322
323
Cum este Dumnezeu
Ca în cazul celorlalte atribute ale lui Dumnezeu, dragostea trebuie
şi ea să îl caracterizeze pe credincios. Isus a arătat foarte limpede acest
lucru. El a spus că ucenicii Săi vor rămâne în dragostea Lui prin
respectarea poruncii Lui. Şi acea poruncă este: „Să vă iubiţi unii pe alţii,
cum v-am iubit Eu" (Ioan 15:12). în plus, când Şi-a trimis ucenicii El i-a
instruit: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi" (Matei 10:8). El i-a
învăţat să se roage: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri" (Matei 6:12). Şi El le-a povestit cu dezaprobare
parabola slujitorului căruia i-a fost trecută cu vederea nerestituirea unei
sume mari de bani, dar care apoi la rândul lui a refuzat să fie îngăduitor
cu un alt slujitor pentru nerestituirea unei sume mici (Matei 18:23-35).
Ioan subliniază că absenţa unor manifestări practice este o indicaţie că
presupusa experienţă creştină a unei persoane nu este autentică şi că
dragostea lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în acea persoană (1 Ioan 2:7-11;
3:11-18).
Dragostea şi justiţia lui Dumnezeu - un punct de tensiune?
Am privit la multe caracteristici ale lui Dumnezeu, fără să le fi
epuizat câtuşi de puţin. Ce vom spune însă despre relaţiile dintre ele?
După câte s-ar putea presupune, Dumnezeu este o fiinţă unită, inte-
grată, având o personalitate care este un întreg armonios. Prin urmare
nu ar trebui să existe nici un fel de tensiune între aceste atribute. Este
oare aşa?
Singurul punct de potenţială tensiune care se remarcă este relaţia
dintre dragostea lui Dumnezeu şi justiţia Lui. Pe de-o parte, justiţia lui
Dumnezeu pare atât de severă, încât pretinde moaTtea celor care
păcătuiesc. Acesta este un Dumnezeu aprig. Pe de altă parte,
Dumnezeu este îndurător, plin de har, iertător, îndelung răbdător. Nu
sunt oare aceste două seturi de trăsături în conflict unele cu celelalte?
Există deci o tensiune lăuntrică în natura lui Dumnezeu?8
Dacă pornim cu presupunerea că Dumnezeu este o fiinţă integrată
şi că atributele divine sunt în armonie, atunci vom defini fiecare atribut
în lumina celorlalte. Astfel, justiţia este justiţie iubitoare, iar dragostea
este o dragoste dreaptă. Există posibilitatea ca ideea care afirmă că ele
intră în conflict să fi rezultat din definirea separată a acestor atribute, în
izolare unele de altele. Deşi conceptul de dragoste fără justiţie, de
8. Nels Ferre', The Christian Understmximg ofGod, New York, Harper and iirothers,
1951, p. 227 şi următoarele.
Bunătalea lui Dumnezeu
| exemplu, poate fi derivat din surse exterioare, el nu este o învăţătură
biblică.
Ceea ce spunem noi este că dragostea nu este pe deplin înţeleasă
până ce nu considerăm ciS ea include justiţia. Dacă dragostea nu
cuprinde şi justiţia, ea este doar sentimentalism. Concepţia care
defineşte dragostea doar ca pe o atitudine care favorizează împlinirea
dorinţelor unei alte persoane, nu este biblică. Ea întâmpină două di/i-
cultâfi: (1) A da unei persoane ceea ce ar face-o să se simtă confortabil ■
pe moment poate să nu însemne nimic mai mult decât tolerarea unui moft
- o asemenea faptă nu este neapărat corectă. (2) Aceasta este de obicei o
reacţie emoţională faţă de un anumit individ sau de o anumită situaţie.
Dar dragostea are un orizont mult mai larg - ea cuprinde I neapărat
justiţia, un simţ al binelui şi al răului, şi întreaga omenire. După cum a
arătat în mod corect Joseph Fletcher, justiţia este de fapt, dragoste
distribuită." Este dragoste faţă de toţi semenii pe care îi are cineva, cei
din imediata apropiere şi cei îndepărtaţi în spaţiu şi timp. Justiţie
înseamnă că dragostea trebuie arătată întotdeauna, indiferent dacă se
prezintă sau nu într-un mod presant şi viu vreo nevoie imediată. Prin
urmare, dragoste în sensul biblic nu este numai a tolera pe cineva din
imediata apropiere. Mai degrabă, ea implică şi justiţia. I Aceasta
înseamnă că va exista o preocupare pentru bunăstarea ultimă a întregii
omeniri, o pasiune de a face ceea ce este drept, şi o dorinţă de a-i sili pe cei
vinovaţi de o acţiune greşită să suporte consecinţele corespunzătoare.
De fapt, dragostea şi justiţia au conlucrat în felul lui Dumnezeu de a
se purta cu omul. Justiţia lui Dumnezeu pretinde să existe o plată pentru
păcat. Dragostea lui Dumnezeu însă doreşte ca omul să fie restaurat
pentru ca să aibă pârtăşie cu El. Oferirea lui Isus Cristos ca ispăşire pentru
păcat înseamnă că atât justiţia, cât şi dragostea lui Dumnezeu au fost
menţinute. Şi nu există de fapt nici o tensiune între cele două. Există
o tensiune numai dacă viziunea cuiva asupra dragostei reclamă ca
Dumnezeu să ierte păcatul fără nici o plată- Dar aceasta înseamnă să te
gândeşti la un Dumnezeu diferit de ceea ce este El de fapt. Mai mult '
decât atât, oferirea lui Cristos ca ispăşire arată o mai mare dragoste din
partea lui Dumnezeu decât ar arăta eliberarea plina de indulgenţă a
oamenilor de sub consecinţele păcatului. Pentru a duce la bun sfârşit
dreapta administrare a Legii, dragostea lui Dumnezeu a fost atât de
mare încât El Şi-a dat Fiul pentru noi. Dragostea şi justiţia nu sunt două
[ 9. Joseph Fletcher, Sihiation Elhicg: The Mw Morality, Philadelphia, Weshninsfer,
1966, p. 86-102,