Noua structura si opera lui Marcel Proust - Camil Petrescu

r8v8721rb86irv

Adept al autenticitatii fara rezerve in literatura, al experientei directe si al tehnicilor narative

moderne, Camil Petrescu isi ia ca model si ca reper demonstrativ opera lui Marcel Proust, avand
convingerea ca scriitorul francez are un "datum" al creatiei totale, al artei-infinitezimale de a
descrie realitatea si experientele cele mai intime. Eseistul roman are intuitia de a aseza la baza
operei scriitorului francez esenta filozofiei bergsoniene, durata concreta, in fluxul ei nestavilit,
timpul devenind dimensiunea esentiala a operei lui Proust. Descriptia prezentului se face prin
intermediul fluxului constiintei, tehnica narativa cu totul noua, opusa ubicuitatii si atotprezentei
scriitorului, Camil Petrescu demonstrand lipsa de autenticitate a romanului traditional printr-o
secventa narativa care poate figura atat intr-un roman, cat si intr-o piesa de teatru:
"Mary il privea furioasa. Simtea limpede ca nu 1-a iubit niciodata, dar ii fu sila sa spuie. ii sopti
numai sec:
- Te-ai intalnit cu ea aseara la teatru!
Georges se gandi ca ar fi de prisos sa o minta. De altfel el stia ca ea sufera si fara motiv.. .Voi
deci sa marturiseasca, dar se trezi mintind cu seninatate.
- Nici n-am fost aseara la teatru, ii spuse el, pe cand revedea in minte pe Lucia.
Mary ar fi vrut sa-1 palmuiasca. isi aminti insa de scena de acum o saptamana si se tranti
furioasa in fotoliu." Exemplul aceasta demonstreaza cel mai clar ca scriitorul "obiectiv" patrunde
si in mintea femeii, dar si a barbatului si, in plus, stie ce gandesc acestia.
Pentru a se evita omniscienta autorului, se poate lua ca exemplu "romanul de saisprezece volume
al lui Proust", care este scris la persoana intai. Autorul nu stie mai mult decat personajul-evocator
sau decat oricare alt om din societate, prezentand, intr-un anume "perspectivism" oferit de fluxul
constiintei, fapt ce inlatura ideea de artificialitate a operei literare, printr-un spor de autenticitate.
in aceasta maniera literara, Marcel Proust scrie trei mii de pagini in care reflecta o lume diversa,
Franta timp de cincizeci de ani, o existenta concreta, desi dintr-o perspectiva farmaceutica. Fata
de romanul vechi, care isi alege un personaj, ii pune un reflector deasupra capului, il adapteaza
unitatii de actiune, apoi il determina sa fie un "un print mostenitor de situatii", tehnica lui Proust
este originala, descriind doar prezentul in asociatiile temporale cele mai neasteptate. Aceasta a
fost folosita si de un celebru romancier irlandez (James Joyce), care a infatisat tot ceea ce se
intampla in decursul a numai douazeci si patru de ore. Prezentul impune "imagini, nazuinte,
afirmatii, negari absolute", iar in fluxul curent exista si amintiri voluntare, nu numai cele
involuntare. O alta problema este a memoriei involuntare, care nu se dirijeaza dupa principii
estetice, nu urmeaza un anume plan. Memoria se coloreaza intr-o adanca amprenta afectiva, in
timp ce simpla asociere devine "penibila", cum se intampla in cazul lui Joyce. "Memoria
involuntara" este singurul instrument absolut necesar in constructia unui roman, in functie de
fluxul amintirilor dimensionandu-se si spatiul narativ. in 1913, Marcel Proust anunta, de pilda,
trei volume din romanul "A la recherche du temps perdu": "Du cate de chez Swann", "Le
cote" de Guermantes", "Le temps retrouv^", dar in 1916, el va mai anunta patru volume,
apoi inca sase, pentru ca totalul final sa fie de saisprezece volume. Primul, "Du c6te" de chez
Swann", s-a "dublat", al doilea, "Le temps retrouv6", a ramas in forma initiala, iar "Le cot6
de Guermantes" s-a scindat in doua parti, din care "Sodome et Gomorrhe a avut el insusi

alte doua parti, rezultand deci pe ansamblu trei volume. Momentul corectarii spalturilor
tipografice devenea la Proust un nou proces de creatie si aceste adaosuri se transformau in noi
volume: spre exemplu, intre subiect si predicat, interveneau alte zece propozitii secundare.
Criticii erau socati de aceasta necorelare a continutulufccu structura clasica; Paul Souday scria:
"Mi se pare, spunea el, ca marele volum al d-lui Marcel Proust (Swann a aparut in 1913 intr-un
singur volum) nu e compus, ca e tot atata de lipsit de masura pe cat e de haotic. Ce lungimi
teribile in povestirea batranei bone, a matusii maniace, fiinta foarte insignifianta.
Un amour de Swann, care ocupa o treime din carte, nu e decat o imensa digresiune inutila: si
cate episoade in acest episod."
Paul Souday era insa un rationalist, descendent al lui Malherbe, calofil si adept al "economiei
scrisului". Pentru Camil Petrescu este comica acceptiunea "sa spui cat mai mult in cat mai putine
cuvinte", semanand cu incercarea unui domn genial de a scrie Biblia pe o carte postala. Sau cu
propunerea unui moldovean de a reduce "El-Zorab" la urmatoarea strofa: "La pasa vine un
arab/ Sa vanda pe El-Zorab./ Arabul s-o maniet/ Si pe cal l-o taiet." Aceeasi usuratate se observa
si in "tehnica herinetismului rebusian", "care e plin de toate sugestiile existentei organice, ca
firele unei radacini smulse de pamant si ganganii...". Personajele lui Proust sunt astfel construite
printr-o tehnica specifica, diferita de a romanului traditional, marcand definitiv structurile
narative ale secolului douazeci.