Iubirea omului fata de Dumnezeu

Iubirea presupune o inrudire intre doua persoare. Cei ce iubesc

au impresia ca isi apartin prin natura, ca se potrivesc intru toate si
ca vesnicie au fost destinati unul pentru altul. Deci, in fiecare dintre
noi exista tendinta de a intalni persoana cu care sa se simta una.
Iubirea deplina presupune reciprocitate. De aceea a venit Fiul lui
Dumnezeu in chip de om, ca sa restabileasca relatia de iubire
dintre om si Dumnezeu, tulburata de pacat.
Intre Dumnezeu si om, exista ceva comun, care face
posibila apropierea de Dumnezeu. Omul este chip al lui Dumne-
zeu. Ca atare, el e o fiinta spirituala, orientata in chip spre
Dumnezeu. Tendintare este iubirea, nu vizeazaa spre comuniune,
c numai persoanele omenesti, ci ultima ei tinta este Dumnezeu. Ca
si in
iubirea  omeneasca,   este   nevoie  de   reciprocitate,   adica  de  
coborarea lui Dumnezeu la om in iubire si de inaltarea acestuia la
Dumnezeu in iubire. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in chip de
om, ca sa restabileasca relatia de iubire dintre om si Dumnezeu,
tulburata de pacat.
Trebuie sa precizam ca Dumnezeu este cel ce ne-a iubit intai.
Iubirea noastra catre El este iubire-raspuns, e raspunsul
spiritului uman la iubirea ce ne-a aratat-o si ne-o arata Dumnezeu.
Motivul iubirii de Dumnezeu este Dumnezeu insusi ca plenitudine
a desavarsirii.
Iubirea de Dumnezeu trebuie sa aiba urmatoarele insusiri : sa fie
mai presus de orice; sa fie interna si lucratoare si sa fie statornica.
Dar in Dumnezeu omul nu iubeste numai pe Dumnezeu, ci in-
treaga creatura (pe sine, pe aproapele si intreg cosmosul). Daca
iubesti pe Dumnezeu, iubesti si ceea ce iubeste Dumnezeu. De
aceea, cel ce zice ca pe Dumnezeu iubeste insa pe aproapele sau
uraste, "mincinos este". "Cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe
fratele sau" (1 Ioan IV, 20, 21).