu putea sa ramna neimplicata cnd
se
punea problema nfiintarii unei ierarhii independente. Aici se gaseau multe asezari rusesti, cu
toate razboaiele si distrugerile repetate, aici se afla centrul ignat-cazacilor n centrul fortificat
Sarichioi si tot aici si avea resedinta atamanul ignat-cazacilor, Osip Semionovici Goncear (
despre care se spune ca locuia si la Tulcea, si uneori la Jurilovca).
Cu ajutorul acestui influent ataman si a protectorului sau Mihail Ceaikovski (alias
Mahomed Sadc -Pasa), trimisii celor de rit vechi au putut colinda tot rasaritul ortodox si sa-l
convinga pe mitropolitul bosniac din Saraievo, Ambrosie sa treaca la ritul vechi. n 1846
delegatii, mpreuna cu Osip Semionovici si cu mi-tropolitul avnd documente pe numele lui
Carp
Carpov, au trecut prin asezarile dobrogene ale celor de rit vechi si binenteles au vizitat
Sarichioiul. Traditia orala a satului afirma ca multora din locuitori le-a displacut mitropolitul
grec
prin necunoasterea limbii ruse si prin aceea ca a numit-o pe Sfnta Maria "nebocadna"( adica
fecioara, n turca). Dupa aceasta vizita ncepe framntarea religioasa la Sarichioi. O parte din
locuitori, n frunte cu atamanul Osip Semionovici l -au acceptat pe mitropolit si erau gata sasi
stabileasca propriul candidat la preotie. Cealalta parte, n frunte cu diacul Mihail Kudreavet, a
refuzat sa- l recunoasca pe noul sef spiritual al celor de rit vechi. Dobrogenii urmau sa
hotarasca
asupra acceptarii sau respingerii mitropolitului, la Soborul Mare de la manastirea Slava Rusa,
n
ziua de 23 iunie 1846, unde au fost invitati de- legatii din ambele partide (acolo unde existau)
din
fiecare localitate. Din Sarichioi adversarii mitropolitului nu au ajuns pna la Slava Rusa,
ntelegnd ca nu vor putea sa influenteze hotarrea soborului. Hotarrea adoptata la
manastire de
catre rusii de la sud de Dunare a fost dusa la Fntna Alba de catre calugarul Onufrie si se
propunea o varianta mai simpla de primire a mi-tropolitului, conform regulilor sinoadelor
ecumenice. Asa s-a conturat n 1846 o schisma a celor de rit vechi din Sarichioi n doua
curente:
unul, mai numeros si mai influent, a unit majoritatea locuitorilor din categoria ignat-cazacilor,
iar
celalat, mai conservator si compus din tarani si pescari ce nu respectau legile lui Ignat, si
erau
adversarii egalitatii sociale, n special, adversari ai mitropolitului Ambrosie. Adeptii noii ierarhii
de la Fntna Alba ncep sa fie numiti "popovt" (popejniki), iar adversarii lor au primit o
porecla
nu prea frumoasa, de "fara popa" (bezpopovt) sau reuniti (svodne de la cuvntul svoditi si
nu a
cununa).
n literatura oficiala cei de rit vechi apartinnd ierarhiei de la Fntna Alba au fost numiti
cel mai des "austrieci" (pentru ca Bucovina, unde se afla manastirea, apartinea Imperiului
Austriac), iar
cei ramasi n afara ierarhiei au fost "uitati" de propaganda oficiala deoare-ce prezentau un
"pericol" mai mic dect " austriecii".
Despre motivele reale ale schismei n snul comunitatii celor de rit vechi din Sarichioi n
anii 1846-1858, nu din cauza credintei sau a ritului, ci din cauza acceptarii sau neacceptarii
ierarhiei de la Fntna Alba, se pot face doar presupuneri deoarece au fost studiate putine
documente, daca omitem hotarrea judecatoriei orasului Silistra si cele doua scrisori ale
diacului
Kudreavet. Prin hotarrea judecatoriei din 1857 s -a stabilit ca niciunul din cele doua curen te
religioase nu trebuia sa faca presiuni asupra locuitorilor satului. Fiecare locuitor trebuia sa
hotarasca singur si absolut liber n care din cele doua grupuri sa intre. Ct priveste scrisorile
diacului, ele au fost adresate celor de rit vechi din Moskova si din toata Rusia. n prima
scrisoare
Mihail Kudreavet face apel la toti cei de rit vechi sa nu accepte ierarhia de la Fntna Alba
ntemeiata de mitropolitul Ambrosie deoarece aceasta nu este dreptcredincios si a fost

botezat nu
prin scufundare, ci prin turnarea apei peste el. Daca n 1847 n ziua de 4 august diacul din
Sarichioi se pronunta mpotriva noii ierarhii, n a doua scrisoare, datata n 1857, cere iertare
pentru ratacirea sa si ncearca sa- i convinga pe cei de rit vechi din Rusia despre
onorabilitatea
mitropolitului. Diacul si -a format noile convingeri n timpul calatoriei autoimpuse n Grecia si
Egipt n anii Razboiului Crimeii din 1853-1856. Despre acest deceniu de framntari religioase
n
viata satului s-ar putea afla multe din arhiva bisericeasca, din pacate mistuita de foc n ziua
de 13
februarie 1862, o data cu biserica.
Se pot emite si alte presupuneri, precum teama diacului de a -si pierde influenta dupa
alegerea preotului. Probabil ca diacul nu putea fi hirotonisit preot din cauza vrstei si a vietii
n
concubinaj cu sotia (nefiind cununat,din lipsa preotului). Ar mai putea sa fi fost si alte pricini
legate de profilul moral sau anumite semne fizice.
n anul 1858 a fost hirotonisit la Sarichioi, de catre episcopul Arkadii al II-lea de Slava
(cunoscut si sub porecla de "barbosul"), primul preot, n persoana tnarului Alexei (un
proaspat
fugar din Rusia). n 1858 s-au conturat cu precizie, dupa 11 ani de framntari, cele doua
curente
religioase ale celor de rit vechi. Primul continua sa fie fara ierarhie si sa accepte preoti fugari,
iar
al doilea este supus ierarhiei de la Fntna Alba. Pna n 1862 ambele curente folosesc
singura
bi-serica si acest lucru se dovedea a fi nu tocmai comod. n 1862 cei"fara popa" au nceput
sa
ridice o biserica se-parata si n acelasi an, n noaptea de 12 spre 13 februa-rie, la ora 1, a ars
din
temelii, n mprejurari neclare, bi -serica de lemn, comuna. n scurt timp ambele secte ridica,
fiecare, cte o biserica mare si frumoasa din caramida si piatra. Cei fara popa si pierd destul
de
repede adeptii, ramnnd spre sfrsitul secolului al XX- lea doar cu o cincime din locuitori.
Putini din cei de rit vechi din localitatile dobrogene i -au urmat pe "schismaticii" din
Sarichioi. Au fost cazuri putine doar la Tulcea si la Slava, nu si n celelalte sate. Unele familii
din
Ghindaresti si din alte sate, unde cvasitotalitatea locuitorilor au acceptat ierarhia de la
Fntna Alba, s -au mutat la Sarichioi si Tulcea pentru a - i sustine pe cei putini
"dreptcredinciosi". Spre
exemplificare se poate aminti familia Vasile (Novoseliskie) la Sarichioi.
Viitoarele cercetari vor aduce fara ndoiala clarificarea tuturor cauzelor noii schisme n
comunitatea satului, nsa, se pare, ca de pe acum se poate afirma ca un nceput de schisma,
ntr-o
forma sau alta, a existat n Sarichioi si pna n 1846 si se baza pe diferentele din modul de
viata al
grupurilor de locuitori. De la aparitia rusilor la Sarichioi, ei se mparteau n doua. O parte din
ei
se ocupau cu pescuitul de tip cooperatist, iar alta parte era formata din tarani si pescari
individuali. Dupa 1741, cnd aici s-au asezat cazacii nekrasoviti, diferenta a devenit usor
sesizabila. Pescuitul n comun era practicat de toti ignat-cazacii si o parte importanta din
pescarii
ce nu faceau parte din categoria cazacilor. Ignat-cazacii se caracterizau prin organizare,
disciplina
si nivel cultural mai ridicat. Aveau experienta unor generatii ntregi n organizarea de sate
libere
dupa "Legamntul lui Ignat", participau la lucrarile "krug" -ului cazacilor, la alegerea
reprezentantilor n puterea executiva (atamani, esauli sotnici, etc.), sustineau financiar
biserica,
scoala, schitul pentru batrnii singuratici si unitatile paramilitare,renuntnd pentru asta la 2/3
din

venitul anual. Ei, cei obisnuiti cu disciplina militara, cu razboiul si cu necesitatea unui sistem
educational, ntelegeau foarte bine nevoia unei ierarhii bisericesti independente a celor de rit
vechi. De aici si atitudinea de sustinere a procesului de formare a ie-rarhiei de la Fntna
Alba,
manifestata de iscusitul si influentul ataman al ignat-cazacilor din Sarichioi, Osip Semionovici
Goncear. n opozitie cu el se afla categoria locuitorilor care nu agrea obligatiile militare,
"krug"ul si " Legamntul lui Ignat ". Pentru ei era mai usor sa achite autoritatilor turcesti 3% din
venitul
anual si nu 2/3 n visteria cazacilor. Acestia suportau cu greu orice fel de ierarhie si nu doreau
o
mai buna organizare nici n sfera economicului si nici n cea religioasa. n anul 1846
ponderea
acestor pescari sau tarani de rit vechi care au acceptat primii porecla umilitoare de lipovean,
a
crescut simtitor dupa plecarile repetate ale cazacilor din Sarichioi (n anul 1783 n Bucovina,
n
1814 pe rul Marita, dupa 1828 n Rusia etc.)
Noul aflux de fugari din Rusia n anii domniei lui Nicolae I (1825-1855) a sporit ponderea
lor, iar desele incursiuni ale armatelor tariste au ntarit pozitia lor n cadrul satului Sarichioi.
"Krug"-ul cazacilor nu mai avea autoritatea juridica asupra tuturor locuitorilor, " Legamntul
lui
Ignat" nu se mai respecta, iar pentru judecata satenii nu se adresau "krug"-ului, ci judecatorilor
turci, asa cum s-a ntmplat n anul 1857. Totusi faima nenfricatilor cazaci era asa de mare
ca,
desi n minoritate, nimeni nu ndraznea sa li se opuna, chiar si lor ncepea sa nu le mai
convina
suportarea cheltuielilor din propriul buzunar ale administratiei satului. De aceea, interzicerea
institutiei cazacilor n Turcia n anul 1864, dezarmarea unitatilor lor militare si chiar plecarea
unora din ei n Rusia a fost resimtita numai de cazaci, care ntelegeau ca va urma nu numai
disparitia faimei lor, ci si decaderea nivelului cultural. Cei ce nu erau cazaci au rasuflat cu
satisfactie, scapnd de vecinatatea acestor locuitori narmati si de temut.
Osip Semionovici a folosit toate relatiile sale pentru a apara interesele si organizarea
paramilitara a cazacilor de rit vechi. Pentru aceasta a calatorit prin tarile Europei apusene
desfasurnd o intensa activitate diplomatica la curtile regale ale Angliei, Frantei si Austriei,
nsa
viata si istoria si impuneau vointa vremii. Timpul cazacilor a trecut definitiv si a sosit vremea
noilor relatii capitaliste, chiar si pentru comunitatea ideala a legendarului ataman Ignat
Nekrasov,
cu ideologia religioasa a protopopului Avvakum.
Pe baza deosebirilor n conceptiile locuitorilor "Satului Galben" si a influentei unor
personalitati precum diacul Mihail Kudreavet si atamanul Osip Goncear au aparut cei "cu
popa"
si "fara popa" existenti si astazi. Poate ca analiza unui asemenea fenomen social ar trebui sa
tina
seama si de ignoranta unei parti importante a locuitorilor satului n secolul al XIX- lea. Pentru
majoritatea noilor schismatici din Sarichioi, un argument al opozitiilor fata de ierarhia
ntemeiata
de mitropolitul Ambrosie a fost faptul ca venea dintr-o ie-rarhie straina, greceasca. O ironie a
soartei a facut ca urmasii lui Kudreavet sa accepte n anul 1990 autoritatea ierarhiei de la
Novozbkovsk, nestiind absolut nimic despre istoria aparitiei acesteia.
Ierarhia de la Novozbkovsk a aparut n anii 1923-1929 n conditii aproape identice cu
cea de la Fntna Alba n anul 1846. Mitropolitul Ambrosie a fost primit prin ungerea cu
sfntul
mir si a ntemeiat ierarhia "austriaca". Arhiepiscopul Nicola P ozdnev a fost primit exact prin
acelasi procedeu din biserica "obnovlenskaia" nikoniana si a creat ierarhia de la
Novozbkovsk
(regiunea Breansk - Rusia). Diferenta e-xista doar n timp (1846 si 1923) si n nume
(Ambrosie -

Nicola). Se poate sublinia, si nu n favoarea ierarhiei de la Novozbkovsk, ca cel care a

ntemeiato a servit nu numai biserica oficiala, ci si o alta secta si ca s -a depar-tat de biserica
nikoniana
dupa revolutia din 1917, cnd comunistii si -au fixat ca tel distrugerea religiei si au nceput
cu
biserica cea mai influenta, respectiv cea nikoniana. Nici astazi nu exista vreo diferenta de rit
sau
dogma ntre cele doua curente existente n sat, ci doar o reflectare a unei realitati istorice.
Cei de rit vechi, nekrasovitii, lipovenii
n localitatile celor de rit vechi din Romnia, urmasii taranilor staroveri sau ai cazacilor
nekrasoviti se numesc lipoveni si nu altfel. Legat de acest nume se ivesc, fireste, mai multe
ntrebari. Ce nseamna cuvntul lipovean, care este etimologia acestui nume si unde au
disparut,
nu numai razboinicii barbosi ai lui Ignat Nekrasov si sustinatorii protopopului Avaakum, ci si
numele lor att de faimoase si de prestigiu precum storoverii sau nekrasovitii(ori ignatcazacii)?
Multi cercetatori afirma ca ignat-cazacii au parasit Dobrogea ntorcndu-se n Rusia sau
plecnd
la Mainos, n interiorul Turciei (Liusin n revista "n jurul lumii" nr. 11, 1981, Moscova, articolul
"M posli k svoemu iazcu"). Altii (Smirnov n "Vopros istorii" nr. 8, Moscova, 1986) considera
ca relatiile capitaliste au descompus comunitatile celor de rit vechi si i -au transformat pe
teribilii
nekrasoviti si pe nesupusii rascolnici n pasnicii lipoveni.
Probabil ca ambele afirmatii reflecta realitatea istorica, desi incomplet; de altfel, procesele
sociale de o asemenea complexitate nici nu pot fi reflectate cu fidelitate. n paginile
precedente sa amintit despre parasirea tinuturilor de la Dunarea de Jos si a lacului Razin de catre cei de
rit
vechi din Sarichioi si Dunavat n anul 1783 si asezarea lor n Bucovina pe baza decretului
mparatului Iosif al II- lea de Habsburg din 9 octombrie al aceluiasi an. Acolo ignat-cazacii sau
asezat n patru localitati: Socolint, Mehidra, Fntna Alba si Climauti. Ca erau nekrasoviti din
Dobrogea ne arata Cazania calugarului Nil care descrie ntlnirea dintre delegatii manastirii
Lavrentievsk: Pavel si Alimpii si bucovinenii de rit vechi. Din acelasi izvor aflam si despre
ocupatia stramosilor nostri de la Dunarea de Jos - pescuitul. Este adevarat ca ieseau la
pescuit cu
barcile lor rapide de lupta (seici), bine narmati, si se pare, inspirau destul respect si piratilor,
pentru ca acestia o luau la fuga ndata ce apareau barcile ignat-cazacilor (Cazania
calugarului Nil
despre salvarea diplomatului austriac din minile piratilor).
n anul 1814 un alt grup de ignat-cazaci paraseste Dobrogea si se muta n interiorul
Imperiului Otoman, pentru a evita ntlnirile fratesti cu armatele tariste, asa cum s -a ntmplat
n
anul 1806. Si totusi nu toti cazacii nekrasoviti au parasit Dobrogea pentru ca prezenta lor
poate fi
urmarita dupa mai multe izvoare si, mai ales, prin prezenta atamanilor lor n viata politica a
zonei. Se afirma uneori ca ultimul ataman din Sarichioi nici n-a fost din categoria sociala a
cazacilor. Daca ar fi fost asa, atunci ce rost ar avea sa poarte titlul de ataman al ignatcazacilor,
cnd un asemenea titlu nu aducea nimic bun purtatorului sau n afara de obligatii militare si
renuntarea la 2/3 din venitul anual n ben eficiul visteriei obstesti. Mai corecta ar parea
supozitia
ca ramura ignat-cazacilor, ca si cea a taranilor-staroveri s -au transformat n "lipoveni".
Procesul
acesta a nceput nca la sfrsitul secolului al XVIII- lea si s -a intensificat, n mod deosebit, n
secolul al XIX -lea. Ce anume a putut influenta acest proces social firesc? Se pare ca tot ceea
ce

distrugea bazele organizarii sociale a ignat-cazacilor, cea mai organizata categorie a celor de
rit
vechi. Asa, spre exemplu, mai sus se amintea decretul i mperial pe baza caruia colonistii din
Dobrogea primeau o multime de privilegii n afara de unul singur, si anume, dreptul de a avea
unitati militare proprii si de a purta arme. Acest lucru nsemna nsa si disparitia organizatiei
"krug"-ului, a disciplinei militare, care n -a fost nlocuita cu nimic altceva.
La 17 octombrie1864 autoritatile turcesti dispun dezarmarea ignat-cazacilor sau plecarea
lor din Dobrogea. Armatele rusesti au continuat si ele prigoana mpotriva celor de rit vechi, fie
ei
cazaci sau simpli credinciosi de rit vechi. Rezulta ca asupra comunitatilor din Dobrogea se
exercita o presiune teribila din mai multe parti n a doua jumatate a secolului al XIX- lea si,
parca
n-ar fi fost suficient, chiar relatiile capitaliste le subminau pe dinauntru . Ce aveau de facut
stramosii nostri n asemenea situatie? Putea sa porneasca din nou n pribegie si sa-si
mentina cel
putin numele de prestigiu, ca cel de cazac, nekrasovit sau cel de rit vechi fiindca mentinerea
armelor, a "krug"-ului cazacilor era imposibila. Si tare s-au mai saturat bejenarii sa migreze
dintrun loc n altul, s -au saturat de razboaie si de distrugeri. Si au fost nevoiti locuitorii centrului
fortificat Sarichioi sa renunte la faimosul dar si la periculosul nume de ignat-cazac fara arme
si la
nu mai putin prigonitul nume de credincios de rit vechi.
Un alt nume, care sa le nlocuiasca pe cele cunoscute de secole nu trebuia sa- l caute prea
mult, caci el exista de la sfrsitul secolului al XVIII-lea, att n uzul ucrainienilor, ct si n cel
al
rusilor, si nu era altul dect "lipovean". Ce nseamna cuvntul lipovean, deocamdata nu se
stie cu
siguranta, desi exista o multime de presupuneri, una mai interesanta dect alta. Dupa
parerea
unora numele provine de la prima asezare a celor de rit vechi "Lipoveni" existenta undeva
ipotetic n Crimeea, zona Kubanului sau chiar lnga Suceava (fostul sat Socolint). Dupa
presupunerea altor autori - porecla nu prea magulitoare - provine de la cuvntul tei (lipa),
copac
din care fugarii si confectionau obiectele de uz gospodaresc. Lemnul se prelucreaza cu
usurinta
si se gaseste n cantitati suficiente n padurile de foioase existente n locurile mlastinoase
unde se
ascundeau stramosii nostri. Exista si cercetatori care leaga aceasta porecla de numele
generalului
Lipin, iar unii chiar de un ulei utilizat n cosmetica si cunoscut numai n nsorita Elada
(profesorul Chitu Ion din Slava Cercheza). Din pacate toate aceste ipoteze nu ofera o
explicatie
convingatoare la o ntrebare ct se poate de simpla, de ce numele de lipovean a fost si este
folosit
doar pentru cei de rit vechi din Romnia.
Majoritatea cercetatorilor n domeniul istoriei celor de rit vechi din Romnia considera
mai credibila teoria care leaga numele de lipovean de numele lui Filip din Olonetk ntemeietorul
sectei celor care se ard singuri. Calugarul Filip, ca mirean, a purtat numele de Fotii Vasili, a
fost
un recrut fugar. A ntemeiat n anul 1707, n padurile guberniei din Olonetk, o comunitate
religioasa care respingea reformele lui Nikon si nu- l recunosteau ca tar pe Petru I. si dadeau
foc
n biserici pentru a protesta mpotriva patrunderii unitatilor tariste n asezarile lor. Printre
dobrogenii de rit vechi nu se aflau adepti ai aceste secte, si cu att mai curioasa pare
atribuirea
unei porecle improprii.
S-ar parea ca aparitia unor porecle nu are ntotdeauna o explicatie logica. Apoi nu trebuie
neglijat faptul ca porecla a fost raspndita de ucrainieni si n mod deosebit de zaporojeni,
aflati n

conflict permanent cu ignat-cazacii din Dobrogea. n literatura cuvntul a aparut la sfrsitul

secolului al XVIII- lea n lucrarile istoricului bisericii oficiale, Ignatiu Kulcinski, daca punem sub
semnul ntrebarii veridicitatea informatiei din Marele Dictionar Geografic Romn (1898-1904),
care afirma existenta lipovenilor n timpul lui Stefan cel Mare (1457-1504).
Este clar pentru oricine ca numele de lipovean nu avea nimic jignitor pentru membrii
comunitatilor care acceptau ideologia ntemeietorului sectei. Necazul e ca adepti ai sectei lui
Filip
din Olonetk nu existau n Dobrogea, iar pentru ramurile celor care acceptau preoti fugari si
mai
ales pentru cazacii lui Nekrasov porecla suna deosebit de jignitor. Rascolnicii dobrogeni,
respectnd preceptele crestine, niciodata n-au admis posibilitatea suprimarii propriei vieti,
indiferent de mprejurare. Ei nu evitau moartea daca ea era consecinta unei pedepse pentru
credinta din partea autoritatilor sau bisericii oficiale, socotind-o jertfa pe altarul credintei
ortodoxe, nsa sinuciderea era si este condamnata de biserica. Sinucigasii nu beneficiaza de
nmormntarea crestineasca, nici de slujba de pome-nire, iar n cimitir li se rezerva un loc
separat.
Cunoscuti pentru sentimentele lor de demnitate, cazacii nekrasoviti respingeau ideea
suicidului si aluziile zaporojenilor la apartenenta lor la secta sinucigasilor suna pentru ei
deosebit
de ofensator. n asemenea cazuri este usor de explicat de ce pna la mijlocul se-colului al
XIX- lea
cei de rit vechi socoteau porecla de lipovean jignitoare si nu admiteau sa fie numiti asa. n a
doua
jumatate a secolului trecut aceasta porecla ncepe sa fie utilizata n conditiile dezarmarii
unitatilor
de cazaci si a ntaririi prezentei armatelor tariste n zona.
Este elocventa n aceasta privinta pozitia bucovinenilor de rit vechi care s -au mutat din
zona Dunarii. n decretul lui Iosif al II- lea din 9 octombrie 1783 ei sunt numiti de rit vechi iar
n
1844 n decretul lui Ferdinand aceiasi locuitori sunt numiti lipoveni (multimea lipoveneasca).
Se
poate presupune ca n decurs de 61 de ani (1783-1844) afluenta de fugari a modificat
structura
sociala initiala a comunitatilor, nsa ar fi inexact. Bucovinenii de rit vechi se declara n 1843
urmasii cazacilor de la Dunare, n timpul discutiilor purtate de calugarii Pavel si Alimpii. n
Cazanie calugarul Nil i numeste de rit vechi, iar ntr-un document oficial al curtii imperiale
austriace sunt numiti lipoveni. De ce? Este clar ca din ratiuni diplomatice! Permitnd celor de
rit
vechi sa-si ntemeieze o ierarhie bisericeasca proprie, Austria se straduia sa nu- l supere pe
vecinul sau rasaritean, Rusia. Daca Imperiul Austriac se ferea sa- l zgndareasca pe
puternicul sau
vecin, atunci ce se poate spune despre Turcia, care la sfrsitul secolului al XIX-lea era doar o
umbra a Imperiului Otoman din se-colul al XVIII- lea si nu putea sa-si apere supusii de alta
credinta n fata unei mari puteri care "se ngrijea" de toti ortodocsii din lume si nu putea sa nu
tina seama de doleantele ei.
nseamna ca stramosii nostri au fost obligati de mprejurarile nefavorabile ale celei de-a
doua jumatati a secolului al XIX- lea sa renunte la numele de cei de rit vechi sau nekrasoviti.
Politica expansionista a Rusiei si atitudinea ei fata de cei plecati peste hotare de 300 de ani si
care
au ndraznit sa-si pastreze limba velicorusa, credinta ortodoxa de rit vechi, obiceiurile si chiar
folclorul, au fost cauzele principale ale renuntarii la denumirile stramosesti. Schismaticii nu
trebuiau sa mai ramna rusi si acest lucru era o problema de onoare pentru autoritatile
Rusiei.
Istoria nsa nu tine seama de asemenea dorinte si soarta celor de rit vechi este ilustrativa
pentru
multe generatii de rusi (necunoscuti ca atare). Asa au aparut la Sarichioi, n Dobrogea si n
Romnia LIPOVENII.
Ct priveste disputele privind utilizarea sau nu a cuvntului lipovean, ele nu au o
importanta prea mare. Parerile sunt mpartite ntre un grup mai putin numeros de intelectuali
si

slujitori ai bisericii, pe de-o parte (acestia cunoscnd semnificatia poreclei), si majoritatea

celor
de rit vechi, pe de alta parte (acestia nu doresc sa stie sensul si originea poreclei). Cei din
urma
atribuie cuvntului n cauza doar rolul de a - i deosebi de locuitorii de astazi ai Rusiei, dupa
credinta si grai. Atribuirea numelui de lipovean urmasilor celor de rit vechi din ambele ramuri
este o realitate istorica si, indiferent de vointa noastra, a intrat n uz. Viata nsasi i -a obligat
pe
stramosii nostri sa adopte acest nume si tot ea va decide soarta lui viitoare. Locuitorii Rusiei
de
astazi atribuie numelui un cu totul alt sens, socotind ca este cel mai potrivit pentru a- i
desemna pe
rusii falsi de categoria a II-a (de calitate inferioara). Atribuirea unui astfel de sens de catre
rusii
"curati" i pune pe reprezentantii intelectualitatii celor de rit vechi ntr-o postura neplacuta si
din
aceasta cauza (plus altele) ei utilizeaza fara placere aceasta denumire.

Sarichioi la sfrsitul secolului al XIX-lea si

prima jumatate a secolului al XX-lea
n aprilie, n anul 1877 a izbucnit din nou razboiul dintre Rusia si Turcia pentru stapnirea
Peninsulei Balcanice. Locuitorii satului n -au participat la acest razboi pentru ca din 1864 nu
mai
aveau obligatii mi- litare semnificative. Despre aceasta relateaza n a doua scrisoare (din
1857)
diacul Mihai Kudreavet, cnd descrie plecarea n interiorul Turciei, n anul 1854, a vreo
cincizeci
de oameni pe timpul razboiului. Se pare ca att mai ramasese din armata de mii de cazaci a
lui
Nekrasov existenta n secolul al XVIII- lea. Totusi Razboiul Balcanic din 1877-1878 n -a
trecut
fara urmari pentru componenta etnica att a satului nostru ct si a altor asezari din
Dobrogea,
precum Slava Rusa si Slava Cercheza. Cvasitotalitatea locuitorilor de origine mongola a
parasit
definitiv satele deplasndu-se n regiunile interioare ale Turciei. Printre cei plecati se aflau si
cerchezii colonizati de turci n Dobrogea n 1857, dupa Razboiul Crimeii. Au rasuflat usurati
cei
de rit vechi scapnd de vecinatatea tatarilor si cerchezilor, dar s -au cam speriat aflnd de o
posibila alipire a Dobrogei la Rusia dupa ncheierea pacii de la San Stafeno n 1878. Nu au
ncetat nca autoritatile ruse prigoana mpotriva celor de rit vechi, iar n temnitele Rusiei se
mai
aflau nca episcopii si preotii prinsi n Dobrogea n anul 1854, asa ca teama era bine motivata.
Cu att mai mult cu ct n sat au mai ramas doar 442 de familii, toate de origine rusa, chiar
daca se
declarau lipoveni.
Teama celor de rit vechi de a ajunge sub "ocrotirea " Rusiei a trecut repede deoarece
aceasta nu se arata prea interesata de acest tinut, lasndu -l Romniei n schimbul sudului
Basarabiei, desi fostul aliat a protestat n repetate rnduri mpotriva acestui "schimb".
Documentele existente n arhivele statului si n mod deosebit dosarul nr. 278 indica faptul
ca dupa interzicerea "krug"-ului cazacilor si dezarmarea acestora (1864), satenii, pe lnga
pescuitul traditional, au nceput sa cultive pamntul si sa se ocupe chiar cu negotul. Satul a
ramas

principalul centru de pescuit din zona. Peste 80% din locuitori erau pescari, nsa forma de
organizare si distribuirea cstigului se facea conform cerintelor pietei si nu respectnd
"Zavet
Ignata". Pe malul lacului, lnga sat, se aflau 15 cherhanale, iar lnga Enisala se mai aflau
nca
trei, toate apartinnd locuitorilor satului Sarichioi. Iscusinta pescarilor nostri n -a fost
contestata
de nimeni pna la mijlocul secolului al XX- lea, iar pestele era comercializat chiar pe malul
lacului.
S-a extins repede si cultivarea pamntului, iar taranii nstariti si construiau mori de vnt
pentru a-si spori veniturile. n sat se aflau 26 de mori de vnt, la serviciile carora apelau si
taranii din satele din jur.
Douazeci de pravalii nregistrate la sfrsitul se-colului al XX- lea indicau o nsemnata
putere economica a celor de rit vechi, iar prezenta diferitelor ateliere arata priceperea si
harnicia
locuitorilor.
Judecnd datele cuprinse n documentele din arhiva este dificil de stabilit o diferentiere
sociala n rndul locuitorilor satului la sfrsitul secolului al XIX- lea, desi o asemenea
diferentiere exista. Auto-ritatile romne, dupa unirea Dobrogei cu Romnia, n noiembrie
1878,
n-au recunoscut actele de proprietate asupra pamntului locuitorilor satului dect numai n
proportie de 50%. Cei mai nstariti erau proprietarii de pravalii, ateliere sau unelte de pescuit,
nsa, dupa modul de viata, ei nu se deosebeau cu nimic de cei saraci. Cei saraci lucrau ca
"polupaisiki" la proprietarii de navoade sau ca argati la proprietarii de pamnt. Conform
documentelor, n sat, pna la sfrsitul secolului al XX- lea nu se gasea nici un locuitor cu
pamnt
suficient pentru a-si hrani o familie numeroasa. Singura proprietara ce detinea 9 ha de
pamnt era
Vassa Tisiha.
n anul 1882 Comisia de parcelare a Dobrogei a rezervat o importanta parte din pamntul
arabil pentru mproprietarirea colonistilor romni. Din diferite regiuni ale regatului Romnia
trebuiau sa soseasca 76 de familii de colonisti. n 1905, din Oltenia si din sudul Moldovei au
sosit
doar 16 familii deoarece conditiile climatice din Dobrogea de nord nu- i prea ademeneau pe
tarani. Cei sositi au primit cte 7-8 ha de pamnt si s-au asezat n partea apuseana a satului,
fiind
numiti de cei de rit vechi veterani si porecliti "cojani". n 1935, si cu ajutorul locuitorilor de rit
vechi, a fost construita o modesta bisericuta apartinnd noilor locuitori, fiind supusa
episcopiei
ortodoxe.
n prima jumatate a veacului al XX-lea locuitorii satului au luat parte la trei razboaie, si
anume: la cel de-al II- lea razboi balcanic din 1913, n primul razboi mondial din 1916-1918 si
n
cel de-al II- lea razboi mondial 1941-1945, mai ales n cea de-a doua parte a razboiului 19441945. n anul 1946, o parte importanta a locuitorilor, n jur de 1250 de oameni s-a mutat n
Rusia
si a fost asezata n zona Kubanului, de unde au sosit stramosii lor n anul 1741.
Desfiintarea "krug"-ului cazacilor n anul 1864, de catre autoritatile turcesti a avut urmari
nsemnate n viata satului. Imediat a scazut nivelul de pregatire al locuitorilor, pentru ca nu
mai
existau fonduri pentru ntretinerea scolilor dupa disparitia visteriei cazacilor, ce apartinea de
fapt
ntregii comunitati si nu numai lor. Ignat-cazacii fara "krug" si fara pescuit n comun au
devenit
niste birnici obisnuiti, ca toti ceilalti locuitori, si n -avea cine sa lase 2/3 din venitul anual
pentru
nevoile comunitatii. Autoritatile turcesti si apoi cele romnesti nu acordau o atentie deosebita
scolirii celor de rit vechi, caci nici satele romnesti nu dispuneau de scoli suficiente. Calatorii
care au vizitat satul la nceputul se-colului al XX- lea au subliniat nivelul cultural scazut al
locuitorilor, desi la nceputul si mijlocul secolului al XIX- lea toti admirau faptul ca locuitorii

erau
stiutori de carte (unii chiar cu preocupari intelectuale, asa cum a fost cazul tnarului Gordei
amintit de Korolenko).
Ironia cu care este privita de unii autori cores-pondenta lui Osip Semionovici Goncear cu
marele democrat Herzen sau scrisorile lui Mihail Kudreavet (1847, 1857) nu poate sa
convinga
pe nimeni de ignoranta celor de rit vechi, caci nu n multe sate din Rusia sau din alte tari ale
lumii
s-ar gasi oameni de care sa se intereseze Herzen sau Korolenko si capabili sa poarte cu
acestia o
corespondenta ndelungata.
Satul Sarichioi n timpul dictaturii
proletariatului
Sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945) si victoria coalitiei antifasciste au
adus locuitorilor satului nostru foarte multe neplaceri. Prezenta trupelor sovietice si
instaurarea cu
forta a regimului comunist n Romnia au dat o lovitura puternica traditiilor si credintei celor
de
rit vechi. Sistemul cotelor, dupa modelul sovietic din anii treizeci, impozite pe gospodariile
taranesti si pe pamnt, lupta de clasa si faradelegile derbedeilor dezlantuiti i -au obligat pe
locuitorii satului sa renunte la pamnt n favoarea statului. Cei nstariti au saracit destul de
repede, iar cei care au rezistat pna la nceputul anilor cincizeci s-au trezit fie dupa gratii, ca
n
cazul preotului Antonov Simeon, fie exilati n Baragan ca n cazul fa-miliei Filat. A fost si o
parte
din locuitori din rndul celor mai saraci si mai ales din rndul tinerilor ostasi care au servit n
cadrul diviziei Tudor Vladimirescu si, care a intrat dupa razboi n Partidul Comunist Romn.
n
anii cincizeci un numar de 32 de locuitori ai satului au devenit activisti ai partidului, desi
aveau
un nivel cultural scazut si se exprimau prost n limba romna. Le-a revenit lor sarcina de a
juca
un rol de neinvidiat n procesul colectivizarii satului nostru si a celor din jur. " Consilierii" si
partidul s -au folosit de naivitatea parintilor nostri si de simpatia lor fireasca fata de limba si
cultura rusa pentru a- i atrage ntr-o "munca murdara" ce urmarea cooperativizarea si
comunizarea
tarii.
Formarea Gospodariei Agricole Colective "Drumul lui Lenin" n anul 1957 si decaderea
pescuitului ca urmare a transferarii patrimoniului piscicol la Jurilovca a dus satul Sarichioi la
pierderea ntregii sale puteri economice. Au fost distruse toate cele 18 cherhanale, toate cele
26
de mori de vnt, au fost arse ca lemn de foc n jur de 1000 de barci, omorti sute de cai si
sacrificate sute de vaci. De la populatie s-a confiscat aurul si uneltele de productie, bisericile
au
fost nchise pentru un timp, iar atelierele particulare lichidate pentru totdeauna.
Noile autoritati i -au obligat pe locuitori prin amenintari si maltratari sa se nscrie n
colectiv, iar cei care au reusit sa dispara vreme ndelungata, au fost nscrisi din oficiu, fara sa
existe cereri. Pamntul si averea taranilor a trecut n proprietatea cooperativei fara nici un fel
de
documente. ntelegnd rolul deosebit jucat de credinta de rit vechi si de traditiile populare,
comunistii au ndreptat lovitura principala mpotriva bisericii si a obiceiurilor. Sub diferite
pretexte se inter-zicea respectarea ritului si a traditiilor stramosesti. Sunetul clopotelor de la
biserica a nceput sa fie socotit aproape criminal, deoarece deranja odihna "stahanovistilor"
satului. Slujbele de noapte nu erau nici ele agreate de autoritati pentru ca l oveau n
sanatatea si
puterea de munca a locuitorilor. Profesia de educator sau detinerea oricarei functii era
incompatibila cu frecventarea bisericii. Botezul copiilor si cununia se faceau n taina, ori sub
perdeaua secretului. Minunatele coruri ce se alcatuiau din baieti si fete pe strazile satului se
socoteau ilegale si erau reprimate brutal prin metode politienesti. Flacaii si fetele care cntau

pe
strazile satului erau urmariti de militieni mai abitir dect tlharii de drumul mare.
Se remarca n aceasta perioada o alternanta a perioadelor de prigoana cu cele cnd
masurile politienesti se mblnzeau ntr-o masura oarecare. Din anul 1962 se poate aprecia
ca a
nceput o perioada mai blnda, cnd biciul a fost nlocuit cu persiflarea a ceea ce a mai
ramas din
mostenirea spirituala a trecutului nostru.
Pentru locuitorii satului s-a introdus obligativitatea muncii n C.A.P. pentru ctiva lei pe
zi, iar cei ce se eschivau de la aceasta datorie erau pusi sa plateasca impozite mari pentru
gradina,
socotita proprietatea C.A.P. -ului. Plecarea din sat a locuitorilor n timpul campaniei agricole
era
"nedorita" si la marginea satului se postau patrule de militieni care coborau din autobuze sau
masini pe toti cei ce se straduiau sa scape de obligatiile patriotice.
Pentru umplerea hambarelor patriei, mereu goale, autoritatile au inventat obligatia pentru
sateni de a "contracta" cu statul produsele agricole obtinute n gospodariile individuale pentru
sume simbolice. Aceste obligatii se refereau, n special, la productia de carne, lapte, oua,
legume
si fructe si au contribuit la decaderea tuturor gospodariilor.
n anii optzeci, cnd conducatorul tarii a hotart sa lichideze rapid datoria externa, s -a
introdus cartelarea alimentelor si a energiei. Criza anilor optzeci s-a resimtit deosebit de
dureros
la sate, unde nu se putea procura din magazin pine, salam, zahar sau ulei si multi au fost
obligati
sa plece la oras, desi practic orasele au fost declarate nchise. Locuitorii satului s-au putut
totusi
muta pentru ca, de muncitori, cum erau "excavatorii cu barba", aveau nevoie unitatile
industriale
pna si n comunism. Din pacate acea jumatate de secol de societate comunista "luminoasa"
sau,
mai corect, de utopie comunista n -a trecut fara a lasa urme asupra profilului moral al
generatiilor
de staroveri. Este posibil ca utopia sa fi avut si partile ei bune, nsa criza morala n satele
noastre,
ca si n toate satele din Romnia, nu se poate explica dect prin subminarea traditiilor, iar
acest
lucru s -a ntmplat n perioada comunista. Multi din locuitorii satului nu sunt convinsi de
acest
lucru si chiar idealizeaza acest experiment social nemaintlnit n istorie.
Nefiind n masura sa-i cointereseze pe oameni n munca si sa mentina economia la un
nivel cores-punzator, regimul comunist s-a prabusit n Romnia, ca si n toata Europa de Est,
la
sfrsitul anului 1989. Locuitorii satului au privit evenimentele re-volutionare din decembrie cu
nencredere, desi aveau si ei destule motive de nemultumire, nu numai de "noua ornduire
sociala", ci si de autoritatile locale. Comandantul postului de militie, plutonierul Paraschiv
Anghel, nu semana deloc a sfnt si avea o mna cam "lunga", iar despre asta stiau toti.
Cunosteau
si faptul ca Rosca Dumitru - secretarul primariei - i prelucra cu multa dibacie pe locuitori din
punct de vedere psihologic si i jecmanea, din punct de vedere economic. Se cunostea si
"respectul" pe care l avea fata de traditiile noastre directorul scolii Nita Lucian care a sugerat
nu
o data celor de rit vechi ca locul lor este n Rusia lui Brejnev. A ramas n memoria colectiva a
locuitorilor satului ca un argument al tolerantei deosebite fata de rusii lipoveni expresia
acestui
"soldat al partidului"... " Sa va dea Brejnev pine!".
Si totusi majoritatea locuitorilor au ntmpinat evenimentele din decembrie cu multa
retinere si nu se grabeau sa schimbe autoritatea comunista locala. Nu se grabeau ei sa
desfiinteze
C.A.P.-ul si sa mparta pamntul, asa cum se facea n satele cu populatie romneasca.

Retinerea
si prudenta celor de rit vechi nu le-a folosit prea mult, ci doar a permis nomenclaturii judetene
si
celei locale sa bage minile pna la coate n averea C.A.P.-ului si a Cooperatiei. O buna parte
din
pamnt si din patrimoniu a fost "transferata" locuitorilor din satele vecine si chiar unitatilor
judetene. Totul s -a facut sub pretextul respectarii legilor si sub perdeaua lozincilor patriotice.
Noul consiliu nu a reusit sa se opuna presiunilor "revolutionare" ale auto-ritatilor judeten e
(Directia Agricola, O.C.O.T., Prefectura, etc.) deoarece majoritatea locuitorilor nu l -au sustinut
n
demersurile facute. Comunitatea etnica a rusilor lipoveni, creata de un grup de entuziasti n
anul
1990, nu a putut sa se implice n apararea intereselor satului, iar organizatia locala exista
doar
teoretic, n realitate ea fiind compusa doar din inimosul ei presedinte Artamon Trofim.
Experienta
amara a anilor 1989-1995 arata necesitatea unei structuri organizatorice solide, indiferent
daca ar
avea sau nu o anumita tenta politica, care sa aiba legaturi trainice cu structurile judetene si
centrale. Ramnnd fara o baza economica, fara mijloace de productie, fara locuri de
munca,
locuitorii satului au nceput sa se mprastie care ncotro, n cautarea de locu ri de munca. Nui sta
bine nici acum unui starover harnic sa traiasca din mila sta-tului, dar puterea de munca si
iscusinta recunoscuta i ajuta pe cei de rit vechi sa-si gaseasca o anumita ocupatie. Multi au
reusit
sa plece temporar pe santiere din Rusia, altii n Israel, iar o mica parte din cei norocosi au
patruns
n Italia si n alte tari ale Europei Apusene. Se ntelege totusi de catre toata lumea ca
problemele satului nu se vor rezolva n acest mod si ca ntr-o forma sau alta trebuie
renascute ocupatiile
traditionale sau nfiintate ntreprinderi moderne. Unii locuitori au nfiintat societati comerciale,
nsa la societati de productie se gndesc prea putini fiindca este dificil sa faci rost de
capitalul
necesar n aceasta perioada de tranzitie. Perioada poate fi socotita nu numai de tranzitie, ci si
de
ruptura cu regimul trecut, nsa urmasii nesupusilor staroveri si a ignat-cazacilor vor gasi o
cale de
iesire dintr-o situatie extrem de neplacuta.

PROCESU VERBALU
Anul 1882, luna august, n 28 dile.
Comisiunea Centrala, pentru verificarea titluriloru de pensiune imobiliara rurela din
Dobrogea, instituita prin art. 16, din Regulementulu publicatu n Monitorulum Oficialu No.
125,
din 5 Iunie 1880 si mentinuta prin art. IV, din legea pentru regularea proprietatii imobiliare din
acea parte a terei, promulgata prin Monitorulu No. 3 din 3 aprilie 1882.
Lundu n cercetare lucrarile ncheiete de comisiuna plasei Babadag, districtulu Tulcea,
relative la catunulu Sarikioi, d in comuna Sarichioi, acea plasa, din care rezulta, ca n acelu
catunu se gasescu 440 locuitori nse 252 caroru li s-a admisu titlurile, 162 fara titluri si 26 ale
caroru titluri s-a respinsu.
Pentru acesti locuitori urmeaza a se delimita:
1) Unu numeru de hectare 717, adica sapte sute seapte spredece si metri patreti 8592 adica
optu mii cinci sute noua deusi doua pamentu de cultura, cuvenitu la acei 252 locuitori, adica
douasute cinci-decisi doua ale caroru drepturi de posesiune s-a adimism la acesta comisiune
si
ale caroru nume s-a trecut n tabela litera A, de pe contra fata, pna la No. 252 la care se vor
mai adauga conformu al in. II si III de la art. 20 din lege, pna la dece hectare pamntu
pentru
scolo publica si cte dece hectare fie-carei comune rurale pentru ntretinerea bisericeloru sau
a
geamietoru.
2) Pentru vatra satului, socotindu-se cte 2000 metri patrati; de fie-care casa, dupe numerul
totalu de 440 alu locuitoriloru Drecuti n tabela literu/A unti fara pamentu la care se va mai
adauga curtea locoitoriloru de scola, a bisericei si a geamiei, unde va fi.
3) Pentru islazulu satului o ntindere, potrivita totu cu numerulu totalu alu locuitoriloru din
tabela litera A si lundu-se de baza unu hectaru maximum de fiecare locuitoru; care se va
delimita pe lnga vatra satului, unde va fi pamentu disponibilu.
4) O portiune de padure, seu locu pentru plantatiune, lundu-se de baza unu hectaru
maximum de foecare locuinta.
Semnaturile indiscifrabile ale membrilor comisiei.

1. Platon Artimonov 2. Simeon Stepanof

3. Trohim Arhip
4. Simion S. Soldatu
5. Leon Ivanov
6. Ehim Lev. Ivanov
7. Grigore Efseev
8. Titu Cozminov
9. Grigore Titov
10. Ivan Condratiev
11. Stefan Ivanov
12. Radion Pahomov
13. Dorofei Radiom
14. Sirghei Radiom
15. Artiom Macsimof
16. Vasile Antipov
17. Achim Osipov
18. Chendin Achimov
19. Sofron Avdeev
20. Fedot Sofronof
21. Feodor Achimov
22. Samson Dorofei
23. Petro Savelev
24. Platon Samson
25. Petro Petro Savelev
26. Nichita Agafonov
27. Feodor Nichitin
28. Martin Militiev
29. Timofei Samson Cerns
30. Alexei Grigoref
31. Timofei Vavilov
32. Danila Andreev
33. Alexandru Mitrofan
34. Mitrofan Cozmin
35. Martin Feodorof
36. Echim Arefen(i)
37. Haralamb Timofei
38. Danila Haralamb
39. Oili Petro
40. Nicon Ivanov
41. Larion Mihail
42. Feodor Larionov
43. Izot Fadeev
44. Feodor Tomofev
45. Amelian Cozminov
46. Filip Amelianov
47. Osip Larionov 48. Ermil Fadeev
49. Pahom Fadeev
50. Perfion Damianov
51. Ivan Mazur
52. Petro Antonof
53. Andrei Petro
54. Ustin Filipov
55. Iacob Ivanov
56. Nicon Dimitrof

57. Vasile Feodorof

58. Timofei Vasilev
59. Ivan Averian Atriloc
60. Simion Savelev
61. Cozma Trohimov
62. Dumitru Stefanov
63. Simion Cuprian
64. Savin Ivanov
65. Preotu Alexe Cozmin
66. Gurei Alexeev
67. Irimei Alexeev
68. Feodor Simion Diac
69. Tihon Vidinei
70. Stepan Sidor
71. Gurei Ivanov
72. Ivan Gureev
73. Lev Lizarof
74. Macar Lev
75. Grigore Lev
76. Foca Dorofei
77. Petro Simionov
78. Panfil Artimonov
79. Mihail Panfil
80. Arhip Condrat
81. Marchel Efseev
82. Vasile Nazarov
83. Fedot Constantin
84. Macar Timofeev
85. Sirghei Timofei Cerns
86. Liferi Pantilei
87. Afanase Fadeev
88. Egor Susoev
89. Terente Irimiev
90. Petro Nechiforov
91. Taras Plotnicov
92. Lavren Csinofon
93. Feodor Tarasof 94. Grigore Militeev
95. Grigore Achimov
96. Iacob Grigorof
97. Ivan Afanasev
98. Ivan Timofei Trihubi
99. Timofei Trihube
100. Ignat Corneef
101. Ivan Denisov
102. Spiridon Vasile Beliamici
103. Larion Ivanov
104. Artamon Isacov
105. Izot Afanasev
106. Militei Izotiev
107. Vasile Ivanov Ciobotar
108. Luca Ivanov
109. Ivan Prohorov
110. Farapon Aritiomov
111. Sava Nistorov
112. Fatei Petro
113. Ivan Andreev
114. Filat Andreev
115. Mihail Filipov
116. Alexandrov Perfion Cozmin
117. Ermil Gureev

118. Larion Gureev

119. Matfei Cozmin
120. Vasile Barisov
121. Zenovei Barisov
122. Dimitrie Anastaso
123. Alempie Simion
124. Maxim Alempie
125. Ehim Zenoveev
126. Nichifor Zenoveev
127. Gurei Dorofeev
128. Vasile Afanaseev
129. Taras Ivanov Babechin
130. Vasile Sezoi
131. Evsei Matfeev
132. Ilia Trifanov
133. Cozma Lactionov
134. Petro Cozmin
135. Maxim Abram
136. Anisim Matrinof
137. Ivan Luchianov
138. Achim Luchianov
139. Silai Andreev 140. Liferi Perfionov
141. Ehim Achimov
142. Grigore Ivanov
143. Maxim Nechiforov
144. Savele Gureev
145. Andrei Csipov
146. Feodot Andreev
147. Fedosei Iacoblev
148. Gurei Fidoseev
149. Simion Achimov
150. Timofei Coban
151. Efrem Egorov
152. Danila Efrimov
153. Egor Trohimov
154. Alexei Averianov
155. Petrichei Filipov
156. Feodor Zenovev
157. Petru Antohov
158. Artamon Amelianov
159. Anisim Petro
160. Acsinia Mihail Alexeev
161. Fedot Nistor
162. Larion Ivanov Cutoi
163. Cuprian Iacoblev
164. Ivan Iacoblev
165. Ivan Achisim
166. Osip Ivanov Maroz
167. Petro Leonov
168. Egor Mazur
169. Antip Mihailov
170. Nichita Gherasim
171. Ivan Chirilov
172. Constantin Timofei
173. Ambrose Artiomov
174. Ermalai Petro
175. Dimit Petro
176. Condrat Averian
177. Radion Zazonov
178. Machei Antipov

179. Ambrosie Luchianov

180. Iacob Sidorov
181. Danila Carpov
182. Gurei Samson
183. Hariton Barizov
184. Varlaham Hritonov
185. Leibu Grimberg 186. Ivan Carpov
187. Fenoghen Efimov
188. Nichita Efremov
189. Fedot Simionov
190. Cozma Simionov
191. Ivan Astahov Mali
192. Ehim Andrei
193. Foca Ivanov
194. Martin Fadeev
195. Chirila Saveleev
196. Tihon Ivanov
197. Filip Prohorov
198. Iacob Filipov
199. Arefin Ermalai
200. Filat Gherasimov
201. Pantelie Tarasov
202. Feodor Grigorov
203. Savin Amelianov
204. Agafon Maximov
205. Sevastian Vasiliev
206. Elmen Cozmin
207. Iacob Elmenov
208. Listarh Elmenov
209. Perfil Achimov
210. Echim Gherasimov
211. Fedot Petro
212. Abram Grigorev
213. Lazar Leonov
214. Platon Conon
215. Filip Samsonov
216. Haralamb Susoi
217. Ivan Larionov
218. Ivan Grigorov
219. Mihail Ivanov
220. Nichifor Caraulan
221. Avdei Condratiev
222. Ehim Arteomonov
223. Vasilisca Luchian
224. Isav Gureev
225. Artiom Luchianov
226. Ivan Iagorov
227. Platon Amelianov
228. Feclist Feodorov
229. Clim Mihail Maroz
230. Dimitru Petro
231. Cunon Ivanov 232. Vasile Ivanov Ruteon
233. Simion Simionov Fefeloc
234. Chirila Vasilev
235. Petro Cozmin Casaparea
236. Epifan Ivanov
237. Anton Stigniev
238. Fadei Irimiev
239. Ivan Alexeev
240. Lucheria Bariz Sevastian

241. Stignei Danilov

242. Vasile Stigneev
243. Androne Filipov
244. Luca Andronov
245. Osip Ivan Cijc
246. Matfei Constantin
247. Chirsan Afanase
248. Stefan Vasilev
249. Gavril Constantin
250. Pantelei Petro
251. Ignat Davidov
252. Iacob Ignat
253. Ivlanti Ifnad
254. Grigore Iacoblev
255. Vasile Stefanov
256. Simion Maximov
257. Marzin Osipov
258. Gherasim Ivanov
259. Vasile Gherasim
260. Vicol Ermalai
261. Savele Parfionov
262. Nicola Samsonov
263. Foca Feodorov
264. Nifante Feodorov
265. Fedot Avdeev
266. Cuzma Sirgheev
267. Grigore Petrov
268. Titu Fadeev
269. Vasile Simionov Capusta
270. Iacob Anisim
271. Filip Filimonof
272. Amos Feodorov
273. Maxim Gherasimov
274. Ivan Astaho Balsoi
275. Marchel Ivanov
276. Eftei Ivanov
277. Froll Carpov 278. Eiferi Lizarof
279. Egor Mihail
280. Ermalai Sidor
281. Ivan Danilov
282. Paval Petro
283. Ivan Timofei Cirni
284. Firsa Silivestru
285. Taras Firsov
286. Lipat Firsov
287. Ivan Samsonov
288. Feodor Nicolaef
289. Carpo Terente
290. Malafei Vasile
291. Pava l Lazarov
292. Chiriac Lazarov
293. Astaho Larionov
294. Fidosei Condrat
295. Ivan Fidoseev
296. Egor Alexandru
297. Ilia Avdeev
298. Carpo Vasilev
299. Sirghei Davidov
300. Andrei Abramov
301. Paramon Davidov

302. Nichita Ivanov

303. Danila Colinov
304. Osip Alexandru
305. Ivan Macheev
306. Simion Gureev
307. Panfil Cozmin
308. Trifon Pavlov
309. Alixei Iagorov
310. Martin Ehimov
311. Ehim Corneev
312. Macar Haralamb
313. Fiodor Averianov
314. Boris Stefanov
315. Nicon Iagorov
316. Hapei Niconov
317. Chirsan Borisov
318. Ivan Anisimov
319. Timofei Feodorov
320. Platon Carpov
321. Silai Vidineev
322. Ehim Lizarov
323. Grigore Martin 324. Martin Vavilov
325. Anofrei Martinof
326. Iuda Simionof
327. Pron Constantin
328. Sidor Cozmin
329. Stignei Gherasim
330. Maxim Timofei
331. Alimpie Ivan Cioban
332. Macar Stigniev
333. Parascovia H. Larion
334. Perfil Ivanov
335. Osip Andreev Zatira
336. Sofron Feodorov
337. Vasile Sidorov
338. Sirghei Grigorov
339. Mihail Matfei
340. Nichi for Sidor ov Bu zuc
341. Timofei Stigniev
342. Simion Ermalaev
343. Pataps Anisimov
344. Vidinei Andreev
345. Clin Mihailov
346. Ivan Mihail
347. Vera Ivan Ivanov
348. Evdochia Andrei Irimiev
349. Ivan Baraban
350. Mitrofan Danilov
351. Anisim Vasilev
352. Sirghei Iacoblev
353. Luca Prohorov
354. Dimitru Alexandrof
355. Feodor Ivanov
356. Minai Hritonof
357. Nifanti Grigore
358. Chiriac Tarasov
359. Ivan Romanov
360. Mihail Ciotic
361. Ivan Iacoblev Trus
362. Anton Ivan Denisov

363. Ivan Nazarov

364. Manoil Fochin
365. Foma Irimiev
366. Acim Damianov
367. Natalia Condrat
368. Feodor Larionov
369. Leon Larionov 370. Iacob Larion
371. Nicola Astahov
372. Agafia Fiodor Petrovna
373. Macar Firsov
374. Ivan Caterinici
375. Carpo Petro
376. Gurei Manoil
377. Fedul Pagomof
378. Ivei Caracas
379. Sidor Ivanov
380. Spiridon Andronov
381. Petro Luchian
382. Ivan Ivanov Caslin
383. Danila Antonov
384. Ivan Fadeev
385. Ivan Vasilev
386. Andrei Iagorov
387. Anton Iagorov
388. Feodor Simionov
389. Nichifor Prondea
390. Timofei Lavrenov
391. Sofron Csinofanti
392. Laction Nicolaef
393. Tatiana Stalianov
394. Fidosei Simionov
395. Filip Iagorov
396. Agripina Filimonof
397. Trifon Ivanov
398. Nichita Filip
399. Chirila Paturi
400. Terenti Alempief
401. Feodosia Mitri Gherasim
402. Achim Ivanov
403. Epifan Gureev
404. Vasile Platon
405. Damian Filip Zecon
406. Lavren Ivanov
407. Fidosei Alexandru
408. Terente Silai
409. Timofei Selaev
410. Vasile Chirila Snrea
411. Leon Afseev
412. Evsei Policarp
413. Larion Ivanov
414. Gherasim Holub
415. Artiom Selaev 416. Epsih Corneef
417. Foca Batracov
418. Simion Luchian Prohor
419. Sofon Oliev
420. Iacob Nicon
421. Iacob Taraischi
422. Nichei Timofei Vavilov
423. Ivan Chisel
424. Irimei Tatarischi

425. Selvestru Ustinof

426. Trifon Achimof
427. Petrichei Cozmin
428. Amos Ivan Halubiski
429. Afanase Mitri Cuelici
430. Larion Andreof
431. Marcu Danilof
432. Lavren Cozmin