/ �.

:::�
:.....:..- �......

E(Fie M. willi�ms
Originally published as
A Hive of Busy Bees by Effie M. Williams
© 1975 by Rod and StaffPublishers.lnc. Crockett. Kentucky, U.s.A.
Tradusă în limba română cu permisiunea
Rod and Staff Publishers, lnc. Crockett, Kentucky, u.s.A.
© 2004 de Christian Aid Ministries
Toate drepturile rezervate. Este interzisă orice reproducere de text
sau imagini fără aprobarea în prealabil a editurii.

Traducerea: Pricop Silviu

Tehnoredactarea computerizată: Dorcas Miller
Design şi grafică pentru copertă: Pricop Emilia

Tipărită in România sub îndrumarea Christian Aid Ministries

Berlin, Ohio 44654 U.S.A.
Ediţia II noiembrie 2012
ISBN: 978-1-885270-28-3
 UN STUP DE
� ALBINUTE ,

HARNICE

Effie M. Williams
 tfi PreFaţă
Într-o vreme în care virtutea şi caracterul sunt
considerate aproape demodate, e o plăcere să p utem
găsi o cărticică plină de istorisiri ce zidesc un caracter
bun . Cu permisiunea Metropolitan Church Association
am revizuit lucrarea lui Effie M. Williams în anumite
puncte pentru a întări morala povestirii. Nădăj duim
că vor fi mulţi acei copii care vor primi învăţătura bună
a acestei cărţi, iar crescând, vor ajunge să facă voia lui
Dumnezeu prin harul ce se găseşte în Isus Hristo s .
 � CUM s-a
- 0, mătuşă Elena ! Ce surpriză
să vă văd aşa dis-de-dimineaţ ă!
exclamă Vasilica.
- Deja te-ai trezit? Daniel încă
doarme?
- L-am auzit foindu-se în pat
când am trecut pe lângă camera
lui, îi răspunse Vasilica mătuşii.
- Unde-i mami? întrebă, din
cadrul uşii, Daniel, cu o privire
somnoroasă.
- Hai, veniţi şi staţi jos, copii !
îi îndemnă blând mătuşa Elena.
Acum, să vă spun ce s-a întâmplat .
Copiii s-au aşezat lângă mătuşa.
- Mămicii voastre i s-a făcut
rău în timpul nopţii, explică ea.
Tăticul vostru a dus-o la spital şi
.. :.�.
(���--,..
1'ntâMplat...
m-a rugat p e mine să vin să s tau
cu voi.
Ochii lui Daniel se făceau tot
mai mari, în timp ce mătuşa vor­
bea.
- E bol navă tare? întrebă el,
aproape şoptit.
Mămica lui nu a fost niciodată
aşa bolnavă, încât să fie dusă la
spital.
- Nu ştim, dragul meu,
ră sp unse mătuşa clătinând din
ca p Avea dureri mari. ° să ne
.
spună tata când vine acasă. Tre­
buie să avem răbdare până atunci.
În timp ce vorbea, mă tuşa îl pri­
vi pe Daniel şi văzu câte o lacrimă
mare prelingându-se p e fiecare din
obrajii săi. Atunci îşi puse mâna pe chiar dacă nu ştim cât de bolnavă
după umerii băieţelului . es te mămica, putem să ne rugăm
- Nu fi i trist, dragule ! îl lui Dumnezeu, ca El să o facă bine,
mângâie ea. Dumnezeu are grij ă dacă este voia Lui .
de mămica ta . El poate s ă o facă Mătuşa îngenunche cu cei doi
bine, imediat când crede că e nepoţei şi împreună s-au rugat ca
timpul pentru as ta . Domnul s ă o facă b ine pe mama,
- Dar uneori oamenii sunt dacă aşa dorea El .
bolnavi pentru multă vreme, Mătuşa deja pregătise micul
nu-i aşa? întrebă Vas ilica, abia dej u n pentru micuţi, dar niciunul
stăpânindu-şi lacrimile. nu voi să mănânce mai mult de
Mătuşa Elena îşi puse şi cealaltă câteva îmbucături.
mână după gâtuI fetiţei . - Chiar nu mi-e foame, se
- Da... uneori aşa se întâmplă, scuză Vasilic a . Cred că mă gândes c
îi ş opti mătuşa strângând-o mai prea mult la mama ca să-mi mai
aproape de ea. Dar trebuie s ă avem fie foame.
răbdare şi să vedem. Însă acum , Mătuşa Elena îi zâmbi
înţelegător nepoatei.
- E în regulă, o asigură ea .
Ştiu că îi porţi grij a.
După câteva ore, copiii au auzit
o maşină huruind pe alee . Repede,
au fugit spre garaj .
- Tati ! Oh, tati ! Mama e

bolnavă tare?
Tata îi privi drăgăstos pe cei doi
copii.
- Do ctorul spune că se va
face bine în câteva s ăptămâni, îi
linişti el. Încă nu se simte bine. A
fos t operată imediat ce am ajuns
la spital, noaptea asta . Ştiţi, copii,
în fiecare dintre noi sunt două
o rga ne mici, numite rinichi, le
explică el celor doi. Iar unul din
rinichii mamei nu mai merge cum
trebuie. A făcut piatră la rinichi.
Când se întâmplă asta, doctorii
trebuie să scoată piatra, căci altfel
persoana p oate muri. Dar nu vă fie
teamă, doctorul a spus că mama
o să se însănătoşească în curând.
Va trebui, totuşi, să s e odihnească
la spital cam două săptămâni. Iar
când vine acasă nu o să poată face
treabă pentru o vreme. Aşa că am
făcut nişte planuri, le zise tata pe
un ton entuziasmat . Hei copii,
v-ar plăcea să mergeţi la bunici
vreo două săptămâni? îi întrebă el
cu o sclipire în ochi .
- La bunici! La bunici ! începu la mama.
să ţopăie vesel Daniel. Pentru Chiar înainte de vremea
două săptămâni! Chiar putem să prânzului, bunicul şi bunica au
mergem, tati? venit să-i ia pe cop i i la ei acasă.
- Dacă mama n-o să fie acasă, Mătuşa Elena îi ajută să p ună în
atunci cred că e bine să mergem la valij oara lor lucrurile de care ar
bunici, răspunse Vasilica cu o voce fi avut nevoie pentru şederea la
scăzută. Dar cât de mult îi va duce bunici.
dorul mămicii ei dragi, numai ea Nu după mult timp luaseră deja
ştia! prânzul şi erau gata de plecare.
- Ce fetită cuminte am ! o
.
- Să fiţi cuminţi, copii! le
mângâie tatăl p e Vasilica . Ştia reaminti tata, în timp ce copiii îl
bine că fetiţa lui dragă se gândea sărutau. Să ascultaţi de bunicul şi
de bunica, bine? Să îi ajutaţi cu ce
puteţi ! Şi să nu uitaţi să vă rugaţi
pentru mama !
- Aşa o să facem, îi promise
Vasilica. Simţea că i s e pune
un nod în gât, încercând să fie
curajoasă de dragul lui Daniel, dar
lacrimile insistau să-i evadeze din
ochi, când se gândea la mămica sa
care era într-un pat alb, la spitalul
acela mare .
Când au ajuns ei la casa de ţară
a bunicilor, era dej a după-amiaza
târziu, iar bunica pregăti într-o
clipită cina. După ce au mâncat,
Vasilica o ajută pe bunica să spele
vasele, iar apoi mica lor valiză fu
descărcată .
Bunica îi urmărea să vadă dacă
dădeau vreun semn că se simţeau
singuri.
- C opii, le-a spus ea plină de
energie, e vremea mulsului ! Fugiţi
repede şi daţi drumul vacilor în
ocol ! Acolo o să le adăpăm bine .
Într-o clipită, copilaşii o luară
la fugă, făcând întrecere să vadă
care ajunge mai repede . Nu trecu
mult şi vacile stăteau în jurul
j gheabului, în care bunicul pompa
apă.
- Lasă-ne pe noi să pompăm
apă, bunicule ! îl rugă Vasilica .
- Bine, a fost de acord bunicul.
Asta o să fie treaba voastră în
fiecare s eară: să daţi de băut la
vaci!
Copiii au privit cum laptele
spumos se scurgea în găleţile
curate ale bunicii. După ce au
terminat cu mulsul, au mers cu
toţi în casă. E ra dej a întuneric
afară, aşa că cei doi copii şi-au
rostit rugăciunile, iar în curând
bunica îi sărută de noapte bună .
 � Înţepătura alb;ne;
Cucurigu ! strigă ascuţit simţi un băiat aşa de mare când un
D aniel, ţopăind în camera unde vecin trecu pe lângă og rada lor şi
dormea sora lui. obs er vă că bunicul are "nişte braţe
Vasilica deschise ochii şi s e în plus" la treabă!
ui tă î n jur. S oarele strălucitor d e După masa de prânz buni ca s-a
di mineaţă se strecura înăuntru, pus să-şi facă somnul de amiază,
prin perdelele cu model roz şi alb. iar bunicul s-a dus la un vecin, să-I
- Unde sunt? întrebă ea ajute cu treaba. Astfel copiii au
somnoroasă, văzându-1 pe Daniel rămas singuri. Îşi găsiră de joacă
stând lângă patul ei. alergând prin ograda cu iarbă
- Unde eşti? exclamă vesel
Daniel. 0, la bunici, desigur!
Nu-l auzi pe bătrânul cocoş
spunându-ţi că e timpul să te
trezeşti? Uite-l ! spuse el, trăgând
perdeaua . S tă pe gard şi se întinde.
Bunicul mi-a spus că el strigă : " Bun
venit la ţară, Daniel şi Vasilica ! "
H ai, grăbeşte-te şi te scoală
din pat ! Trebuie să mergem să îl
aj utăm pe bunicul la muls .
Jumătate de oră mai târziu,
bunica îi chemă pe cei doi nepoţei
fl.ămânzi la masă. După masă şi-au
găsit de lucru ajutându-i pe bunici.
Vasilica spălă vasele împreună cu
bunica şi apoi o ajută la curăţenie,
iar Daniel se ţinu de bunicul la
treburile din gospodărie. Şi se
înaltă din faţa casei, dar au ajuns
să facă atâta gălăgie încât Vasilica
se opri.
- Mi-e team ă că o vom trezim
pe bunic a aşa, îi zise ea lui Daniel.
Mai bine ne-am opri.
- Hai să mergem în livadă.
Putem să facem tot tărăboiul din
lume acolo şi bunica nu o să ne
audă.
Zis şi făcut ! O luară la fugă
înspre livadă, să se j oace la umbra
bătrânilor meri.
Dar, până la urmă, somnul
bunicii nu dură prea mult, căci
fu trezită de un ţipăt dinspre
grădină. Ieşind în grabă afară, o
găsi pe Vasilica săltând în sus şi
în jos şi ţinând-uşi palma la un
ochi. Daniel se uita cu ochi mari
la sora sa, neştiind ce să facă. Nu
avea nicio idee ce se întâmplase,
de sora lui făcea aşa.
Dar bunica ştia. În spatele
livezii, bunicul avea câţiva stupi cu
albine . Vasilica se apropiase prea
mult de unul din stupi, iar o albină
pusese capăt aventurii.
Bunica nu zise prea multe . În
tăcere, o luă pe Vasilica de mână şi
o conduse în casă. Câteva minute
mai târziu, fetita stătea întinsă în
.
pat, iar bunica îi punea o compresă
rece pe ochi. Nu trecu mult şi
durerea s e risipi; dar ochiul începu
să se umfle , iar în curând nu mai
putea să vadă nimic cu el.
- E do ar vina mea că am mers
în grădină, zise Daniel foarte
serios.
- Nu, e a mea, sări cu vorba
Vasilica, eu ţi a m spus că o s-o
-
trezim pe bunica dacă ne j ucăm în
curte .
- Păi, spuse bunica râzând,
cred că e a mea - am uitat să vă
spun despre albine .
Când veni vremea ca fetiţa să
me argă la culcare , bunica îi obloji
o chiul um flat .
- Îmi doresc să nu fi existat
alb ine, bunico ! izbucni dintr-o dată
Va silica .
- ah, dar nu-i aşa că-ţi place
mierea , dragă? o întrebă bunica.
- Da, îmi place mierea, dar
nu-mi plac albinele care înţeapă !
- Albinele sunt nişte creaturi
foarte interesante, îi explică
bunica, ele muncesc din greu şi,
dacă sunt lăsate în pace, nu fac rău
nimănui.
- Dar nu am vrut să le supăr,
însă una dintre ele m-a înţepat!
Ai dreptate, spuse
înţelegătoare bunica, dar vezi,
albinele au nişte reguli, iar tu
probabil că ai încălcat una dintre
ele . Acul e singura armă p e care o
au albinele pentru a apăra s tupul
împotriva intruşilor, iar albina
care dă acul întotdeauna moare
după aceea. E preţul pe care îl
plăteşte pentru a apăra stupul.
ah ! exclamă întristată
Vasilica. Îmi pare rău că m-am
apropiat prea tare de stupi. Dar, te
rog, mai spune-mi despre albine,
bunico !
- Sunt multe lucruri de spus
desp re ele, începu bunica. Ele
trăie s c în nişte căsuţe ingenioase,
numite stupi. Mai au şi o matcă,
iar dacă aceasta este luată din
stup sau moare, albinele nu mai
lucrează fără ea. Doar o singură
matcă poate să existe într-un
stup . Când o nouă matcă e gata să
iasă din celulă, matca mai bătrân ă
îşi strânge un grup de albine şi
roiesc, a di că ple acă în c ăutarea
unui alt stup. Matca depune ouăle,
iar când acestea scot pui, stupul se
ump l e cu atât de multe albine, că
nu mai încap. Imediat ce se găseş te
o altă matcă, unele albine treb ui e
să părăsească stupul. Când ele
roie sc , albinele lucrătoare au mare
grijă ca matca să fie în s igu ranţ ă .
Când ele se opresc, să z ic e m , p e o
creangă de copac, ele acoperă în
întregime matca, încât nimeni să
nu o găsească. Trimit cercetaşi,
ca să caute o casă nouă şi, când se
găseşte una, toţi se mută acolo.
Uneori bunicul găseşte o matcă şi
o pune într-un stup. Acolo ea face
un bâzâit înfundat, prin care le
spune şi celorlalte albine să vină
înăuntru.
- Atunci înseamnă că o matcă
m-a înţepat pe mine? întrebă
Vasilica .
- Nu. O matcă nu-şi foloseşte
niciodată acul, decât într-o luptă
cu o altă matcă, însă albinele
celelalte au grijă de ea şi o apără,
chiar cu preţul vieţii. Sunt mai
multe feluri de albine într-un
stup . T rântorii nu pot să înţepe şi,
după cum le este şi numele, ei nu
muncesc nimic - sunt nişte leneşi.
Toamna, celelalte albine îi omoară
pe toţi trântorii, ca ei să nu
mănânce mierea pe care albinele
lucrătoare au strâns-o cu multă
trudă. Albinele muncesc de zor
întotdeauna - în zilele cu soare ele
culeg miere şi în zilele înnorate fac
mici încăperi din ceară, unde Să-şi
depoziteze mierea .
- De aceea se şi spune lI să
fii harnic ca o albină", adăugă
Vasilica. Înseamnă să fii mereu
la treabă . Nu ştiam că sunt aşa
de multe lucruri de învătat de,
la albine! Noi nu avem albine în
gospodăria de acasă.
- Eu mă mai gândesc la un alt
fel de albine, medită bunica.
- Î nţeapă şi ele ca albinele din
livadă? întrebă Vasilica simţind un
fior.
- Acul pe care îl dau ele este
mult mai ascuţit, îi răspunse
bunica, iar durerea rămâne pentru
multă vreme. Este un stup plin de
astfel de albine şi ele mereu sunt
la lucru. Dar e vremea să mergeţi
la somn . Aveţi răbdare până mâine
seară şi am să vă povestesc mai
multe despre una dintre ele .
Zece minute mai târziu, Daniel
adormea, întrebându-se ce fel de
albine trebuie să fi fost acestea şi
nădăjduind că nu o să fie înţepat
de una, aşa cum a fos t sora lui,
Vasilica .
 B:uz.! Să asculti �

- Am ceva să vă arăt, îi anunţă inim a. Era u aşa de abso rbit i de

b unica după micul dejun. Veniţi cu mic uţul viţe l, încât bunica îi'lăsă
sing uri, ca să se p oată apu ca de
min e !
trebur ile zilnice.
Câteva momente mai târziu,
Orele trec eau pe nesimtite
Daniel exclamă: '
şi pline de veselie erau aşa de
- Oh ! Un viţeluş !
-

multe lucruri de făcut. D e sigur

Nu-i aşa că-i drăguţ?
că Vasilica a trebuit să-i scrie
exclamă, la rândul ei, Vasilica . C e
nesigur p e picioarele lui este. Cum mamei o scrisoare lungă, în care
îl cheamă, bunico? sa-l spună despre înţepătură,
- Bunicul a spus că nu o să-şi despre viţeluşul nou-născut şi
bată capul să-i dea un nume, când tot ce au mai descoperit nou prin
are doi nepoţi prin preaj mă, zise gospodăria bunicilor.
bunica şi le făcu cu ochiul. Î nspre s eară, copiii şi-au
- Deci putem noi să-i dăm
un nume? întrebă entuziasmată
Vasilica .
- Da, asta vre am să zic,
încuviintă bunica .
.

- Vai, Daniel, cum o să-I

numim?
- Eu zic că F ulguleţ, propuse
Daniel.
- Ce nume frumos ! F ulguleţ
să-i spunem atunci !
- Mă întreb dacă m-ar lăsă
să-I ating , zise Daniel, punându-şi
degetul pe nasul mic şi alb al
viţeluşului .
Micuţul scutură din cap şi s e
băIăngăni pe picioare , până l a
mama sa. Copiii a u râs din toată

amintit de vaci . S-au gândit că
ar pute a pom pa apa în jghe ab
din timp . Se bucu rau aşa de mult
să dea la pompă, încâ t apa dădu
pest e gura jghe abul ui şi bălti pe
pământul din jur.
După cină, copm, au dat
drum ul vacilo r în ocol . Vacile
tocmai terminaseră de băut, când
Daniel alunec ă pe noroi şi ateriză,
cât era de lat în jgheab . Dădu din
mâini şi din picioare , încercân d
să iasă, şi astfel Vasilica avu parte
şi ea de o baie bună, încercând
să-I ajute să iasă. A fost nevoie ca
bunicul să vină şi să-I pescuiasc ă
afară din jgheab. Dar toţi au avut
parte de o porţie bună de râs , chiar
şi păţitul de Daniel. Copiii nu au
mai putut să privească mulsul
vacilor, pentru că au fost nevoiţi
să meargă înăuntru, să-şi s chimbe
hainele.
După ce toţi au terminat cu
treburile de prin gospodărie ,
nepoţii i-au amintit bunicii că
le-a promis o istorioară. Vasilica
şi Daniel şi-au tras scăunelele mai
aproape de bunica şi ea a început:
- O întâmplare despre o albină
v-am promis, nu? Ei bine, albina
aceasta are un ac foarte ascuţit,
;......:... "
care intră adânc de tot.
- Sper că nu o să mă înţepe
niciodată ! spuse Vasilica .
- Şi eu nădăj duiesc acelaşi
lucru, draga mea, în cuviinţă
bunica. Băiatul şi fetiţa din
povestirea mea au fost înţepaţi
foarte dureros; dar a fost vina
lor - o să vedeţi asta când vă
povestesc .
Ana şi Victor locuiau în
apropierea unui iaz , iar în timpul
iernii le plăcea foarte mult să se
dea pe gheaţă cu patinele . De
multe ori, aşa mergeau şi la şcoală .
Dar, într-o dimineaţă, în timp ce
le încheia nasturii de la paltoane,
mama îi avertiză:
- Să nu mergeţi azi pe gheaţă,
copii ! Iazul a început să se dezgheţe
şi e periculos .
- N-o s ă mergem, mami, au
promis amândoi copiii în cor.
Dar, când au ajuns lângă iaz ,
Victor îi spuse surorii sale :
- Hei, Ana, uite ce groasă şi
tare arată gheaţa ! Hai să ne dăm
cu patinele pe ea!
Imediat albina începu să bâzâie
pe la urechea Anei:
Bzzz! Să nu faceţi asta. E
periculos. Nu uitaţi că i-aţi promis
mamei.
- Mai bine mergem pe jos,
Vic tor, zise Ana repede. Doar ştii
ce i-am promis mamei, nu?
- Dar mama nu o să ştie,
înc ercă să o înduplece băiatul.
Dar i-aţi promis, bâzâi din nou
alb ina .
- Mama credea c ă gheaţa
începe să se topească, adăugă
Victor. Nu ar avea nimic împotrivă
dacă ar şti că nu-i aşa . Faci cum
vrei, Ana; dar eu am de gând să
traversez iazul chiar acum.
Văzându-1 pe fratele ei, care
pornise de-a lungul iazului, îl
unnă şi ea, cu tot bâzâitul albinei.
Î nsă nu au avut timp s ă înainteze
prea mult, că gheaţa şi începu să
trosnească, cedând sub greutatea
lor. Ana repede se întoarse şi se
grăbi spre mal, dar Victor mersese
prea departe. Ana privi îngrozită
cum fratele ei se scufundă în apa
îngheţată. Dădu fuga în drum,
ţipând cât o ţineau puterile după
ajutor.
Se întâmplă ca un om să treacă
pe acolo . Ac esta înşfăcă o scândură
şi fugi spre iaz cât de repede
putu. Ajunse chiar la timp, ca să-I
salveze pe Victor. Îl trase pe băiat
pe mal şi strigă după ajutor. Doi
bărbaţi au venit în fugă , unindu-şi
eforturile să-I facă pe băiat să sufle
din nou. În cele din urmă, Victor
îşi des chise ochii şi întrebă:
- Unde sunt?
Bărbaţii ac eia îl purtară repede
pe braţe acasă. Când mama îl văzu
pe băiatul ei, c are p ătimea din
cauza neascultării, Îi mulţumi lui
Dumnezeu că l-a scăpat cu viaţă.
Însă pericolul nu trecuse cu totul.
Pentru multe săptămâni Victor
a zăcut bolnav în pat. Când, în
cele din urmă, putu fi c ob o rât din
camera lui de sus , jos în camera de
zi, tot ce reuşea să facă era să stea
pe canapea, palid şi tăcut. Nu mai
era acel Victor de altădată, un băiat
plin de viaţă. Veni şi primăvara,
dar trecu multă vreme p ână când
Victor putu să o însoţească pe Ana
în pădure, la cules de flori sau la
iaz , ca să se joace cu bărcuţele lor.
Nici măcar nu a mai putut merge
la şcoală anul acela.
Iar sărmana Ana . . . în fiecare zi,
când bătea singură drumul spre
şcoală tot părea să audă bâzâitul
albinei: Bzzz! [-aţi promis mamei!
O auzeam aşa de clar, îşi spunea
ea. Trebuie să fz fost conştiin ţa mea.
Dar nu am ascultat şi aproape l-am
pierdut pe frăţiorul meu!
Bucătăria vechii case de
ţară rămase în tăcere deplină
când bunica sfârşi de povestit
întâmplarea . Nimic nu se auzea,
în afară de ticăitul ceasului .
- Mă bucur că nu a fost
aşa - dar a fost la un pas să se
întâmple ! zise, în cele din urmă,
Vasilica . Şi cum se numea albina,
bunic o?
Albinuţa Să asculti,
,
îi
răspunse bunica . Uneori, ea i-a
înţepat pe unii copii aşa de tare , că
rana nu s-a mai vindecat niciodată .
- Mda, îmi dau seama , spuse
gânditoare Vasilica, o înţepătură
dintr-aceea ar fi cu mult mai rea
decât cea pe care am primit-o eu
ieri în livadă.
- Dar, reluă bunica mai veselă,
albinuţa aceasta nu o să vă supere
niciodată dacă ascultaţi de primul
bâzâit.
- Aşa o să facem, bunico !
au exclamat amândoi copii şi,
nu după mult timp se găseau pe
tărâmul viselor.
 � B�! Fii cinstit
Lui Daniel i se păru că abia a - Bine, eu fug şi mă asc un d,
adormit, când o auzi pe bunica iar tu numeri până la o sută.
strigând voioasă: Vasilica o luă la fug ă, iar D aniel
- Micul dej un e gata! încep u numărătoarea de la unu în
Se echipă cât de repede putu, sus . Când Dani el ajuns e la nouăz eci
dar, când aj unse j o s în bucătărie, îi şi cinci , Vasil ica ajuns e la intrarea
găsi pe toţi dej a acolo , aşteptându-l în coteţul găinilor, iar, cum uşa era
pe el. deschisă păşi înăuntru .
După ce au mâncat, Vasilica Î nsă acolo era ceva la care
şterse vasele pe care bunica le Vasilica nu se aşteptase. Unul
spălase şi o ajută la măturat şi la dintre purceii bunicului era în
ştersul mobilei . Daniel îi dădu o
mână de ajutor bunicului la unsul
căruţei şi al hamurilor, apoi la
repararea gardul, înmânându-i
scândurelele de care avea nevoie .
Copiii au avut de lucru
până la vremea prânzului, dar
după-amiază au fost liberi să facă
tot ce doreau , aşa că s-au decis să
se j oace de-a casa în livadă . Au
luat câteva din lucrurile pe care
rnătuşa le puse în valij oara lor, ca
să-şi umple casele de j oacă .
Însă Daniel se plictisi în curând
de această joacă, aşa că propuse
altceva :
- Hai să jucăm ascunsa ,
Vasilica.

coteţ , sco rmo nin d printre paie .
Sti mabilul pur cel nu se aşte pta la
com pan ie şi se sperie aşa de tare
de ea, încâ t fugi valvârtej pe uşă
afară. Cum Vasil ica era în cadr ul
uşii, se afla exac t în calea lui.
Do mnul purc el nu se opri , aşa că
Vasili ca se trez i luată pe sus .
Chiar în dreptul uşii de la
coteţ, era un mic jgheab cu apă,
pe care bunica îl ţinea pentru
găini. Vasilica nimeri să cadă de pe
spatele purcelului drept în jgheab,
rostogolindu-se ap oi pe pământ.
Daniel se opri din numărat
când o auzi pe sora lui ţipând, iar
bunica veni în grabă spre coteţ.
Sărmana Vasilica! Cum arăta !
Era aşa de speriată, încât îi luă o
vreme bunicii să o consoleze. Însă
o baie bună şi un set de haine
curate au făcut-o pe fetiţă să se
simtă din nou în largul ei.
Seara, când bunica se întoarse
de la mulsul vacilor, îi găsi pe cei
doi nepoţi aşteptând pe verandă
să le spună o nouă istorisire .
- Foarte bine ! începu bunica,
aşezându-se în balans oar.
Povestea pe care am să v-o spun
este despre albinuţa Fii cinstit.
Cu mulţi ani în urmă, erau trei
băieţi, Emil, Nicolai şi Cristian,
buni prieteni. Erau de aceeaşi
vârstă şi au început şcoala
împreună , iar pentru mulţi ani
s-au înţeles foarte bine . Numai
că, pe la vârsta de paisprezece ani,
Emil şi Nicolai au început să stea
afară noaptea până târziu. Însă
Cristian rămânea acasă şi îşi făcea
lecţiile pentru următoarea zi, la
fel cum făcuse mereu de când era
şcolar.
Desigur că, nu după mult timp ,
a început să se vadă o diferenţă
între rezultatele lor de la şcoală.
Cristian mereu ştia cum să
răspundă la clasă, în timp ce Emil şi
Nicolai rămâneau mereu în urmă .
Când veni vremea examenelor, cei
doi au început să-i cerşească lui ceva.
C ristian ajutorul. Care-i problema , fiule? îl
- Nu, a fost răspunsul ferm întrebă ea într-o zi.
al lui Cristian . Nu am să fac asta Cri stian îşi vărsă în faţa mamei
ni ciodată . Mama mereu îmi spune toată supărarea. Ea se bu cur
ă
că tata a vrut ca eu să fiu cinstit,
iar eu am aceeaşi dorinţă .
Hai, măi ! încercă să-I
înduplece Nicolai . Tatăl tău e mort
de mult timp , iar mama ta n-o să
afle niciodată .
- Şi ce-ar fi rău în a-i da un mic
ajutor unui coleg? îi ţinu isonul
Emil.
- Nu e bine , pentru că nu e bine
să furi ! le tăie avântul Cristian . Şi
să vă ajut pe voi să furaţi ar fi la fel
de rău .
Cu aceste cuvinte, el se întoarse
şi îşi văzu de foaia lui de examen.
Desigur că el îşi luă examenele
cu notele cele mai mari, iar Emil
şi Nicolai le picară . După aceste
evenimente, cei doi îl necăjeau foarte mult să audă că el nu vrea
pe Cristian, numindu-l " puişorul să facă lucruri necinstite.
cinstit al mamei". Când îl întâlneau - Tata ar fi foarte bucuros
îi strigau: să ştie asta, dragul meu. Iar mie
- Du-te acasă, puişor, de nu-mi va fi niciodată ruşine de
te-ascunde după fusta mamei ! tine, atât timp cât eşti cinstit.
După o vreme mama îşi dădu Uneori îţi va fi gre u , dar, peste ani
seama, după expresia tristă de pe vei vedea că m erită.
faţa lui Cristian, că se întâmplase Cristian se simţise descurajat,
dar vorbele mamei îl ajutară să vreau slujba.
fie din nou puternic. Următoarea Bine atunci, îi zise
dată când îi văzu pe cei doi, putu farmacistul, asta e tot ce am de
să-i privească drept în ochi, fără făcut pentru tine .
ruşine sau teamă. Fu însă uimit Îl plăti pentru cât a muncit şi
să vadă cum ei îşi plecară privirile băiatul plecă acas ă . Farmacistul se
şi se făcură nevăzuţi. De atunci duse în camera din spate şi văzu
încolo, ei nu-l mai supărară pe cuiele, şuruburile şi toate celelalte
Cristian, pentru că directorul de-a valma pe j o s . Le adună şi le
ş colii aflase de purtarea lor şi îi puse din nou în cutie. Apoi, agăţă
pedepsise sever. din nou anunţul în vitrină .
Când anul şcolar se termină toţi În ziua următoare , Emil trecu
băieţii au început să caute ceva de şi el pe lângă farmacie , observând
lucru, care să le aducă ceva bani. anunţul . Şi el intră în farmacie
Nicolai trecea pe lângă farmacie şi ceru să îi fie dată slujba .
într-o zi, când zări un anunţ în Farmacistul îl conduse şi pe el în
vitrină: " Angaj ăm băiat. Să se spate, arătându-i cutia cu vechituri
" şi cerându-i să le sortez e .
prezinte personal. Fără să mai
stea pe gânduri, intră înăuntru şi După c e lucră ceva vreme s e
se prezentă pentru slujbă. întoarse l a farmacist şi î i spuse:
Farmacistul îl conduse într-o - Şuruburile alea ruginite nu
cămăruţă din spate . mai sunt bune de nimic . M ai bine
- Aici este o cutie cu tot felul ar fi să le arunc. O ricum, nu-mi
de cuie şi şuruburi. Apucă-te să le place slujba asta .
sortezi ! Foarte bine, răspunse
Băiatul se apucă de lucru, dar farmacistul şi îl plăti pentru cât a
sporul nu ţinu multă vreme. muncit .
Ce mai slujbă! îşi zise el. Se În timp ce punea cuiele şi
întoarse în farmacie şi îi spuse şurub urile înapoi, farmacistul
proprietarului: îşi zise în sinea lui: Sunt gata să
- Dacă asta e tot ce aveţi plătesc şi mai mult de atât ca să
pentru mine de făcut, nu cred că găsesc un băiat cinstit.
- _ ..
- .r'-

�-2f)�_ ..
 Chiar în ziua aceea Nicolai şi
Emil hoinăreau prin oraş , când
trecură pe lângă farmacia cu
pri cina .
- N u cred că are nevoie de
un băiat, comentă Emil. Ce slujbă
mai e şi asta? Să sortezi vechituri
ruginite . . . Tu ai mai găsit altceva
în cutie decât şuruburi şi cuie?
- Nu spun tot ce am găsit ! îi
răspunse Nicolai cu un râset.
Emil se uită contrariat şi chiar
p uţin speriat la prietenul său.
- Mă întreb dacă nu cumva . . .
începu el, dar se opri brusc şi
schimbă subiectul.
Câteva zile mai târziu trecu şi
Cristian prin faţa farmaciei. Intră
înăuntru şi se prezentă pentru
slujbă.
- Nicolai şi Emil sunt prietenii cu zor, fluierând din când în când
tăi? îl întrebă farmacistul, câte o frântură de melodie. După
privindu-l tăios. aceea se întoarse în farmacie.
- 0, nu! răspunse Cristian - Am terminat cu treaba pe
repede. Am fost prieteni buni, dar care mi-ati dat-o. C e vreti să mai
, ,

s-a întâmplat ceva între noi despre fac?

care nu-mi face plăcere să vorbesc.
De atunci nu mai avem prea mult
de-a face unii cu alţii.
- Mă bucur să aud asta. Cred
că eşti băiatul de care am nevoie .
Timp de trei ore Cristian munci
Farmacistul se duse împreună
cu băiatul în cămăruţa din spate.
Cristian găsise nişte cutii mai
mici pe jos, în care aşezase cuiele,
şuruburile şi piuliţele.
- Şi uitaţi ce am găsit! îi explică

Cristian. Era sub cuiele aces tea
îndoite, de la fundul cuti ei.
Şi îi înmână farm acist ului o
mon edă de cinc i dola ri auri tă .
Aces ta luă moneda zâmbind .
- Poţi să aranj ezi cuiele şi
şuruburile înapo i în cutia mare ,
aşa cum ai făcut -o în cutiil e astea
mici.
După ce termină şi cu aceasta,
Cristian a mai fost trimis cu ceva
comisioane, după care farmacistul
îi spuse că poate pleca acasă .
Câteva zile mai târziu,
farmacistul îi dădu o cheie lui
Cristian şi îi spus e :
- De acum s ă vi i dimineaţa, ca
să mături în farmacie şi să ştergi
praful.
La sfârşitul săptămânii, când
băiatul îşi primi plicul cu plata
pentru muncă, găsi şi moneda
aurită de cinci dolari.
Într-o dimineaţă, în timp ce
mătura podeaua, ca de obicei,
Cristian găsi câţiva cenţi lângă
tejghea. Îi ridică şi îi puse pe
un raft, iar mai târziu îi spuse
farmacistului despre ei. Într-o
altă zi găsi ceva mai mulţi cenţi.
Şi de data aceasta el îi spuse
farmacistului despre ei. Cam
o lună după aceea, când făcea
curat în farmacie el găsi un dolar
strălucitor. Oh, cât de mult i-ar fi
plăcut să-I păstreze !
Parmacistul n-o s ă afle, auzi e l o
voce în minte .
Însă chiar în aceeaşi clipă, auzi
şi bâzâitul albinei: Nu uita ce ti-a ,
spus mama, că nu o să-i fie niciodată
ruşine de tine cât timp eşti cinstit.
Cristian încă se mai juca cu
bancnota în mână. Dar albinuţa
nu se dădea bătută : Să nu faci
nicio dată ceva care ar face-o de ruşine
pe mama. Fii cinstit! Fii cinstit!
Aşa o să fac, se hotărî băiatul,
p unând dolarul pe un raft . Mai
târziu, îi spuse farmacistului
despre el. Acesta îl bătu pe umăr şi
îi spuse câteva cuvinte simple :
- Eşti un băiat cu adevărat
ci nstit !
Dar, la sfârşitul săptămânii,
Cristian găsi în plic bancnota de un
dolar pe lângă plata lui obişnuită .
Câteva săptămâni mai târziu,
băiatul începu să primească sume
mari de bani pe care să le ducă la
bancă .
- Văd că pot avea încredere în
tine, îi tot spunea farmacistul.
Cristian lucră în farmacie
întreaga vacanţă de vară , iar când
începu şcoala îl ajuta pe farmacist
dimineaţa şi seara . Mămica lui
a cum nu mai trebuia să spele
acelea?
rufele vecinilor atât de des, pentru
- O, desigur! răspunse tânărul.
că Cristian îi dădea banii pe care
Ce bucuros am fost să găs esc de
îi câştiga la fiecare sfârşit de
lucru în acea zi, ca să o pot ajuta
săptămână .
pe mama puţin . . . Şi n -a m să uit
După ce băiatul termină şcoala,
farmacistul îl angaj ă, cu o plată niciodată cât de s urp ri ns am fos t
foarte bună. să găsesc acea monedă aurită de
- Cristian, îi spuse într-o zi cinci dolari, la fundul cutiei.
şeful, îţi mai aminteşti de ziua în Eu am pus-o acolo
care ai sortat cuiele şi şuruburile inten ţi onat , îi dezvălui farmacis-
tul. Voiam să aflu ce fel de băiat
eşti.
_ Chiar?! exclamă Cristian
uimit.
- Da. Iar când mi-ai adus-o,
eram aproape sigur că am găsit
un băiat cinstit. Dar voiam să pot
avea încredere în tine şi cu sume
mari de bani. Aşa că te-am mai pus
la încercare. Am lăsat acei cenţi pe
jos şi apoi un dolar. Iar tu ai pus
banii pe raft şi mi-ai spus despre
ei. Atunci am fost sigur că pot avea
încredere în tine.
- Aş vrea s ă vă întreb ceva,
zise Cristian dintr-odată. Era câte
'r � '
('�-.',
o monedă la fundul cutiei şi atunci
când Emil şi Nicolai au sortat
vechiturile?
- Da, amândoi au găsit câte o
monedă aurită şi amândoi au ales
să o păstreze.
- Deci aţi pierdut zece dolari !
exclamă Cristian .
- Da, am pierdut zece dolari
căutând un băiat cinstit . Dar a
meritat, căci, în cele din urmă,
l-am găsit .
Aşa se sfârşeşte
întâmplarea? întrebă Vasilica,
atunci când bunica tăcu pentru un
câteva momente .
- Nu chiar, îi răspunse bunicul,
care ascultase şi el istorisirea.
Spune-le, bunico, ce s-a întâmplat
cu Emil şi Nicolai .
- Nu cumva să uit să le spun
despre ei, reluă bunica. Nu mult
după ce Cristian începu să lucreze
pentru farmacist, Nicolai a fost
prins furând dintr-un magazin .
A fost dus la poliţie, iar tatăl său
a trebuit să plătească o amendă.
Însă felul lui necinstit de a fi l-a
băgat din nou în bucluc . A aj uns
să spargă o casă când familia era
plecată şi să fure nişte bani . După
ce a fost prins , a fost trimis la o le- a b âzâit şi lor la urech e, aşa
cum
ş co ală de corecţie, unde a trebuit a făcut cu Cristian.
să stea mult timp. Mai târziu, în - Po ate . . . adăug ă s omn or
os
viaţă, nu şi-a putut găsi niciodată Dan iel, poate nu au avut o bu
nică
o slujbă stabilă, căci nimeni nu aşa , ca dum neata, care să le spu
nă
avea încredere în el. Emil nu a să fie buni.
avut probleme cu legea în timpul - Poa te nu, încuviintă bun icul
. ,
adolescenţei, dar, mai târziu, ridic ându-s e să-I ducă pe băie ţe l în
a falsificat un cec şi a ajuns în pat .
în chisoare si
. el. Sau schimbat vreod ată în
- Ce bine ar fi fost dacă Nicolai oameni buni? mai întreb ă Vasilica.
şi Emil ar fi ascultat de bâzâitul - Mi-e teamă că îi
nu,

albinei de la început, spuse Vasilica răspunse bunica. Şi asta e partea

gânditoare . cea mai tristă a întâmpl ării: au
- Într-adevăr! M-am gândit şi simţit înţepătu ra albinei întreaga
eu la aceasta. Sunt sigură că albina lor viată
. .
 B� ! Sp une adevărul
În fiecare dimineaţă, Vasilica de bucurie .
şi Daniel mergeau să-I întâmpine Da , o să ple căm
p e poştaş . C e bucuroşi au fost în dis- de- dimine aţă , cu prânzul
la
di mineaţa în care acesta le-a adus pac he t şi o să stăm toată ziua la
o scrisoare de la mama ! râu !

- Cred că se simte mai bine , Toată dimineaţa şi după-amiaza

copiii au fost o cupaţi prin
dacă a scris-o ea însăşi ! spuse
gospodărie . Vasilica şi bunic a au
Vasilica plină de încredere .
copt ceva dulce şi au pregăti t tot
Şi, într-adevăr, mama spunea
ce se putea din prânzul pentru
în scrisoare că era mai mult mai
bine şi că în curând avea să fie din
nou pe picioarele ei.
- Dar o să mai stăm aici câteva
zile, nu? întrebă Daniel, plin de
speranţă .
Îşi dorea din toată inima să fie
aşa, căci bunicul îi spuse un secret,
cu o zi înainte .
- Să nu le spui încă Vasilicăi
sau bunicii, bine ! i-a zis atunci
bunicul, cu o sclipire în ochi. Să le
facem o surpriză!
Dar Daniel nu mai putea îndura
să nu le spună.
- Cel puţin mâine să mai
stăm, pentru că bunicul mi-a spus
că mâine mergem la pescuit !
- Chiar? ! sări Vasilica în sus
ziua următoare . Danie l şi bunic ul Ce repede trecu ziua ! Era

au ieşit în grădină, să caute deja vremea pentru treburile de

seară . Bunica încerca să-I înveţe
mo meală pentr u peşte . În curân d,
pe viţeluşul bălţat să bea lapte
au strân s o cutie plină , iar Danie l
din găleată, iar, cum bunicul era
mai aduse încă una, pe care o şi
ocupat în şură, îi strigă pe copii să
umplură . Bunicul îi spuse că era
destul, aşa că băiatul acoperi gura vină să o ajute.
cutiilor cu pămân t moale şi le puse Viţeluşul era ţinut într-un ţarc ,
pe amândo uă în şopron. Apoi, lângă livadă .
amândoi au scos de la păstrare - Vreau să mi-l împingeţi
uneltele de pescuit . într-un colţ al ţarcului, le ceru
După-amiază târziu, bunica îi bunica. Vreau să-I conving să bea
strigă pe copii şi le ceru să prindă din găleată .
o găină pentru ea, ca s-o poată
pregăti pentru prânzul din ziua
următoare . Copiii au întrebat-o
dacă nu pot ei să o jumulească - au
văzut-o pe mama făcând asta de
aşa de multe ori încât credeau că
o să fie o muncă uşoară . Când au
ajuns să încerce, se dovedi totuşi
că nu era chiar aşa. Au întors găina
pe toate părţile , smulgând penele
puţin aici, puţin acolo. În cele din
urmă, le luă multă vreme să o
termine de jumulit.
Bunica tăie găina şi o puse
într-o oală, pe care o aşeză în
cămară, la rece.
- Am s-o pregătesc mâine
dimineaţă, le spuse ea copiilor.
'. '

/:���
 Dar micuţa vie tate nu era uşor
de convins . Imediat ce era prins
în colţ, se dădea înapoi şi fugea
în cealaltă parte a ţarcului . După
câteva încercări aşa, lui Daniel îi
veni o ide e .
- Să vezi ce-am să fac , bunico !
Când îl prindem din nou la colţ, o
s ă-I ţin acolo .
Aşa că, din nou viţeluşul fu
împins în colţ. Daniel îl apucă de
gât şi hop-ţop îi sări pe spinare .
În clipa următoare, viţeluşul o luă
la goană înspre cealaltă parte a
ţarcului, iar, când ajunse la gard,
făcu stânga împrejur şi Daniel
zbură, aterizând pe iarba moale .
Atunci le veni în ajutor
bunicul. Încă o dată, viţeluşul se
trezi împins spre colţul ţarcului,
iar acolo bunicul îl ţinu, în timp ce
bunica îl silea să bea.
- Trebuie să mergem la
odihnă devreme în seara asta, le
aminti bunicul, în timp ce o luau
cu toţii la pas înspre casă. Vrem s ă
ajungem la râu înainte ca soarele
să răsară .
- Dar o să ne spui o istorioară
mai întâi, bunico, nu-i aşa? întrebă
Daniel.
- 0, desigur! încuviinţă bunica,
aşezându-se pe balansoarul ve ch i
din bucătărie .
- Despre o altă albină? întrebă
Vasilica. Cum o cheamă?
Alb ina Spune adevărul.
Băi eţii şi feti ţele car e nu asc ultă
de ea o să aibă par te de tris tete
. '
aşa cum s-a întâmp lat cu băiatul
din întâmpl area pe care am să v-o
spun .
Miha i trăia la ţară . Tatăl lui avea
mai mulţ i boi, pe care îi folosea
la aratul câmpului. Între aceştia
erau doi tăuraşi tare neîmblânziti.
Tatăl lui Mihai avea mare grijă ă �
ţină purcelu şii şi viţeluşi i departe
de ei, ca nu cumva să fie omorâti. .
Când Mihai avea aproape nouă
ani, în familia lor s e născu un
frăţio r, pe care l-au numit Marian.
Mihai îl iube a mult pe micul său
frăţior şi nu s e plictisea niciodată
să s e j oace cu el.
Tatăl lor a făcut un gard în jurul
curţii şi erau foarte atenţi acum, să
ţină p ortiţele închise, ca nu cumva
Marian să ias ă , mai ales că tăuraşii
erau lăsaţi s ă pască pe pajiştea
îngrădită din spatele casei.
Într-o după-amiază, Mihai îşi
aj uta tatăl cu munca la animale,
când tata trebui să plece în altă

parte . Aşa că îl lăsă p e Mihai
singur, să termine treaba .
- Poţi s ă mergi î n casă imediat
ce termini aici cu treab a . Dar nu
uita să tragi zăvorul la portiţă ! îi
aminti el.
Tata nu s-a întors acasă decât
seara târziu, după ce s e lăsase
întunericul.
- Mihai, ai tras zăvorul la
poartă după ce ai intrat în curte? îl
întrebă tata, în timp ce luau masa
de seară.
Mihai ştia că uitase , dar îşi
spuse în gând: Dacă spun adevărul,
o să trebuiască să merg acum şi
să trag zăvorul. Şi mi-e frică de
întuneric.
- Da, tată, zise el cu voce tare .
- Sigur? îl verifică tata.
- Da, repetă Mihai.
Tocmai atunci Mihai auzi o
albinuţă bâzâind pe la ureche :
Spune adevărul, Mihai! Spune
adevărul!
Însă el îşi spuse în gând: Nu
con tează dacă o să stea deschisă
noaptea. Am să trag zăvorul la prima
oră mâine dimineată.,
Şi aşa, uită de toată problema .
În dimineaţa următoare după
micul dejun, când mama îl trimise
la cineva cu o treabă, frăţiorul lui,
M arian, încă dormea.
- Unde-i Marian? întrebă
Mihai după ce se întoars e .
- S -a trezit nu demult. După
ce i-am dat de mâncare, i-am dat
drumul în curte să se j oace - e o
dimineaţa aşa de însorită .
Imediat gândul lui Mihai zbură
la poarta deschisă şi se grăbi afară
să vadă ce făcea Marian . O clipă
mai târziu, îl auzi pe tata strigând
alarmat . Privind înspre pajiştea
unde erau ţinuţi cei doi tăuraşi, îl
văz u pe micul lui frăţior dincolo de
ga rd. Mihai încremeni.
Tata alergă cât de tare putu
s pre copilaş , dar ajunse totuşi
prea târziu . Unul din tăuraşi îl
lovise pe Marian, iar micuţul zăcea
la pământ nemişcat . Văzându-1
pe tata venind în goană spre el,
tăuraşul o luă la fugă spre cealaltă
m argine a paj iştii .
Ajungând lângă gard, tata luă
în braţe trupul fără vlagă a lui
Marian şi îl cără în casă. B ăiatul
nu se mişca şi la început au crezut
că murise .
Iar Mihai. . . era cuprins d e o
spaimă groaznică . Pentru el, toată
ziua trecu printre suspine, căci a tău raşilo r. Abia în ziua când
ştia că totul s-a întâmplat pentru băieţelul a fost adus acasă, Mihai
că el nu a tras zăvorul portiţei spre îi spuse tat ălui întreaga p ove s te.
pajişte şi pentru că a minţit în faţa - Îmi pare aşa d e rău! spuse
tatălui său cu privire la aceasta. tatăl, după ce Mihai sfârşi. Ar fi
Micuţul Marian a fost dus fost aşa de bine dacă mi-ai fi. spus
la spital . Suferise o lovitură adevărul. Nu t e -aş fi. trimis singur
puternică la coloană şi au trecut pe întuneric s ă tragi zăvorul, fiule.
multe luni înainte ca el să poată M-aş fi dus eu.
sta din nou în şezut . Dar niciodată Era aproape mai mult decât
nu avea să mai alerge şi să se joace putea duce Mihai - să-I audă pe
ca alţi copii . tatăl său vorbindu-i aşa de întristat
Trecu un timp îndelungat şi, totuşi, cu atâta bunătate. Acul
până când părinţii au aflat cum a albinei se înfigea tot mai mult, de
ajuns Marian pe pajiştea îngrădită fiecare dacă când privea feţişoara

/ �- . .
palidă a frăţiorului său, zi după Cei doi copii, plini de seriozitate,
zi. După aceea, avu mereu grijă i-au urat noapte bună bunicii lor,
să asculte bâzâitul albinei Spune când ceasul tocmai bătea ora opt
adevărul. şi j umătate .
 � 137-.7.7J Fii bu n
Daniel! îl scutură bunica de pe bancul râului.
pe băieţelul, care nu se �ădea - E c el ma i bun loc de pes cui t
tre zitului. E timpul să te scoh! pe care îl ştiu , le Spu se bun icul
Daniel s e întoarse pe partea nep o ţ ilo r.
cealaltă, se frecă la o chi şi, cu un
S -au aşezat sub un copac ale
oftat, se puse din nou să doarmă.
cărui crengi s e întinde au mult
- Hai, hai ! exclamă bunica,
peste apă. Î n curând, îşi sc o t eau
scu turându-l din nou. Vrei să te
undiţele şi îşi puneau momeli în
lăsăm singur acasă? Mergem la
cârlige.
pescuit azi !
- Cinci cenţi p en tru cel ca re
Într-o clipă, Daniel fu în
picioare . Sări din pat şi începu
să se schimbe de haine cât de
repede pute a . În cinci minute , era
dej a jos în bucătărie , dar Vasilica
coborâse dej a şi o ajuta pe bunica
să împacheteze prânzul într-un
coş .
Daniel era aşa entuziasmat
gândindu-s e la ziua care le stătea
în fată
, '
încât bunica trebui să-I
oblige ca el să ia câteva înghiţituri
de mâncare . Tot Daniel fu primul
în maşină , gata să pornească
înspre râu .
Soarele abia îşi arăta mustăţile
de după dealuri când ei poposiră
într-un colţişor retras şi umbros,

,.) ,.)
/� .�

prin de primul peş te! anunţă vese l
b unic ul.
La un mom ent dat, plut a lui
Dan iel înce pu să j oace în apă .
Tot atun ci Vasilica simţ i şi e a o
smuncitură. Apro ape în acela şi
mom ent, amân doi ridicară câte un
peşte din apă. Bunic ul luă bibanul
din cârligu l lui Daniel şi somnul
din undita Vasilic ăi, iar, cu râsul
.
lui inimos , le înmână nepoţilor
câte o monedă de cinci cenţi.
Orele au trecut atât de repede,
încât copiii au rămas surprinşi
să afle că era vremea prânzului.
Dar, când bunica întinse pătura
şi scoase la iveală şniţel ele,
sandvişurile, prăjiturelele şi
limonada, toţi şi-au dat seama că
aveau o foame de lup .
După ce au luat masa, bunica
se aşeză la umbră, ca să poată
dormi puţin de amiază, iar ceilalţi
se întoarseră la pes cuitul lor. Însă
se părea că peştii nu erau la fel de
dispuşi să muşte momeala ca în
timpul dimineţii .
Însă prinseseră dej a destui
peşti, aşa că s -au întors acasă mai
devreme. Bunicul înnodase peştii
pe sfoară unul câte unul, imediat
ce erau prinşi, şi lăsase frânghia să
atârne în apă . De fiecare dată când
o scotea, copiii erau încântaţi să
vadă cât de mulţi peşti au prins .
- Nu avem nevoie de aşa de
mulţi peşti, le spuse bunicul. O să
împărţim şi prin vecini.
Ajunşi acasă, Daniel îl aj ută
pe bunicul să cureţe peştii .
Bunicul jupui somnul , în timp ce
Daniel rase solzii de pe bibani .
Când au terminat, Daniel era
plin de solzi, din cap până-n
picioare - îi avea chiar şi în păr.
La cină, tot efortul se dovedi a
fi meritat, când bunica aduse un
plato u cu peşte la masă. Bunicul
îl ap recie ca fiind mai bun decât
şniţ ele de pui de la prânz.
Seara, copiii s-au aciuat din
nou în jurul bunicii, ca să audă
is to rioara pentru ziua aceea. S -au
aşe zat pe verandă, când lumina
roşiatică a asfinţitului de vară se
revărsa peste crestele dealurilor.
- O să vă spun o poveste
în seara asta despre o albină de
care toţi copiii trebuie să asculte .
Numele albinei este Să f7.i bun .
Ionel şi Radu locuiau aproape
unul de celălalt şi s e jucau adesea
împreună . Într-o zi, când zburdau
cu zmeii lor pe o paj işte, au văzut
un căţeluş murdar. Radu începu
să bată din picior, încercând să-I
sperie pe căţeluş , dar, cum acesta
nu fugi, băiatul începu să arunce
cu pietre în sărmana vietate .
Una dintre pietre îl lovi pe
căţeluş în cap aşa de rău, încât
acesta începu să scheaune j alnic .
Radu râse , ca la o glumă foarte
sărată.
- Să-ţi fie ruşine ! îi strigă
Ionel.Să te porţi aşa cu un sărman
căţel !
- Iar t u eşti u n papă-lapte
da că îţi pa să de el ! îi aru nc ă
vorba
înap oi Radu.
- Po ţi să mă nume şti
cum
îţi plac e, dar nici o dată n- am
să
loves c un săr man căţeluş, care
nici
măcar nu se p oate apă ra. Poate l-a
pierdut stăpâ nul.
Şi, cu aceste cuvinte, îl ridică
în braţe pe căţeluş şi îl duse
acasă . Micuţul sângera acolo unde
Radu îl lovise cu piatra. Ionel
îi spălă rana şi îi dădu ceva să
mănânce , vorbindu-i cu bunătate
şi mângâindu-l tot timpul.
Când tata ajunse acasă în
seara aceea, îi spuse lui Ionel că
micul căţel părea s ă fie un câine
promiţător. Îi dădu voie să îl
ţină, dacă nu avea s ă-I revendice
nimeni.
Ionel a fost încântat să audă
acest lucru. Îi puse numele Rex şi
începu să-I înveţe să facă tot felul
de trucuri. Rex învăţă să meargă
în două picioare, să stea drept şi să
ceară ceva de mâncare, să facă pe
mortul, să s e dea de-a rostogolul,
să alerge în jurul cozii şi să sară
prin cerc . În câteva luni, nu mai
era deloc un căţeluş căci se făcuse
câine mare. Între timp, învăţase
şi cum să înoate, iar când Ionel îi

arunca un băţ în iaz şi îi striga să-I
aducă, Rex se şi grăbea să-I aducă
în gură.
Tuturor băieţilor de prin vecini
le plăcea de Rex, iar lui îi plăcea
de toţi, cu excepţia lui Radu. Ori
de câte ori băiatul s e arăta prin
preajmă, Rex îşi arăta colţii şi
mârâia.
Doi ani mai târziu, într-o
sâmbătă după-amiază de aprilie,
Ionel îl strigă pe Rex şi amândoi
porniră spre iaz . Iazul era un loc
unde se pescuia destul de des , iar
la mal erau legate mai multe bărci
mici . În aceeaşi după-amiază,
Radu îl luase cu el pe fratele lui mai
mic , Nicu, la o hoinăreală . Ajunşi
la iaz , lui Radu îi trecu prin minte
să dezlege una dintre bărci şi să
facă o plimbare pe lac . Desigur
că nu avea niciun drept să ia fără
voie barca altuia, dar el se gândi că
nimeni nu avea să afle .
Trecând de pâlcul de sălcii de
la marginea iazului, Ionel prinse
exact momentul când barca în
care erau cei doi fraţi se răsturna
- în locul cel mai adânc al apei.
Ionel ştia că ei nu pot înota şi de
aceea începu să strige cât îl ţineau
puterile după ajutor. Între timp,
Rex tropăia de ici-colo, scheunând,
uitându-se când la Ionel, când la
băieţii din apă. dintr-odată, lui
Ionel îi sclipi un gând în minte .
- După ei, Rex! îi strigă el
câinelui, arătând cu degetul înspre
băieţii din mijlocul iazului.
Imediat , câinele sări în apă
şi începu să înoate înspre ei. În
curând, îl prinse pe N ieu de guler şi
îl trăgea înspre mal. Ionel îl prinse
pe Nicu şi îl ajută să iasă din apă.
Du-te şi după celălalt ! îi
strigă el lui Rex, arătând înspre

Radu.
Radu intrase sub apă pentru
a doua oară când Rex aj unse în
dreptul lui; însă când reveni la
suprafaţă, câinele îl prinse
începu să înoate spre mal. Era mai
greu, pentru că Radu era mai mare
decât Nicu, însă, în cele din urmă,
Rex reuşi să ajungă la mal şi cu el.
În tot acest timp, Ionel strigase
după ajutor, iar câţiva bărbaţi se
apropiau dej a în fugă . S e ocupară
de Radu şi, după un timp el îşi
recăpătă cunoştinta.
,
- Cine m-a scos din apă?
întrebă el, imediat ce putu vorbi.
- Rex, îi răspunse Ionel.
Fără să vrea, Radu izbucni în
hohote.
- Şi când te gândeşti că
aproape l-am omorât când era
doar un mic căţel, zise el printre
lacrimi. N-am să mai fac aşa ceva
niciodată!
Toţi l-au lăudat p e Rex pentru
ce făcuse. Tatăl lui Radu chiar îi
cumpără o frumoasă zgardă nouă.
Dar, cu toate că îi salvase viata
lui Radu, Rex tot nu mai vrea ă �
aibă de-a face cu el chiar şi după
aceea. Nu putea să uite cât de urât
se purtase cu el, când era doar un
căţeluş .
- Tata a promis că o să-mi ia şi
mie un căţeluş ! zise bucuros Daniel.
O să-i pun şi eu numele Rex, după
şi câinele bun din povestirea de azi.
- Şi sunt sigură că te vei purta
mereu cu aceeaşi bunătate ca a lui
Ionel, completă bunica. Şi mai ştiu
un băieţel care o să doarmă dus
în cinci minute . . . Vezi de ajunge
repede în pat, bunicule, altfel o să
fii nevoit să-I cari tu în braţe până
acolo, spuse bunica zâmbind.
Daniel rosti un salut de noapte
bună somnoros şi în cinci minute
chiar dormea dus .

. /�. - .'

(�:.
 � B}!.7.2.! Fii pol itic os
Când cei doi copii au coborât asta cu mâinile ei. După ce îl
mai
în dimineaţa următoare la masă, luc ră o vreme , r�mase cu un cal
up
au aflat că bunicul dej a mâncase frum os de unt . Il dre se cu s are şi
o
şi ieşise să construiască un coteţ che mă pe bun ica să vadă ce făcuse .
nou pentru porci, în spatele şurii. - Nic i eu nu aş fi putut face
Nu dură mult şi bunica le puse unt mai bun, o lăudă bunic a .
înainte micul dejun, iar ei mâncară Astfel Vasilica avu încă un
în grabă, ca să-ş i poată începe lucru despre care să-i povestească
treburile de dimineaţă .
În curând, Daniel fugi s ă-I ajute
pe bunicul, iar Vasilica se duse
în cămară să bată untul pentru
bunica . Fetiţa coborî bătătorul în
smântâna groasă , apoi îl ridică.
În coborî din nou şi iar îl ridică .
Făcu as ta până când mâinile
începură să o doară . În cele din
urmă, b ătătorul aj unse să iasă
curat, doar mici perle de unt auriu
ţinându-se de el, iar ea ştiu că
untul era gata . Luă apoi lingura şi
castronul pe care le răcise la pârâu,
după cum o văzuse pe bunica că
făcea . Scoase untul din putinei cu
lingura şi începu să stoarcă laptele
bătut . O văzuse pe bunica făcând
aşa de multe ori şi părea să fie tare
simplu, dar descoperi că era cu
totul altfel, acum că făcea treaba
 Înainte de timpul pentru
mame i în scri s .
După mas a de prânz, copi ii au odihnă, copiii erau gata să asculte
mer s în livadă să se j oace . Acolo au povestirea lor de seară. S -au
desc operi t un muş uroi de furn ici. cocoţat pe braţele balansoarului
Era interesant să prive ască din verandă, iar bunicul se aşeză
fu rnicil e la lucru . pe trepte .
Una dintre ele căra o fărâmi tură - Ce o să mai auzim azi?
de pâine de câteva ori mai mare întrebă bunicul. Cred că îmi place
decât ea, iar copiii erau absorbiţi să aud povestiri la fel de mult ca şi
urmărind-o. Atât de absorbiţi încât lui Daniel.
nu au băgat de seamă bolboroseala - Toţi băieţii sunt la fel - fie
curcanului, care se auzea tot mai ei mici sau mari, spuse bunica,
aproape de ei. Vasilica era aplecată zâmbind. Istorioara este despre
şi o studia cu atenţie pe furnicuţa albina Fii politicos.
cea vitează, când, pe nepusă masă, - 0, ştiu eu un vers despre
curcanul se urcă în spinarea ei şi politeţe, spuse Daniel. L-am
începu să o bată cu aripile. învăţat la şcoală :
- Bunico ! se auzi vocea Politeţea-nseamnă să fac şi să spun
disperată a Vasilicăi. Lucrurile cele mai bune în felul cel
Ce scenă comică se desfăşura mai bun.
în faţa ochilor bunicii când ajunse - Asta înseamnă că politeţea
în prag: Vasilica venea în fugă spre înseamnă bunătate? întrebă
casă, curcanul pe urmele ei şi, în Vasilica .
cele din urmă, Daniel . - Da, şi totuşi, mai mult
Curcanul era dej a la un pas în decât atât , răspunse bunica. °
spate] e Vasilicăi, când ea se ascunse pers oană politicoasă nu se va
în spatele unui copac . Începu purta niciodată necuviincios .
o fugăreală în jurul copacului, Copiii din întâmplarea p e care am
Vasilica încercând din răsputeri să să v-o povestesc au fost înţepaţi de
păstreze copacul între ea şi curcan . albina Fii politicos doar o singură
În cele din urmă, Daniel găsi un dată, dar le-a fost de aj uns ca să nu
băţ şi fugări curcanul. uite niciodată.
 Daniela şi Dariu erau fraţi
gemeni . Când ei erau doar nişte
b ebeluşi, mama lor a fost nevoită
s ă plece într-o altă localitate,
foa rte departe de locul ei natal.
A ş adar, cei doi nu îşi aminteau
deloc de bunica lor. Tot ce ştiau
despre ea era din spusele mamei
lor. Î nsă mai ştiau că bunica le
scr ia scrisori lungi şi le trimitea
cadouri frumoase.
Într-o zi, au primit o scrisoare
în care bunica îi anunţa că venea
să stea ceva timp cu ei. Oh, cu
ce nerăbdare aşteptau cei doi să
vină joia când trebuia să s osească
bunica!
Trenul trebuia să ajungă la ora
şase seara şi mama le promis e că
îi va lua ş i pe ei la gară, ca să o
întâm pine pe bunic a. După şc oală
ea i-a trimi s la magazin să facă
nişte cumpărături pentru cină,
dând u-Ie şi câte un leu ca să-şi
cumpere bomboane .
Însă în carti er erau şi n iş te
copii foarte obraznici. De aceea,
cei doi gemeni nu aveau voie să se
j oace cu ei. Se întâmplă ca în drum
spre magazin Daniela şi Dariu să-i
întâlnească p e aceşti copii, aşa că
au mers împreună.
Au trecut pe lângă o p arcelă
de pământ nefolosită, unde era
un morman de pietriş. Acolo
întâlniră o bătrânică, ducând o

valijoară în mân ă. Ea li se adre să
poli tic os , însă unu l dintre băie ţi
îi răsp uns e foar te obra znic şi apo i
scoa se limba.
- Băiete, ai nevo ie de cineva
să te învet e cum să fii gent leman,
.
îl doj eni bătrâ nica pe acest a.
- O, chiar? îi răspunse băiatul
neruşinat şi, apucând o piatră
din grămada de alături, o aruncă
înspre ea.
Un altul îi urmă exemplul şi
apoi încă unul. Desigur că gemenii
au fost învăţaţi să fie politicoşi,
mai ales fată de cei în vârstă. Chiar
.
acum, albinuţa Fii politicos începu
să le bâzâie pe la urechi. Dar
copiilor, când au parte de companie
rea , le este greu să asculte de vocea
conştiinţei. Prima lor tendinţă a
fost să stea deoparte , privind cum
băieţii aruncau cu pietre înspre
bătrânică; dar după aceea au
început să arunce şi ei cu pietre .
Oricât de mult încerca, Daniela
nu putea arunca o piatră drept,
dar Dariu avea ţintă mai bună
şi aruncă o piatră care lovi mâna
bătrânicii.
Când în cele din urmă au ajuns
la magazin acolo era coadă, aşa
că au fost nevoiţi să aştepte o
vreme până să le vină rândul. Era
aproape vremea cinei când cei doi
au ieşit din magazin cu sacoşele
de cumpărături . Băieţii aceia
necuviincioşi îi aşteptară tot acest
timp , iar gemenii le-au dat şi lor
din bomboane.
Când Daniela şi Dariu au
ajuns acasă, au fost surprinşi să
afle că au un musafir. Şi era chiar
bătrânica după care aruncaseră cu
pietre . Mama plânge a în timp ce
îi ştergea rana pe care i-o făcuse
piatra aruncată de Dariu.
- Copii, zise ea printre lacrimi,
aceasta este bunica voastră, care a
venit să vă vadă. A venit cu un alt
tren mai devreme . A cerut indicaţii
şi a pornit de la gară singură. Pe
drum, câţiva copii neruşinaţi s-au
purtat foarte urât cu ea. Va trebui
ca voi să fiţi foarte cuminţi ca să
compensaţi asta .
- 000, deci aceştia sunt
Daniela şi Dariu? spuse bunica cu
un glas blând. Niciodată nu i-aş fi
luat de nepoţii mei.
Iar copiii se aşteptau ca ea să
adauge : " Deci voi sunteţi copiii
obraznici care au aruncat cu pietre
"
în mine ! Dar bunica nu mai spuse
nimic, iar Dariu şi Daniela se
făcură nevăzuţi din cameră, cât de
repede putură .
Aşa, timpul frumos la care
co piii s-au aşteptat în timpul
vizitei bunicii nu a devenit
realitate. Acum copiii se simţeau
foarte j enaţi în prezenţa bunicii .
- Nu am nici cea mai vagă idee
de ce copiii se poartă aşa de ciudat,
îi mărturisi mama bunicii într-o
zi, când împleteau împreună. Mi-e
ruşine de comportamentul lor.
PIănuiseră aşa de multe lucruri ca
să te facă bucuroasă că ai venit la
noi în vizită, dar acum parcă fug
de dumneata pe cât pot.
Daniela, care s e afla lângă
fereastră, auzi toate aceste
cuvinte , iar fiecare cuvânt răsună mama fu surpri n să să o vadă pe
în inima ei ca o bătaie puternică de fetiţa ei intrând buluc în odaie,
ciocan. Acum rămase cu răsuflarea cu lacrimile c urgându i şiroaie pe
-

întretăiată, să audă ce avea de zis obraji. Se aru nc ă în genunchi în

bunica . faţa scaunului şi îşi îngropă faţa în
Dar bunica continuă să poala m am e i. Hohotele îi scuturau
împletească, fără să s coată vreun tot trupul, încât nici nu mai putea
cuvânt. vorbi.
Scumpa noastră bunică! Nu - Vai, draga mea! exclamă
ne-ar pârf n iciodată că am aruncat mama. C e s-a întâmplat? Hai,
cu pietre fn ea, îşi zise Daniela . sp une- m i ce s-a întâmplat!
Atunci fi voi spune eu mamei; asta Apoi Daniela răbufni,
am să fac! spunându-i mamei toată
Câteva momente mai târziu, întâmplarea. Când termină se
2- .

ar unc ă la pie ptul bun icii .
Îmi pare atât de rău, bun ico !
_
hoh oti ea.
Cân d bun ica îşi ridică priv irea,
îl văzu şi pe Dari u stân d în faţa e i .
Intrase aşa d e înce t, încât nim eni
nu-l simţ ise . Buni ca îşi desfăcu
braţe le, gata să-I prim ească într-o
îmbră ţişare , iar el izbucni în plâns.
- E vina mea ! Sunt mult mai
vinovat ca Daniela, reuşi să spună
el, printre lacrimi. Eu am aruncat
mai întâi cu pietre ş i eu te-am lovit
la mână.
B unica le vorbi îndelung celor
doi nepoţi, cu vocea ei domoală.
Le-a spus c ă acei copii care s e
împrietenesc cu c i n e nu trebuie
vor ajunge s ă facă şi ei lucruri
rele, dar că b ăieţii şi fetele care s e
poartă politicos vor ajunge b ărbaţi
şi femei de caracter.
- Dar ş tiu că aşa ceva nu
se va mai întâmpla, sfârş i ea,
sărutându-i pe amândoi. To t ce a
fost e i ertat ş i uitat .
Dar copiii nu puteau uita . . .
După trei săptămâni, bunica
plecă acasă . A continuat să le scrie
scrisori şi să le trimită cadouri, ca
şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat .
Dar chiar şi după mulţi ani, după
ce Daniela şi Dariu au crescut mari,
de fiecare dată când se gândeau
la bunica lor dragă, s imţeau acul
purtării necuviincioase faţă de e a .
Vasilicăi lacrimile i s e j ucau în
ochi, în ti m p ce se agăţă de gâtuI
bunicii.
- N-aş p utea niciodată s ă mă
port cu tine aşa, bunico ! strigă e a .
- N i c i e u , întări Daniel ş i o
sărută pe bunica de noapte bună .
 � B:u:?- ! Fii blând
Dimineaţă sosi o nouă s crisoare
de la mama . Mă simt m ult mai
bine, scria ea. Eu şi tata începem
să ne simţim singuri fără voi. Dar
domnul doctor a spus că mai trebuie
să aşteptăm o săptămână, înainte ca
voi să puteţi veni.
- Cred că mama are mai multe
motive să se simtă singură decât
noi, spuse compătimi tor Vasilica.
Aici, la bunici, noi ne umplem
timpul ba cu una, ba cu alta, dar
ea acasă nu stă decât în pat , să se
odihnească.
Bunica le-a promis copiilor
că aveau să facă nişte biscuiţi
după micul dejun . Zis şi făcut ! Cu
Vasilica de-o parte şi cu Daniel de
cealaltă, b unica frământă aluatul
şi îl întinse foaie pe masă. Apoi
scoase nişte forme din s ertar şi
cei doi copii făceau cu rândul,
tăind câte un biscuite cu diferite
forme - animale, păsări, chiar şi
un omuleţ haios, care era favoritul
lui Daniel. Bunica îi dădu şi câteva
stafide, ca să le facă ochi, nas
şi gură omule ţil or lui, apoi alte
câteva, ca nasturi pent ru haine.
Când au terminat de dec orat
biscu iţii, buni ca îi puse în cuptor
să se coacă.
Când aceştia erau gata, bunica
îi scoase din cuptor. Dar vai ! Una
din păsărelele Vasilicăi îşi lepădă
coada lipită de tavă când să fie
ridicată, iar omuletii lui Daniel se
,
îngrăşaseră atât de mult, că unuia
dintre ei îi sărise un nasture de la
vestă.
Cu mai mulţi ani în urmă, c ând
mama copiilor era doar o mică
fetiţă, ea copilărise tot în acest loc.
Cândva, ea plantase o tufă de liliac
şi un mănunchi de limba soacrei.
Bunicului nu-i plăceau deloc
cactuşii, dar îi lăsase să crească,
pentru că fiica lui dragă îi plantase.
- Hei, Vasilica, uite ce moale e
iarba aici ! E ca un covor catifelat.
Uite ce tumbe am să fac aici!
Şi, cu aceste cuvinte, Daniel
începu să facă tumbe în direcţia
mănunchiului de limba soacrei.

Vasilica îi strigă să fie atent, dar
era prea târziu, deoarece băieţelul
ateriză chiar în mijlocul cactuşilor.
Ţepii lungi şi groşi i-au intrat în
carne adânc şi, oricât de mult se
străduia Daniel să fie viteaz , nu
putu să-şi stăpânească lacrimile.
Iar ţepii nu puteau să fie scoşi
decât unul câte unul, iar bunicii îi
luă ceva vreme să facă asta. Şi deşi
lui Daniel nu îi pieri cheful să fac
tumbe după aceea, el avu mare
grijă să stea departe de cactuşi.
Când veni vremea p entru
povestire, bunica se aşeză în
balansoar.
- Istorisirea pe care am să v-o
spun în seara aceasta este despre
o albină de care avem nevoie în
fiecare cămin şi e la fel de necesară
celor care lucrează cu animale .
Numele ei este albina Fii blând. Aţi
observat cât de blând se poartă
bunicul cu toate animalele?
- O, da ! exclamă Vasilica . Mai
ales căluţii, cât de mult îl iubesc !
Când bunicul merge pe păşunea
lor, ei vin la trap înspre el şi încep
să-i miroasă buzunarele .
- E pentru că, de obicei, are
ceva pentru ei în buzunar, spuse
bunica zâmbind. El i-a cres cut
pe toţi de când erau mânji şi s-a
purtat mereu blând cu ei. Unii
cred că trebuie să se poarte aspru
cu animalele , ca ele să asculte , dar
nu-i deloc aşa .
Ionuţ şi Jenia erau doi fraţi
care se iubeau foarte mult, deşi
aveau firi foarte diferite . Tuturor
animalelor din gospodărie le era
frică de Ionuţ, pentru că el se
purta dur cu el şi uneori chiar le
bătea. Însă o iubeau pe Jenia,
pentru că ea se îngrij ea de ele cu
blândete . Cătelul îi tinea urma
. . .

adesea, iar pisica i se făcea colac
în poală , torcând până când
adormea. Când ea mergea pe
pajiştea îngrădită unde erau ţinuţi
caii, aceştia veneau la trap înspre
ea şi îşi fre cau boturile de umerii
fetei. Ades eori, ea avea câte ceva
pentru ei: cubuleţe de zahăr sau
alte dulciuri care le sunt pe plac .
Oricât de nestăpâniţi sau fricoşi
se arătau faţă de alţii, Jeniei îi era
uşor să îi p rindă .
Dintre toţi caii pe care tatăl
său îi avea , Jeniei îi plăcea cel mai
mult o i apă iut e de pic ior, num ită
�
Mu rga. Ii plă cea nes pus să înc ale ce
pe spa tele ei şi să călă rea scă mu
lt
pe paj işte a înti nsă d e tară
Dar, pe cât er � �
i pa de
prie teno asă cu Jeni a, pe atât de
mult îi era frică de Ionuţ şi cu
niciu n chip nu l-ar fi lăsat să o
prindă.
- Tare bine ar mai fi dacă nu
te-ai purta aşa de dur cu animalele,
îi zicea adesea Jenia fratelui ei.
Vezi cât de s upusă este M urga,
doar pentru că mă port mereu
blând cu ea.
- Oh, îi râdea Ionut sorei .
sale, aşa e bine pentru femei ! Însă
bărb aţii trebuie să fie autoritari.
Într-o zi, foarte de dimineată, .
tatăl dădu buzna în camera lui
Ionuţ .
Ionuţ! strigă el,
scuturându-l. Ionuţ, trezeşte-te!
Mamei i s-a făcut tare rău noaptea
asta . Prinde-o pe Murga şi mergi
după doctor, cât de repede poţi!
O mul plătit să ajute
în
gospodărie dormea în camera
de alături şi auzi tot. Sări şi el
din aşternut şi se îmbrăcă cât de
repede putu. Apoi îl urmă pe Ionuţ
în goană spre pajiştea îngrădită a

cailor.
Trecu ceva vreme şi Ionuţ dădu
buzna în casă.
- Nu pot să o prind pe Murga,
tată! strigă el. Tot s are de pe o
parte pe alta a şanţului. Ce să fac?
- Mai încearcă ! îi răspunse
tatâ1. Nu pot să plec de lângă
mama şi să mă duc eu după Murga .
Şi doctorul trebuie să fie aici cât
mai repede .
- M ă duc e u să o prind, tată !
spuse Jenia, care tocmai intrase în
cameră.
Ş i o zbughi afară din casă,
înspre pajişte.
- Murga! Murga! o strigă ea.
Iapa îşi întoarse capul şi o
luă veselă la trap înspre ea. Însă,
spre surprinderea ei, un moment
mai târziu ea se întoarse şi fugi
în direcţia opusă. Î ntorcându-şi
capul, ea îi văzu pe Ionuţ şi pe
omul care ajuta în gospodărie,
care veneau în fugă pe cărare .
- Ionuţ, te vede pe tine venind
şi nu mă lasă să o prind, îi strigă
Jenia. Du-te în casă şi aşteaptă
acolo, până o aduc eu.
Ionuţ făcu aşa cum îi zise sora
lui. Jenia continuă să alerge înspre
iapă.
- Murga! Murga! o chemă ea
din nou.
Din nou Murga o luă la trap
înspre ea. Se apropie şi văzând,
cubul de zahăr din mâna fetei, veni
lângă ea şi îşi frecă botul de umărul
ei. Repede, Jenia îi puse frâul şi o
conduse până lângă graj d. Acolo o
înhămă la căruţă, apoi îi strigă lui
Ionuţ să vină. Băiatul ieşi din casă,
cu o expresie de îngrij orare pe faţa
lui palidă . Când el sări pe capra
căruţei, Jenia îşi bătu uşor pe gât
iapa cea dragă .
- Să alergi tare, Murga ! îi şopti
ea. Fă tot ce poţi pentru mama!
 M urga îşi frecă din nou botul
de umărul fetei, ca şi cum ar fi zis :
Aşa am să fac, mica mea stăpână.
Poti să ai încredere în m ine.
I

Ionuţ trase de hăţuri şi iapa

porni în galop pe drumul de ţară.
D octorul tocmai se aşeza să
mănânce micul dej un când Ionuţ
ajunse acasă la el. D upă ce băiatul
îl spuse în câteva cuvinte care era
problema cu mama, el se ridică
imediat şi porni împreună cu el.
Nu după multă vreme, doctorul
era la căpătâiul mamei. El constată
că mama era într-adevăr foarte
bolnavă .
- Dacă aş fi ajuns doar puţin
mai târziu, rosti doctorul cu voce
joasă, ar fi fost prea târziu să mai
fac ceva.
Auzind aceste vorbe, Ionut
I
ar fi fost dacă nu aş fi putut să o
fugi în bucătărie şi, prăbuşindu-se prind pe Murga dimineaţă. Nu
într-un scaun, îşi lipi fruntea de crezi că merită să te porţi frumos
masă, plângând ca un copil mic . cu animalele?
Aşa îl găsi Jenia când intră în Ionuţ dădu din cap, fără să
bucătărie mai târziu. Se apropie şi poată rosti vreun cuvânt.
stătu aşa, un moment, lângă el. Acul albinutei Fii blând
,
îl
- Ionuţ, îi spuse ea blând, înţepase foarte adânc . Niciodată
mângâindu-l pe cap , nu mai de atunci înainte Ionut nu s-a mai
I

plânge ! Dumnezeu a fost bun cu purtat dur cu animalele. A încercat

noi şi nu a lăsat să se întâmple o din ră sp uteri să se apropie de
nenorocire . Dar gândeşte-te cum Murga, dar ea nu voia să aibă nimic
de-a face cu el. Îşi amintea cât de Murga! exclamă Vasilica. Aşa, a
crud se purtase cu ea în trecut şi, putut să o trimit ă după docto r, iar
fiind doar un animal, nu avea cum docto rul i-a salvat viata mame i.
,

să înţeleagă că băiatul nu avea să - Şi, pe lângă asta, oamenilor

mai facă aşa ceva . le face plăcere să ştie că au făcut
- Cât de bucuroasă trebuie să ceea ce trebuia, adăugă bunica.
fi fost Jenia că s-a purtat blând cu
 � 13:z:z:z ! Fii gata să eyUţ;
- Ce vrei să faci cu sfoara La un capăt al funiei el înnodă
aceea, bunicule? îl întrebă Daniel un laţ pe care îl aruncă după un
pe bunicul, când îl văzu venind purceluş . Laţul se strânse în j urul
dinspre magazie, cu un colac de purceluşului, iar aces ta se văzu
funie în mână . prins . Bunicul îl ridică şi îl trecu în
- Hai cu mine şi ai să vezi! îi coteţul cel nou. Vai, c e mai guiţa
răspunse bunicul. Poţi să o chemi sărmanul purceluş şi cât de mult se
şi pe Vasilica dacă vrei . chinuiau porcii mai mari să treacă
Daniel fugi î n casă să o cheme de gard la el! Câţiva dintre p o rcii
pe sora lui şi, în scurtă vreme, cei
doi l-au ajuns pe bunicul din urmă.
Aşa, au mers înspre locul îngrădit
unde bunicul îşi ţinea porcii. Copiii
îl tot întrebau ce vrea să facă, dar
bunicul le spunea doar să aştepte .
Bunicul avea mulţi porCI
îngrăşaţi şi vreo zece purceluşi.
El deschise poarta ţarcului lor
şi îi chemă, iar ei năvăliră în
curte , grohăind şi guiţând. Apoi
îi ademeni înspre coteţul nou,
pe care tocmai îl terminase de
construit . Intră în coteţ şi închise
portiţa după el şi apoi se întoarse
înspre copii:
- Acum o să vedeţi ce am de
gând să fac cu sfoara .
Îi trecu pe amândoi peste gard
lângă el şi apoi se urcă pe gard.
''' ';-1-
l . .' �_ .
.
mai mari o luară înspre locul de
unde se uitau copiii, dar se loviră
de gard.
- Vedeţi de ce v-am trecut
de partea asta a gardului? Dacă
porcii ar fi putut ajunge la voi, ar
fi fost în stare să vă rupă în bucăţi.
Aşa de înverşunaţi sunt când îşi
protej ează micuţii.
Bunicul mai aruncă o dată laţul
şi mai prinse încă un purceluş .
Continuă să facă aşa, până când
toţi zece purceluşi erau în coteţ.
Apoi, deschise poarta dinspre
paj işte şi mână porcii înapoi
înăuntru.
Bunicul prinsese purceluşii
destul de uşor: doar o dată sau
de două ori a făcut-o din a doua
încercare .
- Nu-mi dau seama cum ai
putut să-i prinzi când ei fugeau de
tine, zise Daniel. Eu nu aş fi putut
să-i prind nici să fi stat pe loc. Dar
de ce ai pus purceii în noul coteţ?
vru să ştie băiatul.
- S e cam băgau în lanul de
porumb, îi explică bunicul. Făceau
stricăciuni prea mari, mâncând
din porumb .
- Dar nu poţi să-i opreşti să
iasă din pajiştea îngrădită? întrebă
D aniel.
- E prea greu . Atunci când
repar o spărtură din gard,
purceluşii găsesc un alt locuşor
p e unde să se strecoare ca să iasă.
Aşa că, tot ce-mi rămâne de făcut
este să-i separ într-un coteţ al lor.
Daniel, tu o să le cari apă. Iar cum
e foarte cald, o să aibă nevoie de
foarte multă.
Ce bucuros era Daniel să
primească o nouă responsabilitate .
Imediat se apucă să umple troaca
pe care bunicul o puse în coteţ
pentru purcei.
Seara, bunicii stăteau împreună
cu nepoţii în verandă, ascultând
cântecul greierilor şi glasul
păpăludei.
- Bunico, despre ce albină ai
să ne povesteşti azi?
- Albina Să te duci la som n ,
zise bunicul, făcându-i c u ochiul
bunicii.
Copiii pufniră în râs .
- Nu, spuse Daniel, nu vreau
să aud despre acea albină; nu
înainte de povestirea bunicii !
- Bine atunci, începu bunica.
O să ascultăm povestea mai întâi.
Albina la care mă gândesc este una
care ne vizitează des pe toţi şi mai
ales pe copii.
Odată trăia un băiat pe nume
Alfred, care era singur la părinţi.
Era foarte egoist şi încăpăţânat .
Dar desigur că avea şi calităţi .
E l locuia la ţară, dar, într-o
vacanţă de iarnă, a mers să-I
viziteze pe un prieten de-al său
care locuia la oraş şi acest prieten
l-a vizitat la rândul lui în timpul
verii care a urmat .
Când acesta sosi la el, lui Alfred
i se păru foarte nepotrivit ca mama
să-i mai ceară să o ajute . Uita cât
de bolnavă a fost şi cât de slăbită
încă era . Îi era prea greu să se mai
gândească la altceva, în loc să aibă
un timp plăcut cu prietenul său .
Băieţii plănuiră să petreacă o z i
l a râu, pescuind. Desigur c ă voiau
să pornească într-acolo cât mai să pleci?
devreme posibil. După ce-şi făcură Băiatul se bosumflă pe dată,
băgăj elul cu tot ce aveau nevoie dar mama continuă:
pentru ieşirea lor, se duseră în - Chiar mi -ar plăcea dacă nu ai
bucătărie şi o găsiră pe mama lui mai merge la pe scui t Tatăl tău va
.

Alfred, care le împacheta prânzul. fi plecat toată ziua şi nu aş vrea să

- Alfred, zise ea, mi-ar plăcea
să mă ajuţi puţin la treabă, înainte
să pleci. Nu cred că sunt în stare să
o fac pe toată singură. Nu vrei să
mai stai puţin ca să speli vasele şi
să faci ordine în bucătărie înainte
rămân singură, căci mă simt mai
rău decât în alte zile. D ar n-am să
te reţin, dacă speli vasele în ain te
să pleci.
- Dar mamă, începu Alfred
mânios, de ce îmi ceri să fac toate

astea, când ştii bine că vrem să ne
pornim devreme? Dacă trebuie să
aştept jumătate de zi, atunci mai
bine nu merg.
Tocmai atunci a început şi
albinuţa: Bzzz! Ajut-o pe mama,
Alfred! Ajut-o pe m a m a! Dar Alfred
nu o băgă în seamă .
- Mai lasă vasele alea să stea
acolo ! zise el pe un ton ridicat . Nici
nu-mi pasă dacă o să fie vreodată
spălate sau nu!
/!!!-- -
Şi, apucând prânzul pregătit
aşa frumos de mama, se întoarse
pe călcâie şi ieşi din casă. Nici
măcar nu se întoarse să spună un
"
"la revedere .
Băieţii s -au distrat de minune
pescuind. În cursul dimineţii, au
prins mai mulţi păstrăvi, iar apoi
au mâncat prânzul pregătit de
mama şi după-amiază au pornit
spre casă. Alfred era tare mulţumit
de ce au prins şi în drum spre casă
tot vorbi despre aceasta:
- Ce bucuroasă o să fie mama
că am mers la pescuit când o să
vadă ce de păstrăvi am prins ! Tare
mult îi place păstrăvul.
Dar, în timp ce spunea aceste
vorbe, nu putea să-şi scoată din
cap imaginea mamei, privirea ei
istovită şi expresia de mâhnire pe
care o avuse când el refuzase să o
aj ute .
Când cei doi băieţi s-au
întors , casa era cufundată într-o
neobişnuită tăcere . Au găsit
bucătăria măturată şi vasele
puse la loc . Mama era întinsă pe
canapea şi părea să se odihnească .
- Priveşte, mamă, zise Alfred
bucuros , nu-i aşa că am prins nişte
păstrăv frumos?
 Dar mama nu răspuns e nimic .
Alfred îi vorbi din nou, dar rămase
şi de data aceasta fără răspuns .
Atunci o apucă d e mână, dar vai !
ce rece era .
Atunci realitatea sumbră îl lovi
pe băiat - mama lui murise! E a
murise î n timp ce el era la p e s c uit ,
dup ă ce se istovise făcând treaba
pe care îl rugase pe el să o facă.
Toată viata Alfred a si mtit ac ul
. .
acelei albine care îi bâzâise pe la
ureche în acea zi de vară. Ceea ce-l
: - -,
durea cel mai mult era faptul că
niciodată nu a mai avut vreo şansă
să-şi repare greşeala faţă de d raga
lui mamă, care făcuse atât de mult
pentru el.
- Ce bine îmi pare că încă o
am pe mama şi că pot face treabă
în locul ei când e obosită! spuse
Vasilica.
- Ce întâmplare tristă, bunico !
adăugă Daniel. Dar mă bucur că
ne-ai spu s-o. O să-mi aduc mereu
aminte de ea.
 � B777. ! Fii re cu nosc ător
o altă dimineaţă la fermă şi o Puiu lâng ă gar d. Apo i se căţără
pe
nouă zi în care copiii să s e bucure gard şi îi săr i în spa te , ţinându-s
e
de natura creată de Dumnezeu. de coama lui. Dan iel o urmă
Pe vremea când mămica imediat.
copiilor încă era la părinţi, bunicul Cân d era mai tână r, Puiu a fost
îi dăduse un ponei, pe care să învăţat mai multe trucuri, pe care
călărească la şcoala din sat. încă nu le uitas e. Ştia să dea mâna,
Bătrânul P uiu încă se mai găsea în să dea din cap şi s ă urce scările .
gospodăria bunicilor. Bunicul era Iar, dacă cineva care îl călăre a îşi
întotdeauna gata să pună şaua şi strâng ea genunchi pe spatele lui,
frâul pe bătrânul ponei, ori de câte bătrânul ponei pornea în galop,
ori copiii ar fi vr�t să călărească . cât de tare p utea.
Astăzi, în timp ce copiii
hoinăreau prin livadă, văzându-şi
de ale lor, Puiu necheză din ţarcul
său . Asta îi dădu lui Daniel o ide e .
- Hei, Vasilica, ştii ce ! exclamă
el. Hai să-I călărim pe Puiu în ţarc !
- Fără şa? !
- Păi sigur! răspunse Daniel
pe tonul cel mai matur de care era
în stare . D e ce nu?
Bine, atunci ! se învoi
Vasilica, puţin îndoielnică .
Au pornit prin curtea din faţa
şurii, lăsând poarta deschisă.
În curând erau dej a pe pajiştea
îngrădită .
Vasilica îl conduse pe bătrânul
 Vasilica se ţinea scai de coama lui
şi îşi încleşta genunchii, în timp ce
Daniel se băIăbănea pe spinarea
căluţului, ţinându-se totuşi strâns
de surioara lui .
Când Puiu ajunse în faţa
j gheabului, se opri brusc. Se
aplecă, iar cei doi călăreţi făcură
un plonjon drept în jgheabul
pe jumătate plin . S tropind şi
împroşcând, paşlra afară din
j gheab , iar în tot acest timp
bătrânul Puiu stătea uitându-se la
ei, ca şi cum ar fi zis : Vă place baia
pe care aţi făcut-o ?
Bunicul veni în grabă, să vadă
dacă nu cumva s-au lovit. Le
explică faptul că Puiu nu făcuse
Până atunci, copiii au călărit
altceva decât ceea ce fusese
doar cu şaua, aşa că nu îşi
instruit atunci când era mânz şi că
imaginaseră că trebuie să-şi ţină
nu se puteau aştepta la alt rezultat
genunchii aşa de încordaţi. Dar
dacă îl călăreau aşa .
acum, Vasilica îşi dădea seama că În seara aceea, când umbrele
trebuia să se ţină bine . Aşa că îşi amurgului cădeau asupra
strâns e tare genunchii pe spinarea gospodăriei de la ţară, veranda
îi găzdui din nou pe bunici şi pe
bătrânului ponei. Într-o clipă, Puiu
nepoţi. Pentru o vreme, au ascultat
deja galopa de-a lungul ţarcului.
cântecul singuratic al păpăludei,
Ieşi pe poarta deschisă şi trecu care răsuna în păduricea din
prin faţa şurii, galopând înspre vecinătate .
jgheabul unde se adăpau vitele, iar - Oh! uite Ursa-Mare ! exclamă
Daniel. Şi Ursa-Mică! începu bunica . Am să vă spu
n
Aceea-i Calea Lactee, despr e albina Fii rec unoscător
.
bunico? întrebă Vasilica. Ea are un ac foarte ascutit
veti
Când cmeva se uită " ,

printr-un telescop, poată
găsească milioane de stele , care
sunt atât de aproape una de alta şi
aşa departe de noi, încât nu pot fi
vede a . . .
să
Un deva dep art e, în Italia, există
un oraş vec hi, care se num eşte
Atri şi care a fost cons truit pe

văzute cu ochiul liber. Indienii din povârnişul unei coline .

America spuneau că aceasta este Cu mult timp în u rmă, regele
calea pe care trebuie să meargă oraşului Atri a cumpărat un clopot
toţi atunci când mor, ca să poată
ajunge pe veşnicele plaiuri ale
vânătorii.
- Uitaţi ce tare strălucesc
stelele din Car! exclamă Daniel.
- Când eram de vârsta voastră,
am învăţat o poezie despre Calea
Lactee :
Versuri poezie (în curs de
traducere)
Copiilor le-au plăcut aşa de
mult versurile, încât le-au repetat
până le puteau recita .
- Cred că e vremea să mergem
în casă la o dihnă, spuse într-un
final bunicul.
- Ah, nu! sări Daniel. Nu
înainte să ne spună bunica o
poveste.
- Cum doreşti tu, dragule,

/�_:'
care suna foarte frum os şi l-a
agăţa t în turn ul din piaţa oraşului.
Iar de clopo t a legat o sfoară care
ajung ea aproape de pămâ nt .
- Îi vom spune Clopotul
Dreptăţii, declară regele.
Apoi, regele proclamă zi de
mare sărbătoare în tot ţinutul şi îi
chemă pe oameni în piaţa oraşului,
să vadă clopotul. El strălucea ca
aurul în bătaia razelor de s oare .
Când sosi şi regele călare pe drum,
oamenii începură să murmure :
- Pesemne că regele va trage
clopotul.
Însă când regele ajunse
dreptul clopotniţei s e opri şi îşi
ridică mâna în sus , ca să se facă
tăcere . Tot zumzetul şi murmurul
dispărură, căci toţi ştiau că regele
avea să vorbească.
- Oameni buni, începu el,
clopotul acesta este al vostru .
Nimeni nu are voie să tragă
acest clopot, decât dacă are o
problemă . Dacă vreunul dintre
voi - fie bărbat, femeie sau copil
- suferă vreodată o nedreptate, el
poate să vină în piaţă şi să tragă
clopotul. Judecătorii oraşului se
vor aduna şi vor asculta plângerea
voastră. Oricine care va fi dovedit
că a nedreptăţit pe cineva va fi
pedepsit . De aceea l-am numit
Clopotul Dreptăţii.
Au trecut ani şi ani, iar clopotul
a rămas tot în acel turn . Mulţi
oameni au tras de funia clopotului
şi întotdeauna judecătorii l-au
pedepsit pe cel care a făcut
nedreptatea.
Iar funia bătută de s oare şi de
vânt, trasă de atâtea mâini, începu
să se zdrenţuiască. Firele începură
să iasă din împletitură, iar după o
vreme doar oamenii cei mai înalţi
în
puteau ajunge la ea.
- Trebuie să găsim o funie
nouă, luară decizia judecătorii în
cele din urmă . Dacă un copil este
nedreptăţit, cu niciun chip nu ar
putea să bată clopotul. Şi acest
lucru nu este drept .
Şi oamenii din Atri s e apucară
să caute o funie nouă, dar nu a
fost găsită niciuna potrivită în
tot oraşul. Le rămânea să meargă
peste munţi, la oraşul cel mai
apropiat, ca să ia o frânghie . Dar
aceasta avea să ia o vreme . Şi ce să
facă până atunci?
Unui om îi veni o idee. Fugi
0_ • . •
acasă, unde avea o vie şi se întoarse
cu o mlădiţă pe care o legă de
capătul funiei.
- Aşa ! zise el . Chiar şi cel mai
mic copil poate aj unge acum să
tragă clopotul.
Era adevărat , pentru că mlădiţa
mătura pământul cu frunzele şi
cârceii ei de la capăt . Judecătorii
au fost multumiti.
, ,

- Da, este tocmai de ce aveam

nevoie până putem face rost de o
funie nouă !
În apropiere de oraşul Atri
locuia un bătrân fermier. Când
era mai tânăr, avusese mai mult
pământ decât toţi ceilalţi
ţinut . Cei mai mulţi trebuiau să-şi
lucreze pământul doar cu braţele
lor şi desigur că era o muncă foarte
grea. Însă acest om avea un cal de
care se folosea când muncea la
câmp . De aceea, avea o recoltă mai
bogată decât ceilalţi. Aşa, putea să
vândă din ce avea în plus oamenilor
care nu aveau destul . Calul său
îl ajutase la muncă toţi aceşti
ani, iar acest om vânduse atât
de mult din ce îi rodea pământul
încât se îmbogăţise. Însă acum
era un bătrân gârbovit şi nu mai
din
lucra pământul. Un singur lucru
mai conta pentru el: aurul, aurul,
aurul! Ajunsese un avar.
Într-o zi, când trecea pe lângă
grajd, îşi văzu bătrânul cal s tând
înăuntru. Sărmanul animal era
numai piele şi os.
De ce să mai ţin animalul ăsta
leneş ? se întrebă avarul. Hrana lui
mă costă mai mult decât face el cu
totul. Ştiu ce am să fac. Îi dau drumul
pe deal şi să-şi găsească singur de
mâncare. Dacă moare de foame, cu
atât mai bine, am scăpat de el.
 Şi aşa, credinciosul animal se
văzu nevoit să cutreiere dealurile
din jur, căutând ceva verdeaţă.
Era bolnav şi aproape de moarte,
slăbind cu fiecare zi ce trecea,
căci tot ce mai putea găsi erau
nişte petece de iarbă sau câte un
mărăcin, din când în când. Câinii
străzii lătrau la el şi săreau să-I
muşte, iar copiii aruncau cu pietre
în el.
Într-o după-amiază fierbinte
Oare cine avea o problemă de adus în
faţa lor? se întrebau ei.
. .�
(�.-- .
de vară, calul ajunse ŞI In piaţa
oraşului Atri. Nimeni nu era pe
stradă, de vreme ce toţi căutau
un colţişor răcoros în caselor lor.
Mergând de colo-colo şi căutând
ceva verde de îmbucat, dintr-odată
îi ieşi în cale mlădiţa lungă de la
poalele clopotniţei. Frunzele încă
mai erau verzi şi fragede, pentru
că nu trecuse multă vreme de când
fusese pusă acolo .
Şi desigur că animalul nu ştia
că suna clopotul trăgând de acea
mlădiţă . Ce ştia el era că avea în
faţă o mică gustare zemoasă, iar el
era rupt de foame .
Aşa c ă , începu să se înfrupte
pofticios din capătul funiei când,
deodată , sus în clopotniţă clopotul
cel mare începu să se balanseze
dintr-o parte în alta . Din gura
lui cea mare începură să iasă
sunete armonioase, care umplură
văzduhul din Atri. Părea să cânte :
Rimă (în curs de traducere)
Judecătorii şi-au pus robele şi
au ieşit în grabă de la adăpostul
caselor lor răcoroase, păşind pe
străzile înfierbântate ale oraşului.
Când au ajuns în piaţă, nu era
nimeni acolo decât bătrânul cal,
care muşca din mlădiţa de vie .
- Hei, e bătrânul cal al
avarului ! exclamă cineva. Şi a tras
clopotul cerând dreptate !
- Şi dreptate i se va face ! întări
altcineva .
- Vai, ce slab e ! zise un băiat
milos .
Deja se adunase o mulţime
mare în piaţă . Când vedeau calul,
toti rămâneau uimiti.
. .
- Calul avar ului ! murmurau
între ei. A îndurat multă vreme,
după i se va face dreptate chiar azi.
- L-am văzut hoinărind zi
de zi pe dealuri, căutând ceva de
mâncare, zise un bătrân .
- Şi, în vreme ce acest animal
credincios nu are niciun acoperiş
deasupra capului, stăpânul lui stă
în casă şi îşi numără aurul.
- Aduceţi-l pe stăpân ! au
exclamat judecătorii în cor.
Şi bătrânul avar a fost adus în
faţa judecătorilor. În tăcerea cea
mai adâncă a ascultat ce ave au ei
de zis .
- Ac est cal al tă u ţi-a slujit
credi nci os pentru mulţi ani . El
te-a ajut at să-ţi strângi saci i cu
ban i. Acu m, ascultă- ti sen tinta ,
.
.
omu le avar! Jum ătat e din banii
pe care îi ai, vor fi folosiţi pentru
adăpost şi hrană pentru calul tău.
Avarul îşi plecă fruntea. Î i
părea rău că îşi pierdea ju mătate
din avere . Î nsă oamenii râdeau şi
scoteau urale de bucurie, în vreme
ce calul era dus spre un grajd curat
unde îl aştepta hrană demnă de un
cal împărătesc.
- Ura! exclamă Daniel. Ce
bine de bătrânul cal! Bunicule,
mă bucur că tu nu eşti avar, zise
băiatul, gândindu-se la culoarea
neagră, strălucitoare a bătrânului
Puiu.
- La culcare ! anunţă bunica,
ridicându-se din balansoar.
Noapte bună, copii, vise frumoase!
 � 137.77. ! Să iubeşti
Când, în dimineaţa următoare, C eva timp mai târz i u, bunica se
copiii au mers să se întâlnească cu auzi chemată de nepoţelul ei.
poştaşul, acesta avea o s crisoare - Bunico , vino şi vezi cât de
p entru ei de la mama. frumos arată straturile unde am
Vasilica o citi: Sun t acasă acu m . plivit ieri !
Eu ş i tata am vrea s ă veniţi acasă. Bunica prIVI îndelung la
Am fz bucuroşi dacă bunicul ar putea straturile de flori, plivite pe
să vă aducă săptămâna asta.
Bunicul stătu pe gânduri câteva
momente, după care spus e :
- Cred c ă a r fi cel mai bine să
mergem vineri.
- Doar încă trei nopţi la
bunici, zise Vasilica, înmânându-i
s crisoarea bunicii. Vreau să merg
acasă să-i văd pe mama şi pe tata ,
dar aş vrea să rămân şi aici.
- Şi doar încă trei întâmplări
cu albine, adăugă Daniel . Trebuie
să le ţinem bine minte pe toate, ca
s e le putem spune şi mamei.
- Ce vreti să faceti astăzi? îi
, ,

întrebă bunica .
- După ce terminăm cu jumătate.
treburile de dimineaţă, începu - Copii, dacă aţi vrea o floare,
Vasilica, vrând să pară cât mai de unde aţi culege-o? întrebă
matură, trebuie să terminăm de dintr-odată bunica . Din partea
plivit straturile de flori. plină cu buruieni sau din cea pe
care aţi plivit-o aşa frumos?
- Eu aş lua-o de unde nu mai
sunt buruieni, răspunse Daniel
repede, întrebându-se ce-i trecea
bunicii prin minte de punea o
astfel de întrebare . Aş lua-o pe cea
roşie de acolo !
- Şi eu la fel, spuse Vasilica,
trăgând tare de o buruiană
încăpăţânată.
- Dar de ce nu aţi lua-o pe
aceasta? întrebă bunica, dând la
o parte buruienile şi scotând la
iveală o frumuseţe de floare roşie .
- Păi, cred că e la fel de
frumoasă, dar, nu ştiu de ce, cred
că buruienile o fac să nu pară aşa
frumoasă.
- Şi eu mă gândeam la
acelaşi lucru, spuse bunica . Am
văzut copii care erau precum
această floare printre buruieni.
Copii cu feţe frumoase, dar care
lasă buruienile neascultării ,
egoismului, minciunii şi mândriei
să crească, până când nu le mai vezi
frumuseţea din cauza buruienilor.
Grădina aceasta mă face să
mă gândesc la două fete pe care
le cunoşteam . Ele erau verişoare.
Una dintre ele era ascultătoare ,
gata să împartă şi să fie bună cu
toţii; deşi puţini ar fi spus că era
frumoasă, ea era iubită de către
toţi din jur. Cealaltă era lăudată
de unii pentru frumuseţea ei, dar
avea o fire aşa de respingătoare,
încât nimeni nu voia să aibă
de-a face cu ea şi de aceea adesea
era singură . Drăgălăşenia ei era
precum această floare ascunsă de
buruieni . Aceste buruieni erau
foarte mici când abia au ieşit
din pământ, dar au tot crescut şi
au ajuns să fie mai înalte decât
florile . La fel e şi cu buruienile din
vieţile copilaşilor lui D umnezeu .
La început răsare u n firicel de
buruiană, când spui o întâmplare
cu un strop de minciună în ea. Dacă
nu este smulsă imediat, ea creşte
şi creşte până ajunge o buruiană
mare şi urâtă, plină de minciuni.
Apoi alte buruieni încep să crească
în j urul ei: neascultarea, egoismul,
răutatea . . . Şi, în puţină vreme ,
floarea e ascunsă de buruienile
înalte. Iar când S tăpânul Grădinar
vrea ca o floare din grădina lui de
copilaşi să facă un lucru pentru El,
cu siguranţă nu o să aleagă una
ascunsă de buruieni.
- Ce istorioară frumoasă!
exclamă Vasilica. Dar nu-i despre
o albină, bunico !
- Ba da, spuse Daniel. Albina
Nu fi buruienos!
- Dar nu am mai auzit despre
albine numite Nu fi . . . în istorioarele
de până acum. Oricum, eu nu
i-aş spune Nu fi b u ruienos, ci mai
degrabă Fii curat!
- E un nume foarte bun,
încuviinţă bunica . Nădăj duiesc că
mereu vă veţi păstra vieţile curate ,
fără buruienile p e care adesea
copiii le lasă să crească.
B uni ca s e întoar se în cas ă,
iar cop iii răm as eră să- şi term ine
treaba. Lucrau cu m are grij ă ,
să
nu rupă şi florile împ reu nă cu
bur uienil e. Când au terminat
,
straturile de flori arăt au min unat
- nici măcar o burui ană.
-. Nu vreau deloc să am
buruieni urâte în grădina mea.
Vreau să ascult mereu de albina Fii
curat, spuse încet Vasilica, în timp
ce mergeau spre casă .
După prânz Daniel veni c u o
rugăminte la bunicul său.
- Vrei să ne faci un zmeu,
bunicule?
- 0, te rugăm ! i se alătură
Vasilica. ° să fie frumos să-I
vedem zburând.
Bine, dragii bunicului.
Fugiţi şi aduceţi-mi nişte surcele
şi cereţi-i bunicii nişte h ârtie,
lipici şi sfoară . Să mi le aduceţi în
şopron, iar eu o să-mi încerc mâna
făcându-vă un zmeu.
D upă ce bunicul m eşteri zmeul,
copiii au trebuit să aştepte ca să se
usuce la soare . Apoi au fugit cu el
pe paj işte, unde se simţea adiind
un vânticel domol, bucuroşi
că bunicul le spusese că zmeul
trebuia să zboare. Daniel apucă

în mână sforicica şi o luă la fugă .
Vântul ridică zmeul puţin, dar
după ce făcu câteva tumbe în aer,
se prăbuşi la pământ . După alte
câteva încercări nereuşite bunicul
le spus e :
- Îmi pare rău, dragii m e i , dar
nu cred că zmeul meu o să zboare .
Să văd dacă nu pot face altceva
.:,. .
(�:,
pentru voi,
Luă deci nişte surcele şi ciopli
nişte săgeţi. Luă un băţ puţin mai
lung şi îi legă la ambele capete
o coardă . Apoi o p otrivi într-o
crestătură făcută la capătul unei
săgeţi. Îndreptă arcul în sus şi
dădu drumul corzii . Şi ce sus zbură
săgeata ! Apoi ateriză la câţiva
metri de Daniel. Vârful se înfipse
în pământ, iar acum săgeata se
înălţa dreaptă în iarbă.
Daniel era la fel de încântat de
arc precum a fost şi de zmeu . În
curând, el şi sora lui aruncau săgeţi
în văzduh, încercând să vadă care
dintre ele ajunge mai departe .
Aveau un timp aşa plăcut că
după-amiaza trecu în zbor. Era
aproape de vremea cinei, când
Daniel se apucă să strângă săgeţile
ca să le ia cu el în casă. Le aşeză
împreună cu arcul în valij oara lor.
- O să le arăt şi băieţilor de
acasă cum să tragă cu arcul !
S eara, s-au adunat în verandă,
ascultând murmurul calm al
amurgului. Se mai auzea şi
clopotul unei văcuţe în depărtare .
Au vorbit o vreme, apoi au cântat,
au citit din Biblie şi s-au rugat
împreună .
 - E vremea p entru p ovestea
de seară, nu-i aşa? întrebă bunicul,
după un timp . Cine o să fie înţepat
azi? continuă el cu întrebările,
făcându-i cu ochiul nepoatei lui.
- Sper că nu eu, răspunse
ea zâmbind şi amintindu-şi de
întâmplarea cu albina, din prima
zi a vizitei lor la bunici.
- Nimeni nu o să fie înţepat
azi, spuse bunica . Am o albinuţă
foarte simpatică despre care vreau
să vă spun. Şi pentru că fetiţa
despre care am să vă vorbesc a
ascultat , albinuţa i-a făcut miere
toată viaţa. Se numeşte albinuţa
Să iubeşti şi ea poate face anumite
lucruri pe care nimeni altcineva
nu le poate face . Ş tiaţi că oamenii,
atunci când sunt iubiţi fac
lucruri pe care altfel nu i-ai putea
niciodată convinge?
Jeni era o fetiţă mică de tot,
care a rămas singură pe lume. Când fetiţa împlini trei ani,
Nu şi-a văzut niciodată tatăl, iar au decis să facă o excursie de mai
mămica murise când ea avea doar multe săptămâni şi de acee a i-a
doi ani şi j umătate . Nişte oameni cerut unei prietene de familie să
mărinimoşi au avut grijă de aibă grijă de ea cât timp ei aveau
micuţă cât timp mama ei fusese să fie plecaţi. Doamna aceea a
bolnavă . Când mămica ei muri, fost foarte bucuroasă să poată fi
aceşti oameni au încercat s ă dea de de ajutor, fiindcă îi plăceau c opiii.
rudele micuţei, însă nu au reuşit. Aşa ajunse Jeni să stea într-o casă
' fÎ!l '.
"' , '

(.--A--- . '
mare, unde locuia acea doamnă,
împreună cu soţul ei şi fiica lor
adultă.
Însă nu putea fi spus acelaşi
lucru despre soţul acestei doamne .
Lui nu-i prea plăceau copiii şi îl
supăra când Jeni s e apropia de
el. Ea era o fire foarte deschisă şi
mereu avea un zâmbet dulce pe
buze . De aceea, încercă de multe
ori să se împrietenească cu el, însă
acesta nu îi dădu nicio atenţie.
Domnul acesta avea obiceiul să
citească ziarul dimineaţa, înainte
de a merge la lucru, şi seara, când
se întorcea acasă. M icuţa Jeni îl
pândea pe sub ziar cu zâmbetul
ei foarte dulce. Adeseori, el lăsa
ziarul j o s şi mergea în altă parte,
însă revenea la el nu după multă
vreme . În următorul moment,
Jeni era lângă el şi îi zâmbea pe
sub ziar.
Într-o zi, când Jeni avea deja
vreo zece zile în casa aceasta,
domnul citea ziarul, ca de obicei,
iar, cum îi era obişnuinţa, Jeni
iar era pe lângă el, zâmbindu-i.
Deodată domnul puse ziarul
deoparte şi o săltă pe Jeni în
braţele sale . O sărută pe frunte şi
îi spuse blând:
- Nu contează cât de mult
încearcă un om să nu te iubească
- tu oricum îţi faci cale spre inima
lui, iubindu-l.
Jeni îşi aruncă şi ea braţele
ei mici în jurul gâtului lui,
rezemându-şi căpuş orul buclat pe
umărul lui.
- Jeni iubeşte pe tine , spuse
ea cu glasul ei suav de copilaş .
Aceste cuvinte l-au cucerit
pe deplin pe domnul acesta, iar,
două săptămâni mai târziu, când
oamenii care o ţineau pe Jeni s-au
întors din concediu, el nu mai vru
să le-o înapoieze . Se hotărî ferm
să o crească pe Jeni ca pe copilul
lor. Ideea a fost şi pe placul soţiei
şi a fiicei lui, care au îndrăgit-o pe
Jeni de la bun început .
- Jeni este o un om mare
acum, dar, prin dragostea lui
Dumnezeu din inima ei, încă mai
� -
i H- ',
l.,
_ ___ . -
are o fire lumino asă şi un zâmbe
t
cald , care o fac să fie îndrăg ită de
toţi ce o cuno sc.
- Şi eu am pe cineva care
mi-e tare drag ! exclamă D aniel,
îmbrăţişând-o pe buni ca.
- Şi eu t e iubesc , bunico ! i se
alătură Vasilica, s ărutând-o pe
bunica de noapte bună.
.
 - Ascultă la pasărea aceasta!
exclamă Vasilica, în dimineaţa
următoare . Parcă ar vrea să-şi
spargă pieptul cântând. Uneori
dar m-a ţinut tre ază multe ore . Ele
îşi fac cuib ul în apro pi e rea cas elor
oam enil or, ca să se ape re de hoti .
- Hot i? ! Ce fel de hoti? într ebă
.

cântă de duduie, alteori are un tril

.

Daniel.
uşurel, ca de canar. - Păsări mai mari şi chiar pisici
Pasărea continuă cu un cântec sau şerpi. Întot deaun a ştii când au
strident, asemănător cardinalului,
apoi urmă un tremolo în felul
unui canar şi, în cele din urmă,
sfârşi ciripind ca o vrabie . Apoi
scoase sunete precum chemările
unei prepeliţe şi ţinu concertul
unei mierle albastre . Apoi piui
asemenea mai multor păsărele
mai mici, trilui cântecelul unui
măcăleandru, iar în final se
întoarse la fiuieratul cardinalului .
- Ai mai auzit vreodată un
concert aşa frumos? întrebă
fascinată Vasilica . Aş putea să stau
să-I ascultă ziua-ntreagă.
- Şi mie îmi place să-I ascult,
dar în timpul zilei, adăugă amuzată
bunica . Nu însă şi în timpul nopţii.
Primăvara trecută o pereche şi-a
făcut cuibul în copacul de unde se
aude cântecul acum . Şi-am avut
concerte în fiecare noapte cât
timp şi l-au construit . Era frumos ,
de-a face cu un hoţ după gălăgia
pe care o fac părinţii. Primăvara
trecută am auzit un mare tărăboi
în acel copac şi m-am dus să văd
care era problema . Mi-a luat ceva
vreme să văd unde exact era cuibul
în copac, iar, în tot acest timp, cei
doi părinţi ţopăiau de colo-colo,
scoţând ţipetele lor disperate .
Când, în cele din urmă, am dat
de urma cuibului, am văzut un
şarpe mare şi negru, care se târa în
direcţia lui. Am luat repede grebla
din grădină şi l-am împins jos de
pe creangă; apoi l-am alungat .
Vasilica se coborî de pe verandă
în curte, ca să-I poată vedea mai
bine pe cântăreţul care se legăna
pe o crenguţă din vârful mărului.
Dar chiar atunci acesta îşi luă
zborul, trecând prin livadă, şi
poposi în zbor în sălciile de lângă
pârâu.
După-amiază, copiii s-au dus la
pârâu să vadă dacă a înflorit vreun
nufăr. Se apropiau de pâlcul de
sălcii, când Daniel îi spuse surorii
sale :
- Hai să nu facem zgomot,
poate o să vedem pasărea . . .
Aşa că păşeau cu grij ă ş i vorbeau
în şoaptă , dar nu îl mai văzură
pe cântăreţ. Deodată , Daniel se
opri şi arătă cu degetul înspre o
broască mare , care orăcăia pe o
frunză mare de nufăr din mijlocul
pârâiaşului .
- 0 1 exclamă Vasilica, iar
într-o clipită broasca a şi fost în
apă. Urmă un cor de bâlbâdâc!,
suratele ei broaşte dispărând şi ele
toate.
Copiii s-au ascuns după
frunzişul sălciilor şi au aşteptat
pentru o vreme . Nu după mult
timp , au zărit o broască mare,
înotând spre o frunză de nufăr
şi apoi sărind pe ea. Şi altele au
urmat-o, iar unele au ajuns şi pe
mal.
Însă, fără veste, Vasilica văzu
ceva care îi captă atenţia mai mult
decât broaştele . Nu departe de
broscoiul care sări pe frunza de
nufăr, se vedea o frumoasă floare
desfăcută .
- O, Daniel. . .îi şopti ea, crezi
că o putem lua?
- M-aş mulţumi mai mult
cu broscoiul decât cu floarea,
răspunse Daniel.
- Da, dar ştii bine că nu poţi
să-I prinzi. Vrei să mă ajuţi să iau
floarea?
Daniel dădu din cap şi ieşi din
spatele frunzişului de sălcii. Din fix, în timp ce Danie l păşi pe el şi
nou se auzi un bâlbâdâc! mai lung se întinse înspre nufăr. Îi luă ceva
şi domnul broscoi ia-l de unde nu-i vreme să-I ia, pentru că avea un
- iar pe tot pârâul, nici urmă de luj er mai încăpăţânat. Dar Vasilica
broaşte . se arătă aşa de încântată c ând îi
Ca să ajungă la floarea de în mână floarea, încât el se simti ,

nufăr, copiii trebuiau să păşească răsplătit pentru toată truda sa.

pe un buştean mai mare . Pârâul
era foarte puţin adânc, aşa că
nu era niciun pericol să se înece,
Pe la ora trei, cei doi fraţi au
găsit nişte mosoare goale şi au
mers în tr un colt al livezii, la
-
,

chiar dacă ar fi fost să cadă în apă . umbra unei tufe de liliac. Nu după
Vasilica se puse să ţină buşteanul mult timp suflau î n mos oare,
făcând baloane şi Iăsându-Ie să nu ascultă de ea şi aj ung să se
zboare în aer. plângă, făcându-i pe cei din jur să
Tanu, motanul simpatic al se simtă prost.
bunicii, era şi el pe acolo, făcut Victor era un băiat sărac de la
colac, la umbră. Unul din baloanele ţară. Deşi trebuia să muncească
lui Daniel poposi pe blana lui din greu, ajutându-l pe tatăl lui
şi, după ce făcu câteva tumbe se la treabă, întotdeauna o făcea
sparse. Curând, încă unul dansa fluierând sau cântând. Hainele lui
în j urul nasul motanului şi se erau vechi şi peticite, iar el nu prea
sparse când se izbi de el. Pisoiul avea cu ce să se joace, ca alţi băieţi .
sări într-o clipită în picioare şi s e Dar lui nu-i păsa prea mult, pentru
porni pe strănutat . Apoi se aşeză
din nou şi îşi spăIă faţa cu Iăbuţa,
mormăind parcă: Mulţumesc, dar
mai degrabă mă spăl fără săpun.
S eara, când s-au adunat pentru
poveste, Vasilica spuse cu un oftat:
- Încă o seară după asta şi
apoi mergem acasă . . .
- Da, şi încă două întâmplări
cu albine, zise Daniel, puţin
mai vesel, şi se aşeză pe braţul
balansoarului în care era dej a
bunica, în timp ce Vasilica se aşeză
jos la picioarele ei. Suntem gata
pentru povestire, bunico ! anunţă
el.
- Bine, am să vă spun despre
albina Fii multumit. Bâzâitul ei se
,

aude adesea în locurile unde se

află copii la j oacă, atunci când se
întâmplă ceva neplăcut. Iar unii
că se simţea iubit de părinţii săi.
Într-o zi, când Victor era la
câmp, auzi un uruit în depărtare .
Îşi ridică privirea şi văzu un nor
de praf care înainta înspre el.
După câteva momente, putu să
desluşească o pereche de cai şi,
privind mai bine, văzu şi trăsurica
la care erau înhămaţi. Văzându-i
cum se apropie în goană, pe Victor
îl fulgeră un gând - trebuia să facă
tot ce putea ca să-i oprească, căci
la o depărtare nu prea mare se
găsea un pod.
Sigur caii au să izbească trăsurica
în parapet şi au să o facă bucăţele, iar
ei au să se rănească, gândi el într-o
clipită.
Aşa că sări peste uluci şi îşi făcu
curaj . Chiar atunci caii ajungeau
în dreptul lui, iar el sări, prinzând
frâul unuia dintre ei. Era un lucru
foarte curaj os, căci dacă nu ar fi
reuşit să se prindă bine, ar fi căzut
sub copitele cailor, fiind călcat
în picioare . Însă, ţinându-se cu
toată greutatea de frâu, reuşi să
oprească atelajul din goana lor.
Nu după multă vreme, văzu
cum un om venea în fugă pe
drum. După ce ajunse în dreptul
lui şi văzu că Victor oprise caii, el
îi spus e bucu ros:
- Eşti un băiat curajos. C e îţi
datorez pentru treaba aceasta?
Victor îi zâmbi străinului.
- Domnule, n-am oprit caii
ca să primesc plată. Doar m-am
gândit la parapetul podului, că
ar putea strica trăsurica şi poate
chiar s ă se lovească şi ei.
Observând hainele ponosite
ale băiatului, domnul insistă:
- Dar nişte bani pentru o
pereche de haine noi nu primeşti?
- Am o pereche de pantofi şi
haine mai bune pentru duminică,
răspunse Victor. Şi hainele pe care
le am pe mine sunt numai b une
pentru muncă.
- Dar ai să ai nevoie de c ărti,
toamna asta, când mergi la şcoală.
- Am primit de la cineva nişte
cărti mai vechi, iar mama s-a
,
oferit să-mi lipească p aginile care
zboară.
- Dar nu ai vrea o minge şi o
bâtă de baseball ?
- Mi-am făcut o minge din
nişte lână pe care mi-a dat-o
mama şi am reuşit să-mi cioplesc
singur o bâtă; pot să mă joc cu ele
foarte bine.
Domnul acela îşi puse mâna pe
umărul lui Victor şi îi spuse:
- Băiete, acum înţeleg de ce
ai un zâmbe t larg pe buze . Ai aflat
un secret pe care puţini îl cunosc ­
s ecretul multum irii. Trebuie să îti
, ,
spun de acum " băiatul mulţumit" .
Şi, cu aceste cuvinte, se sui în
trăsurică şi o porni la drum.
Câteva zile mai târziu, la poşta
din în sat sosi un pachet. Era
pentru Victor. Poştaşul trimise
vorbă la gospodăria părinţilor
lui Victor, iar tatăl lui se dus e cu
căruţa în sat să ia pachetul.
Când Victor deschise pachetul,
găsi un mesaj scris pe o foaie :
Pen tru băiatul multumit, de la
,
un prieten îndatorat şi plin de
recunoştin ţă . Acum ştia că pachetul
venea de la omul al cărui atelaj îl
oprise cu ceva timp în urmă .
În el găsi un costum, câteva
cămăşi, o salopetă, ciorapi, o căciulă
călduroasă şi mănuşi, iar lângă
ele o bâtă şi o minge de baseball,
toate nou-nouţe . Î ntr-unul
dintre buzunare găsi şi o bancnotă
de cinci dolari.
Cât de bucuros era Victor!
Întorcându-se la lucrul câmpului
fluiera mai vesel ca niciodată. Însă
acesta nu era sfârşitul. Primăvara
următoare îi sosi de la noul lui
prieten o bicicletă nou-nouţă .
Puteţi să mă credeţi când vă spun
că era băiatul cel mai fericit din
lume !
- Asta-i cea mai frumoasă
întâmplare pe care ne-ai zis-o !
exclamă Daniel. Ce băiat curaj os a
fost Victor!
- Iar eu cred că a meritat tot
ce a primit, din cauză că a învăţat
secretul mulţumirii chiar şi cu
puţin, adăugă bunica .
 � 13J!Z!! Să te rog;
Sosi o nouă dimineaţă şi odată mâ ine, ca să le putem da
şi
cu ea ultima zi pe care Vasilica păr inţil or!
şi Daniel aveau să o petreacă la - O să vă pun cât să ave ti de
bunici. Aşa că, se ţineau coadă ;
unde da şi prie tenilor voŞt i, le
după bunica, dorind să o ajute cu prom ise bun ica, cu un zâm bet
tot ce puteau. După ce au terminat
cu treburile obişnuite şi au bătut
pe rând untul , bunica le spuse că
dorea ca ei să o ajute în bucătărie.
Avea de gând să facă biscuiţi
pentru pacheţelele lor de a doua
zi.
Aşa că bunica puse pe masă
lapte, unt, zahăr, ouă, făină, praf
de copt şi mirodenii, toate cele
necesare pentru nişte biscuiţi
delicioşi de casă. Repede, ea
frământă aluatul şi îl întinse foaie
pe masă. Copiii erau dej a pregătiţi
cu forme şi imediat se apucară de
tăiat biscuiţi din aluat .
Au făcut o armată întreagă cald.
de omuleţi, iar după ce i-au copt D upă-amiază, valij oara copiilor
i-au acoperit cu glazură . Le-au a fost adusă j os şi b unica îi ajută
mai făcut ochi şi nasturi din să-şi facă bagajul E rau aşa de
.

bombonele aromate. multe lucruri pe care copiii voiau

- Nu-i aşa că-s frumoşi? să le ducă acasă cu ei, încât bunica
exclamă veselă Vasilica . Bunico, avu serios de lucru, având grijă ca
te rugăm să pui mai mulţi omuleţi toate să încapă cumva. În ultima
clipă , când bunica era pe punctul
să închidă valij oara, Daniel fugi
şi se întoarse cu zmeul pe care i-l
făcuse bunicul.
- Poate tata o să ştie cum să-I
facă să zboare, explică el.
Dar nu era loc să mai pui nici
măcar un ac în bagajul lor, aşa că
băiatul a fost nevoit să ducă zmeul
înapoi în şopron.
- O să-I pun aici, într-un loc
sigur. Aşa o să-I găsesc când vin
data viitoare.
În seara aceea copiii au făcut
treabă serioasă, ajutându-l pe
bunicul. Au strâns ouăle, au
pompat apa în jgheabul vitelor, au
umplut coşarca cu lemne şi multe
alte treburi care se fac într-o
gospodărie de ţară.
- Cu-adevărat voi sunteti
.
nişte ajutoare de nădej de, le spuse
bunicul când au terminat .
- Când ajungeţi acasă, adăugă
bunica cu un zâmbet, trebuie să le
spuneţi părinţilor că avem nevoie
de voi să ne ajutaţi în gospodărie .
- Aşa vom face, au promis
copiii.
Când s-au adunat pe verandă
pentru ultima lor seară împreună,
Vasilica s e cuibări lângă bunica şi
îi spuse :
- Trebuie să n e spui despre
cea mai bună albină, bunico .
-, Nu poate fi mai bună decât
albina Fii m ultumit, .
se arătă
îndoielnic Daniel.
- Am să vă spun despre o
albină care este probabil mai
importantă decât toate celelalte,
zise bunica gânditoare . Şi ce bine
este de cei care o ascultă, însă cei
care nu o ascultă ajung să le pară
rău după aceea! Numele albinei
este Să te rogi.
Copiii erau nerăbdători să
asculte întâmplarea, aşa că bunica
începu de îndată.
William Sutherland era un băiat
care trăia în statul Maryland din
SUA. Când avea treisprezece ani,
el şi-a predat viaţa lui Dumnezeu
şi a devenit creştin. D upă aceea, se
întâmpla adesea ca el să se furişeze
într-un loc retras şi să petreacă
ceva timp vorbind cu Dumnezeu.
Când împlini paisprezece
ani, William începu să lucreze
ca ajutor într-o bancă. Patronul
descoperi în scurtă vreme că el era
un băiat cinstit, aşa că începu să
îi încredinţeze sume mari de bani.
Una din responsabilităţile sale
era să ducă de două ori pe lună
salariile angaj aţilor de la o moară
aflată într-un sat la mai mulţi
kilometri depărtare . Se pornea
după-amiaza şi se întorcea în
dimineata următoare .
.
Pe vremea acea nu existau
automobile, iar drumurile de ţară
era foarte rele . William trebuia să
călărească pe un ponei, părăsind
şoseaua şi urmând o cărare ce
trecea printr-o pădure .
Într-o zi, când era gata să plece,
mama îi zise:
- Fiul e, mi -e tea mă când mă
gândes c cât de mul ţi bani por ţi
la tine şi că trebuie să mergi pe
cărarea acee a singuratică prin
pădure .
- 0, mamă, n-ai de ce să
te îngrij orezi! îi răsp unse vesel
băiatul, sărind în ş a . Ştii doar
că am mai parcurs de multe ori
drumul aceasta.
- Da, ştiu, îi răspunse mama,
dar astăzi mă îngrij orează mult . O
să mă rog pentru tine cât timp vei
fi plecat.
Will i am îi făcu din mână şi îşi
trase de hăţuri poneiul. Banii pe
care îi ducea erau în desagii ş eii.
Privind, îşi zise în sinea lui: Ce mă
bucur că şeful meu are încredere în
mine cu atât de multi bani.
I
Bucuros, el fredona câte un
vers în timp ce străbătea drumul,
dar, când se apropie de cărarea
aceea singuratică, îl copleşi un
sentiment ciudat de frică. Îşi opri
poneiul, întrebându-s e ce să facă.
Chiar atunci auzi cum albinuta .
Să te rogi începu să-i bâzâie p e la
ureche. Iar William mai auzise
de multe ori şoapta albinuţei şi
învătase să asculte de ea. Aşa că
.
merse până la marginea pădurii,
iar acolo se dădu jos de pe ponei şi
îngenunche acolo.
- Doamne drag, se rugă el cu
voce tare, nu ştiu de ce, dar mi s-a
făcut dintr-odată foarte frică. Ai
grijă de mine cât timp am să merg
pe cărarea aceasta prin pădure .
Cred că ai să faci aşa, pentru că
citesc în Cuvântul Tău unde ai
promis că " nicidecum n-am să te
las , cu niciun chip nu te voi părăsi".
Stând acolo îngenuncheat,
William simţi cum toată frica i
se risipeşte. Se ridică în picioare,
încălecă din nou pe căluţul său şi
porni la drum cu inima uşoară.
Muncitorii de la moară au ştiu
că băiatul venea, căci fluieratul lui
ves el Ie ajunse la urechi înainte ca
să îl poată vedea . William îi dădu
şefului de echipă banii şi apoi se
duse să petreacă noaptea la un
unchi care locuia în acel sat . A doua
zi dimineată se întoarse acasă .
,
- Fiule, îi ieşi în întâmpinare
mama, ceva deosebit mi s-a
întâmplat ieri, când tu erai plecat .
Eram tare ocupată prin casă cu
treburile zilnice, dar totuşi am
auzit o voce care îmi spunea să mă
opresc şi să mă rog pentru tine.
Am simţit că erai în pericol şi că
trebuia să-I cer lui D umnezeu să
te păzeas că. Aşa că am lăsat toate
şi m-am dus în camera mea, unde
m-am pus pe genunchi. Nu m-am
sculat de acolo decât atunci când
am fost sigură că erai în siguranţă.
William îi povesti cum şi lui
i-a fost frică atunci când era la
marginea acelei păduri şi cum
a îngenuncheat , cerându-I lui
Dumnezeu să aibă grij ă de el.
Adesori după aceea cei doi au mai
vorbit despre această întâmplare
întrebându-se ce putea însemna.
William a mai lucrat la acea
bancă pentru o vreme . Însă, după
mai mulţi ani el a ajuns păstor
într-o biserică . Nu la mult timp
după aceasta, mama lui s-a dus
acasă în cer.
Într-o zi, William primi o
s crisoare cu ştampila unui oraş
dintr-un stat îndepărtat .
Sunt foarte bolnav, spunea
scrisoarea, iar doctorul zice că n u
îmi voi reveni. Vreau să vă întâlnesc,
căci am ceva foarte important să vă
spun înainte să merg să mă întâlnesc
cu Dumnezeul meu. Vă rog să veniţi
cât mai repede!
Nu se găsea niciun nume la
sfârşitul scrisorii, ci era semnată
"
" un prieten . se duse într-un loc liniştit, unde
William învârti scrisoarea pe să stea de vorbă cu Dumnezeu.
toate părţile. Nu cunoştea pe Acolo auzi o voce în inima lui care
nimeni în zona aceea îndepărtată, îl îndemna: Du-te! Cineva este în
aşa că, pentru multă vreme rămase nevoie, iar tu eşti chemat să slujeş ti
pe gânduri, neştiind ce să facă. oricărui suflet care cere ajutor.
Însă nu îi luă mult ca să facă aşa Dar pe cine să caut odată ajuns
cum îi era obiceiul de multă vreme: aco lo ? se tot întreba Willi am, încă
nelămurit. să vadă cum un domn se apropie
Dar vocea părea să-i răspundă de el şi îl abordă:
şi la aceasta: Doar du-te! Dumnezeu Dumneavoastră sunteţi
va avea grijă de toate. domnul Sutherland?
În grabă, William îşi făcu - Da, răspunse William.
bagajul, punându-şi câteva - Am fost trimis să vă aştept
lucruri strict necesare în sacul de aici la gară, domnule , îl informă
călătorie şi luă trenul spre acel străinul. De fapt, am aşteptat
oraş îndepărtat. fiecare tren cu care aţi fi putut veni
Când, în cele din urmă , coborî săptămâna aceasta. Urmaţi-mă,
din tren la destinaţie, fu surprins vă rog . . .
Puţin mai târziu, păstorul
William păşea într-o odaie
întunecoasă unde , pe un pat, zăcea
un suferind. Când acesta îl auzi
păşind uşor în cameră, îşi ridică
repede privirea, iar s uflarea lui
căpătă parcă un nou fior de viaţă.
- Dumneata eşti William
Sutherland? întrebă el,
întinzându-şi mâna.
- Da, domnule , eu sunt,
răspunse păstorul, luând mâna
albă în palmele sale . Nu ştiu dacă
v-am mai întâlnit înainte . . . dar
oricum, cu ce v-aş putea fi de folos
acum?
- Nu m-ai văzut niciodată
înainte, fiule, spuse cu vocea lui
slabă bărbatul suferind. Iar eu nu
te-am văzut decât o singură dată,
iar asta cu multi ani în urmă. Dar
,
de atunci am tot căutat să ştiu
ce se petrecea cu dumneata . Am
trimis după dumneata pentru că
sunt pe patul de moarte .
Spunând acestea, bărbatul se
prăbuşi pe salteaua patului său,
ca să-şi tragă sufletul o clipă . Însă
îşi aţinti din nou privirea către
faţa blândă a păstorului şi făcu un
efort să continue :
- Domnule Sutherland, într-o
zi, cu mulţi ani în urmă ţi-a fost
încredinţată o sumă mare pentru
muncitorii de la o moară . Pe drum,
dumneata ai coborât din şa şi te-ai
plecat pe genunchi să te rogi lui
Dumnezeu pentru siguranţă în
călătoria dumitale . Îţi mai aduci
aminte?
- Ca şi cum ar fi fost ieri,
răspunse William . Dar cum şi ce
ştiţi dumneavoastră despre asta?
- O, ştiu chiar mai multe
decât dumneata, spuse cu tristeţe
bărbatul. Atunci eu ascultam
rugăciunea dum itale . . . E ram la
pândă în tufişuri, cu o armă
îndreptată spre inima dumitale.
PIănuisem să te împuşc , să iau
banii şi să fug cu poneiul. Însă,
în timp ce te rugai, am văzut
ceva alb punându-se între mine
şi dumneata - nu ştiu ce a fo s t,
dar cre d că Du mn ez eu era acol o
să te păz eas că. Iar eu stăteam
acolo , a scun s în tufiş , fără pute re
să apă s pe trăgaci, privind c um
dumneata o luai din no u din loc ,
fără ca eu să-ţi pot face vre un rău.
Dar întâmplarea ace asta tot nu
mi-a dat pace, gândin du-mă la ce
plănuisem să fac şi ce-aş fi făcut
dacă nu ţi-ar fi as cultat Dumnezeu
rugăciunea. Şi. . . şi nu puteam să
mă întâlnesc cu Dumnezeu fără
Să-ţi fi spus mai întâi dumitale
asta . Mă poţi ierta oare?
William strânse puţin mai tare
mâna slăbită a suferindului.
Dragul m e u prieten ,
precum Dumnezeu mi-a iertat
mie păcatele, aşa te iert şi eu pe
dumneata. Dar ai gă s i t pace cu
Dumnezeu?
Aşa, păstorul petrecu o vreme
îndelungată cu muribundul, până
când, în cele din u rm ă , lumina
străluci în sufletul întunecat al
acestui om pierdut şi el primi
iertare de la Dumnezeu pentru
păcatele sale.
Bărbatul muri nu la mult
timp după aceea, iar William
Sutherland a fost rugat să predice
la înmormân tarea lui. Acesta alese
să vorbească dintr-un un pasaj din
P roverbe care spune: Încrede-te
în Domnul din toată inima ta şi
nu te bizui pe în ţelepciunea ta!
Recunoaşte -L în toate căile tale şi El
îti va netezi cărările.
I
Copiii au rămas foarte tăcuţi
după ce bunica sfârşi povestirea.
- Cred că albina Să te rogi
cea mai bună dintre toate, spuse
Vasilica, în cele din urmă. O să-mi
amintesc de ea toată viata .
I
- Nădăj duiesc că aşa o să fie,
draga mea, spuse bunica. Oriunde
te-ai afla, oricât de ocupată ai fi,
întotdeauna să asculti de bâzâitul
I
albinuţei Să te rogi.
Iar amândoi copiii au promis să
facă întocmai.
- Acum e vremea ca doi
copilaşi, care mâine trebuie să s e
trezească dis-de-dimineaţă, s ă s e
ducă l a somn . Să ştiţi c ă vrem s ă
e plecăm l a drum l a ora opt fix !
Astfel, cei doi copii somnoroşi
au urcat în paturile lor şi, după ce
şi-au spus rugăciunea, s -au întins
în aşternut, fiind purtaţi în curând
spre ţara viselor.
 � Din no u
S oarele surâdea pe geam când
Daniel şi Vasilica s-au trezit în
dimineaţa următoare . Repede
s-au îmbrăcat şi au zbughit-o în
bucătărie, unde bunica pregătea
prânzul pentru drum. În timpul
micului dej un au tot vorbit despre
câte cele li s -au întâmplat cât timp
au stat la bunici.
Când totul era gata, bunicul
ridică valij oara şi o duse la maşină,
iar în curând erau dej a la drum.
Copiii au privit puţin cu tristeţe la
casa bunicilor care dispărea după
o cotitură .
- Am avut un timp foarte
plăcut la bunici, spuse Vasilica.
Dar mă bucur că o să-i văd din nou
pe mama şi pe tata.
- Şi noi am avut un timp
minunat cu nepoţii noştri, adăugă
bunicul. Dar ne bucurăm să ştim
că mămica voastră este destul de
bine, încât să puteţi merge acasă.
Câteva minute mai târziu,
Vasilica îşi aminti de cartea pe
care le-o dăduse bunicul.
- Aşa o să treacă mai uşor
timpul cât călătorim, le spusese el.
acasă
Şi chiar aşa a fost.
Acolo citi despre un căţel
şchiop care a ajunse la casa unui
om într-o iarnă geroa să şi scheună
la uşă. Omul îl prim i în casă şi
îi obloj i picio ruşul , apoi îi dădu
ceva de mânc are şi un loc unde să
doarmă .
Omul a ajuns în cele din urmă
să îl placă aşa de mult pe c ăţel,
încât a decis să îl ţină pentru el.
Însă, într-o noapte, când toţi
dormeau, casa luă foc ! Dar cătelul
,
îi trezi pe toţi din casă şi ace ş tia
avură timp să iasă, fiind a stfel
salvaţi de la moarte.
Mai erau istorioare despre vaci
şi capre, iar una dintre ele, una
foarte lungă, era despre animalele
pe care le putem vedea la grădina
zoologică.
Un episod era aşa haios, încât
Daniel izbucni în hohote de râs
când îl citi. Ş i ceilalţi zâmbiră
auzindu-l: era despre o maimuţică
ştrengară. Într-o zi la grădina
zoologică veni un domn care
purta perucă. În timp ce se plimba
cu pălăria în mână, maimuţica
noastră îşi întinse mâna printre
barele cuştii şi îi înhăţă peruca de
pe cap. Sărmanul om !
Când veni şi vremea pentru
prânz, bunica deschise coşul cu
bunătăţi, pe care îl pregătise. Nu
la mult timp după ce au mâncat
fiecare porţia lui de omule ţi dulci,
au şi ajuns acasă.
- Mămico ! strigă Vasilica, în
timp ce fugea spre mama. Arăţi la
fel de bine ca înainte !
- Nu chiar, îi răspunse mama
sărutând-o, dar mă bucur că mă
însănătoşesc.
În timpul cinei, tata începu să-i
descoase :
- Ce v-a plăcut cel mai mult la
bunici?
- Pescuitul, se grăbi Daniel să
răspundă . Şi călăritul !
Vasilica nu răspunse, ci rămase
cu privirea pierdută undeva
departe .
- Şi ce i-a plăcut cel mai mult
dragei mele? întrebă, într-un final,
mama .
- O, mami ! zise ea cu sclipiri
în ochi. Cred că mi-a plăcut cel
mai mult să ajung din nou acasă.
Dar mi-a plăcut mult şi la bunici,
adăugă ea. Cred că partea cea mai
frumoasă a fost să stăm seara pe
verandă şi să ascultăm povestirile
bunicii despre Un stup de albinuţe
harnice!
 � ClAprins
Prefată .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
1. Cum s-a întâmplat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
2. Înţepătura albinei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
3. Bzzz! S ă asculti .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
4. Bzzz! Fii cinstit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
5. Bzzz! Spune adevărul . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
6. Bzzz! Fii bun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
7. Bzzz! Fii politicos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
8. Bzzz! Fii blând . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . 45
- "
9. Bzzz.I F1· 1· gata sa aJuţI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 1 .

1 0 . Bzzz! Fii recunoscător . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57

11. Bzzz! S ă iubeşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
1 2 . Bzzz! Fii mulţumit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
1 3 . Bzzz! S ă t e rogi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
14. Din nou acasă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
 Asociaţia I nternational C h ristian Aid M i ni stri es este o
o rganizaţi e creştină conservatoare, care caută să aj ute cât
mai mulţi oameni cu n evo i fi zice şi s p i ritua l e de pretuti n d e n i
din lume. În Ro mânia, organizaţia publică l iteratură creştină
care poate fi fol o s i tă acasă, în b i s e r i că, în şcoli ş i în a ctivităţi
de evanghelizare.
Această literatu ră este publicată cu scopul de a-L înălţa pe
Isus H ristos ca D o m n ş i M ântuitor ş i de a-i încuraj a p e cititori
să trăiască o viaţă d e d i cată în totalitate lui H ristos.
Dacă do riţi mai multe i n fo rmaţii despre lucrarea Asociaţi e i
I CAM şi despre cărţil e publicate de n o i , s a u dacă aveţi nevo i e
de aj utor s p i ritual, v ă rugăm să ne co ntactaţi l a :

Asociaţia International Christian Aid Ministries

O.P. 1 , Gh.P. 1 , c . P. 1
S u ceava, 720300, Român i a

Telefo n : 02 30/5 3 3 0 3 2
Fax : 0 2 3 0/5 3 3 0 3 7
E m a i l : i n fo @ i camro . o rg