Definitie

Accidentele vasculare acute ale creierului reprezint, prin

frecvena lor, capitolul cel mai important din patologia nervoas. Orice
tulburare circulatoare intens i brusc produce leziuni cerebrale grave.
Aceste leziuni sunt, n linii mari, de trei feluri: ramolismentul,
hemoragia i edemul cerebral.
Se numeste hemiplegie sindromul caracterrizat prin pierderea motilitatii
voluntare a unei jumatati a corpului
Prin paraplegie se intelege paralizia celor doua member inferioare.Acest
sindrom poate fi determinat de leziuni ale neuronului motor central sau de leziuni
ale neuronului motor periferic..
Generalitati
Boala apare cu predominan la btrni, dup vrsta de 60 de ani,
cu arterioscle- roz.
Debutul este acut. n tromboz, accidentul acut este adesea
prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar
sptmn accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub
form de pareze discrete, parastezii care retrocedeaz total sau parial.
Ele sunt expresia trombozrii progresive a unei artere.
Apoi brusc, bolnavul are o senzaie de ameeal, uneori cefalee i
grea; dac este interesat un vas mare, simptomele sunt mai intense i
brutale, iar bolnavul i pierde contiina.
Pierderea cunotinei, care nu este obligatorie, durez, de obicei,
puin n ramolismentele ischemice pure i mici. n cele masive i mai
ales n hemoragiile cerebrale se instalez, ns, o com profund.
Hemiplegia cerebral vascular are debut brusc i evoluie lent i
parial regre- siv. Aceast evoluie prezint 2 faze: o faz iniial care
dureaz ore sau zile i o faz ulterioar de stare care dureaz mai mult:
luni sai ani sau, chiar toat viaa. Termenul de hemiplegie este un
cuvnt compus (hemi-jumtate, plegie-paralizie).
Perioada iniial este caracterizat prin paralizia jumtii corpului
de parte opus leziunii cerebrale, cu urmtoarele simptome: paralizia
este flasc, cu reflexele osteotendinoase i cutante abdominale
diminuate sau chiar abolite, iar semnul Babinski prezent. Capul i
privire sunt adesea ndreptate spre partea opus hemiplegiei.
n decurs de 1-3 sptmni, hipotonia membrelor hemiplegice este
treptat nlo-cuit printr-o hipertonie muscular, cu hiper-reflexie
osteotendinoas, iar semnul Babin-ski pstrat. Concomitent, deviaia
conjugat a capului i privirii spre partea opus se reduce treptat i,
apoi, dispare.

Perioada a II-a este anunat de instalarea hipertoniei i a

hiperreflexei. Este pe-rioada de hemiplegie n contractur, opus
perioadei iniiale de hemiplegie flasc. Contractura are particularitatea
c este mai intens la nceputul micrii pasive imprimate segmentului
respectiv i cedeaz, apoi, n cursul desfurrii acestei micri.
Motilitatea voluntar reapare ncet i incomplet. Recuperarea
micorilor se face, mai ales, n segmentele proximale (n articulaia
umrului i a oldului), iar micrile sunt limitate. Bolnavul reuete s
mearg dup un interval variabil de la un caz la altul, dar mersul este
dificil i are un aspect particular; membrul inferior este micat ca un
stlp rigid dup articulaia oldului i la fiecare pas descrie un arc de
cerc n afar. (mers cosind).
Faa poate fi sau nu prins, dup sediul leziunii cerebrale. Paralizia
facial este de tip central, adic prinde muchiul feei, dar respect
muchii frunii i obicularul pleoapelor. Nu este, de obicei, o paralizie
intens. Asimetria facial se accentueaz cnd bolnavul vorbete sau
contract voluntar muchii feei, dar se atenueaz dac bolnavul rde
sau plnge.
Boala apare cu predominan la btrni, dup vrsta de 60 de ani,
cu arterioscleroz.
Debutul este acut. n tromboz, accidentul acut este adesea
prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar
sptmn accidentul masiv. Aceste simptome premonitorii sunt sub
form de pareze discrete, parastezii care retrocedeaz total sau parial.
Ele sunt expresia trombozrii progresive a unei artere.
Encefalopatia hipertensiva are ca debut clinic cefalee intens, n
casc sau n cerc, rezisten la antinevralgice. Cefaleea este nsoit de
grea i vrsturi care uureaz, parial pe bolnav (prin deshidratare).
Apare, uneori, rigiditatea cefei, convulsii localizate sau genera-lizate,
sau semnul Babinski discret i intermitent. Faa bolnavului poate lua
aspect mpstat, buhit, printr-un edem discret i difuz al frunii,
pleoapelor i feei. Venele temporale i nazale sunt proeminente.
Bolnavul are o stare de obnubilare psihic, de torpoare intelectuala.
Tipurile anatomo-clinice cele mai insemnate sunt:
- hemiplegiile pedunculare
a) sindromul lui Webwr hemiplegie de partea opusa leziunii, asociata
cu paralizia nervului oculomotor comun de partea leziunii.
b) sindromul lui Benedicht de partea opusa leziunii o hemipareza
asociata cu tulburari cerebeloase si miscari involuntare.
- hemiplegii protuberantiale

a) sindromul lui milard-hemiplegie de partea opusa leziunii asociata cu

paralizie homolaterala a perechii a VII-a si a VI-a de nervi cranieni.
b) sindroamele de tipul Foville-sunt paralizii ale miscarilor de
lateralitate a globilor oculari.
- hemiplegiile bulbare-sunt sindroame alterne constand intr-o
hemiplegie incrucisata asociata cu o paralizie a unui nerv bulbar de
partea leziunii.
- hemiplegia spinala-intereseaza o jumatate a maduvei situate
deasupra unflaturii cervicale.Din punct de vedere motor se constata o
paralizie a membrelor de partea leziunii, cu integritatea fetei.
Paraplegia prin leziunea neuronului motor central este fie flasca, fie spastica
Paraplegia flasca este aproape totdeauna de cauza spinala , paraplegiile prin
leziunea trunchiului cerebral sau a emisferelor cerebrale fiind in mod obisnuit
spastice.
Paraplegia spastica este fie in extensie fie in flexie.
Etiopatogenie cauze si mecanisme , anatomie patologica
a. Leziuni vasculare
1. obstructia arterelor cerebrale in cursul aterosclerozei cerebrale si ale
arteritelor.
2. embolii cerebrale in cursul stenozei mitrale, al endocarditelor, al fibrilatiilor
arteriale.
3. hemoragia cerebrala.
4. tromboflebitele venelor corticale.
b. Leziuni traumatice se datoresc fie unei ranir directe a substantei cerebrale,
fie unei compresiuni printr-un hematom.
c. Hemiplegii de origine infectioasa. Dintre infectiile cronice citam:
tuberculoza si sifilisul. Dintre infectiile acute care pot determina o
hemiplegie amintim:abcesul cerebral, meningitele acute, encefalitele
virotice.
d. Hemiplegia din cursul tumorilor cerebrale.Se insoteste adese ori de crize de
epilepsie jacksoniana si da semne de hipertensiune craniana.
e. In scleroza in placi.Hemiplegia , fara sa fie frecventa nu este totusi
exceptionala.
f. In encefalopatiile infantile.
g.
Hemiplegia isterica. Se diagnosticheaza prin absenta modificarilor de
reflexe, prin absenta paraliziei faciale, prin absenta sinkineziilor faciale si a
modificarilor de tonus.
Paraplegii cu instalare acuta.
a. cauze traumatice, raniri directe ale maduvei, fracturi ale rahisului cu
contuzie sau comprimare a medularei.

b. Cauze infectioase:mielite acute, virotice primitive, mielite

postvaccinale, abcese epidurale.
c. Cauze vasculare: hematomielite, ramolismente medulare.
d. Leziuni toxice: mielite salvorsonice.
e. Leziuni compresive
Paraplegia cu instalare lenta.
a. tumorile intrarahidiene si vertebrale, morbul lui Pott, unele cifoze si
scolioze
b. mielitele sifilitice cu evolutie lenta.
c. Leziunile degenerative ale maduvei
d. Scleroza in placi
e. Siringomegali
Criterii de sustinere a diagnosticului
a. Examen clinic
Se cunosc o serie de semne care pot sa dea indicii asupra
exisistentei unui deficit motor, deci care pot sa diagnosticheze
hemiplegia chiar in perioada de coma
Membrele de partea hemiplegica atunci cand sunt ridicate pasiv cad cu o
mare inertie pe pat fata de membrele sanatoase.Fata este asimetrica, mai
etalata pe partea hemiplegica, pupilele pot fi inegale, in cazul unei
hemiplegii prin hemoragie cerebrala sau in cazul unei angajari pupila de
partea leziunioi fiind midriatica.Reflexul comun este prezentat de partea
neparalizata si poate fi diminuat sau abolit de partea hemiplegica.
Alteori bolnavul asista la instalarea hemiplegiei sale fara sa-si piarda
nici un moment cunostinta.
In paraplegie deficitul motor se instaleaza in mod progresiv in
cursul lunilor sau anilor.Mersul devine din ce in ce mai greu.Uneori in
faza initiala se constata fenomene de elondicatie intermitenta.In timpul
mersului flexia gambei pe coapsa se face cu amplitudine redusa, in
contracturi accentuate aceasta lipsest.
In paraplegia spastica se constata de la inceput toate simptomele
caracteristice leziunii piramidale:reflexele sunt exagerate, exista semnul
lui Babinski. Aceswta a sustinut ca paraplegia in flexie se datoreaza
predominantei reflexelor de flexie asupra reflexelor extensoare.
Paraplegia in extensie se caracterizeaza printr- o contractura a
muschilor extensori a tuturor segmentelor si o exagerare a reflexelor
osteotendinoase
b) Investigaii paraclinice examene radiologice i probe de
laborator

Cercetrile de laborator ajut la elucidarea diagnosticului etiologic i la instituirea tratamentului.

1.Examenul urinii (albumin, elemente biliare, glucoz, ace-ton,
sediment). n hemoragia meningian se poate observa o al-buminurie
care dispare n 24-48 de ore. Creterea acizilor aminai pledeaz
pentru o insuficien hepatic. Glicozuria n cantitate mic poate fi
ntlnit n comele prin leziuni cerebrale. Glicozuria foarte ridicat i
nsoit de acetonurie pledeaz pentru o com diabetic.
2.Chimismul sngelui. Creterea important a ureei arat o com
uremic. O cretere moderat a ureei se poate ntlni i n alte come.
Probele de insuficien hepatic pot pune n eviden o com hepatic.
Dozarea glucozei n snge poate indica o com diabetic sau o com
hipoglicemic. Scderea clorurilor ne orien-teaz spre o com
addisonian.
3.Examenul lamelor de snge poate arta o com leucemic, o
com infecioas sau prezena hematozoarului (com malaric).
4.Cutarea toxicelor n snge i urin (barbiturice, alcool, plumb)
ne indic o com toxic.
5.Puncia lombar este contraindicat n comele prin hipertensiune
cranian.
6.Electrocardiograma pune n eviden un bloc, un infract
miocardic, o fibrilaie arterial.
7.Electroencefalograma poate descoperi leziuni focale (hematom,
tumoare cerebral).

Evoluia i prognosticul AVC

Un AVC poate evolua n 3 moduri:
1)progresic, cu agravarea simptomelor i cu sfrit letal
2)regresiv, cu ameliorarea simptomelor neurologice, a simptomelor
cardiovasculare i revenirea treptat a contiinei
3)remitent, cu agravri i ameliorri periodice n legtur cu cauza cu
care a provocat coma i cu complicaiile care se pot ivi

Durata comelor variaz de la cteva ore pn la 3-6 ore i chiar mai

mult. n general, coma epileptic dureaz mai puin de o or, rareori
cteva ore. Coma traumatic poate dura de la 7 la 16 ore. De multe ori,
o com la nceput mai puin adnc, cu pstra-rea deglutiiei, a
reflexelor de aprare la excitani nocivi puternici i cu micri
spontane (coma vigil) poate trece, treptat, ntr-o com profund, cu
pierderea reflexului de deglutiie, a reflexului de tuse i a reflexelor
de aprare mpotriva excitanilor nociceptivi, orict de puternici ar fi
(coma carus).
Prognosticul comei depinde de profunzimea ei, de cauza care a
provocat-o i de intervalul care a trecut de la instalarea strii
comatoase pn n momentul cnd bolnavul poate avea un ajutor
medical corect i energic. n coma diabetic, tratamentul insulinic
precoce bine condus poate salva viaa bolnavului. Dac n 24 de ore
nc nu s-a administrat insulin, prognosticul se agraveaz. n
traumatismul cranio-cerebral, pierderea contiinei mai mult de 6 ore
indic leziuni grave.
Apariia unor anumite simptome arat agravarea comei. Prin-tre
aceste simptome sunt: spasme tonice spontane i spasme la manevrele
de provocare a reflexelor de aprare, proiectarea puternic a buzelor i
meninerea lor tonic n aceast poziie, cnd se ncearc introducerea
de lichide n gura bolnavului (reflexul de tromp); strngerea
puternic a maxilarelor, cnd se introduce o lingur n gur (reflexul
de bulldog); pierderea reflexelor de deglutiie i de tuse. Aritmia pe
fond cardiatic este un simptom grav n coma infecioas; pericardita,
convulsiile ntunec prognosticul n coma uremic. (Convulsiile la
nceputul unei come nu sunt un simptom grav) Un simptom de alarm
este dilatarea pupilelor care au fost la nceput n mioz, simptom care
arat hipotonie a muchiului constructor al pupilei. (Dilatarea pupilei
n prima faz a comei prin intoxicaie cu atropin nu influeneaz
prognosticul datorit paraliziei parasimpatice) Un alt simptom grav
este deshidratarea organismului. Edemul pulmonar, sughiul, respiraia Cheyne-Stokes, cianoza progresiv, rcirea extremitilor,
sudorile reci, anun sfritul letal. Bolnavul ia aspectul obinuit al
fazei preagonice, prezint ochi adncii n orbite, obrajii i tm-plele
excavate, nasul subiat, o culoare uor crmizie a feei.
La examenul fundului de ochi se constat semnele unei retinoparii
hipertensive n plin evoluie, cu edem papilar, exsuda-te i hemoragii
retiniene. Des apar obnubilri trectoare ale vede-rii, durnd cteva
secunde sau minute.
Uneori merge spre com i exitus prin hemoragie cerebral, alteori
tratamentul o reduce, dar prognosticul ndeprtat este serios dac

hipertensiunea arterial persist. Hemoragia cerebral este o

complicaie iminent care ntunec prognosticul.

Tratament:
Profilactic
Tratamentul insuficienei circulatoare acute a creierului.
Tratamentul profilactic comport msurile obinuite igienodietetice i
medicamentoase ale bolii hipertensive, sau ale afeciunii vasculare
iniiale.
Igieno-dietetic
Tratamentul ictusului apoplectic, indiferent de intensitatea lui,
impune msuri urgente.
n primul rnd nu se deplaseaz bolnavul n primele zile, deci
transportul la spital este contraindicat n faza iniial. ngrijirea la
domiciliu trebuie ns s fie atent i permanent. Bolnavul trebuie
meninut foarte curat, schimbndu-se lenjeria odat ce s-a murd-rit cu
urin sau fecale. Dac are glob vezical va fi sondat regulat. Gura,
tegumentele se cur cu tampoane umede.
Tratament medicamentos
In hemiplegie si paraplegie interventia medicamentoasa implica
folosirea de doze mari de vitamina B1, B6, B12, de sticnina in doze
progresive pana la 19 -20 mg. pe zi in mai multe prize si regeneratoare
nervoase.In cazul aparitie de redoare articulara si de contracturi
musculare se pre3scriu decontracturante cum ar fi: clorzoxazona,
midocalmul, diazepamul.Cauzele si sindromul fiziopatic se combat
prin analgezice, neuroleptice , vazodilatatoare, simptomatice si la
nevoie prin infiltrari anestezice pe sistemul simpatic.Sedativele si
ascioleticele diminueaza simptomatologia subiectiva si trairile
penibile generate de gandul infirmitatii ireversibile, diminuare care
permite mobilizarea fortelor energetice ale organismului.
Principiile i obiectivele tratamentului BFT
Definiie: fizioterapia este o ramur a medicinei care folosete n scop
terapeutic agenii fizici i naturali sau artificiali.
Hidroterapia aplicarea, n scop profilactic i curativ a unui nr. de
proceduri care au la baz apa la diferite temperaturi i sub diferite

stri de agregare (solid, lichid, gazoas)

BFT- cuprinde toate fazele de dezvoltare ale acesteia: faza lent
(predispoziional) sau preclinic, faza aparent cu modificri
funcionale, faza postboal, care se refer la terapiea sechelelor sau la
dezvoltarea unor funcii noi de compensare.
BFT este o terapie patogenic i uneori simptomatic. Boala, dup
cum se tie, are un caracter general, deci i tratamentul va fi general i
nu local.
BFT se adreseaz bolii i n faza de predispoziie, n sensul c poate
influena terenul. Este, deci, pe lng terapie cu caracter curativ i o
terapie cu caracter profilactic.
Tratament prin hidro-termoterapie
Bi galvanice patrucelulare: 15 mA, 15-20 minute, polul pozitiv la
membrele superioare si polul negativ la membrele inferioare. zilnic o
edin, total 20 edine pe serie.
Galvanizri decontracturante, se fac aplicand electrodul negativ
latero-cervical si electrodul pozitiv palmar sau plantar, de partea
opus a hemiplegiei, 10-15 mA, 10-15 minute, zilnic o edin, 10-12
edine pe serie
npachetri cu parafin 50-60 grade pe articulaiile dureroase, 20-30
minute, zilnic o edin, 10-15 edine pe serie.
Penaje uscate n caz de hipertensiune persistent. Bile generale cu
plante cldue (37 0 C), de durat 10-15 minute au un efect trofic i
previn contractrile.
Bile kinetoterapeutice la 37 0 C, timp de 20 minute, mpachetrile cu
nmol la 40-41 grade, 15-20 minute au aciune decontractuant.
Tratament prin electroterapie
Ionizri transversale cu sulfur de Mg 2-10% sau clorur de
Mg, 4% polul pozitiv bifurcat, iar polul negativ pe occiput,
intensitatea 2-3 mA, durata 10-20 minute, zilnic o edin, 15 edine
pe serie.
Ionizri cu Ca clorat, 1-10% polul pozitiv activ,
bicuricular, negativ, occipital, 1-2 mA, durata 10-20 minute, zilnic o
edin, 10 - 12 edine pe serie.
Cureni cu impulsuri, frecvena 60, creterea ICR impulsuri 8, 2-3 mA,
durat 30 minute, zilnic o edin, total 10-12 edine pe serie.
Decontracturri pentru segmente distale, electrodul negativ pe
muchii antagoniti celor contractai, 10-12 mA, 10-15 minute, zilnic
o edin, 10-12 edine pe serie.
Interfereniali. Se ncepe cu braul, cu ajutorul a 4 plci (electrozi).
Frecven rapid, 20 minute, intensitate uoar, apoi 5 minute
frecven lent, dup care se trateaz gamba respectiv.

Unde scurte pe articulaiile dureroase, zilnic 20 minute o edin, doze

calde III i IV. Tratamentul trebuie fcut cu perseveren pentru a
combate contractarea n flexie.
Galvanizrile descendente ale coloanei cu electrod pozitiv la ceaf i
negativ la sacru sau anterior: electrod negativ pe abdomen, electrodul
pozitiv pe stomac (n cazul paraplegiilor).
Tratament prin masaj:
Efectele fiziologice ala masajului
Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple. Se atribuie
masaj aciunii locale cum sunt:
-aciune sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor
-aciune hiperemiant local de mbuntire a circulaiei locale
care se manifest prin nclzirea i nroirea tegumentelor
-nlturarea lichidelor interstiiale de staz cu accelerarea
proceselor de resorbie
De asemenea masajul are o serie de aciuni generale asupra
organismului ca:
- stimularea funciilor aparatului circulator i respirator.
- creterea metabolismului bazal.
- efecte favorabile asupra strii generale a bolnavului, cu
mbuntirea somnului, ndeprtarea oboselii etc.
Toate aceste aciuni se explic prin aciunea exercitat de masaj
asupra pielii, un organ bogat vascularizat i mai ales inervat. n
piele exist numeroase terminaii nervoase (exteroceptori),
punct de plecare a unei serii de reflexe.
La acestea trebuiesc adugate i efectele excitante exercitate de
masaj asupra terminaiunilor nervoase din muchi, ligamente i
tendoane (proprioceptori).
Cel mai important mecanism de acionat este mecanismul reflex.
Acesta pleac de la exteroceptorii din tegument i proprioceptorii
musculari, la nivelul crora iau natere stimuli de diferite intensiti,
ce pornesc spre centru. Aceste reflexe explic multe din efectele
locale i generale ale masajului. Trebuie adugat c organismele
interne n suferin trimit senzaii dureroase la nivelul peretelui
toracic sau abdominal, fiecrui organ corespunzndu-i o anumit zon
cutanat. Topografia acestor zone aa-zise metamerice a fost
stabilit de Head. Cunoaterea acestor zone este necesar pentru
influenarea indirect a organelor interioare n suferin n aceli timp,
se produc efecte neurovegetative pe cile rahidiene, precum i efecte
asupra circulaiei generale prin activitatea celei periferice, care deine
o cantitate considerabil din volumul total circulant (aproape un

sfert).
Un alt mecanism de acionat al masajului l constituie formarea n
cadrul metabolismului pielii a unor produi specifici ce trec n
circulaia general. Indicaii terapeutice ale masajului pot fi prescrise
numai de medici.
Descrierea anatomic a regiunii
Membrele inferioare
Muchi: Muchii coapsei regiunea anterioar: muchiul croitor, muchiul cvadriceps femural (dreptul femural, vastul lateral, vastul medial,
vastul intermediar).
-regiunea medial: muchiul pectineu, adductor lung, muchiul
gracilis, adductor scurt, adductor mare
-regiunea posterioar: muchiul biceps femural, semitendinos i
semimembranos
Muchii gambei -grupul anterior: tibial anterior, extensor lung al
halucelui i muchiul extensor lung al degetului
-grupul lateral: peronier lung i scurt
-grupul posterior: gastrocnemian, solear, plantar, popliteu,
plexul lung al degetelor, tibial posterior i flexor lung al
halucelui
Muchii piciorului extensor scurt al degetelor, extensor scurt al
halucelui, abductor al halucelui, abductor al degetelor, flexor
scurt al halucelui, abductor al degetului mic, ptratul plantei,
interosoi, lumbricali
-grupul anterior al membrelor inferioare muchii extensori
-grupul medial muchii abductori
- grupul posterior muchii flexori
Oasele: - scheletul oldului oasele bazinului i femurul
- scheletul coapsei - osul femur
- scheletul gambei tibia i peroneul
- scheletul piciorului oasele tarsului (astragal, calcaneu,
scafoid, cuboid, i 3 cuneiforme)
- oasele metatarsului n numr de 5
-falangele (cte 3 pentru fiecare deget i 2 la haluce)
Articulaiile: -articulaia oldului coxofemural
-articulaia genunchiului femuro-tibial
- femuro-rotulian
- tibio-peronier superioar
-articulaia gleznei i ale picorului: -astragalocalcaneean

-mediotarsian
-intertarsiene
-tarsometatarsiane
-intermetatarsiene
-metatarsofalangeene
Inervaia:
-plexul lombar inerveaz muchiul pectineu croitor i
cvadriceps
-plexul sacral nervul sceatic, popliteu inerveaz pipialul anterior,
extensorul comun al degetelor, extensorul halucelui, lungulm peronier, scurtul peronier i pediosul
-nervul tibial posterior inerveaz tricepsul sural, flexorul comun al
degetelor, lungul flexor al halucelui, tibialul posterior, abductorul
halucelui i lombricarii
Vascularizaia:
-Arterele artera ruinoas
-arterele fesiere
-artera obturatoare
-artera femural
-artera poplitee
-artera tibial
-arterele plantare laterale
-arterele plantare mediale
-Venele vena cav inferioar i afluenii ei culeg sngele din
membrele inferioare. La nivelul picioruli sunt 2 reele venoase:
-reeau dorsal i plantar
Din aceste vene se formeaz: vena safen mare i mic.
Membrele superioare:
Oasele

oasele centurii scapulare clavicul i scapul

-scheletul braului humerus
-scheletul antebraului radius i cubitus
-scheletul minii carpul rndul superior
-scafoidul
-semilunarul
-piramidalul

-pisiformul
-rndul inferior
-trapezul
-trapezoidul
-osul mare
-osul cu crlig
Metacarpul format din 5 oase metacarpiene
-falangele cu excepia degetului mare care are
cte 2 falange, toate celelalte au cte 3, numite,
de sus n jos, falanga proximal, medie i distal
Muchii: -centura scapular
Lateral: -deltoidul i spina scapului
Ventral: -marele i micul pectoral
Dorsal: -supraspinosul, infraspinosul, marele rotund,
subscapularul
Muchii braului: -grupul flexor brahialul, bicepsul brahial
-grupul extensor: tricepsul brahial, coracobrahial
Muchii antebraului: -anterior: rotundul pronator, flexor radial al
carpului, muchiul flexor ulnar, muchil flexor
superficial al degetelor, muchiul flexor profund
al degetelor, muchiul flexor lung al policelui i
ptratul pronator
-posterior: extensor al degetelor, al degetului
mic, extensor lunar al carpului, anconeu,
abductor lung al policelui, extensor scurt al
policelui i lung, extensor al indexului
-lateral: brahioradial, lungul extensor al calpului, scurt extensor radial i supinator
Muchii minii: -muchii eminenei tenare scurt abductor al policelui,
opozant scurt flexor al police-lui, muchii
eminenei hipotenare, palmar scurt, flexor
scurt al degetului mic, abductor al degeului
mic, opozant al degetului mic
Inervaia: -nervul subscapular, micul axilar, nervul circumflex,
nervul musculocutanat, ramurile nervului suprascapular, nervul radial
Vascularizaia: -artera cervical profund, artera toracic superi-oar,
artera toracoarcromial, artera subscapular, arterele flexe humerale,

artera brahial, artera colateral, artera interosoas comun, arterele

digitale comune i arterele metacarpiene.

Tehnica masajului
TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE INFERIOARE
Definiie: Prin noiunea de masaj se ntelege o serie de manipulatii
manuale aplicate sistematic pe suprafata organismului n scop
terapeutic sau profilactic
Masajul regiunii fesiere
Masajul regiunii va consta din netezire i presiuni efectuate cu
pulpa degetelor unite, urmat de un masaj vibrator insistent, mai ales n
plica fesier, la nivelul marii scobituri sciatice. Masajul articulaiei
coxofemurale este foarte dificil datorit musculaturii masive care
nconjoar articulaia. Accesul la capsula articular este posibil numai
prin 2 puncte:
La nivelul inseriei muchiului croitor, pe partea sa, ptrunde prin
apsare i execut micri vibratorii;
n trohanter i tuberozitatea ischiatic, unde se ptrunde punnd
bolnavul s flecteze genunchiul i s fac abducie a coapsei. Aici se
poate executa masajul vbrator sau chiar baterea.
Dup executarea masajului n aceste 2 puncte se execut micri
pasive i active n articulaie: flexie i extensie a coapsei pe bazin, o
abducie i adducie a coapsei, circumducie i rotaie.
Masajul coapsei
Masajul coapsei se ncepe cu presiunea i netezirea bimanual,
mai nti pe faa anterioar i apoi pe faa extern, bolnavul stnd n
decubit dorsal, apoi pe feele posteioare interne, bolnavul fiind
decubit ventral.
Se execut aceste micri, de netezire cu policele, pe faa
anterioar, iar cu celelalte patru degete pe faa posterioar a coapsei,
ncepnd din dreptul genunchiului, n sus pe baza coapsei.
Urmeaz frmntatul musculaturii coapsei, care se face energic
sub toate formele (presiune, cu o mn sau cu ambele mini, petrisaj,
torsiunea musculaturii). La coaps se aplic mngluirea i se fac

bateri energice, mai ales la cei obezi, n regiunea lateral a coapsei, pe

tensorul faciei lata, de sus n jos.
Masajul articulaiei genunchiului
Masajul genunchiului se poate efectua cu ambele mini, cu
degetele n regiunea poplitee, n timp ce pulpa degetelor mari maseaz
regiunea pararotulian. Se ncepe netezirea cu unul singur, mai nti
fundul de sac superior, apoi pe lng rotul spre marginea intern,
fricionm spaiul articular, poriunea ei exterm din nou pn la
spaiul popliteu.
Masajul se ncheie cu netezirea, urmat de micri active i
pasive, flexie i extensie, apoi pronaie i supinaie.
Masajul gambei
Masajul gambei se va executa anterior cu extensorul comun al
degetelor i extensorul comun al halucelui, la care se face mai nti
netezirea cu o mn (degetul mare) marginea anterioar a tibiei i pe
celelalte margini externe ale gambei.
Netezirea se face de jos n sus, sub form de pieptene, cu partea
dorsal a falangelor, dup care urmeaz frmntarea cu toate formele
ei.
Grupul peronierilor se maseaz cu o mn, ca i grupul anterior,
numai c poziia este cea mai lateral, cu policele care alunec pe
musculatura interioar, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte deget
fiind pe musculatura posterioar. Dup netezire executm petrisajul i
apoi mngluirea.

Masajul articulaiei gleznei

Masajul articulaiei gleznei se ncepe cu netezirea, care se poate
executa cu ambele mini, urmat de presiunea pe regiunea
perimaleolar, apoi friciunea articulaiei tibiotarsiene.

Friciunea se ncepe la tendonul lui Achile, sub maleola extern,

apoi pe faa dorsal i din nou ctre tendonul lui Achile, sub maleola
intern.
Dup masaj executm micri active i pasive de flexie dorsal
i apoi plantar a piciorului pe gamb, dup care facem pronaie,
supinaie i circumducie.
Masajul piciorului propriu zis
Pentru masajul piciorului cea mai indicat poziie este aceea de
decubit dorsal cu genunchii flectai. ncepem cu netezirea degetelor de
jos n sus, urmat de presiuni i frmntri. Se insist la haluce, la
articulaia metatarsofalangian. Trecem la masajul feei dorsale a
piciorului, prin neteziri, urmat de o uoar frmntare a fiecrei teci
tendinoase n parte, prin micri lente laterale ale tendoanelor.
Masajul regiunii dorsale a piciorului este deosebit de eficace n
combaterea durerilor acestor regiuni.
Masajul plantei se efectueaz prin netezire, friciune, n caz de
aderene i mai ales baterea, cu partea cubital a minii, cu pumnul
sau cu partea dorsal a degetelor.
Kinetoterapia la plant se face prin flexie dorsal a picioru-lui,
flexia plantar, supinaia i rotaia plantar i circumducie.
TEHNICA MASAJULUI LA MEMBRELE SUPERIOARE
Masajul umrului
Masajul umrului se execut la bolnavul aezat. Toate forme-le de
masaj sunt aplicabile la regiunea deltoidian: netezire, apsare,
petrisaj, frmntare, vibraii, friciune. Se ncepe totdeau-na cu
netezirea ntregii regiuni, apoi a fiecrui muchi n parte, cu palma
minii, muchiul supraspinos, subspinos, urmat de frmn-tarea
acestor muchi , cu dou degete (stoarcere) sub form de geluire, cu
rdcina minii sau cu partea cubital a degetelor. Se trece apoi la
frmntarea i netezirea muchiului pectoral cu 2 degete (stoarcere)
sau prin geluire, urmat de batere, ca i la muchiul omoplatului.
Regiunea deltoidian este mai nti netezit, apoi se trece la
frmntare. Cel mai frecvent se aplic petrisajul, care intereseaz nu
numai partea crnoas a muchiului, ci i esutul celular subdeltoidian,
n care se gsesc bursele seroase, care sunt adesea sediile proceselor
inflamatoare cronice sau acute denumite prin termenul de poliartrit

scapulohumeral. Petrisajul se face mai mult sub form de stoarcere

transversal. Se poate face i prin geluire. De asemenea masajul
regiunii deltoidiene profunde, poate s mbrace forma unei micri de
roat de moar.
Cu palma se execut micri circulare sau n spiral, sprijinindu-se
cu putere pe prominina umrului. Palma maseurului i tegumentul
umrului bolnavului sunt ntinse, unite i solidare i de aceea, faa
profund a dermului masat este aceea care activeaz n planurile
profunde. Baterea se face cu dosul minii sau cu partea cubital a
degetelor. O alt form de masaj aplicat la umr este friciunea
scapulohumeral, acromioclavicular i n articulaia pe care o face
omoplatul cu grilajul costal, pe care alunec.
Friciunea se aplic la prima i cea mai important articulaie, cea
scapulohumeral, care este o enartroz ce unete capul humeral cu
cavitatea glenoid a scapulei prin intermediul unei capsule n form de
manon care se inserteaz n cadrul cavitii glenoide i pe gtul
omoplatului, iar n jos, pe gtul chirurgical al humerusului, la
aproximativ 2 cm sub capul humeral. Friciunea se ncepe anterior,
bolnavul stnd cu braul, de partea articulaiei masate, la spate. Se
execut friciuni orizontale, verticale i circulare ale scapulei. Se
continu apoi cu partea posterioar, n care scop bolnavul ine mna
pe umrul din partea opus. Urmeaz partea inferioar a capsulei, prin
spaiul auxiliar. Bolnavul i aseaz mna pe mna maseorului, care
ptrunde cu ambele police n axil, cu celelalte degete prinznd
circular um-rul. Friciunea se continu n anul bicipital, printre cele
dou poriuni ale deltoidului. Bolnavul las s atrne liber braul, iar
maseurul ptrunde printre cele 2 poriuni ale deltoidului n anul
bicipital, unde insist cu friciuni i eventual vibraii.
Dup executarea manevrelor de masaj la umr se trece la micri
active i pasive n articulaia umrului masat, micri care se execut
n toate sensurile: flexiune extensiune, abducie adducie i rotaie
intern extern, dac este nevoie cu ajutorul maseurului

Masajul braului
Se ncepe cu netezirea, executat cu o mn, mpingnd toat masa
muscular a tricepsului, degetul mare alunecnd prin anul bicipital
extern, n timp ce mna cealalt a maseurului fixeaz, n uoar
flexiune, antebraul pe bra. Urmeaz netezirea, n acelai fel, a

regiunii anterioare, bicipitale. Netezirea poate s fie combinat cu

vibraia. Se continu apoi cu frmntatul, care se execut n aceeai
ordine. Se fac micri de netezire, executndu-se micri de
compresiuni i decompresiuni succesive, de jos n sus. O tehnic care
poate s fie aplicat la bra este masajul ascendent bimanual, care se
execut cu ambele mini aplicate una pe regiunea brahial anterioar
(mna dreapt), nconjurnd braul cu policele insinuat n anurile
interstiiale dintre fasciculele musculare. Ambele mini exercit
simultan presiuni i friciuni ascendente, de la cot la umr. O alt
practic de masaj a braului este mgluirea, care const n
mbriarea maselor musculare ntre cele 2 palme deschise, cu
degetele ntinse. Se execut micri de rulare, fiecare mn descriind
o micare n sens invers fa de cealalt. Maselor musculare le sunt
imprimate micri de rotaie n jurul braului, care determin o
activitate vie a circulaiei. Se poate aplica i baterea, fie cu partea
cubital a degetelor, fie cu palma, fie cu dosul plmii.
Masajul cotului
Masajul cotului se face mai ales n regiunea paraolecranian. Se
ncepe cu masajul de introducere, care const n netezirea regiunii
cubitale i a tricepsului. Se face apoi frmntarea regiunii descrise,
compresiuni cu ambele police n spaiul paraolecranian. Urmez
friciunea capsulei, la nceput posterior, insinund unul sau dou
degete spre interiorul capsulei, concomitent cu vibraia. Apoi cu
ambele police continum friciunea spre epicondilul i epitrohlee.
Pentru friciunea capsulei anterior, bolnavul face frici-unea
antebraului pe bra i supinaia antebraului (care ptrunde n ambele
police n plica cotului, printre tendoane i va friciona capsula).
Dup aceste manevre de masaj se fac micri pasive i active ale
circulaiei cotului, flexie i extensie, precum i pronaie i supinaie a
minii, cu antebraul n flexiune.

Masajul antebraului

Masajul antebraului nepe cu neteziea prii anterioare, care se poate

face cu o singur mn, cu policele, celelalte degete alunecnd pe
partea posterioar sau cu ambele mini, efleuraj bimanual. Se
procedeaz cu mult blndee, de jos n sus, de la pumn i plica
cotului. Se continu cu netezirea feei posterioare a extensorilor, cu o
singur mn. Netezirea se poate face i concomitent pe ambele fee
ale antebraului, cu ambele mini.
Dup netezire se trece la frmntat: la nceput cu grupul fle-xorilor,
prin presiuni exercitate cu o mn sau cu ambele mini dispuse n inel,
prin micri ascendente. Se fac fac i micri de stoarcere, de sus n
jos, pe partea radial, alunecnd spre epicondil. Frmntarea regiunii
posterioare a ambelor antebrae se face prin presiuni ascendente, cu o
mn. Pe antebra, atunci cnd volumul muscular este mare, se poate
aplica petrisajul cu dou mini. n plus la antebra se pot aplica bateri
uoare, cu partea cubital a degetelor i vibraii.
Masajul pumnului
Masajul regiunii anterioare a pumnului se face n general cu ajutorul
policelui, care urmeaz relieful tendoanelor, de jos n sus.
Masajul regiunii posterioare se ncepe cu netezirea cu degetul mare,
urmat de friciunea articulaiei radiocarpiene.
Masajul degetol i pumnilor
Masajul degetelor se face ncepnd cu netezirea cu dou degete, ntre
police i indexul maseurului; apoi continund cu pre-siuni, frmntare,
eventual sub form de mngluire, friciuni pe articulaiile
metacarpofalangiene i interfalangiene. Totdeauna masajul se execut
de la vrful degetelor ctre rdcina lor.
Masajul regiunii dorsale a minii se ncepe cu netezirea, ncepnd de
la articulaia metacarpofalangian i continund n sus, precum i
chiar antebraul. Continum cu frmntarea muscu-laturii tenare i
hipotenare, prin stoarcere ntre police i indexul maseurului. Se trece
la masarea spaiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget
sau bimanual prin presiuni n ambe-le diracii.
Masajul palmei se adreseaz celor 3 regiuni ale ei: eminena tenar,
hipotenar i bureletul digitopalmar.

Masajul eminenei tenare, format din muchi care se inser pe prima

falang a policelui, se face de ctre maseur prin presiuni cu degetul
mare.
Eminena hipotenar, format din 4 muchi (palmarul, cuta-nat,
adductorul degetului mic, scurtul flexor i opozantul) se maseaz ca i
eminena tenar.
Se poate aplica i petrisajul prin ciupire.
Refiunea mijlocie a minii, datorit aponevrozei puternice a palmei,
fece dificil masajul. Se aplic aici neteziri mai energice i frmntare
prin apsri puternice i mobilizri ale tendoanelor.
Mobilizarea articulaiilor (kinetoterapie)
Sincineziile de imitaie n care membrul hemiplegic execut
involuntar o micare voluntar de membrul sntos. Acest tip de
sincinezii sunt mai rare. Un exemplu este constituit de Raimiste:
cernd bolnavului s mai execute o micare de adducie contra
rezistent a coapsei bolnave explicat probabil prin intervenia ariei
motorii ipsilaterale (fibre piramidale nencruciate).
Semnul flexiei combinate a coapsei i a trunchiului (Babin-ski). n
momentul n care pacientul ncearc s treac din decubit dorsal n
poziie aezat, coapsa se flecteaz pe bazin, membrul inferior bolnav
ridicndu-se deasupra planului patului. La membrul sntos acest
fenomen nu se produce din cauza interveniei exten-sorilor coapsei care
fixeaz membrul inferior pe pat. De partea hemiplegic, posibilitatea
aciunii concomitente a unor muchi care aparin sinergiei de flexie i
altora care aparin sinergiei de extensie este pierdut.
Cerem bolnavului s flecteze gamba pe coaps mpotri-va unei
rezistene. Se produce o flexie sincinetic a piciorului pe gamb
(fenomenul tibialului anterior, descris de Strumpell).
Bolnavul fiind n picioare, la aplecarea trunchiului nainte se flectaz
genunchiul sincinetic (semnul Neri).
Cnd bolnavul ridic la vertical membrul superior de partea
hemiplegic, degetele care erau n flexie trec n extensie i abducie
(Souques).
n momentul cnd bolnavul strnge un obiect cu mna paretic se
produce o adducie, flexie i opoziie a policelui (Wartenberg).
Flexia activ contra rezistet a antebraului paretic provoac o
pronaie i flexie a minii (semnul pronaiei a lui Strumpell).
Pacientul aezat pe o mas cu picioarele atrnnd aga degetele de la
o mn cu degetele de la cealalt i exercit o traciune puternic prin

abducia braului. Rspunsul sincinetic const ntr-o extensie a gambei

de partea paretic (Babinski).
Reflexul extensor cvadrupedal (Brain). n momentul cnd pacientul se
apleac nainte ca i cum ar vrea s ia poziia patru-ped, se produce o
extensie a membrului superior paretic
Gimnastic medical
Exerciii C.F.M.
n paraplegie exerciiile mai importante sunt pentru recuperareafunciunilor grupurilor musculare ale membrelor inferioare, sco-pul
final fiind mersul.
1. Exerciii efectuate n ortostatism, n care se suport total greu-tatea
corpului.
2. Se ridic pe vrful ambelor picioare, apoi pe vrful unuia sau altuia
din picioare, alternant i n final pe un singur picior.
3. Exerciii pe clcie.
4. Exerciii de derulare a pasului.
Se trece succesiv de la sprijinitul pe vrfuri, la sprijinul pe
clcie i invers, innd picioarele paralele.
5. exerciii de echilibru n ortostatism.
Terapia ocupaional
Este o form de tratament care folosete activiti i metode specifice
pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfura
activiti necesare vieii individului, de a compensa disfuncii i de a
diminua deficiene fizice.
Acest obiectiv se realizeaz prin 3 modaliti de acionare:
1. Prin adaptarea activitii individului n aa fel nct s fac ceea ce
i trebuie s fac cu ceea ce poate cu mijloacele sale. Ex: individul este
nvat s mearg cu crje, nva s-i pregteasc masa cu o singur
mn, cnd cealalt este paralizat
2. Prin adaptarea mediului nconjurtor la deficitul funcional al
pacientului. Ex: nlocuiete robinetul de la ap cu o manet, intr n bloc
cu cruciorul pe un plan nclinat.
3. Adaptarea modului de realizare a unei sarcini cu scop lucra-tiv. Ex:
face o activitate care tonific grupuri de muchi.
Aciunile terapiei ocupaionale sunt ntotdeauna subordonate
unui obiectiv funcional lucrativ la care trebuie s ajung pacientul.

Pe de alt parte, sindromul depresiv i tendina de abandon

ntlnit la unii bolnavi cu leziuni cerebrale difuze nu constituie o
piedic n calea recuperrii, cu condiia trezirii interesului bolnavu-lui
pentru acest gen de tratament.
Reeducarea profesional la care pornete de la inventarul foarte
atent al leziunilor, al funiilor deficiente, al strii somatice i
psihointelectuale, al condiiilor sociale i ale individului. La toate
acestea se va aduga profesiunea anterioar, precum i aptitudi-nile
psiho-fizice i psiho-tehnice.
Rencadrarea social reprezint procesul prin care se creaz
invalidului condiiile necesare pentru ca acesta s profite la maximum
de toate beneficiile civilizaiei i bunurilor materiale i spirituale din
care face parte.
Rencadrarea i readaptarea social presupun procese de adaptare
deosebit de complexe pe care bolnavul trebuie s le abordeze cu un
psihic i cu capaciti fizice bine puse la punct
Tratament balneologic(ape minerale, namoluri).
Bolnavii beneficiaz de cure balneare la Herculane, Victoria, Covasna.
Staiuni: Felix, Bazia, Eforie Nord, Covasna, Govora, Dorna,
Techirghiol.

GENERALITATI
Piciorul are un rol static si un rol dinamic de aceeasi inportanta
find parghia terminala a locomotiei, Hohmann denumea piciorul o
opera arhitecturala a naturi intr-adevar structurarea piciorului uman
in timpul lungii evolutii filogenetice s-a facut in mod admirabili in
vederea asigurarii concomitente a stavbilitatii si mobilitatii, a
echilibrului si oscilarii, decelerarii.
Tipurrile lezionale ale macro trutismelor piciorului sunt cele
obisnuite: plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa
toate structurile anatomice; pielea, ligamente, muschi, tendoane,
articulatii, os, vene si nervi. Aceste leziuni pot lasa secheke immediate
sau tardive a caror filiatie cu traumatismul respectiv nu este greu de
stabilit.
Piciorul mai prezinta insa frecvent o serie de sindroame sau voli
disfunctionale in a caror etiopatogenie micro traumatisme joaca un
rol determinant. Astfel sunt unele bursite si tenosinovite, metatarsalgii,
osteonecrozele, sindromul tibial anterior, etc.
Toate statisticile mondiale ca si ale tarii noastre arata fara nici o
indoiala o crestere alarmanta a incidentei traumatismelor.
Traumatismul si boala posttraumatica afecteaza toate virstele ca
precadere, desigur pentru virstele active. In fruntea cauzelor se
plaseaza traumatismele rutiere si cele de munca. Pierdele de zile de
manca prin sechele posttraumatice au ajuns pe locul doi in lista
cazelor de incapacitate de munca.
Toate aceste aspecte au determinat o serie de revizuiri de atitudini
medicale si sociale in ceea ce priveste asistenta acestor pacienti.
Au aparut tehnici noi artopedo-chirurgicale ca si metode si
metodologii tot mai adecvate pentru recuperarea functionala a
sechelelor lasate de traumatisme.

Sechela posttraumatica are deseori sansa sa se vindece vomplet, iar

deficitul functional determinat de ea sa poata fi recuperat total.
Desigut ca obiectivul final vs fi recastigarea capacitatii de munca,
sau cel putin capacitatii de selfajutorare, de desfasurare a activitatilor
zilnice obisnuite.
Sechela posttraumatica ridica foarte multe aspecte clinice,
fiziopatologice si terapeutice. Trebuie deosebite de la inceput cele
doua mari tipuri de traumatidme articulare:
Directe: care intereseaza direct structurile articulare (plagi
articulare, leziunea capsulo-ligamentara, entorsa si luxatia, fractura
capetelor osoase articulare
- directe: consecinta imobiliarii articulare necesitata
de lasarea segmentelor la distanta de articulatii (ca
in cazul fracturilor diafizre).
De la simpla redoare (dificultate de modalitate dar amplitudinea
este relativ mentinuya) pana la semianchiloza, toate gradele de
limitare ale miscarii articulare pot fi intalnite ca sechele ale
traumatismelor articulare directe si indirecte.
Deficitul de mobilitate articulara poate avea drept cauza sechela
lezionala a oricarei structuri anatomice de la piele la os.
Sistematizand insa, se considera ca limitarea mobilitatii
articulare poate avea la baza fie o sechela a tesuturilor moi care prin
scurtarea fibrelor si aderenta dintre clanurile de alunecre data de edem
blocheaza amplitudinea normala de miscare, fie sechela strict
articulara (capsulara, osoasa), care realizeaza acelas efect.
Principalele articulatii care instaleaza instabilitati articulare sunt:
geninchiul (cel mai important), glezna si mai rar cotul.

DEFINITIA BOLI
Anchiloza articulara (fidroasa sau osoasa) este forma extrema a
acelor redori de cauza intraarticulara unind prin pucti fidroase sau
osoase extremitatile osoase articulare.

Severitatea unei ridori ca si rezistenta la

recuperare, tine
bineinteles, de leziunea articulare care a determinat-o dar este si
dependenta de articulati. Astfel articulatiile stranse, cu spatii
articulare mici, ca articulatiile degetelor, pumnului, cotului, gleznei,
dezvolta redori stranse si greu reductibile.

ETIOPATOGENIE
Cauzele care ar putea duce la anchiloza gleznei pot fi inpartite in
doua mari categori:
- cauze netraumatice
- cauze traumatice

Cauze netruaumatice
Poliartrita reumatoida sau poliartita cronica evolutiva
a) Factorul ereditar
Eate o inflamatie cronica a sinovialei cu un caracter infiltrativ si
ploriferativa afectind in special articulatiile mici, deci si cele ale
gleznei. Precum o arata si numele, aceasta afectiune articulara
evoluiaza in pusee infectioase acute centripete, ducand in timp daca nu
reuseste ameliorarea sa printr-un tratament adecvat la deformari si
anchiloze arrticulatiilor piciorului deci la anchiloza gleznei.
In cazul anchilozei gleznei de cauza reumatoida putem identifica
o presdispozitie familiala in aparitiAa sau mai intai in declansarea
poliartritei reomatoide apoi pfin evolutia ei trenanta si prin lipsa unei
interventii procuste in stoparea bolii la anchiloza gleznei.

b) Alti factori predispoznti:

- Factori de mediu, dintre care un rol foarte important il
hoaca cei infectiosi din randul carora se remarca virusul
Epstein, Barr;
- factori endocrini;
- factor imunologic

Sclerodermia
Este boala cronica a tesutului conhunctiv caracterizata atat
printr-o obliterare a arterelor mici si a capilarelor cat si prin fibroza
sau prin leziuni degenerative care intereseaza pielea si diverse organe.
Printre cele mai afectate zone se numara cea a tegumentelor
degetelor, aici avand loc diferite modificari specifice, cum ar fi
perderea elasticitati tegumentului, disparitia pliurilor si aderarea de
planurile profunde, modificari ce vor duce in ultima instanta la o
reducere a posibilitatii de realizare corecta si eficenta a miscarilor
degetelor si chiar, in stadii avansate, la ancilozaarea gleznei.

a) Factorul genetic:
Anchilozs gleznei de cauza sclerodermica, se poate identifica; se
poate identifica un substrat ereditar dat fiind faptul ca boala in acest
caz sclerodermita, il poseda. Astfel cercetari recente arata ca la peste
90-96% din bolmavi si la consanguinii lor se pot intalni malformati
cromozomiale.

b) Alti factori determinantii

Boala are o cauza necunoscuta aparand mai frecvent la femei (de
tre pana la zece ori mai mult decat la barbati). Alaturi de factorul
ereditar in producerea bolii pot fi incriminati:
- factorul toxic;
- factorl nervos;
- factorul imunologic.

Boala artrozica sau reomatismul degenerativ;

Reprezinta o afectare neinflamatorie a articulatiilor mobile
caracterizate prin deterioraea si abraziunea cartilajului articular si prin
leziuni hipertrofice ale extremitatilor osoase.
In cazul gleznei boala afecteaza cu predilectie interfalangienele
distale si proximale putand intrun grad avansat de evolutie, sa
determine anchiloza gleznei, tot o afectare a piciorullui (respectiv a

articulatiilor metatarsofalangiene) o ducere la hemocromatoza, o

artroza de tip metabolic, datorat depunerilor de fier in articulatii.

a) Factorul erditar
Si in cazul gleznei artrozice putem sa desprindem o cauza
genetica in masura in care insusi artroza o are la baza aparitiei sale.

b) Alti factori predispozanti

- varsta: artroza gleznei apare la varstele inaintate
(50=60 de ani) actionand printr-un fenomen de
imbatranire si degenerae a tesutului conjunctiv;
- depasirea limitei de rezistenta mecanica a gleznei
prin prestarea dealungul vietii a unor activvitatii
neadecvate;
- interventii chirurgicale ortopedice;
- diverse traumatisme anterioare, unele chiar
repetate (luxatii, subluxatii, fracturi), care au
deteriorat aparatul articular al gleznei.

c) Factori endocrini
In cadrul acestora pot fi inclusi: menopuza, acromegalia,
hiperparatiroidismul, boli cudepuneri tisulare anormale de substante,
cum snt: hematocromatza, acromatoza, boala Wilson (cu depunere de
cristale).
3.1.4. Tot aici putem aminti o serie de afectini care in mod normal nu
au o pondere prea ridicata in a da glezna anchilozata, dar prin evolutia
lor avansata si prin lipsa unui tratament corespuzator pot duce la
acesta antitate.
a) Afectarea osului jextarticular
Aceasta poate fi sediul osteonerozei aseptice care afecteaza in
special osul semilunar (Keinbock) si scafoidul (boala Prieser)

determinata de fractura care afecteaza in special extremitatea distala a

tibei.
b) Afectarea tesuturilor noi
Testul subcutanat al picioruluieste frecvent sediul chisturilor
sinovialecare si nodulilor reaumatoizi. O atentie deosebita merita
chistelesinoviale care sunt tumefieri rotunde sau ovalare cu origine in
articulatiile sau tecile tendoanelor.
c) tenosinovita stenozanta a gleznei
Este o forma wspeciala de tenosinovita extensorilor piciorului.
Ea afecand cu predilectie prin inflamatie si ulterior stenozarea
tendonului abductorului lung al degetului mare.
Aceasta forma de teno-sinovita este intalnita la unele cazuri de
femei dupa sarcina cu o complicatie a acesteia sau la femeiile
mormale (30-50de ani) dupa suprasolicitarea gleznei.

Cauze traumatice
In aceasta categorie cauzele care pot produce anchiloza artidculatei
gleznei, ce pot fi fibroase sau osoase, intra:
Fracturile extremitatilor osoase ale articulatiilor gleznei (tibia,
peroneu)
Fracturi ale oaselor metatarsiene sau chiar ale falangelor.
Anchiloza articulatiei gleznei este forma exerna a redorilor de
cauza intrarcticulara unita prin pucti fibroase saau osoase
extremiitatiile osoase articulare.
Datorita faptului ca articulatiile gleznei si labei piciorului sunt
cu spatii articulare mici desvolta redori stranse si greu reductibile
ducand la anchiloza. Acestea se manifesta prin rupturi ale capsulei
articulare sau a ligamentelor articulare determinand sechele cu
laxitate articulara, compromitand statica si functia articulara acestea
necesitand interventia operatorie.
Laxitatea ligamentara duce la uzurra cartilajului articular cu
artroza consecutiva sau la o algoneurodistrofie.

Redoarea posttraumatica a gleznei si piciorului determina un

handdicap functional de gravitate moderata, care se manifesta mai ales
in mersul pe teren accidentat. Deci fracturile gleznei sau ale scoabei
tibio-peroniene cuprinde fracturile maleolare.
Mecanismul de producere a acestor fracturi prin piciorul in
invesie (supinatie+adductie) sau in enversie (pronatie+adductie).
Clasificarea fracturilor gleznei este urmatoarea:
- fracturile supramaleolare, sunt mai des intalnite
intre varstele de 40-60de ani, frecventa fiind
anchiloza;
- fracturile bimaleolare, care fac instabila articulatia
cu rupere de ligamente, smulgeri osoase sau
fractura de maleola, deplasare de capete
articulare.Aceste
fracturi
maleolare
dau
complocatii cu calusuri vicioase pseudo-artroze,
sindromul ischemic Volkmann, redori articulare cu
bloarea in pozitie dorso-flexie si artroza
posttraumatica;
- fractura piciorului tibial, adica fractura epifizei
tibiale interioare;
- fractura monomaleolara cu rupere de ligamente si
instagbilitatea piciorului.
- Diastaza tibio-peroniera, adica se produce ruperea
ligamentului tibioperonier inferior cu sau fara
smulgere osoasa a insertiilor lui.
a) Sechele postarsura
Aceste sechele pot afecta piciorul intr-un gras mai mare, in
functie de suprafata de tegument lezata in profunzimea penetrarii
plagii.
Intr-un grad mai mai mare de afecdtare se poate ajunge la
imposibilitatea de mobilizsare a gleznei, datorita retractiei cicatriceale
ce antreneaza deformari si pozitii vicioase ale articulatilor deci la
anchiloza gleznei.
O altqa cauza, de o factura ceva mai trgicaa, care poate duce la
anchiloza gleznei, este constituita de electrocutare care poate avea si

ea mai multe grade de manifestare, in dcele mai multe cazuri, insa,

electrocutarea angazeaza in actiunea sa asupra piciorului precoce,
grave inversibile.
b) Retracura Vulkmann
Apare direct sau indirect in urma unui traumatism care afecteaza
vascularizatia din zona unui muschi, reducand fuctiile acestuia uneori
pana la inpotenta totala.
In cazul membrului inferior care este cel mai adesea afectat sunt
intersate arterele femurale de obicei dupa o fracura supracondiliana
femurului, a artrei tibiale sau dupa o fractura a gambei.
In aceste conditii datorita retracturi musculare ischemice
Volkmann si la nivelul piciorului propriu-zis maiscarile sunt aproape
inposibil de realizat, ceea ce duce la glezna anchilozanta.

SIMPTOMATOLOGIE
Anchuiloza gleznei determinata de cauze netraumatice
Anchiloza glesnei de cauza reumatoida
a) Istoricul boli
Anchiloza gleznei care are drept cauza poliartrita reumatoida
reprezinta de fapt rezultatul ultimului stadiu de evolutie a acestei
afectiuni reamotologic, ca o consecinta a agravari simtomelor si
manifestarilor sale.
In fuctie de simtomele sale clinice, boala prezinta mai multe stadii
de evolutie cum ar fi:
- stadiul prodromal
- stadiul de debut
- stadiul clinic manifest
- stadiul manifest
Stadiul prondromal

Semnele care ne-ar putea sugera posibilitatea aparitiei anchilozei

gleznei sunt aproape inexitente. In acesta etapa bolnavul prezinta
sastenie, adenamie, inapetenta, scdere ponderala, subfebrilitate si
extremitati reci. Apar unele semne care intr-un fel, vestesc graba
crearii unei patologii a sistemului ossteoarticularal piciorului: dureri
vibratorii articulare si crampe musculare.
Stadiul de debut
Ser poate instala insidios sau acut, mono ssau poliarticular, pe
laaga semnele clinice generale pe care le-am anuntat si in stadiul 1 de
evolutie, se adauga si celearticulare care neintereseaza cu precdere in
urmarirea aparitiei gleznei nchilozante, de asemenea alaturi de
simtomele clinice enumerate anterior se aduga si febra. Vom intalni si
in acest stadiu dreri articulare, atrofie musculara, tumefiere articulara,
mai ales interfalangiene, afectarea articulara,care va trece apoi la
trunchii, genunchi si glezna.
Aceastasuferinta articulara este insotita de dureri caracterizate
prin itensitati mari si crampe musculare si parestezii. Progrsiv apare
limitare miscarilor articulare care vor duceteptat lainpotentafuctionala.
Studiul clinic manifest
Este caracterizat prin aceleas simptome clinice generale pe care
le-am enuntat si in prezentarea stadiilor, iar febra devine
oscilanta.Apar dureri vii la nivelul articulatiei gleznei, falangelor
proximale si interfalangelor. In acest srtadiu apare deja deformari
articulare. Inflamatia care se produce in articullatia bio-tarsiana este
omua. In aceasta perioada vor avea loc prabusiri ale boltii plantare a
piciorului, anchiloze ale articulatiilor coxo-femurale si a celei a
genunchiului.
In afara acestor modificari articulare le putem aminti si pe cele
extraarticulare cum ar fi aparitia modulilori reomatoizi si a vasculitei,
aparand astfel modificari la nivelul pielii. Extremitatile devin atrofiate
si degetele subtiate.

Mai apar modificari la nivel cardiac, din cauza modulilor

reumatoizi si a vasculitei. Apar modificari la nivel ocular,
pleoropulmonar si chiar la nivel renal.
Stadiul clinic avansat
Datorita modificarilor patologice grave ce apar, acest stdiu
consstituie perioada in care daca nu s-a incercat nici un tratament de
ameliorare a bolli, isi face aparitia amchiloza gleznei. Acext stadiu
apare cam dupa 20 ani de evolutie a bolli. Se remarca deasemenea,
atrofierea musculaturii piciorului. Din cauza deformatiei articulare se
poate ahunge la luxatii si subluxatii care alaturi de celelate elemente
simptomatice duc la impotenta functionala, adica la anchiloza gleznei.

b) Anamneza
Prin anamneza se realizeaza primul contact intre bolnav si
medic. De accea, importanta ei depaseste simpla valoare a culegerii
datelor pur medicale. Ea deschide si calea cunoasterii complexe a
pacientului sub raport psihologic, social si educational, aspect deosebit
de important in alcatuirea programelor de recuperare (mai ales a celor
pe termen lung).
In cazul znchilozei gleznei, de cauza reumatoida, bolnavul va
putea preciza in prima instanta istoria bolii, aratand simptome clinice
generale, specifice unuia sau altuia din stadiile de evolutie ale bolli
principale - poliartrita reomatica. In mod special se va opri asupra
descrierii ultimului stadiu de evolutie, stadiu in care apare de regula si
compromiterea aproape totala a piciorului.
Alte elemente constituitive ale anamnezei cu un caracter
deosebit, care pot da date semnificative:
- varsta: boala apare la varsta de 20-40 de ani;
- sexul: afectunea apare mai frecvent la femei decat
la barbatii;
- Profesiunea: boala apare la cei care lucreaza in
medii insallubre in conditii de frig si umiditate;

- Antecedente personale: acestea ne pot informa

asupra diverselor infectii sau afectiuni metabolice
care au contribuit la aparitia bolii.
Chiar si terapia aplicata la ivirea primelor simptome, terapia
specifica de altfel unei boli autoimune ne poate intari ipoteza ca la
baza acestei afectiuni a gleznei, sta poliartrita reomatoida.
Cu precadere bolnavul se va opri asupra descrierii ultimului
stadiu in care de regula si compromiterea totala a gleznei. Bolnavul
acuza dureri articulare cu un caracter vibratoriu, transmitand si faptul
vizibil de altfel ca nu mai are posibilitate de realizare si eficienta a
miscarilor de mers.

c) Examenul obiectiv
Alaturi de anamneza, examenul obiectiv al glezneii, daca este facut
corespunzator, ofera informatii utile si mult6iple restrangand mult din
aria diagnosticului diferentiar. In acest sens se poate observa ca
poliartrita reomatoida (P.R.) ataca intr-o masura mai mare sau mai
micatoate articuulatiile piciorului. Examenul se face in functie de tipul
de articulatie sub care sunt organizate oasele piciorului.
Articulatia oaselor tarsiene
Examinarea este facuta cel mai bine in usoara flexie plantara,
prinzand articulatia intre degetul mar si index, al examinatorului.
Poate arata tumefieri sensibile localizate si deformare articulara.
Tumefierea articulatiei este sesizata pe fata dorsala a piciorului si mai
putin pe fata plantara datorita structurii retinocolului flexorului, mai
bine reprezentat comparativ cu cel al extensorilor. Se poate observa o
tumefierre in dubla cocoasa pe tibia distala care este in special
bilaterala, acest fapt fiind negativ pentru poliartrita reomatoida.
Articulatia metatarsofalangiana

Examinarea ei este facuta cu degetul mare al examinatorului pe

fata dorsala a articulatiei, in timp ce celelalte degete ale
examinatorului sprijina articullatia pe fata plantara, arata tumefierea si
sensibilitatea localizata a articulatiei respective, rezulta, limitarea
miscarilor si deformarea articulara. Aceasta articulatie este cel mai
frecvemt afectata puin sinoviale reomatoide in poliartrita reomatoida
unde apare tumefiata cu stergerea reliefului anatomic, normal si
reducerea miscarii de flexie.
Ulterior prin distrugerea cartilajului articular si instabilitatea
articulara se dezvolta sub luxatia plantara a degetelor. Deoarece
tendoanele flexorilor au cea mai mare forta dealungul acestor
articulatii. Subluxatia plantara a degetelor este responsabila de
proeminenta capetelor metatarsienelor care caracterizeaza boala.
Articulatiile interfalangiene proximale si distale
Examinarealor este facuta cel mai indicat prin prinderea
articulatiei dintre degetul mare si aratatoruli examinatorului cu
compresia lui atat in plan dorso-plantar cat si lateral.
Arata, tumefierea localizsta reducerea mobilitatii si deformarea
articulara. Tumefierea articulatiilor interfalangiene prin sinoviala este
sugerata de aspectul simertic si absecta pliurilor de pe fata distala
articulatiei respective, spre deosebire de afectare structurilor
poliarticulare (tenosinoviale) care in mod obisnuit este asimetrica.
Sensibilitatea localizata este constant prezenta cand sunt afectate
articulatiile interfalangiene fiind mai intensain bolile inflamatorii fata
de bolile degenerative.
Reducerea mobilitatii articulare apare fregvent cand articulatiile
interfalamngiene sunt afectate de procesul inflamator, deformari ce
pot lua aspecte variate.

Anchiloza gleznei de cauza sclerodermica

Se va putea observa ca aspectul degetelor este ceros, rigid,

pierzandu-si elasticitatea si diminuarea pliurilor. Tegumentul adera la
planurile profunde reducand mobilitatea la nivelul articulatiilor
interfalangiene fiind fixate in semiflexie.
Manifestarile articulare se resimt ca artralgii care sunt prezente
la peste jumatate din bolnavi, localizarea lor preferentiala este la
nivelul articulatiilor mici ala piciorului.

Glezna anchilozanta de cauza artrozica

Boala artrozicain anchiloza gleznei va evolua lent, progresiv, de
la formele aproape insesizabile ale afectarii articulatiilor pana a
ajunge la ingreunarea si reducera miscarilor pe de o parte din cauza
durerii, iar pe de alta parte din cauza distrugerilor de la nivelul
articulatiilor mobile( a artilajelor, a extremitatilor osoase) sau datorita
depunerilor unor substanta ca apar in urma in urma metabolismului
necorespunzator.
Ca simptome avem durerea care este de tip mecanic(apare in
timpul miscarilor)si limitarea in ritm a miscarilor va duce in cele din
urma la anchiloza gleznei. Acestea sunt alte elemente de baza pe care
pacientul le poate observa.
In primul rand putem observa ca din cauza anchilozarii
articulatiilor si limitarii miscarilor, degetelor vor avea o poyitie de
inflexie sau semiflexie cu caracter permanent.
Flexia, extensia in masura in cae se pot realiya sunt dureroase
inregistrandu-se in timpul crepitatilor si racmente. in simtomatologia
glesnei putem distinge si alte boli mai putin semnificative ce pot duce
la anchilozarea sa, creand disconfort si perturband prin aceast
activitate normala a individului.
Ajutarea osului juxtaartucular, afectarea tesuturilor noi,
tenosiinovita stenozantam, tenosiinovita piciorului, tenosiinovita
flexorilor, valori ale piciorului, tenosiinovita flexorilor degetelor si
tenosiinovita degetului cel mare.

Anchiloza gleznei de cauza posttraumatica

Putem observa ca la varsnici putinta aparitiei anchilozei gleznei
in urma unui traumatism este mai mare si aceasta din unele motive.
-procesul de reparare locala este mai lent decat la tineri
-posibilitatea aparitiei complicatiei este mai ridicata.
Antecedentele personale au o nare inportanta. Se poate observa
ca la uni pacienti poseda in zestrea lor patologica asemenea
antecedente care pot fi in mare masura una dintre cauzele anchilozei
gleznei. Astfel putem observa o tunefiere a zoni lezate si o deformare
a ei.
Mai putem observa gradul de suplete ale pieli si a tesuturilor
subiacente, uscaiunea pieli sau din potriva depistarea diverselor
modificarii si consistenta a tesuturilormoi, hipoternie musculara,
retractiile tendinoase, duritatea cicatricei cheloide.

Anchiloza gleznei in retractura Volkmann

Retractuta ischemica Volkmann poate fi considerata ca o entitate
bine definita ale carei manifestari pot fi incluse intr-un spatiu bine
definit.
Afectarea cu precadere a membrului inferior, in acest caz glezna
deformata are on aspect tipic hiperextensie metatarsofalangiana,
proximala si distala, flexia gambei si se caracterizeaza partiala in
flectarea glesnei ciciorului.
Uneori nu sunt flectate decat degetele in articulati
interfalangiene, articulatia metatarsofalangiana fiind nemodificata.
Acest aspect apare atunci cand sint retractati simultan flexori lungi si
extensori glesnei.
Severitatea bolii este de grade variabile. Exista o forma usoara in
care muschii, nervi revascularizandu-se si revin aproape integral.
Forma intensa localizata afecteaza doar musculatura plantara intr-un
plan profund determinand fibroza si retractura acestor muschi. Forma

grava cu fibroze intense, necroze ale tendoanelor si ale maselor

musculare cu devitalizarea lor care aproape cere aproape injustarea.

CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIACNOSTICULUI

Cauze traumatice
a) Criteri clinice pentru anchiloza glesnei de cauza reumatoida:
- durerea care are un caracter inflamator intalnita la
toate articulatile piciorului;
- sensibilitatea articulara localizata, tumefierea
articulatiilor cu disparitiareliefului conjurator;
- limitarea miscarilor articulare pana la anchiloza
completa;
- subluxatia plantara a degetelor, din cauza creari
instabilitatii articulare aparuta ca efect la
distrugerea cartilajului articular;
- deviatia plantara a degetelor;

b) Criterii radiologice:
- eroziuni la nivelul marginilor articulare de la
nivelul tarsului si metatarsului;
- dezaxari ale oaselor si in final cu anchiloza
gleznei.

Anchiloza gleznei sclerodermica:

a) Criteri clinice
- tegument rigid, infiltrat cu aspect ceros;
- stergerea pliurilor tegumentului pierzandu-si
elasticitatea si aderand la planupile profunde;
- reducerea mobilitatii articulatiilor degetelor,
acestea fiind fixate sau in semiflexie.

b) Criterii radiologice
Acest examen nu indica colagenizarea tecilor si a tendoanelor
musculare.

c) Examen de laborator: evidentiaza cresterea VSH.

Anchiloza gleznei de cauza artrozica
a) Criteri clinice
In cazul suferintei artrozei a piciorului se poate sesiza o pozitie
de flexie sau semiflexie a degetelor, postura ce prezinta un caracter
permanent datorat redarii articulare.
Se pot observa observa anumite tormatiuni nodulare in jurul
articulatiilor numite noduli artrozici Herberden si noduli artrozici
Bouchard.
O alta trasatura caracteristica a piciorului artrozic o reprezinta
deviatia fibulara sau a degetelor avand unele o directie, altele alta
directie. Obiectiv, se pot constata crepitatii in articulatiile anchilozate
datorate neregularitatii suprafetei articulare. marimea de volum a
articulatiei piciorului poate fi data de tumefierea partilor moi. Mai
putem constata deasemenea:
- cresterea masei osoase;
- deformarea articulatiilor;
- durerea de tip mecanic.
Boala artrozica se caracterizeaza prin absenta semnelor generale
(scadere ponderala, greata, inapetenta, anirexie, febra)

b) Criterii radiologice:
-ingustarea spatilor articulare;
-prezenta chisturilor osoase subcondrale:
- osteofitoza marginala;
- osteoporoza periarticulara sau eroziuni marginale
in cazul articulatiilor.

Cauze posttraumatice
Anchiloza de cauza postfratura si luxatie:
a) Criteri clinice
La inspectie putem observa o pozitie viciosa a gleznei cu un
caracter permanent, o tumefiere si o deformare a zonei lezate,
echimozica. Palparea evidentiaza aparitia dureri la atingerea regiunii

afectate, constatarea unghiularitatiifracmentelor osoase, tumefierea

zonei afectate si temperatura crescuta in regiune.

b) Criterii radiologice
Au o deosebita importanta in precizarea corecta a diagnosticului
puyand evidentia in mod exact chiar gradul de afectare a glesnei
posttraumatice.
Astfel se vor putea observa raporturile si unghiularitatea din
fracmentele osoase, migrarea diverselor fragmentelor osoase.

Anchiloza gleznei din retractura Volkmann.

Criteri clinice:
Prezentate pe larg si simptomatotologic in afectiuni ar fi
urmatoarele:
- hiperextensia metatarsofalangiana cu flexie
interfalangienei proximale si distale; acest aspect
seamana cu glesna din paralizia de nerv radial si
fibular.

EVOLUTIA SI PRAGOSTIC
In cazul anchilozei gleznei evolutia si prognisticu vor avea o
configuratie strans legata de boala principala de cauza reumatoida care
sta la baza acestei stari patologice.
Anchiloza gleznei de cauza poliartritareumatoida se poate situa
cam in ultimul stadiu al boli de baza, cand mobilitatea ei este pierduta
complet sau aproape complet.
Prognosticulva depinde mult de tratamentul urmat si de
programulrecuperarii abordat.
Si glezna anchilozanta de cauza artrozica este rezultatul lungi
evolutii a reumatismului degenerativ la acest nivel. Prognasticul vital
este favorabil.

Evolutia scheletelor posttraumatice care au dus la anchiloza

glesnei au oevolutie si un prognostic variat in functie de tipul lezional
intalnit.
In centrul scheletelor postfractura si luxatii evolutia va fi
determinata de maimulte aspecte:
- degradul,modul si mediul in care sa produs
traumatismul;
- de acordarea primului ajutor si de urmarea corecta
si corespunzatoare a tratamentelor si aprogramului
recuperator;
- de recidivele pacientului si de zestrea sa genetica.

TRATAMENTUL
Factori terapeutici utilizati,combinati in mod eficient si armonios
intr-un program optim de recuperare ,au maniera de a reda cat mai
mare masura capacitatea functionala a piciorului.
Principalele obiective terapeutice urmarrite in aplicarea oricarei
componente a tratamentului sunt urmatoarele:
- reducerea durerii
- castigarea mobilitatii articulare.

Tratamentul profilatic
Tratamentul profilatic reprezinta asadarperioada de timp in care
individul areposibilitatea printr-o igiena adecvata, printr-o utilizare
corecta a tratamentului in vederea vindecari precoce a diverselor
afectiuni care care ar putea duce la prin complicatiile lor la glezna
anchilozanta.
Pentru evitarea aparitiei poliartritei reumatoide afectiunea de
baza incriminata in determinarea anchilozei gleznei trebuesc evitate
locuintele sau mediile insalubre, umezeala, frigul, iar ifectiile care
apar in decursul vieti trebuiesc tratate corect.

In cazul ca totusi poliartrita reumatoida apare, trebuie luate

masurile corespunzatoare pentru stoparea boli si evitarea anchilozei.
Pentru intampinarea sclerodermiei se vor evita starile de stres,
nervozitatea pe o perioada indelungata, intoxicarea cu vinil,
hidrocarburi aromatice si uleiuri aromatice.

Tratament curativ
Se refera la aplicarea corecta, adecvata a diverselor metode
terapeutice.

Tratamentul ingino-dietetic
Atat inaintea unei afectiuni dar si dupa instalare este necesara
impunerea unui regim de viata adecvat afectiuni respective menit prin
afectiune sa completeze si mai ales sa nu inpiedice aplicarea celorlalte
elemente terapeutice.

Corectia stari psihice a pacientului

Ca de altfel in abordarea tratamentului oricarei afectiuni aceasta
are o deosebire importanta si in cazul aparitiei anchilozei gleznei.
Bolnavul trebuie convins ca programul recuperator are o deosbita
importanta in recastigarea capacitati fuctionale a glesnei. El trebuie
castigat ca prietenin intreaga perioada recuperatorie trebuind doar sa-si
insusiasca din aceasta pentru intervalul de timp in care va parasi
centrul recuperator.

Tratamentul medicamentos
Tratamentul are drept scopatenuarea procesului inflamator cu
mentinerea sau refacerea mobilitati articulare.
Se da:
-antiinflamatoare:
infiiltratiicu
xilina,
hidrortizon,
nevocaina;
-antialgiice: aspitina, paracetamol, fenilbutazon;
-medicatie cortizonica: diclofenac, indometacin, piroxicam.

Tratament ortopedic

Este adedptat in remedierea sechelelor postfractura si luxatii care

au dus la anchiloza gleznei. In factura falangelor si in fracura
metatarsienelor nu are termen de consolidare deficitara si de redorile
severe ale articulatiilor.
Cateva principi generale suny semnificative in acest sens sunt:
-imobilizarea sa fie cat mai scurta;
-sa fie suspendata chiar inainte de consolidare completa si
mobilizarile sa inceapa imediat, imobilizarea determina foarte repede
dezastrul futional pentru degetele care nu sunt absolut necesare,
imobilizate. Ele vor fi continu imobilizate activ si nu pasiv.

Tratamentul chirurgical
Acest tip de tratament isi gaseste si el locul in remedierea unora
dintre cauzele anchilozei gleznei.
In cazul sechelelor de cauza artrozica se fac operati chirurgicale
cu scopul de a remedia sau da o laxitate articulara pentru regenerarea
elasticitatii tendoanelor si ligamentelor articulare.
In cazul unor fracturi majore deschise a caror fracmente osoase
nu se pot aseza in pozitie normala se face opratie chirulgicala in
pozitie normala, se face operatie chirurgicala asezand in pozitie
normala oasele inpiedicand formarea calusului vicios ce duce in cele
mai multe cazuri la anchiloza gleznei .
Se face interventi chirurgicale asupra tendoanelor pentru
mentinerea mobilitati acestora in tecile lor provenina aderentele
(mobilizarea activa fiind posibila) pentru revenire atrfiei musculare,
pentru mentinerea capacitati musculare.

Tratamentul recuperator balneofiizioterapeutic

Obiective urmarite de tratamentul B.F.T. sunt urmatoarele:
- combaterea dureri
- refacerea echilibrului muscular
- tonifierea musculaturi
- refacerea molitati articulare
- refacerea statici piciorului

Hidroterapia
Prin complexul de fracturi utilizati ce ofera alaturi de celalalte
parti componente ale tratamentului o seama de remedi eficiente ajutate
in programul de recuperare a anchilozei gleznei se folosesc:
- baile cu plante medicinale la temperatura de 36-37
grade celsius;
- baile kineto la temperatura de 36-37 grade celsius
dupa care facem mobilizarea articulatiei (si in
cazul anchilozei miscarea o putea face mai usor
datorita factorului termic al apei si datorita
presiuni hidrostatice a apei);
- dusul subacval
- baile galvanice bicelulare pentru activarea
circulatiei;
- rengen
terapie
influentiaza
componenta
inflamatorie.

Termoterapie
Astlel factorul termic (caldura) prezinta o deosebita importanta
prin efectele pe care le are a supra organismului cum ar fi:
- cresterea hiperamiei cutanate prin fenomenul de
vasoconstrictie;
- efectdecontraturantside relaxare a musculaturi;
- scaderea vasozitati lichidului articular usurand
astfel realizarea miscarilor printr-o crestere a
mobilitati;
- efect antialgic;
- cresterea fluxului sanguin la nivelul muschilor.
Crioterapia - recele ca agent fizic terapeutic este folosit in
tratarea articulatiei, inflamatia scazand spasmul muscular, in acelas
timp aduce o inbunatatire circulatiei locale.
Crioterapia este reprezentata prin punga cu gheata, masaj si
pulberizatii cu chelen.

Se fac inpachetari cu parafina care constau in aplicarea cu zona

interesata a unor placi de parfina cu o temperatura de 40-50 grade
peste carese pune o musama, durata sedintei fiind de 25-30 minute.
Pana la racirea placii de parafina, dupa care se indeparteaza, si zona
tratata apare hiperemiata, se spala cu o compresie la temperatura
camerei pentru a se inchide porii tegumentului care s-au dilatat in
urma caldurii produse de parafina.
Aceasta procedura are ca scop vasodilatatia vaselor sacvine cu
hiperemia, deci inbunatatirea circulatiei locale si o data cu ea si cea
generala.
Tot ca proceduri termoterapeutice se mai fac:
- inpachetari cu namol cald sau rece; inpachetarile
sunt proceduri ce constau in aplicarea namolului la
o temperatura de 38-40 grade celsius pe o anumita
regiune. Alaturi de factorul termic mai actioneaza
si factorul chimic al substantelor continute de
namol, tehnica de aplicare fiind insa diferita.
- compresele calde sunt si ele folosite in tratamentul
amchilozei gleznei, temperatura la care se aplica
este de 36-43 grade celsius pentru cele calde si 50
grade celsius pentru cele ferbinti.
Factorul este deasemenea folosit in terapie. El are cateva
proprietati care contribuie la realizarea factorului terapeutic.
In apa greutatea corpului este diminuata, aceasta fiind un bun
conducator si transportator al factorului termic, stand astfel la baza
multora dintre procedurile termoterapiei. Se folosesc cu bai calde
pentru glezna.

Electroterapia
Prin diversitatea posibilitatilor de utilizare a curentului electric
ocupa o deosebita importanta in tratamentul recuperator.
Pentru obtinerea analgeziei, necesare aproape in toate cazulile
anchilozei glezneise folosesc:
- curentul galvanic cu toate formele sale, galvanizari
simple, bai galvanice si ionogalvanizari. Se

utilizeaza fenomenul analgezic obtinut prin

folosirea ca electrod activ a polului. In cadrul
bailor galvanice este cumulat si efectul termic al
apei, iar in cazul ionogalvanizarii proprietatiile
substantelor farmacologice active introduse cu
ajutorul
curentului
galvanic.
Astfel,
ionogalvanizarile se vor folosi in urmatoarele
afectiuni:
- in cicatricele cheloide hipertrofice din arsuri
(solutie de tioure in glicerina);
- sclerodermie (sare iodata);
- artroza (fenilbutazona pusa la polul negativ si
solicitat de litiu)
- poliartrita reumatoida (citrat de potasiu si sublimat
de sodiu)
- curebtul de joasa frecventa, cu o frecventa pana la
100 Hz este utilizat in procesul analgetic pe care
unii dintre bolnavi il au. Astfel vom utiliza in
cadrul curentilor diadinamici urmatoarele forme de
curent:
- difazat fix, are actiune analgezica, perioada lunga
si perioada scurta
- curenti de medie frecventa; sunt curenti sinusoidali
cu frecventa cuprinsa intre 3000-10000 Hz. Din
randul lor se folosesc curenti interferentiali ce au
un efect analgetic(80-100 Hz).
- curentii de inalta frecventa
In randul acestora vom avea undele scurte care au un important
efect analgetic si miorelaxant. Tot in aceasta categorie se intalnsc si
undele deciimetrice, ultrasculte si ultravioletele doza eritem.
Ultrasunetele au efect analgetic obtinut intr-un mod asemanator
cu al curentilor de joasa frecventa. Deasemenea electroterapia ofera
posibilitatea obtinerea efectelor de excitarea musculaturii, efect
hiperemiat si decontracturant.
Magnetodiafluxul are o serie de efct benefice cum ar fi:
acelereaza cicatrizarea diverselor plagi, grabeste vindecarea tesutilui

de neofocnatie cutanata, previne si reduce cicatricele cheloide,

realizeaza o topire a calcificarilor organizate in structura partilor moi
din bursite si tendinite.

TEHNICA MASAJULUI IN ANCHILOZA GLEZNEI

Efectele fiziologice ale masajului a supra elementelor aparatului
locotor.
Masajul exercita o serie de actiuni foarte utile asupra elementelor
aparatului locomotor; muschi, tendoane, fascici si aponevroze, teci
tendinoase si alte formatiuni fibroase asupra tesutul moi articulare si
periarticulare si chiar asupra periostului si osului.
Prin masajul musculaturi scheletice influenteaza organismul in
mod substantial. In acesti muschi se priduc diferite fenomene fizice
sau chimice, metabolice sau energetice, care pot fi mai mult sau mai
putin stimulate sau incetinite prin mijloacele noastre.
Pri actiunea mecanica a manevrelor de masaj executate staruitor
si intr-un ritm viu putem inbunatati proprietatile fuctionale ale
muschilor, facand sa creasca excitabilitatea, conductibilitatea si
contractibilitatea lor.
Prin tensiuni si destinderi alternative putem dezvolta elasticitatea
muschiulor, una din cele mai importante proprietati ale lor.
Prin manevre usoare, executate intr-un ritm lent, putem obtine
relaxarea muschilor incordati sau obositi.
Prin manevre de presiune si stoarcere, activam circulatia in vene
si capilare, vasta retea vasculara care inconjoara si strabate
musculatura scheletica.
Sub influenta acestor manevre de masaj se largesc capilarele de
rezerva, creste debitul sanguin local si se accelereaza curentul de
limfa.
Masajul are influenta evidenta asupra muschilor atrofici si atomi,
contracturanti sau traumatizati.
Masajul tendoanelor si al tecilor tendinoase se executa practic
odata cu masarea muschilor. Se folosesc in deoseb manevre cu efect

circulator (neteziri si frictiuni vibrate ) si se trateaza astfel unele

leziuni si tulburari care trec nebagate in seama.
Locul de insertie al tendoanelor pe os sau periost poate fi sediul
unor complexe leziuni sau tulburari. Aceste insertii se maseaza cu
bagare de seama, prin manevre blande dar insistente.
Tendoanele si tecile tendinoase au un important rol static si
dinamic. Masajul lor are o importanta ca si masajul muschilor, iar
uneori mai mare. De aceest lucru ne dam seama cand la nivelul lor de
produc tulburari traumatice inflamati si alte procese de atrofie si
degenerescent, care necesita o atentie si un tratament de lunga durata.
Masajul articulatiilor necesita o tehnica adaptata la o forma si
stuctura definita a lor. Masajul actioneaza si la nutritie in tesutul
arliculatiei (piele, tesut conjuctiv, case, nervi, tendoane, muschi) la
intretinerea supletei si rezistentei, conditi indispensabile pentru o buna
fuctionare articulara. Efectele circulatorii si trofice ale masajului
articular, aplicat direct pe caosula articulara si pe ligamentele care o
insotesc in exerior, se resipt si asupra membranei sinoviale care o
captuseste, pe partea sa interna.
Masajul si activarea circulatia in musculatura si tesuturile din jur
si de deasupra atriculatiei, contribuie la resorbtia sau inpregnarea
in circulatia generala a lichidelor seroase sau a sangelui revarsa in
cavitatea capilara.
Prin masaj si gimnastica medicala articulara se previn si se
combat adeverentele,retractile cicatricile vicioase depozitate
,patologice periarticulare si alte urme ale accidentelor si bolilor
articulare (traumatizme ,reumatizme ,arterite si artroze )care limiteaza
miscarile normale.
Oasele beneficiaza de efecte circulatori si trofice ale masajului
numai in mod indiret ,prin intermediul tesuturilor noi pe care le
acopera si in care se ramifica reteaua vasculara si nervoasa.
Aceste efecte sunt mai sigure atunci cand sunt masati muschii cu
care oasele au legaturi functionale.In acelasi fel se pot explica si
influentele masajului periostal asupra circulatiei singelui si asupra
nutritiei din interiorul osului.
Descrierea anatomica a regiunii:

Scheletul gambei este alcatuit din:

- tibie;
- peroneu sau fibula.
Articulatia gleznei cuprinde doua articulatii:
- peroniero-tibiala;
- tibio-tarsiana ; inpreuna cu toate partile moi care le
inconjoara.
Scheletul piciorului propiu-zis este alcatuit din trei segmente:
- tars;
- metatars;
- falange.
Muschi gambei se inpart in trei grupe:
- ventrali;
- laterali;
- posteriori.
din grupul ventral fac parte:
- muschiul tibial anterior;
- muschiul extensor lung al degetului mare;
- muschiul extensor
din grupul lateral fac parte:
- lungul peronier
- scurtul peronier.
grupul posterior cuprinde:
- lungul flexor comun al degetelor:
- tibialul posterior;
- tricepsul;
- gemenul medial;
- gemenul lateral;
- muschiul trohlear.
Muschii piciorului se gasesc atat pe fata dorsala cat si pe cea
plantara.
Pe fata dorsala se gasesc muschii interosos.
Pe fata plantara muschii se inpart trei grupe:

- grupul medial: muschiul abductor;

muschiul adductor;
- muschiul flecsor scurt al degetului mic
grupul extern: muschiul adductor:
- muschiul flexor scurt al degetului mic
grupul mijlociu: muschiul interosos
muschiul flexor al degetelor
doi-cinci
Insertia membrului inferior
Nervii membrului inferior sunt:
- nervul femural;
- nervul tibial.
Nervul sciatic este un nerv cu urmatoarele ramuri colaterale care
inerveaza muschii; bicepsul femural, croitorul, semitendinosul,
semimembranosul, abductorul mare.
Nervul tibial inerveaza urmatorii muschii: tibialul anterior,
extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al halucelui,
popliteul, tibialul posterior, peronierul lung si scurt, muschiul pedios,
muschii interosos, muschii lombricali.
Vasularizatia membrului inferior
Gamba este irigata de doua artere tibiale: anterioara si
posterioara. Artera tibiala anterioara iriga gamba, piciorul ( fata
dorsala ) si degetele, iar artera tibiala posterioara iriga fata plantara si
degetele.
Membrul inferior are doua artere venoase:
- doua superficiale;
- una profunda.
Arterele superficiale cele mai inportante sunt:
- vena scafoidan mica care urca pe gamba si se varsa
in cea poplite;
- vena safena mare care urca coapsa si se varsa in
vena femurala.
Tehnica masajului la gamba, glezna si piciorul propiu-zis

Se aseaza bolnavul in pozitie ventrala (cu fata in jos ); se incepe

cu neteziri cu ambele palme pe muschii gambei posterioare, pe fata
plantara facem netezirea pieptene deruland pumnul de la radacina
catre varf; se face netezirea tendonului lui Ahile intre police si cele
patru degete intre muschii gambei. Apoi facem framantarea cu o
mana, cu doua maini pe muschii gambei posterioare, pe bureletul
plantar pe muschii tenari si hipotenari facand comprimari si relaxari
intre police si celalalte patru degete, cu o mana.
Tot ca forma a framantarii se executa geluirea, pe care o facem
de o parte si de alta a tendonului lui Ahile pana la muschii gemeni, pe
aponevroza plantara pornind de la buretele plantar pana la calcaneu.
Ca manevra de incalzire a regiuni se face mangaluirea pe glezna.
Cea mai importanta manevra in articulatia gleznei si piciorului
propriu-zis este frictiunea care se executa asfel; tinand mana , deget
peste deget frictionam deoparte si de alta a tendonului lui Ahile apoi in
jurul maleolei interne si externe dupa ce in prealabil am facut
netezirea cu cele doua police pornind de la calcaneu si inconjurand
maleola. In aponevroza plantara facem frictiunea cu cotul degetului,
foarte penetrant atat pentru tonifierea musculaturii plantare cat si
pentru tonifierea tendoanelor aponevrozei, deoarece o boala des
intalnita inca din copilarie este platfusul ( caderea boltii plantare).
Se face tapotamentul pe muschii gambei posteriori cu toate
formele (cu partea cubitala a degetelor, caus si cu pumnul); iar pe
partea plantara se face tapotamentul cu partea cubitala si cu pumnul cu
o singura mana, iar cu cealalta mana tinem contra priza ridicand putin
piciorul.
Vibratia se executa cu palma intreaga atat pe muschii gambieri
posteriori cat si pe partea plantara.
Netezirea de incheiere se face la sfarsitul tuturor manevrelor
dupa care se intoarce bolnavul cu fata in sus si se executa masajul pe
partea anterioara a gambei si piciorului propiu-zis, se face mai intai pe
piciorul care este pe partea opusa noua. Pe partea anterioara se incepe
cu netezirea cu ambele palme pornind de la glezna catre genunchi cu o
mana pe muschiiperonieri, iar cu cealalta pe gambierul anterior. Pe
partea dorsala a piciorului facem netezirea cu palma avand degetele
departate pentru fiecare metatarsian in parte pornind de la varful

degetelor bolnavului catre glezna. Aici se face netezirea specifica

gleznei pornind cu cele doua police de la mijlocul articulatiei dupa
care ocolim cele doua maleole interna si externa.
Ca manevra de incalzire executam framantarea cu o mana pe
muschii peronieri si gambierul posterior, iar pe partea dorsala al labei
piciorului; ca forma de framantare facem geluirea pentru muschi
interososi cu degetele departate pentru fiecare metatarsiana.
Frictiunea este cea mai importanta manevra a acestei regiuni, o
facem in articulatia glesnei tinand contra priza cu o mana pe calcaneu,
iar cu cealalta mana pornim de la mijlocul articulatiei, deget peste
deget si ocolind fiecare din maleole in parte, putand trece chiar la
calcaneu executand frictiuni deoparte si de alta a calcaneului. se mai
fac frictiuni cu degetele departate la oasele metatarsiene si fructuri ale
articulatiei interfalangiene tinand un deget deasupra si unul dedesuptul
articulatiei. Dupa ce se executa de mai multe ori frictiunea, se face
vibratia cu palma intreaga pornind de la varful degetelor pana la
gamba anterioara aproape de genunchi.
Dupa toate aceste manevre de masaj urmeaza netezirea de
incheiere cu toate formele ei.
kinetoterapia
Kinetoterapia este de trei feluri: pasiva, activa, activa cu
rezistenta.
In cazul gleznei se fac miscari cu incarcare de greutati.
Miscarile pasive.
Tinem cu o mana contrapriza pe metatars, iar cu cealalta mana
pe toate degetele si facem flexia plantara sau extensia, apoi flexia
dorsala a piciorului pe gamba, se face pronatia, supinatia si
circumdutia.
Mai putem face elongatia pentru fiecare deget in parte sau
abductia siaaductia intre degete. Apoi se fac miscarile posibile la
glezna, cu o mana se tine contrapriza pe partea inferioara a tibiei si
peroneului, iar cu cealalta mana pe oasele tarsiene si facem flexia
dorsala pe gamba labei piciorului, apoi flexiaplantara (sau extensia),

flexia laterala stanga si dreapta, pronatia si supinatia, elongatia

sicircunductia.
Miscarile active
Sunt aceleasi miscari ca si cele pasivecu deosebirea ca miscarile
le executa bolnavul, iar maseorul le dicteaza.
Miscarile active cu rezistenta
Aceste miscari sunt urmatoarele: flexia plantara, flexia dorsala,
flexia laterala stanga si dreapta.
Miscarile cu incarcare de greutati se fac cand glezna este
semianchilozanta sau in paralizie spastice cand piciorul ramane in
flexie dorsala spastica.

Exercitiile C.F.M.
- Se fac:
exercitii de flexie a degetelor, urmate de
relaxare;
- exercitii de extensie a degetelor, urmate de relaxare
- exercitii de flexie a piciorului;
- exercitii de extensie a piciorului
- exercitii de circumductie;
- exercitii cu bicicleta ergometrica cu laba piciorului
fixata pe pedala
- exercitii de polikineto-recuperare;
- exercitii de flexie plantara si dorsala cu
contrarezistenta;
- exercitii de abductie a piciorului;
- exercitii de apucare a unei vergele de lemn cu
degetele piciorului;
- exercitii de apucare a unui prosop intins sub
picioare pe o suprafata neteda;
- exercitii de ridicare pe varfurile picioarelor
alternativ;
- exercitii de mers pe varfuri inainte si inapoi;
- exercitii de mers pe calcaie inainte;

- exercitii de mers incrucisat;

- exercitii de mers pe loc intre doua bare paralele.
CURA BALNEA
Pentru cura balneara in Romania exista statiuni ca: Amara,
Bazna (Sibiu), Baile Felix, Baile Govora, Baile Herculane, Baile 1
Mai, Borsec, Calimanesti, Caciulata, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun,
Mangalia, Moneasa, Pucioasa, Slanic Moldova, Slanic Prahova,
Sovata, Techerghiol.

DEFINIIE I GENERALITI
Din punct de vedere funcional cotul este subordonat
umrului, iar din punctul de vedere al finalitii, minii. Cotul este
compus, de fapt, din trei suprafee articulare (humero-cubital,
humero-radial, radiocubital), existnd ns o singur capsul,
cptuit de o singur sinovial. Cotul este o articulaie extrem de
strns, fapt ce determin dificulti n rectigarea mobilitii
articulare dup orice afectare a acestei articulaii. La nivelul
cotului se execut doar micri de flexie extensie i
pronosupinaie.
Cotul este considerat ca cea mai dificil articulaie pentru
recupararea mobilitii, nu numai datorit structurii propriu zise,
ci i uurinei de a dezvolta, periarticular, depuneri calcare sau
retracii musculare care limiteaz i mai mult mobilitatea.
Artroza este o afeciune care face parte din grupul
reumatismelor degenerative. Ea este una dintre cele mai
frecvente afeciuni cronice i, totodat, cea mai frecvent
afeciune a aparatului locomotor. Frecvena artrozelor crete cu
vrsta. Dup vrsta de 35 ani, circa 50% din populaie prezint
leziuni artrozice, iar dup vrsta de 55 ani, peste 80% din
populaie.
Artroza este rspndit mai ales n zona temperat i apare la
ambele sexe, cu o uoar predominan la sexul feminin.
Artrozele (reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite
deformante) se caracterizeaz morfopatologic prin leziuni
regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu
interesarea osului subcondral, sinovialei i esuturilor moi. Din
punct de vedere clinic se manifest prin dureri, deformri i
limitarea micrilor articulaiilor respective. Artrozele afecteaz
articulaiile mobile (diartroze) i pot fi mono- sau poliarticulare.
Artroza cotului este o form clinic de artroz destul de rar
ntlnit (1-2 % din totalul artrozelor), dar care poate avea impact
negativ asupra activitii profesionale i asupra calitii vieii
bolnavului.

ETIOPATOGENIE
Artrozele sunt afeciuni polietiologice i polipatogenice.
Mecanismul este dublu: mecanic (exces de presiune exercitat pe
un cartilaj) i biochimic (cartilaj alterat biochimic, cu scderea
rezistenei la presiuni mecanice normale).
Procesul degenerativ rezult din interaciunea complex a
unor factori extrinseci i intrinseci.
Factori extrinseci:
Traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale,
luxaii)
Inflamaii (poliartrit reumatoid, infecii articulare)
Factori mecanici (suprasolicitarea articulaiei)
Factori de mediu (profesiunii, stilul de via)
Boli neurologice (neuropatii)
malformaii congenitale (cubitus varus sau valgus)
boli metabolice (diabet, hemocromatoz)
boala Paget
depuneri de cristale
boli de snge (hemofilie)
factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauz)
Exist activiti care favorizeaz apariia artrozei cotului:
Noxe profesionale: munca minerilor n abataj, folosirea
uneltelor pneumatice;
Sporturi de performan: tenisul de cmp, ridicarea halterelor,
aruncarea suliei;
Factori intrinseci:
Ereditatea joac un rol important n determinismul artrozelor
datorit defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei este
vorba de o artroz generalizat caracterizat prin degenerarea
prematur a cartilajului n numeroase articulaii.
Vrsta influeneaz prin mbtrnirea fiziologic (cartilaj
deshidratat, cu rezisten sczut i vulnerabil la agresiunile
mecanice). Frecvena artrozelor crete cu vrsta. Ele nu reprezint
un proces de uzur pasiv, ci i un proces degenerativ activ. O
dat cu trecerea anilor apar i leziuni ale structurilor adiacente
(ligamente, tendoane), care pot accentua dezvoltarea artrozei.

ANATOMIE PATOLOGIC
Artrozele (reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite
deformante) se caracterizeaz morfopatologic prin leziuni
regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu
interesarea osului subcondral, sinovialei i esuturilor moi. Din
punct de vedere clinic se manifest prin dureri, deformri i
limitarea micrilor articulaiilor respective. Artrozele afecteaz
articulaiile mobile (diartroze) i pot fi mono- sau poliarticulare.
n artroze metabolismul cartilajului este deprimat, procesul de
degradare depind biosinteza. Rezult o subiere, o scmoare
a cartilajului care i pierde omogenitatea i devine friabil, ducnd
la formarea de fisuri i ulceraii. Prograsia condiiilor etiologice
face ca fisurile s se accentueze, iar volumul cartilajului articular
s scad. Este, de asemenea posibil, ruperea cartilajului, cu
detaarea n cavitatea articular a unor fragmente mici. Ulterior
are loc o reacie proliferativ sub forma unui burelet la periferia
cartilajului, ceea ce constituie punctul de plecare a osteofitelor.
Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care
devine sediul unui proces de scleroz. Aceast condensare
osoas este mai evident n punctele de solicitare mecanic
maxim; n zonele nesolicitate apare osteoporoza.
n cursul procesului artrozic suprafaa articular devine
progresiv deformat i neomogen, fapt ce expune esutul
sinovial la lezri mecanice urmate de fibroz i hialinizare
progresiv, ce are ca efect scderea vascularizaiei sinovialei.
n artroza cotului constatm:
Leziuni cartilaginoase: cartilagiul i pierde luciul
caracteristic, se descuameaz, prezint fisuri i ulceraii
profunde. El devine neregulat i nu mai asigur alunecarea
suprafeelor articulare.
Leziuni osoase: proliferri osteofitice la periferia suprafeei
articulare, osteoscleroz subcondral.
Leziuni ale sinovialei: vascularizaie redus i fibrozare.
Apar astfel deformri articulare care duc la traciuni i
solicitri excesive ale capsulei i ligamentelor articulare, care se
fibrozeaz compromind i mai mult funcia articular.

SIMPTOMATOLOGIE
a.
Istoricul bolii actuale va cuprinde descrierea
amnunit a tuturor simptomelor i semnelor bolii, de la nceputul
ei i pn n momentul prezentrii bolnavului la medic, n ordine
cronologic i cu menionarea factorilor favorizani sau agravani.
b.
Anamneza trebuie fcut cu atenie i rbdare,
punndu-se accent pe:
antecedentele personale patologice (traumatisme, diverse
boli),
pe antecedentele heredo-colaterale (pentru a putea identifica
factorul genetic),
pe identificarea factorilor de risc (profesie, sporturi practicate).
Examenul clinic se bazeaz pe inspecia i palparea
c.
simultan i comparativ a celor dou articulaii ale cotului, din
fa, din profil i posterior.
La inspecie se studiaz comparativ coatele de fa, de profil i
posterior.
Se analizeaz morfologia feei anterioare, cu cele trei
proeminene: inseria muchilor epicondilieni, terminaia
bicepsului brahial pe tuberozitatea radial i inseria muchilor
epitrohleeni.
Se studiaz apoi cele trei proeminene de pe faa posterioar a
cotului: vrful olecranului (prelungit n sus prin tricepsul
brahial), epicondilul (n partea extern) i epitrohleea (n partea
intem). Cnd cotul este n extensie, aceste trei repere osoase
sunt n mod normal situate pe aceeai orizontal (linia HutterTillaux), iar n flexie, cele trei repere delimiteaz un triunghi
isoscel (triunghiul Hutter-Tillaux).
Studiul acestor repere permite depistarea a o serie de anomalii
morfologice sau dezaxaii n cubitus valgus" (deviaia axial a
antebraului n afar) sau n cubitus varus" (deviaie nuntru)
sau cu cotul n hiperextensie (recurvatum").
Inspecia poate releva deformarea i mrirea de volum a
articulaiei, determinate de proliferrile osteocartilaginoase
exagerate i de asocierea unei hidrartroze (datorit iritaiilor
sinovialei). Nu se constat modificri de culoare i temperatur

ale tegumentului sau existena tumefaciei (ele apar n artritele

inflamatorii ).
Palparea precizeaz zonele dureroase, palpnd sistematic
interlinia articular (cu cotul flectat), inseria tricepsului pe olecran,
a muchilor epitrohleeni i epicondilieni. De asemenea, se poate
identifica prezena redorii i cracmentelor (crepitaiilor) articulare.
Iniial, crepitaiile sunt fine i se datoreaz neregularitilor
suprafeelor care vin n contact i calitilor necorespunztoare ale
cartilajului, care nu asigur alunecarea suprafeelor articulare.
Bolnavul va fi pus s efectueze micri active i pasive ale
cotului (flexie i extensie). Flexia normal este de 145 160 grade
(prima cifr pentru flexia activ, cea de-a doua pentru flexia
pasiv); extensia reprezint rentoarcerea antebraului la poziia 0.
Cotul nu are extensie dect n cazuri speciale de hiperlaxitate (la
copii i femei, cnd se poate realiza o hiperextensie de 5-10
grade).
CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI
a. Diagnosticul clinic:
n artroza cotului, simptomul principal l constituie durerea ce
prezint urmtoarele caracteristici:
este unul dintre cele mai timpurii simptome
este spontan sau la palparea interliniei articulare
este accentuat la efort fizic i diminu n repaus; odat cu
progresia bolii poat s apar i n repaus.
este de intensitate moderat
este meteosensibil: frigul i vremea umed pot s o
agraveze.
Durerea nu are origine n cartilaj (nu este imervat), ci n structura
intra- sau periarticular (sinovial, microfracturile osului
subcondral).
Redoarea articular este cvasi permanent. Ea apare
dup repaus prelungit (dimineaa) i dispare repede(10 - 15).
Un alt simptom este limitarea funciei articulare (n special
un deficit de extensie) care poate ajunge la impoten funcional

total. Ea se datoreaz redorii sau fibrozrii esuturilor moi

articulare i periarticulare (capsul, tendoane, etc).
Tumefacia articular apare numai n cazurile asocierii cu un
proces inflamator. De obicei, tumefacia este minim.
n stadiile avansate pot apare deformare articular i
subluxaii.
Alte semne subiective: senzaie de nepeneal, fatigabilitate,
scdere a forei musculare
b.
Diagnosticul radiologic este cel mai important
pentru obiectivarea artrozei. Semnele radiologice cele mai
importante sunt:
ngustarea spaiului articular, uneori pn la dispariie,
datorit pierderii cartilajului
prezena osteofitelor marginale
calcificrile ligamentelor laterale i a inseriilor tendinoase
osteoporoz paraarticular (de inactivitate)
dezaxri
n cazurile incipiente aspectul radiologic este normal.
c.
Diagnosticul de laborator se impune n cazul
artrozelor secundare, pentru determinarea etiologiei (endocrin,
metabolic, etc) i n cazul artrozelor inflamatorii.
DIAGNOSTICUL DIFERENIAL se va face cu alte suferine ale
cotului:
Artrite inflamatorii la care semnele clinice sunt mult mai
accentuate, predominnd cele de tip inflamator. Durerea este
predominant nocturn, apare i n repaus i este mult mai intens,
tumefacia cotului este semnificativ. Testele biochimice de
inflamaie vor susine diagnosticul de artrit inflamatorie.
Sechele posttraumatice la care procesul de fibrozare i
anchiloz sunt mult mai accentuate (artroza cotului nu evolueaz
cu anchiloz). Sechelele pot fi mecanice (calul vicios, osteom,
deviaii de ax), musculare (atrofii, rupturi), etc.

 Forme clinice de reumatism abarticular localizat la nivelul

cotului: epicondilite, tenosinovite, capsulit, tendinit. Diagnosticul
acestora se pune, de obicei, prin excluderea celorlalte afeciunui
ale cotului.
Epicondilita se manifest cu dureri radiate pe faa anteroextern a antebraului, accentuate la eforturi, cu solicitarea
extensorilor minii i degetelor sau supinaie (rsucirea unei
urubelnie, jocul de tenis, purtarea de obiecte grele, tergerea
geamului). Extensia minii contra rezisten produce durere n
epicondil.
Tendinita tricipital produce dureri la nivelul olecranului,
accentuate la extensia activ a antebraului pe bra. Radiografia
este normal.
Bursita
cronic
retroolecranian
este
secundar
microtraumatismelor.
EVOLUIE i PROGNOSTIC
Evoluia artrozei cotului, ca a tuturor artrozelor, este de
lung durat i prezint unele particulariti determinate de gradul
diferit al modificrilor morfo-patologice.
Artroza cotului are caracter progresiv, dar pe parcursul ei
pot apare perioade asimptomatice, care, uneori, pot avea o durat
de ani de zile.
Prognosticul este influenat de urmtorii factori:
Vrsta naintat (se accentueaz procesele degenerative)
Afectarea artrozic multiarticular sau general
Slbire muscular
Prezena de cristale n articulaie
Solicitri mecanice vicioase necorectate (muncitori)
Neuropatii periferice ale membrului superior
Prezena unor boli cronice (diabetul favorizeaz
creterea osteofitozei)
Necorectarea malformaiilor congenitale care intereseaz
cotul
De obicei, prognosticul artrozei cotului este favorabil, el
determinnd foarte rar compromiterea total a acestei articulaii.

TRATAMENTUL artrozei cotului este complex. El este preventiv,

curativ i de recuperare fizical.
Prevenirea artrozei are la baz cunoaterea factorilor de
risc i favorizani. Este necesar instituirea ct mai devreme a
msurilor de educaie, de modificare a stilului de via.
La muncitorii ce practic meserii cu risc crescut de artroz a
cotului este necesar protecia muncii; li se recomand
schimbarea locului de munc sau ntreruperi intermitente ale
procesului muncii pentru perioade scurte de timp n care s
practice o gimnastic recuperatoare.
Exerciiile fizice amelioreaz mobilitatea articular i previne
atrofia prin inactivitate a musculaturii periarticulare. Sunt preferate
exerciiile izometrice.
Este necesar tratamentul corect al afeciunilor ce pot
determina artroza secundar a cotului.
Tratamentul igieno dietetic: se impune de la nceput
repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a
articulaiei ce prezint deja modificri degenerative. Regimul
alimentar trebuie s fie hiposodat atubci cnd bolnavul utilizeaz
medicaie antiinflamatoare nesteroid (pentru a evita retenia
hidro sodat ce se manifest clinic prin hipertensiune arterial i
edeme).
Corecia strii psihice: bolnavului trebuie s i se explice c
boala lui nu este grav, dar necesit un tratament ndelungat,
complex i mult rbdare i cooperare activ.
Tratamentul medicamentos are urmtoarele obiective:
ndeprtarea durerii
Creterea mobilitii n articulaia suferind
mpiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformri
articulare)
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare
nesteroidiene administrate pe cale general sau n aplicaii locale.
Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina,
indometacinul,
diclofanec,
fenilbutazona.
Ele
trebuiesc
administrate cu precauie datorit efectelor secundare

defavorabile pe care le au (iritabilitatea gastric, retenia

hidrosodat). De asemenea, trebuie evitat administrarea
prelungit a acestor medicamente.
Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicai local, rareori
pe cale sistemic sau intraarticular (datorit reaciilor lor
adverse). Ei sunt indicai atunci cnd exist un proces inflamator
important, cu lichid sinovial abundent. Administrrile repetate pot
produce deteriorri ale cartilajului
O alt clas de medicamente util este reprezantat de
miorelaxante (diazepam, clorzoxazon), care combat spasmele i
contracturile musculare.
n scopul proteciei i refacerii cartilajului se administreaz
condroprotectoare obinute din extracte de cartilaj i mduv
osoas. Ele au scopul de a normaliza i a stimula metabolismul
perturbat al cartilajului.
Tratamentul ortopedico chirurgical se aplic n artrozele
deformate, cu invaliditi. Se pot folosi diverse tehnici, de la
artrodeze i osteotomii pn la proteze articulare. Se poate face
rezecia marilor osteofite, atunci cnd este cazul.
Terapia fizical i de recuperare este practic cea mai
important, cu cea mai mare eficacitate. Ea ncepe concomitent
cu terapia medicamentoas, ct mai precoce, dup stabilirea
diagnosticului clinico funcional.
Medicina fizical de recuperare a devenit, n ultimul sfert al
secolului XX o specialitate modern, fundamentat tiinific, cu
dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciii
terapeutice i educarea bolnavilor.
HIDROTERMOTERAPIA
Tratamentul fizic constituie nc un mijloc de tratament al
artrozelor, producnd ameliorri ce permit bolnavilor s-i continue
activitatea.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare
cantitate de cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
analgezia,

hiperemia,
hipertermia local i sistemic,
reducerea tonusului muscular,
creterea elasticitii esutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregtirea

programelor de kinetoterapie i masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaii:
Cldur profund, produs de diatermie i ultrasunete
Cldur superficial, produs de celelalte tehnici, n care
efectul de penetraie este mai redus, de numai civa centimetri
de la tegument.
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate
spasmul muscular i micile reacii inflamatoare asociate
procesului degenerativ.
Cldura umed sub forma mpachetrilor cu parafin, cu nmol
i nisip este mai benefic dect cldura uscat.
1. Impachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de
parafin la o temperatur mai ridicat. Aciunea mpachetrilor cu
parafin: provoac o supranclzire profund i uniform a
esuturilor, pielea se nclzete la 38 - 40C provocnd o
transpiraie local abundent. La desfacerea parafinei se
evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o
procedur de rcire.
2. mpachetarea cu nmol: const n aplicarea nmolului la
o temperatur de 38 - 40C pe o anumit regiune. Durata unei
edine este de 20 -- 40 minute.
Nmolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin
piele din nmol.
ln timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele
sangvine, producndu-se intensificarea circulaiei n anumite
teritorii.

3. Bile de lumin: cele complete se realizeaz n dulapuri

de lemn cu becuri, iar cele pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se
face o procedur de rcire.
Cldura radiant produs de bile de lumin e mai
penetrant dect cea de abur sau aer cald, iar transpiraia ncepe
mai devreme.
4. Bile de soare i nisip: utilizeaz spectrul solar complet.
Expunerea la soare se face cu precauie, 2-3 minute pentru
fiecare parte a corpului, cantitatea se crete treptat n zilele
urmtoare. Sunt deosebit de importante pentru echilibrul fosfocalcic.
5. Cataplasmele: constau n aplicarea n scop terapeutic a
diverselor substane, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni
ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se
folosesc pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i
pentru aciunea antispastic i antialgic. La cataplasmele cu
plante medicinale se mai adaug i efectul chimic.
6. Baia la temperatura de indiferen: temperatura apei este de 34
- 35, bolnavul este invitat n baie; durata este de la 10- 15
minute. Are efect calmant.
7. Baia cald simpl: se execut ntr-o cad obinuit cu apa la
36 - 37C i cu durat de 15 - 30 minute. Are aciune sedativ
general.
8. Baia kinetorepic: este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad
mai mare, care se umple 3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 38C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup
care tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului
timp de 5 minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care este
invitat s execute singur micrile imprimate de tehnician.
Durata bi: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:

- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza
relaxrii musculaturii, care se produce sub influena apei calde i
pierderii greutii corpului conform legii lui Arhimede.
9. Baia cu masaj: este o baie cald cu apa la temperatura de 36 39C n care se execut rnasajul asupra regiunii interesate.
Durata bi depinde de durata masajului efectuat.
10. Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10
- 20 minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna,
de la 250 g (baie parial) pn la 1 kg (baie general),
amestecat n pri egale cu sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui
provocnd vasodilalaie i scznd tensiunea arterial, mrete
puterea de aprare a organismului, determin reacii locale la
nivelul esuturilor i organelor, contribuind la reducerea
fenomenelor inflamatorii.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a
durerilor. Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i
curenii descendeni i cureni ascendeni aplicai contralateral duc
la o cretere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea
de ioni cu aciune antalgic (ionoforez transversal cu
novocain, aconidin sau revulsiv cu histamin).
2. Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ),
difazat fix 4 minute ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14
edine.
Diatermia acioneaz asupra esuturilor n profunzime, prin
cldura pe care o produc curenii de nalt frecven, ca urmare a
rezistenei pe care o opun esuturile la trecerea energiei electrice.
Cldura astfel produs are un efect analgetic.
3. Curentul faradic

Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe

regiunea dureroas pudrat cu talc, legate de electrodul negativ,
curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni
pentru starea de bine pe care o degaj i modul n care,
corectnd dezechilibrul, se mbuntete funcionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit
efectului de masaj mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru
durere, inflamaie, mobilitate.
5. Razele infraroii se pot aplica prin dou metode: lmpile de tip
Solux i bile de lumin. Efectul principal al acestor raze se
bazeaz pe cldura pe care o produc. Ele strbat pn la civa
centimetri n profunzime, acionnd att asupra esutului conjunctiv,
ct i asupra glandelor i metabolismului general. Ele provoac
totodat i o vasodialataie la nivelul plexului venos.
Programul de recuperare n artroza cotului este dominat de
kinetoterapie.
KINETOTERAPIA reprezint principala form de refacere a
funciilor diminuate n bolile reumatice. Ea include diferite forme
de utilizare a energiei mecanice:
activitatea motorie voluntar bolnavului
fora mecanic i micrile imprimate de kinetoterapeut
fora gravitaional
fora hidrostatic a apei
fore mecanice ajuttoare
nainte de a ncepe tratamentul recuperator se va face testarea
(evaluarea) articulaiei cotului.
Cotul este o articulaie cu un singur grad de libertate (flexie-extensie), pe o ax ce trece transversal prin cot. Micarea este
dirijat de geometria capetelor osoase, ceea ce determin devieri
ale axului de micare pe parcursul ntregii curse a antebraului.
Urmnd trohleea humeral, cubitusul execut n timpul flexiei i o
rotaie axial (de 5 nuntru).
Poziia de zero, de start, este cea cu cotul n textetnsie total,
mernbrul brahial fiind pe lng corp i palma privind nainte. Axele

mediane longitudinale ale braului i antebraului fac un unghi de

170, deschis spre lateral (spre marginea radial) cubitus
valgus fiziologic", mai accentuat la femei i copii. Dac pronm
mna din poziia anatomic, acest unghi dispare.
1. Flexia pomete de la 0, atingnd 1451600 (prima cifr pentru
flexia activ, cea de-a doua pentru flexia pasiv).
Poziia de preferat pentru msurtoare este din decubit dorsal sau
din ortostatism. Braul fix al goniometrului se plaseaz pe linia
median a feei externe a braului, orientat spre acromion, iar cel
mobil, pe linia median a feei radiale a antebraului, spre stiloid.
2. Extensia reprezint rentoarcerea antebraului la poziia 0. Din
poziie anatomic, cotul nu are extensie dect n cazuri speciale
de hiperlaxitate, cnd se poate realiza o hiperextensie de 5-10,
mai lales la femei i copii.
Extensia este blocat de ciocul olecranului n foseta
olecranian i de fasciculele anterioare ale ligamentelor.
Poziia corect de funciune n care se imobilizieaz cotul este
n flexie de 90100, cu mna n semipronaie (ca atunci cnd
scriem).
Refacerea mobilitii cotului se face prin:
Adoptarea unor posturi
Mobilizri autopasive
Micri active
Ex. 1: n decubit ventral, cu sprijin pe palmele pronate, cu braele
n uoar abducie, coatele n afar. Se preseaz umrul n jos
pentru a crete flexia.
Ex. 2: poziia mahomedan, cu braele nainte, palmele la sol
(postur pentru extensie).
Ex. 3: bolnavul st pe scaun, cu coatele pe mas, minile cu
degetele ntreptrunse; se execut flexii-extensii de cot, membrul
superior sntos antrenndu-l pe cel afectat.
Ex. 4: micri libere de flexie-extensie din cot n toate planurile.

Refacerea forei musculare:

A musculaturii flexoare: pacientul n eznd sau n
ortostatism, cu braul la trunchi, cotul extins, n mna supinat
cu o ganter; se execut flexia cotului i a umrului.
A musculaturii extensoare: pacientul n decubit ventral, cu
braul n abducie orizontal i rotaie extern, antebraul n
supinaie, cotul flectat; se execut extensia antigravitaie.
A musculaturii supinatoare: pacientul, cu braele n abducie
orizontal, ine n mini un inel de cauciuc pe care l transform
n 8; astfel o mn face pronaie, iar cealalt supinaie i
invers.
A musculaturii pronatoare;
Trebuiesc menionate cteva considerente generale de care
trebule s se in seama n recuperarea cotului:
Cotul inflamat nu trebuie mobilizat pn nu dispar edemul i
inflamaia
Mobilizrile pasive nu snt bine suportate de cot, mai ales dac
snt intempestive (pericol de formare a miozitelor calcare).
ncrcarea cu greuti n mn, pentru a fora extensia, estetotal contraindicat (crete hipertonia flexorilor)
Cotul se recupereaz greu, uneori fiind necesare luni de activitate recuperatorie pentru a obine un rezultat complet
O stagnare de peste 15 zile n evoluia favorabil a recuperrii
funcionale oblig la abandonarea temporar a acesteia (cca. 2
sptmni), dup care se reia, de data aceasta observndu-se din
nou o progresie
Lipsa oricrei ameliorri oblig la ncercarea mobilizrii sub
anestezie, cu reluarea celor dou tipuri de atele (de extensie i de
flexie maxim), sau la indicarea interveniei chirurgicale (artroliz)
MASAJUL
Definiia masajului
Prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulri
manuale, variate, aplicate simetric la suprafaa organismului n
scop terapeutic. Aciunea fiziologic a acestor manevre const n

aceea c n timpul executrii lor pornesc spre sistemul nervos

central impulsuri nervoase de la terminaiile nervoase profunde
cutanate. Acestea mresc excitabilitatea i ntresc starea
funcional a scoarei cerebrale.
Efectele fiziologice ale masajului sunt multiple. Sistematizndule, ele se pot clasifica n aciuni locale i aciuni generale.
Aciuni locale:
Ac. sedativ asupra durerilor de tip muscular sau articular;
Aciunea hiperemiant local, de mbuntire a circulaiei
locale, manifestat prin nclzirea i nroirea tegumentului
asupra cruia se execut masajul;
nlturarea lichidelor interstiiale de staz, cu accentuarea
resorbiei n regiunea masat;
Aciunile generale:
Stimularea funciilor aparatului circulator i respirator;
Creterea metabolismului bazal
Efecte favorabile asupra strii generale a bolnavului, cu
mbuntirea somnului i ndeprtarea oboselii musculare;
Cel mai important mecanism de aciune este mecanismul
reflex. Un alt mecanism este reprezentat de apariia n urma
compresiunilor, ciupiturilor, frmntrilor sau a baterii a unor
reacii nchise n piele, cu formarea n cadrul metabolismului ei a
unor produi metabolici ce trec n circulaia general.
Un alt mod de aciune a masajului este efectul lui mecanic
asupra lichidului interstiial. Cnd acest lichid este n exces
(edeme), masajul poate s intervin favorabil ajutnd la
reabsorbia n snge, pentru a fi astfel eliminat.
Toate aceste aciuni ale masajului explic indicaiile largi, n
situaii dificile. Osteofitele produccompresiunea nervului cubital,
urmat de parez sau paralizie.
Descrierea anatomic a articulaiei
Articulaia cotului reunete 3 oase n aceeai capsul
articular. Ea se compune din 3 articulaii:
articulaia humeroradial se face ntre epifiza distal a
humerusului i epifiza proximal a radiusului;

articulaia humeroulnar se face ntre humerus i uln (capul

radial, dei vine n contact cu condilul humeral are o foarte
mic importan fiziologic n flexia antebraului pe bra);
topografic, din articulaia cotului mai face parte i articulatia
radioulnar proximal
Articulaia prezint o capsul ntrit de ligamente anterioare,
posterioare (aceste ligamente anterior i posterior snt laxe) i
colaterale (ulnar i radial). Epicondilii medial i lateral nu snt
inclui n capsul. ntre sinovial i manonul fibros al capsulei
exist, la nivelui fosetelor, mase adipoase ce frneaz
amplitudinea maxim a micrilor.
Este o trohleartroz cu conducerea osoas ce permite flexie
(40) i extensie (180) n jurul unui ax transversal. Articulaia
cotului, fiind o articulaie cu conducere osoas, pare a fi o
articuIaie puternic, solid.
Flexia antebraului pe bra este efectuat de muchiul
biceps, de muchiul brahial, de muchii epicondilieni laterali, mai
ales de brahio-radial, care are un moment puternic de flexie,
ceilali mai puin, fiind mai opropiai de interlinia articular, ca i
muchii epicondilieni mediali.
Extensia antebraului pe bra este realizat de muchiul
triceps.
n articulaiile radio-ulnare proximale, supinaia este
nfptuit de muchiul supinator, dar i bicepsul poate fi supinator,
cum poate fi i pronator.
Pronatori sunt pronatorul rotund i cel ptrat. i flexorul
radial al carpului poate deveni pronator, cnd mna este n poziie
de supinaie.
Pielea regiunii anterioare este supl, subire i aproape
transparent, fiind vizibile numeroase vene. n profunzime trece
un pachet vasculo nervos, cuprinznd:
artera humeral i cele dou vene satelite, artera radial cu
recurenta ei anterioar, artera cubital cu recurentele ei,
nervii cubital, radial, musculo-cutanat i interosoi.
numeroase formaiuni limfatice.
Tehnica masajului n artroza cotului

Pentru a executa masajul acestei regiuni, bolnavul trebuie

aezat pe un taburet i nvelit cu un cearceaf curat pn sub axil.
Apoi, bolnavul i descoper partea superioar i se ine contra
priz pe bra, unde vom face nclzirea zonei respective cu
neteziri i frmntri, cu o mn, pornind de la treimea inferioar a
braului. Dup aceast nclzire trecem la masajul propriu-zis.
Masajul cotului se face mai ales n regiunea
paraolecranian. Se ncepe cu masajul de introducere care
const n netezirea regiunii cubitale i a tricepsului. Se face apoi
frmntarea regiunii descrise prin presiuni cu ambele police n
anurile paraolecraniene.
Urmeaz friciunea capsulei, la nceput posterior, insinund
unul sau dou degete, concomitent cu vibraia. Apoi, cu ambele
police, continum friciunea spre epicondil i epitrohlee. Pt
friciunea capsulei anterioare, bolnavul face flexia antebraului pe
bra i supinaia antebraului, iar masorul va ptrunde cu ambele
police n plica cotului, printre tendoane i va friciona capsula.
Dup aceste manevre se fac micri pasive i active ale
artic (flexie, extensie, pronaie, supinaie cu antebraul n flexie).
Contraindicaiile masajului
inflamaia acut a articulaiei
boli hemoragice (n hemofilie exist riscul apariiei
hemartrozei)
boli de piele n regiunea respectiv
fragilitate vascular
fracturi recente
CULTUR FIZIC MEDICAL
Aceasta se execut ntr-o sal special, corespunztor
amenajat i sub stricta ndrumare a cadrelor de specialitate.
Exerciiile indicate sunt:
Din poziia eznd cu coatele i antebraele sprijinite pe mas,
se fac flexii repetate din cot, ajungnd cu minile la umeri;
Din poziia eznd, palmele ruleaz un baston de pe mas,
nainte i napoi;
Din ortostatism se redirijeaz prinderea i baterea unei mingii
pe podea;

Din poziia eznd cu braele n retroducie, se ridic repetat

greuti cu mna sau cu ajutorul scripetelor;
Micri de box, de mpingere, de aruncare cu braul orizontal
sau vertical;
Micri de nurubare, folosind pentru aceasta burghiul sau
urubelnia.
TERAPIA OCUPAIONAL (ERGOTERAPIA)
Este o metod de reeducare activ care completeaz
kinetoterapia folosind diverse activiti adaptate la tipul de
deficiene motorii ale individului cu scop recreativ i terapeutic,
ajutnd bolnavul s folosesc mai bine muchii rmai indemni i
recupernd funcia celor afectai de boal, contribuind astfel la
readaptarea funcional la gesturile vieii curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz
bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul
pentru diverse micri utile i contribuind astfel la readaptarea
funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:
- maina de cusut;
- roata olarului;
- sritul cu coarda;
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i
de ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de
recuperare i readaptare funcional.
CURA BALNEAR
Tratamentul balnear vizeaz urmtoarele obiective:
ncetinirea procesului degenerativ
Combaterea manifestrilor ce actualizeaz sau reactiveaz
artroza
mbuntirea circulaiei locale si generale

Ameliorarea sau meninerea mobilitii articulare i a forei

musculare periarticulare.
Tipuri de ape:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
Ape srate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape srate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase srate (Climneti, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui:
termic, fizic (mecanic) i chimic. Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de
lacuri srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

Generaliti-definiie,clasificare,date epidemiologice.
Rematismul este o boal foarte veche.Putem spune c aceasta a
aprut odata cu apariia omului pe pmnt. n privina reumatismului,i
astzi exista dispute intense cu privire la interesul sau,probleme legate
de aceste categorii de boli,nefiind nici pn in prezent lmurite.
Dup indelungate cercetari si dup ce au fost emise mai multe
variante reumatismul a fost clasificat astfel :
a.Bolile reumatismale
-articulare i viscerale cu caracter infecios ;
-articulare cu caracter degenerativ ;
-articulare periferice cu caracter infecios sau degerativ ;
b.Manifestrile de tip reumatic n alte boli :
-alargoze,colagenoze,afeciuni neurologice ;
-osteocondropatii,boli de origine traumatic ;
-boli de origine psihic ;
n urma statisticilor efectuate asupra incidenei reumatismului n
diferite stri s-a constatat c o mare parte din populaie sufer de boli
reumatismale,in jur de 8-15%.
In ara noastr unele statistici efectuate in 1982 artau c afeciunile
reumatice reprezint 5-8% din morbiditatea general.Reumatismul este
strans legat de condiiile vieii sociale iar de multe ori pltesc tribut in
aceste boli oameni tineri cu capacitate de munc alterat, randament
sczut,forai s intrerup adeseori munca.Reumatismul devine astfel un
flagel social, fapt care impune o profilaxie i o terapeutic n afara celor
individuale.
Definiia artrozei :
Artrozele sunt afeciuni reumatismale ale articulaiilor mobile
(diartrodiale),caracterizate prin deteriorarea i abraziunea cartilajului
articular ,precum i prin leziuni hipertrofice ale extremitilor osoase.
Clasificare
Artrozele pot fi:
-monoarticulare(uneori bilaterale)
-poliarticulare
Ele cresc ca frecven paralel cu vrsta, neinsoite de semne generale
i nici de leziuni extraarticulare, ele se traduc clinic prin dureri ,impoten
funcional i prin deformri articulare ,iar radiologic prin

pensarea spaiului articular ,osteofitoza,osteoscleroza subcondral i

uneori zone circumscrise de osteoporoz.
Date epidemiologice
Artrozele,rspndite mai ales n zona temperat pot avea o
simptomatologie accentuat de schimbrile meteorologice (dureri
meteorologice)
Artrozele sunt boli ale vrstei mijlocii i naintate afectnd ambele
sexe. Frecvena lor este extrem de mare la indivizii peste 50 de
ani,examenul radiologic evideniaz la foarte muli subieci aspectele
caracteristice amintite,dar numai o parte din indivizi ( 5-15%)au
simptome suprtoare,ceea ce nseamn c numai n acest caz poate fi
vorba de artroz boal.
Etiopatogenie - cauze,mecanisme,anatomie patologic.
n general alterrile cartilaginoase constitue un proces metabolic care
ncepe dup 40 de ani i care adesea nu poate fi asimilat cu
mbtrnirea cartilajului.
n afara denumirii de artroze, mai este folosit i termenul de
reumatism degenerativ,ca i cel de osteoartrit.
Reumatismul degenerativ prezint dou forme :
-primitive
-secundare
Cauze
Apar alterri cartilaginoase ,acestea constituind un proces metabolic
care incepe dupa 50 de ani.Aceste leziuni cartilaginoase sunt
determinate de urmtorii factori :
1. - factori mecanici :
-alterarea cartilajului poate fi produs de o suprasolicitare datorit
unei repartiii anormale a presiunilor articulare
-obezitatea :factor favorizant al artrozelor prin mrirea sarcinii
suportate de articulaiile membrelor inferioare i ale coloanei
lombare.
2. - factori traumatici:
-traumatismele importante ce determin fracturi ,luxaii sau
subluxaii, antreneaz alterri ale cartilajului sau repartiii noi ale
presiunilor articulare.
3. - factori endocrini i metabolici :
-acromegalia
-menopauza
4. - factori inflamatori cronici :
-infecii TBC osteoarticulare ;
-poliartrita reumatoid ;
5. - ali factori :

-imbtrnirea
Mecanisme
Artrozele piciorului sunt n majoritatea cazurilor secundare unor:
a. - traumatisme: fracturi vicios consolidate ale calcaneului, ale
scafoidului sau metatarsienelor.
b. - tulburri statice : picior scobit,picior plat,picior talus valgus,
picior talus varus, picior genu varum, picior genu valgum,
malformaii congenitale(sinostoze,condrodisplazii),sechele de
poliomielita .

c. - artrite cronice:dup puseurile inflamatorii repetate cu leziuni

ulcerative, deformaii si incongruente articulare ale poliartritei
reumatoide, spondilartritei periferice sau gutei cronice.
d. - osteonecroze ale astragalului,scafoidului,capului metatarsului
al doilea i al treilea.
La factorii etiologici menionai se adaug frecvent purtarea unei
inclmini nefiziologice, care favorizeaz sau accelereaz procesul
degenerativ i decompasiunea funcionala.
Artroza metatarso -falangian a degetului mare(halus rigidus),
reprezint cea mai frecvent artroz a piciorului ( 60% din
cazuri).Procesul artrozic intereseaz capul primului metatarsian ,baza
falangei proximale, a haluxului si cele doua sesamoide. n majoritatea
cazurilor este vorba de urmrile unor traumatisme axiale ale degetului
mare ,boala Sudek ( algodistrofia posttraumatic ) , entorse metatarso falangiene, reumatisme inflamatorii ( poliartrita reumatoid,artropatia
psoriazic ), boli metabolice (guta), imobilizare prelungit ,
hipermobilitatea i lungimea exagerata a primei raze ( cu halux de tip
Egiptean), osteonecroza capului primului metatarsian ( care frecvent
evolueaz spre halux rigidus ).
Anatomie patologic
n mod normal cartilajul articular este supus unui proces , care este
rezultatul activitii condrocitelor ( mai ales cele din zonele medii i
bazale) i a celulelor sinoviale .
n boala artrozic ,sub influena factorilor etiologici se modific
comportamentul condrocitelor. O ipoteza patogenic ce intereseaz
datele de mai sus, consider c insulte primare multiple i deseori
recunoscute , conduc la eliberarea din condrocite a enzimelor proteolitice
i colagenolitice care degradeaz matrixul , proteogliconii i colagenul
mai ales n condiiile unui cartilaj vrstnic. Insuficiena proceselor
reparative permite dezvoltarea modificrilor degenerative .

Evenimentele inflamatoare ce pot aprea in mod pasager amplific

procesul distructiv.
Originea lor poate fi uneori miocristalin prin eliberarea n cavitatea
articular a unor cristale din structura osoas ( hidroxipatia i pirofosfat
de calciu ) ce introduc o artrit nespecific.
Formarea osteofitelor ( proliferri marginale pe os ) este al doilea
proces important al boli artrozice alturi de degradarea cartilajului.
Relaiile dintre cele dou fenomene nu sunt elucidate ; s-a sugerat c
apariia osteofitelor este rezultatul proliferrii vaselor de snge in zonele
cartilajului degenerat,ca urmare a microfacturilor osului subcondral.
Osteofitele sunt acoperite de cartilaj.

esutul cartilaginos normal este foarte activ , la nivelul su avnd

loc urmtoarele procese:
-sinteza de acizi dezoxiribonucleici
-sinteza acizilor ribonucleici i a proteinelor
-formarea substanei fundamentale
-fabricarea fibrelor de colagen - viteza de rennoire a esutului
cartilaginos articular este de 12 zile.
n ortoze, metabolismul cartilajului este deprimat , sintezele amintite
sunt deficitare . Acest proces degenerativ face cartilajul friabil i duce la
formarea de fisuri i ulceraii ; uzura cartilajului duce la dezgolirea osului
subiacent , care devine sediul unui proces de scleroza.
n artroza constituit constatam:
- leziuni cartilaginoase (cartilajul se desuameaz , prezint fisuri i
ulceraii)
- leziuni osoase ~proliferri osteofitice la periferia suprafeei
articulare,osteoscleroza secundar .
Atingerea sinovial e secundar i tardiv, avnd o oarecare
importan numai n anumite localizri.
Criterii de susinere a diagnosticului ~
1.Examenul clinic
Debutul bolii este insidios ,sunt afectai indivizi de peste 40-50 de ani;
uneori artrozele pot aprea i sub aceast vrst , n cazul n care
exist unii factori patogenici : traumatisme, malformaii congenitale,
artrita, menopauza precoce prin castrare chirurgical.
a. Semne subiective
Simptomul principal este durerea de tip mecanic care se intensifica
prin micare i oboseal articular i se calmeaz prin repaos durerea
nocturn este foarte rar ntlnit la artrozici se intensific adesea cu
prilejul schimbrilor meteorologice.

Limitarea funciilor articulare care poate duce la o impotena mai mult

sau mai puin important care este determinat de contractur
muscular reflex i de modificrile extremitilor osoase.
n artroze nu se realizeaz niciodat anchiloze , care constituie
apanajul artritelor ) poliartrita reumatoid , artritele infecioase).
b. Semne obiective
La examenul obiectiv se constat existena crepitaiilor fine i mai
trziu a cracmentelor determinate de mobilizarea activ sau pasiv a
articulaiilor interesate.
Deformarea i mrirea de volum a articulaiilor sunt determinate de
proliferrile osteocartilaginoase exuberante i de asocierea unei
hidartroze , datorit iritaiei sinoviale chiar n prezena unui revrsat
sinovial .
Nu se constat semne de inflamaii caracteristice, datorit artritelor:
cldura, tumefacie, exsudaie, roeaa.
~ 2. Investigatii paraclinice ~
a. Examenul radiologic
Cel mai precoce semn radiologic este pensarea spaiului articular
(determinat de subierea cartilajului). Se adaug cu timpul ascuirea
marginilor articulare i a structurilor intraarticulare (de exemplu: spinele
tibiale), osteofitoza (producii osoase ce se dezvolta la periferia
suprafeei articulare) i osteoporoza (ce se traduce printr-o condensare
osoas subcondral) ; n formele evoluate se pot observa zone de
osteoporoz sau chiar chisturi osoase.
n cazurile incipiente aspectul radiologic este normal, iar pe de alt
parte modificrile tipice nu sunt suficiente pentru diagnostic. Pentru
aprecierea radiografiei unei articulaii este necesar examenul radiografic
al articulaiei pe partea opus pentru a putea sesiza - prin comparaie -

pensarea spaiului articular, osteofitoza, osteoscleroza subcondral i

uneori zone circumscrise de osteoporoz , modificri discrete.
Diagnosticul diferenial se face cu artritele i mai ales cu poliartrita
reumatoid. n artrite durerea difer de cea artrozic. Se poate observa o
evoluie spre anchiloza articulaiilor interfalangiene proximale care sunt
afectate , se constat prezena simptomelor generale i a sindromului
biologic de inflamaie.
b. Examenul de laborator
Testele biologice ale inflamaiei sunt totdeauna negative ;VSH,
fibrinogenul, numrul de leucocite i formula leucocitar, electroforeza
,testul ASLO sunt normale, testul pentru fixarea latexului este negativ ,

anticorpii antinucleari lipsesc, testele de studiu ale metabolismului

fosfocalcic sunt normale.
Lichidul sinovial extras din articulaiile in care exista un revrsat
(hidartroza), are caracterele unui transsudat este un lichid clar , vscos ,
srac in celule (nu depaseste cifra de 1500-2000 /mmc, cu predominana
mononuclearelor , adesea conin fibre de cartilaj.
Evoluie i pronostic ~
Artrozele au o evoluie lent, cu accentuarea leziunilor de uzur cu
perioade de intensificare a durerilor i a impotenei funcionale, alternnd
cu perioade lungi de acalmie, remisiunile fiind spontane sau terapeutice.
Subliniem caracterul meteorotrop al durerilor , ca i posibilitatea unei
artroze de a se nsoi uneori de un discret proces inflamator , mai ales la
nivelul genunchilor i al gleznelor.
Prognosticul artrozelor este favorabil, el neducnd niciodat la
anchiloze sau la compromiterea articulaiei afectate (cu excepia unor
coxatroze, ce pot deveni invalidante), ns sunt dureri persistente care la
un moment dat pot nevroza bolnavul.
Tratament ~
a. ~Tratamentul profilactic ~
Tratamentul artrozelor i propune s lupte att mpotriva durerii a
impotenei funcionale i a contracturii musculare ct i mpotriva
deformrilor i a agravrii degenerescenei articulare. Tratamentul
profilactic se adreseaz atitudinilor vicioase si tulburrilor de static n
cadru activitii profesionale ce pot favoriza procesele de uzur precoce .
Tratamentul curativ cuprinde msuri de menajare a articulaiilor i
urmrete reducerea puseului dureros.Tratnd un artrozic este foarte
important a-l face a nelege c sufer de o boal cronic care nu implic
n mod necesar o invaliditate permanent.
b. ~Tratamentul igieno-dietetic ~
Tratamentul igieno-dietetic urmrete n primul rnd restabilirea
echilibrului ponderal mai ales cnd se poate face o legtur ntre
supraponderare i localizarea ponderant predominant a bolii la nivelul
articulaiilor importante .Se recomand bolnavului un regim dietetic
echilibrat format din proteine i sruri minerale, diet hiposodat atunci
cnd se face tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene pentru a
preveni retenia hidro-salin. De asemenea se recomand practicarea
unei meserii adecvate , practicarea unor sporturi uoare executnd
micri din cadrul gimnasticii medicale. Acest ultim lucru const ntr-un
dublu avantaj pe deoparte consumul de energie cu aportul caloric si
tonifierea grupelor musculare deoarece este necesar pentru asigurarea

repartizrii adecvate a sarcinilor de pe ntreg ansamblul aparatului

locomotor.
b. ~Tratamentul medicamentos ~
Unele medicamente acioneaz asupra proceselor degenerative
(tratament etiologic), altele combat durerea i fenomenele inflamatorii
asociate ,altele ndeprteaz spasmul muscular .
~Tratament de mbuntire a troficitii esutului osteocartilaginos ~
-preparatele pe baz de iod si sulf (iozinol soluie n doz de 10-20
picturi/2-3-ori/zi
-Odinart sau Soiodin fiole , injecii intramusculare 1 fiol /2 zile
-Estradiol poate fi utilizat n tratamentul artrozelor care apar dup
instalarea menopauzei

- unele enzime (catalaza tisular Optidase) au un efect favorabil

in special n formele puin sau moderat evoluate.
~Tratamentul durerii i a fenomenelor inflamatoare ~
-Substanele analgetice sunt utile pentru nlturarea suferinelor
bolnavului cu artroze; trebuie avut n vedere faptul extrem de important
c dac aceste medicamente nltur durerea, exist pericolul ca
bolnavul s-i suprasolicite articulaiile afectate ale cror leziuni
distructive progreseaz mai rapid n aceste condiii.
Principalele medicamente analgetice si antiinflamatoare folosite n
tratamentul artrozelor sunt :
-Aspirina -doz 3 g/24 ore .Efectul iritant digestiv este nlturat
prin realizarea unor preparate tamponate sau sub form de drajeuri
enterice.
-Indometacinul -cel mai util medicament antireumatic pentru
bolnavii artrozici,dintre antiinflamatoarele recente nesteroidiene.
-Fenilbutazona
- analgezic i antiinflamator puternic ,pe care-l
rezervm numai perioadelor evolutive de acutizare a artrozelor ,ca
tratament de atac de scurt durat .
Relaxantele musculare nlturarea spasmului constituie un
obiectiv important al tratamentului artrozelor .Repaosul la pat ,aplicaiile
de cldur ,masajul i exerciiile fizice contribuie la realizarea acestui
obiectiv ;pot fi utile i unele medicamente ( relaxante musculare) ca
Diazepam 3-4 / zi ,Clorzoxazon 3 / zi .
c. ~Tratamentul fizic ~
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate spasmul
muscular i micile reacii inflamatorii asociate procesului degenerativ.

Cldura umed (mpachetri cu parafin )este mai activ dect cea

uscat .
Rongenterapia nu o recomandm ca pe un tratament de rutin; ea
trebuie rezervat numai artrozelor nclzite nsoite de dureri mari ce nu
cedeaz la tratamentul analgezic i antiinflamator medicamentos i nici
la mijloacele de fizioterapie amintite .
Cultura fizic medical efectuat progresiv i fr a solicita excesiv
articulaiile afectate , previne sau corecteaz hipotrofia muscular ,
contribuind alturi de celelalte mijloace la nlturarea spasmului .

Curele balneare mijloc eficace de nlturare a durerilor i de

mbuntire a mobilitii bolnavilor cu artroze ,fr a putea opri ns
evoluia general a bolii care const n accentuarea progresiv a
leziunilor osteocartilaginoase .
Masajul efectuat dup aplicaiile calde poate constitui un factor
terapeutic valoros; masajul trebuie fcut cu blndee la nivelul
articulaiilor dureroase i cu mai mult insisten pe musculatura din
vecintate , pentru a evita hipotrofia acesteia .
d. ~Tratamentul ortopedico-chirurgical ~
Tratamentul ortopedico-chirurgical poate fi precoce , avnd drept
scop s corecteze unele malformaii(ex. subluxaia coxofemural
congenital ) sau tardiv, cnd artroza este constituit , pentru a nltura
durerea i a ameliora troficitatea local sau pentru a nlocui extremitile
articulare deteriorate .
Principiile i obiectivele tratamentului B.F.T.
Balneofizioterapia ocup un loc important n cadrul terapiei complexe,
deoarece se adreseaz organismului uman cu acei factori care , n
procesul dezvoltrii evolutive , au avut o influen favorabil sau
defavorabil asupra acestuia condiionat de intensitatea lor i de
caracterul mecanismelor speciale de adaptare.
Mecanismele balneofizioterapiei de stimulare i reglare a
organismului uman sunt realizate pe 3 ci:
a. - calea nervoas
b. - calea neuroendocrin

c. - calea umoral
Dintre aceste 3 ci cea mai important este calea nervoas avnd la
baz actul reflex .
Balneofizioterapia este de fapt o ramur a medicinii generale care
folosete n scop terapeutic ageni fizici naturali i artificiali ,ageni care
pot ridica capacitatea de aprare nespecific a organismului.
n cadrul balneofizioterapiei avem de a face cu numeroase boli de
cauz necunoscut ; tratamentul balnear este un tratament de simptom
,este un tratament patogenic iar n cazul bolilor cunoscute tratamentul
este etiologic .
Balneofizioterapia cuprinde urmtoarele ramuri:
-Hidrotermoterapia
-Electroterapia
-Balneoterapia
-Masajul i mecanoterapia
-Kinetoterapia i gimnastica medical
-Helioterapia
-Climatoterapia
-Pneumoterapia
-Talazoterapia
-Inhalaiile
n general tratamentul cu ageni fizici are influen favorabil asupra
artrozelor primare , iar dintre formele secundare asupra celor de natur
endocrin ; celelalte forme secundare vor beneficia numai n
ndeprtarea sectorului care le ntreine.

Obiectivele tratamentului balneofizical impune combaterea proceselor

iritative i reactive secundare , uneori cu caracter inflamator ,
mbuntirea metabolismului local i general, mbuntirea tonusului
muscular periarticular cu pstrarea capacitii funcionale a articulaiei i
oprirea procesului distructiv.
Hidrotermoterapia tehnic i efecte
Hidrotermoterapia reprezint aplicarea de cldur local care
amelioreaz circulaia de aport i de ntoarcere , mrete tonusul
muscular ameliornd mobilitatea articular. Sindromul dureros este
combtut prin aplicaii calde dar i umede ce se fac sub forma unor
comprese sau mpachetri. Astfel compresele sunt mai cele simple i
mai rapide proceduri ale hidroterapiei, aciunea compreselor calde fiind
antispastic , analgezic , hiperemiant i are rol rezactil. mpachetarea

cu nmol const n aplicarea pe o regiune limitat (regiunea gleznei i a

labei piciorului ) sau pe zone mai ntinse ( ntreg piciorul ).
Materialele necesare sunt: -o canapea ,o ptur , o pnz
impermeabil ,un cearceaf ,o compres , un du , un termometru i un
ceas semnalizator .
Tehnica de aplicare -se aeaz ptura pe pat , apoi pnza
impermeabil i apoi cearceaful. Nmolul este pregtit la temperatur
precis prin nclzire cu aburi sau cu ap fierbinte. Se pune pnza
impermeabil apoi se acoper cu nmol ntr-un strat de 2-3 cm, apoi se
pune cearceaful. Bolnavul este invitat s se aeze cu partea sau cu
regiunea pe care vrem s o mpachetm peste acel strat de nmol
nclzit . Se aplic repede nmolul pe toate feele ( posterioar,
anterioar, i prile laterale ale regiunii ). Se nvelete cu pnza
impermeabil apoi cu cearceaful , iar dup aceea cu ptura. Se aplic o
compres rece la cap pentru evitarea congestiei cerebrale. Temperatura
la care se poate aplica nmolul oscileaz ntre 38-40 de grade. Durata
mpachetrii este ntre 20-40 de minute. Dup terminarea procedurii
bolnavului i se va aplica un du cldu.
La fel de benefic este i mpachetarea cu parafin care se aplica
dup aceiai metod ca nmolul , avnd ca scop i aciune excitarea
nervilor cutanai , formarea de chistamine i creterea permeabilitii
automate.
Bile cu nmol sunt aplicaii generala de nmol care se
realizeaz n czi.
Materiale necesare dou czi din lemn ,faian sau beton cu
capacitate de 250 litri, instalaie de du, comprese, termometre ceas
semnalizator i o pern de cauciuc.

Tehnica de aplicare - se pregtete una din czi cu amestec de ap

i
nmol, ntr-o concentraie ce crete progresiv de la 15 la 25 %; se
nclzete la o temperatur de 36-46 de grade, n funcie de indicaia
dat. Bolnavul este invitat s se aeze n cada astfel pregtit, durata
procedurii fiind de 15-40 de minute. Cantitatea de nmol din baie crete
progresiv , n sensul c bolnavul a nceput cu o baie pe jumtate, apoi de
trei sferturi, iar dup aceea se indic baia complet,regiunea precordial
rmnnd descoperit. Capul pacientului se sprijin pe o pern sau pe
un termojan. Pe tot parcursul procedurii bolnavului i se aplic o
compresie rece pe frunte. Dup terminarea procedurii bolnavul face o
baie de curenie (dup ce i s-a ndeprtat n prealabil nmolul )sau un

du cald la o temperatur de 37-38 de grade. Dup baie bolnavul se

odihnete cel puin o or ntr-o camer special amenajat.
Ungerile cu nmol simplu ( nediluat ) aceste proceduri sunt
aplicate cel mai mult pe Litoral ( Eforie-nord, Techirghiol, Eforie-sud )sau
pe lng lacurile srate din Transilvania ( Cmpia-Turzii).
Tehnica de aplicare -bolnavul este complet dezbrcat , se expune la
soare cteva minute pn i se nclzete tegumentul , apoi se unge cu
nmol pe tot corpul sau numai pe regiunile dureroase , n special la
nivelul articulaiilor. Se expune din nou la soare timp de 30-60 minute
pn se usuc nmolul. n acest interval de timp va purta o compres
rece pe frunte , iar dup ce se usuc nmolul acesta va face o baie n
lac sau n mare,dup care se va odihni circa 60 minute.
Baia Kinetoterapeutic -este o baie cald in care sunt asociate
micri pentru toate articulaiile. Se efectueaz ntr-o cad sau bazin cu
ap la temperatura de 37-38 de grade. Bolnavul este invitat s intre n
cad sau bazin este lsat 5 minute s se obinuiasc cu apa, dup care
mpreun cu kinetoterapeutul va executa micri pentru toate
articulaiile. Se trece la membrul inferior afectat. Manevrele se continu
la apoi la membrele superioare pornind de la degete , apoi se trece la
mobilizarea trunchiului i la micri ale coloanei vertebrale. Toate aceste
micri se fac ntr-o perioad de timp relativ scurt 15-25 minute. Apoi
bolnavul st n repaus dup care este rugat s repete singur micrile
imprimate de kinetoterapeut. Baia Kinetoterapeutic dureaz 25 35 de
minute dup care bolnavul este lsat s se odihneasc. Aceast baie se
poate executa i pe segmente limitate, n cazul nostru numai pentru laba
i glezna piciorului, micri efectuate ntr-o cdi mic de picior ,scopul
fiind o mai bun circulaie i o miorelaxare a vaselor de snge i a
vaselor limfatice.

Baia de soare
- prin aceast baie se nelege expunerea total
sau parial a corpului la aciunea razelor de soare
Materiale necesare - un spaiu special amenajat acoperit cu umbrel
de protecie sau plrie de pnz, o gleat, un prosop i o alt gleat
cu ap rece n care s se poat nmuia o compres care se folosete
pentru capul bolnavului pentru evitarea congestiei cerebrale ( insolaie ).
Tehnica de aplicare - expunerea corpului la soare se face lund n
considerare vrsta bolnavului , starea fiziologic i stadiul afeciunii. Este
bine ca nainte de a indica aceast baie s se cunoasc sensibilitatea
bolnavului la ultraviolete. n funcie de aceasta vom indica timpul de
expunere , acesta variind n funcie de anotimp i de factorii
meteorologici, expunerea fcndu-se progresiv att ca suprafa ct i

ca durat. Orientativ se ncepe cu expuneri de 3-5 minute intercalate de

pauze de 15 minute la umbr. Durata crete progresiv cu 2-3 minute
pn n ziua a treia. n zilele urmtoare se crete cu cteva minute
ajungnd la 2 ore pe zi. Timpul indicat pentru expunere este 7-10
dimineaa i 15-18 dup amiaz. Poziia n timpul bilor de soare este
bine s fie n decubit ( ventral sau dorsal ). Iradierile se fac uniform pe
toat suprafaa corpului. Bolnavul va purta o plrie de protecie sau o
compres cu ap rece pe cap pentru a evita insolaia iar n timpul
expunerilor prelungite va uda mai des compresa. Baia se ncheie cu o
procedur de recuperare n funcie de starea bolnavului, va putea fi o
baie de mare sau lac, un du sau o baie cu ap nclzit la soare.
Bile radioactive - sunt produceri pariale sau generale al cror
efect se bazeaz pe prezena n ap a unor izotopi radioactivi. Cel mai
frecvent se folosete radiul cu produsul rezultat din dezintegrarea lui
radanul.
Materiale necesare o cad de dimensiuni obinuite, dispoziia
pentru pregtirea soluiei radan necesar pentru baie i sticla special cu
sifon pentru introducerea radanului in baie.
Mod de pregtire se pregtete ntr-un laborator special soluia cu
concentraie mare de radan rezultat din dezintegrarea radiului. Din
aceast soluie , odat pe sptmn , se pregtete o concentraie mai
mic necesar bilor din care se ia zilnic o anumit cantitate. Aceast
cantitate este introdus cu ajutorul unui dispozitiv special sub apa din
baie. Baia se pregtete la temperatura de 35-36 de grade, durata
variind ntre 10-30 minute. Concentraia radanului din baie poate fi
cuprins ntre 50-400 de uniti. Se mai pot face duuri : aceste duuri
sunt duul masaj i duul subacval,aciunea lor bazndu-se pe factorul

termic i mecanic, efectul fiind unul hiperemiant rezactil tonizant.

Climatoterapia aceast procedur se face bolnavilor cu artroz
pe fond de climateriu, le vor fi indicate climatele sedative n regiunea de
dealuri sau cea subalpin. Climatul de litoral excitant nu este suportat de
aceast categorie de bolnavi.
Cura balneoclimateric poate fi util dac:
1.
n alegerea staiunilor ne vom orienta dup
reactivarea bolnavului i boala asociat;
2.
n sensul acesta vom indica bile srate ,
ionizante de tip Bazna i Govora , bile sulfuroase din
Herculane(tratamentul balnear fcndu-se toat viaa);
3.
n funcie de substanele pe care le conin
apele minerale :Bile Felix (bi oligometalice slab mineralizate i

radioionice ),Pucioasa Vulcan (bi termale i sulfuroase ),

Govora ( bi sulfuroase i srate ), Sovata, Amara i Litoral (
Eforie i Techirghiol bi srate i nmol ).
Electroterapia - tehnic i efecte
Reprezint terapia prin care se folosete curentul electric n scop
terapeutic. Medicina fizic modern a adus ameliorri tehnologice
remarcabile , care recurg la aparate de electroterapie computerizate , ce
permit metode de stimulare a structurilor cu excitabilitate specific cu o
varietate larg de cureni electrici de joas i medie frecven. Pe de alt
parte , au fost ameliorate bazele tiinifice ale electroterapiei prin care sa
mrit credibilitatea acestui domeniu clasic al terapiei fizicale.
Efectele electroterapiei - Terapia cu ageni fizici urmrete creterea
rezistenei organismului. Ea trebuie administrat simultan sau succesiv
dup terapia medicamentoas. Tratamentul balneofizioterapeutic este un
tratament simptomatic i va fi aplicat n funcie de simptomele artrozice
ale gleznei i labei piciorului n acest caz.
Printre efectele principale enumerm:
- stimularea electric a muchilor cu inervaie pstrat, n
maniera fiziologic, cu posibiliti de meninere a tonusului i
forei musculare , iar n cazul unor stimulri viguroase , cu
efecte de cretere a forei de contracie;
- stimulare electric eficient a muchilor denervai cu scopul
meninerii tonusului i metabolismului lor pe durata necesar
pn la realizarea procesului de reinervare eficient i reluarea
funciei;
- stimularea cu frecvene adecvate pentru modularea durerilor

acute i cronice i obinerea unor electroanalgetice;

- stimularea cu parametri adecvai a musculaturii netede
vasculare sau a organelor viscerale tubulare pentru modularea
funciilor lor ( efecte vasodilatatoare, creterea mobilitii tubului
digestiv ).
- realizarea prin cureni unidirecionali ( curent galvanic, cureni
cu impulsuri de joas frecven sau forme redresate ale
curenilor alternativi ), a unor efecte de ptrundere
transcutanat a unor substane farmacologice n form ionizat
( ionoforez ).
- efecte termice obinute cu unde electromagnetice de nalt
frecven.
Printre tehnicile de tratament cu ajutorul curenilor electrici
recomandm:

Galvanizarea
- aceast procedur folosete curentul continuu.
Electrozii sunt plci metalice din plumb laminat , de diferite dimensiuni ,
n funcie de regiunea anatomic de tratat i de efecte de polaritate. La
nivelul gleznei i a labei piciorului se folosesc electrozi dreptunghiulari cu
msuri mai mici. n funcie de msurile terapeutice, pentru efectul
analgezic , electrodul pozitiv este cel activ i are msuri mai mici dect
cel negativ. Aplicarea electrozilor la pacient se face transversal adic
electrozii sunt aezai de o parte i de alta a piciorului. n mod obligatoriu
trebuie folosit un strat izolator , o compres ud care trebuie splat
dup fiecare utilizare , ntre electrod i tegument. Intensitatea curentului
este strns legat de sensibilitatea i de tolerana pacientului, de evoluia
artrozei i de durata aplicaiilor. Durata unei galvanizri simple este de
aproximativ 30 minute iar numrul edinelor i ritmul acestora este de
10 18 edine zilnice.
Ionizarea - aceast procedur reprezint introducerea in organism a
unor diferite substane medicamentoase cu aciune antireumatic
sedativ i decontracturant, cu ajutorul curentului continuu. Pentru
artroza gleznei i a labei piciorului se folosete Fenilbutazona,
Diclofenacul gel, Diclasiniu i Calciu. Evoluia acestor unguente const
n faptul c ele se mbib n stratul hidrolifer de sub electrodul activ. De
aici aceasta migreaz prin tegumentul intact , prin orificiile glandelor
sudoripare i sebacee ctre polul opus, ajungnd astfel n interiorul
organismului de unde ionii medicamentoi sunt preluai de reeaua
limfatic general.
Tehnica de aplicare a ionoforezei este diferit de galvanizarea simpl
prin faptul c se mbib stratul hidrofil cu o soluie medicamentoas in
loc de ap.

Polul activ este dependent de ncrcarea electric a soluiei

medicamentoase. Substanele ncrcate pozitiv ( cationi ) se vor pune
ntotdeauna la polul pozitiv adic anod iar substanele ncrcate negativ (
anioni ) se vor pune la catod adic la polul negativ. Aceste substane
medicamentoase folosite se pot dilua preferenial cu ap distilat, apa
fiind cel mai bun electrolit. Concentraia de ioni trebuie s fie ct mai
mic, nct disocierea electrolitic este cu att mai puternic cu ct
soluia este mai diluat.
n afara galvanizrii, curentul continuu se mai folosete i n formele
curentului diadinamic pentru a avea un efect trofic analgezic, iar formele
acestui curent pentru boala artrozic sunt:
- difazatul fix - care este inhibitor al sensibilitii i
mobilitii articulare;

 - monofazatul fix de o singur alternativ este inhibitor ,

lent dar mai stabil dect difazatul fix, inhib mobilitatea i
completeaz aciunea difazatului fix;
- perioada scurt - are aciune excitomotorie de scurt
durat i poate fi inhibitor prin prelungirea timpului de
aplicaie;
- perioada lung are aciune antalgic
- monofazatul intermitent are aciune excitomotorie;
Mai pot fi folosite ca tratament prin electroterapeutic mpotriva
artrozelor primare, dar nu cu un rezultat foarte spectaculos , i
ultrasunetele, care au rol de a nltura eventualele depuneri osoase la
nivelul articulaiilor gleznei sau a labei piciorului,undele scurte cu efect
termic i antalgic , curenii de medie frecven ( nemectronul ) cu aciune
favorizant asupra tulburrilor trofice, acionnd mpotriva contracturilor
musculare, producnd o vasodilataie i o aciune antispastic, unda de
nalt frecven aplicat sub form de diatermic care este legat n
special de factorul termic cu foarte bune rezultate n alergiile artrozice.
Activarea circulaiei se face prin aparatele ce produc ultraviolete i
infraroii. In concluzie electroterapia acioneaz asupra simptomatologiei
locale i neuromusculare.
T
Trra
atta
am
me
en
nttu
ull p
prriin
nm
ma
assa
ajj
Efectele fiziologice ale masajului
P
Prin masaj se nelege o serie de manevre manuale variate sau cu
ajutorul unor echipamente mecanice, aplicate sistematic la suprafaa
organismului, in special asupra esuturilor moi, n scop terapeutic.
Masajul manual clasic , care -i pstreaz pe deplin valoarea i
indicaiile sale largi n domeniu profilaxiei ,terapiei i recuperrii bolilor
reumatice, i s-a adugat n ultimele decenii forme de masaj cu
adresabilitate specific pentru esutul conjunctiv, pentru anumite zone
(masajul segmentar, sau masajul periostal ) sau aplicaii de presiuni
punctiforme pe punctele nervoase ori pe punctele tradiionale chinezeti
( presopunctur sau acupunctur , reflexologie , auriculopatie ).
Efectele masajului sunt numeroase , cu fundamentare tiinific
diferit , dificil de selecionat dup criterii mai riguroase.
Efectele fiziologice se refer la diferite sisteme asupra crora se
exercit aciunile mecanice ale masajului i mecanismele reflexe
produse prin stimulii respectivi:
- stimularea circulaiei periferice la nivel anterior , cu efecte
hiperemice cutanate (prin stimularea mecanic a mastocitelor,
care elibereaz substane de tip histaminic ce produc
vasodilataie n arteriolele superioare). n muchiul cu
contracturi reflexe la durere sau dup efort sunt dovedite
efecte favorabile dup manevre sedative i analgetice.

 - efectele asupra esutului conjunctiv n condiii patologice

(fascii , aderene musculare, zone indurate, cicatrice
posttraumatice ) sunt remarcate de numeroi autori, mai ales
dup tehnici viguroase de masaj ( friciune ).
- efectele antialgice ale masajului clasic i reflex sunt
menionate att de bolnavi , ct i de studii controlate. Au fost
invocate mecanisme reflexe, mecanisme de control al porii la
nivel medular dar i modulri ale durerii prin sistemul
endorfinic.
- efectele psihologice ale masajului nu pot fi neglijate,
aprecierile subiective ale bolnavilor fiind de obicei deosebit de
favorabile.
Aciunile masajului pot fi locale(aciune sedativ, aciune hiperemiant
local nroirea tegumentului i nlturarea lichidelor interstiiale cu
accelerarea proceselor de resorbie n regiunea masat), sau generale
(stimularea funciilor aparatului circulator i respirator, creterea

metabolismului, efecte favorabile asupra strii generale a bolnavului cu

mbuntirea somnului, nlturarea oboselii musculare i efectul reflex al
organismului.
Contraindicaiile procedurilor prezentate anterior sunt constituite din
urmtoarele boli:
- boli infecioase, tuberculoase, hipotermitele
parazitare, boli vasculare ( osteoscleroza, tromboflebitele ), deasemeni
inflamaiile acute ale organelor abdominale(ulcerul gastric i cancerul
abdominal).
Descrierea anatomic a regiunii
Glezna i laba piciorului se deprind mpreun deoarece formeaz o
unitate morfofuncional. Articulaia gleznei se face ntre oasele gambei
i primul tarsian astragalul.
Oasele gambei tibia i peroneul partea distal a acestor dou
oase se articuleaz direct cu primul os care intr n componena
piciorului astragalul situat deasupra calcaneului i care intr ntre
cele dou maleole (tibial i peronial).
Oasele piciorului sunt n numr de 25 dispuse n 3 grupe:
- tarsiene;
- metatarsiene;
- falange;
Tarsienele sunt n numr de 7 oase, dispuse pe dou rnduri unul
anterior i cellalt posterior. Rndul posterior are n componen 2 oase
astragalul i calcaneul, rndul anterior format din 5 oase scafoid,
cuboid i 3 oase cuneiforme.

Metatarsienele 5 oase numerotate de la 1 la 5, metatarsianul 1

corespunznd degetului mare (halucelui), iar metatarsianul 5
corespunznd degetului mic.
Falangele sunt n numr de 14 oase cte 3 pentru fiecare deget cu
excepia halucelui care este format numai din 2 falange, una proximal i
alta distal. Toate celelalte degete prezint i cte o falang medie.
Falangele distale sunt purttoare de unghii.
Muchii prezeni n zona gleznei sunt att muchii gambei ct i
muchii piciorului propriuzis.
Muchii gambei se mpart n 3 grupe:
a. - grupul anterior reprezentat de:
4.
muchiul tibial anterior cu inserie de origine
pe condilul lateral al tibiei i inseria terminal pe baza
primului tarsian.
- muchiul extensor lung al halucelui cu inserie de origine
pe faa medial a peroneului n treimea mijlocie i inseria
terminal pe a doua falang a halucelui

- muchiul extensor lung al degetelor cu inserie de origine pe

capul peroneului i pe condilul lateral al tibiei i inseria
terminal pe falanga a doua i a treia a degetelor 2,3 i 5.
b. - grupul lateral reprezentat de:
- muchiul peronier lung cu inserie de origine pe capul
peroneului i pe faa sa lateral iar inseria terminal pe baza
primului metatars i pe primul cuneiform.
- muchiul peronier scurt cu inserie de origine pe faa
lateral a peroneului iar inseria terminal pe tuberozitatea
metatarsului 5.
c. - grupul posterior aceti muchi sunt dispui n planuri:
- n planul superficial gsim:
- muchiul gastrocnemian cu inserare de origine pe faa
cutanat a condilului femural iar inseria terminal se face
prin tendonul lui Ahile tendon calcanear care se inser pe
calcaneu.
- muchiul solear cu inserare de origine pe tibie i peroneu
de unde coboar printre aceste dou oase fcndu-i
inserarea terminal mpreun cu gastrocnemianul prin
tendonul lui Ahile pe calcaneu.
- muchiul plantar cu inserie de origine pe condilul lateral al
femurului iar inseria terminal se face prin intermediul
tendonului lui Ahile tot pe calcaneu.
- n planul profund gsim:

- muchiul popliteu este muchi scurt de form triunghiular

situat n prelungirea fosei poplitee cu inserarea de origine pe
condilul lateral al femurului iar inseria terminal pe faa
posterioar a tibiei.
- muchiul flexor lung al degetelor cu inserie de origine pe
faa posterioar a tibiei iar inseria terminal pe degetele
2,3,4 i 5.
- muchiul tibial posterior cu inserie de origine pe membrana
interosoas i pe prile nvecinate a celor dou oase (tibia i
peroneul) iar inseria terminal pe oasele tarsiene i
metatarsiene.
- muchiul flexor lung al halucelui cu inserie de origine pe
faa posterioar a peroneului iar inseria terminal pe falanga
a doua a halucelui.

Muchii piciorului propriuzis sunt:

a .- muchiul extensor scurt al degetelor cu inserie de origine
pe faa superioar a calcaneului de unde se mparte n trei
fascicule ce i fac inserarea terminal pe degetele 2,3 i 4.
b .- muchiul extensor scurt al halucelui cu inserie de origine
ct i cea terminal este comun cu a muchiului extensor
scurt al degetelor.
c .- muchiul abductor al halucelui muchi pe faa plantar
a piciorului.
d .- muchiul flexor scurt al halucelui cu inserie de origine pe
cuboid i pe cele trei cuneiforme iar inseria terminal pe
baza falangei proximale a halucelui.
e .- muchiul adductor al halucelui.
f .- muchiul abductor al degetului mic.
g .- muchiul flexor scurt al degetului mic.
h .- muchiul flexor scurt al degetelor.
i .- muchiul ptratul plantei.
j .- muchii interosoi situai n cele patru spaii interosoase
metatarsiene.
Tehnica masajului
Masajul clasic cuprinde cinci manevre fundamentale care se aplic pe
esuturile moi accesibile:
- netezirile sau eflueraj;
- frmntarea sau petrisajul;

 - baterea sau tapotamentul;

- friciunile;
- vibraiile;
Netezirea i vibraiile au efecte predominant sedative i vibraiile au
efecte predominant sedative i relaxante musculare iar tapotamentul i
friciunile au efecte predominant excitante.
Netezirea i friciunile sunt utile i pentru detectarea tonusului
anormal al unor esuturi i a zonelor sau punctelor dureroase. Manevrele
de friciune cu presiune discontinu asupra muchilor au efect de pomp
asupra circulaiei de ntoarcere a sngelui i a limfei.
n masajul gleznei i a labei piciorului se ncepe cu netezirea.
Bolnavul va sta n decubit dorsal la marginea patului; acest masaj se
execut cu ambele mini dup care se face o presiune n regiunea
perimaleolar i apoi ncepem cu friciunea nconjurnd articulaia
tibiotarsian, aceast manevr ncepe cu tendonul lui Ahile pn la
maleola extern apoi pe faa dorsal a gleznei i apoi ne ntoarcem.

Masajul piciorului propriuzis cuprinde:

a. masajul degetelor;
b. masajul feei dorsale a piciorului;
c. masajul plantar;
Masajul degetelor se ncepe cu netezirea degetelor de jos n sos, se
ia fiecare deget n parte urmat de presiuni i frmntri sub form de
mngieturi cu dou deget, se fac friciuni laterale i anteroposterioare a
articulaiilor interfalangiene insistndu-se mai ales pe haluce la nivelul
articulaiei metatarso-falangiene.
Se trece apoi la masajul feei dorsale a piciorului prin neteziri cu
palmele ntinse, se merge n sus pe regiunea dorsal a piciorului i se
nconjoar maleolele cu micri circulare de cteva ori; se mai pot face
cu dou degete pe tendoanele metatarsiene, ntre dou degete lund
fiecare tendon ; se execut uoare frmntri ale fiecrei teci tendinoase
n parte prin micri laterale; peste tendoane se mai pot face friciuni ,
vibraii uoare i ncheiem cu netezirea.
Masajul plantar bolnavul va sta n decubit ventral n uoar flexie a
gambei pe coaps. Se ine partea dorsal a piciorului cu minile; se
ncepe cu netezirea executat cu faa palmar sau cu degetele flectate
(netezirea pieptene); frmntrile se execut cu dou degete, police i
index, pe bazele musculare externe i mijlocii, mai puin pe cea intern,
apoi se efectueaz geluirea care este executat pe toat articular; se
execut apoi friciunea cu cotul degetelor i se insist n special pe
aponevroza plantar; se execut apoi tapotamentul care se face cu

pumnul sau cu partea cubital a minii i se ncheie cu vibraii i neteziri

pe ntreaga regiune.
Mobilizarea articulaiilor Kinetoterapia
Exerciiile kinetice urmresc : - viteza, creterea amplitudinii n
articulaiile respectiv afectate i tonifierea musculaturii.
n artrozele membrelor inferioare, exerciiile libere au la baz
micrile de prehensiune, stimulii senzoriali din talpa piciorului n
momentul micrilor au un rol foarte important n recuperare. Absena
unor fenomene inflamatoare permite o gam variat de exerciii.
n cazurile n care se prezint dureri articulare foarte mari n cazul
imobilizrii articulaiei sau a halucelui paralel cu medicaia
antiinflamatoare se renun la exerciii i se recomand repaus la pat
dup care rencep exerciiile dar la un ritm sczut.

O atitudine similar se poate adopta n cazul n care manifestrile

artrozice sunt nsoite de senzaii dureroase
Kinetoterapia activ este timpul principal al programului terapeutic
care trebuie s asigure o reechilibrarea raporturilor forelor musculare.
Tehnica de lucru este analitic i global i vizeaz urmtoarele aspecte
importante:
tonifierea muchiului gambier posterior i anterior, muchiului
flexor propriu al halucelui cu rol antivalgus i de susinere a
arcului intern al bolii plantare;
tonifierea muchilor intrinseci ai plantei muchii interosoi i
muchiul abductor al halucelui care se opune lrgirii plantei
metatarsienelor.
Tonifierea acestor muchi se face analitic, sau global micri active
ce accentueaz bolta plantar, efectuate din poziie de desclare si de
nclare a piciorului. Exerciiile globale au avantajul s fie prezentate
copiilor ca un joc i astfel sunt acceptate cu plcere.
Exemplu :
- prinderea unui creion cu degetele de la picior pune n activitate
toat musculatura intrinsec a piciorului;
- prinderea i mototolirea unei batiste sub talp;
- prinderea unei bile cu degetele de la picior i lansarea ei ctre o
alt bil;

- exersarea unor tipuri de mers particular : mers pe marginea

extern a piciorului, pstrarea echilibrului n sprijin unipodal,
pstrare echilibrului pe o planet instabil etc.
ansele recuperrii piciorului plat in de stadiul n care se ncepe
programul fizical-kinetic. Dac piciorul este nc suplu i nu exist
deformaii osoase, sunt anse de a obine rezultate foarte bune.
Mobilizarea articular se face n ordine cronologic astfel:
- mobilizarea activ simpl n flexie i extensie a piciorului;
- mobilizarea activ contra rezisten opus antagontilor cerem
bolnavului s fac o flexie plantar a piciorului cu degetele n
extensie maxim;
- mobilizarea pasiv manual n flexie - extensie cu conservarea
amplitudinilor maxime atinse pentru ctva timp;
- asocierea la aceste manevre pasive a masajului transversal
profund;
- posturi globale sau segmentare mobilizrii gleznei stat pe vine
pentru favorizarea flexiei dorsale a piciorului, aezat pe clcie
favorizeaz flexia plantar;

- manipulri articulare n traciune sau traciune supinativ se fac

dac tehnicile obinuite nu dau rezultate.
Gimnastica medical
Exerciiile de gimnastic medical sunt indicate n cazurile de picior i
glezn reumatismale, cu tendine de redori articulare, n contracturi i
reacii musculare precum i n mrirea unor articulaii sau grupe
musculare. Se recomand bolnavului efectuarea urmtoarelor micri
active: - flexie, extensie, supinaie, pronaie i circmducie. Micrile se
fac lent i amplu.
Mobilizrile active se execut pe planul de reeducare.
1. bolnavul fiind aezat n decubit dorsal sau eznd la marginea
planului cu picioarele atrnnd mrind astfel dificultatea
exerciiilor prin intervenia gravitaiei;
2. din poziia eznd execut o micare du-te vino, apsnd
puternic piciorul pe un cilindru de lemn;
3. tot la marginea planului, picioarele lsate n jos, se fac exerciii
de apucare a vergelelor de lemn cu degetele picioarelor;
4. n decubit se fac exerciii de mers, vrf clci alternnd sau
simultan cu exerciii de srituri de pe un picior pe altul cu
ntreaga talp pe sol sau numai pe vrfuri ; srituri cu
amndou picioarele.

Toate aceste exerciii executate ritmic i n timp ndelungat duc la

ndeprtarea anchilozei, la refacerea tonusului muscular precum i la
recuperarea mersului n articulaia gleznei i labei piciorului.

GENERALITI - definiie, clasificare, date epidemiologice

Termenul de pumn este relativ ambiguu, deoarece sub aceast denumire
nelegem att regiunea articulaiilor radiocarpiene i intercarpiene, ct i poziia
nchis a minii. Desigur c aici vorbim de prima accepiune a termenului de
pumn, numit i gtul minii.
Mna este cel mai complicat segment de membru din organism. Att
structura, ct i funcia sa sunt adaptate complexei activiti umane. Suprafaa de
proiecie, proporional enorm, din cortexul cerebral care controleaz aceast
activitate este o dovad a complexitii acestui adevrat organ.
Reumatismul este o boal foarte veche. Dup ndelungate cercetri i
dup ce au fost emise mai multe variante, reumatismul a fost clasificat astfel:
a) bolile reumatismale articulare i discerale cu caracter infecios,
articulare cu caracter degenerativ, articulare periferice cu caracter infecios sau
degenerativ;
b) manifestrile de tip reumatic n alte boli artroze, afeciuni
neurologice; osteocondropatii, boli de origine traumatic; boli de origine
psihic.
n urma statisticilor efectuate asupra incidenei reumatismului n diferite
stri sa constatat c o mare parte din populaie sufer de boli reumatismale.
Artroza este o afeciune care face parte din grupul reumatismelor
degenerative. Este localizat la nivelul esutului cartilaginos i la capetele
oaselor unei articulaii.
Artroza este una dintre cele mai frecvente afeciuni cronice, i totodat
cea mai frecvent afeciune a aparatului locomotor. Frecvena artrozelor crete
cu vrsta. Dup vrsta de 35 de ani, circa 50 % din populaie prezint leziuni
artrozice, iar dup vrsta de 55 de ani, peste 80 % din populaie.
Mna i pumnul formeaz o singur unitate funcional, afectat profund
de deviaia cubital a minii i degetelor i deformarea n zig-zag, deformrile
degetelor i ale policelui. Sunt frecvente tenosinovitele flexorilor i sinovita
extensorului policelui. La pumn sinovita poate comprima nervul median n
tunelul carpian. n fazele avansate carpul devine un bloc compact.
Artrozele membrelor i spondilartrozele sunt provocate uneori de cauze
locale (statice, inflamatoare sau traumatice), pe acestea le denumim secundare.
Alteori, ele constituie numai rsunetul articular al unei boli generale al
tulburrilor metabolice multiple i le denumim primitive.
Artrozele primitive se instaleaz n urma unui defect distrofic enzimatic
care provoac modificri anatomice i radiologice n multe articulaii, n timp ce
n artrozele secundare localizarea este mai precis, iar tulburrile metabolice pot
lipsi.
Artrozele pumnului i minii sunt puin frecvente i apar mai ales dup
traumatisme i fracturi la extremitatea inferioar a radiusului, scafoidului sau
secundar unei necroze a semilunarului.
Artrozele reprezint jumtate din totalul afeciunilor cronice articulare.
.

Artroza este rspndit mai ales n zona temperat i apare la ambele

sexe, cu o uoar predominan la sexul feminin.

ETIOPATOGENIE cauze, mecanisme,anatomie patologic

cauze
Artroza pumnului i a minii apare mai frecvent la femei dup 40-50 de
ani, cu o jen n micrile articulaiilor anatomic de mult timp bolnave.
Articulaiile minilor, i, n special, micrile articulaiei interfalangiene, supuse
zilnic la mari solicitri mecanice i n acelai timp slab protejate prin esuturile
moi periarticulare - sunt frecvent sediul leziunilor artrozice.
mecanisme
Artrozele sunt afeciuni polietiologice i polipatogenice. Mecanismul
este dublu:
mecanic: (exces de presiune exercitat pe un cartilaj);
biochimic: (cartilaj alterat biochimic, cu scderea rezistenei la presiuni
mecanice normale).
Procesul degenerativ rezult din interaciunea complex a unor factori
extrinseci i intrinseci.
Factori extrinseci:
traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxaii)
inflamaii (poliartrita reumatoid, infecii articulare)
factori mecanici (suprasolicitarea articulaiei)
factori de mediu (profesiuni, stilul de via)
boli neurologice (neuropatii)
malformaii congenitale (cubitus varus sau valgus)
boli metabolice (diabet, hemocromatoz)
boala Paget
boli de snge (hemofilie)
factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauz)
Factori intrinseci:
ereditatea: joac un rol important n determinismul artrozelor datorit
defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei, este vorba de o artroz
generalizat caracterizat prin degenerarea prematur a cartilajului n
numeroase articulaii.
vrsta: influeneaz prin mbtrnirea fiziologic (cartilaj deshidratat, cu
rezisten sczut i vulnerabil la agresiuni mecanice). Frecvena artrozelor
crete cu vrsta. Ele nu reprezint un proces de uzur pasiv, ci i un proces
degenerativ activ. O dat cu trecerea anilor apar i leziuni ale structurilor
adiacente (ligamente, tendoane) care pot accentua dezvoltarea artrozei.
anatomie patologic
.

Din punct de vedere anatomo-patologic artrozele (reumatism degenerativ,

osteoartrita sau artrite deformante) se caracterizeaz morfopatologic prin leziuni
regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului
subcondral, sinovialei i esuturilor moi.
n artroze metabolismul cartilajului este deprimat, procesul de degradare
depind biosinteza. Rezult o subiere o scmoare a cartilajului care i
pierde omogenitatea i devine friabil ducnd la formarea de fisuri i ulceraii.
Progresia condiiilor etiologice face ca fisurile s se accentueze, iar volumul
cartilajului articular s scad. Este de asemenea posibil ruperea cartilajului, cu
detaarea n cavitatea articular a unor fragmente mici. Ulterior are loc o reacie
proliferativ sub forma unui burelet la periferia cartilajului, ceea ce constituie
punctul de plecare a osteofitelor.
Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul unui
proces de scleroz. Aceast condensare osoas este mai evident n punctele de
solicitare mecanic maxim; n zonele nesolicitate apare osteoporoza.
n cursul procesului artrozic suprafaa articular devine progresiv deformat i
neomogen, fapt ce expune esutul sinovial la lezri mecanice urmate de fibroz
i hialinizare progresiv, ce are ca efect scderea vascularizaiei sinovialei.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:
examenul clinic semne subiective i obiective
investigaii paraclinice ex. radiologic, probe de laborator
Istoricul bolii actuale va cuprinde descrierea amnunit a tuturor simptomelor i
semnelor bolii, de la nceputul ei i pn n momentul prezentrii bolnavului la
medic, n ordine cronologic i cu menionarea factorilor favorizani sau
agravani.
Anamneza trebuie fcut cu atenie i rbdare, punndu-se accent pe:
- antecedentele personale patologice (traumatisme, diverse boli);
- pe antecedentele heredo-colaterale (pentru a putea identifica factorul genetic);
- pe identificarea factorilor de risc (profesie, sporturi practicate).
examenul clinic
Din punct de vedere clinic artrozele se manifest prin dureri, deformri i
limitarea micrilor articulaiilor respective. Artrozele afecteaz articulaiile
mobile (diartroze) i pot fii monoarticulare sau poliarticulare.
Examenul clinic se bazeaz pe inspecia i palparea simultan i comparativ a
articulaiei pumnului i minii.
Prin inspecia regiunii se verific prezena sau absena tumefaciilor, a
hipotrofiei musculare i a deformaiilor articulare, unele dintre ele fiind chiar
patognomonice (deformaia n gt de lebd, n butonier a degetelor, policele n
Z, tipice pentru poliartrita reumatoid).
.

Palparea evideniaz modificrile temperaturii locale, consistena unor

tumefacii (moale, dur, renitent) precum i unele modificri ale sensibilitii.
Mobilizarea pumnului i degetelor se ncepe prin efectuarea unor micri test de
flexie-extensie a degetelor, mpreunarea minilor ca pentru rugciune etc.
Astfel, ne dm seama care dintre micrile elementare este limitat i ne vom
completa evaluarea prin aprecieri obiective asupra unghiurilor de micare
(goniometrie) i testare a forei musculare ct mai analitic posibil.
Valorile normale ale micrilor elementare sunt:
extensia degetelor: articulaia metacarpo-falangian 30, articulaia
interfalangian proximal 0, articulaia interfalangian distal 10. Muchii
responsabili pentru realizarea acestor grade de micare sunt: extensorul comun
al degetelor, extensorul propriu al indexului, extensorul propriu al degetului mic.
Toi aceti muchi sunt inervai de nervul radial (C7).
flexia degetelor: flexia n articulaia interfalangian distal este de 90, n
articulaia interfalangian proximal de 110 i n articulaia metacarpofalangian de 90. Muchii responsabili pentru aceste micri sunt: flexorul
comun profund al degetelor, flexorul comun superficial al degetelor, muchii
lombricali. Inervaia este asigurat de nervul median (C6 - C8) cu excepia
ultimilor doi lombricali care au inervaia din nervul cubital (C8).
adducia degetelor este asigurat de aciunea muchilor interosoi palmari
inervai de nervul cubital (T1).
abducia degetelor este realizat de interosoii dorsali i abductorul degetului 5
inervai de cubital (D8 - T4).
n artroza pumnului i a minii constatm:
leziuni cartilaginoase: cartilajul i pierde luciul caracteristic, se descuameaz,
prezint fisuri i ulceraii profunde. El devine neregulat i nu mai asigur
alunecarea suprafeelor articulare;
leziuni osoase: proliferri osteofitice la periferia suprafeei articulare,
osteoscleroz subcondral;
leziuni ale sinovialei: vascularizaie redus i fibrozare.
Apar astfel deformri articulare care duc la traciuni i solicitri excesive ale
capsulei i ligamentelor articulare, care se fibrozeaz compromind i mai mult
funcia articular.
n artroza pumnului i a minii propriu-zise, simptomul principal l constituie
durerea ce prezint urmtoarele caracteristici:
este unul dintre cele mai timpurii simptome;
este spontan;
este accentuat la efort fizic i diminu n repaus; odat cu progresia bolii poate
s apar i n repaus;
este de intensitate moderat;
este meteosensibil: frigul i vremea umed pot s o agraveze.
Durerea nu are origine n cartilaj (nu este inervat), ci n structura intraarticular
sau periarticular (sinovial, microfracturile osului subcondral).

Redoarea articular este cvasi-permanent. Ea apare dup repaus prelungit

(dimineaa) i dispare repede (10 15 minute).
Un alt simptom este limitarea funciei articulare (n special un deficit de
extensie) care poate ajunge la impoten funcional total. Ea se datoreaz
redorii sau fibrozrii esuturilor moi articulare i periarticulare (capsul,
tendoane etc.).
Tumefacia articular apare numai n cazurile asocierii cu un proces inflamator.
De obicei tumefacia este minim.
n stadiile avansate pot aprea deformri articulare i subluxaii.
Alte semne subiective: senzaie de nepeneal, fatigabilitate, scdere a forei
musculare.
La examenul obiectiv se constat existena crepitaiilor fine determinate de
mobilizarea activ sau pasiv a articulaiei interesate.
investigaii paraclinice
examenul radiiologic este cel mai important pentru obiectivarea artrozei.
Semnele radiologice cele mai importante sunt:
ngustarea spaiului articular, uneori pn la dispariie, datorit pierderii
cartilajului;
prezena osteofitelor marginale;
calcificrile ligamentelor laterale i a inseriilor tendinoase;
osteoporoz paraarticular (de ianctivitate);
dezaxri.
n cazurile incipiente aspectul radiologic este normal.
probe de laborator se impun n cazul artrozelor secundare, pentru determinarea
etiologiei (endocrin, metabolic, etc.) i n cazul artrozelor inflamatorii.
EVOLUTIE i PROGNOSTIC
Evoluia artrozei pumnului i a minii, ca a tuturor artrozelor, este de lung
durat i prezint unele particulariti determinate de gradul diferit al
modificrilor morfo-patologice.
Artroza pumnului i a minii are caracter progresiv, dar pe parcursul ei pot
aprea perioade asimptomatice, care, uneori, pot avea o durat de ani de zile.
Prognosticul este influenat de urmtorii factori:
vrsta naintat (se accentueaz procesele degenerative);
afectarea artrozic multiarticular sau general;
slbire muscular;
solicitri mecanice vicioase necorectate (muncitori);
neuropatii periferice ale membrului superior;
prezena unor boli cronice (diabetul favorizeaz creterea osteofitozei).
Deobicei, prognosticul artrozei pumnului i a minii este favorabil, el
determinnd foarte rar compromiterea total a acestei articulaii.
.

TRATAMENT
Tratamentul artrozelor i propune s lupte att mpotriva durerii, a impotenei
funcionale i a contracturii musculare, ct i mpotriva deformrilor i a
agravrii degenerescenei articulare.
Tratamentul va ine seama de faza bolii, preartrozic sau artrozic, de
complicaii i de cauzele favorizante sau determinante.
Tratamentul artrozei pumnului i a minii este complex. El este preventiv,
curativ i de recuperare fizical.
tratament profilactic (de prevenire)
Prevenirea artrozei are la baz cunoaterea factorilor de risc sau favorizani. Este
necesar instituirea ct mai devreme a msurilor de educaie, de modificare a
stilului de via:
la muncitorii ce practic meserii cu risc crescut de artroz a pumnului i a minii
este necesar protecia muncii; li se recomand scimbarea locului de munc sau
ntreruperi intermitente ale procesului muncii pentru perioade scurte de timp n
care s practice o gimnastic recuperatoare;
exerciiile fizice amelioreaz mobilitatea articular i previne atrofia prin
inactivitate a musculaturii periarticulare. Sunt preferate exerciiile izometrice.
tratament igieno-dietetic
Se impune de la nceput repausul articular pentru a preveni o solicitare prea
mare a articulaiei ce prezint deja modificri degenerative.
Regimul alimentar trebuie s fie hiposodat atunci cnd bolnavul utilizeaz
medicaie antiinflamatoare nesteroid (pentru a evita retenia hidro-sodat ce se
manifest clinic prin hipertensiune arterial i edeme).
tratament medicamentos
Are urmtoarele obiective:
ndeprtarea durerii;
creterea mobilitii n articulaia suferind;
mpiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformri articulare).
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene
administrate pe cale general sau n aplicaii locale. Cele mai utilizate astfel de
medicamente sunt: aspirina, indometacinul, diclofenac, fenilbutazon. Ele
trebuiesc administrate cu precauie datorit efectelor secundare defavorabile pe
care le au (iritabilitate gastric, retenia hidro-sodat). De asemenea, trebuie
evitat administrarea prelungit a acestor medicamente.
.

Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicai local, rareori pe cale sistemic
sau intraarticular (datorit reaciilor lor adverse). Ei sunt indicai atunci cnd
exist un proces inflamator important, cu lichid sinovial abundent.
Administrrile repetate pot produce deteriorri ale cartilajului.
O alt clas de medicamente util este reprezentat de miorelaxante (diazepam,
clorzoxazon), care combat spasmele i contracturile musculare.
n scopul proteciei i refacerii cartilajului se adminstreaz condroprotectoare
obinute din extracte de cartilaj i mduv osoas. Ele au scopul de a normaliza
i a stimula metabolismul perturbat al cartilajului.
tratament ortopedico-chirurgical
Se aplic n artrozele deformate, cu invaliditi. Se pot folosi diferite thnici, de la
artrodeze i osteotomii pn la proteze articulare. Se poate face rezecia marilor
osteofite, atunci cnd este cazul.
PRINCIPIILE I OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT
Fizioterapia, n nelesul larg al termenului, este o ramur a medicinii
generale, care folosete n scop terapeutic agenii fizici naturali sau artificiali.
Varietatea mare a acestor ageni fizici, modul lor diferit de aplicare i de
aciune au fcut ca s se desprind n timp, n cadrul acestei specialiti, o serie
de ramuri a cror dezvoltare a atins n anumite perioade istorice un nivel
important.
Astzi sunt cuprinse n fizioterapie urmtoarele ramuri speciale:
electroterapia, hidrotermoterapia, masajul i mecanoterapia, kinetoterapia i
gimnastica medical, balneoterapia, helioterapia i talasoterapia, climatoterapia,
pneumatoterapia i inhalaiile.
Balneofizioterapia este un element de baz n cadrul terapiei complexe a
reumatismului degenerativ.
Tratamentul cu aceni fizici are o influen favorabil asupra artrozelor
primare, iar dintre formele secundare asupra celor de natur endocrin. Celelalte
forme secundare vor beneficia numai dup nlturarea factorului care le
ntreine.
Obiectivele tratamentului balneofizical sunt: combatearea proceselor
iritative i reactive secundare, uneori cu caracter inflamator, mbuntirea
circulaiei locale, mbuntirea metabolismului local i general, meninerea
tonusului muscular, periarticular cu pstrarea capacitii funcionale a
articulaiei i oprirea procesului distructiv.
TRATAMENTUL PRIN HIDRO - TERMOTERAPIE
( tehnica, efecte)
Hidroterapie

Prin hidroterapie se nelege aplicarea n scop profilactic i curativ a unui numr

foarte variat de proceduri, care au la baz apa la diferite temperaturi i sub
diferite stri de agregaie (solid, lichid, gazoas), ca i unele tehnici strns
legate de aceasta.
Bile sunt proceduri de hidroterapie care se practic cu ap simpl la
diferite temperaturi sau cu ap la care se adaug diferite ingrediente.
Baia la temperatura de indiferen
Se pregtete apa la temperatura de 34-35C i bolnavul este invitat s se aeze
n baie.
Durata bilor este de 10-15 minute cu aciune de nviorare i tonifiere, iar cele
de 35-60 de minute, au efect calmant.
Baia cald simpl
Aceast procedur se execut intr-o cad obinuit, la temperatura de 36-37C
i cu o durat total de 15-30-60 de minute. Are o aciune antispastic i
sedativ general.
-Baia kinetoterapeutica
Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se
efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la
temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile
posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea
bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile
imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care
se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii
lui Arhimede.
Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura de 35-37C i are durata de 10-20 de minute. Se
adaug la o baie 250 gr. (baie parial) pn la 1 kg (baie general), amestecat
n pri egale cu sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd vasodilataie
i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a organismului,
determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor, contribuind la
reducerea fenomenelor inflamatorii.
-Dusul-masaj
Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400
,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru
aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate
unul langa altul, care se pun simultan sau separat un functie. In lipsa unei
.

instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica

o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid
dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform
tehnicii cunoscute.
Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in
regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.
Termoterapie
Unele proceduri termice, cum sunt aerul cald, lumina, nmolul, parafina,
etc, a crur tehnic de aplicare este n strns legtur cu procedurile hidrice,
intr de asemenea n cadrul hidroterapiei, care, n felul acesta i lrgete i mai
mult sfera, cptnd denumirea corect de hidrotermoterapie.
Tratamentul fizic constituie nc un mijloc de tratament al artrozelor, producnd
ameliorri ce permit bolnavilor s-i continuie activitatea.
mpachetrile sunt proceduri de hidroterapie care constau din nvelirea unei pri
sau n ntregime a corpului conform unei anumite tehnici.
-mpachetarea cu parafin
Const n aplicarea, conform unei anumite tehnici pe o regiune limitat de corp,
a parafinei topite.
Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) i se topeste intr-un vas la
temperatura de 65-70; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in
scopul evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se
pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de
patafina se aplica bucati de vata sau flanela i apoi se acopera regiunea cu
patura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu
usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se
termina cu o spalare la temperatura de 20-22.
Modul de actiune: are o actiune locala i provoaca o incalzire profunda i
uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternica i transpiratie abundenta.
-mpachetarea cu nmol
Const n aplicarea pe o regiune limitat sau pe ntreg corpul a nmolului,
nclzit la o anumit temperatur.
Temperatura la care se poate aplica nmolul oscileaz ntre 38 - 44 C. Durata
mpachetrii este ntre 20 40 minute. Dup terminarea procedurii, bolnavului i
se apric du cald.
Nmolul are mai multe efecte:
efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule componente;
efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 3 C;
efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din nmol.
n timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
.

-Ungerile cu namol
Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste
pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou
timp de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de
timp va purta o compresa rece la frunte iar capull ii va fi aparat de soare cu o
palarie sau umbrela.
Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca i se
va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.
Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic
alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare i din
nou rece, datorita baii din lac i reactiei vasculare la aceasta; al doilea element
este reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.
-Compresele cu aburi
Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop,
o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70.
Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata
de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte i bine stors, iar peste aceasta se
aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un
termofor.
Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute i de maximum 60 de
minute.
Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.
TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnica, efect)
Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii
diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau
profilactic.
A.Curentii de joase frecventa
Curentii diadinamici
Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia
intre cei doi poli) preferand formula:
difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un decalaj
de perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa ramanand la un
anumit nivel, de unde rezulta o curba asemanatoare cu aceea a unui curent
continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri, de forma sinusoidala.
perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza brusc
monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de 100 impulsuri
pe secunda. Durata este de un minut.
perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50
impulsuri. Alternanta dintre monofazat i difazat, in cazul perioadei lungi, se
face intre 3 i 10 secunde. Durata este de 2minute.
Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.
.

Curentii Trabert
Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la
care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20
minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atat curentul diadinamic, cat i curentul Trabert determina o puternica
senzatie, cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub
electrozi. Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.
Curentul galvanic
Prin actiunea hiperemianta pe care o are este utilizat in fenomenele inflamatorii
articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi
poli, fiind prezent i la catod i la anod. Se utilizeaza intensitati mici, la pragul
de sensibilitate. Asocierea unor substante cu efecut antiinflamator, sub forma
ionoforezei, este obisnuita, dar fara a se putea face vreo apreciere asupra
substantei i mai ales a cantitatii acesteia.
La anod, se aseaza solutia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod,
salicilatul de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizeaza durate mari, 20-30
minute pentru o sedinta.
B.Curentii de medie frecventa
Efectul analgetic al curentilor de medie frecventa se obtine utilizand mai ales
frecventele de 10000 Hz i forma modulata de scurta perioada la 200 modulatii
pe secunda, pe care eventual le reduce pe parcursul sedintei.
Ca forma particulara de aplicare a curentiilor de medie frecventa este
interferenta in profunzimea tesuturilor a doi curenti sinusoidali de medie
frecventa care realizeaza prin interferenta un curent de joasa frecventa. Se
inconjoara articulatia cu patru electrozi ai aparatului utilizandu-se in general, ca
formula antalgica: manual 100/ps 5 minute, spectru 0-100/ps 10minute,
manual 100/ps 5 minute.
Utilizarea curentilor de medie frecventa ca procrdura antalgica apare mai ales
in cazurile in care pielea prezinta o sensibilitate deosebita nu ar suporta aplicarea
curentilor de joasa frecventa.
C. Curentii de inalta frecventa
Curentii de inalta frecventa sunt curenti alternativi, a caror frecventa este in
medie mai mare de 500000 oscilatii pe secunda, a caror limita inferioara este de
100000 Hz, iar limita superioara de 300000000 Hz.
Se utilizeaza in practica:
a) Undele scurte
.

Cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod),

dozand dupa dorinta intensitatea efectului caloric, de la senzatia de caldura
puternica (doza IV) la subsenzatia termica (doza I sau dozele reci), in functie de
starea locala articulara. Cu cat procesul inflamator articular este mai intens, cu
atat doza de ultrascurte va fi mai redusa (dozele I-II). Durata tratamentului
este variabila pana la 15-20 minute.
b) Undele decimetrice i microundele
Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la
radar) directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi
tesuturile pe profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta
acesruia de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.
C ) Ultrasunetul
Aplicarea indirecta a curentul de inalta frecventa prin transformarea acestuia in
oscilatii mecanice prin vibratiile unui ctistal piezoelectric. Ultrasunetul
determina efect caloric dar i o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra
proprioreceptotilor i curentii de joasa frecventa. Utilizam dozaje reduse (0,40,8W/cm patrati), in functie de zona tratata, asociind i efectul de sonoforeza
(unguent cu Hidrocortizon i eventual i alte antiinflamatorii). Durata este intre
3-10 minute.
D. Radiatia infrarosie
In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii inflarosii i
care este utilizata in terapeutica sub forma asa numitei helioterapii.
Aplicatiile de radiatii inflarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in
spatiul inchis, sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense
termoterapice sau in spatiu deschis, in aer liber, sub forma asa-nummitelor
aplicatii de sollux.
In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi
ridicate (60-70-80).
In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20
minute. Dupa expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de
racire partiala.
Efectul radiatiilor infrarosii :
Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din
derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre
celulele de cresterea fenomenelor osmotice i cresterea debitului sangvin.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ
Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate,
aplicate la suprafata organismul in scop terapeutic.
.

Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea

tegumentului bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii
care contraindica masajul, precum i eventualele echimoze.
Aciunea fiziologic a acestor manevre const n aceea c n timpul executrii
lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminaiile
nervoase profunde cutanate. Acestea mresc excitabilitatea i ntresc starea
funcional a scoarei cerebrale.
Efectele fiziologice ale masajului
Sunt multiple. Sistematizndu-le, ele se pot clasifica n aciuni locale i
aciuni generale.
Aciuni locale:
actiune sedativa asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sau articulare;
actiune hiperemiant locala, de inbunatatire a circulatiei locale care se
manifesta prin nclzirea i inrosirea tegumentului asupra crora sev exercit
masajul;
inlaturarea lichidelor interstiiale de staza, cu accelerarea proceselor de resorbie
n regiunea masat.
Aciuni generale:
stimularea functiilor aparatului circulator i respirator;
efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu inbunatatirea somnului,
indepartarea oboselii musculare;
cresterea metabolismului bazal;
Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex.
Un alt mecanism este reprezentat de apariia n urma compresiunilor,
ciupiturilor, frmntrilor sau baterii a unor reacii ntinse n piele, cu formarea
n cadrul metabolismului ei a unor produse metabolice care trec n circulaia
general.
Un alt mod de aciune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidului
interstiial. Cnd acest lichid este n exces, masajul poate s intervin favorabil
ajutnd la resorbia n snge, pentru a fi astfel eliminat.
Toate aceste aciuni ale masajului explic indicaiile largi ntr-o serie de
afeciuni precum i utilizarea lui n scop igienic, ca i n viaa sportiv (masajul
sportiv).
Descrierea anatomica a pumnului i a minii propriu-zise:
Scheletul miini:
Este format din 27 de oase dispuse in trei grupe:
Primul grup, carpul este alcatuit din 8 oase mici de forma cuboida. Aceste oase
sunt dispuse in doua rinduri ( cite doua pe rind):
in rindul proximal, care se articuleaza cu oasele antebratului, din afara inauntru
gasim oasele: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform.
In rindul distal, al II-lea din afara inauntru gasim oasele: trapez, trapezoidal, osul
mare, osul cu cirlig.
Aceste oase se articuleaza prin epifiza distala, cu cele cinci oase metacarpiene.
.

Al II-lea grup, metacarpul este alcatuit din cinci oase metacarpice care formeaza
de fapt scheletul palmei.
Cele cinci oase sunt numerotate de la 1 la 5 incepind cu degetul mare (policele)
degetul 1, pana la degetul mic (auricular), degetul 5.
Epifiza distala a oaselor metacarpiene se articuleaza cu primele falange numite
falange proximale.
Al III-lea grup, falangele formeaza de fapt scheletul degetelor. Fiecare deget
este format, din trei falange, cu exceptia policelui care are doua falange.
Prima falanga care se articuleaza cu oasele metacarpice se numeste falanga
proximala, a doua se cheama falanga medie, iar a treia se cheama falanga
distala.
Denumirea degetelor:
degetul 1 deget mare - police;
degetul 2 deget aratator deget index;
degetul 3 deget medius;
degetul 4 deget inelar;
degetul cinci deget mic deget auricular.
Muschii miinii
Se impart in:
muschii eminentei tenere;
muschii eminentei hipotenere;
a) muschii eminentei tenere:
muschiul scurt abductor al policelui;
muschiul opozant al policelui;
muschiul scurt flexor al policelui;
muschiul abductor al policelui.
muschii regiunii hipotenare:
muschiul palmar scurt;
muschiul flexor al degetului mic;
muschiul abductor al degetului mic;
muschiul opozant al degetului mic.
Tehnica masajului
Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple
aplicate sistematic asupra organismului, manual sau cu aparate speciale, in
scopuri terapeutice sau igienice.
Masajul cu ajutorul miinilor consta dintr-o serie de manevre de masaj ca:
netezire sau eflueraj, framintare sau petrisaj, geluire, frictiune sau frecare,
stoarcerea, baterea sau tapotametul, scuturarea sau lovirea usoara, vibratea sau
trepidatia.
Masajul pumnului. Articulatia radiocarpiana este o articulatie condiliana, care
uneste radiusul cu primul rind al pumnului. Capsula articulara este un manson
fibros care se creeaza imprejurul suprafetei articulare a radiusului. Imprejurul
condilului carpian. Partea anterioara a pumnului prezinta o serie de reliefuri
.

longitudinale formate de tendoanele subiacente. Aceste reliefuri tendinoase

delimiteaza doua santuri longitudinale, sub care se gasesc doua conducte
osteofibroase, formate de ligamentul inelar anterior al carpului: unul extern, prin
care trece tendonul marelui palmar, altul intern mai mare, prin care trec nervul
median i toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.
Masajul regiuni anterioare a pumnului se face in general cu ajutorul policelui,
care urmeaza relieful tendoanelor de jos in sus. Dinafara inauntru, pe fata
anterioara a pumnului, masorul intilneste urmatoarele formatiuni: tendonul
lungului supinator, artera i venele radiale, tendoanele marelui i micului
palmar, nervul madian, tendoanele flexorilor superficial i profund, artera i
vena cubitale, insotite de nervul cubital, apoi tendonul cubitalului anterior.
Regiunea posterioara a pumnului este ridicata inauntru de capul cubitatului, care
are o apofiza descendenta ( apofiza stiloida cubitala) iar inafara de extremitatea
inferioara a radiusului, terminata i ea prin apofiza stiloida a radiusului care se
palpeaza in partea superioara a tabacherei anatomice.
Pumnul este deseori supus unor traumatisme, in urma carora masajul intervine
cu bune rezultate. Masajul regiuni posterioare se incepe cu netezirea ( masaj de
introducere) cu degetul mare, urmat de frictiunea articulatiei radio-carpiana.
Masajul degetelor i miini.
Masajul degetrlor se face incepind cu netezirea cu doua degete, intre police i
indexul masorului, apoi continuind presiuni, framintare, eventual sub forma de
mingaluire, frictiuni pe articulatiile metacarpofalangiene i interfalangiene.
Todeauna masajul se executa de la virful degetelor catre radacina lor.
Masajul regiuni dorsale a miini se incepe cu netejirea, incqapind de la articulatii
metacarpofalangiene i continuind in sus, spre pumn i chiar antebrat.
Continuam apoi cu framintarea musculaturii tenare i hipotenare, prin stoarcere
intre policele i indexul masorului. Se trece apoi la masarea spatiilor interosoase,
care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni in ambele
directii.
Masajul palmei se adreseaza celor trei regiuni ale ei: eminenta tenara, eminenta
hipotenara i bureletul digitopalmar. Masajul eminentei tenare, formata din
muschii care se insereaza pe prima falanga a policelui, se face de masor prin
presiuni cu degetul mare. Eminenta hipotenara, formata din patru muschi (
palmarul cutanat, adductorul degetului mic, scurtul flexor i opozantul), se
maseaza ca i eminenta tenara. Se poate aplica i petrisajul prin cipire. Regiunea
mijlocie a miini, datorita aponevrozei puternice a palmei face dificil masajul. Se
aplica aici netezirii mai energice i framintare prin apasarii puternice i
mobilizarii ale tendoanelor.
Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)
Programul de recuperare n artroza pumnului i a minii propriu-zise este
dominat de kinetoterapie.
Kinetoterapia reprezint principala form de refacere a funciilor diminuate n
bolile reumatice. Ea include diferite forme de utilizare a energiei mecanice:
.

-activitatea motorie voluntar bolnavului;

-fora mecanic i micrile imprimate de kinetoterapeut;
-fora gravitaional;
-fora hidrostatic a apei;
-fore mecanice ajuttoare.
Pentru kinetoterapeut, orientarea programului se face n funcie de stadiul
clinico-anatomo-funcional al bolii.
Se deosebesc trei stadii:
-stadiul iniial: oboseal musculoarticular local, reducerea amplitudinilor
maximale;
-stadiul evoluat: redoare articular n zona amplitudinilor de utilizare curent,
atitudini vicioase corectabile pasiv, sau chiar activ;
-stadiul final: dureri intense, limitare marcat a mobilitii pn la anchiloz,
atitudini vicioase ireductibile.
Micrile n articulaia pumnului
Micrile pumnului sunt de flexie-extensie, nclinare cubital-radial, prin
asociere de circumducie. Micrile au loc n radiocarpian i mediocarpian,
existnd participri diferite.
Refacerea mobilitii
A. Reeducarea flexiei
- prin adoptarea unor posturi:
Exerciiul 1: poziia minii este meninut de nclinarea antebraului i
prin fixarea cu mna contralateral se aplic dosul minii pe un perete,
exercitndu-se o presiune n axul membrului superior;
Exerciiul 2: pacientul n eznd, mna se introduce sub coaps, cu palma
ncontact cu aceasta; extensia cotului apropie antebraul de corp accentund
flexia cotului.
- Prin mobilizri pasive:
Excerciiul 1: antebraul supinat, n sprijin pe mas: cu o mn, asistentul
face priz pe antebra (un police pe radius), meninnd poziia de supinaie, i cu
cealalt pe palma pacientului (police pe faa dorsal a mini); se execut flexia
pumnului cu o uoar nclinare cubital degetele pacientului trebuie s fie
libere;
Exerciiul 2: mobilizarea prin priz bimanual lng pumn.
- Prin mobilizri autopasive
Exerciiul 1: n eznd, cu cotul pe mas, antebraul vertical n supinaie,
cu cealalt mn, care face priz pe mna afectat (police n palm), se execut
flexia pumnului;
Exerciiul 2: cotul flectat mult, braul dus n adducie, mna atinge
umrul: mna opus face priz pe mna afectat, fornd flexia.
- Prin micri active:
Exerciiul 1: mobilizarea spre flexie a pumnului din poziii variate
(supinaie, pronaie sau neutr) ale antebraului, cu degetele flectate, semiflectate
sau ntinse.
B. Reeducarea extensiei
.

- Prin adoptarea unor posturi:

Exerciiul 1: din ortostatism, cu palma n srpijin pe mas, degetele
acroeaz marginea mesei cotul extins: se realizeaz verticalitatea membrului
superior n contrast cu orizontalitatea minii;antebraul, ca un levier, foreaz
extensia pumnului eventual, mna opus preseaz pe faa dorsal minii n
sprijin;
Exerciiul 2: din eznd , cu mna sub coapsi palma, pe scaun se
foreaz extensia.
- Prin mobilizri pasive:
Exerciiul 1: pacientul cu antebraul pronat: asistentul aplic o priz pe
treimea distal a antebraului i o alta pe mn (cu policele n palm): se execut
extensia punmului, degetele se flexeaz concomitent;
Exerciiul 2: prin aceleai tehnici descrise la flexia pumnului se pot obine
extensii difereniate n articulaia radiocarpian i mediocarpian.
- Prin mobilizri autopasive:
Exist cteva variante n funcie de poziia antebraului ca i de priza
minii sntoase, care face abord pe marginea cubital sau pe cea radial.
- Prin mobilizri active:
Exerciiul 1: extensia activ se realizeaz din toate cele trei poziii de baz
ale antebraului, degetele fiind flectate pentru a relaxa tendoanele flexorilor i a
permite astfel o amplitudine mai mare extensiei pumnului.
C. Refacerea fori musculare
Exerciiul 1: pacientul n eznd, cu braul de-a lungul corpului, antebraul
supinat, cotul ntins i pumnul n extensie: asistentul aplic rezistene pe palm
i pe treimea distal a feei anterioare a braului; subiectul execut o flexie din
scapulohumeral, o flexie a cotului i o flexie a pumnului, degetele rmnnd
libere.
Exerciiul 2: cu cotul sprijinit pe mas extins, antebraul supinat: priz pe
palm i antebra; subiectul realizeaz o flexie a cotului i o flexie a pumnului
contra rezistenelor;
Exerciiul 3: cotul pe mas i antebraul supinat, aezat tot pe mas:
prizele se aplic pe faa palmar a degetelor i pe palm, asistentul opunndu-se
prin ele flexie degetelor i apoi a pumnului;
Exerciiul 4: dac antebraul este pronat, este stimulat deltoidul anterior
care va declana solicitarea extensorilor pumnului.
Micrile n articulaia minii
A. Refacerea mobilitii
- Prin adoptarea unor posturi:
Exerciiul 1: eznd pe un scaun tapiat: mna se introduce sub
tuberozitaea ischiatic; nclinarea trunchiului determin intensitatea presiunii;
Exerciiul 2: antebraul pe mas, cotul opus flectat i aexat peste mna
afectat; ntre cot i articulaia de postur se interpune o gum;
Exerciiul 3: utilizarea unor benzi elastice adezive;

Exerciiul 4: marea majoritate a posturilor pentru mn sunt realizate prin

orteze dinamice de toate tipurile i confecionat din cele mai diverse materiale;
se mai folosesc i atelele fixe seriate;
- Prin mobilizri pasive se fac urmtoarele exerciii
Exerciii de traciune n ax sau de decompresiune articular; exerciii de
alunecare latero-lateral sau de abducie-adducie; exerciii de alunecare anteroposterioar sau de flexie-extensie; exerciii de rotaie axial sau torsiune;
exerciii combinate
- Prin micri autopasive:
Exerciiul 1: mobilizri cu mna sntoas n diverse prize, din care
exemplificm prin exerciii de automobilizare n flexie a metacerpofalangienelor
i prin cel de automobilizare n flexie a interfalangienelor.
Exerciiul 2: automobilizarea n abducie extensie a policelui.
- Prin micri active: l
La degete se fac micri de flexie, extensie, abducie, adducie. Pentru
police se vor executa abducia palmar i radial, extensia i flexia, adducia,
opozabilitatea fa de fiecare deget n parte.
B. Refacerea forei musculare
- Refacerea forei musculare a policelui:
Exerciiul 1: un exerciiu cu solicitare disto-proximal n care subiectul
execut deschiderea minii prin extensia degetelor i flexia policelui contra
rezistenei opuse de kinetoterapeut;
Exerciiul 2: cotul pe mas, antebraul supinat i flectat, pumnul flectat,
policele n opozabilitate: asistentul fixeaz faa posterioar a treimii distale a
antebraului i aplic o rezisten pe faa unghial a policelui; subiectul execut
concomitent o extensie a cotului i a policelui, contrat de prizele asistentului.
- Refacerea forei musculare a celorlalte degete:
Exerciiul 1: asistentul aplic prize, opunndu-se astfel flexiei pumnului,
cu nclinarea cubital a minii, i flexia degetelor.;
Exerciiul 2: antebraul n supinaie, asistentul exercitnd o presiune n jos
pe treimea distal a acestuia: extensorii degetelor menim puncul fix al mini
prin contracie izometric;
Exerciiul 3: se introduc ntre dou degete o fie de postav gros i se
ncearc tracionarea ei, subiectul opunndu-se prin strngerea degetelor.
Gimnastica medicala
Mna s-a adaptat la funcia de prehensiune, respectiv de a se modela pe un
obiect, de a apuca, de a forma pense.
-Micarea n articulaiile carpometacarpiene
Aceast depresiune, se datoreaz opozabilitii primului i celui de-al 5lea metacarpian n articulaia carpometacarpian. Metacarpienele 4 i 3 se
flecteaz i ele uor, n timp ce metacarpianul 2 rmne aproape imobil. Aceast
micare nu poate fi msurat.
.

-Micrile n articulaiile metacarpofalangiene

1. Flexia-extensia degetelor. Poziia zero este cu pumnul i degetele
ntinse. Flexia activ msoar 90, crescnd de la degetul 2 spre 5, unde poate
ajunge la 100. Extensia este foarte variabil, pornind de la 0 i ajungnd pn la
90.
Msurarea amplitudinii micrii se face dificil cu goniometrul obinuit.
Exist un goniometru special pentru degete.
2 Lateralitatea (abducia-adducia) este o micare de ndeprtareapropiere a celor 4 degete fa de axa median a minii. Aceste micri nu se pot
executa dect cu degetele n poziia de zero sau extinse. Amplitudinea acestei
micri este variabil de la subiect la subiect i de la deget la deget n medie,
este de cca 15-20. Msurarea cu goniometrul este dificil.
3. Circumducia este posibil datorit combinrii micrilor de flexieextensie i lateralitate.
4. Rotaia axial este o micare care nu poate fi fcut dect pasiv.
-Micrile n articulaiile interfalangiene
Aceste articulaii permit doar flexia-extensia pe un ax transversal.
1. Flexia n interfalangiana proximal poate ajunge la 100, iar n
interfalangiana distal nu depete 90.
2. Extensia plecnd de la poziia zero este posibil doar n
interfalangienele distale. Amplitudinea variaz de la 0 la 20. n
interfalangienele proximale n mod normal nu exist extensie peste poziia
neutr, nici chiar pasiv.
-Micrile n articulaiile policelui
n articulaia scafotrapezoidal, micarea este foarte limitat i nu poate fi
apreciat.
n articulaia trapezoidometacarpian se realizeaz micri ample de:
-abducie, cu amplitudinea de 60-70;
-adducie;
-flexie, amplitudinea ei nu depete 10-15;
-extensie, cu amplitudinea de 25-30;
-rotaie axial;
-circumducie.
n articulaia metacarpofalangian se realizeaz:
- flexia de 70-75;
- o extensie propriu-zis de fapt nu exist;
- rotaoa axial.
Articulaia interfalangian permite:
- flexii de 80-90;
- extensii de 10 (active) pn la 20-25 (pasive).
Micarea specific policelui este micarea de opozabilitate, care se
realizeaz printr-o combinare a micrilor de abducie, flexie i rotaie axial.
TERAPIA OCUPATIONALA
.

Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia folosind

diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale individului cu scop
recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s foloseasc mai bine muchii rmai
indemni i recupernd funcia celor afectai de boal, contribuind astfel la
readaptarea funcional la gesturile vieii curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se ficseaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri utile
i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei ocupaionale
sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Pentru recuperarea abilitilor minii terapia ocupaional are trei mari
grupe de exerciii, n funcie de scopurile urmrite:
a) recuperarea activitilor zilnice, de la posibilitatea deschiderii unei ui
sau a unei ferestre, pn la capacitatea de a utiliza furculia i cuitul sau de a
scrie;
b) refacerea gesticii necesitate de munca i profesiunea pacientului sau
ctigarea unei noi abiliti pentru ndrumarea ctre o alt activitate
profesional;
c) nvarea unei abiliti incomplete sau trucate, dar care s permit
utilizarea obiectelor sau sculelor de munc.
Printre ocupaiile cele mai utilizate n recuperarea funcional a minii, se
nscriu: esutul la rozboi, tors, rsucit, periat; mpachetatul-ambalatul; lucru de
mn: tricotat, brodat, cusut; olritul, cu toate activitile conexe; grdinritul;
tmplria-dulgheria; scrisul, dactilografierea, desenul.
Dintre jocurile sportive i distractive amintim: tenisul de mas, biliardul,
ahul, aruncarea sgeilor la int, oina etc.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional ergoterapiei n complexele de recuperare i readaptare
funcional.
TRATAMENTUL BALNEOLOGIC ( ape minerale, namoluri)
Tratamentul balnear vizeaz urmtoarele obiective:
- ncetinirea procesului degenerativ;
- combaterea manifestrilor ce actualizeaz sau reactiveaz artroza;
- mbuntirea circulaiei locale i generale;
- ameliorarea sau meninerea mobilitii articulare i a forei musculare
periarticulare.
Prin noiunea de ape minerale se neleg acele ape naturale care,
administrate pe cale intern n cur de but sau pe cale extern sub form de bi,
inhalaii sau irigaii, au aciuni terapeutice asupra organismului.
Tipuri de ape minerale:
.

a) apele srate: sunt ape minerale n care se gsete cel puin un gram de
sare la litru.
Bile srate acioneaz asupra organizmului prin factorii termic, mecanic
i chimic. Ele provoac o hiperemie cutanat i declanarea unor reflexe prin
excitarea terminailor nervoase din piele, care au ca rezultat o modificare a
reactivitii generale.
Se folosesc apele lacurilor srate de litoral (Techirghiol), apele lacurilor
srate continentale (Amara, Lacul Srat), apa de mare, apele srate iodurate de la
Olneti, Govora, Bazna, apele srate iodurate i sulfuroase de la Climneti,
Olneti, Govora, precum i apele srate concentrate din saline (Ocna Sibiului,
Ocnele Mari, Sovata).
b) apele sulfuroase conin cel puin un miligram de sulf la litru. Aciunea
apelor sulfuroase se bazeaz pe faptul c sulful ptruns n organism particip la
numeroase procese metabolice tisulare, el fcnd parte din compoziia unor
proteine, aminoacizi, catalizator, hormoni etc.
Ape sulfuroase se gsesc n staiunile Herculane, Climneti, Olneti,
Govora.
Ape sulfuroase termale: Herculane.
c) apele radioactive: determin o vasoconstricie periferic i au un efect
sedativ asupra durerilor articulare i musculare din reumatism.
Ape radioactive sunt cele de la Herculane,Sngeorz.
Nmolurile sau peloidele sunt substane naturale formate din particule
fine, insolubile n ap, care formeaz cu apa o mas cu caracter plastic.
n ara noastr se gsesc numeroase nmoluri terapeutice:
a) nmoluri sapropelice de liman la Techirghiol, Eforie, precum i n
lacurile de litoral;
b) nmoluri sapropelice de lacuri srate continentale la Amara, Lacul
Srat, Sovata, Bazna, Telega, Slnic Prahova;
c) nmoluri sapropelice fosile de la Ocna Sibiului, Ocnele Mari, 1 Mai;
d) nmoluri de turb la Vatra Dornei, Borsec, Someeni, Victoria, 1 Mai.
e) mai exist i nmoluri cu anumite caractere:
nmol silicios, iodat la Govora;
nmoluri feruginoase la Oglinzi i Gioagiu.

GENERALITATI (DEFINITIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE).

Definitie:
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior),
prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata
posterior.
Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza
cervicala, lordoza dorsala sau cifoza lombara).
Generalitati:
Coloana vertebrala sau scheletul axial reprezinta elementul anatomic, care joaca
un rol deosebit de important in mentinerea verticalitatii corpului omenesc. Ea are,de
asemenea, un important rol static si dinamic,ca suport fix al segmentelor din jumatatea
superioara a corpului si ca ax mobil al trunchiului si gatului.
Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce intereseaza articulatiile
intervertebrale,avand amplitudine variabila de la o regiune la alta, pozitiile si miscarile
ei fiind asigurate atat de musculatura proprie cat si de cea a celorlalte segmente ale
corpului.
Coloana vertebrala este alcatuita dintr-un numar de 33-34 de vertebre grupate in 5
regiuni si anume :
-regiunea cervicala (7 vertebre);
-regiunea toracala (12 vertebre);
-regiunea lombara (5 vertebre);
-regiunea sacrata (5 vertebre);
-regiunea coccigiana (4-5 vertebre).
In plan antero-posterior,coloana prezinta patru curburi fiziologice (lordoza
cervicala-cifoza toracala-lordoza lombara si cifoza sacro-coccigiana).Aceste curburi au
aparut ca o adaptare a omului la pozitia de ortostatism, astfel :curbura toracala o gasim
la nou-nascut; curbura cervicala apare in urma adaptarii organismului uman la pozitia
sezand, iar cea lombara apare odata cu dobandirea pozitiei ortostatice si a deprinderii
mersului.Tot acum apar si solicitarile asupra coloanei si asupra musculaturii ce asigura
mentinerea ei in pozitie fiziologica.
Coloana vertebrala poate prezenta deformari in plan fontal, sagital sau combinate.

Clasificare.

1) Dupa localizare:
* Cifoza dorsala este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei in regiunea toracala
Este cea mai frecventa deviatie a coloanei.
* Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensata de lordoza lombara),este o accentuare a celor
doua curburii vertebrale,echilibrate si compensandu-se reciproc.
* Cifoza lombara si inversiunea vertebrala este o cifoza lombara aparuta prin retroversia
bazinului,compensata dorsal.
* Cifoza cervicala reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.
* Cifoza totala este continuarea cifozei dorsale si lombare si este insotita de infundarea
toracelui. Este o cifoza lunga, intalnita la indivizii cu relaxare ligamentara si musculara.

2) Dupa etiologie:
A. Functionale (nestructurale).Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de
precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se constata
modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele mai
frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart in:
Habituale - de obisnuinta,de deprindere;
De crestere - aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime si
dezvoltarea insuficienta a musculaturii;
Profesionale - exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine
cifotica;
Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin
simpla indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina
modificari anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.

B. Patologice.Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele
fiind insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii elementelor
coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic, chirurgical,
kinetoterapeutic),el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine precoce prin
inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lunga durata.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;
Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea mai
des intilnita forma de cifoza patologica;
Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;
Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;

 Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii,

paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;
Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;
Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;
Psihotice: in afectiuni psihice depresive;
Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de cortizon,insulina,curara,pot
determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei consecutive.
ETIOPATOGENIE (CAUZE,MECANISME,ANATOMIE PATOLOGICA).

Etiologie.
Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:
Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu
caracter familial;
Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau contracturile
din tetanos sau epilepsie);
Tumori vertebrale;
Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita
anchilozanta care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor
cervico-dorsale progresive si ireductibile;
Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in inaltime,
fara a avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in banca sau la
locul de munca; miopia;
Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare
anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali,
prezinta o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervicodorsal la barbati si dorso-lombar la femei.

Mecanisme etiopatogenice.
Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt
multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi, tumorali,etc),insa
de cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.
Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori:
factorii genetici (predispozitie familiala),
factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de
rezistenta al corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),
Factori de deficienta a sistemului de echilibru,

 Asimetrii constitutionale,
Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,
Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor
deformarilor vertebrale.
Anatomie patologica.
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);
b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor
normale (lombara sau cervicala).

Cifoza dorsala se compenseaza superior prin inclinarea inainte a gatului si capului,

iar inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplatii sunt indepartati de torace
(omoplati in aripioare ) prin intinderea muschiului trapez si a romboizilor si prin
scurtarea marelui pectoral.Toracele este infundat si umerii adusi inainte.

Cifoza adolescentilor (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea

elasticitatii nucleului pulpos si inputinarea substantei discului intervertebral se ajunge la
o micsorare a spatiului intervertebral. Deaorece, in partea posterioara micile articulatii
mentin bine vertebrele, aceasta apropiere se face mai mult in partea anterioara. Sporirea
presiunii in partea anterioara a unor corpuri vertebrale in crestere duce la tulburari in
dezvoltarea epifizelor si la formarea de vertebre usor cuneiforme.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI.
Diagnosticul unei cifoze va trebui sa precizeze felul ei, etiologia (cauzele),
gravitatea si potentialul sau evolutiv.
Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza examenului clinic si paraclinic.
Tablou clinic:
Din punct de vedere clinic,in cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regula
generala in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii vertebrale.Asadar,fiecare
tip in parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective diferite de ale celorlalte.
Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai multe
cazuri si anume:
-durerea,care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale
vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percutie;
-durerea in coloana vertebrala este insotita,intotdeauna,de contractura
muschilor lungi ai spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;
-cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si abdomenului;

-frecvent ,se asociaza si cu piciorul plat;

-pacientii vor avea umerii cazuti anterior si omoplati *in aripioare*;
-agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari
respiratorii si cardiace.

Examen obiectiv:
Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala, caracterizata
printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului spate.Capul si
gatul se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este turtit sau
infundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin inclinat, iar
membrele inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi. Atitudinea se mentine
mai mult pe baza elementelor pasive, muschii planului posterior al trunchiului si gatului
fiind intinsi, muschii planului anterior fiind relaxati.
Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad
redus de curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De asemenea,ele
se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau
pot afecta si alte elemente anatomice ale spatelui (coaste,omoplati,muschi), constituind
spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi
scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un numar
mare de vertebre.
Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic al
individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.
Principalele forme clinice de cifoza:
Epifizita vertebrala (boala Scheuermann) sau cifoza juvenila: se caracterizeaza clinic
prin cifoza dorsala insotita de dureri,care apar in perioada de crestere (11-18 ani). In
aceasta perioada cand apare cifoza,pe fondul unei cresteri rapide,pe langa diversele
tulburari endocrine,intervine si o insuficienta musculara si ligamentara a musculaturii
care sustine coloana.In cazul cresterii rapide a scheletului,muschii nu se pot dezvolta in
aceeasi masura,ci seamana mai degraba cu niste elastice intinse care nu pot face fata
noilor cerinte.Coloana ia o atitudine usor cifotica,determinand cresterea presiunii
exercitate in partea anterioara a corpilor vertebrali.Tinerii care au o cifoza cu o curbura
mare obosesc destul de repede si au dureri spontane provocate de tentativele de
indreptare a coloanei,precum si la presiune.
Examen radiologic : cand cifoza tinde sa se consolideze,vertebrele apar mai turtite
anterior decat posterior si au marginile superioare si inferioare neregulate.
Diagnosticul diferential se va face cu :

 Morbul lui Pott in faza incipienta.In cifoza adolescentilor curbura este mare,nu
unghiulara ca in morbul lui Pott,durerile sunt mai putin accentuate si corespund
unui numar mai mare de vertebre,contrar durerilor limitate la una,doua vertebre,in
cazul tuberculozei osoase.Rigiditatea coloanei nu este insotita de contractura
muschilor din jgheaburile vertebrale prezenta in cazul tuberculozei osoase;
Insuficienta vertebrala care apare la fetite intre 10-15 ani,in urma unui surmenaj
fizic sau psihic.Insuficienta este musculara iar radiografia nu evidentiaza nici o
modificare patologica.
Platispondilia se caracterizeaza prin latirea corpurilor vertebrale. Este o cifoza
congenitala care se manifesta inca din copilarie printr-o suplete anormala a rahisului si
printr-o deformatie cifo-scoliotica ,fara dureri si contracturi musculare.
Examen radiologic:latirea in ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale
Diagnosticul diferential se va face cu tasarea traumatica a corpilor vertebrali.
Agenezia discala (partiala sau totala),de origine congenitala,dar si inflamatorie,se
manifesta tardiv prin fenomene discrete : dureri cu caracter de lumbago;cifoza cu
curbura mica,mai frecventa in regiunea cervicala si lombara,mai rar in cea dorsala.
Examen radiologic : bloc format din doua sau mai multe corpuri vertebrale, cu
osificarea ligamentului intervertebral.
Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt
oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari
neurologice determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este chilurgical,cu
rezectia corpului vertebral.
Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe
cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a coloanei.Aceasta
cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in fazele mai tardive se
poate ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza osoasa sau fibroasa.
Cifoza profesionala.Atitudinile cifotice dureroase,fara modificari radiologice
aparente,se intalnesc la cei care practica o profesie care cere o postura speciala de lucru
(lucratoarele din croiotorie).Apare de obicei o durere interscapulara;contractura
muschilor care acopera regiunea interscapulara, pentru a fixa omoplatii in vederea
acordarii unui punct solid de sprijin bratelor.Dupa un efort prelungit acesti muschi se
surmeneaza si apar dureri.
Cifoza batranilor (senila).Este destul de frecventa.Spre deosebire de cifoza
adolescentilor care intereseaza indeosebi ultimele vertebre toracale,cifza senila isi are
sediul mai sus,ea reprezentand doar o accentuare a curburii dorsale.In general,afectiunea
apare la indivizii cu o varsta inaintata (60-80 de ani),insa poate exista si la indivizi mai

tineri,mai ales la cei care au practicat o meserie care ii obliga sa stea mult timp
aplecati.Cauzele instalarii cifozei sunt : slabirea muschilor,a ligamentelor si
ostoporoza.In cele mai multe cazuri,cifoza se instaleaza lent,nu prezinta dureri
spontane,nici provocate.Cifoza este ireductibila.Mobilitatea coloanei in regiunea
cervicala si cea lombara este normala.
Examen radiologic:la nivelul coloanei afectate apar modificari caracteristice
cifozei (ingustari ale discurilor la partea anterioara),precum si modificari datorate
ostoporozei.
Diagnosticul diferential se face cu cifozele carentiale si cu boala Paget.
Tratamentul este mult ingreunat datorita varstei inaintate a indivizilor,precum si a
diferitelor afectiuni cronice asociate.
Cifoza histero-traumatica apare consecutiv accidentelor (de munca, alte traumatisme,
mijloace de locomotie,etc.) si se caracterizeaza printr-o cifoza,care evolueaza de la o
usoara incurbare a regiunii dorsale,pana la adevarate atitudini vicioase.In acest caz
bolnavul se apleaca foarte mult inainte astfel incat priveste incontinuu pamantul,fiind
silit la aceasta de catre cifoza generalizata,la care se poate adauga si flexia celor doua
articulatii coxo-femurale.Cei mai multi dintre indivizi acuza dureri de-a lungul coloanei
vertebrale,scaderea fortei musculare a membrelor inferioare, fapt ce ii obliga pe acestia
sa mearga sprijinindu-se in baston.Frecvent se asociaza si tulburari psihomotorii.
Obiectiv-in afara de atitudinile amintite,nu apar modificari,atat din punct de
vedere clinic cat si radiologic.
Sindromul lui Kummel-Verneuil apare dupa traumatisme,adesea neinsemnate,care
ating direct sau indirect coloana vertebrala.El evolueaza in trei stadii:
in primul stadiu se observa pe langa fenomenele traumatice imediate,si dureri cu
caracter nevralgic (intercostale,sciatice,abdominale) si unele tulburari motorii
(contracturi,paresterzii).Aceste manifestari patologice dureaza doar cateva
zile,dupa acest interval, fenomenele se inbunatatesc,mergand pana la disparitia lor
al doilea stadiu este acela al unei stari relativ bune,in care bolnavul isi poate
incepe activitatile obisnuite.Acest interval liber poate dura uneori 1-2 ani;
in al treilea stadiu reapar durerile si se instaleaza diformitatea vertebrala,sub
forma ei cifotica,accentuandu-se intr-un punct prin proeminenta unei apofize
spinoase a unei vertebre. In acest stadiu apar si fenomene de compresiune
medulara,radiculara sau radiculo-cordonala.
Diagnosticul diferential : anamneza este de o mare insemnatate, deoarece forma
cifozei si uneori chiar aspectul radiografic sunt asemanatoare celor datorate
spondilitelor infectioase si,in special,morbului lui Pott. Un alt diagnostic
diferential trebuie facut cu platispondilia congenitala , descoperita cu ocazia unui
traumatism.

Tratamentul este chirurgical si este indicat mai ales cand exista fenomene de
compresiune medulara.
Cifoza tetanica, are si ea o evolutie in 3 stadii:
Stadiul de decalcifiere osoasa;
Stadiul in care apare diformitatea;
Stadiul III , de recalcifiere puternica a vertebrelor care formeaza unghiul
gibozitatii.
Tratamentul este orthopedic,(imobilizare in pat de gips) sau ortopedicochirurgical.
Cifoza medicamentoasa. Administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor
mijloace terapeutice de soc, folosite in special in neurologie, pot duce la aparitia unor
fracturi de coloana si la o cifoza consecutiva. Astfel,avem cifozele aparute in urma
administrarii de insulina,curara,cortizon sau dupa socuri electrice.
Bolnavii ajung de obicei la fracturi in urma administrarii zilnice a 100-200 mg de
cortizon, timp de 1-2 luni.In tot acest timp ei prezinta si o eliminare excesiva de
calciu,fosfor si azot, precum si o osteoporoza a coloanei. Pentru prevenirea acestor
complicatii,se recomanda adminisrarea concomitenta de testosteron,care favorizeaza
retentia de calciu,fosfor si azot,precum si limitarea dozelor de cortizon,mai ales la
bolnavii cu predispozitie la osteoporoza (batrani,femei dupa menopauza si bolnavi cu
artrite reumatice severe).Este indicat tratamentul fracturilor aparute in urma medicatiei
de soc si prevenirea cifozelor.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Cifozele,trebuie diferentiate de atitudinea cifotica, in cazul careia curbura se
redreseaza in decubit ventral sau se hipercorecteaza la contractia voluntara a
musculaturii spatelui.In cazul in care nu se poate corecta astfel,denota faptul ca avem
de-a face cu o cifoza rigida sau fixa.
Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomina la nivelul
musculaturii trunchiului.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.
Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
Etiologia bolii;
Localizarea si intinderea ei;
Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar
modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile

 Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu
atat prognosticul este mai bun;
Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la
timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a
generat, au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate.
Aceasta evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se
mentine pe toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul
vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei
respiratorii (insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.
TRATAMENT.
Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este rezultatul
muncii unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped ,
kinetoterapeutul,medicul de explorari functionale,radiologul,protezistul,medicul
neurolog,etc.
Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina
cont nu numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile de
supraveghere a efectuarii tratamentului in cadrul familiei.
Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat
medicale,socio-familiale,cat si educationale.
1.Tratament profilactic.
Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a
trunchiului si aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia
copilului in banca,la scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte din
timp,tocmai in perioada de crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta asupra
coloanei vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasa,se
indica folosirea bancilor individuale care pot fi adaptate cu usurinta in functie de talia
elevului.

Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :

Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si
inlaturarea lor la timp;
Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii
fizice,etc.
Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;
Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

2.Tratament igieno-dietetic.
Sunt indicate:-igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei;
-alimentatie bogata in proteine si saruri minerale.
-regim de odihna adecvat (pe pat tare);
-viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,
volei,gimnastica,etc.);
-mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a trunchiului;
-corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a platfusului.
3.Tratament medicamentos: - tratament tonifiant cu calciu,fosfor si vitamine.
4.Tratament ortopedico-chilurgical.
In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii.Stabilite
pentru cifozele din maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele insa sunt
folosite pentru alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte cauze.
Criterii de indicatie terapeutica:
a) Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia
terapeutica, astfel :
- Cifozele toracale sub 40-50 de grade se trateaza de obicei prin mijloace
kineto-terapeutice.
- Cifozele toracale intre 40-50 si 70-80 de grade se trateaza prin mijloace
ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea corectiei
cu ajutorul corsetelor ortopedice).
- Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate si stabilizate decat
printr-un tratament chirurgical.
b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata
clinic si radiografic,este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla,
reductibila va necesita numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau
absenta,impune o corectare cu aparate gipsate si corsete ortopedice.
c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale, astfel
leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar daca
gradul cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ importanta (50 de grade) dar
supla si cu leziuni structurale vertebrale mici, va reactioma favorabil la kinetoterapie.
d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului
terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi

conduc la aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca

proiectia trunchiului inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul
corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza cu
un grad mai mic al curburii.
In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:
Kinetoterapia,
Tratamentul ortopedic,
Tratamentul chirurgical.
* Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea
deviatiilor vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura, fie
asociata cu tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.
* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale in
scopul neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le
are la dispozitie si anume:
--Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de
presiune,la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in
general realizata prin aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul lor
este luat de corsetele ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in prima
faza este desfiintata lordoza lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de ore,corecteaza
cifoza toracala.
--Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o
autoredresare activa a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate permanent sau intermitent,in functie de gravitatea curburii.
--Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea
musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).
* Tratament chirurgical se aplica deviatiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se
agraveaza lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.
In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie
progresiva a coloanei,realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou
cranian si gips sau cerc pelvin.
Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset
ortopedic timp de 18-24 luni.
Atat tratamentul ortopedic,cat si cel chirurgical sunt insotite de kinetoterapie,care
urmareste asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a usura obtinerea redresarii,precum si
mentinerea unei troficitati si a unui tonus muscular corespunzator.

Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai mare
eficacitate.El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai
precoce,dupa stabilirea diagnosticului clinico-functional.
Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o
specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de tratament
activ,bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI B.F.T.
Tratamentul B.F.T. in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:
-corectarea pozitiei vicioase,
-realiniamentul coloanei vertebrale,
-recastigarea mobilitatii vertebrale,
-tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale si a pectoralilor
punandu-se accent pe muschii extensori ai coloanei,
-combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,
-reducerea durerii (dupa caz),
-prevenirea reaparitiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T.
(hidrotermoterapie,elevtrotrapie,masaj,kinetoterapie,balneoclimatologie,iar in ultimii ani
se pune acent tot mai mult si pe ergoterapie).
HIDRO-TERMOTERAPIA.
Hidro-termoterapia.Se foloseste ca procedura de relaxare musculara si crestere a
metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara pe care o
produce.Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldur,
folosind ca mijloc terapeutic apa,sub diferitele sale forme de agregare si la diverse
temperaturi,dar si alte elemente strans legate de aceasta.
Principalele sale efecte sunt:
*analgezia,
*hiperemia,
*hipertermia locala si sistemica,
*cresterea elasticitatii tesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie si
masaj.
Metodologia in hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicatii:
Caldura profunda,produsa de diatermie si ultrasunete.

Caldura superficiala,produsa de celelalte tehnici,in care efectul de penetratie este mai

redus,de numai cativa centimetri de la suprafata tegumentului.
Caldura umeda,sub forma impachetarilor cu parafina,cu namol si cu sisip, este mai
benefica decat caldura uscata.
Mijloacele de lucru se aleg in functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau
mai sofisticate.Important este ca indicatia terapeutica sa fie corecta si metodologia de
aplicare sa fie respectata.
a).Impachetarea cu parafina.
Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o
temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.
Materiale necesare:canapea,cearaf alb,vas pentru topit parafina, tavite din
metal,patura,mansoane pentru articulatiile mari,un du,prosop.
Tehnica de aplicare:
Se ia o cantitate de parafina,se topeste la temperatura de 35-70 C.Se toarna apoi in
tavitele de metal si se lasa la racit,pana ajunge la o temperatura suportabila de catre
pacient.
Se invita pacientul sa se aseze pe canapea,in decubit ventral,se scoate parafina din
tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia .Se acopera apoi pacientul cu un cearsaf si
se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute,dupa care se indeparteaza parafina si se invita
pacientul sa faca un dus de curatire,la temperatura corpului.
Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si
o hiperemie puternica,care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de
pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.
b).Impachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita regiune
(dorsala),sau poate fi si generala.
Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.
Tehnica de aplicare:
In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce se
obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de prescriptie,pe
cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a pacientului.
Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se aplica o
compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea
impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume:
-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.

Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie abundenta

cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea, sunt
mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona tratata.
c).Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o
cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in
care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de
cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se adauga
namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul pacientului si
se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va aplica o compresa
rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.
d).Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la
soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul
neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nmol proaspat,in strat
subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol.
Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l protejeze
impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca se
aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul
face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se
odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre
organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.
e).Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate
realiza in cada de baie,dar si pe plaja.

Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.

Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu
nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se aplica
la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o procedura
de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.
f).Baile de abur complete (sauna).
Se executa intr-o camera supraincalzita de vapori,la diverse temperaturi..Se mai
pot practica si in dulapuri speciale,orizontale sau verticale.Initial se porneste de la
temperatura de 38-42 C si se urca treptat,pana la 50-55 C.
In timpul procedurii se aplica o compresa rece pe cap,ceafa sau inima.
Baia se termina cu o procedura de racire.
g).Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatietranspiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu
ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se
executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la
temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur
sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea arteriala
prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica:razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.
h).Baile de soare si nisip.
Utilizeaza spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precautie,23minute pentru fiecare parte a corpului,cantitatea crescandu-se treptat in zilele
urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii,in perioada de crestere (aceste bai
stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate la
persoanele cu probleme cardiace.
i).Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi
variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.

Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul
lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si antialgica.In
cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.
j).Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza pe
principiul legii lui Arhimede,conform careia asupra unui corp scufundat intr-un lichid
actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de acesta.
Tehnica de aplicare .
Este o procedura calda,ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4 cu
apa la temperatura de 35-38 C.
Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit,dupa care asistentul incepe sa
execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10
minute.Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca,dupa care ases invitat sa execute
singur aceste miscari.Durata baii este de 20-30 de minute.
Mod de actiune:-factorul termic,
-factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care se
produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui
Arhimede.
k).Baia kineto in grup.
Este asemanatoare cu baia kineto individuala,doar ca in acest caz avem un grup de
pacienti (si nu unul singur),iar cada de baie este inlocuita de un bazin special amenajat,in
care vor intra bolnavii si vor executa miscarile,la comanda verbala a
kinetoterapeutului,care se afla pe marginea bazinului si ii supravegheaza.
l).Duul-masaj.
Reprezint aplicarea mai multor duuri rozet cu ap la temperatura de 3840C,asupra corpului pacientului,cruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplic parial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar
general. Durata masajului este de 8-15 minute.
Duul masaj produce o hiperemie important,cu un nsemnat efect rezorbtiv i de
tonifiere,prin aciunea combinat a masajului i a factorului termic.
m).Duul subacval.
Const din aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu
temperatura mai mare dect a apei de baie.

El se poate efectua ntr-o cad cu ap la 36-38C,cu ajutorul unui du sul mobil,cu

presiune mare,care se introduce n ap,pe segment,sub controlul uneia din minile
asistentului,pn la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Aciunea intens a duului subacval se
datoreaza temperaturilor diferite,baie i du,precum i a masajului puternic exercitat de
coloana de ap,care comprim puternic esuturile.
Efectul este asemntor cu cel al duului masaj,dar este suportat mai bine datorit
bii calde.
n).Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se
instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.

Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat. Il
legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se
mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem capul
pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei bolnavului,in
asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze intre ele,pentru
a da voie pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din
bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva
minute.
Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o
intinde-indrepta.
o).Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta,
cearsaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie,iar pacientul ramane in cada 15-20 de
minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati,smaltul,taratele si amidonul
mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie.Aceste substante au si o actiune
emolienta asupra tegumentului.
ELECTROTERAPIA.

Electroterapia este ramura B.F.T.care foloseste in scop profilactic si curativ

curentul electric,sub diferite forme de aplicare si la intensitati bine stabilite anterior.
Electroterapia are unele aplicatii si in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei
vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si contracturile
musculare,prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza
musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 45%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase
sau anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitrile pasive,de
ntindere,mai pot beneficia de bi de lumin (raze infraroii), masaj, iar hipotoniile
musculare,de termoterapie,cureni aperiodici de joas frecven,cureni faradici i
galvanizri.
Electroterapia local se adreseaz att durerii ca simptom (electroterapie antalgic
simptomatic),ct i contracturii musculare ca surs generatoare de durere
(electroterapie antalgic patogenic).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizrile,
ionizarile, faradizarea, curenii diadinamici, razele ultraviolete i ultrasunetele.
Galvanizarea transversal.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar
electrozii sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o
incadreaza astfel fata in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra
procedurii care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in
timpul aplicatiei si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se
ghideze dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea
procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea
electrozilor,intensitatea curentului aplicat si durata sedintei.
Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si
de regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de
aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele
leziuni sau afectiuni ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti
umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un
element deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea
folosirii unui strat hidrofil intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in
scopul prevenirii efectelor polare produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii
se acopera cu o panza cauciucata sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se
acopera cu un cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului
potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a

curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de

aplicatie,pacientul va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul
electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care
dorim sa-l obtinem,astfel:
pentru efecte analgezice dozam o intensitate la prag(0,1 mA/cm2).
pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate sub prag.
pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate peste prag(peste 0,1
2
mA/cm ).
in stadiile acute se prefera intensitati sub prag.
in stadiile cronice aplicam intensitati peste prag.
In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o
aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul
afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturant i antalgic.

Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si
mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile
corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele
doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se
va imbiba cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenat de alegerea unor soluii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafa (xilin, novocain).Esenial este ca mrimea electrozilor s
acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului s fie la prag i durata
tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),

-perioada scurta (PS),

-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de
amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile
terapeutice urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile,
confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si
fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic.
Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix
(DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii
bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta
intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic
urmarit.Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad
duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 1012 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei
(20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul
sedintelor este dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului
diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte:
*MF-are un efect excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce
actioneaza ca un masaj electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul
neuro-mialgiilor reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care
o are.
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai
atribuie si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din
aceste motive se utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial
analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect
rezorbtiv,cu actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o
durata destul de lunga.
*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea
anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.

*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi

fiind astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.
Corentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente diferite
(in general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si
anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in
acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii clasici sunt cei de
tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca
marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se
face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea
electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi manusa (palmari) care
se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga
cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea
curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat
(dorsala,cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea
permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o
variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului interferential,procedeul purtand
numele de electrokineziterapie.
Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor
striati normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au
un efect decontracturant si vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de
curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente
excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea
musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.
Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.
Tehnica de aplicare:

In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de

comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn.
Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile
febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu
circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru
activarea circulatiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate. Se
actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la durata
prescrisa pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul
executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea
tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5
min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai
multe zone tratate in aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor
va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de
mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin
vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si
prin intermediul SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular,
creterea temperaturii locale prin frecarea indus de bombardamentul cu ultrasunete si
efectul fibrolitic,ce dezorganizeaz procesele incipiente de fibrozare.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ.
Prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulri executate manual,
variate si aplicate sistematic la suprafaa organismului,n scop terapeutic si
profilactic.

Aciunea fiziologic a manevrelor de masaj const n aceea c,n timpul

executrii lor,de la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos
central,care mresc excitabilitatea i imbunatatesc starea funcional a scoarei cerebrale.
Efectele masajului:
Efecte locale:
1.Aciune sedativ asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare,lente,care stimuleaz repetat
exteroceptorii i proprioceptorii.
2.Aciunea hiperemiant local.Se manifest prin nclzirea i nroirea tegumentului
asupra cruia se exercit masajul.Aceast aciime se obtine prin manevre mai
energice,care comprim alternativ vasele sangvine.
3.ndeprtarea lichidelor interstitiale,de staz,cu accelerarea proceselor de resorbie n
zona masat.Acest efect este benefic la persoane cu insuficien venoas periferic i
apare dup manevre profunde,care conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale:
-creterea metabolismului bazal,
-stimuleaz funciile aparatului respirator i circulator,
-influenteaz favorabil starea general a organismului,
-mbuntete somnul,
-ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului asupra pielii, care
este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.

Mecanisme de aciune:
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explic prin stimulii care pleac
de la exteroceptori i proprioceptori (de diferite intensiti),pe cale aferent ctre
SNC,iar de aici,pe cale eferent,ajung la organele interne n suferin.
O alta actiune a masajului este aciunea mecanic,produs de manevrele mai dure
ca frmntarea,framantarea contratimp,mangluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul (care
se executa transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea
musculaturii,mbuntirea funciei i forei musculare.

Indicatiile si contraindicatiile masajului:

Indicaii:spondilita anchilozant,sechele post-traumatice ale regiunii
respective,deformri ale coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),n contracturi musculare
de diferite cauze.
Contraindicaii:boli dermatologice,boli hemoragice,inflamaii acute ale
organelor abdominale,TBC,boli vasculare,boli infecioase.
Descrierea anatomica a regiunii:
Coloana vertebral este axul de sustinere a trunchiului in pozitie verticala si este
un sistem complex,n structura cruia intr 33 34 de vertebre,344 de suprafee
articulare,24 de discuri intervertebrale,365 de ligamente i asupra creia acioneaz 750
de muchi.
Ea este impartita in cinci segmente.Acestea sunt:segmantul cervical (alcatuit din 7
vertebre),regiunea dorsala (12 vertebre),segmentul lombar (5 vertebre),cel sacral (5
vertebre) i segmentul coccigian (4-5 vertebre sudate ntre ele).
Regiunea dorsal se delimiteaz n partea superioar prin linia imaginar ce trece
prin C7, spina omoplatului i acromion.n partea inferioar se delimiteaz prin linia
imaginar ce trece prin T12 i coastele flotante.
Musculatura acestei regiuni este foarte bine dezvoltat.Muchii mai importanti
sunt:marii dorsali,trapezii inferiori,intercostalii,iliocostalii,muchii proprii ai coloanei
vertebrale (paravertebralii dorsali,intervertebralii,interspinoii i transverso- spinoii). n
partea superioar a regiunii dorsale se gasesc:muchii romboizi, muchii supra i
subspinoi,care intr atat in regiunea cefei cat i in cea dorsala.
Tehnica masajului.
Masajul regiunii dorsale se execut aeznd bolnavul n decubit ventral,cu minile
pe lng corp,iar in cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se aseaza pacientului o
perna sub abdomen sau torace,in functie de regiunea in care se gaseste cifoza.Bolnavul
este acoperit cu un cearceaf,lsnd descoperit numai regiunea de masat.
Se ncepe prin neteziri (efleuraj),cu ambele palme ntinse,pornind de la partea
inferioar a trunchiului,pe muchii paravertebrali i cei dorsali,pe marginea superioar a
trapezilor,nconjurnd umerii.
O alta form de netezire se executa tot cu palmele ntinse,pe prile laterale ale
toracelui,in acelasi sens (de jos n sus),pe partea superioara a trapezilor si terminand la
C7.

Urmeaza netezirea pe coloan,cu dou degete deprtate,prinzand apofizele

spinoase vertebrale ntre degetele deprtate de la mna stng.Aceeasi manevra se
executa si intercostal,att pe partea opusa,ct i pe partea noastra.
Se continua cu netezirea pieptene.Ea se executa pe muchii bine dezvoltai, marii
dorsali, derulnd pumnul de la rdcin ctre vrful degetelor, de 5-6 ori.
Urmatoarea
manevra de masaj aplicata o constituie frmntarea sau petrisajul, sub toate formele
sale (frmntarea cu o mn, ncepnd cu partea opus nou, pe 2-3 directii de muchi,
realizata prin compresiuni i relaxri ritmice intre police i celelalte patru degete,
ridicnd muchiul de pe planul osos. Pe aceleai direcii se execut i frmntarea cu
dou mini i cea contratimp.
Dup fiecare manevra de framantat in parte se executa neteziri de ntrerupere, cu
scopul de a linisti organismul si,totodata,de a-l pregati pentru manevrele care vor urma.
Urmeaza geluirea,care este tot o frmntare, ce se face pe coloan, cu 2 degete
deprtate,prinzand spina vertebral ntre ele. 0 alt direcie a geluirii, cu degetele
apropiate, se executa pe muchii paravertebrali dorsali,iar cu degetele departate,
intercostal.Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe fiecare direcie.
Se aplica din nou neteziri de intrarupere.
Dup acestea urmeaz friciunile, care se executa pe coloana,cu dou degete
deprtate, prin micri de sus n jos, stnga-dreapta, circular dreapta, circular stnga. 0
alt direcie de friciune intercostal, cu degetele deprtate si cu micri circulare;
precum i pe muchii paravertebrali dorsali,cu degetele apropiate.Se insista pe
contracturile musculare,frictiunea avand un efect puternic decontracturant,mai ales in
asociere cu vibratia.
Se executa din nou neteziri de intrerupere,dup care urmeaz tapotamentul.
Acesta se aplica doar pe muchii bine dezvoltai ca marii dorsali i trapezii inferiori,
evitand zona rinichilor. Formele de tapotament folosite sunt: cu, cu partea cubital a
mainii i cu pumnii usor deschisi.Manevrele de tapotament nu se executa totdeauna ci
numai in cazurile cu relaxare sau atrofie musculara.
Urmeaz vibraia, executata cu palma ntreag,intinsa,pe toat suprafaa
muscular, prin trenuri vibratorii profunde i rapide.
Dup toate acestea,se aplica netezirile de incheiere, a caror intensitate va fi
descrescatoare, in vederea relaxarii si linistirii organismului.
In functie de localizarea deviatiei cifotice si gradul curburii,se poate indica,pe
langa masajul dorsal,si un masaj decontracturant cervical si/sau lombar.
In incheierea sedintei de masaj,fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizari
kinetice in articulatiile interesate (articulaiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc
mobilizate. Pentru acest lucru,pe fondul micarilor de inspiratie-expiratie efectuate de
pacient, maseurul, innd palmele perpendicular pe coloana dorsal a acestuia,ii cere
bolnavului s trag puternic aer n piept, dup care,in timpul expirului, apas ritmic, prin
vibraii, coloana dorsala (de 2-3 ori).

KINETOTERAPIE (gimnastica medicala).

Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul
deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de
gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele
nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze
patologice).
Exerciiile pentru corectarea cifozei urmresc:
I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, n sensul scurtrii musculaturii
dorsale (prin micri concentrice) i alungirea musculaturii anterioare a gtului i
toracelui (prin micri excentrice).
II.tergerea deprinderii greite i formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviaiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.
Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:
Exerciii statice:
-contractii izometrice,
-stnd n picioare corect,
-stnd n genunchi,
-stnd n decubit dorsal sau ventral,
-stnd atrnat
Exerciii dinamice extensia i ntinderea coloanei vertebrale, apoi exerciii
pentru cap, gt, membre, care s amplifice extensia trunchiului.
Pentru ngreunri in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (aezate la spate, sub
axile), mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mini deasupra
capului).
Exerciiile vor fi ntrerupte de frecvente micri de respiraie i relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciiile de redresare pasiv i pasivo-activ, efectuate la
scara fix, la perete i, mai ales, n faa oglinzii.
n cazul atitudinii cifotice, trebuie s nvm pacientul s-i formeze simul
poziiei corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorit supleei coloanei
vertebrale.
Se are n vedere poziia defectuoas a capului czut nainte, care trebuie redresat
prin contracia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, meninnd privirea
nainte, paralel cu pmntul.

Tonifierea i reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele

principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
1. din decubit ventral, se execut gradat ridicarea capului, umerilor si a membrelor
superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonific musculatura lombar),
3. ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonific musculatura
unilateral paravertebral respectiv).
Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic l constituie asuplizarea coloanei
vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar s se acioneze n sensul:
- eliberrii micrii n articulaiile interapofizare posterioare,
- contracararea tendinei de cifozare,
- mpiedicarea agravrii unei eventuale scolioze preexistente,
- mbuntirea mobilitii articulatiilor costo-vertebrale.
Tehnica de lucru indicat deriv n mare msur din metoda Klapp. Cifoza dorsal
se corecteaz prin exerciii de ntindere a coloanei din cele trei poziii de baz (decubit,
eznd, ortostatism), de fapt, contientizarea poziiei de a sta nalt" sau a sta drept".
Postura se controleaz n oglind, urmrind alungirea gtului i a trunchiului n ax.
Exerciiile devin mai eficiente dac se ofer bolnavului civa parametri care s-i
permit s contientizeze corecia postural (o rezisten uoar aplicat de palma
terapeutului pe cretetul bolnavului, o carte aezat pe cretet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziiile lordozante plecnd din poziia de start n
genunchi".
Extensiile active, mersul n patru labe, traciunile prin propria greutate a corpului
(atrnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, notul pe spate), toate pot fi exploatate
pentru ndeplinirea aceluiai obiectiv.
Pentru toniferea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice,
dar sunt i unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, dei se adreseaz n
principal musculaturii paravertebrale, antreneaz n lucru i musculatura centurii
scapulo-humerale.
Exercitii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:
Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc
genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.
Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;
Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare
(alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.

 Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziia membrelor superioare

schimbndu-se pentru a grada efortul (pe lng corp, sub brbie, pe ceafa, pe umeri).
n decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atmnd, se
fac extensii din old cu genunchii ntini.
Din pozitia n genunchi" cu un baston n mini, redresarea complet a trunchiului,
extensia braelor i meninerea pentru cteva secunde a poziiei de maxim extensie.
Exerciiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza n condiii de dotare minim i nu
pierd din valoare dect datorit lipsei de continuitate.
Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adic de proceduri de kinetoterapie
aplicate n bazine cu ap dulce sau carbogazoas. Avantajele acestei metode constau n
aciunea fizic a apei de a "descrca" micarile n mare parte, de aciunea gravitaiei.
De asemenea, apa opune o rezistena la miscare, ceea ce face ca partea izometric
a contractiei s reprezinte mai mult din micare, crescand astfel tonusul muscular.
La aceste aciuni se mai adaug efectele termalitii apei asupra vasomotricitii i
efectele tonifiante asupra sistemului nervos central i periferic. In cazul apelor
carbogazoase este de adaugat si efectul curativ al srurilor i bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode
importante: - notul,
- gimnastica respiratorie.
Innotul trebuie s fie simetric i fcut muli ani la rnd (bras, spate, fluture,
delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor
coloanei vertebrale i de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, n ap, se face sub forma de innot sau programe
specializate. Exerciiile se execut timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pn
la brbie, membrele inferioare ntinse i atingnd fundul bazinului cu vrful degetelor.
Aceast gimnastic asuplizeaz curburile, niveleaz centurile, stimuleaz
autocontrolul i favorizeaz dezvoltarea simetric a toracelui i cresterea capacitii
vitale.
Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:
Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale
n scurtare, din poziii care s fixeze regiunea lombar i cervical n poziie corect. Se
lucreaz, n special, din eznd sau eznd pe genunchi, din culcat, in genunchi cu sprijin
pe palme, atrnat la scar fix, elongaii cu ajutorul unui cpstru, redresri active
controlate, n faa oglinzii, transport de greuti pe cap.
Pentru apropierea omoplailor se fac exerciii libere sau cu diferite aparate
portabile (greuti, bastoane), cu rotatia extern a braelor, prin contracia muchilor mic
rotund i subspinos, cu apropierea omoplailor de linia median (de coloan) prin

contracia trapezului i romboidului, cu inspiraie, iar la revenire-expiraie. Acelai

rezultat l obinem lucrnd i cu braele ntinse la orizontal, duse spre napoi pentru
apropierea omoplailor de coloan i torace.
Deblocarea toracelui, care se prezint cu un stren nfundat, se obine prin
exerciii de respiraie ampl. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsal pot fi
antrenate n momentul inspirului i s contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin
deprtarea ntre ele i ridicarea lor.Toracele i respiraia costal se reeduc prin
mobilizri pasive, presiuni i traciuni asupra coastelor, innd cont de momentul
inspirului i expirului, cu scopul de a mri elasticitatea condro-costo-vertebral, i prin
micri active de respiraie. Presiunile i traciunile se aplic perpendicular pe axul de
rotaie a articulaiei costo-vertebral, la nivelul arcului posterior sau la locul de deplasare
in cazul coastelor mai mari.
Micrile pasive cu presiuni i traciuni pe clavicul i stern, vizeaz mobilizarea
toracelui n partea lui superioar, iar cand sunt aplicate pe regiunea lateral, vizeaz
mobilizarea toracelui n partea mijlocie i inferioar.
Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp
(ideal ar fi ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii)
deoarece au un rol primordial atat in corectarea deviatiilor cifotice
existente si a complicatiilor lor,cat si in prevenirea reaparitiei acestora.
TERAPIA OCUPAIONAL (ergoterapia).
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia, folosind
diverse activiti, adaptate la tipul de deficiene motorii ale individului, cu scop recreativ
i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc mai bine muchii rmai indemni i
recupernd funcia celor afectai de boal, contribuind astfel la readaptarea funcional la
gestualitatile vieii zilnice.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri utile i contribuind astfel
la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea programelor de terapie
ocupaionala sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii miscarilor in acestea;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic;
Planul de tratament,in terapia ocupationala,se stabileste in urma unei evaluari bine
documentate (cuprinzand date personale despre pacient,despre mediul familial, socioeducational si lucrativ al acestuia; precum si indicatii asupra afectiunii pe care o are si
modalitatile de tratament ale acesteia,prin mijloacele proprii ergoterapiei).

Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din medicul

specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si stabilirea
planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode specifice,grupate
in trei mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative
activitati neesentiale, nesemnificative;
metode sau activitati ajutatoare.
Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de viata,
terapia ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si angrenarea
pacientilor in diverse activitati distractive, de agrement, precum si practicarea unor
sporturi atat individuale, cat si de echipa.
Bolnavul cu cifoz trebuie s evite activitile care necesit flexia coloanei cum ar
fi: grdinritul, mpletitul rchitei, cusutul la main, olarit, etc..
Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor
activiti sportive: not, volei, baschet.
Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i readaptare funcional.
TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).
Bolnavul cu cifoz poate beneficia de tratament balneo-fizical n staiuni profilate
pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia,
Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa mineral, nmol terapeutic,
climatul) este benefic i, mpreun cu programele de kinetoterapie adecvate, pot
contribui la recuperarea funcional a acestuia.
Tratamentul balnear vizeaz urmtoarele obiective:
ncetinirea procesului degenerativ;
mbuntirea circulaiei locale i generale;
Ameliorarea sau meninerea mobilitii articulare i a forei musculare.
Tipuri de ape recomandate:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
Ape srate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape srate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase srate (Climneti, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane).

Terapia cu nmol este benefica prin aciunea celor trei factori cunoscui: termic,
fizic (mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul), unde se gaseste nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

Coxartroza reprezinta afectarea cronica degenerativa a articulatiei soldului

ce apare in conditii etiologice foarte variate, dar cu acelasi rezultat finat,
deformarea articulara invalidanta.
Este o afectiune relativ des intalnita, fiind si cea mai invalidanta dintre
artroze, putand evolua spontan pana la infirmitati grave.
Coxartroza primitiva (primara, esentiala sau indiopatica) evolueaza in
absenta unei cauze decelabile, incadrandu- se intr- un proces artrozic
degenerativ general, localizat la articulatia soldului concomitent cu alte
localizari articulare. Ea reprezinta 45% din cazurile de coxartroza si practic nu
atrage dupa sine deficite functionale sesizabile de pacient, lasa o mobilitate peste
unghiurile utile ale soldului, iar radiografia nu arata distructii sau pensari
importante ale spatiului articular.
Coxartrozele secundare (55% din cazuri) se dezvolta pe fondul unei cauze
locale preexistente care modifica anatomia articulara, afecteaza circulatia
capului femural sau creaza distrectii locale. Aceste coxartroze sunt de obicei
unilaterale iar cand sunt bilaterale nu au simetrie perfecta in aspectul radiologic,
sau in simptomatologie clinica.
a) Frecventa coxartrozei este destul de mare si ea creste o data cu inaintarea in
varsta Lawrence arata ca la subiectii intre 15 si 24 de ani leziunile
radiologice de artroze sunt prezente la 10% din cazuri in vreme ce aceleasi
leziuni radiologice le intalneste la 80% dintre cazuri ce au trecut de 55 de
ani.
b) Rasa, climatul, modul de viata nu par sa influenteze frecventa coxartrozei,
totusi de exemplu, coxartroza apare rar in China.
c) Multe din cazurile cu leziuni radiologice de artroza raman clinic multe si
Kellgren si Lawrenc arata ca numai 25% dintre minorii cu leziuni
radiologice de artroza la sold prezentau semne clinice de suferinta.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI
a) examenul clinic- semne subiective si obiective
b) investigatii paraclinice- ex radiologie, probe laborator

a) Examenul clinic- semne subiective si obiective

Debutul bolii este insidios. Durerea apare insidios ca o fatigabilitate cu
intensitate crescanda.Durerea este de tip mecanic,este agravat de mers,de
sprijin prelungit, de oboseala si este calmat de repaus.Rar unii bolnavi au

dureri nocturne.Impotenta functionala este de intensitate variabila,la inceput

fatigabilitate precoce la alergare sau la urcatul scarilor,apoi ca o jena ce-l
mpiedica sa-si lege sireturile pantofilor, sa-si incruciseze
picioarele,schioptarea aparand in general dupa 2-5 ani de evolutie.
Semne obiective:
Bolnavul se examineaza in mers, stand in picioare.La mers putem observa
schiopatarea,bolnavul evitand sa se sprijine pe membrul inferior afectat.
Candin picioare se observa la bolnav o atitudine vicioas,cu membrul
inferior in usoara flexie si rotat extern.n decubit la examinarea mobilitatii
articulatiei coxofemurale,se remarc o limitare dureroasa a flexiei coapsei pe
bazin abduciei si rotatiei.n decubit ventral observbam si limitarea extensiei
coapsei.Semnele locale de inflamaie lipsesc.
b) Investigatii paraclinice- ex radiologic, probe laborator
Se efectueaza examenul de fata al bazinului ortostatism, iar pentru
aprofundare sunt necesare radiografii si din alte incidente.
Radiografia standard arata de partea afectata:
-o pensare a interliniului articular
-osteofitoz pe zonele,marginale ale capului femural
-osteoscleroza cu osteocondensare de o parte si de alta a pensarii in zona de
presiune maxim
-osteoporoza sub forma de geode in capul femural i n cotil
EVOLUTIE SI PRONOSTIC
Evolutia este lenta, progresiva cu impotenta functionala ce se accentueaza in
timp determinand invaliditatea dupa 7-15 ani de evolutie. Datorita intensificarii
durerii se reduce progresiv perimetrul de mers, poate apare hipotrofie musculara,
bolnavul resimtind necesitatea sprijinului in baston.De cele mai multe ori
coxartroza intitial unilaterala devine bilaterala prin suprasolicitare excesiva a
coxofemuralei opuse .
Diagnostic pozitiv
-se bazeaza pe anamneza,examen clinic si examen radiologic, precizand de la
inceput forma clinica (primitiva sau secundara)deoarece coxartroza secundara
poate beneficia de tratament ortopedico-chirurghical precoce.
Diagnostic diferential .
-de departe cel mai important diagnostic diferential este coxartroza coxita.Pentru
acest motiv vom mentiona aici cateva dintre cele mai importante criterii de
diagnostic ale coxitei:
Criterii clinice
-debut anterior varstei de 40 ani
-debut brutal al durerii cu evolutie rapida
-durere de tip inflamator continua, accentuata nocturn neinfluentata de repaus
-redoare matinala persistenta
-antecedente de boala inflamatorie (PR) sau infectioasa (TBC)

Criterii biologice
-VSH mare(unghi 40grade)leucocitoza cu polimorfonculare
-semne de sinovita inflamatorie
Criterii radiografice
-pensare a spatiului articular
-remaniere osoasa rapida
-fara osteofitoza
Alte diagnostice diferentiale se face cu: -sciatica (atunci cand e vorba de o
durere posterioara a fesei si coapsei)la care manevrele de elongatie a sciaticului
sunt pozitive.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ
-

efecte fiziologice ale masajului

descrierea anatomica a regiunii
tehnica masajului
mobilizarea articulatiilor (Kinetoterapie)
gimnastica medicala

Mobilizarea articulatiilor (Kinetoterapie)

Pentru kinetoterapeut orientarea programului se face in functie de statul
chimico- anatomo- functional al bolii.
Se deosebesc trei stadii:
- stadiul initial (SI) dureri in artrostatism si la mers prelungit, oboseala
musculoarticulara locala, reducerea amplitedinilor maximale ale soldului.
- stadiul evoluat (SE) dureri si in repaus, redoare articulara in zona
amplitudinilor de utilizare curenta, atitudini vicioase corectabile pasiv sau chiar
activ.
- stadiul final (SF) dureri interne, limitare marcata a mobilitatii pana la
anchiloza, atitudini vicioase inreductibile. Aprecierea functiei soldului se face pe
baza testelor musculare si articulare ca si a celor globale. O cotatiei functionala
complexa a fost alcatuita de Mesle si Aubigne 1970. Desigur ca analiza stadiului
clinico- functional o face medicul specialist recuperator si tot el alcatueste pe
aceasta baza programul de recuperare medicala din care face parte ca element
principal Kinetoterapia. In general acest program urmareste patru obiective
principale:
- scaderea durerilor
- cresterea stabilitatii soldului
- cresterea gradului de coordonare si echilibru in mers
Suprimarea durerii este realizata prin:
- tratament medicamentos; antialergic, antiinflamator,
decontracturant

- termoterapie bazata pe efectul antialergic si decontracturant al

caldurii, parafina, hidroterapie
- masoterapie blanda, decontracturanta
- electroterapie preferentiala pentru undele scurte ce actioneaza
profund pe musculatura dar se mai pot folosi curenti galvanici si
curenti diadinamici
- posturi

Componentele programului Kinetic sunt:

1. Posturile
- coxartroza are tendinta de a instala pozitii vicioase ale soldului si in
special, flexumul si rotatia externa care agraveaza disfunctia.
Posturile au caracter preventiv in stadiul initial, sunt corectoase in
stadiul evolutiv si devin in stadiul final caci nu mai pot fi eficiente.
Posturile libere se folosesc pentru evitarea (corectarea) flexumului se
pastreaza 10- 30 si se repeta de 3- 4 ori pe zi, si pentru evitarea rotatiei
externe cand se mentin 50*- 1 se repeta de mai multe ori pe zi.
Posturile fixe se utilizeaza pentru noapte, obligand membrul inferior
sa ramana in pozitia anatermica si se realizeaza prin atele redizate din fasa
gipsata sau materiale termoplastice.
2. Tonifierea musculaturii
Deosebit de importanta este tonifierea musculaturii deductoare a soldului
care este repernabila pentru statiunea unipodala, pentru mersul echilibrat
fara- latero- flectari, hermolaterale ale trunchiului. Fesierul mijlociu si mic,
tonsorul fasciei lata, reprezinta musculatura principala abductoare si
laterostabilizatoare. La coxartic, pe baza bilantului muscular de obicei este
nevoie si de tonifierea muschilor rotdor (mai ales intern) extensori ai
soldului si extensori ai genunchiului, apoi flexorii si rotdori ai soldului.
3. Refacerea mobilitatii articulare
- desi realizarea stabilitatii soldului (prin tonifiere musculara) este mai
important in coxartroza decat mobilitatea, totusi nu se neglijiaza nici
mobilizarile articulare.
In stadiul initial incercam sa prevenim aparitia redarii articulare, iar in
celelalte doua stadii urmarim recuperarea gradelor de miscare pierdute. Din
punct de vedere functional ne intereseaza mai des miscarea de flexieextensie apoi abductia si rotatia interna.
Refacerea mobilitatii articulare trebue sa se faca fara durere si se
realizeaza prin:
- mobilizarii pasive- in hipotonii musculare foarte mari cand nu
mobilizeaza articulatia.

- mobilizari anto- pasive executate de bolnavi, mana sau membru inferior

sanatos.
- mobilizari activo- pasive din suspendat in chinga cu tractiune la scripete.
- mobilizari activo libere pe planseta talcata sau incaltat cu sosete cu
akotting- uri pentru flexie si abductie.
Un element deosebit de important pentru mobilizare articulara un coxatic
este pedalarea pe bicicleta, pentru ca realizeaza evitarea incarcarii
articulatiei soldului. Cu bicicleta termometrica sau simpla se realizeaza si
cresterea fortei si rezistentei musculare. Precizand ca este bine soldul, sa se
lucreze numai cu descarcare de greutate, pe masa de kinetoterapie, prin
scripetoterapie, sau si mai bine prin hidroterapie in bazin cu apa calda.
Avantajele hidrokinetoterapiei consta in asocierea suplurii de greutate in
apa, cu efectul decontracturant si antialgic al apei calde si cu realizarea unei
bune tonifieri musculare.
4. Refacerea stabilitatii:
- se realizeaza prin exercitii analitice de tonifiere musculara. Aceste
exercitii se adreseaza in deosebi si pelvitro- hanteriorilor.
5. Recastigarea controlului muscular dinamic pentru mers.
- se face fie la nivel fiziologic (in SI si SE) fie la nivel patologic dar cu o
compensare cat mai buna in (SF) evitand mersul schiopatat.
6. Cresterea pozitiei bazinului, mentinerea unei functionalitati cat mai
perfecte a coloanei lombare (suplete, forta musculara, abdominala si
paravertebrala) a genunchiului homolareral mobilitate, stabilitate activa, si
a intregului membru inferior heterolateral (mobilitate si stabilitate pentru
sold si genunchi).

Tehnica ocupationala
- in coxartroza se utilizeaza doar acele forme care se efectueaza
eventual di decubit, bazate pe pedalaj, alunecari pe planseta cu
rotile giroplane etc.
Dintre sporturi: ciclism, natatie, schi, calarie.

TRATAMENT

1.
2.
3.
4.

tratament profilactic
tratament igieno- dietetic
tratament medicamentos
tratament ortopedic- chirurgical

Coxartroza secundara este in primul rand p afectiune ortopedica

chirurgicala si doar in al doilea rand o afectiune reumatologica.
Nici un tratament conservator (medicamentos, fizioterapeutic, balnear,
ortopedic) nu poate opri procesul de degradare articulara.
Majoritatea cauzelor locale care stau la baza instalarii in timp a
coxartrozei secumdare, beneficiaza de tratament ortopedico- chirurgical
care va incerca corectia anatomic locala, articulara a acestor stari
precokotice. Dintre starile precokotice prezentam aici cateva care
beneficiaza de tratament chirurgical:
Ineficienta de cotil:
- ineficienta de cotil, cotilul fiind oblic, permitand capului femural sa
alunece in sus rupand astfel arcul cervico- abductor si instaland sebluxatia
de sold. Aceste vicii arhitecturale ale cotilului, capului sau colului femural,
pot ficorectate prin diverse tipuri de operatii, considerate ca interventii
precoce profilactice.
Necrozele asopatice
- necrozele asopatice de cap femural, de asemenea inainte de a determina
incongluenta articulara beneficiaza de chirurgie. Alteori (mai rar) cauzele
locale care se constitue in stari precoxatice, sunt afectiuni din domeniul
reumatologic, regula tratamentului precoce in scopul prevenirii coxartrozei.
- artritele septice, trebue tratate urgent prelungit cu antibiotice,
antiinflamatorii si repaus articular, nepermitandu- se incarcarea articulatiei.
- artritele inflamatorii cronice, duc treptat la infirmitate coxofemurala motiv
pentru care se trateaza precoce, adecvat bolii reumatice respective
tratamentul chirurgical fiind indicat doar ca interventie paleativa.
a) Medicatia zisa patogenetica sau de fond a artrozei.
Sulful, casurile de iod sau vitamina B- 1 au fost administrate in artroze
pretinzandu- se a fi medicatie specifica artrozelor, cu efect in regenerare
cartilajului articular, fapt ce nu aputut fi dovedit si a carei eficacitate este
discutabila.
b) Medicatia antialgica antiinflamatorie si decontracturanta.
Din categoria antialgicelor, medicamentul de baza este si ramane acidul
acetilosalicilic (Aspirina), medicament clasic caruia i se descopera cu timpul

noi si importante virtuti terapeutice. Asadar, medicamentul cu valente

multiple, aspirina, pe langa efectul anti alergic si usor antiinflamator, este util
in profilaxie si in tratamentul artrozei propriu- zisa.
Administrarea se face in doze de 2- 3 grame pe zi mai adesea de 1 gram
pe zi, in functie de toleranta, cunoscute fiind efectele adverse- gastrologice,
tulburari auditive, hemoragice etc. Dat fiind dificila toleranta, in primul rand
digestiva, la doze mari si prelungite, se prescriu astazi preparate tamponate,
drajeuri glutimizate, efervescente mult mai bine tolerate.
Dintre preparatele puse la dispozitie de industria noastra farmaceutica
mentionam:
1. Algocalmin- fiole sau drajeuri (Novalgin)
2. Alindor- drajeuri (Antadol, Irgopyrin, Rheopin) Antialgic si cu actiune
antiinflamatorie, drog mai puternic ca algocalminul.
3. Aminofemazone (Pyramidon)- comprimat.
4. Paracetamol- comprimate, are o actiune antialergica si antipiretica
evidenta fara actiune antiinflamatorie, dar mai bine tolerata in dozele
uzuale de 3- 4 comprimate pe zi, pe o durata de circa 10 zile.
5. Indometacin- capsule cu doze mici de 150- 200 miligrame (6- 8 capsule)
6. Piroxicam (Feldene) drajeuri a 20 miligrame se administreaza in doza de
intretinere de 1 drajeu pe zi.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC
Terapia prin factori naturali (bai termale, namoluri etc.) isi are locul ei in
tratamentul coxartrozei, atat prin virtutile terapeutice pe care le au factorii ca
atare, cat mai ales prin kineziterapia ce se aplica concomitent in centrele si
statiunile respective.
Cura balneara, in medie de 3 saptamani, intr- o astfel de statiune,
reprezinta un repaus fizic si psihic solitar. Impreuna cu regulile elementare de
igiena si recuperare functionala, pe care bolnavul le invata, balneoterapie
constitue un mare avantaj in arsenalul terapeutic al coxartrozei.
Apele minerale radioactive, sulfuroase sau clorurosodice de preferinta
termale, sunt indicate in cure externe. Astfel bolnavii cu coxartroza
beneficiaza de tehnicile uzuale de hidroterapie cum sunt baile generale, in
cada sau mai bine in piscina incalzita, completate cu dus subacval si dusmasaj.
Aplicatiile de namol sunt si ele recomandate in aplicatii locale sau bai cu
namol.
Gimnastica medicala, hidrochineziterapia si masajul pre- si postbalneatie
se asociaza si completeaza tehnicile mentionate mai sus. Modul de actiune al
factorilor naturali nu este inca asa de bine precizat. Se admite in principiu ca
apele si namolul de termale, precum si cele radioactive au un efect antalgic si

decontracturant, iar baia ca atare, dusul si hidrochineziterapia ar avea un

efect sedativ si spasmolitic general. Se considera de asemenea ca sulful ar
avea un efect trofic (discutabil) asupra cartilajului articular, tot asa cum apele
clorosodice ar avea asupra aparatului musculoligamentar.
S- ar putea conchide ca tratamentul balnear in statiune, pe langa efectul
amtalgic si sedativ pe care- l are asupra artrozelor in general, permite
bolnavului sa invete reguli de igiena fizica si recuperare functionala a
coxartrozei, pe care apoi trebue sa le cultive singur.
Corespunzator acestor cerinte, la noi in tara statiunile recomandate sunt:
Herculane, Felix,Eforie Nord, Mangalia, Govora, Amara, Pucioasa, Olanesti
etc.
In general dupa o astfel de cura, bolnavii se simt mai bine, ameliorare
subiectiva care se remarca in peste 70% din cazuri si ca atare ia poate fi
considerata foarte utila.
De altfel mai o recomandam o data sau de doua ori pe an, atat preoperator
cat si post operator cu virtuti de recuperare si intretinere in timp a rezultatelor
obtinute prin interventia chirurgicala.

TRATAMENT PRIN ELECTROTERAPIE

Un adjuvant pretios in tratamentul complex al coxartrozei este terapia prin
agenti fizici.
Eletroterapia in acest context are uneori efecte salutare, desi rezultatele in
general sunt partiale si tranzitorii.
Razele ultrascurte (inalta frecventa) au dupa Vignon, eficacitate datorita
hiperemiei dezvoltate in tesuturile mai rotunde si consecutiv, actiunii
antalgice. Rezultatele sunt insa pasagere, aceste radiatii ca si altele de altfel,
neinfluentand evolutia propriu-zisa a coxartozei. Se recomanda 12 sedinte a
cate 20 de minute, in ritm de2-3 saptamani, prin poliplantati, unul anterior
altul posterior fata de soldul bolnav si reglat astfel incat bolnavul sa simta o
senzatie de caldura.
Prezentam in continuare o reteta de pomada, cu care se ung tegumentele
inaintea aplicatiei ultrasunetelor:
Rp. - Hidrocortizon 10 gr
Colesterol
35 gr
Aqva
10 gr
Lanolina
80 gr
Vaselina
865 g
D.S. : extern

Ionizarile cu calciu in aplicatiile transversale, electrodul pozitiv fiind

imbinat cu clorura de calciu 1 % cel negativ cu iodura de calciu 1%.
De asemenea rezultate bune s-au obtinut si intrebuintind curentii
interferentiali, curentii de medie frecventa de ultra inalta frecventa.
In concluzie, mijloacele electroterapice prin actiunea antialgica si uneori
decontracturanta, pot constitui uneori factori adjuvanti. Dupa aplicarea lor
nu se observa nici o modificare favorabila a tabloului morfologic si
radiologic, iar din punct de vedere functional nu se obtine nici o ameliorare
a mobilitatii articulare. De aici si limitele acestei terapii.

TRATAMENTUL DE RECUPERARE FUNCTIONALA-B.F.T.

Recuperarea functionala sau reeducarea in coxartroza urmareste sa
recastige, pe cat posibil mobilitatea articulara si sa o intretina in timp, astfel
incat sa amelioreze sustentatia si locomotia.
Obiectivele recuperatorii sunt :
a) Lupta contra redarii articulare- consecinta uzurii cartilajului si a
incongruentei articulare. Kineziterapia tenteaza prin tehnicile
intrebuintate, sa stimuleze nutritia cartilajului articular, mai mult sa
favorizeze cicatrizarea si regenerarea celui uzat sau cel putin sa intirzie
evolutia procesului distructiv artrozic.
b) Lupta contra disarmoniei musculare- pentru restabilirea echilibruliu
functional al grupei musculare perioarticulare antagoniste.
c) Lupta impotriva atitudinilor vicioase, instalate drept consecinta a
contracturii antalgice a unor grupe musculare, cit si a incongruentei
articulare.
d) Recuperarea mobilitatii articulare se obtine prin miscari, la
inceputpasive, apoi activo-pasive usoare, blande asistate apoi contrariate
de catre kineziterapeut, prin scripetoterapie sau pedalare pe bicicleta cu
sa reglabila; sedintele de asuclizare vor fi intrerupte de masaj
decontracturant.
Recuperarea mobilitatii articulare coxofemurale va fi completa printr-o
munca de asuprizare a rahisului, in special a sarnierei lombosacrate de care
depinde in mare masura statica si locomotia.
e) Recuperarea musculara componenta esentiala a recuperarii- actioneaza
impotriva amiotrofiei, cauza dezechilibrului dinamic muscular si a
instabilitatii articulare in statica si locomotie. In coxartroza, in primul
rand se urmareste retonifierea fesierului mijlociu, din grupul abductor al
coapsei. Acasta se face prin contractura antagonistilor extensiei, a
proasiliacului, a croitorului, a tensorului, fasciei lata, a fasciculelor

anterioare ale micului fesier si a quadri-cepsului a carei amiotrofie

antreneaza o tulburare statico-dinamica a genunchiului.
In schimb alti muschi nu trebuie solicitati intrucat ei sunt predominanti
prin contractura precum abductorii, rotatori externi si rotatori scurti.
Exercitiile de recuperare musculara trebuie facute progresiv, cu deosebita
grija, pentru a evita contracturile reflexe de aparare, tinand tot deuna seama
ca retonifierea sa se faca armonios, simetric si echilibrat. Ele nu se vor
limita, dupa cum am mai spus, la articulatia coxofemurala, si vor cuprinde
grupele musculare ale trunchiului. Pentru echilibrarea acestuia, cat si cu
caracter general se face reducerea musculara globala.
Tehnica propriu- zisa de refacere a masei musculare cuprinde exercitii,
contractii izometrice si voluntare, contra rezistentei manuale prudente si
dozate. Ea va fi efectuata de un cadru cu experienta, in baza unui program
analitic de recuperare, intrerupt de masaje decontracturante, eventual in
bazin, unde se suprima incarcarea ponderala. Recuperarea functionala, in
aceste cazuri extinsa, are eficienta limitata, avand mai mult valoare
preventiva decat curativa. Totusi acele atitudini vicioase, consecinta mai
ales a contracturii sunt susceptibile de corectie.
Recuperarea, care incepe din prima si post operatorie, urmareste
prevenirea complicatiilor pulmonare si tromboembolitice. In acest ses se
recomanda bolnavului exercitii active, de respiratie si de expiratie contra
rezistenta care dureaza in medie 5 zile.
Concomitent se indica bolnavului sa faca miscari activo-pasive ale
degetelor si gleznei de la piciorul operat, contractii izometrice ale
cvadricepsului.
Perioada recuperarii active, a mobilitatii fara sprijin, incepe dupa 4-5
saptamani de la operatie cand progresiv se institue o recuperare ampla
musculara si a mobilitatii articulare. Sprijinul este interzis.
Aceasta perioada debuteaza printr- o prima etapa de 2-3 saptamani, cand
bolnavul este mutat intr- un pat cu cadru de recuperare, dotat cu scripeti
pentru a asista la inceput miscarile active. Deci se incepe cu:
- miscari activo-pasive, flexie-extensie a genunchiului indirect si
numai partial la sold, deoarece ele se fac la planul patului.
- Retonifierea activa a cvadricepsului, prin extensie activa a
genunchiului. Dupa flexarea genunchiului cu ajutorul hamacului
din aceasta pozitie, se extinde activ gamba.
- Se plaseaza hamacul la nivelul gleznei si se flecteaza din sold,
membrul pelvin la 20 grade, apoi se relaxeaza coada hamacului si
se tenteaza de a mentine membrul pelvin in pozitia astfel obtinuta.
Aceasta perioada incheiata cu bine se permite ridicarea la marginea
patului.
Dupa inca 10-14 zile bolnavul este apt de a se deplasa la fotoliu, apoi sa
mearga propriu-zis fara incarcare, la inceput pe cadru, apoi in carje. Din

acest moment se intensifica, recuperarea, atat in ceia ce priveste

musculatura, cat si mobilitatea articulara, printr-un travaliu dinamic.
La pat in decubit dorsal se fac exercitii pentru:
A) TONIFIEREA FLEXORILOR
- flexii alternative ale coapsei pe bazin si ale gambei pe coapsa, iar
mai tarziu pot fi recomandate flexii simultane.
- Flexia pe bazin a membrului pelvin operat, cu genunchiul in
extensie, membrul centrolateral fiind cu genunchiul in semiflexie ca
picior de sprijin, se va urmarii ca rotula sa fie la zenit sau activ, sa
se tinda catre aceasta.
B) TONIFIEREA ROTATORILOR INTERNI
- rotatia interna a membrului pelvin operat, la inceput miscarea
activa simpla apoi controlata de asistent.
La pat in decubit lateral pe partea stanga se fac exercitii pentru:
a) TONIFIEREA FESIERULUI MIJLOCIU
- membrul sanatos in semiflexie, fixand bazinul la nivelul patului, co0apsa
operata in usoara extensie evitand lordoza din aceasta pozitie se comanda
abductia membrului operat, care se face impotriva gravitatiei.
b) TONIFIEREA FESIERULUI MARE
- ambele membre inferioare cu semiflexia gambei pe coapse, aceasta din
urma in usoara extensie, piciorul la 90 grade pe gamba, asistentul aplica o
rezistenta pe planta piciorului, ceea ce are ca efect intensificarea extensiei.
Recuperarea mersului
Reeducarea mersului are mai multe faze si anume:
- faza statica- culcat, fara sprijin, cu sprijin partial, cu sprijin total
unipodal si bipodal
- faza dinamica- ce constitue recuperarea propriu-zisa a mersului pe
teren plan, inclinat, urcarea si coboratul scarilor.
In toate exercitiile se adauga pe parcurs, rezistenta manuala la ramforsare.
Presupune reeducarea propriu-zisa a mersului, cand asistentul va controla
si corija analitic fazele acestuia.
Se incepe cu mersul in sprijin unipodal pe partea sanatoasa si doua carje,
apoi, la indicatia medicului, sprijin bipodal, cu doua carje. In principiu, de
la permisiunea reluarii incarcarii pe partea operata, in circa 3-4 saptamani
se ajunge la baston, care poate fi mentinut un timp variabil in functie de
particularitatile cazului.
Elementul de baza este recuperarea prin exercitii active: contractii
izometrice la inceput, apoi exercitii dinamice activo-pasive, facilitate, apoi
contragravitate si in final contrarezistenta.

La acest moment in medie la 2-3 saptamani, bolnavul se externeaza si

continua ambulatoriu recuperarea prin hidrochineziterapie la piscina si
gimnastica medicala pe uscat.
Se indica in continuare de doua ori pe an o cura balneara de intretinere, de
preferinta intr-o statiune cu profil de specialitate cum sunt la noi in tara:
EFORIE, MANGALIA, FELIX, HERCULANE, OLANESTI.
In cazul artrodezei se impune cate o cura balneara de intretinere la circa 68 luni la inceput apoi anual.

Hernia de disc lombara este o afectiune cu simptomatologie

bipolara(lombalgie-sciatalgie sau cruralgie),care in majoritatea cazurilor este
patognomonica pentru diagnostic,mai ales cand se asocieaza in evolutie
periodicitatea,progresivitatea si variabilitatea simptomatologica;crize lombalgice
repetate,la care se pot asocia semne neurologice si reactii diferite psihice ale
bonavului la durere.
Consecutiv acestor leziuni,cu ocazia unui traumatism,de cele mai multe ori
produs de o reducere brusca a coloanei vertebrale flectate,apare hernia nucleului
pulpos,printr-un spatiu creat in ligamentul vertical posterior.Portiunea herniata a
nucleului pulpos,apasand asupra maduvei spinarii sau asupra radacinilor nervoase ale
acestuia,determina fenomene de compresiune.Aceste procese patologice stau la baza
asa ziselor nevralgii sciatice,a crizelor de lombago etc.
In concluzie hernia de disc este un conflict disculo-radicular cu hernierea
intrarahidiana la nivelul discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1.
Sindromul lombosciatic ramane o problema de actualitate cu o frecventa
deosebita,incapacitate de munca foarte ridicata,dificultate de a pune un diagnostic
precis de cauzabilitate,prin lipsa unei abordari unitare si sistematice interdisciplinare
si de aici inconstanta terapiei adecvate,complexe,cu repercusiuni socio-economice in
toate tarile.
Varsta cu frecventa maxima este de 30-45 de ani,iar raportul barbat\femeie este
de 2\1.De obicei este unica.70% din hernii apar la cei care depun eforturi fizice mari.
In 95-98% din cazuri hernia este localizata in regiunea lombara,iar dintre
acestea 50% sunt la L4,40% la L5.Herniile de disc cervicale sun pe locul II;50% sunt
la C6-C7,30% la C5-C6.Foate rar,1-2% din cazuri,exista hernii in regiunea dorsala.
Hernia are urmatoarele localizari:lateral 65%,median 33% si bilateral 2%.
G.Hirsch afirma ca 65% din populatia Suediei sufera de dureri lombare,in S.U.A
4 din 5 persoane, in Anglia se inregistreaza anual 1,1 consultatii in acest scop.O
ancheta sociala in Alger evidentiaza frecventa globala de 90,9% care creste cu varsta.
Hernia de disc,forma acuta,este mai frecventa la sexul masculin cu media de
varsta intre 25 si 40 de ani.
.Etiopatogenie(cauze,mecanisme,anatomie patologica)
Hernia discului intervertebral este produsa de traumatisme,in general
traumatisme mici si repetate.Este posibil sa intervina si un factor local predispozant in
sensul existentei unor anomalii congenitale ale regiunii lombo-sacrate.Patogenic
exista 3 feluri de factori:predispozanti,favorizanti si determinanti.

1. Factorii
predispozanti
sunt:anomalii
congenitale(lombalizarii,spina
bifida)constitutia individuala insuficienta a tesutului conjunctiv de
sustinere(normal ligamentul vertebral dorsal este slab reprezentat in regiunea
lombara).
2. Factorii favorizanti sunt:modificarile fiziologice si patologice ale
discului,punctia lombara,sarcina si nasterea,anumite pozitii ocupationale ale
individului.
3. Factorii determinanti sunt:traumatismul coloanei vertebrale si efortul fizic.
Suferinta radacinii nervoase sub compresiunea directa a herniei trece prin trei
stadii:stadiul I-sindromul de iritatie cu parestezii si dureri;stadiul II-sindromul de
compresiune,cu semne deficitare in teritoriul radacinii respective;stadiul III-sindromul
de intrerupere sau de paralizie radiculara,ultima faza de leziune radiculara(este
paralizia teritoriului muscular periferic al radacinii atinse).
In afara de factorul mecanic direct reprezentat de discul herniat,un rol imortant il
joaca si factorul vascular:hernia de disc produce staza in venele mari epidurale si
perimedulare si de asemenea comprima artera radiculara si astfel se produc tulburari
circulatorii pe radacini si chiar in conul terminal.Din cauza radiculitei de staza
durerile sciatice pot persista mult timp dupa operatie.
Modificarile
anatomopatologice
se
inpart
in
4
stadii.
Primul stadiu reprezinta dezorganizarea structurilor discului intervertebral,atat a
nucleului pulpos,cat si a inelului fibros.In stadiul al doilea se produce migrarea
posterioara a fragmentelor nucleului pulpos prin fisurile inelului fibros.In stadiul al
treilea are loc o adevarata herniere a unei portiuni de disc in canalul
vertebral,constituind hernia de disc posterioara.In stadiul al patrulea exista o
deteriorare discala intinsa,leziuni degenerative ale platourilor vertebrale cu formare de
osteofite.
O mica hernie ireductibila,situata pe fata coletului radicular la un bolnav cu
canal lombar mai ingust sau in forma de trefala,poate determina o compresie mai
severa decat o hernie voluminoasa situata la distanta de coletul radicular,unde
radacina este mai mobila sau la un subiect cu canal lombar larg.
Conflictul persistent poate determina o reactie inflamatorie locala,urmata de
formarea unor aderente intre radacina nervoasa si hernie,pe de o parte si intre hernie si
sacul dural pe de alta parte,ceea ce determina aparitia unei epidurite localizate.
Intensitatea compresiunii discului declanseaza inflamatia acuta a
radacinii,corespunzand clinic sciaticii hiperalgice,care duce secundar la fibroza cu
ingrosarea perinervului,iar radacina inflamata ramane hipersensibila ani de zile,cu
hexacerbari la diverse miscari sau modificari fizico-chimice si deseori la variatii
atmosferice.
Herniile de disc in fuctie de pozitia lor fata de ligamentul longitudinal posterior
au fost clasificate in:

-hernia directa-fragmentul herniat ramane in fata fisurii,retinut de ligamentul

longitudinal posterior ;
-hernia migratorie subligamentara(disecanta);
-fragmentul herniat se deplaseaza sub ligamentul longitudinal posterior fara al
perfora superior sau inferior,pe fata posterioara a corpului vertebral;
-hernie exteriorizata,atunci cand se rupe planul longitudinal posterior,portiunea
herniata ramane atasata de disc;
-hernia libera,care se produce prin ruperea pediculului cu detasarea
completa,situata in canalul lombar mai aproape sau mai departe de discul lezat.
Forma si functionarea coloanei vertebrale sunt in stransa legatura cu starea
functionala a discului intervertebral.Procesul de degenerare a discului trebuie separat
si diferentiat de modificarile morfologice secundare varstei.
Spre deosebire de senescenta,hernia discala este un proces degenerativ care
evolueaza in mai multe stadii,deosebite cantitativ si calitativ.
1.Stadiul de degenerare nucleara(staiul I de-Seze).Tesutul nuclear pulpos sufera
un proces de fragmentare,rezultand un numar variabil de fragmente solide,libere intre
ele,inconjurate de o substanta semifluida omogena;concomitent puterea de inhibitie a
nucleului scade mult,el devenind intr-un stadiu final aproape inert(Hendri).In inelul
fibros apar fisuri circulare si radiale cu scaderea rezistentei fibrelor,mai ales in
portiunea posterioara;in zonele de minima rezidenta pot migra fragmentele nucleare
degenerate.
2.Stadiul de deplasare nucleara(stadiul II de-Seze).Elementele nucleului
degenerat migreaza spre periferia discului cu implicarea ligamentului longitudinal
posterior in punctele sale slabe,mai ales laterale.Dupa o perioada de rezistenta in care
ligamentul longitudinal posterior este impins de tesutul discal herniar apare urmatorul
stadiu.
3.Hernia de disc exteriorizata(stadiul III de-Seze) cand se produce ruperea
ligamentului cu migrarea tesutului discal in canalul lombar.
Uneori rezistenta ligamentului este mare si atunci tesutul discal herniat produce
decolarea lui de pe corpul vertebral supra- si subiacent,migrand in spatiul astfel creat
si realizand hernia disecanta.
Durata stadiului de deplasare nucleara este variabila(luni,ani) caracterizandu-se
prin intermitenta(ceea ce corespunde intermitentei sindraoamelor algice) si
ireversibilitate.Ameliorarea durerii se datoreaza fie interferarii terapeutice a
fenomenelor vasculare(edem,congestie),fie cedarii functionale a radacinii
comprimate.
4.Stadiul de fibroza(Armstrong).Procesul de fibroza incepe,de fapt,odata cu
aparitia primelor leziuni de degenerescenta discala si continua tot timpul
evolutiei.Fibrozarea intereseaza atat fragmentele nucleare ramase pe loc si inelul
firbos inconjurator,cat si portiunile de disc herniate.Acestea din urma devin progresiv

dureroase si fibroase.Volumul lor scade si,in stadiul final de evolutie apare

calcificarea si o anchiloza fibroasa a vertebrelor supra- si subiacente,leziunea
devenind inactiva cu disparitia fenomenelor clinice.
.Criterii de sustinere a diagnosticului:
a)examenul clinic-semne subiective si obiective
Debutul este de obicei brusc,predominant la sexul masculin,cu media de varsta
intre 25 si 40 de ani.Simptomele si semnele sunt variabile in functie de sediul herniei
de disc.Examenul obiectiv individualizeaza cateva simptome:
Sindromul vertebral include:
1.Rectitudinea coloanei:modificare prin care pacientul isi diminueaza greutatea pe
partea posterioara a discurilor,reducand protuzia discala.
2.Contractura musculara care determina o redoare dureroasa a coloanei vertebrale
de intensitate gradata,blocaj cu limitarea miscarilor de flexie,extensie si lateralitate in
diverse grade si dureri la palparea si percutia apofizelor spinoase sau a regiunii
paravertebrale.Contractura poate fi vizibila sub forma unui relief bine conturat si dur.
3.Cifoza toracala inversa,compensatoare pentru restabilirea echilibrului
corpului,poate insoti scolioza.
4.Modificari in postura si mers.In puseul algic,bolnavul adopta de obicei o pozitie
caracteristica de anteflexie cu sprijin pe membrul inferior sanatos si cu semiflexia
celui bolnav.Mersul se face schiopatand,piciorul bolnav atingand solul numai cu
varful,cu pasi lenti sau este uneori imposibil.
5.Atitudinile antalgice sunt rezultatul unor redori vertebrale care fixeaza coloana
intr-o pozitie care determina un minimum de durere.
6.Mobilitatea redusa a coloanei:limitarea flexiei ventrale a trunchiului,evidentiaza
prin proba indice-sol(manevra Lasegue in ortostatism)este prezenta in 95% din
cazuri;extensia este dureroasa in 35% din cazuri;flexia laterala dreapta-stanga este
afectata in 99% din cazuri,mai putin miscarea de torsiune.
Sindronul radicular include:
Tulburari de sensibilitate,parestezii permanente sau intermitente.Topografia lor
distala da indicatii asupra localizarii herniei,si anume:la nivelul halucelui hernia L4L5,in calcai,planta si degeteL5-S1.
Tulburari de sensibilitate superficiala:hiperestezie mai frecventa in formele
hiperalgice si hipoestezie interesand mai mult sensibilitatea tactila si dureroasa,mai
rar termica.Sensibilitatea profunda nu este afectata.Uneori este prezenta o
hiperalgezie a tendonului lui Ahile.
Tulburari motorii-se intalnesc in propotie de 34% din cazuri sub forma de
pareze,paralizii,hipotonii si atrofii musculare,cu instalarea progresiva,mai rar brutala

cand nu au prognostic nefavorabil.Prezenta unei pareze sau paralizii are valoare

diagnostica topografica.
Tulburari de reflexe.Reflexul ahilian poate fi diminuat sau abolit in 60% in
herniile L5-S1.Reflexul medioplantar se gaseste uneori abolit inaintea celui
ahilian.Reflexul rotulian,diminuat sau abolit,denota afectarea prin hernie de disc a L2L3 sau L3-L4.
Tulburari sfincteriene si sexuale.Frecventa lor este apreciata intre
4-12%,aparand uneori ca si retentie urinara,determinata uneori de iritarea
radacinilor,sau incontinenta,datorata intreruperii radiculare.Concomitent se asociaza
si tuburari sexuale si hipo- sau hipersexualitate.
Hernia de disc cervicala
Determina un tablou neurologic variabil,in functie de nivelul
compresiunii:radicular,medular sau radiculo-medular.Durerea spontana sau provocata
este intotdeauna prezenta,in regiunea nucala,in spatiul interscapular,umar,brat si mai
rar distal pana la nivelul mainii.Tulburarile motorii sunt localizate in membrul
superior respectiv dar au o valoare localizatorie mai redusa in comparatie cu
tulburarile de sensibilitate.Tulburarile de sensibilitate au semnificatie mai importanta
decat durerea si au urmatoarele topografii:
-interesarea radacinii C6(prin hernie de disc C5) da parestezii in police;
-iritarea radacinii C7(prin hernierea discului C6)determina parestezii in degetele 2
si 3;
-iritarea radacinii C8 determina parestezii in degetele 4 si 5.
Compresiunea radacinilor respective duce la scaderea sau abolirea reflexelor
osteotendinoase(ROT):radacina C6-ROT bicipital si stilorahidian,radacina C7-ROT
tricipital,radacina C8-ROT cubitopronator.Compresiunea radiculara se evidentiaza
obiectiv prin hiperestezie si apoi prin hipoestezie,incepand intodeauna din segmentul
periferic.
Mielopatia cervicala apare in jurul varstei de 50 de ani si se poate sistematiza
clinic in 4 grupe:
-tetrapareza cu sindrom de neuron motor periferic la membrele superioare si
parapareza spastica cu tulburari de sensibilitate;
-tripareza cu deficit motor la ambele membre superioare si sindrom Brown-Sequard
in segmentele superioare sau deficit motor intr-un singur membru superior si
parapareza spastica;
-hemiplegie spinala realizand un sindrom Brown-Sequard;
-parapareza spastica cu tulburari de sensibilitate in membrele superioare ,sau
dipareza brahiala cu forta musculara si sensibilitate intacte la membrele inferioare dar
cu mici semne piramidale.

Hernia de disc toracica

Este o afectiune rara;1,5% din totalul herniilor de disc,regiunea toracala
inferioara pe dreapta posterolateral fiind mai frecvent atinsa,din cauza mobilitatii mai
mari si deoarece boala degenerativa a discului este mai fracventa la acest nivel.
Hernia de disc lombara
Clinica debutului-lombalgia- este de obicei continua sau episodica,cu durata de
2-3 saptamani.Sciatalgia-corespondentul iritatiei radiculare- se intalneste mai rar la
inceputul bolii si are ca traiect:
-sciatica L5:prin hernie de disc L4-L5 da dureri in regiune lombo-sacrata,urmeaza
traiectul membrului sciatic la nivelul fesei,coboara de-a lungul fesei posterioare a
coapsei,pe fata externa a gambei si la nivelul maleolei externe trece pe fata dorsala a
piciorului catre haluce;
-sciatica S1:prin hernie de disc L5-S1 determina dureri la nivelul fesei,coboara pe
fata posterioara a gambei in regiunea retromaleolara externa,tendonul lui
Achile,calcaneu si apoi pe marginea externa a plantei catre degetele 3,4, si 5.
Tulburarile neurologice intalnite sunt:
1.Parestezii bine delimitate,care constituie un indiciu de nivel al herniei:in halucehernie L4-L5,in ultimele trei degete si planta-hernie L5-S1.
2.Contractura musculara paravertebrala mai importanta de partea herniei.
3.Scolioza lombara care este o atitudine ce micsoreaza compresiunea unei radacini
de catre discul herniat;scolioza poate fi directa,omolaterala cu concavitatea catre
sediul herniei si indirecta heterolaterala cu concavitatea de cealalta parte.In prima
varianta hernia este situata medial fata de radacina,iar in a doua,hernia este situata
dorsolateral sau intraforaminal,diminuarea comprimarii radacinii respective
realizandu-se pe seama diametrelor sporite ale gaurii de conjugare.Scolioza lombara
este mai frevent in cazul L4-L5 decat in L5-S1.
b)investigatii paraclinice: examen radiologic,probe de laborator
Examenul radiologic al coloanei vertebrale arata absenta incovoierilor normale
ale coloanei,prezenta unei scolioze,modificari artrozice,pensarea spatiilor
intervertebrale nodului Schamarch,si-n regiunea cervicala ingustarea spatiilor
intervertebrale in pozitiile oblice.Singure,pensarea si ingustarea unui spatiu
intervertebral,nu sunt suficiente pentru a pune diagnosticul herniei discale.
Totusi o ingustare a sptiilor intervertebrale in regiunea cervicala,impreuna cu o
coloana vertebrala dreapta,care a pierdut curbatia ei normala,are o valoare mai mare
de diagnoza,decat acelasi aspect in regiunea lombara.Modificari hipertrofice la nivelul
spatiului intervertebral nu sunt caracteristice pentru o hernie discala.

Semne radiologice ale leziunii degenerative discale nu demostreaza insa modul

sigur ca simptomele clinice sunt datorate caracterelor anormale ale herniei.
Mielografia cu substante de contrast pune in evidenta hernia discala.Defectele
de umplere ale tecilor radacinilor indica existenta unei hernii laterale.Defecte ale
conturului spatiului subarahnoidian sau intreruperea totala a deschiderii substantei de
contrast,se vad in hernii mari si poate median radiare.
Tomografia computerizata a catigat un loc primordial.Ea evidentiaza
hernia,sediul sau si eventual patologia asociata,da indicatii particulare privitoare la
evolutia stenozei canalelor spinale si proceselor articulare,iar prin injectarea
substantelor de contrast in sacul dural permite aprecierea modificarilor patologice din
interiorul canalului rahidian.
Rezonanta magnetica nucleara permite observarea in conditii optime a
structurii coloanei vertebrale,a herniilor si deformarilor posterioare ale discurilor.
Examenul lichidului cefalo-rahidian arata o usoara hiperproteinemie sub
0,50%.In caz ca valorile sunt mai mari trebuie eliminata posibilitatea existentei unei
neoformatii.Totusi exista cazuri de hernii mari care dau un bloc subarahnoidian in
care proteinemia poate depasi 1 gram la mie.
Celelate examene paraclinice de laborator sunt utile pentru excluderea sau
confirmarea
unei
hernii
discale
(cervicala,lombara
sau
toracica)
secundare(VSH,hemoleucograma,calcemia,calciuria,electroforeza,fosfataza
alcalina,fosfataza acida etc.)si detrminarea agentului HLA-B27.
Evolutie si prognostic
Dintre posibilitatile de evolutie anatomoclinica ale herniei de disc se citeaza
faptul ca unele sunt reductibile spontan sau cu ocazia unor miscari sub influenta
repaosului si terapiei medicamentose;la altele exista resorbtia fragmentului herniat
prin reactii inflamatorii locale.In cazurile celor localizate anterior si lateral,care nu
comprima elementele nervoase,ci numai ligamentul longitudinal anterior,se constata
intercalarea lor in zona interligamentara discomarginala,cu determinarea unei reactii
proliferative conjunctive si osoase.
Hernia de disc toracica este mai rara decat cea cervicala.Herniile laterale dau
dureri de-a lungul unei radacini toracice.Herniile de linie mediana pot da o paraplegie
cu tulburari mari de sensibilitate obiectiva.
Durata unui puseu de sciatalgie in urma unei hernii discale este
variata.Uneori,puseul acut trece in una,doua sau trei luni in urma unui tratament
fizioterpic si mai ales in urma unui repaos prelungit care favorizeaza reducerea
herniei.Alteori hernia devine ireductibila,durerile persista fara nici o tendinta de
ameliorare,necesitand o interventie chirurgicala.In sfarsit,in alte cazuri,durerile se
calmeaza pana la urma,uneori dupa luni si ani de zile,lasand dupa ele o atrofie

definitiva a muschilor gambei si o pareza distala,de cele mai multe ori in domeniul
sciaticului popliteu extern.Exista de multe ori o tendinta de vindecare spontana a
herniei discale.
Dupa cateva remisiuni durerea nu mai revine.Vindecarile spontane pot fi
datorate vascularizarii mesei herniate.
Tratament
1.Profilactic.Se dau bolnavului indicatii asupra pozitiilor antalgice corecte,in
repaos.
In general pe masura prognosticului,reducerii prin gimnastica se tinde a se
scadea progresiv inaltimea pernei.In plus se interzic bonavului miscarile
bruste,antrenand coloana cervicala,ridicarea de greutati care sa solicite musculatura
cervicala,comprimand discurile;pozitiile defectuase ale coloanei cervicale mentinute
prea mult timp si care deasemenea favorizeaza compresiunile(daca sunt pozitii,mai
ales profesionale),nu pot fi coplet evitate,este necesar ca la anumite inervale sa fie
intrerupte pentru cateva minute,efectuandu-se cateva miscari de extensie axiala sau
repaos in pozitie corijata.De asemenea bolnavul sa prefere fotoliile care au sprijin
pentru cap,daca are si cervico-brahialgii va sprijini antebratul pe spatarul fotoliului
pentru a usura solicitarea muschilor subspinosi ai umarului,prin greutatea membrelor.
Combaterea factorilor de risc este necesara inca din perioada
adolescentei,vizand profilaxia primara a herniei,cat si a cauzelor de intretinere sau
provocare a noilor recidive,avand drept obiectiv profilaxia secundara,ceea ce se poate
realiza printr-o schema terapeutica bine pusa la punct si printr-o educatie sanitara bine
adecvata.In acest scop se recomanda exercitii de kineto-profilaxie care vizeaza
mentinerea fortei musculare (la nivelul trunchiului superior si inferior)si exercitii de
constientizare a pozitiilor corecte ale coloanei si bazinului,cu adaptarea de pozitii
corectoare,evitarea eforturilor mari si ridicarea de greutati la persoanele cu
risc(varstnici,bolnavi cu spondiloza).

2.Igieno-dietetic
Masuri igienice.Repaosul la pat pe un plan dur(pat tare)pe durata variabila intre
5-7 si 10 zile,in pozitia antalgica aleasa de blnav in formele hiperalgice,dar de obicei
impuse dupa recomandarile lui Schultz si Perl:decubit dorsal,cu genunchii flectati,in
pozitia cocos de pusca.
Se indica pe parcursul manevrelor de ridicare si coborare din pat cu sprijin in
maini si genunchi,coborand cu membrul inferior bolnav si sprijin pe cel sanatos si
invers.Purtarea unui lombostat asigura o imobilizare buna a regiunii lombosacrate in
cazurile acute,iar in cazurile cronice reduce durerea si usureaza reluarea activitatii

profesionale.El este util mai ales bolnavilor cu anomalii mecanice,cum sunt

instabilitati ale coloanei sau spondilolistesis.Mersul se mai face initial cu sprijin pe un
baston.In formele cronice la obezi sacaderea ponderala poate fi benefica.
Masuri dietetice.Regimul alimentar trebuie sa fie hiposodat,cand bonavului i se
prescrie o medicatie antiinflamatorie.Evitarea abuzului de alcool este benefica pentru
evolutia bolii.
Bolnavului trebuie sa i se explice ca boala lui nu este grava si sa accepte un
tratament complex care poate fi de mare ajutor.De asemenea cooperarea cu asistentii
este de bun augur in refacerea sa.
3.Medicamentos
Include o paleta bogata de substante ce se pet administra singure sau in
asociere.
Antiinflamatoare nesteroidiene(AINS), cu efecte antiinflamatorii periradiculare
antalgice sunt cel mai frecvent utilizate in administratia orala, in supozitoare sau
injectii si cu toate masurile de prevenire a reactiior adverse, indeosebi cele
digestive(ulcer,hemoragii)uneori grave, pe care le pot provoca.Substantele de tip
Diclofenac,Piroxicam,Naproxen,Indometacin de preferinta sub forma de
supozitoare(1-2 pe zi)au in cele mai multe cazuri efecte favorabile.
Analgezicele singure,mai ales cand AINS sunt contraindicate,sau in asociere cu
acestea
pot
ameliora
notabil
suferinta
bolnavului:Paracetamol,Metamizol(Algocalmin,Novocalmin)
in
comprimate
supozitoare sau fiole,Tramadol(iraminal) in capsule de supozitoare.
Glucocoticoizii
de
tip
hidrocotizon
acetat,triamcinolon,acetonid
(Volan,Ketalgon) Betametazon (Diprophos,Celeston) asociate cu xilina 1%, in
infiltratii locale paravertebrale sau in gaurile sacrate posterioare, epidural, peridular
sau in punctele Vallux au efecte favorabile, mai ales in formele influentate
nesatisfacator de medicamentele precedente.
In administrarea orala, glucocorticoizii sunt rezervati mai mult pentru formele
severe,hiperalgice,radiculonevritice,paretice,care nu raspund la un tratament medical
corect aplicat si care sunt la limita interventiei chirurgicale.
Miorelaxantele centrale,de tip Clorzovazon sau Tolperisan(Mydocalm),folosite
ca medicatie adjuvanta,asociate cu AINS sunt mai eficace in faza acuta.
Sedativele,utile ca adjuvant in anumite situatii,au unele- un efect tranchilizant
si
miorelaxant(Diazepam),iar
altele
efecte
hipnotice(Fenobarbital)
ori
neuroliptice(Levomepromazin,Plegomazin),indeosebi in formele hipralgice cu blocaj
lombar la bolnavii anxiosi,irascibili.
4.Ortopedico-chirurgical
Cel mai bun tratament conservator il constituie repaosul prelungit la pat.

In cazurile mai putin grave se recomanda purtarea unui corset

ortopedic.Tractiunea gambei sau extensia gatului pot sa dea uneori rezultate incercand
in acest fel a se reduce hernia.
Indicatia operatorie in hernia de disc dupa noile date din literatura
medicala,vizeaza
doua
tipuri
de
factori:pozitivi(preoperatorii)si
negativi(contraoperatorii).
Recomandarile operatorii in discopatia cu radiculita se poate rezuma astfel:
-durerea instabila
-agravarea progresiva a deficitului neurologic
-recurenta dureroasa,imposibil de evitat si de tratat
-sindromul cozii de cal.
Indicatii absolute sunt formele hiperalgice radiculonevritice,care timp de trei
luni nu raspund la un tratament conservator corect(reprezentand mai putin de 1%),cat
si lombosciaticele paretice,paralizante si cele la care se suspecteaza o etiologie
tumorala.
-Laminectomia decompresiva -chirurgia deschisa- are drept scop decomprimarea
radacinii prin indepartarea nucleului pulpos.
-Chimionucleoliza consta in injectatrea intradiscala sub anestezie si control
radiologic de chimiopapaina,care dizolva o parte din nucleul pulpos inclusiv cel
herniat,prin hidroliza prolioglicanilor.Metoda da reactii alergice uneori pana la soc
anafilactic si tulburari neurologice.
-Nucleoctomia percutana este o tehnica mai recenta care realizeaza prin
microaspiratie decompresiunea interna a discului prin evacuarea mecanica a unei mici
cantitati de material discal.Se obtin rezultate favorabile la 50% dintre cei operati si nu
implica o laminectomie.
-Microdisectomia constituie o metoda chirurgicala mai putin traumatizanta,prin
faptul ca dupa partile moi,laminectomie sau hemilaminectomie mica,se efectueaza
disectonomia sub microscop,cu traumatism chirurgical redus si perioda de reabilitare
postoperatorie mai scurta.
Interventia
trebuie
precedata
de
precizarea
prin
diferite
metode(RMN,mielografie)a sediului herniei discale si a unor alte eventuale leziuni
locale.
Definitie:B.F.T.-ul este ramuara medicinei generale care foloseste in scop
terapeutic agenti fizici,naturali si artificiali.Marea varietate si modul lor diferit de
aplicare a facut de-a lungul timpului sa se desprinda o serie de ramuri care in diverse
perioade au avut o dezoltare intensa diferita.

1.Principiile si obiecivele tratamentului B.F.T

-Reducerea durerii
-Reducerea iritatiei radiculare
-Reducerea contractiilor musculare
-Tonificarea musculaturii postoperatorii
Metode de recuperare in discopatii
Programele de recuperare ale discopatiei lombare prezinta o serie de
diferentieri in functie de particularitatile anatomo-clinice ale diverselor tipuri de
efectuare discala(discopatii de gradul I)desi nu au ca substrat decat leziuni incipiente
ale nucleului pulpos si inelului fibros diminuand totusi capacitatea de munca din
cauza reducerii capacitatii de efort a coloanei si apartia de dureri,dupa cateva ore de
munca.
Se recomanda acestor bolnavi programul de masokinetoterapie,urmarind
recupererea functionala a grupelor de muschi si a aplecarii trunchiului prin flexia
prelungita lombara.
In plus,adeseori constatam la acesti bolnavi existenta unei hiperlordoze
lombare,o hipotonie a musculaturii abodominale,obezitate etc.,axand tratamentul si pe
corelatia acestor aspecte care intretin si accentueaza leziunile discale.
Lombosciatica prin hernie de disc posttraumatica ridica probleme de recuperare
functionala diferite pentru protuziile discale reductibile si cele ireductibile.La herniile
discale reductibile insotite de inflamatii radiculare si parardiculare importante,sub
influenta repaosului la pat(in pozitie de suprarepaos)si a medicamentelor
analgetice,antiimfamatorii si decontracturante.Problema prevenirii recidivelor este
deosebit de importanta.
In cazurile de sechele dupa operatii de hernie discala,se ridica problema
tratamentului si a recuperarii functionale,a tulburarilor postoperatorii(dureri
reziduale,parestezii si chiar deficite motorii)care continua sa mentina incapacitatea de
munca,Pentru ameliorarea capacitatii scazute a coloanei vertebrale se aplica programe
speciale de masokinetoterapie in piscina asociid la acestea curentii diadinamici,bai
galvanice,galvanizari transversale,faradizari, dus masaj etc. sub protectia medicatiei
analgetice si decontracturante.
Metode de recuperare dupa hernia de disc postoperatorie
Etapa de recuperare propriu-zisa(intre a zecea si a treizecea zi).Catre a cincea zi
invatam bolnavul cum sa se ridice cu picioarele atarnand la marginea patului.Din a 78-a zi,poate face cativa pasi cu ajutorul fizioterapeutului,apoi singur,verificand cu
atentie mentinerea rectilinii a coloanei(in lordoza)si evitand flexia trunchiului.Se
invata apoi bolnavul cum sa mentina corectia posturala lombara asezata,in ortostatism
si in timpul mersului i se indica un program usor de tonificare(statica)a musculaturii
abdominale si fesiere pe care o continua acasa dupa parasirea spitalului.

Tratamentul prin hidrotermoterapie (tehnica si efecte)

Definitie:Hidroterapia este aplicarea in scop profilactic si curativ al unui
numar variat de proceduri,care au la baza apa la diferite temperaturi si diferite stari
de agregare,ca si unele tehnici strans legate de aceasta.
Baia calda simpla
Tehnica de aplicare.Intr-o cada obisnuita se pune apa la temperatura de 36-37
grade.Se invita bolnavul sa intre in cada in asa fel incat apa sa-i acopere tot
corpul,ramanandu-i afara doar capul,pe care se apilca o compresa rece.
Durata acestei bai este de 20-30 minute.
Modul de actiune.Este dat de factorul termic si presiunea hidrostatica a
apei.Baia calda provoaca o reactie dermovasculara foarte importanta.Are o actiune
antispastica si sedativa generala
Baia cu plante medicinale
Modul de executie este identic cu cel al baii calde simple exceptia constand in
adaugarea in apa a unui ceai rezultat din infuzia unui kilogram de flori de musetel si
menta uscate.
Modul de actiune.Datorita apei calde si a plantelor acesta baie are un efect
sedativ asupra sistemului nervos central.
Baia kineto
Tehnica de aplicare.Se efectueaza intr-o cada mai mare care se umple cu apa
la temperatura de 36-38 grade.Bolnavul este invitat sa se aseze in cada si timp de 5
minute este lasat sa stea linistit.Dupa aceea tehnicianul executa sub apa in mod
pasiv,la toate articulatiile,incepand cu membrele inferioare de la articulatiile
metatarsofalangiene urcand la articulatia gleznei,genunchiului,coapsei apoi regiunea
lombara dupa care se trece la membrele superioare incepand cu articulatiile
metacarofalangiene continuam cu articulatia pumnului,cotului si omoplatului dupa
care se termina cu regiunea cervicala,executand toate miscarile in timp de 5
minute.Bolnavul este apoi lasat in repaos timp de 5 minute dupa care este invatat sa
repete singur toate miscarile facute de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihnesca.
Modul de actiune.Rolul important il are asocierea dintre factorul termic si
factorul mecanic.Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa datorita relaxarii

musculare,care se produce sub influenta apei calde.Tot sub influenta apei calde se
produce si pierderea greutatii corporale comform legii lui Arhimede.
Baia cu bule de diferite gaze
Tehnica de aplicare.Baile cu bule de dioxid de carbon,bule de oxigen,bule de
aer se practica in cazi obisnuite care au adaptate o legatura la tubul de gaze si o alta
legatura la un dispozitiv numit generatorul de bule,plasat pe fundul cazii.
Ele se prescriu la o temperatura de 30-35 grade cu o durata de 5-30 minute,fara
a se uita aplicarea unei comprese reci pe fruntea pacientului.
Modul de actiune.Prin masajul fin tegumentar,produs prin spargerea
bulelor,aceste bai excita formatiunile nervoase periferice avand rol calmant in
activitatea sistemului nervos central.

Dusul subacval
Aceasta procedura se face doar postoperatoriu.
Tehnica de aplicare.Se efectueaza intr-o cada cu apa,la temperatura de 35-38
grade.In acesta cada se introduce un sul mobil,cu presiune mare(3-6 atmosfere);apa
care curge la dus trebuie sa aiba o temperatura diferita fata de cea din cada.Diferenta
dintre apa din cada si apa care curge la dus trebuie sa fie de 1-2 grade.
Dusul se introduce in cada la o distanta de 5-10 centimetri de regiunea de
aplicat fiind manevrat de una din mainile asistentului.Durata acestei proceduri este de
5-10 minute.
Modul de actiune.Actiunea intesa a dusului subacval se datoreaza diferentei de
temperatura,dintre apa din cada si apa de la dus,precum si masajului puternic executat
de coloana de apa care comprima puternic tesuturile.
Dusul subacval produce o hiperemie importanta cu un efect rezorptiv si de
tonifiere prin actiunea combinata a masajului produs de coloana de apa si a factorului
termic.
Termoterapia
Impachetarea cu parafina
Se aplica placi de parafina cu o grosime de 0,5-1 centimetri pe regiunea
interesata,regiune care se inveleste cu un cearceaf si o patura.Durata procedurii este
de 20-30 minute,pana la racirea parafinei.Dupa indepartarea parafinei zona tratata se
spala cu o compresa la temperatura camerei pentru a se inchide porii tegumentului
care s-au dilatat in urma caldurii produse de parafina.
Modul de actiune.Parafina provoaca o supraincalzire profunda si uniforma a
tesuturilor,pielea se incalzeste la 38-40 de grade provocand o transpiratie abundenta.

Impachetarea cu namol
Tehnica de aplicare.Se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte
pana ce se realizeaza o masa vascoasa.La temperatura indicata in prescriptie se aplica
namol pe cearceaf in grosime de 2-3 centimetri.Peste acest strat de namol se aseaza
regiunea de impachetat a pacientului.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresa rece pe frunte.Durata
procedurii este de 20-40 minute.Dupa terminare se practica o procedura de
curatire(dus).
Mod de actiune.Namolul are efect mecanic producand excitatia pielii datorita
micilor particule componente:
-efect fizic de crestere a temperaturii corpului cu 2-3 grade
-efect chimic prin rezorbtia in piele a unor substante pe care le contine namolul
Apare o transpiratie abundenta,sunt mobilizate depozitele sangvine
producandu-se intensificarea circulatiei in anumite teritorii.

Fototerapia
Biodozimetria
Tehnica biodozimetriei.Bolnavul fiind culcat se aseaza biodozimetrul pe
tegumentul regiunii lombare,toate orificiile fiind acoperite,restul tegunentului precum
si fata bolnavului se protejeaza cu cerceafuri si ochelari.Se aseaza lampa la o distanta
de 50 de centimetri de tegument,se aprinde si,dupa ce se lasa sa functioneze 5
minute,se descopera pe rand,la interval de cate un minut,cele 6 orificii ale
biodozimetrului.In felul acesta durata de iradiere va fi de 6 minute pentru primul
patrat de tegument,5 minute pentru al doilea etc.,ultimul patrat fiind expus un
minut.Se citeste eritemul aparut dupa 48 de ore si se ia in consideratie primul patrat la
care a aparut cel mai slab eritem,durata lui de expunere fiind biodoza pentru acel
bolnav.
Solluxul albastru
La aceste aparate actioneaza asupra tegumentului numai radiatiile infrarosii
directe care sunt trimise de lampa sau reflectate de reflectorul lampii Sollux.In felul
acesta se ridica temperatura locala a tegumentului iradiat,bolnavul avand senzatia de
caldura progresiva,urmata de o roseata neuniforma in cazul expunerilor prelungite si
chiar de pigmentatie.

In cazul nostru pentru obtinerea efectului sedativ pe care-l dorim vom folosi
filtre care vor lasa sa treaca numai radiatiile albastre.
Ultravioletele in doza eritem
Datorita faptului ca sensibilitatea la radiatii ultraviolete este foarte diferita,in
functie de individ,de regiunea corpului,de varsta si de alti factori,se recomanda o
atentie deosebita in alegerea dozei.
Se aplica lampa la o distanta fixa de 50 de centimetri fata de regiunea de
aplicat.Bolnavul este culcat in decubit ventral acoperindu-se celelalte zone cu un
cearceaf lasand libera zona lombara.
Aceasta procedura dureaza in functie de alegerea dozei.
Baile de lumina partiale
Se aplica in regiunea inferioara a corpului,inclusiv partea proximala a
membrelor inferioare si bazinul.Bolnavul dezbracat se aseaza pe pat in decubit
ventral,asezdu-i-se baia de lumina in regiunea lombara.Pentru a crea un spatiu
inchis,se acopera baia impreuna cu bolnavul cu un cearceaf si o patura,fara a se uita
de compresa rece care trebuie aplicata pe frunte.Bolnavul va sta in baie 20
minute.Dupa expirarea timpului se apica bolnavului o procedura de racire
partiala(spalare cu apa la 22 de grade).
Tratamentul prin elecroterapie(tehinca si efecte)
Curentul galvanic
Tehica de apllicare.In tehnica de aplicare trebuie sa avem in vedere:
-bolnavul si regiunea de tratat
-aplicarea electrozilor si legatura cu sursa
-manevrarea aparatului
Bolnavul va sta in pozitia cea mai relaxata si comoda posibil,de obicei culcat pe
o canapea de lemn,cu o saltea de cauciuc imbracata cu un cearceaf curat.Folosim
aceasta solutie ori de cate ori ne va permite situatia,chiar si atunci cad facem ionizari
pe suprafete mici.
Pentru baia electrica generala,bolnavul este culcat in vana speciala.Trebuie
evitat contactul direct care ar putea sa aiba loc intre parti ale corpului si
calorifere,robinete de apa sau alte conducte care au legatura cu pamantul,pentru a nu
da posibilitatea aparitiei unei scurtcircuitari.
Bolnavilor carora li se face pentru prima data tratament electric li se va explica
de catre asistent ca procedura nu este periculoasa.
Dupa aplicarea electrozilor acoperim bolnavul cu un cearceaf sau la nevoie cu o
patura.

In timpul tratamentului,bolnavul va fi supravegeat si intrebat de efectele

subiective ale procedurii.
Dupa procedura,tegumentul hiperemiat al bolnavului se va sterge cu un prosop
curat apoi se va pudra cu talc.
Efectele analgetice,sedative,vazomotoare,trofice sau cele de crestere a
mobilitatii musculare determina intrebuintarea acestor proceduri in foarte multe
afectiuni.
Ionizarea
Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de toata aparatura si utilajele
necesare pentru o galvanizare.
Ceea ce diferentiaza ionizarea de galvanizare este numai imbinarea tesutului
hidrofil cu o solutie medicamentoasa in loc de apa.Pentru o eficacitate maxima vom
folosi elecrozi activi ceva mai mici decat in cazul galvanizarilor.Polul activ va fi
dependent de incarcarea elecrica a solutiei medicamentoase.Substantele incarcate
pozitiv,deci cationii,se vor pune totdeauna la polul pozitiv(anod),iar substantele
incarcate negativ,adica anionii,se vor pune totdeauna la polul negativ(catodul).Luam o
bucata de tesatura hidrofila,o imbibam in solutia de ionizat si apoi o aplicam pe
tegument pe locul dorit.Lucram cu apa distilata pentru inlaturarea prezentei ionilor
pozitivi din apa de robinet.Tesatura hidrofila,la nevoie poat fi inlocuita cu hartia de
filtru imbibata cu solutia pentru ionizare.In discopatii se foloseste calciu clorurat
2%(+),5 miliamperi(mA) 6-8 minute;histamina hidroclorica 1/10000 (+),5-10 mA,
2-10minute;novocaina clorhidrat 2-10%(+),5-10 mA,10-15minute.Pozitia electrozilor
este de preferinta cea transversala.Dupa aplicare fixam elecrozii cu benzi de
cauciuc,fasa elastica sau saculeti de nisip si controlam inca odata toate contactele.Mai
departe se procedeaza la menevrarea obisnuita a pantostatului.
Curentul diadinamic
Este o forma derivata din curentul sinusoidal 50Hz,care a suferit o serie de
modificari.
Actiunea fiziologica a unui curent cu impulsuri de joasa frecventa este
determinata de mai multi factori:intensitate,forma impulsurilor,frecventa lor,durata
impulsurilor,panta de crestere si descrestere,durata pauzelor,modulatia de amplitudine
de durata sau de frecventa si succesiunea variata a diverselor feluri de trenuri de
impulsuri.
Curentul diadinamic se aplica pe tegument prin intermediul electrozilor care au
fost descrisi.Alegerea lor si modul de aplicare depind de scopurile urmarite.
In raport cu regiunea de tratat si cu efectul urmarit folosim electrozi mai mici
sau mai mari.Avem grija sa umezim bine materialul spongios,elastic sau tesatura
hidrofila cu care lucram.

`
Inainte de a da drumul la aparat trebuie sa controlam ca toate butoanele sa fie
puse la zero,sa corespunda tensiunea cu cea a retelei electrice cu care lucram,sa aiba
legatura cu pamantul.
In curentul monofazat fix cu frecventa de 50 de impulsuri apare o senzatie de
piscatura si de vibratie profunda,chiar la intensitati mici,pe cand la difazat fix de 100
de impulsuri chiar la valori mai mari nu apar senzatii subiective neplacute de arsura
sau vibratii profunde.Bolnavul simte o usoara furnicatura si fine intepaturi.
In mod obisnuit daca medicul nu prescrie alta indicatie vom incepe cu difazat
fix de 100 timp de 15-20 secunde,durata necesara pentru adaptare dupa care
conductibilitatea electrica a tegumentului ajunge la un maxim.
`
Reducem cu 1-2mA intensitatea si trecem la un curent monofazat fix de 50
timp de 15-20 secunde.In acest interval de timp crestem intensitatea cat se poate de
mult pana aproape de pragul senzatiei neplacute.Este faza de adaptare a sensibilitatii.
La sfarsitul celor 30-40 de secunde se poate trece la curent diadinamic modulat
cu lunga perioada fara sa mai fie nevoie sa acordam o atentie deosebita intensitatii
curentului.
Durata tratametului este un factor important in terapia cu diadinamic.In general
nu este nevoie sa se prelungeasca o sedinta peste 4-5 minute.Daca avem de facut mai
multe aplicatii succesive in aceeasi sedinta scadem durata sedintelor urmatoare cu
cate un minut de la o aplicatie la alta,adica prima dureaza 4 minute iar cele ce
urmeaza vor fi de 3 minute,2minute respectiv 1 minut.De obicei facem o singura
sedinta pe zi,la nevoie putem sa facem chiar doua.
In aplicatiile curente obisnuite se fac 6-8 sedinte urmate de o pauza de 6-10 zile
dupa care eventual se poate incepe cu o a doua serie de 6-8 sedinte.
Ultrascurte
Hipertermia generala cu ultrascurte se realizeaza in camp condensator sau in
camp inductor.Pentru acesata avem nevoie de un aparat de o putere mare 400-500 W
sau de doua aparate mai mici de 200 W care sa lucreze concomitent.
Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune in terapia cu ultrascurte trebuie sa
efectuam procedurile cu multa atentie.
Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu saltea de burete sau de
cauciuc.Canapeaua sau patul sa nu aiba piese mari metalice,deci evitam canapelele cu
arcuri sau paturile de fier.Pentru procedurile care se fac la cap,bolnavul sta pe un
scaun de lemn.Tinand seama de faptul ca ultrascurtele trec peste tesatura de
bumbac,lana sau nylon,nu este cazul sa dezbracam complet bolnavul,atunci cand
lucram pe regiuni limitate si cu doze slabe.Se recomanda dezbracarea atunci cand
administram doze puternice care ar putea provoca o transpiratie
abundenta.Tegumentele trebuie intodeauna sterse deoarece picaturile de apa
supraincalzita ar putea sa dea arsuri.

Trebuie inlaturate toate obiectele metalice de pe bolnav,deoarece ele

concentreaza campul electric si ar putea produce arsuri la locul de contact al metalului
cu tegumentul(ceas,chei,inele,baratari etc.).
Bolnavul este rugat sa pastreze aceeasi pozitie in tot timpul procedurii,deoarece
la fiecare miscare se modifica rezonanta,aparatul se dezacordeaza si scade intensitatea
din circuitul bolnavului,diminuandu-se astfel efectul.
Ultrasunetul
Tehnica de aplicare.Vom urmari in timpul procedurii manipularea proiectorului
si manevrarea aparatului.
In capul emitator este asezat cristalul piezoelectric care genereaza undele
ultrasonice.Acestea sunt proiectate in linie dreapta sub forma unui
fascicol,perpendicular cu suprafata de emisie a localizatorului.
Deaoarece propagarea ultrasunetelor se face numai in solide si lichide,este
necesar ca,intre proiector si tegument,sa nu existe nici un strat de aer,care ar putea sa
opresca transmiterea undelor spre bolnav.Pentru aceasta,este nevoie de un contact
perfect intre suprafata emitatoare a proiectorului si tegument,care se realizeaza
printr-o solutie vascoasa(cum este cea de ulei de parafina),fie un strat de apa
degazeificata,fie cu vaselina simpla sau un alt unguent.Viteza de deplasare a
proiectorului trebuie sa fie foarte mica,astfel ca un cerc mic sa se descrie in 2-3
secunde si o linie de circa 10-12 cm in 30 secunde.Important este sa urmarim in
permanenta ca proiectorul sa fie cu toata surafata emitatoare in cantact perfect cu
tegumentul.
Alegem de obicei partile moi cu musculatura multa pentru tratament,evitand sa
trecem cu proiectorul pe proieminentele osoase,unde pot sa aiba loc concentrari de
energie si pot sa apara dureri periostale.
Dozele utilizate sunt date de intensitatea si durata procedurilor.In general se
folosesc doze mici.
Ultrasunetul ca si restul vibratiilor mecanice pendulare,au efecte
fiziochimice,biologice si fiziologice.
Efectele biologice:
-in piele-chiar in doze mici ultrasunetele cresc permeabilitatea membranelor
celulare si fac ca o serie de substante,pentru care pielea in mod normal este
impermeabila,sa traverseze tegumentul.Dozele medii provoaca o hiperemie
tegumentara.Dozele mari dau eritem puternic,in special daca se intrebuinteaza
frecvente medii de 175 Hz.
-in tesutul conjunctiv-are loc o vasodilatatie,o hiperemie si extravazare sanguina
care pot sa mearga pana la rupturi capilare,daca energia transmisa este mare.

-in muschi-apar reactii exudative si de degenerescenta edematoasa.Pe miocard pot

sa fie semnalate chiar leziuni de tipul infarctului.Muschii se incalzesc mai ales la
nivelul de separatie in oase si aponevroze.
-osul-reactioneaza diferit la intesitati mari sau mici.La doze mici osul reactioneaza
constructiv,prin formare de osteofite.La doze mari apar edeme hemoragice,necroze
osoase si tendinoase.Osul prezinta importante zone de incalzire prin frictiune directa
si prin reflexia ultrasunetelor,mai ales in zonele de jonctiune dintre os si tesuturile
moi,in baza fenomenului de interferenta.Acelasi lucru se intampla si in canalul
medular si in toata zona spongioasa a osului.La nivelul de separare intre muschi si
os,unde absorbtia este foarte mare,se formeaza mari acumulari de energie
calorica.Astfel suprafata osului se incalzeste cu ultrasunete de 5 ori mai mult decat
muschiul,pe cand cu undescurte muschiul se incalzeste de 16 ori mai mult decat
osul.Inaclzirea nu este la fel in toate straturile.
-sistemul nervos central(S.N.C.) si vegetativ(S.N.V.)-reactioneaza prin modificari
functionale
care
au
putut
fii
puse
in
evidenta
prin
studii
cronoximetrice,electromiografice si electroencefalografice.S.N.C. reactioneaza prin
excitatii sau inhibatii trecatoare.Dozele mari determina torpoare deosebit de
accentuate dupa o scurta faza de agitatie.
-in sangele supus iradierii cu ultrasunete scade proteinemia totala,cresc gamaglobulinele,scad alfa-globulinele.Eritrocitele se concentreaza in grupuri.In solutii mult
diluate,hematiile sunt distruse chiar cu doze foarte mici de 0,1 W /cm2.Rezistenta
leucocitelor fata de ultrasunete este mai mare la copii decat la adulti.Coagularea
sanguina este incetinita,viteza de sedimentare(VSH)scade sau poate fii neinfluentata.
-mucoasa gastrica-reactioneaza la doze mari prin formare de ulceratii.
Efectele fiziologice :
-efectele fibrotice ale ultrasunetelor sunt legate de fenomenele districtive de rupere
si fragmentare a tesutului,de permeabilizare a membranelor celulare,de crestere a
metabolismului local celular,prin fragmentarea moleculelor mari si prin cresterea
proceselor de oxidoreductie insotite si de efecte de vasodilatare locala.
-efectele analgezice-sunt cele mai evidente si mai prompte actiuni ale
ultrasunetelor.Ele dau rezultate bune in nevralgii,in cazurile in care nu exista o
compresiune mecanica pe nerv.Efectele antispastice obisnuite in mialgii se explica
chiar cu doze extrem de mici care nu determina inca efecte termice,prin actiunea
asupra terminatiilor nervoase cu scaderea cronaxiei neuromusculare.
-stimularea S.N.V.-se manifesta prin efecte simpaticomimetice sau
simpaticolitice,dependent de terenul pe care se actioneaza,ca si de intesitatea undelor.
-efectele antiinflamatoare-se explica prin efectul vibrator mecanic ;prin efectele de
crestere a metabolismului local celular ;prin micromasajul care se exercita asupra
tesuturilor si spatiilor interstitiale,cu eliminarea produselor catabolice prin sistemele
circulatiei de intoarcere limfatica si venoasa,precum si prin efectele vasomotoare

capilare si articulare.Este vorba deci de o accentuare a rezorbtiilor si indepartarea

produselor catabolice si patologice.
-efectele vasculare-se manifesta printr-o vasodilatare locala,o stimulare a
circulatieie sanguine si capilare,arteriole,deci o accentuare a circulatiei periferice si de
intoarcere.
4.Tratamentul prin masaj
Definitie.Masajul este o metoda terapeutica care face parte din ramura
medicinei balneofizioterapie si consta dintr-o serie de manevre(manipulari)executate
pe suprefata organismului intr-o anumita ordine in functie de regiunea pe care o
avem de masat,de afectiunea pe care o are bolnavul si de starea geberala a acestuia.
-Efectele fiziologice ale masajului
Efectele masajului sunt impartite in doua grupe si anume :
-actiuni locale
-actiuni generale
Actiunile locale sunt :
-actiunea sedativa asupra durerilor de tip nevralgic,musculare sau articulare ;
-actiune hiperemianta locala,odata cu aceasta apare si o incalzire a tegumentului ;
-actiunea de inlaturare a lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea proceselor de
rezorbtie in regiunea masata ;
Actiunile generale sunt :
-stimularea functiei aparatului circulator si respirator;
-cresterea metabolismului bazal;
-alte efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului sunt :imbunatatirea
somnului,indepartarea oboselii musculare.
Toate aceste efecte se explica prin actiunea exercitata de masaj asupra pielii.In
piele exista numeroase terminatii nervoase(exteroceptori),punct de plexare a unor serii
de reflexe.La acestea trebuie adaugate si efectele excitante pe care le exercita masajul
asupra terminatiilor nervoase din muschi,ligamente si tendoane(proprioceptori).
-Descrierea anatomica a regiunii
Coloana vertebrala este axul principal al organismului,este asezata pe linia
mediana si in partea posterioara a trunchiului.Este alcatuita din 33-34 oase
scurte,numite vertebre intre care se gasesc discuri intervertebrale.
Este impartita in 5 regiuni :

-regiunea cervicala-formata din 7 vertebre(C1-C7) o vertebra cervicala avand

urmatoarele caracteristici :corp mic si alungit transversal ;apofizele spinoase si
transverse bifide ;orificiul vertebral este de forma triunghiulara.
-regiunea dorsala sau toracala-este formata din 12 vertebre(D1-D12 sau T1-T12) ;
-regiunea lombara-este alcatuita din 5 vertebre (L1-L5),sunt cele mai mari vertebre
si
au
urmatoarele
caracteristici :corp
cuneiform ;orificiul
vertebral
triunghiular ;apofizele transverse sunt ascutite la capat ;
-regiunea sacrata-este formata din 5 vertebre false(S1-S5) sudate intre ele si
formand un singur os numit osul sacru.El are o forma triungiulara si deosebim :o
baza,un varf,doua fete si doua margini ;
-regiunea coccigiana-este formata din 4-5 vertebre sudate intre ele formand un
singur os numit coccis care prezinta o baza care se articuleaza cu un varf.Participa
impreuna cu osul sacru la formarea bazinului.
Muschii gatului sunt muschi pereche.
-muschiul Platisma care acopera fata antero-laterala a gatului ;
-muschiul Sternocleidomastoidian-prin contractie el iclina capul pe parte
contractata,rotind in acelasi timp fata catre partea opusa.Cand se contracta bilateral
flecteaza capul si gatul.
-muschii Scalei-in numar de trei :
-Scalenul anterior;
-Scalenul mijlociu;
-Scalenul posterior.
Acestia prin contractie inclina capul de aceeasi parte si intorc fata in partea opusa.
-muschiul Drept lateral al capului-prin contractie inclina capul lateral.
Muschii trunchiului sunt dispusi in planuri :
Planul I :
-muschiul Trapez-ridica umarul,il trage inauntru si chiar il roteste ;
-muschiul Latissim sau Dorsalul mare.
Planul II :
-muschiul Ridicator al scapulei-ridica scapula si inclina coloana vertebrala de
partea contractata ;
-muschiul Romboid-adductor si ridicator al umarului ;
-muschiul Dintat posterior si superior-prin contrctie ridica costele ceea ce inseamna
ca este un muschi inspirator ;
-muschiul Dintat posterior si inferior-prin contractie coboara costele ceea ce
inseamna ca este un muschi expirator ;
-muschiul Splinius-prin contractie inclina corpul de partea contractata.
Planul III :
-muschul Masa-comuna ;
-muschiul Iliocostal ;

-muschiul Lung dorsal ;

-muschiul Spinal
Planul IV :
-muschiul Transverso-spinal-este un complex muscular impartit in 3 grupe :
-muschiul Semi-spinal ;
-muschii Multifizi ;
-muschii Rotatori.
Planul V :
-muschii Interspinosi-ei sunt cei care unesc doua apofize spinoase vecine.Se gasesc
in zonele de maxima mobilitate a coloanei vertebrale si sunt :
-muschii Interspinosi cervicali ;
-muschii Interspinosi toracali ;
-muschii Interspinosi lombari.
-muschii Intertransversali ;
-muschii Sacro-coccigieni-se intind de la sacru pana la coccis.
Vascularizarea coloanei vertebrale
Coloana vertebrala prezinta la nivelul sau :artere si vase capilare care iriga si
asigura hranirea ei.
In ceea ce priveste arterele care ajung la nivelul coloanei vertebrale,nu sunt
altceva deact ramificatii si ramuri colaterale provenite prin bifurcarea si ramificarea
arterei aorte care este cea mai voluminoasa artera din corpul omenesc.
Artera aorta porneste din ventricolul stang al inimii,printr-o dilatatie numita
bulb aortic sau marele sinus al aortei.Iesind din pericard aorta se curbeaza spre stanga
si in jos formand carja aortica,dupa care coboara vertical intre inima si coloana pana
in dreptul discului vertebral dintre vertebrele L4 si L5,cand se trifurca si da nastere la
doua artere iliace comune si o artera sacrala medie.Segmentul aortic cuprins intre
carja aortica si arterele iliace poarta numele de artera descendenta,care este impartita
intr-o portiune toracica si toata deasupra diafragmei si o portiune abdominala asezata
sub diafragma.De-a lungul traiectului aortei pornesc numeroase ramificatii catre
diferite organe.
Sangele arterial ajuns la nivelul arterei subclaviculare se desprind in numeroase
colaterale care vascularizeaza diferite regiuni.Artera vertebrala porneste din artera
subclviculara,la nivelul vertebrei C7,trece prin orificiul de baza a apofizelor
transverse ale primelor vertebre si patrunde in craniu prin marea gaura occipitala.Prin
unirea a doua artere vertebrale pe linia mediana se formeaza trunchiul bazilian,care la
partea anterioara a puntii se bifurca si formeaza arterele cerebrale posterioare,atat in
traiectul extracranian cat si in cel intracranian.

Arterele lombare sunt in numar de 4 si pornesc de pe fata posterioara a

aortei.Fiecare artera lombara da o ramura dorso-spinala care vascularizeaza muschii
jgheaburilor vertebrale,meningele rahidian si maduva spinarii.
Inervatia coloanei vertebrale
Este realizata de catre nervii spinali.Nervii spinali sau rahidieni impreuna cu cei
cranieni formeaza sistemul nervos periferic care la randul sau formeaza sistemul
nervos de relatie.
Nervii spinali au originea in maduva spinarii si constituie caile de conducere
ale influxului nervos spre si de la maduva spinarii.Ei au luat nastere prin unirea
fibrelor nervoase ale radacinilor posterioare si anterioare dupa ce au strabatut cele trei
invelisuri ale maduvii spinarii(piamater,arahnoida si duramater).
Un nerv spinal este format din :
-neuronul senzitiv(somatic sau vegetativ)al ganglionului spinal care trimite
dendritele in piele pentru sensibiliatea cutanata sau la organele interne pentru
sensibiliatea profunda ;
-neuronii de asociere,aflati in substanta cenusie ;
-neuronul motor,reprezentat prin neuronul radicular.
Nervii spinali sunt nervi micsti fiind alcatuiti din fibre senzitive si fibre
motorii(somatice si vegetative).Ei sunt foarte scurti intrucat imediat ce vor iesi prin
gaura de conjugare se impart in 4 ramuri :
-posterioara ;
-anterioara ;
-viscerala ;
-meningiana.

-Tehnica masajului
In hernia de disc cervicala
Bolnavul se aseaza pe un scaun rotativ pe care putem sa-l aducem la inltimea
dorita de masoeur unde are descoperita regiunea cefei si un cearceaf asezat in jurul
toracelui.Mainile le aseaza pe coapse,musculatura cefei sa fie cat mai relaxata iar
masoeurul in pozitie verticala in spatele bolnavului,incepe masajul mai intai cu
netezirea de introducere punand ambele palme intinse cu policele la gaura occipitala
iar celelate patru degete deasupra apofizelor mastoide.
Prima directie este :se coboara pe muschii paravertebrali pana la C7,apoi
mainile sub forma de unghi la marginea superiora a omoplatilor,netezesc muschii
supra- si subspinosi cu partea superioara a muschilor trapezi inconjurand umerii prin
mularea mainilor si pe muschii deltoizi facand terminatie in aer(2-3 ori).

A doua directie cu o mana contrapriza pe vertex iar cealalta pornind de la gaura

occipitala cu plicele si cele patru degete deasupra apofizelor mastoide se netezeste tot
paravertebralul cu trapezul superior,pana la acromion pe partea opusa mainii
noastre(2-3 ori).
O alta netezire tot cu ambele palme pornind de la gaura occipitala si coborand
pe muschii paravertebrali si trapezii superiori,apoi pe muschii supra- si subspinosi,o
parte din marele dorsal pana sub axila.
O alta netezire este cu doua degete departate tinand cu o mana contrapriza iar
cu cealalta pornind de la gaura occipitala cu spina vertebrala intre degete(index si
mediu) pana la C7.
Urmatoarea manevra este framantatul cu o mana care se face pe urmatoarele
directii :
-cu o mana pe vertex iar cu cealalta se fac compresiuni si relaxari pornind pe de la
gaura occipitala,muschii paravertebrali,trapez superior pana la acromion chiar
coborand pe deltoid ;
-a doua directie paravertebrala,trapez superior,supra- si sub spinosi,o parte din
marele dorsal,micul si marele rotund pana sub axila ;
-o alta directie este cu o mana contrapriza pe vertex iar cu cealalta cu doua degete
departate pornind de la gaura occipitala pana la C7 ;
-urmatoarea directie este cu o mana contrapriza pe vertex iar cu cealalta pe partea
opusa mainii noastre cu doua degete apropiate pornind de la linia articulara nucala pe
muschii paravertebrali si trapezul superior,marginea superioara a omoplatului si spina
omoplatului pana la acromion.
Urmatoarea manevra este frictiunea care se face astfel :
-cu o mana contrapriza pe vertex iar cu cealalta cu pozitia deget peste deget pornind
pe aceleasi parti cu mana cu care lucram,de la apofiza mastoida cu miscari
circulare,linia articulara nuacla,gaura occipitala ;
-a doua directie se executa la fel si este pe aceeasi linie continuandu-se cu doua
degete apropiate pe muschii paravertebrali si trapezii superiori pana la marginea
superioara a omoplatului,departandu-se cele doua degete cu spina omoplatului intre
ele;
-a treia directie este cu deget peste deget pornind de la apofiza mastoida pe santul
posterior al muschiului sternocleidomastoidian pana la baza gatului dupa care
apropiem degetele si facem pe partea superioara a trapezului pana la acromion.
Vibratiile se executa tinand cu o mana contrapriza pe vertex,iar cu cealalta pe
partea opusa mainii noastre.
Intre fiecare manevre se executa neteziri de intrerupere iar masajul se incheie
tot cu netezire.
-Tehnica masajului in hernia de disc lombara(regiunea lombo-sacro-fesiera)

`
Bolnavul este asezat in pozitie ventrala unde i se aseaza o perna sub
abdomen,datorita lordozei fiziologice existente in acesata regiune.
Masajul incepe cu netezire in urmatoarele directii :
-cu palmele intregi pornind de la marginea inferioara a feselor ajungand pe
paravertebrali pana la T12 ;
-cu palmele intregi pornind de la regiunea lombara pe muschii fesieri ;
-netezirea romb specifica zonei lombare se face pe patratul lombar,pornind mana
peste mana de la coccis,santul superior muschilor fesieri pana la creasta iliaca,dupa
care mulam coastele false ajungand cu varful degetelor la T12,dupa care intorcem la
180 de grade mainile muland costele false de pe cealalta parte,ajungem la cresta
iliaca,santul superior al muschilor fesieri pana la coccis.
Framantarea cu o mana si cu doua maini are urmatoarele directii :
-pornind de la partea inferioara a feselor pana la partea inferiora a regiunii dorsale.
Geluirea se incepe cu doua degete departate de la coccis in sus pe coloana
lombara pana la T12.O alta directie,cu degetele apropiate se porneste de la coccis pe
santul superior al muschilor fesieri pana la cresta iliaca.
Frictiunea se face :
-cu doua degete departate de la coccis po coloana lombara,pe muschii
paravertebrali lombari pana la T12 ;
-deget peste deget pornind de la coccis,partea superioara a muschilor fesieri pana la
cresta iliaca.
Vibratia are actiune relaxanta,se executa pe partile intinse pe toata regiunea
lombara.
In herniile de disc se executa un masaj sedativ deci un masaj care nu include
tapotamentul.
-Mobilizarea articulatiilor(kinetoterapia)
In heniile de disc acest tip de terapie este contraindicata.
-Gimnastica medicala
Gimnastica pentru coloana urmareste corectarea distrofiilor exagerate in sens
frontal(scolioza) sau sagital(cifoza si lordoza) precum si intarirea musculaturii
paravertebrale.
Gimnastica medicala in discopatiile cervicale
In primul rand trebuie corectate tulburarile statice ale coloanei vertebrale
cervicale,prin gimnastica posturala,adica prin adaptarea unor asemenea pozitii corijate
care sa puna discul intervertebral in repaos(exercitii in dubla barbie) care este
exercitiul de reducere posturala cel mai frecvent folosit :in decubit dorsal se aluneca
ceafa pe sol,coborand si retragand barbia,cu tendinta de a apleca ceafa la podea,totul
asociat cu inspiratie toracica inalta.Acelasi exercitiu postural se face in pozitia

sezanda si in picioare.Bolnavului i se exeplica cum trebuie sa i-a pozitia corecta a

capului,a gatului,a coloanei dorsale si a umerilor,atat in decubit in pozitia asezat cat si
in ortostatism.
Nu trebuie sa uitam ca statica coloanei cervicale nu poate fi corectata izolat,ea
depinzand si de starea curburilor cevicale adiacente.Se dau de asemenea bolnavului
indicatii asupra pozitiei antalgice corecte in repaos.In general,pe masura progresiei
reeducarii prin gimnastica,se tinde a se scadea progresiv inaltimea pernei.In plus se
interzice bolnavului efectuarea miscarilor bruste,cu antrenare a coloanei
cervicale(care solicita intens musculatura cevicala,comprimand discurile),pozitiile
defectuoase ale coloanei cervicale mentinute prea mult timp (si care de asemenea
fovorizeaza compresiunile).Daca,mai ales,din motive profesionale,aceste pozitii nu
pot fi evitate,este necesar ca la anumite intervale sa se efectueze,pentru cateva
minute,miscari de extensie axiala sau de repaos in pozitie corijata.
De asemenea bolnavul va prefera fotoliile care au un spijin pentru cap ;daca are
si cervico-brahialgii va sprijini antebratul pe spatarul fotoliului,pentru a usura
solicitarea muschilor suspensori ai umarului,prin greutatea membrelor.
Pentru a mentine acesata pozitie corijata a coloanei cervicale este necesar sa
aplicam o gimnastica kinetica,pentru tonifierea muschilor deficitari si a ligamentelor
relaxate si desprinse.Este posibil sa se actioneze efectiv pe anumite segmente ale
coloanei vertebrale cervicale.Astfel fexia mai accentuata a capului si a gatului in
cifoza intinzand ligamentul posterior,blocheza coloana si muta axa execitiului la
C6,C7 si D1.Din contra,extensia capului elibereaza coloana si suie axa de mobilizare
catre primele vertebre cervicale.In raport cu deficitul muscular local constant,se vor
aplica exercitii succesive pentru extensorii,flexorii si rotatorii gatului si ai capului si
pentru muschii centurii scapulare.Extensorii vor fi reeducati prin exercitii de extensie
libera,apoi prin contrarezistenta(cu ajutorul aparatelor bazate pe scripete si
contragreutati),in timpul reeducarii barbia fiind mentinuta retras,exercitiile facandu-se
mai intai in decubit ventral,apoi asezat.
Flexorii gatului(mai putin dezvoltati decat extensorii)sunt reeducati prin
contractii libere,apoi contra unor rezistente progresive,in pozitii de decubit
dorsal,astfel incat fexorii sa lucreze si contragreutatii capului.
Miscarile de inclinare laterala vor fi executate in pozitia asezat,apoi in decubit
lateral.In continuare se fac exercitii de rotatie a capului,exercitii pentru coloana
dorsala.
Gimnastica medicala in discopatiile lombare
Programele de recuperare in discopatiile lombare prezinta o serie de diferentieri
in functie de particularitatile anatomo-clinice ale diverselor tipuri de afectare
discala(discopatii de gradul I)desi nu au ca substrat decat leziuni incipente ale
nucleului pulpos si inelului fibros diminuand totusi capacitatea de munca din cauza

reducerii capacitatii de efort a coloanei si aparitiei de dureri,dupa cateva ore de

munca.
Se recomanda acestor bolnavi programul de masokinetoterapie,urmarind
recuperarea finctionala a grupelor de muschi si a aplecarii trunchiului prin flexia
prelungita lombara.
In plus,adeseori constatam la acesti bolnavi existenta unei hiperlordoze
lombare,o hipotonie a musculaturii abdominale,obezitate etc.,axand tratamentul si pe
corelatia acestor aspecte,care intretin si accentueaza leziunile discale.
Hernia de disc posttraumatica ridica probleme de recuperare functionala
diferite,pentru protuziile discale reductibile si cele ireductibile.La herniile discale
reductibile insotite de inflamatii radiculare si pararadiculare importante,criza acuta
cedeaza in general,in aproximativ 15-20 de zile,sub influenta repaosului la pat(in
pozitii de suprarepaos)si a medicamentelor analgetice,antiinflamatorii si
decontracturante.
Problema revenirii recidivelor este deosebit de importanata.
Terapia ocupationala
Este o metoda de reeducare activa folosind diverse activitati adaptate la
tipul de deficiente motorii ale individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutand
bolnavul sa folosesca mai bine muschii ramasi indemni i recuperand functia celor
afectati de boala, contribuind astfel la readaptarea functionala la gesturile vietii
curente.
Prin aceasta terapie se evita pasivitatea in care se fixeaza bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari utile i contribuind
astfel la readaptarea functionala la efort.
Principalele efecte pe care le urmarim prin aplicarea terapiei ocupationale sunt:
-mobilizarea unor articulatii i cresterea amplitudinii lor;
-dezvoltarea fortei musculare;
-restabilirea echilibrului psihic.
In acele meserii care impun ridicarea de greutati mari si mentinerea prelungita a
trunchiului flectat sau sub influenta undelor vibratorii,se recomanda schimbarea
meseriei si orientarea catre activitati care solicita mai putin coloana verterbrala(munca
de birou),evitanad astfel incapacitatea de munca si pensionarea medicala.
Etapa finala de restabilire trebuie sa redea bolnavului capacitatea de a executa
gesturile uzuale si profesionale in pozitie fiziologica corijata.
Tratamentul balneologic(ape minerale,namoluri)
Tratamentul balnear vizeaz urmatoarele obiective:

-incetinirea procesului degenerativ ;

-imbunatatirea circulatiei locale si generale ;
-ameliorarea sau mentinerea mobilitatii articulare si a fortei musculare
periarticulare.
Tipuri de ape:
-ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
-ape sarate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
-ape sarate iodurate (Bazna)
-ape sulfuroase sarate (Calimaneti, Govora)
-ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu namol actioneaza prin cei trei factori cunoscuti: termic, fizic
(mecanic) i chimic.
Statiunile indicate sunt:
-Techirghiol (si tot litoralul) care are namol sapropelic;
-Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (namoluri de lacuri sarate);
-Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);
-Govora (namol silicos i iodat);
-Geoagiu (namoluri feruginoase).

Viaa i munca oamenilor se desfoar n epoca actual n condiiile

unui accentuat progres tehnic i tiinific, ceea ce nseamn o cretere a
gradului de mecanizare i automanizare, n toate domeniile industiei.
Datorit creterii morbiditii prin boli traumatice i a efectelor lor
asupra capacitii de munc, afeciunile traumatice ale aparatului locomotor
prezint o importan deosebit n medicina actuala.
Diverse accidente se soldeaz cu traumatisme, n care fracturile la
nivelul membrului superior sunt deosebit de frecvente. Fracturile necesit
mobilizri n aparat gipsat, atele sau intervenii chirurgicale, pentru fixarea
fragmentelor osoase. Durata de imobilizare depinde de vrst i starea
bolnavului, de tipul de fractur, de grosimea osului fracturat i de deplasarea
lui.
Definiie: Fractura reprezint o ntrerupere sau o discontinuitate la
nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism. Etimologic cuvntul provine
din latinescul fractura.
Clasificare. Fracturile se pot clasifica n funcie de complexitatea i
gravitatea lor:
a. Dup mecanismul de producere:
fracturi directe se produc direct la locul n care a acionat agentul
traumatic;
fracturi indirecte se produc la distan de aciunea forei traumatice.
b. Fracturile se mai pot produce prin:
ndoire traumatismul exercitat pe o anumit zon produce fractura n
alt zon, i anume acolo unde arhitectura osoas are zone mai slabe n
structura osului, sau la un punct de curbur maxim;
rsucire dac un segment de membru este prins de un agent traumatic
de rsucit, fractura se produce la distan, n general n form de
spiral;
smulgere atunci cnd n fracturile de la distan ligamentele i
tendoanele exercit o traciune foarte mare pe apofize, pe maleole i le
smulg din competena osului.
c. Dup aspectul anatomopatologic al fracturilor:
nchise pielea este integr;
deschise pielea este lezat i pot s apar complicaii.
d. Dup sediul fracturilor:
fracturi epifizare dac sunt la extremitile osului;
fracturi diafizare dac fractura se afl ntre extremiti;

fracturi mixte.
e. Fracturi incomplete dac fractura nu intereseaz toat circumferina
osului.
f. Fracturi complete segmentele osoase se ndeprteaz ntre ele, iar
uneori se i zdrobesc. Aceste tipuri de fracturi se numesc fracturi
cominutive.

Etiopatogenie cauze, mecanisme, anatomie patologic

Pentru producerea unei fracturi este necesar existena unor factori
extrinseci i a unor factori intrinseci.
a. Factori extrinseci: Fracturile sunt produse datorit aciunii unei fore
exterioare. Ca orice for, i cea care produce o fractur are o mrime, o
direcie i determin schimbarea strii de micare sau de repaus a osului
asupra cruia acioneaz sau l deformeaz.
Mecanismul de aciune al forei exterioare poate fi direct sau indirect.
1. Fracturile prin mecanism direct. Sunt cele mai fregvente, fora
aplicat asupra unui fragment de membru determin o deformare a osului
care se fractureaz la distan de locul de aplicare al forei. Traumatismele
indirecte acioneaz cnd pacientul cade pe mn, membrul superior fiind n
extensie din cot.
Dup modul de aciune a acestor fore se pot descrie mai multe
mecanisme de producere:
mecanismul de prghie fractura se realizeaz aplicnd fora
pe epifiza distal. Cnd punctul de spreijin este situat medial
i fora acioneaz din afar, se realizeaz tipul denumit prin
adducie.
mecanismul lateral se produce n urma abduciei de 90 i
cu rotaie interm maxim a humerusului cu cotul flectat tot la
90.
mecanismul de ncovoire (flexie, ndoire) fora este aplicat
asupra unei extremiti a diafizei, n timp ce extremitatea
opus rmne fix.
mecanismul de hiperextensie se produce n urma extensiei
forat a cotului, ligamentele anterioare rezist, iar epifiza
humeral se rupe pe olecran.
2. Fracturile prin mecanism indirect se produc n urma ocului
direct al agentului contondent asupra locului de impact. De cele mai multe
ori agentul vulnerat determin leziuni ale tegumentului, esutului celular
subcutanat, muchilor i n final al osului, producnd o fractur deschis.

b. Factori intrinseci sunt importani n determinarea susceptibilitii

la fractur a scheletului uman. Din aceti factori fac parte:
vrsta la care apar cel mai fregvent fracturile este de 20 40
de ani, dat fiind c prin activitatea lor, oamenii sunt mai
expui traumatismelor n aceast perioad. A doua perioad
cu inciden crescut este cea a vrstei a treia datorit
osteoporozei care diminuiaz rezistena osoas. Copiii, dei
sunt fregvent expui traumatismelor fac mai rar fracturi
datorit elasticitii oaselor.
sexul determin fregven crescut la femeile n vrst,
datorit lipsei de rezisten a oaselor i musculaturii.
densitatea rezistena osului este direct proporional cu
densitatea lui. Cnd densitatea osoas scade solicitarea
necesar pentru a produce o fractur este cu mult mai mic.
Din acest punct de vedere, fracturile se pot produce pe un os
normal (densitatea osoas mare) sau pe un os patologic
(densitate ososas sczut printr-un proces patologic:
formaiuni tumorale, infecii osoase, etc).

Anatomia patologic a fracturilor cuprinde, pe lng leziuni

ososase i pe cele ale prilor moi, nconjurtoare.
Fracturile se clasific dup mai multe criterii anatomo-patologice:
Fractura extremitii proximale a humerusului:
Din prima categorie fac parte urmtoarele fracturi:
fractura simpl articular n care linia intereseaz suprafaa articular
a capului humeral;
fractura subcapilar sau prin decapilare;
fractura uneia din tuberoziti;
fractura simpl a gtului chirurgical.
n a doua categorie intr:
fractura cominutiv a capului cu sau fr nfundare n glen, cu
fundul sfrmat;
fractura exploziv cu multe traiecte i fragmente rvite.
Mai exist:
fractur complicat a capului asociat cu cea a cotului i cu a uneia sau
chiar ambelor tuberoziti;
fractura cu trei fragmente, care separ capul, tuberozitatea mare i
diafiza;
fractura cu patru fragmente, n care i mica tuberozitate se desprinde;

fracturi intra i extraarticulare.

Fracturile extremitii distale a humeruslui: decolarea epifizar se
asociaz uneori cu o smulgere parial diafizar. Epifiza este tras posterosuperior de ctre triceps, deplasarea lateral este mic. Periostul se decoleaz
pe o duprafa ntins.
Fractura diafizei humerale sediul traiectului de fractur poate fi la
orice nivel, dar mai ales n treimea medie a diafizei, unde fragmenul superior
este tras n abducie de deltoid, iar cel inferior rmne n poziia iniial. n
trimea inferioar fragmentele rmn oarecum n contact dar sufer deplasri
laterale. Forma fracturii poate fi: piezi, transversal, spiroid.
Se mai pot ntlni fracturi cominutive: cu traiecte neregulate, n form
de fluture, fracturi superiostale (ca o creang verde).
Fracturile supra condiliene diafizo-epifizare traiectul de fractur
trece deasupra epicondilului i epitrohleei, separnd total epifiza de diafiz.
n fracturile prin flexie, traiectul este dinat, transversal,
supracondilian. n fracturile prin hiperextensie, traiectul este de sus n jos i
dinainte napoi, curb, cu convexitatea inferioar n forma unei necele.
Anatomia patologic a fracurilor cuprinde i lezarea prilor moi:
Leziunile tegumentare pot fi sub form de contuzie, deformare uoar
sau ntins, necroz cutanat sau fr leziuni tegumentare.
Leziunile musculare din jurul focarului de fractur pot fi diverse: fie
prin aciune agentului vulnerat, fie determinate de deplasarea fragmentelor
fracturii. Ele pot fi neevideniate clinic sau se pot ntinde pe unul sau mai
multe grupe musculare.
Leziuni vasculo-nervoase care pot fi i ele prezente.

Criterii de susinere a diagnosticului

a) Semnul clinic semne subiective i obiective
Anamneza ne furnizeaz date importante privint etiologia i
mecanismul de producere. Trebuie s stabileasc data, ora, condiiile
accidnetului, modul de debut (brusc sau lent), felul n care s-a acordat primul
ajutor i modul transportului pn la spital. Tot din anamnez aflm despre
antecedentele personale i heredocolaterale ce ar putea influiena evoluia
fracturii.
Producerea unei fracturi va determina apariia unor semne generale i
locale.
Semne generale apar mai fregvent n fracturile deschise, n polifracturi
sau n politraumatisme, fracturi nsoite i de alte leziuni viscerale. Ele se

caracterizeaz prin agitaie, anxietate, paloare, fenomene ce pot merge pn

la stare de oc n accidentele mai importante.
Semne locale sunt:
Semne locale subiective bolnavul acuz dureri vii, mai ales la
micare, dar ele pot fi puin accentuate sau chiar lipsesc la fracturile
simple. Impotena funcional este variabil, dar se remarc n
special imposibilitatea abduciei. n cazurile complicate pot avea
tulburri de sensibilitate i tulburri circulatorii.
La inspecie se poate constata tumefacia braului i prezint o
echimoz ntins, n special pe fata lui intern, mergnd spre cot i
antebra. Axul membrului este ntrerupt, unchiulat sau curbat. Apare
deformaia regiunii si anume denivelri ale deltoidului i tergeri a
anului delto-pectoral. Scurtarea braului se poate aprecia prin
compararea cu braul sntos i fcndu-se msurtoarea ntre
acromion i epitrohlee.
La palpare in anumite puncte fixe, sub acromion i medil, pe
peretele lateral al cavitii axiale, produce durere vie. Focarul de
fractur prezint mobilitatea anormal i crepitaii n cazul cnd
fragmentele nu sunt angranate i nu exist interpunere
fibromusculre.
Palparea pulsului poate ajuta la identificarea leziunilor vasculare. Se
poate face i testarea sensibilitii i motricitii periferice pentru a remarca
leziunile nervoase asociate.
Semnele clinice locale ale fracturii au fost mprite n semne de
probabilitate i semne de certitudine.
Semnele de probabilitate sunt:
- durere n punct fix;
- echimoz;
- deformare local;
- atitudine vicioas.
Semnele de certitudine atest prezena fracturii. Ele sunt prezentate de:
- mobilitate anormal;
- crepitaie osoas;
- ntrepunerea continuitii osoase;
- intransmisibilitatea micrilor.
Fracturile incomplete nu prezint semne de certitudine, ci doar semne
de probabilitate.
b) Investigaii paraclinice examen radiologic, probe de laborator

Examenul radiologic standard fa i profil este criteriul absolut

pentru a stabili:
- existena fracturii;
- sediur ei;
- forma traiectului de fractur (lipsa de continuitate osoas);
- prezena i tipul deplasrilor;
- dac fractura s-a produs pe os patologic sau nu.
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care s cuprind ntreg
segmentul de membru de fa i profil, cu articulaiile supra i subiacent. n
cazuri de incertitudine se vor efectua incidene oblice.
Mai nti se face o radiografie de fa i mpreun cu examenul clinic
se va decide necesitatea uneia din profil. n acest caz se impune anestezia
local sau general, fiindc este nevoie abducia i de deplasare a tubului
ntre corp i bra, ceea ce este foarte dureros i, dac nu se face cu mare
atenie, fragmentele se pot ndeprta i mai mult.
Examenul radiologic are mare importan i pentru urmrirea evoluiei
fracturii.
Examen de laborator este necesar n cazurile de fracturi multiple,
plurifragmentare (cnd este necesar intervenia chirurgical) sau cnd
intervin complicaii (infecii).
Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice de fractur i pe
localizarea lor n regiune.
Diagnosticul pozitiv se face numai cu ajutorul radiografiei.
Diagnosticul diferenial se face cu:
- contuziile forte de umr, care pot da i ele echimoze ce apar ns mai
curnd i nu sunt att de ntinse;
- paralizie de deltoid prin leziunea circumflexului;
- periartrita scapulo-humeral, cu depuneri calcice;
- impoten funcional brusc i total;
- rupturi vasculare.

Evoluie i prognostic
Evoluia fracturilor extremitii proximale a humerusului este, n
general, benign. Cu un tratament bine condus se consolideaz ntr-un timp
relativ scurt. Evoluia depinde i de forma anatomo-clinic a fracturii.
Clinic durerea i edemul dispare, deficitul funcional se reduce
progresiv i, la palpare se poate simi apariia unui manon unitiv ntre cele
dou fragmente ale fracturii.

Radiologic dup aproximativ zece zile traiectul fracturii se lrgete,

extremitile fragmentelor fracturilor se estompeaz datorit resorbiei
osoase. Dup trei patru sptmni, ntre fragmente apare un calus.
Densitatea acestui calus crete treptat formndu-se n jurul fragmentelor o
opacitate fusiform sau globuloas care nglobeaz i unete fragmentele. n
timp, acest calus se remaniaz, refcnd forma i structura osului.
Prognosticul depinde de complicaiile ce apar. Acestea pot fi imediate
sau tardive.
Complicaiile imediate:
ruptura muscular este o complicaie prea grav. Cnd funcia jeneaz,
se impune sudura chirurgical;
interpunerea muscular ntre fragmente va mpiedica consolidarea. Se
deschide focarul i se nltur interpoziia fibromuscular;
cea mai grav complicaie imediat este fractura deschis. Aceasta are
loc la orice nivel i poate fi exogen, prin traumatisme externe, sau mai
rar, endogen, prin perforarea tegumentelor dinuntru n afar. Se
impun, n intervalul de timp permis, toaleta chirurgical a plgii i
reducerea sngernd;
leziunile vasculare sunt datorate fie traumatismelor, fie eschilelor
osoase ascuite. Poate fi lezat vena bazilic, vena humeral sau artera
humeral;
leziunile nervoase se produc prin eschile. De regul este interesat
nervul radial i anul de torsiune al osului, mai rar medianul, iar
cubitalul n mod excepional. Traumatismele care pot leza nervul sunt:
contuzie, compresiune, elongare, nepare, rupere, zdrobire sau
secionare;
paralizia nervului radial n cazul unei distrugeri pe o poriune mai
ntins a nervului, se poate scurta diafiza humerurului n scar i
execut osteosinteza cu crlige de srm, pentru a face posibil
apropierea capetelor nervului.
Complicaiile tardive:
caluslul exuberant apare de obicei sub form de prag osos, care ntinde
nervul radial ca pe un clu, atrgnd pareza sau chiar paralizia
acestuia;
consolidarea vicioas prin lipsa de tratament sau printr-unul greit.
Poate fi o scurtare a osului, care, dac nu este prea mare, nu prezint o
gravitate. Unghiularea dintr-un grad mic nu d tulburri funcionale

importante, dar rotaia fragmentelor, reprezint o complicaie grav,

remediabil printr-o osteotomie de corectare;
ntrzierea n consolidare reprezint o neconsolidare a fracturii n
intervalul mediu de timp n care ar trebui s se vindece. Ea se
manifest clinic prin mobilitate anormal dureroas i cldur local.
Continund imobilizarea n ntrzierea, n consolidare exist sperana
unei vindecri;
pseudoartroza reprezint neconsolidarea fracturii. Ea se manifest
clinic prin mobilitate anormal, nedureroas;
artroza articulaiilor vecine focarului de fractur se poate datora
calusului vicios cu dezaxare;
sindromul algoneurodistrofic poate apare cu o complicaie tardiv.
Clinic se manifest prin:
durere ce depete limitele focarului;
tulburri circulatorii (sudoraie, cianoz a membrului, edem);
tulburri trofice (tegumente subiri, atrofice);
El se poate remite sub tratament sau evolua spre edem cronic, redori
articulare, tulburri trofice, impoten funcional marcat.

Tratamentul
Tratamentul fracturii cuprinde trei timpi:
1. reducerea ct mai perfect i precoce a fracturii;
2. imobilizarea stric i continu pn la consolidarea ei complet;
3. aplicarea tratamentului funcional, ct mai precoce, pn la
consolidarea ei complet.

Tratamentul profilactic i igieno-dietetic

Meninerea sntii membrului trebuie s conin un ansamblu de
msuri adresate principiilor competente care l alctuiesc.
Igiena are un rol foarte important, tiut fiind c o mn murdar venit
n contact cu alimentele pe care omul le consum, pot duna ntregului
organism. Dac toate aceste norme nu vor fi bine aplicate att nainte, pentru
meninerea sntii ct i dup anumite tratamente, dup ce acestea au fost
tratate prin diferite metode, tratamentul poate fi totdeauna n zadar i
ineficient, indiferent ct de bine va fi aplicat. Regimul dietetic va avea n
vedere ca aportul caloric s evite suprancrcarea ponderal. Se recomand
alimente bogate n calciu, dar i n vitamine i minerale.

Tratamentul medicamentos

Dup traumatisme, medicaia se face, n general, n direcia combaterii

durerii i reducerea proceselor inflamatorii. Pentru aceste obiective se
folosesc:
Medicaie antialgic se folosete de obicei n durerile cu intensiti
mai mari. Sunt folosite:
- infiltraii cu xilin 1% cu sau fr cortizon n zone limitate;
- calmante n cazul durerilor articulare;
- termolepticele (antideprin, teprin);
- neurolepticile (toritazin).
Medicaia antiinflamatoare sunt utilizate mai fregvent fenilbutazona,
indometacin, aspirina, brufen precum i diferite unguiente ca: hidrocortizon,
fenilbutazona, salicitate de metil, diclofenac.

Tratamentu ortopedico-chirurgical
Recurge la regula imobilizrii de durat a segmentelor traumatizate i a
celor vecine pentru a permite refacerea continuitii osului fracturat i
repararea esuturilor moi traumatizate.
Tratamentu ortopedic are urmtoarele obiective:
- reducerea exact a fragmentelor deplasate ale fracturii dup
traumatism sub anestezie perfect;
- meninerea constant a fragmentelor reduse pn la consolidarea
fracturii sub aparat gipsat;
- mobilizarea activ a ct mai multor articulaii ale membrului lezat.
Efectuarea aparatului gipsat se face cu aplicarea unor atele care
pornesc de la umr, nconjoar cotul aezat n unghi drept i ajunge de la
umr, pe partea opus a braului. Peste atel se trage o fa care se ruleaz n
jurul membrului fracturat cu grij s nu se creeze cute sau n timpul aplicrii
lor s nu se deplaseze fragmentele osoase.
Aparatul face reducerea fragmentelor prin extensie datorit greutii
sale; de aceea bolnavul trebuie mai mult s umble sau s stea n poziie
vertical.
Metodele de extensie continu sunt:
- aparatele cu extensie continu n axul osului;
- aparatele cu extensie continu n abducie;
- extensie continu prin benzi adezive aplicate direct pe piele;
- extensie continu prin intermediul traciunii continue;
- extensie continu prin metod chirurgical.

Tratamentul chirurgical

Const n imobilizarea chirurgical a fragmentelor fracturii

(osteosinteza) i se face cu ajutorul uruburilor, plcii, srmei i tijei.
Calea de acces este fie incizia antero-intern, fie antero-extern prin
anul bicipital extern, cnd vrem s abordm i nervul radial lezat.
uruburile sunt indicate att n fracturile spiroide i oblice lungi ct
i n fracturile plurifragmentare, dac nu avem o plag suficient de
lung.
Plcile se pot utiliza n fracturile diafizare transversale sau oblice
scurte. Utilizarea plcilir ca mijloc de osteosintez are o serie de
dezavantaje:
necesit o larg expunere a focarului de fractur;
devascularizarea fragmentelor;
placa preia solicitrile la care este supus osul subiacent, ceea ce face
ca aceasta s-i modifice structura.
Osteosinteza centromedular utilizeaz tija Kntscher. Avantajele
centromedulare sunt legate de pstrarea
circulaiei periostale, de faptul c osul preia
solidar cu materialul de osteosintez solicitrile la care e supus
membrul, de un risc mai mic de infecie.
Principiile i obiectivele tratamentului b.f.t.
Balneo-fizioterapia este terapia de stimulare i reglare a mecanismelor
de adaptare a organismului la mediu.
Balneo-fizioterapia are cel mai important rol n recuperarea fracturilor,
dup imobilizarea perfect a focarului de fractur.
Orice traumatism, prin sechelele funcionale produse, pune probleme
de recuperare, n afar mijloacelor ortopedice, contribuie de regul metodele
fizicale i balneare de tratament.
Efectele analgetice se obin prin aplicaii de cldur local (parafin,
cataplasme cu nmol, undele scurte, microundele, ultrasunet, masajul
sedativ, la mevoie medicaie antialgic).
Efectele antiinflamatorii au n stadiile recente aplicaii de crioterapie
(tratament cu ghea sub form de comprese, bi pariale cu ap, cu ghea,
masajul cu ghea). n stadiile cronice la reducerea inflamaiei contribuie
bile galvanice, galvanoionizrile, iar n situaii particulare, ca remedii n
procedeele inflamatorii trenante i cnd nu pot fi folosite alte mijloace cu
doze mici.
Efectele decontracturante se obin prin cldur umed (bi calde
minerale, bi calde simple i bi pariale ascendente). Aplicaii cu nmol n

cataplasme: n contracturi dureroare, inflamatorii recente aplicaii de

crioterapie, diadinamice.
Combaterea retraciilor musculare ce pot reduce mobilitatea articular
i se realizeaz prin cldur local intens (parafin i nmol), ntinderi prin
cldur, mobilizri pasive, undele scurte, masajul profund de tip reflex.
Creterea tonuslui i forei de contracie a muchilor hipotrofice sau
atrofici se realizeaz prin contracii izomerice rezistive.
n traumatismele musculare cu hematoame calcifiante sau cicatrici
fibroase sunt necesare aplicaii de ultrasunete n doze mari, fibrolitice,
cureni de nalt fregven cu scop sclerotic.

Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnic, efecte)

Prin hidro-termoterapie se nelege aplicarea metodic i tiinific n
scop profilactic, curativ i recuperator a unui numr foarte variat de
proceduri care folosesc apa la diferite temperaturi, presiuni i sub diverse
stri de agregare aplicat direct sau prin intermediul unor materiale sau
obiecte.
Asupra organismului, procedurile de hidro-termoterapie acioneaz
prin factori: mecanic, termic i chimic, fie n asociaie, fie preponderat unul
dintrea acetia, n funcie de procedur.
Hidroterapia
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde.
Baia cald simp se execut ntr-o cad obinuit cu ap la 36 37
C i cu durata de 15 30 minute. Are aciune sedativ general.
Mod de aciune:
- factor termic;
- presiunea hidrostatic a apei.
Baia la temperatur de indiferen: temperatura apei este de 34 - 35
C cu durat de 10 15 minute. Are efect calmant.
Mod de aciune: presiune hidrostatic i uor factor termic.
Baia cu masaj este o baie cald cu ap la temperatur de 36 - 39 C n
care se execut masajul asupra regiunii. Durata bii depinde de durata
masajului efectuat.
Mod de aciune:
- factor termic;
- factor mecanic.
Baia parial ascendent temperatura apei este de 35 C. Se crete
temperatura apei din minut n minut, prin adugarea de ap fierbinte.

Temperatura apei poate s ajung la 41 - 43 C iar a bolnavului la 39 C.

Durata bii este de 15 30 minute.
Mod de aciune baie hiperterm provoac o vasodilataie tegumentar
important.
Bile de soare i nisip utilizeaz spectrul solar complet. Expunerea la
soare se face cu precauie, 2 3 minute pentru fiecare parte a corpului,
cantitatea se crete treptat n zilele urmtoare. Sunt deosebit de importante
pentru echilibrul fosfocalcic necesar sintezei osoase.
Crioterapia recele ca agent fizic termic este folosit n tratarea
articulaiilor, inflamaia scznd spasmul muscular n acelai timp aduce o
mbuntire a circulaiei locale.
Crioterapia este reprezentat prin masaj cu ghea, punga cu ghea i
pulveraii cu chelen.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare cantitate de
cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
- hiperemia;
- hiperemia local i sistemic;
- analgezia;
- reducerea tonusului muscular;
- creterea elasticitii esutului conjunctiv.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaii:
- cldura profund, produs de diatermie i ultrasunete;
- cldura superficial, produs de celelalte tehnici n care efectul de
penetraie este mai redus, de numai civa centimetri de la tegument.
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate spasmul
muscular i micile reacii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Cldura umed sub forma mpachetrilor cu parafin, cu nmol i nisip
este mai benefic dect cldura uscat.
mpachetarea cu parafin const n aplicarea pe zona interesat a
unei cantiti de parafin la o temperatur mai ridicat.
Aciunea mpachetrilor cu parafin: provoac o supranclzire
profund i uniform a esuturilor, pielea se nclzete la temperatura de 38
40, provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea parafinei se
evideniaz hiperemie profund. Dup mpachetare se aplic o procedur de
rcire.
Cataplasmele constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor
substane, la diferite temperaturi asupra unor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbtiv, precum i pentru aciunea

antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plantele medicinale se mai

adaug i efectul chimic.
Bile de lumin se realizeaz n dispozitive adaptate, durata fiind de 5
20 minute i dup terminarea lor se face o procedur de rcire.

Tratamentul prin electroterapie (tehnici, efecte)

Electroterapia este acea ramur a balneofizioterapiei care se ocup cu
aplicarea n scop profilactic, curativ i de recuperare a diferitelor forme de
curent electric precum i a unor energii derivate din acesta.
Curentul galvanic toate formele sale, galvanizri simple, bi
galvanice i ionongalvanizri.
Se utilizeaz fenomenul analgezic obinut prin folosirea ca electrod
activ al polului. n cadrul bilor galvanice este acumulat i efectul termic al
apei iar n cadrul ionogalvanizrii proprietile substanelor farmacologice
active introduse cu ajutorul curentului galvanic.sunt indicate 10-12 edinte.
Curentul de joas fregven cu o fregven pn la 100 Hz este
utilizat n procesul analgezic. Astfel vom utiliza n cadrul curenilor
urmtoarele forme de curent:
- difazatul fix cu aciune analgezic;
- lunga perioad;
- scurta perioad.
Tot n acest scop sunt folosii i curenii Tabert cu fregvena de 40 Hz
i impulsuri de 2 m/s tot cu aciune analgetic.
Curenii de medie fregven sunt cureni sinusoidali cu fregven
cuprins ntre 3.000 i 10.000 Hz. Din rndul lor se folosesc curenii
interfereniali ce au un efect antialgic cu fregvena de 80 100 Hz,se
recomand 10-12 edine.
Curenii de nalt fregven
n rndu acestora vom avea undele scurte care au un important efect
antialgic i miorelaxant. Tot din aceast categorie se ntlnesc i undele
diadinamice, ultrasunetele i ultravioletele.
Ultrasunetele au un efect analgetic, de asemenea electroterapia ofer
i posibilitatea obinerii efectelor de excitare a musculaturii, efect
hiperemiant i decontracturant.
Ultrasunetele se aplic n cmp continuu ct i n cmp discontinuu.
Aplicarea n cmp continuu cnd avem o und ultrasonor
longitudinal i nentrerupt cu aciune asupra mediului.
Aplicarea n cmp discontinuu cnd avem o ntrerupere ritmic a undei
ultrasonore, se folosete cu ajutorul unui generator de impulsuri.
Tratamentul se poate efectua n dou modaliti:

- aplicarea cap emitor prin contact direct asupra tegumentului folosind

ulei, gel, vaselin. Capul emitor se plimb circular sau liniar fr a se
apsa prea tare i cu vitez foarte mic. Trebuie s fie mereu n contact
perfect cu tegumentul, poziionat vertical i s se evite proeminenele
osoase i regiunile bine vascularizate;
- aplicarea indirect n ap se face cnd avem de tratat extremitile, care
anatomic au multe suprafee neregulate i proeminene osoase. Se
execut micri lente, liniare sau circulare la aproximativ 3 centimentri
distan de tegument avnd grij ca suprafeele emitorului s fie
paralel cu tegumentul.
Bile galvanice pentru activarea circulaiei. Factorul termic (cldura)
prezint o deosebit importan prin efectele pe care le are asupra
organismului cum ar fi:
- creterea metabolismului;
- creterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasoconstricie;
- efect decontracturant i de relaxare a musculaturii;
- creterea vscozitii lichidului articular uurnd astfel realizarea
micrilor printr-o cretere a mobilitii;
- efect antialgic;
- creterea fluxului sanguin la nivelul muchilor.
Ultravioletele determinarea faptului c sensibilitatea la razele
untraviolete este foarte diferit, n funcie de individ, de regiunea corpului,
de vrst i de ali factori, se recomand o atenie deosebit n alegerea
dozei.
Biodozemetria reprezint msurarea timpului necesar pentru obinerea
celui mai slab eritem pe tegument i preced n mod obligatoriu orice
tratament cu ultraviolete.
Tehnica de aplicare. Se aplic lampa la o distan fix de 50 centimetri
fa de regiunea de aplicat.

Tehnica masajului
Masajul este o procedur terapeutic, care se compune dintr-o serie de
prelucrri mecanice sau manipulaii care se exerseaz pe suprafaa
organismului i care se succed ntr-o anumit ordine, innd cont de scopul
pe care l urmrete i de starea organismului bolnav.
Efectele fiziologice ale masajului:
Efectele locale aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.

Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente, care stimuleaz

repetat exteroceptorii i proprioceptorii existeni.
Aciunea hiperemiant local de mbuntire a circulaiei locale, care
se manifest prin nroirea i nclzirea tegumentelor asupra cruia se
execut masajul cu manevre mai energice.
ndeprtarea lichidului de staz cu accelerarea proceselor de rezorbie
n zona masat. Acest efect este benefic la persoanele cu insuficien venoas
periferic i apare dup manevre profunde care conduc lichidul de staz de la
periferie spre centru.
Efectele fiziologice
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se execut prin stimuli
care pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care sunt de diferite
intensiti, pe cale aferent ctre sistemul nervos central, iar de acolo pe cale
aferent ajungnd la organele interne n suferin. Toate aciunile care se
petrec la exteriorul corpului ajung i la organele interne. Fiecare organ se
manifest prin senzaii dureroase pe tegument, deci fiecrui organ i
corespunde la exterior o zon cutanat, reflexogen sau metameric.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de
manevrele mai dure ca: frmntarea, contratimpul, mngluirea, rulatul,
ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare, ceea ce
duce la tonifierea musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare.
Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din
musculatur, se resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare;
mbuntete activitatea circulatorie care duce la nutriia elementelor
anatomice din organism i odat cu aceasta reducerea activitii inimii.
Masajul recuperator se face dup consolidarea fracturii i este format
din 4 timpi:
- masajuil regional (manevre de nclzire pe suprafa mai mare dect
regiunea de tratat) timpul de lucru 3 4 minute;
- masajul zonal (manevre pe regiunea te tratat) 3 4 minute;
- masajul selectiv (se face mai mult pe fascicol,contracturi i cicatrici
musculare) 2 3 minute;
- kinetoterapie (pasiv, activ i activ cu rezisten) 10 minute.
Descrierea anatomic a regiunii
Braul este alctui din:
- humerusul os lung pereche ce se articuleaz proximal cu scapula i
distal cu oasele antebraului.
Muchii braului se mpart n dou regiuni:

- regiunea anterioar care cuprinde bicepsul brahial, muchi liberi care

nu ader de humerus, iar pe plan profund muchii coracobrahiali,
brahialul anterior i lungul supinator;
- regiunea posterioar prezint relieful muchiului triceps brahial, cel
mai puternic extensor format dintr-o lung poriune inserat sus pe
omoplat i doi muchi vati unul intern i altul extern insetai sus pe
humerus. Toi terminai n sus cu un tendon puternic inserat pe olecran.
Tehnica masajului
Poziia bolnavului n ezut pe un scaun rotund sau pe banchet
special cu braul superior descoperit iar maseurul pe partea lateral a
bolnavului.
Masajul braului se poate face cu toate procedeele, se ncepe cu
netezirea cu o mn mpingnd toat masa muscular a tricepsului, cu
degetul mare alunecnd prin anul bicipital. n timp ce mna cealalt a
maseurului se fixeaz n uoar flexie pe antebra. Astfel netezirea
stimuleaz circulaia i funciile nervilor trofici.
Netezirea poate fi combinat cu vibraia, apoi se continu cu
frmntatul cu o mn, cu dou mini i contratimpul pe aceleai direcii.
Frmntatul pe cale mecanic favorizeaz circulaia profund i eliberarea
produilor toxici de metabolism, menine troficitatea muscular i
dezvoltarea elasticitii.
Masajul se continu cu friciuni pe anurile intramusculare i pe veul
deltoidian, apoi geluiri, rulat, cernut i ciupit. Friciunile determin o
accelerare a produilor de regenerare i cicatrizare prin activarea circulaiei
locale.
Se poate aplica de asemenea baterea care se execut cu partea cubital
a degetelor, fie cu palma sau cu dosul palmei. Masajul se ncheie cu neteziri
uoare.

Mobilizarea articulaiilor (kinetoterapie)

Schema kinetologic contribuie substanial la recuperare i are
urmtoarele obiective:
- refacerea i ntreinerea micrilor n articulaiile nvecinate fracturii;
- refacerea tonicitii i troficitii musculare;
- refacerea stabilitii micrii controlate i abiliti.
Kinetoterapia ncepe cu micri pasive care se ncep dup suprimarea
imobilizrii i de obicei dup reluarea micrilor active.
Micrile active se execut dup un program special n funcie de
particularitile segmentului imobilizat. Aceasta se continu cu micri cu

rezisten de obicei dup ce s-a obinut un tonus muscular corespunztor prin

micri active i pasive.
n linii generale, kinetoterapia trebuie s determine meninerea
activitii generale i regionale ct mai aproape de normal, dar respectnd cu
strictee repausul n focarul de fractur. Se poate ncepe chiar de a doua zi,
dup aplicarea aparatului gipsat cu exerciii care se adreseaz att
segmentului afectat, ct i ntregului organism.

Gimnastica medical
Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exerciiile
izometrice. Ele se vor face dup consolidarea fracturii. Sunt recomandate
mai ales n recuperarea fracturilor membrului inferior.
Exerciiile indicate n recuperarea dup fracturi ale membrului inferior
sunt exerciiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometric;
- spalier.
Avantajele exerciiilor izomerice
- mare eficien n obinerea creterii de for i hipertorfiere muscular;
- timp scurt pn la boinerea efectelor dorite;
- tehnic simpl, nu necesit aparatur, se poate executa oriunde.
Dezavantajele exerciiilor izomerice:
- nu amelioreaz supletea articular;
- provoar oboseal rapid deoarece solicit puternic centrii nervoi;
- comprim vasele la nivelul muchiului, ngreunnd circulaia sngelui
i limfei i suprasolicitnd cordul.
Terapia ocupaional (Ergoterapia)
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia
folosind diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale
individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc mai
bine muchii rmai indemni i recupernd funcia celor afectai de boal,
contribuind astfel la readaptarea funcional la gesturile vieii curente.
Terapia ocupaional este complementar kinetologiei medicale i
reprezint elementul central al recuperrii socio-profesionale, permind
ameliorarea insuficienei de for muscular sau articular. Utiliznd n
deosebi micri globale, terapia ocupaional poate avea un efect stimulant
asupra unui muchi paretic sau chiar paralizat, contribuind la reeducarea
gestului care reprezint forma cea mai expresiv i complex a motricitii.
Principalele activiti sau tehnici folosite sunt clasificate n:

1. tehnici de baz (ceramica, croitorie, tmplrie, etc) care se ntlnesc

n toate serviciile de profil
2. tehnici complementare care constau n confecionarea unor articole
din carton, piele, hrtie, etc
3. tehnici de recuperare, reprezentate de activitile care urmresc
dobndirea independenei cotidiene a pacienilor (mbrcat,
alimentare, sarcini menajere, etc)
4. tehnici de expresie, care sunt utilizate pentru pacieni cu probleme
mentale , nu neaprat n domeniul psihiatric, ci i n recuperarea
funcional a bolnavilor cu sechele dup accidente vasculare
cerebrale sau traumatisme cranio-cerebrale, ele constau n activiti
de scris, desenat, aranjamente florale, etc.
n cadrul terapiei ocupaionale, un loc de seam l ocup activitile
prin care pacienii sunt nvai s utilizeze aa numitele ajutoare tehnice;
ele nglobeaz toate sistemele de transformare a mediului fizic ambiant
destinate a asigura cel puin posibilitatea de autoservire, respectiv
independena social, a handicapului.
Principalele ajutoare tehnice se refer la :
- deplasare: bastoane, cadre, fotolii rulante, adaptri ale autoturismelor
obinuite la handicapul fiecrui subiect, autoturisme monoloc electrice,
etc;
- viaa cotidian: dispozitive care faciliteaz mbrcarea, aezarea in pat,
de pe scaun sau fotoliu, adaptri ale grupurilor samtare, etc;
- activitate menajer: dispozitive speciale de prindere a vaselor de
butoane speciale la aragaz, adaptri ale mainii de splat, etc.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri
utile i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi.
- maina de cusut;
- roata olarului;
- sritul cu coarda;
- mersul pe plan nclinat;
- mersul pe teren accidentat.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de

ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i readaptare
funcional.

Tratamentul balneologic (ape minerale, nmolurile)

Obiectivele curelor balneoclimaterice este de recuperare imediat i de
refacere a funciilor diminuate din cauza traumatismelor.
Bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n staiuni
profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie
Nord, Mangalia, Techirghiol etc), unde asocierea factorilor naturali (apa
mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu
programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura recuperarea total.
Apele oligominerale se mpart n:
1. ape akratopege cu temperatur la izvor sub 20 C;
2. ape akratoterme cu temperatur de peste 20 C la izvor. Aceste
categorii de ape minerale se utilizeaz cu predilecie n cur extern.
Mecanismele de aciune i efectele terapeutice sunt legate de factorul
termic, mecanic i de substane absorbite transtegumentare. Se indic n
afeciuni post traumatice ale aparatului locomotor.
Staiuni principale:
Bile Felix (47 C);
Bile 1 Mai (42 C);
Vaa de Jos (35 37 C);
Moneasa (32 C).
Apele alcalino teroase sunt cele ce conin cation de calciu, magneziu
n combinaie cu anionul bicarbonic. Se indic n procesul de decalcifiere
(calusuri osoase incomplet consolidate, osteoporoze dup imobilizri).
Nmolurile propiretile fizice:
1. greutatea specific (datorit coninutului de minerale);
2. hidropexia (cantitatea de reinere a apei);
3. termopexia (conservarea caloric) proprietatea de a absorbi i
pstra cldura;
4. plasticitatea proprietatea de a se ntinde i mula pe suprafaa
corpului.
Tehnica de aplicare metoda cea mai utilizat e mpachetarea. Const
din acoperirea parial sau total a bolnavului cu un strat de 2 2,5
centimetri de nmol.
Bile de nmol se aplic la 36 C iar cataplasmele, aplicaii locale pe
suprafee limitate la temperatura de 42 45 C.
Onciunile cu nmol i expunerile la soare sunt utilizate i ele.

Staiunile indicate sunt:

Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

GENERALITATI
Fracturile de col femural
Sunt mai ales intalnite la batrani, fiind caracterizate atat prin fregventa lor, cat si prin
gravitate. Grave, deoarece pot da o mortalitate ridicata la varstnici; din punct de
vedere functional, deoarece se consolideaza rau si se complica deseori cu necroza
ischemica a capului femural; grave sub raport al viitorului functional al soldului
respectiv. Toate acestea au facut pe autorii anglo-saxoni (Dickson) sa le denumeasca
"fracturi ne
rezolvabile".
Traiectul fracturii le clasifica in:
-fracturi cervicale subcapitale, in care linia de fractura trece prin jonctiunea cartilajului
articular cu colul;
-fracturi trnscervicale in plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;
-fracturi bazicervicale, cand linia de fractura este situata la jonctiunea colului cu
masivul trohanterian.
Foarte frecvent, fracturile de col sunt cu deplasare, datorita de obicei faptului ca
dupa fracturare pacientul se sprijina pe picior sau datorita tractiunilor exercitate de
masele musculare puternice. Exista doua deplasari principale:
-deplasarea care realizeaza o coza vara, in care capul femural este in var si in rotatie
interna, in timp ce fragmentul distal este in rotatie externa;
-deplasarea in coza valga.
Evolutia spontana a fracturilor de col este, in general, nefavorabila.
Doar in cazul unei fracturi simple, fara deplasare, care nu a influintat vascularizatia,
ne putem astepta la o evolutie favorabila cu consolidare (prin imobilizarea) buna,
refacere de traverse osoase normale. In aceasta zona, calusul nu este niciodata
hipertrofic, ca in alte parti.
Aceasta eventualitate evolutiva este insa rara, caci mai frecvent fractura este cu
deplasare, iar vascularizatia capului femural este compromisa prin interesarea
concomitenta a vaselor capsulare. De aceea, pseudartroza si necroza ischemica a
capului femural sunt cele doua mari pericole pentru acest tip de fractura.
Definitie:
Numim fractura, ntreruperea continuitatii unui os.
Ea se produce prin actiunea directa sau indirecta a unui agent traumatic asupra
osului.
Actiunea agentului traumatic trebuie sa fie foarte violenta pentru a produce o
fractura.
La persoanele n vrsta, la care exista un proces de rarefiere (distrugere) a
structurii osoase osteoporoza rezistenta osului scade foarte mult, astfel nct
fractura se poate produce si dupa traumatisme mai mici. Spre exemplu, un batrn
poate face o fractura de col femural chiar daca a cazut n timp ce mergea.
Oasele patologice care au n ele abces sau formatiuni tumorale, se
fractureaza cu usurinta la nivelul leziunii.

CLASIFICAREA FRACTURILOR:
Exista variate modalitati de clasificare a fracturilor:
- prin mecanismul de producere a fracturii:
a) fracturi directe se produc la locul unde a actionat agentul traumatic;
b) fracturi indirecte se produc la distanta de locul de actiune a fortei traumatice;
- dupa aspectul anatomo patologic al fracturii:
a) fracturi nchise cnd nu exista solutie de continuitate la nivel de tegument si osul
nu lezeaza muschi, nervi, vase, iar segmentele osoase sunt acoperite cel putin de
piele;
b) fracturi deschise osul ajunge n contact cu exteriorul, poate sa apara un proces
septic care ntrzie vindecarea sau poate da nastere si altor complicatii; sunt interesati
muschi, vase, tegumente;
- dupa sediul fracturii:
a) epifizare;
b) diafizare;
c) diafizo epifizare (intermediare);
- dupa tipul fracturii:
a) fracturi incomplete fisura, fractura n lemn verde, nfundarea (oasele craniului);
b) fracturi complete sunt foarte grave:
c) fracturi transversale;
d) fracturi oblice;
e) fracturi n vrf de clarinet;
f) fracturi longitudinale; fracturi spiroide;
g) fracturi n forma de fluture, etc.
h) fracturi cu si fara deplasare;
CLASIFICAREA FRACTURILOR DE COL FEMURAL
Traiectul fracturii le clasifica in:
-fracturi cervicale subcapitale, in care linia de fractura trece prin jonctiunea cartilajului
articular cu colul;
-fracturi trnscervicale in plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;
-fracturi bazicervicale, cand linia de fractura este situata la jonctiunea colului cu
masivul trohanterian.
- Dupa mecanismul de producere al fracturii - Bhler individualizeaza fracturile:
prin abductie;
prin adductie.
- Din punct de vedere mecanic Pauwels le-a mpartit n:
tipul I traiectul de fractura face cu orizontala un unghi mai mic de 30.
tipul II unghiul este de 30- 50;
tipul III unghiul este mai mare de 70.
- Dupa gradul de deplasare a fragmentelor Garden le clasifica astfel:
gradul I fractura incompleta;
gradul II fractura completa fara deplasare;
gradul III fractura completa cu deplasare partiala;

gradul IV fractura completa cu deplasare totala.

ETIOPATOGENIE SI MECANISME DE PRODUCERE
Factorii etiologici depind de:
1.calitatea osului.
Fracturile de col femural sunt foarte frecvente, n special la batrni (mai ales la
femei), 75% din fracturi se produc dupa vrsta de 60 de ani.
2. mecanismul de producere.
Pentru ntelegerea mecanismului de producere a fracturii de col femural trebuie sa
privim structura extremitatii superioare a femurului. Aceasta extremitate, sub aspectul
tensiunilor care se exercita asupra ei, se aseamana cu bratul unei macarale.
La nivelul extremitatii superioare femurale gasim substanta osoasa dispusa n doua
sisteme trabeculare importante.
Un sistem trabecular se rasfira ca un evantai la nivelul colului.
Porneste de la fata superioara a acestuia, ndreptndu-se n jos si extern catre corticala
inferioara a colului femural, constituind evantaiul de sustinere Dellet.
Acest evantai, la partea sa inferioara, se condenseaza ntr-o zona densa, constituind
pintenul Adams, iar partea inferioara este constituita din lamele dure si compacte care
formeaza pintenul Merkel.
Un al doilea sistem trabecular dezvoltat pe directia fortelor de tensiune care tind sa
flecteze colul femural, porneste din partea inferioara a colului femural si se ndreapta
n sus si extern catre corticala superioara a colului femural.
Acest sistem trabecular se intersecteaza cu traveele sistemului de sustinere, nct
confera capului femural o rezistenta deosebita, capul fiind de fapt partea cea mai
rezistenta a extremitatii superioare a femurului.
Rezistenta sa cea mai mare este n centru, unde se ncruciseaza cele doua sisteme
trabeculare osoase, materialul de sinteza va gasi la acest nivel un punct solid de
sprijin.
In regiunea trohanteriana, doua fascicule trabeculare, pornind de la corticala diafizara
interna si externa, se ncruciseaza, formnd o ogiva.
Intre sistemul trabecular de sustinere de la nivelul capului femural si cel ogival de la
nivelul masivului trohanterian, n portiunea mijlocie a colului femural, exista o zona
zona Ward n care densitatea tesutului osos este mai mica.
Rezistenta diminuata a colului femural n aceasta zona face ca pna la vrsta de 45 de
ani frecventa fracturilor mediocervicale sa fie mai rare dect a celor pretrohanteriene.
Aceasta structura trabeculara densa si ntretaiata se modifica cu vrsta.
Dupa 60 de ani asistam la o resorbtie a traveelor osoase, nct la batrni apare o zona
de rezistenta mecanica scazuta , n special la nivelul stlpului extern al sistemului
ogival, ceea ce face ca fracturile bazicervicale si cele pertrohanteriene sa fie mai
frecvente dupa aceasta vrsta.
Backman, arata ca fractura colului femural nu poate sa aiba loc dect daca, n cadere,
se produce un valgus combinat cu o miscare de rasucire a colului femural fata de
capul blocat n cotil, prin compresiunea traumatismului si contractura musculara.
In orice fractura a colului femural exista un mecanism initial de valgus (rezultat al

rotatiei externe asociata torsiunea) care duce la fractura n coza vara, cu impactarea
posterosuperioara a fragmentelor (fractura prin abductie angrenata). Cnd fractura se
dezangreneaza pentru a realiza fractura n coxa vora (adductie), aceasta nu se poate
continua, exagernd unul din cele doua componente ale sale, n functie de rezistenta
ntlnita la nivelul peretelui posterior al colului. Daca rotatia externa predomina si
colul cedeaza la partea superioara, se produce fractura n coxa vora (adductie) cu
tasare sau cominutie posterioara.
Daca tensiunea predomina si peretele posterior al colului femural rezista, se produce
fractura spiroida cu cioc proximal.
ANATOMIA PATOLOGICA
Traiectul de fractura, n portiunea superioara este situat juxtacefalic. El poate sa
nceapa exact la periferia cartilajului articular si n aceasta situatie are toate conditiile
sa lezeze pediculul vascular.
De la acest nivel, traiectul de fractura se ndreapta spre marginea inferioara a colului,
ramnnd strict sub capul femural (fractura mediocervicala). Acest traiect de fractura
nu este neted, ci prezinta numerosi dinti corticali, iar la partea posterioara este
modificat prin tasare si prin cominutia corticalei.
O buna radiografie de profil a colului femural poate sa evidentieze prezenta unuia sau
a mai multor fragmente corticale nfundate la nivelul fracturii.
Prezenta acestei cominutii posterioare la nivelul traiectului de fractura face ca, n
momentul reducerii fracturii, sa apara un spatiu gol cervicocefalic posterior.
Existenta acestui spatiu gol la partea posterioara a colului femural face ca
osteosinteza, atunci cnd ntinderea acestui spatiu este mai mare de 1/3 din grosimea
colului femural, sa fie instabila si sa duca la replasarea fragmentelor.
Aceasta notiune capitala trebuie luata n considerare cnd se decide alegerea
montajului n timpul osteosintezei fracturii.
In a patra si a cincea zi de la fractura, tesutul patrunde n hematomul ce nconjoara
focarul de fractura, rezorbndu-l si organizndu-l.
Formarea de os nou ncepe pentru fragmentul distal n ziua a 9-a, iar pentru cel
proximal n ziua a 14-a. Unirea celor doua fragmente are loc cel mai devreme n
saptamna a 6-a, dar de obicei n jurul saptamnii a 8-a.
O particularitate a modificarii fracturilor la acest nivel este lipsa stratului canbium n
portiunea intracapsulara a colului, fiind necesara o reducere anatomica si anularea
oricarei miscari n focar printr-o osteosinteza solida.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI
a) EXAMEN CLINIC
Tabloul clinic este format din semne generale si locale.
- semne generale stare generala alterata, frisoane si temperatura (poate ajunge
la 39 0C
Aceste semne dispar dupa imobilizare la scurt timp.
- semne locale durerea puternica, echimoza, hematom, deformarea regiunii,
ntreruperea continuitatii osului, scurtarea regiunii, impoterta functionala, crepitatii

osoase, mobilitatea anormala, flichtene, temperatura locala ridicata si edem local.

b) EXAMENUL RADIOLOGIC
In orice suspiciune de fractura este obligatoriu sa se execute un examen
radiologic.
Aceasta precizeaza diagnosticul, arata cu exactitate sediul si aspectul fracturii, daca
exista sau nu deplasare a fragmentelor osoase, daca fractura este cominutiva, daca
exista scurtare osoasa, etc.
Pe baza radiografiei se poate face si prognosticul fracturii si mai ales se poate
stabili atitudinea terapeutica.
Examenul de laborator este necesar n cazurile de fracturi multiple,
plurifragmentare (cnd este necesar intervenia chirurgical) sau cnd intervin
complicaii (infecii).
EVOLUTIE
Fracturile de col femural au o evolutie inegala si creeaza multe deceptii chiar
daca sunt corect tratate.
Caracteristicile vascularizatiei colului si cele ale capului femural si raportul acesteia
cu traiectul de fractura, conditioneaza n masura covrsitoare evolutia focarului de
fractura si vitalitatea capului femural
Vascularizarea este asigurata prin artera ligamentului rotund si prin pedunculii care
nasc din arterele capsulare.
Evolutia fracturilor de col femural este n functie si de tipul de fractura.
Exemplu:
fracturile prin abductie au o evolutie favorabila, consolidndu-se n 8 saptamni;
fracturile prin adductie, nu consolideaza daca nu sunt tratate chirurgical (deseori, nici
dupa acest tratament);
fracturile cervicotrohanteriene consolideaza ntotdeauna, dar cu pretul unui coxa
vora, si unei scurtari a rotatiei externe.
PROGNOSTICUL FRACTURILOR
Au pronostic diferit si creeaza multe deceptii, chiar daca sunt corect tratate.
Caracteristicile vascularizatiei gatului si capului femural si raportul acesteia cu
traectul de fractura conditioneaza in mare masura vindecarea focarului de fractura si
vitalitatea capului femural.
In traumatismele inchise prognosticul este favorabil, iar in cele deschise este mai
grav dar datorita mijloacelor de chirurgie traumatismele complicate au pierdut mult
din gravitatea lor.
Multe cazuri de fractura de col femural duc la coxartroza.

TRATAMENT

1 Profilactic
In cadrul tratamentului profilactic se includ masurile de prevenire luate pentru
evitarea unui traumatism ca de exemplu: evitarea mersului iarna mai ales cei care au
o fragilitate mai mare a oaselor si atentie deosebita la locurile de munca cei care
lucreaza in mina, in constructii etc.
2 Tratamentul igieno-dietetic
Recuperarea sechelelor precoce trebuie completata cu o serie de prescriptii pe care
pacientul le va urma acasa luni si ani de zile, uneori toata viata. Aceste prescriptii fac
parte din ceea ce s-a numit igiena soldului:
- scaderea in greutate, chiar sub greutatea ideala;
- evita mersul pe teren accidentat si scari;
- evita schiopatarea prin controlul mental al mersului;
- evita ortostatismul si mersul prelungit;
- de cel putin doua ori pe zi se va pastra un repaus la pat, cu membrele inferioare
intinse;
- sprijin in baston pe distante mai lungi;
- mers zilnic pe bicicleta sau rulare la bicicleta fixa;
- de doua ori pe zi va efectua gimnastica prescrisa pentru mobilitate si tonifiere
muscuulara;
- corectarea scurtimii membrului inferior (daca depaseste doi centimetri);
- incaltaminte cu tocuri moi;
3 Tratament medicamentos
Medicatia antiinflamatorie se asociaza intotdeauna proceselor fizicale. Se
utilizeaza in ordinea preferintelor: Fenilbutazona, Indometacina, Aspirina, eventual
Piramidonul. Brufenul si Perclusone raman rezervate pentru cazurile in care
antiinflamatoarele de mai sus sunt prea agresive pentru tractul digestiv al pacientilor.
Unguentele antiinflamatorii aplicate local prin frictiune insistenta (de preferat dupa
sedinta de termoterapie) par sa fie un adjuvant pretios, mai ales pentru fenomenele
periarticulare.
Infiltratia intraarticulara cu Hidrocortizon si Xilina, precedata sau nu de
evacuarea partiala a lichidului articular da rezultate bune. Totusi, in masura in care
cu celelalte metode se obtine o evolutie favorabila a procesului inflamator, care poate
aduce mari neplaceri.
Medicatia antalgica obisnuita o administram intotdeauna cand durerile au
intensitati mari. In starile dureroase articulare mai vechi, trenante, la indivizi cu un
prag dureros coborat, se indica asocierea timolepticelor (Antideprim si Teperin) sau
neurolepticelor (Tioridazin).

4.Tratament ortopedic si chirurgical

Progresele chirurgiei ortopedice moderne au salvat atat vietile, cat si viitorul

functional al soldului la pacientii varstnici cu fracturi de col.

Este deci explicabil de ce in serviciile de fizioterapie si recuperare se intalnesc tot mai
multi astfel de pacienti.
Doua atitudini terapeutice sunt astazi cel mai frecvent utilizate:
- osteosintezele
- protezele partiale cefalice
Osteosinteza cu cui Smith-Petersen, practicata printr-o minima interventie (incizie
externa) in care se introduce cuiul sau surunurile sub control radiologic sau asocierea
osteosintezei cu grefon osos, au avantajul de a fi foarte bine suportate de pacient, dar
nu permit reluarea mersului cu sprijin decat dupa 4-5 luni. In plus, procentul de
pseudartroze se ridica, in functie de statistica, de la 10% (Merie D'Aubigne, Boyd) la
23-27% (Rieunau, Banks). De asamanea, incidenta necrozei ischemice atinge 30%
(Banks) si chiar 45% (Merie D'Aubigne).
Desi nult mai laborioasa, si din acest punct de vedere avand riscurile unei operatii
prelungite si socante, multi ortopezi prefera azi proteza cefalica, ce elimina toate
neplacerile osteosintezei.
PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT
Balneofizioterapia este o ramur a medicinii generale care folosete n scop
terapeutic ageni fizici naturali sau artificiali.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandri, cu cele mai eficiente
rezultate. Aproape c nu exist contraindicaii , excluznd bineneles numai formele
complicate (cardiaci, pulmonari decompensai, etc).
Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei,
termoterapiei i balneoterapiei.
In fractura de col femural aceasta ramura medicala grabeste fenomenul de
vindecaresi inlatura mai repede impotenta functionala.
2 Hidroterapie
Se intelege prin hidroterapie aplicarea in scop profilactic si curativ a unui
numar variat de proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi si sub diferite
stari de agregatie, ca si unele tehnici strans legate de aceasta.
-Dusul cu aburi
Dusul cu aburi consta in proectarea vaporilor supraancalziti asupra regiunii
limitate. Tehnicianul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa stropeasca bolnavul cu
picaturi de apa fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe furtun si pe portiunea
metalica a dusului. Este nevoie ca instalatia pentru dusul cu aburi sa fie prevazuta cu
dispozitive de separare a apei de condensare si cu supraancalzitoare pentru aburi.
Inainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul si-l proecteaza pe
palma pentru a se asigura de lipsa picaturilor de apa fierbinte.
Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute se poate sa fie dat ca procedura de
sine statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire-spalare sau dus de 18-200 .

Modul de actiune: dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei,

provocand hiperemie si resorbtie locala.
-Dusul-masaj
Acesta consta in aplicarea mai multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400
,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru aplicarea lui
exista instalatii speciale cu 4-6 dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care
se pun simultan sau separat in functiune. In lipsa unei instalatii speciale, se poate
efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica o rozeta. Durata masajului este
de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid
dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii
cunoscute.
Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in
regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.
-Baia kinetoterapeutica
Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se
efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la
temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5 minute, este lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile
posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa
aceea bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile
imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care
se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii lui
Arhimede.
Duul subacval:
Const din aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu
temperatura mai mare dect a apei de baie. El se poate efectua ntr-o cad cu ap la
35-38C cu ajutorul unui du sul mobil cu presiune mare care se introduce n ap pe
segment sub controlul uneia din minile asistentului pn la 5-10cm de regiunea de
aplicat. Durata procedurii este de 5-10minute. Aciunea intens a duului subacval se
datorete temperaturilor diferite baie i du precum i masajului puternic al coloanei
de ap care comprim puternic esuturile.
Efectul este asemntor duului masaj dar este suportat mai bine datorit bii calde.
Termoterapia
-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop,
o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70.
Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o
bucata de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte si bine stors, iar peste aceasta se
aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un
termofor.
Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute si de maximum 60 de
minute.
Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic
.
-Inpachetarea cu parafina
Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) si se topeste intr-un vas la
temperatura de 65-70; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in scopul
evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensuleaza regiunea.
Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de patafina se aplica bucati de vata
sau flanela si apoi se acopera regiunea cu patura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu
usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se
termina cu o spalare la temperatura de 20-22.
Modul de actiune: are o actiune locala si provoaca o incalzire profunda si
uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternica si transpiratie abundenta.
-Ungerile cu namol
Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste
pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou timp
de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de timp va
purta o compresa rece la frunte iar capul ii va fi aparat de soare cu o palarie sau
umbrela.
Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca si se
va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.
Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic
alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare si din nou
rece, datorita baii din lac si reactiei vasculare la aceasta; al doilea element este
reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.
3 Electroterapia
Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii
diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau
profilactic.
In recuperarea fracturilor de col femural se recomanda:
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor nevralgice.
Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii descendeni i cureni
ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni cu aciune

antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau revulsiv cu histamin).
2. Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau longitudinale: o
perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dat pe
zi. Se recomand 10---14 edine.
-Curentii Trabert: sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza
5 ms, la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de
15-20 minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atat curentul diadinamic, cat si curentul Trabert determina o puternica
senzatie, cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub
electrozi. Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.
3. Curentul faradic
Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroas
pudrat cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru starea de
bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul, se mbuntete
funcionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit efectului de masaj
mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaie, mobilitate.
5. Undele decimetrice si microundele
Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca
la radar) directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi
tesuturile pe profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta acestuia,
de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.
6. Radiatia infrarosie
In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii infrarosii si
care este utilizata in terapeutica sub forma asa numitei helioterapii.
Aplicatiile de radiatii infrarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in
spatiul inchis, sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense termoterapice
sau in spatiu deschis, in aer liber, sub forma asa-nummitelor aplicatii de sollux.
In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi
ridicate (60-70-80).
In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20
minute. Dupa expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire
partiala.
Efectul radiatiilor infrarosii :
Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din
derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre
celulele de cresterea fenomenelor osmotice si cresterea debitului sangvin.

4 Masajul medical
Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate,
aplicate la suprafata organismul in scop terapeutic sau igienic.
Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea
tegumentului bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii care
contraindica masajul, precum si eventualele echimoze.
Durata unei sedinte variaza intre 5-10 minute iar frecventa este de obicei de o
sedinta pe zi. Durata tratamentului poate fi intre 2 si 4-6 saptamani, uneori chiar mai
mare, ca in afectiunile ortopedice.
- Efectele fiziologice ale masajului
Efecte locale:
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz repetat
extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea tegumentului
asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit prin manevre mai
energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie n zona
masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect este benefic la
persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup manevre profunde care
conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului respirator i
circulator, influenteaz favorabil starea general a organismului, mbuntete
somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului asupra pielii
care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin stimulii care
pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite intensiti pe cale
aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale eferent, ajung la organele interne n
suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul corpului ajung i la distan (la
organele interne). Fiecare organ se manifest prin senzaii dureroase pe tegument,
deci fiecrui organ i corespunde la exterior o zon cutanat reflexogen sau
metameric, care trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s acioneze cu manevre
specifice pentru organele interne.

Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de manevrele

mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul
care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii,
mbuntirea funciei i forei musculare care particip la micarea ntr-o articulaie.
Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din muchi, se
resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare; mbuntete activitatea
circulaiei sngelui care duce la mutaia elementelor anatomice din ntreg organismul
i odat cu aceasta reducerea activitii inimii.
- Descrierea anatomica a regiunii soldului si coapsei:
Oasele Coxalul este un os pereche, de forma neregulata, care provine din
sudarea a trei oase primitive, si anume: ischion, ilion si pubis. Pana la varsta de 15-16
ani, cele trei oase componente ale coxalului sunt articulate intre ele prin cartilaje.
Dupa aceasta varsta, cartilajele intraarticulare se osifica, asa incat la adult oasele
respective sunt complet sudate, formand osul coxal.
Femurul este un os lung, pereche, care formeaza scheletul coapsei. El se
compune dintr-un corp si doua extremitati. Extremitatea superioara prezinta capul
femurului, gatul femurului, trohanterul mare si mic, creasta intertrohanteriana.
Muschii care se afla in regiunea bazinului formeaza in jurul articulatiei
coxofemurale o masa musculara care mobilizeaza femurul in jurul celor trei axe
perpendiculare una pe alta. Acesti muschi sunt dispusi in doua loje, una anterioara
sau iliaca si alta posterioara reprezentata de coloana vertebrala si de bazinul osos iar
insertia de extremitatea proximala a femurului.
In regiunea anterioara se gasesc doi muschi: psoasul mare si muschiul iliac.
In regiunea posterioara se gasesc trei muschi: fesierul mare, fesierul mijlociu
si fesierul mic.
Muschii coapsei se inpart in trei grupe:
- muschii regiunii anterioate a coapsei: tensor al fasciei lata, croitor si
cvadriceps.
- muschii regiunii mediale a coapsei sunt: gracilis, pectineu si adductor.
- muschii regiunii posteriare a coapsei sunt: biceps femural, semitendinos
semimembranos.
Arterele si venele- Artera iliaca externa se intinde de la locul unde se bifurca
artera iliaca comuna pana la iesirea din bazin, unde se continua cu artera femurala.
Artera femurala se intinde de la nivelul ligamentului inghinal pana la nivelul
inelului tendinos al muschiului adductorul mare, de unde se continua cu artera
poplitee.
Vena femurala urmeaza traectul arterei femurale intinzandu-se de la inelul
muschiului adductor mare pana la ligamentul inghinal, unde se continua cu vena
iliaca externa.
Nervii marele si micul sciatic fac parte din nervii profunzi. Marele sciatic
iese din regiunea fesiera si patrunde in regiunea posterioara a coapsei intre marele
adductor si lunga portiune a bicepsului. Micul sciatic vine din regiunea fesiera si
pleaca pana in regiunra poplitee si se desparte in doua ramuri si ramurile lui
traverseaza aponevroza acestei regiuni si se termina cu ramuri chiar pana la piele.

- Tehnica masajului
a)Masajul regiunii fesiere
Regiunea fesiera este limitata in sus de creasta iliaca, in jos de plica fesiera.
Masajul regiunii fesiere va consra in neteziri si presiuni efectuate cu pulpa
degetelor reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales in plica fesiera, la
nivelul marii scobituri sciatice.
b)Masajul articulatiei coxofemutale
Este foarte dificil, datorita musculaturii masive care inconjura articulatia.
Accesul la capsula articulara este posibil numai prin doua puncte:
- la nivelul insertiei muschiului croitor, pe partea lui interna, pe unde se patrunde
prin apasare si se executa miscari vibratorii.
- intre trohanter si tuberozitatea ischiatica, unde se patrunde punand bolnavul sa
flecteze genunchiul si sa faca o usoara abductie a coapsei. Aici se poate
executa un masaj vibrator si chiar baterea.
c)masajul coapsei
Coapsa are forma unui trunchi de con cu baza in sus. Distingem la coapsa
regiunea femurala anterioara si posterioara.
In regiunea femurala anterioara pielea este mai groasa pe partea laterala decat
pe cea interna este mai mobila, alunecand pe planurile subiacente. Maseurul trebuie
sa respecte partea superioara a coapsei, triunghiul Scarpa.
Regiunea femurala posterioara are pielea de asemenea foarte mobila, cu
exceptia partii externe.
Masajul coapsei incepe cu netezirea cu presiune bimanuala, mai intai pe fata
anterioara si externa, bolnavul fiind in decubit dorsal, apoi pe fata posterioara si
interna, bolnavul fiind in decubit ventral. Se executa aceste meteziri cu policele pe
fata anterioara si cu celelalte patru degete pe fata posterioara a coapsei incepand din
dreptul genunchiului in sus catre baza coapsei.
Urmeaza framantarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie, sub
toate formele, de la presiune cu o mana sau cu ambele maini in petrisaj, cu torsiune a
musculaturii.
In regiunea laterala a coapsei, pe tensorul fasciei lata se face masajul cu dosul
falangelor, sub forma de pieptene, de jos in sus.
- Kinetoterapia
Mobilizarea soldului trebuie inceputa imediat ce devine posibila, deci chiar
din perioada de imobilizare la pat a pacientului.
Ca principiu universal valabil, ramane orientarea tipului si intensitatii
kinetoterapiei dupa regula non durerii.
A.Refacerea mobilitatii si refacerea fortei musculare
Se vor aborda in acest context doar aspectele legate de recuperarea
amplitudinii miscarilor si recastigarea fortei musculare pentru miscarile fiziologice.
Reeducarea flexiei se poate face prin:
1.Prin adoptarea anumitor posturi ;

Exercitiul 1- Corpul pe o planseta inclinata: piciorul homolateral se sprijina

pe un scaunel: inaltimea scaunelului este in functie de capacitatea de flexie a
articulatiei coxofemurale, inclinarea plansetei fiind un mijloc de gradare.
Exercitiul 2 sprijin pe membrul inferior sanatos, cu piciorul homolateral
ridicat pe un scaun: inaltimea scaunului si aplecarea trunchiului in fata maresc gradul
de flexie a articulatiei.
2.Prin mobilizari pasive;
Acestea se realizeaza prin flexia femurului pe bazin sau a bazinului pe femur.
Intotdeauna genunchiul trebuie sa fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal, cu membrul inferior sanatos extins:
asistentul aplica priza pe treimea inferioara a coapsei, executand flexia articulatiei
coxofemurale (genunchiul este flectat).
Exercitiul 2 Pacientul in sezand la marginea mesei: asistentul, cu corpul sau,
fixeaza coapsa suferinda printr-o presiune asupra genunchiului in axul coapsei;
pacientul apleaca trunchiul inainte; asistentul prinde cu ambele maini regiunea
lombara marind bascularea anterioara a bazinului.
3.Prin mobilizari autopasive;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal: isi prinde cu mainile coapsa si se
tractioneaza; daca unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajungr la coapsa, se
poate tractiona prin intermediul unei chingi trecute peste picior sau peste genunchiul
flectat.
Exercitiul 2 Din postura patrupeda se forteaza flexia coxofemuralei prin
greutatea trunchiului; oblicitatea coapsei determina variatiile unghiului de flexie.
4.Prin miscari active
Exercitiul 1 Din ortostatism cu spatele la perete flecteaza coxofemurala cu
genunchiul flectat, tragand coapsa la piept; tot din ortostatism, va executa
genuflexiuni, cu trunchiul usor aplecat inainte.
Exercitiul 2 Din sezand pe podea, se flecteaza coapsa, aplecarea trunchiului
spre coapsa mareste amplitudinea flexiei coxofemufale.
Reeducarea extensiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal cu o perna sub fese; membrul
inferior afectat intins, cel contra lateral mult flectat.
2.Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit ventral: asistentul cu o mana, fixeaza pe
masa bazinul, iar cu antebratul si mana cealalta, trecute pe sub gamba, genunchi si
coapsa, realizeaza extensia.
Exercitiul 2 Pacientul in decubit lateral, cu membrul inferior opus mult
flectat si fixat de catre asistent cu o mana; cu axila aceluiasi membru superior,
asistentul fixeaza bazinul, iar cu mana opusa realizaza extensia coapsei de deasupra.
3.Prin miscari autopasive;
Exercitiul 1 Pacientul se afla in decubit dorsal mentinand cu mainile
genunchiul membrului opus la piept, membrul afectat intins pe un plan inclinat.
4.Prin miscari active;

Exercitiul 1 Pacientul in decubit ventral, ci bazinul fixat: se executa extensii

ale coxofemuralei, cu si fara flectarea genunchiului.
Exercitiul 2 Pacientul in decubit lateral (pe partea sanatoasa) se face
extensia coapsei, in timp ce asistentul i inpinge in fata bazinul.
Reeducarea abductiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal cu un suport triunghiular intre
coapse sau cu o perna intre genunchi pentru abductia bilaterala.
Exercitiul 2 In pozitia sezand calare pe o bancheta.
2. Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal, utilizeaza membrul inferior sanatos
ca stabilizator acesta fiind in abductie, cu gamba cazuta la marginea mesei.
Exercitiul 2 Pacientul in ortostatism, cu picioarele indepartate: asistentul, la
spatele lui ii prinde cu mainile din lateral, bazinul inpingandu-l spre partea sanatoasa.
3. Prin miscari autopasive;
Exercitiul 1- Pacientul in ortostatism, cu membrul inferior lezat intins si in
usoara abductie, cu piciorul sprijinit pe un mic suport: executa o genuflexiune pe
membrul inferior sanatos.
4. Prin miscari active;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit lateral pe partea sanatoasa: se ridica
(genunchiul extins) membrul inferior lezat.
Exercitiul 2 Din ortostatism se fac fandari laterale.
Reeducarea adductiei
1.Prin adoptarea anumitor posturi;
Exercitiul 1 Din decubit dorsal pacientul incruciseaza membrele inferioare
cu genunchii intinsi, membrul inferior lezat este dedesupt, si din pozitia sezand se
poate incrucisa coapsa (pozitia picior peste picior).
Exercitiul 2 Pacientul in decubit homolateral, cu o perna sub grnunchi,
membrul inferior este flectat din coxofemurala si grnunchi.
2.Prin mobilizari pasive;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal: se flecteaza articulatia
coxofemurala si asistentul executa tractiunea de adductie, avand grija sa fixeze
bazinul.
Exercitiul 2 Pacientul in decubit contralateral cu membrul inferior flectat
din coxofemurala si genunchi, degajand posibilitatea de adductie pentru membtul
inferior de deasupra; daca bazinul este la marginea mesei, adductia poate fi mult
amplificata.
3. Prin miscari autopasive
Exercitiul 1- Pacientul in decubit homolateral cu membrul inferior lezat prins
in chingi de un scripete si tractionat in adductie cu mana.
4. Prin miscari active
Exercitiul 1 In decubit dorsal: incrucisari ale membrelor inferioare
(genunchiul intins). Idem, cu membrele lipite: se fac miscari de lateralitate cu
amandoua, concomitent.
Reeducarea rotatiei

1.Prin adoptarea anumitor posturi;

Exercitiul 1- Bolnavul sezand pe sol, cu genunchii flectati si picioarele in
afara axului coapsei (rotatie interna) sau inauntrul axului (rotatie externa).
2.Prin miscari pasive;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioara
a coapsei, ruland-o inauntru sau inafara (genunchiul intins).
Exercitiul 2 Pacientul in sezand, cu genunchiul flectat: asistentul utilizeaza
gamba ca pe un levier: se face priza pe condilii femurali, iar cu antebratul
mobilizeaza gamba.
3.Prin miscari autopasive
Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripetilor.
4.Prin miscari active;
Exercitiul 1 Pacientul in decubit ventral, cu genunchiul flectat: deplasarea
gambei intr-o parte si in alta.
Exercitiul 2 Pacientul sta pe un scaun cu coapsele, genunchii si gambele
lipite unele de altele: se fac deplasari ale gambelor spere stanga si spre dreapta.
B. Reluarea mersului
Exercitiile de reluare a mersului incep, desigur, cu perioada de adaptare la
ortostatism care in special la varstnici capata importanta deosebita.
In momentul in care statiunea in picioare este posibila fara tulburari de
echilibru, se incepe mersul.
1.Mersul, fara sprijin pe membrul inferior afectat este aproape regula intr-o prima
etapa, in recuperarea traumatismelor soldului. Pacientul este invatat sa mearga cu
carje astfel:
a) sprijin pe membrul sanatos;
b) carjele se duc in fata;
c) membrul afectat se duce intre carje, fara incarcare (atinge doar solul);
d) se trece greutatea corpului pe carje prin balansarea in fata a acestora;
e) membrul inferior sanatos se trece printre carje si se sprijina pe sol
inaintea carjelor, concomitent cu trecerea greutatii corpului de pe carje
pe membrul sanatos.
Pacientul va fi invatat sa urce si sa coboare o scara. Se urca cu membrul
sanatos apoi carjele si membrul afectat apoi este adus piciorul sanatos pe aceasi
treapta.
2.Mersul cu incarcare a membrului afectat se reia treptat, in functie de tipul lezionar.
In fractura inchisa de col femural incarcarea pe membrul afectat incepe dupa 90 zile
Aceste momente nu inseamna reluarea sprijinului 100%, ci doar inceputul cu un
procent de 8-10% din greutatea corpului.
3.Mersul in baston se incepe cand pacientul a ajuns la o incarcare de aproximativ
50% si pelvisul nu mai basculeaza datorita insuficientei abductorilor.
Bastonul se tine in mana opusa membrului afectat si se deplaseaza inpreuna.
Incarcarea in continuare se gradeaza slabind sprijinul mainii pe baston. Exista
bastoane dinamometrice care inregistreaza presiunea mainii. Uneori mersul cu sprijin
in baston se va pastra toata viata.

Refacerea completa a mersului cere o serie de exercitii complexe: mers liber,

mers pe panta, mers inapoi, mers in lateral, mers cu picioarele incrucisate, mers in
zig-zag, intoarceri etc.
- Terapia ocupationala
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia folosind
diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale individului cu scop
recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc mai bine muchii rmai
indemni i recupernd funcia celor afectai de boal, contribuind astfel la readaptarea
funcional la gesturile vieii curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri utile i contribuind
astfel la readaptarea funcional la efort.
Urmareste prelungirea exercitiilor de kicetoterapie pentru mobilizare articulara
si/sau tonifierea musculara, utilizand o serie de activitati complexe distractive sau
capaciteaza atentia si rabdarea pacientului pentru o perioada mai lunga de timp. In
general, aceste activitati se executa cu mainile dar forta motrica este realizata de
membrele inferioare prin diverse tipuri de mobilizare:
- pedalaj de bicicleta;
- alunecarea piciorului intr-un jgheab rotund;
- miscare laterala (abductie-adductie);
- mers pe plan ascendent;
- mers pe banda sau pe scara rulanta.
- Cura balneo-climaterica
Intrucat sechelele posttraumatice ale soldului include de regula deficite
functionale determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare,
periarticulare si musculare carora li se adauga efectele negative de mobilizare in faza
ortopedica, chirurgicala in afectiunile posttraumatice.
Obiectivele si continutul curelor balneo-climaterice vor fi in totalitate de
recuperare imediata, ele avand rolul de refacere a functiei diminuate din cauza
traumatismelor.
Sunt indicate urmatoarele statiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia si
Techirghiol.

DEFINITIE SI GENERALITATI
Fractura este o discontinuitate la nivelul unui os ca urmare a
unui traumatism .
Mana omului a constituit obiectul a numeroase studii de
paleontologie ,antropologie si embriologie.
Aceste lucrari subliniaza in general un paradox:daca din punct
de vedere morfologic mana pastreaza vestigii anatomice
ancestrale (fiind derivata fara transformari prea mari dintr-un
timp primitiv in filogenia speciilor ), in schimb , din punct de
vedere functional, mana este apogeul proceselor de evolutie
orientata catre prehensiune delicata si de forta cat si catre o
perceptie senzoriala fina.
Importanta functionala a mainilor pentru viata sociala si
profesionala a omului este cosiderabila.
Traumatismul mainii propriu-zise este un ansamblu al
tulburarilor de ordin local si general produse prin actiunea unui
agent voluntar a carui forta depaseste rezistenta tesuturilor asupra
carora actioneaza producand printre altele entorse,luxatii
,fracturi,etc.
Mana mai prezinta o serie de sindroame , boli disfunctionale ,
in a carei etiopatologie micro-traumatismul joaca un rol
determinant.
Traumatismul determina in fond abaterea de la normalitatea
morfo-functionala a mainii.

Aceasta normalitate o putem defini prin urmatoarele criterii

prezente atat in prehensiune cat si in alte miscari pe care le face
mana:

- absenta dureii
- echilibrul muscular
- mobilitatea articulara .
Tendonul "creer-mana "sta la baza intregii creatii umane.
Ca urmare a inaltei specializari, a motricitatii si sensibilitatii,
ansamblul cibernetic "creer-mana" organ de executie ,permite
actul complex a prehensiunii si in plus,ca organ de
informare,degetele sunt un adevarat receptor sensorial care
permite omului sa palpeze obiectele din jur si sa interpreteze
informatii vizuale.
Progresele mecanizarii si automatizarii au dus la reducerea
meseriilor manuale si artizanale fara a scadea prin aceasta
importanta functionala considerabila a mainilor.
Orice alterare a elementelor structurale ale mainilor poate
compromite partial sau total una dintre functiile complexe cu
consecinte dintre cele mai grave pentru activitatea profesionala,
pentru viata sociala si chiar pentru comportamentul psihic al
muncitorului manual sau intellectual.
Tipurile lezionale ale macro-traumatismelor mainii sut cele
mai obisnuite :plagi, contuzii, luxatii ,entorse,fracturi; care pot
interesa articulatiile , oasele, vasele, nervii.
Fractura este o intrerupere a continuitatii osului: uneori acesta
intrerupere poate fi incomplete (fisura, fractura in "lemn verde" la
copii infundari ale oaselor craniului) sau completa cu traiect
(transversal, oblic, spiroid, longitudinal).De asemenea , fracturile
pot fi : deschise cu distrugerea tegumentului si inchise cu
pastrarea integritatii tegumentulu
ETIOLOGIE
In etiologia traumatismelor se intalnesc factori mecanici , fizici,
chimici si biologici.

Factorii mecanici produc traumatisme prin obiecte taioase sau

ascutite , prin caderi sau loviri.
Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri ,
degeraturi, iradieri, electrocutari.
Fatorii chimici produc leziuni traumatice numite coroziuni.
Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi,
striviri, muscaturi, etc.
Fracturile sunt produse de traumatisme prin actiune directa sau
indirecta:
- fracturile directe sunt cele produse cand agentul traumatic
fractureaza osul, chiar la nivelul de aplicare a socului violent.
Sunt mai frecvent intalnite la oasele neacoperite de muschi:
clavicula, tibia :
- fracturile indirecte sunt cele in care traiectul de fractura se afla
la distanta de punctul de aplicare al traumatismului .
Ele se produc prin flexie , rasucire , tractiune, presiune ,etc

ANOTOMIE PATOLOGICA
Fracturile mainii sunt: ale bazei metacarpului (capatul
distal) ale diafizei falangelor , ale colului metacarpienelor
(capatul proximal) si in al patrulea rand fractura policelui.
Fracturile metacrpienelor difizare sau de col , sunt
imobilizate cu atela pe fata dorsala pe o durata de trei
saptamani.
Doar fracturile colului si capului distal metacarpian pot da
uneori(daca apar deplasari) redori in articulatiile
metacarpofalangiene.
Fracturile falangelor cele mai obisnuite sunt ale falangei
proximale si mijlocii .
Capul proximal al fracturii falangei proximale deviaza
dorsal(tras de extensori), iar al falangei mijlocii poate devia

dorsal sau volal in functie de sediul fracturii , in raport cu insertia

flexorului superficial al degetelor.
Fracturile care intereseaza articulatiile interfalangiene,
interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor, cu
lezarea consecutiva a capsulei articulare duce in marea
majoritate a cazurilor la redoare articulara.
Fractura poilicelui cunoscuta ca fractura Bennett, este o
fractura a metacarpului - capatul distal - cu dizlocare
carpometacarpiana.
Fractura scafoidului este cea mai frecventa fractura a
oaselor carpului .

SIMPTOMATOLOGIE
Organismul raspunde la actiunea agentului traumatic prin
manifestari locale si generale, in care este implicat in primul rand
sistemul nervos.
Manifestarea generala cea mai importanta este socul traumatic
care se instaleaza in traumatisme de o anumita intensitate .
Pe plan local , prin acelas mechanism complex se produc
modificari neuro-vasculare in general manifestarea locala comuna
esta necroza tisulara ,care este rezultatul actiunii directe a
agentului traumatic asupra celulelor si rezultatul ischemiei
tisulare prin distrugerea capilarelor intercelulare. Necroza tisulara
este urmata de hiperemie, locala , edem , exudat si infiltrate
celular.
Indiferent de amplasarea leziunilor locale , fracturile neglijate
sau iuncorect tratate lasa deseori o serie de sechele suparatoare,
uneori foarte grave.

ISTORICUL BOLII
Din interogatoriu e necesar sa rezulte data , ora , conditiile
accidentului (trafic rutier, caderi, sport ) si modul debutului brusc in
accidente , sau lent in complicatiile tardive ale fracturilor.Se mai
inregistreaza dureri subiective si caracterul lor, intensitatea ,traiect ,
importanta functionala , deformare loco-regionala , evolutie.
Se precizeza tratamentele efectuate pana la internare(primul
ajutor)si modul transportului(salvare, trecatori).

ANAMNEZA GENERALA
Anamneza ne furnnizeaza date importante privind etiologia
afectiunii iar in cazuri de traumatism deseori mecanismul de producere
al acestuia .
Sexul : la cel feminin pot predomina luxatia congenitala a
soldului , poliartrita reumatoida , fractura soldului , entorsele;
la cel masculine hemofilia este exclusive , predomina
traumatismele.
Varsta : la copii pot fi gasite frecvent boli congenitale , infectii
osoase , rahitism , distrofii osoase ;
la adolescenti , dezlipiri epifizale , cifoscolioze ,tumori osoase;
la adulti predomina fracturile, luxatiile entorsele si complicatiile
lor;
la varstnici se intalnesc fracturile soldului si sechelele lor;
necroza de cap femoral , coxartroza, fracturile epifizei radiale
distale, fracturi patologice , osteoporoza generalizata.
Profesia : cei ce fac eforturi fizice pot prezenta frecvent leziuni
meniscoligamentare , osteoporoze , discartroze .

STARE PREZENTA
In fracturi bolnavul , acuza dureri vii intr-un punct fix,impotenta
functionala , prezinta deformarea si scurtarea segmentului respectiv,
echimoze locale , mobilitate anormala a unui segment , iar la
palpari si imobilizari se percep erepitatii osoase si intreruperea
reliefului osos.
Sechelele fracturilor mainii nu sunt altele decat descrise in partea
generala a acestei monografii si anume :
- durerea
- edemul
- redoarea articulara
- scaderea fortei musculare
- pierderea abilitatii miscarilor .
Adugam alegoneurodistrofia care este discutata separat .
Dintre toate insa ,redoarea articulara reprezinta elementul
sechelelor central motiv pentru care sechelele fracturii mainii
intra in sindromul "mainii rigide".
Semnele clinice in cazul unei fracturi:
prin comparatie cu membrul sanatos ,cel fracturat apare rasucit in
afara sau inauntru.In caz de incalecari ale fragmentelor de
fractura,membrul traumatizat poate sa prezinte si o scurtare.
La incercarile de mobilizare a fracturilor se constata o senzatie
rugoasa (aspra) sau eruptie osoasa.
Fracturile pot fi:
-inchise
-deschise
-fracturi unice sau multiple
-fracturi cu sau fara deplasari ale fragmentelor osoase.
La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut in vedere
urmatoarele
elemente:localizarea,forma,dimensiunea,directia,aspectul,culoare,
relief,profunzime,prezenta si tipul hemoragiei,alte particularitati

in raport cu felul traumatismului eventual prezenta corpurilor

straine.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI

EXAMEN CLINIC
Examinarea mainii bolnave se bazeaza pe culegerea de date in
numar cat mai mare,necesare pentru stabilirea diagnosticului si
conditia tratamentului.
Examenul va cuprinde pe de o parte investigatiile
anamnezice,clinice,neurologice,vasculare si examene paraclinice.
Se va acorda atentie miscarilor posibile pe care le poate efectua
bolnavul si felul cum reactioneaza la comenzi.
Vor fi notate modificarile tisulare din imediata apropiere a
leziunii traumatice:
-echimoze
-edem
-hemartroza sau hidrartroza.
EXAMENUL RADIOLOGIC
Semnele radiologice completeaza examenul clinic si orienteaza
conduita de tratament.
Se pot produce tulburari functionale trcatoare,solutii de
continuitate in diverse structuri anatomice pana la distrugeri
locale.

In fracturi examenul radiologic precizeaza

diagnosticul,evidentiaza felul fracturi si constituie un ajutor
pretios in stabilirea conduitei de tratament.
EXAMEN DE LABORATOR
-testele biologice de inflamatie sunt intotdeauna negatve: V.S.H.ul, fibrinogenul sunt normale. A.S.L.O. este normal testul
Whaler-Rese si testul fixari latexului sunt negative, iar anticorpii
antinucleari lipsesc.
Testele de studii ale metabolismului fosfo-calcic sunt normale.
Lichidul sinovial extras din articulatie, are caracterle unul
transudat: clar, vascos, sarac in celule (nu depaseste cifra de
1500-2000 de mm2 ), cu predominanta mononucleara, adesea
contine fibre de cartilaj.
DIAGNOSTIC POZITIV SI DIFERENTIAL
DIAGNOSTICUL POZITIV al fracturii post traumatice este
relativ usor si are la baza anamneza evocatoare,semnele
functionale,semnele clinice obiective si semnele radiologice
edificatoare.
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL
Diagnosticul diferential are in vedere entorsa,contuzia,fractura.
In majoritatea cazurilor erorile de diagnostic sunt legate de
examenul clinic superficial si interpretarea eroanta a imaginilor
radiologice.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Evolutia fracturilor simple este favorabila si vindecarea se
produce in 4-5 saptamini, atunci cind tratamentul este corect.
In fractura complicata, neglijata sau incorect tratata, evolutia
este dificila, uneori defavorabila, impune un tratament indelungat,
prognosticul fiind rezervat.
Beneficiind de tratament ortopedic,chirurgical si medicamentos
de urgenta, fracturile cunosc in general o evolutie favorabila, in
cazul in care fragmentele osoase isi restabilesc continuitatea,
ligamentele, tesuturile conjunctive cutanate, isi refac integritatea
anatomica si isi reiau functiile.

TRATAMENT PROFILACTIC- CURATIV

a) TRATAMENT IGIENO-DIETETIC
Regimul igieno-dietetic al bolnavului in perioada post
traumatica vizeaza repausul zonei afectate.
Regimul dietetic va avea in vedere ca aportul caloric sa evite
supraincarcarea supraponderala.
Se recomanda alimente bogate in calciu , dar si in vitamine si
minerale .
b) CORECTIA STARII PSIHICE
In urma traumatismului pot aparea stari depresive
manifestate prin dezinteres , indiferenta sau neincredere in
posibilitatea de recuperare.
Aceasta stare este un handicap pentru recuperator deoarece
bolnavul refuza sa participe la procesul recuperator.

Aceasta stare este mai accentuata la varstnici.

Ca remediu se foloseste psihoterapia.
c) TRATAMENT MEDICAMENTOS
Mdicatia dupa traumatisme se face in general in directia
combaterii durerii si reducerii proceselor inflamatorii.
Pentru aceste obiective folosim :
- medicatia antialgica
- medicatia antiiflamatorie
Medicatia antialgica se foloseste frecvent in durerile cu intesitati
mai mari .
Sunt folosite : infiltratiile de xilina 1% cu sau fara hidrocortizon
in zone limitate : termoleptice (antideprin , teperin) ;
- neuoleptice (taridozin)in cazurile de durere articulara.
Medicatia antiinflamatorie sunt utilizate mai frecvent :
fenilbutazona , indometacin , piramidon , brufen , percluson ,
precum si diferiti unguenti ca : hidrocortizon , fenilbutazona sau
silina .
Tratamentul medicamentos atialgic sau atiinflamator trebuie
insotit neaparat de un regim desodat .

d) TRATAMENT ORTOPEDIC
Se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executata
corect fara sa stanjeneasca circulatia .
e) TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Este indicat cand nu putem obtine prin tractiune o buna captare a
fragmentelor osoase .

Tratamentul chirurgical al complicatiilor tardive este complex si

selectiv dupa dupa cum avem de a face cu o pseudoartroza ,calus
exuberant , dezaxare sau consolidare vicioasa .
f) TRATAMENTUL RECUPERATOR B.F.T.
In recuperarea manii propriu-zise un rol important il are
tratamentul balneo- fizeoterapic .
Tratamentul are cele mai largi recomandari cu cele mai eficiente
rezultate .
Tratamentul fizio-terapic care foloseste agenti fizici are o
influenta favorabila asupra fracturilor.

a ) HIDROTERMOTERAPIA
Aplicarea de caldura locala amelioreaza circulatia de aport si de
ntoarcere i scade tonusul muscular crescut, ameliornd mobilitatea
articular. n stadiu de activare acut aplicaiile reci pot fi mai utile.
mpachetarea cu nmol- const n aplicarea pe o regiune limitat
(n cazul nostru regiunea minii propriu-zise) sau pe ntreg corpul
a nmolului nclzit la o anumit temperatur.
Materialele necesare: un pat sau o canapea, o ptur, o pnz
impermeabil, un cearsaf, o compres, un du, un termometru i un
ceas semnalizator.
Tehnica de aplicare - se aeaz ptura pe pat pe aceast pnz
impermeabil iar apoi deasupra cearsaful. Nmolul pregtit la
temperatura precis prin nclzire electric cu aburi sau cu amestec cu
ap fierbinte.
Se pune pe cearaf ntr-un strat de 2-3cm
Bolnavul este invitat sa se aseze cu regiunea pe care vrem so
mpachetam peste acest strat .Se aplica repede namolul si pe fata
anterioara si pe partile laterale ale regiunii.Se nveleste cu cearsaf apoi

cu material impermeabil si apoi cu patura .Se aplica o compresa rece

la cap pentru evitarea congestiei cerebrale . Temperatura la care se
poate aplica namolul oscileaza ntre 38-48 grade
Durata mpachetarii este ntre 20-40 minute .
Dup terminarea procedurii , bolnavului i se aplica dus cald .

Baia kinetoterapeutica
Baia cu miscari este o baie calda la care se asociaza miscari n
toate articulatiile bolnavului.
Se efectuiaza ntr-o cada mai mare ca cele obisnuite care se umple
trei sferturi de apa la temperatura 36-37 grade si mai rar38 grade ,
Bolnavul este invitat sa se urce in cada, timp de 5 minute este
lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa ( sub apa ) la toate articulatiile,
toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr -o perioada de timp, de 5
minute. Dupa aceia bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa
repete singur miscarile imprimate de tehnician. Durata baii este de
20 - 30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca.
Baia de soare
Prin baia de soare se intelege expunerea totala sau partiala a
corpului la actiunea razelor solare directe si a aerului.
Materialele necesare : un spatiu special amenajat, acoperit cu
nisip, o umbrela de protectie sau dispozitive speciale pentru acest
scop, palarie de panza sau de paie, galeata cu apa, prosop, compresa
pentru frunte.
Tehnica de aplicare : expunerea corpului la soare se face luand in
considerare varsta bolnavului, starea fiziologica, afectiunea si
stadiul ei.

Este bine ca inainte de a indica baia de soare sa cunoastem

sensibilitatea bolnavului la ultraviolete.
In functie de aceasta vom indica timpul de expunere. Acesta
variaza in functie de anotimp si de ceilalti factori meteorologici.
Expunerea se face atat ca suprafata expusa cat si ca durata.
Orientativ se incepe cu expuneri la trei sau cinci minute,
intercalata de pauze la 15 minute la umbra. Durata creste progresiv
cu 2 -3 minute pana in ziua a treia. In zilele urmatoarev se creste cu
cateva minute nedepasindu - se in total 120 minute pe zi. Timpul cel
mai indicat penru expuneri este iuntre 7 si 10 dimineata.
Pozitia in timpul bailor de soare este bine sa fie in decubit.
Iradierile se fac uniform, pe toata suprafata corpului.
Bolnavul va purta o palarie de protectie pentru a se evita insolatia
si in timpul expunerilor prelungite, o compresa rece la frunte.
Baia de soare se incheie cu o procedura de racire, care in functie
de starea bolnavului va putea fi o baie de mare sau lac, un dus sau o
spalare cu apa incalzita la soare.
Baile radioactive
Sunt proceduri generale sau partiale al caror efect se bazeaza pe
prezenta in apa a unor izotopi radioactivi.
Cel mai frecvent se foloseste radiul cu produsul rezultat din
dezintegrarea lui, radomul.
Materiale necesare : o cada de dimensiuni obisnute, dispozitiv
pentru pregatirea solutiilor de radom necesate pentru baie, sticla
speciala cu sifon pentru introducerea radomului in baie.
Mod de pregatire : se pregateste intr -un laborator special, solutia
de concentratia mare de radom, rezultat din dezintegrarea radiului.
Din aceasta solutie, o data pe saptamana se pregateste o
concentratie mai mica necesara bailor din care se ia zilnic o anumita
cantitate. Aceasta cantitate este introdusa cu ajutorul unui dispozitiv
special sub apa din baie.

Baia se pregateste la temperatura de 35 - 36 grade durata variind

intre 10 - 30 minute. Concentratia radomului din baie poate fi
cuprinsa intre 50 - 400 de unitati Mache.
b ) ELECTROTERAPIA
Electroterapia reprezinta folosirea curentului electric in scop
terapeutic.
Terapia cu agenti fizici urmareste cresterea de putere a rezistentei
orgasnismului. Ea trebuie administrata simultan sau succesiv dupa
terapia medicamentoasa.
Tratamentul balneo - fizioterapic este un tratament simptomatic,
deci vom aplica tratamentul in functie de simtomele fracturii mainii
propiu - zise.
Galvanizarea
( foloseste curentul continuu )
Electrozii sunt placi metalice din plumb laminat de diferite
dimensiuni, in functie de regiunea anatomica de tratat si de efectele
de polaritate. La nivelul mainii propiu - zise se folosesc electrozi sub
forma dreptunghiulara cu marimi mai mici.
In functie de efectele terapeutice pentru efectul analgezic este
electrodul pozitiv cel activ si de regula de dimensiuni mici
comparativ cu cel negativ.
Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal cand
electrozii sunt situati de o parte si de alta a mainii. In mod
obligatoriu trebuie sa folosim un strat hidrofil intre electrod si
tegument, ce trebuie spalata dupa fiecare utilizare.
Intensitatea curentului e strans legata de sensibilitatea si de
toleranta pacientului.
Durata unei galvanizari simple este aproximativ de trei minute.
Numarul si ritmul sedintelor este de 18 - 20 sedinte in ritm zilnic
pentru fracturi.

 Ionoforeza
Ionizarea reprezinta acea procedura prin care introducem in
organism cu ajutorul curentului continuu, diferite substante
medicamentoase cu actiune farmacologica. Pentru fractura mainii
propiu - zise se fac ionizari cu fenibutazona si calciu.
Solutia continand ionul medicamentos se inbiba stratul hidrofil de
sub electrodul activ. De aici aceasta migreaza prin tegumentul intact
prin orificiile glandelor sudoripare si catre polul opus ajungand
astfel in interiorul organismului, de unde ionii medicamentosi sunt
preluati de reteaua limfatica si circulatia sanguina locala ajungand in
circulatia generala. Dovada patrunderii in organism a ionilor
terapeutici ( calciu sau fenibutazona ) este regasirea in urina a unor
elemente chimice medicamentoase utilizate.
Tehnica de aplicare a ionoforezei este diferita de galvanizarea
simpla prin faptul ca se imbiba stratul hidrofil cu o solutie
medicamentoasa in loc de apa.
Polul activ este dependent de incarcarea electrica a solutiei
medicamentoase.
Substantele incarcate pozitiv, numite cationi se vor pune
intotdeauna la polul pozitiv adica anod, ies substantele incarcate
negativ adica anioni, se vor pune la catod adica polul negativ.
Aceste solutii folosite la ionoforeza se fac preferential cu apa
distilata, apa fiind cel mai bun electrolit.
Concentratia in ioni trebuie sa fie cat mai mica incat disocierea
electrolitica este cu atat mai puternica, incat solutia este mai diluata.
c ) TEHNICA PRIN MASAJ
Masajul consta in efectuarea unor miscari manuale sau mecanice
care mobilizeaza tegumentele ,fasciile ,muschii si tendoanele
actionind si asupra circulatiiei locale ,nervilor periferici si
receptorilor.
Efectele fiziologice ale masajului.

Actiunile locale :
- actiune sedativa asupra durerilor de tip neurologic, musculare
sau articulare;
- actiune hiperemianta locala de inbunatatire a circulatiei locale
care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului
asupra caruia se executa masajul
- inlaturarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea
procesului de resorbtie.
De asemenea masajul are si o serie de efecte generalale asupra
organismului.
- stimularea aparatului circulator si respirator
- cresterea metabolismului bazal
- inbunatatirea somnului si indepartarea oboselii musculare ale
pacientului.
Masajul stimuleaza prin aceasta procesul circulatiei sanguine si
limfatice, combaterea lichidului de staza si a edemului, activeaza
secretia diferitelor glande, stimuleaza elasticitatea tesuturilor
subcutanate, impiedicand depunerea grasimilor, indeparteaza
senzatia de oboseala si ajuta la refacerea organismului.
Masajul actioneaza indeosebi in actiunea reflexa. Pielea este
un organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand
numeroase terminatii nervoase (exterioceptori) punct de plecare a
unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugat si efectele
excitante pe care le exercita masajul asupra trminatiilor nervoase
din muschi, ligamente si tendoane (proprioceptori). Toate aceste
actiuni ale masajului sunt necesare intr-o serie de afectiuni
precum si utilizarea lui in scop igienic, cat si in viata sportiva.
Masajul mainii propriu-zise. Masajul se face intotdeauna in
sensul circulatiei venoase .
Masajul mainii se incepe cu neteziri usoare pe articulatia
radio-carpiana cu policele ambelor maini ale maseurului pe partea
anterioara si posterioara a articulatiei. Se continua apoi cu netezirea
pieptene pe partea palmara de cinci-sase ori pe partea dorsala cu
netezirea cu palma inchisa degetele fiind indepartate executandu-se

de cinci-sase ori. Se framanta apoi regiunea palmara si (pe muschii

tenari si hipotenari), se executa cu policele si trei degete.Apoi se
continua cu geluirea pe spatiile interfalangiene si metacarpiene tot
de cinci-sase ori. Frictiunea se executa pe regiunea palmara cu
cotul degetelor prin miscari circulare apoi pe regiunea dorsala in
spatiile metacarpiene cu doua degete departate.
Ultima forma de masaj este vibratia care este mai greu de
executat deoarece zona masata este mai mica. Intr manevrele
enumerate mai sus se intercaleaza si netezire de intrerupere.
Masajul degetelor se face incepand cu netezirea cu doua degete
intre police si indexul maseurului, apoi continuam cu presiuni,
framantari, eventual sub forma de mangaluire. Frictiuni pe
articulatiile metacarpiene, falangiene, si interfalangiene.

d ) KINETOTERAPIA.
Exercitiile kinetice urmaresc:viteza, cresterea amplitudinii in
articulatiile respective afectate si tonifierea musculaturii.
In fracturile mainilor exercitiile libere au la baza miscarile de
prehensiune, stimulii senzoriali din palma in momentul miscarii au
un rol important in recuperarea functionala a mainii.
Absenta unor fenomene inflamatorii permite o gama variata de
exercitii. In cazurile in care prezinta durri articulare foarte exprimate
cum este uneori cazul in rizartroza policelui, imobilizarea
articulatiei in atela (paralel cu medicatia antiinflamatorie)
ameliorarea situatiei locale permitand ulterior exercitiile propuse.
e ) EXERCITII C.F.M.

Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii:

1. Cu palma sprijinita de masa si cu degetele inchise se face extensia
activa a fiecarui deget.
2. Acellasi exercitiu cu ajutorul celeilalte maini se face pe rand
extensia degetelor.
3. Cu antebratul sprijinit pe masa se executa flexia cu o apasare pe a
treia falanga.
4. Cu coatele sprijinite pe masa, palmele fata-n fata si apropiate se
executa cu contra rezistenta flexia si extensia degetelor din
articulatiile metacarpiene.
5. Din aceeasi pozitie se executa miscarea de lateralitate stanga si
dreapta din articulatiia mainii.
6. Cu coatele sprijinite pe masa, degetele incordate si usor flectate se
executa rotatii din articulatia mainii.
7. Cu coatele sprijinite pe masa in supinatie mana inchisa, se
executa flexii si extensii din articulatia mainii.
8. Cu coatele sprijinite pe masa palmele inchise in continuarea
antebratului se executa strangerea in pumn-falanga dupa falanga.
9. Cu palmele sprijinite pe cate un burete de baie, antebratul sprijinit
pe masa, se executa apucarea stransa a buretelui cu toate degetele
odata cu extensia din articulatia mainii.
10. Cu palma fixata pe un suport special amenajat, alcatuit din cinci
benzi de elastic se executa flexia si extensia.
f ) TERAPIA OCUPATIONALA.
Notiunea de "ocupatie" nu trebuie inteleasa ca referindu-se strict
la munca propriu-zisa la serviciul pe care il are un individ.
Termenul de "ocupatie" ca apelativ al acestei terapii se refera la
"o suma de activitati din cele mai variate domenii pe care individul
le realizeaza in cursul zilei si care dau inteles vietii lui".
Asfel de activitati ocupationale sunt: scrisul la calculator ,diferite
activitati care sa necesite folosirea minilor .

-autoangrijirea zilnica (igiena personala, hrana, imbracatul,

mobilizarea-transportul);
-munca, ca angajat sau munca organizata de el;
-activitatile educationale (scolarizare);
-activitati de divertisment in timpul liber (jocuri, sport, excursii
etc.);
-hobby-uri diverse;
-alte activitati;
Atunci cand apare o reducere a mobilitatii articulatiei mainii (mai
ales la prehensiune) pot fi folosite de bolnav anumite dispozitive
speciale care il ajuta in viata de zi cu zi.
Astfel de dispozitive sunt:
-ghiara cu maner lung pentru imbracat ;
-piesa-orteza de mana pentru fixarea diverselor obiecte: creion,
periuta de dinti, pieptenul, aparatul de ras etc;
-manere pentru sprijin (pentru telefon, pentru tacamuri);
-colac cu manere pentru closed la inaltimea functionala;
-placa de lucru in bucatarie cu posibilitatea de fixare a produselor
alimentare in preparare (taiat, curatat);
-containere pentru bucatarie care se deschid usor (mecanisme variate
in functie de pacient);
-farfurii cu margini inalte adaugate pentru a nu aluneca mancarea;
-bastonas pentru intors foile la carte.
Se iau si alte masuri pentru usurarea manipularii obiectelor
casnice, de imbracaminte, de gatit, igiena personala.
Cateva exemple:
-simplificari de imbracaminte fara nasturi, ci cu fermoar, sau benzi
adezive;
-incaltaminte fara sireturi;
-vase de bucatarie (cu doua urechi);
-manere groase la tacamuri;
-farfurii cu margini mai inalte;
-perii de par cu maner lung;
-bureti cu manere lungi pentru baie.

CURA BALNEOCLIMATERICA
Poate fi foarte utila daca:
-in alegerea statiunilor ne vom orienta dupa reactivitatea bolnavului
si bolile asociate. In sensul acesta vom indica baile sarate iodurate
de tip Basna si Govora, baile sulfuroase de tip Herculane.
Tratamentul balnear se face toata viata.
In functie de substantele chimice pe care le contin apele minerale
amintim urmatoarele statiuni:
-Baile Felix, bai oligo metalice slab mineralizate si radio-ionice;
-Baile Herculane, Pucioasa, Vulcana, bai termale si sulfuroase;
-Govora, bai sulfuroase, iodate si sarate;
-Bazna, bai iodate si sarate;
-Sovata, Amara, Litoralul (Eforie si Techirghiol) bai sarate si cu
namol;

DEFINIIE I GENERALITI
Oasele lungi intr n alctuirea scheletului membrelor. Prin
intermediul lor se realizeaz micri de mare amplitudine necesare
mersului (oasele membrului pelvin) i gesturilor curente ale vieii zilnice
(oasele membrului toracic). Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse
traumatismelor ducnd la apariia fracturilor.
Fractura reprezint o ntrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui
os, ca urmare a unui traumatism. Etimologic, cuvntul provine din
latinescul "fractura".
Datorit creterii morbiditii prin boli traumatice i a efectelor lor asupra
capacitii de munc, afeciunile traumatice ale aparatului locomotor
prezint o importan deosebit n medicina actual.
ETIOPATOGENIE
Pentru producerea unei fracturi este necesar existena unor factori
extrinseci i a unor factori intrinseci.
a. Factori extrinseci
Fracturile sunt produse datorit aciunii unor fore exterioare. Ca
orice for, i cea care poate produce o fractur are o mrime, o direcie
i determin schimbarea strii de micare sau de repaus a osului
asupra cruia acioneaz sau l deformeaz. Pentru producerea unei
fracturi este important mrimea, durata i direcia fortelor ce
acioneaz asupra osului ca i modul n care osul este solicitat.
Mecanismul de aciune al forei exterioare poate fi direct sau indirect.
Fracturile prin mecanism indirect sunt cele mai frecvente. Fora
aplicat asupra unui segment de membru determin o deformare a
osului care se fractureaz la distan de locul de aplicare al forei. Dup
modul de aciune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme
de producere a fracturilor:
mecanismul de ncovoiere (flexie, ndoire): fora este aplicat asupra
unei extremiti a diafizei, n timp ce extemitatea opus rmne fix.
Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu un al treilea fragment sau

chiar cominutiv dac extremittile fragmentelor fracturate principale se

fractureaz la rndul lor.
mecanismul de torsiune: fora este aplicat la extremitatea unui
os lung, determin o micare de rotaie n timp ce extremitatea opus
rmne fix sau, dimpotriv se rsucete n sens contrar. La nivelul
diafizei apare o fractur spiroid mai scurt sau mai lung care i ea se
poate transforma ntr-o fractur cu al treilea fragment sau cominutiv
dac extremitile fragmentelor fracturate principale se rup la rndul lor.
Fracturile prin mecanism direct se produc n urma ocului direct al
agentului contondent (al forei exterioare) asupra locului de impact. De
cele mai multe ori agentul vulnerant determin leziuni ale tegumentului,
esutului celular subcutanat, fasciei, muchilor i, n final a osului
segmentului de membru asupra cruia acioneaz, producnd o fractur
deschis. n aceast categorie intr fracturile deschise prin accident
rutier ct i fracturile prin arm de foc.
b. Factorii intrinseci sunt importani n determinarea susceptibilitii
la fractur a scheletului uman. Din aceti factori intrinseci fac parte:
vrsta la care apar cel mai frecvent fracturile este ntre 20 i 40 de
ani, dat fiind c prin activitatea lor, oamenii sunt mai expui
traumatismelor n aceast perioad. A doua perioad cu inciden
crescut este cea a vrstei a III-a datorit osteoporozei care
diminueaz rezistena osoas. Copiii, dei sunt frecvent supui
traumatismelor (n cursul jocurilor) fac mai rar fracturi datorit
elasticitii mai mari a oaselor lor;
rigiditatea individual a osului, acesta avnd o anumit limit de
deformare elastic; aceasta este mai mare la copii i scade la adult.
rezisten la oboseal sau la stress. Cnd un material este supus la
cicluri repetate de ncrcare, el se va rupe la un moment dat, chiar
dac mrimea fiecrui ciclu este mult sub solicitarea de ruptur.
Dup fiecare repetare a ncrcrii se produce un efect cumulativ,
care n final va depi rezistena osului, determinnd ruptura lui. S-au
descris fracturi de oboseal la recrui dup un mar ndelungat.
Densitatea: rezistena osului este direct proportional cu
densitatea lui (cantitatea de mas pe unitate de volum). Cnd
densitatea osoas scade (de exemplu prin osteoporoz sau
osteomalacie la vrstnici) solicitarea necesar pentru a produce o
fractur este cu mult mai mic. Din acest punct de vedere, fracturile
se pot produce pe un os normal (densitate osoas mare) sau pe un

os patologic (densitate osoas sczut printr-un proces patologic osteoporoza, formaiuni tumorale, infecii osoase, etc...).
ANATOMIE PATOLOGIC
Sediul fracturii:
treimea medie (este sediul de elecie),
la nivelul treimii superioare a diafizei (unde canalul medular se
lete n sus ca o plnie)
n treimea inferioar diafizar (unde, de asemenea, are loc lrgirea
considerabil a canalului medular)
Localizarea frecvent este 1/3 medie n zona ngust a canalului
medular. Pot fi situate i n 1/3 superioar sau inferioar unde canalul
medular se lrgete.
Traiectul de fractur este frecvent transversal sau oblic scurt. Pot fi
i fracturi spiroide, cominutive sau n dublu etaj.
Deplasrile sunt importante cu scurtare, unghiular i decalaj.
Fiind produse de traumatisme violente sunt frecvent asociate cu alte
fracturi (polifracturi) sau cu leziuni craniene i (sau) viscerale
(politraumatisme).
Anatomia patologic a fracturilor diafizare cuprinde, pe lng leziunile
osoase, i pe cele ale prilor moi nconjurtoare.
Leziunile tegumentare pot fi sub form de contuzie, decolare uoar
sau ntins, necroz cutanat sau fr leziuni tegumentare;
Leziunile musculature din jurul focarului de fractur pot fi diverse: fie
prin aciunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie
determinate de deplasarea fragmentelor fracturii (n mecanismul
indirect). Ele pot fi neevideniate clinic sau se pot ntide pe unul sau
mai multe grupe musculare. Cea mai frecvent este dilacerarea
cvadricepsului, cu hematom perifracturar considerabil.
Leziunile vasculo-nervoase pot fi i ele prezente n cadrul fracturii
diafizare.
Fracturile diafizei se clasific dup mai multe criterii anatomopatologice:
(a)
n funcie de lezarea nveliului cutanat:
fracturi nchise - cu pstrarea integritii nveliului cutanat:
fracturi deschise - cu plag tegumentar.

(b) Traiectul de fractur poate fi:

transversal;
oblic scurt
oblic lung (produs prin ncovoiere);
spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);
fractur cu 3 fragmente
cominutiv (plurifragmentar), dac fractura are mai mult de 3 fragmente.

(c) Clasificarea prognostic, legat de posibilitile de deplasare

ulterioar a fragmentelor fracturare, cu posibilitatea apariiei
unor complicaii:
fracturi stabile - sunt fracturile care dup imobilizare (aparat ghipsat,
aparat ortopedic) nu mai prezint risc de deplasare.
fracturi instabile - sunt acele fracturi care prezint un risc important de
deplasare secundar dup reducere i imobilizare ghipsat. Este
necesar o manevr (ortopedic sau chirurgical) n plus pentru
stabilizarea lor.
(d)
n funcie de structura osului fracturat:
fractur pe os sntos,
fractur pe os patologic: orice proces patologic care diminueaz
densitatea osoas (osteoporoza) sau nlocuiete masa osoas (proces
proliferativ benign sau malign, proces infecios) slbete rezistena
mecanic a osului. La un traumatism minim un astfel de os cu
rezisten mecanic sczut se poate fractura.

SIMPTOMATOLOGIE
Anamneza ne furnizeaz date importante privind etiologia i mecanismul
de producere. Trebuie s stabileasc data, ora, condiiile accidentului
(trafic rutier, cdere, sport), modul de debut (brusc sau lent), felul n care sa acordat primul ajutor i modul transportului pn la spital. Tot din
anamnez aflm despre antecedentele personale i heredocolaterale ce ar
putea influena evoluia fracturii.
Producerea unei fracturi va determina apariia unor semne generale i
locale.
Semnele generale apar mai frecvent n fracturile membrului inferior, n
fracturile deschise, n polifracturi sau n politraumatisme fracturi nsoite
de alte leziuni viscerale. Ele se caracterizeaz prin agitaie, anxietate,
paloare, fenomene ce pot merge pn la stare de oc n accidentele
mai importante.
Semnele locale sunt:
Semnele locale subiective - prin dureri la nivelul fracturii i impoten
funcional. n momentul producerii fracturii pacientul resimte o
durere local violent care ulterior se diminueaz, persistnd un fond
dureros care se exacerbeaz la orice ncercare de mobilizare a
segmentului fracturat. Aceasta determin tendina de a menine
imobilizat membrul interesat, deci impoten funcional.
La inspecie se pot constata tumefacia zonei interesate cu
deformarea regiunii (apariia hematomului), apariia unor poziii
vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaia extern i adducia
segmentului distal ) ca i scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - n
ore sau zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate. Trebuie
s se fac inspecia ntregului corp pentru a identifica i alte leziuni.
La palpare se constat durere n punct fix, circumferenial. Prin
imobilizare, n regiunea fracturii apare o mobilitate anormal care
este nsoit de crepitaii osoase datorate frecrii fragmentelor ntre
ele. Imprimarea unei micri segmentului distal de fractur nu este
urmat de perceperea ei n segmentul situat proximal de fractur din
cauza ntreruperii prghiei osoase. Aceasta constituie semnul
intransmisibilittii micrii.
Palparea pulsului periferic poate ajuta la identificarea leziunilor
vasculare. Se va face i testarea sensibilitii i motricitii periferice
pentru a remarca leziunile nervoase asociate.

CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI:

Semnele clinice locale ale fracturii au fost mprite n semne de
probabilitate i semne de certitudine (siguran).
Semnele de probabilitate sunt:
durere n punct fix;
echimoza;
deformare local;
atitudinea vicioas.
Ele pot fi provocate i de alte traumatisme ale membrelor (contuzii,
luxaii).
Semnele de certitudine (siguran) atest prezena fracturii. Ele sunt
reprezentate de:
mobilitate anormal;
crepitaie osoas;
ntreruperea continuitii osoase;
intransmisibilitatea micrilor.
Fracturile incomplete (fisuri) nu prezint semnele de siguran
(certitudine) ale fracturii, ci numai semne de probabilitate.
Examenul radiologic standard - fa i profil - este criteriul
absolut pentru a stabili:
existena fracturii,
sediul ei,
forma traiectului de fractur (lipsa de continuitate osoas)
prezena i tipul deplasrilor
dac fractura s-a produs pe os patologic sau nu
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care s cuprind ntreg
segmentul de membru de fa i profil, cu articulaiile supra- i
subiacent. n cazuri de incertitudine se vor efectua incidene oblice i
tomografii.
Examenul radiologic are mare importan i pentru urmrirea
evoluiei fracturii.
Examenul de laborator este necesar n cazurile de fracturi multiple,
plurifragmentare (cnd este necesar intervenia chirurgical) sau cnd
intervin complicaii (infecii).

DIAGNOSTICUL DIFERENIAL
Decelarea punctelor dureroase permite deosebirea clinic ntre
fractur (punct dureros cu sediu osos) i entors (punct dureros
ligamentar);
Tumori osose primare sau secundare (metastaze) localizate pe
diafiz;
Osteomielita
Paralizii ale nervilor periferici
Rupturi vasculare
n toate aceste afeciuni lipsesc semnele de certitudine ale unei fracturi,
precum i modificrile radiologice caracteristice.
EVOLUIE i PROGNOSTIC
Corect tratate, fracturile evolueaz spre consolidare prin unirea
capetelor fracturate de ctre un "calus" (etimologia: calum=ngroare).
Clinic, durerea i edemul dispar, deficitul funcional se reduce
progresiv i, la palpare se poate simi (pentru oasele situate subcutan)
apariia unui manon unitiv ntre cele 2 fragmente ale fracturii. n funcie
de osul fracturat funcia poate fi reluat n 4-12 sptmni.
Radiografic - dup aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lrgete,
extremitile fragmentelor fracturate se estompeaz datorit resorbiei
osoase. Dup 3-4 sptmni, ntre fragmente apare un calus sub forma
unui "nor". Densitatea acestui calus crete treptat formndu-se n jurul
fragmentelor o opacitate fusiform sau globuloas care nglobeaz i
unete fragmentele fracturate. n timp, acest calus se remaniaz,
refcnd forma i structura osului.
Prognosticul depinde de complicaiile ce apar. Acestea pot fi
imediate sau tardive, locale sau generale.
Complicaiile imediate generale sunt consecina traumatismului i
depind de violena acestuia i de terenul accidentului:
Embolia grsoas conduce la hipoxie prin insuficien pulmonar.
Clinic apar semne de hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolen sau
chiar pierderea contienei. Nu exist posibilitti efective de
profilaxie.
Bronhopneumonia se poate instala rapid dup o fractur survenit la
pacientii n etate, pentru care ea poate fi fatal.
Coagularea intravascular diseminat poate urma unui traumatism i
se datorete tulburrilor n mecanismul coagulrii.

Exacerbarea unor afeciuni preexistente ca: diabet, afectiuni

pulmonare, retenie urinar i infecie urinar la cei cu adenom de
prostat, insuficien coronarian etc.
Complicaiile locale imediate pot fi:
Articulare. Articulaia vecin unui focar de fractur poate reaciona
printr-o hidrartroz datorit edemului ce cuprinde ntreg segmentul
de membru (o hidrartroz a genunchiului ntr-o fractur diafizar
femural, de exemplu). Alteori, un fragment ascuit poate nepa
capsula articular, provocnd o hemartroz (fundul de sac
subcvadricipital poate fi nepat de fragmentul proximal al unei
fracturi supracondiliene femurale). n alte cazuri, traiectul de fractur
se poate prelungi pn n articulaie (n fracturile de obicei cominutive
diafizo-metafizo-epifizare).
Nervoase - fragmentele fracturate pot traumatiza sau chiar prinde
ntre fragmente un trunchi nervos din vecintate (de exemplu
leziunile nervului radial n fracturile diafizei humerale). n functie de
intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot fi tranzitorii sau
definitive.
Complicatii vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/i
venei principale de ctre un fragment osos sau traumatismele grave
pot produce concomitent cu fractura, compresiunea, torsiunea sau
elongaia axului vascular.
Traumatismele produse prin impact contondent, torsiune sau
elongatie, determin leziuni ale peretelui vascular pe o ntindere
important. Refacerea prin sutur sau anastomoz simpl este
imposibil, impunndu-se utilizarea grefei pentru restabilirea
continuitii.
0 alt complicaie imediat este interpoziia de pri moi, de obicei
muchi, ntre fragmentele fracturii. Aceasta mpiedic reducerea
ortopedic a fracturilor i impune reducerea chirurgical.
Cea mai grav complicaie imediat este fractura deschis. Ea este
localizat cel mai frecvent la nivelul oaselor gambei (50% din
fracturile deschise). Mecanismul de producere cel mai frecvent este
cel direct - n care corpul contondent distruge toate esuturile
dinafar-nuntru, de la tegument la os.
Fractura deschis se contamineaz cu germeni patogeni din mediu,
mai ales cnd plaga este contuz, profund, cu corpi strini. Aceast
contaminare poate duce la apariia unei infecii. Infecia compromite
procesul de consolidare.
Complicaiile tardive generale sunt reprezentate de:
litiaza renal (ce apare la cei care au suferit o imobilizare prelungit)
osteoporoz (determinat, de asemenea, de imobilizare).

Complicaiile tardive locale pot fi numeroase.

Calusul vicios se datorete, de cele mai multe ori, unei reduceri
imperfecte. EI poate fi hipertrofic sau poate antrena existena unei
unghiulri a fragmentelor, a unei scurtri sau a unei rotaii (decalaj).
Dac a survenit o infecie a unei fracturi deschise sau a unei fracturi
operate, calusul poate fi osteitic (cu zone de liz i condensare i cu
fistule cutanate).
ntrzierea n consolidare reprezint o neconsolidare a fracturii n
intervalul mediu de timp n care ar fi trebuit s se vindece. Ea se
manifest clinic prin mobilitate anormal dureroas i cldur local.
Continund imobilizarea n ntrzierea n consolidare exist sperana
unei vindecri.
Pseudartroza (etimologic: fals articulatie) reprezint neconsolidarea
fracturii. Ea se manifest clinic prin mobilitate anormal,
nedureroas.
Redoarea articulaiilor vecine focarului de fractur (mai frecvent a
articulaiilor subiacente) se poate instala datorit unei imobilizri
prelungite.
Artroza articulaiilor vecine focarului de fractur se poate datora
calusului vicios cu dezaxare, mai ales la membrul pelvin, unde se
tulbur repartiia presiunilor pe suprafaa articular.
Sindromul algoneurodistrofic (distrofia simpatic reflex) poate apare
ca o complicaie tardiv a unei fracturi. Clinic se manifest prin:
durere ce depete limitele focarului de fractur,
tulburri circulatorii (sudoraie, cianoz a membrului, edem),
tulburri trofice (tegumente subiri, atrofice, tulburri trofice ale
fanerelor).
El se poate remite sub tratament sau evolua spre edem cronic, redori
articulare, tulburri trofce, impoten funcional marcat.
TRATAMENT

Tratamentul fracturilor cuprinde trei timpi:

Reducerea ct mai perfect i precoce a fracturii, respectnd
continuitatea anatomic;
Imobilizarea strict i continu, pn la consolidarea ei complet;
Aplicarea tratamentului funcional, ct mai precoce, pn la consolidarea
ei complet.
n tratamentul fracturilor trebuie s se aprecieze att starea general,
ct i gradul leziunii locale. Tratamentul este deosebit de complex i
cuprinde:
1). Primul ajutor const n principiu n msuri ce limiteaz durerea
i previn apariia unor leziuni ulterioare datorate mobilitii excesive a

fragmentelor. Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai curat

material avut la dispoziie. Pacientul trebuie s fie transportat de
urgen la un centru de traumatologie.
2). Regimul igieno-dietetic al bolnavilor n perioada posttraumatic
vizeaz repausul zonei afectate; regimul dietetic va avea n vedere ca
aportul caloric s evite suprancrcarea ponderal. Se recomand alimente
bogate n calciu, dar i n vitamine i minerale.
3). Corecia strii psihice: n urma traumatismului pot apare stri
depresive manifestate prin dezinteres, indiferen sau nencredere n
posibilitatea de recuperare. Aceast stare este un handicap pentru
recuperator, deoarece bolnavul refuz s participe la procesul recuperator.
Aceast stare este mei accentuat la vrstnici. Ca remediu, se folosete
psihoterapia.
4). Medicaia antialgic este obligatorie. Orice manevr n focarul de
fractur se va face sub anestezie local sau general.
5). Tratamentul general: o fractur a unui os lung se poate nsoi
de o important pierdere de snge. Astfel, o fractur de femur se poate
nsoi de o pierdere de 1-1,5 litri snge. n cazul polifracturilor se poate
instala un oc hipovolemic sau un oc neurogenic datorit durerii. Astfel
de cazuri necesit urgent transfuzii de snge sau cu nlocuitori de
plasm.

6). Tratamentul propriu-zis al fracturii

Obiective acestui tratament sunt:
reducerea fracturii, deci repunerea fragmentelor n poziiile lor
anatomice;
imobilizarea - care realizeaz meninerea fragmentelor n poziie
de reducere pn la consolidare;
restaurarea funciei.
Reducerea i imobilizarea fracturilor se poate realiza prin mijloace
ortopedice sau chirurgicale, n funcie de particularitile fracturii i ale
pacientului. Indiferent de tratamentul aplicat - ortopedic sau chirurgical el trebuie totdeauna nsoit de tratamentul de recuperare funcional
pentru asigurarea restabilirii funciei femurului.
Tratamentul ortopedic realizeaz reducerea i imobilizarea fracturilor
prin mijloace nesngernde.

Reducerea este necesar ori de cte ori exist o deplasare a fragmentelor de fractur. n fracturile fr deplasare, n cele cu
deplasare minim, atunci cnd restabilirea funciei este posibil fr o
reducere anatomic sau la copiii care au o mare putere de
remodelare, mici deplasri (cu excepia decalajului) pot fi acceptate.
Reducerea trebuie fcut sub anestezie (local, regional sau
general) pentru a suprima durerea i a obine o relaxare muscular.
Imobilizarea unei fracturi reduse ortopedic se realizeaz prin multiple
mijloace. Cel mai utilizat este aparatul ghipsat circular sau atela
ghipsat. Ca principiu, aparatul ghipsat trebuie s imobilizeze o
articulaie supraiacent i una subiacent focarului de fractur.
Tratamentul chirurgical const n imobilizarea chirurgical a fragmentelor
fracturii (osteosinteza) i se face cu ajutorul uruburilor, plcii, srmei, tijei.
uruburile sunt utilizate pentru a menine fragmentele reduse, n
fracturile diafizare oblice lungi sau spiroide.
Plcile se pot utiliza n fracturile diafizare transversale sau oblice
scurte. Utilizarea plcilor ca mijloc de osteosintez are o serie de
dezavantaje:
necesit o larg expunere a focarului de fractur;
devascularizeaz fragmentele,
placa preia solicitrile la care este supus osul subiacent, ceea ce face
ca acesta s-i modifice structura (devine mai spongios);
plcile cu compactare ce dezvolt calus primar angiogen, greu vizibil
pe radiografie i mai puin rezistent;
din cauza spongiozrii corticalei plcile trebuie extrase (ceea ce
nseamn o a doua operatie). Dup extragere exist riscul unei fracturi
la nivelul unuia din orificiile pentru uruburi. Astzi utilizarea plcilor
este mult limitat n fracturile diafizare.
Osteosinteza centromedular utilizeaz tije Kuntscher. Avantajele
tijelor centromedulare sunt legate de pstrarea circulaiei periostale, de
faptul c osul preia solidar cu materialul de osteosintez solicitrile la care
e supus membrul, de un risc mai mic de infecie. Din cauza formei canalului
medular, larg la extremiti i ngust n 1/3 medie, osteosinteza cu tije
Kuntscher poate fi aplicat numai fracturilor oblice scurte i transversale
din 1/3 medie a diafizei. Este inoperant n fracturile cominutive.
n fracturile deschise cu leziuni cutanate importante utilizarea
materialelor de osteosintez (plci, tije centromedulare) constituie un
pericol, putnd favoriza devascularizarea fragmentelor i apariia
infeciei. n aceste cazuri se utilizeaz fixatorul extern care se fixeaz n

fragmentele osoase la distan de fractur deasupra i dedesubtul

focarului, trecnd prin tegument sntos. Ele se solidarizeaz la
exterior.
Alegerea traumatismului (ortopedic sau chirurgical) ct i a tipului de
osteosintez trebuie s in cont de:
tipul de fractur,
importana deplasrilor,
starea tegumentelor,
vrsta pacientului
posibilitatea i dorina sa de cooperare.
La copil tratamentul fracturilor diafizare este preponderent ortopedic.
Tratamentul chirurgical e mai rar indicat (n imposibilitatea reducerii
ortopedice).

Recuperarea funcional
Indiferent de metoda ortopedic sau chirurgical de tratament al
fracturii, imediat dup realizarea imobilizrii trebuie nceput tratamentul
de recuperare funcional. El se realizeaz prin contracii izometrice ale
muchilor sub aparat ghipsat i prin contracii izometrice ale muchilor
ce mic segmentele libere. Mobillzarea ct mai precoce a pacientului
este benefic.
Tratamentul de recuperare se amplific progresiv (pe msura
consolidrii fracturii, mrind progresiv ncrcarea membrului pelvin
fracturat i utilizarea membrului toracic). Se adaug procedee de
kinetoterapie, hidroterapie, piscin, ergoterapie. Tratamentul funcional
completeaz i desvrete pe celelalte, uurnd recuperarea
segmentar i general ca i reinseria social a pacientului.
HIDROTERAPIA
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
1. Baia la temperatura de indiferen: temperatura apei este de 34 - 35,
bolnavul este invitat n baie; durata este de la 10- 15 minute. Are efect
calmant.
Mod de aciune:
- presiunea hidrostatic;

- uor factor termic.

2. Baia cald simpl: se execut ntr-o cad obinuit cu apa la 36 - 37C
i cu durat de 15 - 30 minute. Are aciune sedativ general.
Mod de aciune:
- factoru! termic;
- presiunea hidroterapic a apei.
3. Baia kinetorepic: este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai
mare, care se umple 3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 - 38C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup care
tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5
minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care este invitat s execute
singur micrile imprimate de tehnician.
Durata bii: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
4. Baia cu masaj: este o baie cald cu apa la temperatura de 36 - 39C n
care se execut rnasajul asupra regiunii interesate. Durata bi depinde de
durata masajului efectuat.
Mod de aciune:
- factorul terrnic;
- factorul mecanic.
5. Bile ascendente fierbini complete
Se umple cada cu ap la temperatura de 35C. Bolnavul este aezat n
cad n aa fel nct s i se acopere urnerii. Se crete temperatura apei din
minut n minut, prin adugare de ap fierbinte. Temperatura apei poate
ajunge la 41 - 43C, iar a bolnavului la 39C. Durata bi este 1 - 5 ore.
Mod de aciune: baia hiperterm provoac o vasodilataie tegumentar
important, care duce la supranclzirea organismului.
6. Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20
minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g
(baie parial) pn la 1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu
sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd
vasodilataie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului, determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor,
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

7. Duul cu aburi reprezint proiectarea vaporilor supranclzii asupra

regiunii prescrise. Dureaz 3 - 6 rninute.
Se poate asocia cu masajul sau poate preceda o baie general. La
sfrit se aplic o procedur de rcire cum ar fi splarea sau du cu ap la
temperatura de 18 - 20C.
Mod de aciune: aciune puternic asupra circulaiei nsoit de
hiperemie activ.
8. Impachetarea umed inferioar este mpachetarea de la ombilic n jos,
cu braele i truchiul acoperite cu un cearceaf umed. n cazul n care dorim
s obinem o nclzire mai rapid i mai important, mpachetarea poate fi
asociat cu aplicaii cu sticle de ap cald, aezate ntre cele 2 poriuni a!e
pturii, de o parte i de alta a coapselor.
Aciunea mpachetrii umede are loc n trei faze:
- faza iniial de excitare;
- faza de calmare;
- faza hipertermic.
mpachetarea umed de durat medie 40 - 50 minute are efect
calmant.
TERMOTERAPIA

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare cantitate de

cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia local i sistemic,
reducerea tonusului muscular,
creterea elasticitii esutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregtirea programelor

de kinetoterapie i masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaii:
Cldur profund, produs de diatermie i ultrasunete
Cldur superficial, produs de celelalte tehnici, n care efectul de
penetraie este mai redus, de numai civa centimetri de la tegument.
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate spasmul
muscular i micile reacii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Cldura umed sub forma mpachetrilor cu parafin, cu nmol i nisip
este mai benefic dect cldura uscat.

1. Impachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la
o temperatur mai ridicat. Aciunea mpachetrilor cu parafin: provoac
o supranclzire profund i uniform a esuturilor, pielea se nclzete la
38 - 40C provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea
parafinei se evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o
procedur de rcire.
2. mpachetarea cu nmol: const n aplicarea nmolului la o
temperatur de 38 - 40C pe o anumit regiune. Durata unei edine este
de 20 -- 40 minute.
Nmolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din
nmol.
ln timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
3. Bile de abur complete: se execut ntr-o camer supranclzit de
vapori, la temperatur de 40C. Se mai pot practica n dulapuri speciale
orizontale sau verticale.
Se pleac de la o temperatur iniial de 38 - 42C i se urc treptat
la 50 - 55C. n timpul procedurii se pune o compres rece pe cap, ceaf
sau inim. Baia se termin cu o procedur de rcire.
4. Bile de aer cald folosesc cldura uscat, cu temperatura ntre 60
- 120C, care provine de la radiatoare supranclzite n atmosfer nchis.
Sunt mai uor suportate dect cele de abur cald. Transpiraia se
instaleaz mat ncet, dar cantitatea e mai abundent dect la bile de abur.
5. Bile de lumin: cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn
cu becuri, iar cele pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se face o
procedur de rcire.
Cldura radiant produs de bile de lumin e mai penetrant dect
cea de abur sau aer cald, iar transpiraia ncepe mai devreme.
Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia produs
treptat.
6. Bile de soare i nisip: utilizeaz spectrul solar complet.
Expunerea la soare se face cu precauie, 2-3 minute pentru fiecare parte a
corpului, cantitatea se crete treptat n zilele urmtoare. Sunt deosebit de
importante pentru echilibrul fosfo-calcic necesar sintezei osoase.

7. Cataplasmele: constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor

substane, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea
antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaug i efectul chimic.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor
nevralgice. Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii
descendeni i cureni ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a
pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni
cu aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau
revulsiv cu histamin).
2. Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4
minute ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.
3. Curentul faradic
Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe regiunea
dureroas pudrat cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind
tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru
starea de bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul,
se mbuntete funcionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit efectului
de masaj mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaie,
mobilitate.
MASAJUL
Prin masaj se exercit o serie de aciuni asupra elementelor
aparatului locomotor (oase, muchi i tendoane, fascii i aponevroze, teci
tendinoase i alte formaiuni fibroase), asupra esuturilor moi articulare i
periarticulare. El ajut la ndeprtarea infiltratelor patologice din esuturi,
obinndu-se astfel recuperarea mobilitii normale. Prin masaj i
kinetoterapie se previn i se combat aderenele, retraciile, redorile,

cicatricile vicioase i alte sechele ale accidentelor ce limiteaz micrile

normale.
Efectele masajului
Efecte locale:
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz
repetat extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea
tegumentului asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit
prin manevre mai energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie
n zona masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect
este benefic la persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup
manevre profunde care conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului
respirator i circulator, influenteaz favorabil starea general a
organismului, mbuntete somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului
asupra pielii care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.
Efectele fiziologice
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat
de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin
stimulii care pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite
intensiti pe cale aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale eferent, ajung
la organele interne n suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul
corpului ajung i la distan (la organele interne). Fiecare organ se
manifest prin senzaii dureroase pe tegument, deci fiecrui organ i
corespunde la exterior o zon cutanat reflexogen sau metameric, care
trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s acioneze cu manevre
specifice pentru organele interne.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de
manevrele mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul,
ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce

duce la tonifierea musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare

care particip la micarea ntr-o articulaie.
Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din
muchi, se resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare;
mbuntete activitatea circulaiei sngelui care duce la mutaia
elementelor anatomice din ntreg organismul i odat cu aceasta
reducerea activitii inimii.
Masajul recuperator se face dup consolidarea fracturii i este format
din 4 timpi:
masajul regional (manevre de nclzire pe suprafa mai mare dect
regiunea de tratat) timp de 3 4
masajul zonal (manevre pe regiunea de tratat): 3 4
masajul selectiv (se face masajul unui fascicol de muchi sau unei
articulaii sau ligament sau inserie muscular): 2 3
kinetoterapie (pasiv, activ i activ cu rezisten): 10.

Tehnica masajului n fracturile de femur

Regiunea coapsei este format din femur i este acoperit de 4
grupe musculare:
pe partea anterioar se afl muchii flexori formai din:
m. cvadriceps cu cele 4 poriuni (dreptul femural, vastul intern,
vastul extern, vastul intermediar)
m. croitor
m. pectineu
pe partea posterioar se afl muchii extensori formai din:
bicepsul femural (cu lunga i scurta poriune)
semitendinosul
semimembranosul
pe partea lateral extern se afl muchii abductori formai din fascia
lata;
pe partea lateral intern se afl muchii adductori gracilis i muchii
ruinoi;
Bolnavul este aezat n decubit ventral i ncepem masajul cu
netezire cu palmele ntregi, pornind de la fosa poplitee i ajungnd la fese.
Se mai face netezirea pieptene pe fesieri i pe fascia lata, dup care se fac
toate frmntrile pe mai multe straturi.
Geluirea se face pe toate anurile intramusculare ale coapsei, ct i
pe plica fesier.

Friciunea se face pe anurile muchilor extensori, ajungnd pe fese

cu pumnul i n jurul trohanterului mare cu deget peste deget. Se face apoi
tapotament i vibraie pe toat suprafaa muscular.
Se ntoarce apoi bolnavul n decubit dorsal i, din nou, ncepem
masajul coapsei anterioare cu neteziri cu palmele ntregi pe muchii
cvadricepi i adductori, netezire pieptene pe cvadriceps i fascia lata. Se
continu cu toate formele de frmntri (cu una dou mini, n 2 3 4
straturi pe cvadricepi, pe adductori i pe abductori i fascia lata), geluire
pe toate anurile intermusculare.
Friciunea se ncepe de deasupra rotulei cu deget peste deget pe
toate anurile intermusculare, iar cu partea intern pe fascia lata i n jurul
trohanterului mare.
Tapotamentul se face pe toate grupele musculare cu toate formele i
vibraie cu palm ntreag.

Tehnica masajului n fracturile gambei

Gamba este format din tibie i peroneu. Aceast regiune este
acoperit de muchi, formnd 2 regiuni:
pe partea posterioar se afl muchii flexori ai gambei pe coaps:
m. gemeni i m. soleari, toi formnd tricepsul sural care se termin
printr-un tendon puternic (tendonul Achile) ce se inser pe calcaneu;
m. tibial posterior,
m. popliteu,
m. flexor lung al halucelui,
m. flexor comun al degetelor.
pe partea anterioar sunt muchii extensori:
m. tibial anterior
m. peronieri, care au rol de a face pronaia.
m. extensor propriu al halucelui
m. extensor comun al degetelor.
Regiunea este strbtut de arterele i venele poplitee i cele gambiere.
Nervii importani sunt: nv. sciatic popliteu intern i extern (care ajung
pn la calcaneu).
Pentru masajul gambei aezm bolnavul n decubit ventral i ncepem
netezirea la glezn cu ambele palme pe muchiul triceps sural pn la
spaiul popliteu. Regiunea fiind destul de voluminoas muscular putem s
executm frmntri cu o mn, cu dou, contratimp.

Geluirea se face pe marginea tendonului lui Achile i pe anurile

intermusculare dintre gemeni i soleari.
Ciupiturile se execut numai n cazurile cnd tricepsul sural este flasc.
Friciunea se face pornind de la calcaneu, cu deget peste deget, de o
parte i de alta a tendonului achilian, pe anurile intermusculare dintre
gemeni i solear.
Tapotamentul se face tot la fel.
Contraindicaiile masajului.
Bolile vasculare (flebite, tromboflebite, varice)
Fragilitate arterial
Boli hemoragice
Boli dermatologice
Inflamaii acute ale articulaiilor
Lipsa consolidrii osoase

KINETOTERAPIE:
Schema kinetologic contribuie substanial la recuperare i are
urmtoarele obiective:
refacerea i ntreinerea micrilor n articulaiile nvecinate
fracturii;
refacerea tonicitii i troficitii musculare;
refacerea stabilitii, micrii controlate i abilitii
Recuperarea prin kinetoterapie cuprinde dou etape :
a) Etapa de imobilizare la pat (primele dou sptmni de la
operaie), n care va trebui s se fac :
Posturri antideclive pentru ameliorarea circulaiei de ntoarcere i
evitarea edemului, a escarelor, redorii articulare.
Mobilizri active sau activo-pasive
Mobilizarea articulaiilor nvecinate (dac imobilizarea o permite).
Meninerea tonusului musculaturii de sub gips prin exerciii izometrice.
Antrenarea forei musculare a celorlalte membre.
Perioada de imobilizare variaz de la 34 sptmni la 23 luni n
funcie de sediul i tipul fracturii.
b) Etapa care urmeaz imobilizrii, cu urmtoarele obiective :
Refacerea mobilitii articulare ; uneori, mobilitatea trebuie asigurat prin
posturri pe atele gipsate.

 Refacerea forei musculare, a stabilitii i controlului motor

Reluarea mersului - la nceput, dup degipsare, n crje, apoi n baston;
momentul nceperii ncrcrii este variabil ; cel mai indicat pentru
nceput ar fi mersul n bazine cu ap (nivelul apei sczndu-se treptat),
n final relundu-se mersul pe uscat.
Considernd c n general consolidarea fracturii se produce dup 45
luni, rnersul cu sprijin total se va ncepe dup trecerea acestui interval.
Evident c pot exista i ntrzieri n consolidare, n aprecierea acesteia
ghidndu-ne att dupa aspectul radiografic, ct i dup cel clinic.
n linii generale, kinetoterapia trebuie s determine meninerea
activitii generale i regionale ct mai aproape de normal, dar respectnd cu
strictee repausul n focarul de fractur. Se poate ncepe chiar de a doua zi
dup aplicarea aparatului gipsat cu exerciii care se adreseaz att
segmentului afectat, ct i ntregului organism.

n fracturile deschise segmentul lezat va fi menajat la nceput, el fiind

solicitat numai dup cicatrizare.
O importan deosebit o au contraciile izometrice ce angreneaz
principalele grupe musculare ale segmentului imobilizat. Ele constau n
contracii repetate ale muchilor respectivi de 5-6 cu pauz de 5-6 ntre
ele. Se pot repeta de 5-10, din or n or.
Micrile pasive se ncep dup terminarea imobilizrii i dup
nceperea micrilor active.
Micrile active se execut dup un program special, n funcie de
particularitile segmentului imobilizat. Acestea se continu asociindu-se cu
micri de rezisten (de obicei dup ce s-a obinut un tonus muscular
corespunztor prin micri pasive i active).
Perioada de remobilizare va consta n adaptarea la poziia eznd,
poziie din care se vor efectua micrile, apoi ridicarea de cteva ori pe zi n
ortostatism, cu sprijin pentru o scurt perioad de timp.
Utilizarea corect a bastonului este esenial pentru a evita
dezvoltarea unor tensiuni musculare anormale. Mersul cu bastonul are o
secven n doi timpi bastonul i membrul inferior operat i apoi membrul
inferior sntos.
CURA BALNEAR
Obiectivele curelor balneoclimaterice este de recuperare imediat i
de refacere a funciilor diminuate din cauza traumatismelor.

Bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n staiuni

profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord,
Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa
mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu
programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura recuperarea total.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

CULTURA FIZIC MEDICAL

Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile
izometrice. Ele se vor face dup consolidarea fracturii. Sunt recomandate
mai ales n recuperarea fracturilor membrului inferior.
Exerciiile indicate n recuperarea dup fracturi ale membrului inferior
sunt exerciiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometric;
- spalier.
TERAPIA OCUPAIONAL (ERGOTERAPIA)
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia
folosind diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale
individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc
mai bine muchii rmai indemni i recupernd funcia celor afectai de
boal, contribuind astfel la readaptarea funcional la gesturile vieii
curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri
utile i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
-

Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:

urcatul i cobortul scrilor;
maina de cusut;
roata olarului;
sritul cu coarda;
mersul pe plan nclinat;
mersul pe teren accidentat.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de

ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i
readaptare funcional.

DEFINIIE I GENERALITI
Oasele lungi intr n alctuirea scheletului membrelor. Prin
intermediul lor se realizeaz micri de mare amplitudine necesare
mersului (oasele membrului pelvin) i gesturilor curente ale vieii zilnice
(oasele membrului toracic). Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse
traumatismelor ducnd la apariia fracturilor.
Fractura reprezint o ntrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui
os, ca urmare a unui traumatism. Etimologic, cuvntul provine din
latinescul "fractura".
Datorit creterii morbiditii prin boli traumatice i a efectelor lor asupra
capacitii de munc, afeciunile traumatice ale aparatului locomotor
prezint o importan deosebit n medicina actual.
ETIOPATOGENIE
Pentru producerea unei fracturi este necesar existena unor factori
extrinseci i a unor factori intrinseci.
a. Factori extrinseci
Fracturile sunt produse datorit aciunii unor fore exterioare. Ca
orice for, i cea care poate produce o fractur are o mrime, o direcie
i determin schimbarea strii de micare sau de repaus a osului
asupra cruia acioneaz sau l deformeaz. Pentru producerea unei
fracturi este important mrimea, durata i direcia fortelor ce
acioneaz asupra osului ca i modul n care osul este solicitat.
Mecanismul de aciune al forei exterioare poate fi direct sau indirect.
Fracturile prin mecanism indirect sunt cele mai frecvente. Fora
aplicat asupra unui segment de membru determin o deformare a
osului care se fractureaz la distan de locul de aplicare al forei. Dup
modul de aciune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme
de producere a fracturilor:
mecanismul de ncovoiere (flexie, ndoire): fora este aplicat asupra
unei extremiti a diafizei, n timp ce extemitatea opus rmne fix.
Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu un al treilea fragment sau
chiar cominutiv dac extremittile fragmentelor fracturate principale se
fractureaz la rndul lor.

 mecanismul de torsiune: fora este aplicat la extremitatea unui

os lung, determin o micare de rotaie n timp ce extremitatea opus
rmne fix sau, dimpotriv se rsucete n sens contrar. La nivelul
diafizei apare o fractur spiroid mai scurt sau mai lung care i ea se
poate transforma ntr-o fractur cu al treilea fragment sau cominutiv
dac extremitile fragmentelor fracturate principale se rup la rndul lor.
Fracturile prin mecanism direct se produc n urma ocului direct al
agentului contondent (al forei exterioare) asupra locului de impact. De
cele mai multe ori agentul vulnerant determin leziuni ale tegumentului,
esutului celular subcutanat, fasciei, muchilor i, n final a osului
segmentului de membru asupra cruia acioneaz, producnd o fractur
deschis. n aceast categorie intr fracturile deschise prin accident
rutier ct i fracturile prin arm de foc.
b. Factorii intrinseci sunt importani n determinarea susceptibilitii
la fractur a scheletului uman. Din aceti factori intrinseci fac parte:
vrsta la care apar cel mai frecvent fracturile este ntre 20 i 40 de
ani, dat fiind c prin activitatea lor, oamenii sunt mai expui
traumatismelor n aceast perioad. A doua perioad cu inciden
crescut este cea a vrstei a III-a datorit osteoporozei care
diminueaz rezistena osoas. Copiii, dei sunt frecvent supui
traumatismelor (n cursul jocurilor) fac mai rar fracturi datorit
elasticitii mai mari a oaselor lor;
rigiditatea individual a osului, acesta avnd o anumit limit de
deformare elastic; aceasta este mai mare la copii i scade la adult.
rezisten la oboseal sau la stress. Cnd un material este supus la
cicluri repetate de ncrcare, el se va rupe la un moment dat, chiar
dac mrimea fiecrui ciclu este mult sub solicitarea de ruptur.
Dup fiecare repetare a ncrcrii se produce un efect cumulativ,
care n final va depi rezistena osului, determinnd ruptura lui. S-au
descris fracturi de oboseal la recrui dup un mar ndelungat.
Densitatea: rezistena osului este direct proportional cu
densitatea lui (cantitatea de mas pe unitate de volum). Cnd
densitatea osoas scade (de exemplu prin osteoporoz sau
osteomalacie la vrstnici) solicitarea necesar pentru a produce o
fractur este cu mult mai mic. Din acest punct de vedere, fracturile
se pot produce pe un os normal (densitate osoas mare) sau pe un
os patologic (densitate osoas sczut printr-un proces patologic osteoporoza, formaiuni tumorale, infecii osoase, etc...).

ANATOMIE PATOLOGIC
Sediul fracturii:
treimea medie (este sediul de elecie),
la nivelul treimii superioare a diafizei (unde canalul medular se
lete n sus ca o plnie)
n treimea inferioar diafizar (unde, de asemenea, are loc lrgirea
considerabil a canalului medular)
Localizarea frecvent este 1/3 medie n zona ngust a canalului
medular. Pot fi situate i n 1/3 superioar sau inferioar unde canalul
medular se lrgete.
Traiectul de fractur este frecvent transversal sau oblic scurt. Pot fi
i fracturi spiroide, cominutive sau n dublu etaj.
Deplasrile sunt importante cu scurtare, unghiular i decalaj.
Fiind produse de traumatisme violente sunt frecvent asociate cu alte
fracturi (polifracturi) sau cu leziuni craniene i (sau) viscerale
(politraumatisme).
Anatomia patologic a fracturilor diafizare cuprinde, pe lng leziunile
osoase, i pe cele ale prilor moi nconjurtoare.
Leziunile tegumentare pot fi sub form de contuzie, decolare uoar
sau ntins, necroz cutanat sau fr leziuni tegumentare;
Leziunile musculature din jurul focarului de fractur pot fi diverse: fie
prin aciunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie
determinate de deplasarea fragmentelor fracturii (n mecanismul
indirect). Ele pot fi neevideniate clinic sau se pot ntide pe unul sau
mai multe grupe musculare. Cea mai frecvent este dilacerarea
cvadricepsului, cu hematom perifracturar considerabil.
Leziunile vasculo-nervoase pot fi i ele prezente n cadrul fracturii
diafizare.
Fracturile diafizei se clasific dup mai multe criterii anatomopatologice:
(a)
n funcie de lezarea nveliului cutanat:
fracturi nchise - cu pstrarea integritii nveliului cutanat:
fracturi deschise - cu plag tegumentar.

(b) Traiectul de fractur poate fi:

transversal;
oblic scurt
oblic lung (produs prin ncovoiere);
spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);
fractur cu 3 fragmente
cominutiv (plurifragmentar), dac fractura are mai mult de 3 fragmente.

(c) Clasificarea prognostic, legat de posibilitile de deplasare

ulterioar a fragmentelor fracturare, cu posibilitatea apariiei
unor complicaii:
fracturi stabile - sunt fracturile care dup imobilizare (aparat ghipsat,
aparat ortopedic) nu mai prezint risc de deplasare.
fracturi instabile - sunt acele fracturi care prezint un risc important de
deplasare secundar dup reducere i imobilizare ghipsat. Este
necesar o manevr (ortopedic sau chirurgical) n plus pentru
stabilizarea lor.
(d)
n funcie de structura osului fracturat:
fractur pe os sntos,
fractur pe os patologic: orice proces patologic care diminueaz
densitatea osoas (osteoporoza) sau nlocuiete masa osoas (proces
proliferativ benign sau malign, proces infecios) slbete rezistena
mecanic a osului. La un traumatism minim un astfel de os cu
rezisten mecanic sczut se poate fractura.

SIMPTOMATOLOGIE
Anamneza ne furnizeaz date importante privind etiologia i mecanismul
de producere. Trebuie s stabileasc data, ora, condiiile accidentului
(trafic rutier, cdere, sport), modul de debut (brusc sau lent), felul n care sa acordat primul ajutor i modul transportului pn la spital. Tot din
anamnez aflm despre antecedentele personale i heredocolaterale ce ar
putea influena evoluia fracturii.
Producerea unei fracturi va determina apariia unor semne generale i
locale.
Semnele generale apar mai frecvent n fracturile membrului inferior, n
fracturile deschise, n polifracturi sau n politraumatisme fracturi nsoite
de alte leziuni viscerale. Ele se caracterizeaz prin agitaie, anxietate,
paloare, fenomene ce pot merge pn la stare de oc n accidentele
mai importante.
Semnele locale sunt:
Semnele locale subiective - prin dureri la nivelul fracturii i impoten
funcional. n momentul producerii fracturii pacientul resimte o
durere local violent care ulterior se diminueaz, persistnd un fond
dureros care se exacerbeaz la orice ncercare de mobilizare a
segmentului fracturat. Aceasta determin tendina de a menine
imobilizat membrul interesat, deci impoten funcional.
La inspecie se pot constata tumefacia zonei interesate cu
deformarea regiunii (apariia hematomului), apariia unor poziii
vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaia extern i adducia
segmentului distal ) ca i scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - n
ore sau zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate. Trebuie
s se fac inspecia ntregului corp pentru a identifica i alte leziuni.
La palpare se constat durere n punct fix, circumferenial. Prin
imobilizare, n regiunea fracturii apare o mobilitate anormal care
este nsoit de crepitaii osoase datorate frecrii fragmentelor ntre
ele. Imprimarea unei micri segmentului distal de fractur nu este
urmat de perceperea ei n segmentul situat proximal de fractur din
cauza ntreruperii prghiei osoase. Aceasta constituie semnul
intransmisibilittii micrii.
Palparea pulsului periferic poate ajuta la identificarea leziunilor
vasculare. Se va face i testarea sensibilitii i motricitii periferice
pentru a remarca leziunile nervoase asociate.

CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI:

Semnele clinice locale ale fracturii au fost mprite n semne de
probabilitate i semne de certitudine (siguran).
Semnele de probabilitate sunt:
durere n punct fix;
echimoza;
deformare local;
atitudinea vicioas.
Ele pot fi provocate i de alte traumatisme ale membrelor (contuzii,
luxaii).
Semnele de certitudine (siguran) atest prezena fracturii. Ele sunt
reprezentate de:
mobilitate anormal;
crepitaie osoas;
ntreruperea continuitii osoase;
intransmisibilitatea micrilor.
Fracturile incomplete (fisuri) nu prezint semnele de siguran
(certitudine) ale fracturii, ci numai semne de probabilitate.
Examenul radiologic standard - fa i profil - este criteriul
absolut pentru a stabili:
existena fracturii,
sediul ei,
forma traiectului de fractur (lipsa de continuitate osoas)
prezena i tipul deplasrilor
dac fractura s-a produs pe os patologic sau nu
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care s cuprind ntreg
segmentul de membru de fa i profil, cu articulaiile supra- i
subiacent. n cazuri de incertitudine se vor efectua incidene oblice i
tomografii.
Examenul radiologic are mare importan i pentru urmrirea
evoluiei fracturii.
Examenul de laborator este necesar n cazurile de fracturi multiple,
plurifragmentare (cnd este necesar intervenia chirurgical) sau cnd
intervin complicaii (infecii).

DIAGNOSTICUL DIFERENIAL
Decelarea punctelor dureroase permite deosebirea clinic ntre
fractur (punct dureros cu sediu osos) i entors (punct dureros
ligamentar);
Tumori osose primare sau secundare (metastaze) localizate pe
diafiz;
Osteomielita
Paralizii ale nervilor periferici
Rupturi vasculare
n toate aceste afeciuni lipsesc semnele de certitudine ale unei fracturi,
precum i modificrile radiologice caracteristice.
EVOLUIE i PROGNOSTIC
Corect tratate, fracturile evolueaz spre consolidare prin unirea
capetelor fracturate de ctre un "calus" (etimologia: calum=ngroare).
Clinic, durerea i edemul dispar, deficitul funcional se reduce
progresiv i, la palpare se poate simi (pentru oasele situate subcutan)
apariia unui manon unitiv ntre cele 2 fragmente ale fracturii. n funcie
de osul fracturat funcia poate fi reluat n 4-12 sptmni.
Radiografic - dup aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lrgete,
extremitile fragmentelor fracturate se estompeaz datorit resorbiei
osoase. Dup 3-4 sptmni, ntre fragmente apare un calus sub forma
unui "nor". Densitatea acestui calus crete treptat formndu-se n jurul
fragmentelor o opacitate fusiform sau globuloas care nglobeaz i
unete fragmentele fracturate. n timp, acest calus se remaniaz,
refcnd forma i structura osului.
Prognosticul depinde de complicaiile ce apar. Acestea pot fi
imediate sau tardive, locale sau generale.
Complicaiile imediate generale sunt consecina traumatismului i
depind de violena acestuia i de terenul accidentului:
Embolia grsoas conduce la hipoxie prin insuficien pulmonar.
Clinic apar semne de hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolen sau
chiar pierderea contienei. Nu exist posibilitti efective de
profilaxie.
Bronhopneumonia se poate instala rapid dup o fractur survenit la
pacientii n etate, pentru care ea poate fi fatal.
Coagularea intravascular diseminat poate urma unui traumatism i
se datorete tulburrilor n mecanismul coagulrii.

Exacerbarea unor afeciuni preexistente ca: diabet, afectiuni

pulmonare, retenie urinar i infecie urinar la cei cu adenom de
prostat, insuficien coronarian etc.
Complicaiile locale imediate pot fi:
Articulare. Articulaia vecin unui focar de fractur poate reaciona
printr-o hidrartroz datorit edemului ce cuprinde ntreg segmentul
de membru (o hidrartroz a genunchiului ntr-o fractur diafizar
femural, de exemplu). Alteori, un fragment ascuit poate nepa
capsula articular, provocnd o hemartroz (fundul de sac
subcvadricipital poate fi nepat de fragmentul proximal al unei
fracturi supracondiliene femurale). n alte cazuri, traiectul de fractur
se poate prelungi pn n articulaie (n fracturile de obicei cominutive
diafizo-metafizo-epifizare).
Nervoase - fragmentele fracturate pot traumatiza sau chiar prinde
ntre fragmente un trunchi nervos din vecintate (de exemplu
leziunile nervului radial n fracturile diafizei humerale). n functie de
intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot fi tranzitorii sau
definitive.
Complicatii vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/i
venei principale de ctre un fragment osos sau traumatismele grave
pot produce concomitent cu fractura, compresiunea, torsiunea sau
elongaia axului vascular.
Traumatismele produse prin impact contondent, torsiune sau
elongatie, determin leziuni ale peretelui vascular pe o ntindere
important. Refacerea prin sutur sau anastomoz simpl este
imposibil, impunndu-se utilizarea grefei pentru restabilirea
continuitii.
0 alt complicaie imediat este interpoziia de pri moi, de obicei
muchi, ntre fragmentele fracturii. Aceasta mpiedic reducerea
ortopedic a fracturilor i impune reducerea chirurgical.
Cea mai grav complicaie imediat este fractura deschis. Ea este
localizat cel mai frecvent la nivelul oaselor gambei (50% din
fracturile deschise). Mecanismul de producere cel mai frecvent este
cel direct - n care corpul contondent distruge toate esuturile
dinafar-nuntru, de la tegument la os.
Fractura deschis se contamineaz cu germeni patogeni din mediu,
mai ales cnd plaga este contuz, profund, cu corpi strini. Aceast
contaminare poate duce la apariia unei infecii. Infecia compromite
procesul de consolidare.
Complicaiile tardive generale sunt reprezentate de:
litiaza renal (ce apare la cei care au suferit o imobilizare prelungit)
osteoporoz (determinat, de asemenea, de imobilizare).

Complicaiile tardive locale pot fi numeroase.

Calusul vicios se datorete, de cele mai multe ori, unei reduceri
imperfecte. EI poate fi hipertrofic sau poate antrena existena unei
unghiulri a fragmentelor, a unei scurtri sau a unei rotaii (decalaj).
Dac a survenit o infecie a unei fracturi deschise sau a unei fracturi
operate, calusul poate fi osteitic (cu zone de liz i condensare i cu
fistule cutanate).
ntrzierea n consolidare reprezint o neconsolidare a fracturii n
intervalul mediu de timp n care ar fi trebuit s se vindece. Ea se
manifest clinic prin mobilitate anormal dureroas i cldur local.
Continund imobilizarea n ntrzierea n consolidare exist sperana
unei vindecri.
Pseudartroza (etimologic: fals articulatie) reprezint neconsolidarea
fracturii. Ea se manifest clinic prin mobilitate anormal,
nedureroas.
Redoarea articulaiilor vecine focarului de fractur (mai frecvent a
articulaiilor subiacente) se poate instala datorit unei imobilizri
prelungite.
Artroza articulaiilor vecine focarului de fractur se poate datora
calusului vicios cu dezaxare, mai ales la membrul pelvin, unde se
tulbur repartiia presiunilor pe suprafaa articular.
Sindromul algoneurodistrofic (distrofia simpatic reflex) poate apare
ca o complicaie tardiv a unei fracturi. Clinic se manifest prin:
durere ce depete limitele focarului de fractur,
tulburri circulatorii (sudoraie, cianoz a membrului, edem),
tulburri trofice (tegumente subiri, atrofice, tulburri trofice ale
fanerelor).
El se poate remite sub tratament sau evolua spre edem cronic, redori
articulare, tulburri trofce, impoten funcional marcat.
TRATAMENT

Tratamentul fracturilor cuprinde trei timpi:

Reducerea ct mai perfect i precoce a fracturii, respectnd
continuitatea anatomic;
Imobilizarea strict i continu, pn la consolidarea ei complet;
Aplicarea tratamentului funcional, ct mai precoce, pn la consolidarea
ei complet.
n tratamentul fracturilor trebuie s se aprecieze att starea general,
ct i gradul leziunii locale. Tratamentul este deosebit de complex i
cuprinde:
1). Primul ajutor const n principiu n msuri ce limiteaz durerea
i previn apariia unor leziuni ulterioare datorate mobilitii excesive a

fragmentelor. Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai curat

material avut la dispoziie. Pacientul trebuie s fie transportat de
urgen la un centru de traumatologie.
2). Regimul igieno-dietetic al bolnavilor n perioada posttraumatic
vizeaz repausul zonei afectate; regimul dietetic va avea n vedere ca
aportul caloric s evite suprancrcarea ponderal. Se recomand alimente
bogate n calciu, dar i n vitamine i minerale.
3). Corecia strii psihice: n urma traumatismului pot apare stri
depresive manifestate prin dezinteres, indiferen sau nencredere n
posibilitatea de recuperare. Aceast stare este un handicap pentru
recuperator, deoarece bolnavul refuz s participe la procesul recuperator.
Aceast stare este mei accentuat la vrstnici. Ca remediu, se folosete
psihoterapia.
4). Medicaia antialgic este obligatorie. Orice manevr n focarul de
fractur se va face sub anestezie local sau general.
5). Tratamentul general: o fractur a unui os lung se poate nsoi
de o important pierdere de snge. Astfel, o fractur de femur se poate
nsoi de o pierdere de 1-1,5 litri snge. n cazul polifracturilor se poate
instala un oc hipovolemic sau un oc neurogenic datorit durerii. Astfel
de cazuri necesit urgent transfuzii de snge sau cu nlocuitori de
plasm.

6). Tratamentul propriu-zis al fracturii

Obiective acestui tratament sunt:
reducerea fracturii, deci repunerea fragmentelor n poziiile lor
anatomice;
imobilizarea - care realizeaz meninerea fragmentelor n poziie
de reducere pn la consolidare;
restaurarea funciei.
Reducerea i imobilizarea fracturilor se poate realiza prin mijloace
ortopedice sau chirurgicale, n funcie de particularitile fracturii i ale
pacientului. Indiferent de tratamentul aplicat - ortopedic sau chirurgical el trebuie totdeauna nsoit de tratamentul de recuperare funcional
pentru asigurarea restabilirii funciei femurului.
Tratamentul ortopedic realizeaz reducerea i imobilizarea fracturilor
prin mijloace nesngernde.

Reducerea este necesar ori de cte ori exist o deplasare a fragmentelor de fractur. n fracturile fr deplasare, n cele cu
deplasare minim, atunci cnd restabilirea funciei este posibil fr o
reducere anatomic sau la copiii care au o mare putere de
remodelare, mici deplasri (cu excepia decalajului) pot fi acceptate.
Reducerea trebuie fcut sub anestezie (local, regional sau
general) pentru a suprima durerea i a obine o relaxare muscular.
Imobilizarea unei fracturi reduse ortopedic se realizeaz prin multiple
mijloace. Cel mai utilizat este aparatul ghipsat circular sau atela
ghipsat. Ca principiu, aparatul ghipsat trebuie s imobilizeze o
articulaie supraiacent i una subiacent focarului de fractur.
Tratamentul chirurgical const n imobilizarea chirurgical a fragmentelor
fracturii (osteosinteza) i se face cu ajutorul uruburilor, plcii, srmei, tijei.
uruburile sunt utilizate pentru a menine fragmentele reduse, n
fracturile diafizare oblice lungi sau spiroide.
Plcile se pot utiliza n fracturile diafizare transversale sau oblice
scurte. Utilizarea plcilor ca mijloc de osteosintez are o serie de
dezavantaje:
necesit o larg expunere a focarului de fractur;
devascularizeaz fragmentele,
placa preia solicitrile la care este supus osul subiacent, ceea ce face
ca acesta s-i modifice structura (devine mai spongios);
plcile cu compactare ce dezvolt calus primar angiogen, greu vizibil
pe radiografie i mai puin rezistent;
din cauza spongiozrii corticalei plcile trebuie extrase (ceea ce
nseamn o a doua operatie). Dup extragere exist riscul unei fracturi
la nivelul unuia din orificiile pentru uruburi. Astzi utilizarea plcilor
este mult limitat n fracturile diafizare.
Osteosinteza centromedular utilizeaz tije Kuntscher. Avantajele
tijelor centromedulare sunt legate de pstrarea circulaiei periostale, de
faptul c osul preia solidar cu materialul de osteosintez solicitrile la care
e supus membrul, de un risc mai mic de infecie. Din cauza formei canalului
medular, larg la extremiti i ngust n 1/3 medie, osteosinteza cu tije
Kuntscher poate fi aplicat numai fracturilor oblice scurte i transversale
din 1/3 medie a diafizei. Este inoperant n fracturile cominutive.
n fracturile deschise cu leziuni cutanate importante utilizarea
materialelor de osteosintez (plci, tije centromedulare) constituie un
pericol, putnd favoriza devascularizarea fragmentelor i apariia
infeciei. n aceste cazuri se utilizeaz fixatorul extern care se fixeaz n

fragmentele osoase la distan de fractur deasupra i dedesubtul

focarului, trecnd prin tegument sntos. Ele se solidarizeaz la
exterior.
Alegerea traumatismului (ortopedic sau chirurgical) ct i a tipului de
osteosintez trebuie s in cont de:
tipul de fractur,
importana deplasrilor,
starea tegumentelor,
vrsta pacientului
posibilitatea i dorina sa de cooperare.
La copil tratamentul fracturilor diafizare este preponderent ortopedic.
Tratamentul chirurgical e mai rar indicat (n imposibilitatea reducerii
ortopedice).
Recuperarea funcional
Indiferent de metoda ortopedic sau chirurgical de tratament al
fracturii, imediat dup realizarea imobilizrii trebuie nceput tratamentul
de recuperare funcional. El se realizeaz prin contracii izometrice ale
muchilor sub aparat ghipsat i prin contracii izometrice ale muchilor
ce mic segmentele libere. Mobillzarea ct mai precoce a pacientului
este benefic.
Tratamentul de recuperare se amplific progresiv (pe msura
consolidrii fracturii, mrind progresiv ncrcarea membrului pelvin
fracturat i utilizarea membrului toracic). Se adaug procedee de
kinetoterapie, hidroterapie, piscin, ergoterapie. Tratamentul funcional
completeaz i desvrete pe celelalte, uurnd recuperarea
segmentar i general ca i reinseria social a pacientului.
HIDROTERAPIA
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
1. Baia la temperatura de indiferen: temperatura apei este de 34 - 35,
bolnavul este invitat n baie; durata este de la 10- 15 minute. Are efect
calmant.
Mod de aciune:
- presiunea hidrostatic;
- uor factor termic.

2. Baia cald simpl: se execut ntr-o cad obinuit cu apa la 36 - 37C

i cu durat de 15 - 30 minute. Are aciune sedativ general.
Mod de aciune:
- factoru! termic;
- presiunea hidroterapic a apei.
3. Baia kinetorepic: este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai
mare, care se umple 3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 - 38C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup care
tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5
minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care este invitat s execute
singur micrile imprimate de tehnician.
Durata bii: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
4. Baia cu masaj: este o baie cald cu apa la temperatura de 36 - 39C n
care se execut rnasajul asupra regiunii interesate. Durata bi depinde de
durata masajului efectuat.
Mod de aciune:
- factorul terrnic;
- factorul mecanic.
5. Bile ascendente fierbini complete
Se umple cada cu ap la temperatura de 35C. Bolnavul este aezat n
cad n aa fel nct s i se acopere urnerii. Se crete temperatura apei din
minut n minut, prin adugare de ap fierbinte. Temperatura apei poate
ajunge la 41 - 43C, iar a bolnavului la 39C. Durata bi este 1 - 5 ore.
Mod de aciune: baia hiperterm provoac o vasodilataie tegumentar
important, care duce la supranclzirea organismului.
6. Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20
minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g
(baie parial) pn la 1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu
sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd
vasodilataie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului, determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor,
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
7. Duul cu aburi reprezint proiectarea vaporilor supranclzii asupra
regiunii prescrise. Dureaz 3 - 6 rninute.

Se poate asocia cu masajul sau poate preceda o baie general. La

sfrit se aplic o procedur de rcire cum ar fi splarea sau du cu ap la
temperatura de 18 - 20C.
Mod de aciune: aciune puternic asupra circulaiei nsoit de
hiperemie activ.
8. Impachetarea umed inferioar este mpachetarea de la ombilic n jos,
cu braele i truchiul acoperite cu un cearceaf umed. n cazul n care dorim
s obinem o nclzire mai rapid i mai important, mpachetarea poate fi
asociat cu aplicaii cu sticle de ap cald, aezate ntre cele 2 poriuni a!e
pturii, de o parte i de alta a coapselor.
Aciunea mpachetrii umede are loc n trei faze:
- faza iniial de excitare;
- faza de calmare;
- faza hipertermic.
mpachetarea umed de durat medie 40 - 50 minute are efect
calmant.
TERMOTERAPIA

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare cantitate de

cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia local i sistemic,
reducerea tonusului muscular,
creterea elasticitii esutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregtirea programelor

de kinetoterapie i masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaii:
Cldur profund, produs de diatermie i ultrasunete
Cldur superficial, produs de celelalte tehnici, n care efectul de
penetraie este mai redus, de numai civa centimetri de la tegument.
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate spasmul
muscular i micile reacii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Cldura umed sub forma mpachetrilor cu parafin, cu nmol i nisip
este mai benefic dect cldura uscat.
1. Impachetarea cu parafin

Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la

o temperatur mai ridicat. Aciunea mpachetrilor cu parafin: provoac
o supranclzire profund i uniform a esuturilor, pielea se nclzete la
38 - 40C provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea
parafinei se evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o
procedur de rcire.
2. mpachetarea cu nmol: const n aplicarea nmolului la o
temperatur de 38 - 40C pe o anumit regiune. Durata unei edine este
de 20 -- 40 minute.
Nmolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din
nmol.
ln timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
3. Bile de abur complete: se execut ntr-o camer supranclzit de
vapori, la temperatur de 40C. Se mai pot practica n dulapuri speciale
orizontale sau verticale.
Se pleac de la o temperatur iniial de 38 - 42C i se urc treptat
la 50 - 55C. n timpul procedurii se pune o compres rece pe cap, ceaf
sau inim. Baia se termin cu o procedur de rcire.
4. Bile de aer cald folosesc cldura uscat, cu temperatura ntre 60
- 120C, care provine de la radiatoare supranclzite n atmosfer nchis.
Sunt mai uor suportate dect cele de abur cald. Transpiraia se
instaleaz mat ncet, dar cantitatea e mai abundent dect la bile de abur.
5. Bile de lumin: cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn
cu becuri, iar cele pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se face o
procedur de rcire.
Cldura radiant produs de bile de lumin e mai penetrant dect
cea de abur sau aer cald, iar transpiraia ncepe mai devreme.
Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia produs
treptat.
6. Bile de soare i nisip: utilizeaz spectrul solar complet.
Expunerea la soare se face cu precauie, 2-3 minute pentru fiecare parte a
corpului, cantitatea se crete treptat n zilele urmtoare. Sunt deosebit de
importante pentru echilibrul fosfo-calcic necesar sintezei osoase.

7. Cataplasmele: constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor

substane, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea
antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaug i efectul chimic.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor
nevralgice. Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii
descendeni i cureni ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a
pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni
cu aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau
revulsiv cu histamin).
2. Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4
minute ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.
3. Curentul faradic
Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe regiunea
dureroas pudrat cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind
tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru
starea de bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul,
se mbuntete funcionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit efectului
de masaj mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaie,
mobilitate.
MASAJUL
Prin masaj se exercit o serie de aciuni asupra elementelor
aparatului locomotor (oase, muchi i tendoane, fascii i aponevroze, teci
tendinoase i alte formaiuni fibroase), asupra esuturilor moi articulare i
periarticulare. El ajut la ndeprtarea infiltratelor patologice din esuturi,
obinndu-se astfel recuperarea mobilitii normale. Prin masaj i
kinetoterapie se previn i se combat aderenele, retraciile, redorile,
cicatricile vicioase i alte sechele ale accidentelor ce limiteaz micrile
normale.

Efectele masajului
Efecte locale:
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz
repetat extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea
tegumentului asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit
prin manevre mai energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie
n zona masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect
este benefic la persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup
manevre profunde care conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului
respirator i circulator, influenteaz favorabil starea general a
organismului, mbuntete somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului
asupra pielii care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.
Efectele fiziologice
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat
de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin
stimulii care pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite
intensiti pe cale aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale aferent, ajung
la organele interne n suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul
corpului ajung i la distan (la organele interae). Fiecare organ se
manifest prin senzaii dureroase pe tegument, deci fiecrui organ i
corespunde la exterior o zon cutanat reflexogen sau metameric, care
trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s acioneze cu manevre
specifice pentru organele interne.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de
manevrele mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul,
ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce
duce la tonifierea musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare
care particip la micarea ntr-o articulaie.

Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din

muchi, se resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare;
mbuntete activitatea circulaiei sngelui care duce la mutaia
elementelor anatomice din ntreg organismul i odat cu aceasta
reducerea activitii inimii.
Masajul recuperator se face dup consolidarea fracturii i este format
din 4 timpi:
masajul regional (manevre de nclzire pe suprafa mai mare dect
regiunea de tratat) timp de 3 4
masajul zonal (manevre pe regiunea de tratat): 3 4
masajul selectiv (se face masajul unui fascicol de muchi sau unei
articulaii sau ligament sau inserie muscular): 2 3
kinetoterapie (pasiv, activ i activ cu rezisten): 10.

Tehnica masajului n fracturile de femur

Regiunea coapsei este format din femur i este acoperit de 4
grupe musculare:
pe partea anterioar se afl muchii flexori formai din:
m. cvadriceps cu cele 4 poriuni (dreptul femural, vastul intern,
vastul extern, vastul intermediar)
m. croitor
m. pectineu
pe partea posterioar se afl muchii extensori formai din:
bicepsul femural (cu lunga i scurta poriune)
semitendinosul
semimembranosul
pe partea lateral extern se afl muchii abductori formai din fascia
lata;
pe partea lateral intern se afl muchii adductori gracilis i muchii
ruinoi;
Bolnavul este aezat n decubit ventral i ncepem masajul cu
netezire cu palmele ntregi, pornind de la fosa poplitee i ajungnd la fese.
Se mai face netezirea pieptene pe fesieri i pe fascia lata, dup care se fac
toate frmntrile pe mai multe straturi.
Geluirea se face pe toate anurile intramusculare ale coapsei, ct i
pe plica fesier.
Friciunea se face pe anurile muchilor extensori, ajungnd pe fese
cu pumnul i n jurul trohanterului mare cu deget peste deget. Se face apoi
tapotament i vibraie pe toat suprafaa muscular.

Se ntoarce apoi bolnavul n decubit dorsal i, din nou, ncepem

masajul coapsei anterioare cu neteziri cu palmele ntregi pe muchii
cvadricepi i adductori, netezire pieptene pe cvadriceps i fascia lata. Se
continu cu toate formele de frmntri (cu una dou mini, n 2 3 4
straturi pe cvadricepi, pe adductori i pe abductori i fascia lata), geluire
pe toate anurile intermusculare.
Friciunea se ncepe de deasupra rotulei cu deget peste deget pe
toate anurile intermusculare, iar cu partea intern pe fascia lata i n jurul
trohanterului mare.
Tapotamentul se face pe toate grupele musculare cu toate formele i
vibraie cu palm ntreag.

Tehnica masajului n fracturile gambei

Gamba este format din tibie i peroneu. Aceast regiune este
acoperit de muchi, formnd 2 regiuni:
pe partea posterioar se afl muchii flexori ai gambei pe coaps:
m. gemeni i m. soleari, toi formnd tricepsul sural care se termin
printr-un tendon puternic (tendonul Achile) ce se inser pe calcaneu;
m. tibial posterior,
m. popliteu,
m. flexor lung al halucelui,
m. flexor comun al degetelor.
pe partea anterioar sunt muchii extensori:
m. tibial anterior
m. peronieri, care au rol de a face pronaia.
m. extensor propriu al halucelui
m. extensor comun al degetelor.
Regiunea este strbtut de arterele i venele poplitee i cele gambiere.
Nervii importani sunt: nv. sciatic popliteu intern i extern (care ajung
pn la calcaneu).
Pentru masajul gambei aezm bolnavul n decubit ventral i ncepem
netezirea la glezn cu ambele palme pe muchiul triceps sural pn la
spaiul popliteu. Regiunea fiind destul de voluminoas muscular putem s
executm frmntri cu o mn, cu dou, contratimp.
Geluirea se face pe marginea tendonului lui Achile i pe anurile
intermusculare dintre gemeni i soleari.
Ciupiturile se execut numai n cazurile cnd tricepsul sural este flasc.

Friciunea se face pornind de la calcaneu, cu deget peste deget, de o

parte i de alta a tendonului achilian, pe anurile intermusculare dintre
gemeni i solear.
Tapotamentul se face tot la fel.
Contraindicaiile masajului.
Bolile vasculare (flebite, tromboflebite, varice)
Fragilitate arterial
Boli hemoragice
Boli dermatologice
Inflamaii acute ale articulaiilor
Lipsa consolidrii osoase

KINETOTERAPIE:
Schema kinetologic contribuie substanial la recuperare i are
urmtoarele obiective:
refacerea i ntreinerea micrilor n articulaiile nvecinate
fracturii;
refacerea tonicitii i troficitii musculare;
refacerea stabilitii, micrii controlate i abilitii
Recuperarea prin kinetoterapie cuprinde dou etape :
a) Etapa de imobilizare la pat (primele dou sptmni de la
operaie), n care va trebui s se fac :
Posturri antideclive pentru ameliorarea circulaiei de ntoarcere i
evitarea edemului, a escarelor, redorii articulare.
Mobilizri active sau activo-pasive
Mobilizarea articulaiilor nvecinate (dac imobilizarea o permite).
Meninerea tonusului musculaturii de sub gips prin exerciii izometrice.
Antrenarea forei musculare a celorlalte membre.
Perioada de imobilizare variaz de la 34 sptmni la 23 luni n
funcie de sediul i tipul fracturii.
b) Etapa care urmeaz imobilizrii, cu urmtoarele obiective :
Refacerea mobilitii articulare ; uneori, mobilitatea trebuie asigurat prin
posturri pe atele gipsate.
Refacerea forei musculare, a stabilitii i controlului motor
Reluarea mersului - la nceput, dup degipsare, n crje, apoi n baston;
momentul nceperii ncrcrii este variabil ; cel mai indicat pentru

nceput ar fi mersul n bazine cu ap (nivelul apei sczndu-se treptat),

n final relundu-se mersul pe uscat.
Considernd c n general consolidarea fracturii se produce dup 45
luni, rnersul cu sprijin total se va ncepe dup trecerea acestui interval.
Evident c pot exista i ntrzieri n consolidare, n aprecierea acesteia
ghidndu-ne att dupa aspectul radiografic, ct i dup cel clinic.
n linii generale, kinetoterapia trebuie s determine meninerea
activitii generale i regionale ct mai aproape de normal, dar respectnd cu
strictee repausul n focarul de fractur. Se poate ncepe chiar de a doua zi
dup aplicarea aparatului gipsat cu exerciii care se adreseaz att
segmentului afectat, ct i ntregului organism.

n fracturile deschise segmentul lezat va fi menajat la nceput, el fiind

solicitat numai dup cicatrizare.
O importan deosebit o au contraciile izometrice ce angreneaz
principalele grupe musculare ale segmentului imobilizat. Ele constau n
contracii repetate ale muchilor respectivi de 5-6 cu pauz de 5-6 ntre
ele. Se pot repeta de 5-10, din or n or.
Micrile pasive se ncep dup terminarea imobilizrii i dup
nceperea micrilor active.
Micrile active se execut dup un program special, n funcie de
particularitile segmentului imobilizat. Acestea se continu asociindu-se cu
micri de rezisten (de obicei dup ce s-a obinut un tonus muscular
corespunztor prin micri pasive i active).
Perioada de remobilizare va consta n adaptarea la poziia eznd,
poziie din care se vor efectua micrile, apoi ridicarea de cteva ori pe zi n
ortostatism, cu sprijin pentru o scurt perioad de timp.
Utilizarea corect a bastonului este esenial pentru a evita
dezvoltarea unor tensiuni musculare anormale. Mersul cu bastonul are o
secven n doi timpi bastonul i membrul inferior operat i apoi membrul
inferior sntos.
CURA BALNEAR
Obiectivele curelor balneoclimaterice este de recuperare imediat i
de refacere a funciilor diminuate din cauza traumatismelor.
Bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n staiuni
profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord,
Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa

mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu

programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura recuperarea total.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)
CULTURA FIZIC MEDICAL
Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile
izometrice. Ele se vor face dup consolidarea fracturii. Sunt recomandate
mai ales n recuperarea fracturilor membrului inferior.
Exerciiile indicate n recuperarea dup fracturi ale membrului inferior
sunt exerciiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometric;
- spalier.
TERAPIA OCUPAIONAL (ERGOTERAPIA)
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia
folosind diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale
individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc
mai bine muchii rmai indemni i recupernd funcia celor afectai de
boal, contribuind astfel la readaptarea funcional la gesturile vieii
curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri
utile i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:
- urcatul i cobortul scrilor;
- maina de cusut;
- roata olarului;

- sritul cu coarda;
- mersul pe plan nclinat;
- mersul pe teren accidentat.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i
readaptare funcional.

GENERALITATI
Vrstnicii reprezint un segment important din populaia total n lumea
ntreag. Au o fragilitate imunologica, metabolica, vasculara, osoasa mai accentuata
decat tinerii si adultii, ceea ce explica frecventa mare de boli cronice peste care se
suprapun si numeroase afectiuni acute.
Batranetii ii sunt specifice procesele evolutive ce se manifesta diferentiat la
nivelul tuturor organelor si tesuturilor, determinand scaderea capacitatii functionale a
acestora, deci a intregului organism.
Varstei a treia ii sunt specifice anumite modificari de ordin anatomic, fizic,
psihologic si social care privite in ansamblu nu ne ofera posibilitatea sa conturam
profilul batranului. Odata cu inaintarea in varsta apare o crestere de tesut adipos,
modificari articulare datorate artrozelor, fragilitatea oaselor, ca urmare a
osteoporozei, muschii sunt afectati in procese degenerative care le modifica
troficitatea si masa musculara. . Pentru a ajuta populatia varstnica, trebuie cunoscute
modificarile fiziologice care apar la batrani. Astfel,facultatile de perceptie sunt in
regresie la batrani :
-Scaderea acuitatii vizuale- care devine factor de risc important pentru
accidente soldate cu luxaii sau fracturi;
-Auzul prin diminuarea sa, odata cu inaintarea in varsta, poate crea dificultati
socio-profesionale;
-Senzatiile dureroase si termice diminuate ; adeseori apar afectiuni miocardice,
ulcere perforate , fracturi fara dureri;
-Scaderea performantelor batranilor este legata de varsta si complexitatea,
modificarilor morfologice si functional-patologice, va favorizeaza aparitia unor
afectiuni cronice sau acute, astfel:
-Modificari ale aparatului digestiv
- Aparatul respirator prezinta modificari de tip emfizem pulmonar, pot fi
consecintele unei patologii pulmonare anterioare sau actuale.
-Aparatul cardiovascular in conditii de imbatranire accelerata, genereaza o
ingustare a arterelor cu pulsatii episternale si cu o crestere a tensiunii arteriale
sistolice. De asemenea EKG-ul poate evidentia unele semne de cardiopatie
ischemica, ateroscleroza membrelor inferioare si accidente vasculare cerebrale.
-La varsta a treia se mai pot gasi: tendinta la bradicardie, deplasarea in jos a
socului apexian si aparitia de sulfuri sistolice.
-La sistemul nervos cu inaintarea in varsta a persoanei,pot aparea: abolirea
reflexelor cutanate, abdominale, velopalatine, alterarea simtului vibrator la membrele
inferioare si amiotrofii la maini.
-Aparatul osteo-articular sau locomotor al batranilor genereaza durerea
provocata sau spontana, cracmente, rigiditatea sau anchiloza, datorita fenomenului de
imbatranire a cartilagiilor si sinovialei. Procesul de imbatranire afecteaza dominant
osul si articulatiile favorizand imobilizarea prelungita. Caracteristice sunt:

osteoporoza, fractura de col femural si artrozele, care apar aproape intotdeauna; de

asemenea, apar modificari de posturi specifice varstnicilor. Scheletul si articulatiile,
in ciuda aparentei lor soliditati sunt relativ fragile in fata procesului de imbatranire.
La nivelul oaselor, se produce osteoporoza, iar la nivelul articulatiilor apar
artrozele (osteoartrozele).
DEFINITII SI CLASIFICARI
GERIATRIA este ramura medicinei care studiaza aspectele patologice ale
proceselor de imbatranire (medicina varstnicilor).
OSTEOPOROZA este un proces lent si difuz de diminuare a masei osoase
(osteoponie) si de modificari ale arhitecturii trabeculare. Procesul implica fenomene
de eroziune in profunzime si de subtiere a peretilor ososi si scaderea rezistentei
mecanice a osului si producerea de fracturi la traumatisme minime sau chiar
spontane.
Cele mai clasice tipuri de osteoporoza intalnite la varsta a treia sunt:
a) Osteoporoza de menopauza (osteoporoza de tip I), prin lipsa hormonilor
estrogeni.
b) Osteoporoza senila (osteoporoza de tip II), se produce cu efect al varstei,
este singura forma de osteoporoza la barbati si la femei se suprapune cu osteoporoza
de tip I afectand atat osul trabecular, cat si pe cel cortical. Osteoporoza de varsta sau
senila (de tip II) este declansata de reducerea masei osoase, care este urma scaderii
stimularii osteoblastice secundare unor factori legati de varsta :
-scaderea absorbtiei intestinale de calciu ;
-scaderea productiei de calcitonina ;
-reducerea masei renale cu scaderea 1 - hidroxilaza;
-diminuarea expunerii la soare;
In acest tip de osteoporoza osul trabecular si osul cortical sunt afectate in e
gala masura.
ARTROZELE
Artroza este o afeciune care face parte din grupul reumatismelor degenerative.
Ea este una dintre cele mai frecvente afeciuni cronice i, totodat, cea mai frecvent
afeciune a aparatului locomotor. Frecvena artrozelor crete cu vrsta. Dup vrsta de
35 ani, circa 50% din populaie prezint leziuni artrozice, iar dup vrsta de 55 ani,
peste 80% din populaie.
Artroza este rspndit mai ales n zona temperat i apare la ambele sexe, cu o
uoar predominan la sexul feminin.
Artrozele (reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite deformante) se
caracterizeaz morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului
hialin articular, cu interesarea osului subcondral, sinovialei i esuturilor moi. Din
punct de vedere clinic se manifest prin dureri, deformri i limitarea micrilor

articulaiilor respective. Artrozele afecteaz articulaiile mobile (diartroze) i pot fi

mono- sau poliarticulare.
Cea mai frecventa forma de reumatism pentru varsta a treia este boala
degenerativa a articulatiei (artroza sau osteoartroza).
Artrozele sau reumatismul cronic degenerativ sunt afectiuni (neinflamatoare)
cronice caracterizate prin degradarea cartilajului articular la care se asociaza leziuni
ale celorlalte structuri articulare (sinoviale, capsule, meniscuri) si in special ale osului
subcondral.
DATE EPIDEMIOLOGICE
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) considera osteoporoza ca una din
bolile majore ale epocii moderne; ea recunoaste ca osteoporoza reprezinta un cost
important pentru comunitate; ca acest cost este in crestere (pe masura cresterii
ponderii in populatie a persoanelor de varsta a treia), atat pentru pacient cat si pentru
societate.
Osteoporoza este o afectiune a societatii moderne, tributara unui anumit stil de
viata (dieta, miscare fizica), dar si prelungirii duratei vietii. In ceea ce priveste
repartitia pe sexe si grupe de varsta, femeile sunt victimele obisnuite ale osteoporozei
datorita pierderilor osoase post-menopauza, induse de deficitul estrogenic.Se
estimeaza ca circa 40-50 % din femeile de 50 de ani si peste prezinta conditiile de
aparitie a unei fracturi osteoporozice. Barbatii sunt mai putin atinsi, dezvoltand
osteoporoza la varste mai inaintate. Riscul maxim de boala este apreciat ca apare la
femeile albe, asiatice minione, slabe si cu istoric familial pozitiv. Factorii de risc sunt
multipli: deficitul estrogenic pre si post-menopauza, stilul de viata, bolile endocrine,
fumatul, alcoolul, cafeaua, afectiunile ginecologice, digestive.
Artrozele afecteaza de obicei o singura articulatie si boala poate ramane
cantonata multa vreme numai la aceea articulatie. Debutul boli este insidios. Sunt
afectat indivizi peste 50-60 ani. La interogatoriul pacientului in cazul artrozelor se
observa :
-la 20% din bolnavi pot fi identificate cauzele traumatice ;
-la 50% din bolnavi durerile apar cu ocazia unui efort, a unei miscari gresite,
sau a unui traumatism indirect ;
-la restul de 30% durerile survin fara o cauza evidenta, doar in cazul
varstnicilor durerile apar din cauza imbatranirii.
Atat in osteoporoza cat si in artroza trebuie precizat caracterul dureri initiale,
evolutia sa si influenta diferitelor tratamente. Bolnavul artrozic are o stare generala
buna si adesea este obez, nu sunt precizate simptome generale (astenie, anorexie) nu
are loc o alterare a starii generale, nu prezinta febra si nici amnezie.
ETIOPATOGENIE

CAUZE, MECANISME
Osteoporoza este rezultatul afectarii procesului de remodelare osoasa
caracteristic tesutului osos dinamic si hiperactiv, cu pierderea echilibrului dinamic
functional dintre resorbtia osoasa si formarea de os nou, avand ca rezultat final,
scaderea masei osoase totale. Incepand din a patra decada a vietii, acest echilibru
dinamic functional al remodelarii osoase este perturbat la ambele sexe. In
etiopatogenia osteoporozei, au loc mai multi factori importanti:
Factori hormonali (scaderea si apoi disparitia hormonilor estrogeniprogestativi);
Factori nutritionali (carente proteice, calorice si vitaminice);
Nivelul maxim de capital osos acumulat pana in a patra decada a vietii,
depinde el insusi de amprentele genetice: sex, alimentatie, rasa (osteoporoza
fiind mai des intalnita la albi);
Odata cu inaintarea in varsta, pot aparea resorbtii ale vitaminei D si a calciului;
Ereditatea (la familii de osteoporotici);
Consumul excesiv de alcool si tutun;
Inactivitati fizice (ortostatism prelungit, sedentarism, activitati casnice si mers
mai redus);
Cele mai dramatice fracturi la batrani sunt cele de col femural, numite si fracturi
ale batranilor. Conditile de risc de cadere care pe fondul osteoporozeice de tip I sau II
duc la fractura de col femural sunt:
Caderi accidentale, prin simpla impiedicare .
Tulburari vestibulare, ameteli.
Hipotensiunea ortostatica.
Deficiente functionale a membrului inferior.
Tulburari cardiace, anemii grave.
Artroza. Artrozele sunt afeciuni polietiologice i polipatogenice. Mecanismul
este dublu: mecanic (exces de presiune exercitat pe un cartilaj) i biochimic
(cartilaj alterat biochimic, cu scderea rezistenei la presiuni mecanice
normale).Procesul degenerativ rezult din interaciunea complex a unor factori
extrinseci i intrinseci.
Factori extrinseci:

Traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxaii)

Inflamaii (poliartrit reumatoid, infecii articulare)
Factori mecanici (suprasolicitarea articulaiei)
Factori de mediu (profesia, stilul de via)
Boli neurologice (neuropatii)
Malformaii congenitale (cubitus varus sau valgus)
Boli metabolice (diabet, hemocromatoz)

Boala Paget
Depuneri de cristale
Boli de snge (hemofilie)
Factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauz)

Factori intrinseci:Ereditatea joac un rol important n determinarea artrozelor

datorit defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei este vorba de o
artroz generalizat caracterizat prin degenerarea prematur a cartilajului n
numeroase articulaii. Vrsta influeneaz prin mbtrnirea fiziologic (cartilaj
deshidratat, cu rezisten sczut i vulnerabil la agresiunile mecanice). Frecvena
artrozelor crete cu varsta. Ele nu reprezint un proces de uzur pasiv, ci i un
proces degenerativ activ. O dat cu trecerea anilor apar i leziuni ale structurilor
adiacente (ligamente, tendoane), care pot accentua dezvoltarea artrozei.
Desi etiologia artrozelor ramane enigma s-a putut preciza o serie de factori
determinanti sau favorizanti.
1. Factori generali
a) Varsta - degradarea cartilajului articular, caracteristica bolii, este
determinata de procesul de imbatranire care afecteaza structura si functia elementelor
componente ale articulatiilor.
b) Obezitatea - se asociaza frecvent cu reumatismul cronic degenerativ, mai
ales cu coxartroza sau gonartroza.
2. Factori endocrini:
Interventia factorilor hormonali este sustinuta de cresterea frecventei artrozelor
la femei dupa menopauza si de asocierea suferintei articulare cu acromegalia si
hipoteroidismul.
3. Factori locali:
a) Presiunile mecanice asupra cartilajelor, ceea ce explica rolul obezitatii si
ortostatismului prelungit si la activitatilor ce presupun ridicari de greutati si solicitari
importante ale articulatiilor.
b) Inflamatiile din artritele acute sau imunologice.
ANATOMIA PATOLOGICA
Osteoporoza
Atentia asupra unei posibile existente a unei osteoporoze este atrasa de obicei
de aparitia unei dureri lombare sau toracice sau a unor deformari vertebrale (cifoze,
hiperlordozecervicale) cu rezultat unor tasari vertebrale ce se asociaza cu artroze.
Fragilitatea osoasa este caracteristica principala a bolii, afectand in special
corpurile vertebrale si favorizand fracturile (fractura de col femural) indeosebi la
batrani, cand continutul in calciu al oaselor scade sub 50%.
Artrozele

n artroze metabolismul cartilajului este deprimat, procesul de degradare

depind biosinteza. Rezult o subiere, o scmoare a cartilajului care i pierde
omogenitatea i devine friabil, ducnd la formarea de fisuri i ulceraii. Progresia
condiiilor etiologice face ca fisurile s se accentueze, iar volumul cartilajului
articular s scad. Este, de asemenea posibil, ruperea cartilajului, cu detaarea n
cavitatea articular a unor fragmente mici. Ulterior are loc o reacie proliferativ sub
forma unui burelet la periferia cartilajului, ceea ce constituie punctul de plecare a
osteofitelor. Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul
unui proces de scleroz. Aceast condensare osoas este mai evident n punctele de
solicitare mecanic maxim; n zonele nesolicitate apare osteoporoza. n cursul
procesului artrozic suprafaa articular devine progresiv deformat i neomogen,
fapt ce expune esutul sinovial la lezri mecanice urmate de fibroz i hialinizare
progresiv, ce are ca efect scderea vascularizaiei sinovialei.
Modificarile cartilaginoase sunt primele care apar in boala artrozica. Cartilajul
sufera o pierdere de proteoglicani. Cartilajul de culoare galben-bruna se fisureaza
initial superficial, apoi si in profunzime, dupa care se fisureaza si scade neuniform in
grosime.
Osul subcondral sufera un proces de scleroza, in structura sa apar formatiuni
chistice.La marginea suprafetelor articulare se formeaza osteofite. In artroza
constituita constatam leziuni cartilaginoase: cartilajul isi pierde luciul caracteristic, se
descuameaza, prezinta fisuri osoase, proliferari osteofilice la periferia suprafetei
articulare, osteoscleroza subcondrala, geode.
Apar deformari articulare, care duc la fracturi si solicitari excesive ale capsulei
si ligamentelor articulare, care se fibrozeaza, compromitand si mai mult functia
articulara .
Alterarea sinoviala este secundara si tardiva (avand o anumita importanta
numai in anumite localizari - genunchiul).
III. CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI
Examenul clinic - semne subiective si obiective
Osteoporoza se manifesta clinic numai in momentul aparitiei complicatiilor
sale reprezentate de fracturi localizate preferential la nivelul colului femural si
extremitatilor distale a radiusului. Astfel, o perioada de timp, boala este
asimptomatica.
Odata cu inaintarea in varsta, femeile cu osteoporoza post-menopauza prezinta
cel mai frecvent dureri localizate la nivelul coloanei dorso-lombare si ulterior, in
evolutie, deformari ale coloanei vertebrale secundare fracturilor vertebrale
osteoporotice spontane.
Barbatii cu osteoporoza prezinta dureri osoase atat la nivelul coloanei lombare,
dar si la nivelul segmentelor osoase (sold, umar) si au o tendinta crescuta de a face
fractura de col femural la traumatisme minore.
Simptomatologia fracturii de col femural consta in :

- dureri spontane la nivelul soldului care se exacerbeaza la miscarile pasive si

active a coapsei
- dureri la presiune in triunghiul lui Scarpa si la percutie pe trohanter
- impotenta functionara a membrului inferior.
Osteoporoza isi afirma existenta clinica prin fracturi in aproximativ 5,5% din
cazuri. Cele mai benigne fracturi sunt din vertebre care uneori nu sunt diagnosticate
ca atare. Se manifesta prin:
- durere vie, de obicei dupa un efort la nivelul vertebrelor lezate (dorsala,
inferioara sau lombara), vertebrele fiind cele de la T8 in jos.
- durerea exacerbata la miscari de percutare a coloanei in zona respectiva, la
tuse si stranut.
- durerile radiate in teritoriul radicular corespunzand vertebrei lezate.
- incontinenta de urina.
- sindromul de coada de cal (foarte rar).
Debutul si evolutia initiala a artrozelor pot fi multe din punct de vedere clinic,
pacientul in varsta acuzand:
- durerea -continua in puseuri sau in miscare, modulate de obicei de factori
Meteorologici.
- limitarea durerilor - uneori afecteaza mersul sau si ortostatismul.
- laxitatea ligamentelor - instabilitatea articulatilor: luxatii, subluxatii.
- hidrartroze neinflamatorii.
In examenul obiectiv se mai pot constata :
- crepitatii si cracmente la mobilizarea pasiva sau activa a articulatie interesate.
- contractura musculara, de obicei in flexiune, care insoteste durerea articulara.
- este mai frecventa in afectarea coloanei vertebrale.
Sindroamele dureroase si redorile caracteristice clinic al artrozelor sunt mai
intense dimineata, la scularea din pat. Ele diminua si uneori, chiar cedeaza dupa 1015 minute, de mobilizare.
Investigatii Paraclinice - ex. radiologic, probe de laborator
Ex. radiologic.
Osteoporoza se descopera accidental sau daca este cautata prin radiografie care
o pune in evidenta.
Cand sunt afectate predominant oasele corticale, radiografia oaselor lungi
(humerus, femur) arata demineralizarea difuza cu sustinerea corticalului. Cand este
afectat predominant osul trabecular, radiografia oaselor late (vertebre) arata
demineralizarea difuza, scaderea numarului de travee osoase, neregularitati in
suprafetele endostale datorate dezechilibrului dintre discului intervertebral normal si
osul osteoporotic slab rezistent la care se mai adauga prezenta de tasari vertebrale. Se
considera ca tasarile vertebrale osteoporotice cu aspectul lor radiografice (vertebra in
forma de lentila biconcava, vertebra coada de peste) semnifica aparitia fracturilor
vertebrale:

- Trasparenta crescuta a oaselor;

- Rarefierea semnificativa in textura trabeculara in diafize, corpuri vertebrale;
Diagnosticul se confirma si gravitatea procesului de osteoporoza se apreciaza
prin osteodenditometrie si prin tomografie computerizata. Sunt examene speciale care
nu pot fi facute decat in centre speciale.
Examenul radiologic este cea mai utila explorarea si pentru obiectivarea bolii
artrozice care pune in evidenta :
- Ingustarea spatiului articular datorat deteriorari cartilajului;
- Osteocondensarea osului subcondral;
- Osteofitoza marginala;
- Aparitia de chisturi osoase subcondrale sau periarticulare;
- Calcificari in ligamente;
- Deformari ale extremitatilor osoase cu eventuale subluxatii;
-Aspecte de osteoliza in cazul coexistentei unui diabet zaharat;
Diagnostic radiologic este cel mai important pentru obiectivarea artrozei.
Semnele radiologice cele mai importante sunt:
ngustarea spaiului articular, uneori pn la dispariie, datorit pierderii
cartilajului
prezena osteofitelor marginale
calcificrile ligamentelor laterale i a inseriilor tendinoase
osteoporoz paraarticular (de inactivitate)
dezaxri
n cazurile incipiente aspectul radiologic este normal.
Probe de laborator
Determinarea serica si urinara a calciului si fosforului, precum si determinarea
serica a PTH-ului si vitaminei D ofera valori normale in majoritatea cazurilor de
osteoporoza.
Testele biologice de orice natura, nu slujesc diagnosticului de artroza, dar sunt
utile pentru stabilirea diagnosticului etiologic al formelor secundare de boala
(endocrine, metabolice).
Extrapolarile biochimice de inflamatie ce sunt intotdeauna negative :VSH,
fibrinogenul, numarul de leucocite si formula leucocitala, electroforeza sunt normale.
Examenul lichidului sinovial este util pentru excluderea altor afectiuni
reumatismale. Lichidul sinovial este clar sau galben-pal si cu celularitate sub 2000
elemente/mmc si vascovitatea crescuta. Prin examen microscopic se pot evidentia
microcristale si pirofosfat de calciu.
In cazul artrozelor secundare se impune determinarea etiologiei (endocrina,
metabolica ,etc. ) si in cazul artrozelor inflamatorii.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Evolutia osteoporozei este de lunga durata.

Fracturile de col femural sunt cele mai grave complicatii ale osteoporozei care
pot evolua la formarea unei pseudartroze sau la nevroza capului femural.
Artrozele au evolutie lenta, cu accentuarea leziunilor de uzura, cu perioade de
intensificare a durerilor si a impotentei functionale, alterand cu perioade lungi de
alcamie, remisiunile fiind spontane sau terapeutice.
Prognosticul osteoporozei este variabil in functie de rata fracturilor pe os
osteoporotic, raspunzatoare de morbiditatea si mortalitatea prin boala.
Prognosticul general al artrozelor este favorabil; prognosticul functional este
rezervat. Artrozele sunt incurabile, dar nu sunt invalidante, boala se agraveaza si
chinuie bolnavul, dar nu duc la anchiloze (cu exceptia coxatrozei, ce poate deveni
invalidanta).
Este influenat de urmtorii factori:
Varsta naintat (se accentueaz procesele degenerative)
Afectarea artrozic multiarticular sau general
Slbire muscular
Prezena de cristale n articulaie
Solicitri mecanice vicioase necorectate (muncitori)
Neuropatii periferice ale membrului superior
Prezena unor boli cronice (diabetul favorizeaz creterea osteofitozei)
Necorectarea malformaiilor congenitale care intereseaz articulatiile
TRATAMENT
Scopul lui este sa incetineasca la maxim imbatranirea, sa elimine imbatranirile
patologice si accelerate sa amelioreze calitatea vietii persoanelor in varsta.
Aceste strategii trebuie aplicate continuu si inca din perioada adulta, ca si
tratamentul unei boli cronice precum diabetul, hipertensiune arteriala, etc.,prin :
-intarzierea aparitiei batranetii
-desfasurarea mai lenta a imbatrinirii odata instalata;
-ameliorarea calitatii vietii batranilor prin optimizarea starilor biopsihologice;
Prevenirea artrozei are la baz cunoaterea factorilor de risc i favorizani. Este
necesar instituirea ct mai devreme a msurilor de educaie, de modificare a stilului
de via.
Exerciiile fizice amelioreaz mobilitatea articular i previne atrofia prin
inactivitate a musculaturii periarticulare. Sunt preferate exerciiile izometrice.
1. Tratamentul profilatic
Osteoporoza este exemplul clasic de suferinta reumatica in care este mai usor
sa previi decat sa tratezi, deoarece rezultatele tratamentului sunt variate si
imprevizibile. Tratamentul osteoporozei este preventiv si curativ.
Preventia in osteoporoza ramane de importanta covarsitoare, atata timp cat nu
exista efectiv nici o metoda de restabilire a calitatii osului atins de osteoporoza.Cele
mai promitatoare tendinte de profilaxie le reprezinta incercarile de atingere a

maximului de masa osoasa scheletica.Modalitati de profilaxie primara propuse sunt:

-identificarea adolescentilor/adultilor supusi la risc, cu valoare clinica pentru
predictie si acordarea de sfaturi competente;
-inceperea profilaxiei in perioada peripubertara, de la 10 ani, care ar fi cea mai
efectiva, cu scopul atingerii masei si densitatii osoase maxime la nivel vertebral, sold
etc. pana la varsta de 20 ani;
-educatia pentru sanatate a femeilor intre 20 si 30 ani, cu scopul de castigare de
masa osoasa suplimentara in aceasta decada, care ar putea prelungi timpul dinainte de
atingerea pragului osos de fractura, in perioada de post-menopauza;
-tratament de substitutie estrogenica, calciu, vitamina D,calcitonina,
bisfosfonati, sub stricta supraveghere medicala si individualizat, in functie de
caracteristicile bolnavului.
Tratamentul profilatic al osteoporozei complicatiilor ei (fractura de col femural
si tasarile vertebrale) este singurul util. El presupune eliminarea factorilor agravanti
(in special sedentarismul) si a factorilor toxici, mai ales fumatul.
A doua strategie sustinuta in tratamentul profilatic al osteoporozei consta in
supraincarcarea organismului, in special a scheletului osos, in copilarie, prin
administrarea de calciu : carbonat, lactat sau gluconat de Ca 2+.
Tratamentul profilatic in cazul artrozelor consta in combaterea factorilor
determinanti si favorizanti (procesul de imbatranire, presiunile mecanice asupra
cartilajului), al articulatiilor in cazul in care exista o solicitare continua.
Tratamentul profilatic la persoanele in varsta consta in general de la atentie
(mers, miscari, ratie alimentara) pana la profilaxia imbatrinirii.
2. Tratamentul igieno-dietetic
Acesta consta in :
- regim alimentar cu continut adecvat de calciu, proteine si vitamine;
- schimbarea modului de viata cu renuntarea la regimuri alimentare
hiperproteice si evitarea fumatului si a consumului de alcool.
- reducerea ratiei calorice (in caz de imobilizare la pat) pentru evitarea
imobilitatii.
- expunerea normala la soare in vederea unor sinteza adecvata de vitamina D.
- alimentatia osteoporoticilor sa fie foarte bogata in lactate, mai ales in cazul
celor care isi consolideaza fracturile.
La artroze se impune de la nceput repausul articular pentru a preveni o
solicitare prea mare a articulaiei ce prezint deja modificri degenerative. Regimul
alimentar trebuie s fie hiposodat atunci cnd bolnavul utilizeaz medicaie
antiinflamatoare nesteroid (pentru a evita retenia hidro sodat ce se manifest
clinic prin hipertensiune arterial i edeme).Bolnavului trebuie s i se explice c
boala lui nu este grav, dar necesit un tratament ndelungat, complex i mult
rbdare i cooperare activ.
3.Tratamentul medicamentos

In osteoporoza acest tratament isi propune, in afara ameliorarii durerii osoase,

oprirea progresiei pierderii masei osoase totala, prevenirea fracturilor ulterioare
(fractura de col femural si tasarile vertebrale) cu multiple medicamente cu actiune fie
de inhibitie a resobtiei osoase, fie de stimulare a formarii de os nou, normal
structurat.
Tratamentul medicamentos al osteoporozei este complex, de lunga durata si
individualizat in functie de forma de osteoporoza a pacientului si consta in
administrarea de:
a.estrogeni +/- progesteron (osteoporoza post-menopauza) sau
b.calcitonina de somon sau umana, injectabila sau spray nazal sau
c.bisfosfonati sau
d.florura de sodiu
e.calciu
f.vitamina D
g.androgeni anabolizanti (Decanofort)
Tratamentul medicamentos al artrozei are urmtoarele obiective:
-indeprtarea durerii
-creterea mobilitii n articulaia suferind
-impiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformri articulare)
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene
administrate pe cale general sau n aplicaii locale. Cele mai utilizate astfel de
medicamente sunt: aspirina, indometacinul, diclofanec, fenilbutazona. Ele trebuiesc
administrate cu precauie datorit efectelor secundare defavorabile pe care le au
(iritabilitatea gastric, retenia hidrosodat). De asemenea, trebuie evitat
administrarea prelungit a acestor medicamente.
Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicai local, rareori pe cale sistemic
sau intraarticular (datorit reaciilor lor adverse). Ei sunt indicai atunci cnd exist
un proces inflamator important, cu lichid sinovial abundent. Administrrile repetate
pot produce deteriorri ale cartilajului
O alt clas de medicamente util este reprezantat de miorelaxante (diazepam,
clorzoxazon), care combat spasmele i contracturile musculare.
n scopul proteciei i refacerii cartilajului se administreaz condroprotectoare
obinute din extracte de cartilaj i mduv osoas. Ele au scopul de a normaliza i a
stimula metabolismul perturbat al cartilajului.
Tratamentul cu inhibitori ai resorbtiei osoase:
- Calciotomia - inhiba resorbtia osului prin actiune directa pe osteoclaste ; la
acesta se adauga si un efect antialgic puternic. In osteoporoza se ridica calcitonina de
somon (Miacalcic, fiole sau spray nazal); se administreaza timp de aproximativ 6 luni
- 1 an. Calcitonina are efect direct pe osul trabecular, scazand rata fracturilor
vertebrale.
-Bifosfonati sunt derivati de acid fosforic ce actioneaza cu mare afinitate la
nivelul fazei minerale a osului. Dintre bifosfomati se utilizeaza actualmente in

tratamentul osteoporozei alendronatul sodic (Fosamax), cunoscut a inhiba resorbtia

osoasa, poate sa construiasca un os normal, crescand masa osoasa totala.
Tratamentele simulatorii ale formarii de os nou sunt :
- Metabolici activi de vitamina D - prin conversia rapida la 1,25 la
hidroxivitamina D3, cresc absorbtia intestinala de Ca si P si stimuleaza mineralizarea
osoasa. Din aceasta categorie, preparatul cel mai utilizat este - calcidolul
- Fluorurile - inlocuiesc iodul hidroxil din structura hidroxiapatitei cu ionul
fluor, cunoscuta ca stimulatori ale formarilor osoase. Din aceasta categorie se
utilizeaza frecvent fluorura de sodium (Ossin)
- In cazul de osteoporoza feminina de menopauza, se recomanda tratamentul cu
extrogeni cu actiune asupra oaselor (Reloxifen), pentru a evita riscul cancerigen.
-Administrarea de calciu 1- 1,5 g/zi, la care se recomanda si consumul de
2 pahare de lapte pe zi.
In artroza, pe prim plan se situeaza combaterea durerilor. Pentru aceasta, se
folosesc analgeticele uzuale: acidul acetisalic (aspirina), metamizol (algocalmin),
aminofenazoana (paracetamol) sau combinatii ale acestora.
Antalgicele trebuie asociate cu miorelaxante, ca Baclofen si Lioresal,
Cloroxazona, Tolperison (mydocalm), diazepam. De multe ori este utila si folosirea
unei terapii sedative si antidepresive. Multi batrani fac din cauza suferintei lor
articulare decompensari depresive, care amplifica printr-un adevarat cerc vicios
tabloul clinic.
Combaterea acutizarilor se face folosind antiinflamatoarele nesteoidiene, ca:
fenilbutaza, indometacin, diclofenac, etc. Se recomanda tablete sau supozitoare(cate
una la 6,8 sau la 12 ore) sau injectii intramusculare (1-2 ori pe zi). Cel mai intalnit
este Piroxicamul si Rexicamul, o singura priza pe zi (20 mg).
In cazuri foarte dureroase si ireductibile cu terapia AINS, se pot folosi si
produse cortizoice. Folosirea lor la varstnici trebuie limitata, deoarece, in primul rand
accentueaza semnificativ osteoporoza.Injectarea intraarticulara a unui produs
cortizonic poate fi utila cu conditia sa nu fie repetata prea des. Cele mai eficace sunt :
-Volon- injectii intraarticulare 2,5-20 mg ;
-Predisolon- (Supercortizol), Solu-Decortin- injectii intraarticulare (25 mg) ;
-Hidrocortizon acetat sau Hidrocortizon hemisisuccitant-injectii intraarticulare
(25 mg pe zi) ;

Tratament ortopedico-chirurgical:
Atat in osteoporoza (fractura de col femural), cat si in artroza, tratamentul
ortopedic este de baza printr-o imobilizare in aparat ghipsat,in diferite variante de

osteosintera (cu cuie, brose sau tije) si diferite rezectii (osteoplastice, modelante). In
acest sens, se pot face :
-Artroplastia totala coxofemurala ;
-Artroplastiile carpometacarpiene ;
-Protezarea capului femural si a acetabulomului ;
In osteoporoza, se intervine chirurgical in foarte rare cazuri doar atunci cand
exista fragmente deplasate ce pot provoca o alterare medulara sau cand exista o
compresie medulara (tasari vertebrale).
In artroze, se intervine chirurgical cand starea generala a bolnavului o
permite.Se pot corecta in primul rand deformarile articulare, limitarile miscarilor prin
laminectomii, osteotomii si artrodeze.De asemenea se aplic n artrozele deformate,
cu invaliditi. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze i osteotomii pn la
proteze articulare. Se poate face rezecia marilor osteofite, atunci cnd este
1.Principiile si obiectivele tratamentul BFT.
Aceasta foloseste toate metodele de recuperare medicale simultan, pentru o mai
buna si rapida recuperare a bolnavului, pe cat posibil RESTITUTIO AD
INTEGRUM.Tratamentul BFT, este nespecific, el nu actioneaza cauzal, ci
urmareste cresterea puterii de aparare a organismului, cu cele mai multe proceduri
balneofizioterapie, fie la domiciliu, fie in sectii specializate sau statiuni
balneoclimaterice. Folosirea acestor proceduri la batrani este limitata in afectiunile
cardiocirculatorii pe care acestia le au frecvent. De asemenea, nu se va incepe un
tratament BFT fara un examen prealabil facut bolnavului si o electrocardiograma
(EKG).
Pentru eliminarea durerilor articulare, refacerea mobilitatii si relaxarea
muschilor contractati se pot folosi aplicatiile BFT practic imediat dupa internarea
bolnavului si nu mai tarziu.Acest tratament, pentru varstnici, se recomanda anual.
2.Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)
Despre apa se poate spune ca este medicamentul universal, aplicat in scop
profilatic si curativ, cu un numar variat de proceduri care actioneaza asupra
organismului prin intermediul urmatorilor factori:
- Termici - prin temperatura scazuta sau crescuta;
- Mecanici- prin presiunea apei asupra organismului;
- Chimici- prin intermediul substantelor chimice si a gazelor ce contin unele
ape;
Tratamentul fizic constituie inca un mijloc de tratament al osteoporozelor si
artrozelor producand ameliorari ce permit bolnavilor sa-si continue activitatea.
Hidro-termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldura.
Efectele de baza ale hidro-termoterapiei sunt:
-analgezia
-hiperemia
-hiperemia locala si sistemica

-reducerea tomusului muscular

-cresterea elasticitatii tesutului canjunctiv
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregatirea programelor de
Kinetoterapie si masaj.
Metodologia de hidro-termoterapie include tehnici variate de aplicatii.
-caldura profunda, produsa de diatermie si ultrasunete
-caldura superficiala, produsa de celelalte tehnici in care efectul de penetratie este
mai redus, de numai cativa centimetri de la tegument.
Caldura este utila prin actiunea pe care o are, de a combate spasmul muscular
si micile reactii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Caldura umeda sub forma impachetarilor cu parafina, cu namol si nisip este
mai benefica decat caldura uscata.
- Baile - sunt proceduri de hidroterapie care se practica cu apa simpla la diferite
temperaturi sau cu apa la care se adauga diferite ingrediente.
In afectiunile reumatismale ale batranilor, se pot aplica :
Bile la temp. de indiferen:
Tehnica de aplicare:
- se deschid robinetele i se pregtete apa la temp. de 34-35 grade ;
- bolnavul este invitat s se aeze n baie;
- durata bii este de la 10-15 min. pn la 35-60 min.(n funcie de indicaie)l
Mod de aciune: -presiunea hidrostatic (greutatea coloanei de ap)
-factorul termic se realizeaz creterea frecvenei cardiace, creterea nr.-lui de
respiraii pe minut de scurt durat cu revenire la normal sau chiar stare de sedare.
Bile la temp. de indifern scurte cu aciune de nviorare i tonifiere, iar cele mai
lungi sunt calmante.
Indicaii: nevroze, nevrite, nevralgii, afeciuni dermatologice cu prurit i boala
hiperton (hipertensiunea arterial n faza neurogen).
Baia cald simpl.
Se execut ntr-o baie obinuit cu apa la temp. de 36-37 grade C i cu durata
total de 15-30-60 min.
Modul de aciune: factorul termic i presiunea hidrostaltic a coloanei de ap.
Aciunea este antispastic si sedativ general.
Indicaii: prurit, nevralgii, astenie nervoas, insomnie.
- Baia kinetoterapeutica-este o baie calda la care se asociaza miscari in toate
articulatiile. Exercitiile se vor efectua intr-o cada mare cu apa la temperatura de 3637 grade celsius, timp de 20-30 minute, in functie de starea pacientului.Mod de
actiune : mobilizarea in apa este mai usoara, nedureroasa si relaxeaza musculatura.
- Baia cu masaj - se efectueaza intr-o cada plina de 1/3 de apa la temperatura
de 36-39 grade celsius si se executa masajul asupra regiuni afectate.Mod de actiune
ca la baia kinetoterapeutica.
- Baia de plante medicinale (musetel sau menta) - se face o infuzie care se
toarna in cada, actiunea ei fiind cu efect sedativ.
- Baie cu sare (sare de Basma) - se folosesc 1-2kg de sare pentru o baie

partiala (maini sau picioare) se dizolva in cativa litri de apa fierbinte si se toarna in
cada. Mod de actiune-baile sarate provoaca vasodilatatie tegumentara, influenteaza
procesele metabolice.
-Baia cu iod.Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20
minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Basma, de la 250 g (baie parial)
pn la 1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd
vasodilalaie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului, determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor, contribuind
la reducerea fenomenelor inflamatorii.
. Bile de lumin se realizeaz n dulapuri de lemn cu becuri, iar cele pariale
n dispozitive adaptate. Durata bilor este de 5 - 20 minute. Cldura radiant produs
de bile de lumin e mai penetrant dect cea de abur sau aer cald, iar transpiraia
ncepe mai devreme.
Duul subacval: const din aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune
3-6 atmosfere cu temperatura mai mare dect a apei de baie. El se poate efectua ntr-o
cad cu ap la 35-38C cu ajutorul unui du sul mobil cu presiune mare care se
introduce n ap pe segment sub controlul uneia din minile asistentului pn la 510cm de regiunea de aplicat. Durata procedurii este de 5-10minute. Aciunea intens
a duului subacval se datorete temperaturilor diferite baie i du precum i masajului
puternic al coloanei de ap care comprim puternic esuturile.
Efectul este asemntor duului masaj dar este suportat mai bine datorit bii calde.
Indicaii: nevrite, nevralgii, mialgi, pareze, paralizii, inflamaii cronice abdominale.
- Baile de soare - reprezinta expunerea totala sau partiala la actiunea razelor
solare directe si a aerului. Expunerea se face progresiv, ca suprafata si durata se
incepe cu 3-5 minute,cu pauza 15 minute.
- Afuziunile- se fac numai in cazul cand exista flebite sau varice pe membrul
inferior. Diferenta de temperatura dintre apa calda si rece trebuie sa fie de 20 grade
celsius. Afuziunile alternante se vor incepe totdeauna cu excitantul cald la 38-40
grade C, dupa care se va aplica cel rece, la 18-20 grade C. aproximativ de 3 ori. La
locul aplicarii procedurii se produce o vasoconstrictie brusca si puternica, apoi o
vasodilatatie imediata. Daca aceste semne nu se traduc la nivelul tegumentului,
afuziunea nu si-a facut efectul. Afuziunile se pot face ca proceduri de sine statatoare
sau ca proceduri de racire, dupa termoterapie.
- Compresle calde - durata 20-30 minute, repetandu-se de mai multe ori pe zi.
Se pun prosoape umezite cu apa calda pe regiunea interesata.
- Impachetarile cu parafina - constau in aplicarea parafinei topite pe regiunea
de tratat, timp de 20 - 30 minute.Actiunea impachetarilor cu parafina provoaca o
supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor, pielea se incalzeste la 38-400 C,
provocand o transpiratie locala abundenta. La scoaterea parafinei se evidentiaza
hiperemia produsa. Dupa impachetare se aplica o procedura de racire.
-Impachetarea cu namol consta in aplicarea namolului la o temperatura de
38-40 0 C pe o anumita regiune. Durata unei sedinte este de 20-40 minute.

Namolul are urmatoarele efecte:

-efect mecanic, producand excitatia pielii datorita micilor particule componente pe
care le contine.
-efect termic, temperatura corpului creste cu doua trei grade Celsius
-efect chimic prin rezorptia unor substante bioloc-active prin piele din namol.
In timpul impachetarii cu namol sunt mobilizate depozitele sanghine
producandu-se intensificarea circulatiei in anumite teritorii.
Cataplasmele constau in aplicarea in scop terapeutic a diverselor substante, la
temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului.Ele actioneaza prin factorul
termic.
Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant si resorptiv,
precum si actiunea antispastica si antialgica.La cataplasmele cu plante medicinale se
mai adauga si efectul chimic.
- Cataplasmele cu namol- constau in aplicarea pe diferite regiuni ale corpului
cu namol ce va fi pus intre doua bucati de panza sau inr-un saculet peste care se
aplica o bucata de panza.
Bile cu mutar: De la 10-100gr mutar pisat amestecat cu ap cldu pus n
sac de pnz pentru mpiedicarea evaporrii uleiurilor volative.
Mod de aciune: aciune revulsiv i efecte excitante asupra tegumentului.
Indicaii: bronite, pneumoni, enderotite, mialgi, nevralgii, poliartrite.
3.Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)
Se ocupa cu utilizarea curentului electric in tratarea diverselor afectiuni, direct
(galvanizare, faradizare si diatermic) si indirect (ultrasunete, ultraviolete etc.)
Galvanizarea se intrebuinteaza in scop terapeutic cu curent continuu.Efectele
analgezice, sedative, vasomotorii, ofice sau cele stimulante si cresterea a
excitabilitatii musculare determina intrebuintarea ei in orice stadiu al bolii.
Baile galvanice se fac in vase speciale (celule), bai patrucelulare (maini picioare). Durata unei sedinte este de 15-20 minute in serii de 10- 15 sedinte.
-Curenti de medie frecventa
- Curenti interferentiali cu frecvente cuprinse intre 0-100 Hz. Dispozitia se
face pe articulatia soldului, in asa fel incat punctul de interferenta maxima sa fie
localizat in centrul articulatiei pelviene. Se face pentru stimularea circulatiei si placii
neuromotorii. Durata expuneri este de 10-15 minute in 10 -15 sedinte. Pentru ca
exista pericolul unei atrofii musculare se intrebuinteaza curentii de tip triunghiular,
exponential pentru stimularea placii neuromotorii.
- Curentii exponentiali se aplica in urma unui electrodiagnostic in care se
determina reobaza si cronaxia.Mod de aplicare : cuprinde grupele musculare (fesierii,
coapse, gambe si picior) stimuland muschii flexori - extensori, abductori-pe dispozitii
anterioare posterioare si laterale. Numarul de sedinte este cuprins intre 10-15. Durata:
in functie de oboseala musculara, de la 2-3 pana la 6-8 minute.

- Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor.

Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii descendeni i cureni
ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni cu
aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau revulsiv cu
histamin).
Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute
ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.
Diatermia acioneaz asupra esuturilor n profunzime, prin cldura pe care
o produc curenii de nalt frecven, ca urmare a rezistenei pe care o opun esuturile
la trecerea energiei electrice. Cldura astfel produs are un efect analgetic.
- Curentul faradic
Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroas
pudrat cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru starea de
bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul, se mbuntete
funcionalitatea.
- Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit efectului de
masaj mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaie, mobilitate.
- Razele infraroii se pot aplica prin dou metode: lmpile de tip Solux i
bile de lumin. Efectul principal al acestor raze se bazeaz pe cldura pe care o
produc. Ele strbat pn la civa centimetri n profunzime, acionnd att asupra
esutului conjunctiv, ct i asupra glandelor i metabolismului general. Ele provoac
totodat i o vasodialataie la nivelul plexului venos.
4.Tratamentul prin masaj.
Masajul este procedura terapeutica ce face parte din ramura medicinei
balneofizioterapeutice si este constituita dintr-o serie de manevre(sau manipulari)
executata intr-o anumita ordine pe suprafata tegumentului, in scop terapeutic, in
functie de regiunea pe care o avem de masat, de evolutia bolii si de starea generala a
organismului.
Efecte fiziologice ale masajului
a) Efecte circulatorii: se evidentiaza la nivelul capilar venos si limfatic.
Manevrele de efluerage (netezire) sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de
intoarcere, usurand munca inimii.Asociind la efluerage la unele manevre mai
puternice, se va actiona asupra circulatiei venoase cu efect folosit la patologia
venoasa.Asupra circulatiei venoase limfatice, anumite proceduri ca netezirea
energica, alunecarea profunda actiunile activeaza circulatia limfei in sens centriped
combatand staza limfatica. Anumite proceduri de masaj indica localizarea secretiei de
histamina sau acetilcolina, care nu produc o vasodilatatie periferica locala.
b) Efecte circulatorii: apar ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj mai

dure (frictiune, tapotament) pe cale mecanica, directa si reflexa, ce actioneaza

circulatia din muschii, stimuland cresterea agentilor nutritivi si favorizand diminuarea
unor metabolitii ca acidul lactic, peroxizii etc, de asemenea stimuleaza elasticitatea si
forta de contractie a fibrelor musculare. Manevrele usoare au asupra muschilor efecte
sedative, decontracturante.
c) Efecte metabolice: sunt urmarea unor proceduri stimulative (tapotament,
vibratie mai energica), care actioneaza asupra metabolismului prin: mobilizarea
grasimilor din stratul celular subcutanat, contribuind la arderea acestui tesut si
scaderea lui;induce un aport crescut de O2 fostat, glucoza, acizi grasi; favorizeaza
eliminarea unor cataboliti de uzura, nocivi pentru organism (ureea)
d) Efecte reflexe: procedurile ca efluerage, vibratii fine excita receptori
tegumentului si astfel informeaza anumiti centrii nervosi care la randul lor vor
declansa reactii de raspuns la nivelul unor organe si tesuturi.
e) Alte efecte ale masajului:
1 indepartarea oboselii musculare
2 imbunatatirea somnului
3 ajuta la revenirea bunei dispozitiei si a apetitului
4 creste metabolismul bazal
5 stimuleaza functiile aparatului circulator si respirator
Descrierea anatomica a articulatiei coxo-femurale
Articulatia coxo-femurala este formata din osul femur (partea lui superioara cu
capul femural), care se articuleaza cu cavitatea glenoida a osului coxal. Aceasta
articulatie este acoperita de muschii fesieri pe partea posterioara a articulatiei si de
muschii coapsei posterioare care actioneaza asupra articulatiilor pentru a face
extensia. La partea inferioara a muschilor fesieri se afla plica fesiera iar in partea
anterioara a articulatiei coxo-femurala se afla triunghiul lui Scarpe. Regiune pe unde
trece pachetul vasculo-nervos si ganglionar (artera femurala, vena safena a
membrului inferior si ganglioni inghinali). Desi aceasta zona este cea mai accesibila
in practicarea masajului profund al articulatiei. Masajul se va face usor pentru a nu
traumatiza pachetul vasculo-nervos.
In partea anterioara a articulatiei mai actioneaza si muschii anteriori ai coapsei,
dand posibilitatea sa facem toate miscarile din articulatie, care este foarte mobila,
deoarece ea sustine greutatea corpului, mentine ortostatismul si este supusa mai
multor afectiuni: reumatice, posttraumatice si neurologice.
Tehnica masajului regiunii coxo-femurale indicata dupa fractura colului
femural - cea mai dramatica fractura a batranilor pe fondul osteoporozei.
Bolnavul este asezat in pozitia ventrala si se incepe mai intai cu netezirea
(efluerage) cu ambele palme de la partea superioara a coapsei pana la creasta iliaca.
O alta netezire este netezirea pieptene care se face pe muschii partii
posterioare a coapsei:
1 Muschii extensori formati din biceps femural.

2 Muschii semitendinosi si semimembranosi.

3 Muschii fesieri care sunt bine dezvoltati.
Framantarea (petrisajul) se executa pe aceeasi zona ca si netezirea cu toate
fortele ei (cu o mana, cu doua maini si contratimp).
Tot la framantare se executa ciupitul, care se executa pe muschii fesieri in
cazul cand sunt flasti sau atrofiati.
Geluirea se executa pe santurile intramusculare in jurul plicii fesiere, dupa ce,
in prealabil, am facut netezirea cu partea cubitala a degetelor ; pe o alta directie de la
coccis pe santul superior al fesierilor, pana la creasta iliaca.
Urmeaza frictiunea, deget peste deget, care urmareste directiile geluiri, apoi pe
plica fesiera, dupa ce am facut netezirea cu partea cubitala a degetelor. Se insista cu
frictiunea in jurul trohanterului mare, cu coatele degetelor. Masajul pe partea
posterioara se termina cu vibratia si netezirea de incheiere.
Apoi se intoarce bolnavul in pozitie dorsala cu coapsa flectata in usoara
abductie. Dupa ce am facut netezirea pe musculatura partii anterioare a coapsei
formata din muschii flexori ai coapsei pe bazin :
Cvadricepsul care la randul lui are patru portiuni :
-dreptul femural
-vastul intern
-vastul extern
-vastul intermediar apoi mai cuprinde:
1 Muschiul croitor
2 Muschiul pectineu,ce se afla sub triunghiul lui Scarpe
-pe partea laterala interna, in care se afla muschii aductori:
3 Graccilis
4 Muschii rusinosi
-in partea laterala externa, cu muschii:
5 Fascia lata
Se executa framantarea pe doua, trei structuri cu toate formele ei. Se face
netezirea cu partea cubitala a degetelor pe plica inghinala, apoi geluirea si frictiunea
cu deget peste deget. Manevra frictiune este combinata uneori cu vibratia. Masajul se
incheie cu netezirea, o manevra relaxanta si calmanta.
Mobilizarea articulatiilor (KINETOTERAPIA)
Principal in articulatia coxo-femurale, in special dupa fractura de col femural,
la recuperare, este mobilizarea articulatiei. In articulatia soldului, avem urmatoarele
miscari:
Miscari pasive
-Flexia coapsei pe bazin, tinand o mana contrapriza pe bazin, iar cealalta sub

genunchi, accentuand cu vibratia, iar apoi se face extensia (de doua - trei ori)
-Abductia si adductia se fac punand bolnavul sa flecteze usor coapsa pe bazin,
iar cu o mana pe partea interna a genunchiului, facem departarea coapsei intr-o
usoara vibratie, iar apoi punem mana pe partea externa a genunchiului (priza) si
apropiem coapsa de corp.
-Circumductia cu mainile maseorului in aceeasi pozitie, rotam capul femural
(atat cat rezista pacientul) in articulatie prin punctele : flexia coapsei pe bazin,
abductie si adductie (de doua - trei ori).
Miscarile active
-Trebuiesc facute de catre bolnav, la indicatia maseorului (Kinetoterapeutului).
Miscarile active cu rezistenta
-Flexia coapsei pe bazin - maseurul tine cu o mana priza pe bazin, iar cu
cealalta contrarezistenta pe partea anterioara a coapsei.
-Extensia coapsei, unde maseurul opune rezistenta cu o mana sub genunchi
-Abductia, la care masorul opune rezistenta pe partea laterala externa a coapsei.
-Adductia, la care masorul opune o rezistenta pe partea interna a coapsei.
-In cazul fracturii de col femural cu imobilizarea bolnavului la pat, se fac
miscarile izometrice cu contractii de relaxarea muschilor cvadriceps si adductori.
Reducerea mersului dupa fractura, se face in prima faza cu cadrul, mai apoi ca
baston trepied si in final mers fara sprijin.
La artroza kinetoterapia reprezinta principala forma de refacere a functiilor
diminuate in boli reumatice. Ea include diferite forme de utilizare a energiei
mecanice:
-activitate motorie voluntara bolnavului
-fora mecanic i micrile imprimate de kinetoterapeut
-fora gravitaional
-fora hidrostatic a apei
-fore mecanice ajuttoare
nainte de a ncepe tratamentul recuperator se va face testarea (evaluarea)
articulaiei interesate..
Gimnastica Medicala
a) Bolnavul in decubit dorsal, bazinul fixat cu o curea la marginea patului,
executa flexia soldului cu si fara flectarea de genunchi.
b) Bolnavul din ostorstatism, cu mainile fixate pe bara de spalier (sau spatarul
unui scaun) executa genoflexiuni cu proiectia triunchiului in fata.
c) Bolnavul din decubit ventral cu bazinul fixat, executa extensia din sold cu si
fara flectarea genunchiului.
d) Bolnavul din decubit lateral (pe partea sanatoasa) se impinge genunchiul
inapoi, in timp ce asistentul impinge bazinul inainte.

5. Terapia ocupationala
Aceasta reprezinta o metoda speciala a kinetologiei, urmarind refacerea
mobilitatii articulare sub toate aspectele - amplitudinea articulara,forta si rezistenta,
mers, coordonarea si abilitatea miscarilor in contextul si in scopul castigarii unei
maxime independente la domiciliu sau in colectivitate, motricitatii, redobandirea
autonomiei si inregistrarea psihologica prin :
- Pedalaj de bicicleta.
- Pedalaj prin apasare verticala de sus in jos.
- Mers pe teren accidentat
- Roata olarului
- Pedalatul la masina de cusut.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de ncadrarea
raional a terapiei ocupationala n complexele de recuperare i readaptare
funcional.
6. Tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)
Cura balneara reprezinta un complex terapeutic care insumeaza, pe langa
factorii curativi naturali, si statiuni in care este inclus climatul, agentii fizici,
termoterapeutici, hidroterapeutici sau electroterapeutici. Acesti factori exercita o
actiune direct locala, variabila de la un factor la altul, dar si o actiune generala,
nespecifica, specifica conditionata de reactivitatea individului si de capacitatea sa de
adaptare.
Tratamentul balnear vizeaz urmtoarele obiective:
- incetinirea procesului degenerativ
- combaterea manifestrilor ce actualizeaz sau reactiveaz
- imbuntirea circulaiei locale si generale
- ameliorarea sau meninerea mobilitii articulare i a forei musculare
periarticulare.
Tipuri de ape:
- Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu).
- Ape srate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol).
- Ape srate iodurate (Bazna).
- Ape sulfuroase srate (Climneti, Govora).
- Ape sulfuroase termale (Herculane).
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui: termic, fizic
(mecanic) i chimic. Staiunile indicate sunt:
- Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
- Amara, Sovata, Telega, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri srate);
- Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
- Govora (nmol silicos i iodat);
- Geoagiu (nmoluri feruginoase).
Cura balneara este cea mai indicata in geriatrie si se recomanda urmatoarele
statiuni :1. Bai iodate si sarate:

a) Baile Govora
b) Bazna
2. Bai termale si sulfuroase la :
a) Baile Herculane
b) Pucioasa
c) Calinesti-Caciulata
d) Vatra Dornei
3. Bai oligometalice, slab mineralizate la :
a) Baile Felix
4. Bai cloro-sodice la:
a) Sovata
b) Ocna Sibiu
c) Amara
d) Lacul Sarat
e) Techirghiol
f) Eforie-Nord
5. Namoluri la:
a) Techirghiol
b) Eforie-Nord
c) Mangalia
d) Lacul Sarat

GENERALITATI
Includem in acest capitol sechelele traumatice ale gleznei considerand
glezna si piciorul un complex anatomofunctional menit sa suporte intreaga
greutate a corpului si in acelasi timp sa asigure mersul pe orice teren.
Piciorul are, deci, un rol static si rol dinamic de aproape egala importanta
fiind parghia terminala a locomotiei. Hohmann denumea piciorul : o opera
de arta arhitecturala a naturii.
Tipurile lezionale ale macro traumatismelor piciorului sunt cele
obisnuite : plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate
structuriile anatomice: piele. Ligamnente, muschi, tendoane, articulatii, oase,
vase si nervi. Aceste leziuni pot lasa sechele imediate sau tardive a caror
filiatie cu traumatismul respectiv nu e greu de stabilit. Piciorul mai prezinta
insa, frecvent, o serie de sindroame sau boli disfunctionale in a caror
etiopatogenie micro traumatismul joaca un rol determinant. Astfel sunt unele
bursite si tenosinovite, metatarsalgiile, osteonecrozele, sindromul tibial
anterior etc.
Suprasolicitarea statica si dinamica a piciorului, agravata de o
incaltaminte sablon si neadaptata anatomiei acestuia explica multitudinea
suferintelor piciorului ce pot fi incadrate in patologia traumatica. In acest fel
medicul fizioterapeut si recuperator este confruntat cu suferinte sechelare
posttraumatice obisnuite (edem, redoare articulara, atrofii sau retracturi
musculare, pareze etc) dar si cu tulburari de statica cu picior dureros cronic
pe fond tot traumatic dar nu ca sechele ale unui traumatism unic, ci ale unor
suprasolicitari mecanice continue.
Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre toate localizarile
traumatismelor aparatului locomotor, entorsele detinand primul loc, iar
fracturile locul II in categoriile respective. Marea lor frecventa se explica
prin faptul ca la acest nivel au loc miscari multiple comandate de nevoile de
mobilitate ale piciorului, expus la diferiti factori traumatici ce actioneaza in
conditii diferite.
Complexitatea aparatului osos si musculo-ligamentar alcatuit de catre
articulatia mortezei tibio-peroniere cu astragalul face ca aceste traumatisme
sa aiba un rasunet diferit asupra formatiilor respective in functie de directia
si intensitatea de actiune a traumatismului si de gradul de rezistenta al
elementelor solicitate. Astfel entorsele se produc de obicei printr-o miscare
de inversiune a piciorului rezultata din supinatia combinata cu adductia si
rotatia interna, deoarece ligamentul lateral extern solicitata in aceasta
miscare este mai putin rezistent decat ligamentul lateral intern. In schimb

fracturile maleolare sunt mai rare prin inversiune si apar cel mai des in urma
miscarii de eversiune rezultate din combinatia miscarilor de abductie,
pronatie si rotatie externa. Entorsele prin eversiune sunt exceptionale,
ligamentul deltoidian rupandu-se de obicei in urma fracturii peroneului.
Luxatiile gleznei nu sunt niciodata simple nelimitandu-se doar la
leziuni ligamentare ci insotindu-se cel mai frecvent de fracturi maleolare si
fracturi marginale postterioare sau anterioare, dupa tipul luxatiei,
traumatismul cauzal fiind de o deosebita intensitate. Mecanismul entorselor
si fracturilor maleolare este de obicei indirect; numai fracturile pilonului
tibial recunosc o cauza directa in majoritatea cazurilor.
Entosele reprezinta un traumatism articular inchis ce cuprinde
ansamblul leziunilor partilor moi articulare si periarticulare, produse printr-o
miscare brusca si brutala, care depaseste limitele fiziologice ale articulatiei
respective.
Fracturile reprezinta intreruperea continuitatii unui os datorita uhnor
lovituri directe (atunci osul se fractureaza in zona lovita) sau u a unui
mecanism indirect, in acest caz, osul rupandu-se la distanta.
Luxatiile sunt clasificate astfel : luxatii congenitale si luxatii
traumatice.
Luxatiile congenitale sunt diformitatile sau malformatiile osteoarticulare
prezente la nastere, fiind caracterizate prin existenta unor raporturi anormale
intre extremitatile osoase ce alcatuiesc o articulatie.
Luxatiile traumatice sunt reprezentate prin deplasarea permanenta a
extremitatilor osoase ce alcatuiesc o articulatie, deplasare produsa in mod
brusc de un factor mecanic ce poate actiona direct asupra articulatiei sau
indirect prin formarea unei parghii (parghie care forteaza articulatia si o
laxeaza).

ETIOPATOGENIE

CAUZE,
ANATOMIE PATOLOGICA

MECANISME,

Cauze :
a) Factorii mecanici (cadere, loviri) produc traumatisme prin obiecte
ascutite sau taioase.
b) Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse : arsuri, degeraturi,
iradiere, electrocutare.
c) Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi, strivire,
muscaturi etc.
d) Factorii chimici produc leziuni traumatice numite eroziuni.

Anatomie patologica
Entorsele.
Entorsele gleznei reprezinta entitatea traumatica cel mai des intalnita
in patologia osteoarticulara. Uneori ele sunt desconsiderate prin banalitatea
lor multe cazuri neajungand la medic, alteori dmpotriva, imbraca o evolutie
clinica grava, antrenand sechele functionale importante. Se intalnesc cu
predilectie la tineri si adulti, in conditii foarte variate : accidente de munca,
sport, caderi sau alunecari pe teren neted sau accidentat.
Clasificarea anatomopatologica:
a) Entorsa de gradul I intindere ligamentara.
b) Entorsa de gradul II ruptura ligamentara partiala.
c) Entorsa de gradul III ruptura ligamentara totala sau smulgerea
osoasa a ligamentelor.
Caracteristici:
a) in entorse, toate structurile moi ale articulatiei, ligamente, capsula
sinoviala, cartilaj, discuri si meniscuri, precum si extremitatile osoase
pot prezenta leziuni variabile.
b) Indiferent de amploarea eziunilor locale, entorsele se traduc prin
tulburari functionale importante.
c) Entorsele neglijate sau posttratate lasa sechele suparatoare uneori
foarte grave.
Tramatismul este de obicei indirect rezultat dintr-o miscare brusca de
torsiune, de flexie sau de extensie.
Entorsa externa cea mai frecventa, se produce ca o urmare a miscarii
de inversiune fortata a piciorului calcand pe un teren denivelat se rasuceste
inauntru sprijinandu-se pe marginea sa externa. Aceasta miscare fortata
solicita in primul rand fasciculul peroneoastragalian anterior al ligamentului
lateral extern. In cazul in care traumatismul se limiteaza la elongatia sau
dilacerarea partiala a acestui fascicol, entorsa poate fi considerata stabila sau
benigna. Cand sunt interesate si legamentele peroneoastragalian posterior,
entorsa devine instabila, grava.
Entorsa interna prin leziunea ligamentului deltoid tibioastragalian in
urma miscarii de eversiune a piciorului este rar intalnita datorita rezistentei
acestui ligament. Pentru ca miscarea de valgus fortat sa poata rupe acest
ligament, este necesar sa fie rupta intai artera peroniera. De aceea leziunea
ligamentului lateral intern insoteste unele fracturi ale maleolei peroniere
avand in ansamblu echivalentul unei fracturi bimaleolare; nedepistarea ei
atrage grave consecinte terapeutice prin aparitia unui picior valg dureros.

Entorsa anterioara se produce consecutiv miscarii de extensie fortata

a gleznei.
Leziunea ligamentelor anterioare ale articulatiei tibioperoniere inferioare
rezulta in urma rasucirii bruste a corpului in timp ce piciorul este fixat pe
sol. Aceasta determina o rotatie exagerata a astragalului largind scoaba
tibiperonier si dand nastere diastazisului tibioperonier. Leziunea apare
rareori izolat ca simpla entorsa, de obicei insotind fracturile uni sau
bimaleolare. Entorsa se produce in special cand piciorul este intr-un grad
oarecare de flexie plantara, pozitie de maxima instabilitate a piciorului
pentru inversia sau eversia fortata caci astragalul este eliberat din scoaba
tibioperoniera.
Entorsa prin inversie fortata a piciorului este de departe cea mai
frecventa : ligamentul lateral extern este destins, rupt sau dezinserat
proximal sua distal. Ligamentul lateral extern este format din trei fascicule :
peroneoastragalian anterior (care este tractionat cand piciorul este in flexie
plantara si se rupe daca se produce o inversie brutala), peroneocalcanean
(care este intins cand piciorul este in unghi drept rupandu-se la inversia din
aceasta pozitie) si peroneoastragalian posterior (care se rupe mai rar piciorul
trebuie prins in dorsiflexie si supinatie). Se pot rupe toate aceste trei
fascicule, sau izolat, una sau doua dintre ele.
Entorsa externa inafara de semnele clinice obisnuite, duce la
indepartarea astragalului de maleola externa permitand patrunderea unui varf
de deget intre maleola si astragal. Din acelasi motiv inversia sau eversia
pasiva cu piciorul in dorsiflexie pot deveni posibile (in mod normal nu sunt
posibile). Aceste miscari se executa prin prinderea in mana a calcaneului si
mobilizarea lui in sensurile respective.
Entorsa in eversie este mult mai rara. O eversie fortata detremina
mai des o fractura maleolara decat o ruptura a ligamentului lateral intern,
ligament puternic, format din patru fascicule asezate in doua planuri :
- superficial (numit si ligamentul deltoidian si format din
fascicolele tibioscafoidian si tibiocalcanian)
- profund (format din fascicolele tibioastragaliene anterioare si
posterioare)
Entorsa prin eversie se poate rupe si ligamentul peroneotibial inferior
determinand o largire (diastaza) a scoabei peroneotibiala, permitand miscari
de lateralitate a astragalului in scobitura tibiperoniera, deci o agravare a
instabilitatii gleznei.

Entorsele piciorului propriuzis inafara de entorsele gleznei, care sunt

cele mai frecvente, cu simptomatologie zgomotoasa si cu sechele uneori
severe exista entorsele piciorului propriu zis.
Luxatiile.
Ruperea ligamentelor poate determina entorse grave, dar cand forta
traumatismelor a fost mai intensa se poate produce si luxatia, respectiv
modificarea raporturilor fetelor articulare una fata de alta. Cand nu s-a
produs si fractura oaselor, avem mai ales deaface cu subluxatii deoarece
raportul intre cele doua interfete articulare nu este complet pierdut ca in
cazul luxatiilor totale. Diagnosticul se pune in general clinic, pe baza
deformarilor realizate prin dezaxarea oaselor si se confirma radiologic.
Clasificare:
1. Luxatii complete si luxatii incomplete (subluxatii).
2. Luxatii tipice (regulate) si luxatii atipice (neregulate).
3. Luxatii pure si luxatii asociate cu fisuri, smulgeri osoase,
fracturi cu deplasare.
4. Luxatii inchise si luxatii deschise.
5. Luxatii recente si luxatii vechi
6. Luxatii initiale si luxatii recidivante.
7. Luxatii unice si luxatii multiple.
8. Luxatii reductibile si luxatii ireductibile.
Caracteristici :
a) indepartarea prin traumatism a extremitatilor osoase articulare de la
raporturile lor normale.
b) Mentinerea extremitatilor osoase in aceasta pozitie patologica.
c) Produc leziuni ale portiunilor moi articulare:
- leziuni capsulare (rupturi, desirari, dezinsertii)
- leziuni ligamentare (intinderi, rupturi incomplete sau complete)
- leziuni meniscale (rupturi, desirari, dezinsertii)
d) produc leziuni ale partilor moi periarticulare:
- leziuni ale muschilor si tendoanelor (contuzii musculare,
dilacerari, rupturi musculare partiale sau totale, rupturi de
tendoane, smulgerea unei insertii sau luxarea unui tendon)
- leziuni ale pielii (plagi superficiale, plagi profunde, plagi
articulare)
e) produc leziuni ale extremitatilor osoase:
- leziuni ale cartilajului diartradial (fisuri, zdrobiri, rupturi)
- leziuni osoase (fisuri, fracturi parcelare si fracturi epifizare
complete)

A. Luxatia tibioastragaliana este mai frecventa. Se poate produce prin

miscari violente de rotatie externa sau interna combinate cu abductie,
extensie sau inversie. Are patru varietati pozitionale, dupa directia de
deplasare a astragalului:
1. luxatia posterioara da impresia scurtarii antepiciorului; calcaneul este
alungit posterior, tendonul ahilean facand astfel o concavitate
accentuata care priveste posterior.
2. luxatia anterioara rara are un tablou clinic invers celei posterioare.
3. luxatia interna se produce mai ales in prezenta unei maleole
malformate. Tot piciorul este deplasat inauntru, maleola peroniera sub
pielea intinsa ca pe un calus.
4. luxatia externa este ca o imagine in oglinda a celei interne.
B. Luxatia subastragaliana.
C. Luxatia mediotarsiana.
D. Luxatiile metatarsiene.
E. Luxatiile degetelor.
Fracturile.
A. Fracturile gleznei (sau ale scoabei tibioperoniere) cuprind fracturile
maleolare si ale plafonului scoabei. In general, in aceasta categorie, ar intra
fracturile celor doua oase produse pe ultimii 8-10 centimetri distal. Aceste
fracturi se bucura de o atentie deosebita din partea ortopezilor nu numai
datorita frecventei lor ci si prin necesitatea de refacere anatomica perfecta a
interliniei articulare.
Clasificare:
1. In functie de solutia de continuitate:
a) incompleta fisuri cu fracturi in lemn verde la copil, infundari
ale oaselor craniului etc.
b) completa cu traiect transversal, cu traiect oblic, cu traiect
spiroid si cu traiect longitudinal.
2. In functie de fragmentele rezultate din fractura:
a) fara deplasare
b) cu deplasare prin : trantitie (cand un fragment este deplasat
inainte, inapoi, intern sau extern fata de celalalt fragment),
ascensiune (incalecarea, suprapunerea fragmentelor), rotatie sau
decalaj (un fragment este rotat in jurul axului sau longitudinal),
unghiulare, cu deplasare complexa.
Caracteristici:

Se produc concomitent si leziuni de parti moi sau plagi ale pielii,

contuzii, rupturi sau striviri musculare, contuzii si rupturi ale vaselor si
nervilor ce pot duce la pierderea segmentului de membru respectiv, leziuni
articulare prin actiunea traumatismului sau in fracturi cu traiect
intraarticular. Observatia a aratat ca ele se produc in cadrul traumatismelor
care prind piciorul in inversie (supinatie plus adductie) sau in eversie
(pronatie plus abductie). Aceste miscari se fac in articulatia subastragaliana
(supinatia pronatia) si mediotarsiana (adductia abductia). In timpul
traumatismului, contractia reflexa musculara rigidizeaza aceste articulatii
transformand piciorul intr-un monobloc, forta de impact transferandu-se
scoabei tibioperoniene, care cedeaza. Mai exista si posibilitatea fracturii prin
soc vertical. Exista o mare varietate a fracturilor gleznei care a dat loc la
diverse clasificari. Vom aminti principalele tipuri:
1. Fracturile
supramaleolare
(situate
deasupra
ligamentului tibioperonier inferior) sunt fracturi
extraarticulare. In aceste fracturi intra decolarile
epifizare, frecvente la copil si adolescent. La adult,
incidenta lor este mai ales intre 40 si 60 de ani.
2. Fracturile bimaleorale sunt definite ca fracturi ce
suprima stabilitatea laterala a articulatiei sau ca ca
fracturi ce fac instabila articulatia desi respecta cea mai
mare parte a plafonului tibial.
Pe baza mecanismului de producere, aceste fracturi se clasifica in :
a) fracturi prin pronatie rotatie externa
b) fracturi prin pronatie abductie
c) fracturi prin supinatie rotatie externa
d) fracturi prin supinatie adductie
Fiecare dintre aceste mecanisme desfasoara mai multe stadii in care
traumatismul rupe ligamente, produce smulgeri osoase, fractureza o maleola,
apoi si pe cealalta, deplaseaza sau nu capetele articulare.
3. Fracturile pilonului tibial
4. Fracturile mono maleolare considerate in general
beningne, ele determina totusi constant instabilitatea
piciorului prin ruptura ligamentara. Mecansimele de
producere sunt aceleasi ca la fracturile bimaleolare
(inversia, eversia).
5. Diastaza tibio peroniera. Traumatismele gleznei care
rup ligamentul tibioperonier inferior cu sau fara

smulgere osoasa a insertiilor lui, cu sau fara fractura

bimaleolara sau alt gen de fractura, determina o
departare patologica a peroneului de tibie.
B. 1. Fracturile astragalului.
2. Fracturile calcaneului.
3. Fracturile scafoidului.
4. Fracturile cuboidului si cuneiformelor.
5. Fracturile metatarsienelor.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

a) examenul clinic semne subiective si obiective
b) investigatii paraclinice ex. radiologic, probe de
laborator
a) Examenul clinic semne subiectiv si obiective
Organismul raspunde la actiunea agentului traumatic prin manifestari
generale si locale in care este implicat in primul rand sistemul nervos.
Manifestarea generala cea mai importanta este socul traumatic care se
instaleaza in traumatisme de o mare intensitate. Pe plan local, prin acelasi
mecanism reflex se produc modficari neurovasculare. In general
manifestarea locala comuna este necroza tisulara, care este rezultatul
ischemiei tisulare prin distrugerea capilarelor intercelulare. Necroza tisulara
este urmata de hiperemie locala, edem, exudat si infiltrat celular. Indiferent
de amploarea leziunilor locale, entorsele se traduc prin tulburari functionale
importante, iar entorsele neglijate sau incorect tratate lasa deseori o serie de
sechele suparatoare, uneori foarte grave.
Ca simptome clinice in luxatie, durerea si impotenta functionala
domina tabloul clinic. In unele luxatii se pot intalni si alte simptome
functionale : amorteli, arsuri, furnicaturi. Intre semnele obiective, atitudinea
particulara sau laxitatea elastica defineste luxatia.
In fracturi, bolnavul acuza dureri vii intr-un punct fix, impotenta
functionala, prezinta deformarea si scurtarea segmentului respectiv,
echimoze locale, mobilitatea anormala a unui segment, iar la palpare si
imobilizare se percep crepitatii osoase si intreruperea reliefului osos.
Diagnosticul clinic este in genere usor prin cercetarea sensibilitatii
provocate la locul de insertie ligamentara si pe baza semneleor pseudo

inflamatorii (tumefactie, echimoza) adesea foarte intense datorita reflexelor

vasculare puternice plecate de la inervatia ligamentara deosebit de bogata.
Uneori aceasta reactie inflamatorie este disproportionata fata de
traumatismul initial, mai ales cand bolnavul este vazut tardiv, fara sa fi fost
imobilizat in prealabil, el continuand sa se sprijine pe piciorul suferind.
b) Investigatii paraclinice examen radiologic, probe de laborator.
Examinarea piciorului bolnav se bazeaza pe culegerea de date, in numar cat
mai mare, necesare pentru stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice.
Examenul va cuprinde pe de-o parte investigatii anamnestice, clinice,
neurologice, vasculare si examene paraclinice. Se va acorda atentie mersului
si se vor cerceta si eventualele tulburari de statica si dinamica.
La examenul clinic al traumatismelor trebuie avute in vedere
urmatoarele elemente: localizare, forma, dimensiune, directie, aspect,
profunzime, prezenta, tipul hemoragiei si alte particularitati. Vor fi notate
modificarile tisulare din imediata vecinatate a leziunii traumatice echimoze,
edem, hemartroza sau hidrartroza.
Semnele radiologice completeaza examenul clinic orientand conduita si
tratamentul,mai ales in:entorse,luxatii,fracturi,politraumatisme.
Diagnosticul radiologic are scopul ca, pe baza radiografiei in doua planuri,
sa elimine sau sa depisteze existenta leziunilor osoase, musculare si
ligamentare.
Pe baza studiului catorva entorse de glezna, cu ajutorul artrografiei s-a
ajuns la urmatoarele concluzii:
entorsa ascunde adesesa o ruptura ligamentara, mai ales a
ligamentului peroneoastragalian anterior.
ruptura ligamentara se insoteste rar de o smulgere osoasa
parcelata
prezenta substantei de contrast in afara articulatiei este semn de
ruptura ligamentara. Prezenta acestei substante in teaca
peronierilor indica ruptura ligamentului peroneoastragalian
anterior si peroneocalcanean iar in loja lungului flexor al
halucelui sau in articulatia posterioara a tarsului, o leziune
capsulara.
Lezarea ligamentului peroneastragalian posterior nu se produce
niciodata izolat ci insoteste leziunea celorlalte doua fascicule, uneori putand
smulge un fragment din apofiza posterioara a astragalului, realizand asazisa
fractura Shepherd, cu evolutie frecventa spre pseudoartroza si prilej de

confuzie cu existenta osului trigon al lui Bardeleben (anomalie congenitala

bilaterala).
In diastazisul tibioperonier izolat, diagnosticul radiologic adesea nu
este concludent, felxorii plantari strangand pensa maleolara. De aceea el se
pune in evidenta pe baza cercetarii semnului balotarii astragalului in morteza
bimaleolara.

EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Evolutia si prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei,
tratamentul aplicat si varsta pacientului. In entorsele simple evolutia este
favorabila si vindecarea se produce in 7 14 zile, cu recuperarea functionala
totala. In entorse grave, neglijate sau incorect tratate, articulatia devine
instabila si dureroasa. In functie de localizare, prognosticul urmeaza o scara
de gravitate care merge de la o simpla laxitate articulara complet reversibila,
pana la periartroza posttraumatica. O entorsa tratata corect se vindeca fara
sechele in 7 21 de zile. O entorsa neglijata sau incorect tratata are o
evolutie mult mai lunga cu un prognostic nefavorabil. Evolutia luxatiilor
simple este favorabila si vindecarea se produce in 4 5 saptamani atunci
cand tratamentul este corect. In luxatia complicata, neglijata sau incorect
tratata, evolutia este dificila, uneori defavorabila, impune un tratament
indelungat, prognosticul fiind rezervat. Fracturile cunosc in general o
evolutie favorabila, in cazul in care fragmentele osoase isi stabilesc
continuitatea, ligamentele, tesuturile conjunctive, cutanate etc. isi refac
integritatea anatomica si isi reiau functiile.

TRATAMENT :
9. tratament profilactic
10.
tratament igieno-dietetic
11.
tratament medicamentos
12.
tratament ortopedico-chirurgical
1+2. Tratament profilactic si tratamentul igieno-dietetic
Mentinerea sanatatii piciorului trebuie sa cuprinda un ansamblu de
masuri adresate principapelelor componente care il alcatuiesc. Igiena si
ingrijirea piciorului trebuie sa reprezinte o preocupare a fiecarui om in parte.
Trebuie cunoscut faptul ca piciorul omului este astfel construit incat permite
deplasarea pe orice forma de relief, rezistenta ce se datoreaza musculaturii

puternice. Astfel mentinerea unei tinute normale a piciorului la copii,

incaltamintea comoda, gimnastica la adult si ciorapii constituie un factor
imprtant de mentinerea a sanatatii fiind excelent izolant contra frigului si a
umezelii. Daca toate aceste norme nu vor fi bine aplicate, atat inainte pentru
mentinerea sanatatii cat si dupa anumite traumatisme, dupa ce acestea au fost
tratate prin diverse metode, tratamentul va fi totdeauna in zadar si ineficace
indifernet cat de bine va fi aplicat.
3. Tratament medicamentos
Medicatia antiinflamatorie si antialgica, inclusiv infiltratiile cu
corticoizi si xilina 1%. Zonele principale ale infiltratiei sunt: sinus torsi
(intre astragal si calcaneu); tuberozitatea calcaneana; retromaleolar intern, in
loja nervului tibial; intermetatarsian.
4. Tratament ortopedico chirurgical
Metodele ortopedice sunt de multe ori necesare pentru ameliorarea durerii si
a permite statica si mersul. Acestea sunt : ghiata gipsata de mers, fasa
gipsata, bandaj elastic si diferite talonete si sustinatori plantari.
Interventia ortopedica corectoare se impune cand metodele
conservatoare nu dau rezultatele scontate. Tratamentul formelor usoare si
medii de entorsa, consta in : bandaj compresiv imediat; timp de 15-20 de
minute piciorul se introduce in apa cu gheata, se repeta la 3 6 ore timp de
2-3 zile; pozitie antidecliva; exercitii active cu maximum de amplitudine
(sunt deosebit de utile pentru rezorbtia edemului, prevenirea formarii
aderentelor si mentinerea tonusului muscular). Tratamentul si recuperarea
entorselor grave este de domeniul ortopediei si asistentei de recuperare
functionala. Se recomanda incaltaminte ortopedica corectoare, orteza,
reeducarea reflexelor proprioceptive in caz de instabilitate grava.
Tratamentul luxatiilor este ortopedic, reducerea in aparat gipsat timp
de 3-6 saptamani, cu schimbarea lui daca s-a largit, prin retractarea
edemului.

PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT

a) Combaterea durerii: Acolo unde se simte durerea spontan sau
la presiune, acolo este si leziunea. Durerea posttraumatica are la baza
inflamatia, edemul, tensiunea aponevrotica si capsula ligamentara,

tractiunea tenomusculara, hiperemia pasiva osoasa, reactia periostala,

iritatia directa a nervilor.
b) Refacerea echilibrului muscular: acest proces este legat de
statica normala a piciorului. Echilibrul de repaos este asigurat de
ligamente si doar tricepsul sural este in activitate, tragand gamba
posterior. Orice deviatie a vectorului de echilibru pune in contractie
musculatura extrinseca si intrinseca a piciorului. Activitatea
musculaturii pusa in jos pentru asigurarea echilibrului in ortostatism
nu este valabila si in mers. Refacerea echilibrului muscular al
piciorului comporta doua etape:
- in prima etapa se lucreaza pentru tonifierea musculaturii prin
metode obisnuite de izometrie si exercitii cu rezistenta progresiva.
- In a doua etapa se practica exercitii de coordonare si refacere a
echilibrului senzitivo motor.
c) Refacerea mobilitatii articulare: redoarea posttraumatica a
gleznei si piciorului determina un handicap functional care se
manifesta mai ales in mersul pe teren accidentat. Miscarile piciorului
sunt: flexia-extensia asigurate de articulatia tibiotarsiana cu o mica
participare a articulatiei subastragaliene; inversia eversia le asigura
articulatiile subastragaliana si mediotarsiana; abductia adductia este
realizata de articulatia subastragaliana cu participarea articulatiei
tibiotarsiene si in mica masura cea mediotarsiana; circumductia este o
miscare combinata; elasticitatea piciorului se realizeaza in articulatia
tarsului anterior; flexia extensia degetelor este asigurata in
articulatiile metatarsofalangiene.
Castigarea acestor miscari se poate realiza numai in masura in care
structura anatomica si raporturile fortelor articulare sunt respectate.
Edemul posttraumatic este
elementul cel mai important care
afecteaza aparatul fibros al piciorului.
Refacerea boltii plantare
Aproape toate tipurile de traumatisme sau imobilizari necesitate de
acestea, lasa ca sechela o perturbare de statica prin modificarile boltii
plantare.Piciorul este compus dintr-un sistem de oase, realizate de
oasele tarsiene si metatarsiene, mentinute de ligamente si aponevroza
si
tensionate
de
tonusul
muscular.Exista
doua
arce
longitudinale(intern si extern) si unul anterior ( transversal).

d)

e)

Refacerea alinierii piciorului:

Un picior functional normal trebuie sa respecte orientarea axiala a
componentelor osoase, in special al piciorului posterior si a
degetelor.Lezarea rectitudinii degetelor perturba statica si mersul.
Fracturile gleznei si piciorului, prin frecventa lor ca si prin sechelele
pe care le lasa reprezinta un procent important in practica serviciilor
de fizioterapie si recuperare. Asistenta de recuperare trebuie inceputa
inainte de a se stabili starea de sechela.

a) In general, in perioada de imobilizare la pat, se va avea in

vedere:pastrarea posturii antideclive pentru evitarea edemului, mobilizarea
articulatiilor libere prin exerciti pasive sau active ajutate(O atentie deosebita
trebuie acordata evitarii fixarii in grefa a degetelor ), masajul pentru
asigurarea troficitatii tesuturilor si facilitarea intoarcerii venolimfatice,
diapulse pentru grabirea formarii calusului si vindecarii procesului lezional,
gimnastica generala si respiratorie.
b) In perioada de mers in aparat gipsat se vor continua masurile de mai sus,
incarcarea pe pe piciorul lezat se va face progresiv, in mod adecvat tipului de
fractura, exercitii de izometrie sub gips
c) Dupa scoaterea aparatului gipsat-indepartarea edemului, ameliorarea
fenomenelor vasculotrofice, recastigarea fortei musculare, recastigarea
mobilitatii articulare, refacerea reflexelor proprioceptive, refacerea staticii
piciorului.
d) Tardiv de la fractura recuperatorul este pus in fata consecintelor
dureroase de statica si dinamica determinate de dezvoltarea calusului vicios ,
secundar care poate bloca mobilitatea articulatiilor.
Dezaxarile produse vor perturba repartitia presiunilor articulare de
unde rapida regenerare a cartilagiuluiu articular, cu instalarea artrozei
secundare dureroase. Tratamentul conservator, oricat de intensiv si prelungit
ar fi, nu poate realiza decat ameliorari partiale si tranzitorii, in consecinta
impune interventia operatorie corectoare.

TRATAMENTUL PRIN HIDROTERMOTERAPIE

Obiective ale Hidrotermoterapiei
Factorul cel mai activ este factorul termic la care se adauga, in cazul
unor proceduri, factorul mecanic si intr-un grad mai putin factorul chimic.

Acesti factori influenteaza numeroasele terminatii nervoase din piele, iar

impulsurile reflexe care iau nastere ajung, pe caile centripete, pana in
sistemul nervos central de unde, pe cai centrifuge, se raspandesc in
organism, varietate, reactii de raspuns. Totodata tratamentul prin
hidrotermoterapie vizeaza in mod deosebit combaterea durerii.
Durerea posttraumatica are la baza inflamatia, edemul, tensiunea
apronevrotica si tensiunea capsuloligamentara, tractiunea tenomusculara,
hiperemia pasiva osoasa, reactia periostala, iritatia directa a nervilor
(nevroame).
Termoterapia, sub diferitele ei forme de aplicare, este contraindicata
doar in procesele inflamatorii acute si in algoneurodistrofii stadiile initiale si
are contraindicatie partiala in edemul local. Acest edem este totusi un
insotitor frecvent in starile post traumatice ale piciorului. De aceea se
prefera, in aceste cazuri, termoterapia prin baile calde simple, sau baile calde
cu vartejuri de apa (Whirl-Pool).
a) Compresele calde sunt folosite in tratamentul anchilozei gleznei,
temperatura la care se aplica fiind de 36 - 43 o C pentru cele calde si
50 o C pentru cele fierbinti. Factorul este, deasemenea, folosit in
terapie. El are cateva proprietati care contribuie la realizarea factorului
terapeutic. In apa, greutatea corpului este diminuata, aceasta fiind un
bun conducator si transport al factorului termic, stand astfel la baza
multora dintre procedurile termoterapice.
b) Impachetarile, cu namol cald sau rece, sunt proceduri care constau in
aplicarea namolului la o temperatura de 38 40 o C pe o anumita
regiune. Alaturi de factorul termic mai actioneaza si factorul chimic al
substantelor continute de namol.
Acelorasi conditii si indicatii li se incadreaza si baile de
namol, tehnica de aplicare fiind, insa, diferita.
c) Se mai fac impachetari cu parafina care constau in aplicare pe zona
infectata a unor placi de parafina cu o temperatura de 40-50 o C peste
care se pune o musama, durata sedintei fiind de 20-30 de minute, pana
la racirea placii de parafina dupa care se indeparteaza si zona tratata
apare hiperemiata, se spala cu o compresa la temperatura camerei
pentru a se inchide porii tegumentului care s-au dilatat in urma
caldurii produse de parafina. Aceasta procedura are ca scop
vasodilatatia vaselor sanguine cu hiperemie deci imbunatatirea
circulatiei locale si, odata cu ea, si cea generala.
d) Crioterapia. Recele, ca agent fizical terapeutic, este folosit in tratarea
articulatiilor, inflamatia scazand spasmul muscular si in acelasi timp
aducand o imbunatatire a circulatiei locale. Crioterapia este

reprezentata prin punga cu ghiata, masaj cu ghiata si pulverizatii cu

chelen.
e) Afuziunea procedura ce consta in proiectarea fara presiune a unor
coloane de apa asupra diverselor regiuni ale corpului. Efectul lor se
bazeaza pe factorul termic.
Tehnica de aplicare : materiale necesare 2 furtunuri lungi de
1.5 m, cu diametrul de 3 5 cm, cu o baterie de apa calda si rece si un
gratar de lemn. Afuziunea la picioare se aplica supra piciorului pana la
ariculatia tibiotarsiana. Bolnavul sta in picioare pe gratarul de lemn cu
spatele spre tehnician. Afuziunea se incepe la articulatia
astragalocalcaneana is pe partea distala a tendonului lui Ahile intai la
un picior apoi la celalalt de cateva ori. Apoi bolnavul se intoarce cu
fata si se continua turnarea, incepand cu degetul mare, apoi pe
marginea interna a piciorului, pana la articulatia tibiotarsiana, se
coboara pe partea externa pana la degetul mic. Se executa alternativ la
fiecare picior, pana se inroseste tegumenul. Daca bolnavul are piciorul
reci se aplica afuziuni alternante.
f) Baia calda simpla se executa in cada obisnuita, cu apa calda la
temperatura de 36-37 o C si cu durata de 15, 30, sau 60 de minute.
Mod de actiune: factorul termic si presiunea hidrostatica a apei;
actiunea antispastica si sedativa generala.
g) Baia calda cu vartejuri (Whirl-Pool) se practica intr-o cada obisnuita
care are adaptat un sistem de valuri. Se umple cada cu apa la
temperatura de 28-32 o C pe jumatate sau trei sferturi. Bolnavul sta
culcat pe spate, cu picioarele departate si genunchii indoiti. La nivelul
picioarelor, dispozitivul se scufunda si se ridica ritmic deplasandu-se
de la picioare catre umar. In lipsa dispozitivului valurile sunt
provocate de tehnician prin miscari cu palmele de la picioare catre
piept. Mod de actiune: factorul termic si factorul mecanic. Durata 3-4
minute.
Prin complexul de factori utilizati ce ofera, alaturi de celelalte
parti componente ale tratamentului, o seeama de remedii eficiente
ajutante in programul de recuperare a gleznei, se folosesc:
baile cu plante medicinale (la temperatura de 36-37 o C);
baile kineto (la temperatura de 36-37 o C dupa care se face
mobilizarea articulatiei);
baile galvanice bicelulare pentru activarea circulatiei
Roentgen terapie pentru influentarea componentei inflamatorii.
Factorul termic (caldura) prezinta o deosebita importanta prin
efectele pe care le are asupra organismului, cum ar fi: cresterea

metabolismului, cresterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de

vasoconstrictie, efect decontracturant si de relaxare a musculaturii,
scaderea vascozitatii lichidului articular usurand astfel realizarea
miscarilor prin cresterea mobilitatii, efect antialgic si cresterea
fluxului sanguin la nivelul muschilor.
h ) Baile cu plante medicinale baile de malt, tarate de grau sau
amidon; se folosesc 3 kilograme de malt pentru o baie generala.
Maltul se fierbe si se strecoara inainte de folosire. Pentru baile de
tarate 1 1,5 kg de tarate ce se fierb in 5 l de apa clocotita apoi se
toarna totul in baie. Pentru baile cu amidon se folosesc 1-2 kg amidon
pentru baile generale.
Actiune : datorita slabei termoconductibilitati aceste substante
mentin timp mai indelungat temperatura apei de baie crescuta si au
actiune emolienta asupra pielii. Sunt indicate in afectiuni ortopedice.
i ) Baia kinetoterapica este baia cu miscari, baie calda la care se
asociaza miscari in articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada
mai mare ce se umple trei sferturi cu apa la temperatura de 36-38
grade celsius. Bolnavul este invitat sa se aseze in baie si timp de 5
minute este lasat linistit. Dupa aceea tehnicianul executa sub apa, in
mod pasiv, la toate articulatiile, toate miscarile posibile in timp de 5
minute. Bolnavul este lasat in repaos 5 minute dupa care este invitat sa
repete singur miscarile imprimate de tehnician.
Durata baii, 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si
lasat sa se odihneasca.
Mod de actiune: factorul termic si factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii
musculare care se produce sub influenta apei calde si pierderii
greutatii corpului. Este de subliniat importanta psihica a miscarii
pasive.
j ) Baia galvanica bicelulara se poate folosi in combinatii diferite in
functie de efectele urmarite. Se combina actiunea curentului continuu
cu actiunea termica a apei (apa este mijlocitoare intre electrod si
tegument). Pentru aceasta baie sunt necesare 2 vane speciale, din
faianta, sub forma de cizma (pot fi si din portelan sau masa plastica),
prevazute cu cate o despartitura laterala in care se pune electrodul si
racordate la sursa de curent continuu, avand polaritati diferite. Un
taburet rotativ permite asezarea bolnavului la inaltimea dorita.
Electrozii sunt din carbune de retorta de forma dreptunghiulara groase
de 10 mm cu lungimea de 400 mm. Durata sedintei este de 10-30 de
minute. Ritmul de aplicare : zilnic sau de una la doua zile.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE

Prin diversitatea posibilitatilor de utilizare a curentului electric
tratamentul prin electroterapie ocupa un loc important in tratamentul
recuperator. Pentru obtinerea analgeziei necesara aproape in toate
cazurile posttraumatice ale gleznei se folosesc:
- Curentul galvanic cu toate formele sale, galvanizari simple, bai
galvanice si ionogalvanizari. Se utilizeaza fenomenul analgezic
obtinut prin folosirea ca electrod activ al polului. In cadrul bailor
galvanice este cumulat si efectul termic al apei iar in cadrul
ionogalvanizarii, proprietatile substantelor farmacologice active
introduse cu ajutorul curentului galvanic.
- Curentul de joasa frecventa, cu o frecventa de pana la 100 Hz, este
utilizat in procesul analgetic pe care unii dintre bolnavi il au. Astfel
vom utiliza in cadrul curentilor diadinamici, urmatoarele forme de
curent: difazat fix (cu actiune analgezica), perioada lunga si perioada
scurta. Tot in acest scop se mai folosesc unii curenti Trbert tot cu
actiune analgezica.
- Curentii de medie frecventa sunt curentii sinusoidali cu frecventa
cuprinsa intre 3000-10.000 Hz. Din randul lor se folosesc curentii
interferentiali ce au un efect analgezic (80 100 Hz).
- Curentii de inalta frecventa. In randul acestora vom avea undele scurte
care au un important efect analgetic si miorelaxant. Tot in aceasta
categorie se intalnesc si undele decimetrice, ultrascurtele si
ultravioletele doza eritem.
Ultrasunetele au efect analgetic obtinut intr-un mod asemanator cu al
curentilor de joasa frecventa. Deasemenea electroterapia ofera si
posibilitatea obtinerii efectelor de excitare a musculaturii, efect hiperemiant
si decontracturant. Ultrasunetul se va aplica atat in camp continuu cat si in
camp discontinuu. Aplecarea in camp continuu se face cand avem o unda
ultrasonora longitudinala si neintrerupta cu actiunea continua asupra
mediului. Aplicarea in camp discontinuu se face cand avem o intrerupere
ritmica a undei ultrasonore, se foloseste cu ajutorul unui generator de
impulsuri.
Tratamentele se pot efectua in doua modalitati: aplicand capul
emitator prin contact direct asupra tegumentului, folosind ulei, gel, vaselina.
Capul emitator se plimba circular sau linear fara a se apasa prea tare si cu
viteza foarte mica; trebuie sa fie mereu in contact perfect cu tegumentul,
pozitionat vertical si sa evite proeminentele osoase sau regiunile bine

vascularizate. Aplicarea indirecta, in apa, se face cand avem de tratat

extremitatile, care anatomic au multe suprafete neregulate si multe
proeminente osoase. In acest caz, intr-o baie calduta se intoduce mana sau
piciorul bolnav si capul emitator. Se executa miscari lente, liniare sau
circulare la aproximativ 3 cm distanta de tegumente avand grija ca suprafata
emitatorului sa fie paralela cu tegumentul.
Magnetodiafluxul are o serie de efecte benefice cum ar fi:
accelereaza cicatrizarea diverselor plagi, grbeste vindecarea tesutului
cutanat, realizeaza o topire a calcificarilor organizate in structura partilor
moi din bursite si tendinite.
Curentul galvanic galvanizarea simpla sau utilizarea curentului
continuu cu ajutorul electrozilor (placi metalice de plumb laminat de diferite
dimensiuni in functie de regimul de aplicare si de efectele de polaritate). De
obicei sunt drepunghiulari cu marimi variind intre 50 si 800 cm dar pot avea
si forme speciale (punctiformi, forma de ochelari). Modalitati de asezare a
electrozilor: transversala (electrozii sunt asezati de o parte si de alta a
regiunii afectate), longitudinala (asezati la distanta unul fata de celalat).
Intensitatea curentului este strans legata de sensibilitatea si toleranta
tegumentului, de evolutia afectiunii, de marimea electrozilor si de durata
aplicatiei.
Durata 30 de minute. Ritmul de aplicare si numarul procedurilor sunt
variabile cu diagnosticul afectiunii.
Ionizarea este procedura prin care se introduce in organism, cu
ajutorul curentului continuu, diferite substante medicamentoase cu actiune
farmacologica.
Tehnica de aplicare: diferenta dintre ionogalvanizare si galvanizarea
simpla, consta in imbibarea tesutului hidrofil ce imbraca electrozii cu o
solutie medicamentoasa in loc de apa simpla. Pentru o eficienta maxima
polul activ trebuie sa fie mult mai mic decat polul pasiv. Polul activ este
dependent de incarcarea electrica a solutiei medicamentoase. Substantele
incarcate cu semn + se vor pune intotdeauna la electrodul pozitiv, iar cele
incarcate cu semn la polul negativ.
Ex: la polul + metale (Li, Ca, Fe, Zn, Cu), radicali amoniu, alcaloizi
(histamina, cocaina, stricnina, novocaina). La catod halogenii (Cl, Br, Iod),
radicali acizi (Acid Sulfuric, azotic, salicilic). Solutiile folosite se fac cu apa
distilata, concentratia de ioni trebuind sa fie cat mai mica pentru ca
disocierea electrolitica e cu atat mai puternica cu cat solutia este mai diluata.
Ultravioletele. Datorita faptului ca sensibilitatea la radiatii
ultraviolete este foarte diferita, in functie de individ, de regiunea corpului, de
varsta si de alti factori, se recomanda o atentie deosebita in alegerea dozei.

Biodozimetria reprezinta masurarea timpului necesar pentru obtinerea celui

mai slab eritem pe tegument si preceda in mod obligatoriu orice tratament cu
ultraviolete.
Tehnica de aplicare : se aplica lampa la o distanta fixa de 50 cm fata
de regiunea de aplicat. Bolnavul este culcat in decubit dorsal, se acopera
celelalte zone cu un cearsaf lasand libera zona gleznei (aproximativ 10/10
cm). Aplicatiile de ultraviolete in scop antalgic se fac cu succes in sechelele
postraumatice ale gleznei, dozele eritem indicate fiind cele moderat de 2-3
biodoze. Pentru biodozimetrie se foloseste biodozimetrul Gorbacev.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Efectele fiziologice ale masajului asupra elementelor aparatului
locomotor
Masajul exercita o serie de actiuni foarte utile asupra elementelor
aparatului locomotor: muschi, tendoane, fascii si aponevroze, teci tendinoase
si alte formatiuni fibroase asupra tesuturilor moi articulare si periarticulare si
chiar asupra periostului si osului.
Prin masajul musculaturii scheleticii se influenteaza organismul in
mod substantial. In acesti muschi se produc diferite fenomene fizice si
chimice, metabolice sau energetice, care pot fi mai mult sau mai putin
stimulate sau incetinite prin mijloacele noastre.
Prin actiunea mecanica a manevrelor de masaj executate staruitor si
intr-un ritm viu, putem imbunatati proprietatile functionale ale muschilor,
facand sa creasca excitabilitatea conductibilitatea si contractilitatea lor.
Prin tensiuni si destinderi alternative putem dezvolta elasticitatea
muschilor, una dintre cele mai importante proprietati ale lor. Prin manevre
usoare executate intr-un ritm lent, putem obtine relaxarea muschilor
incordati sua obositi. Prin manevrele de presiune si stoarcere, activam
circulatia in vene si capilare, vasta retea vasculara care inconjoara si strabate
musculatura scheletica. Sub influenta acestor manevre de masaj se largesc
capilarele de rezerva, creste debitul sanguin local si se accelereaza curentul
de limfa. Masajul are influenta evidenta asupra muschilor atrofici si atoni
contracturati sau traumatizati.
Masajul tendoanelor si al tecilor tendinoase se executa, practic, odata
cu masajul muschilor. Se folosesc indeosebi manevre cu efect circulator
(neteziri si frictiuni relaxante) si se trateaza astfel unele leziuni si tulburari
care trec nebagate in seama. Locul de insertie al tendoanelor pe os sau
periost poate fi sediul unor complexe leziuni si tulburari. Aceste insertii se

maseaza cu bagare de seama, prin manevre blande dar insistente. Tendoanele

si tecile tendinoase au un important rol static si dinamic. Masajul lor are
aceeasi importanta ca si masajul muschilor, iar uneori si mai mare. De acest
lucru ne dam seama cand la nivelul lor se produc tulburari traumatice,
inflamatii si alte procese de atrofie si de degenerescenta care necesita o
atentie deosebita si un tratament de lunga durata.
Masajul articulatiilor necesita o tehnica adpatata la forma si structura
definita a lor. Masajul actioneaza si la nutritie in tesuturile articulatiei (piele,
tesut conjunctiv, vase, nervi, tendoane si muschi) la intretinerea supletii si
rezistentei, conditii indispensabile pentru o buna functionare articulara.
Efectele circulatorii si trofice ale masajului articular, aplicat direct pe
capsula articulara, si pe ligamentele care o insotesc in exterior, se resimt si
asupra membranei sinoviale care o captuseste pe partea sa interna. Masajul
articular si activarea circulatiei in musculatura si tesuturile din jurul si de
deasupra articulatiei, contribuie la rezorbtia sau impregnarea in circulatia
generala a lichidelor seroase sau a sangelui revarsat in cavitatea articulara.
Prin masaj si gimnastica medicala, se previn si se combat: aderentele,
retractiile, cicatricile vicioase, depozitele patologice periarticulare si alte
urme ale accidentelor si bolilor articulare (traumatisme, reumatism, artrite si
artroze) care limiteaza miscarile normale.
Oasele beneficiaza de efectele circulatorii si trofice ale masajului
numai in mod indirect, prin intermediul tesuturilor moi, pe care le acopera si
in care se ramifica reteaua vasculara si nervoasa.
Aceste efecte sunt mai sigure atunci cand sunt masati muschii cu care
oasele au legaturi functionale. In acelasi fel se pot explica si influentele
masajului periostal asupra circulatiei sangelui si asupra nutritiei din
interiorul osului.
Descrierea anatomica a regiunii
Descrierea anatomica a gambei. Deosebim la gamba doua regiuni:
una anterioara, alta posterioara.
Regiunea anterioara a gambei cuprinde muschii extensori si peronierii.
Creasta tibiei este accesibila pe toata intinderea ei si poate sa fie explorata cu
degetele. Pielea este subtire si putin mobila. Tendoanele muschilor acestei
regiuni se gasesc in teci, care pot fi sa fie interesate de procese inflamatoare.
Muschii se gasesc in loji osteofibroase.
Regiunea posterioara a gambei cuprinde toate partile moi care se gasesc
inapoia tibiei si peroneului. In sus, regiunea este larga si convexa, formand
moletul, iar in jos devine din ce in ce mai ingusta, catre glezna. Ea cuprinde

doua loji musculare: una supeficiala care contine muschii gemeni ce se

insereaza pe tendonul lui Ahile, plantarul subtire si solearul, alta profunda
care contine popliteul, gambierul posterior, flexorul comun al degetelor si
flexorul propriu al degetului mare.
Descrierea anatomica a gleznei. Glezna, sau gatul piciorului,
cuprinde doua articulatii: peroneotibiala inferioara si tibiotarsiana, impreuna
cu toate partile moi pe care le inconjoara. Regiunea anterioara este limitata
lateral la maleola interna si maleola externa. Intre ele este intins ligamentul
inelar al tarsului sub care trec dinauntru in afara tendoanele gambierului
anterior, extensorului propriu al degetului mare si al extensorului comun.
Intre grupul acestor tendoane si cele doua maleole se afla doua depresiuni in
care se afla direct sub piele sinoviala articulara, accesibila astfel masajului.
Regiunea poasterioara prezinta de o parte si de alta cele doua maleole, la
mijloc tendonul lui Ahile care se insereaza pe calcai, iar intre ele, doua
santuri profunde prin care trec tendoanele muschilor posteriori si laterali ai
gambei. Sub tendonul lui Ahile se afla o bursa seroasa retrocalcaneana.
Articulatia gleznei cuprinde doua articulatii: peroniero-tibiala si tibiotarsiana impreuna cu toate partile moi care le inconjoara.
Articulatia talo-crurala. La formarea ei participa oasele gambei si
talusul. Suprafetele articulare sunt reprezentate, de partea gambei, de o
formatiune concava (formata din extremitatile inferioare ale tibiei si fibulei)
iar suprafata tarsiana a articulatiei este reprezentata de fata superioara a
talusului data de trohlee si de doua fetisoare maeleolare laterala si mediala.
Ca mijloace de unire, sunt reprezentate de capsula articulara intarita
pe lateral de doua ligamente puternice. Capsula este subtire, foarte stransa pe
lateral si mult mai laxa, dar rezistenta in partile anterioara si posterioara.
Tendoanele muschilor extensori ai piciorului adera intim de capsula.
Ligamente: ligamentul colateral lateral cu 3 fascicule distincte si ligamentul
colateral medial care este puternic, are forma de triunghi de unde rezulta si
denumirea de ligament deltoidian format din patru fascicule.
Scheletul piciorului propriu-zis este alcatuit din 3 segmente: tars,
metatars si falange.
Muschii piciorului se gasesc atat pe fata dorsala cat si pe cea plantara.
Pe fata dorsala se gasesc muschii interososi si pe fata plantara muschii se
impart in 3 grupe: mediali (muschiul abductor, muschiul adductor si
muschiul flexor scurt al halucelui), externi (muschiul adductor, muschiul
flexor scurt al degetului mic), mijlocii (muscii interososi si muschiul flexor
comun al degetelor 2-5).

Inervatie: dintre nervii membrului inferior, nervul tibial inerveaza

extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al halucelui, muschiul
pedios, muschii interososi, muschii lombricali.
Vascularizatie: artera tibiala anterioara - iriga piciorul pe fata dorsala
si degetele si artera tibiala posterioara - iriga fata plantara si degetele.
Tehnica masajului
Masajul gambei se va face succesiv la urmatoarele grupuri
musculare:
- Grupul gambierului anterior cu extensorul comun al degetelor si
extensorul propriu zis al degetelui mare, la care se face mai intai
netezirea cu o singura mana, cu policele pe marginea anterioara a
tibiei si celelalte degete pe partea externa a gambei. Netezirea se face
de jos in sus, apoi sub forma de pieptene cu partea dorsala a
falangelor. Urmeaza framantatul cu doua degete.
- Grupul peronierilor se maseaza cu o mana, ca si grupul anterior,
pozitia fiind ceva mai laterala, cu policele alunecand pe musculatura
anterioara, paralel cu creasta tibiei, iar celelalte degete pe musculatura
posterioara. Urmeaza, dupa netezire, petrisajul cu doua degete si
mangaluirea.
- Grupul muschilor posteriori se maseaza la inceput prin netezire, de jos
in sus, cu o mana sua cu doua. Urmeaza frmntatul sub forma de
presiune, stoarcere, mangaluire, ciupire-geluire. Deasemenea se poate
aplica baterea cu partea cubitala a mainii.
Masajul articulatiei gleznei incepe cu netezirea care se poate executa
cu ambele maini, urmata de presiune in zona perimaleolara si de fricitune a
articulatiei tibiotarsiene. Frictiunea incepe cu tendonul lui Ahile, sub
maleola externa, apoi pe fata dorsala si din nou catre tendonul lui Ahile, pe
sub maleola interna.
Masajul piciorului
Pentru masajul piciorului pacientul sta in decubit dorsal cu membrul
inferior intins. Pe partea dorsala a piciorului se face netezirea, cu palma,
avand degetele departate pentru fiecare metatarsian in parte, pornind de la
varful degetelor bolnavului catre glezna. Aici se face netezirea specifica
gleznei, cu cele doua police pornind de la mijlocul articulatiei dupa care se
ocolesc cele doua maleole (interna si externa) concomitent. Pe regiunea
plantara netezirea pieptene se deruleaza pumnul de la radacina pana la
varfuri pe aponevroza plantara. Tot pe partea dorsala se mai fac geluirile ca

forma de framantat. Cu degetele departate pe metatarsiene iar pe partea

plantara se fac framantari cu 4 degete pe muschii tenari, hipotenari, bureletul
plantar si geluiri pe aponevroza plantara de la bureletul plantar pana la
calcaneu.
Frictiunea se face tinand contrapriza cu o mana pe calcaneu pornind
cu pozitia deget peste deget, de la mijlocul articulatiei tarsiene, ocolind
maleola dupa care se schimba mana contrapriza si se lucreaza pe partea
cealalta. Se face frictiunea si la calcaneu la insertia tendonului lui Ahile.
Frictiunea se mai executa la toate articulatiile interfalangiene cu policele
deasupra si aratatorul dedesubt, cu miscari circulare la fiecare articulatie.
Tapotamentul se executa pe partea plantara cu o singura mana, cu toate
formele lui. Vibratia se executa atat pe partea dorsala cat si pe partea
plantara cu palma intreaga, realizand trenuri vibratorii succesive in lungul
fibrei musculare cu efect sedativ. Masajul se incheie cu neteziri atat pe
partea dorsala a piciorului (cu palma intreaga) cat si pe partea plantara
(netezirea pieptene).
Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapia) este de 3 feluri: pasiva, activa si
activa cu rezistenta. In cazul gleznei se fac miscari cu incarcare de greutati.
Miscarile pasive
Tinem cu o mana contrapriza pe metatars, iar cu cealalta, pe toate
degetele se face flexia plantara (extensia) apoi flexia dorsala a piciorului pe
gamba, flexia laterala (dreapta si stanga), chiar departand si apropiind
degetele, pronatia, supinatia si circumductia. Se mai poate face si elongatia
pentru fiecare deget in parte sau abductia si adductia intre degete. Pentru
glezna, miscarile pasive sunt: cu o mana se tine contrapriza pe partea
inferioara a gambei, iar cu cealalta mana priza pe oasele tarsiene si se face
flexia dorsala pe gamba a labei piciorului, apoi flexia plantara (extensia)
flexia laterala stanga si dreapta, pronatia si supinatia, elongatia si
circumductia.
Miscarile active:
Sunt aceleasi miscari ca si cele pasive, cu deosebirea ca miscrile le
executa bolnavul iar maseurul le dicteaza.
Miscarile active cu rezistenta
Sunt pentru flexie dorsala, maseurul tinand contrarezistenta cu mana
pe partea dorsala a plantei. Pentru flexie plantara maseurul tine rezistenta pe
partea plantara iar pentru flexia laterala tine contrarezistenta pe partea opusa
miscarii.
Gimnastica medicala

Se fac:
- exercitii de flexie a degetelor urmate de relaxare
- exercitii de extensie a degetelor urmate de relaxare
- exercitii de flexie a piciorului
- exercitii de extensie a piciorului
- exercitii de circumductie
- exercitii cu bicicleta ergometrica, cu laba piciorului fixata pe pedala
- exercitii de polikineto-recuperare
- exercitii de flexie plantara si dorsala cu contrarezistenta
- exercitii de abductie a piciorului
- exercitii de apucare a unei vergele de lemn cu degetele piciorului
- exercitii de apucare a unui prosop intins pe o suprafat neteda
- exercitii de ridicare pe varfurile picioarelor, alternative
- exercitii de mers pe varfuri inainte si inapoi
- exercitii de mers pe calcaie inainte
- exercitii de mers incrucisat
- exercitii de mers pe loc, intre doua bare paralele

TERAPIA OCUPATIONALA
Reprezinta o metoda complexa de tratament si de recuperare a unor
afectiuni fizice sau mentale care utilizeaza munca sau orice alta ocupatie in
vederea corectarii sau compensarii deficientelor functionale. Toate
activitatile recomandate in cadrul terapiei ocupationale sunt prescrise de
medic si aplicate bolnavilor de catre terapistii ocupationali. Terapia
ocupationala este complementara kinetologiei medicale si reprezinta
elementul central al recuperarii socio-profesionale (etapa a doua a
recuperarii) permitand ameliorarea insuficientei de forta musculara sau de
amplitudine articulara. Utilizand indeosebi miscarile globale (lanturi
cinematice), terapia ocupationala poate avea un efect stimulant spre exemplu
asupra unei glezne si al unui picior cu sechele postraumatice, contribuind la

reeducarea gestului,respectiv a mersului, care reprezinta forma cea mai

expresiva si complexa a motricitatii.
Principalele activitati sau tehnici sunt:
tehnici de baza (ceramica, tamplarie, tesatorie, croitorie, olarit etc)
tehnici complementare ce constau in confectionarea unor articole din carton,
piele, hartie etc.
tehnici de recuperare reprezentate de activitatile care urmaresc dobandirea
independentei cotidiene a pacientilor (imbracat, alimentare, sarcini
menajere)
tehnici de expresie utilizate pentru pacientii cu probleme mentale sau cu
sechele post AVC, traumatisme craniocerebrale (activitati de scris, desenat,
aranjamente florale etc)

Planul terapeutic pentru un bolnav cu sechele postraumatice ale gleznei

Obiective:
- determinarea scopului final pe termen lung al asistentei ce urmeaza a fi
aplicate. Se stabileste de catre pacient si familie cat si de tearpist care va
avea in vedere dorintele exprimate cat si capacitatile fizice ale pacientului.
Ex: sa se ajute singur, sa nu mai ceara ajutorul familiei, sa poata merge din
nou la serviciu sau sa isi gaseasca altul.
- Stabilirea domeniului in care pacientul isi realizeaza scopul final si nivelul
ce se presupune a fi atins domenii ale activitatii umane (arii de
performanta):
Activitatile vietii zilnice. Ex: imbracat-dezbracat, incaltat-descaltat.
Activitati profesionale accesibile. Ex: in functie de profesia detinuta inainte,
se poate recalifica in croitorie (neaparat la masina de cusut cu pedala), olarit
sau sa si-o recastige.
Activitati de agrement. Ex: daca este o persoana activa si nu sedentara, poate
practica inotul, dansul, plimbatul cu bicicleta sau chiar hidrobicicleta.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (APE MINERALE,

NAMOLURI)
Apele oligominerale se impart in:
- Ape akratopege cu temperatura la izvor sub 20 o C.
- Ape akratoterme cu temperatura de peste 20 o C la izvor. Aceasta
categorie de ape minerale se utilizeaza cu predilectie in cura externa.
Mecanismele de actiune si efectele terapeutice sunt legate de factorul termic,

mecanic si de substantele absorbite transtegumentar. Se indica in afectiuni

posttraumatice ale aparatului locomotor.Statiuni principale: Baile Felix (47 o
C), Baile 1 Mai (42 o C), Vata de Jos (35-37 o C), Geoagiu (31-36 o C),
Moneasa (32 o C).
Apele alcalino teroase sunt cele ce contin cationi de calciu magneziu,
in combinatie cu anionul bicarbonic. Se indica in procesele de decalcifiere
(calusuri osoase incomplet consolidate, osteoperoze dupa imobilizari).
Namolurile Proprietati fizice:
- greutatea specifica (datorita continutului de minerale)
- hidropexia (capacitatea de retinere a apei)
- termopexia (conservarea calorica) proprietatea de a absorbi si de a
pastra caldura.
- Plasticitatea proprietatea de a se intinde si de a se mula pe suprafata
corpului
Tehnica de aplicare metoda ce amai utilizata este impachetarea si
consta in acoperirea partiala sau totala a bolnavului cu un strat de 2 - 2,5 cm
cu namol. Baile de namol se aplica la 36 40 o C, iar cataplasmele sunt
aplicatii locale pe suprafete limitate la temperatura 45 50 o C. Onctiunile
cu namol si expunerile la soare sunt uitilizate si ele.
Indicatii afectiuni ale aparatului locomotor.
Statiuni Namolurile sapropelice se gasesc pe fundul lacurilor.
Ex: Techirghiol.

Este o boal care face parte din reumatismul degenerativ inflanmator.

Durerea localizat n regiunea lombar ca i cea care iradiaz de-a lungul
membrului inferior constituie o referin extrem de frecvent ce determin
incapacitatea de munc cu repercursiuni economice importante.
Nevralgia sciatic este o algie radicular care traduce suferina unei
rdcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos
propriu-zis. Ea rezult n majoritatea cazurilor dintr-un conflict
discoradicular consecutiv unei hernii intraradiculare la nivelul discului
intervertebral L4 -L5 sau L5 - S1.
ETIOPATOGENIE
Etiopatogenia lombo - sciatic este manifestarea nevralgic cea mai
des ntlnit. Cunoaterea condiiilor etiologice i a mecanismelor
patogenice are o deosebit importan practic att din punct de vedere al
tratamentului curativ ct i al celui proflactic.
Vrsta. Sciatica apare la indivizii aduli ntre 25 - 50 de ani i cu
deosebire dup vrsta de 40 de ani.
La copii i la adolesceni rezistena discului intervertebral este
considerabil, deoarece nu s-au produs nc alterrile structurale
menionate. Astfel, traumatismele sau surmenajul funcional al regiunii
lombo - sacrate nu pot produce leziuni discale sau disco - radiculare.
Btrnii nu prezint de obicei manifestrile clinice ale discopatiilor clinice
ale discopatiilor, deoarece sunt mai rar supui traumatismelor sau
eforturilor fizice, dei ei au leziuni spondilozice uneori importante.
La individul adult se produce un anumit decalaj ntre solicitrile funcionale
ale sistemului osteo - musculo - ligamentar al coloanei vertebrale i
structura acestor esuturi. Un individ dup 30 de ani ndeplinete n general
aceleai munci fizice ca unul de 20 de ani dei se tie c dup vrsta de 30
de ani discurile vertebrale prezint leziuni degenerative de senescen. n
acest mod se poate nelege incidenta crescut a sciaticii la indivizii de
vrst mijlocie.
Sexul. Sciatica apare mai frecvent la brbai dect la femei ceea ce
se poate explica prin faptul c brbaii sunt mai expui traumatismelor i
surmenajului funcional al coloanei. La femei n afar de traumatisme i
surmenaj funcional sciatica poate s apar ca urmare a modificrilor
coloanei lombare suprasolicitat de pild n obezitile endocrine dup
sarcini.
Condiiile de via i munc. Sciatica apare mai frecvent la indivizii
care sunt supui prin profesiunea lor, traumatismelor i eforturilor. Astfel,
dup Huttman i colaboratorii, 62% dintre bolnavii cu sciatic sunt

muncitori manuali iar dup observaiile noastre, aceeai categorie este

reprezentat cu 65%. Din expunerea factorilor etiologici de pn acum
rezult un element comun i anume surmenajul funcional. nsui faptul c
sciaticele se ntlnesc mai mult la partea stng este explicat de Arseni i
lacob prin acest factor. Asfel, n cursul micrilor obinuite dreptacii fac o
flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, traciunile cele mai mari fiind
suportate de muchii vertebrali i de segmentul lombar din stnga.
n producerea sciaticii rolul hotrtor l au 2 factori: unul mecanic, legat de
tulburrile discului intervertebral i unul inflamator, legat de iritaia
rdcinilor nervului sciatic prin compresiune discal.
nsumarea acestor doi factori d natere elementului esential al patogeniei
sciaticii: conflictul disco-radicular.
Simptomatologie
a) Istoricul bolii
Istoricul bolii trebuie constituit ct mai fidel posibil, trecndu-se n
revist modalitaile de debut (brusc sau insidios), condiiile de apariie
(expunerea la frigul umed, cureni reci de aer, traume psihice sau familiale,
stri conflictuale la locul de munc, surmenajul), vechimea bolii,
tratamentele urmate.
Vor fi de asemenea consemnate manifestrile care au precedat
debutul: traumatisme, infecii de focar, uretrite, prostatite, anexite, tulburri
digestive.
O valoare incontestabil pentru istoricul bolii o prezint localizarea
iniial a durerii (articular, abarticular sau periarticular) nsoit sau nu
de tumefacii i impoten funcional. Caracterul durerii poate furniza date
care s diferenieze procesul inflamator de cel degenerativ. Astfel durerea
poate fi continu sau intermitent avnd un caracter fugar sau persistent;
ea mai depinde de momentul apariiei ei (noaptea sau ziua), modul cum e
influenat de repaus sau de micare. O meniune specific se refer la
unele malformaii congenitale ce pot determina modificri statice care
constituie condiii favorabile n producerea manifestrilor reumatice ca:
genu varum sau valgum, coxa vara sau valga, piciorul plat. Traumatismele
recente ca i cele vechi pot constitui puncte de plecare ale afeciunilor
degenerative sau pot declana primele simptome ale unei boli inflamatoare
reumatismale. Infeciile de focar, tulburrile endocrine-metabolice
(insuficien ovarian, hipo i hipertiroidism, hiperfuncia hipofizar,
obezitatea) constituie factori favorizani.
b) Anamneza
Din datele anamnezice subliniem valoarea factorilor reumatogeni
corelai condiiilor de mediu, munc i via, dintre care pot fi luai n
consideraie:
umiditatea
i
igrasia
locuinei,
mbrcmintea
necorespunztoare, alimentaia deficitar sau dimpotriv supraalimentaia.

n cadrul diferitelor profesiuni o importan deosebit n apariia sau

declanarea unor boli reumatice are exercitarea muncii n condiii de micro
i macroclimat nefavorabil la care se adaug poziiile vicioase, obositoare,
suprasolicitarea articular, microtraumatismele profesionale.
Interogatoriul trebuie s urmreasc unele afeciuni asociate (urinare,
genitale) i s obin date referitoare la suferina actual insistnd asupra
modalitii de debut i asupra cauzei declanante; la 20% dintre bolnavi pot
fi identificate drept cauz traumatismele, la 50% durerile apar cu ocazia
unui efort, a unei micri greite sau a unui traumatism indirect iar la restul
de 30% durerile survin fr o cauz evident.
Trebuie precizate: caracterul durerii iniiale, evoluia sa i influena
diferitelor tratamente.
n ceea ce privete durerea pentru care bolnaviil se prezint la medic,
aceasta trebuie analizat precizndu-se urmtorii parametri.
Severitatea durerii este relativ greu de apreciat deoarece factorul
individual este foarte important: se poate considera intensitatea unei
dureri dup rsunetul ei privind capacitatea bolnavbului de a lucra sau
de a dormi.
Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere. Astfel
deosebim: durerea somatic produs prin aciunea unor stimuli nocivi
asupra structurilor musculo-scheletale profunde (ligamente, fascii,
tendoane, muchi, periost); e o durere difuz, vag localizat cu debut
insidios i durat lung; durerea radicular nervoas produs prin
agresiunea direct asupra structurilor nervoase; este o durere cu debut
brusc, ascuit, nsoit de parestezii, de tulburri senzitive i motorii.
Localizarea durerii i mai ales iradierea ei sunt date importante pe care
bolnavul ni le poate preciza.
Durata durerii trebuie de asemenea analizat; uneori durerea este
permanent alteori intermitent. Durerea permanent poate avea o
intensitate constant sau poate prezenta unele exacerbri. Durerea
intermitent poate fi declanat de anumii factori care trebuie precizai.
Durerea care prezint o intensificare nocturn sau dimineaa la sculare
e posibil s aib o origine articular.
Reproducerea poate avea loc prin micri sau prin diferite manevre, pe
care bolnavul le poate efectua n timpul examinrii.
Cauzele agravante trebuie precizate; durerea poate fi exacerbat de
tuse, strnut sau de efortul de defecaie (este posibil n acest caz s fie
vorba de o durere radiculo-nervoas); n general efortul fizic poate
accentua durerea.
Factorii ce uureaz durerea sunt: repausul la pat, diverse medicamente
sau mijloace ortopedice.
c)Simptome

 Simptome subiective
Simptomul preponderent uneori exclusiv l constituie durerea n
regiunea lombar, durerea iradiaz n membrul inferior avnd un traiect
care depinde de rdcina afectat astfel n sciatica L5 durerea intereseaz
poriunea posterioar a fesei, faa posterioar a coapsei, faa extern a
gambei, partea extern a gleznei, regiunea dorsal a piciorului ajungnd
uneori pn la haluce.
n caz de sciatic S1, durerea cuprinde partea posterioar a fesei,
partea posterioar a coapsei i gambei, tendonul lui Achile, clciul i
regiunea plantar.
Aceast topografie a iradierii durerii nu este totdeauna aa de
complet astfel nct nu putem s precizm rdcina afectat numai pe
baza descierii durerii de ctre bolnav.
Bolnavul acuz deseori parestezii (amoreli, furnicturi) n membrul
inferior avnd o topografie similar cu cea a durerii; rareori prin
interogatoriu aflm c bolnaviil prezint i tulburri sfincteriene minore.
n sciatica prin conflict disco-radicular care prezint situaia cea mai
frecvent, durerea se calmeaz prin repaus, n special repaus la pat astfel
nct deseori bolnavul se poate odihni n timpul nopii; eforturile i micrile
din timpul zilei, tusea i strnutul mresc intensitatea durerii.
Simptome obiective
Examinnd bolnavul care se afl n picioare constatm o atitudine
antalgic mai ales n cazul sciaticii prin hernia discului L4 - L5, trunchiul
fiind nclinat ctre partea opus celei dureroase; se remarc o tergere a
lordozei lombare, o scolioz (consecutiv poziiei antalgice amintite) i
contractura unilateral a musculaturii vertebrale sacrolombare.
Micrile coloanei vertebrale sunt extrem de dureroase i mai ales
flexia anterioar a trunchiului i nclinarea lateral ctre partea dureroas.
Mersul obinuit de regul nu este afectat n schimb se observ
dificulti n mersul pe vrfuri (semnul "poantei" sugestiv pentra sciatica S1)
sau mersul pe clci (semnul "talonului" din sciatica L5).
Examinnd bolnavul n decubit dorsal se constat prezena semnului
Laseque (ridicarea membrului inferior ntins provoac o durere vie a
coapsei i a gambei); prin aceast manevr se realizeaz o elongaie a
nervului sciatic. Pentru a realiza aceast elongaie prin manevre mai puin
cunoscute (n scopul evitrii unei participri subiective) se practic
manevra Laseque inversat; dup ce am fixat n rectitudine cele dou
membre inferioare pe planul patului se cere bolnavului s treac n poziie
eznd; n caz de sciatic real micarea este net limitat de durere.
Manevra Brogard i testul Flepping servesc aceluiai obiectiv.
n cazul testului Flepping bolnavul este aezat pe marginea patului cu
membrele inferioare atrnnd, iar gamba se extinde fa de coaps; n caz
de sciatic, aceast manevr provoac o durere violent i rsturnarea
coloanei ctre spate. Se realizeaz de asemenea studiul sensibilitii la

nivelul membrelor inferioare; se constat o hipoestezie (scderea

sensibilitii cutanate) superficial mai ales pe regiunea dorsal a piciorului
i pe faa extern a gambei n sciatica L5; hipoestezia "n a" este
sugestiv pentru compresia cozii de cal.
n sciatica L5 la examenul obiectiv se constat un deficit motor al
extensorului halucelui i a muchilor lojii anteroexterne; n sciatica S1 se
observ mai rar un deficit al muchilor lojii posterioare a gambei (flexori
plantari). Refexul Achilian poate fi diminuat sau abolit n sciatica S1.
Examinnd bolnaviil n decubit ventral se poate evidenia semnul "soneriei"
(DE SE ZE): presiunea spaiului paravertebral corespunztor discului
patologic (L4 - L5 sau L5 S1) declaneaz o durere vie, analog celei de
care sufer spontan bolnaviil; se constat uneori hipotrofie muscular
succednd unui deficit motor prelungit.
n cazul examenului obiectiv al bolnavului cu sciatic nu trebuie omise
tuseele pelviene (vaginal i rectal) acestea putnd depista o tumoare a
micului bazin ce poate fi responsabil de nevralgia sciatic.
Forme clinice
a) Sciatica prin hernie discal
Este cea mai frecvent form clinic a nevralgiei sciatice. Pentru originea
discal a acesteia pledeaz:
- traumatism al coloanei lombare n antecedente;
- episoade anterioare de lombalgii sau de sciatic;
- debutul brutal al sciaticii (declanat uneori de ridicarea unei greuti);
- unele caractere particulare ale durerii (unilateral, monoradicular,
accentuat de tuse, calmat de decubit);
- o evident inflexiune lateral antalgic;
- semnul "soneriei";
- efectul favorabil al repausului i al tratamentului medical uzual.
Sciatica discal are unele forme clinice particulare:
- forme prelungite;
- forme hiperalgice;
- forme paralizante.
b) Sciatica nediscal poate fi:
1. Sciatica radicular nediscal
Mai frecvent ea poate fi produs de:
- tumori maligne primitive i mai ales secundare;
- mielom mnltiplu;
- boala HODKIN;
- spondilodiscita infecioas;
- morbut Pott;
- tumori benigne (neurinom);
- spondilolistezis;

- canal lombar strmt;

- spondilit anchilopoetic.
Sciatica radicular nediscal, numit i sciatica simptomatic este adesea
hiperalgic i se nsotete de tulburri nevralgice obiective:
- paralizii;
- tulburri de sensibilitate;
- amiatrofie.
Sciatica troncular
Prin agresiuni asupra trunchiului nervos propriu-zis, poate fi de origine
traumatic (infecie medicamentoas prea median i prea profund, plag
prin glon, fractur de bazin sau de femur) sau tumoral (tumori ale micului
bazin).
Sciatica cordonal
Este determinat de o suferin medular prin atingerea cilor senzitive;
poate fi o suferin a cordoanelor posterioare (dureri fulgerate n membrul
inferior homolaterale, leziuni medulare) sau a trunchiului spinatalomic
(simptomatologie contralateral: arsuri, parestezii); diagnosticul de sciatic
cordonal este uurat de existena altor semne de atingere medular.
4. Sciatica de alte etiologii sau etiologie neprecizat.
Este relativ rar, amintim nevralgia sciatic din diabet; la o mic poriune
din bolnavi nu se poate preciza etiologia sciaticii.
Criterii pentru susinerea diagnosticului
a) Examen clinic
n sciatic exist o serie de semne caracteristice, legate n general fie
de elongatica nervului sau a rdcinilor sale, fie de presiunea trunchiului
nervos dureros.
Semnul Laseque este cel mai fidel i mai preios. Bolnavului, fiind
culcat pe spate, cu genunchii ntini i se ridic clciul, astfel nct s
produc o flexie a membrului inferior pe bazin. n raport n intensitatea
fenomenelor inflamatoare radiculare, durerea apare la unghiuri diferite,
imediat dup ridicarea clciului, n formele hiperalgice, sau la un unghi de
45, facut de coaps pe bazin n formele moderate. Uneori n formele de
sciatic sever, chiar i ridicarea n aceleai condiii a membrului sntos
deteapt durerea de partea bolnav. Acest semn este denumit "Laseque
contralateral".
Semnul coborrii piciorului apare dac bolnavul n decubit dorsal,
ridic ambele membre inferioare cu genunchii ntini, pn ncepe durerea.

Semnul este pozitiv dac la coborrea membrului sntos durerea n

membrul bolnav se intensifc.
Semnul Ulatkievici apare dac bolnavul, aezat n decubit ventral,
execut o extensie maxim a piciorului, ridicnd coapsa flutnd gamba.
Semnul Leri const n provocarea durerii prin flexia capului pe
trunchi.
Semnul Bonnet const n producerea durerii prin aducia forat a
coapsei.
Punctele Valleix corespund zonelor unde diferite fascicule ale
nervului sciatic ncrucieaz planuri dure, astfel nct presiunea acestora
provoac durere. Urmrite descendent ntlnim: punctul fesier la
extremitatea superioar a incizurii sciatice; punctul trohanterian, n anul
ischio-trohanterian; punctul popliteu, n regiunea respectiv; punctul
peronier, la gtul peroneului; punctul maleolar peronier pe faa dorsal a
maleolei respective etc.
Dac semnele menionate pn acum permit un diagnostic clinic de
sciatic, examenul clinic mai poate fumiza o serie de indicii care s fac
posibil localizarea discului i a rdcinilor atinse.
opografia durerii i a tulburrilor de sensibilitate este foarte
important. Asupra acestui aspect s-a insistat.
Atitudinea coloanei vertebrale poate s dea detalii importante n afar
de limitarea micrilor de extensie i flexie a coloanei caracteristice att
sciaticilor L4 - L5 ct i celor L5 S1. La bolnavul aezat n picioare se
poate constata scolioza antalgic. n sciaticile foarte dureroase se constat
o poziie scoliotic n care concavitatea se afl de partea dureroas.
Totodat se poate constata contractura unilateral a muchilor lombari.
Scolioza antalgic caracteristic mai ales sciaticilor L4 - L5.
Scolioza homolateral sau inflexia lateral direct se observ mai ales n
sciaticile L5-S1.
Mersul pe clci este imposibil n sciatica L4 - L5 ca i micarea de btaie
a tactului cu piciorul pe podea.
Examenul reflexelor arat anumite deosebiri. Astfel reflexele achiliene sunt
reduse sau lipsesc n sciaticile L5 S1 n timp ce reflexele rotuliene lipsesc
n discopatiile L3 - L4. Avnd ns n vedere raritatea discopatiilor L3 - L4
abolirea reflexelor rotuliene impun cutarea cu grij a unei sciatici
simptomatice.
Atrofiile musculare ofer mai rar posibilitatea unei localizri a leziunii. Astfel
atrofiile musculare ale muchilor gluteali ai gambei i ai degetului mare se
ntlnesc mai frecvent n sciaticile L5 - S1.
b) Examen radiologic - de regul - confirm diagnosticul. Examenul
radiologic este examenul paraclinic cel mai important. n mod obinuit se
efectueaz radiografii de fa i de profil ale coloanei lombare. Acestea
evideniaz:

- rectitudinea coloanei lombare, cu tergerea lordozei fiziologice (pe clieu

de profil);
- scolioza antalgic;
- pensarea discului lezat L4 - L5 sau L5 S1 (pot fi pensri lombare
laterale sau posterioare) i torsiunea coloanei lombare. Exist sciatic
cu examen radiologic normal (faz incipient). Mielografia cu substan
de contrast hidrosolubil precizeaz mai exact felul i sediul herniei
discale.
c) Examen de laborator (de rutin)
Examenele efectuate n mod obinuit sunt: hemoleucograma, V.S.H.,
electroforeza; ele sunt normale n cazul unui bolnav cu nevralgie
determinat de un proces degenerativ al coloanei lombare.
Studiul metabolismului fosfocalcic i dozarea fosfatazei alcaline sunt utile
ori de cte ori constatm o rarefiere a tesutului osos (osteoporoz,
osteomalacie); dozarea acidului uric, introdermoreacia la tuberculin,
testele serologice pentru Brucala, testele de depistare a factorului
reumatoid, electromiografia pot fi de asemenea utile.
Diagnostic pozitiv
- examen clinic
- examen radiologic
- examene paraclinice
Diagnostic diferenial
n primul rnd nevralgia sciatic trebuie difereniat de;
1. Un sindrom dureros al oldului.
2. O arterit.
3. O flebit a membrelor inferioare.
Pentru un diagnostic corect trebuie s se in seam de:
- un examen clinic corect;
- examenul radiologic;
- plus alte investigaii ale coloanei vertebrale.
n al doilea rnd, nevralgia sciatic trebuie difereniat de alte nevralgii ale
membrelor inferioare:
- nevralgia crural;
- nevralgia parestezic;
- nevralgia obturatoare.

Anamneza i examenul obiectiv sunt concludente.

n al treilea rnd nevralgia sciatic real trebuie difereniat de
pseudosciaticile nevroticilor sau simulanilor.
Evoluie
Folosind mijloacele terapeutice actuale n cea mai mare parte din
cazuri disparitia durerilor apare ntre 2 sptmni i o lun. De obicei dup
aceast perioad persist parestezii care pot s dureze 3-4 luni.
Intensitatea durerilor i a contracturilor musculare este legat n mod
obinuit de formele cu evoluie mai prelungit. Aceeai meniune se poate
face pentru sciaticile care apar la indivizii mai tineri.
Unele forme dureroase se dovedesc rebele la tratament sau numai n
mod trector sensibile. Dintre aceste cazuri se remarc formele de sciatic
cu nevrit sau sciatica paralizant.
Prognosticul este pozitiv.
TRATAMENTUL
1. Tratamentul profilactic
Msurile profilactice urmresc ntrirea aparatului musculoligamentar, clirea organismului, mrirea rezistenei la eforturi i evitarea
factorilor patogeni.
Condiiile de munc sunt deosebit de importante astfel nct trebuie
evitate traumatismele, eforturile exagerate, solicitarea far rost a coloanei
lombare (ridicarea de jos a unor obiecte grele, cu genuchii ntini),
expunerea ndelungat la frig etc.
n cazurile n care unii bolnavi de sciatic, prin natura profesiunii lor,
articulaia lombo-sacrat este mult solicitat, se recomand schimbarea
profesiunii.
Lombostatul este de un real folos, mai ales la bolnavii care au devieri
ale coloanei lombare, ca urmare a dezvoltrii adipoase i a slbirii chingii
musculare abdominale.
Tratamentul curativ
a) Tratamentul igieno-dietetic
Acesta se compune dintr-un regim alimentar cu proteine de calitatea I
(carne, brnz, ou, lapte).

Va avea minimum 3 mese pe zi, dar aici se va avea grij la

repartizarea meselor n funcie de tratamentul balnear.
Se va evita o alimentatie hipercaloric (glucide n exces) exist risc
de supraponderalitate innd seama de faptul c un pacient, n mod brusc,
este obligat s pstreze repaus la pat.
n acest regim va intra i o alimentaie desodat din cauza
antiinflamatoarelor de tip cortizon i indometacin, care rein ionii de sodiu i
implicit apa.
Cum de regul boala respectiv se asociaz cu anemia, se
recomand un tratament antianemic. Tot aici se mai poate recomanda un
tratament de tonifiere general cu polivitamine de tipul:
- Vitamina B (tractul nervos);
- Vitamina E (refacerea muscular);
- Vitamina C.
b) Corecia strii psihice
Este foarte important s-l convingem pe pacient s nu se dea n lturi
de la nici un tratament. Dac i va face ru tratamentul respectiv acesta se
ntrerupe imediat dar trebuie ncercat orice pentru binele su.
Bolnavul trebuie s neleag c boala de care sufer se poate vindeca,
moralul ridicat al acestuia avnd un rol hotrtor n tratamentul recuperator.
Este necesar perseveren deosebit i ncredere n grupa de
recuperare.
c) Tratamentul medicamentos
Se recomand medicamente analgezice (pentru cuparea durerii) i
antiinflamatorii:
- aspirin;
- indometacin;
- fenilbutazon;
- brufen;
- infiltraii paravertebrale, epidurale sau peridurale cu hidrocortizon i
xilin; n formele hiperalgice folosim cure scurte (7-10 zile) de prednison
(grij la alimentaia desodat).
Se mai recomand:
- medicamente decontracturante;
- clorzoxazon 750 mg/zi;
- mydocalm 750 mg/zi;
- diazepam 10 - 15 mg/zi.
Sunt utile n prima parte a episodului dureros cnd contractura muscular
antalgic menine poziia vicioas.
d) Tratamentul ortopedic

Repaus pe un plan dur (pat tare) timp de 15 - 20 de zile, traciuni i

manipulri vertebrale, lombostat.
e) Tratamentul chirurgical
Nu constituie un tratament de rutin al sciaticii prin heraie de disc, el
este rezervat numai unor forme clinice particulare;
- sciatica paralizant (n acest caz intervenia chirurgical pentru a fi
eficace, trebuie realizat de urgen);
- sciatica prelungit i sciatica hiperalgic ce nu rspund la un
tratament medical corect i perseverent.
Tratarnentul sciaticii nediscale este constituit din tratamentul
afectiunii cauzale: Morbul Pott, boala Hodkin, neoplasm de prostat.
f) Terapia fizical de recuperare:
- hidroterapia:
- termoterapia;
- electroterapia.
Procedurile termice acioneaz printr-o vasodilataie a capilarelor, o
mrire a circulatiei nervoase i creterea metabolismului celular. Este
procedeul cel mai des ntrebuinat: n sedarea duretilor nevralgice i e bine
suportat n mai toate formele de nevralgii. n procesele acute inflamatoare,
n strile congestive cldura agraveaz durerea i este contraindicat. Ca
i acolo unde starea vaselor mpiedic irigarea esuturilor. Procedurile
termice trebuie apiicate cu grij acolo unde nevralgiile se nsoesc cu
tulburri de sensibilitate., ca s nu provoace arsuri, ca i acolo unde exist
leziuni de nervi sau tegument.
HIDROTERAPIA
1. Baia la temperatura de indiferen
Temperatura apei este de 34 - 35, bolnavul este invitat n baie;
durata este de la 10- 15 minute.
Mod de aciune:
- presiuoea hidrostatic;
- uor factor termic.
Baia la temperatura de indiferen are o aciune calmant.

2. Baia cald simpl

Se execut ntr-o cad obinuit cu apa la 36 - 37C i cu durat de
15 - 30 minute.
Mod de aciune:

factoru! termic;
presiunea hidroterapica a apei. Are o aciune sedativ general.

3. Baia kinetorepic
Este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai mare, care se umple
3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 - 38C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup care
tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5
minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care este invitat s execute
singur micrile imprimate de tehnician.
Durata bi: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
4. Baia cu masaj
Este o baie cald cu apa la temperatura de 36 - 39C.
Se execut rnasajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere i masajul
membrului inferior.
Durata bi depinde de durata masajului efectuat.
Mod de aciune:
- factorul terrnic;
- factorul mecanic.
5. Bile ascendente fierbini complete
Se umple cada cu ap la temperatura de 35C. Bolnavul este aezat n
cad n aa fel nct s i se acopere urnerii. Se crete temperatura apei din
minut n minut, prin adugare de ap fierbinte. Temperatura apei poate
ajunge la 41 - 43C, iar a bolnavului la 39C. Durata bi este 1 - 5 ore.
Mod de aciune: baia hiperterm provoac o vasodilataie tegumentar
important, care duce la supranclzirea organismului.
6. Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20
minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g
(baie parial) pn la 1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu
sarea de buctrie.
Mod de aciune:
Iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd vasodilalaie i
scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a organismului,
determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor, contribuind la
reducerea fenomenelor inflamatorii.

7. Bile de mai, tre de gru i amidon

Maiul, trele de gru i amidonul sunt rele conductoare de
cldur, aa nct, datorit slabei termoconductibiliti menin temperatura
apei un timp mai ndelungat i au o aciume emolient asupra pielii.
8. Baia cu spum are acelai efect.
9. Bile de flori de fn, de mueel i de ment
Aceste bi au aciune sedativ. Aciunea bii de mutar este
revulsivant, cu efect excitant asupra tegumentului.
10. Duul scoian
Bolnavul este aezat n faa duului, la distan de 2 - 4 m, iar
presiunea coloanei de ap e de 1,5 - 2 atm, temperatura apei 18 - 20C i
38 - 40C.
Se aplic pe regiunea prescris, la nceput coloan de ap cald 10 15 secunde, cea rece 5 - 10 secunde, alternativ de 2-4 ori.
Duul scoian este o procedur puternic, are aciune excitant
asupra sistemului nervos, tonific i sistemul neuromuscular, acioneaz
foarte intens circulaia.
11. Duul cu aburi
Reprezint proiectarea vaporilor supranclzii asupra regiunii
prescrise. Dureaz 3 - 6 rninute.
Se poate asocia cu masajul sau poate preceda o baie general. La
sfrit se aplic o procedur de rcire cum ar fi splarea sau du cu ap la
temperatura de 18 - 20C.
Mod de aciune: aciune puternic asupra circulaiei nsoit de
hiperemie activ.
12. Duul cu aer catd
Proiectarea aerului cald fumizat de generatoare pe regiunea indicat.
Se poare asocia cu masajul.
13. Duul masaj
Reprezint aplicarea mai multor duuri rozet cu ap la temperatura
de 36 - 40C asociat cu masaj. Este o procedur parial. Durata masajului
este de 8 - 15 minute.
Duul masaj produce o hiperemie important cu un nsemnat efect
rezorbtiv i de tonifiere prin aciunea combinat a masajului cu factorul
termic.
14 Duul subacval

Const n aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune i cu o

temperatur a apei mai ridicat ca cea din cad cu 1 - 2C. Distana dintre
duul sul i regiunea de aplicat este de 5 - 10 cm.
Durata procedurii este de 5 - 10 minute.
Efectul este asemntor cu efectul duului rnasaj, dar mai intens.
15. Impachetarea umed inferioar
Este mpachetarea de la ombilic n jos, cu braele i truchiul acoperite
cu un cearceaf umed. n cazul n care dorim s obinem o nclzire mai
rapid i mai important, mpachetarea poate fi asociat cu aplicaii cu
sticle de ap cald, aezate ntre cele 2 poriuni a!e pturii, de o parte i de
alta a coapselor.
Aciunea mpachetrii umede are loc n trei faze:
- faza iniial de excitare;
- faza de calmare;
- faza hipertermic.
mpachetarea umed de durat medie 40 - 50 minute are efect
calmant.
TERMOTERAPIA
16. Impachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la
o temperatur mai ridicat. Pentru picioare se utilizeaz pensularea cu
parafin i bile de parafin lichid, n care plutesc buci de parafin
uscat. Se scoate piciorul ateptndu-se solidificarea parafinei. Manevra
se repet de 2 - 3 ori.
Aciunea mpachetrilor cu parafin:
Parafina provoac o supranclzire profund i uniform a esuturilor,
pielea se nclzete la 38 - 40C provocnd o transpiraie local
abundent. La desfacerea parafinei se evideniaz hiperemia produs.
Dup rnpachetare se aplic o procedur de rcire.
17. mpachetarea nmol
Const n aplicarea nmolului la o temperatur de 38 - 40C pe o
anumit regiune. Durata unei edine este de 20 -- 40 minute.
Aciunea: nmolul are mai multe efecte:
efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din
nmol.

Nmolul activeaz producerea de histamin n piele. n mpachetarea

cu nmol apare o transpiraie abundent, cu eliminri crescute de acid uric
(produs de deeu al metabolismului proteic).
ln timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
18. Bile de abur complete
Se execut ntr-o camer supranclzit de vapori, la temperatur de
40C. Se mai pot practica n dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleac de la o temperatur iniial de 38 - 42C i se urc treptat
la 50 ~ 55C. n timpul procedurii se pune o compres rece pe cap, ceaf
sau inim. Baia se termin cu o procedur de rcire.
19. Bile de aer cald
Folosesc cldura uscat, cu temperatura ntre 60 - 120C, care
provine de la radiatoare supranclzite n atmosfer nchis.
Sunt mai uor suportate dect cele de abur cald. Transpiraia se
instaleaz mat ncet, dar cantitatea e mai abundent dect la bile de abur.
20. Bile de lumin
Cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn cu becuri, iar cele
pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se face o
procedur de rcire.
Cldura radiant produs de bile de lumin e mai penetrant dect
cea de abur sau aer cald, iar transpiraia ncepe mai devreme.
Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia produs
treptat.
21. Bile de soare i nisip
Ele utilizeaz spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu
precauie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se crete
treptat n zilele urmtoare. Dup bile de soare se indic o procedur rece.
22. Cataplasmele
Constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor substane, la
temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea
antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaug i efectul chimic.
ELECTROTERAPIA
23. Curentul galvanic

Galvanizarea este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor

nevralgice. Se indic galvanizri longitudinale descendente ale membrului
inferior, cu electrodul pozitiv lombar i negativ plantar, sau galvanizri
ascendente pe membrul inferior contralateral de 10 -15 A, 1O - 15 minute.
Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii descendeni i
cureni ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a pragului de
sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni
cu aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau
revulsiv cu histamin).
24,. Curentul diadinamic
Curenii diadinamici se prescriu n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4
minute ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.
25. Curentul faradic
Se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate pe regiunea
dureroas pudrat cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind
tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru
starea de bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul,
se mbuntete funcionalitatea.
MASAJUL
Descrierea anatomic a regiunii lombo-sacro-fesiere
Este format din:
- coloana vertebral lombar, care are cinci vertebre;
- coloana vertebral sacral, format tot din cinci vertebre;
- regiunea coccigian format din 4-5 vertebre rudimentare formnd osul
coccis.
Osul sacru se articuleaz cu osul coxal format din ilion, ischion i
pubis, formnd bazinul.
Muchii care acoper aceast regiune sunt: masa comun spinal
din care deriv marii dorsali, psoasul iliac, ptratul lombar, muchii fesieri
(micul, marele i mijlociul fesier).
Inervaia: nervii sacrali, nervii ruinoi, nervul sciatic.
Sciaticul este cel mai lung i cel mai mare nerv din organism. El
pornete din plexul sacrat i este format din a 5 - a rdcin lombar i din
rdcinile sacrate 1, 2, 3. Acestea se unesc n bazin, ies prin gaura sciatic
i ptrund pe faa posterioar a coapsei, mprindu-se n regiunea poplitee
n sciaticii poplitei (externi i interni).

Nervii centurii pelviene sunt: nervul gemen inferior, nervul pisiform,

nervul fesier superior i inferior.
Aceast regiune este irigat de ramura lombar a aortei abdominale,
vena cav inferioar, vena iliac comun, vena iliac lombar, vena
sacral lateral.
Tehnica masajului
Masajul ncepe cu netezirea cu palmele ntinse, pornind de la partea
inferioar a feselor pe muchii paravertebrali, lombari i sacrali pn la
regiunea dorsal. A doua direcie a acestei neteziri este: pe muchii fesieri,
muchii dinai fcnd terminaia D12.
Urmtoarele forme ale netezirii sunt:
netezirea pe coloan cu 2 degete deprtate de la coccis la T12;
netezirea cu policele pe traiectul coccis - anul superior al muchilor
fesieri creasta iliac
netezirea pieptene pe muchii fesieri;
netezirea specific zonei lombare este netezirea romb, care se execut
pornind de la coccis - anul superior al fesierilor pn la creasta iliac,
ajungem la coastele false mulndu-le cu palma i trgnd ctre coloana
vertebral, iar la T12 rsucim minile la 170 mulnd iar coastele false iar
de la creasta iliac tragem palma pe anul superior al muchilor fesieri
pn la coccis.
Prin efectul ei sedativ netezirea pregtete organismul pentru
manevrele urmtoare ea fiind de asemenea o manevr de intercalare.
Cea de a doua manevr este frmntarea. Frmntarea cu o mn,
se execut pe 2 - 3 straturi, mai nti pe partea opus, ncepnd de la
partea inferioar a muchilor fesieri - pe paravertebrali pn la regiunea
dorsal. Frmntarea cu 2 mini i contratimpul se execut pe aceleai
direcii.
Geluirea se face cu dou degete deprtate pe coloan, pornind de la
coccis pn la T12. Alt direcie a geluirii: cu dou degete apropiate
pornind de la coccis - anul superior al muchilor fesieri pn la creasta
iliac.
Friciunea este cea mai important manevr a regiunii i se face pe
coloan cu 2 degete deprtate pe direcia coccis - T12, avnd grij s
insistm la gurile sacrale unde-i are originea nervul sciatic. Alt form a
friciunii se execut cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe anul
superior al muchilor fesieri pn la creasta iliac. Deoarece muchii fesieri
sunt foarte dezvoltati n aceast regiune se execut friciuni cu pumnul.

Tapotamentul nu se execut n nevralgia sciatic. Vibraia se execut

pe toat suprafaa muscular pornind de la partea inferioar a muchilor
fesieri, pe paravertebrali pn la regiunea dorsal.
Masajul se termin cu netezirea cu toate formele ei.
Descrierea anatomic a coapsei
n regiunea coapsei avem doar osul femur.
Muchii care acoper aceast regiune sunt:
- muchii flexori (flecteaz coapsa pe bazin): muchiul cvadriceps,
muchiul croitor, muchiul pectineu n partea proximal sub triunghiul lui
Scarpa;
- muchii coapsei posterioare (extensori): dreptul intern, extern,
semitendinosul, semimembranosul, obturatorul intern i extern;
- muchii adductori: muchii graselis, muchii ruinoi;
- muchii abductori: tensorul fascia lata.
Cel mai important nerv este nervul femurocutanat.
Principalele vase de snge:
- vena safen;
- artera femural.
Tehnica masajului n aceast regiune
Vom ncepe masajul cu partea posterioar a coapsei. Executm
netezirea cu ambele palme pornind de la spaiul popliteu i urcnd pn la
partea superioar a feselor facnd terminaia ctre creasta iliac i osul
sacru. Netezirea pieptene se face pe muchii fesieri i pe muchii coapsei
posterioare mai ales cnd musculatura este flasc.
Frmntarea se face n 2 - 3 straturi pe toat masa muscular a
coapsei posterioare i pe muchiul fascia lata aezat lateral. Frmntarea
se face cu o mn, cu 2 mini i contratimpul se execut pe aceeai
direcie i anume: pornim de la spaiul popliteu i iircm pn la partea
superioar a muchilor fesieri.
Geluirea se face pe anurile intramusculare ale muchilor posteriori
ct i pe lateral.
Dac musculatura este flasc se poate executa i ciupitul.
Friciunea se face pe anurile intramusculare cu deget peste deget i
pe plica fesier dup ce, n prealabil, facem netezirea cu partea cubital a
degetelor.
Tapotamentul se face cu toate formele (cu, pumn, partea cubital a
degetelor) pe toat masa muscular.
Executm vibraia cu palma ntreag pe toat suprafaa muscular.
ncheiem masajul cu toate formele netezirii.

Urmeaz masajul coapsei posterioare i masajul muchilor adductori.

Efluerajul se efectueaz cu faa palmar a minii pomind de la
articulaia genunchiului i finalizndu-1 la creasta iliac i plica inghinal.
Netezirea pieptene se execut pe muchiul cvadriceps i pe tensorul
fascia lata.
Frmntarea se execut cu o mn, dou i contratimp, muchii
interesai fiind cu ai feei anterioare ai coapsei, abductorii (pe faa extern) i
adductorii (pe faa intern). Manevra se execut n 3 - 4 straturi funcie de
suprafaa interesat.
Geluirea se execut pe anurile intramusculare ale cvadricepsului i
croitoralui ct i pe abductori i adductori.
Friciunea intereseaz aceleai direcii ca i geluirea diferena fiind c
friciunea se execut deget peste deget.
Tapotamentul l efectum pe toat suprafaa muscular sub cele trei
forme ale sale.
Pentru relaxare muscular se efectueaz cu faa palmar uoare
vibraii.
n final aplicm neteziri, la nceput mai energic avnd grij s scdem
ritmul treptat.
Efectele masajului
Efecte locale
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz
repetat extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea
tegumentului asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit
prin manevre mai energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie
n zona masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect
este benefic la persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup
manevre profunde care conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului
respirator i circulator, influenteaz favorabil starea general a
organismului, mbuntete somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului
asupra pielii care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.

Efectele fiziologice
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat
de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin
stimulii care pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite
intensiti pe cale aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale aferent, ajung
la organele interne n suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul
corpului ajung i la distan (la organele interae). Fiecare organ se
manifest prin senzaii dureroase pe tegument, deci fiecrui organ i
corespunde la exterior o zon cutanat reflexogen sau metameric, care
trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s acioneze cu manevre
specifice pentru organele interae.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de
manevrele mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul,
ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce
duce la tonifierea musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare
care particip la micarea ntr-o articulaie.
Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din
muchi, se resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare;
mbuntete activitatea circulaiei sngelui care duce la mutaia
elementelor anatomice din ntreg organismul i odat cu aceasta reducerea
activitii inimii.
KINETOTERAPIA
O form special a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se
execut n bazine speciale. Aceast metod se bazeaz pe efectele apei
calde: sedarea durerilor, relaxarea muscular, creterea complianei
esuturilor moi, a distensibilitii acestora.
Durata unei edine de hidrokinetoterapie este foarte variabil de la
10 - 15 minute pn la o or. Exerciiile fizice executate n cadrul acestei
metode au la baz aceleai telinici ca i cele executate n aer, innd ns
seama de principiile i avantajele oferite de mediul acvatic.
Inainte de edina de kinetoterapie se recomand "nclzirea
muscular" prin diverse proceduri de termoterapie, iar dup edin
aplicm masaj sau du - masaj.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciii de remobilizare a
coloanei vertebrale lombare, basculri ale bazinului, ntinderea musculaturii
paravertebrale ale muchiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizeaz
programul Williams.
Prima faz:
- decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;
- decubit dorsal, se trage cu minile un genunchi la piept pn se atinge
genunchiul cu fruntea, apoi cellalt genunchi;
- ca i n exerciiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;

- decubit dorsal cu minile sub cap; se trage un genunchi ct mai mult

spre piept, apoi cellalt, apoi ambii concomitent;
- decubit dorsal cu braele ridicate la vertical, pe lng cap, genunchii
flectai la 90, tlpile pe pat. Din aceast poziie se mpinge lomba spre pat,
se contract abdominalii i se basculeaz sacrul spre nainte. Se revine
apoi se repet de mai multe ori n eznd pe scaun, cu genunchii mult
deprtai, se flexeaz trunchiul anterior, astfel ca minile s ating solul
sub scaun. Se menine aceast poziie timp de 4 - 5 secunde, se revine i
se repet de mai multe ori.
Fiecare exerciiu se repet de 5 ori pe edin i se fac 2-3 edine
zilnic.
-

Faza a doua:
decubit dorsal cu genunchii flexai, tlpile pe pat, se apleac ambii
genunchi (lipii) spre dreapta i spre stnga, pn ating suprafaa
patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ clciul i se aeaz pe genunchiul
opus i din aceast poziie se abduce coapsa pn atinge suprafaa
patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul
extins;
din ortostatism, genoflexiuni cu minile sprijinite pe sptarul unui scaun,
spatele se menine perfect drept, clciele lipite pe sol;
poziia de "cavaler servant", corpul aplecat spre nainte i sprijin cu
minile pe sol; se ntinde genunchiul de sprijin executnd i o balansare
care ntinde muchiul psoas - iliac.

Tot n acest program se asociaz i o serie de exerciii din pozitia

atrnat:
- cu spatele la spalier, minile deasupra capului, prinde cu ambele mini
bara i se execut:
a. ridicarea genunchilor la piept;
b. rotarea truchiului stnga/dreapta cu genunchii flexai;
c. bascularea stnga/dreapta a membrelor inferioare ntinse (ca un
pendul);
d. semisuspendare (oldurile i genunchii flexai la 90, sprijin i pe
picioare) se fac basculri nainte i napoi i n lateral ale bazinului;
e. cu faa la spalier, minile prind bara i se execut:
- redresarea bazinului;
- pendularea bazinului.
f. cu picioarele pe bar se execut cifozri repetate ale coloanei vertebrale
lombare.
Scopul tonificrii musculaturii abdominale i a celei extensoare
lombar este ca, n ortostatism, trunchiul inferior s realizeze o poziie
neutr a pelvisului i s creeze o presiune abdominal care s fie capabil

s preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale

lombare inferioare. Obinerea unei poziii neutre, delordozante, ine de
ntinderea musculaturii extensoare lombare) paravertebrale i psoas iliacul), dar i tonificarea abdominalilor (care trag n sus pubele) i a
fesierilor mari (care trag n jos faa posterioar a bazinului).
Exerciiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexai la 90, tlpile pe
pat. Se ncearc mpingerea cu for a genunchilor n sus n timp ce
kinetoterapeutul se opune micrii, tot timpul lomba rmnnd n contact
cu patul. Este exerciiul care determin cea mai bun contracie a
musculaturii lombare i abdominale.
Exerciiul 2. Aceeai poziie de plecare, ridic capul, umerii i
trunchiul, braele ntinse anterior, pn cnd palmele ajung deasupra
genunchilor. Se revine i se repet. Tonific selectiv muchii abdominali.
Exerciiul 3. Din poziie de cvadrupedie pentru corectarea lordozei
lombare, se suge puternic peretele abdominal i se menine 5 secunde. Se
relaxeaz i se repet. Tonific selectiv transferul abdominal.
Exerciiul 4. Se desfaoar n patru timpi, din decubit dorsal cu
genunchii flectai la 90 i tlpile pe pat:
- se duce lomba n jos, presnd planul patului. Asistentul controleaz
plasnd o mn sub lomba bolnavului;
- se basculeaz sacrul i coccisul n sus, lomba rmnnd ns presat
pe pat; se contract izometric fesierii mari;
- se ridic capul-trunchiul cu braele ntinse spre coapse;
- n mini un cordon elastic dur de care se trage nspre lateral (minile cu
palmele n sus).
Exerciiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectai la 90, lipii unul de
altul, bolnavul ncearc s-i duc lateral spre planul patului. La excursia
maxim a micrii se opune rezisten din partea terapeutului, realiznduse astfel izometria.
Exerciiul 6. Aceeai poziie de plecare, bolnavul i trage cu for
genunchii la piept, iar kinetoterapeutul se opune.
Exerciiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare ntinse (se
menine activ pozitia delordozant). Terapeutul ncearc s ridice ambele
membre inferioare, dar bolnavul se opune.
Exerciiul 8. Decubit lateral cu coapsele uor flectate. Terapeutul cu o
mn mpinge nainte pelvisul i cu cealalt trage napoi umrul. Bolnavul
se opune acestor fore. Imediat, fr pauz, terapeutul inverseaz prizele
(umr posterior i pelvis anterior) i pacientul se relaxeaz.
Exerciiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii
flectai, sprijin pe umeri-spate i picioare, se ridic bazinul i lomba (fr s
se lordozeze coloana), kinetoterapeutul se opune apsnd pe crestele
iliace. Astfel se tonific musculatura extensoare lombar.

Exerciiul 10. Din poziia "pod", bolnavul ncearc o rotare a bazinului

la care terapeutul opune rezisten spre sfritul cursei micrii. Se
alterneaz stnga/dreapta.
Exerciiul 11. Din aceeai poziie se face translatarea lateral a
bazinului la care, spre sfritul cursei micrii terapeutul opune rezisten.
Exerciiul 12. Din ortostatism, lng o mas, pacientul se sprijin uor
de ea i face o uoar flexie din olduri meninnd coloana lombar
delordozant; kinetoterapeutul cu o mn pe scapul i cu cealalt
anterior, pe creasta iliac opus, mpinge, respectiv trage ndrt. Bolnavul
se opune acestor fore. Se schimb apoi poziia minilor.
GIMNASTIC MEDICAL
Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile
izometrice.
Alte exerciii indicate n nevralgia sciatic sunt exerciiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometric;
- spalier.
TERAPIA OCUPAIONAL (ERGOTERAPIA)
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia
folosind diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale
individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc
mai bine muchii rmai indemni i recupernd funcia celor afectai de
boal, contribuind astfel la readaptarea funcional la gesturile vieii
curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri
utile i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:
- urcatul i cobortul scrilor;
- maina de cusut;
- roata olarului;
- sritul cu coarda;
- mersul pe plan nclinat;
- mersul pe teren accidentat.
Se mai pot include i unele activiti sportive:
- unele jocuri cu mingea;

- patinajul;
- hochei.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i
readaptare funcional.
CURA BALNEAR
n perioada de remisiune complet, dup trecerea complet sau
aproape complet a nevralgiei, bolnavul poate beneficia de tratament
balneo-fizical n staiuni profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului
locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea
factorilor naturali (apa mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic
i, mpreun cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura
prevenirea recidivelor.
Se indic nmolo-terapie sub form de mpachetri fierbini pe lombe
i membrul inferior (la 40 - 42C, timp de 20 minute), bile acvatoterme
srate sau sulfuroase calde, n alternativ o zi baie, o zi nmol.
Se indic vertebroterapie, mai ales elongaii sub ap.
Staiunile balneare cu profil de reumatologie dispun de ape minerale
foarte variate:
- ape aeratoterme ("1 Mai", Victoria);
- ape srate concentrate (Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Eforie,
Techirghiol);
- ape srate iodurate (Govora, Bazna);
- ape srate sulfuroase (Herculane, Govora, Climneti, Olneti);
- nmoluri terapeutice de toate categoriile (de turb, sapropelice, licuri).

CONCLUZII

Nevralgia sciatic este una dintre cele mai frecvente forme de

reumatism degenerativ.
Apare mai ales dup vrsta de 40 ani i mai frecvent la brbai.
Principalii factori declanatori sunt traumatismele i suprasolicitarea
coloanei lombo-sacrate.
Mecanismul principal de producere este deteriorarea discului
intervertebral; cele mai frecvent afectate discuri sunt cele L4 L5 i L5
S1.
Durerea i impotena funcional sunt simptomele dominante.
Pentru stabilirea diagnosticului se fac manevre de elongaie ale nervului
sciatic, precum i radiografia standard (fa i profil) a coloanei lombare.
Evoluia este favorabil n majoritatea cazurilor; exist i forme de
sciatic rebele la tratament.
Tratamentul trebuie s fie aplicat precoce, s fie complex i de lung
durat.
Obiectivele tratamentului sunt:
calmarea durerii,
refacerea integral a mobilitii regiunii lombo-sacrate
prevenirea apariiei altor pusee algice.
Tratamentul de recuperare se bazeaz, practic, pe toate tehnicile
balneofizioterapice.

GENERALITATI.
Coloana vertebrala are directie verticala, insa nu este dreapta. In
ansamblul sau prezinta urmtoarele curburi :
in plan sagital (antero posterior), concave posterior, numite lordoze
(n regiunea cervical i lombar) i concave anterior, numite cifoze (n
regiunea toracal i a osului sacrum) ;
n plan frontal (lateral), numite scolioze ;
Curburile transform coloana ntr-un resort spiralat i i confer o
rezisten sporit la diferite ncrcturi comparativ cu o coloan dreapt.
Rezistena la presiune crete n raport cu numrul curburilor la ptrat
plus 1, conform formulei : R = n 2 +1 = 4 x 4 + 1 = 17.
CURBURILE ANTERO-POSTERIOARE.
Coloana vertebrala are patru curburi antero-posterioare:
- Curbura cervicala are convexitatea orientata anterior si este putin
pronuntata. Ea se intinde intre atlas (C1) si a doua vertebra
toracala (T2);
- Curbura toracala se numeste curbura dorsala. Ea are convexitatea
inapoi si este cea mai intinsa dintre toate curburile coloanei
vertebrale, fiind cuprinsa intre T1 si T12;
- Curbura lombara are convexitatea indreptata anterior si se intinde
de-a lungul celor cinci vertebre lombare, fiind mai accentuata in
dreptul ultimelor trei vertebre. Aceasta curbura este mai
accentuata la femei;
- Curbura sacro-coccigiana are convexitatea indreptata posterior si
se intinde pe toata lungimea sacrului si coccisului.
Curburile antero-posterioare ale coloanei vertebrale reprezinta un
caracter specific omului si aparitia lor este in legatura cu mersul biped,
adica cu pozitia ortostatica ; curburile au un rol important in pastrarea
pozitiei normale a corpului, atat in pozitie statica cat si in pozitie de mers.
Ele au rolul de a amortiza anumite forte care se exercita asupra coloanei
vertebrale.
Curburile coloanei vertebrale care au convexitatea indreptata anterior
se mai numesc si lordoze; putem vorbi despre lordoza cervicala si
lordoza lombara. Din cauze variate aceste curburi fiziologice isi pot
schimba raza de curbura, devenind mai accentuate si dau stari
patologice care deformeaza coloana vertebrala si intreg corpul.

DEFINITIE SI ETIOPATOGENIE.
Lordoza reprezinta o deviaie a coloanei vertebrale, in plan sagital cu
concavitatea indreptata posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.
Lordozele sunt fiziologice in regiunea cervicala si lombara pana la un
anumit grad. Exagerarea lor mai ales in regiunea lombara la bolnavii cu
scolioza idiopatica, toracala, pune probleme terapeutice deosebite.
Limita dintre normal si patologic este destul de greu de precizat in cazul
lordozelor.
Lordoza din regiunea toracala este mai grava daca ajunge la T3 si
patologica daca ajunge sa intercepteze T12. O lordoza atat de inalta
afecteaza organele mediastinale si in special cordul si vasele mari.
Localizarea lordozelor este variata, dar cel mai des este intalnita in
regiunea lombara sau toraco-lombara si pot intalnii diverse forme clinice:
- Lordoza statica (de obicei profesionala) poate aparea in cazuri
patologice si este deosebit de suparatoare (displezie luxanta a
ambelor solduri, coxalgie, etc.). De asemenea se poate intalni la
femeile obinuite sa poarte permanent incaltaminte cu tocuri inalte,
precum si la cifotici sau bolnavii cu pelvisul basculant posterior
(sacro-orizontalizat).
- Lordoza dinamica cu patologie neurologica diversa, distrofica sau
ca rezultat al dezechilibrului dintre flexorii si extensorii trunchiului
(exemplu: atoniile abdominale, rahitism, tumori, tulburari digestive).
- Lordoza fixa care apare in urmatoarele circumstante: la
adolescenti (lordoza dureroasa a adolescentilor, posttraumatic ca
rezultat a unei retractii fibroase post-inflamatorie sau
dezechilibrelor sacrococcigiene prin alunecari ale vertebrelor).
Lordozele pot avea cauze multiple de producere: rahitism,
osteoporoze, torticolis, afectiuni posttraumatice, boli ale sistemului
nervos central, paralizia spastica, spondilita anchilozanta, tulburari de
auz, atitudini vicioase si datorita spondilozelor la nivelul coloanei
lombare.
Lordoza este mai frecventa la femei, in special cele care poarta tocuri
inalte si dupa nastere datorita atoniei musculare abdominale.
Lordoza o intalnim des la gimnaste, inotatoare, gravide, persoane
grase, la balerine (din cauza mersului pe varfuri), la persoane care
poarta incaltaminte cu tocuri inalte (se produce un dezechilibru spre

inainte ce se compenseaza prin inclinarea trunchiului inapoi in curbura

lombara).
CLASIFICARE DUPA CAUZE:
Lordozele pot imbraca diferite forme:
- inclinarea sau lordoza statica, ce apare la cifotici sau la bolnavi cu
pelvisul basculat posterior.
- lordoze fixe care apar dupa traumatisme sau ca rezultat al unei
retractii fibroase postinflamatorii.
- lordoze de sinergie dinamica rezultat al dezechilibrului dintre
flexorii si extensorii trunchiului (atoniile abdominale din rahitism,
tumori).
LORDOZA FIXA:
Este dureroasa in general si apare in urmatoarele circumstante:
- la adolescenti;
- post-traumatic ;
- secundar dezechilibrelor sacro-coccigiene;
- prin alunecari ale vertebrelor.
LORDOZA STATICA (PROFESIONALA):
Poate apare si in cazuri patologice si este deosebit de suparatoare.
Deasemenea o putem intalni la femeile obisnuite sa poarte permanent
incaltaminte cu tocuri inalte.
LORDOZA DINAMICA:
Aceasta forma clinica are etiologie patologica, neurologica, si
distrofica: rahitism, tulburari digestive, tumorale (abdominala), fiziologica
(sarcina).

ANATOMIE PATOLOGIC

Gatul si capul raman pe verticala sau se inclina inainte pentru a

compensa curbura lordotica cervicala.
In regiunea lombara, bazinul prezinta o anteversie accentuata tinzand
sa se culce pe orizontala. Abdomenul proemina inainte, iar membrele
inferioare sunt intinse din genunchi sau cu genunchii in hiperextensie
(genum recurvatum).
Cu timpul hiperlordoza va avea repercursiuni asupra apofizelor
spinoase la care se vor produce leziuni de uzur.
Devine patologica cand curbura lordotica fiziologica este depasita ca
amplitudine sau cand este localizata in regiunea dorsala.
Dupa Vadervael, statul la verticala accentueaza curburile fiziologice
ale coloanei, scurtand spinalii, ei fiind muschii care lordozeaza si nu
greutatea corpului si slabiciunea axtensorilor. O cauza care determina
compensarea lordotica ar fi mobilitatea redusa in miscarea de abductie a
membrelor, -450 pentru articulatia coxo-femurala si 900 pentru articulatia
scapulo-humerala, iar depasirea acestor limite secaracterizeaza prin
lordoze.
Lordoza este la originea tuturor devierilor de coloana vertebrala
deoarece omul prin ridicarea sa la verticala, de la pozitia de patruped si
prin miscarea membrelor, pornind de la o amplitudine medie, nu face
altceva decat sa accentueze lordozele fiziologice.
Prin ridicarea la verticala, corpul trebuie sa-si gaseasca un echilibru
care nu se realizeaza atat contractia muschilor posteriori care ar fi
antagonisti ce trage corpul inainte:
- Abdomenul inainte (cifoza dorsala);
- Spatele inapoi (cifoza dorsala);
- Capul inainte (lordoza cervicala).
Pe de alta parte, miscarile de proiectuie anterioara a bratelor si de
extensie a coapselor peste o anumita limita, nu se poate face decat cu
compensare lordotica.
Muschii spinali, extensori ai coloanei vertebrale, am vazut ca produc
lordoza, in compensare - cifoza. Ei mai au si o actiune de rotatori si
flexori laterali (sistemul tranzversospinos), ai coloanei si deci pot
contribui si la formarea scoliozei de unde rezulta ca la originea deviatiilor
coloanei nu sunt decat lordoze.
S-a constatat ca spatiul popliteu al membrelor inferioare ar fi o a reia
concavitate posterioara impreuna cu celelalte doua: lombara si cervicala.
Incercand sa intindem picioarele din genunchi, din pozitia sezand, acest
lucru nu este posibil decat prin stergerea curburii lordotice, mai ales cea
lombara si invers cautand sa redresam curbura lombara, aceasta nu se
poate face decat indoind usor picioarele din genunchi.

S-a constatat ca lordoza este insotita de rotarea interna a membrelor

inferioare si superioare.
Se poate spune ca muschiul diafragmei in afara actiunii sale in
respiratie este un muschi lordozat daca tinem seama de insertiile lui pe
vertebrele 2, 3 i chiar 4 lombare.
Accentuarea curburii lordotice prin anteversia bazinului este
posibil n cazurile urmatoare:
- Atonia abdominalilor, in special al dreptului abdominal. Miscarile
nesustinute anterior trag coloana lombara, de care sunt fixate si
abdomenul proemina.
- Astenia generala continua sau ocazionala, lipseste individul de
tonusul posturii, lasandu-se apasat de greutatea corpului sustinut,
se poate spune ca sustinerea este facuta numai de ligamente fare
participarea continua a musculaturii erectoare.
- Atonia gvadricepsului care determina o flexie a genunchilor prin
relaxarea ischio-gambierilor;
- Rotatorii membrelor superioare si inferioare hipotonice, contribuie
la accentuarea lordozelor cervicale si lombare. Acesti muschi sunt
corectori.
- Folosirea incorecta a inspiratiei diafragmatice care poate contribui
la lordozare.
- Muschii spinali (cervicali si lombari) hipertonici sunt scurtati.
Afeciunile care pot nsoi lodoza sunt:
- Luxatile congenitale de sold bilaterale;
- Spondilita anchilozanta;
Miopatiile prin lezarea muschilor fesieri.
FIZIOPATOLOGIE:
Pentru instituirea unui trarament corect si eficient este necesar in
primul rand sa cunoastem particularitatile fizio-patogenice ale regiuni
respective.
De o parte si de alta a santului median se afla masele musculare
paravertebrale care se continua lateral cu reliefurile costale. Pielea
spatelui este groasa, mobila pe coaste fixata pe linia mediana prin tracte
fibroase care se prind pe apofizele spinoase ale vertebrelor.
Tesutul subcutanat este mai lax pe coaste, mai mult sau mai putin
incarcat cu grasime spre deosebire de cel de pe spate unde este mai
strans lipit de tesutul adipos.

Planurile profunde musculare cuprind patru planuri de muschi:

- un prim plan format din muschiul trapez si muschiul marele dorsal,
- al doilea plan alcatuit din muschiul romboid si patratul lombar,
- al treilea plan este format din muschii dintati,
- al patrulea plan(cel mai profund) cuprinde mischii spinali in
regiunea dorsala si fac masa comuna cu regiunea lombo-sacrata.
In ansamblu, formatiunile musculare formeaza o masa care umple
scutul costo-vertebral, avand cea mai mare pondere catre linia mediana
subtiindu-se traptat catre unghiul coastelor.
Cunoscand aceste particularatati, tratamentul va tine seama de:
- tipul de leziune, anumite deficiente, infirmitati, sau deformatii ce pot
fi hotaratoare in cea ce priveste orientarea profesionala si gradul
de recuperare.
- Participarea sau nu a sistemului nervos central.
SIMPTOMATOLOGIA (ISTORICUL BOLII, ANAMNEZA, STAREA
PREZENTA SI SIMPTOME)
Simptomatologia subiectiva a lordozelor este foarte redusa. In
perioada de evolutie a suferintei bolnavii acuza simptome de astenie,
durere. Astenia este relativ pacientul nu este capabil la eforturi fizice si
intelectuale. Musculatura ii oboseste repede in diverse posturi.
Durerea este un simptom frecvent, datorita instalarii contracturilor sau
a atrofiilor musculare, redorilor articulare, fie incresterea vitezei de
conducere nervoasa a diminuari miscarilor si slabiciunea sistemului
nervos central.
CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI (EXAMENUL
CLINIC, RADIOLOGIC SI DE LABORATOR)
Poziia zero a coloanei este realizat n ortostatism, n rectitudine,
avnd ca repere :
verticala firului cu plumb, care cade de la protuberana
occipital, de-a lungul spinelor vertebrale, n anul interfesier i
ntre cele dou maleole interne ;
linia dintre vrfurile scapulelor i linia bicret, care sunt
orizontale i paralele ;
occiputul, zona dorsal medie, fesele i taloanele, care sunt
tangente n plan vertical (perete) ;

 verticala care trece prin tragus, prin faa anterioar a umrului,

marginea anterioar a marelui trohanter, marginea extern a
piciorului, la nivelul liniei Chopart.
Clinica lordozelor nu pune probleme prea grele examinatorului.
Bolnavul va fi examinat in flexie anterioara a trunchiului si in decubit
ventral-dorsal.
Examenul va cuprinde :
proba firului de plumb,
masurarea sagetii, curburii, flexibilitatea, mobilitatea si reductibilitatea
diformitatii.
De asemenea vom constata eventualele modificari de la nivelul
pelvisului, toracelui, abdomenului si articulatiilor coxo-femurale.
Examenul radiologic este obligatoriu.
La incidentele obinuite (fata-profil) vom adauga si incidente oblice
pentru ca unele lordoze pot fi determinate de spondiloze la nivelul
vertebrei lombare 5.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC:
Indiferent de tratament aceste curburi vor inregistra etape de agravare
pe care le putem grupa in ordine cronologica.
1. Ridicarea la pozitia ortostatica si inceputul mersului (1-2 ani);
2. Perioada de crestere (6-7 ani, 11-13 ani);
3. Diverse modificari fiziologice mai ales la femeile care au suferit
rahitismul curburii primare sau la indivizii care se dezechilibreaza
metabolic si endocrin, obezitate, acromegalie;
4. Senilitatea, cand se pot instala osteoporoze severe la nivelil
coloanei vertebrale.
Gravitatea este dictat i de gradul lordozei :
uoar (sub 25 grade)
medie (ntre 25-30 grade)
grave (peste 50 grade)
TRATAMENTUL.
Tratamentul lordozei este axat pe cteva principii, de care trebuie
s se in seama :
cel mai eficient tratament este depistarea precoce

 kinetoterapia singur nici nu amelioreaz lordoza, nici nu o

controleaz ;
adevratul tratament const n corset + kinetoterapie
Tratamentul lordozelor se inscrie in contextul masurilor terapeutice ale
scoliozei, fie ca scolioza a generat lordoza, fie ca lordoza a determinat
aparitia unei scolioze.
Avem tratament ortopedic, fizio-balneo-kinetoterapeutic si cand este
cazul interventii chirurgicale.
Tratamentul ortopedic (corsete) si fizio-balneo-kinetoterapia dau
rezultate bune. In unele cazuri sunt necesare interventiile chirurgicale.
TRATAMENT PROFILACTIC:
Dormitul cu fata in jos, pe abdomen si evitarea incaltamintei cu tocuri
inalte la sexul feminin. Dintre sporturi sunt indicate alergaturile de viteza
care dezvolta mersul psoas-iliac, gimnastica la aparate boxul si inotul.
TRATAMENT ORTOPEDIC:
Se folosesc aparate de corectie a deformarilor de coloana vertebrala.
Tratamentul ortopedic este de lunga durata, dar daca este bine condus
si efectuat, si cu aportul kinetoterapuiei rezultatele sunt bune si definitive.
Se folosesc corsete ortopedice.
TRATAMENT MEDICAMENTOS:
Se administreaza antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona,
aminofenazina , aspirina), antalgice si decontracturante, acestea din
urma avand rol de relaxare a musculaturii ale caror contractii pot genera
deformari ale coloanei. Administrarea de cortizon joaca un rol foarte
important dar trebuie avut in vedere dozajul si stadiul evolutiv. Se mai
administreaza calciu si clorocalcin.
Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.
RECUPERAREA MEDICALA:
Pentru ca un deficient fizic sa poata fi redat vietii, unei vieti potrivite
posibilitatilor sale si util societatii se cere utilizarea tuturor mijloacelor
medicale posibile spre realizarea recuperarii functionale. In aplicarea

mijloacelor medicale de recuperare trebuie tinut cont permanent de

obiectivele ce se urmaresc.
In aplicarea posibilitatilor medicale de recuperare vor trebui luate
in considerare:
a. tipurile de leziuni, anumite deficiente, infirmitati sau diformitati pot fi
hotaratoare in perspectivele individului in ceea ce priveste
orientarea sa profesionala cat si insusi gradul sau de recuperare.
b. Interesarea sau nu a sistemului nervos central. Aceasta priveste
capacitattea de participare activa la procesul de recuperare.
c. Constitutia individului (cuprinde atat dezvoltarea sa fizica cat
sicalitatile sale psihice). Pentru un larg proces, cum este procesul
recuperarii, aceste date sunt absolut necesare si adaptarea
depinde mijlocit si direct proportional de calitati.
d. Precocitatea tratamentului. Este de la sine inteles ca recuperarea
este cu atat mai usoara si mai favorabila cu cat tratamentul este
inceput mai devreme, dupa instalarea deficientei. Pe de alta parte
acest lucru va preveni instalarea atrofiilor musculare, a redorilor
articulare, a deficientelor metabolice si atulburarilor psihice interne
infirmitatii; pe de alta parte procesul de refacere, de corectare sau
de recuperare functionala, este mai usoara in primele faze.
Bolnavii care apeleaza la servicile medicale de recuperare pot fi
impartiti in trei categorii:
1. Bolnavi, deficienti fizici in urma unui accident sau al unei boli
care dupa un tratament chirurgical, ortopedic sau medical, au
nevoie de recuperarea integritatii functionale cu mijloace
fizico-terapice.
2. Bolnavii care au o infirmitate stabilizata,congenitala sau din
timpul vietii extrauterine. Acestia sunt beneficiarii recuperarii
functionale motorii si a serviciilor psihologice, de invatamant,
profesionalizare.
3. Bolnavii cu afectiuni evolutive ce trebuie sa apeleze la
recuperarea medicala functionala in mod regulat si
intermitent.
Recuperarea medicala a deficientilor fizici se face cu ajutorul
mijloacelor fizice, ceea ce in general se numeste fizioterapie.
Arsenalul medicamentos, mijloacele chimice sunt doar ajutante
folosite pentru inlaturarea durerii sau a spasmului, fie in cresterea vitezei
de conducere nervosa, a diminuarii miscarilor nedorite, a cresterii
capacitatii de contractie a muschilor sau pentru a favoriza cresterea
somatica, dezvoltarea nervoasa superioara.

TRATAMENT BALNEOFIZIOTERAPIC
ELECTROTERAPIA:
Are unele aplicatii in deformarile coloanei. Rolul sau este de a reduce
retractiile si contractile prin incalzirea profunda a regiunii (ultrasunete,
diadinamici), de a supliza masa, latura si ligamentele retractate si
sclerozate (Ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu
hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau
calcefierile anchiloze ale artrozelor secundare.
Contractarile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive,
de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii, masaj iar
hipotoniile musculare de termoterapie, algitoniflax (curenti aperiodici de
joasa frecventa, curenti faradici si galvanizari).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:
galvanizarile, ionoterapia electrica, faradizarea, curentii diadinamici,
razele ultraviolete, si ultrasunetele.
HIDROTERAPIA:
Balneoterapia este rareori folosita singura in deformarile coloanei
vertebrale.
Putem vorbii de cure balneokinetoterapeutice, adica de proceduri de
kinetoterapie aplicate in bazine cu apa dulce sau crbogazoasa.
Avantajele acestei metode constau in actiunea fizica a apei de a
"descarca" miscarile in mare parte, de actiunea gravitatiei.
De asemenea apa opune o rezistenta la miscare, cea ce face sa
partea izometrica a contractiei sa reprezinte mai mult din miscare,
crescand astfel tonusul muscular.
La aceste actiuni se mai adaoga efectele termalitatii apei asupra
vasomotricitatii si efectele tonifiante asupra sistemului nervos central si
periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat efectul
binefacator al sarurilor si bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate
bune. Noi insistam asupra a dioua metode de valoare exceptionala in
tratamentul profilactic preparator al deformarilor:
- inotul
- gimnastica respiratorie.

Inotul trabuie sa fie simetric si facut multi ani la rand (bras, spate,
fluture, delfin). Este un excellent mijloc activ de autocontrol de
rechilibrare a curburilor coloanei vertebrale si de dirijare a dezvoltarii
simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, in apa se face sub forma de inot sau
programme specializate. Exercitiile se executa timp de 10-15 minute,
bolnavul fiind imersionat pana la barbie, membrele inferioare intinse si
atingand fundul bazinului cu varful degetelor de la picioare. Aceasta
gimnastica asuplizeaza curburile, niveleaza centurile, stimuleaza
autocontrolul si favorizeaza dezvoltarea simetrica a toracelui si cresterea
capacitatii vitale.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ

A. DEFINITIE:
Prelucrarea metodica si sistematica a tuturor partilor moi ale
organismului prin diferite mijloace mecanice, in scop terapeutic si
profilactic, se numeste masaj.
B. EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:

a. Actiunea sedativa asupra durerilor de tip nevrelgic

musculare sau articulare;
b. Actiune hiperemianta locala de imbunatatire a circulatii
locale, care se manifesta prin incalzirea si inrosirea
tegumentului asupra caruia se executa masajul;
c. Inlaturarea lichidelor interstitiale de staza, cu acelerarea
proceselor resorbtiei in regiunea masata.
Masajul are si actiuni generale asupra organismului:
a. stimuleaza functiile aparatului cardio-vascular si respirator;
b. imbunatatirea metabolismului bazal;
c. efecte benefice asupra starii generale a bolnavului cu
imbunatatirea somnului si indepartarea oboselii musculare.
Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exercitata de masaj
asupra pielii care este bogat vascularizata si inervata, in piele aflandu-se
terminatii nervoase (exteroceptori) punct de plecare a unei serii de
reflexe. La aceasta trebuie adaugate si efectele excitante pe care le
excercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente,
tendoane (propioceptori).
Cel mai important mecanism de actiune al masajului este reprezentat
deci de mecanismul reflex.Acesta pleaca de la exteroceptorii din
tegument si propioceptorii din muschi, ligamente, tendoane la nivelul la
care iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre SNC.
Trebuie adaugat deasemenea ca organele interne in suferinta se
manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracal si
abdominal,fiecarui organ corespunzand-ui o anumita zona de proiectie
cutanata.Fotografia acestor zone metamerice cutanate a fost descperite
de Heed. Cunoasterea acestor zone este necesara maseurului care
actioneaza asupra lor influientand pe cale reflexa starea functionala a
organelor in suferinta.
In acelasi timp actiunea nervoasa reflexa pe caile rahidiene,
manevrate de masaj determina o serie de reflexe neurovegetative,
indesebi vasculare.
Cum vasele cutanate contin mai mult de un sfert din cantitatea totala
de sange din organism, pielea fiind un adevarat rezervor de sange,
masajul exercita o influienta cosiderabila asupra circulatiei superficiale si
inditrect asupra organismului.
Un alt mecanism de actiune al masajului este reprezentat de aparitia
in irma conpresitnilor, ciupirilor, framantarilor sau baterii a unor reactii
extinse in piele cu focare in cazul metabolismului bazal, a unor produse
metabolice care trec in circulatia generala.

Un alt mod de actiune al masajului este efectul lui mecanic asupra

lichidelor interstitiale. Cand acest lichid este in exces, in spatiile si
interstitiile tesuturilor, masajul poate sa intervina favorabil ajutand
resorbtia lui in sange pentru a fi eliminat.
Rezulta imbunatatirea functiilor circulatorii si a reducerii muncii inimii
care are de mobilizat o masa de lichid mai mica. Toate aceste actiuni
explica indicatiile largi ale masajului intr-o serie de afectiuni precum si
utilizarea lui in scop igienic precum si in viata sportiva.
C. DESCRIEREA ANATOMICA A REGIUNII SPATELUI SI
LOMBO-SACRATE.
MUSCHI REGIUNII DORSO-LOMBARE.

a. Muschiul trapez, marele dorsal, cu originea in apofiza

dorso-lombara si pe ultimele patru coaste iar insertia pe
santul intertubercular al humesurului;
b. Muschii santurilor vertebrale, cu origini si insertii
multiple asigura miscarile coloanei vertebrale, de
extensie, inclinare laterala si rotatie;
c. Muschiul oblicul mare al abdomenului are insertia pe
ultimele 7-8 coaste si pe coxal;
d. Muschiul oblic mic al abdomenului, are fibrele orientate
invers decat oblicul mare si este situat profund, avand
originea pe creasta iliaca si ligamentul inghinal, de unde
fibrele merg spre torace, unde se insera pe fata interna
a ultimelor coaste si pe linia aspra prin intermediul unei
aponevroze;
e. Muschiul transversal este situat cel mai profund fata de
ceilalti muschi abdominali;
f. Muschii supracostali, cu insetile pe apofizele
transversale si pe coaste;
g. Muschiul ilio-costal, merge de la sacru pana la vertebra
C3, fixandu-se pe apofizel transversale;
h. Muschii
coloanei
vertebrale,
se
impart
in
urmatoarelegrupe:
muschii romboizi cu origine pe ultimele vertebre cervicale si
primele vertebre toracale, iar insertia pe marginea vertebrala a
omoplatuluil;
muschii ridicatori ai scapulei, au originea pe ultimele vertebre
cervicale si insertia pe unghiul median al scapulei.

In al treilea plan se gaseste

1. Muschiul micul dintat posterior-superior, cu
originea pe C7, iar insertia de la C2, la C5;
2. Muschiul dintat posterior-inferior cu originea pe
T11 si T12 pana la T2, iar insertia pe coaste de
la 9-12.
Planurile profunde cuprind muschii numiti muschii jgheaburilor
vertebrele, ei avand caracter metameric. Sunt mici si formeaza patru
sisteme:
1. Sistemul intertransversal, formeaza o masa comuna, care spre
cutia toracica se imparte in trei coloane musculare. Aceste
coloane sunt:
- coloana mediala - cu un spinal;
- coloana mijlocie - cu un lung al santurilor vertebrele;
- coloana laterala - cu un ilio-costal.
2. Sistemul interspinal, cuprinde sase perechi cervicale, trei trei-patru
perechi toracale si patru perechi toracale.
3. Sistemul transverso-spinal, cuprinde:
- semispinali (multifizi);
- muschii rotatori.
4.Sistemul spino-transversal, cuprinde:
- muschiul aplenius al capului si al gatului;
- muschiul supracostal (transverso-costali) sunt 12 perechi, se
gasesc in partea posterioara a toracelui.
INERVATIA MUSCHILOR:
a. M. trapez este inervat de nervii cervicali si de nervul
accesor (XI);
b. M marelui dorsal este inervat de fibrele provanite
dinnervi cervicali, care formeaza un nerv propriu,
numit nervul marelui dorsal;
c. M micul dintat posterior-superior, de catre nervii
intercostali (I-V);
d. M. micul dintat posterior-inferior care este inervat de
ramurile nervilor intercostali (IX,X, XI, XII);
e. M. jghiaburilor vertebrale sunt inervati de ramurile
dorsale ale nervilor dorsali.
Sistemul intertransvarsal este inervat de nervii intercostali.
Sistemul interspinos este inervat de nervii spinali.

Sistemul teansvarso-spinos este inervat de nervi spinali.

Sistemul spino-transversal, muschii acestui sistem sunt inervati de
nervii spinali cervicali.
VASCULARIZATIA MUSCHILOR
ARTERE:
Muschii spatelui sunt vascularizati de artera subscapulara.
Muschii jghiaburilor vertebrale sunt vascularizati de ramurile dorsospinale ale arterelor lombare.
VENE:
Vena cava superioara colecteaza sangele muschilor regiunilor gatului.
Vena vertebrala colecteaz sangele din canalul vertebrel cervical din
muschi paravertebrali si din regiunea cefei.
Vena jugulara posterioara colecteaza sangele din regiunea cefei.
Venaele intercostale colecteaza sangele muschilor intercostali.
Vena cava inferioara, vena iliaca-comuna, vena ilio-lombara si vena
sacrala colecteaza sangele din regiunea lombara, si sacroiliaca.
TEHNICA MASAJULUI:
TEHNICA MASAJULUI DORSO-LOMBAR:
Desi sunt doua regiuni diferite din cauze obiective, masajul se va
efectua incluzand atat regiunea lombo-sacrala cat si regiunea dorsala.
Pentru masajul dorso-lombar bolnavul se aseaza in decubit ventral cu
membrele superioare in adductie.
Se incepe prin neteziri ce au rol de a incalzi tegumentul si de
acomodare a asistentului cu pacientul. Acestea se vor executa din ce in
ce mai profund astfel punandu-se in miscare o cantitate mai mare de
lichid interstitial.
Netezirile se executa cu palmele intinse alunecand pe regiunea
interesata dinspre plica fesiera, mergand, paravertebral inconjurand
umerii;se va ajunge pana la axila.
Se poate face netezirea si din afara catre linia mediana.
Se poate executa si netezirea pieptene pe muschii fesieri cat si pe
musculatura regiuni dorsale.

Dupa neteziri se vor executa manevre de framantare, tot in sensul

circulatiei de intoarcere, incepand cu muschi fesieri si continuand pe
muschi regiunii dorsale. Aceste framantari se vor executa, prin
comprimarea muschiului si ridicarea lui de pe planul odos. Prinderea
masei musculare se poate face intre police si celelalte degete cu priza
variind in functie de musculatura bolnavului.
Framantarile se vor executa pe mai multe randuri cu o mana, cu doua
maini, si in contratimp.
Netezirile de intrerupere se vor executa incluzand si neteziri cu
degetele de o parte si de alta a coloanei si intercostal.
Urmeaza apoi geluiri cu degetele executand miscari de tragere inapoi
a musculaturii de-o parte si de alta a coloanei cu degetele departate pe
coloana si pe santurile superioare ale muschilor fesieri.
Aceasta manevra are rol decontracturant stiindu-se faptul ca curbura
lordotica este insotiita de contracturi musculare.
Dupa neteziri de intrerupere se vor executa frictiuni ce au aceeasi
directie cu geluirile, insistindu-se in regiunea sacro-cocigiana.
Se pot executa feictiuni cu pumnul inchis pe muschi regiunii fesiere.
In continuare se executa miscari de batere pe musculatura dezvoltata.
Aceasta manevra se executa cu partea cubitala a mainii, cu palmele
caus, cu pumnul intredeschis sau inchis.Aceasta manevra fiind puternic
tonifianta ni se va aplica pe musculatura dureroasa.
Vibratiile se vor executa de jos in sus cu mana asistentului vibrand in
contact cu regiunea interesata.
Se vor executa apoi neteziri de inchiere, manevra ce include si
netezirea specifica zonei lombare, netezirea romb.
Inainte de masaj se poate face o procedura de termoterapie pentru
relaxarea musculaturii. Daca pacientul prezinta dureri in zona lombara se
poate administra un supozitor cu indometecin pentru a suporta mai bine
procedura de masaj, si pentru un efect mai eficient.

KINETOTERAPIA SI EXERCITII C.F.M.

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate consta in efectuarea unor miscari
pasive si active. Miscarile pasive constau in miscari de lateralitate ale
trunchiului si miscari de flexie si extensie ale coloanei lombo-sacrate sau
miscari de rotatie daca coloana ne permite. Miscarile active constau in

executarea acestora fara ajutorul maseurului. Se executa si miscari

active cu rezistenta.
Obiectivele kinetoterapiei n lordoze sunt :
1. Ameliorarea posturii prin:
posturi fixe meninute, utilizndu-se perne, suluri, sptarul
scaunului, peretele, pentru corectarea hiperlordozei lombare.
exerciii de corectare postural axate pe contientizarea nclinrii
pelvisului pentru delordozare ;
2. Creterea flexibilitii coloanei (mobilitatea coloanei este limitat mai
ales n zona lordozat) prin :
metoda Klapp, cu poziii lordozante
tehnica Cotrel (cea mai folosit n prezent): decubit ventral, cu
membrele inferioare ct mai ntinse, membrele superioare ntinse pe
lng urechi ; se ntinde ntregul corp, apoi treptat se extind braele,
corpulse lordozeaz, membrele inferioare se extind din olduri
(arcuite pe extensie ct mai mare). Apoi, un membru superior se duce
napoi spre old, care se extinde; cellalt membru superior rmne
lng ureche (vezi figura 9-7 din anex)
elongaia Cotrel este o autotraciune cu posibilitatea de a redresa
lordoza : decubit dorsal, un cpstru de traciune cervical, de la care
o coard trece pe dup un scripete ndreptndu-se spre picioare, de
care se fixeaz. Intinderea complet a membrelor inferioare ve ntinde
coloana (vezi figura 9-10 din anex).
3. Creterea forei musculare :
Tonifierea musculaturii abdominale este obligatorie ; se practic de
obicei ridicrile de trunchi cu genunchii flectai, pentru ntrirea
drepilor i oblicilor.
Tonifierea fesierilor mari
Tonifierea i reechilibrarea musculaturii paravertebrale este
obiectivul principal :
din decubit ventral se execut gradat ridicarea capului, umerilor,
membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale
bilaterale),
ridicarea ambelor membre inferioare tonific musculatura
lombar ;
ridicarea membrelor ipsilaterale tonific musculatura unilateral
paravertebral respectiv

Alte exerciii sunt :

A. EXERCITII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE.
a. Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse
lateral, se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de
plecare.
b. Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului;
c. Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a
membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea
membrului superior din coaste;
d. Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte
si lateral.
B. EXERCITII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI LOMBARE.
a. Din decubit dorsal se efectueaza flexii ale gambei pe
coapsa, ale coapsei pe bazin, cu fiecare membru inferior, si
apoi cu ambele;
b. Din decubit ventral se efectueaza repetate extensii ale
membrelor inferioare cu genunchii in extensie;
c. Din decubit cu coloana flectata , sau din pozitie ghiemuit cu
mainile sprijinitede bara executa flexii, extensii ale coloanei
lombare in jurul bazinului;
d. Din pozitie sezand, cu genunchii flectati se efectueaza flexii
anterioare ale trunchiului urmate de redresari, membrele
superioare fiind extinse.
Sporturile indicate n lordoz sunt : notul, volei, baschet, scrim.

KINETOPROFILAXIE
Meninerea posturii i aliniamentului corect al corpului este deosebit de
important :

Iat cteva exerciii globale destinate unui aliniaiment corect

al corpului:
Exerciiul 1 n ortostatism, cu picioarele apropiate, stnd perfect drept,
aplecm capul i ne privim gleznele ; pentru aceasta este nevoie de o
perfect aliniere a toracelui, abdomenului i pelvisului ; se menine
aceast poziie 1015 secunde, dup care se rupe" poziia, fiind
reluat apoi din nou se repet.
Exerciiul 2 Mers prin camer cu o carte pe cap, fcnd opriri i reporniri ; se accelereaz pasul.
Exerciiul 3 Spatele la perete, corpul n contact cu peretele n trei
puncte : clcie, fese, occiput (b'bia s fie pe orizontal) ; se menine
poziia cteva secunde, urmnd apoi relaxarea se reia de cteva ori.
Exerciiul 4 Aceeai poziie, din care se ridic braele prin lateral,
menindu-se la orizontal cteva secunde, dup care se ridic deasupra
capului ; din aceast ultim poziiie se execut genuflexiunea (genunchii
snt orientai nainte).
Exerciiul 5 eznd pe sol, cu spatele i oociputul lipite de perete :
braele se duc n cruce" ; genunchii se flecteaz i se deflecteaz de
cteva ori.
Exerciiul 6 n eznd, cu genunchii ntinsi : un baston inuit pe omoplai se ridic cu braele spre zenit, apoi se revine tot timpul se controleaz inuta spatelui.
Exerciul 7 Mers pe toat talpa, apoi pe vrfuri, cu minile la ceaf,
coatele trase napoi : se ridic altemativ cte un genunchi spre piept, fr
a modifica poziia corect, dreapt, a trunchiului.
Exerciiul 8 n decubit dorsal, cu genunchii flectai la 90 : se preseaz lomba pe sol, sacrul basculnd uor n sus. (Treptat, se va ajunge
ca acest exercilu s se realizeze i cu genunchii ntini).
Exerciiul 9 n decubit ventral, perfect ntins :
a) braele ntinse pe lng cap, cu palmele pe sol : se face
extensia braelor capul cu fruntea la sol;

b) coatele flectate, cu braele pe lng corp, palmele pe sol la

nivelul umerilor : se ridic antebraele i palmele de pe sol.
Execiiul 10 Poziie patruped", cu braele i coapsele perfect la 90 :
se cifozeaz la maximum posibil ntreaga coloan (fig. 10-3), se menine
poziia, apoi se lordozeaz se repet.

PRESOPUNCTURA
Este un micromasaj folosit prin presare. Acast masaj nu se face la
intamplare ci pe anumite puncte fiecare punct pentru o anumita
afectiune.
Manevrele folosite in presopuctura sunt:
- dispersia care se foloseste in cazul suferintelor provocate de
energie;
- tonifierea se foloseste pentru bolile datorate lipsei de energie
Durata unei sedinte de presopunctura va fi de 5-13 minute, in functie
de caz se poate executa pana la trei sedinte pe zi.
Presopunctura este cel mai simplu mijloc de a trata o boala cu cea
mai simpla manevra - presiunea.
STATIUNILE BALNEO-CLIMATERICE.
In starile dupa operatii pe muschi, tendoane si oase; stari dupa fracturi,
sunt indicate urmatoarele statiuni balneo-climaterice: Ocna Mures, Slanic
Moldova, Baile Felix, Baile 1 Mai, Lacil Sarat, Sarata Monteoru, Baile
Herculane, Baita, Eforie Nord, Mangalia, Pucioasa, Techirgol, Sovata,
Sangiorgiu de Mures, Bazna, Ocna Sibiului, Vatra Dornei, Baile Govora,
Calimanesti-Caciulata, Ocnele Mari.
.

DEFINIIE I GENERALITI
Luxaia congenital de old este una din malformaiile grave ale
membrelor, relativ frecvent ntlnit, ce las sechele funcionale deosebit
de importante, greu de tratat i cu mare grad de invaliditate.
Spre deosebire de luxaia traumatic a oldului n care capul femural
pierde contactul cu cavitatea acetabular n urma unui traumatism major i
unde elementele ce alctuiesc articulatia sunt normal dezvoltate, n luxaia
congenital de old, pierderea dreptului de domiciliu al capului femural se
face treptat datorit displaziei cotilului i capului femural.
Luxaia propriu-zis este o consecin a displaziei i poate apare mai
curnd sau mai trziu dup natere, datorit unui cotil displazic i a
meninerii coapselor n adducie sau plasrii greutii corpului pe capul
femural.
De la natere i pn la 7-8 luni, ntlnim displazia luxant de old,
afeciune n care cotilele sunt displazice, capetele femurale nu sunt
coninute n totalitate de cavitile cotiloide fiind plasate n faa acestora; de
cele mai multe ori colul femural este anteversal.
Excepional de rar luxaia poate apare nc de la nastere purtnd
denumirea de luxaie teratologic.
Aceast malformaie are un net caracter familial, boala ntlnindu-se
uneori la mai muli membri ai aceleiasi familii, dar poate apare i sporadic,
transmiterea ereditar nedepind 10% din cazuri.
Sexul feminin este mult mai afectat, proporia dintre cele dou sexe n
literatur fiind n cazul luxaiei de 7/1. In displazia luxant aceast proportie
nu depete 3/1.
Luxaia poate fi uni sau bilateral, n majoritatea statisticilor
bilateralitatea fiind cea mai frecvent. n cazul celor unilaterale, se pare c
oldul stng este atins cu predilecie.
Repartiia geografic este foarte variabil; frecvent ntlnit n rile
europene (Frana, Italia, Germania, Cehoslovacia, aproximativ 3 %o), este
excepional la rasa galben i practic nentlnit la rasa neagr.
n ara noastr procentajul este de 1%o, boala ntlnindu-se mai
frecvent n nord-vestul Transilvaniei.

ETIOPATOGENIE
Cauzele displaziei luxante de old sunt nc incomplet elucidate. De-a
lungul anilor s-au emis numeroase teorii din care unele i pstreaz i
astzi n parte valabilitatea:
1. Cea mai veche teorie patogenic este teoria traumatic emis nc din
antichitale de ctre Hipocrate. Traumatismul intrauterin, traumatismul
obstetrical, naterea pelvian, au constituit mult vreme explicaii ale
producerii bolii, dar aceast teorie a fost abandonat deoarece nu poate
explica hipoplazia cotilului i capului femural, existente nc din viaa
intrauterin.
2. Teoria inflamatorie explic producerea luxaiei consecutiv unei
hidartroze a oldului.
3. Teoria muscular atribuie luxaia congenital contracturilor musculare
i n special contracturii muchiului psoas, care n perioada intrauterin
este relaxat iar prin extensia lui brusc i forat dup natere, ar
produce luxaia capului femural.
4. Teoria antropologic este legat de condiiile anatomice i de
dezvoltarea articulaiei oldului uman. La 4 luni capul femural este bine
centrat, dar progresiv condiiile mecanice se degradeaz. Colul femural
devine mai anteversat, cotilul mai puin adnc, capsula mai lax, luxaia
fiind expresia unui grad mai avansat de evoluie a rasei albe. La
popoarele evoluate, creterea volumului encefalului i a craniului ar
determina modificri de static a bazinului ce ar duce n final la
hipoplazia cotilului. Dei fundamentat pe observaii reale, concluziile
sunt discutabile i absena luxaiei la rasa neagr i galben se
datorete probabil altor factori.
5. Teoria opririi n dezvoltare a articulaiei soldului arat c displazia
coxo-femural este consecina unei opriri n dezvoltare a regiunii ntr-un
anumit moment al vieii intrauterine care poate fi agravat de diferii
factori ca: poziia n flexie i rotaie extern a coapselor n timpul vieii
intrauterine sau diferii factori postnatali. Aceasta este cea mai acceptat
teorie.

ANATOMIE PATOLOGIC
Exist o serie de modificri osteoarticulare n displazia luxant de old i n
luxaie, care se agraveaz cu vrsta:
a) cotilul este aplazic, nu are profunzime, planul su de deschidere nainte
prnd normal dar marginile antero-superioare i postero-superioare
sunt rotunjite i aplazice. Capsula este destins, aceast laxitate
articular se nsoete de o retracie a muchilor flexori (iliopsoas) i a
rotatorilor externi.
b) colul femural este anteversat i privete nainte sub un unghi de 60 i
chiar mai mult. De la 60" anteversie, coaptarea articular este att de
precar nct luxaia este aproape inevitabil.
Aceste efecte pot antrena luxaii adevrate, capul femural rmnnd
nvelit de capsula articular dar ieind din cavitatea cotiloidian. Uneori
deplasarea este mai puin important, capul femural rmnnd n poziie
marginal, deformnd bureletul cartilaginos i ovaliznd colilul.
Studiile artrografice, constatrile operatorii au permis precizarea
condiiilor anatomice exacte ale malformaiei:
a) Capul femural este deplasat n sus, fiind situat la distan de cotil.
b) Exist un retard de osificare a nucleului capului femural; cnd acesta
apare, este mai mic dect cel normal i situat mai extern; colul femural
este scurt.
c) Cotilul este plat, deci unghiul tavanului cotiloidian este foarte verticalizat.
d) Ligamentul transvers al acetabulului este lung, gros i dispus naintea
prii joase a cotilului formnd o bar transversal. El trebuie excizat
pentru a perrnite o bun reducere.
e) Capsula articular nsoele capul femural n deplasarea lui. Din cauza
traciunii pe care o suport, capsula este ngroat.

CLASIFICARE ANATOMO-PATOLOGIC
Dup poziia capului femural i interesarea numai a unui old sau a
amndurora se ntlnesc 3 aspecte anatomo clinice ale luxaiei
congenitale:
1. Luxaia anterioar unilateral este destul de frecvent; ea poate fi
joas (capul fiind n imediata vecintate a cotilului) sau nalt (capul
ajungnd n vecintatea spinei iliace antero -superioare). Se
caracterizeaz printr-o instabilitate mare a bazinului, dar fenomenele
de artroz vor apare foarte rar.
2. Luxaia intermediar n care capsula este relaxat i meninerea
capului se face de ctre muchii trohanterieni. De aceea, capul este
puin stabil i nu are sprijin pe bazin.
3. Luxaia posterioar n care capul urc mult n fosa iliac extern, iar
bazinul basculeaz nainte. Cnd este bilateral, cderea bazinului
este foarte accentuat. Lordoza care se formeaz compenseaz
nclinarea puternic a bazinului nainte. Acest fel de luxaie produce
diformiti cu att mai mari, cu ct capul este situat mai sus i mai
posterior, i anume:
Scurtarea membrelor inferioare
Adducia coapselor
Genu valg de compensaie
Piciorul scobit echin din cauza mersului pe vrful piciorului.
SIMPTOMATOLOGIE
Criteriile de diagnostic n displazia oldului nu sunt foarte clar definite.
Nici un semn clinic izolat nu permite singur stabilirea diagnosticului de
certitudine dar dac este sesizat se poate suspecta existena displaziei i
oldurile trebuiesc examinate radiologic.
A devenit clasic ca semnele clinice n luxaia congenital de old s
fie mprite n funcie de momentul nceperii mersului. Sub influena
mersului starea de preluxaie se transform progresiv n luxaie. Cazurile de

preluxaie pot fi diagnosticate la copii chiar de la natere, dac se acord

mult atenie aspectului clinic i celui radiologic.
Datorit importanei deosebite a diagnosticrii ct mai precoce a bolii,
enumerm semnele principale care trebuiesc cutate la nou nscut i n
primele luni de via.
Semnele clinice de displazie luxant sunt urmtoarele:
1. Semnul resortului descris de Ortolani, poate fi gsit pn la vrsta de 3
luni i const n perceperea unui clacment al capului femural cnd se
execut micarea de flexie a coapselor pe bazin urmat de abducia
acestora. n aceast poziie capul femural intr n cotil; efectund
micarea invers, de extensie i adducie a coapselor, capul femural
iese din cotil, moment n care se percepe din nou senzaia de resort.
Acest semn este foarte valoros, dar se ntlnete extrem de rar.
2. Semnul limitrii abduciei coapselor, important n special pentru
displaziile unilaterale, unde se poate face comparaia cu coapsa de
partea sntoas. n mod normal cnd se ncearc abducia maxim a
coapsei, faa extern a acesteia trebuie s ating planul pe care este
examinat copilul. n caz de displazie, muchii adductori limiteaz
abducia mult naintea atingerii acestui reper. Atunci cnd abducia este
limitat la 60 sau mai puin, trebuie fcut n mod obligatoriu radiografie
de bazin.
3. Exagerarea micrilor de rotaie (semnul lui Gourdon) care n mod
normal este de 90, n luxaie ajunge pn la 180.
4. Semnul ramurii ischiopubiene: la palpare se poate constata o inegalitate
de grosime a ramurilor ischiopubiene (semnul este inconstant).
5. Asimetria pliurilor tegumentare de pe faa intern a coapselor i din
regiunea subfesier nu are valoare de diagnostic deoarece pliurile sunt
n mare parte determinate de dispoziia esutului celular subcutanat i
nicidecum nu denot scurtarea membrului inferior respectiv.
6. Asocierea frecvent cu piciorul talus valgus congenital, n special la
fetie.

Dup ce copilul a mers i s-a produs luxaia ntlnim o serie de alte

semne clinice:
1. Scurtarea membrului inferior luxat
2. Devierea fantei vulvare spre partea luxat
3. Semne de ascensiune trohanteriene:
a) capul femural nu mai poate fi palpat la baza triunghiului lui Scarpa, el
aflndu-se fie nainte i n afar sub spina iliac, fie n regiunea fesier
posterioar.
b) trohanterul mare depeste n sus linia lui Nelaton-Roser. Aceast
linie imaginar unete tuberozitatea ischiatic cu spina iliac anterosuperioar cnd copilul este in decubit dorsal cu coapsa flectat la 45.
In mod normal linia este tangent la trohanter.
c) linia lui Shoemaker (linia ce unete trohanterul mare cu spina iliac
anterosuperioar) ntretaie linia median a abdomenului n mod normal
deasupra ombilicului. n caz de luxaie aceast linie ntretaie linia
median sub ombilic.
e) semnul lui Trendelenburg este pozitiv: sprijinul pe piciorul bolnav se
face nclinnd toracele de aceeai parte n vreme ce bazinul se nclin
n jos spre partea opus datorit insuficienei muchiului fesier mijlociu
a crui contracie nu mai este eficient ca s fac abducia bazinului pe
coapsa de sprijin. In luxaiile bilaterale mersul este legnat.
4. n ortostatism, n luxaia bilateral se constat o lordoz lombar
accentuat, cu un mare spaiu ntre feele interne ale coapselor.
EXAMENUL RADIOLOGIC
Examenul radiologic este de cele mai multe ori cel care stabilete
diagnosticul de certitudine al bolii i se face de regul la vrsta de 3-4 luni.
Radiografia de bazin trebuie s cuprind ambele articulaii ale oldului n
poziie simetric pentru a putea evidenia diferena i modificrile.
Se face radiografie de fa cu oldurile n uoar extensie i rotulele la
zenit, examinndu-se aspectul cotilului osos i situaia metafizei femurale
superioare n raport cu cotilul.

Urmtoarele aspecte radiologice evoc prezena displaziei luxante:

1. Oblicitatea mare a plafonului cotiloidian care se msoar printr-un unghi
determinat de orizontala ce trece prin cartilajul n Y i tangenta la cotil: la
nastere este de circa 30, la 3 luni scade la 26, la 6 luni 22, la 3 ani 1820.
n caz c unghiul este mai mare de 30 este un semn sigur de displazie
luxant.
2. Deplasarea lateral a metafizei femurale superioare. Normal, la natere
aceast distan este de 11-13 mm. 0 distan mai mare de 16 mm. este
considerat semn de displazie.
3. Deplasarea n sus i n afar a metafizei femurale superioare .
4. Nucleul epifizar superior se evideniaz radiologic n mod normal ntre 4 6 luni. ntrzierea n apariia acestui nucleu poate constitui un semn de
luxaie.
5. Cnd apare, nucleul capului femural trebuie s fie situat n cadranul
infero-intern al patrulaterelor lui Ombredanne care sunt formate de
orizontala ce trece prin cartilajul n Y i verticala la marginea extern a
cotilului. Cnd nucleul este plasat n cadranul infero-extern vorbim de
subluxaie, iar cnd se afl n cadranul supero-extern, de luxaie.
6. Determinarea unghiului de nclinaie a colului femural, n special a
anteversiei, este necesar pentru stabilirea unui diagnostic radiologic
complet. Valorile unghiului de anteversie variaz n raport cu vrsta:
- 0-2 ani = 40, 2-4 ani = 35, 4-6 ani = 32, 6-9 ani = 25
Examenul radiografie efectuat la vrste mai mari dup ce copilul a
mers i luxaia s-a produs, arat ascensiunea capului femural unilateral,
bilateral sau numai subluxarea acestuia. n caz de luxaie capul femural
este deformat, colul anteversat, cotilul aplatizat, iar deasupra lui se afl
noua cavitate, neocotilul, locul pn unde a ascensionat capul femurului.
DIAGNOSTIC DIFERENIAL

Diagnoslicul pozitiv, att n cazul displaziei luxante, ct i n cazul

luxaiei congenitale de old, se stabilete prin coroborarea mai multor
semne clinice la care se adaug cel puin unul din semnele radiologice
enunate mai sus.
Diagnosticul diferenial al luxaiei congenitale de old trebuie fcut cu o
serie de leziuni congenitale i dobndite ale colului i capului femural cum
sunt:
a) coxa vara congenilal
b) luxaia traumatic de old
c) luxaiile patologice ale oldului (TBC, osteomielit, poliomielil)
d) fracturi de col femural (sechele)
e) epifizioliza capului femural (sechele)
EVOLUIE I PROGNOSTIC
n luxaia congenital, prognosticul depinde de precocitatea
diagnosticului i al tratamentului.
Cnd tratamentul ncepe n faza de displazie luxant prognosticul este
foarte bun.
Pentru luxaia diagnosticat i tratat nainte de mers, prognosticul
rmne bun i foarte bun.
Cnd diagnosticul se pune dup ce copilul a nceput s mearg,
prognosticul este variabil, fiind legat de vrsta la care se ncepe tratamentul,
de felul acestuia, de complicaiile care pot s apar. n aceste cazuri, n
special la care rezultatele anatomice i funcionale snt mai rare, evoluia
copilului socotit vindecat trebuie urmrit cu toat atenia.
Numai efectund la timp tratamentul complementar necesar (operaii
de derotare, centraj articular, tratarea insuficienelor de cotil, etc), pot fi
evitate artrozele care apar la vrsta adult.
TRATAMENT
a). Profilaxia (prenatal, n timpul naterii i la nou-nscut) este
deosebit de important i trebuie s fie ct mai cuprinztoare.

 Trebuiesc evitate cstoriile ntre membrii unor familii n care exist

luxaii congenitale.
Tinerelor care au n familie cazuri de L.C.. li se recomand evitarea
eforturilor i traumatismelor.
n timpul naterii vor fi evitate, pe ct posibil, manevrele care necesit
traciuni puternice ale membrelor inferioare.
n cazul n care nou-nscutul trebuie reanimat, se va evita manevra de
suspendare cu capul n jos, manevr care favorizeaz luxaia prin distensia
capsular pe care o produce la nivelul oldurilor.
n prezentrile pelvine, riscul apariiei unei luxaii este de 4 ori mai mare
dect la o natere obinuit.
Copiii care prezint alte malformaii, dar n special picior strmb
congenital (talus valgus) vor trebui examinai cu toat atenia i la nivelul
oldurilor.
nfarea copiilor cu membrele inferioare n extensie i lipite unul de altul
predispune la luxaie. Poziia cea mai bun este abducie, flexie i rotaie
extern a membrelor. Aa se explic de ce nu exist L.C.. n regiunile de
pe glob unde mamele i poart nou-nscuii n spate.
Tratamentul acestei afeciuni trebuie efectuat diferenial n displazie i n
luxaie.
b). Tratamentul displaziei luxante de old, pentru a fi eficient, trebuie
nceput ct mai precoce, imediat dup depistarea clinic i radiografic.
Copilul va fi inut cu coapsele n abducie i rotaie intern, poziie n
care capul femural este bine centrat n cotil. n unele cazuri, cnd abducia
coapselor este net limitat, se poate face tenotomie de adductori dup care
urmeaz imobilizarea n abducie.
Tratamentul dureaz 3-4 luni, fiind necesar o radiografie de control pentru
aprecierea rezultatelor la fiecare 30 zile.
Tratamentul displaziei luxante de old trebuie ncetat numai la dispariia
semnelor radiologice de alarm.
Tratamentul luxaiei congenitale de old poate fi ortopedic i chirurgical.
Tratamentului ortopedic se face prin dou metode:
a) Lorentz - Paci
b) Sommerfield

Exist situaii, frecvente nc, cnd displazia nedepistat la timp

evolueaz progresiv spre luxaie, copilul prezentndu-se la medic dup
vrsta de 2-3 ani. In aceste cazuri pentru a reduce capul femural n cotil
apelm la una din cele dou metode enunate mai sus.
Metoda Lorentz - Paci const n reducerea ortopedic a luxaiei, sub
anestezie general, uneori cu tenotomia muchilor adductori i imobilizare
n aparate gipsate succesive cu durat de cte 30 zile, mai nti cu
coapsele n flexie, abducie i rotaie extem de 90, apoi toate unghiurile
se mresc la cca. 120, urmnd ca ultima imobilizare s fie fcut cu
membrele inferioare n extensie, cu abducie cu bar la 30 i de aceast
dat n rotaie intern. Din cauza frecventelor necroze de cap femural,
aceast metod nu se mai utilizeaz.
Metoda Sommerfield urmrete reducerea capului femural n cotil
prin extensie continu cu membrele inferioare n rotaie intem, folosinduse o greutate echivalent cu 1/10 - 1/12 din greutatea corporal. Prin acest
procedeu, datorit relaxrii grupelor musculare, capul femural poate reintr
n cotil. Dup cca. 8-10 zile de extensie copilul se imobilizeaz n aparat
gipsat cu rotaie intern forat pentru o perioad de 30-40 zile, perioad
care este cu att mai mic cu ct vrsta copilului este mai mare, cnd i
posibilitatea retraciilor capsulare ce duc la redori de old este mai mare.
Tratamentul chirurgical dispune de o serie de posibiliti i anume:
1. Repunere sngernd.
2. Artroplastie capsular
3. Osteotomii de direcie i sprijin.

Terapia fizical i de recuperare

Metodele de terapie fizical i de recuperare sunt utilizate mai ales
atunci cnd luxaia nu a fost redus la timp i a aprut artroza articulaiei.

HIDROTERAPIA
1. Baia la temperatura de indiferen: temperatura apei este de 34 - 35,
bolnavul este invitat n baie; durata este de la 10- 15 minute. Are efect
calmant.
2. Baia cald simpl: se execut ntr-o cad obinuit cu apa la 36 - 37C i
cu durat de 15 - 30 minute. Are aciune sedativ general.
3. Baia kinetorepic: este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai mare,
care se umple 3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 - 38C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup care
tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5
minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care este invitat s execute
singur micrile imprimate de tehnician.
Durata bi: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
4. Baia cu masaj: este o baie cald cu apa la temperatura de 36 - 39C n
care se execut rnasajul asupra regiunii interesate. Durata bi depinde de
durata masajului efectuat.
5. Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20
minute. Se folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g
(baie parial) pn la 1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu
sarea de buctrie.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd
vasodilalaie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului, determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor,
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

TERMOTERAPIA
Cldura este util prin aciunea pe care o are de a combate spasmul
muscular i micile reacii inflamatoare.
Cldura umed sub forma mpachetrilor cu parafin, cu nmol i nisip
este mai benefic dect cldura uscat.
1. mpachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la
o temperatur mai ridicat. Aciunea mpachetrilor cu parafin: provoac
o supranclzire profund i uniform a esuturilor, pielea se nclzete la
38 - 40C provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea
parafinei se evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o
procedur de rcire.
2. mpachetarea cu nmol: const n aplicarea nmolului la o
temperatur de 38 - 40C pe o anumit regiune. Durata unei edine este
de 20 -- 40 minute.
Nmolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din
nmol.
n timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
3. Bile de lumin: cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn cu
becuri, iar cele pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se face o
procedur de rcire.
4. Bile de soare i nisip: utilizeaz spectrul solar complet. Expunerea
la soare se face cu precauie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului,
cantitatea se crete treptat n zilele urmtoare. Sunt deosebit de importante
pentru echilibrul fosfo-calcic al copilului.

5. Cataplasmele: constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor

substane, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea
antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaug i efectul chimic.
ELECTROTERAPIA
1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor.
Electrodul pozitiv are o aciune sedativ local, ca i curenii descendeni i
cureni ascendeni aplicai contralateral duc la o cretere a pragului de
sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni
cu aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau
revulsiv cu histamin).
2. Curentul diadinamic: se prescrie n aplicaii transversale sau
longitudinale: o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4
minute ambele, 1 dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.
Diatermia acioneaz asupra esuturilor n profunzime, prin cldura pe
care o produc curenii de nalt frecven, ca urmare a rezistenei pe care o
opun esuturile la trecerea energiei electrice. Cldura astfel produs are un
efect analgetic.
3. Curentul faradic: se indic faradizarea cu periua sau cu ruloul, plimbate
pe regiunea dureroas pudrat cu talc, legate de electrodul negativ,
curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate i tolerate de pacieni pentru
starea de bine pe care o degaj i modul n care, corectnd dezechilibrul,
se mbuntete funcionalitatea.
4. Ultrasunetele sunt utilizate n consolidarea fracturilor, datorit efectului
de masaj mecanic, tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaie,
mobilitate.

5. Razele infraroii se pot aplica prin dou metode: lmpile de tip Solux i
bile de lumin. Efectul principal al acestor raze se bazeaz pe cldura pe
care o produc. Ele strbat pn la civa centimetri n profunzime, acionnd
att asupra esutului conjunctiv, ct i asupra glandelor i metabolismului
general. Ele provoac totodat i o vasodialataie la nivelul plexului venos.
La sfritul perioadei de imobilizare se instituie masajul, mobilizarea activ
i pasiv. Mersul va fi permis dup una sau dou luni de la suprimarea
mobilizrii, atunci cnd criteriile clinice i radiologice i permit.
MASAJUL
Definiia masajului
Prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulri manuale,
variate, aplicate simetric la suprafaa organismului n scop terapeutic.
Aciunea fiziologic a acestor manevre const n aceea c n timpul
executrii lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la
terminaiile nervoase profunde cutanate. Acestea mresc excitabilitatea i
ntresc starea funcional a scoarei cerebrale.
Efectele fiziologice
a. Aciuni locale:
Aciune sedativ asupra durerilor de tip nevralgic, muscular i articular;
Aciune hiperemiant local, de mbuntire a circulaiei locale;
nlturarea lichidelor interstiiale de staz, cu accelerarea proceselor de
rezorbie n regiunea masat;
b. Aciuni generale:
Stimularea funciilor aparatului circulator i respirator;
Creterea metabolismului bazal;
Efecte favorabile asupra strii generale a bolnavului: mbuntirea
somnului, ndeprtarea oboselii musculare.
Mecanisme de aciune:
Cel mai important mecanism de aciune n masaj este reprezentat de

mecanismul reflex. Acesta pleac de la exteroceptorii din tegument i

proprioceptorii din muchi, tendoane i ligamente, la nivelul crora iau
natere stimuli de diferite intensiti care primesc i transmit informaii ctre
SNC.
Concomitent cu aciunea nervoas reflex pe ci rahidiene, manevrele de
masaj determin o serie de reflexe neurovegetative, ndeosebi vasculare.
Cum vasele cutanate conin mai mult de din cantitatea total de snge
(pielea fiind un adevrat rezervor de snge), masajul produce o influen
considerabil asupra ntregului organism.
Alt mod de aciune este efectul mecanic asupra lichidelor interstiiale,
esuturilor conjunctive, masajul putnd s intervin favorabil, ajutnd la
rezorbia lor n snge pentru a fi eliminate.
Descrierea anatomic a regiunii
Articulaia coxofemural este format din capul femural, care se
articuleaz cu cavitatea acetabular a osului coxal.
Muchii regiunii sunt:
Anterior: m. iliopsoas
Posteriori: m. fesieri (mare, mijlociu i mic), m.piramidal, m.obturator
intern, m.gemeni (superior i inferior), m.ptrat femural, m.obturator.
Laterali: m.tensor al fasciei lata
Mediali: m.pectineu, m.adductor mijlociu, m.drept intern, m.adductori
(mare i mic)

n partea anterioar a articulaiei coxo-femurale se afl triunghiul lui Scarpa,

regiune pe unde trece pachetul vasculo-nervos i ganglionar (artera
femural, vena safen, ganglionii inghinali). De aceea, masajul n aceast
regiune se va face uor, pentru a nu traumatiza acest pachet vasculonervos.
Tehnica masajului
n prima etap, copilul se aeaz n decubit ventral i se ncepe cu
netezirea cu ambele palme, de la partea inferioar a muchilor fesieri pn

la creasta iliac. O alt netezire este netezirea pieptene, care se face tot pe
muchii fesieri. Se face apoi frmntarea cu o mn, pornind de la partea
inferioar a fesierilor pn la paravertebralii lombari, n dou-trei straturi. Pe
aceleai direcii se face frmntarea cu dou mini, contratimp.
Geluirea se execut pe plica fesier, dup ce, n prealabil, a fcut
netezirea cu partea cubital a minii, de la coccis pe anul superior al
fesierilor pn la creasta iliac. Tot la frmntare se face ciupitul, care se
execut pe fesieri, n cazul cnd sunt flaci. Urmeaz friciunea pe plica
fesier, dup ce am fcut netezirea cu partea cubital a minii. Se face
deget peste deget, de la coccis pe anul superior al fesierilor, creasta
iliac, n jurul fesierului mare, iar pe fesieri, care sunt foarte dezvoltai, cu
coatele degetelor.
Urmeaz tapotamentul, cu toate formele, i apoi vibraia.
n etapa a doua se ntoarce bolnavul n decubit dorsal, cu coapsa
flectat n uoar abducie. Dup ce am fcut nclzirea coapsei cu
netezire i frmntri, facem netezirea cu partea cubital a degetelor pe
plica inghinal, apoi fricionm cu deget peste deget n triunghiul lui Scarpa
ctre creasta iliac, i, din nou, ajungem n dreptul trohanterului mare.
Manevra principal este friciunea combinat uneori cu vibraia.
Contraindicaiile masajului:
Boli de piele
Boli vasculare (varice, flebite, tromboflebite9
Boli hemoragice
KINETOTERAPIA
Kinetoterapia are urmtoarele obiective:
I.
II.

Refacerea mobilitii prin reeducarea tuturor micrilor la nivelul

oldului, dar mai ales flexie, adducie i rotaie extern.
Refacerea forei musculare:
fesierii mare, mijlociu tensorul fasciei lata (ca muchi ai
ortostatismului)
muchii trohanterieni (rotatori externi), cu rol n stabilitatea
posterioar (cderea n fa) i n fixarea capului femural n cotil
muchii flexori (psoas)
muchii rotatori interni cu rol n mobilizarea oldului la mers.

III.

Refacerea stabilitii, micrii controlate i abilitii.

Exerciiul 1: copilul se afl n decubit dorsal; asistentul fixeaz bazinul cu o

mn, iar cu cealalt execut abducia cu priz la nivelul condilului intern al
femurului.
Exerciiul 2: copilul se afl n decubit dorsal; asistentul se plaseaz n
unghiul format de coapsa abdus a acestuia i mas; cu o mn fixeaz
iliacul s nu se ridice, cu antebraul i mna cealalt susine coapsa, iar cu
corpul mpinge, accentund abducia.
Exerciiul 3: copilul se afl n decubit dorsal; asistentul prinde treimea
inferioar a coapsei i o roteaz n afar (genunchiul este ntins).
Exerciii folosind diverse montaje de scripei cu contragreuti.
n cazul pacienilor imobilizai la pat, se fac micri izometrice prin
contracia i relaxarea muchilor cvadricepi i adductori.
O form special a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se
execut n bazine speciale. Aceast metod se bazeaz pe efectele apei
calde: sedarea durerilor, relaxarea muscular, creterea complianei
esuturilor moi, a distensibilitii acestora.
Durata unei edine de hidrokinetoterapie este foarte variabil de la
10 - 15 minute pn la o or. Exerciiile fizice executate n cadrul acestei
metode au la baz aceleai telinici ca i cele executate n aer, innd ns
seama de principiile i avantajele oferite de mediul acvatic.
Inainte de edina de kinetoterapie se recomand "nclzirea
muscular" prin diverse proceduri de termoterapie, iar dup edin
aplicm masaj sau du - masaj.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciii de remobilizare a
coloanei vertebrale lombare, basculri ale bazinului, ntinderea musculaturii
paravertebrale ale muchiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizeaz
programul Williams.
Prima faz:
- decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;

- decubit dorsal, se trage cu minile un genunchi la piept pn se atinge

genunchiul cu fruntea, apoi cellalt genunchi;
- ca i n exerciiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;
- decubit dorsal cu minile sub cap; se trage un genunchi ct mai mult
spre piept, apoi cellalt, apoi ambii concomitent;
- decubit dorsal cu braele ridicate la vertical, pe lng cap, genunchii
flectai la 90, tlpile pe pat. Din aceast poziie se mpinge lomba spre pat,
se contract abdominalii i se basculeaz sacrul spre nainte. Se revine
apoi se repet de mai multe ori n eznd pe scaun, cu genunchii mult
deprtai, se flexeaz trunchiul anterior, astfel ca minile s ating solul sub
scaun. Se menine aceast poziie timp de 4 - 5 secunde, se revine i se
repet de mai multe ori.
Fiecare exerciiu se repet de 5 ori pe edin i se fac 2-3 edine
zilnic.
-

Faza a doua:
decubit dorsal cu genunchii flexai, tlpile pe pat, se apleac ambii
genunchi (lipii) spre dreapta i spre stnga, pn ating suprafaa
patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ clciul i se aeaz pe genunchiul
opus i din aceast poziie se abduce coapsa pn atinge suprafaa
patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul
extins;
din ortostatism, genoflexiuni cu minile sprijinite pe sptarul unui scaun,
spatele se menine perfect drept, clciele lipite pe sol;
poziia de "cavaler servant", corpul aplecat spre nainte i sprijin cu
minile pe sol; se ntinde genunchiul de sprijin executnd i o balansare
care ntinde muchiul psoas - iliac.

TERAPIA OCUPAIONAL (ERGOTERAPIA)

Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia
folosind diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale
individului cu scop recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc mai
bine muchii rmai indemni i recupernd funcia celor afectai de boal,
contribuind astfel la readaptarea funcional la gesturile vieii curente.

Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul

spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri
utile i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
-

Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:

urcatul i cobortul scrilor;
maina de cusut;
roata olarului;
sritul cu coarda;
mersul pe plan nclinat;
mersul pe teren accidentat.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de

ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i
readaptare funcional.
Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile
izometrice. Ele se vor face dup consolidarea luxaiei. Exerciiile indicate n
recuperare sunt exerciiile executate la:
- covorul rulant;
- bicicleta ergometric;
CURA BALNEAR
Tratamentul balnear vizeaz urmtoarele obiective:
ncetinirea procesului degenerativ
mbuntirea circulaiei locale si generale
Ameliorarea sau meninerea mobilitii articulare i a forei musculare
periarticulare.
Tipuri de ape:
Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

Ape srate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)

Ape srate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase srate (Climneti, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui: termic, fizic
(mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

GENERALITI- DEFINIIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE

Umrul este regiunea prin care membrul superior este solitar cu toracele.
Articulaia scapulohumeral reprezint elementul central al umrului, factor foarte
imporatant din punct de vedere funcional. Este cea mai mobil articulaie. Umrul i
datorete marea sa mobilitate (n toate direciile), funcionalitii sinergice a
articulaiilor scapulo-humerale, acromio-claviculare i sterno-costo-claviculare, la
care se adaug articulaia scapulo-toracic (fals articulaie) i bursa seroas
subacromio-deltoidian (planul de alunecare subdeltoidian).
Definitie
Luxaia este o afeciune traumatic, de gravitate mare, care const n
deplasarea permanent a extremitilor articulare (suprafeele articulare i
pierd raporturile dintre ele). n luxaia scapulo-humeral (LSH), n urma
aciunii unui traumatism direct sau indirect, capul humeral prsete
raporturile sale normale cu cavitatea glenoid a scapulei.
LSH este una din urgenele cele mai frecvente ntlnite n practica
traumatologic. Aceast frecven este explicat de urmtoarele date:
articulaia scapulohumeral prezint micri de amplitudine mare i n
multe direcii;
ntre suprafeele articulare (cap humeral i glen) exist o disproporie,
suprafaa cavitii glenoidale reprezentnd numai 1/6 din suprafaa capului
humeral;
articulaia scapulohumeral are un aparat ligamentar de ntrire slab
reprezentat.
Luxaiile scapulo-humerale anterioare sunt mai frecvente, cele posterioare i
inferioare apar mai rar.
Rareori afeciunea este bilateral. Aproximativ 10% din luxaiile traumatice
nereduse n primele 2 sptmni, din diverse motive, devin luxaii vechi.
Cel mai frecvent, luxaia scapulo-humeral apare la aduli, rareori la copii i
btrni.
CLASIFICARE ANATOMOPATOLOGIC:
n ceea ce privete variantele anatomo-patologice, date de locul unde migreaz
capul humeral, cele mai frecvent ntlnite sunt:
luxaia anterioar (cu variant subcoracoidian, extracoracoi-dian,
intracoracoidian i subclavicular),
o urmeaz luxaia posterioar
luxaia inferioar.
Cea mai frecvent luxaie ntlnit n practic este luxaia anterioar subcoracoidian
n funcie de integritatea pielii:
luxaii nchise, atunci cnd pielea rmne integr

luxaii deschise atunci cnd fora traumatic a reuit s lezeze i pielea; n acest
caz exist riscul producerii artritei supurate, care complic foarte mult evoluia
luxaiei.
Alte tipuri:
luxaia recidivant (habitual) scapulo-humeral,
luxaia veche scapulo-humeral (apare cnd luxaia recent nu este redus n
primele 2 sptmni).
ETIOPATOGENIE CAUZE, MECANISME, ANATOMIE PATOLOGIC
Cele mai frecvente luxaii ale umrului se datoreaz traumatismelor puternice
(accidente). La persoanele vrstnice, luxaiile pot apare i dup simple gesturi mai
energice, cum ar fi: aruncarea unei mingii, ridicarea unui obiect.
Luxaia scapulo-humeral poate apare i la sportivi de performan: tenismeni,
juctori de volei. La aceste persoane exist un risc mare de recidiv.
Alte cauze sunt:
luxaii congenitale, care se datoresc unor malformaii, care sunt foarte rare;
luxali patologice, care snt urmarea unor afeciuni care distrug unul din
elementele care compun articulaia, fcnd ca extremitile osoase s nu mai stea n
contact. Luxaii patologice apar cel mai adesea n: tuberculoza osteo-articular, n
poliomielit i tabes.
ANATOMIE PATOLOGIC
Instalarea luxaiei se produce prin mai multe mecanisme n urma unui
traumatism, fiind favorizat de existena unei instabiliti articulare. n cazurile
recidivante s-a remarcat i prezena malformaiilor segmentelor osoase.
ntr-o luxaie se produc leziuni importante ale capsulei articulare i ale
ligamentelor (smulgeri, ruperi sau dilacerri). Capsula articular a articulaiei
scapulo-humeral este relaxat i subiat i se poate rupe foarte uor; cele dou
margini ale rupturii pot fi libere, flotante. Se mai poate produce, la partea anteroinferioar a glenei, o dezinserie a capsulei de pe cadrul glenoidian.
Muchii supra- i subspinoi pot fi smuli de pe inseriile lor i dilacerai.
Datorit distrugerilor vasculare apare ntotdeauna i hemartroza. Se produc i
leziuni ale nervilor i muchilor din vecintate, prin forfecarea lor ntre cele dou
capete osoasecare determin luxaia. Prin acest mecanism se poate produce i un
hematom periarticular.
Leziunile osoase pot fi i ele importante: cel mai frecvent are loc o detaare
marginii glenei sao o fractur parcelar a extremitii superioare a humerusului.
Meninerea timp ndelungat a segmentelor n poziia n care s-a produs luxaia
duce la modificri deosebite ale elementelor articulaiei lezate. esuturile moi se
retract treptat, se cicatrizeaz n noua poziie, iar capul humeral sufer importante
modificri.

CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI

a. Examen clinic
Durerea este extrem de vie, fiind determinat de excitaiile puternice care pornesc
din proprioceptorii existeni n capsule i ligamentele ntinse sau rupte. Aceast
durere nu cedeaz la calmantele obinuite. Singura soluie de a calma durerea este
readucerea ct mai urgent a capetelor articulare n poziie normal.
Impotena funcional apare din cauz c cele dou capete articulare nu mai sunt
n poziie normal, iar micrile specifice nu se mai pot executa.
Deformarea regiunii: relieful normal al regiunii articulare se schimb din cauza
poziiei diferite a oaselor.
Atitudine vicioas: modificrile de poziie a capetelor articulare fac ca segmentul
respectiv al corpului s ia i s se menin ntr-o poziie anormal, vicioas.
Echimoz i hematom, mai mult sau mai puin importante.
Hemartroza i hidrartroza: este prezena de lichid sanguinolent sau clar n
articulaie.
Simptome date de compresiuni vasculare: astfel pot apare gangrene n teritoriul
irigat de vasul respectiv.
Simptome date de compresiuni sau distrugerea unui nerv important: pot aprea pareze sau paralizii, cu
insensibilitate n segmentul inervat (furnicturi de-a lungul membrului superior) sau tulburri neuro-simpetice (cianoz,
edem, rceal, transpiraie).

inspecia umrului se efectueaz din fa, din spate i din profil. Se

examineaz comparativ aspectul morfologic al umerilor i se noteaz prezena unor
tumefacii articulare i periarticulare, o roea cutanat local, contracturi sau atrofii
musculare i existena unor atitudini antalgice.
Bolnavul se prezint dup accident n aa-zisa poziie Desault, cu capul nclinat
de partea umrului traumatizat, care este uor cobort, cu braul lipit de torace, iar
antebraul n unghi drept fiind susinut la nivelul cotului de mna cealalt.
n luxaia subcoracoidian braul accidentatului se afl n abducie de 2530 i
uoar rotaie intern.
n luxaia extracoracoidian braul este situat n abducie i rotaie extern'
Varianta intracoracoidian prezint braul n abducie, rotaia intern fiind
complet, iar antebratul lipit de trunchi.
n luxaia subclavicular, braul se afl n rotaie intern, lipit de trunchi.
n luxaia posterioar, braul este rotat intern.
n luxatia inferioar subglenoidian, braul se afl n abducie maxim, fiind
meninut n aceast poziie de mna sntoas.
Tot la inspecia regiunii traumatizate se poate evidenia o deformare caracteristic
umrul de epolet". n luxaia scapulohumeral, punctul cel mai proeminent al
umrului nu mai este dat de capul humeral care a migrat, ci de acromion, sub care se
constat o depresiune.
Examinarea umrului respectiv poate evidenia tumefacie sau echimoze, iar braul
apare mrit n circumferin (semnul lui Hamilton).

Palparea sistematic a reperelor anatomice ale umrului permite depistarea

unor semne i simptome importante i a unui diagnostic topografic algezic precis
Se apreciaz, n sfrit, unele modificri n tonusul i troficitatea muchilor
umrului.
Examenul clinic trebuie s cerceteze, de asemenea, posibilitatea existenei
unei complicaii imediate:
asocierea unei luxaii cu o fractur regional (fractur de trohiter, de col humeral,
de glen, de coracoid);
complicaii nervoase (elongaii de plex brahial, paralizia nervului circumflex);
complicaii vasculare (mai rar ntlnite,leziuni ale arterei si venei axilare);
luxaia deschis;
complicaii musculare (rupturi musculo-tendinoase).
b) INVESTIGAII PARACLINICE - EXAMENUL RADIOLOGIC
Examenul radiografic (de fa i profil) este obligatoriu ori de cte ori bnuim,
sau sntem siguri, c avem de-a face cu o luxaie. El arat poziia n care se gsesc
segmentele luxate, fapt important pentru c manevrele de reducere difer adeseori n
funcie de poziia n care se gsesc capetele osoase.
Este util examenul radiografic i pentru a arta dac nu exist i o fractur
concomitent, eventualitate care complic afeciunea i face mult mai dificil
tratamentul.
Radiografiile se vor face att din direcie antero-posterioar, ct i superoinferioar.
EVOLUIE I PROGNOSTIC
n prezena unei luxaii simple, n care nu s-au rupt ligamentele i capsula pe
mari ntinderi, n care nu sunt compresiuni vasculare, nervoase, nu sunt distrugeri
musculare i reuim n foarte scurt timp de la apariia ei s o reducem i s o
imobilizm, evoluia este favorabil i este posibil ca aceast luxaie s nu se mai
refac niciodat.
n caz c nu snt astfel de situaii favorabile i, mai ales, dac nici nu s-a fcut
un tratament urgent i corect, luxaia poate recidiva, sau pot aprea fenomene de
artroz.
Prognosticul este i mai grav n caz de leziuni osoase locale, musculare,
vasculare ori nervoase.

TRATAMENT
-Ortopedic
Tratarea unei luxaii se numete reducerea luxaiei. Ea const n repunerea
corect, adic readucerea n articulaie a celor dou capete osoase, pe aceeai cale pe
care s-a facut luxaia. Aceast reducere trebuie fcut ct mai urgent posibil. Se face
de preferin sub anestezie general de scurt durat sau anestezie local (obinut
prin infiltraii periarticulare cu novocain, xilin) care permit cel mai bine executarea
manevrelor de reducere fr mari traciuni i fr leziuni sau distrugeri osoase,
articulare, musculare, vasculare sau nervoase.
Metodele de reducere a luxaiei de umr snt multiple. Cele mai ntrebuinate
sunt:
Metoda Hipocrate: bolnavul este n decubit dorsal pe o mas sau o canapea;
medicul prinde antebraul n treimea distal i face o traciune, n timp ce
clciul introdus n axil face o micare invers. (Fig. 1). Repunerea capului
humeral n glen este simit i auzit printr-un zgomot caracteristic.
Metoda von Artl: accidentatul st pe un scaun cu sptar nalt, medicul
prinde treimea proximal a braului cu o mn i articulaia cotului cu alt
mn, efectund o traciune progresiv n jos (axul braului cu axul
sptarului de la scaun formnd un unghi de 30); (Fig. 2).
Metoda Mothes: const dintr-o traciune susinut a membrului superior
luxat, membrul fiind adus n abducie de aproximativ 110 120 i
extensie, iar corpul fiind fixat cu o ching trecut peste toracele bolnavului,
pentru a asigura contraextensia (Fig. 3).
Dac luxaia s-a redus corect, durerile dispar aproape complet i micrile din
articulaie se reiau cu amplitudinea lor normal. Este obligatoriu s se fac
ntotdeauna i un control radiografic, care d asigurri asupra calitii repunerii i
arat dac nu exist o leziune osoas concomitent. Dac exist o astfel de leziune, i
ea n-a existat anterior, nseamn c s-a produs n timpul executrii manevrelor de
repunere.
-Chirurgical
Dac nu reuete reducerea luxaiei pe cale ortopedic (nesngernd), ea va fi
redus pe cale chirurgical (sngernd). n luxaiile vechi, aproape ntotdeauna este
obligatoriu s se intervin chirurgical.
Dac bnuim c s-au produs rupturi importante capsulare, de ligamente, snt
necesare intervenii chirurgicale de specialitate. Cu att mai mult snt necesare
interveniile chirurgicale n caz de leziuni vasculare i nervoase.
Dup reducere, ortopedic sau chirurgical (sngernd), articulaia se
imobilizeaz pentru o perioad de cel puin 23 sptmni, pentru ca extremitiie
osoase s fie meninute n contactul lor normal i pentru ca rupturile capsulare i
ligamentare s se repare. Dup acest interval se reiau micri susinute, dar fine.
Dup scoaterea aparatului gipsat, se reiau progresiv micrile active i se
ncepe programul de recuperare funcional.

n caz de luxaii deschise se va face de urgen intervenie chirurgical, care

const n toaleta local, debridarea esuturilor care nu au vitalitate suficient,
repunerea segmentului luxat n articulaie, sutura capsulei i a articulaiei. Operaia
este urmat de imobilizare, urmrirea atent postoperatorie (eventual antibioterapie)
i apoi tratament fizioterapic.
Recidivele. De multe ori o luxaie se poate repeta, mai ales dac prima oar nu
s-a aplicat un tratament corect. n luxaia scapulo-humeral apar cele mai frecvente
recidive. De obicei aceste luxaii recidivante, denumite i ,,habituale" se repun uor
(uneori chiar de ctre pacient). Fr ndoial c recidivele determin o invaliditate
mai mult sau mai puin accentuat, fapt care oblig a se face tot ceea ce este necesar
la prima luxaie pentru a nu expune la recidive. Pentru aceste luxaii recidivante snt
indicate i intervenii chirurgicale, adevrate intervenii plastice ortopedice, prin care
se repar capsula articular i se ntresc ligamentele de meninere n contact a celor
dou segmente osoase.
1.PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
BALNEOFIZIOTERAPEUTIC
Este deosebit de important n recuperarea total a umrului. Dup ce se renun la
imobilizare, datorit fragilitii cicatricei capsulo-ligamentare i musculare se ine
cont de urmtoarele reguli:
Nu se practic mobilizarea pasiv,
Rearmonizarea articulaiei gleno-humerale se face mai tardiv, cnd se ating deja
70 grade de antepulsie i / sau abducie a braului,
Vor fi evitate, n primele 2 sptmni, micrile de abducie, rotaie extern i
retropulsie.
n luxaiile posterioare este interzis rotaia intern i retropulsia, dar este
indicat rotaia extern.
n recuperarea luxaiei acromio-claviculare nu exist probleme speciale dup
renunarea la imobilizare.
TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE
Aceasta folosete ca factor terapeutic temperatura cu valori cuprinse ntre 0 80.
Mediile care permit utilizarea excitantului termic sunt reprezentate de: ap,
nisip, nmol, parafina etc.
n funcie de influenele pe care excitanii termici le execut asupra sistemului
de termoreglare al organismului, se disting urmtoarele zone de temperatura ale
mediilor utilizate:
zona de indiferena, la care termoreglarea este minim solicitat, meninera
homeotermiei centrale a corpului realizndu-se uor;

zona care impune solicitari mari ale termolizei, datorit aportului crescut de
cldur din exterior, cu efect hipertermic (ap, aer cald, lumin, parafin);
- zona care solicit intens termogeneza, temperaturile mediului (aer, ap) fiind in
jurul punctului crioscopic al apei (0C ).
La organismul uman n repaus, senzaia de confort termic se constat la o
temperatur cutanat de 34-35C, central de 37C i la un debit cutanat de 0,2 l/min
pe m de suprafa corporal.
Temperatura cutanat oscileaz la acelai individ n limite destul de mari, n
timp ce temperatura central se caracterizeaz printr-o constant remarcabil.
Termoterapia sub form aplicaiilor de cldur produce:
- modificri ale unor constante fizice ale esuturilor i umorilor, crete
solubilitatea corpurilor dizolvate, ramolete grsimile;
- vasodilataia periferic pasiv cu hiperemie, cu att mai rapid cu ct
stratul adipos este mai slab reprezentat;
- vasoconstricie capsulo-ligamentar, cu efect antiseptic i analgetic;
- efecte miorelaxatoare, decontracturante;
- crete secreia sudoripar;
- crete schimburile metabolice si rezistent la infecii.
Aplicaiile de nmol se realizeaz frecvent sub form de onciuni (se unge
suprafaa pieli) locale sau generale.
Se utilizeaz mai ales nmolurile sapropelice de turb si nmolurile minerale,
care au o conductibilitate termic mai mic dect apa, de aceea temperatura la care se
aplic este n jur de 47C .
Grosimea stratului de nmol variaz intre 2-4 cm.
Onciunile generale cresc la 39 temperatura central a corpului; efectul
hipertermic poate fi sczut prin aplicarea unui strat mai subire sau scderea
temperaturii nmolului la valori de circa 42-43C .
Aplicaiile de parafin reprezint proceduri termoterapeutice artificiale
utilizate frecvent n serviciile de recuperare.
De cele mai multe ori preceda programul kinetic, realiznd aa numita
"prencalzire".
Parafina este utilizat n stare semisolid, la temperatura de 50; se aplic pe o
durat de 15-20 minute, prin pensulare sau sub forma de plac de parafin sau baie.
HIDROTERAPIA
Reprezint terapia prin schimbul de cldur ntre corp sau segmente ale acestuia
i ap. Imersia este simpl cnd se limiteaz doar la schimbul de caldur si devine
hidrokinetoterapie cnd este insoit de mobilizri.
Mediul acvatic ofer avantaje incontestabile procesului recuperator, prin
factorii mecanici i termici.
n funcie de temperatura de indiferen a apei (34-35 ) se descriu:

- bi reci, ntre 0 - 26C, care scad temperatura corpului;

- bi neutre, ntre 26-35C, fr efect important asupra temperaturii corpului;
- bi calde cu temperatura egal sau mai mare de 35C .
Bile calde cu temperatur peste 38C, hipertermie ntre 38 - 40C i intens
hiperterme peste 40 au efecte nocive constnd n astenie marcat incompatibil cu
mobilizarea activ; apa prea rece mpiedic mobilizarea confortabil.
Caldura de conducie i suprafaa mare a corpului (1,5-2 m), bogat inervat,
permite efectuarea unor schimburi termice foarte rapide.
Efectele bilor calde:
- vasodilataie periferic manifestat prin: hiperemie, tahicardie, scderea
tensiunii arteriale;
- sedare general;
- creterea pragului durerii, cu scderea sensibilitii periferice;
- eliberarea de substante imunologic active.
Imersiile totale constau n scufundarea ntregului corp n czi, bazine, piscine,
la diverse temperaturi ale fluidului:

imersiile totale la temperaturi reci dureaz 10-20 secunde, maxim 1 minut i

sunt precedate, de obicei, de o procedur cald. Efectul este excitant.

imersile totale la temperaturi calde se aplic mai ales sub form ascendent,
pornindu-se, pentru acomodarea subiectului, de la temperatura de confort, care
se menine circa 5 minute.
n continuare, temperatura apei crete cu 1 la 2 minute.
Efecte: vasodilataie accentuat, cu supranclzire central a corpului care atinge
valori de 39-40C, accelerarea metabolismului.
Indicaii: reumatism cronic degenerativ i abarticular, nevralgii.
Imersiile pariale: constau n scufundarea parial a corpului, mai ales a
extremitailor. Se realizeaz: proceduri reci, calde, alternante i ascendente Hauffe:

procedurile reci au efecte decongestive cerebrale i viscerale, cnd se aplic pe

o durat de 1-2 minute i antiinflamatorii - antisudorale, cnd durata se
prelungete la 5-10 minute;

procedurile calde produc vasodilataie periferic pasiv, bronhorelaxare i

scderea spasmului vascular. Indicaii: boli reumatismale subacute i cronice.

procedurile alterne acioneaz prin factorul termic cald si rece.

Imersia la temperatura de 38 - 40C se menine 2-3 minute, pn la apariia
hipermiei, dup care extremitile se menin 20-30 secunde n apa rece.
TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE
Folosete aplicaiile terapeutice ale curentului continuu, discontinuu, energia
radiant i vibraiile mecanice de nalt frecven (vibroterapie).

Curentul continuu se folosete n galvanizri simple, bai galvanice

i ionizri.
1. Galvanizarea simpl utilizeaz efectele interpolare ale trecerii unui curent
continu prin organism; fluxul de electroni este constant i unidirecional, dirijat de la
polul pozitiv ctre cel negativ.
Efecte
- crete excitabilitatea la polul negativ, efect utilizat pentru stimularea fibrelor
motorii;
- scade excitabilitatea la polul pozitiv, efect utilizat pentru obinerea analgeziei.
n suferinele acute se folosesc intensiti "sub prag", iar n cele cronice, "peste
prag".
Durata unei edine este de 20-30 minute.
Pentru suferinele acute se recomand 8 -10 edine, n aplicaii zilnce i 12-20
edine, aplicate zilnic sau la 2 zile, pentru suferinele cronice.
2. Bile galvanice combin aciunea curentului electric continuu cu efectul
termic al apei. Intensitatea curentului este de 20 mA.
a) Baia 4 celular poate folosi:
patru celule, realiznd dou circuite: unul se nchide la nivelul membrelor
superioare, al doilea la nivelul membrelor inferioare;
-pentru membrele superioare;
-pentru membrele inferioare;
-la nivelul membrelor superioare i inferioare de aceeai parte
(homolateral).
o celul (monocelular) n care circuitul include numai un membru, polul
indiferent fiind plasat cervical sau lombar.
b) Baia Stanger este o form de baie galvanic, n care ntregul corp este n
imersie. Vasodilataia secundar are efecte hipotensoare moderate; direcia curentului
este aceeai ca i n galvanizarea simpl.
3. Ionizarea (ionoforeza) utilizeaz proprietile electrolitice ale trecerii
curentului continuu: prin mbibarea unui electrod cu soluie salinic, ioni de polaritate
invers vor fi eliberai i vor penetra tegumentul. Penetrabilitatea ionilor n organism
este superficial, deoarece ionii sunt preluai rapid de circulaie.
Durata edinei variaz ntre 5 - 30minute, iar intensitatea curentului ntre 8 -15
mA. edinele se recomand zilnic sau la 2 zile.
Principalii ioni folosii sunt:

aplicai la polul negativ, dar activi la polul pozitiv:

- iodul, are aciuni: vasodilatatoare, antisclerozate, antiartritice.
Indicai: artroze etc.
-ionul salicil, are aciune antialgic i decongestiv.
-corticoizii, sub form de hidrocortizon i succinat sodic de prednisolon n
concetraie 1, au aciuni antiinflamatorii locale.

aplicai la polul pozitiv, dar activi la polul negativ:

-calciul are aciuni sedative i recalcifiante.

Curentul discontinuu
1. Cureni cu frecven joas
a) cu frecven (15 - 40 Hz) induc efecte excitomotorii pe fibrele musculare cu
excitabilitatea normal.
b) cu frecven variabil din grupa crora cei mai importani sunt curenii
diadinamici (CDD).
Efectele curenilor diadinamici sunt diferite, n funcie de form:
difazatul - are cel mai important efect analgetic i este utilizat la nceputul edinei,
naintea celorlalte forme de CDD, ridica pragul sensibilitatii dureroase.
perioada scurta -are efect excitator i acioneaz ca un masaj profund,avand actiune
vasoconstrictoare.
-are cel mai important efect excitomotor.
Durata total a sedinei este cuprin ntre 5-12 minute; se adminstreaz zilnic i
nu se depete 10 sedine.
2. Curenii cu frecven medie sunt creai sinusoidali alternativi cu frecven
cuprins ntre 3.000 -10.000 Hz.
Electrozii sunt mari i se aplic longitudinal sau transversal.
Efectele:
termice superficiale i profunde, interesnd n special masele musculare;
vasodilatatoare importante;
excitomotori, pe musculatura striat i neted.
Indicaii:
afeciuni ale aparatului locomotor: posttraumatice (entorse, luxaii,
algoneurodistrofie reflex), reumatismele (artrite, artroze cu diverse localizri),
nevralgii, nevrite, pareze;
3. Curenii interfereniali rezult din suprapunerea a doi cureni de frecven
medie decalai cu 100 MHz. Aparatul utilizat este de tip interfrem.
Efecte:
excitomotorii pe fibrele musculare striate cu inervaie normal i pe
musculatura neted;
analgetic;
miorelaxant;
termic superficial i profund.
Indicai:
afeciuni ale aparatului locomotor: posttraumatice, reumatologice (degenerative
i inflamatorii).
4. Curenii cu frecven nalt sunt cureni sinusoidali alternativi a cror
frecven depeste 100.000 Hz.

a) unde scurte (3 - 30 MHz)

Efecte:
termic, reprezint principalui factor terapeutic;
vasodilatator i metabolic, secundar celui termic;
antialgic, independent de cel termic.
edinele au o durat de 10-15 minute; se aplic zilnic sau la 2 zile. Se
recomand maxim 10-15 edine.
Indicai:
afeciuni ale aparatului locomotor: posttraumatice, reumatologice.
b) unde cu frecven nalt pulsatil (Diapulse), de obicei ntre 400 - 600
impulsuri/secund.
Efecte:
favorizeaz resorbia hematoamelor;
stimulesz formarea esutului de granulaie;
amelioreaz osteoporoza;
scad contractura muscular;
favorizeaz formarea calusului.
Indicaii:
afeciuni ale aparatului locomotor: postraumatice (osteoporoze, fracturi),
degenerative.
Electrotreapia prin energie radiant (Fototerapia)
Const n utilizarea aciunii energiei radiante luminoase asupra corpului.
a) infraroiile se aplic prin intremediul lmpilor Solux cu puteri ntre 500 - 2000 W
sau sub foma bilor de lumin pariale sau generale.
Efecte:
termice importante, prin absorbie transformndu-se n cldur;
vasodilatatoare i hipersudorale;
decongestive, antiseptice i analgezice.
Indicaii
algii, mai ales reumatismale i posttraumatice.
edinele au o durat de 30 minute i se aplic zilnic, timp de 1-2 sptmni.
Contraindicaii: tuberculoz, neoplasm, regiunea cefalic.
Ultrasunetele se produc ca urmare a transformrii oscilaiilor electrice de nalt
frecven n vibraii longitudinale; au frecven mai mare de 18.000 Hz.
b) ultrasunetele
Efecte:
antiinflamatorii, datorat creterii permeabilitii celulare; ultrasunetele
realizeaz un micro masaj mecanic al esuturilor, responsabil de creterea
permeabilitii membranelor celulare i de vasodilataia local:

 termice locale, superficiale, dar i profunde, dependente de calitatea esuturilor

i de gradul de absorbie al ultrasunetelor
fibrolitice.
Indicaiile: afeciuni ale aparatului locomotor:
- artroze, n care masajul articulaiei se execut 8 -10 minute;
- contracturile musculare n care aplicaiile au o durat de 5-8 minute;
- compresiuni radiculare de origine reumatismal: cervico-brahialgii, sciatalgii;
aplicaile se realizaz la nivelul emergenenelor radiculare i n zonele periferice;
- reumatisme abarticulare: PSH, tensinovite;
- leziuni posttraumatice, entorse, anchiloze fibroase, tulburri trofice
TRATAMENTUL PRIN MASAJ
Prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulri manuale, variate,
aplicate sistematic la suprafaa organismului n scop terapeutic si profilactic.
Aciunea fiziologic a acestor manevre const n aceea c n timpul executrii lor
pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminaiile nervoase
superficiale cutanate (exteroceptori). Acestea mresc excitabilitatea i ntresc starea
funcional a scoarei cerebrale.
Efectele fiziologice ale masajului
a. Aciuni locale:
Aciune sedativ asupra durerilor de tip nevralgic, muscular i articular;
Aciune hiperemiant local, de mbuntire a circulaiei locale;
nlturarea lichidelor interstiiale de staz, cu accelerarea proceselor de rezorbie
n regiunea masat;
b. Aciuni generale:
Stimularea funciilor aparatului circulator i respirator;
Creterea metabolismului bazal;
Efecte favorabile asupra strii generale a bolnavului: mbuntirea somnului,
ndeprtarea oboselii musculare.
Cel mai important mecanism de aciune n masaj este reprezentat de
mecanismul reflex. Acesta pleac de la exteroceptorii din tegument i
proprioceptorii din muchi, tendoane i ligamente, la nivelul crora iau natere
stimuli de diferite intensiti care primesc i transmit informaii ctre SNC.
Concomitent cu aciunea nervoas reflex pe ci rahidiene, manevrele de
masaj determin o serie de reflexe neurovegetative, ndeosebi vasculare. Cum vasele
cutanate conin mai mult de din cantitatea total de snge (pielea fiind un adevrat
rezervor de snge), masajul produce o influen considerabil asupra ntregului
organism.

Un alt mecanism de aciune a masajului este reprezentat de apariia n urma

compresiunilor, ciupiturilor, frmntrilor i baterilor a unor reacii intense n piele,
cu formarea unor produse metabolice cu efect stimulant, ce ajung n circulaia
general.
Alt mod de aciune este efectul mecanic asupra lichidelor interstiiale,
esuturilor conjunctive, masajul putnd s intervin favorabil, ajutnd la rezorbia lor
n snge pentru a fi eliminate.
Descrierea anatomic a regiunii
Scheletul centurii scapulare este format din: scapul, clavicul, partea
superioar a humerusului. Aceste oase au ca articulaie:
- articulaia scapulo-humeral (propriu-zis), cea mai important articulaie.
- articulaiasterno-clavicular.
- articulaia acromio-clavicular .
Musculatura care acioneaz asupra articulaiilor centurii scapulare este:
- n regiunea anterioar: muchii micul i marele pectoral i muchiul
subclavicular
- n regiunea posterioar a omoplatului: muchiul trapezul superior, muchii
supra i subspinoi, muchii micul i marele rotund, muchiul subscapular,
muchiul ridictor
- n regiunea lateral; muchii deltoizi, formai din trei fascicule .
Nervii care trec prin aceast regiune sunt nervii plexului cervical, care se despart n
ramuri ale flexului brahial. La articulaia umrului se afl pachetul vasculo-nervos i
ganglionar care nu trebuie traumatizat.
Tehnica masajului
Masajul umrului const din alunecri ascendente scurte i dese, aplicate pe
partea anterioar, lateral i posterioar a segmentului. Manevrele pot fi prelungite n
fa spre torace, n sus spre gt i n apoi spre omoplat.
Bolnavul este aezat pe un scaun rotativ la nlimea dorit de el, acoperit cu un
cearceaf pe torace i cu umerii descoperii. Bolnavul pune mna pe old iar maseorul,
n picioare pe partea lateral a bolnavului. ncepe masajul cu netezirea cu ambele
palme, pornind de la vrful deltoidului pn la acromion, dup care o mna coboar
circular pe muchii pectorali, iar cealalt pe muchii omoplatului.
A doua form de netezire: se pornete de pe pectoral i de pe muchii
omoplatului pn la acromiom, unde se pune mn peste mn i se coboar pn la
vrful deltoidului, deci manevrele sunt circumflexe.

Netezirea pieptene se face pe deltoid. O alt netezire cu partea cubital a

degetelor se face pe articulaia propriu zis; se pornete de la acromion pn sub
axil, ca i cnd am decupa umrul (de 2-3 ori).
Urmeaz frmntarea cu o mn care se face innd contrapriz sub bra, iar cu
cealalt de la vrful omoplatului, pe muchi, n 2-3 straturi, ctre coloan, apoi al
patrulea strat pe muchii supraspinoi ai omoplatului, pn la acromiom, dup care se
face frmntarea pe deltoidul posterior i median. Se schimb mna contrapriz i cu
cealalt frmntm pectoralii ctre acromiom apoi deltoidul anterior i cel median (de
2-3 ori), pe aceste direci se face i frmntarea cu dou mini i contratimpul.
Geluirea se face pe aceleai direcii cu deosebirea c la partea superioar a
omoplatului se ia spina ntre degete i mai facem odat i pe anurile V-ului
deltoidian i a fasciculelor.
Frictiunea se face pe aceeasi directie cu geluirea. Se face tapotament, vibratie,
cernutul si mangaluirea si se incheie cu netezirea. In cazul musculaturii flasce se
aplica ciupitul.
Kinetoterapia
nainte de a ncepe manevrele kinetice de recuperare, se va face examenul
mobilitii (bilanul articular i muscular):
- Antepulsia braului (flexia sau anteducia): amplitudinea ridicrii anterioare a
braului, care normal se efectueaz n articulaia scapulo-humeral, este ntre 0 i
90, iar ntre 90 i 180 se efectueaz n articulaiile scapulo-humeral i scapulotoracic (la ultimele 50 contribuie i muchii paravertebrali de partea opus). Se
testeaz muchiul deltoid (fasciculul anterior) care este muchiul principal al
antepulsiei braului.
- Retropulsia braului (extensia sau retroducia): amplitudinea micrii este 5060 micarea activ i 80-90 cea pasiv. Cea mai mare parte a micrii se efectueaz
n articulaia scapulo-humeral (prin aciunea muchilor marele dorsal, fasciculul
posterior al deltoidului i marele rotund). Sectorul final al retropulsiei se efectueaz
n articulaia scapulo-toracic, cu proiecia posterioar a umrului (sub aciunea
fascicolului mijlociu al trapezului, romboizilor i marelui dorsal). In practic se face
numai testarea muscular a marelui dorsal.
- Abducia braului: amplitudinea ridicrii laterale a braului (180). ntre 0 i
90 micarea se efectueaz n articulaia scapulo-humeral (prin aciunea
supraspinosului i fibrelor mijlocii ale deltoidului; la o contrarezisten puternic se
asociaz i lunga poriune a bicepsului).
- Adducia braului consta n revenirea braului din poziia de abducie, cu
apropierea de trunchi. Adducia pur, din poziia zero, nu este posibil, datorit
trunchiului. Se poate ns msura adducia combinat cu anteducia sau cu retroducia
braului. De fapt, adducia braului se face prin aciunea gravitaiei; muchii adductori

intervin activ numai cnd au de nvins o rezisten. Se testeaz muchiul marele

pectoral, care efectueaz adducia pn la contactul cu trunchiul.
-Rotaia extern a braului (normal, 40-60). Poziia zero (de referin) este cu
braul lipit de trunchi i cotul flectat la 90 (pentru a elimina astfel contribuia
pronosupinaiei la rotaia humerusului m jurul axului su longitudinal). Din aceast
poziie se rotete antebraul, n plan orizontal.
-Rotaia intern a braului (normal, 90-95). Din poziia de referin se roteaz
medial braul, n plan orizontal pn la contactul cu trunchiul, apoi se asociaz o
retropulsie, notnd pn unde poate ajunge mna (zona coccigian, lombar, dorsal).
Testarea rotaiei se poate face i din decubit dorsal, cu braul n abducie de 90 i
cotul flectat ]a 90; antebraul aflat la vertical se rotete n sus (rotaie extem) sau n
jos (rotaie intern).
n afar de aceste ase micri fundamentale, trebuie testate i micrile din
articulaiile scapulo-toracic, sterno-clavicular i acromio-clavicular i anume:
- Ridicarea umrului: normal, 6-10 cm fa de orizontala biclavicular de
repaus".
- Coborrea umrului (normal, 2-3 cm sub orizontala biclavicular de repaus")
se efectueaz sub aciunea fasciculului inferior al trapezului i micului pectoral.
- Proiecia anterioar a umrului (asociat cu abducia omoplatului): n repaus,
marginea spinal a omoplatului este paralel cu linia apofizelor spinoase. Normal,
marginea omoplatului se poate deprta de linia apofizelor spinoase cu peste 4 cm
(o adevrat alungire" a membrului superior, permind apucarea obiectelor
situate la distan). Se cere subiectului s apuce un obiect situat la o distan egal
cu lungimea membrului superior plus 4 cm.
- Proiecia posterioar a umrului (asociat cu adducia omoplatului, apropiinduse de linia apofizelor spinoase cu 2-3 cm, fa de poziia de repaus).
Obiectivele kinetoterapiei
Fiind articulaia cea mai mobil, care are rolul s poziioneze mna, orice limitare
a micrilor este greu suportat de bolnav, l va mpiedica n exercitarea activitilor
profesionale i chiar n activitile uzuale zilnice. De aceea, refacerea mobilitii este
primul obiectiv recuperator pentru umr, ca de altfel pentru toate articulaiile
membrului superior.
Limitarea micrilor umrului este determinat n majoritatea cazurilor de
afectarea aparatului capsulo-tendo-musculo-ligamentar dotat cu mari posibiliti de
reducere funcional.
Prin adoptarea unor posturi.
A) n flexie:
Exerciiul 1- Pacientul n decubit dorsal, cu braul ridicat n flexie maximal
(pe lng urechi) i genunchii flectai: un sac de nisip aezat pe bra l menine n
aceast postur - cotul ntins.

Exerciiul 2 - n ortostatism, cu faa la spalier, la distan de o lungime a

membrului superior: minile apuc bara de la nivelul umerilor; se duc fesele ndrt,
n timp ce trunchiul se nclin n fa ntre brae.
B) n extensie:
Exerciiu Subiectul n decubit dorsal, cu membrul superior n afara mesei,
atrnnd n jos; un sac de nisip poate fi prins de bra (nu pe antebra); un alt sac, pe
faa anterioar a umrului.
C) n abducie:
Exerciiu eznd pe un taburet lng o mas (sau pe sol, lng un scaun
reglabil): se aeaz braul pe mas sau pe scaun,cotul fiind flectat la 90(braul
abdus).
D) n rotaie:
Exerciiul 1 n decubit dorsal, cu minile sub cap, pacientul caut s-i
coboare cotul pe planul patului (rotaia extern).
Exerciiul 2 - Subiectul, eznd pe un taburet, caut s-i duc antebraul la
spate (rotaia intern).
Prin mobilizarea pasiv.
Flexia:
Exerciiu: din poziia eznd a pacientului, cu o mn asistentul fixeaz umrul
(unghiul scapuloclavicular), iar cu cealalt face priza pe treimea inferioar a braului:
se execut flexia anatomic ca i cea funcional (asocierea unei abduciide 30).
Variante: din decubit dorsal sau din contralateral.
Extensia:
Exerciiu: Subiectul n decubit dorsal, cu umrul respectiv n afara mesei:
asistentul blocheaz scaploclaviculara i execut extensiile anatomic i
funcional.
Variant: din decubit contralateral.
Abducia:
Exerciiul 1: Subiectul neznd; contra priz pe umr i priz pe bra n
treimea distal: se execut adducie anatomic i funcional (nainte de a
executa abducia, se recomand ca braul s fie pus n rotaie extern)
Variant: din decubit dorsal, cu umrul la marginea mesei.
Adducia:
Exerciiul: Reprezint micarea de revenire de la abducie.
Rotaia intern:
Exerciiul: Subiectul n decubit dorsal pe o mas, cu braul la 45; se fixeaz
umrul i se duce antebraul pe mas cu mna spre cap.
O prim variant: dac este la marginea mesei, se poate fora coborrea
antebraului sub nivelul corpului.
O a doua variant: tot din decubit dorsal, cu cotul flectat la 90 i braul abdus
la 90; de aici, antebraul, ca un levier, este cobort pe planul mesei.

Rotaia extern:
Exerciiul: Subiectul n decubit ventral, cu braul abdus la 90, cu cotul flectat
la 90 i antebraul atrnnd la marginea mesei: fixnd umrul bolnavului cu o mn,
asistentul execut rotaia extern.
Tonifierea musculaturii scapulare.
1. Bascularea anterioar a umrului este micarea de antepulsie, cu o uoar ridicare
a umrului, realizat de micul pectoral, care tracionnd n jos de coracoid,
realizeaz o basculare a scapulei n jurul unei axe orizontale aezate n plan
frontal. Micul pectoral fiind singurul muchi care execut aceast micare.
Exerciiul decubit lateral pe partea sntoas, cu braul alungit i cotul flectat:
asistentul prinde ntre mini umrul pacientului (antero-posterior), executnd o
presiune spre posterior, la care acesta se opune mpingnd nainte umrul.
2. Bascularea posterioar a umrului este micarea de retroducie cu uoar coborre
a umrului realizat de fascicolul inferior al trapezului.
Exerciiul subiectul n decubit ventral, cu membrul superior pe lng corp, n mn
cu o ganter, pe care o ridic de pe planul mesei.
3. Adducia scapular este micarea ce apropie scapula de coloan printr-o translare,
marginea axial posteriorizndu-se, i care face s intre n aciune trapezul,
angularul i romboizii, ntr-o contracie simultan.
Exerciiul pacientul n decubit ventral, cu umrul la marginea mesei; membrul
superior atrn vertical, avnd n mn o ganter: se execut o abducie orizontal,
care se asocieaz cu adducia scapular; sau flectnd cotul, gantera este deplasat
vertical prin abducia orizontal.
4. Abducia scapular reprezint traslarea corect acompaniat de rotaia scapulei,
care orienteaz glena s priveasc n afar i nainte. Micarea este realizat de
micul pectoral i marele dinat.
Exerciiul un exerciiu cu scripete i contragreutate: subiectul execut o adducie
orizontal ct mai complet.
TERAPIA OCUPAIONAL ( Ergoterapia )
Ergoterapia urmrete ca, prin munc sau prin orice alt ocupaie la care
particip bolnavul, s-i restaureze sau s-i mreasc performanele i starea de
sntate.
La bolnavul cu afeciuni la sistemul locomotor, terapia ocupaional i
propune s corecteze disfunciile motorii determinate de boal i de inactivitate.
Terapia ocupaional este modalitatea de recuperare a coordonrii i urmrete
prelungirea exerciiilor de kinetoterapie pentru mobilizarea articular i/sau tonifierea
muscular, utiliznd o serie de activitai complexe, atractive sau care capteaz atenia
i rbdarea pacientului pentru o perioad mai lung de timp. n general, aceste

activitai se execut cu minile. Se vor practica diverse activiti casnice (grdinrit,

roata olarului) sau sporturi (volei, baschet, not, etc).
TRATAMENTUL BALNEOLOGIC
n perioada de remisiune complet, dup trecerea complet sau aproape
complet a leziunii, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n staiuni
profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord,
Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa mineral, nmol
terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu programele de kinetoterapie
adecvate, vor asigura prevenirea recidivelor.
n recuperarea posttraumatic de orice fel se folosesc mai ales curele balneare
cu nmol. Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui: termic, fizic
(mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

PREZENTARE GENERALA
Prin cefalee se intelege durerea la nivelul cefalic adica la extremitatea
craniana. Cefaleea reprezinta un sindrom foarte des intilnit in practica
medicala, intro forma sau alta afecteaza 90% din populatie. Se apreciaza ca
90% dintre barbati si 95% dintre femei sufera cel putin un episod de cefalee
pe an si ca 10-15% din populatie sufera frecvent de cefalee. De remarcat ca
cei mai multi dintre bolnavi nu se prezinta la medic, iar cei care se prezinta
omit sa arate afectiunea de care sufera. Daca am face o repartizare a
diferitelor tipuri de durere am constata ca cefaleea se afla pe primul loc fiind
urmata de durerea articulara, de cea epigastrica, cea lombara, musculara etc.
In general medicul se poate gasi in doua situatii : in fata unui bolnav cu
cefalee acuta instalata recent si in fata unui bolnav cronic cu cefalee de
saptamini sau ani vechime. Cefaleea a fost considerata cel mai comod
simptom, studiile aratind ca aceasta este cea mai des intilnita din cabinetele
medicale, statistica aratind ca 37% dintre cei care se prezinta la medic pentru
control se pling de cefalee. In studiul lui Zigget si a colaboratorilor sai din
1600 pacienti 90% au prezentat cefalee cu un an inainte de inceperea
studiului, jumatate prezentind cefalee puternica incit activitatea lor era
limitata considerabil; studiile recente ale lui Limmet si Stewart au facut
aceleasi observatii.
Definitie
Cefaleea este o afectiune care se manifesta prin crize cefalice
paroxistice de intensitate, frecventa si durata variabila de cele mai multe ori
cu manifestari unilaterale, dar uneori este insotita de manifestari gastrice,
greturi si varsaturi. Este precedata sau insotita de manifestari si deficite
neuronale pasagere. Presupune in general un teren neurovascular familiar,
fiind principala indicatie gnosologica din cefaleele vasculare care afecteaza
50% din populatie cu preponderenta in rindul femeilor, doua treimi din
cazuri. Cefaleea dateaza din copilarie, cel mai adesea din adolescenta,
prezentind debut de regula inainte de virsta de 20 ani si mai rar dupa 40 ani.

ETIOPATOGENIE
Cefaleea poate aparea in urmatoarele cazuri
In urma unei suprasolicitari neuropsihice (ex. nevroze)

 Dupa consumul unor alimente (ex. migrene)

Dupa consumul de alcool
Spondiloza cervicala dupa statul prelungit in pozitii deficitare (ex. la
TV)
In timpul menstruatiei (ex. cefaleea endocrina sau migrena).
Cefaleea lezionala poate avea urmatoarele cauze: conditiile lezionale
pot fi benigne, inflamatorii si proliferative si maligne de cauza endo si
exocraniana sau de cauza traumatica.
Cauze endocraniene benigne pot fi:
- abces cerebral,
- tromboflebite cerebrale,
- meningite,
- meningoencefalite,
- nevroviroze.
Exocraniene oculare:
- glaucom cronic, mai rar tulburari de convergenta optica, nevrita
optica retrobulbara
- ORL sinuzite cronice mai frecvent, otite acute
- osoase (afectiuni care afecteaza bolta craniana, boala Pagett,
mielomul multiput, afectiuni ale coloanei vertrebrale cervicale si
ale jonctiunii cervico dorsale, celulita cefei.
Cauze post traumatice: nevromul cicatricial al scalpului, sechele
vasculare, cicatricea durala, leziunea sinusului venos, cefaleea
vasculofunctionala.
Conditii de aparitie a migrenei
Migrena are un caracter ereditar. S-a constatat ca 65% dintre pacientii
cu migrena au antecedente heterolaterale, dar pe linga factorii genetici mai
sunt implicati o serie de factori biochimici asa cum ar fi serotonina,
adrenalina, substanta P etc. O serie de factori endocrini cum ar fi endorfinele
si hormonii sexuali, o serie de factori vasculari, o serie de factori psihici
deoarece migrena survine de obicei la indivizii susceptibili, suspiciosi,
scrupulosi, perseverenti, ambitiosi, timizi etc. Desi in migrena intervin mai
multi factori, la baza fiind o reactivitate crescuta ce in faza prodomala
serotonina si alte substante vasoactive produc o vasoconstrictie arteriolara si

o reducere a fluxului sangvin cerebral. In acelasi timp serotonina

sensibilizeaza terminatiile nervoase senzitive din peretele arterial.

Factori determinanti
Crizele de migrena pot fi determinate de o serie de factori cum ar fi:
stresul, zgomotul, unele mirosuri, starea vremii, caldura si frigul excesiv,
insomnia sau somnul prelungit, factori alimentari (brinza, ciocolata, vinul
rosu), menstruatia, calatoriile etc. S-a constatat ca migrenele apar de obicei
cind se acumuleaza mai multi factori declansanti.

SIMPTOMATOLOGIA CEFALEEI
Uneori sediul durerii in cefalee este imprecis, alteori localizarea este
inselatoare. Sunt semnalate tumori ale lojei posterioare semnalate de dureri
frontale. De cele mai multe ori insa localizarea durerii corespunde
afectiunilor organice. In tumorile cerebrale durerea fixa unilaterala
orienteaza asupra topografiei tumorii. Durerea poate fi difuza sau poate
imbraca aspecte hemicanice invocator pentru migrene. Intensitatea cefaleei
poate fi considerata intensa cind impiedica somnul, trezind bolnavul din
somn sau daca reduce capacitatea de munca, deci intensitatea nu inseamna
organicitatea cefaleei in mod obligatoriu. Caracterul cefaleei poate fi
pusactiv, invocind de obicei o cefalee vasomotorie cu migrena, o
hipertensiune intracraniana. Durerea poate fi in menghina, profunda, cu o
senzatie de presiune pe cap sau poate imbraca aspectul parestezic superficial
ca o arsura. Caracterul superficial impune cercetarea suferintei structurilor
exocraniene sau ne poate orienta catre o durere anorganica, parestezii ale
vertexului. Cefaleea migranoasa apare de obicei dimineata dupa trezirea din
somn.
Durata cefaleei si evolutia sa in timp
Probabilitatea unei leziuni organice scade cazul durerilor care sunt
semnalate din copilarie si adolescenta crescind suspiciunea unei cefalee
psihogene. Cefaleea psihogena este in general continua, fara remisiune,
uneori variind doar intensitatea in functie de factorii de mediu. Cefaleea
tumorala intermitenta in prima perioada se permanentizeaza, progreseaza in
intensitate si fixitatea sediului. Manifestarile digestive, gastrointestinale si
hepato-renale pot fi relatate de unii bolnavi si prezentate ca o consecinta a

unor abuzuri alimentare, alteori sunt semnalate episoade alergice ce insotesc

cefaleea. Greturile si varsaturile apar alaturi de cefalee din hipertensiunea
intracraniana sau de cefaleea vasomotorie. Manifestarile vizuale sau
neurologice pot preceda sau insoti unele forme de cefalee. Cefaleea
vasomotorie poate fi insotita de modificari ale fetei, vasodilatatie, congestie,
lacrimare si infundarea narii corespunzatoare. Cefaleea psihogena este
descrisa prin absenta migrenei sau cefaleei histaminice. Pacientul poate
prezenta fotofobie, dar fara tulburari gastrointestinale, neurologice sau
asociate. Nu exista caractere stereotipe ale durerii sau a localizarii sale.
Factorii care o declanseaza variaza de la pacient la pacient sau de la o criza
la alta. Unii bolnavi cosidera ca declansarea durerii se datoreaza unor factori
stresanti sau emotionali, la altii se declanseaza datorita factorilor de mediu.
Cefaleea de tensiune
Debuteaza treptat si atinge un punct maxim la amiaza sau seara. Este
bilaterala, bitemporala, occipitala sau fronto-occipitala. Este simtita de
bolnav ca o presiune intracraniana sau ca o banda constrictiva. Cefaleea din
migrena nu are un caracter pulsativ si nu este insotita de greata sau varsaturi.
Durerea din cefaleea de tensiune este asociata uneori cu astenia, cu
tulburarile de somn si cu depresia psihica. Ea dureaza intre o ora si 7 zile. In
nevralgia occipitala bolnavul acuza durere in zona cefei, bilaterala cu
iradiere in regiunea cefei, in vertex si in regiunea frontala, retroanterioara si
mastoidiana. Durerea este surda, profunda, continua, exacerbata de miscarile
capului, in special de frecarea lui.
Cefaleea din spondilartroza cervicala
Are o durere aparuta in regiunea cervico-occipitala, care se datoreaza
comprimarii radacinilor senzitive ale nervilor occipitali, cel mai important
fiind marele nerv occiputal. Durerea este continua, accentuata de miscarile
active si pasive ale capului, precum si de presiunea digitala asupra apofizelor
spinoase si a muschilor paravertrebrali cervicali. Mai apare rigiditate
cervicala, ameteli la miscarile capului sau la miscarile de pozitie datorita
insuficientei vertebrobazilare, intrucit arterele vertebrale sunt in raport strins
cu coloana vertrevrala.
Simptomatologia migrenei
Crizele de migrena sunt clasate de o serie de factori favorizanti a
caror interventie a fost apreciata in mod diferit . Se considera ca declansarea
si favorizarea crizei de migrena este produsa de factori alimentari, endocrini,

psihoafectivi. Sunt autori care observa ca la aproximativ 30% din cazuri

alimentele sunt cele care declanseaza migrene si la o treime din bolnavi apar
tulburari digestive in intervalul dintre crize. Migrena evolueaza in crize intre
care nu exista nici o tulburare. Tendinta aparitiei este variabila de la un
subiect la altul, iar majoritatea bolnavilor prezinta crize de intervale de peste
zece zile.
Criza de migrena psihica se desfasoara in 2 faze si anume:
Faza prodomala putin specifica, este alcatuita din prodoame
indepartate, tulburari psihice minore cum sunt insomnia,
iritabilitatea si euforia, scaderea apetitului sau polifagia,
modificari ale debitului urinar. Prodoame imediate reprezentate
de aura vizuala, scotoame, anauroza tranzitorie, tulburari
senzitive, de obicei in jumatatea opusa celei in care va aparea
cefaleea. Tulburari psihice de mare depresie care preced
instalarea crizei dureroase pulsative si tulburari de vorbire.
Manifestarile prodoame sunt variabile de la un bolnav la altul,
dar sunt stereotpe pentru acelasi pacient.
Faza cefalalgica de stare. Are un debut acut cu senzatie de
apasare, crescind in intensitate si devenind o durere pulsativa
sincrona cu pulsul. Cefaleea bolnavilor cu criza de migrena
prezinta unele particularitati. Este situata in regiunea frontotemporala, in jurul ochilor, in jumatatea superioara a fetei si mai
rar occipitala. In doua treimi din cazuri bolnavii relateaza o
hemicranie care e deosebit de sugestiva pentru diagnostic.
Durerea ajunge la maximum de intensitate in 1-2 ore, uneori
devenind de intensitate insuportabila. Dureaza in mod obisnuit
sase pina la douasprezece ore, alteori este de scurta durata de
cincisprezece minute, fiind foarte intensa repetindu-se de citeva
ori pe zi. Este o durere pulsativa, caracter sugestiv pentru
migrena, intensificindu-se paralel cu frecventa pulsului, cu
aparitia unor zgomote exterioare sau la lumina. Criza de
migrena este insotita de lacrimare, rinoree, uneori de tulburari
de echilibru. Tulburarile discretice se intilnesc 70% din cazuri
si constau din greturi si varsaturi, anuntind uneori terminarea
crizei. Criza incepe dimineata imediat dupa trezire, creste in
intensitate, in difuziune si se atenueaza spre seara. Incetarea
crizei este anuntata uneori prin fenomene digestive, alteori de
poliurie. Durata crizei cefalalgice variaza la unii bolnavi
cincisprezece pina la douazeci de minute, iar la altii sase pina la

douasprezece ore, rareori depasind 40 de ore. La examenul

clinic in timpul crizei , bolnavul este deseori palid sau prezinta
o tenta cenusie a fetei, congestionata, venele superficiale din
regiunea porto-temporala sunt proeminente. Compresia pe vena
jugulara exacerbeaza cefaleea la unii bolnavi in timp ce
comprimarea arterei temporale inaintea tragusului sau a
carotidei determina diminuarea migrenei, prezentind o migrena
simptomatica.

ANAMNEZA
Deoarce cefaleea este un sindrom subiectiv, anamneza are un rol
deosebit in investigatia bolnavului. Prin intermediul anamnezei medicul
poate stabili antecedentele personale si heredocolaterale ale bolnavului.
Medicul poate afla daca parintii sau fratii bolnavului au suferit de migrene in
care factorul genetic are un rol deosebit.Tot prin intermediul anamnezei
medicul mai poate stabili urmatoarele:
- daca bolnavul a avut mai multe boli infectioase,
- daca sufera de afectiuni arteriale sau de alte boli ce pot evolua cu
cefalee,
- daca lucreaza in conditii cu noxe,
- daca bolnavul consuma alcool,
- daca fumeaza sau consuma anumite medicamente.
Anamneza este singurul mod prin care medicul poate stabili
particularitatile durerii in modul in care ea a aparut, si locul in care a aparut,
precum si prezenta celorlate simptome cum ar fi greata, ameteli etc. Un
examen amanuntit clinic si neurologic este la fel de important in stabilirea
etiologiei cefaleei. Anamneza metodica completa, bine condusa, trebuie sa
cuprinda urmatoarele date:
1. modalitatile de debut
2. conditiile de apritie
3. sediul durerii
4. caracterul durerii
5. intensitatea durerii
6. durata durerii.

CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI

Deoarece cefaleea este un simptom frecvent este important de a

deosebi formele benigne de cele cu etiologie organica; cefaleea benigna sau
ideopatica si cefaleea organica.
In cazul cefaleei benigne sau ideopatice distingem: migrena, cefaleea
histaminica si cefaleea psihogena.
In cazul cefaleei organice distingem: cefalee, cefalee asociata cu
probleme vasculare, cefalee asociata unor leziuni tumorale, cefalee asociata
unor intoxicatii metabolice cum este alcoolul, cefalee prin suferinta nervului
trigemen sau nevralgie de nerv trigemen, cefalee prin suferinte reumatice ale
coloanei cervicale, cefaleea post traumatica. De mentionat este faptul ca
cefaleea de natura organica reprezinta un domeniu foarte vast.
Formele migrenei
Pe linga forma clinica de migrena, care are toate cele trei stadii bine
conturate, mai pot exista si alte forme clinice de migrena cum ar fi
1. migrena comuna,
2. migrena histaminica,
3. migrena oftalmologica,
4. migrena cerebeloasa,
5. migrena cu complicatii neurologice,
6. migrena cu miscari involuntare,
7. migrena abdominala,
8. migrena in ciorchine,
9. migrena bazilara,
10. migrena hemiplegica.
In functie de fiecare tip de cefalee se realizeaza examenul clinic sau
paraclinic.
Examenul clinic
Pentru a putea stabili un diagnostic etiologic medicul trebuie sa
efectueze un examen clinic foarte atent al bolnavului care se poate stabili
dupa un anumit algoritm. Pentru aceasta medicul trebuie sa faca o anamneza
foarte amanuntita cu ajutorul careia sa stabileasca antecedentele
heterolaterale si pe cele personale ale bolnavului, o posibila boala de fond pe
care a aparut cefaleea, particularitatile cefaleei, precum si celelalte semne si
simptome cu care se asociaza. Examenul clinic incepe cu capul, cu
formatiunile epicraniene, cu fata, cu sinusurile, cu gitul si se continua cu
toate celelate aparate si organe, deoarece cefaleea s-ar putea sa fie primul

semn de manifestare a unei boli cardiovasculare cum este hipertensiunea

arteriala, a unei tumori cerebrale sau a unei hemoragii arahnoidiene.
Examenul obiectiv
Se recomanda examenul fizic si examenul extremitatilor cefalice, cit
si examenul complet al aparatelor, grupelor de ganglioni si a tegumentului.
Se va insista asupra sferei hepatobiliare si gastro-intestinale. Pentru a putea
descoperi ce acompaniaza de obicei cefaleea trebuie sa se efectueze un
examen fizic complet al bolnavului. Examenul fizic al bolnavului trebuie sa
inceapa cu inspectia si cu palparea craniului, se va continua cu examenul
nasului, a sinusurilor, a emergentei nervilor cranieni, a cavitatii bucale, a
danturii, a faringelui, arterelor temporale si a coloanei cervicale. Examenul
fizic trebuie sa acorde o importanta deosebita sistemului nervos, examinarii
ochilor si fundului de ochi, care ar trebui sa faca parte din examenul clinic al
oricarui bolnav de cefalee, precum si examenul urechilor, aparatului cardiovascular, mai ales a tensiunii arteriale, aparatului digestiv, mai ales a
suferintelor biliare, rinichilor si afectiunilor articulare. De cele mai multe ori
pentru a putea stabili daca este vorba de o cefalee secundara sau una
primara,examenul clinic trebuie completat cu investigatii paraclinice, pentru
care medicul trebuie sa colaboreze cu specialisti de profil.
Examenul paraclinic
Se pot realiza o serie de investigatii:
hemoleucograma,
VSH,
sumar de urina,
ureea, c
reatinina,
colesterol,
transaminaze,
examen radiologic al sinusurilor si oaselor craniului,
arteriografia cerebrala,
tomografia cerebrala,
encefalograma,
rezonanta magnetica.

DIAGNOSTIC POZITIV SI DIFERENTIAL

Diagnosticul pozitiv al cefaleei
Diagnosticul pozitiv se va baza pe localizarea durerii la ceafa, pe
caracterul continuu al durerii, pe existenta tulburarilor motorii. Diagnosticul
migrenei se bazeaza pe o anamneza foarte amanuntita a bolnavului cu
ajutorul careia trebuie sa descoperim particularitatile cefaleei, precum si
simptomele sale asociative. Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv este
necesar si un examen clinic al bolnavului nu atit pentru confirmarea
diagnosticului de migrena cit pentru confirmarea altor boli, care ar putea
evolua cu cefaleea sau cu unele forme de migrena. In cazul migrenelor foarte
complicate, cu simptome neurologice este foarte greu sustinut diagnosticul
de migrena in fazele de debut ale bolii, de aceea bolnavul va trebui sa fie
investigat atit clinic cit si paraclinic, pentru a elucida o eventuala afectiune
neurologica,
Diagnosticul diferentiat al cefaleei
Se face cu celelalte algi ale fetei, si anume cu nevralgiile occipitale,
otalgia, nevralgia de nerv trigemen, nevralgia de gloso-faringian, algia
simpatica, algia vasculara si algiile dentare. Deoarece poate fi produsa de
foarte multe boli, cefaleea poate fi insotita de diferite semne. Chiar si
cefaleele primitive pot fi insotite de anumite semne si simptome de asociere,
spre exemplu cefaleea din migrena este acompaniata de semne si simptome
neurovegetative, cum ar fi greturile si varsaturile, de o serie de tulburari de
vedere, de ameteli, de parestezii; cefaleele secundare sunt insotite de
simptomele caracteristice bolii de vase, spre exemplu cefaleea din meningita
este insotita de febra si de redoarea cefei. Cefaleea din hipertensiunea
arteriala este insotita de ameteli, acufene, stare de dispnee. Cefaleea din
glaucom este insotita de dureri oculare si de congestii oculare. Cefaleea din
epilepsie este insotita de convulsii.
Dupa ce s-a facut diagnosticul diferentiat cu celelalte algii ale fetei
trebuie facut diagnosticul diferentiat cu cefaleea primara si cu cea secundara
intre diferitele topuri de cefalee primara si cefalee cu tensiune sau in
ciorchine s.a.m.d.
Diagnosticul diferentiat al migrenei

Deoarece foarte multe boli pot evolua cu dureri de tip migrenos,

medicul trebuie sa faca diagnosticul diferentiat intre migrena primara si cea
secundara din alte boli, cum ar fi tumorile cerebrale si hipertensiune
arteriala. De asemenea trebuie sa faca diagnosticul diferentiat intre cefaleea
din alte boli cum ar fi hemoragia subarahnoidiana, nevralgia ciliara,
glaucomul, sinuzita frontala, iar la copii cu epilepsia. Pentru a exclude o
migrena secundara medicul trebuie sa sesizeze prezenta unor semne si
simptome suspecte cum ar fi aparitia migrenei dupa varsta de 25-30 de ani,
absenta sedimentelor, modificarea caracterului durerii, aparitita unor semne
neurologice sau sistemice, lipsa de raspuns la tratament, aparitita febrei si a
unei dureri la palparea arterei temporale, tulburari in starea de constienta, a
unor tulburari olfactive redori ale cefei si modific[ri de sensibilitate.

EVOLUTIA BOLII
Evolutia cefaleei
Probabilitatea unei leziuni organice scade in cazul durerilor care sunt
semnalate din copilarie si adolescenta, crescind suspiciunea cefaleei
psihogene. Cefaleea psihogena este in general continua, fara remisiuni,
uneori intensitatea variind in functie de mediul inconjurator. Angine
vasculare ale fetei au periodicitate caracteristica cu accese scurte zilnice,
uneori mai multe crize repetate in aceiasi zi pe perioade de mai multe
saptamini, perioade repetate de remisiuni totale durabile.
Cefaleea tumorala
In prima perioada se permanentizeaza, progreseaza in intensitatea si
fixitatea locului.
Evolutia migrenei
Evolueaza in accese scurte, dateaza din copilarie, creste in intensitate
in cursul zilei si se repeta la intervale regulate pentru acelas bolnav.
Migrena clasica

Se desfasoara in trei etape:

1. stadiul prodromal
2. stadiul cefalalgic
3. stadiul postcefalalgic
1. Stadiul prodromal poata sa prevada o criza de migrena cu una-doua
zile inainte. Este alcatuit si el la rindul sau din doua stadii, si anume: stadiul
initial si stadiul imediat.
Stadiul initial poate sa preceada criza cu una-doua zile si este
caracterizat de irascibilitate, insomnie sau dimpotriva somnolenta, anorexie
si oligurie.
Stadiul imediat este prezent doar la 10% din bolnavii cu migrena. Pe
linga tulburarile vizuale, mai pot aparea tulburari semnificative reprezentate
de parestezii, ameteli, tulburari de sensibilitate reprezentate de o
hipersensibilitate acustica si olfactiva.
2. Stadiul cefalalgic este caracterizat de aparitia cefaleei insotita de o
serie intreaga de tulburari neurovegetative. Cefaleea de migrena apare de
obicei dimineata, mult mai rar seara si foarte rar noaptea. Ea se instaleaza
brusc cu o senzatie de greutate intracraniana, de constrictie a capului, care
creste constant pina devine violenta. Cefaleea din migrena are un caracter
pulsativ.
3. Stadiul postcefalalgic se caracterizeaza printr-o criza de migrena,
care apare de obicei dimineata, se accentueaza spre prinz si dispare a doua zi
dimineata dupa o perioada de somn. De obicei a doua zi bolnavul nu mai are
cefalee, este astenic si deprimat.

PROGNOSTIC
In general, p rognosticul este bun si fara complicatii.

TRATAMENT
1. Tratament profilactic
Pentru prevenirea crizelor de migrena, bolnavul trebuie sa evite
factorii declansanti, cum ar fi: stresul, suprasolicitarile, alimentele
migrenoase (brinza fermentata, ciocolata, vinul rosu, cafeaua, grasimile
etc.), variatiile de temperatura, privarea de somn sau somnul prelungit. In
acelasi timp, bolnavul poate apela la fitoterapie, cum ar fi ceaiul de chimen,

coada soricelului, pe de alta parte ar trebui influentata personalitatea

bolnavului prin psihoterapie cognitiva si de relaxare.
2. Tratament igieno-dietetic
In primul rind trebuiesc evitate cauzele, alimente, medicamente. Sunt
indicate: ridichi, fasole verde, macris, ape minerale alcaline, in timpul
crizelor o cafea concentrata si indulcita. Alimente ce trebuie evitate: vinat,
crustacee, cruditati, bauturi alcoolice si cele care provoaca reactii alergice
deoarece migrena poate fi de natura alergica.
3. Corectia starii psihice
Ca si in cazul altei afectiuni este deosebit de important ca bolnavul sa
respecte tratamentul si indicatiile medicului pentru a se putea reface intr-un
interval de timp optim sau pentru ameliorarea durerilor.
In tratamentul crizei de migrena, medicul dispune de foarte multe
medicamente nespecifice, cum ar fi antialgice, antiinflamatoare. Dintre cele
specifice ar fi ergotamina si medicamentele serotoniergice. Peste trei sferturi
dintre bolnavii cu migrene au tulburari digestive si mai ales greturi si
varsaturi determinate de intirzierea evacuarii stomacului, de aceea in cazul
in care bolnavul are tulburari digestive se recomanda un antiemetic asa cum
ar fi metoplotamina, care favorizeaza evacuarea stomacului si sporeste
absortia substantelor medicamentoase administrate peros. De aceea se
recomanda un algoritm in pprimul rind care ar trebui sa stabileasca daca
bolnavul are sau nu tulburari digestive sau disconfort abdominal. In cazul in
care bolnavul nu prezinta tulburari digestive se recomanda un antialgic.
Daca acesta nu duce la ameliorarea simptomelor se va administra un
antiinflamator, iar in cazul cind nici acesta nu duce la un rezultat benefic se
va administra eresotomina, care este un vasocontrictor. Ergotomina se poate
administra sub forma de spray, un puf de 1 mg care poate administra la
treizeci de minute, dar nu mai mult de trei sau patru pufuri pe zi sau sub
forma de ergotamina tartrat de un drajeu sau injectii de 1mg intramuscular
sau subcutanat. Daca nici ergotamina nu duce la ameliorarea durerii atunci
se va apela la un serotoniergic.
Combaterea durerii se poate face cu antialgice, cum ar fi
paracetamolul intre 500 si 100 mg, algolcamin intre 500 si 1000 mg sau cu
antiinflamatoare nestreoidiene asa cum ar fi aspirina intre 500 si 1000 mg pe
zi, diclofenac intre 100 si 150 mg pe zi sau antidepresive asa cum ar fi
anitriptilina intre 25 si 50 mg pe zi. Se mai pot administra si sedative cum ar
fi: diazepamul 2-5 mg pe zi sau metazepamul 50 mg pe zi.

TERAPIE FIZICA SI DE RECUPERARE

1. Hidroterapie
In cazul cefaleei si migrenei medicul recomanda urmatoarele bai la
temperatura de indiferenta: baile cu dioxid de carbon, baile cu dioxid de
carbon fara apa, mofete, baile cu bule de oxigen, baile cu sulf sau baile
sulfuroase.
Baile cu dioxid de carbon - materiale necesare: pompa de metal cu
dioxid de carbon, un monometru, reductor de presiune montat la tubul de
dioxid de carbon, un tub de fonta cauciucata, un generator de bule de gaze, o
cada de faianta de dimensiune mare, un termometru, un ceas, un analizator
si un cearseaf. Un tehnician trebuie sa fie foarte bine pregatit si instruit si
atent in manipulare, caci o manevra gresita sau neatentia poate sa dea nastere
la explozii foarte grave.
Mod de pregatire: prin tuburile care fac legatura cu pompa de oxigen
de carbon, pe o parte si cu generatorul de bule pe de alta parte, dioxidul de
carbon este introdus in cada. Generatorul de bule este compus dintr-un
suport metalic,tabla, nichel de forma ovala si un sistem de tuburi din
cauciuc. Gazul trece in generator cu presiune 0,5-1 atm dind nastere in apa la
bule fine de gaz, temperatura indicata este de 30-35 grade celsius, iar durata
baii de 5-20 minute. Se pot folosi si alte metode pentru pregatirea bailor
carbogazoase, instalatii speciale, instalatii asemanatoare fabricilor de sifon
sau substante chimice care prin amestecul lor degaja dioxid de carbon,
Tehnica de aplicare - bolnavul este invitat sa se aseze in baie. In
functie de stadiul bolii de inima pe care o prezinta apa din cada va atinge un
nivel mai coborit sau nu al temperaturii. Vom indica baia de jumatate, trei
patrimi sau completa. In tot timpul comunicarea intre tuburile de dioxid de
carbon si generatorul de bule se pastreaza, dioxidul de carbon impregnind tot
mai mult apa din cada. Pe fruntea bolnavului se pune o compresa umeda.
Baia de dioxid de carbon uscata sau mofeta
Bolnavilor care nu pot sa suporte din cauza presiunii hidrosalice baile
de dioxid de carbon in cada, li se indica baile de dioxid de carbon uscate.
Tehnica este identica cu a baii carbogazoase cu deosebirea ca in vana nu se
pune apa. Deasupra cazii se pune un cearsaf care sa-l acopere pe bolnav,
pentru a se impiedica pierderea gazului. Durata baii este de 20-30 minute.
Baile cu bule de aer se pregatesc conform acelorasi tehnici ca si baile
cu dioxid de carbon, deosebirea este ca aici generatorul se leaga prin tubul

de cauciuc de un compresor. Baile cu bule de aer se cresc pina la

temperatura de 33-37 grade Celsius, pentru asta vom prefera generatorul
care permite realizarea unor bule mai mari. Durata este de 15-20 minute.
Mod de actiune: au actiune sedativa asupra sistemului nervos, datorita
excitatiilor nervoase periferice realizate de spargerea bulelor pe tegument.
Baile sulfuroase
Materiale necesare: o cada de marime obisnuita acoperita cu capac sau
cu un cearsaf, substante chimice generatoare de hidrogen sulfurat.
Mod de preparare: intr-o cada umpluta cu apa se toarna o solutie de
sulfura de calciu, 50-120g sau un amestec de sulfat de potasiu, 50-150g cu
15-50g acid sulfuric sau sulfat de potasiu si 30-60g otet de vin de 9 grade,
care se toarna in cada dupa intrarea bolnavului.
Tehnica de aplicare: bolnavul este invitat in cada, aceasta acoperinduse cu cearsaful sau cu capacul lasind sa se vada doar capul. Se procedeaza
astfel pentru a feri bolnavul de efectul nociv al hidrogenului sulfurat pe cale
inhalatorie. Temperatura este de 35-37 grade Celsius, concentratia de 50-360
mg la litru, iar durata de 5-13 minute.
Mod de actiune: hidrogenul sulfurat continut in apele sulfuroase
determina o hipertermie accentuata la nivelul tegumentului. Hipertermia
favorizeaza o buna resorbtie a sulfului care contribuie la cutanizarea
metabolismului sulfului in organism. Baile sulfuroase trebuie sa fie instalate
in camere separate de restul bailor si cu ventilatie speciala din cauza
mirosului neplacut pe care il degaja.
2. Termoterapia
In cazul termoterapiei medicul va prescrie urmatoarele proceduri:
impachetari cu parafina, bai de lumina si solux cu lumina albastra.
Impachetarea cu parafina
Consta in aplicarea unei anumite tehnici pe o regiune limitata de corp
a parafinei topite.
Materiale necesare: canapea, scaun, parafina alba de parchet, un vas
pentru topit, tavi de tabla, pensule late de 1cm, bucati de flanela, o patura, o
cada cu apa, resou, galeata cu apa la temperatura camerei si un prosop.
Tehnica de aplicare: impachetarea cu parafina se aplica conform mai
multor tehnici. Preferarea uneia sau alteia este determinata de forma regiunii
asupra careia trebuie sa actionam. Se ia o cantitate potrivita de parafina intre
150-200g, se topeste la temperatura de 65-70 grade, in asa fel sa mai ramina
citeva bucati netopite in scopul evitarii supraincalzirii. Cu ajutorul unei
pensule late de 8 cm se pensuleaza regiunea interesata. Pentru a avea o

temperatura constanta, vasul cu parafina se introduce intr-un vas mai mare

cu apa fierbinte. Ca sa evitam senzatia neplacuta data de primul strat de
parafina, fiind putin mai fierbinte, se sufla asupra regiunii grabindu-se astfel
solidificarea. Ulterior se poate continua cu pensula fara ca bolnavul sa acuze
vreo senzatie neplacuta. Grosimea stratului trebuie sa fie de 0,5-1cm. Peste
stratul de parafina se aplica bucati de vata sau flanela si apoi se acopera
regiunea cu patura. Durata impachetarii este de 25-50 minute. Inlaturarea
parafinei se face cu usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de
parafina. Procedura se termina cu o spalare cu apa de 20-22 grade. Inainte de
sterilizare parafina trebuie sa fie spalata bine si uscata, evitindu-se urmele de
apa din parafina, ce pot provoca arsuri pe tegument in timpul aplicarii.
Deoarece parafina isi pierde din plasticitate dupa ce a fost incalzita de douatrei ori trebuie sa adaugam cam 20-25% parafina proaspata la cea
intrebuintata.
Modul de actiune: impachetarea cu parafina are o actiune locala care
se datoreaza factorului termic, pe de-o parte, iar pe de alta parte
compresiunii vaselor superficiale. Ea provoaca o incalzire profunda si
uniforma a tesutului. In timpul procedurii suprafata pielii se incalzeste pina
la 38-40 grade. La locul de aplicare se produce o hiperemie puternica si o
transpiratie puternica.
In termoterapie se mai utilizeaza si tratamentul cu infrarosii, numit si
helioterapie, adica terapia mixta cu radiatii ultraviolete si infrarosii In
practica medicala s-au folosit o serie de aparate care produc raze infrarosii
cum ar fi: lampi cu descarcare de gaze, tuburi de neon, lampi electrice cu
incandescenta, radiatoare cu incandescenta. Dintre numeroasele aparate si
lampi cu incandescenta sunt folosite in prezent lampi cu incandescenta cu
rezistente metalice. Radiatiile cu infrarosii sunt impartite in bai de lumina
generale si partiale,
Baile de lumina sunt partiale pentru jumatatea superioara a corpului
sau inferioara si generala pentru tot corpul.
Materiale necesare: aparatul pentru baile de lumina care este
asemanator unui dulap, pe peretii interiori ai aparatului se afla un numar
mare de becuri, un scaun, un ceasaf, comprese, apa la temperatura camerei.
Tehnica de aplicare: bolnavul este invitat sa intre in acest dulap, se
asaza pe scaun si se inchid usile, iar capul bolnavului ramine afara. In jurul
gitului se pune un cearsaf pentru a impiedica caldura produsa de becuri sa
iasa afara. Pe fruntea bolnavului se aplica o compresa la temperatura
camerei. Dupa toate acestea se aprind becurile din interiorul aparatului.
Bolnavul va transpira din abundenta si din cind in cind i se da sa bea apa

pentru ca transpiratia sa fie abundenta. Bolnavul va sta in acest aparat 30-45

minute, dupa care este scos si sters cu o compresa la temperatura camerei
pentru a se inchide porii care sunt foarte dilatati.
Mod de actiune: datorita caldurii foarte mari produsa de numarul
foarte mare de becuri la nivelul tegumentului au loc o serie de procese cum
ar fi: deschiderea porilor, producerea transpiratiei, si deci sunt eliminate
toxinele din organism. Un alt efect benefic este vasodilatatia periferica
imbunatatind circulatia sangvina in vasele capilare ceea ce duce la o mai
buna irigare a tesuturilor.
Solux. Este un aparat ce reprezinta o lampa numita si lampa SOLUX.
Aparatul este format dintr-o tija metalica la capatul careia se afla un bec care
emite infrarosii de 500-1000W. La nivelul becului este prevazuta o
aparatoare metalica de forma cilindrica cu rol de a impiedica dispersia
razelor, astfel razele sunt proiectate perpendicular pe suprafata tegumentului
in regiunea interesata. Acest aparat mai este prevazut cu niste filtre care se
fixeaza inaintea becului. Filtrele sunt de doua feluri: albastre, care au actiune
sedativa, rosii care au actiune excitanta. SOLUX-ul se aplica pe regiuni mai
mici decit jumatatea superioara sau inferioara asa cum se face in baile
partiale de lumina,
Tehnica de aplicare: becul se ridica la distanta de un metru de
tegument si se tine cca 15-20 minute, cind se aplica pe o suprafata mai mica.
In cazul cefaleei si migrenei se aplica SOLUX cu lumina albastra in
regiunea cefei.
Mod de actiune: datorita caldurii locale se produce o vasodilatatie
periferica si actiune sedativa asupra terminatiilor nervoase periferice.
3. Electroterapia
In ceea ce priveste electroterapia in cefalee si migrena se recomanda
proceduri cu curenti de joasa frecventa. Medicul recomanda unele proceduri
cum ar fi: ionizari transorbitale, magnetodiaflux si diadinamice. Asemenea
celorlalte proceduri de hidrotermoterapie recomandate efectul este antalgic,
neurorelaxant si vasodilatator,
Ionogalvanizarea transorbitala este terapia cu curent continuu cu
ajutorul careia se introduce in organism o substanta medicamentoasa, de
regula analgetica. Avantajul consta in evitarea altei cai de administrare a
medicamentelor pe cale orala, parenterala si digestiva astfel sunt eliminate
din satrt efectele secundare.

Materiale necesare: sunt necesari doi electrozi, un anod care este

bifurcat si un catod, care este electrod simplu cu dimensiuni de 3-4 cm.
Anodul sau pinza hidrofila, fese care se pun in jurul capului pentru a sustine
electrozii, substanta medicamentoasa. Ionizarile transorbitale se efectueaza
cu un aparat special cu intensitate foarte mica de max 1,5 A , deoarece
regiunea ochilor prezinta sensibilitate foarte marita.
Tehnica de aplicare: se pune electrodul pozitiv la ceafa, iar electrodul
negativ, care este bifurcat, se aplica pe fiecare ochi. Intre electrod si
tegument se aseaza pelota imbibata in solutie de xilina sau novocaina
dizolvata in apa. Pelota trebuie sa fie mai mare decit electrozii pentru a evita
arsurile care se pot produce. Polul negativ este bifurcat avind forma. Pelota
trebuie sa fie uda si bine stoarsa. Pentru o buna fixare a electrozilor si pentru
a se realiza un bun contact intre piele si electrozi acestea se leaga cu o fesa
in jurul capului. Durata acestei proceduri este stabilita de medic.
Mod de actiune: datorita substantelor medicamentoase calmante,
aceasta procedura are o actiune sedativa asupra regiunii pe care s-a aplicat.
Magnetodiafluxul
Aceasta procedura foloseste curentul electromagnetic ce se produce in
interiorul unor spire din cupru prin care trece curentul electric. Aceste fire
prin care trece curentul sunt dispuse in interiorul aparatului. Unul din cercuri
are diametrul mai mic, iar celalalt are diametrul mai mare. Bolnavul este
asezat in decubit dorsal pe pat si este introdus in interiorul cercurilor, cel mic
in regiunea cervicala, iar cel mare in regiunea lombara. Se mai folosesc si
doi magneti, dintre care unul se pune pe regiunea dureroasa, in cazul cefaleei
si migrenei se aplica la ceafa sau umeri, iar celalalt magnet se aplica pe
planta.
Mod de actiune: aceasta procedura are rol de sedare a sistemului
nervos central, de combatere a insomniilor, de revigorare a organismului,
producindu-se o stare generala buna.
Curentul diadinamic
Acesta foloseste curentul de joasa frecventa
Materiale necesare: un pat, doi electrozi de plumb de forma
triunghiulara su dimensiuni de cca 10/7 cm, anodul si catodul sunt conectati
la aparat cu cabluri electrice colorate diferit. Electrozii trebuie sa aiba
colturile rotunjite pentru a nu produce rani pacientului, doua pelote pentru
fiecare electrod, aceste doua pelote trebuie sa fie mai mari decit electrozii,
un vas cu apa calduta, saci de nisip.
Tehnica de lucru: se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se aseaza
electrozii in regiunea cervicala pe muschii paravertebrali laterali de o parte si

de alta a coloanei vertebrale. Inainte de aplicarea electrozilor, acestia se

imbraca in pelote inmuiate in apa calduta, fara a fi stoarse foarte tare.
Electrozii se aseaza in pelote astfel incit stratul mai gros de pinza sa vina in
contact cu tegumentul pentru a nu se produce arsuri. Pentru a asigura un
contact bun intre electrozi si tegument se pun doi saci de nisip peste
electrozi. Dupa ce toate acestea au fost indeplinite se porneste aparatul. In
functie de indicatiile medicului se stabileste durata procedurii si formele
curentului. De obicei se recomanda monofazatul fix, fiind cea mai
analgezica forma de diadinamic, dar si perioada lunga care are acelasi afect.
In cazul cefaleei din spondiloza se aplica un electrod la ceafa si unul la
planta, pozitia fiind in decubit dorsal.
4. Masoterapia
Descriere anatomica
Oasele
Scheletul craniului este alcatuit din neurocraniu si viscerocraniu, unde
se afla segmentele periferice ale organelor de simt si primele segmente ale
aparatului respirator si degestiv. Neurocraniul are forma unui ovoid cu
partea mai voluminoasa situata posterior. Prezinta o baza si bolta. Oasele
craniului sint legate intre ele prin articulatii imobile numite si suturi.
Neurocraniul este alcatuit din patru oase nepereche situate median si anume
frontal, sfetnoid, etmoid, occipital si din alte doua perechi de oase situate
lateral temporali si parietali. Viscerocraniul este alcatuit din sase perechi de
oase si alte doua oase nepereche. Cele sase perechi de oase sunt: maxilar,
palatin, zigomatic, nazal, lacrimal, cornetele nazale inferioare. Cele doua
oase nepereche sint mandibula si osul vomer.
Vertebrele cervicale sint mai mici ca dimensiune decit celelalte
vertebre. Prezinta un corp cu un arc care prin unire formeaza orificiu. Prin
suprapunerea acestora formeaza un canal numit canalul medular sau
neuronal unde se afla maduva spinarii si prin care trece manunchiul
vasculonervos. Vertebrele prezinta doua apofize transverse situate lateral si
medial si prezinta cite doi tuberculi. Apofiza spinoasa este situata medial si
este bifurcata. Regiunea cervicala este formata din cele sapte vertebre
cervicale. Prima vertebra, care se numeste atlas, este formata din doua
arcuri, unul anterior mai scurt, si unul posterior mai lung. Mai prezinta si
doua mase laterale pe partea superioara si laterala a vertebrei si gaseste o
suprafata laterala pentru condilii occipitali. Cea de a doua vertebra, axis,
prezinta pe partea superioara a corpului vertebral o proeminenta numita

dinte care se articuleaza cu suprafata articulara situata pe arcul anterior al

atlasului. Asa ca o vertebra cervicala se caracterizeaza prin apofiza spinoasa
mai lunga, oblica si prin faptul ca nu este bifurcata.
Muschii
Muschii capului sunt grupati in muschi care prin contractia lor
determina diferite expresii ale fetei. Muschii masticatori sunt cei care
intervin in actul masticatiei. Muschii mimici se mai numesc si muschi
cutanati, deoarece unul din capete se prinde sub piele, sunt grupati in jurul
orificiilor orbitale, nazale si bucale, auditive. Sunt inervati de nervul facial.
In jurul orificiilor orbitale se afla muschiul frontal care increteste pielea
fruntii. Muschiul intrasprincenos este situat deasura virfului piramidei
nazale. Muschiul orbicular al ploapelor are fibre circulare. In jurul orificiilor
nazale se afla muschii constrictori si dilatatori ai narinelor. In jurul
orificiului bucal exista muschiul orbicular al gurii. Acesti muschi au fibre
circulare. La nivelul obrajilor sunt muschii zigomatici care se indreapta spre
comisura gurii si muschiul buccinator. La nivelul barbiei se afla muschiul
mental. Muschiul masticator se insera cu un capat pe oasele bazei craniului
si cu celalalt pe mandibula avind rol in ridicarea mandibulei si in efectuarea
miscarilor de antepusie, retropulsie si interalitate a mandibulei. Acestia sunt
inervati de nervul trigemen. Deasupra muschilor masticatori se afla muschii
temporali. Muschii maseteri si muschii pterigoidieni care se afla lateral si
median. Miscarea de coborire a mandibulei este efectuata de muschii
pterigoidieni considerati ca muschi masticatori auxiliari.
Muschii cefei sunt de o parte si de alta coloanei cervicale: muschii
rotatori, interspinosi, transversospinosi, partea superioara a trapezului, supra
si subspinos, sternocleidomastoidian.
Vasele
Artera aorta formeaza prin ramurile sale sistemul aortic, prin crosa
aortei se desprinde trunchiul brahiocefalic, artera carotida stinga si artera
subclaviculara stinga. Trunchiul brahiocefalic dupa un traiect ascendent de
citiva centimetri se imparte in artera carotida dreapta si artera subclaviculara
dreapta. Arterele carotide urca la nivelul gitului pina la marginea superioara
a cartilagiului tiroidian, unde prezinta sinusul carotic si fiecare se bifurca in
carotida externa si cea interna. Artera carotida prin ramurile ei iriga gitul,
regiunea temporala, occipitala si viscerala a fetei. Artera carotida interna
patrunde in craniu printr-un canal osos sapat in stinca osului temporal,
irigind creierul si orbitele. Din arterele subclaviculare se desprind mai multe
ramuri: artera vertebrala care intra in craniu prin gaura occipitala si unde se
uneste cu cea opusa participind la vascularizatia encefalului.

Vene
Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de vena cava
superioara si vena cava inferioara. Vena cava superioara stringe singele
venos de la creier, cap si git prin venele jugulare interne si de la membrele
superioare si torace prin venele subclaviculare. Vena jugulara se formeaza in
interiorul craniului prin unirea sinusurilor venoase. Venele superficiale se
afla imedia sub piele, se vad cu ochiul liber si sunt transparente.
Sistemul limfatic
Isi are originea la nivelul tuturor tesuturilor printr-o bogata si plina
retea de capilare limfatice pe traiectul carora se afla ganglionii limfatici. De
aici toate vasele limfatice converg catre doua trunchiuri conectoare
principale: canalul toracic si canalul limfatic drept.
Delimitarea regiunii
In partea superioara este delimitata de linia care trece prin gaura
occipitala, linia articulatiei nucale si apofizele mastoide. In partea inferioara
este delimitat de linia care trece prin C7, spina omoplatului cu muschii
supra si subspinosi pina la acromin. Lateral este delimitat de linia care trece
de
la
apofiza
mastoida,
santul
posterior
al
muschiului
sternocleidomastoidian, partea superioara a trapezului pina la acromion.
Tehnica de masaj a regiunii cervicale
Bolnavul este asezat pe un scaun rotativ in sezut, cu miinile pe coapsa,
cu regiunea cefei dezgolita si cu cersaful in jurul trunchiului. Maseurul sta in
spatele acestuia. Manevrele executate sunt:
- netezirea: se porneste cu policele de la gaura occipitala, iar cu
celelalte degete pe apofizele mastoide, si cu ambele miini coboara
pe muschii paravertebrali si trapezii inferiori pina la C7, apoi pe
supra si subspinosi, apoi pe partea superioara a trapezilor pina la
umeri inconjurindu-i. O alta forma, din aceiasi pozitie se coboara
pe paravertebrali, pe trapezii superiori si subspinosi si o parte din
marii dorsali pina sub axila. O alta forma, cu o mina pe vertex si
cealalta se netezesc paravertebralii si trapezii superiori pina la
acromion, apoi cu doua degete departate pe coloana si spina
vertebrala intre acestea se netezeste de la gaura occipitala pina la
C7; netezirea pieptene se efectueaza prin derularea pumnului de la
virful degetelor la radacina lor.
- framintarea. Se face cu o mina tinindu-se contrapriza pe vertex, iar
cu cealalta se framinta muschii pe directiile:
a) paravertebralii, trapezii superiori pina la acromion

b) paravertebralii, trapezii superiori, supra si subspinosii, o

parte din marele dorsal, marele si micul rotund pina sub
axila.
Framintarea se mai face pe aceleasi directii si cu doua miini si
contratimp.
- geluirea. Se face cu o mina pe vertex iar cu cealalta pornind de la
gaura occipitala cu degetele departate pina la C7, cu degetele
apropiate pe paravertebrali pina la radacina gitului, iar la marginea
omoplatului se departeaza degetele si cu spina omoplatului intre
degete si merge pina la acromion.
- frictiunea. Este cea mai importanta la aceasta regiune. Se face cu o
mina pe vertex, iar cu cealalta deget peste deget circular pornind de
la apofiza mastoida, linia articulara nucala, gaura occipitala, unde
cu capul bolnavului flectat pe spate se coboara pina la C7 cu
degetele departate in miscare circulara. Tot cu deget peste deget
pornind de la apofiza mastoida, linia articulara nucala, gaura
occipitala se coboara apoi pe paravertebrali, trapezii superiori pina
la marginea superioara a omoplatului, pina la acromion. Tot cu
deget peste deget de la apofiza mastoida si santul posterior al
muschiului sternocleidomastoidian, unde se face mai usor datorita
pachetului vasculonervos, pina la baza gitului dupa care se
continua puternic pina la acromion pe partea superioara a
trapezului.
- tapotamentul. Se face pe muschii bine dezvoltati, adica trapezii.
Cele trei forme sunt: caus, cu partea cubitala a degetelor si cu
pumnul.
- Vibratia. Se face cu palma intreaga efectuindu-se tremuraturi
vibratorii, iar cu cealalta mina pe vertex.
Intre fiecare dintre manevre se face netezirea cu toate formele, iar
masajul se incheie cu netezire.
Masajul capului
Dupa masajul cefei se continua cu masajul fruntii. Acesta se executa sub
forma de netezire, eventual si vibratii usoare cu virful degetelor. In
continuare se aplica manevre de framintare sub forma de geluire cu pulpa
degetelor 2, 3 si 4 pornind de marginea paroasa si mergind catre crestet, la
inceput partea mediana si apoi partea laterala, retroauriculara, temporala,

apoi se executa frictiuni in aceiasi directie cu degetele 2, 3 si 4. Se incheie cu

netezire.
Scopul masajului in cefalee si migrena
Are actiune decongestiva, de activare si imbunatatire a vascularizarii,
stimularea receptorilor cutanati, actiune analgetica.
Efectele masajului in cefalee si migrena
Scaderea tensiunii si durerii craniene.
Indicatiile masajului regiunii cervicale sunt: spondiloza cervicala,
cefaleea, nevralgia cervicobrahiala, nevralgia de nerv Arnold.
5. Presopunctura
Presopunctura corect aplicata poate fi de mare folos. Pe suprafata
corpului se considera ca exista 12 meridiane principale prin care circula
energia INN - negativa, si YANG - pozitiva. De-a lungul acestor meridiane
sunt puncte ce corespund diferitelor organe si deci in functie de afectiuni se
aleg punctele corespunzatoare si se maseaza. In cazul cefaleei si migrenei
putem folosi:
- fundul vaii situat intre cele doua oase din prelungirea degetului
mare si aratator ale miini
- colina sprincenelor- pe verticala ce trece pe extremitatea interna a
sprincenelor, in locul de intilnire a pielii cu pilozitatea capului
- palatul inteleptului- situat pe verticala dusa prin mijlocul nasului la
intersectia cu parul
- o suta de adunari - situat in depresiunea dreapta a capului.
6. Kinetoterapia
Se vor efectua dupa masaj o serie de manevre pasive, active si active
cu rezistenta. Miscarile pasive se vor efectua de catre kinetoterapeut fara
aportul pacientului. Kinetoterapeutul pune o mina pe stern, iar pentru contra
priza pe vertex. Impinge capul pacientului pina atinge amplitudinea maxima.
Se situeaza apoi cu o mina in contra priza pe coloana vertebrala in regiunea
C7, iar cu cealalta pe frunte si impinge capul pe spate pina la amplitudinea
maxima.
Onduiri laterale, se fac cu contrapriza cu o mina la baza gitului, iar cu
cealalta pe partea opusa in zona temporala, realizindu-se impingerea in

lateral pina la amplitudinea maxima. Rotirea capului se realizeaza prin

prinderea capului de catre kinetoterapeut cu ambele miini in regiunea
urechilor si se fac rotiri usoare in jurul axei, miscarile se fac de doua trei ori
la 360 grade. Aceasta miscare realizeaza in fapt trecerea prin toate miscarile
de flexie, extensie si lateralitate. Elongatia se face tinind miinile ca la rotatie
se trage capul in sus cu o usoara vibratie.
Scopul acestei maneve este de a mobiliza vertebrele cervicale, de a
impiedica tasarea lor.
Miscari active - bolnavul le va executa singur flexia, extensia,
lateralitatea le va executa fara interventia kinetoterapeutului.
Miscarile active cu rezistenta se executa prin opunera de rezistenta de
catre kinetoterapeut. In cazul flexiei va opune rezistenta la frunte, la extensie
va opune rezistenta la occiput, iar in cazul miscarilor de lateralitate in
regiunea temporoparietala.
7. Climatoterapia
Statiunile de tratament
In ansamblul masurilor de tratament de cefalee si migrena foarte util
va fi tratamentul balnear. Acest tratament beneficiaza de o gama larga de
statiuni de tratament. Astfel bolnavilor de cefalee li se recomanda statiuni ca
Tusnad, Covasna, Borsec. La fel, in tratarea cefaleei se vor recomanda
ionizarea negativa de la baile Herculane. De asemenea se mai poate ameliora
la Caciulata-Calimanesti, Voineasa, in statiunile subcarpatice cum ar fi
Sinaia si Predeal.

DEFINIIE I GENERALITI
Mna este cel mai complicat segment de membru din organism,
avnd o mare complexitate anatomo-fiziologic. Att structura, ct i
funcia sa sunt adaptate activitii umane. Mna nu este doar organul
prehensiunii i al celei mai importante sensibiliti discriminative, dar, n
acelai timp este i un organ al personalitii umane i profesionalitii.
De aceea, componentele sale (tegument, tendoane, nervi, oase,
articulaii) necesit o integritate complet; lipsa sau deficitul oricrui
component pot compromite total funciile minii.
Prin termenul mn rigid se nelege redoarea majoritii
articulaiilor minii, care nu permite nici micrile simple, de nchidere i
deschidere a minii.
Aadar, anchiloza articulaiei minii reprezint o afectare a acesteia,
datorat unor cauze diverse, unele ajungnd ntr-un stadiu avansat de
evoluie i manifestare (poliartrita reumatoid, boala artrozic etc.), altele
afectnd-o prin violena apariiei lor (afeciunile posttraumatice i
arsurile), care, pe lng anchiloz, determin apariia durerii, edemelor,
a cicatricelor tegumentare (arsurile i schelerodermia), scderea forei
musculare, conduc la limitarea mobilitii i stabilitii minii, nsoit de
durere articular, i ca urmare a acestora, limitarea micrilor de
prindere i apucare i a celorlalte micri.

ETIOPATOGENIE
Mna rigid poate avea la baz o serie de afeciuni foarte diferite,
mprite n cauze traumatice i netraumatice:
-

a). Cauze traumatice:

sechele posttraumatice (luxaii, fracturi)
intervenii operatorii pe tendoane cu imobilizri prelungite
arsuri
retractura Volkmann
algoneurodistrofia

b). Cauze netraumatice:

- reumatismul degenerativ (boala artrozic)

afectarea esuturilor moi

infeciile minii
boala Dupuytren
poliartrita reumatoid
sclerodermia
hemiplegia.

ANATOMIE PATOLOGIC
a). SECHELELE POSTFRACTUR SAU LUXAIE pot determina
redori severe ale articulaiilor adiacente. n ordinea frecvenei, fracturile
minii sunt:
Fracturile metacarpienelor
Fracturile falangelor proximale i mijlocii
Fracturile care intereseaz articulaiile interfalangiene
Fractura luxaie a policelui
Fractura scafoidului
Fractura pumnului
n general, poziionarea proast a fracturii, prelungirea duratei
imobilizrii, lipsa de micri ale articulaiilor libere n timpul imobilizrii i
imobilizarea mai multor degete, sunt cele mai frecvente cauze care duc
n final la mna rigid.
b). SECHELELE POSTARSUR sunt grave n funcie de ntinderea
arsurii, de gradul ei, de agentul vulnerant. Arsura este invalidant prin
retracia cicatriceal ce antreneaz deformri i poziii vicioase, prin
blocarea ireductibil articular, prin pierderea sensibilitii tactile.
n funcie de gravitatea arsurii, tegumentul cicatriceal poate fi aderant
la os sau s mai existe un strat subire fibros. Circulaia n zon este
dificil ceea ce nlesnete apariia infeciilor.
c). SDR. VOLKMANN reprezint retracia muchilor flexori ai
degetelor i pumnului, nsoit de contracturi i paralizia muchilor minii,
a interosoilor i ai eminenei tenare. Anatomo-patologic se constat
alterarea fibrelor musculare, apariia unor insule de necroz, precum i
leziuni nervoase ireversibile (cel mai frecvent nerv afectat este medianul)
i leziuni vasculare (spasm) care agraveaz degenerarea muscular.

d). ALGODISTROFIA SIMPATIC REFLEX const n tulburri

vasomotorii, urmare a unei stimulri anormale ale simpaticului cervical.
Apare mai des dup 50 de ani i este mai frecvent unilateral. Este
favorizat de traumatisme, intervenii chirurgicale, anomalii neurologice,
tumori, infecii.
e).
POLIARTRITA REUMATOID este o inflamaie cronic a
sinovialei afectnd n special articulaiile mici. Ea este invalidant prin
distrugerea tuturor elementelor articulare (inclusiv eroziuni osoase )
determinnd, dup ani de evoluie deformarea i anchiloza articulaiilor
mici.
f). SCLERODERMIA este o boal cronic a esutului conjunctiv
caracterizat prin obliterarea vaselor mici, prin fibroz i prin leziuni
degenerative ale pielii. Printre cele mai afectate zone se numr cea a
tegumentelor degetelor care i pierde elasticitatea i ader la planurile
profunde, modificri ce vor conduce n final la piederea funciei de
prehensiune a mini.
g). BOALA DUPUYTREN (aponevrozita palmar) const n
ngroarea i retracia aponevrozei palmare, care determin o fixare n
flexie a unuia sau mai multor degete. Este mai frecvent la brbai cu
vrst peste 50 ani i este bilateral. Etiologia este necunoscut, dar
sunt incriminai factori precum: traumatisme minore, dar cronice, factorul
ereditar, unele boli (ciroza hepatic, diabetul zaharat), alcoolismul cronic.
h). BOALA ARTROZIC A MINII se caracterizeaz prin deteriorare
i abraziunea cartilagiului articular i prin leziuni hipertrofice ale
extremitilor osoase. Ea apare datorit suprasolicitrii mecanice la care
este supus mna, care este slab protejat de esuturile moi
periarticulare. Cea mai frecvent localizare a artrozei minii este cea
interfalangian distal a tuturor degetelor, dar n special a indexului i
mediusului, mai ales la femei ntre 40-60 ani. Alte forme ale artrozei
minii sunt: artroza interfalangian proximal (mai rar) i rizartroza
policelui.
i). AFECTAREA ESUTURILOR MOI prin apariia chisturilor sinoviale
(sunt tumefieri rotunde cu origine n articulaie sau n tecile tendoanelor),
nodulilor reumatoizi i tofilor gutoi. Cele mai frecvente leziuni
abarticulare sunt:

 Tenosinovita stenozant a minii: afecteaz muchii extensori ai

minii, determinnd iniial inflamaie i ulterior stenozare a tendoanelor
acestor muchi. Este mai frecvent la femei din cauza suprasolicitrii
minii.
Tenosinovita flexorilor minii apare ca urmare a unui reumatism
degenerativ (artroza) sau inflamator (poliartrit reumatoid). Leziunea
anatomic este inflamaia tecilor sinoviale urmat de fibroz i constricie
localizat
pe
tendon,
predominant
la
nivelul
articulaiilor
metacarpofalangiene.
j). INFECIILE MINII ce pot determina apariia minii rigide sunt:
Flegmoanele logilor (tenare, mediopalmare superficiale i profunde,
comisurale)
Tenosinovita palmar
Celulita dorsal

SIMPTOMATOLOGIA
Este variat, n funcie de etiologia minii rigide:
Poliartrita reumatoid
(Stadiul avansat), constituie perioada n care,
dac nu s-a ncercat nici un tratament de ameliorare a bolii, i face
apariia mna rigid. Acest stadiu apare cam dup douzeci de ani de
evoluie a bolii. n aceast perioad mna se caracterizeaz printr-o
deviaie ulnar, prin anchilozarea degetelor, prin posturarea acestora n
flexie sau semiflexie i prin deformri (sub forma literei M i n
butonier sau gt de lebd etc.). Se remarc de asemenea
atrofierea musculaturii minii. Din cauza deformrilor articulare se poate
ajunge la luxaii i subluxaii care, alturi de celelalte elemente
simptomatice, dau impoten funcional.
Sdr. Volkmann
Evolueaz n trei faze:
Faza premonitorie (de alarm) n care bolnavul se plnge de dureri
insuportabile la nivelul antebraului i minii, exacerbate de micrile de
extensie ale degetelor.
Faza de atitudine vicioas (de ghear) se caracterizeaz prin
atingerea muchilor degetelor, ceea ce provoac:

Hiperextensia articulaiilor MTF

Flexia articulaiilor IF
Paralizia interosoilor ce duce la imposibilitatea de extensie a
ultimelor dou degete.
Impotena funcional este considerabil, orice tentativ de reducere
a ghearei este inutil i dureroas. Ea nu se poate corecta nici chiar
sub anestezie.
Faza sechelelor n care atitudinea vicioas devine definitiv, datorit
retraciilor musculare i capsulare. Atrofia muscular va fi global.
Boala Dupuytren
Are o evoluie lent, indolor, cu apariia unor noduli nedureroi n
regiunea palmar, de-a lungul tendonului flexorului IV. Acetia se
alungesc pn la limitarea extensiei palmei, iar cu timpul apare o flexie
forat, ireductibil a primei i a celei de a doua falange. Cel mai
frecvent sunt afectate degetele IV i V.
Distrofia simpatic reflex
Se caracterizeaz prin durere spontan i la presiune a minii,
modificri tegumentare vasomotorii i trofice i demineralizare rapid.
Boala evolueaz n trei stadii:
Prima etap se caracterizeaz prin durere spontan sau la
presiune, avnd caracter de arsur. Apare tumefiere i
modificri tegumentare de ordin vasomotor (piele cald, roie).
Dup 3-6 luni apar modificri distrofice ale pielii care este rece
i capt un aspect lucios i atrofic.
n ultima etap apare atrofie tegumentar, a esutului subcutan,
contractura n flexie a minii.
Boala artrozic
Este definit de:
Durerea care are un caracter inflamator, ntlnit la toate articulaiile
minii
Sensibilitatea articular localizat, tumefierea articulaiilor cu dispariia
reliefului nconjurator
Limitarea micrilor articulare pn la anchiloza complet
Subluxaia palmar a degetelor din cauza creerii instabilitii
articulare, aprut ca efect al distrugerii cartilajului articular
Deviaia ulnar a degetelor
Un alt tip de deformare articular a articulaiilor interfalangiene este
mna n largutte, rezultat din scurtarea telescopal a degetelor.

Anamnez general:
Prin anamnez se realizeaz primul contact ntre bolnav i medic. De
aceea, importana ei depte simpla valoare a culegerii datelor pur
medicale. Ea deschide i calea cunoaterii pacientului sub raport
psihologic, social i educaional, aspect deosebit de important n
alctuirea programelor de recuperare (mai ales ale celor pe termen
lung).
n cazul anchilozei minii de cauz reumatoid, bolnavul va putea
preciza n prim instan istoria bolii, artnd simptome clinice generale
specifice unuia sau altuia din stadiile de evoluie a bolii principale
poliartrita reumatoid. n mod special se va insista asupra descrierii
ultimului stadiu de evoluie, stadiu n care apare de regul i
compromiterea aproape total a minii.

Examenul obiectiv:
Alturi de anamnez, examenul obiectiv al minii, dac este fcut
corespunztor, ofer informaii utile i multiple, restrngnd mult aria
diagnosticului diferenial. n acest sens se poate observa c P.R. atac
ntr-o msur mai mare sau mai mic articulaiile minii. Examenul se
face n funcie de tipul de articulaie sub care sunt organizate oasele
minii:
Articulaia radiocubitocarpian
Examinarea este fcut cel mai bine n uoar flexie palmar,
prinznd articulaia ntre degetul mare i index al examinatorului. Poate
arta tumefiere, sensibilitate localizat i deformare articular.
Tumefierea articulaiei este sesizat n special pe faa dorsal a
minii i mai puin pe faa palmar, datorit structurii retinocolului
flexorilor, mai bine reprezentat comparativ cu cel al extensorilor. Se
poate observa o tumefiere n dubl cocoa pe ulna distal care este n
special bilateral, acest fapt fiind sugestiv pentru P.R.
Articulaia metacarpofalangian
Examinarea ei este fcut cu degetul mare al examinatorului pe faa
dorsal a articulaiei, n timp ce celelalte degete ale examinatorului
sprijin articulaia pe faa palmar, arat tumefierea i sensibilitatea
localizat a articulaiei respective, roea, limitarea micrilor i
deformarea articular. Aceast articulaie este cel mai frecvent afectat

n sinoviala reumatoid n P.R., unde ea apare tumefiat cu tergerea

reliefului anatomic i normal, reducerea micrii de flexie. Ulterior, prin
distrugerea cartilajului articular i instabilitatea articular, se dezvolt
subluxaia palmar a degetelor, deoarece tendoanele flexorilor au cea
mai mare for de-a lungul acestor articulatii. Subluxaia palmar a
degetelor este responsabil de proeminena capetelor metacarpienelor
care caracterizeaz boala.
Articulaiile interfalangiene proximale i interfalangiene distale
Examinarea lor este fcut cel mai indicat prin prinderea articulaiei
respective ntre degetul mare i arttorul minii examinatorului cu
compresia lui, att n plan dorso palmar, ct i lateral. Arat tumefierea
localizat, reducerea mobilitii i deformare articular. Tumefierea
articulaiilor interfalangiene prin sinovial este sugerat de aspectul
sinectic i absena pliurilor de pe faa distal a articulaiilor respective,
spre deosebire de afectarea structurilor poliarticulare (tenosinoviale),
care n mod obinuit este asimetric. Sensibilitatea localizat este
constant prezent, cnd sunt afectate articulaiile interfalangiene, fiind
mai intens n bolile inflamatorii fa de bolile degenerative.
Reducerea mobilitii articulare apare frecvent cnd articulaiile
interfalangiene sunt afectate de procesul inflamator, deformri ce pot lua
aspecte variate, astfel deformarea n butonier a degetelor (contractur
n flexie a articulaiei interfalangiene proximale I.F.P. cu
hiperextensia articulaiei interfalangiene distale I.F.D.) este produs de
ruptura inseriei extensorului comun al degetelor pe falanga medie.
Deformarea n gt de lebd a degetelor (hiperextensia articulaiei
I.F.P. cu contractur n flexia articulaiei I.F.D.) este opusul deformrii
n butonier.
Un alt tip de deformare a articulaiei interfalangiene este mna n
lorgutte rezultat din scurgerea telescopal produs prin resorbia
complet a articulaiei I.F.D.- i avnd ca rezultat final ncreirea pielii
care devine prea lung pentru articulaia respectiv.

Examenul clinic obiectiv:

Poate furniza date interesante pentru identificarea exact a bolii de
baz reprezentat n acest caz de un traumatism. Astfel, la inspecie, se
poate observa o poziie vicioas a minii (cum este n fractura pumnului,
fractura n gt de lebd, fractura scafoidului, unde ntlnim o extensie
uoar i o nclinare radial a minii), o tumefiere a zonei lezate i o
deformare a ei.

Palparea ne arat apariia durerii la atingerea suprafeei afectate. Mai

putem observa gradul de suplee al pielii i a esuturilor subadiacente,
uscciunea pielii, sau, dimpotriv, depistarea diverselor modificri de
consisten a esuturilor moi, hipolenie muscular, retracie tendinoas,
duritatea cicatricei cheloide.

CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI

Diagnosticul clinic se pune relativ uor, pe baza inspeciei i palprii
minii, precum i pe baza semnelor clinice. Semnele caracteristice sunt:
Redoare articular
Scderea forei musculare
Pierderea abilitii micrilor
Impoten funcional sever
Poziii vicioase ale degetelor.
Diagnosticul radiologic:
Cicatrici ale tegumentului
Eroziuni la nivelul marginilor articulare de la nivelul carpului i a
articulaiei I.F.D. cu colapsul carpului
Dezaxri ale oaselor minii i n final anchiloza acesteia
ngustarea spaiului articular, prezena de chisturi osoase
subponderale
Osteofiptoza marginal
Osteoporoza periarticular sau eroziuni marginale n cazul I.F.P.
I.F.D.
Diagnosticul de laborator este specific bolii cauzale. El are importan major
n diagnosticul Poliartritei reumatoide i a sclerodermiei.

DIAGNOSTIC DIFERENIAL
Se va face cu:
Contracturi congenitale
Contracturi spastice secundare unor leziuni sau infecii
Paraliziile diverilor nervi ( median, cubital, radial)
Retracii tendinoase dup supuraii, tenosinovite i osteite

EVOLUIA I PROGNOSTICUL
n cazul minii rigide, evoluia i prognosticul vor avea o configuraie
strns legat de boala principal, de cauza care st la baza acestei stri
patologige.
Mna rigid de cauz reumatoid se poate situa cam n ultimul stadiu
de evoluie al bolii de baz, cnd mobilitatea ei este pierdut complet
sau aproape complet. Factorii care influeneaz evoluia bolii in de
terenul pe care se dezvolt maladia, de precocitatea tratamentului, de
urmrirea lui riguroas, de adaptarea lui clinico-biologic. La acest stadiu
al bolii, n catre, pe lng manifestrile articulare grave, le ntlnim de
obicei i pe cele extraarticulare, bolnavii avnd o evoluie mai sever. Cu
toate acestea, prognosticul vital al bolii este favorabil. Prognosticul
funcional ns va depinde mult de tratamentul urmat i de programul
recuperator abordat.
n cadrul sclerodermiei, putem observa c istoria natural a bolii cu
ameliorri i agravri spontane face destul de dificil aprecierea evoluiei
viitoarei boli. n general, bolnavii cu suferin difuz au un prognostic mai
rezervat din cauza complicaiilor tisulare, renale, respiratorii i cardiace,
este ntunecat, reprezentnd moartea pentru muli bolnavi. Programul
funcional este de tratament recuperator i mna rigid de cauz
artrozic este rezultatul evoluiei lungi a reumatismului degenerativ la
acest nivel. Prognosticul vital este favorabil.
Prognosticul funcional este ns rezervat, deoarece modificrile
aprute la acest nivel, datorate procesului degenerativ, sunt oarecum
ireversibile, fiind rodul unei evoluii ndelungate.
Ct privete evoluia afeciunilor cu un caracter mai uor, care nu au
o pondere ridicat n a reda mna rigid sunt n cele mai multe cazuri
benigne i, n condiiile aplicrii unui tratament corespunztor, mergnd
spre vindecare.
Sdr. Volkmann poate evolua ctre ameliorare la un numr mare de
pacieni. Gheara se asupleaz progresiv, n timp ce muchii i reiau
fora. La ali bolnavi, din contr, se asist la o agravare progresiv, ctre
impoten definitiv.
Boala Dupuytren are o evoluie lent i benign. Printr-un diagnostic
precoce i tratament adecvat este posibil o oprire a evoluiei. Gravitatea este n
funcie de doi factori: intensitatea retraciei i difuziunea leziunilor n mna
afectat .Sechelele posttraumatice care au dus la mna rigid au o evoluie i un
prognostic variat n funcie de tipul lezat ntlnit. n centrul sechelelor
postfractur i luxaiei, evoluia va fi determinat de mai multe aspecte:

De gradul, modul i mediul n care s-a produs traumatismul

De acordarea primului ajutor i de urmarea corect i
corespunztoare a tratamentului i a programului recuperator
De recidivele pacientului i de zestrea sa genetic.
Prognosticul vital este favorabil, cu excepia rarelor cazuri n care
apar complicaii majore.
Prognosticul funcional se va stabili n funcie de progresul
tratamentului recuperator.

TRATAMENT
Prin concursul de metode i factori terapeutici utilizai combinat n
mod eficient i armonios, ntr-un program optim de recuperare, are
menirea de a reda ntr-o ct mai mare msur capacitatea funcional a
minii.
Principalele obiective terapeutice urmate n aplicarea oricrei
componente a tratamentului sunt urmtoarele:
Reducerea durerii
Ctigarea mobilitii articulare
Obinerea stabilitii articulare
Creterea forei musculare
Combaterea procesului inflamator.

Tratament profilactic
Mna rigid creeaz un handicap sever, greu de recuperat. Din acest motiv
trebuie evitate imobilizrile prelungite, care determin rapid redori articulare.
De asemenea, n timpul imobilizrii trebuie evitat formarea edemului, care
crete mult pericolul apariiei minii rigide prin coalescena planurilor de
alunecare. Pentru aceasta se va menine antideclivitatea, se vor executa
imobilizri active ale degetelor (de obicei lsate n afara aparatului de contenie),
ale cotului, umrului toate acestea reprezentnd msuri profilactice n cazul
minii posttraumatice.

Dac este vorba de mna inflamatorie (reumatoid), profilaxia minii

rigide nseamn un tratament antiinflamator corect condus, adoptarea
unor posturi de repaus, a unor posturi corective, alternnd cu mobilizri
ale articulaiilor acestui segment.
n cazul n care totui P.R. apare, trebuie luate msuri
corespunztoare pentru stoparea bolii i evitarea anchilozelor. Pentru
ntmpinarea sclerodermiei, se vor evita strile de stres, nervozitatea pe
o perioad ndelungat, intoxicaiile cu vinil, hidrocarburi cromatice i
uleiuri aromatice.
n cazul prevederii artrozei i n cazul tenosinovitei stenozante a
minii, tenosinovita flexorilor degetelor i tenosinovita degetului mare se
poate indica o utilizare n limitele mecanice normale ale minii, tratarea
corespunztoare a diverselor boli metabolice care ar putea duce la
artroz i aplicarea corect a tratamentului pentru diverse traumatisme.
n privina tenosinovitei flexorilor minii, se cere evitarea, sau dac ele
totui apar, remedierea pe ct este posibil a urmtoarelor boli : artroza
P.R., artrita psoriazic etc.
n cazul sechelelor posttraumatice care ar putea sta la baza minii
rigide, tratamentul profilactic s-ar putea referi la prevenirea complicaiilor
acestora.
n sfrit, tot n metodologia profilaxiei minii rigide intr meninerea
supleei esuturilor moi ale minii prin masaj cu unguente i mobilizri
libere ale ntregii mini.

Tratamentul curativ
a) Tratamentul igieno dietetic
Att naintea unei afeciuni, dar i dup instalare, este necesar
impunerea unui regim de via adecvat afeciunii respective, menit prin
aciunea sa s completeze i mai ales s nu mpiedice aplicarea
celorlalte elemente terapeutice.
El poate aciona att la nivel local (n cazul nostru printr-o ntreinere
corespunztoare a unei igiene regulate a minii, prin protejarea ei de
aciuni neperiodice) i utilizarea de manevre care ajut la progresarea
aplicrii tratamentului terapeutic, dar i la nivel general, printr-un regim
de via adecvat.

b)

Corecia strii psihice a pacientului

Ca de altfel n abordarea tratamentului oricrei afeciuni, aceasta

are o deosebit importan i n cazul apariiei minii rigide. Bolnavul
trebuie convins c programul recuperator are o deosebit importan n
rectigarea capacitii funcionale a minii.
El trebuie ctigat ca prieten, n ntreaga perioad recuperatorie
trebuind doar s-i nsueasc elementele din aceast etap pentru
intervalul de timp n care va prsi centrul recuperator.

c) Medicaie antiinflamatorie, antalgic

Tratamentul medicamentos are drept scop atenuarea procesului
inflamator articular, interferarea lanului patogenic i meninerea sau
refacerea mobilitii articulare. Pentru reducerea inflamaiei articulare, se
recomand medicamentele din clasa AINS. Nu se poate spune c exist
o indicaie pentru un anumit medicament, fiecare bolnav avnd o
capacitate de rspuns personal la diverse droguri. Mai frecvent se
folosesc ihuprofen, incometacin, noproxen, diclofenac, piroxicam.
n timpul acestui tratament trebuie avut n vedere complicaiile
comune ale acestor droguri care sunt mai des de ordin digestiv, ct i
specific fiecrui om n parte.
n sdr. Volkmann se practic: aponevrotomii, medicaie antispastic
(novocaina). Pentru tratarea defectelor se face:
alungirea progresiv a tendoanelor flexorilor prin aparate
ortopedice sau pe cale chirurgical,
dezinseria flexorilor
rezecia primului rnd al oaselor carpului.
n boala Dupuytren se recomand:
Infiltraii locale cu produse cortizonice (numai n stadiul iniial)
Cnd apare retractura se face tratament chirurgical ce const n
fasciotomie
Fizioterapie (ultrasunete).
Distrofia simpatic reflex trebuie tratat ct mai precoce, n
primele 4-6 sptmni, pentru ca fenomenele s fie reversibile. El const
n:

aplicaii locale de cldur,

analgezice i antiinflamatoare nesteroidiene,
fizioterapie (ultrasunete, diatermie, infraroii, bi de parafin),
blocare simpatic medicamentoas sau prin simpatectomie.

d) Tratamentul ortopedic
Este adaptat n remedierea sechelelor postfractur i luxaie,
care au dus la mna rigid aa cum s-a artat n unele cercetri n
fracturile falangelor i n fracturile metacarpienelor.
Cteva principii generale sunt semnificative n acest sens:
imobilizarea degetelor trebuie s se fac n flexie
(metacarpofalangian N.C.F.) 15 grade, iar I.E.P. la 60 grade i
I.F.D. la 15 grade
imobilizarea s fie ct mai scurt
s fie suspendat chiar nainte de consolidarea complet i
imobilizrile s nceap imediat
combaterea edemului, care este cel mai periculos duman al minii
trebuie s fie ct mai precoce.
Mobilizarea articulaiilor minii se face n diferite grade de flexie n
funcie de tipul fracturii sau luxaiei avute.
Tratamentul ortopedic se utilizeaz i n algoneurodistrofie.

e) Tratamentul chirurgical
Acest tip de tratament i gsete i el locul n remedierea unora
dintre cauzele minii rigide. Astfel, n cazul tenosinovitei stenozante a
minii, se face o decompresie chirurgical a primului compartiment
extensor al minii cu sau fr tenosinovectamie. Este indicat la pacienii
cu simptome persistente i recurente pe o perioad de ase luni.
n tenosinovita flexorilor valori ai minii, excizia chirurgical a tecilor
tendonului este necesar n cazurile recunoscute a fi fr rspuns la
tratamentul observator.
i n cazul tenosinovitei flexorilor degetelor i tenosinovitei degetului
mare, se utilizeaz rejecia chirurgical a zonei stenozate a tecii

tendonului respectiv, practic rareori utilizat n cazuri rezistente la

tratamentul conservator.
n cazul unei fracturi majore (deschise), fracturi cominutive ale cror
fragmente osoase nu se pot aeza n poziie normal mpiedicnd
consolidarea corect, intervenia chirurgical este deasemenea folosit.
n cazul sechelelor postarsur, la 16-17 zile dup accident, bolnavul
trebuie s fie n atenia perioadei de grefare, n care se aplic mici
insulie cu autografe sau heterografe.

f) Terapia fizic i de recuperare

Acest tip de tratament, aa cum l arat i numele, utilizeaz n aciunea
sa terapeutic i factori fizicali, care, folosii ntr-un anumit ritm de intensitate,
devin beneficiu pentru organismul uman, contribuind mult alturi de tratamentul
medicamentos la remedierea diverselor afeciuni.

Electroterapie
Curentul galvanic
Se utilizeaz fenomenul analgezic obinut prei folosirea ca electrod activ
al polului negativ. Ionogalvanizrile se vor folosi i urmtoarele afeciuni:
- n cicatricile cheloide hipertrofice din arsuri (soluie de tiouree n
glicerin)
- sclerodermia (sare iodat)
- artroz (fenilbutazon pus la polul negativ i silicat de Li)
- poliartrit reumatoid (citrat de potasiu i sublimat de Na)
Curenii diadinamici se fac aplicaii pe punctele dureroase bine
determinate, cu electrozi generali sau punctiformi i aplicaii transversale
la nivelul articulaiilor cu electrozi polari de diferite mrimi.
Se folosesc formele clasice:
- monofazat fix: efect puternic excitomotor, crete tonusul muscular, are
efect vasoconstrictor la frecvene de 50 Hz;
- difazat fix este cel mai analgezic ridicnd pragul de sensibilitate la durere,
mbuntete circulaia; se utilizeaz la frecvene de 100 Hz;
- perioad scurt, efect excitomotor, acioneaz ca un masaj profund;
- perioad lung, efect analgezic foarte bun, miorelaxant la frecven 100
Hz:

Cu efect analgezic pe punctele dureroase, pe articulaii, pe muchi (DF,

PL) 3+3 sau 4+1 minute pentru fiecare faz. Electrodul activ este cel
negativ (catod) i se aplic pe locul dureros.
Ultrasunetele
Au efect analgezic obinut ntr-un mod asemntor cu al curenilor de joas
frecven. Deasemenea electroterapia ofer i posibilitatea obinerii efectelor de
excitare a musculaturii, efect hiperemiant i decontracturant. U.S. este terapie
de nalt frecven (800 Hz) se fac aplicaii segmentare ndirecte; formele de
U.S. sunt n cmp continuu i cu impulsuri. Se utilizeaz substane de contrast ca
s nu reflecte raza ultrasonic cu durat pn la 10 minute i tratamentul se face
zilnic sau la dou zile.
Curentul de joas frecven
Cu o valoare de pn la 100 Hz este utilizat n procesul analgetic pe care unii
bolnavii trebuie s-l urmeze. Astfel vom folosi n cadrul, curenilor diadinamici
urmtoarele forme:
- difazat fix cel mai analgetic dintre diadinamici pe o perioad lung
- cureni trobert se folosesc n acelai scop.
Procesul analgetic al acestor cureni este explicat prin teoria
controlului de poart.
Curenii de nalt frecven
Sunt cei sinusoidali cu frecvena cuprins ntre 300 i 10000 Hz. Din
rndul lor se folosesc cureni interfereniali ce au un efect analgetic (80-100
Hz).
Curenii de medie frecven
Cuprind i cureni interfereniali. Astfel la frecvene mici, sub 10 Hz se
produc efecte excitomotorii ale musculaturii striate normal inervate.
Frecvenele medii (12-35 Hz) i intensitatea subliminar au un efect
decontracturant i vasculotrofic.
n cadrul naltei frecvene avem undele scurte, care ne ofer un efect
hiperemiant, miorelaxant i activeaz metabolismul. Undele decimetrice au
un efect hiperemiant cu nclzirea zonei interesate, n schimb energia lor este
focalizat, nu se disperseaz i este optim pn la 95 cm, nemodificndu-se.
Magnetodiafluxul are o serie de efecte benefice, cum ar fi: accelerarea
cicatrizrii diverselor plgi, grbirea vindecrii arsurilor prin vindecarea
esutului, prevenirea i reducerea cicatricelor cheloide etc.

Contraindicaii generale
Bolnavii febrili cu neoplasm, indiferent de localizare, insuficien
cardiac, renal, hepatit tubercular pulmonar n pusee, soluii de continuitate
tegumentar, diferite boli dermatologice, material de osteosintez.
Contraindicaii locale
Diverse leziuni ale tegumentului minii P.R. ssau alt boal inflamatorie
care duce la rigiditate n perioada unui puseu acut, mai ales cnd terapiile au un
caracter termic mai pronunat (unde scurte decimetrice).
Indicaii ale electroterapiei n mna rigid
Se aplic n fazele precoce, dup leziuni sau intervenii chirurgicale
asupra tendoanelor pentru meninerea mobilitii acestora n tecile lor,
prevenindu-se aderena pentru meninerea capacitii de contracie muscular n
cazul inhibiiei musculare generate de durere sau n perioada de mobilizare dup
leziuni tendinoase sau osoase pentru ameliorarea circulaiei i ndeprtarea
edemului local.

Hidrotermoterapie
Prin complexul de factori utilizai ce ofer de celelalte pri ale
tratamentului o seamde remdii eficiente adecvate n programul de
recuperare a minii rigide.
Astfel, factorul termic (cldura prezint o deosebit importan prin
efectele pe care le are asupra organismului, cum ar fi:
- creterea metabolismului
- creterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasoconstricie
- scderea vscozitii lichidului articular, uurnd astfel realizarea
micrilor printr-o cretere a mobilitii
- efect antialgic
- creterea fluxului sanguin la nivelul muchiului.
Baia la temperatur de indiferen
Temperatura apei este de 34-35 grade C, bolnavul este invitat n baie;
durata este de 10-15 minute.
Efecte:
- presiunea hidrostatic
- uor factor termic
Baia la temperatur de indiferen arte o aciune calmant.

Baia cald simpl

se execut ntr-o cad obinuit cu ap cald la 36-37 grade C i cu durat
de 15-30 minute.
Moc ce aciune:
- factorul termic;
- presiunea hidroterapic a apei.
Are o aciune sedativ general.
Baia kinetic
Este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai mare care se umple cu
ap la temperatura 35-37-38 grade C.
Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit, dup care tehnicianul
execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5 minute.
Pacientul este lsat n repaus, dup care se invit s execute singur micrile
imprimate de tehnician. Durata bii 20-30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
Baia cu sare
Mod de preparare: Se iau 6-10 kg sare pentru o baie general, unu-dou
kg pentru una parial (n cazul minii rigide se indic baia parial). Se
dizolv n civa litrii de ap fierbinte, se strecoar printr-o pnz, iar apoi se
toarn n cad.
Mod de aciune: Bile srate provoac vasodilataie tegumentar,
influeneaz procesele metabolice generale, raportul fosfo-calcic i
eliminarea acidului uric au aciune antiinflamatoare i resorbtiv.
Baia cu iod se face cu ap la temperatura 35-37 grade C i durata de 10-20
minute. Se folosete iodura de K sau sarea de Basna, de la 250 g, o baie
parial, pn la un kg o baie general, amestecat n pri egale cu sare de
buctrie.
Mod de aciune: I mocoreaz vscozitatea sngelui, provocnd
vasodilataie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului, determin reacii locale la nivelul esuturilor i organelor,
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
n ap greutatea corpului este diminuat, aceasta fiind un bun conductor
i transportor al factorului termic, stnd astfel la baza multora dintre
procedurile termoterapiei. Se folosesc n acest caz bile calde de mn.

Termoterapia prezint i cteva indicaii:

n leziunile pielii, arsuri, vezicul, plgi incomplet vindecate sau n
grefoanele minii
n cazul infecilor minii
n cazul unei circulaii articulare deficitare cu tendin de cangren
n cazul contracturii musculare eschemice VOLKNANN i n prezena
fenomenului RAYNAUD
n cazul unei zone ntinse de anestezie.

mpachetrile cu parafin
Constau n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la o
temperatur mai ridicat. Durata unei edine este de 20-30 minute. Pentru
mini se utilizeaz de obicei pensularea cu parafin i bile de parafin
lichid n care plutesc buci de parafin uscat. Se scoate apoi mna,
ateptndu-se solidificarea parafinei. Manevra se repet de dou-trei ori.
Pentru articulaiile mici se pot aplica fee parafinate. n zona n care s-a
aplicat parafin temperatura va ajunge la 38-40 grade, avnd loc i o
compresie mecanic a vaselor superficiale.
mpachetarea cu nmol
Este o procedur care const n aplicarea nmolului la o temperatur de
38-40 grade pe o anumit regiune. Durata unei edine este de 20-40 minute.
Alturi de factorul termic mai acioneaz i factorul chimic al substanelor
coninute n nmol.
Comprese calde
Sunt i ele folosite n tratamentul minii rigide. Temperatura la care se
aplic este de 36-43 grade pentru cele calde i 50 grade pentru cele fierbini.
Bile de lumin
Cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn cu becuri, cele pariale n
dispozitive adaptate. Durata bilor este ntre 5-20 minute i dup terminarea
lor se face o procedur de rcire. Cldura radiant produs de bile de lumin
e mai penetrant dect dea de aburi sau aer cald, iar transpiraia ncepe mai
devreme. Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia produs
treptat.
Bile de soare i nisip
Utilizeaz spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauie,
dou-trei minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se crete treptat n
zilele urmtoare. Dup bile de soare se indic o procedur rece.
Cataplasmele
Constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor substane, la
temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului. Ele acioneaz prin
factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor hiperemiant

i resorbtiv, precum i pentru aciunea antispastic i antialgic. La

cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugi efectul chimic.

g) Masajul
Anatomia funcional
Mn este o structur unic adaptat funcional pentru realizarea micrilor
de prindere i apucare n efectuarea crora, partea radial a minii realizeaz
strngerea slab ntre degetul mare i arttor, iar partea ulnar a ei realizeaz
strngerea puternic ntre degete i palm.
Pentru realizarea acestor micri, mna are o structur anatomic
specializat.
Oasele minii se mpart:
- ntr-o unitate central fix (oasele carpiene), responsabile de stabilitatea
micrilor
- trei uniti mobile proiectate pe unitatea fix, carpo-metacarpo-falangian
(C.M.F.) a degetului mare, articulaia C.F.M. a arttorului i articulaiile
C.F.M. ale mediusului, inelarului i degetului mic, responsabile de
dexteritatea i puterea micrii. Ele se mpart n trei grupe: carp, metacarp
i falange.
Carpul este format din opt oase scurte dispuse pe dou rnduri: pe
rndul superior proximal sau antebrahial, ncepnd de la police spre
degetul mic, dinstingem patru oase: safoidul, semilunarul, piramidalul i
pisiformul.
n rndul distal, n aceeai ordine se gsesc alte patru oase: trapezul,
trapezoidul, osul mare, i osul cu crlig. Acesta are o form
semicilindric, fiind mai mult lat dect nalt i prezint patru fee.
Oasele carpiene au o form aproximativ cuboid, prezentnd ase fee
dintre care dou nearticulare i patru articulare.
Metacarpul este al doilea mare masiv al minii. Constituie scheletul
palmei i dosul minii. Este format din cinci oase lungi numite
metacarpiene. Numerotarea lor se face lateral-medial, de la 1 la 5. Se
articuleaz superior cu cek de al doilea rnd de carpiene, iar inferior cu
primele falange ale degetelor.
Falangele sunt cea de a treia component a scheletului minii, fiind
reprezentat de oasele degetelor. Numrul lor este de cinci i au
urmtoarele denumiri: police sau degetul mare, indice sau arttor,
medius sau degetul mijlociu, inelar, auricular sau degetul mic.

Oasele care alctuiesc un deget se numesc falange. Fiecare deget cu

excepia policelui aucte trei falange: falanga proximal, prima pornind
dinspre metacarp spre extremitatea degetelor. Se articuleaz proximal cu
unul din oasele metacarpului, iar distal cu falanga a doua, falanga medie.
Aceasta se articuleaz proximal cu prima falang i distal cu cea de a
treia. Falanga distal, ultima din irul care intr n componena degetului
se articuleaz proximal cu cea de a doua falang, ea este purttoarea
unghiei la capul distal.
Muchii minii
Mna prezint un aparat muscular complex cu ajutorul cruia se pot
efectua micri extrem de fine.
Pe faa posterioar a minii prezint numai tendoanele muchilor
posteriori ai antebraului, poriuni crnoase, musculare existnd numai pe faa
palmar i pe prile interioare.
Muchii minii se impart n trei grupe:
- o grup lateral reprezentat de muchiul degetului mare care formeaz
eminena tenar
- o grup median care este reprezentat de muchii degetului mic ce
formeaz eminena hipotenar
- o grup mijlocie, format din tendoanele muchilou osoi, muchii
lombricali interosoi.
Muchii regiunii tenare sunt dispui n trei planuri i sunt urmtorii:
- n primul plan scurtul abductor al policelui
- n planul al doilea opozantul policelui (situat lateral) i scurtul flexor al
policelui (scurtul medial)
- n planul al treilea avem abductorul policelui.
Muchii regiunii hipotenare sunt centrai pe cel de al cincilea metacarpian
i sunt centrai pentru imobilizarea, centrarea i stabilizarea degetului mic.
Sunt n numr de patru, dispui pe trei planuri:
- planul I cu muchiul palmar scurt
- planul II cu flexorul scurt al degetului i abductorul degetului mic
- planul III cu muchiul opozant al degetului mic.
Muchii regiunii palmare mijlocii sunt mprii n muchi interosoi
dorsali i muchi interosoi palmari.
- muchii interosoi dorsali sunt scuri, prismatici, triunghiulari. Sunt n
numr de patru i ocup cele patru spaii intermetacarpiene
- muchii interosoi palmari au aceeai form i traiect, dar sunt mai mici
dect cei dorsali. Sunt n numr de trei i ocup poriunea palmar a
spaiilor intermetacarpiene.

Masajul minii
Un factor fizical de mare importan n recuperarea medical a minii
rigide l constituie i masajul. Masajul se constituie dintr-o suit de prelucrri
mecanice manuale la suprafaa organismului, manipulri care se succed ntr-o
anumit ordine n funcie de:
- regiunea asupra creia se acioneaz
- starea organismului pacientului.
Efectele locale ale masajului ale crui manifestri le putem identifica i n
cazul masajului minii sunt urmtoarele:
- aciune sedativ asupra durerii de tip nevralgic, muscular sau articular
- ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie n
regiunea masat.
Efectele generale care prin aciunea lor oarecum indirect imbuntesc
recuperarea la nivelul minii sunt urmparele:
- stimularea funciilor aparatului respirator i circulator
- creterea metabolismului bazal
- efecte favorabile asupra strii generale a organismului, cu mbuntirea
scaunului
- ndeprtarea oboselii articulare.
n cadrul masajului minii vom include i prezentarea masajului
antebraului, care se execut de obicei odat cu mna propriu-zis pentru a
se realiza o eficient aplicare a principiilor recuperatorii.
Masajul antebraului
Forma antebraului depinde de volumul masei musculare i de
dezvoltarea stratuui adipos subcutanat. Pe epitrohlee se inser rotundul pronator,
marele palmar, micul palmar i flexorul comun superficial al degetelor. Pe
epicondil sunt inserai anconeul, cubitalul posterior, extensorul propriu-zis al
degetului mic i extensorul comun al degetelor.
Pe regiunea anterioar a antebraului pielea este subire, fin, mobil pe
prile subadiacente. Tegumentul este bogat inervat. n profunzimea maselor
musculare trece nervul median i cubitsalul, care, n caz de leziune produce
paralizie muscular i anestezie definitiv a minii.
Pe regiunea antebrahial pielea este mai groas i mai puin mobil, acoperit
cu pr.
Masajul antebraului ncepe cu netezirea prilor anterioare, care se poate
face cu o singur mn, cu policele, celelalte degete alunecnd pe partea
posterioar, sau cu ambele mini. Dup netezire, se trece la frmntat, la nceput
pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mn sau cu ambele, dispuse n
inel, prin micri ascendente. Se fac i micri de ntoarcere de jos n sus pe
partea radial, alunecnd spre epicondil.

Frmntatul regiunii posterioare a antebraului se face prin presiuni

ascendente cu o mn pe antebra. Atunci cnd volumul maselor musculare
permite se poate aplica masajul cu dou mini. n plus, la antebrsa se poate
aplica batere cu partea cubital a degetelor i vibraii.
Masajul pumnului
Articulaia radiocarpian cuprinde radiusul cu primul rnd al carpului.
Capsula articulaiei este un manon fibros care se insereaz mprejurul suprafeei
articulare a radiusului i n jos, mprejurul condilului carpian. n partea
anterioar a pumnului prezint o serie de reliefuri longitudinale formate din
inseriile tendoanelor subadiacente. Aceste reliefuri tendinoase delimiteaz dou
anuri longitudinale sub care se gsesc dou conducte formate din ligamentul
inelar al carpului. Un ligasment extern prin care trece tendonul marelui palmar,
altul intern, mai mare prin care trece nervul median i toate tendoanele flexorilor
cu toate tecile lor sinoviae.
Masajul regiunii anterioare a pumnului se face n general cu ajutorul
policelui, care urmeaz relieful tendoanelor de jos n sus, dinafar nuntru. Pe
faa anterioar a pumnului, maseurul ntlnete urmtoarele formaiuni:
- tendonul lung superior
- artera i venele radiale
- tendoanele micului i marelui palmar
- nervul median
- tendoanele flexorilor superficiali
- arterele i venele cubitale, nsoite de nervul cubital
- tendonul cubital anterior.
Masajul regiunii posterioare se ncepe cu netezirea (masajul de
introducere cu policele) urmat de friciunea articulaiei radiocarpiene.
Masajul degetelor i al minii
Masajul degetelor se face ncepnd cu netezirea cu dou degete ntre
police i index, apoi se continu cu presiuni, frmntri (eventual sub form de
mngieri), friciuni pe articulaiile metacarpofalangiene i interfalangiene.
Totdeauna masajul se execut n sensul circulaiei venoase.
Masajul regiunii dorsale ncepe cu netezirea de la articulaiile
metacarpofalangiene i continund n sus pe pumn i chiar antebra. Comtnum
apoi frmntnd musculatura tenar i hipotenar prin stoarcere ntre police i
index. Se trece apoi la masarea spaiilor interososase care se poate face cu un
singur deget sau bimanual, prin presiuni n ambele direcii.
Pentru masajul minii se prefer o substan gras (untdelemn), care va
fi nclzit n prealabil n baia marin.
Intensitatea i formele de masaj sunt determinate de starea local a pielii.

Pentru un tegument subire, cicatricele abia nchise sau pentru pielea

uscat, distrofic, masajul va fi superficial, blnd, fr presiune, doar sub form
de netezire.
n cazul tegumentelor groase, se aplic un masaj profund cu
predominena friciunilor n sens circular i transversal, n locul uleiului se
prefer un amestec de vaselin cu lanolin n care se poate introduce oxid de Zn
(ZnO), vitamina A, F, hidrocortizon, fenilbutazon, dup necesiti.
-

Indicaiile masajului n mna rigid sunt:

pregtirea mobilizrilor pasive i a ntinderilor
ndeprtarea edemului, cicatrice, aderene, retraciuni
pentru reactivarea circulaie locale
pentru meninerea troficitii pielii.

Tehnica recuperatorie a minii rigide const pe de o parte n aplicarea unui

tratament specific fiecrei cauze n parte, pe de alt parte, n aplicarea
principiilor generale de recuperare ale minii rigide n care chimioterapia ocup
un loc important.
h) Kinetoterapia
1. Confecionarea i utilizarea aparatului de atelare. Exist trei tipuri de
orteze pentru mn :
a) atele de repaus, utilizate noaptea sau n plin puseu inlflamator,
care se poziioneaz cu pumnul n poziie neutr ; MCF i IF sunt uor
flectate, degetele rsfirate (abduse), inclusiv policele ;
b) atele de corecie sau postur sunt atele seriate care au rolul s
menin ceea ce s-a ctigat prin kinetoterapie, ca i de a corecta eventualele deviaii i deformri ;
c) orteze dinamice, care, poziionnd mna n anumite atitudini,
permit executarea unor micri sau a unor exerciii kinetice recuperatorii.
2. Posturile antideclive de lupt contra edemului. Se recomand fixarea
unei earfe (pratia de bra Chesington) care se trece pe dup umeri,
pe sub cot (care este flectat n unghi ascuit), cu antebraul n faa
toracelui i mna priviiid" spre umrul opus.
De asemenea, se mai recurge la pastura de drenaj Moberg", care se
execut astfel : timp de 10 minute mna se ine pe umrul opus, cu cotul
la trunchi ; din 2 n 2 minute membrul superior se ridic complet la zenit

i timp de 5 secunde se execut o contracie izometric intens a

ntregului membru.
3. Posturile pentru creterea mobilitii.
4. Mobilizrile pasive i autopasive reprezint o component principal a
programului kinetologic. Vor fi precedate ntotdeauna de aplicarea de
cldur (dac nu exist contraindicaii) i de masajul cu ulei sau unguent
cu substane troficizante. Legile generale ale mobilizrilor pasive vor fi
strict respectate. 0 edin de lucru dureaz 1012 minute i se repet
de 45 ori pe zi. Executarea acestor mobilizri n ap cald
(hidrokinetoterapie) este de recomandat.
5. Mobilizriie active analitice urmate de micri cuplate se fac i n ap
cald, cu binecunoscutele efecte. Au fost recomandate de asemenea
micri active n bi de mercur" n care mobilizarea este mult
facilitat , mai ales n cazul edemelor.
6. Micrile active cu rezisten n cadrul schemelor Kabat, ca i n
cadrul micrilor analitice pentru police i degete i-au demonstrat
eficiena att n mna rigid posttraumatic, ct i n cea inflamatorie.
Tehnicile hold-rela, stabilizare ritmic" i relaxare-contracie pot fi de
un real folos n remobilizarea pumnului i degetelor.
7. Mobilizrile degetelor prin reantrenarea fiecrui tip de pens, utiliznd
obiecte dimensionate dup stadiul de .mobilitate a degetelor. Se ncepe
cu prizele de for de mai mic finee , trecndu-se treptat spre
prizele de finee, cu folosirea unor obiecte tot mai mici.

i) Exerciti C.F.M.
- Pentru exersarea activ flexie pumnului (contracia sinergic a
n supinatia pe planul mesei, mna inut n extensie depind
marginea mesei.
- Se efectuiaz acelai exercitiu contrarezisten, mna
kinetoterapeuticului apsnd pe palma bolnavului.
- Dac urmrim tonifierea electiv a marelui palmar aplicm
contrarezistena la baza metacarpianului doi, ncercand s

mpingem mna bolnavului

n deviaie cubital i extensie
(palmarii fiind flexori i abductori ai pumnului).
Cnd urmrim tonifierea electiv a cubitalului anterior aplicm
contrarezistena la baza metacarpianului cinci n sensul deviaiei
radiale i extensiei (cubitalul anterilor este flexor i adductor al
pumnului).
Pentru exersarea activ a extensiei pumnului se sprijin antebraul
pe mas cu mna depind marginea mesei i pumnul inut n
flexie.
Ulterior se fac exerciii active de extensie pornind de la poziia cu
palma sprijinit de mas.
Contrarezistena se poate aplica global, pe faa dorsal a
metacarpofalangienelor, sau electiv pe faa dorsal a
metacarpienelor doi i trei n sensul flexiei i nclinaiei cubitale;
sau tentru tonifierea cubitalului posterior aplicm contrarezistena
pe faa dorsal a metacarpianului cinci n sensul flexiei i nclinaiei
radiale.
Se continu exerciiile de extensie activ innd n mn obiecte cu
un volum progresiv.
Pentru exersarea activ a adduciei pumnului sau nclinaiei
cubitale se sprijin palma i faa anterioar a antebraului pe mas.
Acelai exerciiu se face ulterior cu contrarezisten, mna
kinetoterapeutului opunndu+se la nclinaia cubital.
Pentru exersarea activ a abduciei sau a nclinaiei radiale se
sprijin palma i faa anterioar a antebraului pe mas.
Ulterior se efectuiaz mobilizri active cu contrarezisten, mna
kinetoterapeutului opunndu-se la nclinaia radial.

9. TERAPIA OCUPAIONAL (ergoterapia)

Este o metod obligatorie n programul de recuperare a minii
rigide. Sub o form sau alta, ea trebuie s fie prezent n acest program
chiar de la nceputul recuperrii. Activitile vor fi alese n aa fel, nct
s corespund restantului funcional i s nu reprezinte vreun pericol de
lezare a minii.
Ergoterapia urmrete ca, prin munc sau prin orice alt ocupaie
la care particip bolnavul, s-i restaureze sau s-i mreasc
performanele i starea de sntate.

Ea urmrete, de asemeni, prelungirea exerciiilor de kinetoterapie

pentru mobilizarea articular i/sau tonifierea muscular, utiliznd o serie
de activitai complexe, atractive sau care capteaz atenia i rbdarea
pacientului pentru o perioad mai lung de timp.
n general, aceste activitai se execut cu minile. n prima etap,
ergoterapia este primar (obinuiete pacientul s se self-ajutoreze
astfel: s mnnce, s se pieptene, s se mbrace).ulterior, pe masura
posibilitilor, bolnavii vor fi dirijai ctre activiti noi care s creasc
amplitudinea , fora i abilitatea micrilor (grdinrit, estorie, traforaj,
mpletituri, etc), evitindu-se activitile grele.

10. BALNEOTERAPIA
n recuperarea posttraumatic de orice fel se pot folosi i curele
balneare, mai ales cele cu nmol. Terapia cu nmol acioneaz prin cei
trei factori cunoscui: termic, fizic (mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

GENERALITI definiie, clasificare, date epidemiologice

Este o boal care face parte din reumatismul degenerativ inflamator.
Durerea localizat n regiunea lombar ca i cea care iradiaz de-a lungul
membrului inferior constituie o referin extrem de frecvent ce determin
incapacitatea de munc cu repercursiuni economice importante.
Sciatica prin hernie discal este cea mai frecvent form clinic a
nevralgiei sciatice.
Ea poate fii de mai multe feluri:
sciatica discal prelungit;
sciatica discal hiperalgic;
sciatica discal paralizant.
Sciatica nediscal, care la rndul ei se poate clasifica n:
sciatic radicular nediscal;
sciatica troncular;
sciatica coordonal.
Nevralgia sciatic este o algie radicular care traduce suferina unei
rdcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriuzis. Ea rezult n majoritatea cazurilor dintr-un conflict discoradicular
consecutiv unei hernii intraradiculare la nivelul discului intervertebral L4-L5 sau
L5-S1.
Sciatica apare la indivizii aduli ntre 25-50 de ani i cu deosebire dup
vrsta de 40 de ani.
Sciatica apare mai frecvent la brbai dect la femei ceea ce se poate
explica prin faptul c brbaii sunt mai expui traumatismelor i surmenajului
funcional al coloanei.
Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt supui prin profesiunea
lor, traumatismelor i eforturilor. 62%-65% dintre bolnavii cu sciatic sunt
muncitori manuali. Sciatica se intalneste mai mult la partea sanga deoarece, in
cursul micrilor obinuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei
vertebrale, traciunile cele mai mari fiind suportate de muchii vertebrali i de
segmentul lombar din stnga.

ETIOPATOGENIE cauze, mecanisme, anatomie patologic

Etiopatogenia lombo-sciatic este manifestarea nevralgic cea mai des
ntlnit. Cunoaterea condiiilor etiologice i a mecanismelor are o deosebit
importan practic att din punct de vedere al traumatismului curativ ct i al
celui profilactic.
La copii i adolesceni rezistena discului intervertebral este considerabil,
deoarece nu s-au produs nc alterrile structurale menionate. Astfel
traumatismele sau surmenajul funcional al regiunii lombo-sacrate nu pot

produce leziuni discale sau disco-radiculare.

Btrnii nu prezint de obicei manifestri clinice ale discopatiilor,
deoarece sunt mai rar supui traumatismelor sau eforturilor fizice. La femei n
afar de traumatisme i surmenaj funcional sciatica poate s apar ca urmare a
modificrilor coloanei lombare suprasolicitat de pild n obezitile endocrine
dup sarcini.
n producerea sciaticii rolul hotrtor l au doi factori:
unul mecanic, legat de tulburrile discului intervertebral;
unul inflamator legat de iritaia rdcinilor nervului sciatic prin compresiune
discal.
nsumarea acestor doi factori d natere elementului esenial al patogeniei
sciaticii: conflictul discoradicular.
Cauzele agravante trebuie precizate, durerea poate fii exacerbat de tuse,
strnut sau de efortul de defecaie (este posibil n acest caz s fie vorba de o
durere radiculo-nervoas); n general efortul fizic poate accentua durerea.

CRITERII DE SUSINERE A DIAGNOSTICULUI

a) examenul clinic
n sciatic exist o serie de semen caracteristice legate n general de
elongaia nervului sau a rdcinilor sale, fie de presiunea trunchiului nervos
dureros.
Semnul Laseque este cel mai fidel i mai preios. Bolnavului, fiind culcat
pe spate, cu genunchii ntini i se ridic clciu astfel nct s produc o flexie a
membrului inferior pe bazin. n raport intensitatea fenomenelor inflamatoare
radiculare, durerea apare la unghiuri diferite, imediat dup ridicarea clciului,
n formele hiperalgice sau la un unghi de 45, fcut de coaps pe bazin n
formele moderate. Uneori n formele de sciatic sever, chiar i ridicarea n
aceleai condiii a membrului sntos deteapt durerea de partea bolnav. Acest
semn este denumit Laseque contralateral.
Semnul coborrii piciorului apare dac bolnavul n decubit dorsal, ridic
ambele membre inferioare cu genunchii ntini, pn ncepe durerea. Semnul
este pozitiv dac la coborrea membrului sntos durerea n membrul bolnav se
intensific.
Semnul Ulatkievici apare dac bolnavul, aezat n decubit ventral,
execut o extensie maxima a piciorului, ridicnd coapsa flectnd gamba.
Semnul Leri consta n provocarea durerii prin flexia capului pe trunchi.
Semnul Bonnet consta n producerea durerii prin adducia forata a
coapsei.
Punctele Valleix corespund zonelor unde diferite fascicule ale nervului
sciatic incrucieaz planuri dure, astfel nct presiunea acestora provoaca durere.
Urmrite descendent ntlnim:punctual fesier la extremitatea superioara a
incizurii sciatice; punctual trohanterian,in anul ischio-trohanterian; punctul

popliteu, n regiunea respectiva; punctul peronier, la gtul peroneului; punctual

maleolar peronier pe faa dorsal a maleolei etc.
Dac semnele menionate pn acum permit un diagnostic clinic de
sciatic, examenul clinic mai poate furniza o serie de indicii care s fac posibil
localizarea discului i a rdcinilor atinse. Topografia durerii i a tulburrilor de
sensibilitate este foarte important. Asupra acestui aspect s-a insistat.
Atitudinea coloanei vertebrale poate s dea detalii importante n afar de
limitarea micrilor de extensie i flexiei a coloanei caracteristice att sciaticilor
L4-L5 ct i acelor L5 i S1. la bolnavul aezat n picioare se poate constata
scolioza antalgic. n sciaticile foarte dureroase se constat o poziie scoliotic
n care concavitatea se afl de partea dureroas. Totodat se poate constata
contracture unilateral a muchilor lobar. Scolioza antalgic caracteristic mai
ales sciaticilor L4-L5.
Mersul pe clcie este imposibil n sciatica L4-L5 ca i micarea de btaie
a tactului cu piciorul pe podea.
Examenul reflexelor arat anumite deosebiri. Astfel reflexele achiliene
sunt reduse sau lipsesc n sciaticile L5-S1 n timp ce reflexele rotuliene lipsesc
n discopatiile L3-L4. avnd ns n vedere raritatea discopatiilor L3-L4 abolirea
reflexelor rotuliene impugn cutarea cu grij a unei sciatici simptomatice.
Atrofiile musculare ofer mai rar posibilitatea unei localizri a leziunii.
Astfel atrofiile musculare ale muchilor gluteali ai gambei i ai degetului mare
se ntlnesc mai frecvent L5-S1.

semne subiective
Simptomul preponderent uneori exclusiv l constituie durerea n regiunea
lombar. durerea iradiaz n membrul inferior avnd un traiect care depinde de
rdcina afectat astfel n sciatica L5 durerea intereseaz poriunea posterioar a
fesei, faa posterioar a coapsei, faa extern a gambei, partea extern a gleznei,
regiunea dorsal a piciorului ajungnd uneori pn la haluce.
n caz de sciatic S1, durerea cuprinde partea posterioar a fesei, partea
posterioar a coapsei i gambei, tendonul lui Achile, clciul i regiunea
plantar.
Aceast topografie a iradierii durerii nu este totdeauna aa de complet
astfel nct nu putem s precizm rdcina afectat numai pe baza descierii
durerii de ctre bolnav.
Bolnavul acuz deseori parestezii (amoreli, furnicturi) n membrul
inferior avnd o topografie similar cu cea a durerii; rareori prin interogatoriu
aflm c bolnaviil prezint i tulburri sfincteriene minore.
n sciatica prin conflict disco-radicular care prezint situaia cea mai
frecvent, durerea se calmeaz prin repaus, n special repaus la pat astfel nct
deseori bolnavul se poate odihni n timpul nopii; eforturile i micrile din
timpul zilei, tusea i strnutul mresc intensitatea durerii.

semne obiective

Examinnd bolnavul care se afl n picioare constatm o atitudine

antalgic mai ales n cazul sciaticii prin hernia discului L4 - L5, trunchiul fiind
nclinat ctre partea opus celei dureroase; se remarc o tergere a lordozei
lombare, o scolioz (consecutiv poziiei antalgice amintite) i contractura
unilateral a musculaturii vertebrale sacrolombare.
Micrile coloanei vertebrale sunt extrem de dureroase i mai ales flexia
anterioar a trunchiului i nclinarea lateral ctre partea dureroas.
Mersul obinuit de regul nu este afectat n schimb se observ dificulti
n mersul pe vrfuri (semnul "poantei" sugestiv pentra sciatica S1) sau mersul pe
clci (semnul "talonului" din sciatica L5).
Examinnd bolnavul n decubit dorsal se constat prezena semnului
Laseque (ridicarea membrului inferior ntins provoac o durere vie a coapsei i a
gambei); prin aceast manevr se realizeaz o elongaie a nervului sciatic.
Pentru a realiza aceast elongaie prin manevre mai puin cunoscute (n scopul
evitrii unei participri subiective) se practic manevra Laseque inversat; dup
ce am fixat n rectitudine cele dou membre inferioare pe planul patului se cere
bolnavului s treac n poziie eznd; n caz de sciatic real micarea este net
limitat de durere.
Manevra Brogard i testul Flepping servesc aceluiai obiectiv.
n cazul testului Flepping bolnavul este aezat pe marginea patului cu
membrele inferioare atrnnd, iar gamba se extinde fa de coaps; n caz de
sciatic, aceast manevr provoac o durere violent i rsturnarea coloanei
ctre spate. Se realizeaz de asemenea studiul sensibilitii la nivelul membrelor
inferioare; se constat o hipoestezie (scderea sensibilitii cutanate) superficial
mai ales pe regiunea dorsal a piciorului i pe faa extern a gambei n sciatica
L5; hipoestezia "n a" este sugestiv pentru compresia cozii de cal.
n sciatica L5 la examenul obiectiv se constat un deficit motor al
extensorului halucelui i a muchilor lojii anteroexterne; n sciatica S1 se
observ mai rar un deficit al muchilor lojii posterioare a gambei (flexori
plantari). Refexul Achilian poate fi diminuat sau abolit n sciatica S1.
Examinnd bolnaviil n decubit ventral se poate evidenia semnul
"soneriei" (DE SE ZE): presiunea spaiului paravertebral corespunztor discului
patologic (L4 - L5 sau L5 S1) declaneaz o durere vie, analog celei de care
sufer spontan bolnaviil; se constat uneori hipotrofie muscular succednd unui
deficit motor prelungit.
n cazul examenului obiectiv al bolnavului cu sciatic nu trebuie omise
tuseele pelviene (vaginal i rectal) acestea putnd depista o tumoare a micului
bazin ce poate fi responsabil de nevralgia sciatic.

b) investigatii paraclinice
Examen radiologic
Examenul radiologic este examenul paraclinic cel mai important. n mod
obinuit se efectueaz radiografii de fa i de profil ale coloanei lombare.
Acestea evideniaz:

 rectitudinea coloanei lombare, cu tergerea lordozei fiziologice (pe clieu de

profil);
scolioza antalgic;
pensarea discului lezat L4 - L5 sau L5 S1 (pot fi pensri lombare laterale
sau posterioare) i torsiunea coloanei lombare. Exist sciatic cu examen
radiologic normal (faz incipient). Mielografia cu substan de contrast
hidrosolubil precizeaz mai exact felul i sediul herniei discale.
Examen de laborator
Examenele efectuate n mod obinuit sunt: hemoleucograma, V.S.H.,
electroforeza; ele sunt normale n cazul unui bolnav cu nevralgie determinat de
un proces degenerativ al coloanei lombare.
Studiul metabolismului fosfocalcic i dozarea fosfatazei alcaline sunt utile
ori de cte ori constatm o rarefiere a tesutului osos (osteoporoz, osteomalacie);
dozarea acidului uric, introdermoreacia la tuberculin, testele serologice pentru
Brucala, testele de depistare a factorului reumatoid, electromiografia pot fi de
asemenea utile.
examen clinic
examen radiologic
examene paraclinice
n primul rnd nevralgia sciatic trebuie difereniat de:
1. un sindrom dureros al oldului;
2. o arterit;
3. o flebit a membrelor inferioare.
Pentru un diagnostic corect trebuie s se in seam de:
un examen clinic corect;
examenul radiologic;
plus alte investigaii ale coloanei vertebrale.

EVOLUIE i PROGNOSTIC
Folosind mijloacele terapeutice actuale n cea mai mare parte din cazuri
disparitia durerilor apare ntre 2 sptmni i o lun. De obicei dup aceast
perioad persist parestezii care pot s dureze 3-4 luni. Intensitatea durerilor i a
contracturilor musculare este legat n mod obinuit de formele cu evoluie mai
prelungit. Aceeai meniune se poate face pentru sciaticile care apar la indivizii
mai tineri.
Unele forme dureroase se dovedesc rebele la tratament sau numai n mod
trector sensibile. Dintre aceste cazuri se remarc formele de sciatic cu nevrit
sau sciatica paralizant.

TRATAMENT
1. Tratament profilactic

Msurile profilactice urmresc ntrirea aparatului musculo-ligamentar,

clirea organismului, mrirea rezistenei la eforturi i evitarea factorilor
patogeni.
Condiiile de munc sunt deosebit de importante astfel nct trebuie
evitate traumatismele, eforturile exagerate, solicitarea far rost a coloanei
lombare (ridicarea de jos a unor obiecte grele, cu genuchii ntini), expunerea
ndelungat la frig etc.
n cazurile n care unii bolnavi de sciatic, prin natura profesiunii lor,
articulaia lombo-sacrat este mult solicitat, se recomand schimbarea
profesiunii.
Lombostatul este de un real folos, mai ales la bolnavii care au devieri ale
coloanei lombare, ca urmare a dezvoltrii adipoase i a slbirii chingii musculare
abdominale.

2. Tratament igieno - dietetic

Acesta se compune dintr-un regim alimentar cu proteine de calitatea I
(carne, brnz, ou, lapte).
Va avea minimum 3 mese pe zi, dar aici se va avea grij la repartizarea
meselor n funcie de tratamentul balnear.
Se va evita o alimentatie hipercaloric (glucide n exces) exist risc de
supraponderalitate innd seama de faptul c un pacient, n mod brusc, este
obligat s pstreze repaus la pat.
n acest regim va intra i o alimentaie desodat din cauza
antiinflamatoarelor de tip cortizon i indometacin, care rein ionii de sodiu i
implicit apa.
Cum de regul boala respectiv se asociaz cu anemia, se recomand un
tratament antianemic. Tot aici se mai poate recomanda un tratament de tonifiere
general cu polivitamine de tipul:
vitamina B (tractul nervos);
vitamina E (refacerea muscular);
vitamina C.

3. Tratament medicamentos
Se recomand medicamente analgezice (pentru cuparea durerii) i
antiinflamatorii:
aspirin;
indometacin;
fenilbutazon;
ibuprofen;
infiltraii paravertebrale, epidurale sau peridurale cu hidrocortizon i xilin; n
formele hiperalgice folosim cure scurte (7-10 zile) de prednison (grij la
alimentaia desodat).
Se mai recomand:
medicamente decontracturante;

 clorzoxazon 750 mg/zi;

mydocalm 750 mg/zi;
diazepam 10 - 15 mg/zi.
Sunt utile n prima parte a episodului dureros cnd contractura muscular
antalgic menine poziia vicioas.

4. Tratament ortopedico-chirurgical
Repaus pe un plan dur (pat tare) timp de 15 - 20 de zile, traciuni i
manipulri vertebrale, lombostat.
Nu constituie un tratament de rutin al sciaticii prin hernie de disc, el este
rezervat numai unor forme clinice particulare:
sciatica paralizant (n acest caz intervenia chirurgical pentru a fi eficace,
trebuie realizat de urgen);
sciatica prelungit i sciatica hiperalgic ce nu rspund la un tratament
medical corect i perseverent.
Tratarnentul sciaticii nediscale este constituit din tratamentul afectiunii
cauzale: Morbul Pott, boala Hodkin, neoplasm de prostat.

Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutice sunt:

reducerea durerii;
decontracturare muscular;
recuperarea funcional a membrului inferior;
prevenirea regidivelor.

tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnic, efecte)

HIDROTERAPIA
1) Baia la temperatura de indiferen
Temperatura apei este de 34 - 35, bolnavul este invitat n cad; durata
este de la 10- 15 minute.
Mod de aciune:
presiuoea hidrostatic;
uor factor termic.
Baia la temperatura de indiferen are o aciune calmant.
2) Baia cald simpl
Se execut ntr-o cad BFT cu apa la 36 - 37C i cu durat de 15 - 30
minute.
Mod de aciune:
factoru! termic;
presiunea hidroterapica a apei. Are o aciune sedativ general.
3) Baia kinetoterapeutic
Este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad sub form de trefl, care se
umple 3/4 cu ap la temperatura 35 - 37 - 38C.

Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit dup care tehnicianul
execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul
este lsat n repaus, dup care este invitat s execute singur micrile imprimate
de tehnician.
Durata bi: 20 -- 30 minute.
Mod de aciune:
factorul termic;
factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii, care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
4) Duul-masaj
Este o baie cald cu apa la temperatura de 36C.
Se execut rnasajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere i masajul
membrului inferior.
Durata bi depinde de durata masajului efectuat.
Mod de aciune:
factorul terrnic;
factorul mecanic.
5) Bile ascendente fierbini complete
Se umple cada cu ap la temperatura de 35C. Bolnavul este aezat n
cad n aa fel nct s i se acopere umerii. Se crete temperatura apei din minut
n minut, prin adugare de ap fierbinte. Temperatura apei poate ajunge la 41 43C, iar a bolnavului la 39C. Durata bii este de 30-35 de minute.
Mod de aciune: baia hiperterm provoac o vasodilataie tegumentar
important, care duce la supranclzirea organismului.
6) Baia cu iod
Se face cu ap la temperatura 35 - 37C i are durata de 10 - 20 minute. Se
folosee iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parial) pn la
1 kg (baie general), amestecat n pri egale cu sarea de buctrie.
Mod de aciune:
Iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd vasodilalaie i scznd
tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a organismului, determin reacii
locale la nivelul esuturilor i organelor, contribuind la reducerea fenomenelor
inflamatorii.
7) Bile de mai, tre de gru i amidon
Maiul, trele de gru i amidonul sunt rele conductoare de cldur, aa
nct, datorit slabei termoconductibiliti menin temperatura apei un timp mai
ndelungat i au o aciume emolient asupra pielii.
8) Bile cu plante medicinale
Aceste bi au aciune sedativ. Aciunea bii de mutar este revulsivant,
cu efect excitant asupra tegumentului.
9) Masajul cu feonul

Proiectarea aerului cald furnizat de generatoare pe regiunea indicat. Se

poare asocia cu masaj.
10) Duul masaj
Reprezint aplicarea mai multor duuri rozet cu ap la temperatura de 36
- 40C asociat cu masaj. Este o procedur parial. Durata masajului este de 8 15 minute.
Duul masaj produce o hiperemie important cu un nsemnat efect
rezorbtiv i de tonifiere prin aciunea combinat a masajului cu factorul termic.
11) Duul subacval
Const n aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune i cu o
temperatur a apei mai ridicat ca cea din cad cu 1 - 2C. Distana dintre duul
sul i regiunea de aplicat este de 5 - 10 cm.
Durata procedurii este de 5 - 10 minute.
Efectul este asemntor cu efectul duului rnasaj, dar mai intens.
12) mpachetarea umed inferioar
Este mpachetarea de la ombilic n jos, cu braele i truchiul acoperite cu
un cearceaf umed. n cazul n care dorim s obinem o nclzire mai rapid i
mai important, mpachetarea poate fi asociat cu aplicaii cu sticle de ap cald,
aezate ntre cele 2 poriuni a!e pturii, de o parte i de alta a coapselor.
Aciunea mpachetrii umede are loc n trei faze:
faza iniial de excitare;
faza de calmare;
faza hipertermic.
mpachetarea umed de durat medie 40 - 50 minute are efect calmant.

TERMOTERAPIA
1. mpachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la o
temperatur mai ridicat. Pentru picioare se utilizeaz pensularea cu parafin i
bile de parafin lichid, n care plutesc buci de parafin uscat. Se scoate
piciorul ateptndu-se solidificarea parafinei. Manevra se repet de 2 - 3 ori.
Aciunea mpachetrilor cu parafin:
Parafina provoac o supranclzire profund i uniform a esuturilor, pielea se
nclzete la 38 - 40C provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea
parafinei se evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o
procedur de rcire.
2. mpachetarea cu nmol
Const n aplicarea nmolului la o temperatur de 38 - 40C pe o anumit
regiune. Durata unei edine este de 20 -- 40 minute.
Aciunea: nmolul are mai multe efecte:
efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;

 efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din nmol.
Nmolul activeaz producerea de histamin n piele. n mpachetarea cu
nmol apare o transpiraie abundent, cu eliminri crescute de acid uric (produs
de deeu al metabolismului proteic).
n timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.
3. Bile de lumin
Cele complete se realizeaz parial sau n jumtatea inferioar n dulapuri
de lemn cu becuri, iar cele pariale n dispozitive adaptate.
Durata bilor este de 5 - 20 minute i dup terminarea lor se face o
procedur de rcire.
Cldura radiant produs de bile de lumin e mai penetrant dect cea de
abur sau aer cald, iar transpiraia ncepe mai devreme.
Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia produs treptat.
4. Bile de soare i nisip
Ele utilizeaz spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu
precauie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se crete treptat
n zilele urmtoare. Dup bile de soare se indic o procedur rece.
5. Cataplasmele
Constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor substane, la
temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru
efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea antispastic i
antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaug i efectul chimic.

tratamentul prin electroterapie (tehnic, efecte)

Curentul galvanic
Galvanizarea este un mijloc clasic i fidel de sedare a durerilor nevralgice.
Se indic galvanizri longitudinale descendente ale membrului inferior, cu
electrodul pozitiv lombar i negativ plantar, sau galvanizri ascendente pe
membrul inferior contralateral de 10 -15 A, 1O - 15 minute. Electrodul pozitiv
are o aciune sedativ local, ca i curenii descendeni i cureni ascendeni
aplicai contralateral duc la o cretere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate s utilizeze concomitent i introducerea de ioni cu
aciune antalgic (ionoforez transversal cu novocain, aconidin sau revulsiv
cu histamin).

Curentul diadinamic
Curenii diadinamici se prescriu n aplicaii transversale sau longitudinale:
o perioad lung, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1
dat pe zi. Se recomand 10---14 edine.

Curentul Trabert
Sunt curenii cu impulsuri de fregven 140 Hz, impuls 2 ms, pauz 5 ms
la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 1520 minute, cu creterea treptat a intensitii. Se repet o dat, de dou ori pe zi.
Att curentul diadinamic, ct i curentul Trabert determin o puternic
senzaie, cu aspect vibrator, o excitaie a mecanoreceptorilor esuturilor de sub
electrozi. Efectele antalgice se explic tocmai prin aceast senzaie.

A. Curenii de medie frecven

Efectul analgetic al curenilor de medie frecven se obine utiliznd mai
ales frecvenele de 10.000 Hz i form modulat de scurt perioad la 200
modulaii pe secund, pe care eventual le reduce pe parcursul edinei.
Ca form particular de aplicare a cureniilor de medie frecven este
interferena n profunzimea esuturilor a doi cureni sinusoidali de medie
frecven care realizeaz prin interferen un curent de joas frecven. Se
nconjoar articulaia cu patru electrozi ai aparatului utilizndu-se n general, ca
formul antalgic: manual 100/ps 5 minute, spectru 0-100/ps 10minute,
manual 100/ps 5 minute.
Utilizarea curenilor de medie frecven ca procedur antalgic apare mai
ales n cazurile n care pielea prezint o sensibilitate deosebit nu ar suporta
aplicarea curenilor de joas frecven.

B. Curenii de nalt frecven

Curenii de nalt frecven sunt cureni alternativi, a cror frecven este
n medie mai mare de 500.000 oscilaii pe secund, a cror limit inferioar este
de 100.000 Hz, iar limita superioar de 300.000.000 Hz.
Se utilizeaz n practic:
a. undele scurte
Cu electrozi de sticl sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod
(monod), doznd dup dorin intensitatea efectului caloric, de la senzaia de
cldur puternic (doza IV) la subsenzaia termic (doza I sau dozele reci), n
funcie de starea local articular. Cu ct procesul inflamator articular este mai
intens, cu att doza de ultrascurte va fi mai redus (dozele I - II). Durata
tratamentului este variabil pn la 15 - 20 minute.
b. undele decimetrice i microundele
Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice
(ca la radar) direcionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem
nclzi esuturile pe profunzimi variabile n funcie de tipul emitorului, de
distana acestuia de tegument, de doz, de durata tratamentului.
c. ultrasunetul
Aplicarea indirect a curentul de nalt frecven prin transformarea
acestuia n oscilaii mecanice prin vibraiile unui cristal piezoelectric.
Ultrasunetul determin efect caloric dar i o excitaie vibratorie, care acioneaz
asupra proprioreceptorilor i curenii de joas frecven. Utilizm doze reduse

(0,4-0,8 W/cm2), n funcie de zona tratat, asociind i efectul de sonoforez

(unguent cu Hidrocortizon i eventual i alte antiinflamatorii). Durata este ntre
3 - 10 minute.

tratamentul prin masaj

efectele fiziologice
Efecte locale
1. Aciune sedativ asupra:
durerilor de tip nevralgic;
durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz
repetat extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea
tegumentului asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit prin
manevre mai energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie n
zona masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect este
benefic la persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup manevre
profunde care conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului respirator
i circulator, influenteaz favorabil starea general a organismului,
mbuntete somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului asupra
pielii care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.
Efectele fiziologice
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin stimulii care
pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite intensiti pe
cale aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale aferent, ajung la organele interne
n suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul corpului ajung i la
distan (la organele interae). Fiecare organ se manifest prin senzaii dureroase
pe tegument, deci fiecrui organ i corespunde la exterior o zon cutanat
reflexogen sau metameric, care trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s
acioneze cu manevre specifice pentru organele interae.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de
manevrele mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul, ciupitul,
tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la
tonifierea musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare care particip
la micarea ntr-o articulaie.

Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din muchi,

se resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare; mbuntete
activitatea circulaiei sngelui care duce la mutaia elementelor anatomice din
ntreg organismul i odat cu aceasta reducerea activitii inimii.

descrierea anatomic
Este format din:
coloana vertebral lombar, care are cinci vertebre;
coloana vertebral sacral, format tot din cinci vertebre;
regiunea coccigian format din 4-5 vertebre rudimentare formnd osul
coccis.
Osul sacru se articuleaz cu osul coxal format din ilion, ischion i pubis,
formnd bazinul.
Muchii care acoper aceast regiune sunt: masa comun spinal din care
deriv marii dorsali, psoasul iliac, ptratul lombar, muchii fesieri (micul,
marele i mijlociul fesier).
Inervaia: nervii sacrali, nervii ruinoi, nervul sciatic.
Sciaticul este cel mai lung i cel mai mare nerv din organism. El pornete
din plexul sacrat i este format din a 5 - a rdcin lombar i din rdcinile
sacrate 1, 2, 3. Acestea se unesc n bazin, ies prin gaura sciatic i ptrund pe
faa posterioar a coapsei, mprindu-se n regiunea poplitee n sciaticii poplitei
(externi i interni).
Nervii centurii pelviene sunt: nervul gemen inferior, nervul pisiform,
nervul fesier superior i inferior.
Aceast regiune este irigat de ramura lombar a aortei abdominale, vena
cav inferioar, vena iliac comun, vena iliac lombar, vena sacral lateral.

tehnica masajului
Masajul ncepe cu netezirea cu palmele ntinse, pornind de la partea
inferioar a feselor pe muchii paravertebrali, lombari i sacrali pn la regiunea
dorsal. A doua direcie a acestei neteziri este: pe muchii fesieri, muchii dinai
fcnd terminaia D12.
Urmtoarele forme ale netezirii sunt:
netezirea pe coloan cu 2 degete deprtate de la coccis la T12;
netezirea cu policele pe traiectul coccis - anul superior al muchilor fesieri
creasta iliac
netezirea pieptene pe muchii fesieri;
netezirea specific zonei lombare este netezirea romb, care se execut
pornind de la coccis - anul superior al fesierilor pn la creasta iliac, ajungem
la coastele false mulndu-le cu palma i trgnd ctre coloana vertebral, iar la
T12 rsucim minile la 170 mulnd iar coastele false iar de la creasta iliac
tragem palma pe anul superior al muchilor fesieri pn la coccis.
Prin efectul ei sedativ netezirea pregtete organismul pentru manevrele
urmtoare ea fiind de asemenea o manevr de intercalare.

Cea de a doua manevr este frmntarea. Frmntarea cu o mn, se

execut pe 2 - 3 straturi, mai nti pe partea opus, ncepnd de la partea
inferioar a muchilor fesieri - pe paravertebrali pn la regiunea dorsal.
Frmntarea cu 2 mini i contratimpul se execut pe aceleai direcii.
Geluirea se face cu dou degete deprtate pe coloan, pornind de la
coccis pn la T12. Alt direcie a geluirii: cu dou degete apropiate pornind de
la coccis - anul superior al muchilor fesieri pn la creasta iliac.
Friciunea este cea mai important manevr a regiunii i se face pe
coloan cu 2 degete deprtate pe direcia coccis - T12, avnd grij s insistm la
gurile sacrale unde-i are originea nervul sciatic. Alt form a friciunii se
execut cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe anul superior al
muchilor fesieri pn la creasta iliac. Deoarece muchii fesieri sunt foarte
dezvoltati n aceast regiune se execut friciuni cu pumnul.
Tapotamentul nu se execut n nevralgia sciatic. Vibraia se execut pe
toat suprafaa muscular pornind de la partea inferioar a muchilor fesieri, pe
paravertebrali pn la regiunea dorsal.
Masajul se termin cu netezirea cu toate formele ei.

Descrierea anatomic a coapsei

n regiunea coapsei avem doar osul femur.
Muchii care acoper aceast regiune sunt:
muchii flexori (flecteaz coapsa pe bazin): muchiul cvadriceps, muchiul
croitor, muchiul pectineu n partea proximal sub triunghiul lui Scarpa;
muchii coapsei posterioare (extensori): dreptul intern, extern,
semitendinosul, semimembranosul, obturatorul intern i extern;
muchii adductori: muchii graselis, muchii ruinoi;
muchii abductori: tensorul fascia lata.
Cel mai important nerv este nervul femurocutanat.
Principalele vase de snge:
vena safen;
artera femural.

Tehnica masajului n aceast regiune

Vom ncepe masajul cu partea posterioar a coapsei. Executm netezirea
cu ambele palme pornind de la spaiul popliteu i urcnd pn la partea
superioar a feselor facnd terminaia ctre creasta iliac i osul sacru. Netezirea
pieptene se face pe muchii fesieri i pe muchii coapsei posterioare mai ales
cnd musculatura este flasc.
Frmntarea se face n 2 - 3 straturi pe toat masa muscular a coapsei
posterioare i pe muchiul fascia lata aezat lateral. Frmntarea se face cu o
mn, cu 2 mini i contratimpul se execut pe aceeai direcie i anume: pornim
de la spaiul popliteu i iircm pn la partea superioar a muchilor fesieri.
Geluirea se face pe anurile intramusculare ale muchilor posteriori ct i
pe lateral.

Dac musculatura este flasc se poate executa i ciupitul.

Friciunea se face pe anurile intramusculare cu deget peste deget i pe
plica fesier dup ce, n prealabil, facem netezirea cu partea cubital a degetelor.
Tapotamentul se face cu toate formele (cu, pumn, partea cubital a
degetelor) pe toat masa muscular.
Executm vibraia cu palma ntreag pe toat suprafaa muscular.
ncheiem masajul cu toate formele netezirii.
Urmeaz masajul coapsei posterioare i masajul muchilor adductori.
Efluerajul se efectueaz cu faa palmar a minii pomind de la articulaia
genunchiului i finalizndu-1 la creasta iliac i plica inghinal.
Netezirea pieptene se execut pe muchiul cvadriceps i pe tensorul fascia
lata.
Frmntarea se execut cu o mn, dou i contratimp, muchii interesai
fiind cu ai feei anterioare ai coapsei, abductorii (pe faa extern) i adductorii (pe
faa intern). Manevra se execut n 3 - 4 straturi funcie de suprafaa interesat.
Geluirea se execut pe anurile intramusculare ale cvadricepsului i
croitoralui ct i pe abductori i adductori.
Friciunea intereseaz aceleai direcii ca i geluirea diferena fiind c
friciunea se execut deget peste deget.
Tapotamentul l efectum pe toat suprafaa muscular sub cele trei forme
ale sale.
Pentru relaxare muscular se efectueaz cu faa palmar uoare vibraii.
n final aplicm neteziri, la nceput mai energic avnd grij s scdem
ritmul treptat.

mobilizarea articulaiilor (kinetoterapia)

O form special a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se execut
n bazine speciale. Aceast metod se bazeaz pe efectele apei calde: sedarea
durerilor, relaxarea muscular, creterea complianei esuturilor moi, a
distensibilitii acestora.
Durata unei edine de hidrokinetoterapie este foarte variabil de la 10 15 minute pn la o or. Exerciiile fizice executate n cadrul acestei metode au
la baz aceleai telinici ca i cele executate n aer, innd ns seama de
principiile i avantajele oferite de mediul acvatic.
nainte de edina de kinetoterapie se recomand "nclzirea muscular"
prin diverse proceduri de termoterapie, iar dup edin aplicm masaj sau du masaj.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciii de remobilizare a
coloanei vertebrale lombare, basculri ale bazinului, ntinderea musculaturii
paravertebrale ale muchiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizeaz
programul Williams.
Prima faz:
decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;

 decubit dorsal, se trage cu minile un genunchi la piept pn se atinge

genunchiul cu fruntea, apoi cellalt genunchi;
ca i n exerciiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;
decubit dorsal cu minile sub cap; se trage un genunchi ct mai mult spre
piept, apoi cellalt, apoi ambii concomitent;
decubit dorsal cu braele ridicate la vertical, pe lng cap, genunchii flectai
la 90, tlpile pe pat. Din aceast poziie se mpinge lomba spre pat, se contract
abdominalii i se basculeaz sacrul spre nainte. Se revine apoi se repet de mai
multe ori n eznd pe scaun, cu genunchii mult deprtai, se flexeaz trunchiul
anterior, astfel ca minile s ating solul sub scaun. Se menine aceast poziie
timp de 4 - 5 secunde, se revine i se repet de mai multe ori.
Fiecare exerciiu se repet de 5 ori pe edin i se fac 2-3 edine zilnic.
Faza a doua:
decubit dorsal cu genunchii flexai, tlpile pe pat, se apleac ambii genunchi
(lipii) spre dreapta i spre stnga, pn ating suprafaa patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ clciul i se aeaz pe genunchiul opus i
din aceast poziie se abduce coapsa pn atinge suprafaa patului;
decubit dorsal, se ridic alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul
extins;
din ortostatism, genoflexiuni cu minile sprijinite pe sptarul unui scaun,
spatele se menine perfect drept, clciele lipite pe sol;
poziia de "cavaler servant", corpul aplecat spre nainte i sprijin cu minile pe
sol; se ntinde genunchiul de sprijin executnd i o balansare care ntinde
muchiul psoas iliac.

gimnastica medical
Tot n acest program se asociaz i o serie de exerciii din pozitia atrnat:
cu spatele la spalier, minile deasupra capului, prinde cu ambele mini bara i
se execut:
a. ridicarea genunchilor la piept;
b. rotarea truchiului stnga/dreapta cu genunchii flexai;
c. bascularea stnga/dreapta a membrelor inferioare ntinse (ca un pendul);
d. semisuspendare (oldurile i genunchii flexai la 90, sprijin i pe picioare) se
fac basculri nainte i napoi i n lateral ale bazinului;
e. cu faa la spalier, minile prind bara i se execut:
redresarea bazinului;
pendularea bazinului.
f. cu picioarele pe bar se execut cifozri repetate ale coloanei vertebrale
lombare.
Scopul tonificrii musculaturii abdominale i a celei extensoare lombar
este ca, n ortostatism, trunchiul inferior s realizeze o poziie neutr a pelvisului
i s creeze o presiune abdominal care s fie capabil s preia o parte din
presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale lombare inferioare.

Obinerea unei poziii neutre, delordozante, ine de ntinderea musculaturii

extensoare lombare) paravertebrale i psoas - iliacul), dar i tonificarea
abdominalilor (care trag n sus pubele) i a fesierilor mari (care trag n jos faa
posterioar a bazinului).
Exerciiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexai la 90, tlpile pe pat.
Se ncearc mpingerea cu for a genunchilor n sus n timp ce kinetoterapeutul
se opune micrii, tot timpul lomba rmnnd n contact cu patul. Este exerciiul
care determin cea mai bun contracie a musculaturii lombare i abdominale.
Exerciiul 2. Aceeai poziie de plecare, ridic capul, umerii i trunchiul,
braele ntinse anterior, pn cnd palmele ajung deasupra genunchilor. Se
revine i se repet. Tonific selectiv muchii abdominali.
Exerciiul 3. Din poziie de cvadrupedie pentru corectarea lordozei
lombare, se suge puternic peretele abdominal i se menine 5 secunde. Se
relaxeaz i se repet. Tonific selectiv transferul abdominal.
Exerciiul 4. Se desfaoar n patru timpi, din decubit dorsal cu genunchii
flectai la 90 i tlpile pe pat:
se duce lomba n jos, presnd planul patului. Asistentul controleaz plasnd o
mn sub lomba bolnavului;
se basculeaz sacrul i coccisul n sus, lomba rmnnd ns presat pe pat; se
contract izometric fesierii mari;
se ridic capul-trunchiul cu braele ntinse spre coapse;
n mini un cordon elastic dur de care se trage nspre lateral (minile cu
palmele n sus).
Exerciiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectai la 90, lipii unul de altul,
bolnavul ncearc s-i duc lateral spre planul patului. La excursia maxim a
micrii se opune rezisten din partea terapeutului, realizndu-se astfel
izometria.
Exerciiul 6. Aceeai poziie de plecare, bolnavul i trage cu for
genunchii la piept, iar kinetoterapeutul se opune.
Exerciiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare ntinse (se menine
activ pozitia delordozant). Terapeutul ncearc s ridice ambele membre
inferioare, dar bolnavul se opune.
Exerciiul 8. Decubit lateral cu coapsele uor flectate. Terapeutul cu o
mn mpinge nainte pelvisul i cu cealalt trage napoi umrul. Bolnavul se
opune acestor fore. Imediat, fr pauz, terapeutul inverseaz prizele (umr
posterior i pelvis anterior) i pacientul se relaxeaz.
Exerciiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii flectai,
sprijin pe umeri-spate i picioare, se ridic bazinul i lomba (fr s se lordozeze
coloana), kinetoterapeutul se opune apsnd pe crestele iliace. Astfel se tonific
musculatura extensoare lombar.
Exerciiul 10. Din poziia "pod", bolnavul ncearc o rotare a bazinului la
care terapeutul opune rezisten spre sfritul cursei micrii. Se alterneaz
stnga/dreapta.

Exerciiul 11. Din aceeai poziie se face translatarea lateral a bazinului

la care, spre sfritul cursei micrii terapeutul opune rezisten.
Exerciiul 12. Din ortostatism, lng o mas, pacientul se sprijin uor de
ea i face o uoar flexie din olduri meninnd coloana lombar delordozant;
kinetoterapeutul cu o mn pe scapul i cu cealalt anterior, pe creasta iliac
opus, mpinge, respectiv trage ndrt. Bolnavul se opune acestor fore. Se
schimb apoi poziia minilor.
Cele mai importante exerciii n gimnastica medical sunt exercitiile
izometrice.
Alte exerciii indicate n nevralgia sciatic sunt exerciiile executate la:
covorul rulant;
bicicleta ergometric;
spalier.

terapia ocupaional
Este o metod de reeducare activ care completeaz kinetoterapia folosind
diverse activiti adaptate la tipul de deficiene motorii ale individului cu scop
recreativ i terapeutic, ajutnd bolnavul s folosesc mai bine muchii rmai
indemni i recupernd funcia celor afectai de boal, contribuind astfel la
readaptarea funcional la gesturile vieii curente.
Prin aceast terapie se evit pasivitatea n care se fixeaz bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse micri utile
i contribuind astfel la readaptarea funcional la efort.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei ocupaionale
sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Bolnavul poate executa unele exerciii cum ar fi:
- urcatul i cobortul scrilor;
- maina de cusut;
- roata olarului;
- sritul cu coarda;
- mersul pe plan nclinat;
- mersul pe teren accidentat.
Se mai pot include i unele activiti sportive:
- unele jocuri cu mingea;
- patinajul;
- hochei.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i readaptare
funcional.

tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

n perioada de remisiune complet, dup trecerea complet sau aproape
complet a nevralgiei, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n
staiuni profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie
Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa
mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu programele
de kinetoterapie adecvate, vor asigura prevenirea recidivelor.
Se indic nmolo-terapie sub form de mpachetri fierbini pe lombe i
membrul inferior (la 40 - 42C, timp de 20 minute), bile acvatoterme srate sau
sulfuroase calde, n alternativ o zi baie, o zi nmol.
Se indic vertebroterapie, mai ales elongaii sub ap.
Staiunile balneare cu profil de reumatologie dispun de ape minerale
foarte variate:
ape aeratoterme ("1 Mai", Victoria);
ape srate concentrate (Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Eforie, Techirghiol);
ape srate iodurate (Govora, Bazna);
ape srate sulfuroase (Herculane, Govora, Climneti, Olneti);
nmoluri terapeutice de toate categoriile (de turb, sapropelice, licuri).

GENERALITI I DEFINIIA BOLII

Inervaia senzitiv i motorie a membrului superior este asigurat de
plexul brahial (C5 -T1). Ramurile anterioare ale nervilor rahidieni C5
T1, n regiunea axilar, supraclavicular se unesc dup cum urmeaz,
pentru a da natere la cele trei trunchiuri primare ale plexului:
C5 - C6 - trunchi primar superior,
C7 trunchi primar mijlociu,
C8 T1- trunchi primar inferior.
n regiunea infraclavicular, cele trei trunchiuri primare se divid n
cte dou ramuri: anterioare i posterioare. Din unirea acestor ramuri vor
lua natere apoi urmtoarele trunchiurile secundare:
- antero - extern, din ramurile anterioare ale trunchiului primar
superior i mijlociu;
- antero intern, din ramurile anterioare ale trunchiului primar
inferior;
- posterior din unirea celor trei ramuri posterioare ale trunchiurilor
primare.
Tot n aceast regiune, trunchiurile secundare ale plexului vor da
natere nervilor care inerveaz membrul superior:
trunchiul secundar antero-extern: n. musculocutanat i n. median
(rdcina extern)
trunchiul secundar antero-intern: n. median (rdcina intern), nervul
ulnar, nervul brahial cutanat intern;
trunchiul secundar posterior: n. circumflex i n. radial.
n regiunea supraclavicular iau natere ramurile colaterale ale
plexului care inerveaz tegumentele i muchii regiunii scapulare.
Nevralgia cervico-brahial este definit ca un sindrom dureros
al regiunii cervicale i al umrului survenind n teritoriul de
distribuie ale rdcinilor cervicale C5 C8.
Topografia durerii este elementul esenial la care se adaug
paresteziile predominant distale. Mai rar acuzele bolnavului constau din
simple senzaii parestezice distale pe unul sau mai multe dermatoame.

ETIOLOGIE
Etiologic, se deosebesc dou tipuri:
NCB comun, prin artroz cervical i
NCB simptomatic, care poate fi
intrarahidian.

de

cauz

rahidian

sau

Cauzele rahidiene sunt reprezentate de:

leziuni tumorale ale rahisului (metastaze osoase, hemopatii
maligne, tumori osoase primitive, granuloame eozinofile),
morb Pott cervical,
traumatisme cervicale.
spodilite cu germeni banali,
hernia de disc cervical.
Cauzele intrarahidiene:
tumori meningoradiculare (neurinoame, meningeoame, epidurite
metastatice),
meningoradiculite,
procese inflamatorii meningeale cronice (arahnoidit, meningit
cervical),
epidurite acute i cronice.
Alte cauze:
sindrom Pancoast-Tobias,
coast cervical,
zona zoster include n tabloul clinic nevralgii intense, rebele la
tratament i care pot persista timp ndelungat dup dispariia
erupiei;
scleroz post radioterapie,
calus vicios post-fractur de clavicul,
sindrom de defileu cervico-axilar.

ANATOMIE PATOLOGIC
In etiologia iritaiei radiculare se ntlnesc mai frecvent dou cauze:
cervicartroza i hernia de disc.
Caracteristic pentru evoluia procesului degenerativ artrozic este
nucleul uncodiscoosteofitic,care prin dezvoltarea posterioar i posterolateral poate intercepta traiectul radicular. n acest caz nevralgia apare
dup 40 de ani, sexul feminin fiind cel mai afectat.
Hernia de disc cervical, apare mult mai rar i recunoate drept
cauze favorizante mobilitatea mare a segmentului, importana curburii
fiziologice, forele de traciune i presiune ce se exercit la acest nivel,
precum i relativa fixitate a rdcinilor cervicale.
Hernia de disc cervical apare rar n urma solicitrilor axiale,
aparatul discoligamentar foarte rezistent suportnd ncrcri de patru ori
mai mari dect structura osoas. 0 serie de factori cum sunt
degenerarea precoce a discului i asocierea anomaliilor congenitale se
supraadaug, favoriznd apariia herniei. Un loc important n
determinismul herniei de disc l ocup traumatismul craniovertebral,
direct sau indirect, i efortul. Hernia de disc cervical este mai frecvent
postero-lateral, n vecintatea orificiului intervertebral.
SIMPTOMATOLOGIE
Simptomatologia este dominat de durere, ce are urmtoarele
caracteristici:
debut brutal, dimineaa la sculare sau instalat progresiv,
precedat de o cervicalgie de intensitate crescnd,
se acompaniaz de o iradiere brahial din ce n ce mai
accentuat.
ca orice durere radicular poate fi agravat de tuse, decubit, cu
exacerbare nocturn.
Durerile se pot nsoi frecvent de parestezii diverse: amoreli

Durerea respect un teritoriu strict monoradicular astfel:

n radiculopatia C5 durerea iradiaz n umr i pe faa extern a
braului pn la cot;
n radiculopatia C6 durerea este descris de pacient pe faa
antero-extern a umrului, braului i antebraului pn la police;
n afectarea C7 simptomatologia se nregistreaz pe faa
posterioar a braului, antebraului, faa dorsal a pumnului, index
i medius;
pentru C8 durerea este localizat pe faa anteroi-ntern a
braului, pumnului i n degetele 4 i 5.
Pot fi prezente i iradieri toracice superioare i posterioare, precum
i occipitale.
Hernia C6-C7 care irit sau comprim rdcina ce formeaz nervul
toracic anterior sau nervul toracic anterolateral, poate da dureri
precordiale.
Mai pot aprea contracturi musculare ale centurii scapulohumerale,
afectarea micrilor de finee, crampe musculare.
Din partea simpaticului se nregistreaz tulburri de ordin
vegetativ n membrul superior (paloare, hipersudoraie), ca i la nivelul
extremitii cefalice.
a) ANAMNEZA PACIENTULUI
Anamneza este important pentru a identifica momentul cnd a
aprut durerea, cauzele declanatoare i cele de ameliorare, alte semne
subictive. Tot din anamnez putem afla antecedentele patologice ale
bolnavului, uneori folositoare pentru stabilirea diagnosticului.
b) STAREA PREZENT
Examenul fizic are n vedere deopotriv segmentul vertebral i cel
brahial.
Rahisul cervical examinat n static i n dinamic, bolnavul fiind n
poziie eznd sau n decubit, relev tulburri de atitudine de tipul
redresrii sau inversrii curburii fiziologice. Palparea spinoaselor i a

masivelor articulare interapofizare este dureroas. Poate aprea semnul

soneriei anterioare care reproduce sau exacerbeaz durerea radicular.
Intensificarea durerii poate avea loc i la presiunea pe vertex, n timp ce
traciunea prudent a extremitii cefalice poate s influeneze favorabil
suferina bolnavului. Micrile rahisului sunt limitate, iar testrile n
hiperflexie i lateroflexie opus brahialgiei accentueaz simptomatologia.
Examenul obiectiv continu cu studiul sindromului radicular. Probele
de elongaie a braului devin pozitive; intensitatea sindromului de iritaie
neural se apreciaz prin studiul motricitii, sensibilitii i reflexelor pe
teritoriul aceluiai metamer. Examenul neurologic nu relev n
numeroase cazuri fenomene deosebite, dar n formele evoluate poate
constata existena unui deficit motor.
Manevrele de elongaie pentru rdcinile C5-C8 (pozitive n NCB)
sunt reprezentate de:
manevra Lasegue a membrului superior - abducia maxim a
braului cu antebraul n extensie,
manevra Lasegue a gtului - nclinarea i rotarea capului spre
partea sntoas.
n sindromul C5 tulburrile de sensibilitate afecteaz umrul i faa
extern a braului pn la cot. Tulburrile motorii se pot exprima la
nivelul deltoidului, supraspinosului, micului rotund; se deterioreaz
abducia i rotaia extern a braului.
n sindromul C6 hipoesteziile apar pe faa extern a umrului,
braului i antebraului pn la police. Scderea forei musculare
intereseaz bicepsul, lungul supinator i musculatura eminenei tenare.
Sunt afectate flexia cotului i pronosupinaia. Reflexul bicipital i
stiloradial pot fi abolite sau diminuate.
n sindromul C7 tulburrile de sensibilitate apar pe teritoriul
reprezentat de faa posterioar a umrului, braului, antebraului, faa
dorsal a pumnului, index i medius. Tulburrile motorii afecteaz
tricepsul brahial, extensorii minii i ai degetelor. Poate fi afectat
extensia cotului, pumnului i degetelor. Posibilele tulburri de reflexe
apar la nivelul tendonului tricepsului.
n sindromul C8 hipoestezia se ntlnete pe faa intern a
antebraului, pumnului, minii i degetelor 4 i 5. Eventualele tulburri de
motricitate apar la nivelul musculaturii intrinseci a minii i pe eminena
hipotenar. Reflexul cubitopronator poate fl modificat.

CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI

a) CRITERII CLINICE
NCB comun este forma cea mai frecvent i n favoarea ei se rein
urmtoarele elemente:
terenul, reprezentat adesea de sexul feminin i menopauz;
unilateralitatea unei atingeri monoradiculare cu debut insidios;
existena semnelor rahidiene cu limitare dureroas a micrilor
rahisului;
absena semnelor neurologice obiective;
prezena unei artroze cervicale;
NCB simptomatic trebuie suspicionat n cazurile n care:
exist n general atingeri pluriradiculare,
dureri rebele care se agraveaz progresiv
se asocieaz cu tulburri obiective de sensibilitate majore i tulburri
motorii (cu pareze, amiotrofii i abolire de ROT) la membrul superior
homolateral sau/i controlateral;
asocierea unei atingeri medulare prin evidenierea i a unei
parapareze spastice;
prezena unui sindrom Claude Bernard-Horner;
alterarea strii generale;.
b) CRITERII RADIOLOGICE
Examenul radiologic este principala explorare care d informaii
asupra modificrilor uncodiscale i de la nivelul gurilor de conjugare.
Pensarea spaiului discal cu osteocondensarea platourilor, osteofitoza
peridiscal, hipertrofia i ncurbarea apofizelor unciforme, reducerea
dimensiunilor gurilor de conjugare sunt importante pentru diagnostic.
La fel este i studiul radiocinetic al coloanei cervicale care ofer
posibilitatea
aprecierii
elasticitii
discale,
jocul
articulaiilor
discovertebrale i interapofizare, marcnd i zonele de redoare.
Mielografia, tomodensitometria i examenul RMN aduc relaii
suplimentare n ceea ce privete etiologia i importana leziunilor
rahidiene i radiculomedulare.
Explorarea periferic a sistemului neuromuscular completeaz informaia conturnd mai bine nivelul i gradul suferinei neurologice i
contribuie la definirea atitudinii terapeutice, conservatoare sau
chirurgicale.

c) CRITERII DE LABORATOR
Uzual trebuie s se cerceteze: VSH, glicemia, formula sanguin.
Cnd etiologia este mecanic sau artrozic parametrii biologici nu
sunt modificai.
DIAGNOSTIC DIFERENIAL
Diagnosticul diferenial trebuie s aib n vedere alte sindroame
algice cu topografie asemntoare:
Nevralgia amiotrofic (sindrom Parsonage-Turner) este o nevrit a
plexului brahial cu un determinism posibil imunoalergic i exprimat
clinic printr-un sindrom dureros cu debut acut, localizat la nivelul
umrului, iradiind la bra, excepional dincolo de cot. Se asociaz
instalarea unui deficit motor proximal interesnd electiv teritoriul
trunchiului primar superior al plexului brahial (C5-C6 - deltoid, biceps)
i ramurile sale colaterale (supra- i subspinos, mare dinat). Rapid, n
3-10 zile se poate instala amiotrofia teritoriului atins, ROT bicipital i
uneori tricipital pot fi abolite. Starea general nu este alterat, VSH,
l.c.r. sunt normale, febra absent. Examenul electric confirm natura
neurogen, pluriradicular predominent pe C5. Evoluia este
favorabil, cu regresiune n 6-12 sptmni (recuperarea motorie
poate ajunge pna la un an), dar recidivele rmn posibile.
Nevralgia nervului suprascapular i nervului mare dinat - se traduce
prin dureri scapulare urmate de o paralizie a abduciei (nervul
suprascapular) i a ridicrii anterioare a braului, cu decolarea
omoplatului (nerv mare dinat). Cauza acestor nevralgii este o
compresiune a nervului suprascapular n incizura coracoidian sau a
nervului mare dinat n traiectul su n scalenul mijlociu sau pe coasta
a doua, compresie datorat unei greuti purtate pe umr, sau unei
bursite suprascapulare sau unei contuzii a umrului
Sindrom de apertur toracic superioar (incluznd sindromul coastei
cervicale, sindromul defileului scalenic, sindromul costo-clavicular,
sindromul de hiperabducie) trebuie evocat n prezena durerilor i
paresteziilor care apar la nivelul membrului superior, iradiind de la
nivelul cefei, favorizate de manevre de ridicare sau abducie a
braului, asociate cu diminuare de for, dar n mod deosebit de
semne de atingere neurovascular: crampe, hiperestezie la frig,

paloarea tegumentelor, modificri de amploare a pulsului i tensiunii

arteriale, uneori fenomene de asfixie local cu ulcere trofice i chiar
cangren, fenomene Raynaud.
Periartrita scapulo-humeral, caracterizat prin dureri n articulaia
scapulohumeral, nsoite de cracmente i dureri la mobilizarea
pasiv a articulaiei. Nu exist parestezii sau semne obiective
neurologice iar examenul radiologic poate evidenia umbre calcare
periarticulare.
Sindrom algodistrofic al membrului superior (sindrom umr-mn)
poate fi ntlnit ntr-un mare numr de condiii patologice: compresiuni
medulare cervicale, compresiuni radiculare, afeciuni ale plexului
brahial, artroz cervical ntins, etc. Clinic se manifest prin dureri n
umr cu iradieri n centura scapular i bra, dar n special n mn i
degete unde au caracter pulsatil. Se asociaz deseori tulburri
vegetative cu edem al minii, cu cianoz a tegumentelor care pot fi
reci sau calde, cu tulburri trofice ale fanerelor. Treptat se pot instala
amiotrofii ale centurii scapulare i muchilor mici ai minii,
imobilizarea segmentelor respective prin redori articulare i anchiloze
n poziii vicioase.
EVOLUIA BOLII
NCB n forma comun are evoluie favorabil n 3-6 sptmni. n
forma simptomatic evoluia este diferit, n funcie de etiologie. Astfel,
au prognostic negativ NCB secundare tumorilor (la orice nivel ar fi
acestea), morbului Pott cervical, proceselor inflamatorii meningeale,
dup formarea unui calus vicios.
Recuperarea este dificil la persoanele vrstnice, la cei cu boli
cronice severe (cardiace, respiratorii) sau cu afeciuni neurologice.
Exist riscul ca recuperarea s nu se fac integral, bolnavul putnd
s rmn cu diverse parestezii ale membrului superior 8amoreli,
furnicturi, hipoestezie).

TRATAMENT
Tratamentul profilactic trebuie s aib n vedere prevenirea
cauzelor locale sau generale care pot s traduca suferina trunchiurilor
nervoase.
Local se previne atitudinea vicioas, traumatismele regiunii
Cauzele generale se refer la tratamentul corect al bolilor metabolice,
al celor infecioase, dar i supravegherea corect a tratamentelor cu
potenial toxic asupra fibrei nervoase.
Tratamentul curativ este mai complex i cuprinde :
tratamentul igeno-dietetic presupune o alimentatie rational i
evitarea abuzului de alcool sau de alte substante toxice.
ca i n cazul oricarei alte afeciuni, indiferent de natura ei, corecia
strii psihice a pacientului are deosebit importan. Bolnavul trebuie
convins c participarea la programul recuperator are o deosebit
importan n rectigarea capacitii funcionale
a minii, c
afeciunea sa nu-l face inferior fa de cei din jur i c, respectnd
programul de recuperare i indicaiile medicului se poate reface ntrun interval de timp mai scurt sau mai lung. Bolnavul trebuie ctigat ca
prieten n ntreg programul recuperator.
repausul total al membrului superior afectat este impus de durerile
declanate de cele mai mici micri sau presiuni. Lupta contra
edemului nu trebuie neglijat: pozitionarea antideclin a antebraului
i minii, alturi de masaj i celelalte metode lupt mpotriva instalrii
edemului la nivelul acestor segmente.
Tratamentul este adaptat fazelor de boal, putnd fi conservator i
chirurgical.
Tratamentul conservator are urmtoarele obiective:
- reducerea durerii, a iritaiei radiculare i a contracturii;
- corectarea tulburrilor de static cervical;
- tonifierea musculaturii vertebrale posterioare;
- coordonarea mobilitii coloanei cervicale cu a membrului superior
i integrarea segmentului n ansamblul general al rahisului.

Tratamentul se realizeaz
medicamentoase i fiziokinetice.

folosind

mijloace

ortopedice,

a) MEDICAIE ANTIALGIC I ANTIINFLAMATORIE

Tratamentul medicamentos este necesar n perioadele algice i
const din administrarea de:
antiinflamatorii nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac, indometacin,
etc) i steroidiene,
antalgice,
decontracturante (mydocalm, clorzoxazon)
sedative.
n formele medii rezultate bune dau antiinflamatoriile nesteroidiene,
iar n formele hiperalgice sunt indicai corticoizii peroral (40-50 mg/zi)
timp de 8-10 zile cu reducerea rapid a dozei sau n infiltraii
paravertebrale, cnd se prefer produii cu aciune lent.
In cazurile cu deficit neurologic este util medicaia neurotrop i
care faciliteaz transmisia sinaptic.
b) TRATAMENT ORTOPEDIC
Tratamentul ortopedic const dintr-o serie de msuri care urmresc
punerea n repaus a segmentului cervical; colierele se folosesc n
perioadele hiperalgice i pe timpul deplasrilor; repausul se efectueaz
pe pat semidur cu pern mic, membrul superior fiind aezat n uoar
abducie cu un suport sub umr. In poziie eznd se recomand
utilizarea de cotiere, tetiere i pstrarea posturii de dubl brbie. Se
respect postura corect a coloanei vertebrale cu meninerea curburilor
fiziologice.
Pentru reducerea iritaiei radiculare se mai poate aciona efectund
traciuni cervicale n delordoz, preferndu-se tehnicile manuale n
alteman cu manevrele de masaj i mobilizare.
c) TRATAMENT CHIRURGICAL
Tratamentul chirurgical este rezervat formelor rebele i prelungite,
care nu au cedat la un tratament corect aplicat trei luni de zile, ca i
formelor cu fenomene neurologice de compresiune radicular i/sau
medular.

Tratamentul chirurgical const n exereza unei protruzii osteofitice

sau o artrodez cu indicaie excepional n formele grave, prelungite,
rezistente la tratamentul medical.
n forma simptomatic, se face tratamentul afeciunii cauzale:
exereza unui neurinom,
a unei hernii discale,
a unei coaste cervicale,
radioterapia unei metastaze,
antibioterapie i imobilizare ntr-o spondilodiscit.
d) TERAPIA FIZICAL I DE RECUPERARE
Mijloacele fizicale, sub forma curenilor de joas frecven cu
aciune de inhibiie a transmiterii sinaptice sau de stimulare a sistemului
endorfinic, ultrasunetele, galvanizrile sunt utile pentru fazele acute ca i
masajul lent, repetitiv, efectuat pe zonele algice, sau decontracturant pe
grupele afectate.
Balneoterapia i termoterapia au indicaie n etapele cronice.
Reeducarea mobilitii coloanei cervicale este o etap important i
obligatorie a tratamentului conservator. Ea ncepe imediat dup
ameliorarea fenomenelor acute cu micri pasive n alteman cu
traciuni i tehnici de masaj. Se trece apoi la efectuarea mobilizrilor
active care au ca suport mecanismele de coordonare vestibular i
oculokinetic care i au sediul la nivelul segmentului cervical.
Programul continu cu exerciii care au n atenie unitatea
funcional a segmentului cervical cu celelalte segmente rahidiene i cu
membrul superior.
Tonifierea musculaturii paravertebrale i a umrului, reeducarea proprioceptiv contriibuie la refacerea stabilitii rahisului.
Bolnavul este instruit ca i la domiciliu s efectueze programe
reeducaionale i de gimnastic medical care s promoveze supleea
coloanei, tonifierea muscular i crearea unui comportament adecvat
fa de solicitrile din mediu.

Definitie: nevroza astenica este o afectiune psihogena exprimata clinic printrun complex de tulburari psihice si somatice grupate in mod dominant in jurul
sindromului caracteristic astenic.
Generalitati
Nevroza constituie in prezent cea mai frecventa afectiune psihic
Tulburarile psihice care apar in nevroza sunt mai putin profunde decat cele din
psihoza,au fost denumite boli psihice minore.
Caracteristic pentru nevroza este in rimul rand faptul ca procesele de
cunoastere si in general caracterul si personalitatea bolnavului nu sunt alterate,in al
doilea rand faptul canevroticul isi da seama de caracterul anormal al
comportamentului sau si lupta pentru a reveni in starea psihica normala.
Nevroza astenica este o afectiune functionala, reversibila ale carei
simptome principale sunt: astenia, cefaleea si insomnia.
Nevrozele apar dupa o perioada de suprasolicitare a celulelor scoartei
cerebrale, ca o forma de reactie patologica, de cele mai multe ori reversibila.
S-a mai observat ca factorii sociali sunt cei care declanseaza
nevrozele.Mai mult chiar, pe baza raporturilor dintre sistemele de semnalizare,s-au
delimitat trei noi tipuri de activitate nervoasa superioara si anume: cerebrala (gandire)
,artistica si mijlocie.
La primul tip domina nevrozele obsesivo-fobice, la cel de-al doilea
nevrozele isterice, iar in cel de-al treilea caz,nevroza imbraca aspectul unei
neurastenii.
De asemeni s-a mai constatat ca dintre tipurile de activitate nervoasa
superioara, nevrozele apar mai usor in cazul tipului slab si neechilibrat.In conditii
grele, insa, ele isi pot face aparitia si la oameni cu un tip de activitate nervoasa
superioara puternica si echilibrata.
Boala apare cel mai frecvent intre 25 si 45 ani, dupa 50 ani fiind mai rar
semnalata. In ce a ce priveste sexul, se intalneste mai mult la barbati, ea este mai
raspandita la oras decat la sat.De asemenea, neurastenia apare mai des la persoane cu
un grad de cultura mai ridicat,in special ea este foarte raspandita printre intelectuali.

Clasificare:
In functie de simptomele psihice dominante, nevrozele se impart in:
-neurastenie sau nevroza astenica;
-nevroza obsesivo-fobica;
-nevroza isterica;
-nevroza mixta (caracterizata printr-o implicare evidenta a unor tulburari
motorii functionale, in special cu fenomenele neurastenice siobsesivo-fobice).In
aceasta categorie cuprindem toate tipurile de nevroze asa-zise "motorii" cat si multe
dintre nevrozele intalnite la copii.
ETIOPATOGENIE

Etiopatogenia neurasteniei nu trebuie privita prin prisma

monocauzalismului, in acest sens se consider ca - afectiunea nu poate fi determinat
doar de aciunea unui singur factor cum ar fi suprasolicitarea sistemului nervos sau
un conflict psihic oarecare.
Se mentioneaza c n nevroza astenic n linii mari nu poate fi vorba de
predominana unui tip de sistem nervos.
In ceea ce privete importana factorilor ereditari predispozani pe
baza investigaiilor fcute s-a constatat c n majoritatea neurastenicilor nu s-au
gsit antecedente heredo-colaterale, nimic care s poat permite presupunerea
unei predispoziii. Cazurile n care s-au gsit la ascendeni i la rude colaterale boli
neuropsihice arat c n neurastenie nu poate fi vorba dect ntr-un numr destul de
limitat de factori ereditari predispozani i c n general nu se poate vorbi de
nevroza astenic ereditar n care s se acorde factorilor motenii rolul dominant n
complexul factorilor dominani.
Factori favorizanti:
implic suprancrcarea funcional de lung durat a sistemului
nervos prin:
- program de via dezechilibrat;
- nerespectarea timpului de odihn;
- munc intens;
- efectuarea unei activiti profesionale care ncub responsabilitate
deosebit, activitate pe care bolnavul nu are pregtirea corespunzatoare sau de care
nu se simte atras.
- lipsa de activitate, plictiseala, monotonia vieii, singurtatea au drept
consecin apariia aa-numitei nevroza de subncrcare ntlnit n special la
femeile casnice;
- boli somatice astenizante: gripa (n special forma cu complicaii),
hepatita viral, anemiile, spasmofiliile, etc.
Factori determinanti:
traume psihice intense i de scurt durat (moartea unui membru al
familiei, trirea unui mare pericol: accidente de circulaie, tentativ de omor,
tentativ de viol);
traume psihice mai puin intense dar care acioneaz pe o perioad
mai ndelungat de timp (nenelegerile n familie, conflicte cu vecinii sau la
locul de munc, boli cronice ale membrilor familiei, etc);
Factori predispozani:
vrsta (nevroza astenic afecteaz cu predilecie indivizii ntre
20-50 ani);
- tulburri de vedere, de auz, tulburri senzitive (rahialgii) Bolnavul se
plnge de: dureri precordiale, palpitaii, tulburri de apetit, senzaia de poplitee,
rcirea extremitilor, tahicardie uneori cu extrasistole, tensiunea arterial

oscilant, tulburri vasomotorii, tulburri endocrine, amenoree i frigiditate sau la

brbai impoten sexual.
III. Criterii de diagnostic:
a)Examen clinic
Debutul este caracterizat prin apariia unei stri de oboseal psihic trit penibil i cu
team de ctre pacient. In mod progresiv se concentreaz mai greu, uit
repede si isi aminteste cu dificultate unele date.
In cutarea mobilizrii eforturilor pentru a face fa unor obligaii curente bolnavul
obosete mai repede i triete senzaia penibil a eecului.
Tensiunea emoional este alimentat de pshodrame i de faptul depirii sale de
activiti altdat obinuite. Sensibilitatea crete, triete evenimentele obinuite ca i
pe cele traumatizante ntr-o continu nelinite i frmntare. Frmntrile dominante
din timpul zilei se prelungesc i capt o not i mai penibil seara i noaptea, din
care cauz senzaia de oboseal fizic i epuizare psihic dublate de dorina
bolnavului de a se odihnii, temporizeaz instalarea somnului.
In expresivitatea manifestrilor clinice se contureaz distinct aspectele unor simptome
ca: astenia, cefaleea, insomnia.
Astenia - manifestat pregnant, scderea iniiativei pe de-o parte de
excitabilitatea crescut, iar pe de alta de epuizarea rapid la efort. Excitabilitatea
crescut i epuizarea rapid sunt de fapt cele doua aspecte ale asteniei care reprezint
simptomul de baz al neurastenicului, ea nu cedeaz la odihn, este persistent
(uneori bolnavul se scoal mai obosit ca la culcare, iar somnul nu este odihnitor),
mai accentuat dimineaa sau apare dup 2-3 ore de la nceperea activitii.
Excitabilitatea crescut se exprim prin situaii n care emoiile se provoac uor iar
exteriorizarea lor se inhib greu de unde i manifestrile de mnie care nu
corespund comportamentului anterior al bolnavului.
Creterea sensibilitii se manifest i la nivelul diverilor analizatori, bolnavul nu
suport zgomotul, lumina, corpurile calde sau reci, acuz parestezii, senzaii de
aspect neplcut n organism.
Cefaleea - se ntlnete frecvent aproximativ n 80% din cazuri. Are intensitate,
localizare i caractere diferite. Poate fi difuz cu senzaia de casc sau cerc de fier
strns n jurul capului, localizarea poate fi frontal, occipital, temporal sau
general ntovrit uneori de tulburri vegetative sau vestibulare.
Insomnia - este uneori foarte persistent, bolnavii dorm greu, somnul nu este
odihnitor deseori bolnavii au comaruri.
Tulburrile somatice i n special cele neurovegetative sunt frecvente i de multe ori
ajung s domine tabloul clinic al bolii.
Neurastenicul prezint:
- tremurturi ale minilor i pleoapelor;
- ameeli cu sau fr tulburri de echilibru;
Neurastenia se ntlnete n mai multe forme clinice:

1 Forma simpl
Se caracterizeaz printr-o instalare lent a unei simptomatologii astenice care
traverseaz de obicei n mod evident o perioad de surmenaj. In perioada de
stare la toi pacienii s-au observat tulburri emoionale: anxietate, nelinite,
frmntare, iritabilitate i tulburri vegetative, dureri precordiale, transpiraii
abundente, ameeli.
2

Forma depresiv.

Caracterizeaz tabloul clinic al depresiei nevrotice. Depresia din nevroz nu

realizeaz totui dezinteresul i dezgustul fa de via caracteristic depresiilor
psihotice (endogene). Nevroticul i plnge situaia dar dovedete interes i lupt
pentru a iei din impas.
Clinic forma depresiv se caracterizeaz prin scderea activitii
psihomotorii, dispoziie trist, deprimat, faciesul trdeaz suferin moral,
uneori nuane de deznscderea interesului fa de ambian, hperactivitate motorie
i gestual, dnd impresia uneori a unui om posomort, plictisit, obosit.
3 Forma anxioas.
Anxietatea dei prezent ca reacie n toate formele clinice de neurastenie,
poate predomina tabloul clinic prin dezvoltarea aspectului de nelinite anxioas
legat fie de situaii traumatizante trite, fie de propria sntate.
Depresia psihic este de obicei nsoit de excitaie psihomotorie asociat
cu tulburri viscero-vegetative i senzomotorii.
4 Forma cenestopat.
Este forma clinic cea mai trenant. Tabloul clinic este dominat de
acuzele somatice uneori cu caracter migrator, instabile, alteori fixate la diferite
aparate i viscere. Uneori acuzele somatice sunt att de variate i ample nct
pacienilor le vine mai uor s spun ce nu-i supr dect ceea ce simt.
Cefaleea, arsurile, nepturile, diverse senzaii cu caracter neplcut,
parestezii, senzaiile de sufocare, acuze diverse n regiunea epigastric, anorexie,
inapeten psihic dau tabloului clinic o nuan caracteristic.
Toate aceste acuze au ns un caracter subiectiv, functional, intensitatea lor scade
prin distragerea ateniei, iar la dezinhibiia cu amidon sodiu i cofein pot disprea
total.
Specificul muncii profrsionale (persoanele cu munca intelectuala).
b)Investigatii paraclinice.
Diagnosticul pozitiv al neurasteniei se bazeaza in principal pe evidentierea
simptomatologiei prezentate.In plus,bolnavii astenici prezinta dereglri funcionale
cardiace,dereglri ale metabolismului glucidic modificri ale regimului hidric i
tulburri ale metabolismului bazal.
Investigatiile paraclinic evideniaz frecvent tahicardia.Au fost descrise la
neurastenici aritmii sinusale,extrasistole si mai frecvent labilitate tensionala.

Se evideniaz la unele cazuri insuficien ovarian cu oligo-hipobradimenoree sau

amenoree. Frecvente sunt cazurile de frigiditate iar la brbaii neurastenici scderea
potentei sexuale sau fenomene de impoten psihic.Electrocardiograma evideniaz
la o parte de neurastenici o
bradicardie sinusal (vagotonie) la alii dimpotriv o tahicardie
sinusal (simpaticotonie). Electroencefalograma: cel mai frecvent se ntlnesc trasee
cu amplitudine mic (hipovoltate sau cu ritm alfa lent); uneori trasee
neregulate prin apariia de unde teta cu reducerea ritmului alfa sau chiar ritmuri
rapide, vrfuri bifazice mici.
Diagnosticul trebuie s fie confirmat de specialistul psihiatru sau de neuropsihiatru
n cel mai scurt tip posibil pentru orientarea judicioas a tratamentului pentru a evita
pierderea de timp prin efectuarea unor tratamente care vizeaz n mod eronat nu
boal psihic ci rspunsul ei somatic.
EVOLUTIE SI PROGNOSTC.
Neurastenia n general se consider c are un caracter reversibil i c n marea
majoritate a cazurilor remisiunile sau vindecarea cu recuperare total a capacitii de
munc constituie o realitate evident. Totui un anumit procent poate avea o evoluie
trenant , astfel n evoluia neurasteniei sau evideniat trei stadii:
Primul stadiu este dominat de astenie i tulburri emoionale induse de
situaii traumatizante iar pe msura evoluiei simptomatologia astenic se extinde
i predomin asupra tulburrilor emoionale.
Stadiul al doilea cu agravarea simptomatologiei astenice i a tulburrilor
neurovegetative apare atunci cnd nu se obine o remisiune n dou trei luni. In
aceast faz se ajunge n condiiile n care psihotrauma persist sau tensiunea
psihic nu este nlturat. Evoluia treneaz i se poate prelungii pe o durat de ani.
Stadiul al treilea - acest stadiu mbrac de obicei aspectul unei
dezvoltri nevrotice susinut de persistena factorilor psihotraumatizani i de
personalitatea premorbid a bolnavului. n aceast faza apar frecvent modificri
caracteriale: ovial, reinere, reacia de aprare de aspect pasiv lips de iniiativ,
care se mpletesc cu fondul depresiv.
Aceste modificri caracteriale nu perturb structura capacitii de inserie
social, ntruct bolnavul recunoate aceste manifestri i analizeaz critic i
nelinitit trsturile sale noi.
Preocuprile hipocondriace se manifest sub forma aprecierilor cu totul
disproporionate ale strii de sntate sau a convingerii de existena unei boli grave
incurabile.
Prognosticul este favorabil n majoritatea cazurilor ca i n cele cronice deoarece
neurastenicul nu-i modific n mod esenial caracterul, personalitatea pstrnd
capacitatea unor relaii apropiate normalului.

TRATAMENT.
Este bine ca de la inceput bolnavul sa se prezinte la un medic internist.pentru a
exclude posibilitatea unei tuberculoze pulmonare,anemii infectii de focar,boli cronice
(insuficienta hepatica).
In general,boala poate fi evitata priuntr-un tratament profilactic,iar daca si-a facut
deja simtita prezenta,printr-un tratament medicamentos si prin unul
balneofizioterapic.
In primul rand,nu trebuie neglijata viata sufleteasca a bolnavului.Trebuie cautat
adesea ,cu tact si persevernta,in trecutul bolnavului,adesea uitate,traumele
psihice,necazurile,situatii conflictuale,carora bolnavul adeseori nu le da atentia
cuvenita.Cu atat mai bine cu cat conflictele pot fi indepartate,iar problemele sufletesti
rezolvate.In-tro prima faza ,atentia trebuie sa se indrepte asupra asigurarii unei
corectari necesare in familie sau la locul de munca.La fel de importanta este si
inlaturarea insomniei prin corectarea somnului.Se poate merge pana la schimbarea
locului de munca;se vor evita in general,cu toate muncile care necesita un plus de
incordare (munca cu publicul,cu cifre,manuirea vanilor,a gestiunii,muncile de
raspundere ).Bolnavul trebui sa se accepte temporar o munca mai usoara,care sa nu-i
produca emotii sau un surmenaj fizic ori intelectual.In ajunul bilanturilor
examenelor,bolnavul este bine sa nu fie asaltat de griji,probleme.In perioada
tratamentului ests strict interzisa munca de noapte.
La inceputul tratamentului este bine sa se inlature infectiile de focar,tulburarile
glandulare,starile dispeptice,care pot declansa sau intretine boala si impiedica
eficacitatea tratamentului.
Se va corecta o posibila alimentatie defectuoasa sau insuficienta,precum si o
anemie sau o insuficienta hepatica.De asmeni,se vor asana infectiile de focar
dentare,amigdaliene,sinuzale,anexiale.
Tratament profilactic-lipsa
Pentru prevenirea nevrozei astenice, bolnavul trebuie sa evite factorii
declansanti, cum ar fi: stresul, suprasolicitarile, anumite alimente (brinza fermentata,
ciocolata, vinul rosu, cafeaua, grasimile etc.), variatiile de temperatura, privarea de
somn sau somnul prelungit. In acelasi timp, bolnavul poate apela la fitoterapie, cum
ar fi ceaiul de chimen, coada soricelului, pe de alta parte ar trebui influentata
personalitatea bolnavului prin psihoterapie cognitiva si de relaxare.

Tratament igieno-dietetic
A.-Regim de munca.
Regimul de munca trebuie adaptat dupa puterile bolnavului.
Este obligatorie respectarea unui regim rational de munca si a unui ritm succesiv
repaus-munca.Igiena locului de munca,ambianta placuta,au o mare influenta asupra
neuroastenicului.

Igiena personala si corporala,a imbracamintii trebuie strict respectata,fiindca

bolnavul este adesea cuprins de delasare-care,la randul ei,produce un efect negativ
asupra moralului.Este bine daca bolnavul poate practica sporturi in natura
(inot,schi,excursii montane,patinaj,canotaj) pentru capatarea unei bune conditii
fizice.Folosirea factorilor naturali de calire-aer,apa,soare-traiulin natura,in aer
liber,cura de odihna,de altitudine medie plimbarile placute si neobositoare pe
jos,toate asta fac cu putinta o vindecare mult mai rapida a nevrozei astenice.
Igiena sufleteasca,morala si intelectuala,reprezinta un mijloc sigur de vindecare a
neurasteniei.Evitarea conflictelor,emotiilor,certurilor si a tuturor incordarilor care
influenteaza in rau viata sufleteasca a bolnavului,trebuie urmarite cu abilitate,De
aceea,una din cele mai importante masuri este corectarea sau parasirea temporara a
ambiantei care a dat nastere sau care continua sa intretina o stare sufleteasca
nedorita.Este bine ca bolnavul sa nu practice jocul de carti sau de noroc,care
zdruncina emotivitatea bolnavului.
B.-Tratament dietetic.
Se va avea in vedere hranirea subtantiala a bolnavului,cu atat mai mult cu cat
acesta sufere de foarte multe ori de o lipsa a poftei de mancare.Se vor suprima pentru
o vreme alcoolul,condimentele,excesul de carne,conservele.Uneori este mai bine ca
bolnavul sa ia mai multe mese pe zi,dar mai usoare,la intervale de 5-6 ore una de
alta,mai ales in starile dispeptice.
Se vor administra vitamine (mai ales A,B.6,B.1,C).Fumatul ,daca nu poate fi
sistat,trebuie mult redus.
C.-Igiena sexuala.
Se va aplica de la caz la caz.Oricum,trebuie evitate cu grija excesele dar si
abstinenta indelungata.Impotenta sexuala trebuie neaparat remediata in mod precoce
si energic,ea putand declansa o reactie nevrotica ambilor parteneri.Lipsa de apetit
sexual,de interes,nu trebuie sa ne ingrijoreze la un nevrotic.Ea este aproape
intotdeauna prezenta la o nevroza mai avansata si este totdeauna
trecatoare.Rezolvarea poate fi gasita cel mai adesea intr-o discutie atenta si sincera
intre cei doi parteneri,urmata de corectarea unor situatii care nu sunt de loc
nerezolvabile.
Tratament medicamentos.
Prin tratament medicamentos cu tranchilizante,se acorda bolnavului un ajutor
pretios si esential in restabilirea energiei nervoase pierdute.
Tratamentul medicamentos trebuie intotdeauna individualizat.In
general,tratamentul prin medicamente se indreapta spre trei tinte principale:sa
calmeze,sa stimuleze organismul si sa refaca somnul.
Pentru calmare se folosesc calmante usoare (tranchilizante minore)
ca:ciclobarbital,bromoval,luminal (in doze mici),carbaxin.Pentru corectarea somnului
si inlaturarea insomniei se folosesc in primul rand
barbituricele:Ciclobarbital,Dormital,Luminal (asociat cu scopolaminaScoponal).Efectul cel mai bun se obtine prin asocierea acestor barbiturice cu
tranchilizante majore,cu medicamente deconectante (Clorderlazin,Nozinan).Se mai

poate asocia cu Fenergan (Romergan,Alergan).S-amai folosit cu succes tratamentul

cu novocaina injectata intravenos lent dintr-o solutie de 1%,mai ales la bolnavii cu
cenestopatii.Se mai pot asocia cu calmantele,analgezice de tipul
piramidonului,algocalminului.
Se mai folosesc injectii intravenoase de bromura de calciu; preparate cu
fosfor,arsenic si fier,extracte de ficat,complex B.
La bolnavii cu un deficit ponderal si cu inapetenta,s-a aplicat cu o cura de
hidrazida,care a imbunatatit starea psihica si a readus pofta de mancare.
Se mai recomanda calciu glicerofosfat,hexafosfat,insulina in doze mici (510u),vitaminele B.1,C,hemedonina,extracte de corticosuprarenala
(Cortigen,Cortizon),acid glutamic sau glutaminol.In starile de insomnie si excitatie
motorie,se utilizeaza sedonalul,pasifloralul.somnoterapia medicamentoasa (amital
sodic) sau electrosomnul.
Tratament ortopedic-chirurgical
In recuperarea bolnavilor cu nevroza astenica nu se prescrie acest

1.Principiile si obiectivele tratamentului bft.

Aceasta foloseste toate metodele de recuperare medicale simultan, pentru o mai
buna si rapida recuperare a bolnavului, pe cat posibil RESTITUTIO AD
INTEGRUM.Tratamentul BFT, este nespecific, el nu actioneaza cauzal, ci
urmareste cresterea puterii de aparare a organismului, cu cele mai multe proceduri
balneofizioterapie, fie la domiciliu, fie in sectii specializate sau statiuni
balneoclimaterice. Folosirea acestor proceduri la batrani este limitata in afectiunile
cardiocirculatorii pe care acestia le au frecvent. De asemenea, nu se va incepe un
tratament BFT fara un examen prealabil facut bolnavului si o electrocardiograma
(EKG).
Tinand cont ca in egala masura efortul si plictiseala duc la neurastenie, dupa
depasirea unei anumite limite de intensitate si cand gasesc un teren propice ,se poate
observa constituirea si autointretinerea unui cerc vicios.Astfel, plictiseala este
consecinta absentei unei motivatii suficiente in ducerea la capat a activitatii propuse.
La cercul vicios participa oboseala, reactia de aparare tradusa in forma scaderii
motivatiei; aceasta duce la plictiseala, care oboseste in egala masura ca si munca
excesiva.
Un prim pas, fara de care tratamentul nu poate incepe, este ruperea bolnavului din
mijlocul cercului vicios. Acest lucru se poate face doar cu ajutorul terapeutului, care
de la inceput va incerca sa mobilizeze si sa provoace toate disponibilitatile bolnavului
in scopul vindecarii. Bolnavului i se va spune ca de el depinde in mare parte reusita
tratamentului.
Pentru inceput bolnavul se va scoate din mediul vicios si i se va crea un cadru de
desfasurare normal. acest lucru se poate face si prin apelarea la o internare intr-un
sanatoriu de specialitate. asemeni, este bine ca pacientului sa i se prezinte liniile
generale ale suferintei sale in scopul unei mai bune colaborari cu terapeutul. Aceste
discutii cu pacientul pot fi individualizate cu mare grija si nu in graba. Graba este un
obstacol in calea tratamentului vindecator.
Daca nevroza are ca punct de plecare o boala organica sau se complica printr-o
boala organica, aceasta trebuie luata in seama si tratata ca atare.
2.Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)
Factorii de actiune ai hidroterapiei sunt: factorul termic, factorul mecanic, factorul
chimic.Acesti factori influenteaza terminatiile nervoase din piele, iar impulsurile
reflexe care iau nastere ajung pe cale centripeta pana la sistemul nervos central de
unde centrifug se raspandesc in organism variate reactii de raspuns.
Din punct de vedere al temperaturii, procedurile de hidroterapie se pot clasifica in :
- proceduri crioterapeutice (temperaturi mai mici de 00 C).
- proceduri hidroterapeutice(temperaturi intre 5-420C).
- proceduri termoterapeutice(temperaturi intre 45-85oC).
Vehicolul celor 3 factori (termic, mecanic, chimic) este apa, datorita proprietatilor
sale convenabile: capacitate calorica mare, termoconductibilitate mare si temperatura

de indiferenta mare 34-350C. Aceste proceduri sunt capabile sa influenteze

functionarea diferitelor aparate si sisteme ale organismului.
Sistemul nervos este prin bogata retea de receptori cutanati, primul care sesizeaza
excitatii termice. Acestea ajung la sistemul nervos central pe calea fibrelor aferente
sub forma de stimul nervos, iar de aici, sub forma de impuls, se intoarce pe caile
aferente determinand manifestari functionale atat in sistemul nervos, cat si in alte
sisteme si functii. Reflexele vasculare si trofice care iau nastere, pot fi folosite in scop
terapeutic in anumite stari patologice.
Temperaturile ridicate si scazute aplicate in timp scurt, cresc excitabilitatea
nervilor senzitivi periferici si ai sistemului nervos central. Temperatura ridicata
aplicata in timp indelungat diminuiaza sensibilitatea nervoasa, iar temperatura scazuta
aplicata in aceleasi conditii, duc la anestezie. Procedurile calde cresc tonusul vagal,
iar cele scazute pe cel simpatic.
Procedurile de hidroterapie majore (bai, impachetari) se vor administra in prima
parte a zilei. Aceste proceduri se vor practica la cel putin 30 minute de la micul dejun.
Este contraindicat sa se aplice proceduri hidroterapeutice mari, dupa eforturi fizice si
intelectuale importante, nopti nedormite. Dupa proceduri, bolnavul se va sterge cu un
cearsaf, incet sau energic, in functie de intentia de a atenua sau a amplidica reactia.
Daca in timpul procedurii apare un accident, o intoleranta, asistentul trebuie sa
explice bolnavului cauza celor intamplate si sa-i recastige increderea in terapia
aplicata. In general, indicatiile de proceduri hidroterapeutice in neurastenie se fac in
baza determinarii a doua grupe de reactivitate a bolnavilor si anume: simpaticotonice
si parasimpaticotonice (vagotonice). Simpaticotonicii cor beneficia de bai scurte si
racoroase (Halbbad) cu racire de la temperatura de indiferenta (340C) la cea de 300C
pe durata de 4-5 minute, afuziunii alternante partiale si generale, impachetari trei
sferturi umede ,urmate de afuziuni
Alte proceduri indicate simpaticotonilor sunt:
Bai reci de imersie la 15-18 grade C scufundand bolnavul de 3-4 ori.Acelasi efect
il au si baile complete in bazin sau piscina la 20 grade C.fiind insa contraindicate in
nevroze cu excitatie (procedura reconfortanta).
Se mai pot face: baia cu valuri, baia cu peria.
Afuziunile alternante se vor incepe totdeauna cu excitantul cald la 38-40 grade C,
dupa care se va aplica cel rece, la 18-20 grade C. aproximativ de 3 ori. La locul
aplicarii procedurii se produce o vasoconstrictie brusca si puternica, apoi o
vasodilatatie imediata. Daca aceste semne nu se traduc la nivelul tegumentului,
afuziunea nu si-a facut efectul. Afuziunile se pot face ca proceduri de sine statatoare
sau ca proceduri de racire, dupa termoterapie.
Impachetarile umede au efecte diferite in functie de timpul de impachetare si
anume:
- efect excitant, pana la 15 minute;
- efect sedativ, intre 15 si 50 minute;
- efect hipertermic, intre 50 minute si ora.
In tratamentul neurasteniei ne intereseaza primii doi timpi:
- faza de excitatie-efect antitermic, procedura de tonifiere la bolnavii cu tulburari
functionale ale SNC, astenie generala.

- faza sedativa -efect calmant la bolnavii obositi, in caz de insomnii, nevroze

motorii (coree, ticuri, constipatii spastice, ulcer, prurit).
La aplicarea impachetarilor se va avea in vedere ca acestea au si contraindicatii:
boli de inima decompensate, boala hipertonica in faza avansata,TBC pulmonar, boli
cu caracter inflamator.
Se mai pot face dusuri alternante incepand cu excitantul cald la o temperatura de
40-45 grade C, apoi cu cel rece 20-25 grade C, cate 10-20 secunde de 3-4 ori; si
plimbari prin roua si rau.
Vagotonicilor li se vor recomanda bai caldute cu plante la o temperatura de 37
grade cate 10-15 minute, bai partiale ascendente de picioare pornind de la
temperatura de 36 grade si ajungand pana la 40 grade, afuziuni in ploaie la 36 grade.
Pentru combaterea insomniilor, se vor aplica comprese reci (Priessnitz) la gambe;
se vor face bai ascendente la picioare la temperatura de 36-40 grade cate 15 minute,
seara inainte de culcare. Aceste proceduri se vor practica la cel putin 30 minute dupa
micul dejun. Este contraindicat sa se aplice proceduri hidroterapice mai dure, eforturi
fizice mari sau concentrari intelectuale intense, nopti nedormite. Dupa procedura,
bolnavul se va sterge cu un cearaf.
In cazul vagotonicilor, efectul dorit prin tratament este sedarea, care se poate
obtine prin bai la temperatura de indiferenta 34-35 grade cu durata intre 30-60
minute; bai caldute de 36-38 grade cate 20-30 minute.
Baile cu plante au un efect benefic datorita substantelor aromatice pe care acestea
le contin. Astfel se obtine un efect sedativ asupra sistemului nervos. Ca plante se vor
folosi florile de musetel sau foile de menta (0,5-1 kg)
Flori de musetel sau 0,3-0,5 kg flori de menta la o cada de apa la remperatura de 3537 grade cu o durata de 20-30 minute.
Impotriva insomniei se pot aplica bai generale cu Valeriana Officinalis. Se mai pot
face bai partiale ascendente, dusuri rozeta calde la 38-40 grade cate 2-3 minute, cu
efect sedativ asupra sistemului nervos.
3.Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte).
Simptomele neurasteniei se pot trata si prin aceasta metoda. Aplicarea energiei
electrice se poate face direct prin curentul continuu sau alternativ, si derivatele lor,
sau indirect, transformata in alte forme de energie (radianta, calorica, luminoasa).
Procedurile mai importante de electroterapie, directe, sunt: ionizarile transorbitale,
galvanizarile, curentii cu impulsuri rectangulare. Din procedurile indirecte se pot
enumera: campurile magnetice continue si intrerupte produse de magnetodiaflux,
vibroterapia, fototerapia.
Procedurile cu loc de aplicare gulerul Scerbak (zona cefei si dorsala superioara) au
un efect net asupra functionarii normale a SNV, in sensul echilibrarii lui.
Sistemul nervos reactoneaza energic la actiunea curentilor electrici. Sensul
curentului da un efect specific si anume curentii cu polul pozitiv la extremitatea
cefalica (descendent) au un efect sedativ, pe cand curentii cu polul minus la
extremitatea cefalica (ascendenti) au un efect de stimulare.
In tratamentul nevrozei astenice se pot indica:

- galvanizari descendente, transcerebral, transcerebromedular, transorbitar,

transorbitomedular.
- bai patrucelulare la temperatura de 35-38 grade C cu o durata de 10-20 minute
zilnic sau la 2 zile, cu polul pozitiv la membrele superioare si cel negativ la cele
inferioare.
- ionizari cu clorura de magneziu (MgCl 2) si clorura de calciu (CaCl 2).Prin
ionizari se introduc in organism substante medicamentoase cu un efect farmacologic,
avand ca vehicul curentul electric continuu. In acest caz, prin tegument patrund ionii
de Mg si Ca, primul avand efect simpaticolitic, cel de al doilea, un efect sedativ.
In practica electroterapica se folosesc solutii de clorura de magneziu 4% cu care se
imbiba stratul hidrofil de la anod; ionul de magneziu fiind pozitiv, la inchiderea
circuitului, se va deplasa la catod, pe unde va penetra in tegument.
Curentul ce se stabileste in circuit poate ajunge la 5 mA cu durata procedurii de 520 minute. Pentru ionizarile de calciu, se vor utiliza solutii de concentratie 1-10%
aplicate pe stratul hidrofil de la anod. Curentul va fi de 5 mA iar durata procedurii de
6-8 minute.
Dozarea curentului se face individualizat, pana la aparitia fosfenelor. Acest tip de
proceduri au si contraindicatii ca: toate afectiunile care impiedica aplicarea
electrozilor pe tegument, ca de exemplu afectiunile supurative de orice fel, stari
alergice (urticarie), eczeme, TBC, neoplasme cutanate.
Curentii cu impulsuri rectangulare au ca principal efect producerea
electrosomnului. Aplicatiile se fac la intensitati mici, transorbitale, limita maxima a
curentului fiind data de aparitia fosfenelor. Se pot folosi curenti cu frecvente de
oscilatie a intensitatii de circa 550-600 oscilatii/minut, un curent de 1-5 mA si o
durata a procedurii de 15 minute.
Aplicatiile de campuri magnetice continue si discontinue se vor face cu aparatura
de magnetodiaflux, folosind bobinele circulare. Vagotonicilor li se va aplica forma
continua cu frecvente de 50 si 100 Hz in sedinte de aproximativ 12-20 minute.
Simpaticotonicilor li se vor aplica formele intrerupt ritmic si aritmic in regim de 50
Hz, 50-100 Hz, 100 Hz cu o durata medie a procedurii de 10 la 20 minute. Este bine
ca acest tratament sa se faca in serii de 12-14 sedinte, la un interval de 2-3 saptamani.
In anul urmator se vor face inca patru serii, in scopul consolidarii rezultatelor.
Vibroterapia.
Vibroterapia este aplicata sub forma mesei vibratorii care poate produce o relaxare
in starile de tensiune nervoasa, insomnii. Pentru simpaticotonici se pot obtine si
efecte de stimulare. Aceste efecte, respectiv sedare, stimulare se obtin prin ritmul lent
sau mai accelerat.
In urma aplicatiilor de vibroterapie se modifica pragul excitabilitatii
neuromusculare si a SNV.
Ultravioletele.
Ultravioletele au ca principal efect normalizarea functionarii SNV, in caz de
tulburari neurovegetative. Acestea mai sunt indicate si la bolnavii cu tulburari ale
starii generale (surmenaj), cu insomnii, cu oboseala, care scad capacitatea de munca
fizica si intelectuala.

Ultravioletele scad tonusul simpatic, fapt care explica si aparitia hiperemiei, a

hipotensiunii, a hiperglicemiei si a pigmentatiei. La inceput este bine sa se aplice
doze mici, care se maresc progresiv din doua in doua zile, cate 10-20 sedinte in
asocierea cu un tratament cu vitamine si calciu. Exista insa si contraindicatii la cura
cu ultraviolete si anume: TBC pulmonar, neoplasme, tromboflebita, tendinta,
hemoragie.
4.Tratamentul prin masaj.
Efecte fiziologice ale masajului
Efecte locale:
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care stimuleaz repetat
extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i nroirea tegumentului
asupra cruia se exercit masajul aceast aciime se exercit prin manevre mai
energice care comprim alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de resorbie n zona
masat. Masajul permite nlturarea lichidelor de staz. Acest efect este benefic la
persoane cu insuficien venoas periferic i apare dup manevre profunde care
conduc lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile aparatului respirator i
circulator, influenteaz favorabil starea general a organismului, mbuntete
somnul, ndeprteaz oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea masajului asupra pielii
care este un organ bine vascularizat i mai ales bogat inervat.
Cea mai important aciune fiziologic a masajului este reprezentat de
mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explic prin stimulii care
pleac prin exteroceptori i proprioceptori, care simt de diferite intensiti pe cale
aferent ctre SNC, iar de acolo pe cale eferent, ajung la organele interne n
suferin. Toate aciunile care se petrec la exteriorul corpului ajung i la distan (la
organele interne). Fiecare organ se manifest prin senzaii dureroase pe tegument,
deci fiecrui organ i corespunde la exterior o zon cutanat reflexogen sau
metameric, care trebuie cunoscut de maseur pentru a ti s acioneze cu manevre
specifice pentru organele interne.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic produs de manevrele
mai dure ca frmntarea: contratimpul, mngluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul

care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii,

mbuntirea funciei i forei musculare care particip la micarea ntr-o articulaie.
Prin aceast aciune mecanic, lichidele interstiiale n exces din muchi, se
resorb n snge pentru a fi eliminate de organele excretoare; mbuntete activitatea
circulaiei sngelui care duce la mutaia elementelor anatomice din ntreg organismul
i odat cu aceasta reducerea activitii inimii.

Descierea anatomica a regiunii.

Sistemului nervos i se deosebesc din punct de vedere structural si functional:
- sistemul nervos somatic (sau al vietii de relatie)
- sistemul nervos vegetativ
Intre aceste doua exista o stransa legatura.
Sistemul nervos somatic (S.N.S.) asigura legatura a organismului cu mediul, iar
sistemul nervos vegetativ (autonom), coordoneaza si regleaza activitatea tuturor
tesuturilor si organelor, sistemelor, care impreuna alcatuiesc un organism.
Sistemul nervos somatic (S.N.S) cuprinde:
a - sistem nervos central (S.N.C.)
- maduva spinarii
- encefal
b - sistemul nervos periferic (S.N.P.) cuprinde:
-12 perechi de nervi cranieni
-31 perechi de nervi spinali
Sistemul nervos central (S.N.C.) are functii de: centru reflex si de conducere pana
la nivelul emisferelor cerebrale, a caror scoarta joaca un rol mult mai complex,
intervenind in toate procesele psihice care ne definesc.
Sistemul nervos vegetativ (S.N.V.) se afla in stransa cu S.N.S. si isi indeplineste
functiunile prin mecanismul arcului reflex vegetativ. Exista doua feluri de arc reflex
vegetativ: simpatic si parasimpatic, care tind sa fie in echilibru si astfel sa asigure
echilibrul functional al organelor interne. De exemplu; activitatea inimii este
intensificata de inervatia simpatica si inhibata de cea parasimpatica. La nivelul
intestinului, efectele celor doua inervatii se inverseaza: sistemul nervos simpatic este
un sistem de consum, efort, activitate; sistemul nervos parasimpatic (vag) este un
sistem de refacere.
Tehnica masajului.
Aplicatiile de proceduri masoterapice au efecte favorabile asupra starii generale a
bolnavului, cu imbunatatirea somnului, indepartarea oboselii musculare. Cel mai
important mecanism de actiune este cel reflex. Acesta pleaca de la exteroceptorii din
tegument si proprioceptorii din muschi, tendoane la nivelul carora iau nastere stimuli
de diferite intensitati, care pornesc spre SNC.

Aceste reflexe explica actiunea generala a masajului precum si o parte din actiunile
lui locale. In ceea ce priveste neurastenia, manevrele sedative ca netezirea,
framantarea cu o mana, vibratia au un efect sedativ. In aplicarea masajului, manevrele
se vor individualiza in functie de stadiul bolii, tipul constitutional al pacientului -de
exemplu, bolnavii care necesita un masaj mai intens cu un ritm mai accelerat, mai
localizat la o anumita regiune, pe cand la pacientii mai sensibili, se va aplica un masaj
sedativ.
In diferitele stadii ale bolii, reactivitatea fiind modificata, se vor individualiza
permanent manevrele masoterapice.
Masajul general poare dura intre 30 minute si o ora.
Pentru combaterea tulburarilor vegetative localizate, cefaleea si tulburarile
senzitivo-senzoriale, se va face masaj reflexogen. Masajul fiind o procedura
importanta este bine sa se aplice dimineata. Durata unei serii de tratament este de
aproximativ doua saptamani.
Toate cele trei simptome generale ale neurasteniei pot beneficia si de
presopunctura. In aplicarea procedurilor de masaj, se va tine cont ca acestea au
contraindicatii (toate bolile acute infectioase, infectiile si inflamatiile pielii, boli ale
oasekor si articulatiilor, TBC pulmonar, TBC osteoarticular, boli vasculare,
arterioscleroza, flebite, tromboflebite, hemoragiile recente, inflamatii acute ale
organelor abdominale, ulcer gastric sau duodenal, toate tipurile de cancer.
Masajul regiunii cervicale
Pozitia pacientului- sezand cu mainile pe coapse si capul putin aplecat ca
musculatura sa fie cat mai relaxata. Pozitia masorului la spatele pacientului sau lateral
depinde de manevre.
-netezirea: se executa cu doua maini, palmele intinse, cu policele in dreptul gaurii
occipitale coborand pe muschii paravertebrali, trpez, supra si infraspinos inconjurand
umerii; cu o mana, pe aceiasi directie tinand contrapriza pe umarul celalalt; cu doua
degete (index, medius) departate de sus in jos; cu doua degete apropiate de o parte si
de alta a coloanei; pieptene de sus in jos pe muschii paravertebrali.
-framantarea: executata cu o mana, tinand cealalta mana pe vertex in directiile:
1. muschii paravertebrali trpez acromion
2. muschii paravertebrali supraspinosi si infraspinosi.
3. muschii paravertebrali romboidul mare partea superioara a marelui
dorsal.
Framantarea cu doua maini si contratimp se executa pe aceleasi directii.
-geluirea: se executa cu doua degete departate (index, medius) pe coloana cervicala
de sus in jos, cu cealalta mana contrapriza pe vertex; pe muschii paravertebrali cu
degetele apropiate, pe spina omoplatului cu degetele departate pana la acromion, pe
partea superioara a trapezului pana la acromion.
-frictiunea se executa deget peste deget, cu cealalta mana se tine contrapriza pe
vertex pe urmatoarele directii:
1. pe apofiza mastoida linia articulara nucala gaura occipitala coloana
cervicala pana la C7.

2. apofiza mastoida linia articulara nucala muschii paravertebrali spina

omoplatului pana la acromion cu doua degete departate.
3. apofiza mastoida santul posterior al muschiului sternocleidomastoidian
partea superioara a muschiului trapez pana la acromion.
4. se inconjoara omoplatul executand frictiune deget peste deget.
-tapotamentul se executa pe muschii trapezi cu partea cubitala a mainilor, caus,
plescait in functie de musculatura. Se foloseste si ciupitul pentru musculatura flasca.
-vibratia pe suprafetele regiunii cervicale cu palma intinsa de sus in jos dupa care
urmeaza netezirile de incheiere.
Masajul capului
Dupa masajul cefei se continua cu masajul fruntii. Acesta se executa sub forma de
netezire, eventual si vibratii usoare cu virful degetelor. In continuare se aplica
manevre de framintare sub forma de geluire cu pulpa degetelor 2, 3 si 4 pornind de
marginea paroasa si mergind catre crestet, la inceput partea mediana si apoi partea
laterala, retroauriculara, temporala, apoi se executa frictiuni in aceiasi directie cu
degetele 2, 3 si 4. Se incheie cu netezire.
6. Kinetoterapia
In nevroza astenica se recomanda Kinetoterapia regiunii cervicale.
Se vor efectua dupa masaj o serie de manevre pasive, active si active cu
rezistenta. Miscarile pasive se vor efectua de catre kinetoterapeut fara aportul
pacientului. Kinetoterapeutul pune o mina pe stern, iar pentru contra priza pe vertex.
Impinge capul pacientului pina atinge amplitudinea maxima. Se situeaza apoi cu o
mina in contra priza pe coloana vertebrala in regiunea C7, iar cu cealalta pe frunte si
impinge capul pe spate pina la amplitudinea maxima.
Onduiri laterale, se fac cu contrapriza cu o mina la baza gitului, iar cu cealalta
pe partea opusa in zona temporala, realizindu-se impingerea in lateral pina la
amplitudinea maxima. Rotirea capului se realizeaza prin prinderea capului de catre
kinetoterapeut cu ambele miini in regiunea urechilor si se fac rotiri usoare in jurul
axei, miscarile se fac de doua trei ori la 360 grade. Aceasta miscare realizeaza in fapt
trecerea prin toate miscarile de flexie, extensie si lateralitate. Elongatia se face tinind
miinile ca la rotatie se trage capul in sus cu o usoara vibratie.
Scopul acestei maneve este de a mobiliza vertebrele cervicale, de a impiedica
tasarea lor.
Miscari active - bolnavul le va executa singur flexia, extensia, lateralitatea le
va executa fara interventia kinetoterapeutului.
Miscarile active cu rezistenta se executa prin opunera de rezistenta de catre
kinetoterapeut. In cazul flexiei va opune rezistenta la frunte, la extensie va opune
rezistenta la occiput, iar in cazul miscarilor de lateralitate
in regiunea
temporoparietala.

Gimnastica medicala.

Prin exercitiile fizice, gimnastica medicala este un mijloc de recuperare.

Excercitiile fizice au un efort benefic asupra organismului. Aceste exercitii
amelioreaza capacitatea generala de miscare si marile functiuni si previn instalarea
deprinderilor posturale defectuoase.
Din punct de vedere psihic, acestea au si o valoare psihoterapica prin stimularea
asupra tonusului. Se pot practica sporturi in aer liber, exercitii de inviorare cu un efect
benefic asupra intregii zile, daca sunt facute de dimineata in fata ferestrei deschise.
Exercitiile se vor face progresiv si vor imprima ritmul de activitate al intregii zile.
Bolnavul se va acomoda treptat cu efortul.
5.Terapia ocupationala
Este o metod de reeducare activ folosind diverse activiti adaptate la tipul
de deficiene ale individului cu scop recreativ i terapeutic,creand bolnavului un
mediu adegvat in care acesta sa fie deconectat de la activitatile zilnice, stres,
plictiseala, efort psihic prin diverse metode cum ar fi:
-plimbari matinale in aer liber
-aruncarea mingii la cosul de baschet
-sutul la poarta
-begminton
-diferite jocuri in apa
-discutii amicale cu ergoterapeutul prin care sa-si dezvolte intertesul pentru
hobiurile sale si pentru a-si descoperi altele
Prin terapie ocupationala se evita atat suprasolicitarea cat si plictiseala
bolnavului.

6.Tratamentul balneologic (ape minerale,namoluri).

Prin trimiterea neurastenicilor in stastiuni balneoclimaterice se urmareste un dublu
scop: pe de o parte, plasarea pacientului intr-un regim de crutare pentru a-l proteja de
variatiile bruste ale factorilor atmosferici, iar pe de alta parte pentru tratarea bolilor
asociate care au contribuit la aparitia nevrozei, sau reprezinta o consecinta a
nevrozarii sau pur si simplu apasa separat organismul.
Intr-o serie de afectiuni organice sau etape ale acestora, cura balneoclimaterica
poate dauna. Contraindicatiile majore ale curei balneoclimaterice sunt: cancer, boli
contagioase, TBC in faza activa, debilitate grava, stari febrile, epilepsie,
hipertensiune arteriala oscilanta sau cu valori mari, bolile grave ale inimii,
insuficienta cardiaca, insuficienta renala, insuficienta hepatica, insuficienta
respiratorie.
La trimiterea in statiuni se va tine cont ca vagotonicilor le convin statiunile cu
soare si mai uscate, pe cand simpaticotonicilor cele impadurite si cu umezeala.
Aflat la statiune, bolnavul va fi indrumat de terapeut sa practice bai de aer,
helioterapie, cura de teren, excursiile, ca si gimnastica de inviorare.

Aceste preocupari constituie un complex terapeutic cu efecte favorabile in tratarea

nevrozei astenice.
Cura balneoclimaterica se poate face la Borsec, Vatra Dornei, Tusnad, Moneasa,
care beneficiaza de bai carbogazoase cu efect sedativ. Baile sarate au un efect
stimulent.
Se poate merge in toate statiunile de pe Valea Prahovei pentru climatul de crutare
pe care il au.
La Covasna se pot trata afectiunile asociate, organice, manifestarile lor digestive
(enterocolite, dischinezii biliare, boala ulceroasa), hipertensiunea arteriala si alte
afectiuni cardiovasculare. Climatul Covasnei are influente benefice si asupra
sistemului nervos precum si in statiunile Geoagiu-Bai, Lipova, Malnas, Slanic
Moldova.
In proiectarea unei schite de tratament, se va pleca si de la faptul cunoscut ca in
neurastenie,un agent terapeutic-intre anumiti parametrii de aplicare-poate sa devina
agresiv.De unde necesitatea dozarii cu atentie,din cauza limitelor destul de reduse de
a-l varia.
Din acest motiv,modificari mici in evolutie bolii il pot face ineficient.De aici apare
necesitatea de a-l schimba permanent si de a-l adapta continuu,fie ca dozaj,fie
inlocuindu-l cu alt agent.Aceasta fara a ne lasa condusi de bolnav,care cere mereu
tratamente noi,din cauza starii sale anxioase.
La toate procedurile enumerate mai sus se adauga componente
psihoterapeutica.Din aceasta cauza,de modul cum se va prescrie,executa si urmari
tratamentul,de increderea inspirata bolnavului de catre tratamentul aplicat si de cel
care-l administreaza,va depinde totdeauna si reusita lui.
Tratamentul nevrozei dureaza pana la restabilirea activitatii nervoase
normale.Pentru aceasta,trebuie eliminate cauzele,atat declansante cat si favorizante,de
care sunt determinate nevrozele.
Desigur,aceste cauze sunt mai totdeauna presante pentru sistemul nervos.In
consecinta,duratr tratamentului este in functie de respectarea prescriptiilor
medicale,de interesul pe care si-l da terapeutul si,nu in ultimul rand de interesul
prezentat de bolnav.O conditie peste care nu se poate trece este aceea de rezolvare a
con flictului de la care a pornit nevroza.

Definiie i generaliti
Nervii periferici sunt nervi care asigur transmiterea informaiilor de la
centrii nervoi medulari la organele efectoare, vase de snge, viscere,
glande, precum i invers, de la organele efectoare la centrii nervoi
medulari.
Paralizia const n ntreruperea total sau parial a circulaiei
influxului nervos pe aceste trasee, cu diminuarea sau abolirea funciilor
organelor la care se distribuie nervul afectat.
Nervul radial se nate din trunchiul secundar posterior i din regiunea
axilar se ndreapt n jos i nafar, nconjoar humerusul i ajunge n
lungul feei posterioare a braului, apoi trece n gutiera bicipital extern, la
nivelul capului radiusului, mprindu-se n dou ramuri terminale:
Anterioar (senzitiv)
Posterioar (motorie)
Este nervul extensiei i supinaiei, inervnd la bra tricepsul, iar la
antebra muchii din regiunea postero-extern.
Senzitiv inerveaz 1/3 mijlocie a feei posterioare a braului,
antebraului, 2/3 laterale a feei dorsale a minii, faa posterioar a policelui
i a primei falange a degetului II, III i a inelarului.
Deine fibre vegetative.
Afeciunile neurologice determin importante deficiene motorii,
senzitivo-senzoriale i psiho-comportamentale care transform bolnavul,
cel puin ntr-o prim etap, dependent de serviciile medicale specializate,
iar apoi de asistena social sau familial.
Recuperarea, i mai ales readaptarea, unui individ cu deficite
neurologice ncepe nc din faza acut a bolii, extinzndu-se n timp, cel
puin doi ani, perioad n care bolnavul poate redobndi un anume grad de
autonomie.

Etiopatogenie
Cauzele paraliziile de nerv radial sunt multiple :
Cauze locale:
1. Traumatisme directe - sunt cauzele cel mai des ntlnite n paralizia de
nerv radial . Traumatismele pot antrena paralizii imediate sau tardive.
paraliziile imediate se pot produce prin plgi cu leziuni de nerv
(direct sau prin fragment osos fracturi de humerus, radius sau
cubitus), strivire sau elongatie acut a nervului.
paraliziile tardive sunt progresive i pot rezulta din nglobarea
nervului ntr-un calus vicios sau ntr-un esut cicatricial sau poate fi
urmarea unei elongaii progresive n cursul unei atitudini vicioase
posttraumatice.
Fracturile diafizei humerale sunt foarte frecvent cauza unor paralizii a
nervului radial, fie indirect prin elongaie n timpul manevrelor de reducere a
focarului de fractur, fie direct prin contuzia sau secionarea nervului n
timpul fracturii.
n cazul reducerii focarului de fractur prin osteosinteza cu plac,
riscul paraliziei de nerv radial este mai mare la scoaterea montajului dect
la aplicarea lui.
2. Compresiunea prelungit - acioneaz acolo unde nervul este n
imediata apropiere a unei suprafete osoase, n circumstane favorizante
cum ar fi scderea nivelului de vigilen muscular (somn, anestezie,
com), consumul exesiv de alcool. Compresiunea prelungit mai este
numit i "paralizia de duminic dimineaa, "paralizia ndrgostiilor" sau
"paralizia beivilor". Compresiunea prelungit poate apare n cursul actului
profesional: oferi, dirijori de orchestr.
3. Paralizii posturale - pot s apar n cadrul neuropatiilor recureniale
familiale. Diagnosticul va fi pus pe baza biopsiei care evideniaz leziuni de
demielinizare.
4. Factori iatrogeni - apar datorit aplicrii de garou, compresiunii pe
marginea mesei de operaie, injecii intraarticulare n regiunea posterioar a
braului.
Cauze generale - toate mononeuropatiile a cror cauza local nu poate fi
precizat trebuie s impun un examen clinic i paraclinic minuios pentru
depistarea unei afeciuni generale: diabet, periartrita nodoas, boli
infecioase sau intoxicaii.

ANATOMIE PATOLOGIC
Traumatismul nervului periferic poate afecta toate esuturile: vasele,
fibrele nervoase, esutul conjunctiv.
La ora actual exist, i este acceptat, clasificarea n 5 grade de
traumatism al nervului periferic, bazat pe modificrile histologice ale
structurilor fibrelor nervoase i ale trunchiului nervos:
a) gradul I - d natere la o blocare a conducerii pentru fasciculul
nervului periferic, ceea ce corespunde neuropraxiei. Este vorba de un
blocaj de conducere strict localizat, niciodat extins proximal sau distal
traumatismului. Dup o perioad de "linite" blocajul dispare, iar funcia
este complet restabilit.
b). gradul II - se caracterizeaz prin discontinuitate axonal, dar nu i
a tubului endoneural. Este un traumatism intrafascicular care dup o
perioad ceva mai lung de "linite" ncepe regenerarea axonal.
Recuperarea va fi complet.
c). gradul III - este mai serios, existnd o ruptura nu numai a axonului,
ci i a peretelui endoneural, n aceast situaie dnd natere la adevaratul
traumatism intrafascicular.
d). gradul IV - este vorba de un traumatism cu ruptur fascicular i a
esutului de susinere al perimerului.
e). gradul V - l constituie completa separare n dou bonturi terminale
ale nervului periferic.
Nervul radial -se desprinde din fascicolul posterior al plexului brahial avnd
origine n rdcinile C5-T1.
Are raporturi anatomice cu capul humeral (n axil), cu faa
posterioar a acestuia (n treimea superioar) i apoi cu cea anteroextern (n treimea inferioara) , de unde se desface n ramurile terminale.
La antebra intr n raport cu capul i gtul osului radial, iar distal cu
stiloida aceluiai os. Toate aceste raporturi, ca i poziia lui relativ
superficial l fac vulnerabil n fracturile membrului superior, ca i n alte
traumatisme.
n raport cu topografia, leziunea de nerv radial poate fi:
paralizia total a nervului, rar, datorit leziunii acestuia n regiunea
axilar
n 1/3 medie a braului (respect tricepsul)
n 1/3 inferioar (respect tricepsul i lungul supinator)
sub arcada fibroas, ntre cele dou capete ale scurtului supinator

SIMPTOMATOLOGIE
Leziunile unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care
cuprinde in general:
un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise
un deficit motor, interesnd muchii dependeni de nervul radial,
acompaniat de hipoflexie i atrofie muscular.
tulburri vegetative i trofice, a cror intensitate variaz mult.
n paralizia total sunt abolite sau diminuate micrile de extensie ale:
cotului (triceps)
minii (radiali i extensor ulnar al capului),
a primei falange a degetelor (extensor comun i extensor propriu al
degetelor II i V),
micrile de supinaie ale antebraului (scurt i lung supinator)
abducie a policelui (lung, scurt extensor i lung abductor police)
Hipotonia i amiotrofia dezvoltate tardiv afecteaz muchii posteriori ai
braului i antebraului.
Pe faa dorsal a carpului, n leziunile vechi se poate observa o
proeminen determinat de o subluxaie a osului mare i a semilunarului.
Reflexele osteotendinoase tricipital i stiloradial sunt abolite.
Distribuia tulburrilor motorii induce o atitudine caracteristic a
membrului superior cu antebraul n semiflexie i pronaie, cu mna cazut
n hiperflexie, " gt de lebad" i degetele semiflectate.
Tulburrile de sensibilitate - hipo sau anestezia, cuprind ntreg teritoriu
senzitiv al nervului, dar practic intereseaza n special faa dorsal a
policelui i a primului spaiu interosos.
Pacientul cu paralizie de nerv radial se afl n imposibilitatea de a
extinde mna n gestul salutului militar sau de a aeza mna (marginea sa
medial) pe custura lateral a pantalonului " semnul viputii "
Componenta vegetativ a radialului este puin important, motiv pentru
care tulburrile vascular-trofice sunt rare .
Fora de pretensiune (flexia degetelor) este slab, dei flexorii nu sunt
atini. Aceasta se datoreaz imposibilitii de a fixa pumnul n extensie cnd

se flecteaz degetele. Dac se fixeaz pasiv pumnul se constat c flexorii

au fora normal.
Musculatura extensoare se atrofiaz trziu, iar primul muchi afectat este
scurtul supinator. Sindromul scurtului supinator asociaz o durere ce
pleac din regiunea epicondilian i merge pe faa posterioar a
antebraului i a minii cu un deficit motor al unuia sau al tuturor muchilor
extensori.
Examenul clinic al unui pacient cu paralizie de nerv radial nu este uor,
deoarece ne putem nela asupra diagnosticului din cauza "micrilor
trucate" ce pot fi realizate. De aceea, acest examen trebuie fcut cu mult
atenie.
Mna cu paralizie de nerv radial poate prezenta o serie de " micri
trucate " care trebuie evitate cu grij n timpul reeducatorii motorii. n
leziunile definitive, ns, trebuie promovate:
dup flexia puternic a pumnului i a minii, relaxarea poate da impresia
extensiei pumnului, dei extensorii sunt paralizai. Dispariia acestei
micri trucate este un prim semn c a nceput recuperarea.
extensia la metacarpofalangiene se poate realiza datorit interosoilor.
Dac cerem pacientului s fac aceast micare, vom observa de fapt o
flexie datorit contraciei muchilor intrinseci (interosoi). Dac
meninem metacarpofalangienele aproape extinse i solicitm extensia
degetelor, observm c ea se produce din articulaiile interfalangiene
datorit interosoilor, dar n acelai timp, metacarpofalangienele se
flecteaza. Cel mai precoce semn al recuperrii este dispariia acestei
"micri trucate".
dei scurtul i lungul extensor al policelui sunt paralizai, pacientul poate
executa totui extensia ultimei falange, dar numai cnd policele este
abdus i puin flectat.
Prin anamnez se realizeaz primul contact dintre medic i pacient. De
aceea, importana ei depaete simpla valoare a culegerii de date pur
medicale, deschiznd o cale a cunoaterii pacientului sub raport psihologic,
social i educaional, aspect deosebit de important n alctuirea
programului de recuperare (mai ales a celui pe termen lung).
Datele anamnestice trebuie se cuprind att date generale despre
bolnav, ct i pe cele care lmuresc sediul i caracterul durerii,
antecedentele evoluiei bolii, factorii care o agraveaz i cele care o
amelioreaz, ct i impactul pe care l are paralizia de nerv radial asupra
mobilitii articulare.
CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI

A) Semne clinice
n cazul paraliziei de nerv radial, examinarea pentru punerea unui
diagnostic corect se bazeaz pe existena unei paralizii flasce cu abolirea
reflexelor osteo-tendinoase i atrofie muscular. La acestea se adaug:
absena evidenierii tendoanelor extensorilor de pe faa dorsal a
minii n micarea de abducie forat a degetelor.
absena corzii lungului supinator n micarea de flexie forat a
antebraului, contra rezisten.
imposibilitatea de a extinde mna n gestul salutului militar
imposibilitatea de a aeza marginea medial a minii pe custura
lateral (semnul viputii)
B) Semne paraclinice
Acestea trebuie s vizeze dou obiective:
demonstrarea naturii neurogene a leziunii
precizarea cauzei care a produs leziunea
Se vor face:
examenul electric (electromiografia) ce arat dac denervarea este
parial sau total (se va traduce prin absena n totalitate a potenialului
de unitate). Apariia de fibrilaii musculare n repaus, semn c atingerea
axenal exist, permite un prognostic rezervat cu recuperare lent i
eventual incomplet.
examenul de stimulodetecie cu msurarea vitezei de conducere n
fibrele senzitive i motorii.
examenul radiologic, (standard), computer tomografia, etc., sunt uneori
necesare pentru diagnosticul etiologic.
Examenele biologice uzuale (VSH-ul, hemoleucograma, glicemia, etc)
vor fi orientate de la caz la caz.

DIAGNOSTIC DIFERENIAL
Atrofia muscular sau paralizia flasc nu sunt ntotdeauna consecina
lezrii neuronului motor periferic.
Diagnosticul diferenial se face cu:
bolile primitive musculare
atrofiile leziunilor osteo-articulare
paralizia flasc de la debutul unor sindroame de neuron motor central
instalat brusc.
sindromul scurtului supinator asociaz o durere ce pleac din regiunea
epicondilial i merge pe faa posterioar a antebraului i minii cu un
deficit motor al unuia sau al tuturor muchilor extensori. Acest deficit
motor este cel care permite diagnosticul diferenial cu o epicondilit
banal.
EVOLUIE I PROGNOSTIC
Paralizia nervului este o afeciune grav deoarece compromite
satisfacerea unor necesiti din viaa cotidian. n cazul leziunilor bilaterale
ale nervului radial funcionalitatea membrelor superioare se efectueaz
dificil.
Evoluia i prognosticul acestei afeciuni sunt n funcie de cauza care a
produs leziunea nervului radial. Aprecierea refacerii nervului radial, a
evoluiei spre vindecarea lezional este mai dificil dect n cazul nervilor
cubital i median datorit marii varieti a posibilelor sedii lezionale de-a
lungul nervului.
Din acest motiv s-a propus ca fiind cea mai practic aprecierea
capacitii de prehensiune a minii, dei radialul nu inerveaz direct muchii
principali ai prehensiunii:
S-a constatat c n paralizia radialului se conserva doar 25 % din
capacitatea de prehensiune a minii.
Cnd muchii radiali ajung la fora 3 capacitatea de prehensiune a
minii ajunge la 50 % din cea normal.
Atunci cnd se reface i cubitalul posterior cu extensorul comun al
degetelor, fora de prehensiune ajunge la 60-70 % din normal.
Ca orientare general, ritmul de refacere a nervului radial este de 1 mm \
zi.

TRATAMENT
n cazul paraliziilor de nervi periferici, i deci i n cazul paraliziei
nervului radial, tratamentul trebuie s fie profilactic, curativ i recuperator.
Tratamentul profilactic trebuie s aib n vedere prevenirea
cauzelor locale sau generale care pot s traduca suferina trunchiurilor
nervoase.
Local se previne atitudinea vicioas, n special n actul profesional, ct i
prevenirea accidentelor prin injecie, aplicri de garou sau fixarea pe
masa de operaie n poziii greite. De asemenea, presupune i o
cunoastere corect a structurilor anatomice n efectuarea actului
chirurgical, ct i efectuarea unor manevre blnde n reducerea luxaiilor.
Cauzele generale se refer la tratamentul corect al bolilor metabolice, al
celor infecioase, dar i supravegherea corect a tratamentelor cu
potenial toxic asupra fibrei nervoase.
Tratamentul curativ este mai complex i cuprinde :
tratamentul igeno-dietetic presupune o alimentatie rational i evitarea
abuzului de alcool sau de alte substante toxice.
ca i n cazul oricarei alte afeciuni, indiferent de natura ei, corecia strii
psihice a pacientului are deosebit importan. Bolnavul trebuie convins
c participarea la programul recuperator are o deosebit importan n
rectigarea capacitii funcionale a minii, c afeciunea sa nu-l face
inferior fa de cei din jur i c, respectnd programul de recuperare i
indicaiile medicului se poate reface ntr-un interval de timp mai scurt sau
mai lung. Bolnavul trebuie ctigat ca prieten n ntreg programul
recuperator.
repausul total al membrului superior afectat este impus de durerile
declanate de cele mai mici micri sau presiuni. Lupta contra edemului
nu trebuie neglijat: pozitionarea antideclin a antebraului i minii,
alturi de masaj i celelalte metode lupt mpotriva instalrii edemului la
nivelul acestor segmente.

Tratamentul medicamentos vizeaz:

folosirea n doze mari de vitamina B1, B6, B12.
stricnina n doze progresive pna la 18-20 mg\zi n mai multe prize.
regeneratoare nervoase, cum ar fi acidul adenozin trifosforic.
antiinflamatoare nesteriodiene: fenilbutazon, indometacin, ibuprofen.
n cazul aparitiei de redori articulare i contracturi musculare se prescriu
decontracturante de tip midocalm, clorzoxazon, diazepam.
se pot folosi de asemenea, pentru combaterea durerii, substane
anestezice locale cum ar fi: procaina, xilina ce sunt utilizate n special
sub form de infiltraii locale.
pentru combaterea hipotoniei se administreaz stricnin 1-4 mg\zi
injectat subcutanat.

Tratamentul ortopedic presupune prevenirea retracturilor antagonitilor

musculaturii paralizate, care oblig la reposturarea n poziie neutr cu
ajutorul atelelor fixe (lemn, srma, plastic, gips). Aceste atele sunt destul de
incomode i, n plus, blocheaz orice manevr recuperatorie. Din acest
motiv se prefer utilizarea "atelelor active" care nu numai c previn
deviaiile, dar permit i o oarecare functionalitate a minii.
Ortezarea minii n paralizia nervului radial trebuie privit cu maxim
prudena, preferabil fiind s fie utilizat numai cu scop functional i cu
intermiten. Aceasta orteza are menirea de a menine pumnul i articulaia
meta-carpo-falangian n rectitudine, policele n abducie, lsnd liber faa
palmar a minii i a degetelor.
Tratamentul chirurgical este indicat n neuropatiile de cauz
compresiv, unde trebuie ndeprtat factorul compresiv prin intervenie
chirurgical.
Scopul interventiei microchirurgice este de a restaura continuitatea
anatomic. Se practic grefa de nerv sau transplantul de tendon.
Dupa o suturare chirurgical a nervului radial sau chiar i acolo unde nu
s-a intervenit chirurgical, dar paralizia unui segment de membru este total,
se pune problema pentru o perioad scurt de timp a imobilizrii acelui
segment sau a membrului superior n totalitate.
n general imobilizarea are 3 indicaii principale :
a. protejarea unei suturi sau a unei grefe a nervului;
b. tratamentul simultan al unei leziuni asociate traumatismului nervului
radial (fractur, luxatie, entors).
c. prevenirea dezvoltrii unor poziii vicioase datorate dezechilibrrilor
musculare provocate de leziunea nervului postoperator.

De o deosebit importan n tratamentul afeciunilor nervilor periferici

este tratamentul fizical - kinetic care cuprinde termoterapia,
electroterapia, masajul, kinetoterapia.
nainte de nceperea tratamentului de recuperare se va evalua funcia
motorie astfel :
m0 = paralizie complet
m1 = contracie vizibil
m2 = musculatura antebraului capabil s se contracte mpotriva
gravitaiei (abia vizibil)
m3 = contracie mpotriva gravitaiei
m4 = contracie mpotriva unei rezistene
m5 = contracie cu fora normal.
ELECTROTERAPIA
Cele mai importante efecte ale electroterapiei sunt:
stimularea electric eficient a muchilor denervai, cu scopul meninerii
tonusului i metabolismului lor pe perioada necesar pn la reinervarea
eficient i reluarea funciei.
stimularea electric a muchilor cu inervaie pstrat, cu efecte de
cretere a forei de contracie
stimularea cu frecvene adecvate pentru modularea durerilor acute i
cronice
realizarea prin cureni unidirecionali (galvanic, cureni de joas
frecven) a unor efecte de ptrundere transcutan a unor substane
farmacologice n form ionizat (ionoforez)
stimularea cu parametrii adecvai a musculaturii netede
efecte termice obinute cu unde electromagnetice de nalt frecven
(unde scurte i microunde)
Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza numai cu
cureni exponeniali de joas frecven (10 200 Hz), dup un prealabil
electrodiagnostic care stabilete parametrii optimi de excitaie. Stimularea
se realizeaz cu stimuli apropiai de cei electrofiziologici, cu pant
progresiv (triunghiulari, trapezoidali, exponeniali), cu durate diferite ale
impulsurilor, pauzelor i frecvenelor, n funcie de gradul de degenerare
indicat de curbele de intensitate / durat, de coeficientul de acomodare i
de datele EMG.

Contraindicaiile electrostimulrii:
leziuni iritative la nivelul pielii
regiuni inflamate
aparate electronice sau endopreteze implantate (pacemaker)
sarcin
aplicarea n regiunea inimii
Alte manevre folosite sunt:
Baia galvanic combin aciunea curentului galvanic cu efectul
termic al apei, apa fiind mijlocitoare ntre tegument i electrod i un bun
conductor de electricitate. Se folosesc intensiti reduse ale curentului,
evitndu-se astfel producerea arsurilor. Baia galvanic poate fi celular sau
general.
n cazul paraliziei de nerv radial se va aplica baia celular, avnd ca
timp de aplicare ntre 10-30 min, ntr-un ritm zilnic sau la dou zile.
Ultrasunetul se poate aplica n dou feluri :
- prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat intermediar gel,
ulei sau vaselin.
- prin contact indirect (n ap), cnd se interpune ntre capul emitaor i
tegument un strat de ap.
n cazul aplicrii prin contact direct, capul emiator trebuie s se
plimbe pe tegument prin intermediul gelului fr a se apsa prea tare i
impunnd o micare circular. Este important s se foloseasc o vitez ct
mai mic a capului emiator i trebuie s se urmreasc ca n permanen
s aib un contact perfect cu tegumentul i s fie n poziie vertical fa de
acesta. De asemenea, n cursa emitorului trebuiesc evitate zonele cu
proeminene osoase, ct i pe cele bogat vascularizate.
Undele scurte - au efect hiperemiant, de activare a circulaiei i a
metabolismului tisular, ct i efect analgezic i decontracturant. Bolnavul
trebuie s fie aezat pe o canapea care s aib o saltea izolatoare i s nu
conin piese metalice, sau pe un scaun de lemn. El nu trebuie dezbrcat
deoarece undele scurte strbat esturile din bumbac, ln, material sintetic
sau chiar gips. Trebuie nlturate obligatoriu toate obiectele metalice de pe
pacient, deoarece acestea concentreaz cmpul electric putnd provoca
arsuri i compromite astfel tot programul recuperator.

TERMOTERAPIA
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare cantitate de
cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia local i sistemic,
reducerea tonusului muscular,
creterea elasticitii esutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregtirea programelor
de kinetoterapie i masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaii:
Cldur profund, produs de diatermie i ultrasunete
Cldur superficial, produs de celelalte tehnici, n care efectul de
penetraie este mai redus, de numai civa centimetri de la tegument.
1. Impachetarea cu parafin
Const n aplicarea pe zona interesat a unei cantiti de parafin la
o temperatur mai ridicat. Manevra se repet de 2 - 3 ori.
Aciunea mpachetrilor cu parafin: parafina provoac o
supranclzire profund i uniform a esuturilor, pielea se nclzete la 38 40C provocnd o transpiraie local abundent. La desfacerea parafinei se
evideniaz hiperemia produs. Dup rnpachetare se aplic o procedur
de rcire.
2. mpachetarea nmol
Const n aplicarea nmolului la o temperatur de 38 - 40C pe o
anumit regiune. Durata unei edine este de 20 -- 40 minute.
Aciunea: nmolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitaia pielii datorit micilor particule
componente;
- efect fizic, temperatura corpului crete cu 2 - 3C;
- efect chimic prin rezorbia unor substane biologic active prin piele din
nmol.
ln timpul mpachetrii cu nmol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producndu-se intensificarea circulaiei n anumite teritorii.

3. Cataplasmele constau n aplicarea n scop terapeutic a diverselor

substane, la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i pentru aciunea
antispastic i antialgic. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adaug i efectul chimic.
MASAJUL n paralizia nervului radial
Reprezint totalitatea micrilor, a manevrelor manuale sau mecanice
care mobilizeaz un esut sau un segment al corpului n scop terapeutic.
Aceste micari manuale sau mecanice sunt efectuate pe tegumente,
fascicule, tendoane i muchi, acionnd i asupra circulaiei locale, nervilor
periferici i receptorilor.
Efectele masajului sunt:
diminuarea durerii
relaxarea muscular i general
stimularea activitii i troficitii musculare.
Descrierea regiunii anatomice
Antebraul reprezint al doilea segment al membrului superior i este
format din dou oase : radius (situat lateral) i cubitus (medial).
Scheletul minii este format din mai multe oase, mparite n 3 grupe:
1. carpiene (8 oase), care sunt situate pe dou rnduri :
2. metacarpiene (5 oase),
3. falange (14 oase),
Muchii antebraului se grupeaz astfel :
a. Muchii regiunii anterioare :
1. m. rotund pronator pronator i flexor al braului
2. m. flexor radial al carpului flexor al braului, abductor i flexor al
artic. pumnului
3. m. palmar lung flexor al artic. cotului i pumnului
4. m. flexor ulnar al carpului - flexor al artic. cotului; flexor i adductor al
artic. pumnului

5. m. flexor superficial al degetelor - flexor al artic. cotului, pumnului i

degetelor
6. m. flexor comun profund al degetelor - flexor al artic. pumnului; flexor
al degetelor
7. m. flexor propriu al policelui - flexor al artic. pumnului i policelui
8. m. ptrat pronator - pronator
b. Muchii regiunii posterioare:
1. m. extensor comun al degetelor extensor al braului, minii i
degetelor II - IV
2. m. extensor lung al degetului mic extensor al degetului V
3. m. extensor ulnar al carpului - extensor i adductor n artic. pumnului
4. m. anconeu extensor al antebraului
5. m. supinator - supinaie
6. m. abductor lung al policelui
7. m. extensor scurt al policelui.
8. m. extensor lung al policelui
9. m. extensor al indexului.
c. Muchii regiunii laterale:
1. m. branhioradial pronator i flexor al cotului
2. m. extensor lung al carpului extensor i abductor al pumnului
3. m. extensor scurt al carpului - extensor i abductor al pumnului
Muchii minii - se mpart astfel :
a. muchii regiunii tenare - m. abductor scurt al policelui
- m. opozant al policelui
- m. flexor al policelui
- m. abductor al policelui
b. muchii regiunii hipotensoare - m. palmar scurt
- m. flexor scurt al degetului mic
- m. abductor al degetului mic
- m. opozant al degetului mic
c. muchii lojei mijlocii m. lombricali (4)

Masajul membrului superior cuprinde masajul celor 3 segmente: bra,

antebra i mn.
1). Masajul braului se ncepe cu neteziri cu o mn mpingnd toata masa
muscular a tricepsului, n timp ce cu cealalta mn se fixeaz n uoar
flexie antebraul pe bra.
Urmeaz apoi netezirea regiunii anterioare, care se poate combina cu
o vibraie usoar. Se continu cu frmntarea de jos n sus, putndu-se
aplica "mn dupa mn", dar i un tapotament uor, presiuni i traciuni
ascendente.
2). Masajul cotului se ncepe cu netezirea regiunii cubitale i a tricepsului,
iar apoi se face frmntarea cu ambele mini, cu policele acestora n
sanurile paraoleocraniene. Se continu cu friciunea spre epicondili,
fcndu-se neteziri de ntrerupere ntre manevre.
3). Masajul antebraului se ncepe cu netezirea prii anterioare, cu o mn
sau cu ambele mini de jos n sus i de la pumn la cot. Se continu
netezirea feei posterioare cu o singura mn. Framntarea se face pentru
grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mn sau cu ambele mini
dispuse n inel, prin micari ascendente .
Se fac de asemenea micri de stoarcere pe partea radial spre
epicondili. Pe regiunea posterioar, aceste presiuni se fac cu o singura
mn. Se mai pot face bateri uoare cu partea cubital a degetelor, dar i
vibraii, de asemenea, se va masa articulaia pumnului i mna propriu-zis,
lundu-se fiecare deget n parte, executndu-se manevrele posibile.
Fiecare sedin de masaj se va ncheia cu traciuni manuale,
executate n axul membrului superior. Se execut succesiv traciuni i
decontraciuni corelate cu ritmul respirator, care favorizeaz circulaia i
troficitatea local. Fora de traciune va fi moderat .
Contraindicaiile masajului
inflamaia acut a articulaiilor membrului superior
boli hemoragice (n hemofilie exist riscul apariiei hemartrozei)
boli de piele n regiunea respectiv
fragilitate vascular
fracturi recente

Kinetoterapia
se aplic cu succes n medicina sportiv i
recuperatorie, asigurnd prevenirea instalrii unor deficite, tratnd
disfunciile instalate i asigurnd n final o recuperare ct mai complet.
Kinetoterapia se va aplica dupa efectuarea bilanului deficitului motor,
a bilanului articular, tonigen i trofic, urmnd a se stabili folosirea unor
tehnici anakinetice i kinetice.
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

prevenirea i corectarea deviaiilor
meninerea forei musculaturii inafectate
prevenirea redorilor articulare
tratarea tulburrilor vasculotrofice
reeducarea motorie a muchilor paralizai
refacerea abilitii de micare a minii

n general, programul de recuperare se ncepe folosindu-se micrile

pasive. Acestea sunt realizate de kinetoterapeut n sensul mobilizrii
fiziologice .Aceleai micri pot fi produse i prin intermediul unor aparate
specializate n mobilizarea activ, mecanic.
Kinetoterapia activ presupune existena unei contracii musculare
voluntare. Mobilizarea activ poate fi liber, completat cu cea pasiv i cu
rezistent, n funcie de scopul urmrit i de restantul functional.
Tehnicile kinetice statice pot realiza contracia izometric i relaxarea
muscular.
n faza de paralizie se vor executa micri pasive n amplitudinea
maxim permis de articulaie. Poziionarea pentru micrile pasive este cu
antebraul n semipronaie i mna sprijinit pe mas cu marginea cubital,
deoarece, n principal paralizia de nerv radial nseamn deficit de extensie
a degetelor i a minii, precum i deficit de supinaie, se vor executa prin
aceste micri.
Un alt exercitiu pasiv este acela cnd, asistentul menine n extensie
pumnul pacientului, iar acesta apuc mna asistentului pe care o va strnge
intermitent. De asemenea, asistentul cu aceeai mn ca cea paralizat, va
apuca mna pacientului (ca atunci cnd se strnge mna) i i va cere
pacientului s flecteze deget dup deget peste mna asistentului. Din
aceeai pozitie se vor face pronaii.
Pacientul va executa i miscri de flexie ale degetelor i minii n timp ce
asistentul va opune rezistenta. O dat cu intrarea n faza de refacere a
inervaiei, se va lucra cu fiecare muchi in parte prin miscari active astfel :
1. Pentru brahioradial se vor face urmatoarele exercitii:

- cu antebraul n semipronaie, se cere pacientului s ridice pumnul

de pe mas, iar apoi se flecteaza cotul. Aceste micri sunt la inceput
libere, iar apoi cu rezisten crescut progresiv.
2. Pentru primul i al doilea radial (extensorii minii) se vor executa
urmtoarele micri :
- cu mna sustinut de asistent, pacientul executa latero-deviaia
radiala a minii. Apoi pacientul se opune ncercrii blnde a
asistentului de a-i aduce mna n laterodeviaie cubital.
- din aceeasi poziie, se mentine pumnul in extensie si se executa
miscari de deschidere a pumnului.
- din pozitia de extensie maxima a pumnului sustinuta se executa
contractii izometrice.
- cu antebraul in semipronatie pe masa si pumnul extins se
realizeaza flexia pumnului. Apoi, fara intrerupere se va incerca
executarea extensiei inapoi.
3. Pentru cubitalul posterior se vor executa:
- cu mna sustinuta de asistent,pacientul executa laterodeviatie
cubitala.
- cu degetul mic flectat dininterfalangiene,se executa abductia lui.
4. Pentru extensorul comun al degetelor se vor executa urmatoarele
miscari:
- cu mna cu palma in jos si sprijinita pe masa si cu degetele
flectate, pacientul extinde degetele incercind sa desfasoare pe
masa palma si degetele .asistentul ajuta la inceput aceasta
miscare.
- cu mna sanatoasa tinind pumnul in extensie ,se fac extensii ale
degetelor.
- cu mna cu palma in jos si intinsa,se incearca ridicarea in aer a
degetelor (hiperextensie).
5. Pentru extensorul lung si scurt al policelui se vor face urmatoarele
exercitii:
- cu artculatia interfalangiana flectata si cu cea meta-carpofalangiana extinsa,se extinde liber falanga distala, iar apoi contra
unei rezistente
- se executa pense de tip "o" intre police si fiecare deget in parte,
asistentul incercind sa rupa pensa.
- cu mna in semipronatie si sprijinita cu partea cubitala pe masa ,se
extinde policele din articulatia carpometacarpiointerfalangiana .la

inceput ,apoi din meta-carpo-falangiana si in final din

interfalangiana.la inceput,aceasta miscare va fi libera iar apoi cu
rezistenta.
6. Pentru abductorul lung al policelui se vor executa urmatoarele
miscari:
- asistentul prinde mna pacientului (police pe police) si simte cum
se contracta tendonul abductorului.
- cu fata dorsala a minii pe masa se executa abductia policelui,ce
va fi la inceput libera,iar apoi cu rezistenta .
- cu palma pe masa se ridica mna cu toate articulatiile in extensie
(pumn, degete police),mentinindu-se paralela cu masa .nu se
permite flexia in nici o articulatie. Acest exrcitiu pune in actiune toti
extensorii afectati de leziunea nervului radial.
Pe masura ce se inregistreaza progresul in forta musculara, exercitiile
vor devenii mai complexe prin introducerea rezistentei tot mai intense, ca si
a scurtelor momente de izometrie pe parcursul amplitudii de miscare.
Refacerea sensibilitatii este o problema secundara in paralizia de
nerv radial, deoarece deficitul de sensibilitate nu este nici constant, nici
sever si in nici un caz nu afecteaza functionalitatea minii. Daca totusi se va
pune aceasta problema, reeducarea sensibilitatii se va realiza prin
kinetoterapie.
Prevenirea redorii articulare, care se instaleaza prin lipsa de
mobilizare normala, zilnica a umarului, cotului si pumnului se face cu
ajutorul unor miscari pasive, pasivo-active, autopasive la scripete, ca si cele
active in apa (hidrokinetoterapie) sau in sala.
Refacerea abilitatii de miscare a minii este etapa finala a oricarei
reeducari motorii si senzitive. Ea utilizeaza exercitii combinate, complexe
(proximo-distale si distalo-proximala), ca si cele mai variate procedee ale
terapiei ocupationale.

CULTUR FIZIC MEDICAL

Aceasta se execut ntr-o sal special, corespunztor amenajat i sub
stricta ndrumare a cadrelor de specialitate.
Exerciiile indicate sunt:
Din poziia eznd cu coatele i antebraele sprijinite pe mas, se fac
flexii repetate din cot, ajungnd cu minile la umeri;
Din poziia eznd, palmele ruleaz un baston de pe mas, nainte i
napoi;
Din ortostatism se redirijeaz prinderea i baterea unei mingii pe podea;
Din poziia eznd cu braele n retroducie, se ridic repetat greuti cu
mna sau cu ajutorul scripetelor;
Micri de box, de mpingere, de aruncare cu braul orizontal sau
vertical;
Micri de nurubare, folosind pentru aceasta burghiul sau urubelnia.
TERAPIA OCUPAIONAL
Este forma de tratament care foloseste ativitati si metode specifice
pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfasura
activitatile necesare individului, de a compensa disfunctii si de a diminua
deficiente fizice.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
n cazul paraliziei de nerv radial terapia ocupational ncepe de fapt
mult mai precoce, fiind executat cu orteza dinamic aplicata pe mn. Se
va avea grija ca activitatile sa fie la inceput mai usoare pentru ca forta
flexarilor degetelor sa nu fie depasita de travaliu. n acest caz se va
produce automat flexia pumnului, situatie nedorita.
Mai trziu, cind extensia pumnului este posibila si se va renunta la
orteza dinamica, se va continua evitarea oricarei flexie a pumnului "miscare
trucata", pentru a permite extensia articulatiei metacarpofalangiene.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i de
ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare i
readaptare funcional.

n general, recuperarea spontana dureaza 1 an - 1 an si 6 luni si cam

tot atit daca a fost necesara si sutura nervului.
CURA BALNEAR
n perioada de remisiune bolnavul poate beneficia de tratament
balneo-fizical n staiuni profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului
locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea
factorilor naturali (apa mineral, nmol terapeutic, climatul) este benefic i,
mpreun cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura refacerea
complet.
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui: termic,
fizic (mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri
srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)

BIBLIOGRAFIE

Dinculescu T. Balneofizioterapie, Ed. Medical, 1987

Ifrim Mircea Compendiu de anatomie, Ed. tiinific i Tehnic, 1988
Ionescu Adrian Masajul: procedee tehnice, metode, efecte, aplicaii n
sport, Ed. ALL, Bucureti
Kiss Jaroslav Fizio-kinetoterapie i recuperare medical n afeciunile
aparatuluib locomotor, Ed. Medical, 1994
Pun Radu Tratat de reumatologie, vol. II, Ed. Medical, 1999
Popa Constantin Neurologie, Ed. Naional, 1997
tefanache F. Neurologie clinic, Iai, 1997
Sbenghe T. Kinetologie profilactic, terapeutic i de recuperare, Ed.
Medical, 1987

Paralizia NR const n ntreruperea total sau parial a circulaiei

influxului nervos, cu diminuarea sau abolirea funciilor nervului. Este o
afeciune grav deoarece compromite activitatea profesional i cotidian a
bolnavului.
Cauzele cele mai frecvente sunt: traumatismele, compresiunile
prelungite, cauzele generale (metabolice, toxice, infecioase)
Din punct de vedere anatomo-patologic leziunea poate fi de tip blocaj
a conducerii, discontinuitate axonal sau ruptura total a nervului. Leziunile
cele mai frecvente au loc n 1/3 medie a braului i 1/3 inferioar a
antebraului.
Semnele clinice caracteristice sunt date de deficitul motor, cu
hipotonia i atrofia muscular. Este afectat n primul rnd extensia (cotului,
minii i a primei falange). Mna are aspect de gt de lebd, iar bolnavul
nu poate face semnul salutului militar.
Dg. Se pune pe baza semnelor clinice i a electromiografiei.
Tratamentul este complex i de lung durat. Se aplic un tratam.
medicamentos, ortopedico-chirurgical (la nevoie) i unul de recuperare
BFT. Acesta din urm va ncepe dup evaluarea funciei motorii.
Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza numai cu
cureni exponeniali de joas frecven. Efectele cumulate ale termo i
electroterapiei sunt favorabile pentru pregtirea programelor de
kinetoterapie i masaj.
Masajul membrului superior cuprinde masajul celor 3 segmente: bra,
antebra i mn.
1). Masajul braului se ncepe cu neteziri cu o mn mpingnd toata masa
muscular a tricepsului, n timp ce cu cealalta mn se fixeaz n uoar
flexie antebraul pe bra.
Urmeaz apoi netezirea regiunii anterioare, care se poate combina cu
o vibraie usoar. Se continu cu frmntarea de jos n sus, putndu-se
aplica "mn dupa mn", dar i un tapotament uor, presiuni i traciuni
ascendente.
2). Masajul cotului se ncepe cu netezirea regiunii cubitale i a tricepsului,
iar apoi se face frmntarea cu ambele mini, cu policele acestora n
sanurile paraoleocraniene. Se continu cu friciunea spre epicondili,
fcndu-se neteziri de ntrerupere ntre manevre.

3). Masajul antebraului se ncepe cu netezirea prii anterioare, cu o mn

sau cu ambele mini de jos n sus i de la pumn la cot. Se continu
netezirea feei posterioare cu o singura mn. Framntarea se face pentru
grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mn sau cu ambele mini
dispuse n inel, prin micari ascendente .
Se fac de asemenea micri de stoarcere pe partea radial spre
epicondili. Pe regiunea posterioar, aceste presiuni se fac cu o singura
mn. Se mai pot face bateri uoare cu partea cubital a degetelor, dar i
vibraii, de asemenea, se va masa articulaia pumnului i mna propriu-zis,
lundu-se fiecare deget n parte, executndu-se manevrele posibile.
Fiecare sedin de masaj se va ncheia cu traciuni manuale,
executate n axul membrului superior. Se execut succesiv traciuni i
decontraciuni corelate cu ritmul respirator, care favorizeaz circulaia i
troficitatea local. Fora de traciune va fi moderat .
Principalul obiectiv al kinetoterapiei este reeducarea motorie a muchilor
paralizai.
n faza de paralizie se vor executa micri pasive cu antebraul n
semipronaie i mna sprijinit pe mas cu marginea cubital, deoarece, n
principal paralizia de nerv radial nseamn deficit de extensie a degetelor i
a minii, precum i deficit de supinaie.
Un alt exercitiu pasiv este acela cnd asistentul menine n extensie
pumnul pacientului, iar acesta apuc mna asistentului pe care o va strnge
intermitent. De asemenea, asistentul cu aceeai mn ca cea paralizat, va
apuca mna pacientului (ca atunci cnd se strnge mna) i i va cere
pacientului s flecteze deget dup deget peste mna asistentului. Din
aceeai pozitie se vor face pronaii. O dat cu intrarea n faza de refacere a
inervaiei, se va lucra cu fiecare muchi in parte prin miscari active.

GENERALITI.
Implicarea nervilor periferici n cazul unor traumatisme ale membrelor confer de la
nceput un grad crescut de gravitate pentru viitorul funcional al segmentelor respective.
n cadrul leziunilor complexe postraumatice, interesarea nervilor este aproape regul.
Este ntlnit destul de frecvent i n traumatisme cu fracturi nchise.
ETIOPATOGENIE.
Etiologie. Se recunosc aceleai grupe de factori pentru toate paraliziile de nervi
periferici.
Traumatismul direct, cu impact imediat, prin plgi pe traiectul nervului, fracturi de
pelvis i femur, contuzii fesiere (prin cdere pe fes), fracturi ale oaselor gambei, luxaii
coxo-femurale, tibio-peroniere proximale sau manevre de reducere a luxaiei, sau tardiv
prin nglobarea nervului ntr-un calus vicios sau ntr-un esut cicatricial.
Factori compresivi prin tumori de vecintate ale cavitii pelviene sau abces al
psoasului pentru nervul crural, anevrisme de arter femural sau poplitee. Compresiunea
prelungit n poziie picior peste picior sau parchetari pentru nervul sciatic popliteu
extern. Nervul tibial posterior poate fi comprimat n tunelul tarsian (situat sub ligamentul inelar intern, pe faa intern a gleznei) realiznd sindrom de canal tarsian.
Factori iatrogeni: aplicaii de forceps, intervenii chirurgicale pe bazin sau canalul
inghinal, compresiuni n poziii operatorii care necesit abducie sau flexie maxim a
coapselor, compresiune prin garou sau braele mesie ginecologice, injecii intrafesiere
greit aplicate, traciuni asupra membrelor inferioare la nou nscut.
Cauze generale: toate paraliziile de nervi periferici a cror cauz local nu este
evideniabil trebuie s impun cercetarea unui diabet zaharat, unei periartrite nodoase,
unei hemofilii (generatoare fie de hematoame ale psoasului, fie de hemoragii n teaca
nervului), unei intoxicaii cu alcool, plumb sau arsen, etc. fie a unui factor infecios n
special viral.
CRITERII DE SUSINERE A DIAGNOSTICULUI.
a) Examenul clinic.
Examenul clinic amnunit (testing-ul neuromuscular) trebuie s stabileasc ce nerv
(sau nervi) au fost lezai respectiv s determine ce muchi (i micri) sunt afectai.

Leziunea unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care cuprinde n
general:
un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise dup teritoriul de inervaie a
nervului considerat, toate modalitile senzitive fiind interesate:
Un deficit motor interesnd muchii dependeni de nervul respectiv, acompaniat de hipo sau areflexie OT, hipotonie i atrofie muscular.
Tulburri vegetative i trofice a cror intensitate i aspect variaz mult de la un
nerv la altul.
n cea mai mare parte a cazurilor leziunea nervilor periferici asociaz aceste trei
categorii de simptoame.
Paralizia de nerv sciatic popliteu extern, (nerv peronier comun) anteriorexterior
Ram terminal al marelui sciatic, din spaiul popliteu nervul sciatic popliteu exten
nconjoar gtul peroneului, ptrunde n loja antero-extern a gambei, asigurnd
inervaia motorie pentru muchii gambier anterior, muchii peronieri, extensorii
degetelor i pedios. Senzitiv inerveaz faa antero-extern a gambei i 2/3 externe a feei
posterioare, 3/4 interne a feei dorsale a piciorului i faa dorsal a primelor falange a
primelor trei degete i 1/2 intern a celei de a patra.
Leziunea nervului sciatic popliteu extern antreneaz o paralizie a lojei anteroextern a gambei cu abolirea micrilor de flexie dorsal a piciorului i a falangelor
proximale ale degetelor, de abducie i ridicare a marginii laterale a piciorului. Micarea
de adducie a piciorului i ridicarea muchiului tibial posterior (inervat de sciaticul
popliteu intern). Urmarea acestui deficit, mersul devine dificil, stepat bolnavul este
obligat s ridice genunchiul i s flecteze mult gamba iar cnd se sprijin, piciorul
lovete solul nti cu vrful. Mersul pe clci devine imposibil, nu poate bate tactul cu
piciorul afectat. Atrofiile intereseaz loja antero-extern a gambei. Paraliziile i atrofiile
induc o atitudine particular picior n pictur sau picior n varus ecvin
Senzitiv subiectiv rareori dureri, obiectiv hipo sau anestezie n teritoriul cutanat al
nervului.
Paralizia nervului sciatic popliteu intern, (nervul tibial) posterior-interior.
Al doilea ram terminal al nervului mare sciatic, nervul sciatic popliteu intern continu
traectul acestuia pe faa posterioar a gambei angajndu-se sub mucii gemeni i plantar
subire dup care trece pe sub arcada solearului lund numele de nerv tibial poasterior.
Strbate apoi canalul tarsian, napoia i dedesubtul maleolei interne i ajunge la plant
unde se mparte n ramurile terminale: nervul plantar intern i planter extern.
nerveaz motor, la gamb, muchii regiuni posterioare: tricepsul sural (muchii:
solear, gemen extern i intern), gambier posterior, flexor comun al degetelor i flexor
propriu al degetului mare, plantar subire; la
flexorul scurt, abductorul i adductorul
halucelui, flexorul scurt al degetelor, muchii interosoi i lumbricali, flexorul scurt i
adductorul degetului mic.

Senzitiv teritoriul sciaticului popliteu intern cuprinde regiunea tendonului Achile,

planta, marginea extern a piciorului i 1/4 extern a feei sale dorsale i faa dorsal a
ultimei falange. Conine un important numr de fibre vegetative.
Leziunea nervului sciatic popliteu intern duce la abolirea micrilor de flexie plantar
a piciorului, flexie a degetelor, abducia i adducia degetelor, flexia primei falange i
extensia celorlalte dou. Sunt diminuate adducia ridicarea marginii interne a piciorului,
posibile totui prin aciunea muchiului tibial anterior inervat de sciaticul popliteu
extern.
Atrofiile se instaleaz n regiunea posterioar a gambei i la nivelul piciorului.
Distribuia paraliziilor i amiotrofiilor dau piciorului un aspect caracteristic picior
valgus (flexie dorsal i abducia piciorului) cu degete n ciocan (hiperextensia
primei falange i flexia celorlalte dou). Reflexele achiliene i medio-plantar sunt
abolite.
Senzitiv, se pot ntlni dureri cu caracter cauzalgic, obiectiv hipo sau anastezie n
teritoriul cutanat deschis.
Tulburri vegetative i trofice sunt importante: modificri vasomotorii (edem,
hipotermie local) i sudorale, modificri ale fanerelor, pielii, ulcere trofice.
Leziunile nervului sciatic popliteu intern sunt rare, el poate uneori ns s fie afectat
n tunelel tarsian realiznd un sindrom canalar (analog sindomului de canal carpian
dar mult mai rar) sindrom de tunel tarsian. n acest caz nervul tibial posterior i
ramurile sale sunt comprimate n canalul osteo-fibros situat napoia i dedesubtul
maleolei internei sub ligamentul inelar intern. Deficitul motor este moderat i se
limiteaz la o parez a flexorilor degetelor. Tulburrile senzitive sunt pe primul plan,
senzaie de arsur sau parestezii ale degetelor i plantei. Simptoamele se agraveaz dup
efort i n cursul nopii, sunt ameliorate de repaus. Semnul Tinel este pozitiv. Cauza
sindromului de tunel tarsian rmne de cele mai multe ori necunoscut, uneori se
regsesc vechi traumatisme ale piciorului.
b) Investigaii paraclinice.
Trebuie s vizeze dou obiective:
Demonstrarea naturii leziunii nervoase. Se poate realiza prin electromiografie
de detecie i examen de stimulodetecie cu msurarea vitezei de conducere n fibrele
senzitive sau motorii. Msurarea etajat a vitezei de conducere nervoas poate localiza,
n cazul unei ncetiniri selective (bloc de conducere), nivelul lezional, fapt deosebit
deimportant, n special n diagnosticarea sindroamelor canalare. Examenul electric are
ns i o importan prognostic: o denervare total se va traduce prin absena n
totalitate a potenialului de unitate; apariia de fibrilaii musculare n repaus, semn de
atingere axonal permit un prognostic rezervat cu recuperare lent eventual incomplet.
Apariia de poteniale de unitate motorie polifazice i accelerate sunt martore ale
procesului de reinervare.
Precizarea cauzei care a produs leziunea.. Cu ajutorul investigaiilor para-

clinice, trebuie ghidat de un examen clinic corect i examen electric pentru un diagnostic topografic mai nti. Examenele biologice uzuale VSH, hemoleucograma,
glicemie, etc. vor fi orientate de la caz la caz. Examene radiologice (rg. standard,
radiografii funcionale, radioculografii, CT sau IRM), examenul Doppler al vaselor
cervicale sunt uneori necesare pentru diagnosticul etiologic.
EVOLUIE I PROGNOSTIC.
Sunt n funcie de cauza care a provocat leziunea nervului respectiv, examenul
electric putndu-ne oferi elemente de prognostic asupra recuperrii.
Dup numai cteva zile, sensibilitatea de la periferia zonei denervate ncepe s se
refac, pe baza prelurii acesteia de ctre nervii din teritoriul vecin. Orice ameliorare n
continuare nu se mai face ns dect pe baza regenerrii nervului lezionat.
Viteza de regenerare este variabil, n funcie de nerv. Viteza este n funcie i de
tipul lezional, fiind mai mare n leziunea axonului dect n seciunea total.
Obinerea micrii voluntare este mai bun din acest punct de vedere la mn dect la
picior i mai rapid la copli dect la btrn.
TRATAMENT.
1. Tratament profilactic. Trebuie s aib n vedere prevenirea cauzelor locale sau
generale care pot s induc suferina trunchiurilor nervoase:
Local: prevenirea atitudinilor vicioase, n special n actul profesional, prevenirea
accidentelor iatrogene prin injecii, aplicri de garou, fixarea pe masa de operaie, etc. n
poziii greite, cunoaterea corect a structurilor anatomice, n efectuarea actului
chirurgical, manevre blnde n reducerea luxaiilor.
General: tratamentul corect al bolilor metabolice, al celor infecioase (preventiv prin
vaccinare i curativ), supravegherea corect a tratamentelor cu potenial toxic asupra
fibrei nervoase, alimentaie raional, evitarea abuzului de alcool sau altor substane
toxice.
3. Tratament medicamentos. (curativ) poate fi etiopatogenic i simptomatic.
Tratamentul etiopatogenic: n paraliziile de nervi periferici de cauz compresiv
tratamentul trebuie s ndeprteze factorul compresiv prin intervenie chirurgical,
reducerea unei luxaii, radioterapie sau medicaie citostatic.
n paraliziile de nervi periferici de cauz general este necesar tratamentul afeciunii
de baz: reechilibrarea diabetului, anttibioterapie i seroterapie n boli infecioase,
corticoterapie n colagenoze.
Asociat prescripiilor de mai sus se va stimula procesul de regenerare a nervului prin
administrarea de vitamine grupul B indiferent de sediul leziuni sau natura cauzei.

Tratamentul simptomatic vizeaz combaterea: durerii, prin substane analgezice

uzuale ca Acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene Fenilbutazona, Indometacin, Brufen, neuroleptice cu efect analgezic Cloropromazina, Levomepromazina,
antiepileptice cu efect analgezic Carbamazepina i substane anestezice locale
(procain, xilin utilizate n special sub form de infiltraii locale); hipotoniei cu
stricnin 1-4 mg/zi injectabil subcutanat; amiotrofiilor prin utilizarea anabolizantelor
(Naposimn Decanofort, Nerobolin), Vitamina E, Glicocol, Uteplex, Fosfobion.
Tratamentul recuperator de o deosebit importan n tratamentul afeciunilor
nervilor periferici este fiziobalneoterapia cuprinznd hidrotermoterapia, electroterapia,
chinetoterapia (pasiv i activ) i balneoterapia.

DEFINIIE I GENERALITI
Nervii faciali sunt nervi micti, care au urmtoarele funcii:
asigur sensibilitatea gustativ,
inervaia musculaturii mimicii,
secreia glandelor salivare sublinguale i submaxilare
secreia glandelor lacrimale.
La periferie, nervul facial se divide n dou ramuri:
una superioar sau temporo-mandibular, din care ia
natere o ramur intermediar care se anastomozeaz cu
ramura inferioar formnd plexul naso-genian;
ramur inferioar sau cervico-facial.
Paralizia facial periferic este caracterizat de o atingere
total sau parial a musculaturii hemifeei, n mod obinuit fiind
interesat n mod egal att teritoriul de inervaie al facialului
superior, ct i acela al facialului inferior.
Paralizia facial a frigore are urmtoarele caracteristici:
Este cea mai frecvent dintre paraliziile faciale, avnd o
inciden de 23 cazuri la 100.000 persoane/an.
Afecteaz ambele sexe.
mbolnvirile sunt mai frecvente toamna i primvara (dup
expuneri la cureni de aer).
Afeciunile neurologice determin importante deficiene
motorii, senzitivo-senzoriale i psiho-comportamentale care
transform bolnavul, cel puin ntr-o prim etap, dependent de
serviciile medicale specializate, iar apoi de asistena social sau
familial.
Recuperarea, i mai ales readaptarea, unui individ cu
deficite neurologice ncepe nc din faza acut a bolii, extinznduse n timp, cel puin doi ani, perioad n care bolnavul poate
redobndi un anume grad de autonomie.

ETIOLOGIE
Extrem de multiple i diverse cauze pot afecta nervul facial.
n funcie de topografia unei posibile leziuni, cele mai frecvente
cauze sunt:
Afectarea facial uni- sau bilateral prin leziune supranuclear
poate fi expresia unui:
accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic),
a unei tumori primitive sau secundare,
infecii,
traumatism
n unghiul ponto-cerebelos, nervul poate fi afectat n:
tumori (neurinom de acustic, meningiom, colesteatom),
meningite,
polineuropatii infecioase (lues, mononucleoza infecioas)
sarcoidoz,
Lezarea n apeduct se produce n:
tumori
traumatisme
accidental operator,
osteite,
paralizia facial a frigore
Extracranian nervul poate fi interesat n cursul tumorilor sau
infeciilor parotidiene sau de vecintate, rar comprimat prin
aplicare de forceps (paralizie obstetrical).
Afectarea bilateral a VII poate fi:
congenital (sindrom Moebius)
n sarcidoz (sindrom Heerford)
scleroza laterala amiotrofic
Paralizii faciale mai pot aprea ntr-o serie de boli:
cardio-vasculare (HTA),
boli metabolice (diabet, porfirie, uremie)
stri caectice
boli musculare

ANATOMIE PATOLOGIC
Forme anatomo - patologice ale paraliziei faciale:
Paralizia facial central are sediul leziunii supranuclear i se
caracterizeaz clinic prin: defict motor limitat n etajul inferior al
feei; se poate insoi de hemiplegie, hemianestezie, testele electroi neelectrodiagnostice sunt negative.
Paralizia facial periferic are sediul leziunii nuclear, radicular
sau troncular, caracterizndu-se prin: deficit motor total al
hemifaciesului prin afectarea ambelor ramuri terminale; se poate
nsoi de hemiplegie (n leziunile pontine). Testele electro i
neelectrodiagnostice sunt perturbate.
Att muchii palpebrali, ct i muchii mimicii, se bucur
de unele particulariti:
prezint o inserie osoas fix i o alt inserie mobil
subcutanat,
sunt grupai n jurul orificiilor feei acionnd fie ca i
constrictori, fie ca dilatatori,
au un rol morfo-funcional, dar i estetic.
0 meniune particular se refer la amplitudinea contraciei
acestor muchi. Aceast amplitudine poate fi variabil n funcie
de intensitatea sentimentelor pe care individul vrea s le exprime.
Astfel se explic de ce, n paralizia nervului facial, pe lng
interesarea fizic evident, este prezent i o participare
psihologic important, bolnavul avnd sentimentul pierderii
personalitii sale.
Lezarea nervului facial se poate produce fie la nivelul nucleului
facialului, fie la nivelul traiectului intra- sau extracranian, la
nivelul ramurilor de diviziune din parotid sau la nivelul
ramurilor terminale.
n paralizia facial a frigore se produce o inflamaie
nonsupurativ ce determin edemaierea nervului n apeduct
vizibil la computer tomografie.

SIMPTOMATOLOGIE I EXAMEN CLINIC

nainte cu 2/3 zile de la debut pot aprea dureri auriculare
dup care paralizia se instaleaz rapid, n decurs de cteva ore
sau zile. Uneori bolnavii se plng de "fa grea" sau "fa
artificial" fr a avea semne obiective de alterare a sensibilitii:
dispariia ridurilor frontale,
coborrea vrfului sprncenei,
devierea nasului spre partea sntoas,
dispariia anului naso-genian,
dispariia anului naso-labial,
deviaia i tergerea comisurii labiale,
buza superioar cobort,
buza inferioar cobort,
obrazul czut.
Semnele clinice sunt de tip motor, senzitiv, senzorial i
parasimpatic.
Pentru funcia motorie se va avea n vedere aspectul static i
dinamic al feei (micri voluntare, involuntare, reflexe).
n repaus se observ de partea paraliziei o asimetrie, cu:
tergerea pliurilor feei (datorit hipotoniei musculare),
lrgirea fantei palpebrale (lagoftamia),
coborrea i ngustarea comisurii bucale,
turtirea narinei ce nu se mic n respiraie,
uneori secreie lacrimal abundent (epifora). Aceasta s-ar
datora: paraliziei muchiului Homer care normal dilat sacul
lacrimal; paraliziei orbicularului ce determin deschiderea
nafar a sacului lacrimo-nazal;
absena clipitului favorizeaz iritarea cornean i declanarea
reflexului lacrimal.
n dinamic, semnele menionate mai sus se accentueaz.
Bolnavul
nu mai poate ncrei fruntea,
nu poate nchide ochiul
nu poate arta dinii.
la privirea n sus, datorit lagoftalmiei ochiul pare mai mare
(semn Neero).
Suflatul, fluieratul, pronunarea labialelor (m, b, p) se face cu
dificultate.

Paralizia buccinatorului produce zgomot la respirat, semnul

pipei i tulburri de masticaie.
n protuzia limbii, aceasta deviaz de partea bolnav.
n mimica emoional i vorbire, comisura bucal de partea
sntoas este atras puternic i asimetria poate fi uneori mai
bine relevat.
n pareze se constat slaba contracie a orbicularului.
Reflexele nazo-palpebral, optico-palpebral,
cornean sunt abolite sau diminuate.

cohleo-palpebral,

Afectarea funciei senzoriale se traduce prin tulburri de auz

(hiperacuzie dureroas) i gustative (hipognezie) n cele 2/3
anterioare ale linibii.
Tulburri de sensibilitate: dureri retroauriculare, hipoestezie n
conc.
Prin afectarea parasimpatic se diminu (dar nu se suprim)
secreia lacrimal, nazal, sudoral i salivar.
EXAMENE PARACLINICE
Au drept scop precizarea diagnosticului topografic, prognosticului
i conduitei terapeutice. Cele mai utilizate teste sunt:
Examenul electric clasic apreciaz prin detecie vizual
existena unei reacii de degenerare total sau parial dup 23 sptmni de la instalarea paraliziei.
Electromiografia (EMG): dup dou sptmni de la instalarea
paraliziei evideniaz gradul de denervare, dar i semnele
timpurii de reinervare.
Msurarea timpului de laten a conducerii nervoase: normal
acesta nu trebuie s depeasc 4 msec de la stimulare. Acest
timp poate fi uor alungit (vindecare rapid); alungit
(recuperare tardiv); inexcitabil (sechele, sincinezii). Testul se
face comparativ stnga/dreapta sau ntre ramul superior i cel
inferior din aceeai parte.
Electroneurografia sau testul Elsen poate fumiza elemente de
prognostic dac este efectuat n primele 10 zile. Prin acest
test se cuantific procentul de fibre nervoase atinse.
Computer - tomografia cranian este un examen de mare
valoare diagnostic.

Pentru diagnosticul topografic al lezrii nervului facial se

recurge la:
testul Schrimer (studiul secreiei lacrimale),
testul Blatt (studiul secreiei salivare),
studiul reflexului scriei,
audiometria.
DIAGNOSTIC DIFERENIAL
Diagnosticul diferenial se va face cu:
Paraliziile celorlali nervi cranieni care dau simptomatologie
asemntoare (nv. III oculomotor, nv. V trigemen, nv. VI
abducens, nv. VIII vestibulo-cohlear)
Paralizii ale nervului facial, dar cu alt etiologie (metabolic,
toxic, vascular, tumoral, infecioas)
EVOLUIE I PROGNOSTIC
Evoluia este n general favorabil i, n 70-80% din cazuri,
bolnavul se amelioreaz n 1-3 luni.
Complicaiile care pot influena evoluia sunt:
Conjunctivite i ulceraii corneene (prin lagoftalmie);
Sindromul "lacrimilor de crocodil": se produce datorit unei
reinervri aberante, axonii fibrelor salivare fiind ndreptai din
ganglionul geniculat ctre marele nerv pietros superficial, n
ganglionul sfeno-palatin. nghiitul va produce lacrimi n loc de
saliv.
Hemispasmul facial postparalitic apare datorit unei leziuni
iritative n lungul nervului facial. De obicei se observ dup 34 sptmni de la instalarea paraliziei pe care o nsoete.
Aceste contracii pot fi spontane sau declanate n cursul unor
micri.
Prognosticul este favorabil atunci cnd ameliorarea
fenomenelor se face repede (1 2 sptmni). n paraliziile totale,
persistente peste 3 luni, refacerea va fi cu defect.
Practica a demonstrat c orice paralizie de nerv facial la care
leziunea este mai lung de 25 de zile i nu apare nici un semn de
regenerare nervoas, va evolua n mod sigur spre dezvoltarea
sechelelor.

TRATAMENT
Obiectivul principal este nlturarea cauzei. Tratamentul va
avea n vedere posibilitile existente:
medicale,
chirurgicale
fizioterapice.
Tratamentul medical este eficace n paralizia a frigore i
const n:
administrarea de prednison (sau preparate nrudite) n doz de
1mg / kg corp, timp de 5 zile, dup care doza se va scdea
treptat n funcie de evoluia clinic. Se vor avea m vedere
contraindicaiile majore (H.T.A., ulcer, diabet). La nevoie se va
administra un pansament gastric.
Cu rezultate favorabile se mai pot folosi i antiinflamatoare
nesteroidiene (dac cele steroidice sunt contraindicate):
diclofenac 2 tb/zi sau supozitoare timp de 7 zile, piroxicam,
etc.
Neuroprotectoare (vitamina B, piracetam) i vasoactive n doz
moderat au efect benefic.
Pentru complicaiile oculare se recomand:
coliruri antiseptice,
instilaii cu Vitamina A,
aplicarea de leucoplast,
blefarorafie (dup caz)
n sindromul lacrimilor de crocodil se secioneaz ramul
timpanic al nervului IX.
decontracturante sau alcolizare n hemispasm.
Tratamentul chirurgical se poate face n scop de decompresiune a
nervului (mastoidectomia). Interveniile chirurgicale estetice
ncearc anastomoza VII cu ali nervi (IX, X) sau grefe de nerv
sural.

TERAPIA FIZICAL I DE RECUPERARE

n faa specialistului n medicin fizic i recuperare medical,
bolnavul se poate prezenta n diferite stadii de evoluie a
paraliziei:
n stadiul iniial,
n stadiul de reinervare spontan
n stadiul de sechel cu musculatura feei hiperton i
prezena sincineziilor.
naintea nceperii unui program de recuperare funcional este
obligatorie efectuarea unei evaluri complexe din care nu vor
lipsi:
testarea muscular (tonus, fora de contracie),
examene electrice
unele examene suplimentare necesare stabilirii topografiei
leziunii.
Tonusul muscular se evalueaz dup o scal n trei trepte:
0 = tonus muscular normal,
1 = hipotonie muscular,
2 = muchi aton.
Bilanul analitic al funciei musculare se efectueaz dup
scala 0-4, urmrind intensitatea contraciei realizate, numrul de
repetiii posibile, amplitudinea micrii i sincronizarea cu
aciunea musculaturii sntoase.
Bilanul sechelelor este la fel de important, nu numai pentru
cazurile vechi la care aceste sechele sunt deja instalate, dar mai
ales pentru urmrirea eventualei apariii a acestora n timpul
tratamentului fizical-kinetic. Aceste sechele pe care le avem n
vedere sunt:
hipertonia musculaturii,
sincineziile musculare
hemispasmul facial.
Hipertonia
muscular
evideniabil
prin
ntinderea
intrabucal a muchilor se apreciaz ca fiind prezent sau
absent.

Acolo unde este prezent, se coteaz de la 1 la 3 urmtoarele

modificri:
ridicarea anormal a sprncenei,
exagerarea fosetei sprncenoase,
exagerarea anului naso-genian,
atragerea comisurii labiale n sus i n afar,
zbrcirea mentonului,
hipertonia muchiului pielos al gtului.
Sincineziile eseniale sunt dou:
gur/ochi (mobilizarea orbicularului gurii induce concomitent
nchiderea ochiului)
ochi/gur (mobilizarea voluntar sau spontan a orbicularului
induce deviaia comisurii labiale n sus i n afar.
Sincineziile emoionale pot fi prezente sau absente.
Pe lng aceste bilanuri este recomandabil ca naintea
nceperii programului de recuperare s se analizeze o fotografie
mai veche, anterioar paraliziei faciale pentru a depista eventuale
asimetrii preexistente i este util i o fotografie fcut la
nceperea tratamentului care poate fi un document util n
aprecierea corect a eficienei tratamentului aplicat.
De la tratamentul fizical-kinetic se exclud cazurile la care sa instalat spasmul facial. n toate celelalte situaii, bolnavii
beneficiaz de un program fizical-kinetic de mai scurt sau mai
lung durat: minimum 15 zile i maxim 4 ani.
n paraliziile faciale a frigore" (cele mai frecvente)
recuperarea funcional depinde n totalitate de:
nlimea leziunii,
a formei de compresiune a nervului, putnd fi total sau
parial.
n aceste cazuri, bilanul se repet sptmnal pentru a
putea urmri evoluia recuperrii. Nu sunt rare cazurile n care
apare, la nceput, o agravare a datelor bilanului iniial (n prima
sptmn valoarea muscular scznd la zero), pentru ca n
continuarea tratamentului, n urmtoarele sptmni, fora
muscular s creasc progresiv.

TERMOTERAPIE
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolt o mare
cantitate de cldur. Efectele de baz ale termoterapiei sunt:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia local i sistemic,
reducerea tonusului muscular,
creterea elasticitii esutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregtirea
programelor de kinetoterapie i masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de
aplicaii:
Cldur profund, produs de diatermie i ultrasunete
Cldur superficial, produs de celelalte tehnici, n care
efectul de penetraie este mai redus, de numai civa centimetri
de la tegument.
n paralizia facial, nclzirea hemifeei se poate face cu lampa
Solux plasat la distana de 1 metru timp de l0 minute.
Cataplasmele constau n aplicarea n scop terapeutic a
diverselor substane, la temperaturi variate asura diferitelor
regiuni ale corpului.
Ele acioneaz prin factorul termic. Cataplasmele calde se
folosesc pentru efectul lor hiperemiant i rezorbiv, precum i
pentru aciunea antispastic i antialgic. La cataplasmele cu
plante medicinale se mai adaug i efectul chimic.
ELECTROTERAPIE
CELE MAI IMPORTANTE EFECTE ALE ELECTROTERAPIEI SUNT:
stimularea electric eficient a muchilor denervai, cu scopul
meninerii tonusului i metabolismului lor pe perioada
necesar pn la reinervarea eficient i reluarea funciei.
stimularea electric a muchilor cu inervaie pstrat, cu
efecte de cretere a forei de contracie
stimularea cu frecvene adecvate pentru modularea durerilor
acute i cronice

realizarea prin cureni unidirecionali (galvanic, cureni de

joas frecven) a unor efecte de ptrundere transcutan a
unor substane farmacologice n form ionizat (ionoforez)
stimularea cu parametrii adecvai a musculaturii netede
efecte termice obinute cu unde electromagnetice de nalt
frecven (unde scurte i microunde)
Electrostimularea musculaturii denervate se poate realiza
numai cu cureni exponeniali de joas frecven (10 200 Hz),
dup un prealabil electrodiagnostic care stabilete parametrii
optimi de excitaie. Stimularea se realizeaz cu stimuli apropiai
de cei electrofiziologici, cu pant progresiv (triunghiulari,
trapezoidali, exponeniali), cu durate diferite ale impulsurilor,
pauzelor i frecvenelor, n funcie de gradul de degenerare
indicat de curbele de intensitate / durat, de coeficientul de
acomodare i de datele EMG.
Contraindicaiile electrostimulrii:
leziuni iritative la nivelul pielii
regiuni inflamate
aparate electronice sau endopreteze implantate (pacemaker)
sarcin
aplicarea n regiunea inimii
Alte manevre folosite sunt:
Baia galvanic combin aciunea curentului galvanic cu
efectul termic al apei, apa fiind mijlocitoare ntre tegument i
electrod i un bun conductor de electricitate. Se folosesc
intensiti reduse ale curentului, evitndu-se astfel producerea
arsurilor. Baia galvanic poate fi celular sau general.
n cazul paraliziei de nerv facial se va aplica baia celular,
avnd ca timp de aplicare ntre 10-30 min, ntr-un ritm zilnic sau
la dou zile.
Curentul galvanic se mai utilizeaz i sub forma ionizrilor
cu Kl pentru asuplizarea cicatricelor feei. i pentru acest gen de
tratament sunt necesare o serie de msuri de securitate pentru a
nu provoca arsuri.
Ultrasunetul se poate aplica n dou feluri :
- prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat
intermediar gel, ulei sau vaselin.
- prin contact indirect (n ap), cnd se interpune ntre capul
emitaor i tegument un strat de ap.

n cazul aplicrii prin contact direct, capul emiator trebuie

s se plimbe pe tegument prin intermediul gelului fr a se apsa
prea tare i impunnd o micare circular. Este important s se
foloseasc o vitez ct mai mic a capului emiator i trebuie s se
urmreasc ca n permanen s aib un contact perfect cu
tegumentul i s fie n poziie vertical fa de acesta. De
asemenea, n cursa emitorului trebuiesc evitate zonele cu
proeminene osoase, ct i pe cele bogat vascularizate.
Undele scurte - au efect hiperemiant, de activare a
circulaiei i a metabolismului tisular, ct i efect analgezic i
decontracturant. Bolnavul trebuie s fie aezat pe o canapea care
s aib o saltea izolatoare i s nu conin piese metalice, sau pe
un scaun de lemn. El nu trebuie dezbrcat deoarece undele
scurte strbat esturile din bumbac, ln, material sintetic sau
chiar gips. Trebuie nlturate obligatoriu toate obiectele metalice
de pe pacient, deoarece acestea concentreaz cmpul electric
putnd provoca arsuri i compromite astfel tot programul
recuperator.
KINETOTERAPIE

Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de

tratamentul medicamentos sau chirurgical efectuat, kinetoterapia
este mijlocul terapeutic indispensabil recuperrii fizice i psihice
a bolnavului.
n stadiul iniial, cnd musculatura este flasc i ntinderea
repetat a muchilor nu are nici un efect asupra refacerii
tonusului, se practic o schem terapeutic ce include
urmtoarele mijloace terapeutice:
cldur local,
masaj,
kinetoterapie.
Kinetoterapia este, la ora actual, procedura cea mai agreat
pentru recuperarea funcional a paraliziilor faciale. Pentru a fi i
eficient este obligatorie respectarea unor reguli fundamentale:
n primul rnd, trebuie s se anuleze aciunea muchilor
hemifeei sntoase deoarece activitatea acestora plaseaz
musculatura hemifeei paralizate n poziie de ntindere
maxim.
Exerciiile terapeutice se vor executa lent pentru a permite
recrutarea maxim de uniti motorii. De exemplu: nchide lent

ochii apoi ntinde puternic unghiul extem, fr a deschide

ochii. n timpul acestui exerciiu, bolnavul s nu strng dinii
deoarece astfel se risc substituirea aciunii orbicularului cu
aciunea muchiului buccinator.
Ca regul general, se va evita activarea muchilor din
jumtatea inferioar a feei atta timp ct se lucreaz muchii
din jumtatea superioar, i invers.
n cazul n care bolnavul se prezint cu o paralizie de nerv
facial n curs de reinervare, exist pericolul ca musculatura
denervat s treac brusc n hipertonie i s apar sincineziile.
Dac apar micri anarhice se va ncerca frnarea activitii
muchilor paralizai prin plasarea lor n poziie de ntindere
maxim.
Rolul kinetoterapeutului este triplu:
meninerea unei bune troficiti musculare,
instruirea precoce a bolnavului asupra tuturor aspectelor
legate de recuperarea funcional,
acordarea ateniei, n principal, chiar naintea apariiei
primelor semne de reinervare, recuperrii muchilor
constrictori" (orbicularii).
Odat cu reapariia influxului nervos, kinetoterapeutul are
obligaia de a mpiedica bolnavul s cad n greeala recuperrii
globale a musculaturii hemifeei paralizate, deoarece acest gen de
activitate duce n mod sigur la dezvoltarea dezechilibrelor de for
dintre muchii dilatatori" i constrictori". Pe ct este posibil,
recuperarea va fi analitic i, progresiv, pe msura rezultatelor
obinute, se trece la integrarea fiecrui ctig de for muscular
n exerciii de mimic ce vizeaz redobndirea armoniei activitii
musculare a ntregii fee.
MASAJUL

Definiia masajului
Prin noiunea de masaj se nelege o serie de manipulri
manuale, variate, aplicate simetric la suprafaa organismului n
scop terapeutic. Aciunea fiziologic a acestor manevre const n
aceea c n timpul executrii lor pornesc spre sistemul nervos
central impulsuri nervoase de la terminaiile nervoase profunde
cutanate. Acestea mresc excitabilitatea i ntresc starea
funcional a scoarei cerebrale.

Efectele masajului
Efecte locale
1. Aciune sedativ asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare i articulare.
Aciunea sedativ se obine prin manevre uoare, lente care
stimuleaz repetat extraceptorii i proprioceptorii existenti.
2. Aciunea hiperemiant local se manifest prin nclzirea i
nroirea tegumentului asupra cruia se exercit masajul aceast
aciime se exercit prin manevre mai energice care comprim
alternativ vasele sangvine.
3. ndeprtarea lichidelor de staz cu accelerarea proceselor de
resorbie n zona masat. Masajul permite nlturarea lichidelor
de staz. Acest efect este benefic la persoane cu insuficien
venoas periferic i apare dup manevre profunde care conduc
lichidul de staz de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creterea metabolismului bazal stimuleaz funciile
aparatului respirator i circulator, influenteaz favorabil starea
general a organismului, mbuntete somnul, ndeprteaz
oboseala muscular.
Toate aceste efecte generale se explic prin aciunea
masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat i
mai ales bogat inervat.
Mecanisme de aciune

Cea mai important aciune fiziologic a masajului este

reprezentat de mecanismul reflex asupra organelor interne.
Un alt mecanism al masajului este aciunea mecanic
produs de manevrele mai dure ca frmntarea: contratimpul,
mngluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face
transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea
musculaturii, mbuntirea funciei i forei musculare care
particip la micarea ntr-o articulaie.
Descrierea regiunii anatomice:

Pentru a aborda recuperarea neuro-motorie a afeciunilor

care intereseaz nervul facial, o atenie special trebuie acordat
muchilor feei i ai pleoapelor:
Muchiul frontal este muchiul mirrii.
Muchiul sprncenos este muchiul ateniei, al
dezaprobrii.
Muchiul piramidal al nasului acioneaz simultan cu
muchiul orbicular al ochiului participnd la protejarea
ochiului. Contracia lui provoac riduri orizontale la
rdcina nasului.
Muchiul transvers al nasului ridic i dilat narina.
Lucreaz mpreun cu piramidalul i cnd se contract
cu for maxim exprim dezgustul.
Muchiul orbicular al ochiului: poriunea orbitar
declaneaz nchiderea pleoapelor (anatagonist al
ridictorului pleoapei inervat de n. oculomotor comun). La
contracie maximal provoac riduri la marginea extem
a ochiului, laba de gsc".
Muchiul mare zigomatic este muchiul sursului ducnd
comisura labial n sus i n afar.
Muchiul canin - muchi ridictor al buzei superioare n
dreptul caninului.
Muchiul ridictor al buzei superioare retrage i rsfrnge
buza superioar, dezvelind dinii maxilarului superior.
Muchiul dilatator al narinei mrete diametrul orizontal
al narinei.
Muchiul mirtiform coboar partea inferioar a narinei,
ngustnd transversal orificiul narinei i coboar buza
superioar.
Muchiul orbicular al buzelor nchide cavitatea bucal
comprimnd i apropiind comisurile.
Muchiul risorius ntinde comisura labial n sens
orizontal, este denumit i muchiul sursului.
Muchiul buccinator, cel mai profund muchi, permite
comprimarea obrazului cnd cavitatea bucal este plin
cu aer, ap sau alimente.
Muchiul triunghiular al buzelor muchiul suferinei
trage buza inferioar oblic n jos i n afar.
Muchiul pielos al gtului trage comisura labial n jos i
concomitent exercit o traciune n sus a pielii superioare
i anterioare a toracelui.
Muchiul ptrat al mentonului coboar oblic n jos i n
afar partea latero-extern a mentonului.

Tehnica masajului
Masajul va fi extra- i intrabucal.
Masajul extern trebuie s fie blnd, s porneasc din
punctul central" (punct situat la 1,5 cm deasupra rdcinii
sprncenelor) de unde se extinde spre treimea median a regiunii
anterioare a pielii proase a capului.
Manevrele folosite constau din friciuni circulare efectuate n
sensul acelor de ceasornic i presiuni dinamice care mobilizeaz
pielea proas a capului. La nivelul feei se prefer effleurage-ul
i micrile de glisare a tegumentului, iar la nivelul tmplelor i
n regiunea temporo-mandibular manevra de masaj n 8".
Prin aceste manevre, se reduce edemul tisular cu efect
circulator favorabil n timpul fazei flate i cu efect relaxant n
hipertonia muscular. Masajul muchilor hipertonici se asociaz
manevrelor de ntindere pasiv blnd i progresiv.
Prin masajul endobucal se pot decela eventualele tetanizri
ale muchilor zigomatic, canin, buccinator i pielos al gtului.
Dac aceast tetanizare este prezent, se va efectua masajul
intrabucal i se va continua cu ntinderi progresive ale obrazului,
n jos i n afar fa de axa de simetrie a feei. Ca tehnic de
lucru se recomand ca ntinderea s fie meninut cteva
secunde dup care se reduce progresiv pentru a evita apariia
efectului de bumerang constatat la ntreruperea brusc a
ntinderii musculare.
Automasajul se efectueaz de ctre bolnav i constituie
elementul de baz al recuperrii funcionale. Tehnica de lucru
este diferit de aceea a masajului endobucal efectuat de asistent.
Acesta introduce indexul n cavitatea bucal i maseaz faa
intern a obrazului cutnd punctele de inserie ale muchilor
asupra crora insist, chiar dac manevra este dureroas. Dup
ce a masat i a ntins lent muchii, meninnd aceast ntindere
timp de cteva secunde, scade progresiv fora presiunii digitale.
Bolnavul va trebui s se automaseze de mai multe ori n
cursul unei zile. Pentru aceasta, va introduce policele minii
opuse hemifeei paralizate n gur, pe faa intern a obrazului,
indexul i mediusul sunt plasate pe faa extern a obrazului.
Maseaz bine ntre cele trei degete tot obrazul, ntinde obrazul
oblic n jos i spre partea sntoas (fr a cobor concomitent
pleoapa inferioar), cnd se lucreaz muchii superiori ai feei, i
oblic i n sus, pentru muchii jumtii inferioare a feei.

Contraindicaiile masajului: boli dermatologice,

hematologice, traumatisme ale feei.

infecioase,

CURA BALNEAR

n perioada de remisiune bolnavul poate beneficia de

tratament balneo-fizical n staiuni profilate pe tratamentul
afeciunilor neurologice (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol
etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa mineral, nmol
terapeutic, climatul) este benefic i, mpreun cu programele de
kinetoterapie adecvate, vor asigura refacerea complet.
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui:
termic, fizic (mecanic) i chimic.
Staiunile indicate sunt:
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de
lacuri srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)
TERAPIA OCUPAIONAL
Este forma de tratament care foloseste activitati si metode
specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a
desfasura activitatile necesare individului, de a compensa
disfunctii si de a diminua deficiente fizice.
Principalele efecte pe care le urmrim prin aplicarea terapiei
ocupaionale sunt:
- mobilizarea unor articulaii i creterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluiei bolii i
de ncadrarea raional a ergoterapiei n complexele de recuperare
i readaptare funcional.
n general, recuperarea spontana dureaza 6 luni - 1 an, si
cam tot atit daca a fost necesara si sutura nervului.

DEFINITIE, istoric. Periartrita scapulo-humerala (PSH) este un sindrom

clinic, caracterizat prin durere, redoare si impotenta functionala a umarului,
asociaTe in diverse grade, determinate de procese patologice, care intereseaza teSuturile periarticulare (tendoane, burse) si in unele cazzuri capsula
articulara.
Prima descriere a periartritei scapulo-humerale apartine lui Duplay caRe, in 1874, atribuia toate suferintile umarului bursitei subacromio- deltoidiNe; la o mai buna cunoastere a sindromului au contribuit Codman si de SeZe.
Periartrita scapulo-humerala este una dintre suferintele cele mai frecVente, pentru care bolnavul se adreseaza medicului. Este intalnita la ambele
sexe, la subiecti in varsta activa, cu incidenta maxima la cei peste 40 de ani.
Termenul de periartrita, care subliniaza faptul ca sunt interesate structurile periarticulare este in unele cazuri, necorespunzator realitatii, nefiind
vorba de un proces inflamator.
Clasificarea suferintelor care se incadreaza in notiunea vaga si impreCisa de PSH este diferita, in functie de scoala.
Reumatologii francezi deosebesc urmatoarele forme clinice :
- umarul dureros simplu
- umarul dureros acut (hiperalgic)
- umarul mixt
- umarul blocat
- umarul pseudoparalitic.
ETIOPATOGENIE
Bolile reumatismale formeaza un grup de afectiuni cu localizari in primul rand la aparatul locomotor si cardio-vascular, ca urmare a unor leziuni
caracteristice mezenchinale.
Factorii etiologici in acest grup de boli sunt diferiti determinand tablouri clinice cu evolutie acuta, subacuta si cronica.
Clasificarea bolilor reumatismale sunt urmatoarele :
1. Reumatismul inflamator in care intra:
- reumatismul Socolski Bouillaud
- poliartrita reumatoida
- spondilita anchilozanta
- reumatismul secundar infectios

2.
3.
-

Reumatismul degenerativ in care intra:

artroza
poliartroza
spondiloza
Reumatismul abarticular in care intra:
miozite
tendinite
bursite
periartrite
nevralgii si nevrite.
In afara manifestarilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ, in practica zilnica intalnim adesea bolnavi cu suferinte determinate de procese patologice abarticulare in cursul carora sunt afectate tendoane,
teci sinoviale, burse, fascii, aponevroze.
Cele mai frecvente si cele mai suparatoare uneori invalidante sunt :
tendinitele si bursitele umarului (cunoscute generic sub numele de periartrita
scapulo-humerala) ; mai rar sunt intalnite sunt sindromul umar-mana, retractia aponevrozei palmare (Boala Dupuytren), periartrita coxo-femurala.
La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces de uzura a carei accelerare si agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme (in special cele de ordin profesional)
expuneri la frig etc.
Un rol deosebit in accelerarea proceselor de uzura si in aparitia inflamatiei ; un argument in acest sens il constituie frecventa mare a acestui sindrom, atat in afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgia cervicobrahiala, zina zoster) , cat si in afectiuni ale sistemului nervos central (accidente vasculare cerebrale, traumatisme cerebrale, Boala Parkinson, sindroame talamice).
PSH poate aparea si la bolnavii cu unele afectiuni ale organelor intratoracice, pe cale reflexa, prin perturbarea activitatii sistemului simpatic, angina pectorala, infarct miocardic, tuberculoza pulmonara apicala, interventii
chirurgicale pe plaman. Asupra unor factori etiopetogenici se va reveni, la
prezentarea formelor clinice.

ANATOMIA FIZIO-PATOLOGICA
Umarul este alcatuit din trei articulatii si doua planuri de alunecare,
care-I confera o mare mobilitate in dauna stabilitatii (de altfel, articulatia
glenohumerala este articulatia care se luxeaza cel mai des, din tot corpul
uman).

Cele doua suprafete de alunecare sunt reprezentete de suprafata scapulo-toracica si de catre spatiul subacromial.
Cele trei articulatii ale umarului sunt : articulatia glenohumerala, acromio-claviculara si sterno-claviculara.
La mentinerea unei oarecare stabilitati contribuie ligamentele, tendoanele si muschii. O mare importanta o au patru muschi, si anume : supraspinosul, subspinosul, micul rotind si subscapularul. Impreuna, ei formeaza
mansonul rotatorilor, care participa la efectuarea rotatiei interne si externe ; totodata in timpul ridicarii umarului, el deprima capul humeral care
constituie un punct de sprijin pentru deltoid in ridicarea bratului.
In functionalitatea umarului, un rol deosebit il are bursa subacromiodeltoidiana, a carei portiune superioara desparte tendonul supraspinosului de
arcul coracoidian, iar cea inferioara desparte deltoidul de capul humeral.
Bursa subacromio-deltoidiana constituienormal un spatiu inchis ; la unii bolnavi cu boli reumatice inflamatorii ea poate comunica cu articulatia glenohumerala. O alta bursa este cea a tendonului lungii portiuni a bicepsului. Captusite cu un strat de celule sinoviale, bursele se pot inflama, participand la
realizarea unora dintre tulburarile clinice ale PSH.
Patologic, PSH are drept substrat in primul rand leziunile degenerative ale tendoanelor, in special ale supraspinosului si bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la rupturi partiale si prin calcificari, aceste procese de uzura sunt frecvente la subiecti de peste 40-50 de aani, fiind multa vreme asimptomatice. In privinta anumitori factori, cum ar fi unele traumatisme, o suprasolicitare sau o expunere la frig, leziunilor degenerative li se adauga un proces inflamator, in primul rand al tendoanelor, care pune capat
latentei clinice amintite mai sus, bolnavii acuzand dureri de intensitate medie
si un grad variabil de impotenta functionala. In unele cazuri migrarea materialului calcic cu patrunderea lui in interiorul unei burse (in primul rand in
bursa subacromiodeltoidiana) determina un proces inflamator deosebit de intens, responsabil de prezenta unor dureri extrem de nepasatoare.
O forma particulara de PSH este cea determinata de inflamatia capsulei articulatiei glenohumerale, a carei evolutie catre fibroza este responsabila
de diminuarea importanta a miscarilor la acest nivel (asa-zisul umar blocat sau umar inghetat ).
In sfarsit, leziunile trofice ale tendoanelor mansetei rotatorilor pot duce, in urma unor solicitari mari (la tineri) sau relativ mici (la varstnici), la
rupturi intinse care sunt responsabile de umarul pseudoparalitic .

SIMPTOMATOLOGIE
A.Forme clinice
Periartrita scapulo-humerala are cinci forme clinico-anatomice-functionale relativ bine conturate. Acestea sunt :
1) umarul dureros simplu ;
2) umarul acut hiperalgic
3) umarul mixt ;
4) umarul blocat ;
5) umarul pseudoparalitic.
1) Umarul dureros simplu (evolutia bolii)
Este o forma clinica particulara, cunoscuta si sub numele de periartrita
dureroasa simpla neanchilozanta. Aceasta forma de PSH este consecinta leziunilor degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulatii, mai ales tendoanele supraspinosului si bicepsului.
Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza dureri moderate
in umar cand se imbraca, se piaptana, sau cand solicita membruk superior
respectiv prin purtatea unor greutati. Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul
somnului, intensificandu-se in anumite pozitii.
Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilitatii, rsreori existand o impotenta functionala datorita durerii.
La examenul clinic apreciem mobilitatea activa si pasiva a articulatiei
umarului si localizam zonele dureroase.
Bolnavul este pus sa efectueze miscari de abductie, rotatie interna si
externa. Practic bolnavul efectueaza o abductie a bratului si cu antebratul
flectat in unghi drept duce mana la ceafa si la spate.
In cazul localizarii leziunilor in tendonul supraspinosului miscarea se
face initial cu usurinta, apoi intre 45 grade si 90 grade apare durerea ce stanjeneste miscarea ; dupa 90 grade miscarea putand fi continuata fara durere.
Este sensul resortului datorat dificultatii trecerii supraspinosului prin defileul interacromio-tuberozitar.
La palpare, in cazul leziunilor de supraspinos se indentifica in timpul
abductiei, in zona antero-externa, ub punct subacromial foarte sensibil (la
insertia supraspinosului pe marea tuberozitate humerala).
In cazul leziunilor lungii portiuni a bicepsului durerea se intensifica
prin rotatia externa fortata a mainii, bratul atarnand pe langa corp. Se limiteaza dureros rotatia externa si abductia, si apare durere in flexia contrata.
La palpare se deceleaza durere pe fata anterioara a umarului, corespunzatoare tendonului bicepsului.

Evolutia umarului dureros simplu este in general favorabila trecand

din stadiul acut, in stadiul subacut, urmat de un stadiu terminal. Vindecarea
se produce in cateva saptamani (cel mult cateva luni), fie spontan, fie in
urma tratamentului.
Uneori insa durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind
umar dureros acut hiperalgic.
2) Umarul acut hiperalgic
De obicei are ca substrat o tendinita calcifianta in puseu inflamator;
sau o migrare de elemente calcifiante in bursita subacromio-deltoidiana, determinand o bursita acuta la acest nivel; sau o bursita seroasa fara calcifieri.
Umarul acut hiperalgic poate debuta in mod brutal, cu o durere atroce
si o impotenta totala a membrului superior, alteori aceasta forma clinica este
continuarea evolutiei unui umar dureros simplu.
Durerile sunt violente, insuportabile ; ele se intensifica noaptea impiedicand bolnavul sa se odihneasca. De asemenea durerea se intensifica la orice tentativa de mobilizare a umarului, limitarea mobilitatii nefiind deci mecanica ci antalgica.
Durerea iradiaza catre ceafa sau catre fosa supraclaviculara, dar mai
ales pe marginea laterala a membrului superior, catre mana.
3)Umarul mixt
Este asocierea dintre un umar dureros de origine tendinoasa, tenosinovitica sau bursitica si o limitare a mobilitatii umarului prin contractura antalgica la rotatori, flexori sau / si abductorii umarului.
Limitarea miscarii in umarul mixt nu se datoreaza numai durerii, ca in
formele precedente, ci si unei redori reale structurale, care nu dispare nici
sub anestezie totala.
Evolutia in umarul mixt poate sa se faca fie spre umarul dureros, cu
persistenta durerii, dar recuperarea mobilitatii, fie spre umarul blocat ca o
forma evolutiva agravata.
4) Umarul blocat
Este o suferinta frecvent intalnita, care debuteaza cudureri moderate
ale umarului, exarcerbate nocturn, pretand la confuzia de umar dureros simplu.
In timp insa, evoluand lent se instaleaza o limitare marcata a mobilitatii umarului realizand asa numitul umar inghetat .
Durera, prezenta la debut, poate sa persiste cu o intensitate scazuta,
sau poate sa dispara si sa reapara periodic pe parcursul bolii.

Substratul anatomic il reprezinta leziunile inflamatorii ale capsulei

glenohumerale, determinand ingrosare fibroasa si constituind in timp capsula
retractila. Retractia capsulei articulare se opune special abductiei si rotatiei
(externe sau interne) a umarului si impiedica bolnavul in efectuarea unor
ges-turi uzuale (ca imbracatul sau pieptanatul), sau profesionale, cand se solicita o buna mobilitate a mambrului superior.
5)Umarul pseudoparalitic
Are la baza, perforarea, de diverse grade a tendoanelor muschilor
rotatori, aparuta de obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani) dupa
traumatisme minore.
Ruptura calotei rotatorilor poate apare insa si la tineri in urma unui
traumatism puternic, situatie in care se evidentiaza o echimoza intinsa pe fata anterioara a bratului.
B. Anamneza generala
Interogatoriul trebuie sa urmareasca unele afectiuni asociate si sa obtina date referitoare la suferinta actuala, insistand asupra modalitatii de debut
si asupra cauzei declansante, la 20% dintre bolnavi pot fi identificatedrept
cauze traumatismale, la 50% durerile apar cu ocazia unui efort, aunei miscari gresite sau aunui traumatism indirect iar la restul de 30% durerile survin
fara o cauza evidenta. Trebuie precizate caracterul durerii initiale, evolutia
sa si influenta diferitelor tratamente. In ceea ce priveste durerea pentru care
bolnavul se prezinta la medic acesta trebuie analizata precizandu-se urmatoarele :
a) Caracterul durerii este relativ greu de apreciat
b) Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere ;
c) Localizarea durerii si mai ales iradierea ei sunt date importante pe care
bolnavul ni le poate preciza ;
d) Durata durerii trebuie deasemenea analizata, uneori durerea este permanenta alteori intermitenta. Durerea permanenta poate avea o intensitate constanta, sau poate prezenta unele exacerbari, durerea intermitenta poate fi declansata de anumiti factori care trebuie precizati. Durerea care prezinta o intensificare nocturna sau dimineata la sculare este posibil sa aiba o origine articulara ;
e) Reproducerea poate avea loc prin miscari sau diferite manevre pe care
bolnavul le poate efectua in timpul examinarii ;
f) Factorii ce usureaza durerea sunt : repaosul la pat, diverse medicamente
sau mijloace ortopedice.

C Starea prezenta examenul clinic

Durerile umarului sunt frecvente, la aceasta contribuind existenta, in
structura sa, a numeroase tendoane si burse. Alte cauze sunt interventia
lexata si mobilitatea extrema a acestei articulatii, cu solicitarea ei repetata in
activitatea curenta.
Examenul obiectiv poate evidentia, la inspectie, umarul tumefiat si rosu, amiotrofie (mai ales de deltoid si de trapez), caderea umarului, modificari ale mainii (in sindromul algo-distrofic ; umar-mana).
La palpare se constata puncte dureroase pe marea tuberozitate (pe care
se insera supraspinosul), in santul bicipital, pe apofiza coracoida.
Studiul mobilitatii se efectueaza punand bolnavul sa faca anumite miscari : sa efectueze abductia (miscarea permite indepartarea bratului de torace, cu participarea supraspinosului si deltoidului), se efectueaza flexia
(proiectia bratului inainte), sa efectueze extensia (proiectia bratului inapoi).
Pentru a studia miscarile de rotatie se procedeaza in felul urmator : antebratul fiind in semiflexie i se imprima o miscare de rotatie in jurul axului bratului fie in afara (rotatie externa), fie inauntru (rotatie interna). Miscarea de rotatie se poate realiza si prin ducerea mainii la ceafa (rotatie externa) sau la
spate catre coloana dorsolombara (rotatia interna) antebratul fiind semiflectat pe brat (realizand un unghi drept).
Se realizeaza apoi, examenul mobilitatii active, examinatorul opunand
o rezistenta.Durerea, care apare numai la abductie, sugereaza o tendinta a supraspinosului, cea care apare la rotatia interna tine de tendinita subscapularului, cea care apare la rotatia externa tine de tendinita subspinosului, iar cea
care apare numai la extensie tine de o tendinita bicipitala.
Examenul fizic trebuie sa analizeze si articulatia acromio-claviculara,
marginile articulatiei glenohumerale, manseta rotatorilor, bursa subacromiala si culisa bicipitala. De asemenea trebuie cautata o eventuala adenopatie axilara si efectuat un examen al coloanei cervicale si al mambrului superior
respectiv (reflexe, sensibilitate).
CRITERII PENTRU SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI
a)Examenul clinic
1) In umarul dureros simplu la examenul obiectiv apreciem mobilitatea
acti-va si pasiva a articulatiei umarului si zonele sau punctele
dureroase. Execu-tand noi insine, sau punand pe bolnav sa efectueze
miscari de abductie, rota-tie interna si externa, constatam ca aceste
miscari sunt posibile chiar daca ele sunt efectuate cu o oarecare
retinere din partea bolnavului, datorita durerilor. Practic punem

bolnavul sa efectueze o abductie a bratului si antebratului flectat in

unghi drept, sa duca mana la ceafa si la spate. Uneori miscare de
abductie se face initial cu usurinta, dar cand nu ajunge la un unghi de
45 de grade bolnavul se opreste din cauza durerii ; sustinand membrul
superior, miscarea poate fi continua, este un semn al resortului ce
traduce existenta u-nei leziuni a tendonuluio supraspinosului, care
producand o proeminenta, in-tampina dificultati in trecerea prin
defileul interacromiotuberozitar. La pal-pare deosebim mai multe
puncte dureroase, in functie de formatiunea anato-mica predominanta
lezata. Astfel, la bolnavii care au un semn al resortului in timpul
abductiei gasim si un punct subacromial (zona antero-externa), foarte
sensibil la insertia supraspinosului pe marea tuberozitate humerala.
La alti bolnavi distingem o zona dureroasa pe fata anterioara a
umarului, corespunzatoare tendonului bicepsului ; durerea se intensifica prin rotatia externa fortata in maini, bratul atarnand pe langa
corp ; in aceste leziuni ale tendonului miscarile bicepsului sunt limitate nu numai rotatia externa ci si abductia.
2) La examenul obiectiv in umarul acut se constata o crestere a
temperaturii locale la nivelul umarului, uneori cu o usoara tumefactie
sub forma unei bombari pe fata antero-externa a umarului (consecinta
arevarsatului abun-dent al bursei subacromiodeltoidiana).
Orice miscare activa este practic imposibila, datorita durerii si
contracturii musculare ; se constata o oarecare mobilitate pasiva, dar
de foarte mica amplitudine, astfel incat articulatia scapulo-humerala
pare bogata. Miscarea cea mai dureroasa si in acelasi timp cea mai limitata este abductia care nu depaseste adesea 30-40 grade (in acest
caz realizarea acestui unghi se face mai degraba prin vascularea omoplatului decat prin mobilizarea propriu-zisa a articulatiei scapulo-humerale). Abductia combinata cu retropulsia si rotatia externa sau interna este si mai greu de realizat (bolnavul nu poate duce mana la ceafa sau in regiunea lombara).
3) La examenul obiectiv in umarul blocat se constata ca toate miscarile
arti-culatiei sunt reduse, atat cele active cat si cele pasive ; nu este
vorba deci de o limitare a miscarilor prin durere, ci prin leziuni ale
scapulei, care limiteaza in special abductia si rotatia externa (este un
blocaj mecanic care nu este da-torat unei contracturi musculare, ci
unui obstacol material.
4) La umarul pseudoparalitic (umarul mixt) se constata clinic o impotenta a bratului ; ridicarea activa a bratului este imposibila, in contrast cu
pastrarea miscarilor pasive.

b) Examenul radiologic
Diagnosticul periartritei scapulo-humerale este un diagnostic clinic,
examenul radiologic neavand un raport esential din acest punct de vedere.
Nu este mai putin adedvarat ca examenul radiologic trebuie efectuat oricarui
bolnav cu periartrita scapulo-humerala ; ar fi o mare grerseala sa se inceapa
un tratament si sa se efectueze infiltratii oricarui bolnav cu dureri ale umarului, inainte de a ne convinge, printr-un examen radiologic, de integritatea extremitatilor humerale, luzand o artrita sau o artroza.
Aceasta integritate este necesara diagnosticului. In periartrita scapulohumerala, examenul radiologic pune in evidenta calcifieri periarticulare ; efectuandu-se clisee din mai multe incidente cu penetranta diferita, pot fi constatate calcifieri la 10-50% din bolnavi ; mai frecvent intalnindu-s calcifierea
tendonului supraspinosului, ce se observa imediat deasupra marei tuberozitati humerale. Aceste calcifieri sunt ovulare sau rotunde si au un volum variabil (unele sunt mici, altele sunt foarte voluminoase) ; ele nu au o semnificatie fiziologica, putand fi asimptomatice, atata timp cat nu sunt insotite de
procese inflamatoare.
Daca prezenta calcifierilor sint tendinoase este constanta fie in umarul
dureros simplu, fie in umarul dureros acut, in cazul acesteia din urma, se mai
pot observa calcifieri subacromiodeltoidiene, a carei inflamatie acuta constituie deseori substratul morfologic al umarului dureros acut. La unii bolnavi
examenul radiologic evidentiaza osteoporoza extremitatii superioare a
humerusului, acast lucru se constata in periartrite de lunga durata mai ales la
cei cu umar blocat ; uneori se recomanda prezenta geodelor, in special in zona din vecinatatea marii tuberozitati. In umarul blocat examenul radiologic
nu evudentiaza calcifierile amintite. In acast caz este utila artrografia prin
care se constata o capacitate articulara mai scazuta (pot fi injectati numai
cativa milimetrii de substanta de contrast si 15-20 ml ca intr-o articulatie
normala) si o reducere a imaginii artrografice. Artrografia este utila si pentru
diagnosticul de ruptura a calotei rotatorilor prezenta substantei de contrast
(injectata intraarticular). In tesuturile moi periarticulare, mai ales in bursa
subacromiodeltoidiana are semnificatia unei solutii de continuitate in capsula si in calota rotatorilor.

c) Examen de laborator
Principalele investigatii paraclinice utile pentru diagnosticul fizic si
diferential ale PSH sunt: examenul hematologic si testele de inflamatii
(VSH, fibrinogen, proteina C-reactiva, electroforeza proteinelor serice),

testele imunologice (testul Waller-Rose, testul latexului pentru factorul

reumatoid), examenul lichidului sinovial, biopsia musculara si osoasa,
examenul radiologic (radiografia standard, tomografia, tomografia axiala
computerizata, artrografia, artroscanerul), scintigrafia osoasa, electromiografia, artroscopia, ecografia, rezonanta magnetica nucleara.

DIAGNOSTIC POZITIV SI DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagnostic pozitiv in functie de sindromul de impingere si sindro-mul
supraspinosului.
Clinic sindromul de impingere se caracterizeaza prin prezenta unor
dureri recidivante la nivelul umarului, la subiecti tineri, in special la cei care
practica anumite sportulri (aruncari).
Durerea are un debut relativ insidios, cu o crestere gradata in intensitate, accentuata de activitate, are un punct maxim la regiunea anterolaterala a umarului, iradiaza in brat si exacerbeaza noaptea in somn la schimbarea pozitiei. Durerea eeste perceputa la ridicarea bratului mai ales in
unghiurile 90-120 (ridicarea bratului deasupra capului). La examenul fi-zic
se constata o limitare a flexiei si a rotatiei interne.
Semnul impingerii este pozitiv: se imobilizeaza scapula si se ri-dica
bratul in fata si in sus, pana deasupra capului; bolnavul resimte o du-rere
imensa in momentul in care marea tuberozitate a capului humeral vi-ne in
contact cu arcul coracoacromial (la ultimile 10 grade ale ridicarii pasive).
Concomitent se poate auzi un discret zgomot sau se pot percepe crepitatii.
Durerea, determinata prin manevra de realizare a semnului impingerii, poate fi evitata prin injectarea a 10 ml xilina 1%, imediat sub acromion, cea ce confirma diagnosticul de sindrom de impingere.
Bolnavii cu sindrom de impingere prezinta dureri si in timpul abductiei pasive (la 90) si rotatiei interne. La palpare se produce o durere
relativ intensa cand se apasa marginea anterioara a acromionului.
Diagnosticul pozitiv in sindromul supraspinosului
Clinic, tendinita degenerativa este intalnita la barbati de peste 50 ani,
cu activitate fizica intensa, suferinta aparand de partea mai intens so-licitata.
Ea poate fi asimptomatica multa vreme pana la momentul declan-sarii
durerilor de catre un traumatism sau o silicitare excesiva. Durerea este
resimtita de obicei in profunzimea umarului, imprecis localizata; se
intensifica in timpul noptii mai ales cand bolnavul este culcat pe partea afectata impiedicandu-l sa se odihneasca. La examenul obiectiv se constata o
limitare a miscarilor umarului, mai ales a abductiei. Durerea maxima este

perceputa de bolnav in cursul miscarii de abductie intre unghiul de 70 si cel

de 100, cand solicitarea supraspinosului este maxima.
In suferintele cronice (cu o durata de peste 3 luni) sau in rupturile
mansonului rotatorilor, se constata hipotrofie si scaderea fortei musculare.
La palpare se provoaca o sensibilitate deosebita sub acromion la 1-2
cm de marea tuberozitate. In caz de alte tendinite (tendinita bicipitala), la
nivelul micii tuberozitati (tendinita subscapularului) in zona inferolate-rala a
marii tuberozitati (tendinita subspinosului sau micului rotund).
Diagnostic diferential
Durerile umarului sunt determinate de 3 tipuri de sumerinte:
a) afectiuni ale structurilor umarului (in exclusivitate), de regula unilaterale; b) afectiuni ale umarului, in cadrul unor determinari poliarticula-re,
de regula bilaterale; c) afectiuni ale unor organe situate la distanta,
durerea fiind referata la nivelul umarului. Primele doua tipuri de suferinte sunt determinate de leziuni intrinseci ale umarului, iar cel de-al
doilea tip de leziuni extrinseci.
In PSH durerea este generata de afectarea structurilor umarului
(grupa a). Diagnosticul diferential trebuie facut cu celelalte afectiuni din
grupa a, ca si cu afectiunile din grupele b si c.
a) Afectarea structurilor umarului in exclusivitate de regula unilatera-la,
inafara formelor clinice ale PSH: artroza glenohumerala, umarul
Milwaukec, osteonecroza aseptica a capului humeral, artrita septica,
artrita tuberculoasa, tumorile primitive (osteosarcomul, mielomul) sau
secunda-re (metastazele osoase), distrofia simpatica reflexa,
traumatismele umaru-lui, guta, pseudoguta.
b) Afectarea umarului, in cadrul unor determinari poliarticulare: poliartri-ta
reumatoida, spondilita anchilozanta (forma rizomelica), polimiozita,
artrita psoriazica, fibrozita.
c) Afectarea unor organe situata la distanta (dureri referate): nevralgia
cervicobrahiala (discopatii cervicale), sindromul Pancoast-Tobias, afectiuni biliare (litiaza) si afectiuni cardiace (coronariene).

EVOLUTIA BOLII
Evolutia umarului dureros simplu este favorabila, vindecarea producandu-se in cateva saptamani sau cel mai mult in cateva luni fie spon-tan,
fie in urma tratamentului. Uneori insa durerea se poate agrava, uma-rul
dureros simplu devenind umar dureros acut, hiperalgic.
Uneori evolutia spontana spre vindecare necesita 1-2 ani. La uma-rul
blocat evolutia este indelungata; in lipsa unui tratament adegvat, blo-cajul

umarului poate persista cateva luni; cu timpul insa, uneori dupa 6 luni,
umarul incepe sa se libereze si majoritatea bolnavilor isi recupereaza in
intregime mobilitatea.
Perioadele de exacerbare a durerilor pot sa dureze de la cateva zile
pana la cateva saptamani. La umarul dureros acut evolutia este uneori trenanta durerile acute durand mai multe luni si nevrozand bolnavul; cel mai
adesea, dupa cateva saptamani durerile diminua treptat in intensitate, pana ce
dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umarului dure-ros acut.
Evolutia PSH de cele mai multe ori se termina obisnuit in cateva saptamani,
dupa care bolnavul isi poate relua ocupatiile. Uneori ramane o senzatie de
jena desteptata de oboseala sau de frig si umezeala.

PROGNOSTIC
Evolutia poate fi de multe ori indelungata (cateva luni), prognosti-cul
este in general favorabil, obtinandu-se in urma unui tratament preco-ce,
complet si sustinut de recuperarea totala a acestei articulatii si realiza-rea
miscarilor mai complexe si dificile.
Totusi prognosticul poate fi nefavorabil in urmatoarele situatii:
1) sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulatiei (rupturi
musculare, tendoane, bure, filete nervoase);
2) afectarea simultana a ambelor articulatii scapulo-humerale bolnave
3) varsta inaintata la care:
- modificarile degenerative sunt importante
- riscul rupturii mansonului rotatorilor este mai mare
- pot exista leziuni similare si la alte articulatii (sold, genunchi)
- se asociaza de multe ori o patologie multipla (caracteristica varstnicu-lui)
se impune o politerapie (existenta ulcerului peptic impiedica adnimistrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicatii cardiovasculare contraindica fizioterapia etc.)
4) anumite forme clinice de periartita scapulo-humerala; exemplu: tendi-nita
calcifianta (datorita prezintei microcalcifierilor insensibile) evolueaza
cronic, cu numeroase perioade de exacerbare;
5) administrarea tardiva a tratamentului; in formele evoluate de PSH, diversele mijloace terapeutice nu sunt suficiente.

TRATAMENTUL
Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv sa calme-ze
durerea, sa combata inflamatia si tendinta in fibroza, sa amelioreze

mobilitatea articulara. Intensitatea si complexitatea tratamentullui depind de

forma clinica a bolii. Astfel in umarul dureros simplu acut se recomen-da
repaus absolut al articulatiei (bratul este sustinut intr-o esarfa). La u-marul
pseudoparalitic tratamentul este cel chirurgical. In general in toate fazele de
PSH tratamentul se imparte in:
a) igieno-dietetic
b) evolutia starii psihice
c) medicamentos
d) balneofizical:
- hidroterapie
- electroterapie
- masaj
- kinetoterapie
- examen CFM
- terapie ocupationala
e) cura balneoclimatica.
Tratamentul igieno-dietetic
Tratamentul igienic consta in punerea in repaus a umarului afectat. In
caz de dureri acute, intense, repausul trebuie realizat prin imobilizarea
membrului superior cu ajutorul unei esarfe, mentinandu-l in adductie. Repausul nu trebuie exagerat (ca intensitate) si nici prelungit (ca durata), avand in vedere faptul ca el poate contribui la aparitia capsulitei retractile si a
sindromului distrofiei simpatice refflexe.
Tratamentul dietetic consta intr-un regim alimentar hiposodat ca
urmare a tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene.
Evolutia starii psihice
Evolueaza in puseuri declansate de un stres psihic sau de alti agenti
etiologici, pe un fond de acalmie ce se reduce progresiv pe masura recidivarii puseurilor.
Tratamentul medicamentos
Acesta este util din faza acuta si va consta in antalgice, vitamine,
infiltratii si la nevoie antibiotice. La umarul dureros simplu ca medicatie se
aplica aspirina, se fac infiltratii cu acetat de hidrocortizon. Dupa ceda-rea
durerilor , la umarul dureros acut se administreaza fenilbutazona sau
indometacinul. De asemenea se fac miscari pentru a se evita anchilooza.
Deci atat in umarul dureros simplu cat mai ales in umarul dureros acut,
mobilizarea (activa si pasiva) va fi prudenta, treptata.

In umarul blocat in faza initiala (de infiltratie activa, insotita de dureri), este utila corticoterapia generala. In fazele tardive orice tratament
medicamentos este inutil. Tratamentul esential este kineziterapia sau balneo-kineziterapia, razele infrarosii (IR), ultrascurtele (US). Unele interventii chirurgicale ( extirparea focarului calcifiat, sectionarea tendonului
bicipital, denervatia articulara) au indicatii restranse si rezultate greu de
apreciat.
Tratamentul umarului pseudoparalitic este chirurgical sutura tendonului rupt.
Tratamentul balneo-fizical
In terapia periartritei scapulo-humerale se poate vorbi despre un
tratament profilactic si unul curativ.
Tratamentul profilactic
Profilaxia PSH prevede indepartarea focarelor de infectie mai ales din
sfere oterino-laringologice si in acest fel se fac iradierile faringelui cu
ultraviolete care alaturi de alte masuri sunt foarte pretioase (CFM, hidroterapia si masajul tonifica musculatura si aparatul ligamentar prevenind in
feul acesta aparitia bolii.
Tratamentul curativ
Este complex in functie de faza evolutiva in care se afla bolnavul. Se
aplica:
- tratamentul igieno-dietetic in faza initiala in care predomina leziunile inflamatoare se recomanda repausul membrului afectat pana ce fenomenele dureroase se atenueaza. Dieta fara sa ridice un regim special, este
bine sa se prefere un regim hiposodat. Tratamentul cu agenti fizici are un rol
important in toate stadiile bolii; acest tratament cuprinde:
- electroterapia
- hidroterapia
- masajul.
Obiectivele acestui tratament sunt urmatoarele:
- combaterea fenomenelor inflamatorii
- calmarea durerii
- refacerea troficitatii tesuturilor
- recuperarea functionalitatii umarului.
Stadiul acut are doua faze:
- o prima faza in care clinic predomina durerea moderata, iar anatomopatologic leziunile degenerative necrotice si inflamatorii in tendonul supraspinosului;

- a doua faza care se manifesta clinic prin durere vie si impotenta functionala iar anatomo-patologic prin extinderea procesului de la tendon la
bursa si tesutul celular subdeltoid.In acest stadiu este indicata numai o terapie cu agenti fizici (in conditiile de clinica), asociata terapiei medicamentoase. In stadiul cronic al bolii daca bolnavul nu a facut la timpul necesar tratamentulindicat, boala evolueaza si ajunge la faza a III-a caracterizata clinic prin dureri minime, iar anatomo-patologic printr-o anchiloza
fibroasa periarticulara.
Electroterapia
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile in aceasta boala
curentii diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapiia medicamentoasa (novocaina, calciu), bai galvanice bicelulare, ultraviolete in doza
eritem.
Tot din electroterapie mai folosim:
- bai de lumina partiala 10-15 minute
- diatermia cu unde scurte in doze medii 8-10 ms
- ultrasunete.
Curentul galvanic
In raport cu localizarea proceselor patologice si de faza lor de evolutie, procedam la felul de aplicare a curentului continuu.
In sindroamele de umar dureros utilizam o aplicare transversala cu doi
electrozi egali, unul anterior, altul posterior, intensitatea curentului va fi
mica, 15-20 minute. Aceasta procedura este preferata fata de oricare alta
mai ales in PSH, unde se poate aplica si in faza acuta. Aplicarea unui
electrod pe umar se poate face in cazurile in care dorim sa face o galvanizare longitudinala de-alungul traiectariei unui vas sau nerv. In cazul aces-ta,
electrodul al doilea va fi pus pe antebrat, palma sau vom utiliza o vana de
maini.
Ionoterapia medicamentoasa (novocaina, calciu)
Pentru a face o ionizare avem nevoie de toata aparatura si utilajele
necesare pentru o galvanizare. Avem deci un pantostat cu toate anexele lui
(cabluri, electrozi, cordon, legatura cu pamantul, tesatura hidrofila).
Ceea ce diferentiaza ionizarea de galvanizare este numai inhibarea
tesutului hidrofil cu o solutie medicamentoasa in loc de apa. Pentru o eficacitate maxima vom folosi electrozi activi ceva mai mici decat in cazul
galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de incarcarea electrica a soluti-ei
medicamentoase. Substantele incarcate pozitiv (novocaina, calciu) decatonii, se vor pune totdeauna la polul pozitiv (anod), iar substantele incarcate negativ, adica anionii se vor pune totdeauna la polul negativ (ca-tod).

Luam o bucata de tesatura hidrofila, o imbibam in solutia de ionizat si apoi o

aplicam pe tegument pe locul dorit. Lucram cu apa distilata pen-tru a
inlatura prezenta ionilor paraziti din apa de la robinet. Pozitia elec-trrozilor
este de preferinta cea transversala. Dupa aplicare fixam electrozii cu benzi
de cauciuc, fasa elastica sau saculeti de nisip si controlam inca o data toate
contactele. Mai departe se procedeaza la manevrarea obisnuita a
pantostatului.
Curentul diadinamic:
a) In mod obisnuit, daca medicul nu prescrie alta indicatie vom incepe cu
DF de 100, tinp de 15-20, durata necesara pentru adaptare, dupa care
conductibilitateea electrica a tegumentului ajunge la un maxim;
b) Reducerea cu 1-2 mA intensitatea si trecem la un curent MF de 50, timp
de 15-20. In acest interval de timp crestem intensitatea cat se poate de
mult, pana aproape de pragul senzatiei neplacute. Este faza de adaptare a
sensibilitatii.
c) La sfarsitul celor 30-40 se poate trece la CDD modulatcu lunga perioada
fara sa mai fie nevoie sa acordam o atentie deosebita inten-sitatii
curentului.
Durata tratamentului este un factor important in terapia cu diadinamici. In general nu este nevoie sa se prelungeasca o sedinta peste 4-5 minute. De obicei facem o singura sedinta pe zi, la nevoie putem sa facem
chiar doua sedinte pe zi.
In aplicatiile curente obisnuite se fac 6-8 sedinte, urmate de pauza de
6-10 zile, dupa care eventual se poate incepe cu a doua serie de 6-8 sedinte.
Ultrascurte (UUS)
Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune in terapia cu UUS trebuie sa
efectuam procedura cu multa atentie. La aplicarea UUS trebuie sa se
urmareasca: bolnavul, electrozii si aparatul.
Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de
cauciuc. Canapeaua sau patul sa nu aiba piese metalice, deci evitam canapelele cu arcuri, cele cu somiere sau paturile de fier.
Trebuie inlaturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece ele
concentreaza campul electric si ar putea provoca arsuri la lorul de contact al
metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, bratari, etc.).
Aparatele gipsate pot sa ramana pe bolnav tinand seama de faptul ca
razele trec prin ele. Bolnavul este rugat sa pastreze aceeasi pozitie in tot
timpul procedurii, deoarece la fiecare miscare se modifica rezonanta,
aparatul se dezacordeaza si scade intensitatea curentului, eliminandu-se
astfel efectul.
Pentru procedurile locale preferam electrozii din sticla Scliophake.

In periartrita se folosesc monodele si minodele.

Diatermia cu unde scurte
Nu sunt necesari doi electrozi, nu este nevoie sa se faca acordarea
aparatului, nu trebuie sa avem grija ca se poate modifica rezonanta prin
miscarea cat de mica a bolnavului in timpul sedintei.
Bolnavul va fi dezbracat partial, culcat pe o canapea sau va sta pe un
scaun intr-o pozitie comoda ca sa permita iradierea regiunii. Apropiem
emitatorul prin mobilizarea bratului de sustinere. Alegem un localizator
circular cand dorim o incalzire maxima la periferia suprafetei iradiate, unul
dreptunghiular cand dorim o incalzire maxima la centrul zonei ira-diatesau
unul cilindric atunci cand urmarim o incalzire uniforma.
Distanta de la fata inferioara a localizatorului pana la tegument va fi
de cca. 2-5-10 cm in raport cu marimea suprafetei pe care o iradiem.
Directia localizatorului va fi de preferinta perpendiculara pe supra-fata
tegumentului.
Dupa ce am asezat si emitatorul cu localizatorul pe regiunea de tra-tat,
procedam la manevrarea aparatului.
Dozarea intensitatii este in functie de tensiunea curentului aplicat pe
magnetron, de suprafata sectiunii si dimensiunea localizatorului, de distanta
fata de tegument, de directia fasciculului de unde, de grosimea stratului
celulo-adipos al regiunii.
Dozele obisnuite cu care se lucreaza sunt cuprinse intre 40-150 W,
respectiv 20-74 mA.
Durata iradierii variaza in limite destul de largi, de 5-30 minute, media
fiind intre 10 si 15 minute. Se pot face aplicatii pe o singura regiune sau
aplicatiii succesive pe mai multe locuri. Sedintele se fac zil-nic sau la doua
zile. Numarul total de sedinte pe serie va fi de 7-15, dupa care urmeaza o
pauza de 2-3 saptamani; apoi se poate incepe o noua serie de sedinte.
Baile de lumina
Bolnavul dezbracat se aseaza pe pat in decubit ventral sau dorsal, dupa
scopul urmarit si se aseazaa baia de lumina pe regiunea indicata. Pentru a
crea un spatiu inchis, se acopera baia impreuna cu bolnavul cu un cearceaf si
o patura. I se aplica o compresa rece pe frunte. In functie de scopul urmarit
bolnavul va sta in baie intre 5-20 minute in functie de boala. Dupa expirarea
timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala (spalare
cu apa la 22).
Hidroterapia
Definitia si domeniul hidroterapiei au variat atat in epoca empirismului cat si in perioada studiilor stiintifice. S-a luat de la inceput in consi-

derare numai factorul apa si s-a definit hidroterapia ca fiind acea parte a
fizioterapiei care intrebuinteaza apa la diferite temperaturi si stari de
agregare, in aplicatii interne si externe.
Studiul aplicatiei interne a apei privind toate procesele vitale a trecut
mai tarziu in domeniul terapiei balneare, iar hidroterapia s-a marginit mai
mult in aplicata externa. Hidroterapia in aplicatia externa actioneaza nu
numai prin temperatura apei si manipulatiile mecanice cu care se asociaza
aproape intotdeauna.
Procedurile de hidroterapie aplicata in PSH
Procedurile care se aplica au rolul sa recupereze functionalitatea
umarului si sunt:
1) comprese reci cu actiune antiinflamatoare, la 15, pe loc dureros,
schimbate din 5 in 5 minute sau cu hidrofor cu o durata de o ora repetate
de 2-3 ori pe zi;
2) comprese Priessnitz au actiune resorbtiva, aplicate dupa amenda-rea
fenomenelor pe regiunea afectata si zonele apropiate, cate o ora in timpul
zile si in mod permanent noaptea;
3) dusul cu aer cald aplicat dupa ce dispar fenomenele inflamatorii,
procedura din cadrul termoterapiei cu o durata de 6-8 minute;
4) baile ascendente de maini 35-39C, timp de 15-20 minute;
5) baile cu plante medicinale timp de 10-15 minute;
6) impachetarile cu parafina sau namol;
7) kinetoterapia de 38, timp de 20 minute;
8) dusul subacval cu o presiune de 1,5-2 atmosfere si durata de 6-8
minute;
9) bai de aburi timp de 10 minute.
Toate aceste proceduri sunt urmate de masaj si CFM. Tot in PSH
mai sunt indicate proceduri termale ca: aerul cald, lumina, namolul, proceduri a caror tehnica de aplicare, este in stransa legatura cu procedurile
hidrice, intra deasemenea in cadrul hidroterapiei, capatand denumirea corecta de hidrotermoterapie.
Masajul in periartrita scapulo-humerala
Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice
multlipe, aplicate sistematic asupra organismului, cu mana sau cu apara-te
special construite, in scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrari, care
se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor (manipulatii),
constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni, vibratii, scuturari sau lovituri usosare sau puternice, numite manevre de
masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, e-

volutia bolii, starea generala a bolnavului, sexul, varsta si starea psihica a

acestuia.
Actiunea fiziologica a masajului
In timpul masajului pornesc spre sistemul nervos central (SNC) impulsuri nervoase, fie prin framantari care excita proprioceptorii muschi-lor,
tendoanelor si a altor tesuturi, fie prin impulsuri plecate de la recepto-rii
cutanati, in urma netezirii si stoarcerii. Aceste impulsuri aferente, apa-rute in
timpul prelucrarii grupelor musculare si a altor tesuturi, ajunse la SNC,
maresc excitabilitatea si intaresc starea functionala a scoartei cere-brale.
Efectele masajului se reflecta atat prin senzatiile obiective ime-diate ale
bolnavului, ca: senzatia de caldura placuta in regiunea supusa masajului,
senzatia de relatare, de usurare a miscarilor cat si prin modifi-carile
functionale immediate sau mai indepartate. Putem clasa in doua mari
categorii modificarile produse de masaj:
1) locale
a) calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, altralgii);
b) hiperemia locala (reflectata prin ridicarea temperaturii locale, colora-rea
tegumentului);
c) accelerarea circulatiei locale;
d) indepartarea stazelor locale;
e) accelerarea proceselor de resorbtie;
2) generale
a) stimularea functiilor aparatului circular;
b) ale aparatului respirator (cresterea capacitatii vitale, cresterea schimburilor respiratorii);
c) cresterea metabolismului bazal;
d) imbunatatirea starii psihice;
e) imbunatatirea somnului;
f) indepartarea oboselii musculare.
Cercetarile lui Sarkisov-Sarazin si Dekin, arata superioritatea folosirii masajului pentru indepartarea oboselii musculare fata de folosirea odihnei pasive. De asemenea arata efectele nocive ale masajului prelungit.
Indicarea si aplicarea masajului respecta in general principiile de baza
ale kinetoterapiei (individualizarea, dozarea, antrenarea), in raport cu
afectiunea pacientului si cu scopul urmarit prin aplicarea lui. In con-cluzie
masajul are influente pozitive asupra circulatiei sanguine si limfa-tice si a
elasticitatiii pielii si a fibrelor musculare. De asemenea un rol deosebit il are
indepartarea produselor patologice din organism, in reface-rea mobilitatii
articulatiei scapulo-humerale in periartrita, precum si a al-tor articulatii in

alte boli in imbunatatirea nutritiei pielii si a tesuturilor in influenta psihicului

si in marirea fortei de activitate a fibrei musculare.
Delimitarea regiunii
Articulatia centurii scapulo-humerale:
1) articulatia sterno-claviculara care leaga capul sternal al claviculei,
manubriul sternal al claviculei si cartilagiul primei coaste. Deosebim o
capsula articulara, un disc articular si numeroase ligamente.
2) articulatia acromio-claviculara leaga extremitatea laterala a claviculei cu acromionul omoplatului, intarita de ligamentul acromio-clavicular si coraco-clavicular. Articulatia umarului sau articulatia scapulohumerala este cea mai mobila din organism. Capul humerusului patrunde in cavitatea glenoida a omoplatului, a carei suprafata este mari-ta
datorita existentei unui buchet articular in forma de inel. Capsula articulara este intarita de ligamente auxiliare (ligamentul gleno-humeral
superior, iferior, lateral si mijlociu).
Descrierea anatomica a umarului
Centura scapulara leaga oasele membrului superior de scheletul
trunchiului si este formata din: clavicula si omoplat.
Clavicula este un os lung, pereche in forma de S turtit, orientata trans-versal,
situata in regiunea anterosuperioara a toracelui, de o parte si de alta a
manubriului sternal. Este formata dintr-un corp si doua extremitati. Corpul
claviculei: portiunea mediala este convexa anterior, iar portiunea laterala
este convexa posterior. Extremitatea mediala (sternala) este mai
voluminoasa si prezinta o fateta articulara pentru manubriul sternal. Extremitatea laterala (acromiala) turtita de sus in jos prezinta deasemenea o
fateta articulara, ovulara, pentru articulatia cu acromionul. Fata superioa-ra a
claviculei este neteda. Fata inferioara prezinta o portiune mijlocie, un sant
longitudinal (santul subclavicular), in care se insera mschiul subcla-vicular.
Medial de acest sant, catre extremitatea mediala se afla tuberozi-tatea
costala, pe care se insera ligamentul costo-clavicular. Lateral de sant se
gaseste tuberozitatea coracoida pe care se insera ligamentele coracoclaviculare.
Omoplatul este un os pereche plat, de forma tringhiulara cu baza in sus,
situat in regiunea dorsocraniala a toracelui. Prezinta de studiat doua fete, trei
margini si trei unghiuri (cranial, caudal si lateral).
Fata centrala este concava. Acopera spatiul cuprins intre coastele a
doua si a saptea. Pe ea se insera muschiul subscapular. Fata dorsala, prezinta in partea superioara o lama osoasa numita spina omoplatului, care

porneste libera (apofiza) deasupra unghiului lateral, numita acromion.

Acromionul prezinta o fateta articulara pentru clavicula. Pe spina obser-vam
o mica suprafata triunghiulara trigonul spinei si un tubrecul tu-berculul
trapezului. Spina imparte fata dorsala a scapulei in doua:
- fosa supraspinoasa, in care se afla mansonul supraspinos;
- fosa subspinoasa, mai mare, ocupata de muschiul subspinos.
Unghiul lateral al scapulei este voluminos. Prezinta o cavitate articulara cavitate glenoida pentru humerus. In centrul cavitatii gasim tuberculul intraglenoidian. Deasupra unghiului lateral se afla apofiza coracoida, pe care se insera muschiul coracobrahial si tendonul scurt al bicepsului. Marginea craniala a scapulei prezinta incizura scapulara prin care trece
nervul suprascapular.
1) lateral (deltoidul)
2) ventral (marele si micul pectoral, subclavicularul, coracobrahialul)
3) dorsal (supra si subspinosul, marele si micul rotund, subscapularul).
Grupul lateral
Deltoidul ocupa umarul ca un manson, avand originea in forma de
potcoava pe marginea craniala a scapulei si claviculei iar insertia sub for-ma
de V in treimea proximala a humerusului.
Grupul ventral
Marele pectoral are originea sub forma de evantai pe clavicula, partea
respectiva a sternului si primele 6 cartilagii costale, iar insertia pe baza
laterala a santului bicipital al humerusului.
Micul pectoral situat sub precedentul, are originea pe fata externa a
coastelor 3, 4 si 5 iar insertia pe apofiza coracoida.
Subclavicularul de aspect fuziform, are originea pe primul carti-laj
costal, iar insertia pe fata caudala a claviculei.
Coracobrahialul are originea pe varful apofizei coracoide
printr-un tendon comun cu scurta portiune a bicepsului, iar insertia pe fata
mediala a humerusului in treimea medie.
Grupul dorsal
Supraspinosul are originea in fosa supraspinoasa a scapulei iar
insertia pe fata craniala a marii tuperozitati humerale.
Subspinosul are originea in fosa subspinoasa si pe spina scapulei, iar
insertia pe fata medie a marii tuberozitati humerale.
Marele rotund are originea pe fata dorsala a scapulei, iar insertia pe
baza mediala al santului bicipital al humerusului.
Micul rotund are originea pe fata dorsala a scapulei iar insertia pe
marea tuberozitate humerala.

Subscapularul are originea sub forma de evantai in fosa scapula-ra,

iar insertia pe mica tuberozitate humerala.
Tehnica masajului in periartrita scapulo-humerala
In primul rand inainte de inceperea masajului ne vom asigura ca nu
exista contraindicatii, atat in prezenta unor leziuni cutanate, indiferent ca
este vorba de o plaga infectata, un furuncul sau o infectie tumorala necunoscuta de bolnav, ce pot fi tumori benigne sub forma de lipom sau poate
ascunde un cancer al pielii, o metastaza. In acest cez recomandam bolnavului sa se adreseze unui medic pentru precizarea diagnosticului.
Inainte de efectuarea masajului maseurul se va pala pa maini si va
avea grija sa execute masajul numai pe o piele ingrijita.
Pentru executarea in bune conditii a masajului sunt necesare:
1) o banca sau o bancheta confectionata din lemn sau metal, cu o rezematoare mobila, pentru cap si care trebuie sa aiba urmatoarele
dimensiuni:
- lungimea 1,95 cm
- inaltimea 72-75 cm
- latimea 60-65 cm
2) un scaun cu speteaza scurta, pentru a putea manipula usor asupra ce-fei,
gatului, umerilor si asupra partii superioare a spatelui si a toracelui.
3) cateva scaune rotative pentru pacienti si maseuri.
Ca reguli de igiena de care trebuie sa tina seama maseurul inafara
de spalatul pe maini mai sunt: taierea unghiilor, fara ceasuri si inele pe mana
in timpul executarii masajului; spalarea mainilor dupa fiecare ma-saj;
cearceaful folosit de client sa fie individual si curat etc.. Pentru exe-cutarea
masajului la umar, bolnavul va fi pus pe pat sau pe un scaun cu mana in sold
daca poate, iar daca nu sprijinita pe pat. Partea inferioara a corpului este
invelita intr-un cearceaf. Masajul acestei regiuni cuprinde:
- masajul regional
- masajul zonal
- masajul selectiv
- kinetoterapia
Se incepe masajul la umar cu cel regional care incepe cu netezirea cu amandoua palmele intinse, incepand de la varful deltoidului cu o
mana alunecand pe trapez, iar cu cealalta pe pectoral. Acesta manevra este
de introducere si se executa de 7-10 ori avand scop pentru pregatirea
musculaturii, pentru executarea celorlalte manevre care sunt excitante. Deci
este o manevra de incalzire si pregatire pentru celelalte manevre. O alta
forma de netezire este o manevra usoara care produce la inceput o va-

soconstrictie a vaselor sanguine iar facuta in timp mai indelungat produce o

vasodilatatie. Ea ridica temperatura locala deci produce hiperemia si are rol
terapeutic. De asemenea netezirea imbunatateste functia glandelor sebacee, sudoripare, circulatia sanguina si limfatica, are influenta pozitiva
asupra nervilor. Mai are rol mecanic asupra tesutului conjunctiv imediat de
sub tegument ce consta din modificari fizice ce au rol in tesuturi in ur-ma
presiunilor executate de mana masorului. In tegument exista formati-uni
nervoase multiple, sensibilitatea la presiune, caldura si durere care se
transmite ca prima senzatie la SNC. Miscarile lente, ritmice, executate cu
blandete au efect sedativ asupra SNC. In tegument exista si o cantitate foarte
mare de vase capilare care, sub efectul masajului primesc o cantita-te foarte
mare de sange, deci se deschide un numar mai mare de capilare astfel ca
intreg teritoriul sa fie bine irigat. Prin urmare, circulatia periferi-ca este
stimulata. Prin stimularea circulatiei se realizeaza o intensificare a
schimburilor nutritive. Sangele aduce o cantitate mai mare de oxigen cat si
de substante nutritive ca: glucide, lipide, protide, vitamine si substante
minerale ce maresc vitalitatea tesutului afectat. In acelasi timp, prin actiunea mecanica a masajului este stimulata si circulatia din vasele limfati-ce.
Tot prin netezire se combate procesul de atrofie si hipertrofie a tegumentelor stimuland secretia interna si externa a pielii.
Dupa aceasta manevrea la sajul umarului urmeaza framantarea care
se executa mai intai cu o mana, incepand cu regiunea axilara pe mis-chiul
trapez, spinos si subspinosin in 2-3 straturi tot de 2-3 ori, apoi se trece pe
partea anterioara a muschiului deltoid si pe partea mediana a a-cestuia, dupa
care se executa netezirea de intrerupere, urmata de framan-tarea cu doua
maini si cea contratimp, tot de 2-3 ori, executandu-se tot pe aceleasi
directiica la framantarea cu o mana. Dupa fiecare manevra se fa-ce netezirea
de intrerupere. Dupa aceste forme de framantare urmeaza ge-luirea, care este
tot una din formele framantarii, manevra executata in di-rectia fibrelor
musculare, cu scop in indepartarea bursitelor si stazelor se-roase dupa care
se executa o alta manevra a masajului numita mangaluire care este tot o
forma a framantarii ce are ca scop antrenarea tuturor mase-lor mudculare.
Framantarea cu toate formele ei este o manevra cu efect tonifiant al
musculaturii, ea stimuland contractibilitatea musculara, mus-chii capatand o
elasticitate mai mare. Tot prin framantare se imbunatates-te nutritia
tesuturilor musculare; framantarea fiind o manevra cu efect mecanic asupra
vaselor si fibrelor musculare. Deci se imbunatateste schimbul de substante
energetice necesare: proteine, substante metaboli-ce, vitamine si substante
minerale. Tot prin framantare se elimina toxine-le, formate in timpul

metabolismului infiltratelor. Deci framantarea are un efect excitant asupra

SNC.
Dupa aceasta manevra urmeaza alta manevra numita frictiune care se
executa mai intai in jurul artculatiei omoplatului facandu-se cu doua degete,
apoi pe muschiul subclavicular si pe deltoidian. Se face apoi fric-tiunea la
articulatia propriu-zisa cu miscari excitante deget peste deget, de sus in jos,
stanga-dreapta, circular dreapta, circular stanga, pornindu-se de la acromion
pana sub axila. Frictiunea este o manevra stricta si importan-ta a articulatiei
si are ca scop indepartarea proceselor inflamatorii din in-teriorul articulatiei,
a burselor seroase si este o manevra profunda, exci-tanta, executandu-se de
3-4 ori. Deci frictiunea este o manevra specifica articulatiilor, ligamentelor,
tendoanelor si santurilor intramusculare. Prin ea se indeparteaza stazele de la
nivelul articulatiilor, ajuta la absorbtia li-chidelor interstitiale si deasemenea
indeparteaza depunerea de substante minerale la nivelul capsulelor articulare
si ligamentelor care duc la anchi-loze. Se recomanda frictiunea si pe
punctele dureroase, numit masaj punctiform care da rezultate foarte bune.
Efectul frictiunii se explica tot prin actiunea mecanica, prin activitatea
circulatiei, prin stimularea schim-burilor nutritive, prin inrosirea
tegumentelor, prin diminuarea sensibilita-tii locale, prin scaderea
contracturii musculare, prin reducerea starilor de incordare nervoasa a
bolnavului. Dupa aceasta manevra importanta ur-meaza o alta manevra
numita baterea sau tapotamentul, care se poate exe-cuta cubital, caus sau
pumni pe muschiul deltoid si pe trapez, iar pe mus-chil pectoral se face doar
cu partea cubitala. Baterea este cea mai excitan-ta manevra si se adreseaza
maselor de muschi mai dezvoltate. Ea se reali-zeaza prin lovituri ritmice,
usoare, cu mana foarte relaxata, fie din articu-latia pumnului, cotului sau
umarului. Ea se face transversal pe fibrele musculare si actioneaza prin
contraexcitarea lor. Are influneta asupra ter-minatiilor nervoase periferice,
reduce sensibilitatea, produce un aflux de sange in regiunea masata, produce
hiperemie si ridica temperatura locala, stimuland activitatea pielii, glandelor
si tesuturilor.
Urmeaza apoi ultima manevra a masajului si anume vibratia, mane-vra
sedativa, de calmare a regiunii, in urma celorlalte manevre excitante.
Vibratia influenteaza nervii senzitivi si motori, astfel calmand durerea ridica temperatura locala si produce hiperemia. Masajul regional depaseste
limitele regiunii de masat. Deci prin acest masaj, masam inafara regiunii
scapulo-humerale si regiunea pectorala si cea a spatelui, precum si mus-chiul
deltoid. Masajul general dureaza 7-8 minute.
Masajul zonal

Dupa masajul regional ne axam pe masajul zonal adica masajul

articulatiei propriu-zise care se face prin netezirea articulatiei punand
policele sub axila si indexul se pune pe acromion pornind cu netezirea pana
la subaxila sau ducem mana bolnavului in antepulsie si cu cealalta mana
facem netezirea cu partea cubitala a mainii muland articulatia pe partea ei
posterioara de 2-3 ori, incepand imediat si frictiunea tot pe ace-asi directie,
pornind de la acromion cu deget peste deget, cu miscari circulare pana sub
axila.
Apoi ducem mana bolnavului in retropulsie, dupa care facem netezirea pe partea anterioara articulatiei umarului tot cu partea cubitala a mainii
si cu miscari circulare de frictiune pana sub axila. Acest masaj du-reaza 3-4
minute.
Masajul selectiv
Urmeaza masajul selectiv care se adreseaza punctelor dureroase sau
unui muschi afectat. In cazul periartritei poate fi afectat muschiul del-toid,
caruia ii atribuim un masaj cu netezire, framantare si batere. Acest masaj
poate dura 1-2 minute.
Kinetoterapia
Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la ince-put
prin miscari pasive, care sunt la umar:
- antepulsie unde tinem priza pe umar si contrapriza pe cot ducand mana
bolnavului prin usoara vibra-tie in antepulsie, pana la un unghi pe care-l
poate face bolnavul;
- retropulsie priza este tot pe umar si contrapriza pe plica cotului care se
face tot prin usoara vibratie miscand mana catre spatele bolnavului.
Miscarile de antepulsie si retroplsie sunt executate in jurul unui ax
transversal pe plan sagital:
- rotatie interna (in jurul unui ax vertical)
- rotatie externa (in jurul unui ax vertical)
- abductie si adductie executate in plan frontal in jurul unui ax sagital.
Pe langa aceste miscari elementare umarul poate executa si mikscari combinate ca:
- mana, umar opus
- palma, regiunea cervicala
- circumductie.
Dupa aceste miscari pasive urmeaza miscarile active pe care bol-

navul le executa singur, iar dupa acestea se mai fac miscari active cu rezistenta in care maseurul tine rezistenta iar pacientul incearca sa execute
miscarile.
Examen CFM
Bilantul articular Exaenul mobilitatii articulare se bazeaza pe o foarte buna
cunoastere a anatomiei functionale si a biomecanicii umarului.
Miscarile principale in articulatia scapulo-humerala:
- flexie extensie
- abductie adductie
- rotatie interna rotatie externa
- circumductie
Flexie (antepulsie) proecteaza bratull inainte si se produce printr-un ax
frontal care trece prin mijlocul capului humeral si care variaza intre 80-180
(flexia cu omoplatul fixat = 90; iar flexia cu omoplatul mobilizat =180)
Muschii care executa flexia:
1) Partea anterioara a deltoidului (inervat de nervul circumflex)
2) Bicepsul (inervat de nervul musculo-cutanat)
3) Muschiul coraco-brahial (inervat de nervul musculo-cutanat)
4) Muschiul marele pectoral (inervat de plexul brahial)
Testarea miscarii de flexie:
- pozitia de plecare a bolnavului este in decubit dorsal cu bratele dealungul corpului;
- goniometrul se fixeaza pe partea laterala a bratului cu capul humeral;
- bratul fix ramane paralel cu planul central, iar bratul mobil urmareste
miscarea de anteductie a umarului.
Extensia (retropulsia) proecteaza bratul posterior cu amplitudinea maxima de 50.
Muschii care proiecteaza retropulsia:
1) Deltoidul (inervat de nervul circumflex)
2) Marele rotund (inervat de nervul circumflex)
3) Marele dorsal (inervat de plexul brahial).
Testarea miscarii de extensie:
- bolnavul este in pozitie de plecare in decubit ventral cu bratele de-alungul
corpului;
- goniometrul este fixat pe partea laterala a bratului cu centrul pe capul
humeral;
- bratul fix ramane paralel cu planul mesei iar cel mobil urmareste extrensia bratului.

Circumductia este miscarea care descrie un trunchi de con cu varful in

centrul capului humeral si baza la nuvelul extremitatii distale a membre-lor
superioare. Pozitia de repaus a articulatiei umarului este realizata cand toti
muschii sunt relaxati, asta se realizeaza cand bratul este asezat in lun-gul
corpului. Pozitia de functiune este pozitia in care o artriculatie anchi-lozata
permite o serie de miscari suplimentare ajutand pacientul sa se
autoserveasca. La nivelul articulatiei umatului pozitia de ffunctiune este:
a) abductie adductie (amplitudine 60)
b) antepulsie 10
c) rotatie interna 30
- anchiloza articulatiei scapulo-humerale impiedica iremediabil efectuarea
altor miscari la nivelul articulatiei umarului; astfel incat e
- preferat un umar cu laxitate mare unui umar blocat in pozitie functionala.
Terapia ocupationala (ergoterapia)
Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care
participa bolnavul, sa-I restaureze sau sa-I mareasca performantele, sa-I
faciliteze invatarea acelor sarcini si funcii esentiale pentru adaptarea sa
sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a promova sau
mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului locomotor terapia ocupatoinala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii
determinate de boala si de inactivitate.
La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavu-lui,
care cuprinde:
- performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;
- adaptarilebterapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare,
orteze sau proteze;
- abilitatea senzoriomotoriesi componentele sale integrarea
neuromusculara si senzoriala.
Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant arti
cular si testing muscular, in a doua etapa, evaluarea performantelor bolnavului in activitatile de fiecare zi, pe baza unei fise cu posibilitatea de a
stabili scoruri:
- modul de alimentare (cum mananca, cum bea);
- igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);
- toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);
- imbracat incaltat;
- comunicari functionale (utilizarea echipamentului de scris, citit, scris la
masina, computer);

- activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si

inchiderea de containere, curatenie, spalat rufe, facut patul);
- manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
- adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezolvarea problemelor);
- accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutarilor, efectuarea modificarilor, controlul medilui modificat);
- preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajuta-toare
mecanice);
- educatie (program la domiciliu, istruirea familiei).
Tehnicile terapiei ocupationale pentru bolnavii reumatici, necesare
dee recuperare profilat, cuprind:
Tehnici de adaptare: - activitati cotidiene in locuinta, in dormitor, in bucatarie, in baie etc., pentru care se poate amenaja un gen de microlocuinta,
unde bolnavii se adapteaza la gestica uzuala si unde se fac adaptarile la
obiectele utilizate la domicilui in functie derestantul functio-nal al
bolnavului. Asemenea compartimente se organizeaza in spitale.
Tehnici ocupationale: - prin practicarea unor meserii sau a unor activitati de
divertisment, in cadrul unui compartiment organizat in unitati speciale de
recuperare. Ele pot cuprinde tehnici de baza: ceramica, tesut, impleti-turi,
tamplarie, mecanica, instalatiietc. Sau tehnici complementare: gra-vura,
marochinarie, cartonaj, legatorie etc. (in functie mai ales de spatiile
disponibile), sau tehnici de expresie: desen, pictura, marionete s.a.m.d

XI CURA BALNEOCLIMATICA
Cura balneara actioneaza prin sisteme de factori fizicali si balneari
care se aplica sistematic asupra rganismului, cu anumita ritmicitate pe duratta a 3-4 saptamani.
In bolile reumatice factorii balneari (ape minerale si namoluri) sunt
utilizate in cura externa ca metode de hidrotermoterapie: bai generale la
diferite temperaturi, cu ape minerale termale oligominerale sau clorurat
sodice ori sulfuroase; bai kineto in bazine sau piscine cu aceleasi tipuri de
ape minerale si la temperaturi adecvate; bai calde cu namol diluat sau impachetari generale cu namol, eventual aplicatii locale de termoterapie cu
namol.
Apele clorurate-sodice indicate pentru cura externa sunt cele cu
concentratii de NaCl (ape sarate), apa Marii Negre, apele de zacamant de la
Govora, apa lacului Techirghiol, Ocna Sibiului, Ocna Muresului. Descarcarea de greutate, forta hidrostatica si vascozitatea apei sarate facili-teaza

miscarile, permit suspendarea corpului si efectuarea unor programe de

kinetoterapie in conditii foarte avantajoase. Pot fi utilizate pozitii in
suspendare a corpului pentru exercitii ale membrelor si pot fi utilizate fortele hidrostatice si vascozitatea apei pentru programe de exercitii dinami-ce
rezistive. Este multifacilitat de asemenea inotal terapeutic.
Efectele chimice ale apelor sarate se executa in principal la nivelul
pielii prin modificari osmolare, reducerea conductibilitatii electrice a pielii,
modificarea reactiilor periferice de termoreglare, hipremie cutana-tasi
stimularea receptorilor cutanati, care declanseaza mecanisme de reflexe la
distanta.
Apele minerale sulfuroase in balneatie externa, in bai calde individuale sau
in piscine, cumuleaza de asemenea efectele termice cu cele hidrosta-tice la
care se adauga efectele chimice. Efectele termice si ale presiunii hidrostatice
sunt similare cu cele descrise la baile sarate, cu diferenta ca de obicei
mineralizarea apelor sulfuroase nu este mare, cu exceptia situa-tiei in care
este vorba de ape mixte sarate si sulfuroase (Govora). Hidro-genul sulfurat
se resoarbe prin piele, iar in cazul unor concentratii mari (Nicolina-Iasi),
acesta patrunde in tegument avand efecte vasodilatatoare in circulatia
ateriolara. Ca rezultat al acestor actiuni creste debitul circula-tor local in
tesuturile periferice, inclusiv in extremitati si scad valorile T.A., scade
glicemia la diabetici.
Namolurile terapeutice sunt utilizate in terapia balneara sub forma de bai cu
namol diluat la diferite temperaturi, impachetari generale calde cu na-mol
combinat cu parafina in stare semifluida. Toate aceste proceduri sunt
termoterapeutice, baile fiind aplicate la temperaturi de 37-40C, cele
semifluide la temperaturi mai mare (spre 50C). Calitatile fizice ale namolurilor sapropelice sunt: plasticitatea, hidropexia, termoconductibilita-tea.
Namolul lacului Techirghiol indeplineste aceste calitati la un nivel inalt,
fiind deosebil de util pentru termoterapie.
In afara iefectelor termice, namolurilor li se aplica o serie de efecte
chimice si biologice, ca rezultat al unor compusi chimici si biologici din
namol asupra tegumentului, iar prin resorbtia lor si patrunderea in circulatie, si asupra organismului.
Climatul de dealuri si podis in care sunt situate numeroase statiuni balneoclimatice din tara noastra la altitudini intre 200-300 m si 600-800 m in
zonele subcarpatice din Muntenia si Moldova si in Podisul Transilvaniei
(Govora, Olanesti, Calimanesti-Caciulata, Pucioasa, Slanic Moldova,
Sangiorz-Bai, Sovata, Vatra Dornei, Covasna, Baile Tusnad, Gioagiu) este
caracterizat prin efectele bioclimatice sedativ indiferente (de crutare).

GENERALITI I DEFINIIE
Termenul de reumatism vine de la cuvntul grecesc rheuma (scurgere).
Guillaumme Boillou descria reumatismul ca o boal caracterizat prin
umflturi articulare trectoare i mobile, care salt de la o articulaie la
alta.
I.L. Duker includea poliartrita reumatoid n cadrul bolilor difuze ale
esuturilor conjunctive i o clasifica astfel:
1. poliartrita reumatoid seropozitiv cu factor reumatoid IgM;
2. poliartrita reumatoid seronegativ fr factor reumatoid IgM;
3. Sindromul Felty
4. boala Still a adultului.
Poliartrita reumatoid, ntlnit n literatur i sub numele de poliartrita
cronic evolutiv, este o suferin caracterizat de o inflamaie cronic
infiltrativ-proliferativ a sinovialei articulare. Ea se exprim clinic prin
artrit prezent la mai multe articulaii, de unde i numele de poliartrit.
Prevalena bolii este apreciat a fi ntre 0,3-2%, iar incidena ei variaz
ntre 0,9-1,5%0 pe an. Vrful incidenei se ntlnete n decadele a patra i a
cincea ale vieii. Femeile fac aceast boal de 2-3 ori mai des ca brbaii.
Poliatrita reumatoid face parte din grupa reumatismelor abarticulare.
Spre deosebire de reumatismul articular acut, care muc inima i
linge articulaiile, poliartrita reumatoid nu intereseaz inima, dar muc
articulaiile i cnd i-a mplntat dinii n articulaii nu le mai las pn la
distrugerea lor mai mult sau mai puin complet. Este cea mai invalidant
dintre formele de reumatism.
Definiie
Poliartrita cronic evolutiv (denumit i poliartrit reumatoid) este o
boal imunoinflamatorie, cronic i progresiv, cu evoluie ndelungat i cu
pusee acute, care afecteaz cu predilecie articulaiile mici ale extremitilor
(membrelor) n mod simetric i distructiv, cu modificri radiologice i
osteoporoz. Boala poate cointeresa virtual oricare din esuturile conjunctive
ale corpului.

ETIOPATOGENIE

Etiologia poliartritei reumatoide este necunoscut, dar concepia

actual consider c boala rezult din interaciunea a trei categorii de factori:
ereditatea, infecia i autoimunitatea.
A. Factorii ereditari
Numeroase studii epidemiologice au artat c poliartrita reumatoid
este mai frecvent printre rudele de snge ale poliartriticilor dect n
populaia general.
n favoarea faptului c agregarea familial a bolii este dat de
transmiterea unei predispoziii ereditare i nu de intervenia unor factori de
mediu pledeaz dou observaii:
a) Poliartrita reumatoid nu este mai frecvent n fratriile lungi (n
care se presupune c factorii de mediu s-ar aduga celor
genetici), dect n cele scurte;
b) Poliartrita reumatoid este de 4,3 ori mai frecvent printre rudele
de snge ale poliartriticilor dect la partenerii lor conjugali.
B. Factorii infecioi
Etiologia infecioas a bolii a fost periodic afirmat i infirmat de-a
lungul anilor.
Numeroase studii mai vechi au ncercat s furnizeze date pentru
implicarea micoplasmelor, difteroizilor, virusurilor lente i chiar a
protozoarelor n poliartrita reumatoid. Aceste i-au pierdut valoarea sub
impactul msurilor severe de a nltura contaminarea de laborator i n faa
repetatelor eecuri privind reproductibilitatea.
C. Autoimunitatea
La poliartrita reumatoid au fost descrii numeroi anticorpi reactivi
fa de autoantigene capabili s creeze complexe imune circulante sau
prezente numai la sediile inflamatorii, fie acestea articulare, fie sintetice.
Concepia actual consider c n aceast boal autoimunitatea este
amorsat de un exoantigel (poate infecios) care acioneaz pe fondul unei
homeostazii imune genetic alterate.

ANATOMIE PATOLOGIC

Principala leziune n poliartrita reumatoid este o inflamaiei a

sinovialei articulaiilor diartrodiale. Sinovialei i se descriu trei caractere
anatomo-patologice care concord cu etape evolutive ale bolii.
La nceput, sinovita este de tip edematos cu interesare n special a
zonelor de la marginea cartilajului articular i cu exudare intracavitar.
Se descrie apoi o perioad infiltrativ n care calitatea i cantitatea
celulelor se modific n timp. Polinuclearele, care la nceput sunt mai
numeroase, sunt nlocuite de limfocite care sunt n special de tip T helper.
Limfocitele B apar mai trziu i numrul lor crete progresiv. n forma lor
secretorie, plasmocitar se pot identifica intracitoplasmatic molecule de IgG
sau IgM. Celulele care infiltreaz sinoviala se gsesc distribuite n special
perivascular. n fazele avansate ale bolii limfocitele pot fi aglomerate,
crend uneori aspect de folicul limfatic.
Simultan cu fenomenele descrise se marcheaz o suferin a vaselor
mici. Se observ distincii venoase, obstrucii capilare, arii de tromboze i
chiar hemoragii perivasculare. n final se pot identifica depozite
extracelulare de hemosiderin.
n acelai timp, sinoviala se ngroa prin multiplicarea straturilor
celulare i se extinde n suprafa. Pot aprea ulceraii i detari de mici
fragmente n cavitatea articular. Fundul ulceraiilor este acoperit de fibrin.
Dezvoltarea esutului de granulaie semnific ngroarea sinovialei,
proliferarea vascular i apariia i nmulirea fibroblatilor. Suferina
cartilajului este consecutiv inflamaiei sinoviale i apare o dat cu
dezvoltarea panusului. Condrocitele superficiale sunt necrozate i se
marcheaz condroliza cu subierea i fisurarea cartilajului.
n os se descriu zone de osteoz chistic subcondral i osteoporoz
difuz.
Leziunile extraarticulare se ntlnesc rar.
Nodulii reumatoizi apar la o cincime dintre bolnavi. Ei prezint o arie
central de necroz cu resturi celulare, fibre de reticulin i colagen. n jur
sunt celule gigante multinucleate i fibroblati, distribuite n palisad, iar
periferic o coroan de limfocite. Nodulii reumatoizi sunt de dimensiuni mari
(cm) i pot fi multicentrici. Afectarea vascular de tip inflamator, vasculitic,
este comun dar modificrile ischemice sunt minime. Suferina proliferativ
a mediei endarteriolelor patului unghial este ilustrativ. Rareori apar
vasculite ale arterelor de calibru mare. n acest caz ele nu se deosebesc cu
nimic de alte tipuri de vasculite imune. Mai des sunt interesate venele i
capilarele dermice. Consecinele vasculitelor pot fi i de ordin necrotic, mai
ales cnd se produc i procese trombotice. Cele mai frecvente tulburri

trofice apar pe tegumente (ulceraii), dar se descriu chiar i perforaii

intestinale.
Modificrile musculare se caracterizeaz prin atrofii care sunt urmarea
afectrii primare a miofibrilelor (n cazuri severe), sau pot s apar ca o
consecin a imobilizrii. Leziunile viscerale au expresie clinic ntr-un
numr redus de cazuri, mai frecvent existnd numai modificri
microscopice. Pericardita relatat a fi ntlnit histologic n 40% din cazuri,
se face simit clinic foarte rar. Este cea mai frecvent leziune cardiac.
n miocard se pot ntlni noduli reumatoizi, infarcte (date de arterita
coronar) i mai rar miocardit interstiial. Simptomatologia clinic poate fi
prezent sau nu.
Localizarea valvular a nodulilor reumatoizi este rar dar, cnd apare,
se face mai des pe valvulele aortice pe care le deformeaz.
Noduli reumatoizi pot s apar n parenchimul pulmonar i n pleur.
Cnd afectarea pulmonar se asociaz cu pneumoconioza (cu fibroza
aferent), combinaia poart numele de sindrom Caplan.
n splin i n ganglionii limfatici periarticulari se nscrie o hiperplazie
reactiv nespecific, rareori ntlnindu-se noduli reumatoizi.

SIMPTOMATOLOGIE
A. Anamnez
Prin anamnez se realizeaz primul contact ntre pacient i medicul
recuperator, de aceea importana ei depete simpla valoare a culegerii
datelor pur medicale. Ea deschide i calea cunoaterii complexe a
pacientului sub raport psihologic, social i educaional, aspecte deosebit de
interesante n alctuirea programelor de recuperare (mai ales a celor pe
termen lung):
vrsta ne aduce multiple orientri n legtur cu modalitatea
evoluiei, proceselor de recuperare local; asupra posibilitilor
de apariie a eventualelor complicaii determinate de traumatisme
sau imobilizare prelungit asupra ritmului i intensitii
procedurilor metodologice de recuperare.
profesia i condiiile concrete de munc i via ale pacientului
trebuie cunoscute pentru a aprecia direcia principal de orientare
a metodologiei recuperatorii n vederea rectigrii capacitii de
munc.

antecedentele personale ne vor informa asupra zestrei

patologice a pacientului, care poate sau nu s aib importante
repercusiuni asupra procesului de recuperare local sau asupra
capacitii de adaptare la programul recuperator.
B. Istoricul bolii

Istoricul poliartritei reumatoide, ncepnd cu condiiile n care s-a

produs accidentul, tratamentele urmate, evoluia ulterioar a leziunilor
iniiale, apariia complicaiilor.
Toate aceste date ne precizeaz, de fapt, modalitatea n care s-a ajuns la
starea clinic a sechelelor cu care se prezint bolnavii pentru recuperare.
C. Starea prezent
n poliartrita reumatoid boala ncepe, de regul, insidios cu alterarea
strii generale a bolnavului, oboseal, scderea poftei de mncare i discret
scdere n greutate, bolnavul prezint dureri la nivelul articulaiilor mici,
producndu-se redoarea matinal la mini i la picioare, dar cuprinde i
articulaiile mijlocii. n general, manifestrile articulare au caracter simetric,
durerile pot fi prezente luni sau chiar ani, fr apariia unor tumefacii
articulare propriu-zise.
Uneori, aceste fenomene dispar dar reapar la intervale tot mai mici,
pn cnd devin permanente i totui sunt cazuri cu debut brut, inflamaiile
articulare instalndu-se n cteva ore sau zile.
Printre simptomele de debut cel mai frecvent ntlnite sunt urmtoarele:
- redoare articular matinal prelungit;
- poliartralgii episodice;
- tumefieri articulare;
- mialgii, slbiciune muscular n special la umeri;
- oboseal;
- pierdere ponderal,
- stare de disconfort.
Acestea apar n succesiuni, combinaii, durate i intensiti variate.
Instalarea, cel mai deseori, este gradat, ea fcndu-se n luni, mai rar n ani.
Debutul acut, fulminant, nu este frecvent; cnd se produce, el apare mai
ales al copii.
Debutul poliartritei reumatoide poate fi determinat de traume psihice,
efort fizic i traumatisme articulare sau expunerea la frig i infecii ale cilor
respiratorii superioare, mprejurri pe baza crora s-au fcut diferite

speculaii etiologice. Primele manifestri sunt de obicei vagi i nu atrag

atenia pacientului sau medicului c boala ce urmeaz va fi una articular:
simptome generale (astenie, inapeten, insomnie, irascibilitate, uneori
depresiune), parestezii, scderea forei musculare, artralgii tranzitorii, redori
articulare tranzitorii mai ales matinale, acrocianoza, hiperhidroz, sindrom
Raynaud etc.

CRITERII PENTRU SUSINEREA DIAGNOSTICULUI

A. Criterii clinice
Perioada de stare. Dup cteva luni sau ani de la debut, boala intr n
aa-zisa perioad de stare, n care tabloul clinic articular se accentueaz
progresiv sau prin puseuri acute/subacute succesive, care antreneaz
deformrile caracteristice i alterrile cartilaginoase ireversibile. n acelai
timp, poliartrita reumatoid manifest un potenial de extindere la ansamblul
structurilor mezenchinale ale organismului, realiznd tabloul polimorf al
manifestrilor extraarticulare.
B. Examen radiologic
Pune n eviden osteoporoza, la nceput limitat, la nivelul oaselor
carpului, mai trziu difer i este nsoit de microgeode, iar n formele
avansate dispar spaiile articulare, apar subluxaii, anchiloze osoase. n faza
terminal, bolnavul a devenit un individ caectic, cu infirmiti grave. n
acest stadiu, procesul inflamator, de obicei se stinge, dei pot aprea din nou
puseuri.
Diagnosticul pozitiv se bazeaz n stadiul iniial, precoce pe criteriile
enunate, iar n stadiile tardive, pe tabloul clinic, articular, dominat de
artralgii, redoare, tumefacii, deviaii, deformri i anchiloze articulare
(osteoporoz i microgeode) i biologic.
C. Examenul de laborator
V.S.H.-ul la nceput poate fi moderat sau poate atinge valori ntre 30-80
mm. Este un semn important prin precocitatea sa. Hemoleucograma arat o
anemie uoar, monocrom sau hipocrom.
Electroforeza proteinelor serice arat albumine sczute, dar globulinele
A i B sunt crescute.

Testul latex i Walter-Rosse sunt teste de aglutinare. Ele nu sunt

pozitive n primele luni de evoluie, pozitivndu-se abia spre sfritul
primului an de evoluie, dar aceste teste sunt pozitive i n Boala Lupic i n
sclerodermie, care sunt boli de colagen, uneori ele sunt pozitive i n hepatita
cronic agresiv, acest lucru demonstreaz c ele nu sunt teste caracteristice
pentru a pune diagnosticul de poliartrit reumatoid. n aceste condiii, mai
recent apare tendina de a evidenia factorul reumatoid prin microteste,
aparinnd de obicei IgM i IgG sau IgA. Examenul lichidului sinovial
obinut prin puncie articular poate fi folosit n diagnosticul de poliartrit
reumatoid.
n poliartrita cronic evolutiv lichidul sinovial este bogat n
polinucleare, dar gsim i ragocite, adic leucocite citoplasmatice care au
aspect de boabe de strugure.

DIAGNOSTIC DIFERENIAL
Prin aspectul clinic de artrit cu repartizare simetric i uneori cu
afectarea articulaiilor mici, survenit ntr-un context biologic cu inflamaie
nespecific, poliartrita reumatoid incipient trebuie difereniat de alte
reumatisme inflamatorii i de colagenoze.
a) Lupusul eritematos sistemic poate debuta i chiar evolua timp mai
ndelungat sub masca unei poliartrite simetrice aparent izolat, care
intereseaz articulaiile mici ale minilor concomitent cu tecile
tendoanelor, evolund n pusee acute sau subacute (30% din cazuri).
Diferenierea de poliartrita reumatoid este practic imposibil la
nceput, mai ales c destul de frecvent factorii reumatoizi apar n ser
naintea anticorpilor antinucleari.
Diferenierea poliartritei reumatoide trebuie fcut uneori i fa
de alte colagenoze: sclerodermia sistemic, poliarterita, boala
mixt a esutului conjunctiv.
b) Spondilita anchilozant debuteaz cu oligo- sau poliartrit cu
interesarea articulaiilor mari i mici, n absena fenomenelor
evocatoare de afectare axial (mai ales la femei i copii).
c) Artroza psoriazic preced n 16% din cazuri dermatoza i realizeaz
un tablou similar cu cel descris mai sus.
d) Artropatia enteral se manifest n 12-20% din cazuri ca oligoartrit
periferic de intensitate moderat cu emisiune spontan i evoluie
fluxionant.
e) Sindroamele artritice periodice i intermitente

Hidroz intermitent care poate precede debutul unei veritabile

poliartrite reumatoide, afectarea este monoarticular i
intereseaz aproape ntotdeauna genunchiul, durerea este
moderat i starea general bun.
f) Reumatismul articular acut se deosebete de cazurile n care poliartrita
reumatoid debuteaz cu o poliartrit febril cu o localizare la nivelul
articulaiilor mari prin: vrsta tnr a pacientului, evidenierea
anginei streptococice premergtoare, caracterul soltant i fluxionar al
artritei, manifestrile clinice, de exemplu:
sindromul Reiter;
artrite virale;
creterea nsemnat a titrului ASLO.
g) Artropatiile degenerative i cele metabolice.
h) Guta acut poliarticular.

EVOLUIE. COMPLICAII
Poliartrita reumatoid este o boal heterogen cu evoluie i sfrit
variabil. La debut, o previziune a evoluiei ulterioare a poliartrite reumatoide
nu este posibil, dei determinarea genotipului bolnavului poate da unele
indicaii. Evoluia poate fi: mononuclear (20%), policiclic (70%), sau
progresiv (10%).
De cele mai multe ori boala ncepe a fi episodic i n cel din urm
capt un caracter progresiv.
Complicaiile poliartrite reumatoide pot fi locale (ex.: artrit septic,
ruptura sinovialei i a tendoanelor, escarele) sau generale (ex.: consecinele
determinrilor sistemice i viscerale, amilaidoz, septicemia). Acestora li se
adaug reaciile adverse ale medicaiei utilizate n tratamentul de durat al
bolii. Complicaiile septice sunt favorizate de susceptibilitatea bolnavilor
fa de variatele agresiuni microbiene sau virale, ale crei cauze trebuie
cutate n imunodeficiena acestor bolnavi i n efectul permisiv al unora din
tratamentele aplicate, ndeosebi corticoterapia i imunodepresia
convenional. Factori care in de teren i cei legai de recunoaterea tardiv
a situaiei rspund de eficacitatea redus a curelor cu antibiotice.

PROGNOSTIC
Prognosticul poliartritei
determinrile extraarticulare.

reumatoide

depinde

de

artrit

de

Poliartrita corect tratat nu duce n mod necesar la infirmitate.

Prognosticul funcional nu depinde att de vechimea bolii n general, ct de
suma i durata puseurilor sale evolutive.
Factorii care ntunec diagnosticul sunt n principal urmtorii:
stare general alterat;
afectarea a numeroase articulaii;
afectri extraarticulare;
declin funcional timpuriu;
prezena de fenomen Raynaud i noduli subcutanai;
titruri nalte de factori reumatoizi;
persistena inflamaiei active, prezena radiologic de eroziuni
osoase sau de dispariie a cartilajului;
markeri genetici (genotipuri HLA);
hemoglobin sczut;
dispoziie pesimist depresiv.

TRATAMENTUL
n poliartrita reumatoid tratamentul este complex i de lung durat n
vederea recuperrii funcionale a bolnavului prin aceasta nelegndu-se
refacerea capabilitilor funcionale ale bolnavului pentru ca acesta:
s poat fi ncadrat n munca sa anterioar;
s poat fi trecut ntr-o alt activitate conform cu starea sa;
s corespund unei munci asistate sau ajutate;
s se autoserveasc.
Obiectivul principal al tratamentului poliartritei reumatoide este oprirea
sau ntrzierea evoluiei procesului inflamator spre distrugerea ireversibil a
articulaiilor i compromiterea structurilor extraarticulare. Ca obiective
colaterale se nscriu:
combaterea imediat a durerii i disconfortului;
corectarea deformrilor caracteristice stadiilor tardive de evoluie.
A. Tratamentul profilactic
a. Profilaxia primar este cea care urmrete prevenirea
apariiei bolii. Acest tip de profilaxie se poate face prin:

 cunoaterea factorilor de risc implicai n apariia PA

(prezena antigenului HLA B27, infecii urinare cu Klebsiella
n antecedente, caracterul ereditar);
urmrirea clinic i radiologic a primului semn: afectarea
articulaiilor interfalangiene.
b. Profilaxia secundar se face dup diagnosticul bolii, dar
are ca scop prevenirea apariiei sechelelor, mai ales cnd
acestea sunt invalidante:
mna reumatoid necesit o abordare terapeutic complex
n scopul coservrii funciei. Se va face fixarea minii pe o
planet n timpul nopii, pentru a preveni malpoziia ei. n
timpul zilei se vor face micri ce conserv manualitatea
(mpletit, filatelie);
piciorul reumatoid trebuie conservat prin nclminte
corespunztoare;
profilaxia artritei la celelalte articulaii: cot, umr (micri
de rotaie cu braul atrnat), old i genunchi, coloan
vertebral.
Principalele metode de profilaxie sunt: kinetoterapie preventiv i
gimnastica medical.
B. Tratamentul curativ
a) Tratamentul igieno-dietetic
Repausul general sau segmentar este o indicaie de principiu dup
stabilirea diagnosticului de poliartrit reumatoid i, mai trziu, n timpul
perioadelor de activitate inflamatorie. Prin repaus se realizeaz mai multe
deziderate:
- nlturarea stresului asupra cartilajului;
- reducerea circulaiei i a hiperpermeabilitii vasculare;
- ameliorarea metabolismului local i scderea presiunii intracavitare
responsabil, printre altele, de formarea pseudochisturilor
subcondriale.
Repausul general absolut este rareori necesar i se rezerv pacienilor
febrili, cu efecte de afectare articular i/sau sistemic deosebit de sever.

Pentru ceilali este suficient repausul general de 4-6 h. Criteriile de

mobilizare sunt ndeosebi cele clinice:
- scderea temperaturii;
- scderea duratei redorii matinale;
- mbuntirea gradului de micare i a mobilitii segmentare.
Prelungirea repausului peste 10-14 zile nu este de dorit i dac
obiectivele de mai sus nu pot fi atinse, se prefer mai degrab suplimentarea
medicaiei antiinflamatorii dect continuarea imobilizrii.
Repausul segmentar urmrete n poliartrita reumatoid un dublu scop:
1) ameliorarea durerii i inflamaiei n formele uoare, cu afectare
particular, n lipsa manifestrilor sistemice;
2) protecia articular metodele variaz de la simpla recomandare
de non-utilizare a unor (grupe de) articulaii pn la o gam larg
de aparate de contenie (ex.: atele, jgheaburi etc.) prevzute cu
materiale capabile s absoarb ocurile i s nlture presiunile
excesive sau concentrate. Acestea pot fi construite i n scop
corector-orteze.
b) Corectarea strii psihice
Psihoterapia este util i urmrete ca poliartriticii s fie informai
corect n legtur cu:
natura bolii;
mijloacele terapeutice disponibile i durata lor prelungit,
limitele acestora i impactul utilizrii lor asupra organismului;
necesitatea controlului medical periodic .a.m.d.
Onestitatea complet, calmul i rbdarea n orice mprejurare asigur
cadrul adecvat relaiei dintre medic i pacient.
n cadrul familiei, aceti bolnavi se vd ameninai de a pierde
afeciunea i solicitudinea partenerului conjugal. Adesea ei se manifest
deficitar n comunicare i tind s-i manevreze anturajul supunndu-l unor
solicitri minore, contradictorii sau absurde. Cooperarea cu membrii familiei
i uneori utilizarea mijloacelor auxiliare medicamentoase (ex.: barbituricele,
anxioliticile, fenotiazine etc.) sunt necesare. Educarea sexual a bolnavilor
tineri este absolut necesar.
c) Tratamentul medicamentos
Medicamentele utilizate n tratamentul poliartritei reumatoide sunt
administrate de obicei pe cale general, dar pot fi utilizate, n cazuri

particulare, i n variant local (intraarticular). Acestea aparin la dou clase

mari:
1. Antiinflamatorii (nesteroidiene i steroidiene);
2. Medicamentele remisive (de fond, modificatoare ale bolii sau cu
aciune lent, cum mai sunt denumite, ex.: compuii de aur,
antimalaricele, D-penicilina, imunomodulatoarele).
Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) se utilizeaz, n principiu, la
nceputul tratrii bolnavului sau pe parcursul tratamentului, ori de cte ori
artrita se dovedete a fi activ.
Majoritatea practicienilor prefer s nceap cu aspirina n doze
antiinflamatorii, ndeosebi la copii.
AINS nu se asociaz ntre ele dar pot fi administrate concomitent cu
cele mai multe din medicamentele tratamentului de fond. Nu au impact
semnificativ asupra dezvoltrii distruciei de esuturi i nu pot controla mult
timp boala.
Durata tratamentului cu AINS trebuie s in seama c intenia este n
primul rnd simptomatic. Atitudinea conform creia trebuie menionat
ct vreme controleaz inflamaia i nu apar reacii adverse nsemnate
trebuie nlocuit cu una mai limitativ, recomandat i de constatarea c
multe dintre aceste substane au efect condrolitic, n conformitate cu care
bolnavii care rspund bine vor fi trecui la tratament cu antialgice (ex.:
paracetamol, aminofezanoz, metamizol, algocalmin, novalgin), iar cei care
nregistreaz eecuri, la tratamente cu substane remisive.
d) Tratamentul ortopedic
Tratamentul chirurgical n poliartrita reumatoid are dou obiective:
unul vizeaz patogenia, ilustrat prin sinovectomia chirurgical precoce i
unul reparator, aplicat fazelor avansate ale bolii.
Sinovectomia chirurgical precoce, astzi pe cale de a fi prsit, se
bazeaz pe ideea c excizia esutului compromis n procesul patologic, surs
de reacii cu potenial distructiv local i general va fi urmat de proliferarea
unei neosinovite cu particulariti morfologice ct mai aproape de cele
normale.
e) Tratamentul ortopedico-chirurgical reparator
Chirurgia ortopedic n cazurile avansate are trei scopuri principale:
1. ameliorarea funciei;
2. reducerea durerii;

3. corectarea estetic.
Sinovectomia are scop antialgic. Ca atare beneficiaz de aceast
intervenie articulaiile deformate, compromise funcional, la care alte
metode terapeutice au euat.
Artroplastia, n varianta protezrii (endo)articulare parial sau total,
se aplic mai ales pentru old, genunchi, cot, umr i mai puin n cazul
articulaiilor metacarpofalangiene. Protezele totale sunt de tipuri i
construcii diferite dar trebuie s fie n principiu rezistente, uor de ancorat,
cu coeficient de friciune redus i corespunztor conformate pentru a imita
ct mai bine i fidel micarea mormal.
f) Terapia fizical i de recuperare
Medicina fizical i gsete indicaia n toate stadiile poliartritei
reumatoide.
Obiectivele ei sunt:
- ameliorarea durerii;
- mbuntirea circulaiei periferice;
- scderea procesului inflamator;
- prezervarea i ameliorarea funciei musculo-articulare.
Aceste obiective se realizeaz prin metode fizicale foarte diverse i
pot fi realizate n spitale i policlinici.
Balneo-fizioterapia este un complex de metode teraputice ce cuprinde:
Hidroterapia
Baia cald simpl
Aceast procedur se execut ntr-o cad obinuit la temperatura de
o
36-37 i cu o durat total de 15-30-60 minute.
Mod de aciune. Factorul activ n cursul acestei proceduri este factorul
termic i presiunea hidrostatic a apei. Are o aciune antispastic i sedativ
general.
Duul subagval
Const n aplicarea sub ap a unui du sul de mare presiune i cu o
temperatur a apei mai ridicat ca cea din cad cu 1-2o C. Distana dintre
duul sul i regiunea de aplicat este de 5-10 cm. Durata procedurii este de 510 minute.
Baia Kinetic
Este o baie cald, se efectueaz ntr-o cad mai mare care se umple
cu ap la temperatura 35-37-38 grade C.

Bolnavul este aezat n baie i lsat 5 minute linitit, dup care

tehnicianul execut sub ap micri n articulaiile bolnavului timp de 5
minute. Pacientul este lsat n repaus, dup care se invit s execute singur
micrile imprimate de tehnician. Durata bii 20-30 minute.
Mod de aciune:
- factorul termic;
- factorul mecanic.
Mobilizarea n ap este mai puin dureroas din cauza relaxrii
musculaturii care se produce sub influena apei calde i pierderii greutii
corpului conform legii lui Arhimede.
Bile medicinale difer de celelalte bi prin aceea c pe lng factorul
termic i mecanic se mai adaug i factorul chimic.
Bile medicinale cu flori de mueel sau de ment
Mod de preparare. Se ia o cantitate de 500-1000 gr. flori de mueel
sau 300-500 gr. flori de ment necesare pentru pregtirea unei bi complete.
Se face infuzie (se opresc) ntr-o cantitate de 3-5 l de ap fierbinte, se
strecoar ntr-o pnz deas iar lichidul obinut este turnat n apa bii, care
capt culoarea ceaiului i un miros plcut.
Mod de aciune. Substanele anatomice din baie au un efect sedativ
asupra sistemului nervos.
Indicaii: afeciuni reumatismale, nevralgii i nevrite, astenii nervoase
cu agitaie.
Bile cu sare
Mod de preparare. Se iau 6-10 kg sare pentru o baie general, 1-2 kg
pentru una parial. Se dizolv n civa litri de ap fierbinte, se strecoar
printr-o pnz, iar apoi se toarn n cad.
Mod de aciune. Bile srate provoac vasodilataie tegumentar,
influeneaz procesele metabolice generale, raportul fosfo-colic i eliminarea
acidului uric. Au aciune antiinflamatoare i resorbtiv.
Termoterapia
Aplicarea de cldur local crete pragul la durere, ameliornd
durerea, scade durerea, scade contracia muscular reflex, permite o mai
uoar mobilizare articular, pregtete articulaia i musculatura adiacent
pentru programul de kinetoterapie.
Efectele cldurii superficiale mai ales asupra esuturilor moi,
periarticulare, constant afectate n poliartrita reumatoid sunt foarte bune,
reducnd mult cererea de medicaie antiinflamatorie i antialgic.

mpachetri cu parafin. Parafina este nclzit n tvi speciale, iar

cnd este bun de utilizat se aplic n plci pe regiunea interesat, apoi se
acoper cu un cearaf i cu o ptur pentru a menine cldura. Aciunea
parafinei este local, profund avnd o particularitate nmagazioneaz o
cantitate mare de cldur pe care ulterior o cedeaz foarte lent; de aceea se
produce o nclzire a esuturilor nu numai superficial ci i n profunzime, cu
caracter persistent. Procedura dureaz 20-30 min. efectul este hiperemiant,
vasodilataie superficial generalizat. Dup scoaterea parafinei se terge
regiunea cu o compres ud la temperatura camerei pentru nchiderea
porilor.
mpachetri cu nmol. Se fac la temperatura de 38-40 grade C,
ntr-un strat gros de 2 cm. Se aplic local pe regiunea interesat, iar efectul
este dat de cel termic, chimic, de substanele din nmol.
Compresele reci.
Materiale necesare. Buci de pnz de diferite forme i mrimi,
gleat cu ap rece, pat sau canapea, ceas semnalizator.
Tehnica de aplicare propriu-zis. Se nmoaie compresa n ap rece, se
stoarce i se mpturete de 5-6 ori apoi se aplic i pe regiunea interesat.
Din 5 n 5 minute compresa se schimb, meninndu-se astfel temperatura
sczut. Acest lucru se poate realiza i dac combinm compresa cu hidrofor
sau aplicare cu pung de ghea. Durata total a unei comprese dureaz n
raport cu boala, ncadrndu-se ntre limitele de minim 20 minute i maxim
60 minute.
Modul de aciune. Unele comprese aplicate pe unele zone pot avea
caracter general, dar majoritatea compreselor au aciune local limitndu-se
la organele i esuturile subiacente pe care sunt aplicate. Aciunea
compreselor se bazeaz pe factorul temic.
Efecte: vasoconstricie, antiinflamatoare, antitermic.
Compresele calde
Materialele necesare, aceleai ca mai sus, n plus un termometru. n
ceea ce privete temperatura apei n gleat, aceasta va fi ntre 380-480
pentru compresele calde.
Tehnica de aplicare. La fel ca i compresele reci cu particulariti, cu
deosebire de acestea compresele calde sunt totdeauna acoperite pentru a li se
menine temperatura. Compresele se schimb din 5 n 5 minute. Durata
total de aplicare este de minim 20 minute i maxim 60-90 minute.

Mod de aciune: antispastice, analgezice, hiperemiante, resorbtive,

mai ales n inflamaii cronice.
Bile de lumin
Cele complete se realizeaz n dulapuri de lemn cu becuri. Cele
pariale n dispozitive adaptate. Durata bii este ntre 5-20 minute i dup
terminarea lor se face o procedur de rcire. Cldura radiant produs de
bile de lumin. E mai penetrant dect cea de aburi iar transpiraia ncepe
mai devreme. Bile de lumin scad tensiunea arterial prin vasodilataia
produs treptat.
Bile de soare
Prin baia de soare se nelege expunerea total sau parial a corpului
la aciunea razelor solare directe.
Materiale necesare: un spaiu special amenajat, acoperit cu nisip,
umbrele de protecie sau dispozitive speciale pentru acest scop. Plrie de
pnz sau de paie, gleat cu ap, prosop, compres pentru frunte.
Tehnica de aplicare: expunerea corpului la soare se face lund n
considerare vrsta bolnavului, starea fiziologic, afeciunea i stadiul ei. Este
bine ca nainte de a indica baia de soare s cunoatem sensibilitatea
bolnavului la ultraviolete. Variaz n funcie de anotimp i de ceilali factori
de afar.
Expunerea se face progresiv, att ca suprafa expus ct i ca durat.
Orientativ se ncepe cu expuneri de 3 sau 5 minute intercalate cu pauze de
15 minute la umbr. Durata crete progresiv cu 2-3 minute pn n ziua a
treia. n zilele urmtoare se crete cu cte 5 minute, nedepindu-se n total
120 de minute pe zi. Poziia n timpul bilor de soare este bine s fie culcat.
Baia de soare se ncheie cu o procedur de rcire, care n funcie de starea
bolnavului va putea fi o baie de mare sau lac, un du sau o splare cu ap
nclzit la soare.
Mod de aciune. Bile de soare i bazeaz efectul pe radiaiile
infraroii i razele ultraviolete care formeaz spectrul solar. Se mai adaug la
aceasta aciunea celorlali factori meteorologici ca temperatura, umezeala i
micarea aerului.
Indicaii: reumatism degenerativ, psoriazis, afeciuni ginecologice
cronice, tubeculoz genital, tuberculoz osteoarticular i ganglionar.
Contraindicaii: cancer, hipertensiune arterial, hipertiroidism.
Electroterapia

Curentul galvanic
Se utilizeaz fenomenul analgezic obinut prin folosirea ca electrod activ
al polului negativ. Ionogalvanizrile se vor folosi n urmtoarele afeciuni:
- n cicatricile cheloide hipertrofice din arsuri (soluie de tiouree n
glicerin)
- sclerodermia (sare iodat)
- artroz (fenilbutazon pus la polul negativ i silicat de Li)
- poliartrit reumatoid (citrat de potasiu i sublimat de Na)
Curenii diadinamici. Se fac aplicri pe punctele dureroase bine
determinate, cu electrozi generali sau punctiformi i aplicaii transversale la
nivelul articulaiilor cu electrozi polari de diferite mrimi.
Se folosesc formele clasice:
- monofazat fix, efect puternic excitator, crete tonusul muscular, are efect
vasoconstrictor la frecvene de 50 Hz;
- difazat fix, este cel mai analgezic, ridicnd pragul de sensibilitate la
durere, mbuntete circulaia; se utilizeaz la frecvene de 100 Hz;
- perioad scurt, efect excitomotor, acioneaz ca un masaj profund;
- perioad lung, efect analgezic foarte miororelaxant la frecvena de 100
Hz;
Cu efect analgezic pe punctele dureroase, pe articulaii, pe muchi
(DF, PL) 3+3 sau 4+1 min. pentru fiecare faz. Electrodul activ este cel
negativ (catod) i se aplic pe locul dureros.
Ultrasunetul. Este terapia de nalt frecven, se fac aplicaii
segmentare indirecte; formele de ultrasunete sunt n cmp continuu i cu
impulsuri se utilizeaz substan de contrast ca s nu reflecte zona
ultrasonic, durat pn la 10 min. Tratamentul se face zilnic sau la dou
zile.
Unde scurte
Cu electrozi de sticl sau flexibili, cu doi sau cu un electrod, doznd
dup dorin intensitatea efectului caloric de la senzaia de cldur puternic
(doza 4) la subsenzaia termic (doza 1 sau dozele reci) n funcie de stera
local articular. Cu ct procesul inflamator articular este mai intens cu att
doza de ultrascurte va fi mai redus (dozele 1-2). Durata tratamentului este
variabil pn la 15-20 minute.
Ionizrile
Ionizarea este procedura prin care introducem n organism cu ajutorul
curentului electric diferite substane medicamentoase cu aciuni
farmacologice. Principiul n ionoterapie se bazeaz pe disocierea

electrolitic a diverselor substane i transportarea anionilor i cationilor spre

electrozi de semn contrar ncrcrii lor electrice.
Pregtirea soluiilor. Soluiile vor fi fcute cu ap i nu cu alt solvent,
apa fiind cel mai bun electrolit. Concentraia trebuie s fie ct mai mic,
innd seama de faptul c disociaia electrolitic este cu att mai puternic cu
ct soluia este mai diluat.
Soluiile utilizate le mprim n funcie de locul unde se aplic.
La anod aplicm:
a. metale (litiu, fier, cupru, mercur, zinc, calciu);
b. radicali de metale (amoniu i NH4);
c. alcooloizi (histamin, cocain, chinin), morfin,
novocain, atropin, pilocarpin.
La catod aplicm:
a. halogeni (clor, brom i iod);
b. radicali acizi (sulfuric, azotic i salicilic).
g) Masaj
Efectul fiziologic al masajului
Efectele masajului sunt multiple. Se atribuie masajului aciuni locale
cun sunt:
- aciunea sedativ asupra durerilor de tip musculare sau articulare;
- aciunea sedativ asupra durerilor de tip nevralgic;
- aciune hiperemiant local cu mbuntire a circulaiei locale care se
manifest prin nclzirea tegumentului cruia i se exercit masajul;
- nlturarea lichidelor interstiiale de staz, cu accelerarea proceselor
de resorbie n regiunea masat.
De asemenea masajul are o serie de aciuni generale asupra
organismului ca:
- stimularea funciilor aparatului circulator;
- creterea metabolismului;
- efecte favorabile asupra strii generale a bolnavilor, cu mbuntirea
somnului, ndeprtarea oboselii musculare.
Toate aceste aciuni se explic prin aciunea exercitat de masaj
asupra pielii, aceasta fiind bine vascularizat i mai ales inervat, n piele
existnd numeroase terminaii (exteroceptori). La aceasta se mai adaug i
efectele excitante pe care le exercit masajul asupra terminaiilor nervoase
din muchi, ligamente i tendoane (proprioceptori). Cel mai important
mecanism de aciune a masajului este reprezentat de mecanismul reflex.

Deorece vasele cutanate conin mai mult de un sfert din cantitatea

total de snge masajul exercit o influen considerabile asupra circulaiei
superficiale i indirect i asupra celei profunde a organismului.
Un alt mecanism de aciune al masajului este reprezentat de apariia,
n urma compresiunilor, ciupiturilor, frmntrii sau baterii, a unor reacii
intense n piele cu formarea n cadrul metabolismului pielii a unor produse
metabolice care trec n circulaia general.
Indicaiile terapeutice ale masajului vor fi fcute numai de medici.
Tehnica masajului
Prin masaj se nelege totalitatea unor aciuni sistematizate, exercitate
asupra prilor moi ale corpului cu ajutorul minii, cu ajutorul unor aparate
speciale destinate acestui scop.
Manevrele masajului sunt de dou feluri: principale i secundare.
o Manevrele principale ale masajului sunt: efluerajul (netezirea),
friciunile, frmntarea, tapotamentul (baterea) i vibraiile.
o Manevrele secundare ale masajului sunt: geluire, cernutul,
rulatul, presiunile, traciunile, tensiunile, scuturri, trepidaii,
pensri, ciupituri.
Efluerajul se realizeaz prin alunecri ritmice pe suprafaa corpului.
Alunecrile se pot desfura simultan sau mn dup mn, cu toat palma i
degetele desfcute sau pe suprafee mici, cu vrful degetelor. Presiunea
variaz de la foarte uor, superficial, cu palma desfcut, la dur atunci
cnd este executat cu rdcina minii, cu marginea cubital sau cu pumnul
nchis. Efectul fiziologic principal al acestor manevre este asupra circulaiei.
Acest efect se reflect n special asupra esutului subcutanat, mbuntinduse elasticitatea, mrindu-se tonusul, mobiliznd infiltratele patologice sau
modificnd elasticitatea i troficitatea cicatricelor.
Frmtarea este o manevr care se adreseaz straturilor profunde ale
musculaturii. Poate avea forme diferite, dup regiunea cicatricei. Pe spate
frmntatul se realizeaz prin presiuni exercitate de mini asupra muchilor,
apsnd pe palme osul aponevrotic, pe care se poate realiza acest manevre.
Pe membre se realizeaz cuprinderea n mini i stoarcerea acestora. Este
important sensul n care se face frmntarea: de la periferie spre rdcina
membrului. Efectul fiziologie al acestei manevre se reflect asupra
tegumentelor subcutanate dar n special efectul se exercit asupra
musculaturii, realizndu-se intramuscular, mbuntind troficitatea.
Tapotamentul este manevra cea mai activ realizat prin loviri uoare,
ritmice, executate cu vrful degetelor sau cu marginea cubital a minii, cu
palma sau cu pumnul. Efectul fiziologic al acestei manevre este excitant

pentru circulaie, asupra nervilor vasomotori i tactili din tegumente

stimulnd nutriia esuturilor.
Vibraia acioneaz asupra inervaiei senzitive i motorii precum i
asupra muchilor activnd funcia lor.
Tehnica masajului la mna propriu-zis
Pentu masaj inem palma bolnavului n palma noastr iar cu cealalt
mn, cu palma ntins, executm netezirea pe partea dorsal a minii, de la
degete, cuprinznd i treimea inferioar a antebraului. Aceast manevr se
execut de 5-6 ori. Vom executa apoi geluirea cu toate degetele deprtate
naintnd pe spaiile intermetacarpiene dup ce intercalm cteva micri de
netezire precum i executarea friciunilor cu toate degetele desfcute pe
spaiile intermetacarpiene. Friciunea trebuie executat combinat cu vibraia,
stimulnd micarea sus jos, dreapta stnga. Insistm cu friciunea
deoarece n aceast regiune stratul muscular este superficial i ntlnim:
tendoane, inserii musculare, terminaii nervoase, articulaii mici. Executm
apoi cteva micri de netezire i trecem la vibraie executat cu palma
ntins de la deget la antebra. ntoarcem mna bolnavului n supinaie i
executm masajul pe partea palmar a minii. Se ncepe cu netezirea
pieptene, de la baza degetelor spre articulaiile pumnului. Executm
frmntarea ntre police i artror, pe eminena tenar i hipotenar, dinspre
deget spre articulaia pumnului. Tot n acest mod executm frmntarea i pe
muchii scuri de la baza degetelor. Intercalm netezirea pieptene i
executm apoi friciunea n aponevroza palmar cu vibraii, ncheiem
masajul palmei cu netezirea pieptene. Apoi executm masajul degetelor
ncepnd cu degetul mic. Bolnavul ine mna n supinaie. Cu o mn inem
cotul priz pe vrful degetului iar cu cealalt mn executm netezirea de la
falanga distal spre falanga proximal ntre police i index. Schimbm
contrapriza i executm de partea cealalt netezirea, apoi executm
frmntarea cu aceeai contrapriz i cu policele i indexul, strngem
muchiul de la vrful degetelui spre baz, de o parte i de cealalt. Urmeaz
mngluirea degetului care se execut astfel: prindem degetul arttor i
mediu de la ambele mini rulnd de la vrf spre baz. Friciunea se execut
mai ales n articulaia interfalangian ntre police i index. Se fac micri
simultane circulare. n poliartrita reumatoid insistm cu friciuni n aceste
articulaii pentru a activa circulaia i a reda pe ct posibil mobilitatea
acesteia. ncheiem cu netezirea i trecem la degetul urmtor, unde executm
acelai fel de masaj.
h) Kinetoterapia

n cadru kinetoterapiei se vor aborda urmtoarele probleme:

- meninerea sau corectarea aliniamentului segmentelor i a posturilor
fiziologice;
- meninerea sau ameliorarea mobilitii articulare;
- meninerea sau ameliorarea forei musculare;
Se va explica pacientului modalitatea de evoluie a bolii i pericolul
de fixare a articulaiilor n poziii vicioase, nefuncionale.
1. Evitarea flexumului de genunchi i old, poziie pe care pacientul o
ia cu scop antalgic.
- se va evita statul prelungit pe scaun sau fotoliu. n poziia eznd pe
scaun se va sprijini piciorul pe un scaun alturat, genunchiul fiind
extins;
- n pat (pat tare) membrele inferioare vor fi inute ntinse. Se vor evita
pernele sub genunchi;
- progresiv, se va pstra poziia de decubit ventral pn la 60-90 minute
pe zi n edine intermitente;
- utilizarea unor supori sub glezn (decubit dorsal) pentru meninerea
n extensie a genunchiului, sau sculei de nisip pe genunchi.
2. Evitarea flexiei plantare i varusul piciorului ca i degetele n
ciocan, deviaiile cele mai obinuite ale piciorului n poliartrita reumatoid.
- se confecioneaz o atel posterioar (gamb, clci, talp) pentru
susinerea piciorului n unghi de 90o cu gamba. Se poart noaptea i n
timpul repausului diurn la pat;
- utilizarea unor susintori plantari care s prezerve bolile piciorului
(inclusiv bota anterioar transversal). Se vor purta n toate tipurile de
nclminte permanent.
- la femei se va reduce nlimea tocului n aa fel nct presiunea
maxim s cad n scobitura din mijlocul plantei i nu pe articulaiile
metatarso-falangiene
- nclmintea s fie comod, uoar, destul de adnc pentru a permite
flexia degetelor nuntru ei.
3. Evitarea devierilor minii i a dizlocrii falangelor este de
prim importan deoarece marea majoritate a poliartritei reumatoide
afeceteaz articulaiile minii, crend n timp severe invaliditi cu
incapaciti i handicap.
- se vor evita activitile care solicit mult flexorii degetelor (n special
flexorul lung), deci se prefer apucarea obiectelor cu ambele mini, nu
doar cu o mn, prehensiunea va folosi mai mult palma dect

degetele; pentru cele mai diverse activiti, atunci cnd este posibil, se
vor utiliza n special podul palmei i marginea lateral a minii.
- se vor ntri muchii extensori ai degetelor pentru a preveni deviaia
cubital.
- se vor evita activitile care oblig la meninerea unei poziii de
deviere a pumnului, respectiv se va aciona n aa fel nct s se
pstreze o alinere perfect a minii cu antebraul. Eventual pn la
cptarea acestei obinuine se va aplica un manon rigid la nivelul
pumnului.
Exerciii pentru mn
Mobilizarea pumnului i micri de flexie-extensie i abducieadducie se realizeaz din toate cele trei poziii ale antebraului (supinaie,
pronaie, neutr). De asemenea se execut cu degetele ntinse i cu degetele
flectate.
Mobilizarea n metacarpofalangienelor se face pe flexie-extensie cu
interfalangienele extinse i cu ele flectate. Abducia-adducia degetelor se
execut cu palma pe mas.
Mobilizarea
interfalangian
se
antreneaz
meninnd
o
metacarpofalangienele n extensie apoi n flexie de 90 .
Exerciii pentru cot
Exersarea flexiei-extensiei cotului din poziii ct mai variate ale
membrului superior: bra la trunchi, bra la orizontal n plan frontal sau
sagital, bra la zenit.
Micri de prono-supinaie cu cotul lipit de trunchi. inerea n mn a
unui bastona faciliteaz exerciiul.
Exerciii pentru umr
Micri globale ale umrului: ridicri-coborri, rotaii ntr-un sens i
n altul.
Micri de abducie-adducie, flexie-extensie ale braului (cotul
ntins).
Cu ajutorul unui baston, care se apuc cu ambele mini se execut
micri de ridicare deasupra capului, micri de basculare a braelor (ntinse
spre stnga i dreapta).
Exerciii pentu olduri
Micri de flexie i abducie executate din poziia de decubit dorsal i
lateral.
Micri de pedalare din decubit dorsal n care sunt antrenai i
genunchii.

Micri ale ntregului membru inferior prin alunecarea picioarelor pe

o plac lucioas, flectnd i extinznd soldurile (i genunchii) sau executnd
abducii ct mai ample. Poziia este de decubit dorsal.
Exerciii pentru genunchi
n cadrul micrii pentru olduri sunt antrenai i genunchii.
Flexii-extensii din genunchi din poziia eznd pe un scaun.
Exerciii pentu picioare
Din decubit dorsal sau poziie eznd pe scaun se execut toate
micrile posibile din glezn (flexie, extensie, circumducie, inversie,
eversie).
Micri de flexie-extensie ale degetelor din decubit ca i din eznd pe
scaun cu piciorul uor sprijinit pe sol.
i) Ergoterapia (terapie ocupaional)
Ergoterapia mai poart numele de terapie ocupaional i constituie
anticamera reintegrrii bolnavului n munc. n poliartrita reumatoid se
indic diverse profesii i meserii, de exemplu:
- legatul crilor;
- cartonajul;
- esutul de covoare;
- mpletitul (nuiele sau textile)
- munca de artizanat
- jocuri cu bile;
- sortatul de mrgele pe diferite mrimi;
- nirarea mrgelelor pe srm sau a;
- cusut, brodat,
Tot n aceast perioad se realizeaz i readaptarea la deprinderile i
posturile uzuale, profesionale (toaleta zilnic, mersul, scrisul, desenul).
Reintegrarea n munc este ultima etap scopul n sine ale
recuperrii. Aceasta se face fie rednd bolnavului munca sa anterioar, fie
oferindu-i o alt munc mai uoar, adecvat stadiului n care boala a pulut
fi stabilizat.

X. BALNEOCLIMATOLOGIA
Se vor recomanda bolnavului localitile lipsite de cureni i umezeal
care au altitudine pn la cel mult 600-800 m. Este de preferat climatul uscat
i cald.

Staiunile indicate pentru tratamentul poliartritei reumatoide sunt:

Bile Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol, Geoagiu, Sovata.

GENERALITATI - definitie, clasificare, date epidemiologice;

Genunchiul este cea mai mare articulatie importanta a corpului. Prin
pozitia sa, prin rolul sau in biomecanica statica si dinamica a membrului
inferior, ca si prin slaba sa acoperire cu tesuturi moi, el este deosebit de
predispus si vulnerabil atat la traumatismele directe, cit si la cele indirecte.
Genunchiul sufera si in cazul unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor
afectiuni sau traumatisme.
Particularitatea recuperarii consta in strinsa interdependenta dintre functia
articulara si valoarea anatomo-functionala a musculaturii sale.
La genunchi ntlnim toate tipurile de traumatisme i lezri a tuturor
tipurilor destructuri articulare:
1. Leziuni ale prilor moi:
Tegumente i esut celular subcutanat (contuzii, plgi, arsuri);
Tendoane i muchi (ntinderi, rupturi, secionri, dezinserii);
Vase i nervi (rupturi, secionri)
2. Leziuni osoase (deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale :
Epifizelor femurale, tibiale sau peronale;
Rotulei.
3. Leziuni articulare
Plagi articulare;
Rupturi ligamentare;
Entorse;
Luxatii;
Leziuni meniscale.
Ruptura de menisc este un accident survenit pe o meniscopatie preexistenta
care a creat o degenerescenta, cu sau fara depunere de calcar. Se poate prezenta
ca ruptura longitudinala completa (care este caracteristica mai ales meniscului
extern) sau ca ruptura oblica sau combinata cu dezinsertie.
Genunchiul, prin pozitia sa de articulatie intermediara a membrului inferior are
un dublu rol:
- asigurarea statica in momentul de sprijin;
- asigurarea elevatiei piciorului in momentul balansului pentru
orientarea piciorului in functie de denivelarile de teren.
- Genunchiul joaca un rol important in foarte multe momente si
activitati uzuale si profesionale.

ETIOPATOGENIE cauze, mecanisme, anatomie patologice

Factorii vulneranti care pot actiona asupra genunchiului sunt:
a) Factori mecanici;
b) Factori fizici;
c) Factori biologici;
d) Factori chimici.
Anatomia patologica
Traumatismele fibrocartilajelor articulare sunt reprezentate doar de leziunile
meniscale ale articulatiei genunchiului. Aceste leziuni pot fi singulare sau se pot
asocia cu oricare alt tip de leziune (entorse, luxati, fracturi).
Leziunile meniscului compromit vascularizatia acestuia, ceea ce explica de ce
tratamentul conservator are putine sanse de reusita, indicatia terapeutica
raminind cea chirurgicala.
Leziunile de menisc sunt formatiuni fibrocartilaginoase, vascularizate doar
periferic in zona fibroasa. Meniscurile au rol de a creea o congruenta perfecta
intre condilii femurali si platoul tibial, de a creea o mai buna repartitie a
presiunilor intraarticulare, de a permite o mai buna alunecare a capetelor osoase
articulare.
Ruptura de menisc se poate prezenta ca:
ruptura longitudinala (complexa) caracteristica mai ales meniscului intern;
rupturi transversale, caracteristice meniscului extern,
ruptura oblica
combinata cu dezinsertia fie a coarnelor fie periferica.
Meniscurile sunt bine ancorate (in special cel intern) la structurile din jur: la
femur , la tibie, la rotula, ligamente incrucisate, capsule, ligamentul lateral si
intern. Meniscul intern este cel mai expus traumatizarii (80% din leziunile
meniscale), datorita fixitatii lui la structurilor din jur (mai ales la ligamentul
lateral intern) ca si presiunilor mai mari ce se exercita asupra lui prin condilul
femural intern, prin care trece proiectia centrului de greutate a corpului.
Exista trei mecanisme care ar produce rupturile meniscului:
flexie urmata de o extensie puternica asociata cu o rotatie a genunchiului in
timp ce tibia este fixata, prin blocare la sol a piciorului. La sportivi blocarea
piciorului la sol prin crampoanele ghetelor este o cauza frecventa (56 % din
rupturile de menisc sunt intilnite la fotbalisti).
Asocierea concomitenta a unei flexii cu rotatie externa si vag fortat, ceea ce
deschide interlinia interna articulara si va incarcera meniscul, care va fi strivit la
extensia urmatoare.
In cadrul unor traumatisme complexe ale genunchiului, soldate cu fracturi de
platou sau cu rupturi de ligamente, incrucisate sau laterale.

SIMPTOMATOLOGIE SI CRITERII DE SUSTINERE A

DIAGNOSTICULUI:
a) examenul clinic semne subiective si obiective
b) investigatii paraclinice ex. radiologic, probe de laborator
Simptomatologia clinica este relativ comuna.
La fracturi bolnavul prezinta:
- durere intensa;
- tumefiere a genunchiului;
- hemartroza abundenta;
- impotenta functionala,
- echimoza, mai ales in spatiul popliteu.
La luxatii bolnavul prezinta dureri spontane care se intensifica la incercarea de
flexie a gambei. Palparea arata relieful rotulian deplasat, iar in locul rotulei o
depresiune in fundul careia se [alpeaza condilul si trohleea femurala.
Genunchiul poate fi blocat in extensie sau in usoara flexie. Luxatia rotulei se
reduce ortopedic, dupa care se pune un burlan de gips. Uneori se intervine
chirurgical executind o palectomie.
La ruptura de menisc, bolnavul prezinta o durere violenta, brusca insotita de
impotenta functionala imediata. Uneori apare blocajul articular, hidrartroza este
aproape regulata, iar hemartroza este destul de frecventa.
Criteriile pentru sustinerea diagnosticului sunt: clinice, radiologice si
paraclinice.
Inspectia stabileste:
- tipul constitutional greutatea pacientului si aduc unele precizari privind
ortostatismul si mersul pacientilor cu sechele la membrele inferioare;
- pozitia sau atitudinea segmentului lezat;
- deformari articulare;
- aspectul tegumentului si al tesutului subcutanat;
- culoarea tegumentului care poate fi modificata de echimoze, staza
venocapilara, ischemie, hiperemie.
Palparea este unul dintre criteriile clinice care stabileste:
- temperatura tegumentelor care indica procese inflamatorii in cazul
tegumentelor calde sau algoneurodistrofii in cazul tegumentelor reci;
- gradul de suplete al pielii si tesutului subcutanat urmare al starii de
uscaciune sau umiditate a pielii;
- punctele dureroase la presiune;
- pulsatia arteriala.
Prin palpare se mai poate stabili de asemenea, continuitatea osoasa, mobilitatea
anormala, articulara sau osoasa, crispatiile tesutului osos sau ale celui
cartilaginos.
Masuratorile in afectiunile aparatului locomotor se fac comparativ (membrul
sanatos membrul afectat) si reprezinta alt criteriu clinic. Masuram

circumferinta articulara, circumferinta segmentului (crescuta in edem si staza in

atrofii) ca si in lungimea membrului sau a segmentului de membru traumatizat.
Bilantul articular este de asemenea, un criteriu clinic si consta in masurarea
unghiurilor de miscare articulara (testing-ul articular).
Statica si mersul se studiaza prin aprecierea statica monopolara si bipolara a
mersului care, ca produs dinamic, permite evidentierea coordonarii si a
mobilitatii articulare in cadrul unghiurilor utile si tuturor fortelor musculare ale
membrelor unferioare.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Prognosticul pentru genunchiul operat depide de felul si gravitatea leziunii, dar
este de regula favorabil, recuperarea genunchiului operat fiind totala daca
tratamentul este bine ales si corect aplicat. Exceptie fac persoanele in virsta la
care pot aparea procese de osteoporoza si osteoscleroza.
TRATAMENT
Tratament igieno-dietetic
Tratamentul igieno-dietetic in cadrul genunchiului operat nu este specific.
Daca bolnavul, are un surplus de strat adipos este bine sa nu consume
lipide sau glucide (piine, fainoase, zahar) deoarece articulatia si asa suferinda va
fi ingreunata si mai mult de greutatea provenita din consumul acestor alimente.
Recomandam deci, bolnavului, in perioada spitalizarii consumul de
proteine principale cum ar fi: carne, (slaba) fiarta, oua, lapte si brinzeturi.
Cel mai important rol il au vitaminele prin:
- vitamina A, care ajuta la regenerarea celulelor din organism, la
vindecarea ranilor, cresterea rezistentei la infectie;
- vitamina K are actiune antihemoragica;
- vitamina C care asigura functionarea normala a vaselor sanguine;
In general trebuie evitate eforturile profesionale si pozitia ortostatica prelungita.
Tratamentul profilactic consta in evitarea eforturilor mari si bruste, mai ales la
sportivii de performanta, la virstnici (care au un grad avansat de degenerare a
elementelor articulare), la copii.
Tratament medicamentos
Medicatie antalgica si antiinflamatoare este administrata cind durerea are
intensitati mai mari: infiltratii cu xilina cu/sau fara hidrocortizon (decit in cazul
unor forme dureroase limitate, mai ales la insertia tendoanelor la burse sau
muschi).
Infiltratia intraarticulara se aplica doar in procesele articulare inflamatorii.

In inflamatia articulara repausul si postura articulara relaxata e prima atitudine a

recuperatorului in fata unei articulatii inflamate, cu sau fara lichid articular.
Crioterapia determina o hiperemie activa (dupa o prima si scurta faza de
vasoconstrictie), scade viteza de conducere pe nerv, scade activarea receptorilor
cutanati (efect antalgic) scade spasmul muscular.
Alte proceduri cu rol antalgic si antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele si
undele scurte.
Tratament ortopedico chirurgical
Tratamentul ortopedic foloseste metode care vizeaza reducerea
deformatiilor sau a fracturilor prin manevre externe si mentinerea reducerii cu
mijloace exterioare a segmentului afectat.
Mobilizarea ortopedica se realizeaza cu ajutorul aparatului gipsat a
tractiunii continue. Imobilizarea gipsata se aplica atit la fracturi cit si in cazul unor
afectiuni care necesita punerea in repaus a unui segment. In situatii postoperatorii
se poate folosi aparatul gipsat si pentru corectarea si mentinerea corectiei unor
deformari congenitale sau dobindite. In cazul esuarii tratamentului ortopedic, se
indica tratamentul chirurgical.
Tratamentul ortopedic prin imobilizare in aparat gipsat pe o perioada de 3-4
saptamini este recomandat in fracturile de rotula, fractura supra si intercondiliana
si fractua de platou tibial. In fracturile cu deplasare se recomanda insa tratamentul
chirurgical. Mersul cu sprijin va incepe dupa circa doua luni.
Chirurgia ortopedica s-a extins treptat depasind in prezent, indicatiile
clasice din cadrul traumatologiei.
Interventiile chirurgicale ortopedice se pot clasifica astfel:
- Operatii care se adreseaza elementelor angrenate ale artrozei si care au
un scop simptomatic paleativ;
- Operatii care inlocuiesc articulatia artroplastia totala;
Genunchiul poate fi operat pentru repararea unor leziuni traumatice ca:
a) Rupturi de menisc (foarte des intilnite);
b) Leziuni ale genunchiului lax, post-traumatic;
c) fractura supra si intercondiliana;
d) Fractura de platou tibial;
e) Luxatii ale genunchiului.
Pentru restabilirea miscarilor ale genunchiului se poate efectua o
artroplastie a genunchiului, operatie ce consta in inlocuirea pe cale chirurgicala a
unei articulati cu o proteza metalica. Artroplastia este o operatie complicata, mai
ales prin posibilitati multiple de infectii, embolii gazoase, flebite, infundarea
platourilor tibiale, paralizii ale sciaticului popliteu extern.
Artroplastia se prezinta sub doua forma: proteza partiala sau totala .
Protezele prezinta si mari beneficii, ca refacerea functiei membrului inferior
prin reducerea durerii si recistigarea mobilitatii, cel putin partial si a capacitati de
mers.

Ruptura de menisc are indicatie operatorie majora, deoarece instalarea

procesului degenerativ al genunchiului este accelerata. Menisccectomia este o
operatie intra-articulara prin care se realizeaza curatirea genunchiului de o serie de
elemente anatomice, inclusiv in indepartarea meniscului rupt. Meniscul rupt poate
fi indepartat in intregime sau numai fragmente rupte, in locul ramas liber
formindu-se un un nou menisc din tesut fibros. Dupa operate, genunchiul este
strins intr-un pansament compresiv pentru a impiedica hemartroza si este
imobilizat pe atela.
Reeducarea incepe a doua zi dupa operatie cind piciorul se afla pe atele. La
inceput se executa contractii izometrice pentru cvadriceps aflat in exces.
Contractiile cvadricepsului se vor repeta de 5-6 ori la fiecare ora, pina cind
muschiul devine suficient de puternic. In acest moment se fac ridicari ale
membrului inferior cu atela cu tot. Daca tratamentul a fost bine efectuat, dupa 1015 zile se obtine o musculatura buna si se poate trece la mers. Uni autori
recomanda inceperea mersului dupa 48 ore de la operatie, mentinind atela.
In exercitiile de mers se va urmari:
- ca piciorul sa fie intins din genunchi, in faza de sprijin anterior;
- sa se corecteze tendinta de leganare laterala provocata de teama de a
calca pe piciorul operat;
- sa se corecteze inclinarea trunchiului tinind bratul din partea piciorului
operat in sus pe linga cap;
Dupa 30 zile de la operatie, mersul trebuie sa fie corectat, intirzierile fiind de
multe ori provocate de graba de a merge cu un picior insuficient pregatit si
dureros.
PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT
Obiectivele tratamentului balneofiziterapeutice sunt:
a) reducerea durerii, care este factorul determinant in cadrul recuperarii
deoarece gonalgia ingreuneaza sau face imposibila aplicarea programului
recuperator;
b) obtinerea stabilitatii, care este de fapt principala functie a genunchiului;
c) obtinerea mobilitatii;
d) coordonarea miscarii membrului inferior.
Remobilizarea articulara reprezinta obiectivul principal al recuperarii sechelelor
articulare posttraumatice si postoperatorii. Mobilitatea articulara se realizeaza
prin miscari pasive si active. Rolul principal al mobilizarii articulare este ace4la
de a dezvolta abilitatea miscarilor. Stabilitatea articulara se obtine prin
tonificarea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se executa exercitii
izometrice, miscarii de rezistenta si se aplica diverse metode ortopedice.
Stabilitatea articulara inseamna de fapt:
- o articulatie indolara;
- o articulatie fixata pe o musculatura puternica;
- o articulatie protejata de mobilitati anormale prin capsule si ligamente
interne.

Prin programul de recuperare a genunchiului operat, se urmaresc patru obiective

esentiale:
a) Indoloritatea;
b) Stabilitatea;
c) Mobilitatea
d) Coordonarea;
a) Indoloritatea se obtine prin:
- administrarea unei medicatii antiinflamatorii si si antialgice generale;
- crioterapia sau termoterapia ( dupa caz);
- electroterapia;
- roentgenterapia;
- repaus articular;
- interventii chirurgicale.
b) Stabilitatea genunchiului are doua aspecte:
- stabilitate pasiva stabilitate ortostatica;
- stabilitate activa stabilitate in mers;
Stabilitatea pasiva, mai ales in cazul genunchiului operat fara succes, poate fi
obtinuta cel putin partial prin:
- tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului;
- cresterea rezistentei ligamentare;
- evitarea cauzelor care afecteaza genunchiul ca: obezitatea, ortostatism
si mers prelungit, mers pe teren accidentat, flexie puternica, flexie
extensie libera, in momentul trecerii de la o pozitie de repaus la
ortostatism, etc.
- aplicarea unor orteze care sa preia stabilitatea laterala sau posterioara a
genunchiului
Stabilitatea activa se realizeaza prin tonifierea muschilor interesati, respectiv:
- muschiul cvadriceps, care slabeste semnificativ chiar dupa o
imobilizare de 48 de ore. Pentru tonifierea cvadricepsului se executa
contractii izometrice si exercitii cu contrarezistenta:
- muschiul tensor fascia lata se tonifica prin flexii si extensii ale
soldului, din decubit lateral.
c) Mobilitatea genunchiului operat, este limitata. Pentru redarea mobilitatii
genunchiului operat se urmareste reducerea flexum-lui. Si cresterea
amplitudinii flexiei. In timpul imobilizarii genunchiului dupa operatie, se pot
face mobilizarii pasive constind dintr-un complex de procedee terapeutice,
care se schimba alternativ, ca:
- tractiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei
pozitii vicioase articulare asociate cu caldura pentru a usura durerea
rebela articulara pentru scaderea presiunii interarticulara;
- tractiunii discontinue, care se aplica in timpul noptii sau in perioada de
repaus;
- mobilizare pasiva asistata, care se executa in relacxare partiala sau
totala de care Kinetoterapeut in toate sensurile, cu miscarii ample
articulare;

- mobilizarii autopasive, care sunt o combinatie de exercitii pasive

foarte des utilizate, deoarece pacientul are posibilitatea sa le repete de
mai multe ori pe zi;
- mobilizarea activa executata de pacient, care constituie baza
Kinetoteraoiei recuperatorii pentru redorile articulare post-traumatice.
Mobilizarea activa se face in scopul cresterii treptate a amplitudinii, miscarii in
toate planurile de mobilitate a articulatiei. Se executa miscari ritmice de flexie
extensie ale piciorului si exercitii gestice uzuale pentru readucerea functionala a
genunchiului. Se nai executa mecanoterapie si scripetoterapia.
Recuperarea integrala a bolnavilor operati de menisc se bazeaza pe un program
recuperator bine condus. Postoperator, genunchiul este mentinut in extensie 10
zile cu o atela gipsata.
Recuperarea incepe a doua zi dupa interventie si consta in :
- contractii izometrice cvadricepsului, din ora in ora;
- imobilizarii ale piciorului;
- ridicarii pasive ale piciorului cu genunchiul intins, incepind dupa 3-4
zile de la operatie;
- exercitii de flexie ale genunchiului la marginea patului, dupa scoaterea
bandajelor;
- mers cu baston din a 10-a zi de la operatie.
Recuperarea continua cu:
- electroterapie antalgica si antiinflamatorie;
- tonifierea cvadricepsului;
- masaj coapsa-gamba, cu evitarea genunchiului;
- mobilizarea articulatiei;
- crioterapia;
Din saptamina a 3-a se incepe urcatul si coboritul scarilor.
Procedurile folosite pentru recuperarea genunchiului operat sunt urmatoarele:
TRATAMENTUL PRIN HIDRO - TERMOTERAPIE
( tehnica, efecte)
HIDROTERAPIE
Se intelege prin hidroterapie aplicarea in scop profilactic si curativ a unui
numar variat de proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi si sub
diferite stari de agregatie, ca si unele tehnici strans legate de aceasta.
-Dusul cu aburi
Dusul cu aburi consta in proectarea vaporilor supraancalziti asupra unor
regiunii limitate. Tehnicianul trebuie sa fie atent ca nu cumva sa stropeasca
bolnavul cu picaturi de apa fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe
furtun si pe portiunea metalica a dusului. Este nevoie ca instalatia pentru dusul
cu aburi sa fie prevazuta cu dispozitive de separare a apei de condensare si cu
supraancalzitoare pentru aburi. Inainte de a aplica jetul de vapori asupra

bolnavului, tehnicianul si-l proecteaza pe palma pentru a se asigura de lipsa

picaturilor de apa fierbinte.
Durata dusului cu aburi este de 3-6 minute se poate sa fie dat ca procedura de
sine statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.
La sfarsit se aplica o procedura de racire-spalare sau dus de 18-200 .
Modul de actiune: dusul cu aburi are o actiune puternica asupra circulatiei,
provocand hieremie si resorbtie locala.
-Dusul-masaj
Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400
,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru
aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate
unul langa altul, care se pun simultan sau separat un functie. In lipsa unei
instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica
o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid
dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform
tehnicii cunoscute.
Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in
regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.
-Baia kinetoterapeutica
Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se
efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la
temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile
posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea
bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile
imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care
se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii
lui Arhimede.
-Baia cu masaj
Intr-o baie umpluta apr.3/4 cu apa la temperatura de 36-390 C se executa
masajul asupra regiunii indicate, prin tehnica cunoscuta.
Aceasta si baia kinetoterapeutica este indicata in redorile articulare cu tendinte
la anchiloza.

TERMOTERAPIE
-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop,
o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70.
Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata
de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte si bine stors, iar peste aceasta se
aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un
termofor.
Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute si de maximum 60 de
minute.
Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.
-Inpachetarea cu parafina
Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) si se topeste intr-un vas la
temperatura de 65-70; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in
scopul evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se
pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de
patafina se aplica bucati de vata sau flanela si apoi se acopera regiunea cu
patura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu
usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se
termina cu o spalare la temperatura de 20-22.
Modul de actiune: are o actiune locala si provoaca o incalzire profunda si
uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternica si transpiratie abundenta.
-Ungerile cu namol
Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste
pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou
timp de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de
timp va purta o compresa rece la frunte iar capull ii va fi aparat de soare cu o
palarie sau umbrela.
Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca si se
va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.
Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic
alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare si din
nou rece, datorita baii din lac si reactiei vasculare la aceasta; al doilea element
este reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnica, efect)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii
diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau
profilactic.
A.Curentii de joase frecventa
Curentii diadinamici

Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia

intre cei doi poli) preferand formula:
a) difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un
decalaj de perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa
ramanand la un anumit nivel, de unde rezulta o curba asemanatoare cu
aceea a unui curent continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri, de
forma sinusoidala.
b) perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza
brusc monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de
100 impulsuri pe secunda. Durata este de un minut.
c) perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50
impulsuri. Alternanta dintre monofazat si difazat, in cazul perioadei lungi,
se face intre 3 si 10 secunde. Durata este de 2minute.
Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.
Curentii Trabert
Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la
care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20
minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atat curentul diadinamic, cat si curentul Trabert determina o puternica
senzatie, cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub
electrozi. Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.
Curentul galvanic
Prin actiunea hiperemianta pe care o are este utilizat in fenomenele inflamatorii
articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi
poli, fiind prezent si la catod si la anod. Se utilizeaza intensitati mici, la pragul
de sensibilitate. Asocierea unor substante cu efecut antiinflamator, sub forma
ionoforezei, este obisnuita, dar fara a se putea face vreo apreciere asupra
substantei si mai ales a cantitatii acesteia.
La anod, se aseaza solutia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod,
salicilatul de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizeaza durate mari, 20-30
minute pentru o sedinta.
B.Curentii de medie frecventa
Efectul analgetic al curentilor de medie frecventa se obtine utilizand mai ales
frecventele de 10000 Hz si forma modulata de scurta perioada la 200 modulatii
pe secunda, pe care eventual le reduce pe parcursul sedintei.
Ca forma particulara de aplicare a curentiilor de medie frecventa este
interferenta in profunzimea tesuturilor a doi curenti sinusoidali de medie
frecventa care realizeaza prin interferenta un curent de joasa frecventa. Se
inconjoara articulatia cu patru electrozi ai aparatului utilizandu-se in general, ca

formula antalgica: manual 100/ps 5 minute, spectru 0-100/ps 10minute,

manual 100/ps 5 minute.
Utilizarea curentilor de medie frecventa ca procrdura antalgica apare mai ales
in cazurile in care pielea prezinta o sensibilitate deosebita nu ar suporta aplicarea
curentilor de joasa frecventa.
C. Curentii de inalta frecventa
Curentii de inalta frecventa sunt curenti alternativi, a caror frecventa este in
medie mai mare de 500000 oscilatii pe secunda, a caror limita inferioara este de
100000 Hz, iar limita superioara de 300000000 Hz.
Se utilizeaza in practica:
a) Undele scurte
Cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod),
dozand dupa dorinta intensitatea efectului caloric, de la senzatia de caldura
puternica (doza IV) la subsenzatia termica (doza I sau dozele reci), in functie de
starea locala articulara. Cu cat procesul inflamator articular este mai intens, cu
atat doza de ultrascurte va fi mai redusa (dozele I-II). Durata tratamentului
este variabila pana la 15-20 minute.
b) Undele decimetrice si microundele
Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la
radar) directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi
tesuturile pe profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta
acesruia de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.
C ) Ultrasunetul
Aplicarea indirecta a curentul de inalta frecventa prin transformarea acestuia in
oscilatii mecanice prin vibratiile unui ctistal piezoelectric. Ultrasunetul
determina efect caloric dar si o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra
proprioreceptotilor si curentii de joasa frecventa. Utilizam dozaje reduse (0,40,8W/cm patrati), in functie de zona tratata, asociind si efectul de sonoforeza
(unguent cu Hidrocortizon si eventual si alte antiinflamatorii). Durata este intre
3-10 minute.
D. Radiatia infrarosie
In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii inflarosii si
care este utilizata in terapeutica sub forma asa numitei helioterapii.
Aplicatiile de radiatii inflarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in
spatiul inchis, sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense

termoterapice sau in spatiu deschis, in aer liber, sub forma asa-nummitelor

aplicatii de sollux.
In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi
ridicate (60-70-80).
In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20
minute. Dupa expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de
racire partiala.
Efectul radiatiilor infrarosii :
Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din
derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre
celulele de cresterea fenomenelor osmotice si cresterea debitului sangvin.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ
Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate,
aplicate la suprafata organismul in scop terapeutic sau igienic.
Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea
tegumentului bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii
care contraindica masajul, precum si eventualele echimoze.
Durata unei sedinte variaza intre 5-10 minute iar frecventa este de obicei de o
sedinta pe zi. Durata tratamentului poate fi intre 2 si 4-6 saptamani, uneori chiar
mai mare, ca in afectiunile ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului sunt:

- actiune sedativa asupra durerilor de tip: musculare sau articulare;
- actiune hiperemianta locala, de inbunatatire a circulatiei locale care se
manifesta prin inrosirea tegumentului si incalzire;
- inlaturarea lichidelor de staza;
- stimularea functiilor aparatului circulator si respirator;
- efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu inbunatatirea
somnului, indepartarea oboselii musculare;
- cresterea metabolismului;
- cel mai important mecanism de actiune este cel reflex.

Descrierea anatomica a genunchiului

Suprafeele articulare ale articulaiei genunchiului aparin epifizei
inferioare a femurului, epifizei superioare a tibiei si patelei.Fibula nu ia parte la
alctuirea acestei articulaii.
Se observa ca:

a) suprafaa articulara a epifizei distale femurale, reprezentat prin cei doi

condili, este curbat napoi i de aceea partea sa cea mai mare este situat
napoia axului osului;
b) fiecare condil este orientat oblic i axul su de nvrtire este oblic de sus
n jos i din spaiul intercondilian nspre faa cutanat;
c) condilul medial este mai proeminent dect cel lateral;
d) condilul medial se afla pe un plan inferior celui lateral;
e) privind din profil se observa cum raza de curbura a celor doi condili
descrete dinainte napoi (in partea anterioara ea are aproximativ 45 mm, iar in
cea posterioara 16 mm), ceea ce face ca suprafaa articulara a condililor sa apar
nu ca un segment de cerc ci ca o curba spirala;
f) condilul medial e mai ngust si mai lung (aproximativ 10 mm) dect cel
lateral (aproximativ 8 mm);
g) cei doi condili diverg dinainte napoi, astfel c diametrul transversal al
extremitii inferioare femurale este mai mare n partea posterioar dect n cea
anterioar. Condilii femurali sunt acoperii de un cartilaj hialin, gros de 2-3mm.
Meniscurile intraarticulare
Sunt dou fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecreia din fosile
articulare tibiale. Rolul lor este de a contribui la o mai bun concordan ntre
suprafeele condiliene femurale i fosele articulare ale tibiei, insuficient
excavate. Pe seciune vertical, fiecare menisc prezint:
- dou fee, dintre care una superioar, concav care rspunde condilului
femural i alta inferioar, plan, aplicat pe fosa articular corespunztoare
tibiei;
- o baz (circumferin lateral) ce rspunde capsulei articulare de care
ader;
- o creast (circumferin medial) cu mult mai subire i ntins nspre
centrul articulaiei, de care rmne separat printr-o distan de 6 8 mm;
- cte dou extremiti: una anterioar i alta posterioar, numite coarne.
Meniscurile se inser pe platoul tibial exclusiv prin intermediul coarnelor. Ele
sunt mobile i alunec pe platoul tibial n timpul micrilor;
a)

b)

Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet; el este

ntrerupt doar de o mic ntindere la nivelul eminenei
intercondiliene. Se inser prin cele dou coarne la nivelul
eminenei intercondiliene.
Meniscul medial are forma unei semilune; are o ntrerupere
medial mult mai mare. Prezint inserii mai ndeprtate i
anume: prin cornul anterior pe marginea anterioar a platoului
tibial, iar prin cel posterior pe aria intercondilian posterioar.

Cele dou meniscuri sunt unite n partea anterioar printr-o ???? transversal,
numit ligamentul transvers al genunchiului. Formula mnemotehnic pentru
forma meniscurilor intraarticulare este Oe Ci (O extern, C intern).

Tehnica masajului
Masajul genunchiului operat se executa prin cumularea unei serii de manevre ce
se adreseaza la inceput musculaturii coapsei si gambei urmind incalzirea zonei
prin cresterea circulatiei sanguine locale.
Uneori exte necesar sa se insiste asupra acestor regiuni datorita procesului de
hipotrofie musculara ce poate apare in timpul imobilizarii post operator. Asupra
acestor regiuni ce se aplica manevrele de netezire si framintare, care au rol
tonifiant major, contribuind la recuperare. Dupa aceea se trece la masajul
propriu-zis al articulatiei genunchiului. Maseurul se va orienta asupra capsului
ligamentare care uneste cele trei oase: femurul, tibia si rotul.
Se incepe cu manevrele de introducere tinind genunchiul bolnav in flexie
si netezind de la articulatia genunchiului in sus spre muschiul cvadriceps care in
afectiunile articulare ale genunchiului prezinta aproape intotdeauna o atrofie
pronuntata. In continuare se trece la frictiune in sus, in jos, lateral sau circular.
Se procedeaza in felul urmator: se aplica policele pe ambele margini ale sacului
capsularm cuprinzind cu celelalte degete fosa poplitee, intorcindu-se pe aceias
drum, pana la tuberozitatea tibiei. In parte inferioara se executa frictiunea mai
mult in sens orizontal.
Masajul partii posterioare se face cu genunchiul flectat pentru a patrunde
cu degetul mediu si index linga tendoanele muschilor flexari in profunzime si
frectionind orizontal, vertical si circular. Masajul se incepe cu netezirea, dupa
care urmeaza Kinetoterapia.
Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)
In prima saptamana(6 sedinte)
*prima zi - contractii izometrice a le cvadricepsulului si fesierilor ,flexi , extensii
din articulatia gleznei
-flexii din CF(45%) , cu genunchiul intins ,abductii din CF (20%)cu genunchiul
itins ,circumductii din CF cu genunchiulintins (3 serii/5 saptamani),miscarea este
pasivo-activa.
*a doua zi - aceleasi exercitii din culcat la care se adauga cele din stand
(pacientul isi asigura stabilitatea ,tinandu-se de scaun )
-flexii din CF ,abductii din CF ,extensii din CF ,toate aceste miscari se executa cu
genunchiul intins(3 serii/5 repetari)-miscari active.

*a treia zi - acelesi exercitii ,acelesi pozitii,carora li se adauga:

-din asezat la marginea patului ,Kineto mobilizeaza cu multa atentie articulatia
genunchiului ,pana la punctulin care apare durerea(se porneste de la o flexie de
35) miscarea pasiva(3 serii /10 repetari),cu pauza un minut intre ele
-din culcat costal pe partea sanatoasa ,abductii din CF, cu genunchiul intins
-din culcat dorsal :flexia genunchiului cu alunecarea calcaiului pe planul
patului.In primele doua zile,miscare pasiva ;
-mers cu ajutorul unui baston Canadian
*a apatra zi pacientul este dus la sala de gimnastica
-din culcat dorsal :toate exercitiile invatate,cu mentiunea ca miscarile vor fi
executatea activ,sub atenta supravegherea a profesorului,crescand numarul de
repetari pompajepe o minge
-din culcat costal abductii din CF cu genunchiul intins;
-din asezat :flexi /extensii,alunecari inainte-inapoi a pe o patina;
-din stand la spalier toate miscarile din articulatia soldului cu genunchiul intins:
ridicarea piciorului operat pe prima sipca,corpulramanand in sprijin pe membrul
integru,si incercarea de flexi din articulatia genunchiului prin proiectia trunchiului
spre inainte,ridicari pe varfuri,usor joc de glezne,mers cu ridicari pe varfuri la
fiecare pas.
*a cincia zi Pacientul a castigat mult la capitolul fota,prin urmare poate lucra
cu un lest atasat pe glezna(sac cu nisip de 750 grame).
*a sasea zi Pacientul este externat.Masuratorile de final sunt:
-flexii : activa 90 ,pasiva 110
-extensie : Nu exista deficit
-flexie din CF cu genunchiul intins 65

Gimnastica medicala
Genunchiul bolnav este introdus pentru doua saptamani intr-un aparat de
sustentie gipsat, deoarece a fost afectat cartilajul articular. In perioada de
contentie se executa program de recuperare:
- DIN CULCAT DORSAL :- contractii izometrice de cvadriceps si fesieri
(30miscari pe ora contractie 6s/relaxare 3s);
- flexi/extensii din articulatia gleznei (patru serii a
zece repetari);
- flexi si abductii din CF (patru serii a zece repetari).
Se efectueaza exercitii cu toate articulatiile membrului sanatos.
- DIN STAND SPRIJINIT DE SPATARUL PATULUI: miscare activo-pasiva
de flexi/abductii/ extensii/ circumductii din CF (din fiecare, doua serii a zece
repetari).

Mersul se executa cu ajutorul a doua bastoane canadiene, fara sprijin pe piciorul

afectat.
Dupa indepartarea gipsului pacientul va purta o fasa elastica numai la deplasare si
noaptea, pentru a stabiliza genunchiul si a il feri de miscari nedorite.
Programul de recuperare se intinde pe durata a patru saptamani:
*In prima saptamana sunt cinci sedinte:
- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps si fesieri;
- flexi si abductii din CF (miscare activa );
- usoare flexi ale articulatiei genunchiului. Profesorul
introduce ambele maini sub zona poplitee si executa cu
multa atentie acesta miscare la circa 30 , avand grija ca
talpa pacientului sa ramana permanent pe planul patului.
- DIN DECUBIT COSTAL : miscare activ-pasiva de abductie din CF cu
genunchiul intins (trei serii a zece repetari).
- DIN STAND LA SPALIER : miscari active din CF cu genunchiul intins (trei serii
a opt repetari): cu spatele flexi; lateral abductii; cu fata extensii.
*In a doua saptamana sunt cinci sedinte. Toate miscarile devin active, lucrandu-se
incontinuare pentru tonifierea cvadricepsului, a tendonului.si a fesierilor. In
ultima sedinta pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de
30%.
- DIN DECUBIT DORSAL: - pompaje pe minge, fara a forta flexia;
- flexia gambei pe coapsa (in lant cinetic inchis);
- flexi si abductii din CF (3 serii a 12 repetari).
- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI: flexia gambei pe coapsa,
miscare condusa si controlata de profesor.
Timp de doua luni sunt interzise exercitiile ce implica un lant cinetic deschis.
- DIN STAND LA PALIER: la exercitiile cunoscute se adauga :
- ridicari pe varfuri, cu sprijin mai mare pe piciorul
sanatos;
- ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe
coapsa cu usoara presiune pe talpa (2 serii a 10 repetari,
lucrand fara durere).
Mersul se face cu sprijin usor (circa30%)pe piciorul operat.
*In a treia saptamana sunt cinci sedinte . toate exercitiile devin active, iar pentru
miscarile din CF se introduce lestul de 500g.
- DIN DECUBIT DORSAL: - contractii izometrice de cvadriceps, fesieri si
ischiogambieri;
- flexi/ extensii ale articulatiilor gleznei si degetelor
(metatarsiene, falangiene si interfalangiene);
- flexia gambei pe coapsa prin alunecare (4 serii a 15
repetari);
- flexi/ abductii/ circumductii din CF cu genunchiul
intins (miscare activ-rezistiva cu lest).
- DIN DECUBIT LATERAL : miscare activa libera de abductie din CF a
membrului operat (3 serii a 10 repetari).

- DIN ASEZAT LA MARGINEA BANCHETEI : - flexia si extensia gambei

pe coapsa (3 serii a 15 repetari) ;
- flexia si extensia articulatiei genunchiului cu ajutorul
unei patine pe care este asezata planta membrului operat.
- DIN STAND LA SPALIER : - 3 serii a 10 repetari pentru fiecare miscare
din CF activ-rezistiva cu last de 500g ;
- ridicari pe varfuri, piciorul operat in sprijin 60% ;
- joc de glezna cu sprijin circa 60% ;
- ridicarea piciorului pe prima sipca si flexia gambei pe
coapsa prin exercitarea unei usoare presiuni pe
suprafata plantara.
*In a patra saptamana sunt cinci sedinte in care continua exercitiile mai sus
mentionate, la care se adauga :
- DIN DECUBIT VENTRAL (cu un rulou sub treimea inferioara a fetei
anterioare a coapsei) : miscarea activa de flexie a gambei pe coapsa, cu
tensiuni finale realizate de catre profesor.
Miscarile din asezat ale articulatiei genunchiului devin rezistive prin
introducerea lestului.
La sfarsitul acestei saptamani pacientul se sprijina aproape in totalitate pe
piciorul operat.
TERAPIA OCUPATIONALA
Urmareste prelungirea exercitiilor de kicetoterapie pentru mobilizare articulara
si/sau tonifierea musculara, utilizand o serie de activitati complexe distractive
sau capaciteaza atentia si rabdarea pacientului pentru o perioada mai lunga de
timp. In general, aceste activitati se executa cu mainile dar forta motrica este
realizata de membrele inferioare prin diverse tipuri de mobilizare:
- pedalaj de bicicleta;
- alunecarea piciorului intr-un jgheab rotund;
- miscare laterala (abductie-adductie);
- mers pe plan ascendent;
- mers pe banda sau pe scara rulanta.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC ( ape minerale, namoluri)

Intrucat sechelele posttraumatice ale genunchiului include de regula deficite
functionale determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare,
periarticulare si musculare carora li se adauga efectele negative de mobilizare in
faza ortopedica, chirurgicala in afectiunile posttraumatice.

Obiectivele si continutul curelor balneo-climaterice vor fi in totalitate de

recuperare imediata, ele avand rolul de refacere a functiei diminuate din cauza
traumatismelor.
Sunt indicate urmatoarele statiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia si
Techirghiol.
Sechelele post-traumatice ale membrelor intreseaza structuri foarte variate
( oase, muschi, articulatii) si dau complicatii vasculotrofice si psihice.
Recuperarea acestor sechele prin metodologia complexa fizico-balneara are o
importanta si o eficienta cu totul deosebita. Recuperarea bolnavilor in statiuni
balneoclimaterice se face in etapa a II-a, care succede etapa de recuperare si care
are loc in servicii de traumatologie in sectiile de ortopedie sau sau in sectiile de
recuperare spitalicesti.Nu se vor trata in statiuni fracturile si luxatiile medulare si
nici fracturile cu focare de osteomielita.
Contraindicatii pentru recuperare la statiuni au si pseudoartrozele, artritele
septice post-traumatice, precum si leziunile de nervi periferici cu sectiunea
nesuturata.
Cele mai bune rezultate se obtin in sechele dupa traumatisme si operatii de
mambrem dupa ce s-a terminat perioada de imobilizare si dupa ce s-a cicatrizat
plaga.

GENERALITATI
Coloana vertebrala este elementul esential de mentinere. Ea dispune
de un mare grad de mobilitate ce intereseaza articulatiile intervertebrale,
avand amplitudine variabila de la regiune la regiune.
Curburile coloanei vertebrale au aparut ca o adaptare la ortostatism.
Curbura toracala o gasim la nou-nascut, curbura cervicala apare cnd copilul
ia pozitia seznd, iar cea lombara odata cu mersul. Acum apar solicitarile
muschilor flexori si extensori ai rahisului pentru sustinerea rahisului.
Atitudinea corecta a corpului este semn al echilibrului fizic si psihic,
rezultanta a dezvoltarii normale si armonioase a corpului.
DEFINITIE:
SCOLIOZA este o deviatie laterala, incomplet reductibila a rahisului, cu
evolutie progresiva si cu consecinte asupra morfologiei si functionalitatii
acestuia.
CLASIFICARE:
Scoliozele sunt impartite in doua grupe principale: scolioze functionale
(nestructurale) si scolioze structurale.
SCOLIOZELE FUNCTIONALE:
A) atitudinea scoliotica
B) scolioza profesionala si din tulburari de auz si vedere
C) scolioza statica:
--prin asimetrie de bazin (redoare a soldului)
--prin ascensionarea congenitala a omoplatului
--prin inegalitatea membrelor inferioare
D) scolioza antalgica (sindromul vertebral din discopatia vertebrala)

SCOLIOZELE STRUCTURALE SAU OSOASE:

A) Scolioza congenitala:
1)cu malformatii vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale,
sacralizare, condrodistrofii (nanism)
2)fara malformatii vertebrale: scolioza idiopatica a nou-nascutului
B) Scolioza aparuta in cursul cresterii:
1)afectiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala
Recklinghausen, boala Lobstein, boala Marquio
2)afectiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame
miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice
3)afectiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia
cerebrala infantila
4)rahitismul
C) Scoliozele secundare unor afectiuni dobandite:
1)osoase: traumatisme(fracturi-luxatii), costectomii, toracoplastie,
laminectomie
2)neurologice: neurofibromatoza, siringomielita, tumori vertebromedulare, poliomielita, scolioze tetanice
3)empiem toracic cu retractie fibroasa
D) Scoliozele idiopatice(esentiale): cele mai frecvente(75%):
1)scolioza infantila(0-3 ani)
2)scolioza juvenila(3-14 ani)
3)scolioza adolescentilor (cea mai frecventa dupa pubertate)
4)scolioza idiopatica a adultului (posibil debut in adolescenta)
ETIOPATOGENIE:
Scoliozele nestructurale (functionale)
Ele pot fi provocate de inegalitati ale membrelor inferioare, de anchiloze
ale soldului in pozitii vicioase, de contracturi musculare paravertebrale
antalgice ca in hernia de disc etc.Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive
si dispar odata cu disparitia sau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele nestructurale, functionale sau atitudinile scoliotice se
caracterizeaza prin faptul ca deviatia laterala a coloanei este complet
reductibila clinic si radiologic in pozitia culcat. Acest tip de scolioze nu se
insotesc de modificari de structura vertebrala sau gibozitate si se reduc
spontan sau prin interventie minima. Atitudinea scoliotica nu se insoteste de o

rotatie a vertebrelor, dar se combina frecvent cu atitudinea cifolordotica.

Aceasta situatie se intalneste in cazul unei cresteri rapide, insuficienta
musculoligamentara, igiena vertebrala deficitara sau, uneori, inegalitate de
membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic redresat
prin aplicarea unui talonet).
Scoliozele structurale
Cauzele care duc la aparitia scoliozelor structurale pot fi neurologice,
musculare, genetice, congenitale, metabolice, dar marea majoritate a
scoliozelor au cauza necunoscuta (ex. scoliozele idiopatice: aproximativ
75%).
Scoliozele structurale constau intr-o inflexiune laterala a rahisului cu
raza mare de curbura ce antreneaza un aspect discret asimetric al
ansamblului spatelui: un umar mai ascensionat, omoplatul mai proeminent,
asimetria discreta a triunghiului taliei, un sold usor ascensionat si chiar un
usor dezechilibru lateral al trunchiului. In scoliozele structurale coloana
vertebrala prezinta modificari ce se accentueaza in perioada de crestere sau
de-a lungul evolutiei bolii de baza care duc la deformari ale corpilor vertebrali,
sunt insotite de gibozitate laterala prin rotatia vertebrelor in jurul axului lor
vertical si sunt rigide. Gibozitatea este situata de partea convexitatii curburii.
CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

1) EXAMENUL CLINIC:
TABLOUL CLINIC
Debutul este greu de precizat. Este posibil ca acesta sa aiba loc chiar
in perioada copilariei sub forma unei scolioze infantile cu o cuneiformizare
vertebrala care evolueaza in perioada de crestere devenind evident clinic. De
multe ori instalarea scoliozei coincide cu cresterea rapida in inaltime in
perioada pubertara. Rareori, instalarea deviatiei rahisului este precedata de
dureri vagi insotite sau nu de mialgii sau radiculite care cedeaza la repaus,
precum si de contractura muschilor spatelui de partea convexitatii, fibrilatii
musculare si dureri la presiunea insertiilor acestora.
Clinic se descriu trei grade de scolioza:

a. Scolioza de gradul I este mobila si reductibila (nefixata) si poate fi

confundata cu atitudinile scoliotice functionale. Curbura poate fi dorsala,
insotita sau nu de curburi compensatorii, ori lombara, cand creasta iliaca si
spina iliaca proemina de partea concavitatii. Pot sa apara curburi laterale
compensatorii, lombosacrata sau dorsala inferioara. Curburile compuse
(compensatorii) realizeaza scolioza in ,,S" inversat. Scolioza se reduce prin
flexia trunchiului la 90*.
b. Scolioza de gradul II (scolioza fixata) poate sa fie inca reductibila.
Contractura paravertebrala perceputa pe partea concava a deviatiei este
insotita de dezechilibrul si prabusirea (colapsul) rahisului si de rotatia
vertebrelor cu modificarile toracelui caracteristice. Anteflexia rahisului pune si
mai bine in evidenta tulburarea de statica. Toracele devine asimetric (plat de
partea convexitatii si proeminent de partea opusa), iar copilul scade in
inaltime. Coastele de partea concavitatii se ating, in timp ce de partea
convexitatii se indeparteaza intre ele.
c. Scolioza de gradul III este ireductibila (retractia musculoligametara
asociaza modificari osoase avansate), are consecinte estetice si functionale
majore si afecteaza organele toracale si abdominale. In afara de deformarea
toracelui, starea generala se altereaza progresiv ca urmare a disfunctiilor
organice si a durerilor. In stadiile foarte avansate cu infundarea toracelui si
expansiunea coastelor spre oasele coxale (torace mic) apar tulburari grave
ale organelor interne.
EXAMENUL CLINIC include investigatii statice si dinamice ale coloanei
vertebrale.
La inspectie (copilul in ortostatism) se stabileste sediul si marimea
curburii, prezenta unui umar ascensionat sau a unui sold proeminent.
Examenul cu firul de plumb aplicat pe vertebra C7 apreciaza
dezechilibrarea scoliozei (daca firul trece in afara santului interfesier), iar
inaltimea gibusului cu bolnavul in anteflexie si lungimea sagetilor (distanta
dintre apex si fir) se masoara cu rigla.
Important in diagnosticul scoliozelor este aprecierea egalitatii
membrelor inferioare.
Supletea curburilor se apreciaza prin inclinarea coloanei (anteflexia
reduce o curbura posturala sau statica si exagereaza o scolioza structurala)
sau prin suspendarea pacientului prin intermediul cadrului cu capastru
Glisson.

INVESTIGATII PARACLINICE:

EXAMENUL RADIOLOGIC este fundamental. El permite:

determinarea numarului de curburi,
clasarea diferitelor tipuri de curburi,
masurarea angulatiei curburii,
precizarea gradului de inclinare si rotatie a coloanei,
compararea varstei osoase cu cea cronologica
urmarirea evolutiei sub tratament.
Se practica radiografia coloanei de fata in ortostatism, daca se poate in
intregime, inclusiv crestele iliace. Radiografia de profil este necesara doar la
prima examinare, stiind ca evolutia unei scolioze conduce oricum spre o
scoliocifoza sau scoliolordoza.
Pentru aprecierea reductibilitatii curburilor patologice se utilizeaza
radiografiile in inflexiune laterala maxima, bolnavul fiind in clinostatism, cu
bazinul fixat in pozitie de echilibru, sau prin suspendare cu ajutorul colierului
Sayre pentru aprecierea reductibilitatii spontane globale (radiografie in
suspensie).

EVOLUTIE si PROGNOSTIC:
Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu sunt evolutive si
dispar odata cu disparitia sau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele structurale evolueaza in perioada cresterii, indiferent de
etiologie (unele scolioze infantile se pot corecta spontan), fiind cu atat mai
grave cu cat varsta de debut este mai mica. Odata incheiata osificarea
scheletului inceteaza si evolutia scoliozei. La femeie, scoliozele structurale se
pot accentua in perioada de sarcina, alaptare si menopauza, in urma unor
eforturi profesionale (insuficienta musculoligamentara) sau in urma
degenerescentei discale.
TRATAMENT:
1). PROFILACTIC:
Trebuie combatute anumite deprinderi care pot favoriza sau accentua
deviatia vertebrala, ca de exemplu, ,,atitudinea soldie", de sprijin pe un singur
picior, pe care o iau adeseori copiii si adolescentii (mai ales fetele). Purtarea

ghiozdanului cu carti este recomandabil sa se faca pe spate, iar daca se face

in mana, sa se alterneze dintr-una in cealalta.
De o importanta deosebita este mentinerea pozitiei corecte la masa de
lucru de la scoala si de la domiciliu. Pentru a se asigura o pozitie corecta in
cazul existentei unei deviatii vertebrale este recomandabila inaltarea mesei
de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafata inclinata, care sa-l
oblige pe scolar sa mentina pozitia corecta.
Este recomandabil ca pacientul sa nu stea timp indelungat la masa de
lucru, pana cand oboseala l-ar face sa ia o pozitie incorecta, ci sa faca pauze
in care sa execute cateva exercitii fizice sau sa se intinda pe pat.
Este necesar sa se incerce combaterea pozitiilor vicioase pe care unii
copii si le insusesc in timpul somnului, ca de exemplu in flexie accentuata,
sau in decubit lateral mereu pe aceeasi parte.
Adeseori este utila montarea unei placi dure sub saltea. In cazul utilizarii
corsetului Milwaukee, de exemplu, autoredresarea activa a coloanei in timpul
somnului este favorizata de planul ferm al patului.

2). TRATAMENT IGIENO-DIETETIC:

Se recomand pacienilor cu scolioz o diet adecvat astfel nct
greutatea lor corporal s fie optim n raport cu nlimea i vrsta. Acest
lucru este necesar mai ales la pacienii supraponderali, deoarece greutatea
poate accentua deviaiile coloanei vertebrale.

3). TRATAMENT MEDICAMENTOS:

Se
administreaza
antiinflamatoare
(ibuprofen,
fenilbutazona,
aminofenazina, aspirina), antalgice si decontracturante, acestea din urma
avand rol de relaxare a musculaturii ale carei contractii pot genera deformari
ale coloanei. Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important dar
trebuie avut in vedere dozajul si stadiul evolutiv. Se mai administreaza calciu
si clorocalcin.
Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.

4). TRATAMENTUL ORTOPEDICO-CHIRURGICAL:

TRATAMENTUL ORTOPEDIC
si propune corectarea si mentinerea deviatiei verebrale pentru a
neutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de crestere. Un
tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient daca la sfarsitul cresterii el
reuseste sa mentina deviatia vertebrala la o valoare cel mult egala cu aceea
de la inceputul tratamentului
Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active si pasive.
Aparatele ortopedice pasive realizeaza corectia deviatiei folosind forta
de presiune, de obicei la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune
care tinde sa elongheze coloana si astfel sa reduca curbura.
Corectarea este in general realizata prin aparate gipsate succesive.
Cand se obtine corectia maxima mentinerea ei este incredintata unor corsete
ortopedice.
Pentru scolioza corectia se obtine cu ajutorul unui cadru ce realizeaza
atat elongarea cat si derotarea coloanei si presiunea pe convexitate.
Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser, Cotrel etc) principiul este acelasi.
In cadru se aplica aparatul gipsat. Dupa o perioada de 1-2 luni aparatul
gipsat se schimba, obtinandu-se o noua corectie.
Uneori gipsul poate realiza o elongatie progresiva (aparatul de elongatie
tip Stagnara).
Aparatele ortopedice active cauta sa obtina corectie printr-o
autoredresare activa a coloanei. Aparatul clasic activ este aparatul
Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau intermitent, in functie de
gravitatea curburii. Exista actualmente tendinta de a aplica corsetul
Milwaukee noaptea in cazurile de deviatii mici (scolioza sub 30*), dar care la
controale repetate fac dovada evolutivitatii lor.
Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care cauta sa
redreseze scoliozele lombare.
O alta serie de metode ortopedice: tractiunea continua in timpul noptii
(Cotrel), stimularea electrica a musculaturii din convexitate cu aparate special
construite, se adreseaza acelorasi deviatii vertebrale de gravitate medie si se
asociaza in programul terapeutic.

TRATAMENTUL CHIRURGICAL:
Deviatiile vertebrale grave, evolutive, care se agraveaza lent, dar
continuu, si dupa terminarea cresterii, impun redresarea si stabilizarea lor prin
metode chirurgicale. Pretul corectiei in aceste cazuri il constituie rigidizarea

(cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale. Interventia

chirurgicala in cazurile de gravitate extrema trebuie precedata de o pregatire
prin elongatie progresiva a coloanei (prin aparate gipsate de elongatie sau
elongatie cu halou cranian si gips sau cerc pelvin).
Interventia este urmata de o imobilizare gipsata, apoi de corset
ortopedic timp de 18-24 luni, perioada in care artrodeza vertebrala devine
solida. Si tratamentul chirurgical va fi insotit de kinetoterapie, cu scop de
asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculara generala in perioada
de imobilizare, cu vocatia de corectie posturala si integrare in viata cotidiana
la inlaturarea corsetului.
PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandari, cu cele mai eficiente
rezultate. Aproape ca nu exista contraindicaii , excluzand numai formele
complicate (cardiaci, pulmonari decompensai, etc).
Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei,
termoterapiei i balneoterapiei.
Tratamentul funcional are ca scop promovarea exerciiilor de asuplizare
a coloanei, de armonizare a curburilor fiziologice i de tonifiere a musculaturii
paravertebrale.
Crearea unui comportament igienic i ergonomic va proteja coloana,
preantampinand evolutia si agravarea scoliozei.
Obiective urmarite de tratamentul B.F.T. sunt urmatoarele:
combaterea durerii
refacerea echilibrului muscular
tonifierea musculaturii
refacerea mobilitatii articulare
recatigarea mobilitaii coloanei vertebrale

TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE:

Termoterapia locala se foloseste ca procedura de relaxare musculara,
cresterea metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara.
Mijloacele se aleg n functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau
sofisticate. Important este ca indicatia de termoterapie sa fie corecta si
metodologia de aplicare sa fie respectata.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de
caldura. Efectele de baza ale termoterapiei sunt:
analgezia,

hiperemia,
hipertermia locala si sistemica,
cresterea tonusului muscular,
cresterea elasticitatii tesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregatirea programelor
de kinetoterapie si masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicatii:
caldura profunda, produsa de diatermie si ultrasunete
caldura superficiala, produsa de celelalte tehnici, n care efectul de
penetratie este mai redus, de numai cativa centimetri de la tegument.
Caldura umeda sub forma impachetarilor cu parafina, cu namol si nisip
este mai benefica decit caldura uscata.
Incalzirea superficiala se realizeaza cu lampa Solux, cataplasma cu
mustar, sare calda, parafina etc. Pentru incalzirea structurilor profunde se
folosesc microundele sau undele scurte.
1. Impachetarea namol
Consta n aplicarea namolului la o temperatura de 38 - 40C pe o
anumita regiune. Durata unei sedinte este de 20 -- 40 minute.
Actiunea: namolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producnd excitatia pielii
- efect fizic: temperatura corpului creste cu 2 - 3C;
- efect chimic, prin resorbtia unor substante biologic active prin piele din
namol. Pe toata durata procedurii se va aplica pe frunte o compresa rece.
Procedura se incheie cu un dus mai rece (pentru curatare, dar si pentru a
readuce temperatura corpului la normal).
2. Baile de abur complete
Se executa ntr-o camera supraancalzita de vapori, la temperatura de
40C. Se mai pot practica in dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleaca de la o temperatura initiala de 38 - 42C si se urca treptat la
50 ~ 55C. In timpul procedurii se pune o compresa rece pe cap, ceafa sau
inima. Baia se termina cu o procedura de racire.
3. Baile de aer cald

Folosesc caldura uscata,cu temperatura intre 60-120*C, care provine

de la radiatoare supraancalzite in atmosfera incinsa. Sunt mai usor suportate
dect cele de abur cald. Transpiratia se instaleaza mai ncet, dar cantitatea e
mai abundenta dect la baile de abur.
4. Baile de lumina
Se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri, iar cele partiale n
dispozitive adaptate. Durata bailor este de 5 - 20 minute. Caldura radianta
produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau aer
cald, iar transpiratia incepe mai devreme.
5. Baile de soare si nisip
Utilizeaza spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu
precautie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului; timpul de expunere se
creste treptat in zilele urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii, in perioada de crestere (ele
stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si cel al vitaminei D) si contraindicate la
persoanele cu probleme cardiace.
6. Cataplasmele
Constau in aplicarea n scop terapeutic a diverselor substante, la
temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc
pentru efectul lor hiperemiant si resorbiv, precum si pentru actiunea
antispastica si antialgica. La cataplasmele cu plante medicinale se mai
adauga si efectul chimic.
7. Baia kinetoterapeutica
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile
bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare sau intr-un bazin cu apa la
temperatura de 37-38*C. Pacientul este invitat sa intre in baie si este lasat
linistit 5 minute; dupa aceea tehnicianul executa sub apa toate miscarile
posibile in toate articulatiile timp de 5 minuta (pacientul este pasiv). Apoi
pacientul este invitat sa execute singur miscarile de mai inainte. Durata baii
este de 20-30 minute.

8. Dusul subacvatic
Este aplicarea unui dus cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) si cu
temperatura mai mare cu 1-3*C decat apa de baie in care se afla pacientul.
Coloana de apa este dirijata oblic pe tegument, cu exceptia articulatiilor unde
miscarea se face circular. Durata totala a dusului este de 5-15 minute. Acest
dus subacval actioneaza prin factorii termic si mecanic ai apei.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE:

Electroterapia are unele aplicatii in deformarile coloanei. Rolul sau este
de a reduce retractiile si contractiile prin incalzirea profunda a regiunii
(ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura si ligamentele retractate
si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu
hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau
anchilozele si artrozele secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive,
de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii, masaj, iar
hipotoniile musculare de termoterapie, curenti aperiodici de joasa frecventa,
curenti faradici si galvanizari.
Electroterapia locala se adreseaza atat durerii ca simptom
(electroterapie antalgica simptomatica), cat si contracturii musculare si ea
sursa generatoare de durere (electroterapie antalgica patogenica).
Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim:
galvanizarile, ionoterapia electrica, faradizarea, curentii diadinamici,
fototerapia si ultrasunetele.
Ultrasunetele se folosesc n special pentru efectul mecanic,
micromasajul celular, cresterea temperaturii locale prin frecarea indusa de
bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizeaza procesele
incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversala este decontracturanta si antalgica, efectul
antalgic fiind potentat de alegerea unor solutii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafata (xilina, novocaina). Esential este ca marimea
electrozilor sa acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului sa fie la
prag si durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici al caror efect antalgic este foarte bine cunoscut
actioneaza si prin contractiile musculare pe care le induc formele

excitomotorii (RS, PS, PL). Si aici, dozarea intensitatii si durata sedintei

conditioneaza efectul terapeutic.
Curentul interferential in aplicatie statica, dar mai ales dinamica,
folosind frecvente excitomotorii n forma SPECTRU, aduce o contributie
substantiala n pregatirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ:

MASAJUL este o procedura terapeutica a BFT, care consta in manevre
executate pe suprafata corpului cu o anumita intensitate si intr-o anumita
ordine, in functie de regiunea masata, de evolutia bolii si de starea generala a
organismului, in scop terapeutic, igienic sau sportiv.

1. EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:

Efecte locale
a. Actiune sedativa asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare si articulare.
Actiunea sedativa se obtine prin manevre usoare, lente care stimuleaza
repetat exteroceptorii si proprioceptorii existenti.
b. Actiunea hiperemianta locala se manifesta prin incalzirea si inrosirea
tegumentului asupra caruia se exercita masajul; aceasta actiune se obtine
prin manevre mai energice.
c. Indepartarea lichidelor interstitiale de staza cu accelerarea proceselor de
resorbtie n zona masata. Masajul permite inlaturarea lichidelor de staza.
Acest efect este benefic la persoane cu insuficienta venoasa periferica si
apare dupa manevre profunde care conduc lichidul de staza de la periferie
spre centru.
Efecte generale
Masajul duce la cresterea metabolismului bazal, stimuleaza functiile
aparatului respirator si circulator, influenteaza favorabil starea generala a
organismului, imbunatateste somnul, indeparteaza oboseala musculara.

Toate aceste efecte generale se explica prin actiunea masajului asupra

pielii care este un organ bine vascularizat si mai ales bogat inervat.
Mecanisme de actiune
Cea mai importanta actiune fiziologica a masajului este reprezentata de
mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explica prin stimulii
care pleaca prin exteroceptori si proprioceptori (stimuli care sunt de diferite
intensitati) pe cale aferenta catre SNC, iar de acolo pe cale eferenta, ajung la
organele interne in suferinta.
Un alt mecanism al masajului este actiunea mecanica produsa de
manevrele mai dure ca framantarea, contratimpul, mangaluirea, rulatul,
ciupitul, tapotamentul (care se face transversal pe fibrele musculare) ceea ce
duce la tonifierea musculaturii, imbunatatirea functiei si fortei musculare.

2. DESCRIEREA ANATOMICA A REGIUNII:

Coloana vertebrala este un sistem complex, in structura caruia intra 33 34 vertebre, 344 de suprafete articulare, 24 de discuri, 365 de ligamente si
asupra careia actioneaza 750 de muschi.
Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7 vertebre),
dorsal (12 vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5 vertebre sudate intre ele)
si coccigian (4-5 vertebre rudimentare).
DELIMITARI:
a. Regiunea cervicala :
---in partea sa superioara se delimiteaza de craniu printr-o linie imaginara ce
trece prin occiput, liniile articulare nucale, apofizele mastoide;
---in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea dorsala printr-o linie
imaginara ce trece prin C7, marginea superioara a omoplatului cu spina
omoplatului, pana la acromion;
---in partea sa laterala se delimiteaza de partea anterioara a gatului prin linia
imaginara ce porneste de la apofiza mastoida, coboara pe marginea
anterioara a muschiului sternocleidomastoidian, pana la acromion.

b. Regiunea dorsala:
---in partea sa superioara se delimiteaza de regiunea cervicala printr-o linie
imaginara ce trece prin C7, marginea superioara a omoplatului cu spina
omoplatului, pana la acromion;
---in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea lombara printr-o linie
imaginara ce trece prin T12 si marginile inferioare ale coastelor flotante;
---in partea sa laterala se delimiteaza de partea anterioara a trunchiului
printr-o linie imaginara ce coboara de sub axila pana la creasta iliaca.
c. Regiunea lombara:
---in partea sa superioara se delimiteaza de regiunea dorsala printr-o linie
imaginara ce trece prin T12 si marginile inferioare ale coastelor flotante;
---in partea sa inferioara se delimiteaza de regiunea sacrata printr-o linie
imaginara ce trece prin L5 si marginea superioara a crestelor iliace;
---in partea sa laterala se delimiteaza de abdomen printr-o linie imaginara ce
coboara de la ultima coasta flotanta pana la creasta iliaca.

ANATOMIE:
a. Regiunea cervicala :
---oase: cele 7 vertebre cervicale; primele doua se numesc ATLAS si AXIS;
---muschii: paravertebralii cervicali ( in profunzime ), flexorii capului (m. lungul
capului, m. dreptul anterior al capului, m. sternocleidomastoidian ), extensorii
capului ( m. marele drept posterior al capului, m. micul drept posterior al
capului,m. micul oblic al capului ), rotatorii capului ( m. oblicul mare al capului,
m. splenius ), portiunea superioara a muschilor trapezi.
b. Regiunea dorsala:
---oase: coloana vertebrala dorsala ( 12 vertebre care se articuleaza cu 12
perechi de coaste prin articulatiile costo-vertebrale );
---muschii: marii dorsali, m. ilio-costali, m. dintati postero-superiori si posteroinferiori, m. intercostali si subcostali, m. proprii ai coloanei ( paravertebrali, m.
interspinosi, m. intervertebrali, m. transverso-spinosi ),m. trapezi ( partea lor
inferioara ).Mai putem adauga m. romboizi, m. infra- si supraspinosi, desi
acestia intra si la masajul regiunii cervicale si la umar.

c. Regiunea lombara:
---oase: cele 5 vertebre lombare
---muschii: m. patratul lombar, m. ilio-costali, m. proprii coloanei vertebrale
lombare ( paravertebralii ), m. spinali ( care formeaza masa comuna cu marii
dorsali ).

3. TEHNICA MASAJULUI:
Masajul regiunii dorsale se executa aseznd bolnavul n decubit ventral,
cu mainile pe langa corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lasnd
descoperita numai regiunea de masat.
Se ncepe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme intinse, pornind
de la partea inferioara a toracelui pe muschii paravertebrali si muschii dorsali,
partea superioara a trapezilor, inconjurnd umerii.
A doua forma de netezire se face tot cu palmele ntinse pe partile
laterale ale toracelui tot de jos n sus facand terminatia la C7. O alta forma de
netezire este netezirea pe coloana cu doua degete departate, cu spina
vertebrala intre degetele departate. De asemenea, cu degetele mainii stangi
departate, se face netezirea intercostala( luand fiecare coasta intre degete)
intai pe partea opusa noua, apoi pe partea noastra.
Ultima netezire este pieptene si se face pe muschii bine dezvoltati( marii
dorsali) deruland pumnul de la radacina catre varful degetelor de 5-6 ori.
Netezirea este o manevra de introducere a masajului sau de adaptare a
mainii maseurului cu tegumentul bolnavului (si invers), de intrerupere a
celorlalte manevre care sunt mai dure si de incheiere a masajului, deoarece
actiunea sa este calmanta, linistitoare, sedeaza durerea de tip nevralgic din
tegument si este o manevra decontracturanta si relaxanta.
Urmeaza framantarea sau petrisajul cu toate formele sale: framantarea
cu o mana si framantarea cu doua maini ( incepnd cu partea opusa noua, in
2-3 straturi de muschi, prin compresiuni si relaxari dintre police si celelalte 4
degete, ridicand muschiul de pe planul osos), si contratimpul(pe aceleasi
straturi). Dupa fiecare forma de masaj se face netezirea de intrerupere.
Framantarea este o manevra specifica musculaturii. Datorita efectului
de tonifiere pe care il are framantarea este folosita pe musculatura flasca,
atona sau atrofiata. Framantarea se executa intotdeauna transversal pe
fibrele musculare, imbunatatind astfel contractibilitatea acestora. Pe langa
efectul tonifiant framantarea are si actiune de asuplizare a musculaturii, a
pielii si a cicatricilor.

Geluirea este tot o framantare ce se face pe coloana precum si

intercostal (cu 2 degete departate cu spina vertebrala ntre degete sau cu
coastele intre degete). O alta directie a geluirii: cu degetele apropiate se face
pe muschii paravertebrali dorsali.Toate formele framantarii se fac de 2-3 ori
pe fiecare directie.
Dupa netezirea de intrerupere urmeaza frictiunea care se face pe
coloana cu doua degete departate cu miscari de sus in jos, stanga-dreapta,
circular dreapta, circular stanga. O alta directie de frictiune este intercostala
cu degetele departate cu miscari circulare si o alta cu degetele apropiate pe
muschii paravertebrali, tot cu miscari circulare. Frictiunea se poate combina
cu vibratia, obtinandu-se un efect decontracturant mai bun.
Frictiunea este o manevra specifica elementelor anatomice dintr-o
articulatie (cartilaje, burse seroase, ligamente, tendoane)
santurilor
intramusculare si originii insertiilor musculare. Are o actiune de capatare a
elasticitatii tendoanelor si ligamentelor si de relaxare a lor, antiinflamatoare (la
bursa seroasa) si indeparteaza lichidele interstitiale de staza dintre fasciculele
musculare (cu resorbtia si indepartarea lor catre organele excretoare).
Dupa frictiune urmeaza tapotamentul care se face pe muschii bine
dezvoltati ca marii dorsali si trapezi (partea lor inferioara) avand n vedere
evitarea zonei rinichilor precum si a coloanei vertebrale. Formele
tapotamentului sunt: cu palma caus, cu partea cubitala a degetelor si cu
partea cubitala pumnului.
Tapotamentul este o manevra specifica musculaturii si se executa tot
transversal (ca o hasurare). Are o actiune si mai tonifianta decat framantarea.
Urmeaza vibratia care se face cu palma intreaga pe toata suprafata
musculara prin trenuri vibratorii destul de profunde si rapide pentru a ajunge
vibratia si la organele interne .
Vibratia are o actiune relaxanta, sedativa, calmanta. Se adreseaza atat
tegumentului cat si fibrelor musculare.
Dupa toate formele aplicate masajul se termina cu netezirile de
incheiere.
Dupa aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulatiile costovertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem miscarile de
inspiratie-expiratie masorul tinnd palmele perpendiculare pe coloana dorsala
si spunndu-i bolnavului sa traga aer n piept dupa care bolnavul expira aerul,
iar masorul apasa prin vibratii coloana dorsala (de 2-3 ori).
In cazul scoliozelor urmarim echilibrarea si egalarea fortei de contractie
a musculaturii paravertebrale in vederea restabilirii aliniamentului fiziologic al
coloanei vertebrale. Astfel, vom executa manevre decontracturante (neteziri,
geluiri, frictiuni, vibratii) pe partea concavitatii curburii scoliotice si manevre
tonifiante (framantari, tapotament) pe partea convexitatii curburii scoliotice.

4. KINETOTERAPIA:
Kinetoterapia urmareste echilibrarea musculaturii paravertebrale si a
bazinului. In general sunt eficiente exercitiile simetrice, angajand abductorii si
adductorii coapsei, ca si muschii paravertebrali lombari, vizand mai ales sa ii
creeze pacientului simtul pozitiei corecte a bazinului si sa tonifice muschii
care asigura echilibrarea acestuia.
Modificarea lungimii si tonusului muschilor care mentin echilibrul
bazinului este in general consecinta, iar nu cauza inclinarii laterale a acestuia
in atitudinile scoliotice. Este necesar ca odata constituite aceste modificari, sa
se corecteze si sa se reechilibreze lungimea si tonusul acestor muschi.
In ceea ce priveste mobilizarea coloanei vertebrale in atitudinile
scoliotice, se recurge de obicei la intinderea in lungime prin suspensii (de
regula simetrice) la spalier si prin exercitii active de auto-intindere (ca si cand
pacientul ar incerca sa devina mai inalt) in pozitiile pe spate culcat, sezand
sau stand.
Kinetoterapia atitudinilor scoliotice trebuie completata cu tonificarea
complexa, simetrica, a intregii musculaturi a spatelui, abdomenului si
membrelor, precum si cu exercitii pentru antrenarea capacitatii generale de
efort, ca sporturi si jocuri sportive, indeosebi inot, volei, baschet.
Exercitiile fizice corective, exercitiile analitice si cele pentru conditionare
fizica generala trebuie sa asigure formarea simtului tinutei corecte (indeosebi
simtului pozitiei corecte a bazinului), sa asigure un tonus si o forta
corespunzatoare grupelor musculare care trebuie sa mentina tinuta corecta si
pozitia echilibrata a bazinului, precum si sa confere intregului organism
vigoarea generala necesara si inlaturarea starii de hipotonie generala.
Mobilizarea coloanei vertebrale trebuie sa preceada tonificarea
musculara, pentru ca aceasta sa se poata face pe un schelet cat se poate de
corectat sau de flexibil. Pentru mobilizarea coloanei vertebrale se folosesc
urmatoarele procedee:
a) Intinderea in lungime.
b) Flexia laterala.
c) Derotarea.
d) Presiunea directa asupra gibozitatii.
a) Intinderea in lungime actioneaza corectiv atat asupra deviatiei
laterale a coloanei, cat si asupra rotatiei vertebrale.
Intinderea se poate realiza in mod pasiv, sub actiunea greutatii corpului,
prin:

---atarnari in brate la spalier sau pe o bara;

---atarnari prin prindere de cap cu un capastru, de obicei in pozitia culcat pe
un plan inclinat, alunecos;
---se poate efectua de asemenea prin tractiuni simultane de solduri si de cap
sau umeri, cu dispozitive speciale.
In mod activ, intinderea se poate realiza prin auto-extensie, cu
contractia muschilor paravertebrali.
b) Flexia laterala, corectiva, in directia convexitatii, este usor de realizat
in scoliozele cu o singura curbura, in,,C". In scoliozele cu dubla curbura,
corectarea prin inflexiune laterala se poate face prin mai multe modalitati:
---actionand simultan asupra ambelor curburi, dar in sens invers asupra uneia
fata de cealalta;
---actionand selectiv asupra uneia din curburi, in timp ce cealalta este fixata in
pozitie corecta sau hipercorectata.
Se poate fixa in pozitie corecta o curbura dorsala prin:
---tractiune asupra bratului din partea concavitatii;
---presiune directa asupra hemitoracelui din partea convexitatii;
O curbura lombara se poate fixa in pozitie corectata prin:
---tractiune asupra membrului inferior corespunzator concavitatii;
---ridicarea fesei de partea convexa prin fixarea unui suport pe scaun in
pozitia sezand;
---flexia pe bazin a coapsei din partea convexitatii.
c) Derotarea vertebrala. In scolioze se produce o rotare a vertebrelor
din curbura, care isi deplaseaza fata anterioara a corpului vertebral inspre
convexitate, antrenand in aceasta rotare si coastele, ceea ce face sa apara o
gibozitate in hemitoracele din partea convexitatii.
Derotarea trebuie facuta in sensul invers. De exemplu, daca este
prezenta o scolioza dorsala dreapta, derotarea trebuie sa se faca prin
deplasarea umarului drept inainte si a celui stang inapoi. Pentru a fi durabila
derotarea trebuie facuta activ, cu participarea contractiilor musculare
corective.
d) Presiunea directa asupra gibozitatii se aplica pe hemitoracele
corespunzator convexitatii, in directie oblica dinapoi inainte. Ea favorizeaza
atat derotarea vertebrelor, cat si reducerea curburii scoliotice. Presiunea se
poate face manual, sau cu ajutorul unei pelote aplicata sub gibozitate, pe care
apasa greutatea corpului.

5. GIMNASTICA MEDICALA:

a. Stand in fata oglinzii: corectarea pozitiei globale si segmentare a

corpului; intinderi active ale coloanei vertebrale (autoelongare) alternate cu
relaxari.
b. Stand cu mainile inclestate inainte, ducerea bratelor prin inainte sus
cu ridicarea pe varfuri si intindere maxima pe verticala, inspiratie; revenire cu
bratele intinse prin lateral in pozitie relaxata, cu expiratie.
c. Departat stand, cu fata la oglinda: aplecarea lenta a trunchiului
inainte cu spatele in extensie, bratele lateral, revenire: aceeasi miscare cu
ducerea bratelor prin inainte sus, revenire cu bratele prin lateral. Se executa
cu inspiratii profunde.
d. Mers pe varfuri cu mainile pe cap inclestate si intoarse cu palma in
sus, coatele trase inapoi.
e. Mers pe varfuri inapoi, mainile libere pe langa corp, trunchiul drept.
f. Atarnare relaxata cu fata la spalier, trecere in atarnare activa
(autoinaltare cu ridicarea gatului dintre umeri, barbia la orizontala, bratele
intinse) cu departarea si apropierea ritmica a picioarelor.
g. Sezand calare pe banca, indoirea trunchiului inainte cu bratele intinse
incercand sa atinga banca cat mai departe posibil, revenire in pozitia asezat
cu genunchii indoiti, talpile pe banca, mainile la ceafa, spatele in usoara
extensie, coatele trase inapoi.
i. Inainte culcat cu bratele in prelungirea trunchiului, mainile inclestate,
picioarele departate: extensia trunchiului cu ridicarea bratelor inainte sus si
intindere voluntara: revenire.
j. Pe spate culcat, mainile sub ceafa, picioarele ridicate la 45-90*
departarea ampla si apropierea picioarelor intinse cu respiratie ritmica.
k. Pe genunchi sprijinit pe palme, deplasare inainte cu o mana si
genunchi opus, apoi cu mana si genunchiul de aceeasi parte.
l. Atarnat activ cu spatele la spalier, cu picioarele intinse inainte spre
90* ; departarea si apropierea picioarelor, cu respiratie ritmica.
m. Se repeta exercitiul nr. 1.

TERAPIA OCUPATIONALA:
Este o metoda de reeducare activa care completeaza kinetoterapia
folosind diverse activitati adaptate la tipul de deficiente motorii ale individului
cu scop recreativ si terapeutic, ajutand bolnavul sa folosesca mai bine

muschii ramasi indemni si recuperand functia celor afectati de boala,

contribuind astfel la readaptarea functionala la gesturile vietii curente.
Prin aceasta terapie se evita pasivitatea in care se fixeaza bolnavul
spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari
utile si contribuind astfel la readaptarea functionala la efort.
Principalele efecte pe care le urmarim prin aplicarea terapiei
ocupationale sunt:
- mobilizarea unor articulatii si cresterea amplitudinii miscarilor;
- dezvoltarea fortei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.
Asistenta in terapia ocupationala se desfasoara in doua etape:
---primirea pacientului si evaluarea lui: este cel mai important moment penru
ca de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor si aplicarea
tratamentului.
---etapa de tratament (asistenta propriu-zisa).
In cazul pacientilor cu scolioza putem aplica din activitatile esentiale
tehnicile sportive cu caracter recreativ, cu practicarea integrala. Vom alege
acele sporturi sau jocuri ce pot avea o contributie la atingerea obiectivelor
terapeutice propuse. De exemplu: inotul, voleiul, baschetul, bedmintonul sunt
foarte indicate in cazul pacientilor cu scolioza.
Inotul trebuie sa fie simetric si facut multi ani la rnd (bras, spate,
fluture). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a
curburilor coloanei vertebrale si de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Pacientilor care practica volei, bedminton sau baschet le vom spune sasi foloseasca mai mult mana de pe partea unde se afla concavitatea curburii
scoliotice deoarece umarul de pe acea parte este cazut.
Gimnastica respiratorie, in apa, se face sub forma de inot sau programe
specializate. Exercitiile se executa timp de 10-15 minute, bolnavul fiind
imersionat pana la barbie, membrele inferioare intinse si atingand fundul
bazinului cu varful degetelor de la picioare. Aceasta gimnastica asuplizeaza
curburile, niveleaza centurile, stimuleaza autocontrolul si favorizeaza
dezvoltarea simetrica a toracelui si cresterea capacitatii vitale. Rezultatele
depind de gradul de stabilizare a evolutiei bolii si de ncadrarea rationala a
ergoterapiei in complexele de recuperare si readaptare functionala.
Din activitatile neesentiale: exercitiile terapeutice si fizioterapia descrise
in capitolele de mai sus.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC:

Bolnavul cu SCOLIOZA poate beneficia de tratament balneo-fizical in

statiuni profilate pe tratamentul afectiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie
Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa
minerala, namol terapeutic, climatul) este benefica si, impreuna cu
programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea
functionala.
Tratamentul balnear vizeaza urmatoarele obiective:
Incetinirea procesului degenerativ
Imbunatatirea circulatiei locale si generale
Ameliorarea sau mentinerea mobilitatii articulare si a fortei musculare.
Tipuri de ape:

Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

Ape sarate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
Ape sarate iodurate (Bazna)
Ape sulfuroase sarate (Calimanesti, Govora)
Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu namol actioneaza prin cei trei factori cunoscuti: termic, fizic
(mecanic) si chimic.
Statiunile indicate sunt:

Techirghiol (si tot litoralul) care are namol sapropelic;

Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (namoluri de lacuri sarate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);
Govora (namol silicos si iodat);
Geoagiu (namoluri feruginoase).

GENERALITATI:
Spondilita anchilozanta este o boala inflamatoare cronica care
afecteaza predominant coloana vertebrala, procesul inflamator
debutand frecvent la nivelul articulatilor sacroiliace si progresand
ascendent. Boala evolueaza spre fibroza, osificare si anchiloza a
coloanei vertebrale, proces reflectat in denumirea greceasca a
bolii: "spondilos" =vertebra si "anchilos" =stramb.
Suferinta mai este cunoscuta sub numele de: boala Marie
Strumpel, pelvispondilita anchilozanta, spondilartrita anchilozanta
si spondilita anchilopoetica.
Spondilita anchilozanta alaturi de: sindromul Reiter, artropatiile
reactive, artropatia psoriazica, boala Wipple, sindromul Behcet,
artropatii enteropatice;se afla sub entitatea "Spondilartropatii
seronegative". Sub aceasta denumire este reprezentat grupul de
artropatii inflamatoare distincte fata de poliartrita reumatoida.
Prefixul "spondil" subliniaza afectarea frecventa a coloanei
vertebrale, iar termenul de "seronegativ" implica absenta factorului
reumatoid .
Caracteristicile acestui grup sunt: absenta factorului reumatoid,
absenta nodulilor subcutanati, sacroileita cu sau fara spondilita,
aspecte clinice comune, agregare familiala si incidenta crescuta a
antigenului de histocompatibilitate H.L.A.-B27.
Din grupul spondilartropatiilor seronegative, spondilita
anchilozanta repede evoluari in cea ce priveste patogenia,
imunologia si chiar epidemiologia. De asemenea, terapia acestei
afectiuni a fost mult modificata de aportul antiinflamatoarelor
nesteroidiene, dar si de combinatile fizioterapice si kinetoterapice,
care permit mentinerea unei mobilitati a coloanei cat mai
fiziologice si prevenirea anchilozei.

ETIOPATOGENIE.
Incidenta bolii in populatie variaza in jur de 1%, fiind mai
frecventa la barbati decat la femei. Predominanta maladiei la
barbati (tineri) este de mult recunoscuta (raport 2.5-4-8-8 la 1,
dupa diferiti autori).

Ereditatea
In etiologia bolii factorii genetici joaca un rol H.L.A.-B27 fiiind
intalnit la 90-95% dintre pacienti.S-a aratat ca incidenta bolii
printre rudele celor cu spondilita anchilozanta este de 22.6 ori mai
mare decat in loturile de referinta, iar intr-un studiu asemanator, se
apreciaza ca maladia ar fi de 30 de ori mai frecventa printre rudele
consanguine al spondiliticilor. S-a mai remarcat cresterea
frecventei bolii in familile ce prezinta o femeie bolnava de
spondilita anchilozanta.
Astfel studiindu-se cariotipul cu spondilita anchilozanta, s-au
evidentiat, la 7% dintre spondilitici, anomalii cromozomiale (cum
ar fi prezenta unui cromozom "y" de lungime neobijnuita).
Deasemenea sa evidentiat fragilitate si anomalii cromozomiale la
mai multi membrii ai unei familii consanguine cu o agregare
neobijnuita a spondilozei anchilozante.
Situsul genetic al acestui antigen este pe cromozomul 6, in
apropiere de gena reavctiei imunitare; el se transmite autosomal
dominant, cu o penetranta de 70% la barbati si 10% la femei.
Dar antigenul H.L.A.-B27 nu are patogenitate directa (ca si
complexele imune din artrita reumatoida); este doar un martor al
terenului favorizant care se transmite genetic dominant, in timp ce
spondilita anchilozanta nu se transmite genetic. Evidentierea ei la
bolnavii cu durerilombosacrate in cadrul unui context clinic
insuficient conturat poate permite un diagnostic mai precoce al
spondilitei anchilozante si instituirea unei terapi adecvate.
Aceste date pun in evidenta modificaea raspunsului imun al
organismului purtatoare de antigen H.L.A.-B27 fata de actiunea
altor factorietiologici sau ata de alte agresiuni, cel mai adesea
exogene implicate in etiologia spondilitei anchilozant, dar, cae, in
absenta terenului ereditar favorizant nu ar conduce la o stare
morbida.

Factori infectiosi
Alaturi de factorii genetici, un rol important se acorda factorilor
de mediu, respectiv infectiilor. Initial s-a acordat importanta
infectiilor genito-urinare, iar mai apoi s-a discutat implicarea
Klebsellei Pneumoniae. Agentul infectios a fost identificat la 70%
dintre pacientii cu spondilita anchilozanta in perioada activa de
boala si numai 20% dintre cei in faza inactiva, incidenta agentului
infectios pe locul martor fiind de 16%.
Forestier, in 1938 apreciaza ca infectiile gonococice latente ar
juca un rol hotarator in patogenia spondilitei anchilozante, iar
frecventa maladiei net superiora la barbati s-ar datora traectului
diferit al limfaticelor prostatei si veziculelor seminale, care merg
la ganglionul presacrat, de unde limfa urca pe fata anterioara a
coloanei vertabrale, comunicand cu limfaticele sacrului si a
articulatiilor vertebrale. Mai plauzibile fata de alte ipoteze, aceasta
ar putea
explica numai acele cazuri de spondilita anchilozanta la care
intalnim infectia neisseriana in antecedente. Ori, numarul cazurilor
la care nu intalnim onococia, care sa fie precedat de aparitia
spondilitei anchilozante, este mult mai mare.
In 1916, Leroy si Fessinger descriu triada conjunctivita-uretritasinovita postdizenterica la patru bolnavi la care Reitrer mai adaoga
un caz.
Asa s-a nascut ipoteza reumatismului de origine enterica. Dar
intre cele doua razboaie mondiale, s-au descris unele oculo-uretrosinovite concomitent sau urmand enteritelor ndezinterice sau
asociate cu uretrite negonococice.
Este de mult cunoscut rolul recto-colitei, ulcero-hemoragice in
determinaea proceselor de sacroileita bilaterala, cu evolutie
ascendenta progresiva tip spondilta anchilozanta.
Daca asocierile amintite nu pot explica etiologia infectioasa a
tuturor cazurilor de spondilita anchilozanta, ipoteza infectioasa
este mai degraba sustinuta de aspectul clinico-evolutiv al bolii cu
fenomenele insotitoare(V.S.H.accelerat, anemie hipocroma,

astenie, subfebrilitate, pierdere in greutate), ca si modificarile

anatomopatologice de tip inflamator ale articulatiei afectate.

ALTI FACTORI ETIOPATOGENICI:

In absenta unei etiologi sigue, in aparitia si evolutia spondilitei
anchilozant au fost implicati numerosi factori.
S-a crezut ca spondilita anchilozanta s-ar datora unei
hiperparatiroidii si s-a comunicat chiar rezultate bune dupa
paratiroifdectomie, neconfirmate ulterior.
Hollander explica osificarea ligamentlor prin legea Holznecht
dupa care aceasta ar fi o reactie de aparatre fata de osteoporoza
corpilor vertebtrali, spondilita anchilozanta fiind mai mult o
osteopatie decat o poliatropatie.
Traumatismele coloanei vertebrale, chiar minore neinsemnate,
expunerile repetate sau prelungite la frig si umezeala, au fost
evidentiate anamnetic la un procent insmnat din cazuri.
Observatiile clinice precise arata ca acestea pot interveni ca factori
favorizanti, precipitanti sau de redesteptare a bolii dar nu li se pot
atribui un rol determinant evident.
Oricum, in precizarea ei individualizarea tratamentului la
un spondilitic este absolut necesar sa investigam eventuala
existenta a unor factori exogeni posibila implicare in aparitia si
agravarea suferintei si saupra carora putem interveni terapeutic si
recuperator.
.ANATOMIE PATOLOGICA:
Leziunile patologice reflecta un proces inflamator cronic
caracterizat initial prin hipervascularizatie si infiltrare cu limfocite,
plsmocite, macrofage. Leziunile inflamatoare mentnate au tendinta
de vindecare prin fibroza si osificae.
Sunt afectate articulatiile coloanei vrtebrale, atit cele sinoviale
diartrodiale (interapofizare si costovertebrale), cat si cele
cartilaginoase nesinoviale (intervertregrale, manubriosternala,
simfiza pubiana). Articulatia sacroiliaca afectata precoce, poseda
atat caracterele articulatiei cartilaginoase, cat si ale celei sinoviale.
Articulatiile periferice (sold, umar, genunchi) sunt ineresate mai
rar ca cele vetebrale.

Leziunile anatomopatologice sunt de trei tipuri;

a. inflamatoare;
b. neinflamatoare ( osificare, fibroze);
c. depunei de amiloid.
In functie de stadiul evolutiv si forma clinica, aceste trei tipuri
de leziuni se vor combina in grade variate caracteristice fiecarui
bolnav. In plus, o parte din bolnavi, prezinta leziuni ale unor
organe interne care complica atat diagnosticul cat si aprecierea
evolutiva.
CRITERII DE SUSTINEREA DIAGNOSTICULUI SI DE
LABORATOR
a) Examenul clinic semnat subiectiv si obiectiv
b) Examene clinice radiologice si de laborator.
Penru spondilita anchilozanta, la debut, s-au formulat unele
criteri de diagnosticare devenite clasice:
- rahialgia nocturna lombara, dorsala sau cervicala;
- durere in fese uni- sau bilaterala;
- prinderea toracelui in procesul inflamator cu limotarea
expansiunii respiratori;
- localizari periferice de tip inflamator;
- redoare lombara sau cervicala;
- osificari paravertebrale;
- artrite interapofizare;
- V.S.H.accelerata;
- evolutie in pusee, cel putin un puseu dureros;
- apartenenta la grupul HLA-B27.
Examenul clinic
Odata ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al
bolnavului trece pe primul plan in cea ce priveste precizarea
formei clinice si gradul afectarii din punct de vedere functional al
segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin
examenul clinic obtinem informatii in cea ce priveste ritmul
evolutiei bolii si, impreuna cu datele furnizate de examenele
paraclinice, posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor
terapeutice aplicate.
Examenul cluinic al bolnavului de spondilita anchilozanta
presupune:
- examenul clinic generap pe aparate si sisteme;

- examenul coloaneivertebrale in ansanblu si pe segmente, ca si a

articulatiilor umerilor, soldului si articulatiile peruiferice;
- stabilirea restului functional (adica a segmentelor neafectate,
care trebuie mentinute si tonificate cu ajutorul mijloacelor
terapeutice si de profilaxie de care dispunem);
- inregistrarea dinamica, in fisa de dispensarizare a bolnavului de
spondilita anchilozanta, a datelor de bilant osteoarticular si
muscular, atat pentru segmentele afectate, cat si pentru cele libere,
pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.
Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de
statica si dinamica osteoarticulara si vor fi raportate la situatia
concreta a pacientului (conditi de viata si munca, activitate
profesionala cu specificul ei, deprinderi etc.).
b).INVESTIGATII PARACLINICE:
Examenul Radiologic
In cazul suspectarii unei spondilite anchilozante, trebuie
executat la nivelul coloanei si articulatilor sacroiliace.
Tabloul radiologic al leziunilor spondilitei anchilozante ale
articulatilor periferice seamana foarte mult cu leziunile din artrita
reumatoida dar evolutia lor difera: in spondilita anchilozanta
artritele sunt nondistructive si osifiante.
Examenul de laborator
Cea mai valorioasa proba de laborator este viteza de
sedimentare a hematiilor (V.S.H.).
La 80% din bolnavi V.S.H. este crescut cu valori osciland intre
20-100 mm/h. Nu exista relatie intre valorile V.S.H. si vechimea
bolii, dar accelarea ei arata, de cele mai multe ori, o faza de
activitate a bolii.
In 15-20% din cazuri, V.S.H. este normala, desi clinic pot fi
uneori semne de evolutie.
La 23% din cazuri s-au intalnit valori pana la 10.5 gr la mie
hemoglobina.
Numarul leucocitelor se situeaza, in majoritatea cazurilor intre
limitele normale.
Urocultura a fost sterila la 87.5% si a evidentiat prezenta
colibacilului la12.5%.

EVOLUTIA BOLII
Boala are o evolutie indelungata cu exarcerbari si remisiuni
spontane sau terapeutice Cu cat debutul bolii este mai precoce cu
atat evolutia este mai severa. 15% dintre bolnavii cu spondilita
debutanta la varsta de 15-16 ani vor necesita in urmatoii 15 ani de
proteza totala de sold. Prezenta manifestarilor extraarticulare ca
irita acuta, amiloidaza secundara sau o evolutie rezistenta la
tratament intuneca prognosticul bolii.
PROGNOSTICUL BOLII.
Prognosticul functional, cu exceptia formelor rapid si sever
invalidante, este, de asemenea, bun ca si capacitatea de munca pe
care va trebuii sa o pastram atat cat este posibil si sa incurajam
bolnavii sa nu abandoneze munca. Uneori, se poate pune problema
reorientarii profesionale.
In general, evolutia si prognosticul spondilitei anchilozante sunt
in functie de precocitatea diagnosticului si tratamentului.

TRATAMENT:
Profilactic
Sunt recomandate metode de profilaxie secundara, prin evitarea
pozitiilor vicioase, gimnastica respiratorie, evitrea staticii
prelungite si mersul pe teren accidentat.
Sportul recomandat este inoul: spate, bras, fluture . Se mai pot
executa exercitii de fitness in limita posibilitatilor.
2Tratament igieno- dietetic
Caracterul cronic al bolii, modificarile degenerative articulare
si atrofiile musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care
orienteaza regimul alimentar al spondilartriticului.
Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proportie
crescuta de proteine animale, in scopul diminuarii Tulburarilor

distrofice si anemiei. De asemenea, regimul va inclusde

suplimentari de vitamine, in special vitamina C dar si a
vitaminelor din grupul B, si a vitaminelor A si D.
Prezenta anemiei impune, in plus, o alimentatie bogata in fier.
Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.
Mai este necesar un regim de protectie a mucoasei gastrice, cu
evitarea alcoolului, condimentelor, supelor de carmne, dulciurilor
concentrate etc. (deci a tuturor alimentelor care cresc secretia
gastrica) si administrarea preventiva a laptelui si derivatilor
nefermentati. Se indica, de asemenea aplicarea unui sistem de
mese mici, repetate cel putin in perioada administrarii unor
medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.
3.Tratament medicamentos
Rcunoscuta:substante antiinflamatoare nesteroidiene. In al doilea
rand se utilizeaza glucocortizonii.
Medicamentatia folosita in spondilita anchilozanta se dozeaza
dipa cum urmeaza:
Droguri antiinflamatoare nesteroidiene:
- Acidul acetilsolicilic;
- Indometacin;
- Talmetin;
- Suldinac;
- Zomeripac;
- Fenilbutazona;
- Oxifenilbutazona;
- Ibuprofen;
- Fenoprofen Ca;
- Pirprofen;
- Naproxen;
- Meclofenamat de Na;
- Acid nefenomic;
- Diclofenac;
- Felden.
In spondilita anchilozanta utilizarea acestor substante constituie
baza terapiei medicamentoase,.
Alte droguri utilizate in conditi oarecum speciale in spondilita
include glucocortizonii.

4...TRATAMENT ORTOPEDIC:
Tratamentul ortopedic este indicat pentru corectarea unor mari
diformitati care se instaleaza, cu tot tratamentul medicamentos si
balneo-fizoical corect aplicate.
Cand pozitiile fiziologice nu pot fi controlate si corectate cu
ajutorul posturilor sau cand durerile si contracturile musculare sunt
mari si nu diminueaza sub tratament pot fi indicate corsete rigide
de gips. Pentru a forta corectarea cifozei dorsale,uneori se introduc
bucati de fetru intre corset si stern. Pentru prevenirea si corectarea
flexiei coloanei cervicale cat si proiectiei anterioare a capului se
adaoga corsetului un support pentru barbie, care mentine privirea
bolnavului inainte si extensia coloanei cervicale.
Tot ca masuri ortopedice pot fi indicate cadre sau paturi de
hiperextensie.
Indicatiile uneia sau alteia dintre posibilitatile oferite de
ortopedie se va face in functie de starea clinica a bolnavului si de
felul cum raspunde la tratamente, avand totdeauna in vedere faptul
ca anchiloza coloanei si a altor articulatii afectate in spondilita,
este de dorit sa se faca in pozitii fiziologice cu pastrarea axelor,
functionale, de miscare.
5. TRATAMENT CHIRURGICAL:
Tratamentul chirurgical in spondilita anchilozanta este rezervat
unor cazuri speciale atunci cand afectarea articulatiilor periferice
este de o agresivitate intensa sau cand deformarile si anchilozele
sunt atat de pronuntate, incat fac dificila sau imposibila activitatea
de autoservitre a bolnavului.
- Sinovectomia, de preferet timpurie;
- Osteotomiile vertebrale sunt indicate celor cu deformare fixa si
mare a coloanei in flexie;
- Artrodeza unei articulati mari;
- Endoprotezele, daca indicatia pentru endoproteza se pune
relativ usor in cazul pacientilor de 60-70 ani, in cazul tinerilor nu
se poate opta de la inceput pentru endoproteza ca solutie
definitiva.

a)Principiile si obiectivele tratamentului B.F.T.

b)Tratamentul prin hidrotermoterapie (tehnica efecte)
Termoterapia este o procedura de baza in cadrul terapiei fizicale
a spondilitei anchilozante. Importanta ei consta din:
- ca procedura care precede si pregateste kinetoterapia si
- ca procedura in sine, producatoare de hiperemie, cand urmarim
aceasta.
Aplicatile de caldura se impart in:
- aplicatii generale de caldura si
- aplicatii locale de caldura.
Aplicatile generale de caldura se impart in aplicatii umede si
uscate.
Din cele umede fac parte baile, impachetarile generale cu namol
si baile cu aburi.
Baile calde
Baile calde, in functie de temperatura apei, sunt considerate
urmatoarele:
- la temperatura de indiferenta (360 C);
- calde (370 C);
- hiperterme (38-390 C);
- intenshiperterme (400 C).
In spondilita anchilozantasunt indicate, mai ales, baile
hiperterme, cand urmarim efectele circulatorii si spasmolitice,
miorelaxante in vederea pregatirii pentru kinetoterapie si baile
intens hiperterme de 400 C si peste, atunci cand dorim sa
interceptam mecanismele imunologice cu scopul modularii lor.
Baile de 380 C timp de 10 minute sunt foarte potrivite inainte de
o sedinta de kinetoterapie.
In baile de 400 C si peste fluxul termic este foarte intens.
Termoreceptorii sunt puternic excitati, se produce reflexul
termocirculator, care va declansa vazodilatatia brusca periferica,
cea ce va solicita circulatia sistematica.
Efectul antiinflamator si antiinfectios se explica atat prin
actiunea directa pe germenele incriminat, cunoscandu-se
sensibilitatea diferitilor germeni la valori variate de temperatura
inalta, cat si prin vazodilatatie si cresterea debitului circulator.
Vom evita termoterapia generala la bolnavii tratati, cu afectiuni
asociate, cardiovasculare sau respiratorii, la care vom prefera o

termoterapie generala blanda sau locala.

Pentru efectul miorelaxant sunt incluse aplicatile umede de
caldura decat cele uscate.
Bolnavilor de spondilita li se pot indica baile hiperterme atat in
stationare cat si in dispensare, policlinici, sanatorii balneare sau la
domiciliu dupa urmatoarea tehnica: Corpul imersionat pana la gat
in cada cu apa calda la 350C. Comprese umede reci pe frunte,
termometru sub limba aparat de tensiune landemana. La 3-5
minute din momentul imersiei se creste temperatura apei cu 10 C
si, apoi, la fiecare 1-3 minute se sreste cu 10 C prin adaous de apa
calda, pana la 38.50 C-39.50-400 C temperatura sublinguala si 41450 C temperatura apei din baie. Dupa ce am atis temperatura
centrala dorita, bolnavul ramane in baie inca 10-20 minute.
In timpul procedurii se urmareste pulsul, care creste cu 10-20
batai pe minut, pentru fiecare grad de temperatura centrala. Se va
urmari, de asemenea raportul dintre puls si respiratie.
Pentru a mentine efectul de incalzire se recomanda, dupa baie,
impachetarea uscata completa 40-50 minute, cu comprese pe
frunte, controland pulsul si tensiunea in continuare.
Procedura poate fi urmata si de masaj sedativ sau spalare cu dus
rece la 200 C -20 secunde.
Alta procedura de hidroterapie generala, mai putin folosita este
baia cu namol integral (cu namol sapropelic sau cu namol de
turba). Deoarece namolul are termoconductibilitate mai mica decat
apa, transferul de caldura spre tegument este mai lent. De acea, la
baile de namol se folosesc temperaturi mai mari, pana la 46-470 C
fata de 44-450 C in baile cu apa.
Mai des folosite in statiuni balneare sunt baile cu namol diluat
(5-10 Kg./vana) la 37-390 C la 20 de minute, sau baile cu sare (2-4
Kg/vana) sau apa sarata de Ghiol 37-390 C, 15-20 minute.
Impachetarea generala cu namol cald necesita 25-35 Kg namol
la cel putin 420 C, cu care se face o ungere pe partile expuse ale
corpului, in strat gros de 2-3 cm. Cu cat namolul este mai vascos,
se poate folosi la temperaturi mai mari, pana la 500 C.
Atat in timpul baii cat si impachetarii cu namol, se va pune
compresa umeda rece pe frunte, care protejeaza, crescand
termoliza.
Baia de abur
In baia de abur completa, vaporii de apa au temperatura de 500

C sau putin peste.

Baia de abur se poate face in camera cu abur, dulap cu abur sau
in instalatii improvizate.
In 15 minute se elibereaza deficitul caloric, dupa care, la fiecare
15 minute temperatura centrala creste cu 10 C, aceasta ajungand la
39-39.50 dupa 25-30 minute de baie.
Dupa baia de aburi, se recomanda o procedura de racire(o
fuziune completa, baie de imersiein cada sau bazin, dus general
rece), pentru a reface tonusul vascularsi a indeparta transpiratia.
Dintre procedurile uscate de termoterapie generala, bolnavilor
de spondilita le pot fi indicate: baia de lumina generala, sauna si
baia de nisip.
Baia de lumina genera
Este o procedura termoterapeutica intensa, datorita actiunii
directe asupra tegumentelor a razelor inflarosii si vizibile din
spectrul electromagnetic.
Este o baie de aer cald. Caldura este data de 20-25 de becuti de
100-wati. Aerul din baia de lumina se incalzeste la 60-800 C.
Baia generala de lumina se suporta bine, in prima faza, pentru
ca aerul este uscat. Dupa 20 de minute, in faza a doua a baii de
lumina, termoliza nu mai este eficienta, transpiratia stagneaza si
curge, procedura se suporta greu. Se pune compresa umeda pe
frunte, termometrul sub limba. Procedura poate fi urmata de
impachetare umeda completa 20-30 minute sau spalare completa
la 220 C dus sau afuziune fulger. O baie generala de lumina de 15
minute este o pregatire foarte buna pentru kinetoterapie. Ea poate
preceda si unele proceduri de electroterapie indicata in spondilita.
Sauna
Se executa intr-o camera cu pereti din lemn de pin. Temperatura
aerului se ridica la 80-1000 C, dar umiditatea aerului este foarte
mica.
Este bine suportata chiar de cei cu infarct in antecedente. In
timpul procedurii se poate arunca peste piatra incinsa 1-2 litri de
apa, care se evapora instantaneu, si da senzatia unui jet de caldura
pe piele. Se poate face si flagerare cu nuiele foarte elastice, care
elibereaza histamina, marind vazodilatatia. Dupa aceasta
supraincalzire, urmeaza imersia intr-un bazin mic, cu apa rece sau
un dus foarte rece sau imersia in piscina terapeutica.

Baia completa de nisip

Este indicata la cei cu spondilita in timpul curei de litoral. Se
poate face pe plaja marii sau cu nisip fin, cuartos, incalzit artificial
la 40-500 C. Pacientul se aseaza dezbracat pe nisip, apoi va fi
acoperit cu un strat de nisip, gros de 10-12 cm. Compresa umeda
rece pe frunte.
Durata 20-30 minute. Dupa procedura urmeaza spalare
completa sau baie in mare.
Aplicatiile locale de caldura ca si cele generale pot fi umede sau
uscate.
Dintre aplicatiile locale de caldura se pot recomanda:
Baia ascendenta la extermitati
Se gface in cazi speciale pentru maini si picioare. La inceput
apa are temperatura de 350 C si in decurs de 6 minute se creste
pana la 40-440 C. Dupa atingerea acestei temperaturi procedura se
continua inca 20-450minute. Este indicata, mai ales, bolnavilor de
spondilita care au si tulburari de circulatie periferica. Daca restul
corpului este izolat termic (acoperit) si sudoarea nu se poate
evapora suficient, aportul de caldura poate avea efect hiperemiant.
Impachetarea cu parafina
Aplicata corect, este cea mai buna procedura de termoterapie
locala. Parafina are temperatura de topire de 50-600 C si
termoconductibilitatea mai mica decat a apei. Corect, parafina, se
aplica lichida sau semilichida prin pensulare, baie sau turanand-o
intr-un manson in jurul articulatiei.
Impachetarea cu parafina va fi urmata de spalarea regiunii la 20
220 C.
Cataplasme impachetarile locale cu namol
La 44-460 C in strat de 2-4 cm., pe o durata de 25-35 minute,
realizeaza o termoterapie mai intensa. Se aplica in regiunea
dorsala a trunchiului pe centuri si pe membre, partile de corp pe
care nu sa aplicat namolul fiind acoperite. Urmeaza sud de
curatire.
Aplicatiile locale de caldura uscata:

Baia de lumina partiala

Poate fi indicata c preincalzire inainte de kinetoterapie. Daca
durata este mai mare de20 minute si restul corpului este acoperit,
poate avea efect iperemiant. Este urmata de spalare la 220 C sau
dus general, scurt. Se pot prescrie de 1-3 ori pe zi cate 15-20
minute.
Termopatul
Este indicat cand urmarim un flix termic moderat si de durata.
Caldura este cedaaq de cele 3-4 pungi cu lichid termopexic incalzit
la 70-800 C, care, in primele 30 minute, cedeaza multa caldura cu
efect miorelaxant si de profunzime.
c)Tratamentul prin electroterapie
Foloseste curentul electric sub diferite aspecte in scop
terapeutic.
Este o metoda pasiva, in general usor de suportat. In cazul
spondilitei anchilozante, electroterapia poate fi inclusa intre alte
tratamente in cadrul unei cure balneare.
Curentul de joasa frecventa
Dintre curentii de joasa frcventa (0-100 Hz) indicati ca:
galvanizari, ionizari, stimuli de joasa frecventa (sinusoidali,
neofaradic, rectangular, triunghiular, progresiv, exponential,
diadinamic),
in
tratamentul
spondilitei
putem folosi
ionogalvanizarile si curentii diadinamici.
Folosirea curentului galvanic este cea mai veche dintre
metodele de electroterapie. Oricare ar fi metodologia de aplicare,
efectele vasculare sunt pe primul plan, crescand debitul cutanat
circulant cu 500%, iar pe cel muscular cu 300%.
La locul de aplicare al electrozilor se produc fenomene fizicochimice, care modifica excitabilitatea, si conductibilitatea
tesuturilor astfel: la anod
scade excitabilitatea si creste diferenta de potential, la catod prin
depolarizare creste excitabilitatea, scade diferenta de potential.
Durata unei sedinte este de 15-20 de minute iar ritmul de
aplicare poate fi in functie de starea clinica, de 2-3 ori pe zi, zilnic
sau la 2-4 zile. Numarul total de 10-15 sedinte se poate repeta

dupa 2saptamani-3luni.
Vom avea grija ca, pe durata tratamentului bolnavul sa adopte o
postura relaxanta. In cazul spondilitei, acest aspect este foarte
important, intrucat, pe durata unei galvanizari pacientul poate face
concomitent si tratamentul postural, in functie de regiunea de
tratat.
Oricare ar fi amplasamentul electrozilor, vom tine seama,
mereu, ca anodul este electrodul analgetic si de obicei, va avea o
suprafata mai mica. Electrodul indirect - catodul va avea o
suprafata mai mare; situat distal de anod, va rezulta un curent
descendent sedativ, situat proximal, va rezulta un curent ascendent
proximal.
Baile galvanice (patru celulare) pot fi, deasemenea, recomandate
bolnavilor de spondilita anchilozanta, mai ales celor cu forme
periferice, cand sunt afectate articulatiile mici ale extremitatilor.
Folosind efectele de polarizare si modificare a permeabilitatii
tisulare ale curentului galvanic, putem introduce, prin tegument
substante farmacologice active. Procedura este o ionogalvanizare
sau, mai simplu o ionizare. IN cazul afectiunilor articulare cronice,
inflamatorii sau degenerative, ionoforeza este mult utilizata. Intre
alte avantaje ale metodei, fata de administrarea parenterala a
medicamentelor, amintim ca, prihn ionoforeza, putem delimita
precis zona de tratat in functie de marimea si functia electrozilor
avand posibilitatea de a introduce local doze relativ mari de
substanta farmacologica activa ca ioni, deci ca forma
electrochimica, care intra imediat in reactie.
Dar datorita ionilor paraziti de la suprafata tegumentelor,
cantitatea de substanta activa care patrunde se r5educe. De aceea,
este necesar ca solutia anodica sau catodica sa contina de cel putin
20 de ori mai multi ioni activi de introdus.
Dupa ce curatim tegumentul, aplicam electrodul prin
intermediul invelisului hidrofil imbibat cu solutia medicamentoasa
la care se adauga 4-5 ml din solutia de protectie. Trecerea unor
substante prin tegument este foarte mica sau nu patrunde
deloc(butazolidina); altele (antibioticele) nu se introduc prin
ionofaza pentru ca sunt foarte alergizante. Se folosesc substante cu
actiune antiinflamatorie, antialgica, care sunt indicate in
tratamentul spodilitei.
Practic putem face ionizarile cu aceeasi aparatura si accesorii ca

pentru galvanizari. Deosebirea consta in accea ca in loc de a

imbiba stratul hidrofil
cu apa sau cu ser fiziologic caldut, vom folosi una din solutile
medicamentoase.
Curentii diadinamici sunt curenti sinusoidali redresati. Au 3 efecte
principale:
- de stimulare a motricitatii, sensibilitatii si troficitatii;
- efect de inhibitie prin blocaj catodic al durerii al tonusului
muscular crescut in starile spastice;
- efect de obijnuinta, cea ce inseamna, de fapt, inhibitia, anularea
primelor doua efecte.
Ritmul de aplicare al sedintelor poate fi, dupa starea clinica a
bolnavului de 2-3 ori pe zi sau o sedinta la 2-3 zile.
Cand urmarim, efectul analgetic, este bine sa sistam procedura
dupa 6-8 sedinte, pentru ca, uneori, continuand aplicarea ei,
durerile se pot exacerba.
Campuri magnetici de joasa frecventa
Magnetodiafluxul este denumirea aparatului care genereaza
campuri magnetice de joasa frecventa folosite in scop terapeutic.
Aparatul poate furniza 3 forme de camp magnetic (continu,
intrerupt ritmic si intrerupt aritmic).
Seria de tratament cuprinde 10-12 sedinte si se recomanda 3-5
serii pe an. Vom avea grja ca bobinele sa fie orientate cu nordul
spre cap si sudul spre picioare iar pacientul cu capul spre nord.
Curenti frecventa medie
Cuprinde domeniul intre 1000-100000 Hz.
In electroterapie se folosesc frecvente intre 4000-5000 Hz.si
frecventa de 1000 de Hz.
Cand in spondilita sunt afectate si alte articulatii (periferice)
putem indica media frecventa sub media curentilor interferentieri,
avand grija sa aplicam electrozi in mod corespunzator, incat cele
doua circuite sa se interfereze in zona de tratat.
Intensitatea trabuie sa fie crescuta si redusa progresiv, la
inceputul si sfarsitul procedurii. Durata sedintelor este de 15-20
minute cand folosim electrozi placa si 10 munue cand folosim
electrozi ventuza. Numarul sedintelor este variabil dupa scopul
propus si starea clinica a pacientului. Se pot face zilnic sau la doua
zile.

Pentru a mari efectul de profunzime al procedurii (in general a

tuturor procedurilor de electroterapie ) este bine ca aceasta sa fie
precedata fie de masaj, fie de parafina sau baie de lumina.

Ultrassunete
Undele ultrasonore sunt oscilati mecanice ale materiei cu
frecventa mai mare decat a sunetelor percepute de urechea omului.
Este o energie mecanica obtinuta din energie electrica. Oscilatiile
care sunt imprimate tesuturilor realizeaza un micromasaj.
Ca tehnica de tratament exista doua modalitati de aplicare:
directa sau indirecta prin intermediul apei sau cu oglinda
reflectorizanta.
In aplicarea directa, cu capul de tratament in contact cu
tegumentul si uniform apasat, vom face miscari longitudinale si
circulare. Pielea se unge cu ulei de parafina. Dar, pentru ca
ultrasunetul mareste permeabilitatea de membrana se pot introduce
substante medicamentoase care cresc actiunea fibrinolitica.
Eficienta ultrasunetelor este mai mare daca este facuta dupa
masaj sau parafina.
d) Tratamentul prin masaj
Sub diferite forme (manual, uscat sau umed masajul face parte
din "triada" caldura-miscare-masaj sau masaj miscare caldura, in
afectiunile aparatului locomotor.
Masajul este o prelucrare metodica a partilor moi ale corpului in
scop fiziologic sau curativo-profilactic.
Masajul are efecte locale si generale.
A. Efectele locale sunt:
- actiune sedativa asupra durerilor de tip nevralgic, muscular si
articular;
- actiune hiperemianta locala de imbunatatire a circulatiei locale,
care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra
carora se exercita masajul;
- inlaturarea lichidelor interstitiale de staza, cu accelerarea
proceselor resorbtiei in regiunea masata.
Efectele generale sunt:
- stimularea fuunctiilor aparatului respirator;
- stimularea fuunctiilor aparatului circulator;

- cresterea metabolismului bazal;

- efecte favorabile asupra starii generale a organismului prin
imbunatatirea somnului si sedarea durerilor musculare.
Masajul este compus din manevre principale si manevre
secundare.
Manevrele principale sunt: neteziri si vibratii (manevre
sedative); framantat, frictiune si tapotament (manevre tonefiante).
B.Descrierea anatomica a regiunilor cervico-dorso lombare.
Scheletul zonei este alcatuit din: coloana vertebrala, centura
scapulohumerala, cutia toracica si centura pelviana.
Coloana vertebrala este alcatuita din 32-33 vertebre, impartita in
cinci zone:
- zona cervicala alcatuita din 7 vertebre;
- zona dorsala alcatuita din 12 vertebre;
- zona lombara alcatuita din 5 vertebre;
- zona sacrala formata din 5 vertebre sudate;
- zona coccigiana alcatuita din 4-5 vertebre sudate.
Centura scapulohumerala are scheletul format din: omuplat
(scapula), clavicula (situata anterior), acromeon.
Cutia toracica este alcatuita din 12 perechi de coaste legate
posterior de coloana vertebrala dorsala, si anterior se articuleaza
cu osul stern.
Centura pelviana este alcatuita din oasele coxale (ilion, ischion),
posterior se articuleaza cu coloana vertebrala iar anterior cu osul
pubis.
Masa musculara a zonelor este alcatuita din: trapez, sternocleido-mastoidian, marii dorsali, romboizi, rotunzi (mare, mic si
pronator), dintati, patratul lombar, muschii fesieri.
Tehnica masajului
Avand in vedere ca pacientul cu spondilita anchilozanta prezita
dureri se efectueaza un masaj sedativ. Masajul se executa pe
regiunile: cervicala, dorsala, lombara si in articulatiile periferice.
Inaintea masajului se poate executa o procedura de incalzire pentru
relaxarea musculaturii.
Bolnavul este asezat in decubit ventral si se incepe procedura cu
neteziri, pe zona dorso-lombara, de la plica fesiera cu palmele
intinse, se merge ascendent pe paravertebrali si pe interiorul zonei
pana la partea superioare a zonei dorsale si se opreste in jurul

umerilor.
Se mai pot executa neteziri tot cu palmele intinse si pe partea
exterioara a corpului si se incheie la vertebra cervicala C7.
Procedure se mai poate continua cu frictiuni combinate cu vibratii,
numai daca se poate si in perioadele de acalmie. Dupa acea se
executa netezirile de intrerupere pe directile aratate mai sus si cu
aceeasi tehnica. Urmeaza vibratiile pe toata suprafata musculara,
se executa cu mana intinsa si articulatia carpiana relaxata.
Procedura se incheie cu toate tipurile de netezire ca la inceputul
sedintei. Pe regiunea fesiera fiind o zona cu musculatura foarte
dezvoltata se pot executa si usoare framantari combinate cu
vibratii si geluiri pe toata suprafata musculara. Inaintea procedurii
de masaj se poate administra un supozitor cu indometacin pentru
calmarea durerilor lombare i o executie mai aprofundata in zona
respectiva.
Dupa terminarea masajului in zonele respective, pacientul este
ridicat in sezut pentru a i se putea executa masajul in zona
cervicala. Se executa tot un masaj sedativ dar pe alte directii.
Framantarile se incep de la gaura occipitala si se coboara in jos
pana la C7 si apoi se inconjoara umerii pana la acromion. O alta
rforma de netezire este cand mainile maseurului se muleaza pe
gatul pacientului. O alta forma este cu degetele Index si medius pe
langa coloana vertebrala, se coboara de la gaura occipitala pana la
C7.
Masajul in articulatile periferice se executa cu neteziri cu partea
cubitala sau cu policele in articulatie si se pot face usoare
framantari combinate cu vibratii. Masajul la o articulatie se
executa dupa ce in prealabil a fost facuta o incalzira a regiunii
superioare si inferioare articulatiei.
Masajul poate fi precedat de kinetoterapie.
zonei este alcatuit din: coloana vertebrala, centura
scapulohumerala, cutia toracica si centura pelviana.
Centura scapulohumerala are scheletul format din: omuplat
(scapula), clavicula (situata anterior), acromeon.
Cutia toracica este alcatuita din 12 perechi de coaste legate
posterior de coloana vertebrala dorsala, si anterior se articuleaza
cu osul stern.
Centura pelviana este alcatuita din oasele coxale (ilion, ischion),
posterior se articuleaza cu coloana vertebrala iar anterior cu osul
pubis.

Masa musculara a zonelor este alcatuita din: trapez, sternocleido-mastoidian, marii dorsali, romboizi, rotunzi (mare, mic si
pronator), dintati, patratul lombar, muschii fesieri.
..Mobilizarea articulatiilor si (chineto terapie)
Obiectivul fundamental al terapiei spondilitei este mentinerea
mobilitatii segmentelor neafectate si imbunatatirea acesteia, atunci
cand este diminuata datorita proceselor inflamatorii-osifiante.
Acest obiectiv se realizeaza in primul rand prin miscare. Pentru a
avea rezultatele dorite kinetoterapia trebuie instituita precoce,
individualizata, adaptata la forma clinica si stadiul evolutiv al
fiecarui pacient in parte si continua.
Este bine ca sedintele individuale de kinetoterapie sa fie
precedate de practica unei tehnici de relaxare ca si a unor exercitii
de gimnastica respiratorie.
Pacientul se va aseza pe salteaua de gimnastica intro pozitie
potrivita exercitiului de executat. Dupa relaxarea si exercitile de
gimnastica respiratorie prealabila, efectuate in decubit dorsal vom
incerca adoptarea pozitiei sezand pe saltea cu trunchiul flectat in
forma de secera, cerand bolnavului ca, dupa inspiratii adanci sa
mareasca flexia trunchiului. In felul acesta urmarim largirea
spatilor intercostale cunoscut fiind ca cutia toracica a unui
spondilitic este fixata in expir.
Din pozitia sezand pe taburet sau din ortostatism, bolnavul va
executa flexiuni laterale ale trunchiului pentru antrenarea la
miscare a intregii coloane vertebrelor.
Dupa aceste exercitii pregatitoare vom indica miscarile potrivite
fiecarui bolnav alegand corespunzator baza de pornire si "modelul
activ"
Miscarile trebuie ca, prin accentuarea rotatiilor, a
flexiunilor laterale si a retroflexilor coloanei vertebrale, sa
serveasca la mentinerea mobilitatii acesteia. Pentru fortificarea
musculaturii extensoare si destinderea musculaturii flexoare a
coloanei vertebrale, respectiv pentru a evita atrofiile si
contracturile musculare, prezente in spondilita, se recomanda
exercitiile "in lant" care sa antreneze intreg corpul si extremitatile.
Dupa executarea individuala a exercitilor, se trece, in etapa
urmatoare, la kinetoterapie in grup. Pe cat posibil, grupele vor fi
alcatuite din pacienti cu forme clinice asemanatoare.
Sedintele vor avea loc, la inceput, zilnic, timp de 2-3 saptamana,
apoi 2-3 ori pe saptamana in sala de gimnastica (a sanatoriului sau

policlinicii), eventual, in bazine pentru kinetoterapie.

7.TERAPIA OCUPATIONALA
Reprezinta forme prelungite si specializate de kinetoterapie intre
ele existand unele deosebiri de nuanta.
Terapia ocupationala foloseste intregi serii de aparate si
instalatii in scopul imbunatatiri de efectuare a unor munci sau a
deprinderii unor jocuri distractive.

8.TRATAMENTUL.BALNEOLOGIC.(APE.MINERALE,NA
MOLURI)
Pe langa programul terapeutic deschis se vor adauga in
statiunile de profil:
-Bai cu ape minerale,
-Bai cu ape termale,
-Bai cu plante si sare,
-Bai cu namol.
Mediul ambiant ca si iesirea din mediul obisnuit va grabi
pacientului vindecarea si corectia starii psihice.
Se recomanda statiunile: Ocna Mures, Slanic-Moldova,
Caciulata, Calimanesti, Baile Felix, Baile 1Mai, Baile Herculane,
Vatra Dornei, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia Amara, Sovata.

Generalitati definitie, clasificare, date epidemiologice

Spondiloza dorso-lombar (dorsolombartroza), reprezint localizarea
procesului degenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei
dorsale i lombare, att n sectorul discosomatic ct i interapofizar; pot exista
i la acest nivel manifestri de osteofitoz difuz.
Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care
prezinta cartilajul articular ca un element important al articulatiei.
Evolueaza in final spre impotenta functionala articulara.
Este cea mai frecventa suferinta reumatica, incidenta ei crescand cu
varsta, femeile intre 40-60 de ani fiind mai des afectate decat barbatii.
Spondiloza dorso-lombar face parte din reumatismul cronic
degenerativ, bolnavii afectati de aceasta boala nu se mai vindeca doar se
incearca o stabilizare a starii lor de sanatate,
Artroza interapofizar dorso-lombar poate avea un rsunet clinic
important datorit vecintii unui element anatomic important, rdcina
nervoas, de aici frecvena nevralgiilor determinate de artroza interapofizar.
Prezena unor simptome suprtoare la un bolnav cu spondiloz poate
ine de o alt leziune concomitent sau de aa zisa decompensare vertebral:
insuficiena musculaturii dorso-lombare la care se poate adug un grad mai
mare sau mai mic de osteoporoz.

Etiopatogenie cauze, mecanisme, anatomie patologica

Cauza principal a durerii rezid n modificrile degenerative ale
articulaiilor i discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale
rahisului dorso-lombar (ligamente, periost, musculatur, vase sanguine,
rdcini nervoase, sinoviala articulaiilor interapofizare posterioare).

O pondere mai mare n etiologie o au:

tulburrile de static rahidian (poziii greite n munca profesional)
traumatisme vertebrale majore sau minore (micro-traumatismele)
solicitrile sportive de performan
boala Scheuermann (spondiloza juvenil, la copii sub 10 ani i care
evolueaz spre scolioz i cifoz)
anomalii congenitale (sindromul Forestier Rotes, caracterizat printr-o
osteofitoz gigant i formarea de puni osoase, realiznd un adevrat
bloc vertebral)
vrsta naintat
obezitatea
Procesul de uzur la nivelul coloanei vertebrale afecteaz att discul
intervertebral, determinnd o discartroz sau artroz meniscosomatic ct i
articulaia interapofizar producnd o artroz posterioar.
Discartroza prezint unele particulariti :
- discul intervertebral ncepe s prezinte unele semne de uzur la nivelul
inelului fibros care se fisureaz ca urmare a leziunilor degenerative i sub
influena traumatismelor i solicitrilor zilnice iar nucleul pulpos se
deshidrateaz, se altereaz, se turtete i tinde s migreze prin fisurile inelului
fibros:
- discul diminu n nlime:
- materialul discal se poate deplasa nainte sau napoi mpingnd ligamentul
longitudinal sau posterior.
Nucleul pulpos poate strbate i platoul cartilaginos, fcndu-si loc n
structura osoas a corpului vertebral.
In cazul discartrozei alturi de alterarea discal propriu-zis este nglobat i
rsunetul osos, osteoscleroza platourilor vertebrale i osteofitoza reactiv.
Osteofitoza se dezvolt anterior, mai rar posterior sau lateral. Osteofitele apar
uneori n vecintatea unui disc degenerat. Cel mai adesea, ele apar difuz de-a
lungul ntregii coloane vertebrale sau predominnd la nivelul unui anumit
segment.
Procesul de senescen discal evolueaz n felul urmtor: nucleul
pulpos i pierde turgescena, omogenitatea, se deshidrateaz devenind fibros
i ulterior se retract. Deteriorarea inelului fibros lamelar ncepe prin apariia de
mici focare de hialinizare amorfe care conflueaz ducnd la fisuri, la nceput
circulare, apoi radiare, predominnd n partea posterioar i straturile profunde
ale discului. Acest sistem de fante permite migrarea spre periferie a nucleului
pulpos degenerat.
Pensarea discal, condensarea i osteofitoza se dezvolt mai ales n
zonele de presiune maximal, adic n partea anterioar a discului i a
platourilor vertebrale i n concavitatea curburii dorsale (cifozei, scoliozei) i

lombare. Artroza dorso-lombar este o artroz de origine static, complicnd o

cifoz dorsal fiziologic. Dezvoltarea osteofitelor limiteaz micrile coloanei.
La subiecii tineri artroza dorso-lombar survine pe o cifoz consecutiv
epifizitei vertebrale (boala Scheuermann), la femeia dup menopauz complic
cifoza cu hiperlordoz lombar (sindrom trofostatic), iar la vrstnici se
ntlnete cifoza senil, prin osteoporoza difuz a coloanei.

Criterii de susinere a diagnosticului

a) Examen clinic - semne subiective i obiective
Se remarc prin srcia semnelor subiective i obiective. Manifestrile se
concretizeaz n sindroame locale i radiculare.
- simptome subiective.
Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii i un grad variat
de impoten funcional. Rareori ele pot determina unele complicaii dintre
care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare. Durerile vertebrale sunt
difuze, vag localizate, cu debitul insidios i evoluie ndelungat de obicei
moderate ca intensitate.
Durerile vertebrale sunt dureri de tip mecanic. Ele se accentueaz prin
oboseal, ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele, fixarea
ndelungat a capului n timpul urmririi unui spectacol ca i lucrul prelungit la
birou. Durerile se amelioreaz sau chiar dispar n repaus n special n poziia
de decubit pe un plan dur. n practic se poate vorbi de dorsalgii. Bolnavii
acuz alturi de dureri un grad oarecare de redoare, de limitare a micrilor
coloanei vertebrale, de flexie, de nclinare lateral. Pe acest fond caracterizat
prin dureri moderate este posibil apariia unor crize dureroase de cteva zile
sau sptmni caracterizate prin dureri foarte vii. Aceste crize pot surveni n
urma unei micri forate sau brute, uneori minime. Deseori suferinele
bolnavilor mbrac aspectul sindroamelor radiculare cum este nevralgia
intercostal. Uneori spondiloza dorso-lombar se poate asocia cu jena
respiratorie i hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt
posibile de asemenea radieri dureroase precordiale care se localizeaz
frecvent.
Simptomatologia este cronic, elementul dominant fiind durerea care se
repercuteaz negativ asupra comportamentului statokinetic al bolnavului. Se
manifest sub form de episoade evolutive, ca durere difuz sau localizat,
nalt sau joas, discal sau interapofizar, iritant sau nu, reflectnd
tulburarea ansamblului osteo-musculo-ligamentar al coloanei dorso-lombare.
Pe fondul de dorsalgie cronic apar acutizri ce se nsoesc de contractur
reflex i limitare funcional; accesele sunt generate de asemenea de factori
mecanici i la frig.

Mai rar apar simptome de tip radicular, intercostal, traduse prin algii ale
peretelui toracic i abdominal, mai intense pe traiectul unei rdcini.
1. Dorsalgia cronic. n etapa 30-40 de ani, spondiloza difuz apare mai
ales la sexul feminin crend o stare de discomfort toracic posterior. Segmentul
interscapular este cel mai afectat. Factorii psihici i terenul trebuie luai n
considerare, ei putnd conferi o important coloratur simptomatologiei.
Dorsalgia cronic mai poate avea i origini musculare (muchii scaleni, trapezi,
romboizi), ligamentare, deranjamentul minor intervertebral, entorsele costale.
2. Dorsalgia acut. Puseurile congestive pot genera dureri acute, cel mai
adesea n zona medie, cu un pronunat caracter mecanic i rsunet nefavorabil
asupra capacitii statokinetice.
3. Nevralgia intercostal. Hiperproduciile disco-osteofitice i
interapofizare pot irita nervii intercostali genernd o simptomatologie de tip
nevralgic.
Dorsalgia interscapular poate fi i de origine cervical prin leziunile
segmentului inferior.
Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloza dorso-lombar, este relativ
srac. Se recomand o oarecare limitare a micrilor coloanei vertebrale. La
palparea coloanei, care se va efectua att dealungul liniei apofizelor spinoase,
ct i n afara acestora, se va constata prezena unor puncte dureroase
mediane sau latero-verticale. Se vor descoperi deformaii localizate i se pot
provoca dureri i pe un segment mai limitat, sau mai ntins al coloanei. Bolnavii
cu spondiloz dorso-lombar au o stare general bun, sunt normo- sau chiar
hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus n decubit ventral n
poziie seznd, sau n picioare.
Examenul clinic poate evidenia o deviaie n plan frontal sau sagital de
amplitudine mic, adesea ireductibil. Palparea remarc zone de sensibilitate,
de contractur limitat sau atrofii ale muchilor paravertebrali.
Tot examenul clinico-funcional precizeaz la fiecare bolnav modificrile
fiziopatologice care determin simptomatologia algic;
reducerea elasticitii esuturilor moi (muchi, fascii, ligamente) prin
contracturi - retracii sau procese inflamatorii,
reducerea forei i rezistenei unor grupe musculare sau scderea
coordonrii lor, cu disfuncii de transfer i mers,
reducerea mobilitii coloanei vertebrale
Examenul clinic, pe lng tulburarea de static, subliniaz durerea la
presiunea pe spinoasele T5-T6 i T9-T10.
b) Investigaii paraclinice
O dat cu vrsta se sintetizeaz n exces fibrele de colagen de tip I, n
structura inelului fibros, cu rol n geneza spondilozei i discopatiei. Examenele
biochimice indic prezena de enzime proteolitice n interiorul discului, cum ar fi

colagenaza, gelatinaza, elastaza, cu rol degenerativ. Msurndu-se presiunea

n nucleu i inelul fibros, s-a constatat c ea crete n posturi vicioase,
ortostatism, eforturi fizice i cu gradul de degenerare, fiind responsabil de
durerea coloanei vertebrale; nervii care nconjur inelul fibros se gsesc
adiacent de ligamentul longitudinal posterior, putnd fi o surs algic n
prolapsul i degenerescena discal.
Examen radiologic
Acest examen constituie principalul mijloc de evideniere a artrozelor
intervertebrale n prezena sau absena unui tablou clinic corespunztor.
Discartroza se traduce radiologic printr-o pensare a spaiului intervertebral iar
platourile vertebrale sunt neregulate i sclerozate. Se remarc pensarea
spaiului articular, modificri de structur osoas. Spondiloza dorso-lombar se
caracterizeaz prin prezena difuz a osteofitelor care prezint o concavitate
extern (ce justific denumirea de cioc de papagal ) crescut orizontal.
Mai trziu, prin unirea acestor ciocuri iau natere puni osoase, ce prezint o
osteoporoz pronunat. Radiografia coloanei poate evidenia i unele anomalii
precum i anumite leziuni discale rspunztoare de unele nevralgii rebele.
Explorarea radiologic este principalul argument diagnostic.
Tabloul radiologic este dominat de diminuarea n nlime a interliniei
articulare (pensare global), de osteocondensare i de osteofitoz marginal.
Discartrozele mecanice sunt localizate, iar cele degenerative sunt multiple,
supraetajate.
a) Diminuarea n nlime a interliniei articulare (pensare global sau
turtirea discului) indic o distrugere a fibrocartilajului discal, diagnosticul
radiologic bazndu-se pe studiul modificrilor asociate: osteocondensarea i
osteofitoza.
b) Alterrile structurale ale vertebrei n vecintatea discului constau ntrun proces de condensare osoas juxtadiscal (osteoscleroza platourilor
vertebrale)
c) Osteofitoza marginal, n special pe segmentul T5-T9, este expresia
major a artrozei i constituie cel mai concludent semn radiologic de artroz.
Alte modificri radiologice constau n:
calcificri ale nucleului,
artroz interapofizar.

Evoluie i prognostic
Evoluia i prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele
necesit msuri terapeutice care s contribuie la ameliorarea strii bolnavului
i la prentmpinarea complexrii lui sub raport psihic.

Evoluia spondilozei dorso-lombare este lent, leziunile degenerative ale

coloanei vertebrale accentundu-se cu vrsta.
Prognosticul e n general favorabil.
Una din complicaiile spondilozei dorso-lombare o constituie i
sindroamele de compresiune medular, care se traduc la nivelul membrului
inferior printr-o diminuare a sensibilitii profunde iar la nivelul membrului
superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.
Evoluia depinde de:
combaterea factorilor de risc,
controlul posturii ortostatice,
evitarea eforturilor fizice,
condiii meteorologice nefavorabile,
diagnosticul i tratamentul corect n puseurile de acutizare,
terapia de ntreinere condroprotectoare n perioadele de acalmie,
profilaxia secundar a recidivelor,
supraveghere medical periodic cu respectarea indicaiilor terapeutice
conservatoare sau chirurgicale.
Probleme apar numai n formele cu deficit neuromotor accentuat i
incapacitate temporar de munc crescut i variaz de la caz la caz.

Tratament
1) Tratament profilactic:
Kinetoprofilaxia primar are o larg adresabilitate i const n utilizarea
exerciiului fizic ca mijloc de ntreinere a strii de sntate, a integritii i
funcionalitii normale a organismului. Ea este indicat indiferent de vrst,
sex sau pregtire fizic anterioar.
Obiectivele urmrite sunt:
meninerea mobilitii articulare, forei i rezistenei musculare,
posturii corecte,
capacitii de efort
coordonarea i abilitatea micrilor.
Obiectivele specifice sunt legate de predispoziia unor persoane pentru
afectarea patologic a coloanei vertebrale n general (obezi, femei gravide,
persoane cu munc fizic grea, insuficiene musculo-ligamentare, deficiene
fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).
Scopul tratamentului consta in:
scderea greutii corporale,
tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale;

corectarea unor modificri ale coloanei vertebrale prin nsuirea de

posturi corecte i aliniament al corpului.
Tratamentul este adaptat formelor clinice i se realizeaz prin mijloace
ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice i kinetice.
2)Tratamentul igienico-dietetic const n repaus la pat n puseurile de
acutizare. n stadiile de remisiune se recomand evitarea unor micri
contraindicate.
Educaia bolnavului este o component esenial a programului de
recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului,
posturile corecte n ortostatism i n poziia aezat pentru meninerea lordozei
i protecia structurilor lezate, modalitile concrete de ridicare din clino- n
ortostatism, ca i posturile corecte n diferite activiti uzuale.
3)Tratamentul medicamentos vizeaz:
combaterea durerii,
combaterea inflamaiei periradiculare,
combaterea contracturii musculare,
sedarea pacienilor.
Se administreaz:
AINS n posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)
medicaie antalgic la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal).
Glucocorticoizii se aplic n infiltraii paravertebrale sub form de
hidrocortizon acetat, betametazon - Diprophos sau Triamcinolon acetonid
etc. cu xilin 1%.
Medicaia decontracturant (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de
obicei asociat cu folos.
Terapia sedativ cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea
cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea util.
Medicaia condroprotectoare constituie o terapie modern de fond n
procesul degenerativ cartilaginos.
4) Tratamentul ortopedic chirurgical este indicat foarte rar. Se pot
practica osteotomii, artroplastii, artrodeze.
a) Principiile i obiectivele tratamentului BFT
Obiectivele recuperrii n spondiloze sunt:
- Combaterea durerilor
- Combaterea redorilor i retraciilor
- Stabilizarea procesului de artroz
- Rectigarea mobilitii coloanei vertebrale
- Promovarea exerciiilor de asuplizare a coloanei

- Armonizare a curburilor fiziologice

- Tonifierea musculaturii paravertebrale
- Crearea unui comportament igienic i ergonomic va proteja coloana,
prentmpinnd progresia proceselor degenerative i apariia puseurilor acute.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandri, cu cele mai eficiente
rezultate. Aproape c nu exist contraindicaii din punctul de vedere strict al
bolii artrozice, excluznd bineneles numai formele complicate (cardiaci,
pulmonari decompensai, etc.).
Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei,
termoterapiei i balneoterapiei.

b)Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnic, efecte)

Din hidroterapie indicm mpachetrile uscate generale cu sticle calde,
30-60 minute.
mpachetrile cu parafina
Tehnica de aplicare: se topete intr-un vas o cantitate de parafin alb n aa
fel nct s mai rmn cteva buci neinclzite, n scopul evitrii
supranclzirii.
Cu ajutorul unor mansoane prevazute cu un orificiu prin care se
toarna,cu ajutorul unei palnii, parafina topita. Ele sunt confectionate din panza
cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros de parafina. Peste stratul de
parafin se pune o bucat de flanel i se acoper regiunea cu ptura.Durata
este de 30-60 de minute. Regiunile proase se rad sau se ung cu ulei nainte
de aplicarea parafinei. Pe regiunile neproase nlturarea parafinei se
realizeaz foarte uor din cauza transpiraiei produs de parafin.
Aciunea parafinei provoac o supranclzire profunda i uniform a esuturilor.
Pielea se nclzete la 38-40 de grade C provocnd o transpiraie local
abundent.
La desfacerea parafinei se evideniaz hiperemia produs. Dup mpachetare
se aplic o procedur rece.
Se mai indic n cazul spondilozei dorso-lombare:
Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, la care se
asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai
mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la temperatura de 36-37 grade
C.
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute este lasat
linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate
miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa,l apoi pe rand
se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de

aceeasi parte. Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de

partea opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la degete. La urme
se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale
coloanei cervicale.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute.
Dupa aceea bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur
miscarile imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si
lasat sa se odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici
corespunzatoare.
Mod de actiune: factorii pe care se bazeaza efectele baii
kinetoterapeutice sunt: factorul termic si factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii
musculare care se produce sub influenta apei calde si piertderii greutatii
corpului conform legii Arhimede.
Bile medicinale:
Modul de aciune: factorul termic, chimic i mecanic.
Bai cu ingrediente chimice - temperatura apei 35-37 de grade C, durata 10-20
minute.
Baia cu iod - (substana activ este iodura de potasiu sau sare de
Bazna).
Bile cu iod se fac n czi de lemn acoperite cu capac sau cu o ptur n
aa fel ca numai capul bolnavului s rmn afar, pentru a evita aciunea
nociv a vaporilor de iod.
Mod de aciune: iodul micoreaz vscozitatea sngelui provocnd
vasodilataie i scznd tensiunea arterial, mrete puterea de aprare a
organismului determinnd reacii locale la nivelul esuturilor i organelor
contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.
mpachetrile cu nmol:
Materiale necesare: pat sau canapea, ptur, pnz impermeabil,
cearceaf.
Se pregtete nmolul prin amestecarea lui cu ap fierbinte pn ce se
realizeaz o mas vscoas.
La temperatura indicat n prescripie se aplic nmolul pe cearceaf n grosime
de 2-3 cm. Peste acest strat de nmol se aeaz regiunea de mpachetat a
bolnavului, se aplic nmolul pe prile laterale i anterioare ale corpului
evitnd regiunea precordial.
Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compres rece pe frunte.
Durata este de 20-40 min. Dup terminare se practic o procedur de curire.
Aceste mpachetri au tripl aciune:

- termic
- chimic
- mecanic.
Aciunea nmolului:
Mecanic - producnd excitaia pielii datorit micilor particule componente.
Efect fizic - temperatura crescut a corpului cu 2-3 grade C.
Efect chimic - prin resorbia unor substane pe care le conine nmolul.
Nmolul activeaz producerea de histamin. n piele apare o transpiraie
abundent cu eliminarea crescut de acid uric din metabolismul proteic.
Sunt mobilizate depozitele sanguine producndu-se intensificarea circulaiei n
anumite teritorii.
Bile cu abur:
Se folosete cldura umed sub form de vapori. Ele aduc un aport mare
de cldur ridicnd intr-un timp relativ scurt temperatura corpului.
Pentru ca bile de abur s fie mai uor suportate se pleac de la o
temperatur iniial de 38-42 de grade C. i se urc treptat la 50-55 grade C
Durata lor variaz n raport cu boala i rezistena organismului de la 5-30
min. iar dac dorim s mrim transpiraia dm bolnavului 250-500 ml ceai sau
ap.
n timpul procedurii se pune o compres la cap, ceaf, inim. Baia de abur
se termin cu o procedur de rcire, baie sau du rece.
Bile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai
mult de trei ori pe sptmn.
Baia de abur poate fi: complet sau parial.
Baia de abur completa:
Pot fi executate n camere speciale intr-o atmosfer suprancrcat de
vapori la temperaturi de 40-50 grade C; ele mai pot fi practicate n dulapuri
speciale orizontale sau verticale.

c) Tratamentul prin electroterapie (tehnic, efecte)

Electroterapia este folosit sub diferite forme:
cureni de joas frecven galvanizri;
ionizri cu novocain, clorur de calciu, histamin;
cureni cu impulsuri (TENS);
cureni diadinamici;
cureni interfereniali de medie frecven;
curenti de inalta frecventa (ultrasunetul, magnetodiafluxul
ultrascurte).

si

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiaz utilizarea

aciunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop
curativ sau profilactic.
Aplicarea energiei electrice se face, fie direct prin curentul continuu sau
alternativ i derivatele lor, fie indirect, transformat n alte forme de energie, ca
cea radiant, caloric sau luminoas.
Proceduri folosite n tratamentul electroterapiei:
- curentul galvanic
- ionizrile
- curentul diadinamic
- ultrasunetul
- curenii interfereniali
- magnetodiaflux
- roentgen terapia

- Curentul galvanic: Prin curentul electric nelegem o deplasare de sarcini

electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate s treac un curent
electric continuu, adic o scurgere de electroni).Dac sensul de deplasare al
electronilor este acelai meninndu-se la o intensitate constant este vorba
despre un curent continuu.
Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic:
- efect termic
- efect termoelectronic
- efect magnetic
- electroliza i electroforeza
Tehnica de aplicare:
n tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie s avem n
vedre:
- bolnavul i regiunea de tratat (coloana vertebrala)
- aplicarea electrozilor i legtura cu sursa
- manevrarea aparatului
Bolnavul va sta n decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de
cauciuc mbrcat cu cearaf curat. Electrozii vor fi aplicai ntotdeauna, fie
numai prin intermediul unui strat hidrofil mbibat cu apa (tifon, pnz, flanel,
burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei n cazul bilor electrice (baia
general Stranger; baia galvanic complet)
Nu se va aplica niciodat electrodul de metal sau de crbune direct pe
tegument sau mucoase.
Intensitatea curentului trebuie s ajung la pragul de toleran al bolnavului.
Durata 30 min., zilnic sau la dou zile.

- Ionizrile

Ionizarea este procedura prin care introducem n organism, cu ajutorul

curentului electric diferite substane medicamentoase cu aciuni farmacologice.
Tehnica de aplicare:
Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de aparatura folosit n
galvanizare, folosind substane medicamentoase ca: Clorura de Calciu, xilin.
Numr sedinte=10
Timp=10-15 min.

- Curent diadinamic
Curentul diadinamic este o form derivat din curentul sinusoidal de 50
Hz, care a suferit o serie de modificri.
Tratamentul cu cureni diadinamici n spondiloze cuprinde:
- difazat
(D.F.) - tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic i analgezic
temporar
- perioada scurt (S.P.) - folosit n traumatisme articulare, vasculopatii,
nevralgii cu sau fr tulburri trofice asociat uneori cu - lung perioad (L.P.)
- folosit n atrofii ale musculaturii netede.
Efecte:
- vasodilatator
- decontracturant
- antiinflamator
Aplicaii pe zona dureroas:
Pe regiunea de tratat se aplic esut hidrofil bine mbibat, bine stors i
fr asperiti, peste el se aplica electrodul ce trebuie s fie neted, fr tieturi
sau ndoituri, bine mulat pe suprafaa de aplicat, mai mic dect esutul hidrofil.
Acestea sunt fixate cu ajutorul unor sculei de nisip ori banderole elastice.
Durata unei edine este de 6-8 min. Nr. edine = 6 - 10 pe serie.
Electrozii
- plumb, aluminiu
- cauciucai

- Ultrasunetul
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale
fizioterapiei, n care este vorba de transmiterea vibraiilor mecanice pendulare
pe o frecven deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete,
penetrarea i absorbia acestora n corpul omenesc. Efectele lor sunt
deosebite fa de cele ale diverselor forme de cureni electrici (faradic,
galvanic).
Ultrasunetul este un curent de nalt frecven care are calitile de a fi
fibrinolitic i decontracturant.
Tehnica de aplicare:
Pe regiunea de tratat se aplic unguent (fenilbutazon, indometacin,
etc.), se face micarea capului (emitor) ncet i lipit pe suprafaa respectiv.

Timp de aplicare = 5-6 min.

Numr sedinte = 8-10 zilnic sau la 2 zile
Efecte:
- efectul mecanic al UUS este cel de vibraie;
- efect termic;
- efect de difuzie;
- efecte analgezice;
- stimularea sistemului nervos vegetativ;
- efecte antiinflamatoare;
- efecte vasculare

- Cureni interfereniali (cureni de medie frecventa)

Sunt indicai pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.
Durata unei sedinte = 15 - 20min
Numr de edine = 6 - 8 pe serie
Efecte:
-decontracturant
- miorelaxant
- trofic.
Tehnica de aplicare:
Curentul interferential rezulta din incrucisarea a doi curenti de medie
frecventa cu amplitudini constante, dar cu frecvente diferite.
In zona de intalnire a celor doi curenti cu frecvente diferite se produce un
camp electric.
Exist dou tehnici de aplicare : static sau cinetic.
Static - electrozii se menin n timpul procedurii n acelai loc i asupra lor se
exercit o presiune constant.
Se folosesc dou tipuri de electrozi:
1) Electrozi clasici = cei plac
2) Electrozi perni = constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt
fixai 2 - 4 electrozi utilizai.

- Magnetodiafluxul
Este indicat pentru efectul cmpului electromagnetic care contribuie la
scderea procesului inflamator articular i periarticular.
Scderea contracturii musculare.
Are efect sedativ.
Numr de sedinte = 10-12
Durata edinei = 10 - 12min
Tehnica de aplicare:
- se introduce n priz cordonul de alimentare;
- se cupleaz fisele celor 4 bobine la prizele corespunztoare de pe panoul
posterior;
-intreruptoarele basculante de pe panoul frontal se aeaz pe poziia 0;

n spondiloza dorso-lombar durata total a edinei este de 10 - 12 min.

edinele se fac zilnic n serii de 15 - 18 sedinte.
Forma continua : 50Hz 4 min.; 100Hz - 2min.
Forma ntrerupt ritmic: 50Hz = 3 sec. urmat de o pauz de 3 secunde
Forma ntrerupt aritmic: 50-100Hz 6 sec. mers 50Hz; 6 sec. - 100Hz

- Rentgen terapia
Este indicat pentru efectele sale analgezice i antiinflamatorii, dar
aplicat numai n cazul n care durerile nu cedeaz la tratamentul
antiinflamator i analgezic, medicamentos i mijloacele fizioterapeutice.
Numr sedinte = 5 la frecventa de 50R

d)Tratamentul prin masaj

Masajul : Reprezint totalitatea manipulaiilor manuale aplicate sistematic la
suprafaa organismului n scop terapeutic i curativ .
Efecte fiziologice ale masajului
Aciuni locale:
- aciuni de sedare (calmare) ndeprtarea durerilor de tip nevralgic din
muchi, oase i articulaii;
- nlaturarea lichidelor interstiiale de staz cu accelerarea procesului de
resorbie care duce spre eliminarea lor din regiunea masat;
- actiunea hiperemianta locala, de imbunatatire a circulatiei locale care se
manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra carora se executa
masajul;
Aciuni generale:
- activarea circulaiei generale a sngelui;
- mbuntirea activitii aparatului respirator;
- creterea metabolismului bazal;
- actiune favorabil asupra strii generale a bolnavului cu mbuntirea
somnului i ndeprtarea oboselii musculare;
- actiune reflexogen asupra organelor interne;
- actiune mecanic prin frmntare i tapotament care ajut la tonifierea
musculaturii prin mrirea contractibilitii musculare.
Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exerciata de masaj asupra
pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand
numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), punct de plecare a unor serii
de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le

exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si

tendoane (proproireceptori).
Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat deci
de mecanismul reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si
proprioreceptorii din muschi,tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de
diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe
explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui
locale. Trebuie adaugat,de asemenea, ca organele interne in suferinta se
manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci
superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata.
Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de
aceea ele poarta numele de zonele Head.
Un alt mecanism de actiune a masajului este reprezentat de aparitia, in
urma compresiunilor, ciupirilor, framantarilor sau baterii a unor reactii intinse in
piele cu formarea in cadrul matabolismului pielii a unor produse metabolice
care trec in circulatia generala. Unii autori au descris substanta H,
asemanatoare histaminei, cu actiune vasodilatatoare capilara; altii sustin ca iau
nastere substante asemanatoare colinei, care stimuleaza peristaltismul. Alti
autori pun aceste efecte vasodilatatoare pe seama unor substante acide care
iau nastere in tesuturi in timpul masajului.
Un alt mod de actiune a masajului este efectul lui mecanic asupra
lichidelor interstitiale. Cand acest lichid este in exces masajul poate sa
intervina favorabil ajutand la resorbtia lui in sange pentru ca sa fie eliminat.
Rezulta o imbunatatire a conditiilor circulatorii si o reducere a muncii inimii care
are de mobilizat o masa de lichid mai mica.
Toate aceste actiuni ale masajului explica indicatiile largi intr-o serie de
afectiuni, precum si utilizarea lui in scop igienic, ca si in viata sportiva.
Descrierea anatomic a regiunii dorso-lombare
Regiunea dorsal se delimiteaz n partea superioar de regiunea cefei
prin linia imaginar care trece prin C7,spina scapulei i acromion. n partea
inferioar, regiunea dorsal se delimiteaz de regiunea lombar prin linia
imaginar care trece prin T12 i coastele flotante. Pe prile laterale se
delimiteaz prin linia subaxilar pn la articulaia soldului.
Din punct de vedere anatomic regiunea dorsal este format din 12 vertebre
numerotate T1 - T12 ce se articuleaz cu 12 perechi de coaste prin articulaiile
costo-vertebrale.
Musculatura regiunii dorsale este bine dezvoltat i reprezentat pe mai multe
planuri n profunzime. Muchii mai importani sunt: marii dorsali, trapezii
inferiori, intercostalii, muchii proprii ai coloanei vertebrale: paravertebralii,
dorsalii intervertebrali, interspinoii i transverso-spinoii.

In partea superioar a regiuni dorsale: muchii lomboizi supra i subspinoi la

spina omoplatului dar intr i la regiunea cefei i cea dorsal.
Tehnica masajului
Masajul regiunii dorsale se execut aeznd bolnavul pe bancheta de
masaj n poziie ventral cu faa n jos;
Maseurul st intr-o parte a bolnavului lang banchet (in picioare)
Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lsnd descoperit numai regiunea de
masat.
Maseurul trebuie s aib minile calde, date cu pudr sau diferii ungueni.
Se ncepe cu netezirea sau efluerajul, cu ambele palme ntinse pornind
de la partea inferioar a toracelui pe muchii paravertebrali i muchii dorsali,
partea superioar a trapezilor, nconjurnd umerii.
A doua form de netezire - tot cu palmele ntinse pe prile laterale ale
toracelui, tot de jos n sus, fcnd terminaia la C7.
O alt form de netezire este netezirea pe coloan cu dou degete deprtate
de la T12 la C7 cu spina vertebral intre degetele deprtate de la mna stng
sau dreapt att pe partea opus ct i pe partea maseurului.
Ultima netezire este pieptene - se face pe muchii bine dezvoltai, marii
dorsali, derulnd pumnul de la rdcina ctre vrful degetelor de cinci sase ori.
Urmeaz frmntarea sau petrisajul cu toate formele sale, frmntarea
cu o mn ncepnd cu partea opus nou n dou - trei straturi de muchi,
prin compresiuni i relaxri dintre police i celelalte patru degete, ridicnd
muchiul de pe planul osos.
Pe aceleai direcii se execut i frmntarea cu dou mini i contratimp.
Dup fiecare frmntare se face netezirea de ntrerupere.
Geluirea care este tot o form de frmntare ce se execut pe coloan cu
dou degete deprtate cu spina intre degete(T12-C7)
O alt direcie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muchii paravertebrali
dorsali.
O alt form este cea intercostal.
Toate formele frmntrii se fac de dou - trei ori pe fiecare direcie.
Dup netezirea de ntrerupere urmeaz friciunea, care se face pe
coloana dorsal cu dou degete deprtate, cu micri de sus n jos, stnga
circular, dreapta circular stnga dreapta i invers.
O alt direcie de friciune este intercostal, cu degetele deprtate cu
micri circulare i o alta cu degetele apropiate pe muchii paravertebrali
dorsali.
Urmeaz vibraia, care se face cu palma ntreag pe toat suprafaa muscular
prin tremuri vibratorii destul de profunde i rapide pentru a ajunge vibraia i la
organele interne.

Dup toate netezirile de ntrerupere, masajul se termin tot cu o netezire

dup care facem kinetoterapie deoarece avem articulaiile costovertebrale care
trebuiesc mobilizate. Aceasta se execut cu micri de inspiraii - expiraii,
maseurul innd palmele perpendicular pe coloana dorsal i spunndu-i
bolnavului s trag aer n piept, dup care bolnavul expir aerul i maseurul
apas prin vibraii coloana dorsal (de dou - trei ori)
Indicaii: Spondiloze, spondiloza anchilozant, nevralgii intercostale,
sechele posttraumatice n aceast regiune, deformri de coloan dorsal cum
ar fi: cifozele sau devieri ale coloanei lateral scolioze (n regiunea deformrii
coloanei lombare), contracturi musculare de diferite cauze n boli neurologice.
Regiunea lombosacral este format din coloana vertebral lombar,
format din cinci vertebre destul de puternice constituite din L1-L5 i regiunea
sacral format tot din cinci vertebre sudate intre ele formnd osul sacru care
este foarte rezistent la efort.
Din gaura trei sacrala pornete nervul sciatic, care este cel mai lung nerv al
corpului, mergnd pe partea mijlocie a feselor, mijlocul coapsei, faa
posterioar a gambei, pn la calcaneu. El se inflameaz foarte uor din cauza
eforturilor depuse de coloana lombar, fiind frecvent tratat prin masaj i
proceduri de BFT.
Tot aici intr i regiunea coccigian (patru-cinci vertebre rudimentare, sudate
intre ele formnd coccisul).
Aceast regiune lombosacral este nvelit de muchii: ptratul lombar i
lomboidul, muchii proprii ai coloanei lombosacrale, partea sacral a muchilor
fesieri, psoasul iliac, ileocostalii i spinalii care formeaz mas comun cu
marii dorsali.
Aceast regiune fiind foarte des solicitat de eforturi, d posibilitatea inflamaiei
inseriilor musculare prin contracturi musculare, iar la coloana vertebral
lombar apar deformri ale coloanei (lordoza = accentuarea curburii lombare)
i chiar la unele traumatisme sau trepidaii se ntlnesc afeciuni de discopatie,
hernie de disc sau lombalgii.
Ali nervi din aceast regiune sunt nervii coad de cal, care prin
inflamaia lor dau inflamaia cozii de cal.

Tehnica masajului:
Pentru masaj bolnavul este aezat n poziie ventral pe un pat de masaj,
ntotdeauna se pune o pern sub abdomen pentru ca musculatura i coloana
sa fie ct mai relaxate.
Se ncepe cu netezire cu ambele palme pornind de la partea inferioar a
feselor, muchii paravertebrali, lombari pn la coastele false, iar a doua
netezire se face pe prile laterale cu terminaia la T12.

O alt netezire se face pe coloan cu degetele deprtate, ncepnd de la

coccis pn la T12.
Alt netezire - pornind cu ambele police de la coccis urmrind muchii fesieri,
care sunt bine dezvoltai. Mai exist i netezirea romb - care se face pe
muchii ptratului lombar i romboizi, nainte de netezirea pieptene.
Dup netezire urmeaz frmntarea se pornete de la coccis, cu mn
peste mn, urmrind anul superior al fesierilor pn la creasta iliac.
Tragem apoi palmele mulnd din nou pe coastele false ctre T12, dup care
se ntorc minile la 180 de grade i mulm din nou pe coastele false pn la
creasta iliac, de la care tragem minile pe linia superioar a fesierilor ctre
coccis de 5-6 ori.
Urmeaz frmntarea: cu o mn - se pornete de la partea inferioar a
feselor pe paravertebrali, apoi direcia 2 pe ptratul lombar i direcia 3 pe
partea lateral a fesierilor i a psoasului iliac i o parte din dinai.
Pe aceiai direcie se face i frmntarea cu dou mini i contratimp.
Geluirea se execut cu dou degete deprtate, pornind de la coccis pe
coloan ctre T12 i cu dou degete apropiate pornind de la coccis pe anul
superior al fesierilor pn la creasta iliac. Alt frmntare este ciupitul care se
face de fesieri, n cazul cnd sunt flasci.
Urmeaz friciunea, pe aceleai direcii cu geluirea, care se execut cu
degetele apropiate pornind de la coccis la crestele iliace.
Se mai face friciunea pe paravertebralii lombari. Pe muchii fesieri se face
friciunea cu pumnul.
Kinetoterapia - se fac micri pasive; extensia coloanei, inem mna
stng transversal pe coloana lombar i cu dreapta facem extensia prin
vibrare. Extensia se mai face cu mna stng pe coloana lombar iar cu
dreapta pe deasupra genunchilor bolnavului, executam flexia lateral dreapta
i stnga i extensie.
Micri active bolnavul se aeaz n ezut, face flexia toracelui n fa, flexia
lateral stnga i dreapta, rotaie stnga i dreapta, circumducie avnd
minile n solduri.
Mobilizarea articulaiilor (Kinetoterapia)
Este absolut indispensabil n tratamentul artrozelor. Micarea se
folosete metodic, sub toate formele sale: micri active, pasive, active-ajutate
i cu rezisten.
Mobilizrile pasive se aplic n artroza dureroas atunci cnd micarea
activ este imposibil sau insuficient, avnd drept scop combaterea stazei,
edemului i retraciilor musculo-ligamentare.
Mobilizrile active sunt indispensabile n reeducare, evitnd atrofia
muscular i crescnd fora i volumul muchiului normal sau atrofiat.

Kinetoterapia precoce i reluarea activitii de mers, eventual

hidrokinetoterapia i notul au ca obiective meninerea tonusului muscular i a
capacitii aerobice, a mobilitii coloanei i a articulaiilor periferice, precum i
a unei circulaii sanguine adecvate n segmentul afectat. Exerciiile iniiale n
plan sagital (flexie - extensie) se aplic n limitele durerilor pe care le produc.
Exerciiile de extensie sunt ncepute din poziie ventral, n decubit
ventral, cu pern sub epigastru. Se progreseaz accentund extensia,
respectiv mutnd perna sub piept apoi n sprijin pe coate. Se execut micri
de extensie ale coloanei, precedate de nclinri laterale. Se continu programul
de exerciii de extensie n ortostatism.
Prin exerciiile de extensie se urmrete:
reducerea durerilor prin scderea tensiunii n fibrele inelare
posterioare,
reducerea tensiunii asupra rdcinii nervului,
modificarea presiunii intradiscale
retragerea anterioar a nucleului pulpos.
Exerciiile de extensie sunt contraindicate n situaii clinice cu:
hernii mari sau nefixate;
hipermobilitate sau instabilitate segmentar;
tulburri motorii i senzoriale bilaterale;
accentuarea semnificativ a durerilor lombare i a tulburrilor senzoriale
radiculare, fr reducerea durerilor radiculare.
Exerciiile de flexie (exerciiile Williams) reduc sarcinile compresive n
partea superioar a discului i deschid gaura foraminal. Sunt bine tolerate de
majoritatea bolnavilor.
Traciunile vertebrale manuale sau mecanice pot fi eficace n
sindroamele dureroase discogene, prin reducerea presiunii intradiscale cu 2030%, ntinderile musculare, scderea forelor compresive asupra rdcinilor
nervoase prin distanarea corpilor vertebrali i prin lrgirea gurii foraminale.
Se mai folosete tehnica Hold-relax pe diagonalele Kabat n formele
acute sau aceeai tehnic cu exerciii din programul Williams n formele
subacute de dorsalgii prin discopatie.
n formele recurente sau cronice se indic msuri de profilaxie secundar
a coloanei vertebrale, sistematizate n aa-numita coal a spatelui" (school
back).
Gimnastica medicala
A Exerciii indicate de LUCILLE DANIELS de la Universitatea STANDFORD
SUA.
1. Culcat pe sol, cu genunchii flectai, gtul este ntins n ax, brbia n unghi
drept cu gtul se caut aplatizarea curburii cervicale; umerii n contact cu solul

2. Decubit ventral cu braele pe lng corp, faa privind n jos, se ridic capul
civa cm, de la sol i se execut ntinderea axial a gtului; se rotete capul
cnd spre umrul stng cnd spre umrul drept apoi se las capul n jos.
B Exerciii pentru mobilizarea coloanei dorsale;
1. din decubit dorsal, cu muchii flectai i cu braele ntinse lateral se duc
genunchii spre piept i se revine n poziia iniial.
2. din poziie cvadriped, ridicarea n extensie maxim a membrelor inferioare
(alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot (alternativ).
3. din poziie cvadriped, bolnavul arunc braele brusc nainte i lateral.
C Exerciii pentru mobilizarea coloanei lombare;
1. din decubit dorsal se efectueaz flexii de gamb pe coaps, ale coapsei pe
bazin, cu fiecare membru inferior i apoi cu ambele.
2. din decubit ventral se efectueaz repetate extensii ale membrelor inferioare
cu genunchii n extensie.
3. din decubit, coloana flectat sau n poziie ghemuit cu minile sprijinite de
bar, se execut flexii, extensii ale coloanei lombare, n jurul bazinului.
4. din poziie eznd, cu genunchii flectai se efectueaz flexii anterioare ale
trunchiului urmate de redresri, membrele superioare fiind extinse.

e) Terapia ocupaional
Terapia ocupationala este o forma de tratament care foloseste mijloace si
metode specifice pentru a desvolta , ameliora sau reface capacitatea de a
desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si de
a diminua deficiente fizice.
Terapia ocupationala indruma indivizi sa se ajute singuri si sa faca ceea
ce trebuie, adica ceea ce ii este necesar cu ceea ce au.
Evaluarea reprezinta cel mai important moment pentru terapia
ocupationala pentru ca de calitatea ei depinde alegerea mijloacelor si aplicarea
tratamentului al carui scop il reprezinta ameliorarea starii de sanatate a lui.
Evaluarea in terapia ocupationala difera de celelalte modalitati de
evaluare medicala.
La evaluarea initiala participa si familia pacientului, ingrijitorul, medicul,
profesorul care l-a trimis precum si alte persoane care-l cunosc bine si pot da
relatii privind comportamentul, aptitudini, activitati, infirmitati, hobby-uri.
Terapia ocupationala dispune de tehnci, adica parti gestuare extrase din
ocupatiile practice umane astfel:

1)Tehnici de baza adica gestualitati extrase din diferite meserii(olarit ,

prelucrarea lemnului sau fierului, impletituri), pe care orice om fara o pregatire
deosebita le poate invata usor si profesa;
2)Tehnici complementare care cuprind intreaga gestualitate sau numai
parti din ea, din restul de activitati folosite in serviciile de terapie ocupationala;
3)Tehnici de readaptare sunt cele care serefera la activitatile de
autoservire zilnica (spalat, pieptanat, imbracat etc);
4)Tehnici de aplicare in care sunt incluse activitati artistice (desen,
pictura, muzica);
5)Tehnici recreative frecvent utilizate in pauzele de lucru sau in timpul
liber al bolnavului;
6)Tehnici sportive care constau fie in practicarea integrala a unor ramuri
sportive sau numai a unor elemente tehnice accesibile si necesare in acelasi
timp recuperarii deficitului functional;
Din aceste tehnici specialistul in terapia ocupationala isi alege mijloacele
de recuperare in functie de rezultatul evaluarii initiale a bolnavului, mijloace ce
vor fi cuprinse in planul general de recuperare in care se va tine seama de
diagnostic, stadiul bolii particularitatile de varsta, sex, profesiune etc.
Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupationale va trebui sa
urmareasca in general realizarea urmatoarelor obiective:
1)Imbunatatirea activitatilor vietii zilnice prin care bolnavul sa-si asigure o
independenta in cadrul familiei;
2)Practicarea aceleiasi profesiuni fie si numai cu program redus pentru asi pastra statutul in societate si o oarecare independenta materiala;
3)Continuarea activitatilor recreative si a hobby-urilor in vederea
prevenirii sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)
In cadrul sponilozei dorso-lombare, recuperarea functionala prin terapia
ocupationala se face fie internare intr-un serviciu specializat fie la domiciliul
bolnavului situatie in care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare
imbunatatirii stari lui de sanatate.

f)Tratamentul balneologic (ape minerale, nmoluri)

Spondiloza dorso-lombar beneficiaz mult de tratamentul balnear.
Alegerea staiunii i individualizarea tratamentului se vor face n funcie de
vrsta bolnavului, de starea neurovegetativ ca i de bolile asociate.
Putem s indicm apele termale simple, uor radioactive de tipul Felix;
apele srate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la
Sovata i Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane i cele
atermale de la Govora, Olnesti, Pucioasa, nmolul de tipul celor de la
Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.

Schematic, numrul de bi este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38

grade Celsius, durata este de 15-20 minute.
Terapia cu nmol acioneaz prin cei trei factori cunoscui: termic, fizic
(mecanic) i chimic.
Techirghiol (i tot litoralul) care are nmol sapropelic;
Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slnic Prahova (nmoluri de lacuri srate);
Vatra Dornei, Borsec, Felix (turb);
Govora (nmol silicos i iodat);
Geoagiu (nmoluri feruginoase)
Pentru nmol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40
minute. Se asociaz cu proceduri fizioterapeutice i helioterapeutice, de la caz
la caz.
In fazele incipiente de boal, ca i n cele tardive, nensoite de complicaii,
putem s indicm cu succes ungerile cu nmol urmate de bi de Ghiol.