Tezaurul toponimic al României. Moldova, Vol.

I
Partea a III – a, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2004

Cel mai amplu şi mai complex dicţionar/tezaur toponimic regional, Tezaurul toponimic al
României. Moldova (TTRM), are un tempou editorial foarte lent, dacă avem în vedere numai cele
trei volume purtând acest titlu şi apărute în intervalul 1991 – 2004, care constituie, de fapt, aşa cum
recunoaşte Dragoş Moldovanu, iniţiatorul şi coordonatorul întregi serii Moldova, „lucrări auxiliare
dicţionarelor toponimice zonale, având drept scop decongestionarea informaţiei din articolele
propriu-zise”. Dacă ţinem seama însă că şi dicţionarele toponimice zonale subsumate unor
excelente disertaţii doctorale, Oronimia şi hidronimia din bazinul superior al Bârladului (autor:
Mircea Ciubotaru), respectiv Toponimia văii mijlocii a Trotuşului (autor: Vlad Cojocaru), apărute în
1996, respectiv 1998, fac parte din aceeaşi lucrare, ritmul valorificării imensului material cules şi
interpretat de onomaştii moldoveni dobândeşte cote mai ridicate.
Pe de altă parte, trebuie să observăm că aceste instrumente sunt auxiliare numai raportat la
macheta dicţionarului propriu-zis, nu şi dacă ne gândim la uriaşul efort necesar strângerii şi
redactării materialului, în condiţiile în care toponomaştii implicaţi în această activitate sunt puţini şi
nu (mai) sunt dedicaţi exclusiv Tezaurului, majoritatea fiind şi cadre didactice universitare. Pentru
tenacitatea cu care continuă să se ocupe de finalizarea acestei opere de interes naţional, poate uşor
demodată astăzi, în ochii unora, şi, oricum, „nerentabilă”, autorii merită toate elogiile şi
recunoştinţa noastră.
Volumul pe care-l prezentăm înregistrează lexicografic Toponimia Moldovei în documente
scrise în limbi străine (exclusiv slavona), perioada căreia îi aparţin documentele fiind cuprinsă între
1332 şi 1850. El continuă, de fapt, publicarea „nomenclaturii topice româneşti oficiale”, cuprinsă în
primele două volume care au fost editate în 1991 şi 1992. Fiind supuse nu puţinelor „acţiuni
deformante datorate unor factori diverşi” toponimele oficiale, studiate cu atenţie şi profesionalism,
oferă cercetătorilor informaţii complexe de natură lingvistică istorică, geografică, atunci când sunt
comparate cu formele populare de la care au pornit şi sunt raportate la circumstanţele în care s-au
constituit ca nume proprii. Numirile străine ale locurilor, incluse în volumul al treilea, nu se mai
limitează la aşezările umane şi la moşii, ca în cazul volumelor anterioare, ci se extind şi la celelalte
categorii sociogeografice (hidronime, limnonime, oronime, hodonime, horonime etc.), permiţând
astfel prezentarea polarizării numelor sub formă de câmpuri toponimice, idee susţinută şi urmărită
permanent de şcoala de onomatologie (onomastică) ieşeană. Nu sunt incluse în volum formele din
documentele slavo – române, care, datorită importanţei pentru nomenclatura noastră topică, îşi vor
găsi probabil locul în cuprinsul articolelor propriu-zise ale dicţionarului.
1
 În acelaşi timp, se are în vedere asocierea lexicografică a sinonimelor toponimice (nume
diverse folosite pentru acelaşi loc), îmbinându-se perspectiva semasiologică (cerută de relevarea
câmpurilor) cu cea onomasiologică (presupusă de gruparea în jurul referentului) şi realizând în
subsidiar, un repertoriu „în acelaşi timp toponimic şi paratoponimic”, după cum observă, în
Prefaţă, Dragoş Moldovanu. Se respectă, de asemenea, în mare măsură, un alt principiu al
lexicografiei toponimice specifice Iaşului, potrivit căruia „un dicţionar toponimic ar trebui să
prezinte întregul circuit care angrenează numele de locuri, de la apariţia lor din apelative sau nume
de persoană, până la reintegrarea lor în clasele de cuvinte care le-au generat” (pasul următor poate
fi, sperăm, integrarea în dicţionarele generale, a traseelor onimice parcurse de apelativele
prescurtate lexicografic). Concret, dicţionarul precizează derivatele lexicale al toponimelor,
îndeosebi patrionimele. Exemple: vasluier, vasluisch, vaslujskij etc. pentru Vaslui. Redactorii
volumului, Mircea Ciubotaru, Vlad Cojocaru şi Gabriel Istrate au strâns şi au preluat materialul
după schema lexicografică şi normele de redactare stabilite de Dragoş Moldovanu. Au colaborat la
excerptarea materialului din documente Leonte Ivanov, Laura Manea, Dragoş Moldovanu şi Mihai
Percă.
Introducerea, semnată de Mircea Ciubotaru, care şi-a asumat şi revizia generală a
dicţionarului, prezintă aspectele esenţiale privind realizarea lucrării şi câteva probleme întâmpinate
şi soluţionate de redactori în cursul înfăptuirii acesteia, care limpezesc, de fapt, structura şi
finalitatea ştiinţifică a lucrării şi oferă sugestii utile cu privire la foloasele pe care le poate aduce.
Inventarul numelor incluse în TTRM3 este selectiv în ceea ce priveşte sursele de material
(restrânse la documentele editate) şi categoriile sociogeografice reţinute (au fost excluse: reperele
toponimice: fântâni, poduri etc., unităţile administrative complexe: ocoale, ţinuturi etc.). Autorii nu
au inclus în repertoriu, de asemenea, „traducerile în limba germană a numelor româneşti în
documentele de la sfârşitul veacului al XVIII – lea”, tipul Auerbach „Pârâul Boului”. Această din
urmă excludere poate fi asociată deciziei autorilor unei alte serii regionale, (Tezaurul toponimic al
României. Transilvania) de a nu oferi sistematic variantele istorice ale toponimelor şi este, ca şi
aceasta, numai parţial justificată ştiinţific, deoarece chiar dacă toponimele de dublă tradiţie, în
general, nu oferă informaţii privitoare la ambele limbi, pot servi, în anumite situaţii, ca termeni de
comparaţie pentru identificarea straturilor toponimice şi a fenomenelor de contact interlingvistic,
aplicate cu efecte ştiinţifice recunoscute, de exemplu, în toponimia romanică de G. Rolfs şi în zona
limbii române de S. Puşcariu.
Dificultăţile numeroase şi diverse privind localizarea topicelor denominate şi datarea
documentelor utilizate ca surse şi soluţiile adoptate într-o situaţie sau alta evidenţiază volumul mare
de efort depus de redactori şi excelenta orientare multidisciplinară probată de aceştia. Şi alte
opţiuni legate de concepţia TTRM3 sunt interesante; nu ne vom referi însă aici decât la câteva care
individualizează acest dicţionar în raport cu repertoriile oferite pentru celelalte regiuni.
2
 Microstructura lexicografică este subordonată, pe cât posibil, ideii de câmp toponimic,
cel puţin cât priveşte polarizarea în jurul unui toponim – bază, ceea ce oferă într-o anumită măsură
imaginea organizării numelor de locuri în complexe toponimice. Ierarhizările din cadrul câmpului
sunt ordonate şi notate cu cifre şi litere (latine şi greceşti), într-un sistem destul de complicat, dar
acceptabil pentru un toponomast cu experienţă, mai ales dacă este familiarizat cu volumele
anterioare ale TTRM. Reconstituirea formelor de nominativ, în condiţiile în care în texte numele de
locuri apar la alte cazuri, a creat probleme redactorilor, mai ales pentru variantele latine, dar
facilitează consultarea în cunoştinţă de cauză a articolelor respective. Sunt de apreciat şi cele 12
tipuri de „intervenţii minime” ale redactorilor pentru unificarea grafiei marii diversităţi a
documentelor, mai ales că ele nu modifică fonetic sau morfologic forma toponimelor. E drept că
aceasta a suferit de multe ori o dublă „refracţie”, devierea popular-dialectală, la nivelul limbii
române, şi, pornind de la aceasta, încorsetarea formală în haina limbii străine în care sunt transcrise
numele (vezi Kietrisch pentru Pietriş).
O altă secvenţă amplă (adevărată micromorfologie, am putea spune) este dedicată, din
perspectiva celor de mai sus, modului în care este redat Numele Moldovei în limbi străine, de
mare utilitate pentru limpezirea lucrurilor fiind un cunoscut articol al lui Dragoş Moldovanu de
acum peste un sfert de veac. De reţinut este confuzia frecventă făcută de străini între numele celor
trei ţări române, Valahia, de pildă, însemnând nu numai „Moldova”, ci şi, uneori, „Moldova şi Ţara
Românească”, sau chiar „teritoriul tuturor românilor” (vezi, de pildă „Moldavia, quae est pars
Valachiae” sau „Moldawia, alias Walachia de Moldawia”).
Adăugând că unele oniconime sunt atestate pentru prima oară, iar altele exclusiv în
documente străine (îndeosebi latine, ruseşti şi germane), importanţa documentară a TTRM3 este
dovedită odată în plus.
Bibliografia volumului este impresionantă, cuprinzând peste 1 000 de titluri, majoritatea
documente publicate sau studii asupra acestora, probând şi prin aceasta caracterul reprezentativ al
repertoriului de nume cuprins în lucrarea la care ne referim.
Decizia de a prezenta Partea a treia a volumului I al TTRM, chiar cu întârziere, trebuie
asociată, pe de o parte cu apariţia, în ultimii ani, a unor volume din Dicţionarele / Tezaurele
toponimice ale celorlalte regiuni (Oltenia, Muntenia, Transilvania), care fac posibilă studierea
comparativă a numelor sau grupurilor de nume, iar pe de altă parte cu necesitatea acută a unor
instrumentelor de acest tip pe care am resimţit-o de curând, atunci când am căutat soluţionarea
etimologiei unor toponime din Oltenia şi Muntenia (pare-se că situaţia nu diferă în ceea ce priveşte
Transilvania). Opţiunea toponimiştilor ieşeni pentru realizarea acestui volum, eforturile încorporate
pentru ducerea lui la capăt şi profesionalismul dovedit în depăşirea numeroaselor probleme
ştiinţifice şi tehnice merită, de aceea, scoase în evidenţă şi apreciate cum se cuvine.
Prof. univ. dr. Ion Toma
3