Cele mai necrutatoare epidemii care au devastat omenirea

Putine cuvinte au o incarcatura atat de macabra si o istorie atat de dureroasa

precum termenul ciuma. Oroarea si mizeria au stapanit o omenire parca
blestemata, intr-o vreme in care bolile infectioase scriau istoria si faceau legea.
Dusmani invizibili au decimat populatii, au pus capat familiilor, si in final, au facut
intr-un timp extrem de scurt mai multe victime decat orice razboi.

Nesfarsitul razboi cu virusurile

Oamenii primitivi nu erau feriti de boli. Ei duceau o batalie zilnica impotriva microbilor si
bacteriilor care le invadau apa, hrana si mediul. Cu toate acestea, in acele vremuri indepartate o
izbucnire epidemica nu avea repercusiuni decat la nivel local, manifestandu-se in focare
marunte care se ofileau rapid. Din fericire pentru stramosii nostri, ei nu au fost nevoiti sa
infrunte nimic asemanator cu ceea ce urma sa vina in timpurile ce i-au urmat. Abia cand oamenii
au inceput sa se stranga laolalta in comunitati rurale si apoi urbane, formand populatii
numeroase, raspandirea bolilor contagioase au atins proportii epidemice.
O epidemie se declanseaza atunci cand boala afecteaza un numar foarte mare de oameni
care formeaza o populatie dintr-o zona geografica restransa. Atunci cand numarul
persoanelor afectate creste proportional cu marirea ariei de actiune, vorbim despre o pandemie.
Umanitatea a devenit mai expusa atacurilor microbiene odata cu domesticirea animalelor, care
sunt, la randul lor, purtatoare de virusi transmisibili. Pe masura ce oamenii isi mareau teritoriile,
contactul cu microbi pe care altfel nu ar fi avut sansa sa ii intalneasca, a devenit o realitate
necrutatoare. Prin depozitarea hranei au fost atrase in spatiul uman si alte specii de rozatoare
purtatoare de boli.
Per total, progresul sustinut al rasei umane a adus cu sine si mari neajunsuri. Insa lucrurile
nu se sfarsesc aici. Oamenii au inceput sa creeze baraje si lacuri artificiale in apropierea

comunitatilor. Apa statuta, un mediu prielnic pentru microbi, a atras si o tantarii, care s-au
transformat repede in transmitatori perseverenti de maladii.
Pe masura ce revolutia tehnologica si industriala a permis calatoriile rapide de la un capat la altul
al lumii, epopeea microbilor a intrat intr-o noua era. In mod ironic, tocmai curiozitatea si
inteligenta umana care au generat noi si noi stadii de evolutie au fost si cele care au pregatit
terenul pentru cel mai temut si invizibil dusman: microbul. Omenirea nu trece singura prin
procesul evolutiei, microbii o urmeaza pretutindeni.
Top 10 epidemii

Variola
Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul
anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi indieni. In
timpul secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l
la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare,
insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioada indelungata in
comunitati, astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice
precum cel al europenilor. In America, nici domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o
scara asemanatoare cu cea europeana.

Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus
cu ei un blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost victime
usoare in fara microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene,
care isi dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa
asa ceva, fiind adaptati la propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii
dezlantuite in Lumea Noua s-a numarat si variola.

Virusul variolei a inceput sa afecteze oamenii cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna forma
a acestuia se traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei sunt febra ridicata,
mancarimi si eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste prin contactul direct cu persoana
infectata sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust.
In ciuda descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au continuat sa ameninte
populatia globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de oameni si a afectat mai multe
milioane in intreaga lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a pornit o campanie
de eradicare a virusului, prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul an in care au
mai fost semnalizate cazuri de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista, in prezent,
numai in laborator.

Gripa din 1918

In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra finalului Primului Razboi Mondial.
Pana la sfarsitul anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea la 37 de milioane.
Soldatii supravietuitori nu isi doreau decat sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa
fericirea revederii avea sa fie de scurta durata. O noua maladie isi face simtita prezenta. Unii i-au
zis gripa spaniola, in vreme ce altii au intiparit-o in memorie drept "Gripa din 1918". Oricare iar fi denumirea, rezultatele pot fi traduse intr-un singur mod: 20 de milioane de victime in
numai cateva luni. Timp de un an, gripa si-a urmat cursul, transformandu-se intr-o unealta
mondiala a mortii. La nivel global, numarul victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica:
intre 50 si 100 de milioane de oameni. Din cauza numarului mare de persoane decedate si a
ariei intinse afectate, multi considera gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie din
istoria omenirii.

Chiar daca vorbim despre gripa, o afectiune tratabila in prezent, virusul care a provocat ravagiile
in acel an era diferit. Era vorba de virusul aviar H1N1. Cercetatorii suspectau ca boala s-a
transferat de la pasari la oameni in vestul mijlociu american. A fost denumita ulterior gripa
spaniola dupa ce boala a facut in Spania nu mai putin de 8 milioane de victime. La nivel
global, sistemul imunitar uman nu era pregatit pentru a face fata acestei amenintari. Miscarile
masive de trupe de la sfarsitul primului razboi mondial au permis virusului sa se raspandesca
pana la atingerea unor proportii pandemice.
Desi aceasta forma a bolii era cu mult mai periculoasa decat o gripa obisnuita, simptomele erau
asemanatoare: febra, greata, dureri si diaree. Unii pacienti prezentau si pete negre pe obraji. Pe
masura ce plamanii se umpleau cu lichid, victimele se confruntau cu riscul de a ramane fara
oxigen. In decursul unui an, virusul a suferit o mutatie, transformandu-se intr-o forma mai putin
periculoasa. Multi dintre oamenii de astazi au dezvoltat o anumita imunitate, o mostenire de la
cei care au supravietuit virusului.

Moartea Neagra
Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte, inchise in propria casa, regi si
tarani pusi pe acelasi loc in fata mortii implacabile Atunci cand vine vorba despre epidemii,
putine inspira mai multa groaza decat Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie
adevarata, moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348, ajungand
pana in China si India. "Marea moarte" a urmat caile razboiului si caile comerciale, decimand
orase intregi si alterand permanent structurile politice, comerciale sau sociale.

Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o plaga epidemica, care se manifesta intr-o
forma bubonica prin intermediul sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe
calea aerului. Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii cercetatori sustin ca
infricosatoarea moarte neagra nu era altceva decat manifestarea unui virus hemoragic,
similar cu ebola, care se manifesta prin pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra
ramasitelor umane posibilelor victime ale "ciumei" continua in speranta ca vor fi descoperite
dovezi genetice care sa sustina aceste noi teorii.
Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este inca printre noi. Cauzata de
bacteria Yersinia pestis, boala poate constitui in continuare o amenintare in zonele foarte sarace,
infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate trata cu usurinta aceasta afectiune in
primele stadii, anulandu-i potentialul mortal. Simptomele includ glande inflamate, febra, tuse,
respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor, eliminarea sangelui pe cale orala.

Malaria
Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor epidemice. Mentiuni ale impactului
devastator pe care l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar meritul
apartine invatatilor greci care au lasat marturii scrise despre aceasta maladie. Istorii in care
tantarul este indicat ca fiind responsabil de cauzarea si raspandirea acestei boli rasar des in
textele medicale indiene si chinezesti. Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni
importante intre malarie si apele statute in care se inmulteau tantarii.

Malaria este cauzata de patru specii de microbi Plasmodium, prezenti la alte doua specii:
tantari si oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu sange uman, acestia transmit
microbii. Odata aflati in sange, acestia cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe
parcursul procesului. Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare
si de cap. Manifestarile bolii pot fi medii sau pot conduce catre deces.

In 1906, Statele Unite ale Americii a angajat peste 26.000 de muncitori pentru a construi
Canalul Panama. Dintre acestia, mai mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii
malariei. Soldatii au fost printre cei mai afectati de aceasta boala. In timpul razboiului civil
american, peste 1.316.000 de barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In timpul
primului razboi mondial, malaria a imobilizat fortele britanice, franceze si germane timp de trei
ani. Aproape 60.000 de soldati au murit de malarie in Africa si Sudul Pacificului in timpul celui
de-al doilea razboi mondial.
Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a acestei boli, malaria continua sa
puna probleme mai ales in regiunea sub-sahariana africana, care a fost exclusa din cadrul
ariilor stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri au loc in aceasta
regiune. Dintre acestea, un milion se sfarsesc prin deces.

Tuberculoza
Tuberculoza este una dintre cele mai "longevive" boli pe care oamenii au trebuit sa le
infrunte. Ea nu s-a manifestat intr-un episod singular sau sub forma unei epidemii. Radacinile
tuberculozei sunt atat de bine infipte in istoria sanitara a omenirii, incat marturii ale ravagiilor pe
care le-a provocat se afla atat in stravechi documente scrise, cat si in ADN-ul mumiilor egiptene.
Cauzata de catre bacteria Mycobacterium tuberculosis, boala devine extrem de periculoasa,
deoarece se transmite pe calea aerului. Tintele bacteriei sunt plamanii, iar boala se
manifesta prin dureri in piept, slabiciune, pierdere in greutate, febra, transpiratie nocturna
si tuse cu sange. In anumite cazuri, bacteria poate afecta creierul si rinichii.

Incepand cu anii 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma
Alba, a devastat populatia europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigand fiecare al saptelea
purtator. Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul coloniilor din America.

Chiar si spre sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoza.
In 1944, medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului, denumit streptomicina.
Rezultatele nu au intarziat sa apara si dupa mii de ani de suferinta, umanitatea a obtinut victoria
asupra bolii pe care grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii. Victoria nu este insa finala. In
ciuda descoperirii leacului, tuberculoza continua sa infecteze 8 milioane de oameni, dintre
care 2 milioane ii cad victime anual.

Holera
Locuitorii Indiei sunt veterani in ceea ce priveste lupta cu holera, insa abia in secolul XIX restul
lumii a avut ocazia sa vada cu ce monstru se lupta populatia indiana. In aceasta perioada, cand
comertul si turismul au cunoscut o inflorire fara precedent, virusul a avut ocazia unica de a
calatori fara pasaport peste granite, catre China, Japonia, Africa de Nord, Estul Mijlociu si
Europa. Din secolul XIX pana in prezent au avut loc sase epidemii de holera care au rapus
milioane de vieti omenesti.

Holera este cauzata de catre o bacterie intestinala denumita Vibrio cholerae. De regula,
manifestarea bolii nu este foarte violenta. Doar cinci procente dintre cei care contracteaza
boala manifesta simptome severe de voma, diaree si crampe musculare la nivelul
picioarelor, stari care duc catre o deshidratare rapida ce se incheie cu intrarea intr-o stare
de soc. Majoritatea sistemelor imunitare sunt in stare sa faca fata infectiei cu holera, insa numai
daca pacientii raman hidratati indeajuns de mult pentru a infrange boala. Bacteria se poate
transmite prin contact fizic apropiat, insa forma uzuala de transmitere a bacteriei este prin
intermediul hranei si al apei.

Comerciantii au fost cei care au adus holera in majoritatea oarselor europene in timpul
revolutiei industriale de la inceputul anilor 1800. Initial, s-a crezut ca aerul poluat este cauza
acestei boli, insa cand sistemele sanitare si de canalizare s-au imbunatatit, s-a observat aproape
instant o scadere insemnata a numarului de imbolnaviri. In decadele urmatoare, holera a devenit
o amintire, un tribut pe care omenirea l-a platit in schimbul civilizatiei si modernizarii. Cu toate
acestea, in anul 1961 un nou tip de holera isi facea aparitia in Indonezia, pentru a se raspandi in
cele din urma in intreaga lume. Tacuta pandemie continua si in prezent. In 1991, 300.000 de
oameni s-au imbolnavit de holera, iar dintre acestia 4 000 au decedat in urma contractarii
bacteriei.

SIDA
Aparitia SIDEI in anii '80 a dus la izbucnirea unei pandemii care a facut peste 25 de
milioane de victime din 1981 pana in prezent. Conform statisticilor recente, in jur de 33,3
milioane de oameni sunt identificati ca purtatori ai virusului HIV. Dintre acestia, numai in anul
2007 au decedat 2,1 milioane. SIDA (AIDS - acquired immune deficiency syndrome) este
cauzata de catre virusul uman imunodeficitar (human immunodeficiency virus - HIV).

Virusul se raspandeste prin contactul cu sangele infectat, sperma sau alte fluide corporale si ataca
direct sistemul imunitar uman. Odata afectat, acesta nu mai poate face fata unor infectii banale,
care nu ar constitui o problema pentru un organism sanatos. Virusul HIV devine SIDA atunci
cand sistemul imunitar este sever afectat.
Cercetatorii medicali sunt de parere ca virusul provine de la anumite specii de maimute,
insa a suferit o mutatie atunci cand a fost transmis la om, undeva la jumatatea secolului XX. In

timpul anilor 70, Africa se lupta cu saracia, razboaiele si somajul in zonele urbane. In acest
context, prostitutia si abuzul de droguri au aparut ca o portita de evadare pentru unii, insa aceste
obiceiuri nocive nu au facut decat sa ajute la raspandirea acestui virus periculos, pana la
cucerirea intregii planete.
In prezent, nu exista un tratament impotriva bolii, insa exista medicamentatie capabila sa tina
in frau declansarea bolii in cazul purtatorilor si medicamente pentru combaterea simptomelor
alternative care se traduc prin infectii si boli. In lipsa unui tratament care sa puna capat
flagelului, au fost desfasurate nenumarate campanii de informare a populatiilor asupra modului
in care se transmite SIDA.

Febra galbena
Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si marile schimburi. De la cele
demografice sau comerciale pana la schimburile de microbi. S-a dovedit ca oamenii sunt
dotati cu sisteme imunitare inteligente, adaptate la propriul mediu. Astfel incat, oamenii
inzestrati sa reziste unor boli serioase intr-o parte, odata stramutati puteau fi ucisi de o
bacterie banala. Este si cazul comertului cu sclavi africani adusi in America, care nu au venit cu
mana goala, ci cu un intreg "bagaj" bacteriologic.

Printre bolile care au "navigat" din Africa in America se numara si febra galbena. Manifestarea
bolii a fost atat de severa incat a decimat colonii si orase intregi. Cand imparatul Napoleon
a trimis o armata de 33.000 de soldati in America de Nord, 29.000 dintre acestia au fost rapusi de
febra galbena. Napoleon a fost atat de socat de pierderile suferite, incat a decis ca nu merita sa isi

asume un risc atat de mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a vandut teritoriul Statelor
Unite.
Febra galbena, ca si malaria, se transmite prin intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele
tipice includ febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare si stari de voma. Intensitatea
acestora poate varia de la mediu pana la a cauza decesul. Infectiile severe pot duce la sangerari,
stare de soc, cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului este cea care cauzeaza
ingalbenirea pielii, de unde numele afectiunii. In ciuda tratamentului si masurilor luate,
epidemia persista inca in America de Sud si Africa.

Tifosul epidemic
Marile epidemii au mici retete de succes: aduna laolalta multi oameni care traiesc in conditii
mizere si mediul pentru dezvoltarea celor mai violente si periculoase boli a fost deja creat. Dintre
acestia, micutul microb Rickettsia prowazekii se remarca ostentativ, find cel care duce la aparitia
uneia dintre cele mai devastatoare boli pe care omenirea a cunoscut-o: tifosul epidemic.

Avand in vedere frecventa sa in cadrul armatelor, a fost numita "febra razboiului". In timpul
razboiului de treizeci de ani din Europa (1618 - 1648), tifosul, ciuma si foamea au facut
impreuna un numar aproximativ de 10 milioane de victime. In timpul primului razboi
mondial, boala a cauzat milioane de decese in Rusia, Polonia si Romania.
Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierderea apetitului si cresterea temperaturii.
Febra se instaleaza rapid si este acompaniata de frisoane si greata. Netratata, boala afecteaza

circulatia sangvina care se manifesta prin cangrene locale, pneumonie si afectiuni ale rinichilor.
Epuizarea provocata de temperatura ridicata poate duce in cele din urma la delir, coma si atac de
cord. Tratamentele imbunatatite si conditiile sanitare moderne au incetinit considerabil
raspandirea bolii, insa scurte izbucniri mai exista inca in America de Sud, Africa si Asia.

Poliomielita
Cercetatorii moderni sunt de parere ca poliomielita a provocat epidemii pentru o perioada
foarte lunga de timp, paralizand si omorand sute de mii de copii. In 1952, in Statele Unite
erau inregistrate 58.000 de cazuri de poliomielita. Dintre acestea, o treime s-au sfarsit prin
instalarea paraliziei la copii, dintre care 3.000 au decedat.

Vinovatul pentru acesta maladie este un virus care ataca sistemul nervos uman. Se transmite prin
materiile fecale, iar in mediile nesanitare circulatia virusului se face prin mancare si apa. Primele
simptome se manifesta sub forma febrei, oboselii, dureri de cap, stari de voma, dureri ale
membrelor si rigiditate. Pornind de aici, in unul din 200 de cazuri se instaleaza paralizia. In
general, aceasta afecteaza muschii, dar nu este exclus ca afectiunea sa se raspandeasca catre
muschii care faciliteaza respiratia, avand de cele mai multe ori, rezultate letale.
Poliomielita se manifesta cu precadere la copii, insa nici adultii nu sunt feriti de aceasta boala
necrutatoare. Gravitatea depinde de perioada in care un subiect dezvolta pentru prima data
infectia. Sistemul imunitar este mai bine pregatit pentru a lupta cu boala la o varsta timpurie. Cu
cat pacientul este mai inaintat in varsta, cu atat creste riscul paraliziei sau chiar al decesului. In
secolul al XVIII-lea, conditiile sanitare s-au imbunatatit considerabil in tarile dezvoltate, ceea ce

a dus la imputinarea cazurilor de poliomielita la varste mici, insa a dus si la o slabire a sistemului
imunitar care nu mai era pregatit pentru a se apara de infectie. Prin urmare, au crescut numarul
de decese al celor care contractau virusul la o varsta mai inaintata.
In prezent, nu exista efectiv un tratament al poliomielitei, insa medicii au reusit sa dezvolte un
vaccin eficient, la inceputul anilor '50. De atunci, numarul cazurilor de poliomielita din
tarile dezvoltate a scazut dramatic, insa boala nu a disparut. Campaniile de vaccinare
impotriva poliomielitei ce se desfasoara la nivel global au scopul declarat de a eradica complet
aceasta afectiune.
Bibliografie