Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Epistemologia
Epistemologia - teoria cunoaterii - reprezint o ramur a filozofiei care se ocup
cu originile, natura si scopurile cunoasterii. Epistemologia trebuie sa rspund la dou
ntrebri: Ce este cunoaterea ? i Cum este posibil cunoasterea ?
Cuvntul epistemologie deriv din dou cuvinte grecesti: epistme, care nseamn
cunoastere si logos care nseamn studiu al sau teorie a.
In antichitate epistme semnifica cunoastere, stiin i era contrariul cuvntului
doxa care nsemna prere, opinie deci o cunostin nesigur.
Termenul de epistemologie este de dat recent, creatorul su considerndu-se a fi
Huxley.Epistemologia cerceteaza originea, structura, metodele si validitatea cunoasterii
stiintifice. Sarcina epistemologiei este sa stabileasca conditiile, valorile si limitele
cunoasterii stiintifice, sa precizeze gradul de indoiala si de certitudine pe care il comporta
stiinta dobandita precum si metodele prin care se poate atenua indoiala si spori
certitudinea.
Epistemologia nainte de toate trebuie s realizeze distincia dintre cunoasterea
de tip comun, general-uman si cunoasterea stiinific. n general se consider
cunoastere de tip stiinific, acea cunoastere care are urmtoarele nsusiri:
- se ndeprteaz de cunoasterea comun si de bunul sim;
- descompune automatismele mentale generate de experienta cotidian;
- uzeaz de matematizare si formalizare;
- utilizeaz metode speciale de tipul modelare, axiomatizare, formalizare etc.;
- obine cunostine cel puin verificabile dac nu verificate.
Epistemologia poate fi privit si n raporturile sale cu celelalte ramuri ale filosofiei
sau cu alte stiine. Astfel, se consider c gnoseologia - teoria generala a cunoasterii - este
acel domeniu al filosofiei care studiaza natura si intinderea cunoasterii, presupozitiile si
fundamentele acesteia. Deci, are in vedere orice tip de raport reflexiv intre subiect si
obiect, in timp ce epistemologia este teoria filosofica
a cunoasterii stiintifice.
Fiind o fiin gnditoare, omul n relaia sa cu mediul si cu ceilali, dispune de un
anumit discernamant numit bun-simt, care l ajuta sa faca n mod sponan diferena dintre
real si fantastic, fals si adevar. Desi acest fapt poate fi considerat o condiie necesar
pentru claritatea si eficiena gndirii, el nu este si suficient, astfel nct este nevoie de un
demers mai complex, cu teorii, proceduri si metode specifice. Epistemologia este o
disciplin cu dubl dependen, aparine n acelasi timp si metastiinei si filosofiei. Ea
trebuie sa verifice valoarea operaiilor intelectuale, s stabileasc principiile si regulile de
cunoastere n genere, condiiile fundamentale ale cunoasterii, functionarea acesteia si
procedeele necesare pentru a construi stiina. Se consider asadar, c raportul dintre
epistemologie si gnoseologie este n principiu un raport similar cu cel dintre specie si gen.
Logica realizeaz o apreciere intrinsec a coninutului gndirii, nu se preocup dect
de condiiile de validitate a coninutului gndirii, fiind preocupat doar de corectitudinea
funciei acesteia, pe cnd epistemologia caut s stabileasc valorile cunoasterii.
filosofic
al
cunoasterii comune
artistic
formal
matematic
sociologic
psihologic
istoric,
etc.
4. raportarea cunoaterii la experien putem vorbi de adevr:
aprioric
aposterioric
Din punct de vedere logic indiciul cel mai sigur al adevarului este verificarea. n
cunoasterea empiric proba verificrii se realizeaz efectiv si nemijlocit acceptnd
experiena drept instan de verificare. ONeill vorbeste de un control direct care stabileste
ca teoria este adevarat si de un control indirect experimental care arat c teoria poate fi
adevarat. In primul caz faptele verific teoria iar in cel de al doilea caz doar o confirm,
confirmarea si verificarea fiind asadar doua proceduri distincte. Din acest punct de vedere
se consider c o construcie teoretic ce are fundament empiric, este mai degrab
Psihologia ca tiin
Psihologia este stiinta care se ocup cu descrierea si explicarea fenomenelor si
insusirilor psihice verificabile. Este una din definiiile date psihologiei de ctre A.
Cosmovici. Pare destul de simplu s definesti psihologia si privind definiia de mai sus
cu greu vei putea s nelegi anii de controverse si
disputele cu privire la desvrsirea psihologiei ca stiin. Cu siguran ns, psihologia este
una dintre disciplinele cu drumul cel mai sinuos si mai greu de urmrit. Mai mult chiar,
unii autori consider c nici mcar nu este stiin sau cel mult este o stiin hibrid asa
cum o denumesc Franck si Judith MacMahon.
Se consider c o disciplin este stiin dac:
- dispune de un domeniu de investigare specific, unic si nedisputat cu alte
discipline;
- are un obiect de studiu asupra cruia s se aplice metode si tehnici cu scopul de a-i
identifica aspectele eseniale;
- utlizeaz o metodologie de studiu si cercetare proprie;
- si-a stabilit un set de concepte, legi si principii proprii pe baza crora s realizeze
descrieri, clasificri, explicaii si predicii asupra evoluiei fenomenelor investigate;
- discursul teoretic si paradigmele sale trebuie s fie considerate ca obiective iar
fenomenele investigate trebuie s fie capabile de determinri sensibile, nemijlocit
perceptibile si observabile, pentru a putea fi msurate si cuantificate ;
- rezultatele studiilor si investigaiilor s poat fi reproduse, reluate si reevaluate de
ali cercettori sau oameni de stiin, n alte momente si eventual alte locuri.
Pentru fiecare din punctele enumerate mai sus nc se mai duc discuii si de-a
lungul timpului au tot aprut o serie de controverse. Evident, adepii pozitivismului
extrem consider c psihologia nu a fost si nici nu poate fi stiin pentru simplul motiv c
domeniul de investigare nu este suficient de specific iar obiectul de studiu nu poate fi
identificat cu certitudine. La polul opus se afl perspectiva spiritualist care consider c si
Obiectul psihologiei
Problema obiectului psihologiei este una care a suscitat discuii si dezbateri aprinse
de-a lungul istoriei acestei stiine. n fapt, istoria psihologiei poate fi cu usurin suprapus
peste istoria perspectivelor privind obiectul psihologiei.
Rnd pe rnd, psihologia s-a concentrat fie pe interiorul persoanei si pe aspectele
nevzute ale psihicului, fie pe etxerior si pe observabil.
explicaia fiind operaiunea prin care se precizeaz sensul comportamentului prin raportare
la altceva dect la el nsusi. n viziunea lui Watson comportamentul este prin el nsusi
obiectul de cercetare al psihologiei si, de aceea, observarea si descrierea comportamentului
fiind suficiente pentru predictia si controlul lui si, prin extensie, a psihicului uman.
O alt perspectiv privitoare la obiectul psihologiei a fost reprezentat de asa numita
psihologie a conduitei. Iniiat si dezvoltat de Pierre Janet, aceast orientare a ncercat s
mbine cele dou perspective anteiroare absolutizatoare, prin valorizarea ambelor tipuri de
realiti psihice interne si externe. Studiind unele tulburri psihice, Janet a ajuns la dou
aspecte pe care si-a bazat teoria:
1) studiul bolilor minttale ar putea constitui o cale de acces la cunoasterea
intelegerea vietii mintale normale, si
2) studiul bolilor mintale nu se poate face doar pe baza introspectiei.
Plecnd de la aceste aspecte, Janet a considerat c: Psihologia nu este altceva dect
stiinta actiunii umane" adic stiinta conduitei sau, si mai exact, studiul omului in raport
cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni". Janet introduce, asadar, n
psihologie conceptul de conduit, intelegand prin aceasta din urm atat totalitatea
manifestrilor vizibile, orientate ctre afar", cat si totalitatea proceselor invizibile de
organizare si reglare a ei. Mai exact, conduita este ansamblul actelor unui individ, de la
cele mai simple (miscri) la cele mai complexe (rationament), orientate spre un scop si
incrcate de sens. In conceptia lui Janet conduita unific si sincronizeaz intr-un tot unitar
comportamentul si viata interioar subiectiv.
Puin mai trziu, conceptul de conduit a fost pus n relaie si apoi identificat cu
conceptele de aciune si de activitate, considerndu-se c psihicul uman nu exist dect n
si prin activitate. Abordarea activitii ca obiect de studiu al psihologiei a permis
ipostazierea psihicului ca un sistem aflat ntr-o permanent organizare si dispunnd de
autoreglare.
Astfel, a fost posibil trecerea ctre o alt abordare a obicetului de studiu al
psihologiei si anume, omul concret. Conform acestei perspective, procesele, funciile si
capacitile psihice ale omului nu exist in sine fr legtur cu individul uman
complementare) si solutii selective, optative (care onstau in retinerea uneia sau alteia
dintre perspectivele de abordare a diferitelor probleme, in functie de scopul sau intentiile
cercetatorului, spre exemplu, dac un cercettor vrea s studieze afectivitatea ca stare
interioar, atunci perspectiva introspecionist ar putea fi util, dar dac doreste s
investigheze expresiile emotionale ca semne exterioare ale emotiilor si conduitele
determinate de acestea, probabil c punctul de vedere comportamentalist ar putea fi mai
productiv.
apelarea la suport obiectual sau imagistic, de-abia n jurul vrstei de 14 ani. Pe msur ce
se formeaz si se consolideaz, structurile interne ale psihicului ncep s acioneze si s
regleze n plan extern, ndeplinind rolul individului de factor modelator si acional asupra
realitii obiective.
e) Principiul genetic si al istorismului susine c psihicul nu este un dat sau un fapt
predeterminat si imuabil, el devenind si evolund de-a lungul existenei individuale.
Traiectoria dinamicii psihicului n plan individual tinde s se suprapun cu traiectoria
dinamicii organismului, punnd n eviden trei mari segmente: segmentul ascendent
antientropic, n interiorul cruia au loc procesele de dezvoltare, consolidare, maturizare,
segmentul optimumului funcional, n cadrul cruia toate componentele sistemului se
menin la valori ridicate si segmentul descendent entropic, n cadrul cruia se acumuleaz
efectele entropice, de regresie si dezorganizare.
f) Principiul sistemicitii a fost introdus n psihologie de ctre adepii orientrilor
cibernetico-sistemice, fiind acceptat mai degrab ca principiu organizator si coagulant al
vieii psihice. Astfel, se consider c psihicul nu trebuie privit ca o sum aritmetic de
elemente n sine independente, ci ca un sistem ale crui componente se afl ntr-o relaie
de interdependen, condiionndu-se si influenndu-se reciproc. Acest fapt determin si
apariia unor caliti supraordonate elementelor, care desi nu aparin niciunui element
singular, imprim un anumit stil si influeneaz funcionarea de ansamblu a sistemului
psihic, iar cu timpul n orice proces psihic particular imprimndu-se pecetea acest stil
specific de funcionare, similar unei matrici generative. O astfel de abordarea sistemic se
opune abordrii asociaioniste bazat pe principiul descompunerii si recompunerii
elementelor atomare.
demers este vzut ca un tot unitar, iar particulele nu pot exista izolate, ci contribuie la
experiment ca un tot deplin si integral.
Desi toate aceste descoperiri au avut loc la nceputul secolului XX, abia acum
oamenii de stiin si teoreticienii au nceput s integreze si s considere paradigmele noii
fizici. Alex Comfort consider c principalul motiv pentru care noile descoperiri ale fizicii
sunt privite cu rezerv este faptul c ele nu sunt usor de neles si mai ales de vizualizat.
Cosmosul lui Newton era unul prietenos si suficient de vizual, era un ceas cosmic care
funcioneaz fr efort, n timp ce noua viziune este greu de imaginat: timpul nu mai este
linear si dobndeste statut egal cu distana, iar Cosmosul nu mai are trei dimensiuni ci
patru. n esen, se consider ca toate sistemele materiale poseda o caracteristica
principala: dualitatea unda-particula. Astfel, electronii - care in fizica clasica newtoniana
actionau ca particule, pot in conditii speciale sa se comporte ca unde, respectand legile
electromagneticii si nu cele ale mecanicii.
Totodat, se afirm c toate actiunile care au loc in fizica pot fi masurate, iar cele
mai mici unitati energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt "cuantele" (de aici si
denumirea de fizica cuantica). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta,
fara a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantitati cuantice de energie
luminoasa. Cand particulele interactioneaza, este ca si cum ele ar fi conectate prin legaturi
invizibile la un intreg. Pe scara larga, aceste conexiuni invizibile sunt atat de multe incat
analiza lor devine probabilista.
Noua fizic a introdus si proprietatea de "ne-localizare" cuantica, care semnifica
faptul ca particule aflate la distante macroscopice unele de altele pot sa interactioneze
unele cu altele intr-un mod ciudat, ca si cum ar fi inter-conectate, insa legatura dintre ele
este necunoscuta. Este ca si cum ar exista un "intreg" care coordoneaza prin metode
necunoscute fiecare particica din univers. Bohr si Heisenberg au dezvoltat aceasta idee,
demonstrand ca nu se pot face observatii obiective, intrucat observatorul, chiar prin
aciunea sa de observare, modific starea cuantic a sistemului observat.
anume fapt, intuiie ns pe care nu o pot explica n termeni discursivi si cauzali, desi ntrun astfel de caz cunoasterea poate depsi nivelul simului comun, fiind vorba de
cunoastere intuitiv ale crei rezultate pot fi superioare cunoasterii stiinifice;
- n a doua etap se produce o extrapolare a explicaiilor de la situaiile trecute la
cele prezente sau viitoare, mai degrab o cutare a sensurilor posibile ale evenimentului
actual n explicaiile si informaiile din experienele anterioare similare.
Se spune, asadar, c simul comun are dou forme eseniale: sim comun de prima
mn adic ansamblul cunostinelor spontane rezultate din experiena direct a agenilor
cunosctori - sau sim comun de mna a doua n care rezultatele demersurilor de
cunoastere a realitii sunt bazate att pe experiena
direct ct si pe cunoastinele stiinifice dintr-un anumit domeniu pe care le are agentul
cunosctor.
Cunoasterea comun este influenat de o serie de factori:
- enculturaia transmiterea informaiilor culturale si a tehnicilor civilizatoare si de
stpnire a mediului de la o generaie la alta; n acest caz o influena determinant o are
limbajul ca matrice intern de transmitere, structurare, dezvoltare si internalizare a
informaiilor relevante din respectiva comunitate;
- socializarea - transmiterea normelor valorice si morale dup care si ghideaz
existena respectiva comunitate si formarea personalitilor individuale n raport cu aceste
norme; exist o socializare primar care se realizeaz n familie si care presupune
transmiterea de catre prini a normelor morale fundamentale ctre copii, educarea
acestora n consens cu valorile societii din care acesta face parte si o socializare
secundar care se face n instituii specializate (de nvmnt, religioase, militare, de
reeducare etc.)
Experiena direct a oamenilor cu mediul, cu semenii si cu propria persoan este
influenat puternic de acesti factori si este limitat prin nssi faptul cunoasterii comune.
Donald McBurney susine c simul comun are dou limite fundamentale:
- standardele acestei cunoasteri difer dintr-un moment n altul si dintr-un loc n
altul n funcie de atitudini si de caracteristicile culturii;
- recunoasterea adevrului credinelor la acest nivel se face n planul practicrii lor
concrete; (exemplu proba vinoviei si neputina de a nghii o cantitate mai mare de
cereale).
O prezentare extrem de pertinent si valid a valenelor si limitelor cunoasterii
comune o face Petru Ilu n lucrarea sa Abordarea calitativ a socioumanului.
El consider c virtuile cunoasterii comune (cotidiene) pot fi exprimate astfel:
1. Realitatea sociouman este direct accesibil indivizilor obisnuii. Ea este "pe
msura omului" din punctul de vedere al mrimilor entitilor de cunoscut si al gradului
lor de organizare. Acest nivel "mezo" al existenei, spre deosebire de cel micro sau macro,
nu presupune, n principiu, aparate sau instalaii speciale (microscoape, telescoape etc.)
pentru a observa si nregistra stri, caracteristici si procese.
2. Realitatea sociouman nu numai c este ca ordin de mrime nemijlocit accesibil
individului obisnuit (tipic, modal), dar i este acestuia si foarte familiar. Gradul de
familiaritate nu provine doar din proximitatea spaial n sine, din prezena fizic n
mijlocul celorlali, n interiorul grupurilor si asezmintelor sociale (comuniti, familie,
locuri de munc si alte instituii si organizaii), ci din aceea c oamenii dezvolt si
mprtsesc credine, explicaii, motivaii, valori si simboluri comune. Altfel spus, ei sunt
Acest cuvnt este designatul, iar obiectul numit de semn este denotatul. Un
exemplu: cuvntul medic este neles de toat lumea ca fiind persoana calificat s
trateze pacienii bolnavi. Cuvntul medic este designatul, obiectul propriu-zis ce face
parte din realitate (cu calitile lui), reprezint denotatul.
Mai atragem atenia asupra termenilor conotaie si polisemie. Sensurile diferite de
denotaia cuvntului reprezint conotaia (exemplu: cuvntul medic reprezint un
denotat atunci cnd spunem medicul vindec oameni, dar este un conotat atunci cnd
afirmm esti medic n motoare auto).
Cuvntul polisemie provine din unirea a dou cuvinte grecesti: polis numeros si
semantikos semnificaie, si se poate defini, oarecum forat, drept cuvnt cu semnificaii
numeroase.
Termenul reprezint o expresie lingvistica minim cu neles distinct (Chelcea,
2001), S.Chelcea clasific termenii n trei categorii:
- termenii refereniali care au ca designat o entitate fizic (persoan, mulime
uman, oras, etc.) sau o entitate ideal (inteligent, deviant, etc.); mulimea obiectelor
fizice sau a entitilor ideale constituie extensiunea termenului, iar totalitatea calitilor lor
constituie intensiunea termenului;
- termenii nerefereniali sau logici care aparin vocabularului logicii: si, sau, este
inclus, include, egal, implica, etc.;
- termenii extralogici (refereniali) conectai ntre ei cu ajutorul termenilor logici,
definii ca fiind noiuni simple, cu ajutorul crora prin combinare, pot fi definite noiuni
derivate, cu ajutorul termenilor logici.
S.Chelcea face o analiz interesant referitoare la semnificaia n stiinele socioumane a termenilor mprumutai din limbajul comun. Astfel, termenii societate si cultura
au un anumit neles pentru o persoan cultivat, bun vorbitoare de limba roman, ns,
termeni precum anomie, aculturaie sau gulere albe, rmn fr neles pentru persoanele
lipsite de o cultur de specialitate (sociologic, juridic, psihologic).
Pe de alta parte ns, citndu-l pe H.Zetterberg, S.Chelcea atrage atenia si asupra
impreciziei unor termeni sau asupra ncrcturii afective puternice pe care o dein, fapt
care face dificila utilizarea lor. Exemplele alese de autor sunt societate (care poate
desemna fie sistemul social global, fie ptura superioar), subcultur, birocraie,
devianta, etc. Problema care se pune si pe care o analizeaz S.Chelcea se refer la
dubla posibilitate pe care o are cercettorul, si anume, aceea de a opta pentru
una din cele doua strategii de mbogire a vocabularului stiinelor socio-umane:
denumirea unui nou fenomen printr-un termen din limbajul comun sau crearea unui termen
nou pentru designarea fenomenului descoperit. Ambele strategii au avantaje si
dezavantaje (S.Chelcea, 2001).
S.Chelcea (2001) realizeaz o clasificare a conceptelor n stiinele sociojuridice,
folosind diverse criterii.
Astfel, dup coninut, conceptele se mpart n:
- concepte ce designeaz uniti sociale (grupuri, societi umane sau rezultatele
materiale si spirituale ale oamenilor, ca fiine sociale);
(metoda anchetei pe baz de interviu clinic de profunzime sau interviu de tip analitic,
metoda experimentului asociativ-verbal, observaia participativ si analiza actelor ratate
etc.)
- metode care vizeaz planul transpersonal si care urmreste obinerea de
informaii de la nivelul sinelui integral (metoda experimental de tip transanalitic, metoda
experimental a caltoriei samanice, a respiraiei holotropice etc.)
Trebuie precizat faptul c acest tip de clasificare se face n principal din raiuni de
ordin didactic si c n practica de cerectare aceste metode si tehnici sunt folosite ntrun mod mai degrab eclectic. Totodat, trebuie remarcat faptul c, accesul la o anumit
instan a sistemului psihic, presupune invarabil si accesarea celorlalte instane si aceasta
datorit faptului c psihicul uman este un tot integral sistemic, fiecare nivel comunicnd si
reacionnd cu celelalte niveluri n permanen. Spre exemplu, desi interviul de tip analitic
si propune s acceseze si s releveze informaii de la nivelul inconstient al persoanei,
calea de acces este cu precdere una constient, relaia ca schimb direct de informaii
dintre intervievat si intervievator, dintre analizat si analist fiind una constient.
Termenul de tehnic (gr. Tekne = procedeu, viclesug) desemneaza ansamblul de
prescripii metodologice (reguli, procedee) pentru o aciune eficient, att n sfera
produciei materiale, ct si n sfera produciei spirituale tehnici de cunoastere, de calcul,
de creaie), precum si n cadrul altor aciuni umane (tehnici de lupt, sportive) (Dictionar
de filosofie). Orice metod de cercetare poate conine una sau mai multe tehnici, care la
rndul lor pot fi folosite prin aplicarea unor instrumente de cercetare. n fapt, de multe
ori, nu se face o distincie foarte clar ntre tehnic, instrument si procedeu de cercetare.
Septimiu Chelcea susine c tehnicile de cercetare, subsumate metodelor se refer
la demersul operaional al abordrii fenomenelor de studiu. Astfel, dac ancheta reprezint
o metod, chestionarul apare ca tehnic, modul de aplicare de exemplu, prin
autoadministrare ca un procedeu, iar lista propriu-zis de ntrebri (chestionarul tiprit)
ca instrument de investigare.
Asadar, procedeul reprezint modalitatea concret prin care este aplicat si/sau
administrat un instrument de cercetare. Spre exemplu, exist interviuri aplicate telefonic,
fa-n-fa sau administrate online. Procedeul este dependent de specificul tehnicii de
cercetare. O observaie participativ chiar prin natura sa nu poate fi fcut dect
participnd, cercettorul fiind prezent nemijlocit n mediul n care se afl subiectul sau
subiecii studiului si, de aceea, numrul de procedee de desfsurare a observaiei nu este
foarte mare.
Conceptul de metodologie
Metodologie (gr. Methodos + Logos) nseamn - din punct de vedere
etimologic - stiina metodelor.
R. Mucchielli definea conceptul de metodologie ca totalitatea metodelor utilizate
de o stiinta, iar Mrginean susine c este o disciplin general n care se dezvolt
modalitile de realizare a cunoasterii stiinifice si priveste ansamblul elementelor care
intervin n cercetarea vieii sociale.
Iniial prin metodologie s-a neles doar logica cercetrii dar n prezent exist
tendina ca metodologia s fie neleas ca o ramur a filosofiei, strns legat de
epistemologie, desi nc nu se poate vorbi despre o metodologie general. Asadar, ntr-o
accepie extins metodologia este definit ca un domeniu al epistemologiei, realizndu-se
astfel o evaluare filosofic a tehnicilor precum si a aspectelor conceptuale, teoretice si de
cercetare ale cunoasterii, iar ntr-o accepie restrns metodologia se refer doar la
tehnicile si strategiile angajate n manipularea datelor, fr a se pune problemele
validitii si ale adecvrii cercetrii. (D.Jary, J.Jary, apud Chelcea, 2001)
Exist doar metodologii particulare, cum este si metodologia cercetrii psihologice,
astfel nct fiecare ramur stiinific si disciplin particular dispune de o metodologie
proprie.
Astfel putem vorbi de o metodologie juridic, iar Nicolae Popa arat c aceasta
reprezint un sistem al acelor factori de relativ invarian ntr-un numr suficient de mare
de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legturile, relaiile ce se stabilesc ntre
diferite metode n procesul cunoasterii fenomenului juridic.
Factorii de relativ invarian ntr-un numr suficient de mare de metode sunt, n
acest caz, principiile, normele sau criteriile metodologice, ele formnd coninutul
metodologiei juridice.
Deasemenea, n pedagogie se vorbeste de o metodologia didactica si ea semnifica
ansamblul metodelor si procedeelor utilizate n procesul de instruire avnd la baza o
conceptie unitara cu privire la actul de predare-nvatare, principiile
si legile care-l
guverneaza.
Metodologia cercetarii stiintifice economice este o parte a stiintei economice
si poate fi definita ca un ansamblu de principii, de etape si faze, de metode, tehnici si
instrumente de investigare si cunoastere stiintifica a fenomenelor economice.
Asadar, metodologia reprezint stiina integrat a metodelor, Caude considernd
metoda ca fiind demersul raional al spiritului pentru descoperirea adevrului sau
rezolvarea unei probleme
Septimiu Chelcea consider c metodologia n stiinele psihosociale are dou laturi:
analiza critic a activitii de cercetare si formularea unor propuneri pentru perfecionarea
acestei activiti.
Paul Lazarsfeld (1959) considera c metodologia are sase teme principale:
- delimitarea obiectului de studiu n cercetrile empirice;
- analiza conceptelor;
- analiza metodelor si tehnicilor de cercetare;
- analiza raportului dintre metodele si tehnicile utilizate;
- stematizarea datelor obinute n cercetarea empiric;
- formalizarea raionamentelor.
Dup cum artam, cunoasterea stiinific actual reprezint un decupaj al realitii.
Pelletier si Gablot arat cum nc Platon compara cunoasterea cu disecia unui animal:
dup el, un bun dialectician gseste articulaiile, iar unul prost osul: ns orice cunoastere
rmne un decupaj, iar cercettorul trebuie s procedeze ca un doctor perspicace care
las la o parte zece fapte secundare si reine pentru studiu si diagnostic un simptom
hotrtor. Chelcea crede c acest decupaj este necesar, n investigaiile psihosociale,
pentru c nu toate elemntele structurii si aciunii umane se situeaz pe acelasi plan si c
nu toate au o contribuie egal la explicarea fenomenelor. Analiza conceptelor este
necesar pentru c multe din cuvintele si expresiile folosite n practica de cercetare aparin
si limbajului comun, iar multe dintre ele au nelesuri multiple. Spre exmplu, termenul de
ideologie are peste 150 de accepiuni, iar cel de cultur peste 250 de nelesuri
oarecum diferite. n acest context este absolut necesar ca termenii folosii s fie clarificai
si corect definii n activitatea de cercetare, aceast sarcin a metodologiei fiind probabil
cea mai veche.
Deasemenea, metodologia trebuie s aib n vedere analiza metodelor si tehnicilor,
precum si standardizarea si relaionarea lor eficient, cu scopul de a ajunge la un nivel de
abstractizare necesar pentru eliminarea distorsiunilor, a adecvrii la obiectul de studiu si
pentru asigurrii reprezentativitii concluziilor cercetrii.
Lund ca punct de plecare cile de producere a cunoasterii n stiinele sociale
comparativ cu cele din stiinele naturii, Mircea Flonta (1981) evideniaz dou orientri
metodologice dominante n stiinele sociale.
Monismul metodologic reprezint, dup Flonta, poziia celor care afirm unitatea
metodei stiinei si necesitatea de a orienta cercetarea n stiinele sociale dup criterii de
raionalitate si stiinificitate degajate prin analiza metodei stiinelor teoretice ale naturii.
La polul opus se situeaz dualismul metodologic, respectiv poziia acelor analisti
care susin autonomia metodologic a disciplinelor sociale si istorice.
n funcie de modelul teoretic general aplicat n vederea explicrii vieii sociale,
C.Zamfir (1979) considera c analiza societii se poate face abordnd, fie o strategie
idealist, fie o strategie materialist.
Lazr Vlsceanu (1982) distinge tot n funcie de modelul teoretic general aplicat
pentru explicarea vieii sociale, dou practici metodologice complementare : cea obiectiv
si, respectiv, practica metodologic interpretativ.
n cadrul practicii metodologice obiective se urmreste dezvoltarea sociologiei dup
modelul stiinelor naturii : faptele si fenomenele sunt considerate ca obiecte si sunt
explicate prin alte fapte sau fenomene sociale. Conceptele epistemologice principale ale
poziiei metodologiei obiective sunt explicaia si predicia bazate pe analiza factorilor
determinativi sau a cauzelor. Desi unitar la nivelul celor mai generale principii, practica
metodologic obiectiv a evoluat de la pozitivism la operaionalism apoi la empirism, ca
apoi s se consacre sub forma analizei structurale, analizei funcionale sau a analizei
sistemice a socialului.
n practica metodologic interpretativ se pune accentul pe specificul subiectiv
ireductibil al faptelor sociale, ceea ce implic necesitatea concentrrii analizelor asupra
semnificaiilor investite si vehiculate de actorii sociali n interaciunile si situaiile lor
sociale (L.Vlsceanu, 1982). Conceptele epistemologice principale sunt nelegerea si
interpretarea semnificaiilor subiective ale comportamentelor situaionale, prin
considerarea scopurilor si motivelor aciunii. Practica metodologic interpretativ,
formulat de filosofia social neokantian si dezvoltat de sociologia interpretativ a lui
Max Weber, a evoluat ctre interacionism simbolic (G.H.Mead, anii 30), sociologie
fenomenologic (A.Schutz, anii 50) si etnometodologie (H.Garfinkel, anii 60).
Donald S. Tull realizeaz o clasificare a practicilor folosite de diversi cercettori
dup criteriul publicitii (explicitrii) metodelor de cercetare si vorbeste de
conturarea a trei practici diferite de cercetare: metoda obiectivist, metoda subiectivis, si
metoda fenomenologic.
Paradigm si teorie
Termenul de teorie suport o varietate de sensuri care au fcut obiectul unor
dezbateri intense de-a lungul timpului.
Robert Merton consider c se poate vorbi de o teorie n sens strict atunci cnd o
propoziie:
1. este dedus dintr-o mulime de propoziii fundamentale;
2. se demonstreaz concordana ei cu observaia.
Dac o propoziie se bazeaz doar pe observaia unor cazuri particulare, atunci
despre aceasta propoziie se spune c este empiric, iar o generalizare este denumit
empiric dac propoziia n cauz denot clase de elemente. Pentru ca aceast propoziie s
devin teoretic ea trebuie s poat fi dedus dintr-un set de propoziii fundamentale
apriori. O teorie realizeaz conceptualizarea cazurilor particulare observate astfel nct
teoria apare sub forma unor relaii ntre concepte abstracte implicate.
Concordana cu observaia nseamn verificarea empiric adic prin experien a
propoziiei deduse din teorie. Karl Popper a artat c operaia de verificare nu are nici un
sens si c o teorie nu poate fi niciodat complet verificat, ntruct se poate demonstra cel
mult concordana unei teorii cu anumite observaii particulare si nu concordana ei cu
realitatea n totalitate. Verificarea concordanei cu realitatea sau inferena de la cazurile
particulare la toate cazurile posibile ar presupune un numr indefinit de operaii, astfel
nct n viziunea lui Popper demersul stiinific nu ar consta deci n confirmarea teoriilor, ci
n infirmarea lor. De aceea, singura modalitate de care dispune omul de stiin pentru a
supune teoria la proba realitii const n a o construi astfel nct s fie falsificabil, adic
s poat fi respins de ctre natur. Se poate afirma cu certitudine doar falsitatea unei
teorii, dar niciodat nu se poate spune cu certitudine c o teorie este adevrat.
Robert Merton identific sapte accepiuni diferite ale termenului de teorie:
1. metodologie;
2. idei directoare;
3. analiza conceptelor;
4. interpretri postafctum;
5. generalizri empirice;
6. teorie;
7. derivare si codificare.
Se consider c obiectivul cercetrii stiinifice l constituie elaborarea de inferene
(G. King, R. Keohane si S. Verba). Inferena este procesul logic prin care se ajunge la
cunoasterea fenomenelor care nu pot fi accesate direct si care reprezint materialul de
baz pentru cercetri, teorii si ipoteze - pe baza unor date si informaii aflate la ndemna
cercettorului.
Inferena este de dou feluri: inferena descriptiv si inferena cauzal.
Inferena descriptiv presupune formularea de propoziii despre fenomene ce nu au
fost direct observate pe baza unui set de observaii particulare. De exemplu, formularea de
propoziii privind conduita oamenilor ntr-o anumit situaie psihosocial prin studierea
unui esantion reprezentativ este o astfel de inferen descriptiv. Practic este vorba de o
Construirea teoriilor
Exist dou metode de construcie teoretic n funcie de raportul stabilit ntre teorie
si cercetarea empiric:
- metoda deductiv pornste de la teorii deja existente mai generale si formuleaz
explicaii pentru fenomenele sociale observate ce prezint un grad mai sczut de
generalitate;
- metoda inductiv presupune pornirea de la cercetarea empiric si ncercarea de a
gsi, prin generalizare si abstractizare, numitorul comun al fenomenelor observate.
Ambele metode presupun asumarea unor principii teoretice preliminare ce ghidez
formularea metodei de investigare empiric. Nu exist astfel cercetare empiric complet
detasat de supoziii teoretice. Cercetrile care si-au propus acest lucru (empirismul) au
esuat n explicitarea acestor principii, dar nu a reusit nicidecum detasarea complet a
investigrii empirice de supoziii teoretice.
Metoda deductiv
Construirea teoriilor se poate realiza pe cale deductiv n felul urmtor: porninduse
de la teorii existente ce stabilesc relaii ntre concepte generale si abstracte, se formuleaz
noi concepte si teorii cu grad de generalitate mai redus; aceste teorii implic apoi
formularea de ipoteze, testarea acestora si validarea teoriei. Iat care sunt etapele unui
demers de acest tip:
1. Identificarea si denumirea temei.
2. Specificarea universului psihosocial de referina al teoriei (nivelul sau instana
psihic, componentele modale ale vieii psihice, populaia sau segmentul social).
3. Identificarea si specificarea conceptelor si variabilelor care compun teoria.
4. Formularea de propoziii cunoscute privind relaiile ntre aceste variabile.
5. Raionamentul logic de la aceste propoziii la tema n discuie.
Metoda inductiv
Presupune construirea teoriei de la observarea aspectelor realitii psihosociale
ncercnd s descopere pattern-uri (regulariti, uniformiti). Cercetarea clinic,
cercetarea de teren adic observarea direct a fenomenelor si manifestrilor reprezint
surse de construcie teroretic inductiv.
Iat care sunt etapele unei astfel de abordri:
1. Identificarea si denumirea temei.
Bibliografie de referin
Bloom, Howard, Creierul global, Bucuresti, Ed. Tehnica, 2007;
Capra, Fritjof, nelepciune aparte, Bucuresti, Ed. Tehnica, 2004;
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si
calitative, Bucuresti, Ed. Economica, 2001;
Chelcea, Septimiu, Mrginean, Ioan si Cauc, Ion, Cercetarea sociologic.
Metode si tehnici, Deva, Ed. Destin, 1998;
Popper, Karl R., Logica cercetrii, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, 1981;
Golu, Mihai, Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Ed. Fundatiei Romania
de maine, 2007;
Goswami, Amit, Doctorul cuantic, Bucuresti, Ed. Orfeu 2000, 2007;
Ilu, Petru, Abordarea calitativ a socioumanului. Concepte si metode,
Iasi, Ed. Polirom, 1997;
Mrginean, Ioan, Proiectarea cercetrii sociologice, Iai, Ed. Polirom, 2000;
Zamfir, Ctlin, Spre o paradigm a gndirii sociologice. Texte alese, Iasi,
Ed.Cantes, 1999
Bibliografie obligatorie
Babbie, Earl, Practica cercetrii sociale, Ed, polirom, Iai, 2010;
Chelcea, Septimiu, Psihosociologie, teorii, cercetri, aplicaii, Ed, Polirom,
Iai, 2008;
Enchescu, Constantin, Teoria cercetrii tiinifice, Ed. Polirom, Iai, 2007