EDUCAŢIA TIMPURIE – ÎNTRE

NECESITATE ŞI OPORTUNITATE

Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor

individual realizate şi social existente sau organizate, de care
beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja,
creşte şi dezvolta fiinţa umană prin înzestrarea cu capacităţi şi
achiziţii fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere
identitate şi demnitate proprie. Ea asigură fundamentele
dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale,
spirituale şi cu\tuta\e complexe. Ceea ce învaţă copiii in primii ani
reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.

Educaţia timpurie se referă, strict la momentele de învăţare

ale copilului cu vârsta până la 3 ani, în conceptul românesc.
Educaţia timpurie, în sensul mai larg, înseamnă dezvoltarea
timpurie a copilului, presupune învăţare, îngrijire şi protecţie.
Educaţia timpurie se realizează ca educaţie informată (în
familie, în relaţii de vecinătate şi în relaţii comunitare, prin mass-
media), ca educaţie formală (în creşe, grădiniţe şi alte instituţii
de ocrotire şi educaţie) şi sub forma educaţiei nonformale (în
cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi elevilor, dar şi prin
biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii
nonguvernamentale ş.a.).
Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie
care îşi asumă misiunea şi responsabilitatea de a promova valori
în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare.
În pedagogia românească educaţia timpurie reprezintă un
concept nou. In mod tradiţional, problematica pedagogică a
copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară.
Actuala politică educaţională nu include o secţiune specifică
privind educaţia timpurie a copilului în perioada 0-3 ani. Din
punct de vedere practic, focalizarea în domeniul educaţiei
timpurii în cadrul actualei politici educaţionale se face pe
educaţia preşcolară.
Atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan
internaţional impun cu stringenţă stabilirea unei politici şi a unui
sistem de educaţie timpurie în cadrul programului de Dezvoltare
Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca sistemul
naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în contextul dat de
Convenţia pentru Drepturile Copilului, de ţintele Mileniului pentru
Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015 şi de manifestarea
României, ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Scopul strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului
este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educaţie şi la
dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă
potenţialul maxim în acord cu standardele europene şi
internaţionale.
Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este
importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se
dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în
acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi
aceste pierderi mai târziu. Este binecunoscut şi evident faptul că
alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de
societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată
influenţă asupra progresului individual al copilului şi asupra
progresului naţiunilor, în sens larg.
Calitatea îngrijirii şi a protecţiei în această perioadă sunt
mijloacele care înlătură mortalitatea infantilă, boala, întârzierea
în creştere, traumele, proasta alimentaţie, întârzierile de
dezvoltare. Acordând copilului atenţia cuvenită, asigurându-i
creşterea şi educaţia, îi creăm condiţii pentru a-şi dezvolta o
personalitate echilibrată şi armonioasă.
Specialiştii consideră că perioada de timp pentru educaţie
timpurie este definită de la concepţie până la vârsta de 8 ani,
perioadă în care are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei
mai importanţi sunt primii doi ani din viaţă, când apar cele mai
semnificative schimbări din punct de vedere intelectual, emoţional,
psihologic şi social.
Un program educativ eficient este un program care îşi
propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale
existenţei sale şi care implică toţi agenţii educaţionali care
contribuie la creşterea şi dezvoltarea lui.
Conceptul de educaţie timpurie se referă aşadar la două
dimensiuni:
• începerea preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;
• implicarea familiei şi comunităţii în educarea copilului mic şi
preşcolar.
în mod firesc, instituţiile de educaţie nu se pot substitui
familiei, ci o sprijină şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor intra- şi
extrafamiliale. Nici o instituţie, oricât de bună ar fi ea, nu poate
înlocui familia. Educaţia timpurie se preocupă de extinderea
strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi în familie.
Aceasta prevede parte-neriate active cu părinţii copiilor, în aşa fel
încât aceştia să continue acasă ceea ce se realizează la creşă sau
la grădiniţă şi chiar să-şi îmbunătăţească practicile parentale.
Familia şi comunitatea trebuie să participe activ şi eficient încă
din primul an de viaţă a copilului la creşterea, îngrijirea,
sănătatea şi educaţia copilului şi până la intrarea lui la şcoală.
 Beneficiarii primari ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar
beneficiarii secundari sunt părinţii, educatorii şi toţi agenţii
educaţionali din comunitate, iar prin efecte, societatea, în
general.

Premisele educaţiei timpurii sunt următoarele:

• vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru
dezvoltarea personali
tăţii copilului;
• perioada de la naştere până la intrarea în şcoală cere
stimulare;
• pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar
parteneriatul educaţional în
familie, între familii, în comunitate, între instituţii care au
rol în creşterea,
îngrijirea şi educaţia copilului;
• şi părinţii şi educatorii au nevoie de sprijin în educarea
copiilor.

Educaţia timpurie presupune:

• un început bun;
• un parteneriat educaţional (copii-familii-grădiniţă-
comunitate);
• învăţarea şi dezvoltarea conform ritmului şi nevoilor
individuale.

Educaţia timpurie în grădiniţă se referă la:

• învăţarea prin joc;
• participarea copiilor la alegerea activităţilor, jocurilor,
jucăriilor;
• organizarea adecvată a mediului ambiant;
• parteneriatul educaţional (grădiniţă-familie-comunitate);
• flexibilitatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare.
Educaţia timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare,
îngrijire, educaţie, fără discriminare pentru copiii care provin din
familii instabile, iară părinţi, cu sănătate precară, cu deficienţe sau
cu posibilităţi materiale financiare scăzute.

Principiile cele mai importante ale educaţiei timpurii sunt:

• Fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuinţele,
particularităţile sale specifice.
Educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale
ale fiecărui copil.
• Educaţia timpurie se referă la fiecare copil în parte, şi nu la
educaţia „copiilor".
• Este imperativă respectarea nevoilor copiilor:
a) de bază: îngrijire, cunoaştere, hrană;
b)afective: dragoste, securitate afectivă, întărire pozitivă a
acţiunilor;
c) de acţiune: joc liber ales.
• Educaţia este continuă, ea începe din primele momente ale
vieţii şi durează cât
aceasta.
• în centrul actului educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele
sale individuale.
• Se impune permanent cunoaşterea, observarea copilului.
• Să existe un echilibru permanent între activităţile cognitive,
acţionale şi de
relaţionare socială, afective şi activităţile de dezvoltare
psihomotorie şi a
limbajului.
• Dezvoltarea copilului începe din momentul concepţiei, se află
în dependenţă cu
mediul şi în strânsă legătură cu mediul înconjurător şi cu sine
însuşi.
• Copiii se nasc cu potenţialităţi virtuale de dezvoltare,
învăţare, comunicare, pe
care numai stimularea şi orientarea pozitivă le vor transforma
în capacităţi.
• învăţarea este fundamentală în dezvoltarea socială, fizică,
 intelectuală, emo
ţională, spirituală etc.
• Cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi satisfăcute dacă
activitatea educativă
începe cu cunoaşterea lor.
• în educaţia timpurie forma specifică de activitate a copilului
este jocul, de aceea
învăţarea depinde la această vârstă de joc.
• Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le
oferă jocul.
• Jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber ales, în
concordanţă cu nevoile
şi cerinţele educative ale copilului.
• Oferind copiilor ocazii de joc şi dându-le posibilitatea de a
alege liber jocurile
şi jucăriile, se deschide motivaţia intrinsecă pentru activitate
şi asumarea deci
ziilor şi responsabilităţilor.
• Amenajarea mediului educaţional prin arii sau domenii de
activitate şi joc
constituie o formă optimă de realizare a alegerilor timpurii şi
a ocaziilor de
experimentare.
• Ariile de stimulare sunt o expresie de curriculum creativ; o
nouă manieră de
organizare a spaţiului educativ în care se petrece jocul şi deci
învăţarea. Ele nu
se confundă cu activităţile liber alese, organizate în
momentele de „pauză" a
procesului educativ.
• Grădiniţa este mediul ideal de conducere indirectă a
dezvoltării personalităţii
copiilor prin oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin
joc şi, astfel, de
dezvoltare a personalităţii ca parte componentă a educaţiei
timpurii.