FOTOGRAFIA IN ROMANIA - Fotografia etnografica

In Tarile Romane inventarea fotografiei nu a trecut neobservata. Pe 16 februarie 1839

Albina romaneasca, la putin timp dupa anuntarea in fata Academiei de Stiinte din Paris a
procedurii prin care se realizau daguerrotypurile, informeaza cititorii din Principate despre o
noua aflare au revarsat o noua stralucire asupra epohii noastre. Printre primii fotografi care si-au
stabilit atelierele fotografiece in Principate au fost Wilhemine Pritz, Carol Szathmari in Bucuresti
(1843), fratii Nestor si Ion Heck la Iasi (1850), iar la Sibiu primul atelier a fost al lui Theodor
Glatz (1855).
Interesul pentru fotografia etnografica apare in preajma razboiului Crimeei. Pe langa
activitatea de atelier ce presupunea realizarea de portrete pentru comanditarii citadini, ochiul
fotografilor a fost atras, inevitabil, de lumea pestrita a strazilor si targurilor.
Unul dintre primii fotografi atrasi de aceasta lume a fost Ludwig Angerer (1827 1879),
farmacist militar, incartiruit in Bucuresti odata cu ocuparea preventiva a Principatelor Romane de
trupele austriece, in septembrie 1854. Pasionat de fotografie, cel care va deveni fotograful Curtii
habsburgice, a realizat mai multe imagini ale Bucurestiului la 1856. In studioul sau improvizat
sau pe chiar pe strada va imortaliza figuri de negustori ambulanti: halvitari, gabroveni, placintari
sau bragagii. Prin aceste fotografii se pot reconstitui costume specifice diferitelor tipuri de
meserii dar si modul in care cosmopolitismul acestei perioade, influente vestice dar si orientale, a
marcat viata cotidiana a locuitorilor acestor zone.
Personalitatea cea mai cunoscuta printre fotografii ce activau in Principate a fost Carol
Szathmari (1812 1887). Pictor si fotograf, un avid calator si pasionat al genului documentar a
lasat cele mai impresionante marturii de fotograf etnografic. Din peregrinarile sale prin tara
adunase o impresionanta colectie de costume populare, pe care le pastra in atelier si le utiliza in
diverse fotografii. In excursiile sale cu caracter documentar etnografic alaturi de cutia de
acuarele si caietul de schite isi lua si camera obscura cu care imortaliza chipuri si aspecte rurale.
Fiind un fotograf solicitat a avut resursele financiare pentru a intreprinde aceste calatorii.
In primele luni ale Razboiului Crimeii a luat initiativa de a face portretele generalilor
combatanti ale trupelor participante (rusesti, turcesti si autriece) ce treceau prin Bucuresti. In
luna aprilie 1854, s-a deplasat la Dunarea de Jos, unde se duceau luptele si a imortalizat scene de
bivuac, fortificatii, reviste de trupe si chipuri de combatanti devenind astfel primul reporter
fotograf de front din lume. L-a precedat cu aproape un an pe fotograful englez Roger fenton
(1819 1869) care s-a dus direct in Crimeea si care si-a inceput activitatea in primavara lui
1855. La Expozitia Universala de la Paris (1855) isi expune albumul cu fotografiile realizate,
primind si o medalie iar in 1857 tot la Paris lanseaza un nou album Types et costumes
militaires. Aici se remarca fotografia Palicar si tiganca, reprodusa si in revista Le monde
illustr, palicarul fiind imbracat in costum tipic oriental.

In albumul dariut Principei Elena Cuza, continand 55 de imagini in format carte-devisite sunt reprezentate figuri de oameni din popor si costume nationale.
Dupa sosirea la tronul tarii a lui Carol de Hohenzolern stimuleaza arta documentarista a
lui Szathmari. El il va insoti pe Carol I in excursiile sale de cunoastere a tarii unde va realiza
numeroase fotografii incluse in volumul Romania, Album (1867). Impulsul puternic de
modernizare a tarii instalat odata cu noua domnie au determinat o noua atitudine din partea lui
Szathmari, asemanatoare cu cea a fotografilor americani contemporani lui, aceea de a imortaliza
cat mai mult din lumea ce se ducea: a mahalaleor, a taranilor si oamenilor de la periferie. Multe
dintre tipurile de negustori sau tarani si taranci in portul de zi cu zi sau cel de sarbatoare erau
adusi in atelier in zilele de targ. In atelier fotograful elabora o adevarata scenografie tematica cu
busteni, arbusti, frunze, craci de brad sau elemente de mobilier rustic in care subiectul mai mult
sau mai putin contrariat de ce se intampla se straduia sa pastreze poza ceruta de artist. Astfel se
explica si figurile crispate din unele fotografii.
O analiza comparativa, cat mai amanuntita, pe zone etnografice, ar putea evidentia
transformarile si influentele asupra portului popular din ultimul secol si jumatate, pornind de la
opera fotografica a lui Szathmari ce a strabatut pe indelete zonele locuite de romani atat in
Principate cat si in Transilvania si Banat.
O alta practica curenta in epoca ce s-a perpetuat pana in ultimile decenii a fost punerea in
vanzare, cu bucata sau la set, de fotografii format carte-de-visit, apoi in formatul cabinet,
ilustrate si vederi in secolul XX, reprezentand diverse costume si porturi populare. Mai toti
fotografii epocii realizau astfel de seturi de fotografii etnografice ce puteau fi achizitionate la
ateliere sau in librarii. Fotografii cumparau unii de la altii placile si clisee pe care se realizau
fotografiile, pe care le vindeau apoi sub nume propriu. Hermann Leon, fotograf bucurestean,
imprimase pe spatele cartoanelor sale de fotografii urmatorul anunt: Vind/ en gros/si/ in en
detail o mare colectiune/DE POSE/ de diferite costume/NATIONALE, ANTIQUITATI/ diferiti/
AUTORI, MONARHI, MINISTRI/ din tta Europa/ Pose Historice, si altele. Din acest anunt
observam ca pe langa fotografii cu costume populare erau popularizate in vitrinele atelierelor si
imagini ale oamenilor politici ale vremii, conducatori militari, scriitori, monarhi.
Franz Dushek si A. D. Reiser doi fotografi ce au activat in Bucuresti, dar au participat si
pe frontul dunarean in timpul Razboiului de Independenta, au realizat si ei fotografii cu caracter
etnografic. Dusheck, un fotograf ce reusea sa prinda cu sensibilitate mai ales imaginile copiilor,
eludand uneori canoanele rigide ale fotografiei de atelier in fotografia cu caracter etnografic
urmand o anumita tipologie: olteanul cu cobilita pe umar la capetele careia erau cosuri de
nuiele pline cu zarzavaturi si fructe, surugiul cu costumul bogat ornamentat si tarani in
costume de sarbatoare. Si la A. D. Reiser observam utilizarea recuzitei tipice pentru fotografiile
de tip etnografic: decorul pictat sugerand o imagine idilica, un colt de natura si elemente de
mobilier rustice. Din punctul de vedere al imaginarului colectiv asistam la nasterea
elementului vizual al conceptului promovat de semanatorism in literatura satul este un colt de
Rai, un loc al inceputurilor pure, locul unde se regaseste esenta neamului.

K. F. Zipser dupa ce a activat o perioada in Bucuresti s-a mutat la Craiova unde, pe langa
comenzile de atelier, a realizat o serie de fotografii etnografice de mare valoare pentru Oltenia.
Imagini de studio cat si de exterior: taietori de lemne, cosari, calusari, dogari, postasi sau miri in
costume de nunta. Calusarii dunt pozati frontal pentru a fi cat mai vizibil costumul lor cu multi
zurgalai.
Catre sfarsitul sec. XIX activeaza in zona Munteniei Ioan Niculescu. Fotograf al Prefecturii
Politiei, dupa ce iese la pensie, incepe sa cutreiere judetele Munteniei in cautarea de modele de
cusaturi stravechi pe care le fotografiaza uneori si impreuna cu purtatoarele in vederea
publicarii unui album. Albumul Modele de cusaturi pentru costume nationale romane culese in
judetul Muscel nu are succesul de casa scontat dar este medaliat la Expozitia Cooperatorilor din
Romania in 1897 si la Expozitia Universala de la Paris in 1900.
Cad tentatiei reprezentarilor idilice, taranci odihnindu-se pe capite de fan sau serii de
ciobanasi si Cecilia Cavallar din Cimpulung si J. G. Moldoveanu.
Alexandru Bellu (1850 1921), boier cu multa educatie occidentala, iti descopera pasiunea
pentru fotografie in 1875. Prietenia sa cu Nicolae Grigorescu il influenteaza determinandu-l sa
adopte o tematica rurala in jurul anului 1890. Astfel incat in fotografie a reprezentat scene
bucolice cu femei venind la fantana, torcand rezemate de gard, sau trecand vadul unui rau. Chiar
daca pozele sunt regizate trebuie remarcate variatatea costumelor din Urlati, judetul Prahova
unde isi avea fotograful mosia.
O contributie importanta la fotografia etnografica o au maestrii transilvaneni. Ei sunt
preocupati mai mult de redarea integrala a ambientei rurale si nu doar a unor tipuri singulare.
Fotografiile sunt realizate de multe ori in interiorul autentic al gospodariei taranesti dar si in cel
reconstituit in atelierul din oras.
La Sibiu intre anii 1855 1900 au functionat 37 de ateliere, propietarii fiind toti de origine
germana.
In Sibiu avem o traditie initiata de Theodor Glatz (1818 1871). Pictor, profesor de
desen si fotograf, asemeni lui Szathmari, el s-a slujit in fotografie de experienta s-a de pictor. In
1855 deschide primul atelier fotografic in Piata Mica pentru ca in 1870 sa se mute in Piata
Mare.
Antecedentele sale de pictor de sevalet l-au ajutat in crearea unor fundaluri pe care si-a
asezat personajele: fond cu piscuri semete si paduri de brad, peisaj de sat cu acoperisuri de case
si turle de biserica. La panourile pictate se adaugau elemente reale: trunchiuri de brad, pietre
iarba sau fan.

Spre deosebire de timizii tarani din Principate, ce sunt adeseori timorati in fata aparatului
de fotografiat cei din Transilvania sunt mult mai relaxati. Aici isi spune cuvantul gradul mai mare
de urbanizare, contactele mai stranse dintre mediul rural si cel urban.
In 1862, Theodor Glatz se asocia cu Carl Koller din Bistrita. Din aceasta colaborare au
rezultat aproximativ 200 de fotografii etnografice surprinzand atat romani cat si sasi din aceasta
zona.
Carl Koller avand atelierul in Bistrita realizeaza fotografii etnografice cu tipuri din
aceasta zona. El era colaborator la diverse reviste austrice unde publica materiale cu tematica
etnografica.
In 1871, Camilla Asbth mosteneste atelierul de la unchiul sau Theodor Glatz. Ea a
fotografiat intr-o scenografie perfect regizata, tipuri de femei imbracate in frumoase costume de
sarbatoare sau in porturi zilnice, de lucru. In 1897 vinde atelierul lui Emil Fischer. Acesta a
activat doar trei ani in aceasta locatie mutandu-se in 1900. El a continuat traditia predecesorilor
sai, realizand mai multe serii etnografice, Volkstypen, reproduse si comercializate sub forma
cartilor postale.

Surse:
1. IONESCU, Adrian-Silvan. Arta si document: arta documentarista in
Romania secolului al XIX-lea. - Bucuresti : Meridiane, 1990.
IONESCU, Adrian-Silvan. Inceputurile fotografiei etnografice in Romania.
In : Revista Muzeelor, nr. 1/1991
3. IONESCU, Adrian-Silvan. Fotografia romaneasca din secolul al XIX-lea
in contextul universal al genului (I). In: Fotografia&Video, nr. 204-205/199
4. IONESCU, Adrian-Silvan. Fotografia romaneasca din secolul al XIX-lea
in contextul universal al genului (II). In : Fotografia&Video, nr. 206-207/199