Personajul principal, eponim, al basmului cult Povestea lui Harap Alb de Ion

Creanga este, in acelasi timp, un personaj realist, nu unul fantastic, acel Fat-Frumos
al creatiilor populare.El nu are puteri supranaturale si nu se confrunta in mod direct
cu fortele raului care I se opun. Prin urmare, la o lectura superficiala, unii cititori
sunt tentati sa creada ca toate reusitele sale se datoreaza adjuvantilor si ca
protagonistul nu are trasaturile unui erou veritabil. Este vorba insa doar de o
perceptie de suprafata a tezei mult mai profunde pe care o sustine basmul. Fiul
craiului primeste ajutoare pretioase (calul nazdravan, Sfanta Duminica, furnicile,
albinele, cei cinci nazdravani) si reuseste in ceea ce isi propune deoarece dovedeste
calitatile morale necesare unui viitor imparat.
Aceste calitati ies in evidenta de-a lungul povestii prin intermediul mijloacelor
de caracterizare directe si indirecte.
Bunatatea si spiritul milostiv sunt relevate, in mod direct, prin portretul moral
facut de alte personaje: Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta
cea buna te ajuta, Harap Alb (Sfanta Duminica), dar si prin intermediul imbajului:
Tine, matusa, de la mine putin si de la Dumnezeu mult.
Extreme de simtitor la vorbele craiului, tanarul ii cere cu modestie: Da-mi
voie ca sa ma duc si eu pe urma fratilor mei; nu de alta, dar ca sa-mi incerc
norocul. Cuvintele pe care le rosteste in continuare exprima determinarea si
ambitia in realizarea scopului propus: Iti fagaduiesc dinainta ca, odat pornit din
cada dumitale, inapoi nu m-oiu mai intoarce, sa stiu bine ca m-oiu intalni si cu
moartea in cale.
Dupa ce trece cu succes proba podului , tatal intuieste ca mezinul are
spiritual necesar unui viitor imparat, asa cum prorocise, de altfel, si Sfanta
Duminica. Gestul din momentul despartirii de crai apoi saruta mana tatalui sau
dovedeste respectul pe care il poarta, iar portretul moral realizat prin
autocaracterizare segereaza incercarea fiului de a tine cont de sfatul parintesc: Din
copilaria mea sunt deprins a asculta de tata, si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine
nu stiu cum Mai tarziu, isi asuma greseala de a fi incalcat interdictia legata de
omul span: Sfant sa fie rostul tatane-meu, ca bine m-a invatat! Asa-I ca, daca n-am
tinut sama de vorbele sale, am ajuns sluga la darloaga
In relatia cu Verde Imparat se arata a fi demn de admiratie si din postura de
slujitor al Spanului va incerca sa urmeze mereu calea cea dreapta: Multi crai si
imparati ii ieseau inaintesi care dincotro il rugapentru asemenea odoare. Dar
Harap-Alb ca de foc se ferea si, urmandu-si calea inainte, la stapanul sau le ducea.
Toate aceste calitati contureaza, dupa modelul basmului popular, un prototip,
o proiectie in lumea fictionala a idealurilor de bine, de frumos si adevar ale
oamenilor din realitate. Povestea lui Harap-Alb este imaginea unui periplu al
maturizarii de-a lungul caruia eroul parcurge mai multe etape: mezinul craiului,
sluga-ucenic Harap-Alb si imparatul-mire.

Placand la drum, fiul craiului este foarte tanar si naiv, imagine conturata prin
portretul moral facut de narrator: Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste,
se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-I trazneasca prin minte ce I se
poate intampla, dar si prin caracterizare indirecta prin limbaj: Fiindca mi-au mai
iesit pana acum inainte inca doi spaniapoi mai-mi vine a crede ca aiasta-I tara
spanin ilor Tineretea si lipsa de experienta in cele ale vietii sunt scoase in
evidenta sip e parcursul incercarilor la care este supus, cand se plange deseori
calului sau Sfintei Duminici: Spanul vrea sa-mi rapuie capul cu orice pret. Si de-as
muri mai degraba, ca sa scap odata de zbucium; decat asa viata, mai bine moartea
de o mie de ori.
Ca este vorba de o calatorie initiatica o dovedeste si faptul ca, pana la
intalnirea cu Spanul, mezinul nu are nume. La inceput este doar luminate craisor,
apelativ care trimite la originea nobila si la varsta frageda. Odata plecat la drum, el
trece podul, paraseste spatial-cuib, cunoscut si intrara in padurea-labirint reprezinta
inceputul initierii. De altfel, personajul se pregatise pentru perioade de initiere,
preluand atributele tatalui prin intermediul straielor si al armelor acestuia de cand
fusese mire, renuntand astfel la fosta lui identitate.
In acest context, Spanul nu reprezinta doar imaginea antagonistului, a fortei
raului cu care protagonistul basmului intra in conflict, cel care fura identitatea fiului
de crai prin viclesug, ci si prin imaginea maestrului care il insoteste pe aspirant pe
calea tainica a initierii. Spanul este cel care il inchide pe tanar in fantana, un spatiu
claustrant si intunecat, amintind de perioada de recluziune si de meditatie cu care
incepe transformarea celui supus initierii in majoritatea ritualurilor de acest fel.
Intrarea in fantana mai semnifica, prin simbolul apei, si setea de cunoastere a
tanarului, dar si moartea ritual a profanului si invierea ritual a ucenicului, caruia
Spanul ii da numele oximoronic de Harap-Alb, care semnifica statutl sau de slujitor,
dar si orignea nobila si inima curate, conditia puritatii trupesti si sufletesti fiind
indispensabila in orice act ritualic.
Ca in orice proces de initiere, Harap-Alb va fi supus unei serii de probe,
menite sa-i scoata in evidenta calitatile. Este vorba, in primul rand, de cele trei
probe la care il supune Spanul: salata din gradina ursului, capul si pielea cerbului
fermecat si petirea fetei imparatului Ros. In cazul lui Harap-Alb, vanatoarea este
doar una simbolica, atata vreme cat fura salata din gradina ursului si omoara cerbul
in timpul somnului indus de licoarea pe care Sfanta Duminica le-o toarna in
adapatoare. Este vorba despre motivul legarii animalului, care apare si in
colindele romanesti, insa in Povestea lui Harap-Alb este vorba de alta legare, cea
prin vraja, care induce somnul. Ambele animale, cu care trebuie sa se confrunte
eroul, traiesc intr-un spatiu enigmatic-haotic: Padurea ursului, Padurea cerbului.
Ambele vor fi legate de Sfanta Duminica si invinse apoi de Harap-Alb.

Petirea fetei imparatului Ros este o etapa necesara in drumul maturizarii,

care duce spre casatoria din final deoarece initierea lui Harap-Alb nu este doar in
vederea preluarii tronului, ci si in vederea casatoriei.
In spatial traditional, nunta este unul dintre marile evenimente din viata
satului si moment de trecere de la tinerete la maturitate. Doar cel care se
dovedeste vrednic de a deveni capul familiei poate sa faca acest pas.
Pana si cucerirea fetei descrisa ca o farmazoana cumplita, capabila sa se
metamorfozeze in pasare, este tot o imagine a eroului civilizator care invinge
Haosul. Imparatul Ros il va supune pe erou sip e insotitorii sai nazdravani la sase
probe, pe parcursul carora vor trebui sa-si dovedeasca vrednicia, curajul,
priceperea, istetimea.
Finalul perioadei de initiere este marcat, ca si inceputul, printr-o moarte si o
inviere simetrica. Moare ucis de sabia tatalui sau, pe care ii jurase credinta
Spanului, sluga, ucenicul si invie mirele imparat, initiatul, investit cu aceste atribute
tot prin puterea palosului, symbol cavaleresc: Dormeai tu mult si binede nu eram
eu, zise fata imparatului Ros, sarutandu-l cu drag si dandu-I iar palosul in
stapanire.
Totusi Harap-Alb ramane creatia lui Ion Creanga si se individualizeaza la fel ca
intreaga opera a marelui povestitor, prin amprenta inconfundabila de umor, de
rostire humulesteana si paremiologica, prin extraordinara legatura emotional ape
care o stabileste cu citititorul.